INSIDER: „Stația de metrou Luvre-Rivoli este una dintre cele mai frumoase din Paris. Este special pentru că arată ca un mini-muzeu, cu replici ale unor piese de artă celebre de la Muzeul Luvru expuse pe pereți. Designul stației te face să te simți ca și cum ai fi deja în muzeu, chiar înainte de a ieși. Este un loc unic și artistic care dă gustul istoriei Luvrului chiar în metrou!” SURSA

N.R.: Stația de metrou Louvre-Rivoli deservește arondismentul 1 din Paris, oferă posibilitatea de a ajunge la Muzeul Luvru sau de a face cumpărăturile pe strada Rivoli. Staţia era recunoscută după reproducerile unor statuete și opere de artă istorice expuse la Muzeul Louvre, care împodobesc peroanele sale. În timp ce aşteaptă metroul, călătorii pot admira inclusiv o copie a Venus de Milo, zeiţa Diane sau reproduceri ale unor statui ale faraonilor din Egiptul antic.

AppleMark?

De câteva săptămâni, statuile lipsesc din peisaj, acestea fiind retrase discret de pe platforme, intrând într-un proces de restaurare în atelierele de turnare ale Grand Palais-RMN, ultima lor restaurare fiind în 2015. Deocamdată doar statuile mari, în timp ce exponatele din spatele geamurilor sunt încă acolo. Momentan, nu se știe data la care aceste statui vor fi readuse peroanelor stației Louvre-Rivoli.” SURSA

Staţia Louvre-Rivoli din Paris a fost deschisă pe 13 august 1900 și se numea iniţial de Luvru, care provine de la strada du Luvru şi de la proximitatea intrării în Palatul Luvru. În 1968, stația a fost decorată cu copii ale operelor de artă de la Muzeul Luvru, iar în 1989 a schimbat numele in Louvre-Rivoli, când a fost deschis accesul direct la muzeu la următoarea stație, Palais Royal – Musée du Louvre.

Pe peroane sunt expuse copii ale unor opere de artă din muzeul Luvru, în timp ce sub vitrine se aflau un plan istoric al castelului Luvru şi reproduceri ale unor gravuri vechi din palat. Peroanele, lipsite de reclame, sunt acoperite cu dale de piatră de Burgundia, iar platforma metalică are un tavan fals deasupra peronului. Această amenajare este completată cu panouri iluminate din spate care indică numele stației conform unei tipografii specifice, precum și cu bănci de sticlă puse la dispoziția călătorilor. Anul trecut, stația de metrou Louvre – Rivoli din Paris, a fost tranzitată de peste 2,5 – 3 milioane de călători, în timp ce originalele de deasupra din Muzeul Luvru, de aproximativ 9 milioane de vizitatori.

Venus din Milo este o sculptură din marmură din Grecia Antică care a fost creată în perioada elenistică, secolul al II-lea î.Hr., probabil între 160 și 110 î.Hr. A fost descoperită în 1820 pe insula Milos, Grecia, și a fost expusă la Muzeul Luvru din 1821. De la descoperirea sa, statuia a devenit una dintre cele mai faimoase opere de sculptură greacă antică din lume și se crede că o reprezintă pe Afrodita, zeiţa greacă a iubirii (Venus la romani).

Realizată din marmură de Paros, statuia este mai mare decât mărimea naturală, având o înălțime de peste 2 metri. Statuia este lipsită de ambele brațe. Poziția originală a acestor brațe lipsă este incertă. Sculptura a fost inițial identificată ca reprezentând-o pe Afrodita ținând mărul discordiei, deoarece lângă ea a fost găsită o mână de marmură ținând un măr; analize științifice recente susțin identificarea acestei mâini ca făcând parte din sculptură. Pe baza unei inscripţii acum pierdute, găsită lângă sculptură, aceasta a fost atribuită lui Alexandros din Antiohia, deşi numele de pe inscripție este incert și legătura sa cu Venus este contestată. Venus din Milo este reprezentată cu trunchiul gol în timp ce partea inferioară a trupului este acoperită cu o mantie. Ea stă în picioare cu greutatea pe piciorul drept și cu piciorul stâng ridicat; capul este întors spre stânga. Statuii îi lipsesc ambele brațe, piciorul stâng și lobii urechilor. Există o gaură umplută sub sânul drept care conținea inițial un tenon metalic care ar fi susținut brațul drept. Mantia este sculptată mai elaborat pe partea dreaptă a statuii decât pe partea stângă, poate pentru că pe partea stângă a fost inițial ascunsă vederii. De asemenea, Venus este mai puțin fin finisată din spate, sugerând că a fost inițial destinată să fie privită doar din față. În timp ce corpul lui Venus este descris într-un stil realist, capul este mai idealizat. Buzele sunt ușor deschise, ochii și gura sunt mici. Sculptura a fost restaurată minim: doar vârful nasului, buza inferioară, degetul mare de la piciorul drept și o parte din mantie. Din punct de vedere stilistic, sculptura combină elemente ale artei clasice şi elenistice. Trăsături precum ochii și gura mici și regulate, sprâncenele şi nasul puternice sunt în stil clasic, în timp ce forma trunchiului și mantia adânc sculptată sunt elenistice.

Venus din Milo a fost instalată iniţial în Luvru în 1821; a fost mutată rapid de două ori înainte de a i se găsi o locație pe termen lung în Salle du Tibre, unde a rămas până în 1848. De acolo a fost mutată în Salle de l’Isis, unde a rămas până când a fost scoasă din muzeu în 1870 pentru a fi protejată în timpul Comunei din Paris. Când Salle de l’Isis a fost renovată în anii 1880, Venus a primit un nou piedestal care a permis spectatorilor să rotească sculptura; în același timp, apropierea de sculptură a fost umplută cu alte statui Venus antice. O propunere din 1919 de a expune Venus alături de Mona Lisa a lui Leonardo și de Sclavul muribund și Sclavul răzvrătit ale lui Michelangelo nu a fost niciodată realizată, dar în 1936, sculptura a fost din nou mutată în Salle de la Vénus de Milo; celelalte statui Venus au fost îndepărtate pentru a concentra vizitatorii asupra lui Venus din Milo. În această perioadă, traseul vizitatorilor prin Louvre a fost modificat pentru a fi cronologic, trecând prin galerii de sculptură arhaică și clasică înainte de a ajunge într-o galerie dedicată perioadei elenistice; Venus de Milo a fost plasată între galeriile clasică și elenistică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sculptura a fost din nou scoasă din Louvre pentru a fi păstrată în siguranță, și depozitată în Château de Valençay. În 1964 a fost expusă la Tokyo și Kyoto; aceasta este singura dată când sculptura a părăsit Franţa de când a fost achiziționată de Louvre.

În 1972 s-a experimentat un nou amplasament pentru sculptură, iar aceasta a fost mutată temporar pentru a permite renovări în anii 1980 și 1990; în 1999, volumul de vizitatori ai Venus a cauzat probleme, iar autoritățile de la Louvre au luat în considerare întoarcerea sculpturii în amplasamentul său anterior. În 2010, sculptura a fost instalată în noul său decor, fragmentele sculpturale descoperite alături de ea fiind expuse în aceeași încăpere.

Venus din Milo a devenit rapid o piatră de temelie a colecției de antichități a Luvrului în urma războaielor napoleoniene, iar faima sa s-a răspândit prin distribuirea în fotografii şi copii tridimensionale. Statuia a inspirat peste 70 de poezii, a influențat arta secolului al XIX-lea și mişcarea suprarealistă de la începutul secolului al XX-lea și a fost prezentă în diverse proiecte artistice moderne, inclusiv în filme şi publicitate.” DETALII

INSIDER: „Crucea de pe Sagrada Familia – Pentru prima dată în peste 140 de ani de construcție, crucea Sagrada Familia apare în sfârșit în câmpul vizual. Ceea ce vedeți aici este vârful Turnului lui Isus Hristos, cel mai înalt turn al bazilicii. Când va fi terminat, va ajunge la 172,5 m – făcând din Sagrada Família cea mai înaltă biserică din lume.
În vârf se află o cruce gigantică cu patru brațe, înaltă de aproximativ 17 metri, aproximativ înălțimea unei clădiri cu cinci etaje. Este acoperită cu sticlă și ceramică, astfel încât să poată reflecta lumina soarelui și să lumineze Barcelona.
Acest turn a fost proiectat de Antonio Gaudi ca centru simbolic al bazilicii. În viziunea sa, îl reprezintă pe Isus Hristos, înconjurat de celelalte turnuri dedicate apostolilor, evangheliștilor și Fecioarei Maria.
Odată cu instalarea crucii în 2026, bazilica a atins în sfârșit înălțimea sa maximă, la mai bine de 140 de ani de la începerea construcției în 1882.
Chiar dacă macaralele sunt încă prezente și lucrările continuă la alte părți ale clădirii, acest moment marchează o piatră de hotar majoră în capodopera lui Gaudi.
Pentru prima dată, orizontul Barcelonei începe să arate așa cum și l-a imaginat Gaudi în urmă cu mai bine de un secol.
Foto: @basilicasagradafamilia” SURSA

N.R.: „Sagrada Família (în catalană Temple Expiatori de la Sagrada Família) este o biserică aflată situată în cartierul Eixample din Barcelona, Catalonia, Spania. Pe parcursul secolului al XX-lea a fost cea mai mare biserică catolică neterminată din lume. Proiectată de arhitectul catalan Antoni Gaudí (1852-1926), în 2005 lucrarea sa la Sagrada Família a fost adăugată la un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO deja existent (1984), intitulat „Lucrările lui Antoni Gaudí”. Pe 7 noiembrie 2010 papa Benedict al XVI-lea a consacrat biserica și a proclamat-o bazilica minor.

Construcția Sagrada Família a început pe 19 martie 1882, sub conducerea arhitectului Francisco de Paula del Villar. În 1883, când Villar a demisionat, Gaudí a preluat conducerea proiectului, transformându-l cu stilul său arhitectural și inginerește, combinând forme gotice cu elemente curbilinii din stilul Art Nouveau. Gaudí şi-a dedicat restul vieții acestui proiect şi este îngropat în cripta bisericii. La momentul morții sale, în 1926, mai puțin de un sfert din proiect era finalizat.

Bazându-se exclusiv pe donații private, construcția Sagrada Família a progresat lent și a fost întreruptă de Războiul Civil Spaniol (1936-1939) și apoi în timpul pandemiei de COVID-19 (2020-2022) în Spania, construcția a fost oprită temporar, iar bazilica a fost închisă. Finalizarea clădirii a avut loc în 2026, la centenarul mortii lui Gaudi, dar lucrările la sculpturi, detalii decorative și o scară propusă, controversată, care va duce la ceea ce va deveni intrarea principală, vor continua până în 2034.

Designul original al lui Gaudí prevede un total de optsprezece turle, reprezentând, în ordine crescătoare a înălțimii, cei Doisprezece Apostoli, cei patru Evanghelişti, Fecioara Maria şi, cea mai înaltă dintre toate, lisus Hristos. Până în 2023 treisprezece turle fuseseră finalizate, corespunzând celor patru apostoli de la faţada Naşterii Domnului, celor patru apostoli de la faţada Patimilor, celor patru Evanghelişti şi Fecioarei Maria. Turlele Evangheliştilor sunt încoronate de sculpturi cu simbolurile lor tradiționale: un taur înaripat (Sfântul Luca), un om înaripat (Sfântul Matei), un vultur (Sfântul loan) și un leu înaripat (Sfântul Marcu). Turla centrală a lui lisus Hristos va fi încoronată cu o cruce uriașă; înălțimea sa totală (172,5 metri) va fi mai mică decât cea a Dealului Montjuïc din Barcelona, deoarece Gaudí credea că creația sa nu ar trebui să depășească pe cea a lui Dumnezeu. Planurile prevăd plasarea de clopote tubulare în interiorul turlelor, acționate de forța vântului, care vor conduce sunetul în interiorul bisericii. Gaudí a efectuat studii acustice pentru a obține rezultate acustice adecvate în interiorul templului. Cu toate acestea, în prezent este instalat un singur clopot.

Finalizarea turlei lui lisus Hristos face ca Sagrada Família să fie cea mai înaltă clădire bisericească din lume, cu 11 metri mai înaltă decât actualul deţinător al recordului, Catedrala din Ulm, care atinge 161,5 metri la punctul său cel mai înalt. Pe 29 noiembrie 2021, o stea luminată cu douăsprezece colțuri, având 7 metri înălţime, a fost instalată pe una dintre principalele turnuri ale bazilicii, dedicată Fecioarei Maria. Construcția utilizează panouri de piatră precomprimată, care sunt pre-asamblate înainte de a fi integrate în structura principală; această metodă aduce beneficii structurale și operaționale semnificative.

File source: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:TTTT6.JPG

Biserica este proiectată să aibă trei faţade mari: faţada Nașterii Domnului la est, faţada Patimilor la vest şi faţada Gloriei la sud (incompletă). Faţada Nașterii Domnului a fost construită înainte ca lucrările să fie întrerupte în 1935 și poartă direct influența a lui Gaudí. Faţada Patimilor a fost construită conform designului creat de Gaudí în 1917. Construcția a început în 1954, iar turnurile, construite pe un plan eliptic, au fost finalizate în 1976. Aceasta este remarcabilă pentru personajele sale austere, suferinde, inclusiv figuri scheletice ale lui Hristos biciuit la stâlp și Hristos pe cruce. Aceste design-uri controversate sunt opera lui Josep Maria Subirachs. Faţada Gloriei, a cărei construcție a început în 2002, va fi cea mai mare și mai monumentală dintre cele trei și va reprezenta ascensiunea omului către Dumnezeu. De asemenea, va reda diverse scene, cum ar fi ladul, Purgatoriul, și va include elemente precum cele șapte păcate capitale și cele șapte virtuți cereşti.

Planul bisericii este în formă de cruce latină, cu cinci nave. Bolțile navei centrale ajung la o înălțime de patruzeci și cinci de metri, în timp ce bolţile navale laterale ating treizeci de metri. Transeptul are trei nave. Coloanele sunt dispuse pe o grilă de 7,5 metri. Cu toate acestea, coloanele absidei, care se sprijină pe fundația lui del Villar, nu respectă această grilă, necesitând o secțiune de coloane în jurul ambulatoriului pentru a face tranziţia la grilă, creând astfel un model în formă de potcoavă în aranjamentul acelor coloane. Zona de întâlnire se sprijină pe cele patru coloane centrale de porfir, care susţin un mare hiperboloid înconjurat de două inele formate din douăsprezece hiperboloizi (în prezent în construcţie). Bolta centrală ajunge la o înălțime de șaizeci de metri. Absida este acoperită de o boltă hiperboloidă care ajunge la șaptezeci și cinci de metri. Gaudí a intenționat ca un vizitator care stă la intrarea principală să poată vedea bolţile navei, transeptului și absidei, de aici și creşterea gradată a înălțimii bolţilor. Există spații în podeaua absidei, care oferă o privelişte în criptă.

Coloanele din interior sunt un design unic al lui Gaudí. Pe lângă ramificarea lor pentru a susține greutatea, suprafețele lor în continuă schimbare sunt rezultatul intersecţiei diverselor forme geometrice. Cel mai simplu exemplu este cel al unei coloane cu bază pătrată care evoluează într-un octogon pe măsură ce se înalță, apoi într-o formă cu şaisprezece laturi și, în cele din urmă, într-un cerc. Acest efect este rezultatul unei intersecţii tridimensionale a coloanelor elicoidale (de exemplu, o coloană cu secțiune transversală pătrată răsucindu-se în sensul acelor de ceas și una similară răsucindu-se în sens invers). Practic, niciuna dintre suprafețele interioare nu este plană; ornamentația este cuprinzătoare și bogată, constând în mare parte din forme abstracte care combină curbe netede cu puncte ascuțite. Chiar și detaliile, precum balustradele din fier pentru balcoane și scări, sunt pline de elaborări curbilinii.

Vizitatorii pot accesa Nava, Cripta, Muzeul, Magazinul, precum și turnurile Patimilor și Naşterii. Accesul la oricare dintre turnuri necesită o rezervare și achiziționarea în avans a unui bilet. Accesul este posibil doar cu liftul și o scurtă urcare pe jos până la podul dintre turnuri. Coborârea se face pe o scară în spirală foarte îngustă, cu peste 300 de trepte.” DETALII

INSIDER: „Animăluțele LEGO® își dau întâlnire la Muzeul Antipa. 🦒 Girafa construită din piese LEGO a ajuns deja lângă cea „adevărată”. Dar ea nu e singura. Prin muzeu sunt ascunse mai multe construcții 3D care așteaptă să fie descoperite de voi. Treasure hunt-ul continuă la Muzeul Antipa până pe 31 martie! Explorăm, căutăm indicii, construim.

📍 Se desfășoară în programul de vizitare al muzeului:
• Marți – Vineri: 10:00 – 17:00
• Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00 🎁 Participarea este posibilă în limita premiilor disponibile.” SURSA

N.R.: Girafa din fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are un nou prieten girafă construit din 80.000 de piese LEGO, care cântărește 115 kg. La construcție s-a lucrat 3 zile. Până pe 19 aprilie, vizitatorii muzeului vor putea descoperi o serie de animale construite integral din piese LEGO, printre care un urs panda, o lamă sau un tigru.

Copiii vor putea participa și la un treasure hunt organizat în spațiile muzeului, unde vor putea explora expozițiile și vor avea şansa de a câștiga premii tematice. Experiența este completată de activități make & take, în cadrul cărora cei mici pot construi „BFF-ul” girafei.

ARHIVĂ: CAMPANIE: După doi ani, Muzeul „Grigore Antipa” scoate capul în lume. Deschiderea pe 15 iulie! OXXO MUZEUL ANTIPA: Expoziția temporară cu tarantule „8 – vii!” are coduri QR în loc de etichete pe terarii, semiîntuneric, liane de plastic și exponate nemișcate OXXO SIRENIENI: Este un schelet de sirenă expus la Muzeul Grigore Antipa? OXXO MOLDAVIT SUB LUPĂ: Tectită formată acum 15 milioane de ani – exponat vedetă la Muzeul Grigore Antipa

INSIDER: „Grădina Filosofilor – Filozófusok Kertje, Gellérthegy. Budapesta, i-am întâlnit pe unii dintre cei mai mari învățători spirituali ai istoriei – Avraam, Akhenaton, Iisus Hristos, Gautama Buddha și Laozi – la Grădina Filosofilor din Budapesta. Grup de statui al sculptorului maghiar-japonez Nándor Wagner.” SURSA

N.R.: „Nándor Wagner (n. 7 octombrie 1922, Oradea – d. 15 noiembrie 1997, Moka, Japonia) a fost un sculptor și pictor maghiar, născut în România, naturalizat în Suedia și mai târziu în Japonia. Wagner, în timpul vieții, a avut trei perioade semnificative ale creației sale artistice; prima în Ungaria, între anii 1945 și 1956, a doua în Suedia, între anii 1956 și 1971 și ultima în Japonia cu începere din 1972 și până la decesul său. A devenit celebru pentru sculpturile sale monumentale, create din oțel inoxidabil, fabricat în Suedia și Japonia. Wagner şi soţia lui japoneză, Chiyo Wagner, au fondat împreună un institut internațional de cercetare şi dezvoltare al culturii mondiale, care să sprijine educaţia tinerelor talente artistice și să promoveze arta ceramică Mashiko. De asemenea, tot ei, au inițiat crearea fundației Academia Humana în Ungaria.” DETALII

Sculptorul Nandor Wagner și-a dedicat ultimii 15 ani ai vieții creării „Grădinii Filozofice”, turnând figurile în Japonia. După moartea sa, compoziția a fost lăsată moştenire la Budapesta și instalată pe Dealul Gellert. Grupul este format din opt figuri din bronz patinat, fiecare din ele reprezentând un fondator de religie sau de mişcări sociale din istoria universală, „filozofi esențiali ai omenirii”, în accepția artistului. Compoziţia este una din cele trei grădini filozofice create de Wagner și donate de artist, împreună cu soția sa Chiyo, către trei orașe diferite: Tokyo, Budapesta și Los Angeles. Grupul statuar din Budapesta a fost dezvelit la data de 18 octombrie 2001, motoul gravat pe un bloc de piatra de la accesul către compoziție, este: „Pentru mai buna înțelegere reciprocă” (în original: „Egymás jobb megértéséért”). În noaptea de 16/17 octombrie 2006, trei dintre cele opt figuri de bronz au fost retezate din soclu și furate. Restaurarea monumentului a fost realizata prin grija autorităților locale și concursul văduvei artistului. Lucrările de restaurare şi reamplasare a pieselor lipsă au fost finalizate în anul 2010. Compoziția lui Wagner, este la ora actuală un punct de reper cultural şi turistic al Budapestei.

Fondatorii celor cinci religii mondiale stau pe marginea unui bazin circular care are o sferă de argint în centru, și care simbolizează esența divină – Iisus Hristos, Buddha, Lao Tzu (filosoful antic chinez), Akhenaton (Faraonul egiptean și figură religioasă) și cu Avraam (personaj biblic) întins în față.

Lângă piedestal, conducători spirituali: Reformatorul indian Mahatma Gandhi, Fondatorul învăţăturilor Chan în budism, primul patriarh Bodhidharma, Sfântul catolic, creator al ordinului franciscan mendicant Francisc de Assisi.

Locație: Grădina Filozofilor (Filozófusok Kertje) de pe dealul Gellért din Budapesta

ARHIVĂ: BUDAPESTA: „Invadată” de zeci de statui în miniatură create de un artist ucrainean

INSIDER: „Arborele Sequoia 📍Rogojel județul Cluj – Știai că avem cel mai impunător și rar copac din toată Transilvania? Faceți cunoștință cu Gigantul de la Rogojel. A fost plantat acum 100 de ani și poate trăi până la 5.000 de ani.” SURSA

N.R.: „La 80 km de Cluj-Napoca se află cel mai impunător arbore din Munții Apuseni: un arbore sequoia ce depăşeşte deja 40 de metri, dominând Dealul Domnului pe care se află de mai bine de un veac. Arborele se află la poalele masivului Vlădeasa, între satele Săcuieu şi Rogojel, județul Cluj. Acest Sequoia a fost plantat de baronul Gal Silvestru. Acestuia îi plăcea să studieze pomii, plantând în zonă mai multe specii rare: sequoia, pinul negru (Pinus Nigra) sau Zada (conifer cu frunze căzătoare, cunoscut și ca „larice” sau Larix Decidua). Arborele de Sequoia din Cluj se află în Rezervația Forestieră Arborele, pe traseul Cluj-Napoca Huedin Bologa Săcuieu Rogojel. Treceți de satul Săcuieu şi, imediat după intrarea în Rogojel, există pe partea dreaptă un drum forestier, foarte abrupt și îngust, care duce înspre Arborele de Sequoia. Preferabil, lăsați maşina la şosea şi porniți într-o plimbare. În aproximativ 30 de minute ar trebui să ajungeți în vârful dealului.

Aceşti arbori giganți pot ajunge la o înălțime de 145 de metri și o circumferință de 38 de metri! În mod normal, cresc prin Munții Sierra Nevada (California), la peste 2000 de metri altitudine. Totuşi, câțiva au reușit să crească și în România. Un aspect interesant despre aceşti arbori impresionanți este faptul că, datorită structurii scoarţei, rezistă la foc şi, cu atât mai mult, s-a descoperit chiar că incendiile forestiere îi fac bine. Scoarţa arborelui este spongioasă, poate ajunge până la un metru grosime (!) şi conţine o substanță ce reușește să țină departe insectele. Lemnul arborelui este foarte dur și îmbibat cu rășină.

Gigantul din Apuseni nu este singur la noi în ţară. Mulțumită unor iubitori de natură, mai multe exemplare de sequoia au fost plantate pe meleagurile noastre. Cel mai mare exemplar din România, 200 ani, se află în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, având aproximativ 45 de metri înălțime și o circumferinţă de 5.7 metri, localizat pe traseul labalcea-Canton Coșava.

Băile Herculane (județul Caraş-Severin): Un exemplar impunător, plantat în jurul anului 1862 în Parcul Central (sau Parcul Gisela), pe Valea Cernei, la o altitudine de numai 160 de metri, dovedește că acești mamuți ai naturii sunt capabili să se dezvolte și în condițiile unei altitudini mult reduse, comparativ cu cea optimă, natală. Arborele de sequoia de la Băile Herculane aparține unei specii rare de Sequoia Gigantea.

Oradea (Bihor): Trei exemplare, în vârstă de peste 100 de ani, situate în apropierea Școlii Generale nr. 14, fiind parte a unui fost parc al Palatului Baroc. Au înălțimi ce variază între 19-22 metri, cu un diametru între 64 și 90 cm.

Măderat (Arad): Doi arbori de sequoia aduși din California în 1845 de baronul Dietrich Jozsef, situat pe Dealul Mare. Cu o circumferinţă de peste 5 metri, cei doi arbori au o înălțime de aproximativ 35 de metri.

În România există câteva exemplare rare de Sequoia (Sequoiadendron giganteum), aduse în urmă cu peste un secol, cel mai notabil fiind cel de 200 de ani din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului.” DETALII

Aceste locuri reprezintă atracţii turistice deosebite, arborii fiind monumente ale naturii, adaptați remarcabil la altitudinile și climatul din România.