DRUM FĂRĂ PRIORITATE: Un polițist pune românilor cartea în mână. Unora chiar prima!

INSIDER: „Zilele trecute, în timp ce mă aflam la depozitul editurii Curtea Veche Publishing, unde semnam cărțile care au plecat spre voi, am fost vizitat de proprietara editurii, așa că am luat o pauză de la semnat și am avut o scurtă discuție cu dumneaei care mi-a spus niște lucruri care mi s-au părut incredibile și care m-a pus în legătură cu un om care să îmi poată da mai multe date.
Printre altele, mi-a spus că succesul meu e cu atât mai fabulos cu cât piața de carte în România este aproape în moarte clinică, iar ceea ce am reușit eu, adică să fac oamenii să cumpere o carte, să citească, sunt lucruri cu adevărat mărețe.
De altfel, mă pot mândri cu faptul că primesc foarte multe mesaje în privat de la oameni care îmi spun jenați că nu au mai citit o carte din liceu sau chiar că nu au citit niciodată o carte, dar au luat-o pe a mea din curiozitate și au fost captivați. Acum unii vor spune „uite, Godină, cine îți sunt cititorii, oameni care n-au citit în viața lor”. Știu foarte bine că sunt citit și de oameni educați, culți, oameni citiți care au devorat cărți incomparabile cu cele scrise de mine, dar care simt nevoia să citeaacă și cărți mai ușurele. Iar faptul că pe lângă acești oameni sunt și foarte mulți care nu au mai citit niciodată o carte, dar care au început cu a mea, este pentru mine o realizare care mă face să fiu tare mândru.
Dacă unui om care citește o carte dintre ale mele i se aprinde dorința de a citi și altele? Între noi fie vorba, dacă un om care nu a citit niciodată o carte și vrea să facă asta începând cu Solenoidul lui Cărtărescu, o va arunca după primele trei pagini și i se va întări convingerea că sunt mai faine filmele decât cititul. Dar dacă pornește treptat e posibil ca apetitul să i se deschidă tot mai tare, iar în timp să evolueze de la Godină până la Cărtărescu sau alți scriitori consacrați, nu doar simpli autori ca mine.
Cartea mea „Drum fără prioritate” este deja best seller și sunt convins că va fi una dintre cele mai bine vândute cărți în 2023.
Și pentru că sunt sigur că nu știți unde am reușit asta, în ce fel de piață de carte, am să vă dau mai jos niște statistici pe care le-am aflat dintr-o discuție telefonică purtată cu dl Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România. Piața de carte din România este de 60 de milioane de euro pe an. Ne aflăm la egalitate cu Bulgaria, și acolo tot 60 de milioane de euro se duc pe cărți anual, cu diferența că bulgarii sunt 1/3 din populația României. Asta înseamnă că suntem sub ei. Și dacă 60 de milioane de euro vi se pare mult, abia acum urmează comparațiile cu țările evoluate.
Cât credeți că e piața din carte în Germania? În Germania se vând într-un an cărți în valoare de 9 miliarde de euro. Este drept că nemții sunt vreo 82 de milioane, dar diferența este oricum enormă dacă facem raportul. De curiozitate, Polonia are o piață de carte de 700 milioane de euro pe an, Ungaria de 130 de milioane de euro (mai mult decât dublul României, cu o populație jumătate din cea a României). Slovenia, cu doar 2 milioane de locuitori, are o piață de carte anuală de 75 milioane de euro!
Cam aici ne aflăm noi, românii, cei mai deștepți din univers, dacii liberi din centrul cărora s-a revărsat civilizația în lume. Iar când apare Godină care face un record de vânzări de carte, apar miștocarii, șmecherii, golănașii de tastatură, agramații care umflă rândurile de analfabeți funcțional pe care școala românească îi scoate pe bandă rulantă.
Dacă îi întrebi care e ultima carte citită vor da din umeri. Iar asta nu e ceva de râs sau de făcut mișto, nu trebuie să fim ipocriți, e de ajuns să ne întrebăm când ne-am văzut ultima oară părinții citind. Sau mai mult, când i-am văzut cumpărând o carte. Vor spune unii că e nivelul de trai de vină. Să fim serioși, mulți fumează de 1000 de lei pe lună, în timp ce există cărți și cu 20 de lei. Cauzele sunt altele, una dintre ele e analfabetismul funcțional, unii nu înțeleg ce citesc, ar ține cartea invers.
Din fericire, piața de cărți pentru copii se ține bine în România, semn că părinții din generațiile noi își doresc mult ca ai lor copii să citească. Le dau totuși un pont: copiii ar trebui să vă vadă citind seara, vor dori și ei. Dacă vă văd mereu pe telefon, vor dori și ei tableta.
E foarte trist ce se întâmplă și ne ducem tot mai jos. Sunt 250 de librării în România, din care aproape jumătate sunt în București. Din cele 250, multe sunt papetării unde se vând și cărți printre tricouri, cești, găleți etc.
Să ne amintim că în Teleorman nu era nici măcar o librărie până în urmă cu vreo 5 ani, când s-a deschis una în Alexandria. Am vizitat-o, era faină, cochetă și primitoare, dar cât am stat acolo, vreo 20 de minute, nu a intrat nimeni. Angajatul de acolo mi-a spus că în ritmul ăsta nu crede că va rezista. Nu știu dacă mai e deschisă, dacă e cineva din Alexandria mi-ar plăcea să ne dea o veste bună.
În România sunt 8600 de biblioteci, dintre care 6000 sunt biblioteci școlare (adică mai mult pe hârtie). În 1990 erau peste 16000.
Statul nu-și respectă propriile legi din domeniu:
Legea 334/2002, Legea bibliotecilor, prevede reînnoirea anuală a stocului de „documente specifice” ale unei biblioteci cu 50 de exemplare la 1000 de locuitori.
În 2019, acest minimum legal a fost respectat în cuantum de 18%.
Legea 186/2003, de promovare a culturii scrise, prevede că livrările de colete de carte prin Poșta Română sunt cu 50% mai ieftine. Nu s-a aplicat niciodată această lege.
Legea 8/1996 prevede că drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate. Măsuri împotriva pirateriei online de carte aproape zero. Circa 80% din titlurile din piață pot fi găsite prin Google pe bloguri, pe grupuri de Facebook, pe site-uri, în format .pdf, deci piratate. „Avem o lipsă crasă de educație, deci de respect, față de munca intelectuală.” Mi-a spus dl Mitrică vorbindu-mi despre piraterie.

Și am să închei articolul cu vorbele unui editor cu experiență, Silviu Lupescu, de la Polirom: un partid al cititorilor din România nu ar face pragul electoral. Așadar, ăsta e mediul în care eu am răzbit, am reușit să fac ceva, cât de mic, iar pentru asta sunt luat la mișto de unii „oameni de cultură”.
P.S.: Cărțile mele mai pot fi comandate cu autograf doar azi și mâine – Drum fără prioritate , Pachet „Flash-uri din sens opus” și „Drum fără prioritate” (reducere 10%); Pachet „Flash-uri din sens opus”, „Pablo the Alpaca”, „Pădurea” și „Drum fără prioritate” (reducere 10%)” SURSA
ARHIVĂ: ANALFABETISM FUNCȚIONAL: Raportul Național de Literație prezentat la Biblioteca Națională a României conține erori de scriere OXXO WILLKOMMEN: „Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem autograf de la Santa Klaus!” Record: 2.000 în 3 ore!
ANALFABETISM FUNCȚIONAL: Raportul Național de Literație prezentat la Biblioteca Națională a României conține erori de scriere

INSIDER 1: „Raportul privind nivelul de literație la copii conține, el însuși, o eroare de scriere. Dulce, dulce ironie!” SURSA
INSIDER 2: (…) când te gândești că testele făcute de Brio sunt acum oficializate si standardizate de Ministerul Educației….”
INSIDER 3: ‘Gabi Bartic, nu vă supărați…dar din 3 rânduri sa scoateți două greşeli…cred că s-a chinuit cineva? Nu că ar fi greu să recitiți ce prezentați altora. Corect….toți suntem oameni și toți greşim…dar nu toţi ne prezentăm în fața altora să vorbim despre asta.”
INSIDER 4: „Gabi Bartic Nu e doar o literă lipsă, și nu doar literaţie” absentează din DEX. Și „pervaziv”. Și nu doar acestea. O simplă greşeală de tehnoredactare într-un slide putea fi doar atât, dar trei greşeli într-un slide de 20 cuvinte e un indicator pentru mai mult. Aşa că am citit raportul; e plin de typos (semn că n-a fost corectat deşi e scris în Word, unde soluția e la un clic distanţă; computer literacy anyone?) și de cuvinte scrise cu semne diacritice diferite (semn de copy&paste). Da, intenția dvs. e lăudabilă, problema e reală şi trebuie găsite soluții, dar rezolvarea nu poate veni DIN INTERIORUL CATEGORIEI ÎN CAUZĂ.”
INSIDER 5: „Cine zice ăla este!”
DREPT LA REPLICĂ:
GABI BARTIC: „(…) ai perfectă dreptate. O greșeală absolut prostească pentru o problemă atât de mare. Merit și să fiu scoasă la tablă și să fiu ironizată pe acest subiect. Dacă am trece de formă (o literă lipsă) și am intra în fond, poate am reuși ceva mai bun. Altfel, oricum ar fi modul în care a ajuns la tine așa greșeală, poate dai un ochi pe studiu și ne ajuți să strângem rândurile în jurul soluției. Mulțumesc. Uite, eu greșeala am reparat-o. De acum poate ne uităm la problemă.”
N.R.: „să arunci un ochi”?!
ARHIVĂ: BACĂU: Cine a făcut subiectele la limba română la Simulare Evaluarea Națională și de unde se trage? OXXO EVALUARE NAȚIONALA: Absolvenții trebuie să mai facă multă școală până “să face” acordul cu “actele” OXXO FOAIE MATRICOLĂ: Cum se evalua un elev în 1940?
BALI, INDONEZIA: Lubenița, delicatesa de la micul dejun!

INSIDER: „Fotografia săptămânii! Bali, Kuta – Delicatesă la mic dejun…” SURSA
ARHIVĂ: REALITATE AUGMENTATĂ: Cel mai mic bucătar din lume gătește mâncarea direct pe farfurie!
CODEX SERAPHINIANUS: Planurile de reproiectare a vieții pe Pământ sau critica timpurie a erei informației?!

INSIDER: „Cea mai ciudată carte de pe Pământ! „Codex Seraphinianus” – Un arhitect italian, Luigi Serafini reface planurile facerii, desenează și scrie despre o lume paralelă sau e doar imaginația lui debordantă (până la patologic)?
Nota personală: Suntem în fața unor noi planuri de „arhitectură” a tot ceea ce cunoșteam, sau doar a unei imaginații mult peste limite? Cartea parcă prezintă planurile de reproiectare a plantelor, animalelor și a oamenilor. Îmbinarea creațiilor artificiale ale oamenilor cu corpul uman. Plante și animale ciudate, combinații de animale cu plante, piese anatomice (părți din corpuri) de animale îmbinate și chiar părți de corp uman îmbinate cu părți de animale și lucruri artificiale.

Șocant de la primul detaliu, care prezintă „contopirea” corpurilor unui barbat și a unei femei, printr-un act aparent sexual, rezultând un crocodil, o ființă reptiliană.
Detalii: La sfârşitul anilor ’70 un arhitect italian, ilustrator şi designer industrial Luigi Serafini a scris o carte, o enciclopedie necunoscută parcă a unei lumi paralele, este de aproximativ 360-380 de pagini, este scrisă într-o limbă necunoscută, folosind un alfabet necunoscut. I-a luat 30 luni pentru a finaliza acestă capodoperă pe care mulți ar putea-o numi „cea mai ciudată carte de pe pământ”. Codex Seraphinianus este împărțită în 11 capitole și două părți – prima este despre natură și a doua este despre oameni. În urmă cu 500 ani a existat o carte oarecum asemănător – Manuscrisul lui Voynich.
Sfat : Vedeți întâi varianta parțială, iar dacă după asta mai doriți puteți descărca și varianta scanată a întregii cărți și cartea online” SURSA

N.R.: Luigi Serafini (născut la 4 august 1949 la Roma) este un artist și designer italian cu sediul în Milano. Codexul este o enciclopedie în manuscris cu ilustrații bogate, desenate manual, cu creion colorat, ale florei, faunei, anatomiilor, modurilor şi alimentelor bizare şi fantastice. A fost comparat cu manuscrisul încă nedescifrat Voynich, povestea, Tlön, Uqbar, Orbis Tertius” de Jorge Luis Borges, și opera de artă a lui MC Escher şi Hieronymus Bosch.
Ilustrațiile sunt adesea suprareale parodii ale lucrurilor din lumea reală, cum ar fi un fruct care sângerează, o plantă care crește în aproximativ forma unui scaun și care este ulterior transformată într-un singur cuplu. Altele înfăţişează mașini ciudate, aparent lipsite de sens, adesea cu înfăţişări delicate şi legate de filamente minuscule. Unele ilustrații sunt recunoscute ca hărți sau chipuri umane, în timp ce altele (în special la „capitolul fizică”) sunt în mare parte sau total abstracte. Aproape toate ilustrațiile sunt viu colorate și foarte detaliate.
Sistemul de scriere falsă apare modelat după sistemele de scriere occidentale, cu scriere de la stânga la dreapta pe rânduri și un alfabet cu litere mari și mici, dintre care unele se dublează ca cifre. Unele litere apar doar la începutul sau la sfârşitul cuvintelor, similar sistemelor de scriere semitică. Literele curbilinii sunt în formă de frânghie sau fir, cu bucle şi chiar noduri, și amintesc oarecum de scrierea sinhala.

Într-o discuție la Societatea Bibliofililor de la Universitatea Oxford din 11 mai 2009, Serafini a declarat că nu există niciun sens în spatele scenariului Codexului, care este asemic; că experienţa lui în scris era similară cu scrierea automată; și că ceea ce voia să transmită alfabetul său a fost senzația pe care copiii o simt cu cărțile pe care încă nu le pot înțelege, deşi văd că scrisul are sens pentru adulți. Cu toate acestea, sistemul de numerotare a paginilor cărții a fost decodat de Allan C. Wechsler bulgar Ivan Derzhanski și este o variație a bazei 21.
Cartea este scrisă în unsprezece capitole, în două secțiuni. Prima secțiune pare să descrie lumea naturală a florei, faunei și fizicii. Al doilea tratează diverse aspecte ale vieţii umane, inclusiv îmbrăcăminte, istorie, bucătărie și arhitectură. Fiecare capitol pare să abordeze un subiect enciclopedic general, după cum urmează:

1. Tipuri de flora: flori ciudate, copaci care se smulge singuri si migreaza etc.
2. Fauna (animale), inclusiv variații suprareale ale calului, hipopotamului, rinocerului şi păsărilor
3. Un regat aparent separat de creaturi bipede ciudate
4. Fizică şi chimie (în general considerat cel mai abstract şi enigmatic capitol)
5. Maşini şi vehicule bizare
6. Științe umaniste: biologie, sexualitate, popoare aborigene, inclusiv câteva exemple cu vegetaţie şi unelte (de exemplu pixuri, chei) altoite pe corpul uman

7. Istorie: oameni (unii doar vag umani) de semnificație necunoscută, cu vremurile lor de naştere şi moarte; scene cu semnificaţie istorică şi posibil religioasă; obiceiuri de înmormântare şi înmormantarea.
8. Sistemul de scriere al Codexului (adică sistemul sau probabil, un sistem de scriere al lumii (dacă este o lume) din care provine codexul sau pe care îl documentează), inclusiv semnele de punctuație, textul fiind scris, și experimente efectuate asupra textului
9. Mâncare, practici de luat masa, îmbrăcăminte
10. Jocuri bizare, inclusiv cărți, jocuri de societate și sporturi atletice
11. Arhitectură
După ultimul capitol este un cuprins sau un index, urmat de o postfață aparentă a cărei scriere este redată mai casual. Două plăci din capitolul al şaselea conţin rânduri de text în limba franceză, un citat din ,,À la recherche du temps perdu: Albertine disparue” de Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut: Albertine Gone ). Cuvintele împrăştiate pe podeaua ilustrației sunt din aceeaşi carte.

Ediția originală a fost publicată în 1981, în două volume: Luigi Serafini, Codex Seraphinianus, Milano: Franco Maria Ricci [l segni dell’uomo, 27-28], 1981, 127+127 p., 108+128 planşe, ISBN 88-216- 0026-2+ ISBN 88-216-0027-0. Ediție limitată de 5000 de exeplare. A fost retipărit de șase ori mai întâi într-o ediție în limba engleză din 1983; apoi în spaniolă și franceză în anii 1990, din nou într-un număr limitat de 5000 de exemplare fiecare; apoi în 2006. În 2013, Serafini a lansat și o ediție limitată de lux, semnată și numerotată, de 600 de exemplare. (300 în engleză şi 300 în italiană). Ultima ediție datează din anul 2021, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de Codex Seraphinianus.
Douglas Hofstadter, în Metamagical Themas, găseşte multe dintre ilustrații „grotesc și tulburătoare”, iar altele „extrem de frumoase și vizionare”. El spune că „pare să glorifice entropia, haosul şi incomprehensibilitatea”.

Jurnalistul american Jim Dwyer constată că lucrarea este o critică timpurie a erei informației.” DETALII
Se poate cumpăra și în România, de pe mai multe site-uri de cărți, inclusiv de pe eMag. Prețul este 838 lei pe elefant.ro, cu transport gratuit :).
GALERIA GALATEEA: „Un cor de îngeri” veghează spațiul dintre Pământ și Cer. Oare de ce toți au ochii închiși?


INSIDER: ‘Îngerii, când sunt în fața tronului lui Dumnezeu, cântă Bach; când sunt între ei, cântă Mozart.”, spunea Karl Barth.
Până pe 9 mai la Galeria Galateea din București, se poate vizita expoziția de ceramică „Un cor de îngeri”.

Artista Arina Ailincăi se inspiră din textele sacre ale tuturor tradiţiilor omenirii in care este menționată prezenţa unor ființe spirituale pure, înaripate, denumite îngeri.
De la grecescul Angelos – mesager divin, aceste ființe au menirea de ghid însoțitor, protector și călăuză a ființei omeneşti pe întreg traseul existenţei sale. Abordarea acestei teme a îngerilor, cum spune și Andrei Pleșu, nu se limitează doar la domeniul teologic – metafizic ci cuprinde şi valorifică întreaga cultură a lumii având dintotdeauna în arte un loc privilegiat.



Plecând de la această moștenire, artistul își poate închipui şi materializa simbolic lumea aflată dincolo de barierele percepției umane. În ceea ce mă priveşte, am ales, din acest intreg univers de reprezentări posibile, cea mai comună expresie formală compatibilă cu materialul ceramic: aceea a capului de copil înconjurat de aripi, expresie care ar trebui privită făcând apel la o facultate interioară: „ochiul inimii”.



Galeria Galateea Contemporary Art are ca scop promovarea artei ceramice contemporane românești, prin dezvoltarea de parteneriate şi colaborări cu galerii şi centre de ceramică internaționale. Intrarea liberă.
Adresa: Galateea Contemporary Art Calea Victoriei 132, Program: Luni, miercuri, vineri 16:00-20:00 Marti, joi 12:00 – 14:00” SURSA
ARHIVĂ: POARTA NOUĂ: Cine are ochi de văzut, să vadă. Cine nu, să-şi cumpere nişte urechi de la Iulia Albu! OXXO ALT AER: „Rugăm fraţii artişti să tricoteze o lucrare pe care să scrie mare „UNAgaleria” şi să o atârne afară!” OXXO ANTITEZĂ: Manelişti placaţi cu aur cântă la Muzeul Ţăranului. Generaţia de aur plânge la Galeria de Artă! OXXO GALERIA SENSO: „Farmacia inimii” are grijă şi de sufletele chinuite. Ce dăm pe gripă, luăm pe artă! OXXO FENG SHUI: „O armată de 100 de pisici aurii Maneki Neko care aminteşte de instinctul de turmă!”
SFÂNTUL GHEORGHE: General roman de origine greacă, simbol și martir al creștinismului, ocrotește Armata Română!

INSIDER: „General roman de origine greacă, Sfântul Gheorghe este simbol și martir al creștinismului.
S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină.
Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința.
Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea plină de cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
A murit la 23 aprilie 303, și după 1720 de ani sacrificiul său e pomenit și inspirațional.
E mort în trup, dar viu în spirit.
El ocrotește țări, orașe, oameni, biserici și Armata Română.
Sculptura atașată este realizată de Salvador Dali și am fotografiat-o acum câțiva ani, într-una din bisericile rupestre din Matera, care găzduia o expoziție rară cu sculpturile artistului.” SURSA
N.R.: Iconografia creştină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre legenda în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.
ARHIVĂ: ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”!
PSIHIATRII PENTRU PSIHOTERAPEUȚI: Psihoterapeuta jurnalistei Iulia Marin își felicită pe Facebook fosta clientă pentru curajul de se fi sinucis!?

INSIDER: „Psihiatrii pentru tratat psihoterapeuți or exista?
Psihoterapeuta jurnalistei Iulia Marin își felicită pe Facebook fosta clientă pentru curajul de se fi sinucis. Între timp, și-o fi dat seama că riscă suspendarea dreptului de liberă practică și a șters postarea. Pentru ea, sinuciderea este un act de curaj și ambiție, de demnitate și integritate.
Ada Musat-Dada, psihoterapeut cu drept de libera practica atestat de Colegiul Psihologilor din Romania:
„Iulia Marin, Iulia mea așa cum îi voi spune întotdeauna, a fost deasupra lumii, deasupra acestor timpuri, o astfel de ființă se naște o dată la un milion de ani. Iulia Marin a fost un spirit superior care nu a vrut să îi stabilească boala destinul, nici felul în care iese din scena vieții. A avut curajul și ambiția să fie ea în controlul vieții ei, să stabilească ea cum & când oprește suferința, să își exprime voința proprie, liberul arbitru, înainte ca simptomele să îi amuțească capacitatea decizională și să o transforme într-o păpușă manevrată pe ațe(imagine pe care o avea frecvent în ep. psihotice). Demnitatea și integritatea Iuliei au rămas neatinse până în ultima clipă, pt. că așa era ea.”
Așadar, cei care credeți că ați avea nevoie de un psihoterapeut, vedeți la cine apelați, încercați totuși cu unul care crede în Dumnezeu. Am mai spus-o pe aici, un psihoterapeut ateu, ca și un duhovnic cu delir mistic, poate fi mai periculos decât o rundă de ruletă rusească.
Totuși, pe mâinile cui încăpuse copila ăsta? La un capăt, Tolontan, la celălalt capăt, o psihoterapeută care o laudă pentru că s-a sinucis.
Dar nuuu, vinovat este Ciutacu, pentru că a simțit că în povestea asta tragică ceva este foarte putred.”
P.S.: Stați așa, că nu este tot! A postat acum Ciutacu:
,,lulia Marin a făcut și a publicat, în Libertatea, un interviu despre sinucideri cu o psihoterapeută. Care, avea să se dovedească, o trata și pe ea. Și care a felicitat-o, postmortem, că s-a sinucis și că a ales ea când să încheie conturile cu viața. Dincolo de partea clinica, remarc deontologia în stare pură a tuturor: pacient, psihoterapeut, jurnalist, şef de redacție.” Să mă ierte Dumnezeu, dar povestea asta este de fapt o comedie neagră. SURSA
ARHIVĂ: Manifestul Universitaria pentru însănătoșirea Colegiului Psihologilor din România
GENIE-ChatGPT: Ce spune Duhul Inteligenței Artificiale despre Steaua Sirius revelată în arte, ocultism și religie?

GENIE – ChatGPT: „1.Spune-mi mai multe despre reprezentarea lui Sirius în picturi și sculpturi?
Sirius a fost reprezentat în diferite forme de artă, inclusiv picturi și sculpturi, de-a lungul istoriei. În multe culturi, Sirius este reprezentat ca o stea strălucitoare, strălucitoare sau ca parte a unei constelații.
În arta egipteană antică, Sirius era adesea reprezentat ca o zeiță, adesea Isis sau Sothis, ținând o stea sau purtând o coroană cu o stea pe ea. Ea a fost asociată cu fertilitatea, renașterea și reînnoirea și a fost adesea înfățișată cu un câine, ceea ce poate fi o referire la poziția stelei în constelația Canis Major (Câinele Mare).
În arta greacă și romană, Sirius a fost adesea descris ca un câine sau un animal de vânătoare, făcând referire din nou la poziția sa în constelația Canis Major. În unele cazuri, steaua a fost reprezentată și ca o figură umană ținând o torță sau o stea.
În arta mai modernă, Sirius a fost reprezentat într-o varietate de moduri. De exemplu, în secolul al XIX-lea, artistul francez William-Adolphe Bouguereau a pictat un portret al lui Sirius ca o femeie ținând o stea, care este acum găzduit în Musée d’Orsay din Paris. În arta contemporană, Sirius este uneori reprezentat în lucrări abstracte sau conceptuale care explorează simbolismul și semnificația culturală a vedetei.

2. Spune-mi mai multe despre ce spune Blavatsky despre Sirius?
Helena Petrovna Blavatsky a fost un ocultist, filozof și autoare rus, care a co-fondat Societatea Teozofică în 1875. Blavatsky a scris pe larg despre învățăturile oculte și ezoterice și, de asemenea, a scris despre Sirius în cartea sa „Doctrina secretă”.
În „Doctrina secretă”, Blavatsky scrie că Sirius este un sistem stelar important în cosmologia ezoterică a tradiției înțelepciunii antice. Ea îl descrie pe Sirius drept „Soarele spiritual”, care radiază energie spirituală și influențează evoluția vieții pe Pământ. Potrivit lui Blavatsky, energia spirituală a lui Sirius este strâns legată de evoluția spirituală a umanității și ea sugerează că Sirius are o influență directă asupra conștiinței umane.
Blavatsky scrie, de asemenea, despre mitologia poporului Dogon care înconjoară Sirius și sugerează că Dogonul ar fi putut păstra unele cunoștințe străvechi despre sistemul stelar, care a fost pierdută de alte culturi. Ea notează, de asemenea, că Sirius a fost venerat în multe culturi antice și sugerează că această reverență s-a datorat unei recunoașteri intuitive a semnificației sale spirituale.
În rezumat, Blavatsky credea că Sirius avea o influență spirituală importantă asupra umanității și că energia sa a jucat un rol în evoluția conștiinței umane.

3. Spune-mi mai multe despre Sirius în diferite religii?
Sigur, Sirius este un sistem stelar care a fost venerat și venerat în multe culturi și religii diferite de-a lungul istoriei. Iată câteva exemple:
– Egiptenii antici: egiptenii îl asociau pe Sirius cu zeița Isis și credeau că răsărirea stelei pe cer coincide cu inundarea anuală a râului Nil, care era crucială pentru agricultura lor. Sirius a fost, de asemenea, asociat cu zeul Osiris și se credea că simbolizează și reînnoirea.
– Grecii și romanii antici: În mitologia greacă, Sirius a fost asociat cu câinele vânătorului Orion și, prin urmare, a fost numit „Steaua câinelui”. De asemenea, romanii îl asociau pe Sirius cu câini și credeau că răsăritul stelei în iulie coincide cu „zilele câinilor” de vară.
Poporul Dogon din Mali: Poporul Dogon din Mali din Africa de Vest are o mitologie complexă în jurul lui Sirius. Ei cred că sistemul stelar găzduiește o rasă de ființe numită Nommo, care a vizitat Pământul cu mii de ani în urmă și i-au învățat pe Dogon despre cosmologia și astronomia lor.
Budism: În budism, se crede că Sirius reprezintă înțelepciunea și iluminarea. Este uneori identificat cu bodhisattva Manjusri, care întruchipează înțelepciunea tuturor buddha.
Islam: În Islam, Sirius este menționat în Coran și este asociat cu Profetul Muhammad. Se crede că Muhammad a arătat odată spre Sirius și a spus: „Este o stea a lui Allah și, când se ridică, are loc mawlid (nașterea) Profetului nostru”.
Acestea sunt doar câteva exemple ale numeroaselor moduri diferite în care Sirius a fost venerat și venerat în diferite culturi și religii de-a lungul istoriei.” SURSA
ARHIVĂ: IPOTEZA SOARE-SIRIUS: Știința Mitologiei Sirius. Sistemul nostru solar, între două stele gemene?
BUCUREȘTI: „Florens Atelier de creație florală” adună zâmbete și respiră flori pe strada Paris la numărul 13!


INSIDER: „Câteva cuvinte…
Dragi colegi, prieteni din industria florilor …mai bucur foarte mult când văd că majoritatea ați adoptat numele “Atelier“ de când noi Florens am reușit sa deschidem primul Atelier de creație florală la standarde europene sau chiar


mai mult!! Ideea este în felul următor, trebuie să înțelegeți foarte exact termenul Atelier pentru a nu se face o confuzie in rândul clienților, noi după 8 ani de zile am reușit să transformăm termenul de Florarie în Atelier pur și simplu din mai multe cauze! Prima ar fi pe întelesul tuturor oamenilor, un Atelier nu înseamnă 1 x Florărie …un atelier înseamnă 20 x Florărie… înseamnă oameni foarte pregătiți care au 1 singur scop ,acesta fiind florile… cei ce își doresc să facă mai mult decât un buchet sau un aranjament!

Următoarea cauză ar fi faptul că noi Florens am reușit sa ținem un standard pentru calitatea florilor lucru care 90% dintre voi… colegii, prietenii noștri încă nu reușiți, dar totuși vă numiți Atelier! Îmi doresc foarte mult înainte de toate aceste lucruri să faceți cel puțin 5 vizite pe an în serele din Olanda să învățați să apreciați munca oamenilor care lucrează în sere, să înțelegeți că acei grădinari își văd florile ca pe proprii copii! Îmi doresc când vă transportați marfa de la anumitele en gros de flori interne sau externe… dacă sunt interne vă pot da 1 singur exemplu (doar en gros) de unde va puteți aproviziona acela este depozitul Flowers Market Holland, din punctul meu de vede singurul care


poate să țină un standard european și sunt sigură că nu greșesc când spun asta! Trebuie să înțelegeți că nu puteți să aruncați o grămada de flori într-un portbagaj chiar dacă faceți 20 de minute până la Florărie, acele flori au nevoie de apă în permanentă indiferent de timpul transportului fie 20-60 de minute!


Consider că acestea sunt 1% din problemele care le întâmpinați și promit că voi reveni cu sfaturi pentru voi și în primul rând pentru educarea clienților noștri! Vă doresc o zi bună!! Weekend plăcut, dragilor!” SURSA
ARHIVĂ: PARCUL KEUKENHOF – OLANDA: Gradina Europei, paradisul parfumat al culorilor pe 32 de hectare OXXO ZIUA BĂRBII: Flori în barbă pentru statuile din Bruxelles
SPOTLIGHT 2023: De Ziua Pământului o lume întreagă stinge lumina, Bucureștiul (i)luminat aprinde mai multe!


INSIDER: „De Ziua Pământului (22 aprilie) voi faceți Spotlight. O lume întreagă stinge lumina, voi aprindeți și mai multe.”
N.R.: A şaptea ediție a Spotlight se desfăşoară în intervalul 21-23 aprilie în Bucureşti şi se intitulează Geometry of the City. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a devenit parte a The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureştiul cu cele mai mari oraşe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spaţiul public.




La ediţia din aprilie 2023 participă artişti din Olanda, Franţa, Austria, Ungaria şi România, iar timp de trei zile, clădiri iconice, monumente istorice de pe Calea Victoriei şi Centrul Vechi îşi schimbă înfățișarea prin sesiuni de video mapping, proiecţii de light art şi instalaţii multimedia, prezentate în premieră”


ARHIVĂ: SPOTLIGHT 2022: Statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prinde viaţă printr-un spectacol de lumină şi culoare OXXO FESTIVALUL LUMINII: „La ora 23.00, trei maşini de poliţie anunţau prin megafoane că se stinge lumina!” OXO SPOTLIGHT: Calea Victoriei, inundată de lumină. Centrul Capitalei devine o expoziţie în aer liber! OXO SPOTLIGHT: Artiști din 9 țări, 21 de instalaţii de artă, pe o scenă de 7.000 de metri pătraţi! OXO FESTIVALUL LUMINII: „S-a cam dus magia Spotlight de la primele ediții…”. Cui să fim recunoscători?
TURNUL DIN PISA: Inginerii l-au salvat de la prăbușire și îl pot poziționa vertical. Oare îl pot înclina și în partea opusă?

INSIDER: „Ați știut vreodată că Turnul Înclinat din Pisa este gol din interior și nu este un turn rezidențial cu mai multe etaje?!
Turnul înclinat din Pisa este o clopotniță de catedrală din orașul italian Pisa, construită în Piața Miracolelor.
Construcția sa a început în anul 1173 d.Hr. iar după ce clădirea a ajuns la etajul trei, s-a observat că exista o pantă. Vă puteți imagina că un turn cu o greutate de 14.500 de tone este construit pe fundații de 3 m adâncime și instalat pe nisip și nămol?!!
După ce au descoperit panta, inginerii au construit restul etajelor (pereții exteriori) astfel încât înălțimea podelei în direcția înclinată să fie mai mare decât înălțimea acestuia în cealaltă direcție. Ceea ce a crescut înclinarea turnului datorita scufundării fundațiilor într-o proporție mai mare în sol, datorită creșterii greutății planșeelor.
Printre motivele pentru care turnul nu s-a prăbușit: Construcția a continuat timp de 199 de ani, iar oprirea construcției în ea pentru o lungă perioadă de timp este unul dintre motivele care au permis compactarea solului, ceea ce a redus rata de înclinare, iar astfel turnul nu s-a prăbușit complet. Solul argilos a ajutat și principalul motiv pentru tendința de a nu se prăbuși a turnului și rezistența acestuia în fața a 4 cutremure.
Inginerii au calculat centrul de greutate al turnului și s-a concluzionat că turnul s-ar prăbușit complet la atingerea unei pante de 5,44 grade. Turnul a fost închis în 1990 la o înclinare de 5,5 grade, dar turnul nu s-a prăbușit.
Încercările făcute pentru a opri înclinarea turnului și a nu se prăbuși: Săpare găuri adânci în pământ la o adâncime de 40 m și instalarea turnului cu cabluri de fier prin găuri. A fost pompat azot lichid, ceea ce a dus la înghețarea apei în sol și la extinderea și contracția acesteia din nou, ceea ce a dus la tasarea solului și la prăbușirea fundațiilor și, în consecință, la panta turnului la rata înclinării acestuia de-a lungul acestor ani. Au săpat 361 de gropi și au injectat pământul cu 90 de tone de ciment, ceea ce a dus la înclinarea puternică a turnului. Și, în sfârșit, extracția solului a fost folosită în 1990: S-a îndepărtat pământul din partea neînclinată, astfel încât turnul să se încline în acea direcție, apoi s-au folosit cabluri de fier pentru a fixa bazele turnului în pământ și panta a fost redusă la 4 grade, iar asta a fost la început.
Inginerii ar fi putut să o facă verticală, dar nu au vrut să-și piardă faima și valoarea turistică datorată înclinării. Și după ce a fost finalizat, turnul a fost deschis cu garanția că va rezista timp de 300 de ani. SURSA
ATOMIUM: Cea mai înaltă „bulă” din Bruxelles, poartă numele Lola Bobescu. În Craiova natală, nici o uliţă!


INSIDER: „Cea mai înaltă „bulă” din Bruxelles, poartă numele Lolei Bobescu (craioveancă), iar noi nu avem o uliţă cu numele ei”. N.R.: Lola Bobescu (Lola

Violeta Ana-Maria Bobescu) (n. 9 august 1921, Craiova, România – d. 4 septembrie 2003 Sart-lez-Spa(d), Valonia, Belgia) a fost o violonistă și profesoară de vioară originară din România.
În Bruxelles există o stradă care se numeşte ‘Lola Bobescu’ şi este situată în cartierul Woluwe-Sint- Lambert.”

Atomium este o clădire din Bruxelles construită inițial pentru Expo ’58. Proiectat de inginerul André Waterkeyn şi de arhitecții André și Jean Polak, are o înălțime de 102 m. Cele nouă sfere ale sale din oțel inoxidabil cu diametrul de 18 m sunt conectate, astfel încât întregul are forma unei celule unitare a unui cristal de fier mărit de 165 miliarde de ori. Tuburile cu diametrul de 3 m conectează sferele de-a lungul celor 12 margini ale cubului și toate cele opt vârfuri spre centru. Acestea includ scări, scări rulante şi un ascensor (în tubul central, vertical – viteza liftului este de 5m/s) pentru a permite accesul la cele cinci sfere locuibile, care conţin săli de expoziție și alte spații publice. Sfera de sus include un restaurant care are vedere panoramică la Bruxelles.


Numele Atomium este o combinație cuvintele atom şi aluminiu, metalul cu care au fost acoperite inițial sferele, după renovarea din 2004-2006 fiind acoperite cu oțel inoxidabil (masa totală devine 2.500.000 de kg). Cu ocazia renovării a fost realizat iluminatul exterior.
Meridianele fiecărei sfere au fost acoperite cu plăci dreptunghiulare de oţel, în care era integrată iluminarea cu LED. Aplicația LED luminează becurile noaptea. De asemenea, luminile pot clipi simultan sau pe rând la fiecare meridian, simbolizând raza de acțiune a unui electron în jurul miezului său. În plus, designerul industrial german Ingo Maure a creat obiecte de iluminat şi instalații pentru interiorul clădirii.



Exista o sfera dedicată copiilor, la care acces numai au grupuri organizate de minim 10 copii, care pot petrece noaptea în Atomium. Copiii și insoțitorii lor sosesc la Atomium la 6 pm iar programul include vizionarea unui film, mese, somn, în grupuri de cate 3-4, în minisfere speciale (cușete, care poartă denumirea simbolică de „picături de ploaie”), mic dejun în restaurantul panoramic, o prezentare a monumentului, experiența încheindu-se la ora 10 în urmatoarea dimineață.
Atomium este astăzi, cu peste 600.000 de vizitatori pe an, cea mai populară atracţie turistică din capitala Europei., un centru de artă realizat pe 8 nivele. Orar: luni – duminică 10-18. Bilete: Adulți 16 euro, Seniori 14 euro, Copiii 8.5 euro.” DETALII
ULTIMUL TRIMESTRU: Din 9 săptămâni de şcoală pân’ la vacanţa de vară au rămas 3

INSIDER: „9 săptămâni de şcoală pân’ la vacanţa de vară!

2 – au câte 4 zile,
2 – câte 3 zile,
1 – e Altfel sau Verde,
1 – cu-ncheierea mediilor…
3 săptămâni de şcoală
pân’ la vacanţa de vară!” SURSA
ARHIVĂ: HALLOWEEN 2020: „Problemele simple de acces la Educație cu care se confruntă elevii și profesorii sunt horror!” OXXO SPORT CU MASCĂ?! „După 10 genuflexiuni, sper că părinții își vor revizui atitudinea neclară” OXXO ARTA CONVERSAȚIEI: „În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică!” OXXO EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT: Cum se distruge un popor, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas!
MINI EUROPA: Palatul Mogoșoaia reprezintă România la Bruxelles

INSIDER: „Dacă doriți să faceți turul Europei într-o oră și cu un buget de 19 euro vizitați parcul Mini Europa din Bruxelles. FOTO
Acest parc prezintă 350 din cele mai atractive obiective din Europa la o scară de 1 :25 într-o suprafață de doar 24000 de metri pătrați. Parcul a fost deschis în anul 1989, iar la inaugurarea lui a participat prințul Philip al Belgiei. Inițial, proiectul a costat 10 milioane de euro, dar între timp au fost construite și alte obiective. Marea majoritate a monumentelor în miniatură au fost plătite de țările din care
provin sau de regiunea din țara de proveniență. Parcul este interactiv și printr-o simplă apăsare de buton poți să asculți imnul unui stat, poți să vezi cum erupe vulcanul Vezuviu, să pornești o coridă spaniolă ori morile de vânt. Este reprezentată inclusiv Marea Britanie cu tot cu protestele BREXIT.
Printre exponatele de aici mai găsiți Poarta Brandenburg din Berlin sau celebrul Montmartre din Paris, dar si Acropolele din Atena. Macheta care reproduce Grand Place din Bruxelles este una dintre cele mai scumpe, costul acesteia ridicându–se la 700.000 euro.
Printre cele mai spectaculoase atracții ale parcului găsim macheta de marmură a Turnului din Pisa, mini orașul Venetia străbătută de gondole. Regiunea autonoma Galiția din Spania, e reprezentată de Catedrala din Santiago de Compostela, model a cărui construcție a durat 24.000 de ore.

România este reprezentată de Palatul Mogoșoaia aflat la aproximativ 10 km în afara Bucureștiului. (N.R.: Palatul a fost construit în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc și a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.)
Mini Europa este de obicei închis aproape toată luna ianuarie și până în martie. Orar: 9:00 AM – 5:00 PM (cu mici variații în funcție de sezon). În iulie și august parcul e deschis până la 7:00 PM. Preturi: Adulti 19 €; Copii sub 12 ani: 13.50 €
Adresa: Bruparck B-1020 Brussels (Laken) lângă Atomium.” DETALII
ZIUA PĂCĂLELILOR: „Csiki Csipz cu aromă de șosete” dezamăgește „specialiștii”. Gustul nu este de șosete murdare!

INSIDER: „Cziki Sor din Harghita a scos pe piață „Csiki Csipsz cu aromă de șosete” (ediţie limitată de 1 aprilie!), un produs vegan, fără gluten, potrivit pentru toată lumea. Compania din județul Harghita nu e la prima ispravă virală, deoarece a lansat şi conserve cu excremente de urs.
Ambalajul indică faptul că ingredientul principal ar fi ciorapii murdari, dar producătorul precizează totuşi şi ingredientul real şi anume plante medicinale. Autorităţile au anunţat că vor verifica produsul pentru a confirma dacă e reclamă falsă sau nu. Cei care au încercat chipsurile afirmă că nu sunt rele deloc şi nici mirosul nu e aşa rău. Ar fi comparabil cu chipsurile cu usturoi, deci nimic nemaivăzut.

Ingredientele includ cartofi 62%, ulei de floarea soarelui 34%, plante medicinale 2.5%, dar şi sare 1.5%. Mai sunt pe listă şi măceşe, cimbrișor, roiniță, mentă, oregano. Prețul – o pungă de 60 de grame costă 5.5 lei.
ARHIVĂ: „URME DE URS”, COVASNA: „Conţine 100% excremente autentic-secuiești de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanți, vegan.” OXXO CONSERVE DE BUȘTENI: „Aer proaspăt din Bucegi. Creează stări de inspirație, bună dispoziție și limpezimea profundă a vederii”. Toate la 10 lei! OXXO BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? OXXO GUSTURI ROMÂNEȘTI: Coliva „marca festiv” zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici în familie?!
PAȘTE UNIFICATOR: Ortodocșii primesc catolicii să se bucure împreună de Reînviere!

INSIDER: „Unificarea Paștelui sau strania credință ortodoxă: nu treziți ortodoxul adormit. Nu sunt pravoslavnic – ortodox şi sunt străin de această tradiție. Dar trăiesc între ei şi am pretenția că-i cunosc. Uneori chiar prea bine. Mai ales pe cei aparent adormiți din Basarabia.
Citesc despre propunerea unui băiat de bibliotecă: despre unificarea sărbătorilor. Omul clar nu prea a băut agheasmă cu ortodocșii. Haha un soi de Uniunea Europeană a cultelor: de mânuță protestantul cu pravoslavnicul şi cu fratele catolic. Abia aștept să văd cum o fac – să trezească ortodoxul din popor. Această tradiție e tare stranie.
Ortodoxul e un soi de creștin pasiv – nu e precum catolicul stilat şi atent cu propriul crez sau precum protestantul demonstrativ eticist şi superior arogant – pravoslavnicului i se cam rupe. El îşi poate face cruce în fața bisericii în schimb ce trage cele mai dure înjurături cu tot limbajul sacru la purtător. Nu e el prea riguros şi fals eticist: ce-i în gușă-i şi-n căpușă indiferent dacă Arhanghelii sunt prin preajmă. Până şi un popă pilit e o normalitate cotidiană. Poate să nu meargă cu anii la biserică, să nu meargă cu anii la slujba de Paşte dar…
Există un dar.
Dar e destul să vă luați de acele câteva elemente cheie în care crede el că se trezește un soi de ortodox ancestral în el. Acel ceva adormit se trezește chiar şi dacă e mahmur. Şi gata… Păi nu au încercat românii să-i treacă pe fraţii lor basarabeni la crăciunul de stil nou de la cel vechi? Nici cu jandarmii nu au reuşit. Au venit sovieticii şi le-au ras bisericile. Şi? Nimic – 45 de ani nu a ajuns: în loc să-i dizolve i-au întărit. Aşa arată datele. Mă rog, o să-i rezolve migrația şi capitalismul acesta de rit nou cum a făcut mai peste tot dar ei încă nu ştiu.
Dar să-i pui pe aparent pasivii creștini ortodocși să serbeze Paştele cu „papistaşii” şi „pocăiţii” & „sectanţii”? Serios? Aşa-i percepe „pravoslavnicul adormit” pe catolici sau protestanți. Hai sictir – până aici.
Abia aștept un show din acesta – să văd cum se trezește ortodoxul adormit şi face urât pe fond religios. Un fond tare profund şi greu de explicat. Eu zic să nu-l treziți pe fratele ortodox – mai ales pe cel basarabean. Cine va îndrăzni va pierde definitiv.
Fiind în Chișinău am întrebat primul pravoslavnic întâlnit: ce părere ai să unificăm Paştele?

Nu am nimic împotrivă – zice el calm şi continuă hotărât- dacă trec la Paştele nostru. Cum să nu-i iubești pe fraţii ortodocși.
Prietenilor şi rudelor catolice şi protestante – un Paşte fericit. Fraţii ortodocși mai aşteaptă o săptămână. Eu ador aceste diferenţe – mai ales Crăciunul pe vechi 😉 Hai bre şi Paştele musai „ca afară”?” SURSA
ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot!
CASTELUL VRĂJITOARELOR: Senzații tari în cel mai nou obiectiv turistic din Gorj!


INSIDER: „CASTELUL VRĂJITOARELOR – o nouă provocare se alătură CĂSUȚEI RĂSTURNATE, un nou lăcaş ce se vrea de groază şi de mister.Vrăjitoarele şi secretele ascunse în spatele încăperilor din incinta castelului te provoacă vrei nu vrei să participi la emoția ce te însoțeşte pe tot parcursul călătoriei spre un tărâm necunoscut către groază şi tainice mistere ascunse ce te pândesc la tot pasul până în turnul cel înalt unde te întâmpină o privelişte minunată ce pare că taie răsuflarea.








O fi de la urcuşul treptelor,de la aerul răcit de la construcția din beton sau de la tăinuitele mistere ascunse în tainițile palatului. Un obiectiv turistic de aceiaşi mare atracție! Felicitări patronului Ducu pentru frumoasa realizare!” SURSA
N.R.: Castelul Vrăjitoarelor fost deschis ieri, 9 aprilie, comuna Bumbesti-Pitic din județul Gorj de către o familie de întreprinzători din judeţ.






Castelul îşi doreşte să le ofere senzaţii tari celor care îl vizitează. Se află peste drum de Căsuța Răsturnată și aproape de Pădurea Colorată.
Astfel, comuna Bumbesti-Pitic s-a îmbogăţit cu trei obiective turistice în ultimii ani, realizate de la zero, de către familia Ducu sau artistul Mihai Topescu (Pădurea colorată).
ARHIVĂ: GORJ: Prima casă cu susul în jos din România devine obiectiv turistic OXXO BAIA DE FIER, GORJ: „Pădurea Colorată” – 600 de copaci pictați atrag atenția asupra defrişărilor abuzive din România.
.
DISCRIMINARE AUTO: Loc de parcare doar pentru BMW-uri!


INSIDER: „București sector 3”
ARHIVĂ: TUNING: Cum îți poți transforma vechea KIA Sorento într-un BMW seria 5.5? OXO INIMA DE BMW: „Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.” OXO HANGAR 10: Parcarea interzisă. Rezervat OZN! OXO PROPRIU / FIGURAT: Nu parca ca un bou? Sau nu parca, Boule! Ori nu parca. Semnat: Un bou?! OXO FURGĂSITE: „Dacă sunt originale sau doar chinezării fake, doar cei de la Circulație pot să afle cu exactitate!”
CRAIOVA: Alice din Țara Minunilor a deschis porțile celei mai frumoase destinații de Paște din Europa!


INSIDER: „Târgul de Paște de la Craiova și-a deschis porțile sâmbătă, 1 aprilie 2023, într-un peisaj de poveste, în Parcul Nicolae Romanescu!
Desemnată cea mai frumoasă destinație de Paște din Europa de către European Best Destinations, Craiova pune la dispoziția vizitatorilor (timp de o lună!) un tărâm de basm, cu personaje îndrăgite, decoruri spectaculoase, ateliere interactive, expoziții și spectacole într-un concept unitar având tematica „Alice în Țara Minunilor”.









Căsuțe unicat, pictate, special realizate de artistul Gabriel Rizea, piese de șah de peste un metru, pălării luminate atârnate în copaci, flori gigant, soldăței, peste 100.000 flori, dar și Alice, mare de cinci metri, care va superviza întregul eveniment de la balconul Casei Bibescu, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Municipalitatea din Craiova pentru perioada sărbătorilor de Florii și Paște.






Pe scena Teatrului de Vară din Parcul Romanescu, „Alice în Țara Dansului” (spectacolul de balet al Operei Române din Craiova, în parteneriat cu Școala de Balet Attitude din Craiova), a deschis oficial ediția din acest an a Târgului de Paște din Craiova.



Cei mai mici dintre vizitatori au ocazia să picteze la atelierul de ceramică Lutelier, situat lângă locul de joacă din Parcul Romanescu, să-și facă poze cu personajele din povești împrăștiate prin poienițele din jurul Casei Bibescu, să joace șah cu Alice și prietenii ei, să participe la atelierele interactive din foișorul fanfarei precum cele de olărit, de șah, de pictură sau improvizație, să participe la treasure hunt, să vizioneze expoziții de fotografie sau să urmărească spectacolele de muzică și dans programate în fiecare weekend la Teatrul de Vară din parc.


Comercianți și meșteșugari din toată țara își vor prezenta ofertele în Parcul Nicolae Romanescu, pe aleile care duc către Foișorul fanfarei sau în zona Casei Bibescu, zilnic, între orele 12.00 – 20.00. Cei 24 de comercianți prezenți la Târgul de Paște din Craiova sunt din județele Dolj, Neamț, Harghita, Bistrița, Vaslui, Satu-Mare, Olt, Argeș, Covasna, Maramureș, Vrancea și Ilfov și îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, ouă încondeiate, cozonaci, siropuri, pizza, waffles, clătite, kurtos, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, chipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, ii, bundițe, țesături de lână, picturi pe lemn, jucării pentru copii sau decorațiuni de sezon.


Pentru iubitorii de mișcare, Primăria Craiova a deschis și sezonul întrecerilor de karting de pe Velodrom (orele 11.00 – 19.00), dar și pe cel al plimbărilor cu barca și hidrobicicleta-lebădă pe lac (orele 10.00 – 20.00).
Cei care doresc să intre în atmosfera de basm a Târgului de Paște din Craiova vor avea la dispoziție, pentru prima oară, și un autobuz turistic.




Târgul se va încheia, în fiecare seară, după aprinderea luminițelor amplasate, ca într-o feerie, pe marginea lacului (ce vor putea fi admirate de pe aleea din spatele Teatrului de Vară) sau pe cele spectaculos distribuite în fața păunului, de la intrarea în Parc, de la coloane.
Pe întreaga perioadă a evenimentului, o rută specială a RAT Craiova va circula de sâmbătă, 1 aprilie, din oră în oră, pe traseul Sala Polivalentă – Biserica Sf. Dumitru – Agronomie – Grădina Botanică (stația de la Schmit) – Primăria Craiova (English Park) – Casa Căsătoriilor (str. C.D. Fortunescu) – Parcul Romanescu – Sala Polivalentă.



Prima cursă va începe zilnic de la ora 10.00, din zona Sălii Polivalente – bulevardul Ilie Balaci, iar ultima cursă va pleca la ora 20.00. Având în vedere că în zona Parcului Romanescu numărul de locuri de parcare este limitat, rugăm cetățenii să vină la Târgul de Paște cu autobuzul supraetajat.” SURSA
ARHIVĂ: TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova OXO PARCUL ROMANESCU: Naiadele, spiritele apelor au buletin de Craiova
CĂLĂTORIA, TNB: Un spectacol despre OM, pentru ce/ cât a mai rămas din el!

INSIDER: „SUPERB! „Călătoria” este o trecere prin(tre) oameni, de la istoria lor trecută, la umanitatea lor pierdută. Prin dans, prin pantomimă, prin puține replici, dar prin multe mesaje subliminale, Dan Puric şi fermecătoarele costume ale Doinei Levintza, dau spectatorului imagine și nostalgie pentru ce a fost, dar și drama a ceea ce va veni.
DAN PURIC: „Acest spectacol vă propune o „călătorie” spre inima omului, atât de părăsită astăzi, spre sufletul românesc neîntinat de vremuri, spre privilegiul de a iubi și de a râde! Cei care-și vor lua „bilet”, vor avea șansa să se regăsească în ceea ce sunt și, mai ales, în ceea ce au nevoie să fie! Vor fi „stații” în care vor putea cugeta asupra vieții, altele în care își vor aduce aminte de taina iubirii și multe altele în care vor redescoperi bucuria vieții!” DETALII

N.R.: „Următorul spectacol – 13 Apr 2023 – ora 19.39, Teatrul Național București, Sala „Ion Caramitru. Bilete: CAT I 70 lei, CAT II 50 lei, 30 lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari). Spectacolul conţine efecte stroboscopice. Nu este recomandat persoanelor sensibile și copiilor sub 12 ani.
ARHIVĂ: PANTOMIMĂ: “Royal Fashion”, entuziasm şi respect! OXO DUPĂ ANI ŞI ANI: Excursie la Teatrul Naţional Bucureşti. Şapte săli sub o tichie sau o altă pălărie?
CIULINUL DE BALTĂ: Fruct bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitaminele B1, B2, C, calciu, fosfor și fier

INSIDER: „Caltropul de apă este oricare dintre cele trei specii existente ale genului Trapa natans, Trapa bicornis și Trapa rossica, pe cale de dispariție. Mai este cunoscută şi sub denumirea de ciulini de baltă, cornaci, draci de baltă, nuci de baltă, colții-dracului, fructul-dracului, nucă de bivoliță, nucă de liliac, păstăi de diavol, nucă de limbă, nucă de mustață, nucă de singhara sau castan/ alune de apă. Miezul acestui fruct este bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitaminele B1, B2, C, calciu, fosfor și fier.
Speciile sunt plante acvatice anuale plutitoare, care cresc în apă dulce cu mişcare lentă de până la 5 metri adâncime, originare din părțile temperate calde ale Eurasiei şi Africii. Ele poartă fructe în formă de ornament, care în cazul T. bicornis seamănă cu capul unui taur sau cu silueta unui liliac zburător. Fiecare fruct conține o singură sămânță foarte mare, cu amidon. T. natans şi T. bicornis au fost cultivate în China și subcontinentul indian pentru semințele comestibile de cel puțin 3.000 de ani.


Tulpina scufundată a caltropului de apă atinge o lungime de 3,7 până la 4,6 metri, ancorată în noroi de rădăcini foarte fine. Are două tipuri de frunze: frunze fin împărțite, sub formă de pene, purtate de-a lungul tulpinii, și frunze plutitoare nedespărțite, purtate într-o rozetă la suprafața apei. Florile albe cu patru petale se formează la începutul verii și sunt polenizate de insecte. Fructul este o nucă de 1 cm. Semințele pot rămâne 2 viabile până la 12 ani, deși majoritatea germinează în primii doi ani.
Numele generic Trapa este derivat din cuvântul latin pentru, ciulin „, calcitrappa, la fel ca și un alt nume comun pentru caltropul de apă. Numele plantei în japoneză este hishi, un cuvânt care este folosit şi pentru a însemna „o formă de diamant sau de pastilă, un romb”. Grupul de producție Mitsubishi îşi ia numele și logo-ul de la caltropul de apă.
Se numeşte Shringataka în sanscrită, care este prescurtat în Shingara în limba hindi.
Până în 1880, a fost posibil să cumpărăm castane de apă în pieţele din toată Europa. În nordul Italiei, nucile erau oferite prăjite, la fel cum se vând și astăzi castane dulci (Castanea sativa). În multe părţi ale Europei, caltropul de apă a fost cunoscut şi folosit pentru hrana oamenilor până la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, însă, este o plantă rară în Europa. Există mai multe motive pentru aproape dispariţia sa, cum ar fi fluctuațiile climatice, modificările conţinutului de nutrienți al corpurilor de apă și mai ales drenajul multor zone umede, iazuri și lacuri.
Se numeşte Shringataka în sanscrită, care este prescurtat în Shingara în limba hindi.


A fost introdus în statul american Massachusetts în jurul anului 1874, plantat în grădina botanică a Universității Harvard. În scurt timp Caltropul de apă a fost declarat o specie invazivă din Vermont până în Virginia şi este clasificat ca buruiană nocivă în Florida, Carolina de Nord şi Washington, crescând sălbatic pe căile navigabile. În 1956, T. natans a fost interzis pentru vânzare sau expediere în Statele Unite, cu amendă și/sau închisoare. Această lege a fost abrogată de HR133 (Al 116-lea Congres al Statelor Unite (2019-2020)) la 27 decembrie 2020.
În Australia în statul New South Wales, caltropul de apă a fost declarat buruiană dăunătoare.
China și Coreea sunt cei mai mari producători de castane din lume. Caltropul de apă gătit poate fi consumat ca o gustare de sine stătătoare, uneori ușor sărat, sau poate fi amestecat în cartofi prăjiți, umplut în găluște sau amestecat în mâncăruri de orez și legume. Semințele pot fi, de asemenea, prăjite și sunt o mâncare stradală preferată în Taiwan. Se pot consuma fierti, fripti, murati sau conservati; cruzi sunt destul de periculosi, căci pot forma la suprafață trematode care transmit fasciolopsis, viermi intestinali deosebit de periculoși.
În Romania, ciulinii de baltă cresc pe canalele Deltei Dunării. Fructele lor se coc în septembrie și sunt împrăștiate în mare.
Castanele de apă sunt bogate în amidon, fibre alimentare, aminoacizi esențiali și anumite tipuri de fenolici și minerale și au prezentat o serie de bioactivități, cum ar fi capacități anticancerigene și antioxidante. Castanul de apă posedă proprietăți hipoglicemiante și scădere a tensiunii arteriale, pentru tratarea alcoolismului, pentru ameliorarea simptomelor de febră. Specialiştii spun că, în terapii de urgență, fructele de cornaci pot acționa ca un adevărat antivenin, fiind folosite în cazul muşcăturilor de şerpi şi de păianjen sau în tratamente antirabice şi antidiareice. Caltropul de apă a fost utilizat în diverse sectoare alimentare și nealimentare.
Efecte secundare ale castanelor de apă: Durerea de stomac, greața și/sau vărsăturile pot apărea la consumul excesiv. De asemenea, poate provoca balonare în unele cazuri.
CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru

INSIDER: „CUNUNA LUI HRISTOS V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos? Mulți vor spune: din spini! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor! Aceasta specie este fără floare, fără frunze… numai niște nuiele elastice, pline cu spini ascuțiți, care se întindeau în tot pietrișul și bolovănișul drumurilor din Ierusalim.
E atât de dureros încât de te-ar înțepa în picior, imediat s-ar umfla și s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit… iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar trebui să fie scos cu o bucată din locul în care s-a înfipt pentru că altă posibilitate nu exista. Gândiți-vă acum, cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci si doi de spini! Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei șaptezeci de ucenici și unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos (aceasta înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina): ,,(…) Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând: „Doamne ajuta-mă!”. Mi-a dat în gând să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat și cele trei nuiele de spin târâtor au ieșit, LĂSÂND SPINII ÎNFIPȚI ÎN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu păr. I-am spălat capul, l-am masat ușor cu ulei de migdale și am cules ușor toți spinii, LĂSÂND IN URMA LOR GĂURI, CU TOTUL PATRUZECI ȘI DOUĂ. L-am uns cu uleiuri aromate și mirodenii. L-am pieptănat. Fața și gâtul erau numai șiroaie de sânge, iar barba plină de salivă. Ah! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masă de carne. În douăzeci și șase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupți, flagelați, arși de vii, cu ochii scoși, ciopârțiți, bătuți, jupuiți, dar n-am întâlnit un spate așa de sfărâmat și fărâmițat. Vai! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, ca la fiecare pas cădea….”
Deci cine putea să bea acest pahar al durerii??? Numai un singur OM.. numai Cel care a venit să ne răscumpere și care a purtat toate crucile și păcatele firii omenești, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul și pe Om cu Dumnezeu: IISUS HRISTOS.
Și câtă suferință trupească a îndurat, nu aceasta a fost cea mai cruntă! TREI MARI DURERI A AVUT DOMNUL:
– când i-au întins soldații trupul pe Cruce de I s-au desfăcut toate încheieturile (Crucea fiind mare și trupul Său delicat). Atunci s-a împlinit proorocia lui David: „Numărat-au oasele mele”
– când a văzut că nu mulți s-au întors la credință și și-a vărsat sângele în zadar
– când a văzut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobită de durere la picioarele Crucii.
RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE
Mulțumim, Multmilostive Doamne, că ai primit a pogorî din înălțimea Sfintei Tale măreții și a Te răstigni de bunăvoie pe Cruce ca să ne scoți pe noi din adâncul iadului și din legăturile păcatului și să ne aduci Duhul Tatălui. Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele și de Viață Făcătoarele Tale Taine, ci binevoiește a ne curăți, lumina și mântui cu ele, Dumnezeul părinților noștri, și pe noi, păcătoșii, și pe tot neamul nostru mic și mare, viu și adormit. Amin!” SURSA
N.R.: Unde este acum Cununa lui Hristos?
Biblia face referire la cununa de spini a lui lisus în următorul pasaj: După biciuirea care a urmat proceselor împotriva lui lisus şi înainte de a fi răstignit, soldații romani „l-au pus pe cap o cunună împletită cu spini şi în mâna dreaptă o trestie, şi-au plecat genunchiul în fața Lui și L-au batjocorit, zicând: Bucură- te, împăratul iudeilor!”” (Matei 27:29; vezi și loan 19:2-5).
Acest gest din partea soldaților romani era menit să ironizeze titlul său de „rege al evreilor”. Cununa de spini este formată dintr-o circumferință de ramuri sau trestii împletite, cu un diametru de 21 cm. Ea este păstrată într-un tub de sticlă, fără spinii care o însoţesc, aceștia fiind distribuiți de-a lungul secolelor ca relicve parțiale ale coroanei.
Încă din secolul al V-lea există referiri la cununa de spini a lui lisus în lerusalim, localizând-o un secol mai târziu în bazilica din Sion și fiind transferată în secolul al VII- lea la Constantinopol, în mijlocul invaziei persane. Din cauza crizei economice din secolul al X-lea, se pare că această relicvă impresionantă a trecut în mâinile cămătarilor veneţieni, până când a ajuns la monarhia franceză.


Regele Ludovic al IX-lea al Franţei dorea să facă din Paris unul dintre cele mai populate oraşe catolice din lume, la egalitate cu Roma. Pentru a face acest lucru, avea nevoie de două lucruri: o relicvă sfântă şi un loc care să o găzduiască. Așa că a pus să fie construită Sainte- Chapelle (Capela Sfântă) pentru a găzdui unul dintre cele mai misterioase obiecte sacre din istorie: Coroana de spini a lui lisus Hristos. Construcția a început în 1239 și a fost finalizată în 1248. Sainte-Chapelle a fost construită în stilul Rayonnant, caracterizat prin designul radiant al rozetelor sale, utilizarea extensivă a vitraliilor și extinderea acestora, subţierea suporturilor verticale şi combinația de cleştar şi triforiu care transformă panourile de sticlă într-un mare ecran vitrat.


Capela Sfântă din Paris are o configuraţie unică, fiind formată din două capele: capela inferioară, ca o criptă, are o înălțime de numai 6,5 metri. Deasupra ei se află capela superioară, un spațiu care pare să sfideze cele mai elementare reguli de arhitectură. Pereții au o înălțime de 20 de metri și au fost înlocuiți cu vitralii pentru a permite soarelui să inunde întreaga încăpere. Toate structurile clădirii sunt organizate în jurul acestor ferestre, care sunt poate cea mai importantă caracteristică a Capelei. Timp de peste 500 de ani, Sainte-Chapelle a adăpostit Coroana de Spini a lui lisus, din Evul Mediu până la Revoluția Franceză când a fost mutată la Bibliothèque Nationale de France.

În secolul al XIX-lea a devenit proprietatea Bisericii şi a fost în cele din urmă depusă în Catedrala Notre-Dame, de unde, în 2019, a fost salvată în noaptea incendiului care a devastat catedrala, de către unul dintre preoţii care slujeau acolo. Astăzi, această relicvă este păstrată într-un seif la muzeul Luvru.” DETALII
Un spin a ajuns în Bucuresti la începutul lui 1900… De atunci e la Catedrala Sfântul Iosif datorită monseniorului Ghika (nepotul Principelui Ghika, ultimului domnitor al Moldovei) ucis în puşcăriile comuniste. SURSA
Se pare că mai există încă un spin al Cununei Mântuitorului la Biserica Evanghelică din Jelna, comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud. Lăcașul de cult, inițial catolic a fost construit în anul 1482 şi pictat la jumătatea anilor 1500 având hramul Sfântului Petru. Acum stă să cadă…
ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot! OXO BOBOTEAZĂ: Minunea întoarcerii Iordanului în ziua Botezului Domnului – 18 ianuarie, după calendarul Iulian OXO EFES, TURCIA: Casa Fecioarei Maria, locul sfânt unde clericii ortodocși, catolici și musulmani slujesc împreună OXO INIMA FRANȚEI: 800 de ani de istorie au ars într-o oră. O plâng pământeni de pretutindeni!
RUSĂNESTI, OLT: Primăria, cu fonduri UE, pune podețe conform planului, iar proprietarii trebuie să-și mute și modifice porțile conform podețelor!



INSIDER: „Dorel, muncitorul nostru deștept este în zonă la Rusănesti, sat Jieni, Jud. Olt.
Toate bune și frumoase, proiect pe fonduri europene, facem podețe la fiecare cetățean la poartă. Problema este că nu toți avem porțile egale și la vecinul, poate încadrează, și poarta mică, capătul de pod, la altul nu încadrează.
În poza vedem, că poarta mică nu este încadrată în lungimea totală al podețului și cade capătul de pod pe mijlocul porții mici.
Păi, băi cap pătrat, eu trebuie să-mi modific poarta, porțile să o fac mai mică să mă încadrez eu după proiectul tău de 2 lei?
Mașina în curte nu mai pot să o bag, datorită înălțimii și lăsată fără o înclinație. Pe poarta mica scoteam un cărucior, acum, nu pot ieși din cauza că mi-ai pus capul de pod, exact pe centrul porții mici de acces.



A trebuit consătenii să-și bage câte un butoi de 200 litri, în prelungire la tuburile voastre și să-și toarne propriul beton lângă betonul vostru să lărgească să nu cadă capul de podeț pe mijlocul porții mici. Mergem pe principiul, spălăm bani europeni, ce contează cum facem și ce va ieși.
Poate aude și reprezentatul primăriei din Rusănesti, care va semna pentru executarea lucrării și șeful de șantier sau conducerea firmei care executa lucrarea!
Să veniți să vă luați,, capătul de pod,, din jumătatea porții mici!” SURSA
ARHIVĂ: POARTĂ BETON: “Noi muncim, nu gândim!” OXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă! OXO ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!” OXO ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXO OTOPENI, ILFOV: Dorel vopsește balustrada. Și asfaltul și copacii și mașinile de sub pod!
UNGARIA: Memorialul victimelor accidentelor de circulație


INSIDER: „Memorialul victimelor din trafic…. cu Suzuki Swift înfipt într-un parapet, orașul Bátonytereny, Ungaria.” SURSA
N.R.: „Memorialul pentru victimele care au murit în accidentele de circulație a fost ridicat de către Poliția Județenă Nógrád și Municipalitatea Bátonyterenye lângă drumul principal numărul 21, în Parcul Memorial al Asociației din Bátonyterenye, fiind opera pictorului Zsolt Lencsés (fondator și președinte al Asociației Arttéka, cetățean de onoare al județului Nógrád).



Memorialul a fost inaugurat și sfințit pe 23 noiembrie 2022 cu ocazia Zilei Memoriale a Victimelor Accidentelor Rutiere (a treia duminică a lunii noiembrie conform deciziei Adunării Generale a ONU din 2005). Conform intenției susținătorilor memorialului, victimele accidentelor mortale vor fi comemorate în fiecare an cu flori și lumânări aprinse.” DETALII
ARHIVĂ: MUNTENEGRU: „În amintirea turiştilor români pieriţi în groaznicul accident din 23 iunie 2013” OXO UNGARIA: Road 67, omologul maghiar pentru Route 66, cântă 33 km împreună cu șoferii care aleg secțiunea acustică OXO SYDNEY: „Natură moartă cu piatră și mașină”, sculptură de Jimmie Durham. O stâncă de 3 tone aruncată pe un Ford Fiesta, (diz)armonie între natura implacabilă și creația umană! OXO UNICUL SALVAT: „Locuri de veci” recuperate din epavele maşinilor implicate în accidente grave!















