PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

SECTOR 4: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie după 1990 – realizat de sculptorul Valentin Tănase şi executat de Gabriela şi Paul Muscalu, cu sprijinul lui Gabriel Oprea şi al lui Cristian Popescu Piedone – mai are plăci libere pentru inscripționat!


INSIDER: „În fața Palatului Național al Copiilor se afla un monument realizat pentru cinstirea eroilor militari căzuți în teatrele de operațiuni între 1990 și 2012. Monumentul a fost inaugurat in 2012, autor Valentin Tănase, executanți Gabriela și Paul Muscalu. Observ și paginile goale ce așteaptă să fie inscripționate, poate cândva.” SURSA

N.R: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie (cunoscut şi ca Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României – Ansamblul este format dintr-o bază circulară din granit cu basoreliefuri şi doi stâlpi/piloni înalţi care simbolizează sacrificiul suprem şi vigilența militară. Plăcile memoriale poartă numele eroilor căzuţi la datorie în diferite teatre de operații internaționale (precum Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan), rămânând un loc central pentru ceremonii militare şi comemorări naţionale.

„MONUMENT REALIZAT PRIN CONTRIBUTIA MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE GABRIEL OPREA ȘI A PRIMARULUI SECTORULUI 4, BUCUREȘTI CRISTIAN POPESCU PIEDONE – AUTOR: VALENTIN TĂNASE EXECUTIE: GABRIELA MUSCALU, PAUL MUSCALU”

Locația: Bulevardul Tineretului nr. 43, Sector 4, Bucureşti

ARHIVĂ: SECTOR 5: Monumentul Transmisioniștilor Militari din era analogică – „Hackerilor” Militari, în era digitală ∆∆∆∆∆ VALENTIN TĂNASE, PICTOR: „Mâna este cel de-al doilea portret al omului, de multe ori mai profund și mai adevărat decât chipul însuși”

NLP: Păpuși extraterestru pentru nepoții conspiraționiștilor – cititori de SF și căutători de OZN-uri


INSIDER: „Ați remarcat ultimul trend in materie de păpuși?” SURSA

Păpușă de colecție tip reborn realizată din silicon moale, reprezentând un bebeluş extraterestru (alien) de culoare albastru-turcoaz. Caracteristici: Păpuşa are dimensiuni miniaturale (în jur de 9 inch /22 cm), corp flexibil și texturat din silicon, ochioşi mari specifici creaturilor fantastice şi detalii pictate manual. Accesorii: Vine însoțită de un ghid de îngrijire (,Silicone Baby Doll Care & Guide”) şi o suzetă.

Aceasta este o păpuşă de colecție din silicon de tip fantasy/reborn (cunoscută la nivel internațional ca Ophelia Blue Teal Alien Baby Doll sau Glittery Teal Newborn Alien), disponibilă pe platforme externe de profil la prețuri cuprinse între 95 USD şi 120 £ (~420 – 600 RON)

Acest model specific de păpușă extraterestru turcoaz/bleu cu sclipici nu este disponibil în mod direct în stocul curent pe eMAG. Totuşi, pe platformă se comercializează frecvent modele alternative din aceeași categorie de jucării (,,Alien Reborn” din silicon sau vinil).

ARHIVĂ: INVAZIE: Germania expulzează în România păpuşile „fără pantaloni”! ∆∆∆∆∆ HUGGY WAGGY: Jucărie horror, urmașa lui Chucky, preferata preșcolarilor, cumpărată de părinți indulgenți, dar oripilați! ∆∆∆∆∆∆ JUCĂRII NON-COVIDIOATE: Păpușarii pun măști de protecție ∆∆∆∆∆ DISNEY PE DOS: Desenele animate pentru copii care învață minorii despre romantismul gay ∆∆∆∆∆ BARBIE & KEN: Familia modernă, două sirene care așteaptă un copil. Urmează siren(a)ul Ken, însărcinat?

PEISAJ MARŢIAN, BRĂILA: Lacul de la Movila Miresii devine roşu-portocaliu din cauza secetei – are proprietăţi terapeutice superioare celor de la Techirghiol!


INSIDER: „Știai că în județul Brăila există un lac care, în anumite perioade ale anului, devine ROȘU? Nu este un filtru și nici o fotografie modificată.

Este Lacul Sărat de la Movila Miresii, un loc spectaculos care, în verile foarte călduroase și secetoase, poate căpăta nuanțe intense de roșu, portocaliu și roz. Explicația este una naturală: când nivelul apei scade și concentrația de sare crește, anumite alge adaptate acestui mediu se dezvoltă puternic, iar pigmenții lor schimbă spectaculos culoarea apei.

Privit de sus, mai ales din dronă, peisajul pare uneori desprins de pe o altă planetă. Și partea frumoasă este că acest loc se află chiar lângă noi, în județul Brăila. Știați de existența lui? L-ați văzut vreodată atunci când apa devine roșie?” SURSA

N.R.: „Explicația ştiinţifică: Acest mediu hipersalin favorizează dezvoltarea unor microorganisme specifice (halofile), în special microalga Dunaliella salina şi anumite halobacterii. Acestea secretă pigmenți carotenizi (beta-caroten) pentru a se proteja de radiațiile solare puternice, colorând apa în nuanţe spectaculoase de roz, portocaliu şi roșu. Fenomenul a fost intens documentat în rapoartele media, fiind supranumit un „peisaj marțian

La 30 de kilometri de oraşul Brăila, pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat, în localitatea Movila Miresii, locul în care s-ar fi pierdut o tânără, în urmă cu 240 de ani, există lacul cu cea mai sărată apă din România.

Sărurile din acest lac provin din izvoarele subterane, iar nămolul lacului din Movila este benefic pentru vindecarea bolilor de piele, ginecologice, de oase şi nu numai.

Potrivit specialiştilor, este un lac de crov, în termeni geologici, format într-o adâncitură în sol, o scobitură în care se adună apă de la ploaie, dar şi din pânza freatică. Nămolul din lacul Movila Miresii este unul sapropelic sulfuros cu calităţi terapeutice deosebite şi cu gradul de mineralizare cel mai mare din țară. Din punct de vedere chimic, apa lacului este clorurată, sodică, magneziană, iodurată. Dacă pe timpul comunismului, lacul era exploatat fiind vizitat de turişti, după Revoluţie locul a fost dat uitării. Apa puternic mineralizată şi nămolul sunt utilizate în mod tradițional de localnici şi vizitatori pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice, dermatologice sau ale sistemului nervos periferic. Se pare că beneficiile terapeutice ale apei sărate şi nămolului depășesc în concentrații pe cele ale Lacului-Sărat sau Lacului Techirghiol.

Impact climatic: Deşi este o oază de sănătate, lacul are o adâncime redusă (sub 1 metru în mod normal) şi este extrem de vulnerabil în fața secetei prelungite, existând veri în care acesta seacă parţial sau complet, transformându-se într-un întins deşert alb de cristale de sare.

Legenda miresei pierdute – La intrarea în satul Movila Miresii, din județul Brăila, este o colină mică care a dat şi denumirea satului, dar care are şi o legendă care s-a perpetuat sute de ani. O mireasă s-a pierdut chiar lângă movila care poartă numele localității.

Legenda spune că o mireasă s-a pierdut într-o iarnă cumplită, când sătenii din Scorţaru Vechi o duceau acasă la mire, într-un alt sat. La un moment, mireasa a căzut din căruță, iar nuntaşii nu au observat.

Era iarnă şi o zăpadă foarte mare, iar tânăra fată a căzut lângă o movilă. Ea a fost găsită de un cioban de la stâna din apropiere, de care s-a îndrăgostit.

Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea. Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească. Tânărul ciobănaş avea ochii atât de plini de dragoste, încât i-a furat inima. Ei s- au căsătorit şi au construit prima casă de pe aceste locuri. Au numit-o Movila Miresii, în amintirea întâmplării care i-a unit”.

Movila Miresii este o comună care are în jur de 4.000 de locuitori şi se află la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Brăila.

FEMEIA DE PIATRĂ, BUCUREȘTI: Statuia din curtea Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu nu este Emilia Irza, militantă comunistă, ci mama lui Ion Jalea!


INSIDER: „N-am idee pe cine reprezintă statuia asta din curtea spitalului „Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu”. Nu scrie nicăieri și, într-un fel, cred că tocmai omisiunea asta e o cheie.

Am dat cu ochii de ea după trei zile în care stătusem internată cu fiica mea și în care văzusem cerul doar pe geam. Am ieșit în cele din urmă să cumpăr o apă și m-am așezat să-mi aduc aminte cum arată lumea din afara salonului, când am dat cu ochii de ea. Am recunoscut atunci în piatra aia acoperită de licheni aceeași expresie de oboseală pe care o tot văzusem în ultimele zile pe fețele tuturor femeilor din secția devenită temporar lumea noastră: mame, infirmiere, asistente, medici. Acolo, mâinile tuturor acestor femei nu se opresc niciodată din verificat, curățat, mângâiat, preparat, palpat, înțepat, sterilizat, gâdilat, spălat ș.cl. Simt dacă pielea frige și răscolesc prin toate amestecurile din care sunt făcute corpourile noastre, potrivesc aparate și strâng cu forță corpurile agitate ale copiilor, pentru ca imediat să-i liniștească.

Într-una din aceste nopți, când nu puteam adormi, stăteam și ascultam sunetele spitalului. Plânsetele copiilor, șușotelile mamelor, alarmele perfuzoarelor, foșnetul saltelelor și alunecușul mopurilor, încurajările asistentelor și iarăși plânsetele, șușotelile etc. M-am simțit dintr-o dată pe o mică planetă a grijii, locuită doar de copii și femei. M-a copleșit gândul că toată munca-răbdarea-atenția-dedicarea-disponibilitatea- femeilor care-i îngrijesc pe ceilalți, nu doar că nu are un cuvânt al ei, dar e atât de des trecută cu vederea. Că ne lipsesc forme de a le ajuta cu sens în tot acest vârtej și forme de-a le mulțumi din când în când că țin în viață toată șandramaua noastră umană. Că, deși trăim în cele mai luminate vremuri pentru drepturile femeilor, suntem martori la noi forme și valuri de misoginie și violență față de femei. M-am gândit că poate o noapte într-un spital de pediatrie ar putea fi un mic antidot pentru lucrurile astea.

La ceva timp, m-am întâlnit cu femeia de piatră și am văzut în ea cam tot ce-mi trecuse prin cap în noaptea aia de insomnie. Privirea împăienjenită, care se uită parcă prin lucruri, atunci când prinde un strop de răgaz, expresia umbrită, îngrijorarea. Bine, ea are broboadă – nu știu dacă din cauză că e inspirată după un personaj care purta pe bune sau doar fiindcă n-avem prea multe femei pe socluri, și dintre cele puține, majoritatea ori au broboadă, ori au umerii dezgoliți. În schimb, n-are mâini, or toate femeile pe care le-am întâlnit în cele trei zile erau toate numai mâini în acțiune continuă. Dacă nu m-aș fi temut să par o ciudată, m-aș fi dus să mângâi un pic piatra caldă a statuii.

Din fericire, fiica mea nu a avut nimic grav și, cu tot ajutorul tuturor femeilor extraordinare de la secția patru, s-a refăcut repede. Cu toate astea, de când ne-am întors acasă, nu pot scăpa de imaginea acelei statui și de gândul la toate femeile care cuprind și repară cu mâinile lor suferințele atâtor și-atâtor copii. La faptul că nu ne mai oprim din vorbit despre politică și AI și hype-urile și atrocitățile zilei, dar aproape deloc despre lucrurile astea elementare, cum e munca nesfârșită a femeilor care ne îngrijesc pe toți, de atât de multe ori în singurătate și fără sprijin.

Sigur, revelația mea e naivă, fiindcă am fost extrem de norocoasă să fiu internată cu fiica mea abia acum, și pentru scurt timp. Dar oricum de la o vreme încoace nu mă mai pot simți decât naivă în fața lumii.

Dacă aveți idee care-i povestea statuii din curtea spitalului, dați de veste. Iar dacă aveți drum prin cartierul Tei, salutați-o din partea mea.” SURSA

INSIDER 2: Mama lui Ion Jalea. Între lucrările mai puţin ştiute şi totuşi prezente în viaţa de zi cu zi dăruite de sculptorul Ion Jalea oraşului, se numără şi portretul mamei artistului, un bust amplasat în curtea Spitalului pentru copii de pe Bulevardul Ghica Tei. Stă modest, lângă fosta intrare principală, din bulevard, în stânga aleii, lângă un mic havuz, şi poate fi privit din stradă, printre barele gardului de fier forjat. Cum intrarea se face acum printr-o stradă laterală, curtea din faţa spitalului e mai mult pustie şi marmura albă luceşte stins sub copacii bătrâni. Nu e un bust monumental, dar, în singurătatea lui, are prestanţă. Pe un soclu modest, scund, lucrarea de marmură albă reprezintă chipul unei ţărănci vârstnice, de simplitatea şi bunătatea unei sfinte. Bătrâna e învăluită într-o maramă amplă, aură ocrotitoare. Pe latura stângă, între urmele colţoase de daltă, pe o suprafaţă de dimensiunile unei etichete şcolăreşti, citim semnătura fiului sculptor, Ion Jalea. Cum spitalul s-a numit, până în 1958, Emilia Irza, pe lista monumentelor de patrimoniu din 2004 şi în unele ghiduri ale Bucureştilor, lucrarea apare, din neglijență și ignoranță, ca portretul Emiliei Irza. E o inexactitate. Așa se numea o fată împușcată la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, unde fusese chemată să participe la contramanifestaţia organizată de comunişti împotriva tinerilor din PNL şi PNŢ, veniţi să apere valorile vechii şi adevăratei Românii, la vestita manifestaţie din Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, ziua de nume a tânărului nostru rege. E ciudat că numele acelei biete fete a fost atribuit ţărăncii bătrâne, cu maramă, cu trăsături obosite, de o blajină demnitate, mamei care veghează la poarta unui spital, ca pentru a-i binecuvânta pe toţi cei aduşi de suferinţă, cu speranţa vindecării. O replică în ghips a portretului mamei artistului se află în colecția Muzeului Ion Jalea de la Constanța.”

N.R.: Omisiunea e din alt motiv – bustul e al Emiliei Irza, militantă comunistă moartă după reprimarea unei manifestații. Numele ei a fost îndepărtat de peste tot după 1990. Emilia Irza, așa se numea spitalul (pe atunci era considerat spital) pînă la Revoluție. Statuia este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice și o reprezintă pe Emilia Izra, o eroină comunistă. Am aflat de la chatGPT.

Cazul Emiliei Irza, eterna „eroină”. Bustul Emiliei Irza a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice în 2010. Se găseşte pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, la numărul 120. E amplasat, strategic, în fața unui spital de copii ridicat în 1950 de regim comunist. Atunci, în perioada stalinizării, când totul se comunică, spitalul se numea „Emilia Irza” – revoluționară căzută după o mare manifestație comunistă, îngropată ca eroină a clasei muncitoare în 1945. Din 1990, se numeşte, sofisticat, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”. S-a schimbat ambalajul, dar bustul a rămas – i s-a dat jos placuta aplicativă fără a se monta una nouă cu adevărata identitate” DETALII

MAMA de ION JALEA. Stil şi compoziție: Sculptura se remarcă prin realismul său profund și sobrietatea specifică stilului clasic al lui lon Jalea. Chipul mamei este încadrat de o maramă (batic tradițional), ilustrând figura arhetipală a mamei din mediul rural românesc – gravă, demnă şi marcată de trecerea timpului.

Despre artist: lon Jalea (1887-1983) este unul dintre cei mai importanți sculptori monumentalişti români. Un detaliu biografic impresionant este faptul că şi-a pierdut mâna stângă în Primul Război Mondial, realizând marea majoritate a capodoperelor sale sculptând cu o singură mână.

Locație: Lucrări originale din seria portretelor de familie (mama, tatăl, fiicele artistului) pot fi admirate în colecţia permanentă a Muzeului Memorial „Ion Jalea” din Constanţa.

ARHIVĂ: ION JALEA: Sculptorul cu o singură mână a câștigat Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris

MARGARET KEANE: Misterul din spatele ,,Ochilor Mari” – când arta devine o chestiune de perspectivă legală!


INSIDER: „Una dintre cele mai mari escrocherii din arta secolului al XX-lea. Apărut la sfârșitul anilor ’50 și creditat cu inventarea noului curent al pop-artului, pictorul Walter Keane a devenit, pentru un întreg deceniu, „regele artei contemporane”, cel mai celebru artist plastic la scară mondială. Nimic nu părea să poată zdruncina imperiul clădit de acesta. Însă, deodată, au ieșit la iveală fapte tulburătoare, iar lumea întreagă a rămas suspendată în așteptarea răspunsului la întrebarea: cine era, de fapt, autorul tablourilor cu chipuri de copii și femei sentimentale, cu ochii lor exagerat de mari și melancolici?

Margaret și Walter Keane s-au cunoscut la o expoziție, în 1955, și s-au căsătorit aproape imediat. La acea vreme, Margaret era divorțată, avea o fiică mică și încerca să își croiască drum ca artistă. Walter, un întreprinzător cu fler extraordinar, și-a dat seama repede de avantajele acestui mariaj. O lăuda cu entuziasm pentru lucrările sale și o încuraja să creeze necontenit. Curând, cu acordul ei, a început să vândă tablouri lângă intrarea unuia dintre cluburile din San Francisco. Afacerea aducea venituri considerabile. Încă neștiutoare, Margaret nu bănuia planul perfid pe care soțul său îl țesea. Când adevărul a ieșit la lumină, artista a rămas consternată: Walter își atribuia public autoratul lucrărilor sale. Margaret a încercat să își revendice dreptul la paternitatea artistică, dar soțul a susținut că era prea târziu, că întreaga minciună devenise o construcție prea fragilă pentru a fi expusă, iar dezvăluirea ar atrage după sine procese interminabile. A convins-o să tacă, argumentând că lumea artei nu va accepta niciodată o femeie drept creatoare autentică. Forțată de împrejurări, Margaret a cedat presiunilor și a consimțit la tăcere.

În prima jumătate a anilor ’60, lucrările semnate de soțul impostor, dar create de mâna ei, au atins apogeul popularității. Reproducerile se vindeau în milioane de exemplare, iar chipurile copiilor cu ochi mari apăreau pretutindeni: pe calendare, felicitări și chiar pe șorțuri de bucătărie. Originalele se epuizau în timp record, la prețuri uriașe. Walter a pariat pe arta promovării agresive și nu a greșit. În tot acest timp, artista muncea până la 16 ore pe zi, în timp ce soțul ei, îmbătat de glorie și adulație, întreținea aventuri amoroase și ducea o viață de huzur.

În 1964, Walter i-a cerut Margaretei să creeze o operă cu adevărat excepțională, care să îi consacre pentru totdeauna numele în istoria artei. Artista nu a avut încotro și a realizat o pânză monumentală: „Mâine pentru totdeauna”. Lucrarea cutremura prin dramatismul ei: o coloană de copii de rase diferite, cu chipuri triste și ochi uriași, înaintând parcă spre un destin implacabil. Opera a fost primită cu ostilitate de către criticii de artă. Walter a fost cuprins de furie.

După un deceniu de viață conjugală, epuizată de rolul de prizonieră, Margaret a divorțat de Walter, promițându-i solemn că va continua să picteze pentru el. Curând după aceea, s-a mutat în Hawaii, unde a devenit una dintre Martorele lui Iehova. Noua viață i-a oferit prilejul de a se regăsi și de a-și reevalua opera.

În 1970, s-a căsătorit pentru a treia oară, cu scriitorul Dan McGuire. Tot atunci a făcut un pas neașteptat: a mărturisit presei întreaga poveste a „ochilor mari”. Walter Keane, cuprins de furie și disperare, a răspuns cu insulte și amenințări la adresa fostei soții.

Procesul care a urmat a ținut lumea întreagă cu sufletul la gură. Judecătorul a ales cea mai simplă cale de a face dreptate: le-a cerut ambilor foști soți să deseneze chipul unui copil cu ochii caracteristici. Margaret a reușit cu măiestrie, realizând în doar 53 de minute portretul unui micuț cu privirea sa inconfundabilă. Walter, în schimb, a refuzat, invocând o durere de umăr.

Sentința a fost limpede: Walter trebuia să îi plătească despăgubiri în valoare de patru milioane de dolari. Cu toate acestea, timp de încă două decenii, a continuat să depună plângeri împotriva fostei soții, acuzând-o de calomnie. În 1990, Curtea Federală de Apel a anulat decizia privind compensația financiară.

Margaret nu a contestat hotărârea. „Nu am nevoie de bani, — a spus ea. — Mi-am dorit doar ca lumea să știe că picturile îmi aparțineau.” Și a adăugat: „Am fost părtașă la această înșelătorie vreme de 12 ani, lucru pe care îl voi regreta mereu. Dar am învățat ce înseamnă prețul adevărului.”

De atunci, chipurile din tablourile ei nu mai purtau doar tristețe. În privirea copiilor și a femeilor apărea, pentru prima dată, o umbră de zâmbet. Cu trecerea anilor, interesul publicului pentru picturile Margaretei a început să scadă. Lumea, sătulă de „ochii mari”, își căuta alți idoli artistici. Totuși, cele mai bune lucrări ale ei și-au găsit locul în muzee de artă contemporană din Statele Unite și din marile capitale ale lumii. Margaret Keane s-a stins din viață în vara anului 2022, la vârsta de 94 de ani.” SURSA

N.R.: Astăzi, numele Margaret Keane este recunoscut în întreaga lume ca autor al celebrelor picturi cu „ochii mari”, iar povestea ei a inspirat filmul „Big Eyes” regizat de Tim Burton. Ne aminteşte că adevărul poate fi ascuns o vreme, dar nu pentru totdeauna. lar talentul autentic nu are nevoie de minciuni pentru a rămâne în istorie.

Margaret DH Keane (născută Margaret Doris Hawkins; 15 septembrie 1927 – 26 iunie 2022) a fost o artistă americană cunoscută pentru picturile sale cu subiecte cu ochi mari. A pictat în principal femei, copii sau animale în ulei sau în tehnică mixtă. Lucrarea a obținut succes comercial prin reproduceri ieftine pe printuri, farfurii şi ceşti. Opera de artă a fost atribuită inițial soțului de atunci al lui Keane, Walter Keane. La scurt timp după divorţul lor din anii 1960, Margaret a revendicat meritul, care a fost stabilit după o „încercare de pictură” în instanţă din Hawaii, la care Walter a refuzat să participe.

O renaştere a interesului pentru opera lui Margaret Keane a urmat lansării filmului biografic Big Eyes, regizat de Tim Burton în 2014. Ea a deţinut o galerie în San Francisco care se mândreşte cu „cea mai mare colecţie de artă a lui Margaret Keane din întreaga lume”. Având în vedere marea prăpastie dintre popularitatea operei sale şi satirizarea ei de către critici, ea a fost uneori numită, Wayne Newton al lumii artei”.

Margaret Doris Hawkins s-a născut ca cea mai mare dintre cei doi copii ai lui David Hawkins și Jessie (McBurnett) Hawkins, pe 15 septembrie 1927, în Nashville, Tennessee. Când avea doi ani, un timpan a fost deteriorat permanent în timpul unei operații de mastoidă. Nemaiputând auzi corect, a învățat să se uite la ochii persoanei care îi vorbea pentru a-i înțelege. Ea şi fratele ei, David, au studiat în şcoli publice. Keane a început să deseneze în copilărie şi, la vârsta de 10 ani, a urmat cursuri la Institutul Watkins din Nashville. Când avea 10 ani, Keane a pictat primul ei portret în ulei cu două fetițe, una plângând şi cealaltă râzând, şi i-a dat tabloul bunicii sale.

La vârsta de 18 ani, a urmat timp de un an Şcoala de Design Traphagen din New York. A început să picteze haine şi pătuțuri pentru bebeluşi în anii 1950, până când a început în sfârșit o carieră pictând portrete. La o vârstă fragedă, Margaret a început să experimenteze în kitsch. A lucrat atât cu vopsele A lucrat atât cu vopsele acrilice, cât şi cu vopsele pe bază de ulei, subiectele operelor sale artistice limitându-se la femei, copii şi animale familiare (pisici, câini, cai).

Picturile lui Keane sunt uşor de recunoscut datorită ochilor supradimensionaţi, asemănători celor de căprioară, ai subiecților săi. Keane a spus că a fost întotdeauna interesată de ochi şi obişnuia să-i deseneze în manualele școlare. A început să-şi picteze semnătura „ochi Keane” când a început să picteze portrete de copii. ,Copiii au ochi mari. Când fac un portret, ochii sunt cea mai expresivă parte a feței. Şi au devenit din ce în ce mai mari şi mai mari”, a spus Keane. Keane s-a concentrat pe ochi, deoarece aceştia arată mai mult persoana interioară. Keane a atribuit opera lui Amedeo Modigliani ca o influență majoră asupra modului în care a pictat femeile din 1959 încoace. Alţi artişti care au influenţat-o în ceea ce priveşte culoarea, dimensiunea şi compoziția includ Vincent van Gogh, Gustav Klimt şi Pablo Picasso. În ciuda pretențiilor sale de artă plastică, nu a avut niciodată un succes critic; În schimb, ea a rămas „cunoscută pentru picturile sale dulci- lipicioase cu vagabonzi cu ochi de căprioară, care au devenit la modă în rândul tinerilor de vârstă medie la sfârşitul anilor 1950 şi 1960, apoi, decenii mai târziu, obiecte de colecție kitsch în stil ironic.”

Portretizări în mass-media: Seria de desene animate din 1998, Fetițele Powerpuff, creată de animatorul Craig McCracken, prezintă personaje principale cu ochi anormal de mari, inspirați de arta lui Keane. Serialul prezintă și o învățătoare de şcoală primară pe nume „Ms. Keane”. În 1999, albumul lui Matthew Sweet, In Reverse, a prezentat pe copertă una dintre picturile în ulei ale lui Keane. Pictura ei cu un copil ținând pudeli poate fi văzută în episodul din 2004 al emisiunii Regele Reginelor, intitulat , Foe: Pa”.

Filmul biografic din 2014, Big Eyes, se concentrează pe Margaret Keane şi fostul ei soț, Walter. Margaret a fost interpretată de Amy Adams, în timp ce Walter a fost interpretat de Christoph Waltz. Filmul a fost regizat de Tim Burton. Margaret Keane apare în film, în rolul unei doamne în vârstă care stă pe o bancă în parc, în scena în care personajele lui Adams şi Waltz se află în faţa Palatului de Arte Frumoase. Margaret Keane a refuzat diverse oferte pentru drepturile filmului. După întâlniri cu scenariştii Scott Alexander şi Larry Karaszewski, ea a fost de acord cu drepturile filmului şi a aprobat scenariile scrise de Alexander şi Karaszewski. Filmul a durat 11 ani de la dezvoltare până la finalizare.

SECTOR 4: Reabilitarea gardului de pe Calea Văcăreşti a costat 500.000 de euro. Jos cu aforismele şi vorbele de duh! Slavă consumerismului!


INSIDER: „500.000 de euro mai târziu, avem același gard pe Văcărești, dar acoperit cu mesh-uri. Pentru cei care nu mai țin minte, în iulie 2025, Băluță a propus un proiect de „reabilitare” a gardului de pe Calea Văcărești. Costul se ridica la 300.000 de euro. Am arătat atunci că acel gard este în continuare în stare bună și că mici lucrări de reparații sau întreținere nu au cum să coste atât de mult. În aprilie 2026, Băluță vine cu modificarea proiectului, care ridică costurile la 500.000 de euro. Rezultatul este cel pe care îl vedeți în imagini. Gardul vechi a fost acoperit cu o folie albă, peste care au fost montate aceste mesh-uri pe care le vedem pe toate gardurile din Sectorul 4. Genul acesta de combinații, făcute pe banii noștri, cresc concentrația de fațete dentare, bronz excesiv, ceasuri de zeci de mii de euro și Lamborghini Urus în culori stridente.” SURSA

ARHIVĂ: SECTOR 4: “Avem o țară ca-n povești, Vestită-n toată omenirea, Cu capitala-n București, Și capitalul… nicăierea”

ECLIPSĂ TOTALĂ SOARE 2026, SPANIA: „Soarele a fost acoperit complet de Lună, iar coroana solară a devenit vizibilă pentru 100 de secunde”


INSIDER: „Eclipsa totală de Soare, Spania 2026 – Ieri seară am asistat la probabil cel mai spectaculos fenomen astronomic pe care îl putem vedea de pe Pământ. Oarecum pot spune că sunt la a doua eclipsă totală de Soare, dar sunt la prima pe care mi-o întipăresc în memorie în faza de totalitate. De ce zic asta, în 1999 aveam 3 ani când observam din București eclipsa de Soare, țin minte foarte bine fazele parțiale ale acelei eclipse și cum spuneam că „Luna mănâncă Soarele”, totuși totalitatea de atunci nu o țin minte, cel mai probabil a fost un nor în timpul maximului. Acum, 27 ani și o zi mai târziu, am prins toate fazele eclipsei pe un cer perfect senin, de lângă Calatayud, împreună cu soția, câțiva prieteni și colegi din astROmania.

Experiența trăită a fost extraordinară, nu doar faza totală, ci și cum eclipsa te pregătea pentru ceea ce urma să vină. Dacă la începutul eclipsei Soarele ardea puternic, pe măsură ce Luna mânca din ce în ce mai mult din Soare, intensitatea radiației solare scădea și ea, pe la jumătatea eclipsei deja nu mai simțeam cum ne arde Soarele, iar lumina din jur începea să fie din ce în ce mai difuză, adăugând un dramatism deosebit. Cu câteva minute înainte de totalitate, lumina din jur era atât de slabă încât peisajul părea ireal… și apoi deodată s-a întunecat, Soarele a fost acoperit complet de Lună, iar coroana solară a devenit vizibilă pentru cele aproape 100 de secunde de totalitate. În partea stângă a discului solar se afla o protuberanță uriașă, vizibilă cu ochiul liber, iar începutul și sfârșitul totalității au fost marcate de un frumos inel cu diamant.

Dacă nu ați văzut până acum o eclipsă totală de Soare, vă spun sincer, merită tot efortul de a încerca să o vedeți. Puteți încerca fie individual, cum am făcut eu, fie să mergeți în grup în expediție, deoarece anul acesta au fost 2 expediții românești pentru observarea eclipsei și astfel scăpați de grija drumului, cazării și locului de observație, fiindcă se vor ocupa organizatorii de tot. Și parcă a trecut prea repede… așa că o așteptăm cu entuziasm pe următoarea -> 2 august 2027

12 august 2026
Sony A7s, luneta 72/420 puse pe StarAdventurer 2i
Calatayud, Spania
Corlaci Niky” SURSA

Această prezentare necesită JavaScript.

N.R.: O Eclipsă de Soare este un fenomen astronomic prin care Luna trece între Pământ și Soare, blocând parţial sau total lumina astrului de pe Pământ. Tipuri de eclipse solare: Parţială: Luna acoperă doar o parte din discul solar; Totală: Luna acoperă complet Soarele, vizibilă doar pe o bandă îngustă de pe Pământ; Inelară: Luna este prea îndepărtată pentru a acoperi tot Soarele, lăsând un inel luminos vizibil; Hibridă: Trecere între eclipsă inelară și totală, în funcție de poziţie. Detalii şi siguranţă: Faza maximă: Poate dura de la câteva secunde la câteva minute în cazul totalității. Protecţie: Privitul direct fără filtre speciale oarbe poate distruge vederea.

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 a fost o eclipsă totală. Faza totală a eclipsei a putut fi observată din Groenlanda, Islanda, Spania, precum şi într-o mică parte din nord-estul Portugaliei. A fost cea de-a 16-a eclipsă totală din secolul al XXI-lea, dar cea de-a 19-a trecere a umbrei Lunii peste Pământ în acest secol (celelalte 3 fiind eclipse hibride). Traseul eclipsei a început pe coasta de nord a Siberiei (peninsula Taimîr, Marea Laptev), urmând iniţial o direcţie de la sud la nord. După o lungă buclă prin Oceanul Arctic, trecând pe lângă Polul Nord la doar câteva zeci de kilometri distanţă (unde Soarele era ascuns în proporție de 98,6%), direcţia sa s-a inversat spre sud, trecând prin nord-estul Groenlandei, virând treptat spre est pentru a atinge maximul în largul coastei nord-vestice a Islandei. Apoi a traversat Atlanticul de Nord pentru a ajunge în nordul Spaniei în cursul serii, terminând la apusul Soarelui în Insulele Baleare.

Deşi acoperirea geografică este redusă la scara continentului, este vorba într-adevăr de o eclipsă solară totală „europeană”, după cele din 11 august 1999 (continent) şi din 20 martie 2015, Insulele Feroe şi Svalbard. Conul de umbră al Lunii a traversat Islanda şi Spania, atingând o mică porţiune de 5 km în nord-estul Portugaliei.

România – În situația în care cerul a fost senin, eclipsa de Soare din 12 august 2026 a putut fi observată, înainte de apusul Soarelui, ca eclipsă parţială de Soare, într-o regiune din nord-vestul şi vestul României, mai precis într-o regiune situată la nord de o dreaptă imaginară care trece prin municipiile Târgovişte şi laşi. Acoperirea cea mai mare a discului solar a fost de 34,2% la Carei, în judetul Satu Mare.

Franţa – În cartea sa Astronomie populaire (titlul, în română: „Astronomie populară”), publicată în 1880, astronomul Nicolas Camille Flammarion a prezis că această eclipsă totală va fi vizibilă la Paris. În realitate, la Paris ea a fost parțială. Pe parcursul secolului al XX-lea, revistele de astronomie prezentau încă această eclipsă ca pe o viitoare „eclipsă franceză”, preluând date vechi; de exemplu, numărul 184 al revistei „Ciel & Espace” din noiembrie-decembrie 1981 prezenta această eclipsă trecând prin Bordeaux şi Toulouse. Deşi, în cele din urmă, nu a fost aşa, eclipsa a trecut foarte aproape de Franța: caracterul său aproape total de-a lungul frontierei franco-spaniole a făcut-o inevitabil să fie remarcată. 21 La Biarritz, maximul eclipsei a fost atins la ora 20:27, cu până la 99,5 % din suprafața Soarelui acoperită de Lună. Mai la est, amploarea fenomenului scade treptat: acoperirea (maximă) este de 97,9% la Toulouse, 96,4 % la Marsilia, 95,8 % la Nantes, 95,1% la Nisa, 92,2% la Paris, 90,4% la Lille şi 89,9% la Strasbourg.

Spania – Această eclipsă este prima dintr-o serie de trei eclipse centrale, la un interval de aproximativ un an şi jumătate (532 de zile), care vor avea loc în aceeaşi țară, Spania. 4] A doua eclipsă va fi totală în extremitatea sudică a țării, pe 2 august 2027, iar a treia va fi inelară, pe 26 ianuarie 2028. Următoarea eclipsă în aceeaşi zi a anului va avea loc pe 12 august 2045, adică la nouăsprezece ani după această eclipsă, conform ciclului metonic. Această eclipsă a avut cu aproape un an înaintea celei din 2 august 2027, care va avea loc, aşadar, după douăsprezece cicluri lunare, ceea ce corespunde, de asemenea, la treisprezece luni draconitice şi va fi vizibilă tot din Spania. Eclipsa din 12 august 2026 face parte din aceeaşi serie Saros ca şi eclipsa din 1 august 2008, care a fost vizibilă, printre altele, din Rusia.

În SECOLUL AL XX-LEA s-au produs 228 de eclipse de Soare, între care: 78 parţiale, 73 inelare, 71 totale şi 6 hibride. Două eclipse inelare şi trei eclipse totale au fost necentrate:1 în aceste trei cazuri, centrul conului de umbră al Lunii nu a atins Pământul.

În fiecare an se produc cel puțin două eclipse de Soare. În 1902, 1906, 1908, 1913, 1916, 1924, 1927, 1928, 1931, 1942, 1953, 1954, 1971, 1973, 1992 s-au produs trei. În 1917, 1946, 1964, 1982 şi 2000 s-au produs patru, iar în 1935 s-au produs cinci eclipse de Soare. În luna iulie a anului 2000 s-au produs două eclipse parţiale de Soare.

Durate maxime: • eclipsă inelară: 14 decembrie 1955 (12 min 9 s); • eclipsă totală: 20 iunie 1955 (7 min 8 s); • eclipsă hibridă: 17 iunie 1909 (0 min 24 s).

Durate minime: • eclipsă inelară: 9 mai 1948 (mai puțin de 1 secundă); • eclipsă totală: 22 septembrie 1968 (0 min 40 s); • eclipsă hibridă: 3 octombrie 1986 (mai puțin de 1 secundă).

SECOLUL AL XXI-LEA numără 224 de eclipse de Soare, dintre care: 77 parţiale, 72 inelare, 68 totale şi 7 hibride. Două eclipse inelare şi o eclipsă totală sunt excentrate:1 în aceste trei cazuri, centrul conului de umbră al Lunii nu atinge Pământul. În fiecare an din secolul al XXI-lea se produc cel puțin două eclipse de Soare. În anii 2018, 2019, 2036, 2038, 2054, 2057, 2058, 2069, 2083, 2084, 2087 şi 2098 se produc câte trei eclipse de Soare, iar în anii 2011, 2029, 2047, 2065, 2076 şi 2094 se produc câte patru eclipse de Soare. Eclipsa totală de Soare cu durată maximă din secolul al XXI-lea s-a produs la 22 iulie 2009. Kagoshima, Japonia.

Durate maxime: • eclipsă inelară: 15 ianuarie 2010 (11 min 8 s); • eclipsă totală: 22 iulie 2009 (6 min 39 s); • eclipsă hibridă: 3 noiembrie 2013 (1 min 40 s).

Durate minime: • eclipsă inelară: 16 decembrie 2085 (19 s); • eclipsă totală: 31 mai 2068 (1 min 6 s); • eclipsă hibridă: 6 decembrie 2067 (8 s)

ARHIVĂ: ÎNTÂLNIRE CU SOARELE: Același loc, aceeași ora, un an. La infinit, la 8 minute lumină! ∆∆∆∆∆ AURA BUNEI VESTIRI: Soarele și Luna, ne-au ținut cununa. Astrele spun că totul va fi bine! ∆∆∆∆∆
SOL REX REGUM: „Soarele, Regele Regilor”, ceas solar de 20 metri – măsoară timpul pe Via Transilvanica ∆∆∆∆∆ CADRANE SOLARE: Bistrița, Poarta Transilvaniei -„Fără soare eu rămân tăcut” ∆∆∆∆∆ RITUAL SOLAR LA MAMAIA: „Purtau în ele nu doar funcția de a măsura timpul, ci întreaga poezie a legăturii dintre om, soare și pământ” ∆∆∆∆∆ LUNA ȘI MISTERIOSUL: „Când am zis că nu mai vedem cometa cu ochiul liber, surpriză!” ∆∆∆∆∆ CADOUL ABSOLUT: „Luna de pe cer” – Punctul de sprijin al Pământului! ∆∆∆∆∆ COMETA TSUCHINSHAN-ATLAS:”Când oamenii vor înțelege cât de mici suntem la scară cosmică, vor începe să se preocupe de viață pentru viață” ∆∆∆∆∆ COMETA HALE-BOPP, 1995: Spectacol pe cer timp de un an, „congelator cosmic” de 60 km în diametru, de acum 4,6 miliarde de ani. Următoarea vizită, în anul 4380! ∆∆∆∆∆ STAȚIA SPAȚIALĂ: Locul de unde se văd 16 răsărituri pe zi. De 300 de ori!

CROITORUL FAGULUI: Trei ani de întuneric și şase săptămâni de lumină – În același spațiu, cu aceleaşi condiții, în acelaşi timp iluzoriu, unul poate trăi iadul şi altul raiul, în funcţie de alegerea personală!


INSIDER: „Aceasta este o minune. Este gândăcelul Rosalia Longicorn, specie protejată, căruia îi ia 3 ani să se întrupeze și care trăiește între 3 și 6 săptămâni. Și eu l-am întâlnit. Mai întâi l-am văzut, apoi m-a lăsat să îl simt, și pe urmă m-a bucurat cu frumusețea zborului său. 30 de secunde de frumos care mi-au atins sufletul și mi-au amintit că în același spațiu, cu aceleași condiții, în același timp iluzoriu, unul poate trăi iadul și altul raiul, în funcție de alegerea personală.” SURSA

N.R.: „Croitorul fagului (Rosalia alpina) este un gândac saproxilic strict protejat la nivel european, inclus în reţeaua Natura 2000. Adulții au o culoare inconfundabilă albastru-catifea, pot atinge lungimi de 15- 40 mm şi sunt uşor de recunoscut după petele negre distincte pe elitre şi antenele foarte lungi, adesea mai lungi decât corpul său.

Habitat: Dependent de lemnul mort, această insectă îşi petrece stadiul de larvă în trunchiuri putrezite de fag, paltin sau ulm, în zone însorite şi luminişuri.

Adulții încep să apară din luna mai până în luna septembrie, maximul densității fiind atins în iunie-august. Masculii încep zborul cu circa o săptămână mai devreme decât femelele. După emergenţă trăiesc circa 15-24 de zile, timp în care pot fi observaţi mai ales între orele 10-18. În general zboară pe distanțe foarte mici, câțiva metri, fiind însă înregistrate şi deplasări mai lungi, de circa 1,5 km. De obicei nu se hrănesc în stadiul matur dar contribuie la polenizarea speciilor de plante pe care stau.

După împerechere, femele depun ouă mai ales în crăpăturile arborilor pe picior cu lemn descompus, de obicei în zone fără scoarţă şi însorite. După eclozare, larvele se mută mai adânc în lemn, formând galerii până la 10 cm adâncime. Larvele ies din lemn după 2-3 ani. În anul de emergenţă larvele se mută spre exterior și formează găuri de emergenţă de 3-8 mm.

Faptul că sunt ușor de observat poate duce la concluzia că specia are abundenţe mari, dar preferințele stricte de habitat fac ca în realitate numărul de exemplare care trăiesc într-o zonă să fie mic (densitate aparentă 40 exemplare mature per ha).

Croitorul fagului este specie protejată prin Directiva Habitate (specie prioritară, listat în Anexele II şi IV) și prin Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Reprezintă un indicator al biodiversității şi al stării de sănătate a pădurilor bătrâne. Din cauza valorii sale deosebite, este strict interzisă capturarea, uciderea sau deranjarea oricărui exemplar.

ARHIVA: ALBINA-DULGHER: Cea mai mare albină sălbatică din Europa s-a întors în România – este solitară, independentă şi nu produce miere!

CASTRUL ROMAN ARUTELA, CĂLIMĂNEŞTI: Reabilitarea de 12,5 milioane de lei prin proiect PNRR a schimbat aspectul de piatră cu suprafețe perfecte, creneluri şi sticlă


INSIDER: „Priviți cele două fotografii. Este același loc: Castrul roman Arutela, de la Călimănești. Și înainte să ne minunăm de fotografia de jos, hai să vedem ce s-a întâmplat aici. În fotografia de sus nu e o poartă rămasă în picioare de pe vremea romanilor. Poarta cu cele două turnuri fusese reconstituită la începutul anilor ‘80, în urma cercetărilor arheologice, după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu. Deci și ce se vede în poza de sus era o intervenție modernă. Important de precizat. În fotografia de jos admirăm rezultatul intervenției actuale.

Castrul Arutela face parte astăzi din situl UNESCO „Frontierele Imperiului Roman – Dacia”, iar aici se derulează prin PNRR proiectul „Reabilitare Castru Roman Arutela și Amenajarea de Spații Multifuncționale”. Toți banii alocați, vreo 12,4 milioane de lei. De banii ăștia nu s-au făcut doar lucrările astea din poză, mai sunt și alte amenajări și spații multifuncționale. Și acum vine partea cea mai frumoasă. În documentația pentru UNESCO din 2023 era prevăzută conservarea materialului antic și restaurarea intervențiilor moderne făcute în 1982, astfel încât ele să poată fi diferențiate de vestigiile antice. După care s-a întâmplat ce vedem. Au dispărut acoperișurile și aspectul de piatră și au apărut suprafețele astea perfecte, crenelurile și sticla. Și dacă vă gândiți că probabil a venit vreun Dorel într-o joi cu betoniera și a zis „lasă, șefu’, că știu eu cum erau romanii”, vă înșelați. La chestia asta s-a ajuns cu specialiști.

Ministerul Culturii spune că proiectul are la bază cercetări arheologice și istorico-arhitecturale și că soluția a trecut prin Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Comisia Națională de Arheologie și Comisia Națională „Limes”. Adică avem dă toate: proiect, specialiști, comisii, avize, bani europeni. Mă, tot, adică mai mult decât perfect ne-am descurcat.

Și iese ce admirăm în poza de jos. Asta mi se pare mult mai spectaculos decât dacă ar fi făcut-o un Dorel, pentru că de la un Dorel te mai aștepți. Băi, dar când bagi un monument prin tot malaxorul instituțional al protejării patrimoniului și la final să-ți iasă asta. Adică ce mama naibii i-ați făcut? Cică „au pus în valoare”.

Eu chiar nu mă pricep, și nici nu mă dau vreun specialist p-aci, deci poate că există o fundamentare istorică impecabilă pentru ce vedem. Și cred c-am fi și noi curioși s-o citim. De ce crenelurile? De ce au dispărut acoperișurile? De ce finisajul ăsta? Care dintre cercetările arheologice și istorico-arhitecturale a dus la soluția asta? Nici dacă se apucau să zugrăvească vreo pensiune nu cred c-ar fi ieșit așa ceva. Dar aici e un sit arheologic roman inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Ce anume din poza de jos reprezintă „punerea în valoare” a ceea ce vedem în fotografia de sus? Că de pus, l-ați pus. Cu valoarea am avea nevoie de lămuriri.” SURSA

MINISTERUL CULTURII: „Castrul Roman Arutela, parte din Ruta Castrelor Romane din România, redat publicului.

Proiectul de reabilitare, finanțat prin PNRR, Componenta 11, Turism și Cultură, are la bază cercetări arheologice și istorico-arhitecturale desfășurate de-a lungul mai multor ani și a parcurs, în 2025, întregul proces de avizare de specialitate.

Ministerul Culturii a emis avizul solicitat în urma deciziilor favorabile ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, Comisiei Naționale de Arheologie și Comisiei Naționale „Limes”.

Inclus în situl UNESCO „Frontierele Imperiului Roman, Dacia”, Castrul Arutela este valorificat prin soluții adaptate valorii sale istorice.

Felicităm Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru semnarea contractelor de finanțare și sperăm să avem parte de cât mai multe astfel de proiecte de reabilitare a patrimoniului din România.” DETALII

N.R.: Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păuşa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă oraşul Călimăneşti, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 şi datând din epoca romană. Construcţia se găseştel4l pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.

ARHIVĂ: BOJDEUCA LUI CREANGA: Vilă cu fundație de piatră și balcon închis. Numai 1,8 milioane de euro!