PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

„FĂRĂ TITLU”, LONDRA: Sculptura Andrei Ursuţa va ocupa Al Patrulea Soclu din Piaţa Trafalgar în 2028!


INSIDER: „Fără titlu” este următoarea sculptură selectată pentru a fi expusă în anul 2028 în Piața Trafalgar din Londra pe Cel de-al Patrule Soclu aparține artistei de origine română Andra Ursuţa (născută în Salonta, România). Lucrarea va fi o statuie ecvestră de dimensiuni naturale, turnată dintr-o răşină translucidă de culoare verde strident (,,slime green”), reprezentând un cal şi un călăreț anonimi, acoperiți de un giulgiu, trimiţând cu gândul la un viitor incert şi la disoluția spaţiului public.

Al Patrulea Soclu (The Fourth Plinth) din Piaţa Trafalgar din Londra a fost construit inițial în 1841 pentru o statuie ecvestră a regelui William al IV-lea, dar a rămas gol timp de peste 150 de ani din lipsă de fonduri. Din 1999, acesta a devenit un spațiu expozițional celebru în întreaga lume, dedicat operelor temporare de artă contemporană. celor trei statui permanente din Piaţa Trafalgar, de la stânga la dreapta; Regele George al IV-lea, generalul-maior Sir Henry Havelock şi Charles James Napier.

N.R.: „Lista cronologică a tuturor operelor şi statuilor expuse pe cel de-al patrulea soclu din Piaţa Trafalgar, de la lansarea programului și până în prezent:

1999: Ecce Homo (Mark Wallinger) sculptură realistă, în mărime naturală, a lui lisus Hristos, purtând o coroană de sârmă ghimpată, plasată chiar pe marginea soclului uriaş. Spre deosebire de reprezentările clasice, Wallinger l-a înfățişat pe lisus ca pe un om obişnuit, modern, cu părul scurt şi fără barbă. Coroana de spini a fost reinterpretată sub forma unei coroane realizate din sârmă ghimpată reală, placată cu foiță de aur. Realizată la scară umană (mărime naturală) din răşină albă, statuia părea extrem de fragilă şi vulnerabilă. Poziționarea ei exact pe marginea soclului de granit uriaş accentua această izolare în fața monumentelor grandioase din piață. Expresia latină „Ecce Homo” se traduce prin „lată omul!”, cuvintele atribuite lui Ponțiu Pilat atunci când I-a prezentat pe lisus mulţimii înainte de răstignire.

2000: Regardless of History (Bill Woodrow) – Sculptura înfățişează un cap uman uriaş (ce pare derivat dintr-o statuie antică prăbușită) care stă culcat pe o parte. Peste el este așezată o carte mare închisă, iar deasupra cărții creşte un copac ale cărui rădăcini puternice și noduroase se strâng în jurul cărţii şi al capului. Monumentul original are o prezenţă masivă, având o înălţime de aproximativ 7 metri și o greutate în jur de 11 tone. Compoziția sugerează supremația naturii în fața realizărilor umane. Artistul s-a inspirat din imaginile ruinelor unor temple antice din junglele Americii de Sud sau ale Thailandei, unde natura a recucerit complet spațiile construite de om.

Prin poziționarea elementelor – cartea acoperind urechile capului, iar rădăcinile copacului acoperindu-i ochii – Woodrow sugerează critic că omenirea deţine cunoașterea (istoria scrisă în cărţi), dar refuză să vadă şi să învețe din greşelile trecutului. Mergem mai departe prin timp „indiferent de lecțiile istoriei”. Monumentul aminteşte privitorilor despre caracterul trecător al imperiilor şi culturilor umane în raport cu forţa regeneratoare a naturii. O versiune la scară redusă (1/4 din dimensiunea originală) a acestei sculpturi a fost ulterior instalată și în curtea Bibliotecii Kalmanovitz de la Universitatea California din San Francisco (UCSF), servind drept metaforă perfectă pentru importanța cunoașterii.

2001: Monument (Rachel Whiteread) – O replică inversată a soclului pe care e amplasată, realizată dintr-o rășină transparentă, special concepută pentru a reflecta şi refracta lumina soarelui în funcție de starea vremii. Monumentul cântărea aproximativ 11 tone și avea o înălțime de aproape 5 metri.

Record tehnic: La momentul inaugurării sale, a fost considerat cel mai mare obiect din răşină turnat vreodată în mod unitar. Artista a dorit să aducă în atenție „spațiul negativ” și să transforme absenţa unei statui tradiționale într-o formă de artă contemporană destinată reflecției şi liniştii în mijlocul agitației urbane.

2005: Alison Lapper Pregnant (Marc Quinn) – O sculptură masivă din marmură albă de Carrara ce o înfățişa pe artista Alison Lapper, născută fără brațe, în timpul sarcinii. Are o greutate de aproximativ 13 tone și o înălţime: Are o înălțime de 3,55 metri. Lucrarea o înfățişează pe artista Alison Lapper, născută cu o afecţiune numită phocomelia (fără brațe şi cu picioarele scurtate), în perioada în care era însărcinată în luna a opta cu fiul ei, Parys. Sculptura a stârnit dezbateri ample la nivel mondial, fiind considerată un tribut modern adus feminităţii, maternității şi persoanelor cu dizabilități, provocând standardele clasice de frumuseţe. O replică uriaşă şi gonflabilă a acestei sculpturi a fost folosită ulterior în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Paralimpice de Vară din 2012 de la Londra.

2007: Model for a Hotel 2007 (Thomas Schütte) – O machetă arhitecturală colorată din sticlă arhitecturală a unui hotel zgârie-nori. De fapt sculptura a fost realizată din Perspex (sticlă acrilică/plexiglas) special proiectat, în straturi colorate. Instalaţia măsura 4,55 metri înălțime şi cântărea peste 8 tone (aproximativ 8,25 tone), având o suprafață totală de 110 m². Reprezintă macheta la scară a unei clădiri fictive cu 21 de etaje. Baza machetei respecta perfect dimensiunea soclului de piatră, însă corpul hotelului se extindea în exterior prin unghiuri neobişnuite şi asimetrice. Din acest motiv, perspectiva privitorului se schimba complet în funcție de unghiul din care era privită. Culorile primare: Schütte a folosit panouri translucide în culorile primare standard: roşu, galben şi albastru. Lumina naturală care trecea prin ele schimba dinamica operei de la o oră la alta. O metaforă conceptuală și ironică la adresa societății moderne, arhitecturii corporatiste şi lumii artei, asupra zgârie-norilor care domină marile metropole. Aceasta sugerează transformarea spațiilor urbane în locuri impersonale, dedicate exclusiv turismului de masă şi intereselor corporative.

2009: One & Other (Antony Gormley) – Un performance artistic în care, timp de 100 de zile, 2.400 de oameni obişnuiți au ocupat soclul pe rând, timp de o oră fiecare, pentru a face ce doreau.

2010: Nelson’s Ship in a Bottle (Yinka Shonibare) – Lucrarea este o replică la scară de 1:30 a navei amiral HMS Victory, legendara navă condusă de amiralul Horatio Nelson în Bătălia de la Trafalgar din 1805, plasată într-o sticlă uriaşă cu pânze realizate din textile africane tradiționale. Întregul ansamblu măsoară aproximativ 5 metri lungime şi 2,8 metri în diametru/ înălţime. Este considerată una dintre cele mai mari nave în sticlă construite vreodată. Macheta navei respectă fidel structura originală, având 80 de tunuri și 37 de pânze. Corpul este realizat din materiale tradiționale precum lemn de stejar, alte esenţe tari, alamă şi sfoară. Pânzele africane: Elementul distinctiv adăugat de artist sunt pânzele colorate. Acestea sunt realizate din bumbac imprimat cu ceară olandeză (Dutch wax), un tip de material textil vibrant asociat în mod tradițional cu îmbrăcămintea și identitatea culturală din Africa de Vest. Instalația celebrează diversitatea etnică a Londrei moderne şi aduce o perspectivă post-colonială asupra monumentelor istorice din jur. După ce a fost expusă în Piața Trafalgar până în ianuarie 2012, sculptura a fost achiziționată în urma unei campanii publice masive de strângere de fonduri. Din aprilie 2012, monumentul este expus permanent în aer liber, chiar la intrarea în Muzeul Maritim Naţional din Greenwich, Londra.

2012: ,Powerless Structures, Fig. 101″, realizată de duoul de artişti scandinavi Elmgreen & Dragset – O sculptură din bronz aurit reprezentând un băiețel pe un cal balansoar, o parodie la adresa statuilor militare tradiționale. Monumentul are o înălțime de 4,1 metri și cântărește în jur de 3 tone. Este realizat integral din bronz aurit, strălucind puternic în lumina soarelui. Statuia înfățișează un băiețel desculț care călărește un cal balansoar de jucărie. Ea copiază subtil posturile autoritare, triumfătoare, ale împăraților romani sau ale generalilor de armată de pe statuile ecvestre clasice (cum este cea a regelui George al IV-lea din aceeaşi piață). Spre deosebire de monumentele din jur care preamăresc puterea militară, victoriile sau liderii politici, opera celor doi artişti celebrează „eroismul de a crește” şi momentele simple din viața de zi cu zi. Artiştii au explicat că, spre deosebire de războinicii istorici, acest copil nu are încă o istorie pe care să o comemoreze, ci doar un viitor plin de speranță şi schimbare. După Trafalgar Square, sculptura a fost achiziționată și se află în prezent în colecţia permanentă a Muzeului de Artă Modernă ARKEN din Danemarca.

2013: Hahn/Cock de artista germană Katharina Fritsch- Un cocoş uriaş, de un albastru ultramarin intens, înalt de aproape 5 metri. Satiră la adresa culturii masculine: Artista a conceput această sculptură ca pe un comentariu feminist puternic. Piața Trafalgar este plină de statui tradiționale, sobre, care înfățişează figuri istorice masculine importante şi generali pe cai. Cocoşul albastru intens vine ca un contrast jucăuş și ironic la adresa posturii „,macho” a bărbaților puternici din centrul Londrei, care adesea „se împăunează ca nişte cocoşi”. În mod tradițional, cocoşul reprezintă, de asemenea, ideea de trezire, regenerare şi putere. Titlul hibrid german/englez (Hahn înseamnă cocoş în germană, iar Cock are aceeaşi semnificație în engleză, dar și un binecunoscut dublu sens vulgar) adaugă o notă de umor și ironie asumată întregului ansamblu. După ce a fost expus în Marea Britanie, monumentul a fost achiziționat de muzeul privat Glenstone şi ulterior donat permanent către National Gallery of Art din Washington, D.C., unde se află expus pe terasa clădirii de est.

2015: Gift Horse (Hans Haacke) – Un schelet din bronz al unui cal, fără călăreţ, având ataşat de picior un ecran digital care afişa cotațiile în timp real de la Bursa din Londra.

Soclul pe care a fost amplasată sculptura fusese proiectat inițial în 1841 pentru o statuie ecvestră a regelui William al IV-lea, dar proiectul a fost abandonat din lipsă de fonduri. Calul fără călăreț al lui Haacke este o aluzie directă şi ironică la această statuie care nu a mai fost realizată. Structura scheletului se bazează pe o gravură celebră din tratatul „The Anatomy of the Horse” (1766), realizat de pictorul şi anatomistul englez George Stubbs. Operele lui Stubbs sunt expuse chiar în imediata apropiere, la National Gallery. De piciorul din faţă al calului este legată o panglică electronică flexibilă de tip LED, care seamănă cu fundiţa unui cadou. Aceasta afişa în timp real cotaţiile acțiunilor de la London Stock Exchange. Prin unirea scheletului istoric cu tehnologia financiară modernă, artistul a vrut să evidențieze legătura legătura strânsă dintre putere, bani și istorie în Londra contemporană. A fost văzută ca o satiră fină la adresa lăcomiei capitaliste şi a măsurilor de austeritate de la acea vreme. Titlul vine de la proverbul englezesc „Don’t look a gift horse in the mouth” (Nu căuta calul de căpătat la dinți). Sugerează publicului să analizeze critic „darurile” pe care capitalismul modern și structurile de putere le oferă societății.

Materiale: Bronz de înaltă calitate cu patină neagră, ceară de protecție, armături din oţel inoxidabil şi un ecran LED flexibil de 5 mm. Monumentul are o înălţime impunătoare de peste 4,6 metri (aproximativ 15 picioare). Ulterior, monumentul a fost expus și în alte muzee importante, inciusiv la The Art institute of Chicago.

2016: Really Good (David Shrigley) mână din bronz cu un deget mare ridicat într-un gest de „OK”, însă degetul era disproporționat de lung şi comic. Greutate de 4.5 tone și o Înălţime de 7 metri de la bază până în vârful degetului mare (10 metri, împreună cu suportul). La momentul inaugurării, a fost cea mai înaltă sculptură amplasată pe acel soclu. În anul 2024, Monumentul original de mari dimensiuni a fost achiziționat și mutat în curtea exterioară a National Gallery of Victoria (NGV) din Melbourne, Australia.

2018: The Invisible Enemy Should Not Exist (Lamassu of Nineveh)de artistul irakiano-american Michael Rakowitz – O recreare a Lamassu (taurul înaripat din vechea Mesopotamie) distrus de ISIS în Irak în 2015, la Poarta Nergal din Ninive. Este realizată manual din cutii goale de conserve de sirop de curmale şi ziare arabice, simbolizând atât pierderea patrimoniului cultural, cât şi distrugerea economiei locale şi a industriilor din Irak.

Monumentul măsoară aproximativ 4,3 metri în lungime și 4 metri în înălţime. Dimensiunile au fost calculate special la scară reală (1:1) pentru a respecta mărimea exactă a sculpturii antice Lamassu distruse şi pentru a se potrivi perfect pe Fourth Plinth. Nucleul interior este format dintr-o armătură din oțel bine structurată, învelită într-o plasă metalică de suport. Suprafața sculpturii este placată manual cu peste 10.500 de cutii goale de conserve din aluminiu. Acestea au conținut sirop de curmale irakian, fiind importate special din Irak și Liban. Utilizarea lor este profund simbolică, făcând trimitere la prăbuşirea industriei curmalelor din Irak (odinioară al doilea cel mai mare export al ţării după petrol) în urma războaielor succesive. Lucrarea include detalii din ziare şi tipărituri în limba arabă, precum şi ipsos/papier- mâché pentru modelarea formelor.

Inscripţia Cuneiformă: Pe partea posterioară a monumentului, artistul a reprodus fidel o inscripție în scriere cuneiformă. Originalul antic era cimentat într-un zid al Porții Nergal din Ninive și nu fusese niciodată fotografiat complet înainte de distrugere. Rakowitz a colaborat cu un cercetător de la Universitatea din Mosul pentru a asigura acuratețea textului, care conţine cuvintele regelui asirian Senaherib: „Senaherib, regele lumii, regele Asiriei, a reconstruit zidul interior şi exterior al Ninlvei și l-a înălţat ia fel de sus ca munții.”

Instalare: Monumentul a fost transportat în Trafalgar Square folosind un cadru special de ridicare din oțel şi montat cu ajutorul unei macarale de 60 de tone. Ulterior, monumentul a fost inclus în alte expoziții internaționale majore (precum Muzeul Acropole din Atena sau în Stavanger, Norvegia).

2020: THE END (Heather Phillipson) sculptură uriașă ce semăna cu o porţie uriașă de frișcă topită, cu o cireșă deasupra, o muscă şși o dronă care filma trecătorii. Cu o înălțime de 9,4 metri, fiind cea mai înaltă sculptură amplasată pe acest soclu de la lansarea programului cultural, având o greutate de 9 tone. Structura principală este realizată dintr-un cadru de oţel şi polistiren, finisată la suprafață cu un strat dur de polyuretan pulverizat. Drona plasată pe cireașă nu a fost doar un element decorativ, ci una complet funcțională. Aceasta era echipată cu o cameră video activă care transmitea imagini live din piață, în timp real, către o platformă web dedicată, oferind publicului perspectiva „ochilor” sculpturii. A fost primul proiect de pe Fourth Plinth proiectat ca fiind complet accesibil. Placa sa descriptivă a inclus un panou în limbaj Braille, o imagine tactilă a operei pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi o descriere audio oficială.

2022: Antelope realizată de artistul şi profesorul malawian Samson Kambalu. Lucrarea recreează tridimensional o fotografie istorică realizată în 1914 în Nyasaland (actualul Malawi), la inaugurarea noii biserici cu predicatorul baptist panafrican John Chilembwe şi misionarul european John Chorley, evidențiind lupta anticolonială. În fotografie şi în sculptură, predicatorul John Chilembwe poartă o pălărie cu boruri largi. În acea perioadă, regulile coloniale britanice le interziceau cu strictețe africanilor să poarte pălărie în faţa persoanelor albe. Gestul său a fost un act major de sfidare şi subversiune. La doar un an după fotografie, în 1915, Chilembwe a condus o revoltă majoră împotriva dominației coloniale, în urma căreia a fost ucis. Elementul artistic cel mai frapant este diferența de mărime dintre cele două personaje. În timp ce misionarul european John Chorley este reprezentat la dimensiuni naturale, figura lui John Chilembwe este uriașă (are 5,5 metri înălţime), dominându-şi partenerul. Prin această exagerare intenționată a proporțiilor, artistul a dorit să scoată din umbră şi să „eleveze” simbolic poveștile nespuse ale popoarelor oprimate din fostul Imperiu Britanic. Titlul Antelope (Antilopa) vine de la traducerea numelui de familie „Chilembwe” în limba locală chichewa. De asemenea, face trimitere la cultura măștilor ritualice ale poporului Chewa, unde antilopa este considerată un simbol sacru al generozității.

2024: Mil Veces un Instante (A Thousand Times in an Instant) realizată de artista mexicană Teresa Margolles – O lucrare compusă din mulaje din ipsos ale chipurilor a 726 de persoane transgender și non-binare. Lucrarea are forma unui cuboid / prismă dreptunghiulară monumentală, cu o înălţime de aproximativ 2,5 metri, structura cântărește aproximativ 3,5 tone. Este compusă din 726 de mulaje din ipsos (ghips) montate pe o armătură internă din oțel. Jumătate dintre mulaje (363) au fost realizate în Mexic (Ciudad Juárez şi Mexico City), iar cealaltă jumătate (363) în Londra, Regatul Unit. Mulajele au fost realizate prin aplicarea directă a ghipsului pe fețele participanților. În mod intenţionat, materialul a reținut urme fizice și biologice ale acestora, precum fire de păr. celule epiteliale, gene false sau urme de machiaj şi ruj. Dispunerea măștilor pe rânduri compacte, de-a lungul perimetrului cubului, este direct inspirată de un tzompantli – un raft public de expunere a craniilor folosit de civilizațiile mezoamericane precolumbiene. Ipsosul a fost ales tocmai pentru că este un material fragil, lipsit de strat protector. Expusă în aer liber la intemperiile şi clima din Londra, sculptura este proiectată să se erodeze şi să se degradeze natural pe parcursul celor doi ani de expunere (2024-2026), simbolizând vulnerabilitatea, dar şi rezistența comunităţii vizate.

Prezent (2026-2028): Lady in Blue de Tschabalala Self – Instalația actuală este o statuie vibrantă din bronz vopsit într-un albastru intens (pigment de lapis lazuli). Ea înfățişează o femeie de culoare din mediul urban mergând cu hotărâre şi reprezintă un omagiu adus femeii moderne şi spiritului Londrei.

ARHIVĂ: TRAFALGAR SQUARE, LONDRA: ,Statuia ,Lady in Blue” – omagiu adus femeii metropolitane de culoare care „pășește cu hotărâre spre viitor”!

NOU RECORD MONDIAL, BUCUREŞTI: Masă de 5,5 kilometri pentru 20.000 de români – de două ori mai lungă decât cea din Alba lulia!


INSIDER: „Astăzi, 12 septembrie:
20.000 DE ROMÂNI LA ACEEAȘI MASĂ – BUCUREȘTIUL ÎNCEARCĂ UN NOU RECORD MONDIAL

În Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii este pregătită astăzi o masă de aproximativ 5,5 kilometri, la care sunt așteptați circa 20.000 de oameni. Scopul este stabilirea unui nou record Guinness, dar evenimentul are și o miză caritabilă: strângerea de fonduri pentru primul spital de psihiatrie pediatrică din România.
Interesant este că România deține deja recordul precedent: în 2025, la Alba Iulia, o masă de 2.782,96 metri a reunit peste 10.000 de participanți. Acum organizatorii încearcă practic să dubleze performanța.” SURSA

ARHIVĂ: „MASA CARE UNEȘTE”, ALBA IULIA: 10.000 de oaspeți, o nouă intrare în Cartea Recordurilor. A treia! ∆∆∆∆∆ CARTEA RECORDURILOR: România deține 85 recorduri mondiale – primul, in 1986!

BUBURUZĂ/ MĂMĂRUȚĂ/ LADYBUG: „Gărgăriţă-riţă/ Zboară-n poieniţă/ Unde-oi zbura/ Acolo m-oi însura!”


INSIDER: „Buburuzele nu dispar când vine iarna. Se adăpostesc în crăpături, sub scoarța copacilor sau printre frunzele căzute și intră într-o stare de repaus până când vremea se încălzește. Chiar dacă nu le mai vedem prin grădini, multe dintre ele se află la doar câțiva pași, ascunse în locuri ferite. Pe măsură ce zilele se scurtează și temperatura scade, activitatea lor încetinește. Buburuzele consumă mai puțină energie, nu mai zboară în căutarea hranei și rămân aproape nemișcate pentru perioade lungi. Această stare, numită diapauză, le ajută să treacă peste lunile în care insectele cu care se hrănesc sunt greu de găsit.

Înainte de venirea frigului, ele caută spații protejate de vânt, ploaie și schimbările bruște de temperatură. Pot ierna sub pietre, în scoarța arborilor, în grămezi de frunze, în tulpini uscate sau în mici cavități din lemn. Unele ajung și în poduri, magazii ori în jurul ferestrelor locuințelor. Buburuzele pot forma grupuri numeroase în timpul iernii, deoarece adăpostirea împreună le ajută să găsească locuri potrivite și să reducă pierderile de apă. Uneori, zeci sau chiar sute de exemplare se strâng în aceeași fisură. Imaginea poate părea neobișnuită, dar este un comportament firesc pentru mai multe specii. Culoarea lor puternică nu le protejează de frig, însă corpul mic poate supraviețui datorită încetinirii metabolismului și alegerii unui adăpost bun. În această perioadă, rezervele acumulate înainte de iarnă devin foarte importante. Dacă sunt deranjate des și obligate să se miște, consumă energie pe care nu o pot înlocui ușor.

Odată cu primele zile mai calde de primăvară, buburuzele ies treptat din ascunzători. Încep din nou să zboare și să caute hrană, mai ales afide și alte insecte mici care se hrănesc cu plante. Tocmai de aceea sunt considerate ajutoare importante în grădini, livezi și culturi. Frunzele uscate și bucățile de lemn rămase într-un colț liniștit al grădinii pot oferi adăpost mai multor vietăți pe timpul iernii. O curățenie excesivă făcută toamna poate îndepărta tocmai locurile în care buburuzele și alte insecte folositoare se protejează. Un spațiu mic lăsat cât mai natural poate deveni refugiul lor până la primăvară.

Așadar, buburuza pe care o vedem din nou când se încălzește vremea nu a apărut din senin. Este posibil să fi petrecut lunile reci ascunsă sub o bucată de scoarță sau într-o grămadă de frunze din apropiere. Primăvara nu o readuce la viață, ci doar o trezește din lunga perioadă de repaus.” SURSA

INSIDER 2: „„Gărgăriță-riță, unde oi zbura, acolo m-oi însura…”
Cel mai gingaș și îndrăgit gândăcel. Are o familie de cca 5000 de specii; în timpul zborului, aripile mămăruțelor bat de aproximativ 85 de ori pe secundă, adică 5100 de bătăi pe minut.
Buburuza, mămăruța sau gărgărița, cum vreți să îi spuneti, e probabil cea mai îndrăgită și cunoscută insectă din lume. Reprezentări ale ei putem vedea pe obiectele decorative, tricouri, articole publicitare și multe altele, semn ca acest micuț gândăcel are mare trecere la public. Și cum să nu aibă, când este atât de gingașă și frumos colorată și în plus este de mare ajutor grădinarilor. Mămăruța este cel mai eficient insecticid natural, un cadou oferit de Mama Natură oamenilor. Frumoasa gărgăriță trăiește peste tot în lume și are un loc al ei in tradiția oricărui popor. Poezii, cântece și superstiții îi sunt încredințate. În tradiția românească se spune că este un semn bun, de noroc, atunci când o buburuză se așează pe tine. Dacă o alungi sau o strivești, te va urmări ghinionul. Copiii iau buburuza în palmă și rostesc următorul cântecel: „Mămăruța, ruță/Suie-te-n caruță/Și te du la moară/Zboarăăă! Ca prin minune, imediat ce ultima silabă a cântecului a fost rostită, insecta se avânta în văzduh.
Încă din Evul Mediu, mămăruța este iubită de țărani. Se spune că atunci o plagă mare a pus stăpânire pe terenurile agricole și toate culturile erau în primejdie. Oamenii s-au rugat la Fecioara Maria să îi ajute și atunci au apărut buburuzele, care au curățat plantele de dăunători. Și nu a fost prima oară în istorie când gărgărițele au ajutat oamenii să își protejeze recoltele. Se spune ca astfel și-a căpătat buburuza numele de ladybug (gândacul Doamnei) în limba engleză. Se mai zice de asemenea ca roșul reprezinta mantia Fecioarei Maria, iar punctele negre sunt patimile sale. În Marea Birtanie i se spune ladybird (pasărea Doamnei) întrucât zboară asemeni unei păsări în vazduh. Iar în Germania se cheama Marienkafer, adică gândacul Mariei.
În lume exista peste 5000 de specii de buburuze, toate aparținând familiei Coccinellidae, de dimensiuni cuprinse între 1 și 10 mm. Corpul este ovalar, sub forma de dom, cu extremitatea cefalică orientată în jos. Partea superioară, elitrele, este dură, chitinoasă și ascunde cele două aripi. Elitrele sunt cele care au făcut gărgărița celebră: au un colorit roșu intens, ce contrastează cu cele 7 puncte negre dispuse din loc în loc. Aceasta este descrierea buburuzei-cu-șapte-puncte, specia cel mai des văzută la noi, însă în lume există gărgărițe colorate și în galben, portocaliu sau negru, cu sau fără puncte, ba chiar linii sau alte forme geometrice. Capul, antenele și cele 6 picioare (multiplu-articulate) sunt de culoare neagră.
Deși atrăgător pentru noi, coloritul gărgăriței este respingător pentru prădători. Niciun prădător nu va uita prima sa interacțiune cu o mămăruța. Asta deoarece buburuza secretă din articulațiile picioarelor un lichid gălbui, urât-mirositor și rău la gust, care alungă atacatorii. De fiecare dată când o pasăre sau un păianjen va mai vedea o insectă roșie, va știi să o evite, calitate numită aposematism (avertizată). Buburuzele pe cât de drăgălașe par, pe atât sunt de feroce. Majoritatea speciilor sunt carnivore, consumând cu plăcere afide (paduchi-de-plante) și multe alte insecte consumatoare de vegetale. Din acest motiv, gărgărițele sunt primite cu brațele deschise de grădinari. Un adult poate consuma până la 50 de afide pe zi, iar larva, aflată în creștere, mănâncă câteva sute de paduchi-de-plante zilnic. Pe lângă insecte, mămăruțele mai pot consuma și polen, ciuperci de plante, nectar etc. În lume există cateva specii de gărgărițe care sunt exclusiv vegetariene, iar din nefericire acestea sunt dăunătoare pentru culturile agricole.
Ciclul de viață al unei buburuze durează un an. Pe durata iernii, insectele intră în diapauza (hibernare). Se retrag sub frunzele uscate, sub scoarța copacilor sau crăpăturile construcțiilor oamenilor, uneori câteva sute de indivizi în același loc. Se consideră că adulții din anul precendent marchează cu feromoni locurile bune de hibernat, pentru ca urmașii să știe unde să se adăpostească.
Primăvara, buburuzele sunt printre primele insecte care revin la viață, animate de căldura plăcută a soarelui. Pleacă în căutarea plantelor bogate în păduchi și încep să își refacă forțele.

Femelele depun ouale minuscule și galbene, pe dosul frunzelor, în mijlocul coloniilor de afide. O femelă depune până la 2000 de ouă într-un an. Larvele ieșite din ouă o săptămână mai târziu, vor avea sub nasul lor toată hrana de care au nevoie. În cazul în care hrana este sărăcăcioasă, primele larve eclozate vor consuma ouale infertile sau cele întârziate. Larvele de gărgăriță nu seamănă deloc cu părinții lor. Sunt lunguiețe, moi, cu numeroși țepi și ridicături pe corp, asemeni unor mici aligatori/ dragoni. Iar agresivitatea și apetitul lor este pe măsură, devorând fiecare afidă pe care o prind. Apoi, larva construiește un cocon pe spatele frunzelor sau pe tulpini și intră în următoarea etapă, cea de pupă. După câteva zile pupa părăsește coconul și arată ca o buburuză adult, însă coloritul ei este galben pal, iar elitrele sunt moi. În doar o zi, mantia rosie este îmbrăcată și astfel s-a născut o nouă generație de mămăruțe. Dimeniusiunea adultului poate varia, chiar și în cadrul aceleiași specii. Ea depinde în mare măsură de cât de bine s-a hrănit larva și cât de mult a crescut. Gărgărițele de sex masculin sunt de obicei puțin mai mici decât femelele. Numărul de puncte de pe elitrele buburuzei nu arată vârsta ei, ci mai degrabă specia din care apartine. În definitiv, toate mămăruțele trăiesc doar 1 an. ” SURSA

N.R.: „Cea mai frecventă gărgăriță întâlnită în Europa este gărgărița cu şapte puncte această poartă denumirea ştiințifică de Coccinella septempunctata, denumire provenită din latină (septem înseamnă 7 şi punctata, cu puncte). Fiecare elitră este punctată cu 3 pete negre iar a șaptea pată uneşte cele două elitre. Gărgăriţa are doi ochi dar nu vede foarte bine, poate distinge doar diferenţa între întuneric şi lumină. Este de obicei diurnă, în timpul zilei se hrănește/ împerechează și poate călători până la 120 de km. Îşi folosesc antenele pentru a simţi şi mirosi. Nu le place transpiraţia palmelor de aceea vor zbura imediat atunci când o țineți în palmă. Acestea nu mai pot zbura atunci când temperaturile scad sub 13 grade Celsius. Cu înaintarea în vârstă petele negre de pe elitre (aripile) protectoare încep să dispară. O buburuză poate trăi maximum doi ani.

Păsările sunt principalii prădători, dar cad victime şi broaştelor, viespilor, păianjenilor şi libelulelor. Pentru a se supravieţui, buruzele mai au încă o tehnică, se prefac moarte. Instinctul de supraviețuire este atât de puternic la buburuze încât ar face orice pentru a supraviețui atunci când mâncarea nu este suficientă, buburuzele se vor mânca intre ele. O gărgăriţă înfometată se va hrăni atât cu ouă și larve cât şi cu adulţi mai slabi. Atunci când se hrănesc buburuzele îşi mişcă gura dintre o parte în alta nu de sus în jos ca oamenii.

Buburuza a fost populată artificial în America de Nord ca un agent de control biologic şi în scopul reducerii efectivului de afide, aici existănd 450 de specii din cele 5000 existente.

ARHIVĂ: MUSCA-ȘARPE: Insecta cu gât de reptilă & corp de libelulă, vânează ca o cobră – prădător letal în lumea gâzelor! ∆∆∆∆∆ MOLIA OCHI DE PAUN: După un an petrecut în stadiile de ou-larvă-cocon, adultul trăiește o săptămână, fără să mănânce, exclusiv pentru reproducere – Cel mai mare lepidopter din Europa! ∆∆∆∆∆ PAIANJENUL LUP: Femela își cară singură puii în spinare. „Tarantula românească”, cel mai mare păianjen din România! ∆∆∆∆∆ GÂNDACUL RINOCER: Cea mai puternică ființă pe Terra ridică de 850 ori greutatea sa! ∆∆∆∆∆ CICADE: Bâzâitul masculilor (110 decibeli), mai puternic decât zgomotul unor avioane, se aude de la un kilometru. Următorul „Cicadageddon”, în 2245! ∆∆∆∆∆ PARCUL VĂCĂREȘTI: După invazia călugărițelor asiatice din Dobrogea, acum avem prima generație cu buletin de București ∆∆∆∆∆ LICURICI: Lumina produsă este de 1000 de ori mai puternică decât lumina produsă de o lumânare ∆∆∆∆∆ ILENELE: Verișoarele românce ale scarabeilor din Egipt ∆∆∆∆∆ ALIEN: Tânțar văzut la microscopul electronic ∆∆∆∆∆ ALBINA-DULGHER: Cea mai mare albină sălbatică din Europa s-a întors în România – este solitară, independentă şi nu produce miere! ∆∆∆∆∆ CROITORUL FAGULUI: Trei ani de întuneric și şase săptămâni de lumină – În același spațiu, cu aceleaşi condiții, în acelaşi timp iluzoriu, unul poate trăi iadul şi altul raiul, în funcţie de alegerea personală!

TRAFALGAR SQUARE, LONDRA: ,Statuia ,Lady in Blue” – omagiu adus femeii metropolitane de culoare care „pășește cu hotărâre spre viitor”!


INSIDER: „O nouă sculptură, intitulată „Lady in Blue” (Doamna în albastru), a fost dezvăluită pe emblematicul „Al Patrulea Soclu” din Trafalgar Square, Londra.

Lucrarea înaltă de cinci metri, cântărește 3.2 tone și înfățișează o femeie îmbrăcată în nuanțe de albastru intens și este un omagiu adus femeii moderne care trăiește în mediul urban.

Artista a declarat că lucrarea surprinde o persoană care „pășește cu hotărâre spre viitor cu ambiție, cu un scop precis și cu optimism”, descriind-o nu ca pe un „idol de venerat”, ci mai degrabă ca pe o persoană obișnuită, asemenea celor care populează piața în fiecare zi.” SURSA

N.R.: „Lady in Blue” a fost realizată de artista şi sculptorița americană Tschabalala Self (născută în Harlem) şi este amplasată în celebra Piață Trafalgar din Londra, pe cel de-al patrulea soclu (Fourth Plinth). Opera de artă a fost dezvelită pe 10 septembrie 2026 şi va rămâne expusă acolo timp de doi ani. Statuia are o înălţime impunătoare de aproximativ 5 metri (în jur de 17 picioare). Este fabricată integral din bronz. Rochia mulată şi pantofii au o nuanţă vibrantă de albastru obținută prin patinare cu un pigment rafinat din Lapis Lazuli. Acest pigment rar şi rafinat a fost folosit încă din antichitate în Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Europa. Are o semnificație istorică globală şi a fost folosit de artişti precum Titian şi Vermeer.

Accesoriile şi bijuterii sunt realizate din mărgele de sticlă. Lucrarea aduce un omagiu unei femei metropolitane de culoare, o „femeie obişnuită” (everywoman) a Londrei contemporane. Spre deosebire de statuile istorice clasice din piață, ea nu comemorează o figură istorică, ci simbolizează diversitatea, optimismul şi ambiția de a păşi cu încredere spre viitor.

Self este cel mai cunoscută pentru reprezentările sale de figuri feminine folosind vopsea, material textil şi fragmente aruncate din lucrările sale anterioare.

Născută în New York, Statele Unite ale Americii, în 1990, Iccuieşte şi lucrează în New York.”

N.R.: „Londra, Piața Trafalgar – Numele pieţei celebrează victoria Marinei Regale Britanice în Bătălia de la Trafalgar din 1805, în timpul războaielor napoleoniene. Este situată în centrul Londrei (Regatul Unit) şi este considerată un punct de referinţă şi o atracție turistică majoră. În mijlocul pieței se află celebra Coloană a lui Nelson, păzită la bază de patru statui masive în formă de lei. Pe lângă interesul turistic, spațiul este folosit frecvent pentru adunări publice, demonstrații politice şi evenimente comunitare (cum ar fi sărbătorirea Revelionului).

În colțurile pieţei sunt patru plinte; cele de pe latura de nord, care au fost create pentru a susține statui ecvestre, sunt mai mari decât cele situate pe latura de sud. Trei dintre ele au statui: în colţul de nord-est se află statuia regelui George al IV-lea realizată de Francis Chantrey (inițial, statuia trebuia amplasată pe Marble Arch); în colțul de sud-est a fost amplasată statuia lui Henry Havelock, operă creată de William Behnes în 1861, iar în sud-vest poate fi văzută statuia lui Charles James Napier creată de George Cannon Adams în 1855. În anul 2000, primarul de atunci al Londrei, Ken Livingstone, a stârnit numeroase controverse afirmând că statuile celor doi generali (Henry Havelock şi Charles James Napier) ar trebui înlocuite cu statuile unor oameni pe care „oamenii obişnuiți din Londra i-ar recunoaşte”.

A patra plintă situată în colțul de nord-vest a fost destinată inițial statuii regelui William al IV-lea, dar fondurile pentru ridicarea acesteia nu au putut fi strânse, în parte, şi din cauza nepopularității regelui. Începând cu anul 1998, plinta a fost folosită pentru expunerea autorizată a unor opere de artă. Planul a fost inițiat de Royal Society for Arts şi a fost continuat de ,Comisia pentru cea de-a patra plintă”, numită de primarul Londrei.”

ARHIVĂ: CONSTANȚA: „Căderea de pe soclu” (1999), sculptor Dumitru Cușa – inspirație pentru cea mai nouă operă din Londra, marca Banksi?

STRĂJERUL TRANSFĂGĂRĂŞANULUI: „Omul mută munții” – monument dedicat celor care au unit Muntenia cu Transilvania prin inima celor mai înalți munţi din România!


INSIDER: „Monument în memoria celor care au construit Transfăgărășanul” SURSA

N.R.: „Monumentul Semicentenar Străjerul Transfăgărăşanului (cunoscut şi sub numele de „Omul mută munții”), reprezintă un simbol al efortului, al curajului și al legăturii puternice dintre om şi munte. Deşi monumentul este foarte bine documentat ca atracție turistică, numele exact al sculptorului/artistului care l-a realizat nu este menționat public sau oficial în bazele de date şi documentele de presă actuale, iar AI-ul dă informații eronate, mentionând alt sculptor la repetarea întrebării

Sculptura reprezintă o siluetă umană stilizată realizată din straturi metalice paralele, integrată perfect într-un soclu masiv din beton ce sugerează o stâncă de munte. Acesta a fost ridicat în cinstea lucrătorilor şi militarilor care au contribuit la construcția celebrei şosele, marcând împlinirea a 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului (inaugurat iniţial pe 20 septembrie 1974).

Monumentul este realizat dintr-o combinație de beton armat (pentru soclu și structura geometrică masivă din spate) şi oțel inoxidabil / bronz (pentru corpul stilizat al străjerului ataşat de blocul de piatră). Structura totală are o înălțime de 12 metri și este amplasat în zona alpină, la cota 1.800. Greutatea totală estimată a întregului ansamblu (incluzând soclul masiv de beton şi ancorarea acestuia) depășește 40 de tone.

Monumentul se află pe sectorul nordic (judeţul Sibiu), amplasat într-o curbă spectaculoasă în porțiunea superioară a traseului alpin, pe sensul de urcare spre Bâlea Lac. Este situat chiar pe marginea drumului DN7C, oferind şoferilor şi turiştilor un excelent punct de oprire şi belvedere asupra crestelor muntoase.

Ideea originală a acestui ansamblu i-a aparținut regretatului montaniard şi salvator montan Constantin Băjenaru și după dispariția acestuia, proiectul a fost preluat şi finalizat cu succes sub coordonarea cunoscutului om de afaceri argeşean Gheorghe Badea, proprietarul Grupului Industrial Componente (GIC) din Piteşti, un promotor înfocat al turismului din zona montană a județului Arges.”

N.R. 2: „Transfăgărășanul face legătura între comuna Bascov (județul Argeş, lângă Piteşti) și intersecția cu DN1 (județul Sibiu, lângă Cârţișoara). Atinge 2.042 metri în zona tunelului Bâlea Lac, cel mai lung tunel rutier din România (aproximativ 887 m). Circulaţia este deschisă, de regulă, doar în sezonul cald (la sfârşitul primăverii/începutul verii până în octombrie-noiembrie), din cauza zpezii abundente. A fost construit între anii 1970 şi 1974, din inițiativa lui Nicolae Ceauşescu, în contextul strategic militar de după invazia Cehoslovaciei din 1968. La realizarea sa au muncit mii de militari şi muncitori, folosindu-se tone de dinamică şi înregistrându-se numeroase vieți pierdute în rândul muncitorilor.”

ARHIVĂ: PASUL CIUMÂRNA, SUCEAVA: Palma, primul monument al drumarilor din România ∆∆∆∆∆ OBELISC, PETRILA: Cea mai veche exploatare minieră din Valea Jiului care a funcţionat neîntrerupt 156 de ani. „Lacrima minerului întotdeauna a căzut și va cădea spre cer!”

SIMFONIA STIHIEI, ANGLIA: Copacul Cântător, sculptură muzicală acționată de vânt


INSIDER: „Știai că pe o plajă izolată din Anglia există o sculptură uriașă de piatră numită „The Singing Ringing Tree” (Copacul Cântător), care folosește doar vântul pentru a produce o muzică stranie, ca dintr-o altă lume? Construită din țevi de oțel galvanizat de dimensiuni diferite, structura este proiectată astfel încât fiecare gură de aerisire să scoată un sunet diferit pe note muzicale atunci când bate vântul, creând o melodie hipnotică și înfricoșătoare în mijlocul pustietății!

Te-ar înfricoșa să auzi această muzică ciudată pe o plajă pustie? ” SURSA

N.R.: Singing Ringing Tree (Copacul care cântă și sună), o sculptură muzicală acționată de vânt. Este construită din straturi de țevi din oțel galvanizat, aranjate în formă de spirală care imită un copac bătut de vânt. Este amplasată pe dealurile Pennine, cu vedere spre oraşul Burnley din Lancashire, Anglia.

Structura are o înălţime de 3 metri și a fost creată de arhitecții Mike Tonkin şi Anna Liu (studioul Tonkin Liu) şi finalizată în decembrie 2006 cu un buget total pentru proiectarea şi construcţia de 150.000 de lire sterline.

Cum funcţionează: Țevile sunt tăiate la lungimi diferite şi acordate în funcție de ton. Când vântul bate prin ele, sculptura emite un sunet eteric, bizar, asemănător unui acord muzical profund sau unui freamăt fantomatic. Proiectul face parte dintr-o serie de patru sculpturi din cadrul proiectului artistic „Panopticons” din East Lancashire.

În Texas există o replică autorizată a faimoasei sculpturi Singing Ringing Tree din Burnley, Anglia. A fost construită în 2016 de compania JK Welding, având o greutate uriașă de peste 24 de tone şi o înălţime de aproximativ 6,7 metri. Inițial, a fost amplasată în localitatea Manor, de lângă Austin. În iulie 2022, a fost donată şi mutată permanent în oraşul Abilene, Texas, fiind amplasată simbolic în „Capitala Cărţilor de Poveşti a Americii” (Storybook Capital of America).

Totuşi, spre deosebire de originalul din Anglia unde vântul bate constant, vizitatorii din Texas au raportat că sculptura din Abilene tace destul de des și are nevoie de rafale foarte puternice şi din direcția potrivită pentru a începe să ,cânte” cu adevărat.

Replica din Arabia Saudită are o structură şi dimensiuni similare cu cea originală, păstrând forma curbată de „copac din țevi metalice”. Spre deosebire de cele din Anglia şi Texas, locația exactă a celei din Arabia Saudită nu este publică. Ea a fost realizată tot cu implicarea biroului de arhitectură Tonkin Liu, însă a fost amplasată într-o zonă privată sau nedeclarată din deşertul saudit, fiind considerată o „operă ascunsă” a cărei amplasare exactă rămâne un mister pentru publicul larg.

Numele operei este inspirat dintr-un film pentru copii şi un basm clasic german (Das singende, klingende Bäumchen – 1957) despre un copac magic ale cărui frunze cântă doar pentru cei care au iubire pură în inimă.”

ARHIVĂ: CROAȚIA: Orgă de 80 metri la care cântă Marea Adriatică și vântul!

EXTRATERESTRU: Cuvânt vechi de 180 de ani, provine din latină şi a intrat în limba română în secolul al XIX-lea, pe filieră franceză – în Republica Moldova se folosesc termenii „inoplaneteni”, „oameni verzișori” sau „arătări din cer”!


INSIDER: „În graiul moldovenesc, nu există un regionalism arhaic specific pentru cuvântul „extraterestru”, însă în Republica Moldova (sub influenţa limbii ruse) şi în unele zone rurale din Regiunea Moldovei, se folosesc adesea următoarele forme populare sau adaptate: ∆ Inoplaneteni – Cel mai des întâlnit termen în Republica Moldova (provenit din rusul инопланетянин). ∆ Oameni verzişori – traducere/adaptare regională amuzantă pentru „omuleții verzi”. ∆ Arătări din cer – Folosit uneori de bătrânii de la țară pentru a descrie ceva neidentificat care vine din spațiu.”

N.R.: „Cuvântul extraterestru provine din limba latină și a intrat în limba română în secolul al XIX-lea, fiind împrumutat pe filieră franceză. Originea cuvântului (Etimologie) – Cuvântul este format din două elemente transmise din limba latină: „extra” – un prefix care înseamnă „în afară de”, dincolo de” & „terrestris” – un adjectiv care înseamnă „pământesc”, derivat din terra („Pământ”). Literal, cuvântul înseamnă „,care se află sau vine din afara Pământului”. În limba română, el a fost adaptat după neologismul franțuzesc extraterrestre.

Cât este de vechi și prima atestare – În limba latină: Forma de bază exista încă din antichitate, dar conceptul modern a apărut mult mai târziu.

În plan internațional: Cuvântul în sensul său modern (legat de alte planete) a început să fie folosit în secolul al XIX-lea. În limba engleză (extraterrestrial), prima atestare documentată ca adjectiv datează din anul 1842, într-un context ştiințific legat de meteoriți. Sensul de „ființă de pe altă planetă” (substantiv) s-a popularizat abia în prima jumătate a secolului al XX-lea, odată cu dezvoltarea literaturii Science-Fiction.

În limba română: Cuvântul a început să apară în dicționare și publicații științifice spre sfârşitul secolului al XIX-lea (în jurul anilor 1880-1890), pe măsură ce astronomia şi traducerile din autori precum Jules Verne au devenit populare.

Deşi cuvântul ca atare are în jur de 180 de ani, ideea de fiinţe de pe alte lumi este extrem de veche: În antichitate: Filozoful grec Epicur (secolul al IV-lea î.Hr.) a scris despre posibilitatea existenței unei infinităţi de alte lumi populate. Prima operă de ficțiune: Scriitorul Lucian din Samosata (secolul al Il-lea d.Hr.) a scris O istorie adevărată, o satiră considerată prima poveste despre o călătorie în spațiu, unde personajele întâlnesc locuitori ai Lunii şi ai Soarelui. Scriitorul în „Istoria adevărată” susține că a vizitat Luna când nava sa a fost trimisă în sus de o fântână, care era populată și în război cu oamenii Soarelui pentru colonizarea Stelei Dimineţii. Pluralismul cosmic, presupunerea că există multe lumi locuite dincolo de sfera umană precede modernitatea şi dezvoltarea modelului heliocentric şi este comună în mitologiile din întreaga lume. Alte lumi sunt descrise în lucrări timpurii precum narațiunea japoneză din secolul al X-lea, Povestea tăietorului de bambus şi în povestea arabă medievală Aventurile lui Bulukiya (din O mie şi una de nopți).

Savantul american Gary Westfahl a scris: „Extratereștrii din science fiction sunt atât metafore, cât și posibilități reale. Se poate sonda natura umanității față de extratereștri care, prin contrast, ilustrează și comentează natura umană. Totuși, așa cum demonstrează credința larg răspândită despre vizite extraterestre (vezi OZN-urile) şi eforturile de a detecta semnale radio extraterestre, oamenii tânjesc, de asemenea, după companie într-un univers vast și rece şi extratereștrii pot reprezenta imagini pline de speranţă, compensatorii ale prietenilor ciudați pe care nu i-am putut găsi. Astfel, extratereștrii vor rămâne probabil o temă centrală în științifico-fantastic până când îi vom întâlni efectiv.”

ARHIVA: NLP: Păpuși extraterestru pentru nepoții conspiraționiștilor – cititori de SF și căutători de OZN-uri ∆∆∆∆∆ E.T. SHOP: Prima librărie virtuală pentru curioşi. ExtraTerestrul din tine vrea să ştie mai multe? ∆∆∆∆∆ CE3: Cum explici unui extraterestru ce este un guvern? ∆∆∆∆∆ HAIL MARY: Prietenosul Rocky, între zeul Enki și îngerii Veghetori ∆∆∆∆∆ BANI FALŞI: Zeci de mii de asigurări împotriva răpirii de către extratereștri! ∆∆∆∆∆ MARKETING COJONES: Extratereștrii se mută în România. Cu credit de la americani! ∆∆∆∆∆ BRUXELLES: Reptilienii, acasă la Parlamentul European. Sculptura „Familie” de Edith Karlston

TALCIOC VITAN: „Strânge omul ca furnica, când moare, nu ia cu el nimica”


INSIDER: „Că tot vă povesteam de domn’ Prigoană… strânge omul ca furnica, când moare nu ia cu el nimica. Am și dovada că acțiunile de la radio i-au aparținut. Decât iubit doar pentru bani, mai bine înjurat de toți (…). Pozele, de la franțuzescu’ pose, sunt făcute de prietenul meu Florin Bondrila la Vitan acum 2 săptămâni. Le-a lăsat vile, hoteluri, bani pentru 3 generații și nu s-a găsit o magazie curată unde să pună astea. Cred ca Prigoană și-a dorit să fie iubit și fix de asta n-a avut parte. Trist. În prima poză, Silviu Prigoană copil. #deșertaciune” SURSA

N.R.: „Târgul Vitan este unul dintre cele mai vechi, mari şi cunoscute târguri din Bucureşti, situat în zona Vitan. Acesta este renumit în principal pentru două activități majore: piața auto şi târgul de vechituri (talciocul). Târgul Auto (Autovit): O zonă imensă dedicată vânzării și cumpărării de maşini, considerată la un moment dat cel mai mare târg auto de acest tip din regiune. Târgul de vechituri (Talciocul): Un loc tradițional unde se vând obiecte second-hand, antichităţi, piese de schimb, haine, scule, electronice vechi şi diverse alte „,comori” sau chilipiruri.

Numele vine de la istoria zonei, o fostă câmpie unde odinioară pășteau vitele. Splaiul Unirii nr. 450 – București sector 4″

ARHIVĂ: PLICI: Silviu Prigoană cere 550 lei pentru eliberarea unei maşini sechestrate. Gunoiul îl ascunde sub preş! ∆∆∆∆∆ VITALIE CLIUC: “Destinul unui om recuperat de la gunoi. Munca lui de-o viață a ajuns accidental la mine.”

CULTURĂ CU CISTERNA: Pe Calea Văcărești dinspre Sun Plaza Mall până sub pasajul Mihai Bravu se bulucesc perlele picturii universale de prin marile muzee ale lumii!


INSIDER: „Zona de sub Pasajul Mihai Bravu, la intersecţia Splaiului Unirii și Calea Văcărești (Sectorul 4, Bucureşti) – Panourile decorative din partea dreaptă fac parte dintr-un proiect de amenajare urbană şi estetică a şantierelor şi împrejmuirilor din sector, transformat într-o expoziție cultural-educativă în aer liber.

Inițiativa îşi propune să aducă arta clasică mai aproape de cetățeni. Astfel, pietonii şi şoferii care trec prin intersecțiile aglomerate din Sectorul 4 interacționează direct cu picturi celebre în timpul deplasărilor zilnice. Au fost înlocuite vechile panouri cu proverbe, zicători și vorbe de duh cu tablouri celebre începând din perioada Renașterii până în prezent. Un uriaș gard-pinacotecă!

Din loc în loc apar panouri explicative despre diferitele curente din pictura universală, în mod cronologic, începând din perioada contemporană – imediat după trecerea de pietoni, în spate la Sun Plaza Mall.

Pe gardul care acoperă zona spre Văcărești se bulucesc toate frumusețile lumii in materie de pictură, fala marilor muzee din Europa, și nu numai. Zici că s-a vărsat cisterna cu perle, preț de un kilometru. Partea bună este faptul că non-stop poți veni aici să studiezi un tablou sau un curent anume, și gratuit să te umpli de frumos. Partea rea – trotuarul devine mult prea îngust in zona pasajului, iar mașinile care vâjâie la câțiva centimetri de tine te scot din starea de reverie în muzică de claxon de ajungi să-i îmbrățișezi la propriu tablourile lui Hieronymus Bosch „Grădina deliciilor pământeşti”, „Cele șapte păcate de noapte” ori „Judecata de apoi”…

Chiar dacă nu sunt în asentimentul posesorilor auto sau a bucureștenilor veșnic grăbiți ar trebui ca din când în când această zona de pe Calea Văcărești să devină pietonală sau măcar pe acest kilometru să se instaleze un limitator de viteză de 1 km /h. 🙂

Arta Abstractă, „artădedragulartei”!? << Secolul XX ARTA ABSTRACTĂ – În prima parte a secolului XX a apărut si arta abstractă. Acest curent continuă să existe sub diferite forme şi în zilele noastre.

Dacăîn cubism sau fauvismformeleerau puternicstilizate, dar mai aveau o oarecare asemănarecusubiectul, arta abstractă devine artădedragulartei. #BulevART Muncesc/ Trăiesc/ Iubesc în sectorul 4 >>

ARHIVĂ: SECTOR 4: Reabilitarea gardului de pe Calea Văcăreşti a costat 500.000 de euro. Jos cu aforismele şi vorbele de duh! Slavă consumerismului! ∆∆∆∆∆ SECTOR 4: “Avem o țară ca-n povești, Vestită-n toată omenirea, Cu capitala-n București, Și capitalul… nicăierea”

SFÂNTA MARIA MICĂ: „Vă las aici câteva din lucrările mele – pe lemn, pe piatră și pe ou de struț, toate pictate manual, cu rugăciune!”


INSIDER: „Astăzi, 8 septembrie, sărbătorim Nașterea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mică. O zi mare și binecuvântată pentru noi toți. Vă las aici câteva din lucrările mele – pe lemn, pe piatră și pe ou de struț, toate pictate manual, cu rugăciune. Se pot face la comandă. Vă doresc o sărbătoare cu pace în suflet!” SURSA