INSIDER: „N-am idee pe cine reprezintă statuia asta din curtea spitalului „Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu”. Nu scrie nicăieri și, într-un fel, cred că tocmai omisiunea asta e o cheie.
Am dat cu ochii de ea după trei zile în care stătusem internată cu fiica mea și în care văzusem cerul doar pe geam. Am ieșit în cele din urmă să cumpăr o apă și m-am așezat să-mi aduc aminte cum arată lumea din afara salonului, când am dat cu ochii de ea. Am recunoscut atunci în piatra aia acoperită de licheni aceeași expresie de oboseală pe care o tot văzusem în ultimele zile pe fețele tuturor femeilor din secția devenită temporar lumea noastră: mame, infirmiere, asistente, medici. Acolo, mâinile tuturor acestor femei nu se opresc niciodată din verificat, curățat, mângâiat, preparat, palpat, înțepat, sterilizat, gâdilat, spălat ș.cl. Simt dacă pielea frige și răscolesc prin toate amestecurile din care sunt făcute corpourile noastre, potrivesc aparate și strâng cu forță corpurile agitate ale copiilor, pentru ca imediat să-i liniștească.
Într-una din aceste nopți, când nu puteam adormi, stăteam și ascultam sunetele spitalului. Plânsetele copiilor, șușotelile mamelor, alarmele perfuzoarelor, foșnetul saltelelor și alunecușul mopurilor, încurajările asistentelor și iarăși plânsetele, șușotelile etc. M-am simțit dintr-o dată pe o mică planetă a grijii, locuită doar de copii și femei. M-a copleșit gândul că toată munca-răbdarea-atenția-dedicarea-disponibilitatea- femeilor care-i îngrijesc pe ceilalți, nu doar că nu are un cuvânt al ei, dar e atât de des trecută cu vederea. Că ne lipsesc forme de a le ajuta cu sens în tot acest vârtej și forme de-a le mulțumi din când în când că țin în viață toată șandramaua noastră umană. Că, deși trăim în cele mai luminate vremuri pentru drepturile femeilor, suntem martori la noi forme și valuri de misoginie și violență față de femei. M-am gândit că poate o noapte într-un spital de pediatrie ar putea fi un mic antidot pentru lucrurile astea.
La ceva timp, m-am întâlnit cu femeia de piatră și am văzut în ea cam tot ce-mi trecuse prin cap în noaptea aia de insomnie. Privirea împăienjenită, care se uită parcă prin lucruri, atunci când prinde un strop de răgaz, expresia umbrită, îngrijorarea. Bine, ea are broboadă – nu știu dacă din cauză că e inspirată după un personaj care purta pe bune sau doar fiindcă n-avem prea multe femei pe socluri, și dintre cele puține, majoritatea ori au broboadă, ori au umerii dezgoliți. În schimb, n-are mâini, or toate femeile pe care le-am întâlnit în cele trei zile erau toate numai mâini în acțiune continuă. Dacă nu m-aș fi temut să par o ciudată, m-aș fi dus să mângâi un pic piatra caldă a statuii.
Din fericire, fiica mea nu a avut nimic grav și, cu tot ajutorul tuturor femeilor extraordinare de la secția patru, s-a refăcut repede. Cu toate astea, de când ne-am întors acasă, nu pot scăpa de imaginea acelei statui și de gândul la toate femeile care cuprind și repară cu mâinile lor suferințele atâtor și-atâtor copii. La faptul că nu ne mai oprim din vorbit despre politică și AI și hype-urile și atrocitățile zilei, dar aproape deloc despre lucrurile astea elementare, cum e munca nesfârșită a femeilor care ne îngrijesc pe toți, de atât de multe ori în singurătate și fără sprijin.
Sigur, revelația mea e naivă, fiindcă am fost extrem de norocoasă să fiu internată cu fiica mea abia acum, și pentru scurt timp. Dar oricum de la o vreme încoace nu mă mai pot simți decât naivă în fața lumii.
Dacă aveți idee care-i povestea statuii din curtea spitalului, dați de veste. Iar dacă aveți drum prin cartierul Tei, salutați-o din partea mea.” SURSA
INSIDER 2: Mama lui Ion Jalea. Între lucrările mai puţin ştiute şi totuşi prezente în viaţa de zi cu zi dăruite de sculptorul Ion Jalea oraşului, se numără şi portretul mamei artistului, un bust amplasat în curtea Spitalului pentru copii de pe Bulevardul Ghica Tei. Stă modest, lângă fosta intrare principală, din bulevard, în stânga aleii, lângă un mic havuz, şi poate fi privit din stradă, printre barele gardului de fier forjat. Cum intrarea se face acum printr-o stradă laterală, curtea din faţa spitalului e mai mult pustie şi marmura albă luceşte stins sub copacii bătrâni. Nu e un bust monumental, dar, în singurătatea lui, are prestanţă. Pe un soclu modest, scund, lucrarea de marmură albă reprezintă chipul unei ţărănci vârstnice, de simplitatea şi bunătatea unei sfinte. Bătrâna e învăluită într-o maramă amplă, aură ocrotitoare. Pe latura stângă, între urmele colţoase de daltă, pe o suprafaţă de dimensiunile unei etichete şcolăreşti, citim semnătura fiului sculptor, Ion Jalea. Cum spitalul s-a numit, până în 1958, Emilia Irza, pe lista monumentelor de patrimoniu din 2004 şi în unele ghiduri ale Bucureştilor, lucrarea apare, din neglijență și ignoranță, ca portretul Emiliei Irza. E o inexactitate. Așa se numea o fată împușcată la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, unde fusese chemată să participe la contramanifestaţia organizată de comunişti împotriva tinerilor din PNL şi PNŢ, veniţi să apere valorile vechii şi adevăratei Românii, la vestita manifestaţie din Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, ziua de nume a tânărului nostru rege. E ciudat că numele acelei biete fete a fost atribuit ţărăncii bătrâne, cu maramă, cu trăsături obosite, de o blajină demnitate, mamei care veghează la poarta unui spital, ca pentru a-i binecuvânta pe toţi cei aduşi de suferinţă, cu speranţa vindecării. O replică în ghips a portretului mamei artistului se află în colecția Muzeului Ion Jalea de la Constanța.”
N.R.: Omisiunea e din alt motiv – bustul e al Emiliei Irza, militantă comunistă moartă după reprimarea unei manifestații. Numele ei a fost îndepărtat de peste tot după 1990. Emilia Irza, așa se numea spitalul (pe atunci era considerat spital) pînă la Revoluție. Statuia este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice și o reprezintă pe Emilia Izra, o eroină comunistă. Am aflat de la chatGPT.
Cazul Emiliei Irza, eterna „eroină”. Bustul Emiliei Irza a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice în 2010. Se găseşte pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, la numărul 120. E amplasat, strategic, în fața unui spital de copii ridicat în 1950 de regim comunist. Atunci, în perioada stalinizării, când totul se comunică, spitalul se numea „Emilia Irza” – revoluționară căzută după o mare manifestație comunistă, îngropată ca eroină a clasei muncitoare în 1945. Din 1990, se numeşte, sofisticat, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”. S-a schimbat ambalajul, dar bustul a rămas – i s-a dat jos placuta aplicativă fără a se monta una nouă cu adevărata identitate” DETALII
MAMA de ION JALEA. Stil şi compoziție: Sculptura se remarcă prin realismul său profund și sobrietatea specifică stilului clasic al lui lon Jalea. Chipul mamei este încadrat de o maramă (batic tradițional), ilustrând figura arhetipală a mamei din mediul rural românesc – gravă, demnă şi marcată de trecerea timpului.
Despre artist: lon Jalea (1887-1983) este unul dintre cei mai importanți sculptori monumentalişti români. Un detaliu biografic impresionant este faptul că şi-a pierdut mâna stângă în Primul Război Mondial, realizând marea majoritate a capodoperelor sale sculptând cu o singură mână.
Locație: Lucrări originale din seria portretelor de familie (mama, tatăl, fiicele artistului) pot fi admirate în colecţia permanentă a Muzeului Memorial „Ion Jalea” din Constanţa.
infoINSiDER.ro 
