INSIDER: „M-a impresionat monumentul închinat Sfântului Gheorghe, sărbătoritul de azi, aflat în curtea ONU din New York. Sfântul Gheorghe învinge balaurul, simbol al patimilor și fricilor noastre. În acest monument, însă, trupul balaurului este alcătuit din bucăți reale de rachete nucleare scoase din uz-rusești și americane.

Balaurul nu mai are solzi, ci focoase. Este războiul care naște frică. Balaurii sunt și influencerii sau generalii europeni, americani ori ruși, care ne spun că înarmarea este cea mai bună apărare. Că bâta e mai bună decât floarea! Sfântul Gheorghe va fi biruitor, veți vedea! Doar credința noastră s-a micșorat. Călare pe cal, străpungând balaurul, sărbătoritul de azi ne amintește că, cu cât credința noastră e mai mică, cu atât frica e mai mare.” SURSA

N.R.: „Binele învinge răul” este o sculptură din bronz realizată de pictorul şi sculptorul sovietico-rus Zurab Tsereteli (1934), cunoscut pentru structurile sale mari. Aici este prezentat un om învingänd un dragon, ca în povestea Sfântului Gheorghe şi a Dragonului. Povestea spune cum Sfântul Gheorghe ucide un dragon care cerea sacrificii de la sätenii din apropiere. Odată ce sätenii au rămas fără animale, au oferit oameni, iar când o prinţesă iubită a fost aleasă pentru a fi sacrificată, sfântul o salvează pe doamnă, lată o nouă interpretare a poveştii.

Un Sfânt Gheorghe alegoric, călare pe un cal cabrat, îşi înfige lancea printr-un dragon. Dragonul nu este bestia mitologică a tradiției creştine timpurii, ci reprezintă mai degrabă înfrângerea războiului nuclear prin tratatul istoric dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Creată ca un monument al păcii, sculptura este compusă din părți ale unor rachete reale ale Statelor Unite şi Sovietice. Prin urmare, dragonul este reprezentat intins printre fragmente reale ale acestor arme, bucățile sparte ale rachetelor sovietice SS-20 şi Pershing americane.

Sculptura a fost dezvelită pe 5 octombrie 1990, intr-o ceremonie la care au participat secretarul de stat american James Baker (1930), ministrul sovietic de externe, Eduard Şevardnadze (1928-2014), secretarul general al ONU Perez de Cuellar (1920-2020) şi artistul Zurab Tsereteli. Sculptura comemorează semnarea în 1987 a Tratatului privind eliminarea rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune şi rază scurtă de acţiune (Tratatul INF) şi a fost oferită cu ocazia celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Generale din 1990.

Regiunea donatoare: Grupul Europei de Est; Donator: URSS, Data donării: 5 octombrie 1990. Sculptură turnată din bronz cu dragon format din secțiuni a două rachete nucleare distruse. Dimensiuni: 9.5 x 5.5 x 3 metri.”

ARHIVĂ: ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris ∆∆∆∆∆ SFÂNTUL GHEORGHE: General roman de origine greacă, simbol și martir al creștinismului, ocrotește Armata Română! ∆∆∆∆∆ ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”! ∆∆∆∆∆ BUCUREȘTI, KM 0: Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, înmormântat Constantin Brâncoveanu și prohodit Mihai Eminescu

INSIDER 1: „Punctul Zero este un mic marker de bronz în pământ în fața Catedralei Notre-Dame din Paris. Este punctul oficial de plecare pentru măsurarea distanţelor de la Paris la alte oraşe din Franţa. Markerul, în formă de trandafır busolă, este ușor de ratat, dar distractiv de găsit! Mulţi vizitatori stau pe ea pentru noroc sau pentru a-și pune o dorință. Este un loc simplu, dar special, marcând centrul istoric și simbolic al Parisului de secole. Nu uita să o cauți când vizitezi Notre-Dame!” SURSA

INSIDER 2: „Inima Parisului: Punctul Zero al Franței 🇫🇷 Vă vine să credeți că tot Parisul — și întreaga Franță — se măsoară plecând de la această mică rozetă de bronz? Anul trecut, în vacanță la Paris, am reușit să surprind această poză în fața măreței Catedrale Notre-Dame. Deși mulți turiști trec grăbiți pe lângă ea, acest loc este, la propriu, centrul universului francez.

Ce trebuie să știi despre „Point Zéro des Routes de France”: ● Istorie vie: Deși locul a fost marcat simbolic de secole, actuala rozetă de bronz a fost instalată în 1924. ● Kilometrul Zero: Toate distanțele rutiere din Franța sunt calculate începând exact din acest punct. Când vezi un indicator pe care scrie „Paris 100 km”, să știi că se referă la distanța până la această piatră! ● Legenda urbană: Se spune că cine păşește pe Punctul Zero se va întoarce negreșit în Paris. Eu am făcut-o, așa că acum doar aștept biletul de avion! Este un loc încărcat de energie, situat în Place Jean-Paul II, chiar sub privirea atentă a garguielor de pe Notre-Dame. O mică lecție de geografie și istorie ascunsă sub picioarele noastre.” SURSA

N.R.: „Place du Parvis-Notre-Dame („Piaţa Bisericii Maicii Domnului”) este o piață a bisericii din Paris, situată în fața faimoasei Catedrale Notre-Dame. Sub piață se află o criptă istorică cu diverse statui, inclusiv una a lui Carol cel Mare. Punctul zero este situat la aproximativ cincizeci de metri în fața intrării în Notre-Dame, pe Île de la Cité , în arondismentul 4. Marcajul rutier marchează acest punct în pavajul curții catedralei are forma unei roze a vânturilor gravate în centrul unui medalion octogonal din bronz; acesta este înconjurat de o placă circulară de piatră împărţită în patru secţiuni, fiecare dintre ele purtând una dintre următoarele inscripţii cu majuscule : „POINT”, „ZERO”, „DES ROUTES” şi „DE FRANCE”.

Nu ar trebui considerat un marker geodezic care ar delimita fizic un punct geodezic; de exemplu, cel mai apropiat punct geodezic din RGF a fost, până la incendiul…15 aprilie 2019 turla catedralei, dar în urma prăbuşirii acesteia, cel mai apropiat punct geodezic este turla bisericii Saint-Paul-Saint-Louis, situată la puțin sub 800 de metri nord-est.

Inițial, în Evul Mediu, un stâlp numit, scara dreptății ” se afla în fața portalului nordic al catedralei, la poalele căruia prizonierii condamnaţi îngenuncheau pentru a-și găsi pacea. Cu capul gol şi desculți, ținând în mână o lumânare mare de ceară galbenă, purtau o pancartă dublă pe piept și spate care indica natura crimei lor sau o frânghie în jurul gâtului dacă erau condamnaţi la moarte. Criminalii erau apoi expuși pe această spânzurătoare, care servea drept stâlp al infamiei. Scara a fost înlocuită în 1767 sau 1768 printr-o balustradă ridicată în curtea din față și care a fost adoptată, conform tradiției, ca punct zero prin scrisori patente ale lui Ludovic al XV -lea 22 aprilie 1769. Acest punct a fost marcat pentru prima dată printr-o piatră de hotar prin decret regal din 22 aprilie 1786.

Realizarea acestui punct în forma sa actuală a fost discutată timp de doisprezece ani de către Consiliul Local Paris şi de către Comisia Vechiului Paris, între 1912 și 1924. Placa a fost în cele din urmă dezvelită în cadrul unei ceremonii oficiale în 1924. A fost îndepărtat în 1966 și pus la loc 1972, în vederea realizării unor lucrări care iniţial vizau construirea unei parcări subterane și apoi descoperiri arheologice despre istoria Parisului au dus în cele din urmă la transformarea lor într-o criptă pentru a le proteja (cripta arheologică a île de la Cité).

Din 3 septembrie 2006, piața poartă oficial numele de Parvis Notre-Dame – Place Jean-Paul II, în onoarea Papei loan Paul al II-lea, care murise cu un an mai devreme. A avut loc o ceremonie pentru această schimbare de nume la care au participat primarul Parisului, Bertrand Delanoë, și diverși clerici catolici de rang înalt, precum Arhiepiscopul Parisului, André Vingt-Trois, Nunţiul Fortunato Baldelli şi Curia Parisului. Schimbarea numelui, asupra căreia consiliul municipal hotărâse la 13 iunie 2006, a fost controversată și a dus la diverse proteste. Prin urmare, ceremonia din 3 septembrie 2006 a avut loc sub o pază intensă a poliției. Aproximativ cincizeci de persoane au fost arestate în timpul incidentului.

Poți lasă o monedă aici pentru noroc – mai ales dacă speri să te întorci la Paris într-o zi.”

ARHIVĂ: INIMA FRANȚEI: 800 de ani de istorie au ars într-o oră. O plâng pământeni de pretutindeni! ∆∆∆∆∆ CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru ∆∆∆∆∆ BURICUL CAPITALEI: „Matematic vorbind, KM 0 este vreo 500 metri mai încolo!” ∆∆∆∆∆ GREENWICH, LONDRA: Muzeul Evantaielor, unic în lume, a împlinit 30 de ani

INSIDER 1: „Biserica Anglicană din București – Istorie și Semnificație. Biserica Anglicană „Church of the Resurrection” este unul dintre cele mai discrete, dar fascinante lăcașuri de cult din București. Situată pe strada Arthur Verona nr. 2, la doar câțiva pași de Piața Romană și Grădina Icoanei, biserica este un reper istoric al prezenței britanice în România.

Originea și construcția – Biserica a fost construită între 1900 și 1914, la inițiativa comunității britanice din București. Terenul a fost donat de Regina Elisabeta a României (soția regelui Carol I), care a sprijinit proiectul în semn de deschidere față de comunitățile străine din Regat. Arhitectura clădirii este în stil neo-gotic englez, cu elemente specifice bisericilor anglicane din Marea Britanie – zidărie de cărămidă roșie, vitralii simple și o structură sobră dar elegantă. Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ștefănescu, cunoscut și pentru alte clădiri emblematice din capitală.

Destinație și funcționare – Oficial, biserica a fost consacrată în 1914, chiar la izbucnirea Primului Război Mondial. A fost destinată expatriaților britanici și diplomaților anglofoni, dar de-a lungul timpului a primit în rândurile credincioșilor și membri ai altor confesiuni protestante. În timpul regimului comunist, biserica a trecut printr-o perioadă de tăcere forțată. Serviciile religioase au fost drastic limitate, iar comunitatea a fost supravegheată atent de autorități. Cu toate acestea, biserica nu a fost închisă complet și a supraviețuit discret acelor vremuri.

Rolul cultural și diplomatic – Church of the Resurrection are o semnificație mai largă decât cea religioasă. A fost un simbol al relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și România, un spațiu de dialog cultural și spiritual. Aici au fost organizate slujbe ecumenice, concerte de muzică clasică și evenimente internaționale. După 1989, biserica a revenit în centrul vieții comunității anglicane din București. Este parte a Diocese in Europe, care aparține Bisericii Anglicane din Anglia, și găzduiește servicii în limba engleză. Biserica este frecventată atât de expatriați, cât și de români care preferă liturghia protestantă.

În prezent, Biserica Anglicană este un spațiu liniștit, deschis publicului, care oferă nu doar slujbe religioase, ci și un refugiu spiritual în inima orașului. De asemenea, este inclusă în diverse tururi arhitecturale ale Bucureștiului și apreciată pentru discreția și frumusețea sa.” SURSA

INSIDER 2: Biserica Anglicană din București, singurul lăcaș de cult anglican din oraş, la doi paşi de Bulevardul Magheru.
✅ De la început, terenul pe care este construită biserica a aparținut (şi aparţine) Marii Britanii – în 1900, John Kennedy, ambasadorul Marii Britanii la București, l-a obținut cu titlu gratuit. Regina Maria (nepoată a Reginei Victoria) a sprijinit ridicarea bisericii.
✅ Lucrările s-au încheiat în 1914, dar biserica nu a putut fi folosită, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Apoi, construcția a fost definitivată, iar prima slujbă s-a ținut în ziua de Paști 1922.
✅ În prezent, lăcaşul este elementul central din Piața Bisericii Anglicane (proiectul a fost executat în perioada 2009-2010), zonă pietonală.
Cei de la de la Asociația Parcul Natural Văcărești au instalat aici căsuțe pentru păsări, lilieci şi insecte. De jur-împrejurul Bisericii va fi/este o mini-pajişte urbană. Acu’ ploua bine şi n-am putut „explora” în voie.” SURSA

INSIDER 3: Bucureștiul povestit – Biserica Anglicană din București (Church of England) se află în apropiere de Grădina Icoanei, la intersecția dintre străzile Arthur Verona și Alexandru D. Xenopol. Este singurul lăcaș de cult anglican din București, destinat comunității britanice. În anul 1900 Sir John Kennedy, ambasadorul Marii Britanii la București, a obținut cu titlu gratuit terenul pe care se află în prezent biserica, teren care aparține și acum Marii Britanii. Regina Maria a României, nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, a sprijinit ridicarea bisericii, comandând proiectul arhitectului Victor Ștefănescu, care a abordat un stil neogotic victorian de sorginte elizabetană. Deși lucrările s-au terminat în 1914, din cauza Primului Război Mondial nu a putut fi produs și adus mobilierul comandat în Anglia, astfel că biserica nu a putut fi folosită. După terminarea războiului, cu ajutorul donațiilor episcopului de Gibraltar și ale reginei Maria, construcția a fost finisată și dotată cu orgă și mobilier comandate în Marea Britanie. Prima slujbă în noua biserică s-a ținut abia în ziua de Paști a anului 1922. De atunci, în biserică s-au ținut slujbe în mod constant – inclusiv căsătorii și botezuri -, excepție făcând perioada 1940-1944, când Bucureștiul a fost ocupat de germani. În prezent, Biserica Anglicană găzduiește numeroase concerte de muzică medievală, muzică clasică sau jazz.” SURSA

ARHIVĂ: SARAH MULLLY: Prima femeie care conduce Biserica Anglicană, întronizată de Buna Vestire – 100 de milioane de enoriaşi din 165 de ţări!

INSIDER: „Cetatea Poenari este cel mai vizitat obiectiv turistic din Arges cu peste 100.000 vizitatori anual plătitori de bilet de acces. Foarte probabil multi dintre acesti vizitatori au cunoștinte de limba engleză. Când oare informațiile menționate pe panouri vor fi aceleași in română și engleză?” SURSA

N.R.: Cetatea Poenari este un monument istoric din secolul al XIV-lea situată pe un vârf de munte se află pe un vârf de munte (la aproximativ 400 de metri faţă de nivelul văii) care domină Cheile Argeșului, lângă localitatea Arefu, la 4 kilometri de barajul și lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, lângă centrala hidroelectrică Vidraru. Cetatea are o forma alungită și posedă 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic. Zidurile au 2-3 metri grosime. Pentru a se urca la cetate s-a construit, în zilele noastre, o scară de beton, dotată cu balustrade, cu 1480 trepte.

Optimized by JPEGmini 3.14.11.71554471 0xf9358b0b

Optimized by JPEGmini 3.14.11.71554471 0x6a665d3c

Optimized by JPEGmini 3.14.11.71554471 0x5d709e32

Optimized by JPEGmini 3.14.11.71554471 0x5df5f41b

Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn; apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observaţie de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependinţe. Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-şi astfel urmăritorii. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.” FOTO

ARHIVĂ: CETATEA POENARI, ARGEȘ: Închisă până pe 31.12.2023 pentru „impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural”. Pentru audiență la Țepeș, după Revelion, teoretic!

INSIDER: „Au înnebunit salcâmii, dar se tratează!” SURSA

N.R.: Centrul Comunitar de Sănătate Mintală (CCSM) Botanica. Adresă: Strada Independenței 28/1, Chișinău, MD-2072, Republica Moldova.

ARHIVĂ: PASIUNI: Uimitoarea „Mimosa pudica”, o companie veselă pentru pesimişti. Definiţi sensibilitatea! ∆∆∆∆ ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc! ∆∆∆∆ FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie!

INSIDER: „Monumentul DADA din Moinești – simbolul unei mișcări care a schimbat arta lumii. La intrarea în municipiul Moinești, dinspre Bacău, te întâmpină una dintre cele mai neobișnuite și spectaculoase lucrări de artă din România: Monumentul DADA. Nu este doar o simplă sculptură, ci un simbol puternic al unei mișcări artistice care a revoluționat lumea și care își are rădăcinile chiar aici, în acest oraș.

Monumentul a fost realizat în anul 1996, cu ocazia centenarului nașterii lui Tristan Tzara (1896–1963), poet și eseist născut la Moinești, considerat fondatorul mișcării Dada. Dadaismul a fost una dintre cele mai curajoase și neconvenționale mișcări artistice ale secolului XX, punând sub semnul întrebării regulile artei clasice și promovând libertatea totală de exprimare. Faptul că această mișcare are origini legate de Moinești a făcut ca orașul să fie cunoscut, în anumite cercuri culturale, chiar ca „Dada City”.

Monumentul este alcătuit chiar din literele D-A-D-A, reinterpretate într-o formă modernă și abstractă. Lucrarea aparține sculptorului Ingo Glass, artist de origine română stabilit în Germania, cunoscut pentru stilul său avangardist. Compoziția este una simbolică: cele două litere „D” sunt concepute ca niște forme care sugerează porți, ideea de trecere și schimbare, literele „A” sunt reprezentate ca niște săgeți orientate în sus, simbolizând desprinderea și înălțarea. Întregul ansamblu transmite ideea de transformare, libertate și evoluție, exact spiritul mișcării Dada. Monumentul nu impresionează doar prin idee, ci și prin dimensiuni: aproximativ 25 de metri lungime, 10 metri înălțime, peste 120 de tone – realizat dintr-o combinație de oțel și beton. Este o lucrare de mari proporții, care domină vizual zona și atrage imediat atenția celor care trec pe acolo.

Ingo Glass – artistul din spatele lucrării născut la Timișoara. Stabilit în Germania, el este cunoscut pentru lucrările sale de artă concretă și pentru abordarea modernă a formelor. De-a lungul carierei, a realizat numeroase sculpturi în țară și în străinătate, fiind considerat un artist reprezentativ al artei avangardiste. Monumentul DADA din Moinești este una dintre lucrările sale emblematice din România. (…) Este un simbol al libertății, al schimbării și al curajului de a gândi diferit. Iar faptul că se află la Moinești face ca acest loc să fie nu doar un oraș obișnuit, ci unul cu o legătură directă cu istoria artei moderne. Sus avem inima!” SURSA

N.R.: „Monumentul DADA este alcătuit din 4 litere („D”, „A”, „D”, „A”), repetate la interior şi răsucite la 90 grade, aşezate pe o suprafață mozaicată cu inscripţia T-Z-A-R-A, reliefând faptul că titulatura exactă a ansamblului monumental este „Tzara DADA”. În panourile dreptunghiulare par a se decupa două mari porți (cei doi D), care sugerează ideea de trecere spre altceva, de schimbare. În alternanță, din celelalte două dreptunghiuri par să se desprindă, spre a se înălța, mari săgeţi, respectiv cei doi A. O simetrie a mișcării de schimbare, de înnoire, conjugată cu cea a desprinderii, a înălțării spre un cer al universalității, totul ancorat în pământul românesc al Moineştiului, ţara lui Tzara.

INGO GLASS, cetățean de onoare al municipiului Moineşti din 2018 , este de origine germană, născut la Timişoara, în 1941, și a urmat cursurile şcolare la Lugoj, specializându-se în sculptură la Academia de Artă din Cluj-Napoca, fiind ulterior participant activ la înfiinţarea Muzeului de Artă din Galaţi. Fugind de sistemul politic comunist al ţării, în 1979 se stabileşte la München, unde organizează expoziţii sub patronajul municipalităţii. După 1989, se alătură mişcării artei concrete şi experimentează cu structuri sculpturale care combină forme primare şi culori. Cele mai cunoscute lucrări publice ale sale sunt: Septenarius (Galati, 1976), Quadratur (Oberhausen, 1980), Poarta către Rohn (Hünfeld, 1986), Alpha&Omega (Dunaujvaros, 1987), Piramida Helios (Galati, 1991), Monumentul în onoarea eroilor Revoluţiei din 1989 (Timişoara, 1992), DADA (Moineşti, 1996), Piramida Contrafortilor (Neu-Ulm, 1998), Monumentul victimelor 1941-1945 (Lugoj, 1999), Omagiu lui Brâncuşi şi Vasaely (Neu-Ulm, 2005), Triunghiul Insolent (Rehau, 2012), Trinitas (Kulmbach, 2014) etc. Sculptura DADA de la Moineşti este un monument reprezentativ pentru cariera artistului, combinând stil constructivist cu principiile artei concrete aplicate de artist încă din 1989. La un secol de la naşterea Dadaismului la Zurich, reanalizăm caracteristicile estetice ale monumentului vechi de 20 de ani, având în acelaşi timp oportunitatea de a participa la o analiză artistică contemporană.

TRISTAN TZARA (n. 28 aprilie 1896, Moineşti – d. 25 decembrie 1963, Paris), figura culturală cheie şi unul dintre fondatorii mişcării artistice DADA, Samuel Rosenstock s-a născut în Moineşti, judeţul Bacău, România, în 1896, într-o familie evrelască. A studiat la Bucureşti, făcând parte din mişcarea culturală a vremii. Când şi-a semnat poeziile, a folosit mai multe pseudonime, alegând în cele din urmă Tristan Tzara. Pronunţia acestui nume oferă o traducere cuvânt cu cuvânt în limba română: „trist-la-ţară”. În timpul Primului Război Mondial, s-a retras în Elveţia, unde, împreună cu Hogo Ball, Richard Hulsenbeck, Madame Hennings, Hans Arp şi conaţionalul său Marcel lancu, a participat la seratele Cabaret Volaire din Zurich. Aici au prins viaţă ideile mişcării avangardiste DADA. Se consideră că numele mişcării a fost ales aleatoriu dintr-un dicţionar, fiind un cuvânt francez pentru copii care înseamnă „cal de joacă”. Totodată, există o altă interpretare a cuvântului, conform căreia originile sale sunt stabilite în limba română: participanţii români foloseau foarte frecvent sintagma „da”, „da”, cu scopul funcţional de a împodobi comunicarea cu sensul: „Da, aşa este!”. Mai mult, aceleaşi cuvinte, atunci când sunt folosite în mod repetat, transmit aprobare în dialog, vorbitorul fiind încurajat să continue conversaţia.

Tristan Tzara a fost o figură centrală a mişcării DADA, iar la un secol de la naşterea sa, autorităţile române, cu ajutorul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Pro Helvetia, au comandat un monument sculptural. Înmormantat în Cimitirul Montparnasse, Paris, Franța.