INSIDER: „Povestea dintre Zeybek-ul turcesc și Zeibekiko-ul grecesc – De la pasul solemn al luptătorilor din munții Anatoliei până la melancolia din porturile Piraeus-ului, istoria unuia dintre cele mai fascinante dansuri din Mediterana este povestea unei drame umane transpusă în mișcare. Un dans care nu se numără în pași de vals, ci se trăiește pe o măsură hipnotică de 9/8.

Vulturii din munții Anatoliei – Înainte de a deveni o emblemă muzicală în tavernele grecești, dansul a aparținut fără echivoc spațiului anatolian. În regiunile İzmir, Aydın și Manisa, Zeybek-ul reprezenta codul de onoare al efe-lor — luptători locali mândri și independenți. Fiecare pas apăsat pe pământ reconfirma legătura omului cu glia sa, iar brațele întinse ca aripile unui vultur al Munților Ida simbolizau libertatea absolută. În matricea sa originală, dansul era o manifestare masculină de forță, demnitate și eroism colectiv.

Trauma din 1923 și stigmatul de „Tourkosporoi” – Punctul de cotitură care a reconfigurat geografia culturală a Mării Egee a avut loc în 1923. În urma Tratatului de la Lausanne și a schimbului obligatoriu de populație, peste un milion de greci anatolieni (Mikrasiates) au fost nevoiți să-și părăsească vetrele din Smirna, Urla, Manisa sau Aydın. Aruncați pe țărmurile Greciei continentale — în portul Piraeus, în Salonic sau în mahalalele improvizate din Drapetsona și Kokkinia —, acești refugiați au trăit o izolare cruntă. Pentru populația locală din Peloponez și Atena, refugiații erau priviți cu suspiciune și etichetați cu insulta usturătoare tourkosporoi („sămânță de turc”) — tocmai pentru că vorbeau, mâncau, cântau și dansau exact ca vecinii lor din Anatolia.

Din mizeria mahalalelor în creuzetul Rebetiko – Respinși de societatea continentală, refugiații s-au strâns în bodegile întunecate (tekkes) de la marginea porturilor. Acolo, din melancolia pierderii casei (amane) și din suferința marginalizării, s-a născut Rebetiko — un blues autentic al Mării Egee. În acest creuzet urban, Zeybek-ul anatolian de munte a suferit o transformare profundă, devenind Zeibekiko. Vulturul mândru de pe culmi și-a plecat fruntea. N-a mai fost un dans colectiv de luptă, ci un catharsis solitar. Când un rebetis intra în cerc cu privirea pironită în pământ, cu brațele deschise aproape de sol și cu o țigară uitată între degete, își striga propria dramă, insulta primită și refuzul de a fi înfrânt de soartă.

O moștenire ce transcende granițele – Astăzi, dezbaterea privind paternitatea exclusivă a dansului se estompează în fața adevărului istoric. Turcia și Anatolia au dat matricea originală, forța brută a ritmului și maiestatea pasului de Zeybek. Cultura Rebetiko, purtând pe umeri stigmatul de tourkosporoi, a salvat acest dans din cenușa strămutării, transformându-l într-un simbol universal al rezistenței spirituale. Fie că este dansat la İzmir sau la Atena, pasul rămas greu, cinstit și îmbibat în ritmul sfânt de 9/8 demonstrează că, în fața suferinței și a demnității umane, granițele politice devin irelevante.” SURSA

N.R.: „Datorită mişcărilor dansatorului, este uneori cunoscut sub numele de ,dansul vulturului”. Dansul nu are paşi stabiliţi, ci doar anumite figuri şi o mişcare circulară şi foloseşte adesea elemente de Tsamiko şi Kalamatianos. Are loc într-o zonă care nu depășește un metru pătrat şi constă în mare parte din mişcări improvizate. Ritmul său exact diferă în funcție de momentul şi locul în care a fost compus cântecul de acompaniament. Considerat inițial un dans rebetiko, din anii 1980 a fost considerat un dans panelenic care evoluează odată cu tradiţia muzicală greacă. Ocazional, dansatorii execută isprăvi precum statul în picioare pe un pahar de vin, pe un scaun sau pe şemineu sau ridicarea unei mese, adăugând un pic de lăudăroçie şi umor.”

INSIDER: „Pristolnicul pentru colaci (cunoscut şi sub numele de pecetar sau pistornic) este un obiect tradițional din lemn, piatră sau ceramică, folosit în cultura şi spiritualitatea românească pentru a imprima semne sacre pe produsele de panificație rituală (prescuri, colaci, pâine binecuvântată).

Un pristolnic este o ştampilă religioasă sau un sigiliu ritualic, de dimensiuni mici (de obicei cât să încapă în palmă), cioplit de meşteri populari. Pe talpa (baza) lui sunt gravate în negativ literele ritualice IC XC NI KA (lisus Hristos Învinge), dispuse în formă de cruce.

Materialele folosite sunt alese pentru durabilitatea lor şi pentru a nu altera aluatul: ∆ Lemn: Este cel mai frecvent material utilizat. Se folosește lemn de esenţă tare, cu fibră densă (pentru a permite detalii fine la cioplire şi pentru a nu lăsa aşchii în aluat), cum ar fi cel de praz, păr, nuc, fag, paltin sau cireş. ∆ Piatră: În anumite zone montane, pristolnicele erau cioplite în piatră moale (rocă cretoasă sau calcaroasă). ∆ Lut ars (ceramică): Mai rar, dar întâlnit în comunitățile cu tradiție în olărit.

Pristolnicul are atât un rol practic, cât şi unul spiritual-religios: ∆ Imprimarea colacilor şi prescurilor: Se apasă cu putere pe aluatul dospit, înainte ca acesta să fie băgat la cuptor. Semnul imprimat sfințește şi marchează pâinea ca fiind dedicată unui scop sacru. ∆ Pentru ritualuri de pomenire şi sărbători: Femeile (mai demult doar cele considerate „,curate”, adică bătrânele sau văduvele) foloseau pristolnicul când coceau colacii pentru înmormântări, pomeni, Moşi sau pentru Crăciun și Paşte.

Obiect de protecţie (talisman): În gospodăriile țărăneşti vechi, pristolnicul nu era un simplu instrument de bucătărie. El era aşezat adesea la icoană, fiind considerat un obiect sfințit care păzește casa de duhuri rele, boli sau grindină.

În funcție de regiunea etnografică a României, acest obiect poartă nume diferite: Pistornic (sau pistolnic), Pecetar (provenit de la cuvântul „pecete” – ștampilă/sigiliu), Pecetare, Făcător de prescuri, Prescurar.

N.R.: „IC XC NI KA – Această inscripție este o abreviere din limba greacă şi se traduce prin: IC = lisus (IESOUS), XC = Hristos (CHRISTOS), NI KA = Biruieşte / Învinge. Traducerea întregii formule este: ,,lisus Hristos biruieşte”

Semnul este ștampilat pe pâinea liturgică, arătând jertfa şi biruința lui Hristos asupra morții. Apare adesea în icoanele Mântuitorului sau pe o parte a crucii de pe veșmintele preoțești și obiectele de cult.

INSIDER: „Plymouth Prowler
O încercare eșuată de salvare a unui brand pe moarte printr-un design retro/hot-rod intr-un pachet modern la vremea aceea.” SURSA

INSIDER 2: „Au dat-o în bară pentru că au pus motor V6, dar toata lumea se aștepta la un V8 pentru un hotrod. E ca și când faci un chopper fara motor VTwin. Si cred că și prețul piperat – de banii aia se putea cumpăra un Chevrolet Corvette. Mașina asta a fost gândită de artiști și produsă de contabili. Aici e problema. Soluții există întotdeauna, dar depinde cât de scumpe sunt. Și au năvălit si normele astea anti-poluare și normele de siguranță (o mașină cu roți neprotejate nu e sigură pentru pietoni, consumul de carburant e mare etc). Au fost mai multe probleme nu doar una singură. Și motorul și prețul și transmisia. Și inconfortul. Mașina arată spectaculos, dar nu are utilitate practică, e mașină de show nu de dus copiii la grădiniță sau de mers în vacanță.”

INSIDER 3: „V6 a fost pus intenționat de fabrică pentru a echilibra greutatea mașinii 50/50, caroseria și șasiul fiind din aluminiu V8 ar fi fost foarte greu”

Au fost asamblate manual în total doar 11.702 unităţi în Detroit, Michigan. Plymouth Prowler a fost produs în 1997 şi apoi din 1999 până în 2001. După dispariţia mărcii Plymouth, Prowler a fost vândut sub marca Chrysler între 2001 şi 2002. Ultimul Prowler a ieşit de pe linia de asamblare15 februarie 2002A fost înlocuit de Chrysler Crossfire în 2004.

Când a fost fabricată, între anii 1997 și 2002, prețul de bază recomandat de producător în Statele Unite a pornit de la 38.300 $ (în 1997) şi a ajuns la aproximativ 44.625 – 45.400 $ (pentru modelele din 2001-2002). Remorca asortată din fabrică se vindea separat ca opțiune și costa în jur de 5.000 $.

De-a lungul întregii sale perioade de producție (1997-2002), modelul Prowler a fost fabricat oficial în 12 opțiuni de culoare. Lista completă a denumirilor oficiale în limba engleză este următoarea: Prowler Purple Metallic (singura culoare disponibilă în primul an, 1997), Prowler Yellow Clear Coat, Prowler Black Clear Coat, Prowler Red Clear Coat, Prowler Bright Silver Metallic, Woodward Edition (combinaţie în două tonuri: Black/Red), Black Tie Edition (combinaţie în două tonuri: Black/Silver), Prowler Orange Pearl Coat, Midnight Blue Pearl Coat (cunoscută şi ca Mulholland Edition), Inca Gold Pearl Coat, Deep Candy Red Pearl Coat și High Voltage Blue Pearl Coat (Conner Avenue Edition – a fost produs un singur exemplar din fabrică în această culoare)

Alte vehicule în stil retro au urmat modelului Prowler. Printre acestea se numără Chrysler PT Cruiser5, SSR, HHR şi Chevrolet Camaro din 2010, Ford Thunderbird din 2002, Ford Mustang din 2005 şi Dodge Challenger din 2008.

În 1998, un Plymouth Prowler a fost depozitat într-un mausoleu din Tulsa, Oklahoma. Deşi similar ca concept cu Plymouth Belvedere din 1957, care fusese înmormântat lângă tribunal, Prowler-ul decedat a fost sigilat în Centennial Park sub un seif şi închis într-o cutie de plastic în loc de foile de plastic care acopereau Belvedere-ul. Potrivit experţilor, Prowler-ul va fi perfect conservat când capsula va fi deschisă în 2048.

În 1999, la Salonul SEMA din Las Vegas, Chrysler a dezvăluit modelul Plymouth Howler. Bazat pe modelul Prowler, acesta avea un portbagaj mai mare şi un motor V8 de 4,7 litri care înlocuia V6-ul de 3,5 litri, cuplat la o transmisie manuală BorgWarner cu 5 trepte. Era disponibil şi un hardtop, transformându-I într-un coupe.

ARHIVĂ: SEWARD, NEBRASKA: „Cea mai mare capsulă a timpului din lume”, deschisă după 50 ani – un Chevrolet Vega nou, o motocicletă Kawasaki & 5000 suveniruri ∆∆∆∆∆ CARAMEL & CARAMELA: Un Opel Vectra și jumătate, la propriu!

INSIDER: „Am primit acum pozele astea unde se vede cum a căzut tot parapetul unui balcon. Bulevardul Tineretului, la int cu Visana – București sector 4.” SURSA

N.R.: Balconul unui apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe Bulevardul Tineretului din Sectorul 4 (vizavi de parc şi de Cafeneaua Actorilor) s-a prăbuşit, astăzi, avariind o maşină. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Blocul a fost construit în perioada 1978-1982.