INSIDER: „Cârtița cu nas stelat (Condylura cristata) este unul dintre cele mai neobișnuite mamifere din America de Nord, iar particularitatea care îi dă numele este și principalul său instrument de supraviețuire. În jurul botului are 22 de prelungiri rozalii dispuse asemenea unei stele, care nu sunt tentacule și nici nu au rolul principal în mirosire, ci formează un organ senzorial extrem de specializat. Aceste structuri îi permit să exploreze mediul prin atingere și să detecteze prada într-un timp foarte scurt.
Cele 22 de prelungiri sunt acoperite de mii de mici structuri senzoriale numite organele lui Eimer. Întregul nas stelat conține peste 25.000 de astfel de receptori, ceea ce îi oferă animalului o sensibilitate tactilă extraordinară. În loc să se bazeze în primul rând pe vedere pentru a găsi hrana, cârtița își mișcă rapid nasul prin sol, frunze, mâl și apă, atingând numeroase puncte din jurul său. În timpul căutării, poate examina aproximativ 10–15 zone diferite într-o singură secundă.
Organizarea acestui organ senzorial este la fel de interesantă ca numărul receptorilor. Cârtița nu folosește toate cele 22 de prelungiri în exact același mod. Atunci când una dintre zonele exterioare detectează ceva care ar putea fi hrană, animalul își deplasează extrem de rapid nasul astfel încât partea centrală, numită „fovee tactilă”, să poată examina mai precis obiectul. Această zonă specializată este formată din cea de-a 11-a pereche de prelungiri și are un rol important în identificarea prăzii.
Viteza cu care se desfășoară întregul proces este remarcabilă. În experimentele realizate cu ajutorul camerelor de mare viteză, cercetătorii au măsurat timpul necesar pentru identificarea, capturarea și consumarea unor prăzi mici. Timpul mediu de manipulare a fost de aproximativ 227 de milisecunde, iar cea mai rapidă încercare a fost de numai 120 de milisecunde. Cu alte cuvinte, animalul poate trece de la detectarea unei mici prăzi la consumarea ei în mai puțin de o optime de secundă.
Această performanță nu este rezultatul unei singure mișcări rapide, ci al coordonării dintre sistemul senzorial și cel motor. Când o pradă este atinsă, informația tactilă este transmisă foarte repede către creier, iar cârtița își repoziționează nasul pentru a verifica obiectul. Dacă acesta este identificat drept hrană, este capturat și consumat aproape imediat. Cercetătorii au observat chiar situații în care animalul atinge prada, se mișcă inițial într-o direcție și apoi își corectează rapid mișcarea, ceea ce oferă indicii despre limitele procesării informației tactile.
Recordul are și o explicație ecologică. Cârtița cu nas stelat trăiește în special în zone umede din estul Americii de Nord, unde poate găsi o mare varietate de nevertebrate. Se hrănește cu râme, lipitori, insecte acvatice și alte organisme mici, iar în anumite habitate o parte importantă a hranei provine din mediul acvatic. Capacitatea de a identifica și consuma foarte repede prăzi mici îi permite să profite chiar și de surse de hrană care, pentru un prădător mai lent, ar putea să nu fie suficient de eficiente energetic.
Viteza extraordinară a hrănirii este strâns legată de felul în care a evoluat acest animal. Pentru o pradă foarte mică, energia obținută este redusă, astfel că timpul petrecut pentru capturare și consumare contează enorm. Dacă animalul poate realiza întregul proces în câteva sute de milisecunde, poate transforma numeroase prăzi mici într-o sursă eficientă de energie. Studiile asupra comportamentului său au folosit tocmai această relație dintre valoarea energetică a hranei și timpul necesar pentru consum pentru a explica specializările sale senzoriale și comportamentale.
Nasul în formă de stea nu este însă singura adaptare interesantă a acestei cârtițe. Animalul are membre anterioare puternice, adaptate pentru săpat, iar corpul său este potrivit pentru deplasarea prin soluri umede și prin apă. Ochii sunt mici, însă acest lucru nu reprezintă un dezavantaj major în mediul în care trăiește, deoarece identificarea hranei se bazează într-o măsură importantă pe atingere. Practic, cârtița și-a construit o strategie senzorială în care informația tactilă are un rol comparabil cu cel pe care vederea îl are pentru numeroase alte mamifere.
Ceea ce face această specie cu adevărat spectaculoasă este faptul că viteza sa nu sacrifică precizia. Nasul stelat trebuie să distingă între sol, obiecte și organisme vii într-un mediu aglomerat și schimbător. Fiecare atingere durează doar câteva zeci de milisecunde, iar informațiile obținute sunt integrate rapid pentru a decide dacă obiectul merită capturat. Sistemul senzorial al cârtiței este considerat unul dintre cele mai sofisticate sisteme de percepție tactilă descrise la mamifere.
Astfel, cifra de 227 de milisecunde nu reprezintă pur și simplu viteza cu care o cârtiță „mănâncă”. Ea reflectă un întreg lanț de procese: detectarea prăzii, orientarea către aceasta, verificarea tactilă, capturarea, consumarea și reluarea căutării. În cele mai rapide cazuri, toate acestea au fost realizate în aproximativ 120 de milisecunde. Este una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale modului în care evoluția poate transforma un organ aparent ciudat într-un sistem senzorial de o eficiență extraordinară.” SURSA
N.R.: „Spre deosebire de alte cârtițe, este o înotătoare excelentă şi își caută adesea hrana pe fundul lacurilor sau al mlaştinilor. Are capacitatea unică de a mirosi sub apă, expirând bule de aer pe obiecte şi inhalându-le înapoi pentru a detecta mirosurile.
Cârtița cu nasul stelat (Condylura cristata) are o lungime totală a corpului de aproximativ 15-20 cm (inclusiv coada) şi o greutate cuprinsă între 35 şi 75 de grame. Lungimea corpului: 10-13 cm pentru trunchi, la care se adaugă coada de încă 5-8 cm. Greutatea: În jur de 55 de grame în medie, fiind comparabilă cu mărimea unui hamster. Nasul stelat: Prezintă un cerc de 22 de apendice sau tentacule roz şi cărnoase, având un diametru de aproximativ 1,5 cm. Organele Eimer sunt distribuite pe 22 de anexe. Organele Eimer au fost descrise pentru prima dată la cârtița europeană în 1872 de către zoologul german Theodor Eimer. Şi alte specii de cârtițe posedă organe Eimer, deşi acestea nu sunt la fel de specializate sau numeroase ca la cârtița cu nasul înstelat.
Cârtiţa cu nas înstelat trăžeste în zone umede de câmpie şi mănâncă nevertebrate mici, cum ar fi insecte acvatice (cum ar fi larvele de trichoptere, musculiţe, libelule, libelule de zig-zag, cocor, tabani, gândaci de scufundare răpitori și pleuronectidi ), insecte terestre, viermi (cum ar fi râme, lipitori şi alte anelide ), moluşte şi crustacee acvatice, precum şi amfibieni mici şi peşti mici. Condylura cristata a fost găsită şi în pajişti uscate mai departe de apă. De asemenea, a fost găsită în Munţii Great Smoky până la o înălţime de 1.676 m. Cu toate acestea, cârtița cu nas înstelat preferă zonele umede, slab drenate şi mlaştinile. Este o bună înotătoare şi se poate hrăni de-a lungul fundului pâraielor şi iazurilor. La fel ca alte cârtițe, acest animal sapă tuneluri de suprafaţă puțin adânci pentru a se hrăni; Adesea, aceste tuneluri ies sub apă. Este activă zi și noapte și rămâne activă iarna, când a fost observată săpând tuneluri prin zăpadă și înotând în pâraie acoperite de gheață. C. cristata este deosebit de pricepută la termoreglare, menținând o temperatură corporală ridicată într-o gamă largă de condiții externe în comparație cu alte cârtițe talpide. Acest lucru explică capacitatea sa de a prospera în medii acvatice reci. Se ştiu puține lucruri despre comportamentul social al speciei, dar se suspectează că este colonială.
Această cârtiță se împerechează la sfârşitul iernii sau începutul primăverii, iar femela are o cuibărit de obicei patru sau cinci pui la sfârşitul primăverii sau începutul verii. Cu toate acestea, se ştie că femelele au o a doua cuibărire dacă prima nu are succes.
La naștere, fiecare pui are aproximativ 5 cm lungime, este fără păr şi cântăreşte aproximativ 1,5 g. Ochii, urechile şi steaua lor sunt toate sigilate, deschizându-se şi devenind utile abia la aproximativ 14 zile de la naştere. Devin independente după aproximativ 30 de zile şi sunt complet mature după 10 luni. Printre prădători se numără şoimul cu coadă roșie, bufnița mare cu coarne, bufnița de hambar, bufnița țipătoare, vulpile, nevăstuicile, nurcile, diverse sconcşi şi mustelide, şi peşti mari, cum ar fi ştiuca nordică, precum şi pisicile domestice.
O cârtiţă cu nasul înstelat (Condylura cristata) trăiește în medie între 3 şi 4 ani în sălbăticie. În condiții de captivitate, unde adaptarea lor la mediul artificial este extrem de dificilă din cauza nevoilor lor semi-acvatice şi a metabolismului accelerat, durata lor de viaţă este mai scurtă, recordul fiind de aproximativ 2 până la 2,5 ani. i
Motivele pentru care au o durată de viaţă relativ scurtă: ∆ Metabolismul intens: Ca majoritatea mamiferelor de dimensiuni mici, au un ritm cardiac și metabolic foarte ridicat, fiind active zi şi noapte şi consumând zilnic o cantitate de hrană echivalentă cu peste 50% din greutatea lor corporală. ∆ Prădătorii: Deşi își petrec mult timp în tuneluri subterane sau sub apă, ele cad frecvent pradă păsărilor răpitoare nocturne (precum bufnițele), şoimilor, nevăstuicilor, dar şi peştilor mari sau broaştelor taur atunci când înoată.”
