INSIDER: „Sectorul 6 adăpostește o mică bijuterie! Este vorba despre casa memorială pictor Alexandru Țipoia.

Alexandru Țipoia (1914-1993) este unul dintre artiștii plastici majori ai României și printre cei mai importanți ai generației sale, a celor născuți în preajma Primului Război Mondial, dar a cărui operă, comparativ cu cea a colegilor săi Ciucurencu, Baba sau Țuculescu, este prea puțin cunoscută publicului larg.

Veți putea regăsi în opera marelui pictor mici aspecte de viață bucureșteană pentru că Alexandru Țipoia a simțit cu mare sensibilitate frumusețea caracteristică a Bucureștilor, farmecul și „parfumul“ vechilor cartiere pe care le-a cercetat cu ochiul pasionat al celui care vede dincolo de aparențe.

Casa memorială este susținută de Fundația Țipoia & Tzipoia și poate fi vizitată în baza unei programări – Adresa este Strada Lt. Aviator Gh. Caranda nr.79, Sector 6, București.” SURSA

INSIDER 2: „În cei 85 de ani de existență, casa Muzeului ,Pictor Alexandru Țipoia” a adăpostit patru generaţii ale familiei, ultimele trei fiind de artişti Alexandru Tipoia (1914-1993), George Tzipoia (1945) şi Diana Tipoia (1975).

Aici puteţi admira operele pictorului Alexandru Țipoia, alături de alte obiecte de o deosebită valoare culturală și istorică. Soții Victoria şi George Țipoia vă vor ghida cu pasiune printre aceste mărturii ale unor vremuri şi evenimente memorabile, oferindu-vă detalii fascinante despre fiecare exponat. Merită cu siguranță să vă rezervați timp pentru o astfel de vizită!”

INSIDER 3: „Casa Memorială – Muzeu „Alexandru Țipoia” – Am întâlnit multe feluri de muzee până acum. Clasice, în aer liber, imersive, interactive, virtuale și câte or mai fi fost, dar un muzeu la cheie chiar nu mai văzusem până acum.

Cam ăsta e statutul actual al acestui loc, un muzeu complet, care găzduiește o impresionantă colecție de artă, în general creații ale artistului Alexandru Țipoia, dar și o serie de obiecte personale ale acestuia. Un muzeu construit și îngrijit în totalitate de către urmașii artistului.
Cei care în urmă cu 15 ani i-au făcut statului român și prima ofertă de donație. Stat român care n-a zis niciodată nu unei asemenea oferte, dar care, în stilu-i caracteristic, s-a împiedicat de fiecare dată în drumul spre încheierea unui acord final cu strângere de mână.

Înțeleg că în momentul ăsta, suntem în mai 2025, există o serie de discuții ajunse la un nivel avansat și chiar spre finalizare prin care statul român e foarte aproape de a prelua în custodie deplină acest spațiu. Dar cum înțeleg că astfel de discuții au mai avut loc, personal eu aș rămâne rezervat. Pentru că mai e ceva. Dincolo de comportamentul uneori labil al statului român atunci când se uită în ochii tăi și-ți promite ceva, mai e și momentul ăsta din calendar. Ce ziceam mai devreme, suntem în mai 2025. Urmează niște alegeri care au potențial de a reseta binișor ceea ce am putea numi la modul general aparatul de stat. Viziunea culturală, asta dacă va exista o viziune, e posibil să capete noi valențe, rămâne de văzut în ce măsură universul muzeistic va avea de suferit sau, dimpotriva, va fi beneficiar al acestor noi posibile direcții. Rămânem optimiști, dar și vigilenți.
Tocmai de-aia am să trec acum direct la concluzie.

Mergi și vizitează muzeul Țipoia.

Și n-am pus semnul exclamării la final doar ca să nu pară că țip la tine. Dar ia asta ca pe o recomandare puternică.

Mergi și vizitează muzeul ăsta acum sau pe cât posibil cât mai repede. S-ar putea să ajungă, și el chiar are toate șansele să ajungă, oficial muzeu, să intre în circuitul public de vizitare și să rămână al nostru pentru totdeauna. Dar dacă nu se va întâmpla totuși lucrul ăsta, din orice fel de motive i-ar sta în spate, e posibil ca acest loc, în forma actuală, să nu mai reziste foarte mult.

Urmașii acestui artist au făcut și fac în continuare niște eforturi considerabile. Iar devotamentul lor pentru acest crez, al înfăptuirii acestui muzeu, merită pe deplin aprecierea și respectul nostru. Doar că lupta asta a lor nu poate dura la nesfârșit.

Și mai e ceva. De ce cred că muzeul ar merita văzut acum, cât mai repede. Ba tocmai pentru că el poate chiar va fi preluat în mod oficial de către statul român. Când însă va avea un cu totul alt regim de vizitare. Acuma ai ocazia și privilegiul să descoperi locul cu ajutorul oamenilor care chiar au trăit în casa asta. Sunt cei care l-au cunoscut în mod direct pe Alexandru Țipoia și de la care poți afla în mod direct povestea nefiltrată a unui artist pe nedrept marginalizat în tagma artiștilor români.
De ce marginalizat, de ce mai mult decât pictor, cât de mare e sau ar fi putut ajunge Țipoia ca artist, uite astea sunt lucruri pe care te las să le descoperi chiar la el acasă. Și o să ai destule de descoperit.

Dar nu oricum, nu oricând. Va trebui să-ți faci o programare. Fie online, fie la telefon. Ai ambele variante disponibile pe site-ul dedicat acestui muzeu. Ca de altfel și multe alte informații legate de acest loc. Gazdele tale vor fi chiar fiul artistului, e vorba de George Tzipoia, împreună cu soția sa, Gloria Victoria Tzipoia. Ei sunt cei care îți vor oferi un tur complet al acestui muzeu pentru care nu vei plăti bilet. Poți face însă ulterior o donație în contul fundației care le poartă numele. Și drăguț ar fi să faci. Sau poți cumpăra unul – sau mai multe – dintre albumele dedicate artistului Țipoia, am înțeles că toate au același preț, de 80 de lei.

Muzeul se află în Drumul Taberei, cam la 10-15 minute de mers pe jos de la stația de metrou Orizont. Poți face liniștit câte poze vrei tu cu telefonul.” SURSA

N.R.: „Scurt istoric al Casei Memoriale Alexandru Tipoia – Casa Memorială Alexandru Ţipoia este situată în Bucureşti, pe strada Lt. Aviator „Gheorghe Caranda” nr. 79, şi a aparținut pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993) şi familiei sale. La 25 de ani de la moartea artistului, pe 4 noiembrie 2019, Fundaţia Țipoia & Tzipoia a inaugurat această casă ca muzeu memorial dedicat pictorului.

Deschiderea Casei Memoriale a fost rezultatul eforturilor îndelungate ale familiei artistului, în special ale fiului său George Țipoia şi ale soției Victoria Gloria Țipoia, care au muncit peste două decenii pentru a reda României opera lui Alexandru Tipoia. Fundaţia Țipoia &Tzipoia a organizat şi o expoziție omagială la Biblioteca Academiei Române în ianuarie 2020, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea pictorului.

Casa Memorială găzduieşte acum o colecție impresionantă de lucrări de artă din diferite perioade de creaţie ale lui Alexandru Țipoia, precum şi obiecte personale care vorbesc despre viața şi activitatea artistului. Muzeul este un loc unic în Bucureşti dedicat memoriei şi operei unui mare pictor român, Alexandru Ţipoia, care din păcate a fost prea puțin cunoscut publicului larg în timpul vieţii.” DETALII

ARHIVĂ: DESCOPERĂ: În Muzeul Dr. George Severeanu, doar o parte dintre artefacte sunt expuse la vedere. Restul trebuie descoperite prin sertare! ∆∆∆∆∆ VICTOR BABEȘ: Viață dedicată bacteriologie și patologiei. A ales România și a ratat premiul Nobel! ∆∆∆∆∆ GEORGE BACOVIA: Un calendar îngălbenit și un ceas încremenit păstrează momentul trecerii în Plumb! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ TUDOR ARGHEZI: “Mărțișor” în formă de cruce. “Mă chemi din depărtare și te-ascult, / N-am să te fac pierdut-o, să mă aștepți prea mult…” ∆∆∆∆∆ CASE MEMORIALE 2 ÎN 1: Liviu Rebreanu vecin de palier cu Ion Minulescu. Amândoi decedați în 1944! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ GEORGE CĂLINESCU: “Doar REBU vine regulat să lase chitanțe și, din când în când, turiști rătăciți!”

INSIDER: „Casa-muzeu „A. S. Pușkin” din Chișinău este interesantă nu numai pentru că poetul rus Aleksandr Sergheevici Pușkin a locuit acolo în timpul exilului său în Basarabia, ci și pentru că muzeul reconstituie o perioadă în care orașul era un spațiu traversat de idei politice și culturale venite din diferite părți ale Europei. Pușkin a sosit la Chișinău în septembrie 1820, la vârsta de 21 de ani, după ce autoritățile imperiale ruse l-au îndepărtat din capitală și l-au trimis în sudul imperiului. A rămas în Basarabia până în 1823, deși nu a locuit tot timpul în aceeași casă și nici exclusiv în Chișinău.

În timpul șederii în Basarabia, Pușkin a început să lucreze la poemul „Țiganii” (Цыганы), publicat în 1827. Poemul prezintă povestea lui Aleko, un om care părăsește societatea pentru a trăi alături de o comunitate de romi, dar care nu reușește să renunțe la propriile concepții despre iubire și libertate.

Clădirea a fost inițial o casă de raport a negustorului Ivan Naumov, însă înainte de acesta, proprietatea ar fi aparținut bunicului astronomului Nicolae Donici, de la care Naumov ar fi cumpărat-o.” SURSA

N.R.: „Aleksandr Sergheevici Puşkin (în rusă Александр Сергеевич Пушкин) n. 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus – d. 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila şi satira – asociate cu literatura rusă şi influențând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Puşkin provenea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovici Puşkin (1767-1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775-1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744-1807) şi a soţiei lui, Maria Alexeievna Puşkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puskin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înființată la Tarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817, când se stabileşte la Petersburg şi devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan şi Ludmila. Poetul devine incomod din pricina popularității şi scrierilor lui antidespotice – manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823.

După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o şi obţine. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalia Goncearova, ale cărei trăsături fizice distinctive reflectau standardele clasice de frumuseţe ale epocii. Avea un chip cu un profil fin, descris adesea ca o ,statuie antică”. Era brunetă, avea ochii verzi (sau gri-verzui în funcție de lumină) și o piele de o albeață impecabilă, de porţelan. Natalia avea o talie extrem de subțire (de tip „viespe”) şși umeri delicați. Portretele vremii o înfățişau adesea în rochii de bal elegante, cu umerii goi, scoțându-i în evidență silueta zveltă şi grațioasă. Era o femeie neobişnuit de înaltă pentru acea perioadă (în jur de 1,75 m). Acest lucru crea un contrast vizibil când se afla lângă Puşkin, care era considerabil mai scund decât ea (măsura aproximativ 1,66 m), motiv pentru care poetul evita uneori să stea direct lângă ea la baluri.

Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniţi, dar Puşkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiați.

Puşkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) şi Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Contesă de Merenberg.

Opere reprezentative: Ruslan şi Ludmila (1820), Boris Godunov (1825), Evgheni Oneghin (1832), Fata căpitanului (1836), Dama de pică (1834 proză), Călareţul de aramă (1833), etc.

Casa Puskin din Chișinău a devenit statut muzeu pe 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viaţa poetului din Chişinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum şi ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.

Se consideră că în lume s-au păstrat până momentul actual doar 2 case, în care a locuit Puşkin, una dintre ele fiind cea de la Chişinău, iar cealaltă în Sankt Petersburg, Rusia – The Pushkin Apartment Museum (Naberezhnaya Reki Moyki, nr. 12), apartamentul din fostul conac al prinţilor Volkonski unde a locuit între 1836 şi 1837 şi unde a încetat din viaţă în urma unui duel.

📍ADRESA: Strada Anton Pann 19, Chişinău, Republica Moldova. Program: marți – duminică 10-16

INSIDER: „Cuplul olandez care se sărută”, XXXL – Westpoort, Amsterdam. Statuile mari sunt amplasate de-a lungul Canalului Marea Nordului. Modelul pentru statui este un suvenir olandez al lui Trophee în albastru de Delft, de dimensiuni mult mai mici.. Zaandam, Netherlands 🇳🇱” SURSA

H.R.: Couple XXXL (Kussend Paar), amplasată în zona Westpoort / Hempontplein din Amsterdam, Olanda. Sculptura a fost realizată de artistă Saske van der Eerden în anul 2017. Este confecționată din epoxy și are un design inspirat de celebra ceramică alb-albastră de Delft (Delftware), înfățişând un cuplu în haine tradiționale olandeze care se sărută. Măsoară aproximativ 10 metri înălțime şi cântărește în jur de 6.700 kg.

📍Locație: Este situată de-a lungul canalului Noordzeekanaal, în apropierea terminalului de bac Hempont, fiind un punct de reper cunoscut pentru turişti şi biciclişti. Sculpturile sunt situate de-a lungul Ankerweg, (Noul) Hemweg face parte dintr-o rută rapidă de biciclete între centrele Amsterdamului şi Zaandam, care traversează feribotul. Sculpturile reprezintă o inițiativă de a face ruta rapidă de biciclete şi zona de aşteptare pentru biciclişti la feribot mai atractive. Cuplul care se sărută este faimos în întreaga lume şi nicăieri altundeva nu poți vedea unul la o scară atât de mare. Acestea servesc drept punct de reper de-a lungul traseului şi pe mal pentru bărcile care trec. Sculpturile sunt inspirate de un suvenir olandez mult mai mic, Trophee în albastru de Delft.

Sculpturile cântăresc în jur de 6.700 de kilograme şi au o înălţime de aproximativ zece metri. Fabricarea lor a durat şase luni. De la ideea inițială până la realizare, a durat aproape doi ani. Sculpturile seamănă cu figurinele albastru de Delft. Intenția sculpturilor este de a evoca dragostea şi, dacă este posibil, de a încuraja oamenii să facă o fotografie cuplului care se sărută. Aceasta este văzută ca un punct de reper pe malul râului din apropierea oraşului Hempontplein din Amsterdam, care se întinde spre Zaandam. Pe 14 decembrie 2017, sculpturile au fost dezvelite după ce fiecare a fost transportată cu un camion cu platformă de la atelierul din Hoofddorp la locul desemnat şi ulterior aşezată la locul potrivit. Seara, Cuplul care se sărută este iluminat.

EPILOG: Artistul de artă stradală Tim Rodermans a folosit o imagine a acestor statui într-o pictură murală de mari dimensiuni, pe un perete gol din Sarphatistraat. Aceasta fost viziunea sa asupra pandemiei de coronavirus; cuplul care se sărută a fost plasat separat şi se gândeşte la vremuri trecute şi la vremuri mai bune. În 2024, această pictură murală a fost înlocuită cu una nouă.

N.R.: „Dutch kissing couple (cuplul olandez care se sărută) este un suvenir tradițional olandez iconic, sub formă de figurine sau decorațiuni, care înfățişează un băiat și o fată (sau un cuplu de țărani) purtând costume populare tradiționale olandeze şi saboți de lemn, aplecați înaintea unui sărut.

Aspect: Figurinele îi arată de obicei pe cei doi aplecați unul spre celălalt, adesea cu mâinile la spate, îmbrăcați în haine tradiționale din zone precum Volendam sau Marken (bonete, şorţuri, costume naționale) şi saboți de lemn (klompen), uneori ținând lalele sau având inscripționate mesaje precum „Holland” sau „Kisses from…”.

Origine și istorie: Se inspiră dintr-o fotografie din jurul anului 1920 cu doi copii pe nume Jan şi Grietje din satul de pescari Volendam, aflată în posesia Muzeului Zuiderzee – imagine care i-a inspirat pe comercianții de suveniruri să creeze primele statuete.

Materiale şi forme: Se găsesc frecvent în stilul clasic Delft Blue (ceramică albă pictată cu albastru de cobalt), dar și din ceramică colorată, polystone, metal sau lemn. Pe lângă figurine, designul apare pe magneți, căni, globuri de zăpadă, suporturi pentru lumânări sau solnițe. Este un cadou popular oferit adesea cu ocazia unor prietenii speciale, logodne sau nunți, simbolizând dragostea și farmecul tradițional olandez.”

ARHIVĂ: COPY/PASTE: „Bibelourile au fost cândva lucrări artistice respectate, executate cu măiestrie şi migală” ∆∆∆∆∆ MUZEUL CORPUS, OLANDA: Călătorie interactivă prin corpul uman, într-un gigant de 30 metri ∆∆∆∆∆ PARCUL KEUKENHOF – OLANDA: Gradina Europei, paradisul parfumat al culorilor pe 32 de hectare ∆∆∆∆∆ ESCALĂ: Ce poţi face pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam între două avioane? ∆∆∆∆∆ RECLAMĂ LA MUZEU, AMSTERDAM: „Rondul de noapte” de Rembrandt adus la viață în mall, invitație la Rijksmuseum pentru a cunoaște originalul și la ING pentru restul ∆∆∆∆∆ AMSTERDAM: Hash, Marihuana & Hemp Museum. Fără foc, fiindcă focul face fum!