INSIDER: „The Vault Bar! Un loc special aflat in seiful uneia dintre cele mai vechi banci din Romania, fondată în 1848! O experiență unică! – Banca Marmorosch din Bucuresti!” SURSA

INSIDER 2: „Am coborât în seiful vechi al băncii de la Marmorosch, acolo unde odinioară se păstrau comori naționale și chiar documente de stat strict confidențiale. Azi este The Vault Bar și a păstrat cât mai mult din designul autentic. Seifurile, scara, logoul, ușa de la intrare..

Nu m-am putut abține să nu fac o analogie între seiful băncii și „seiful” mental al unei familii. Câte cutii secrete, câte comori ascunde, câte uși bine izolate sau ziduri groase între ceea ce credem unii despre alții și ceea ce este de fapt! Și cât de greu poate fi de cele mai multe ori să ieși din acest seif, să treci dincolo de zidurile groase și să devii mai ușor, mai fluid. Greu dar posibil!” SURSA

N.R.: „Banca Marmorosch Blank a fost fondată în 1848 de către lacob Marmorosch sub formă de casă de bancă, iar la 1 ianuarie 1864 acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank, punând bazele noii bănci consacrate. În 1905 a fost transformată în societate pe acțiuni, devenind una dintre cele mai puternice instituții bancare din România în perioada interbelică. A intrat în insolvenţă în 1931 şi a fost lichidată în 1948. În prezent fostul palat al băncii de pe Strada Doamnei a fost restaurat şi transformat într-un hotel de lux, The Marmorosch Bucharest. Hotelul a fost deschis în 2021 şi face parte din colecţia Autograph Collection by Marriott. A fost conceput să redea atmosfera anilor 1920, o perioadă elegantă şi prosperă în România.

The Vault este este un bar exclusivist în stil speakeasy, amenajat chiar în interiorul seifului original al fostei bănci Marmorosch Blank (din 1912), situat la subsolul luxosului The Marmorosch Bucharest,

Concept: Cocktail bar ascuns, amenajat în fostul seif de tezaur al băncii, păstrând uşile masive din oțel, seifurile și sute de casete de valori originale pe pereţi. Atmosfera este intimă, elegantă şi discret iluminată, inspirată din perioada interbelică.

Băuturi şi meniu. Meniul este axat pe cocktailuri artizanale semnate de mixologii casei (cu prețuri în jur de 75- 80 RON), alături de o selecție de şampanii (pahar / sticlă: 450 – 2400 RON), băuturi spirtoase fine (40ml) – Whiskies, vodkaperle, romuri, tequila, ginuri – între 35 RON şi 425 RON în funcție de vechime/etichetă şi gustări sofisticate. Calamari prăjiți (ardei iute, maioneză cu ghimbir, sos Ponzu) – 65 RON/ Marmorosch Burger (carne vită Red Angus, brânză cheddar, bacon, cartofi prăjiţi) – 105 RON.

Reguli și recomandări. Accesul se face pe baza unui cod vestimentar smart casual. Deoarece spațiul este restrâns şi foarte popular, este recomandată o rezervare în prealabil, mai ales în weekend. Pentru a proteja intimitatea clienților, fotografiatul şi filmatul sunt permise doar cu acordul personaluui. Accesul este destinat adulţilor (adults-only).

Program: Luni – Joi & Duminică: 18:00 – 01:00; Vineri – Sâmbătă: 18:00 – 03:00. 📍 Adresă: Strada Doamnei 2, Sector 3, București (în Centrul Vechi / apropiere)

Notă: Cea mai veche bancă aflată încă în activitate în România este CEC Bank – înființată în 1864, de Alexandru loan Cuza, sub numele de Casa de Depuneri şi Consemnațiuni, urmată de Banca Națională a României (BNR), înființată în anul 1880.

INSIDER: „Casa Darvas – La Roche, Oradea, este una dintre minunile acelea Art Nouveau cu iz de Barcelona.

Casa este compusă din două părți, fiecare cu scopul ei. Corpul dinspre strada str. Iosif Vulcan a fost construit între 1909-1910 cu destinația de locuință familială, iar aripa dinspre promenada Crișului Repede a urmat în 1912, acolo funcționând ,,Întreprindere Forestieră Unită”, firma lui Alfred La Roche (bancher și avocat) și Imre Darvas (om de afaceri). Stilul este Secession vienez, iar arhitecți au fost orădenii József și László Vágó.

Am încercat să surprind prin câteva imagini frumusețea acestei case, dar trebuie neapărat să mergeți să o vizitați.” SURSA

INSIDER 2: „Casa Darvas poate fi considerată cea mai originală clădire rezidențială construită în stil secesionist din Oradea. A fost a doua vilă proiectată de frații Vágó (László și József) în Oradea. Casa a fost comandată de proprietarul Imre Darvas, un antreprenor evreu în industria lemnului din Oradea, fiind construită de Ferenc Sztarill între anii 1909-1910, în două etape. Încă de la prima privire, te va impresiona o faţadă ritmată cu butoni decorativi din ceramică de Zsolnay, cu şase motive decorative distincte. Culoarea lor verzui-albastră, cu reflexele metalice ale smalţului de eosin, conferă eleganţă şi maiestuozitate întregului ansamblu arhitectural. Un element central al faţadei este balconul, care impresionează prin decoraţia traforată. Motivele simbolice regăsite aici sunt conurile de pin, inimile şi spiralele vegetale. O altā atracţie deosebită a casei o reprezintă vitraliile ce decorează faţadele şi încăperile principale, cu elemente reprezentative pentru lumea plantelor şi cea a animalelor. Chipul feminin care apare în medalioanele vitraliilor oferă compoziției un farmec aparte. Feroneria casei este de asemenea foarte valoroasă. Fierul a fost modelat conform unui design ce stilizează în viziunea geometrică a Secessionului vienez motive vegetale cu semnificaţii simbolice. Motivul triunghiular în care se înscrie laleaua, vrejurile spiralate, benzile verticale cu bulbi germinativi – îl regăsim la parapetul balconului deschis spre curtea interioară. Partea din spate a clădirii, a fost construit în a doua etapā (1912) și are acces către râul Crișul Repede. Dl. Darvas şi-a transformat firma în societate pe acţiuni, cooptându-l pe bancherul elveţian Alfred La Roche.Când a fost finalizată şi aripa dinspre Criş, aceasta găzduit o perioadă sediul Întreprinderii Forestiere La Roche şi Darvas / La Roche és Darvas faipari vállalat. Acest nume a fost inscripţionat deasupra uşii de la intrarea dinspre mal. La Roche nu a contribuit cu nimic la edificarea edificiului. Păşind cu emotie în interiorul casei, acesta îşi aratā treptat comorile. Prima dintre piesele valoroase originale ce ne întâmpină este peretele vitrat al holului de la parter. La etaj privirea ni se îndreaptă spre o fereastră cu vitralii decorată cu tije florale ce răsar dintr-un ghiveci şi cu păsări colorate care le ciugulesc, păstrată în locul şi forma originală din casă. Dormitorul oferă o amplă panoramă vitrată, peretele nordic fiind în întregime alcătuit din patru ferestre monumentale. Printre piesele unicat de mare valoare se numără fântâna din hol decorată cu elemente geometrice din ceramică de Zsolnay, precum şi cele două măşti de calorifer confecţionate din aramă ştanţată. Pe lângā acestea chiar și clanţele uşilor şi cremonele ferestrelor, toate particularizate prin monograma proprietarului înscrisă în cerc « DI ». Definitorii ca elemente reprezentative pentru stilul secession sunt şi stucaturile ce decorează tavanele tuturor încăperilor. Remarcabil este tavanul sufrageriei, bogat decorat cu motive vegetale luxuriante. Mobilierul în stil neo-rococo, din lemn de paltin vopsit alb s-a păstrat în dormitor şi cuprinde mai multe piese. Bucătăria păstrează din mobilierul original o sobă de gătit cu plăci de faianţă şi plită tuci precum şi faianţa şi pavimentul decorat cu motive geometrice alb-albastre. Pentru a întregi atmosfera de epocă, etajul a fost decorat cu mobiler de epocă, obiecte şi tablouri ce împreună definesc stilul modern şi rafinat de viaţă de la începutul secolului XX.
În 2016 Casa Darvas a fost convertită într-un muzeu Art Nouveau.” SURSA

N.R.: „În 19 august 2020 a avut loc deschiderea primului muzeu Art Nouveau din România, în casa Darvas-La Roche. Impresionantul imobil din centrul Oradiei a fost readus la splendoarea de odinioară și redat publicului atât ca muzeu, cât și ca platformă pentru evenimente culturale.
🏡Casa burgheză a fost proiectată de frații József Vágó și László Vágó,datând din 1909. Este considerată una dintre cele mai originale proiecte arhitecturale de la început de secol, datorită plăcilor de beton aparente de pe fațadă.
🏛️Denumirea casei provine din numele comanditarului și proprietarului acestuia, antrepenorul în industria lemnului Imre Darvas, și al partenerului său de afaceri, bancherul elvețian Alfred La Roche. Casa a fost finalizată în 1910, iar aripa dinspre Crișul Repede (garaj de automobile și sediu de firmă) a fost construită în 1912. În prezent, Casa Darvas-La Roche este reabilitată integral.

Program de vizitare: Marţi – Duminică, între orele 10:00 – 18:00 (casa de bilete se închide cu 30 de minute înainte, la 17:30). Luni este închis.

Acces/ Bilete intrare: 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru preşcolari, elevi, studenți, pensionari și grupurile de peste 10 persoane. • Adulţi: 20 lei / persoană; Gratuități: Copii sub 7 ani, persoane cu dizabilități (şi însoțitorii lor), presă, ghizi şi în zilele speciale stabilite (de exemplu, Noaptea Muzeelor sau 1 lunie).

📍Casei Darvas-La Roche din Oradea (strada losif Vulcan nr. 11)

INSIDER: „Tricotat pe ritmuri de Heavy Metal 🎸🧶
Credeaţi că tricotatul este o activitate liniștită? Bun venit la Campionatul Mondial de Heavy Metal Knitting din Finlanda!
Finlandei îi place la nebunie să depășească limitele meșteșugurilor tradiționale. Țara găzduiește faimosul Campionat Mondial de Heavy Metal Knitting, unde concurenții tricotează direct pe scenă, acompaniați de trupe care cântă live muzică heavy metal. #KnitLikeAFinn 📷 Lasse Simonen” SURSA

N.R.: „O competiție unică ce combină abilitățile de tricotat cu energia şi spectaculozitatea muzicii heavy metal live. Se desfăşoară n Finlanda, în orașul Joensuu în Parcul Naţional Koli). Prima ediție: A avut loc în iulie 2019, atrăgând concurenți din numeroase ţări.

Atmosferă: Participanții urcă pe scenă îmbrăcați în costumații specifice, purtând machiaj de tip corpse paint şi tricotând rapid în timp ce trupe cântă live.

Machiajul de tip ,,corpse paint” (vopsea de cadavru) reprezintă un stil de machiaj alb-negru dramatic, utilizat în principal de artiştii şi fanii muzicii black metal. Acesta are rolul de a conferi o alură sinistră, morbidă și inumană, imitând aspectul unui cadavru sau al unui demon.

Caracteristici principale: ∆ Baza complet albă: Întreaga faţă este acoperită cu un strat dens de vopsea albă pentru a crea un aspect palid, lipsit de viaţă. ∆ Accente negre masive: Zonele din jurul ochilor, buzele şi uneori pomeții sunt tatuați vizual sau umbriți cu negru intens. ∆ Elemente grafice: Adesea include modele ascuțite, dâre care imită curgerea sângelui/murdăriei, modele de craniu sau simboluri oculte (precum cruci inversate).

Origine si context cultural. Pionierii rock-ului: Deşi elemente similare au fost folosite inițial de artişti precum Arthur Brown, Alice Cooper, Kiss sau King Diamond, stilul modern a fost definit în scena underground.

Black Metal-ul Norvegian: Trupe din anii ’90 (cum ar fi Mayhem, Darkthrone sau Immortal) au rafinat acest machiaj, transformându-I într-o semnătură vizuală a genului. Scopul: Spre deosebire de machiajul din teatrul rock (care are un rol pur de divertisment), în black metal corpse paint-ul a fost adoptat pentru a exprima izolare, anti-religie, misticism şi o detaşare totală de societatea convențional.

N.R.2: ” Tricotatul Heavy Metal – termenul neobişnuit dintre toate sporturile, meşteşugurile hobby-urile a fost inventat în timpul celor mai întunecate și reci ore ale iernii finlandeze, în Joensuu, Finlanda. Anul era 2018, iar termenul a fost rostit cu voce tare de un jurnalist într-un interviu radio despre profesioniștii locali din meşteșuguri.

Tricotoarele au tricotat pe toată durata interviului (bineînţeles), ceea ce a dus în cele din urmă la întrebarea magică pe care, aparent, nimeni nu o pusese până atunci: „Este posibil ca un tricotor să tricoteze cu ochii închiși, cu mâinile la ceafă, așa cum face Yngwie Malmsteen cântând la chitară?”

„Ei bine, sigur că da!”, a fost răspunsul. Şi iată-l. Ideea unei persoane care tricotează ca interpretă principală într-o trupă care cântă heavy metal. Hai să o transformăm într-un concurs! Cu cât ideea era mai mult reflectată și rostită cu voce tare, cu atât începea să pară suficient de caraghioasă pentru a fi pusă în practică. Prima idee a fost organizarea unui campionat național în Finlanda, tărâmul făgăduit al muzicii heavy metal, unde meşteşugurile manuale sunt, de asemenea, un lucru important.

Există peste 50 de trupe heavy metal la 100.000 de cetățeni finlandezi și sute de mii de pasionați de tricotat așa că ne-am gândit că trebuie să existe finlandezi care iubesc atât tricotatul, cât şi heavy metalul.

Dar oare există tricotori metalişti și în afara Finlandei? Pe 2 aprilie 2019, totul era gata de publicare. Un videoclip promoțional, un site web, un formular de înscriere și data evenimentului, care a fost extins de la o competiție națională la primul Campionat Mondial de Tricotat Heavy Metal.

Nu a durat prea mult până când presa și oamenii din întreaga lume au descoperit că ceva nou și extraordinar era pe cale să se întâmple. Big Bang-ul tricotajului Heavy Metal s-a răspândit pe rețelele de socializare prin mii de distribuiri, aprecieri și uimire la doar câteva zile după ce a devenit public.

Prima rundă de calificare a competiției din 2019 a atras în cele din urmă 26 de acte din 13 ţări din întreaga lume – toate având ca scop câştigarea primului titlu de Campion Mondial la Tricotat Heavy Metal. În cele din urmă, 12 acte din 8 țări diferite au ajuns în finală și au aprins scena, orașul Joensuu și andrelele ca niciodată! Dar acesta a fost doar începutul… Campionatele Mondiale de Tricotat Heavy Metal au revenit în 2021 în format digital iar din 2022, spectacolul este găzduit din nou în direct din centrul oraşului Joensuu, Finlanda.” DETALII

ARHIVĂ: FINLANDA: Concurs de echitaţie dedicat căluţilor din lemn. Fără ovăz, fără balegă! ∆∆∆∆∆ TEQBALL: Tenis cu piciorul, pe o masă curbată. România are deja campioni mondiali! ∆∆∆∆∆ CATCHBALL: Sportul inventat în 2006 de mămicile din Israel a ajuns de vreo trei ani și în România. Săptămâna Europeană a Sportului face upgrade și mămicilor din IOR! ∆∆∆∆∆ CAIAC-POLO: Lacul IOR bază de antrenament pentru un sport nou

INSIDER: „Dolce far niente! O expresie prin care mulți dintre noi îi caracterizăm pe italieni. Uneori cu invidie, alteori cu admirație și, câteodată, cu o ușoară ironie. Pentru unii, ea reprezintă însăși esența modului de viață italian: soare, mare, o cafea minusculă dar băută fără grabă, conversații interminabile și plăcerea de a nu face nimic.
Eu am asociat mereu expresia cu celebrul film al lui Federico Fellini, La Dolce Vita, din 1960, cu Marcello Mastroianni și Anita Ekberg. Poate pentru că ambele sunt „dulci”. Dar, după cum aveam să descopăr, sunt două lucruri diferite. În film oamenii erau foarte agitați

Totul a pornit de la o doamnă care, într-un comentariu la postarea mea despre italienii care își petrec concediile în Grecia, mi-a scris că italienii au inventat acest mod de viață, dolce far niente.
Mergând pas cu pas, vorba unui celebru compatriot, am început să caut povestea expresiei.
Am descoperit că dolce far niente, adică „dulcea plăcere de a nu face nimic”, este mult mai veche decât filmul lui Fellini. Expresia circula în Europa de câteva secole, dar a primit un impuls, o nouă popularitate internațională în 2010, odată cu filmul Mănâncă, roagă-te, iubește, cu Julia Roberts. Într-o scenă petrecută la Roma, un italian îi explică americancei această mică filozofie a vieții.
Surpriza cea mare a venit însă din România.
În 1931, Liviu Rebreanu publica volumul Metropole, în care dedica un capitol chiar expresiei Dolce farniente? Marele nostru scriitor nu era deloc convins că italienii ar fi niște leneși fericiți. Dimpotrivă, considera expresia o invenție a poeților romantici și observa cât de harnici erau italienii pe care îi cunoscuse.
Mai mult, avem și noi un film intitulat Dolce far niente, realizat în 1998 de Nae Caranfil, cu actori români și străini, o poveste plasată în Italia secolului al XIX-lea.

Adevărata istorie a acestei filozofii începe și mai devreme.
Romanii aveau un cuvânt, otium, care desemna timpul eliberat de obligații, destinat odihnei, lecturii, conversației și contemplației.
Grecii antici aveau scholé, adică răgazul în care omul putea să se ocupe de lucrurile care îi hrănesc mintea și sufletul. Din acest cuvânt provine, culmea, chiar termenul nostru „școală”!

Grecii de astăzi, un pic mai orientalizați, au și ei ceva asemănător: χουζούρι (huzúri), plăcerea de a sta liniștit, confortabil, fără grabă, bucurându-te de moment. Mai există și ραστώνη (rastóni), acea tihnă aproape leneșă a zilelor călduroase.

De aceea dolce far niente rămâne un ideal pentru atât de mulți dintre noi. Nu ne dorim neapărat să nu mai muncim niciodată, ci să ajungem în acel moment al vieții în care să ne putem permite să stăm liniștiți, fără vinovăție, fără grabă și fără sentimentul că pierdem ceva.
Italienii și grecii poate și spaniolii, par să fi înțeles de mult un lucru pe care noi îl învățăm mai greu: nu orice minut al vieții trebuie să producă ceva. Uneori este suficient să producă fericire.

Voi ce credeți? Dolce far niente este o artă de a trăi, o recompensă binemeritată sau doar un nume frumos dat lenei?” SURSA

N.R.: DOLCE FAR NIENTE, filozofia tihnei absolute!

OTIUM este un termen latin care înseamnă timp liber, odihnă, tihnă sau răgaz, fiind folosit în special pentru a descrie timpul dedicat activităților intelectuale, contemplării şi cultivării de sine, spre deosebire de viaţa publică activă şi de muncă. Opusul lui NEGOTIUM care însemna afaceri, muncă, datorii civice sau viață politică activă.

OTIUM ELEGANS (Odihna rafinată) – Desemna preocupările spirituale, cititul, filozofia, arta sau retragerea demnă la o vilă de la ţară. OTIUM CUM DIGNITATE (odihnă cu demnitate) – Timpul care te reface: Romanii nu priveau otium doar ca pe o simplă lenevie (otium otiosum), ci ca pe un timp productiv şi necesar pentru echilibrul minții și al sufletului.

Dacă în italiană expresia laudă capacitatea de a te deconecta, mentalitatea românească tinde uneori să taxeze lipsa de activitate, oferind sinonime mai pragmatice sau ironice: ∆ Tăiat frunze la câini – folosit când inactivitatea este privită ca o pierdere de timp. ∆ Stat degeaba sau frecat menta – expresii colocviale pentru momentele în care nu faci nimic productiv. ∆ Pierde-vară – substantiv asociat parţial cu această stare, dar cu o conotație strict negativă (leneş, om fără căpătâi).

ARHIVĂ: PARADIS: Fericirea nu vine atunci când obținem ceea ce ne dorim, ci atunci când învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem deja

INSIDER: ⛲ FÂNTÂNA WALLACE – O POVESTE PARIZIANĂ CARE A AJUNS ȘI LA CONSTANȚA – În Parcul Arheologic din Constanța se află un monument discret, dar cu o poveste fascinantă: Fântâna Wallace, un model celebru născut la Paris în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Povestea începe în timpul războiului franco-prusac, în anii 1870–1871. Parisul era asediat, rețeaua de alimentare cu apă fusese afectată, iar apa potabilă devenise greu de procurat și foarte scumpă. În acele vremuri dificile, Sir Richard Wallace (1818–1890), un filantrop britanic și colecționar de artă, a decis să sprijine populația orașului.

Pe lângă alte acțiuni caritabile, acesta a finanțat construirea unor fântâni publice din care oamenii să poată bea apă gratuit. Astfel au apărut celebrele Fântâni Wallace, devenite ulterior unul dintre simbolurile Parisului.

Modelul a fost conceput după indicațiile lui Richard Wallace și realizat de sculptorul francez Charles-Auguste Lebourg. Filantropul a finanțat 50 de fântâni, dintre care 30 au fost instalate la Paris. Patru femei, patru virtuți și patru delfini. Cel mai cunoscut model este cel cu patru cariatide, asemenea celui din Constanța.

Ansamblul original are aproximativ 2,71 metri înălțime și cântărește circa 610 kilograme. Cele patru figuri feminine sunt dispuse simetric, orientate către cele patru puncte cardinale, și susțin cu brațele partea superioară a fântânii. Ele simbolizează patru virtuți:🌿Bunătatea; 🌿 Simplitatea; 🌿 Caritatea; 🌿 Sobrietatea. Cupola este decorată cu patru delfini, iar întregul ansamblu este realizat din fontă, într-un stil inspirat de arta clasică. A existat și un model mai puțin cunoscut, montat pe perete, decorat cu o naiade, o nimfă a apelor, din gura căreia curgea apa.

Constanța a avut două Fântâni Wallace! Puțini știu că, în perioada interbelică, orașul nostru se bucura de două asemenea construcții. Una era amplasată pe Bulevardul Elisabeta, în apropierea Casei Pariano, actualul Muzeu „Ion Jalea”. Existența ei este documentată într-o fotografie din februarie 1929. Cea de-a doua se afla în Piața Ovidiu, pe latura de nord, fiind surprinsă în fotografii realizate după anul 1940. Nu se cunosc cu exactitate anii în care au fost instalate și nici împrejurările în care au dispărut.

Fântâna Wallace pe care o admirăm astăzi în Parcul Arheologic a fost achiziționată de Primăria Constanța și amplasată în locul unui vechi havuz, aflat în fața fostului Cerc Militar. Acest havuz exista încă de la începutul secolului XX. Clădirea Cercului Militar a fost demolată în anii ’60, iar zona a fost transformată prin construirea actualului sediu administrativ al orașului și amenajarea parcului. Astăzi, Fântâna Wallace continuă să aducă în peisajul Constanței o parte din eleganța arhitecturii europene și amintește de o perioadă în care frumusețea urbană se îmbina cu grija pentru comunitate.

💙 Data viitoare când treceți prin Parcul Arheologic, opriți-vă câteva clipe în fața Fântânii Wallace. Cele patru cariatide nu sunt doar elemente decorative, ci păstrează povestea unui gest de generozitate care a traversat timpul și granițele.

📍 Parcul Arheologic, Constanța. Constanța merită descoperită, poveste cu poveste!” SURSA

N.R.: „Fântânile Wallace nu au fost aduse de Sir Richard Wallace personal în toată lumea, însă modelul lor a devenit atât de faimos încât au fost răspândite la nivel global, existând astăzi peste 150 de exemplare în afara Parisului, în aproximativ 20 de țări. Europa: # Marea Britanie: În Londra (una se află chiar în faţa muzeului The Wallace Collection) şi în Lisburn (Irlanda de Nord, unde Wallace a deținut funcții politice). # Spania: În Barcelona (câteva exemplare rămase de la Expoziţia Universală din 1888). # Franța (în afara Parisului): Bordeaux, Marsilia, Toulouse, Nantes şi Reims. # Georgia (Tbilisi), # Italia (Pontremoli), # Germania (Burscheid). America de Nord şi de Sud: # Canada: Montreal, Quebec City şi Granby. # Brazilia: Rio de Janeiro (deține 6 fântâni) şi Recife. # Uruguay: Montevideo (unde se găsesc 6 exemplare). Asia și restul lumii: # China: În Beijing și Macao. # Israel: În lerusalim. # Insulele Caraibe: În St. George’s (Grenada).

Fântâna din Constanţa este aşadar o parte dintr-o rețea globală de monumente istorice dedicate accesului public şi gratuit la apă potabilă, concepute inițial ca adevărate opere de artă stradală.

Primele două modele (modelul mare și modelul aplicat) au fost concepute şi finanţate de Sir Richard Wallace. Celelalte două modele au fost create în urma succesului predecesoarelor lor, inspirate de aceleaşi stiluri, iar asemănarea este evidentă. Modelele mai recente nu sunt la fel de puternic ancorate în idealurile estetice ale lui Wallace, conform cărora, în adevăratul stil renascentist, acestea ar trebui să fie utile, frumoase şi simbolice, pe lângă faptul că ar trebui să fie adevărate opere de artă.

Model mare (dimensiuni: 2,71 m, 610 kg) – Modelul de mari dimensiuni a fost conceput de Sir Richard Wallace şi a fost inspirat de Fântâna Inocenţilor. Pe o fundație din piatră de Hauteville se află un piedestal octogonal pe care sunt fixate patru cariatide cu spatele întors şi cu brațele susținând o cupolă ascuțită decorată cu delfini.

Apa este distribuită într-un firicel subțire care iese din centrul cupolei şi cade într-un bazin protejat de un grilaj. Pentru a facilita distribuția, două cupe de fier placate cu oțel, atasate de fântână cu un mic lanţ, erau la dorința băutorului, rămânând mereu scufundate pentru curățenie. Aceste cupe au fost îndepărtate în 1952 „din motive de igienă”, la cererea Consiliului de Igiená Publică.

Model montat pe perete (dimensiuni: 1,96 m, 300 kg) – Celălalt model al lui Sir Richard. În mijlocul unui fronton semicircular, capul unei naiade suflă un firicel de apă care cade într-un bazin aşezat între doi pilaştri. Două pocale permiteau băutura apei, dar au fost retrase în temeiul legii din 1952 citate mai sus. Acest model, cu costuri mici de instalare, trebuia să fie format din mai multe unități de-a lungul pereților clădirilor cu puternică orientare umanitară, de exemplu spitalele. Nu a fost cazul şi acestea nu există și astăzi, cu excepția unuia situat pe strada Geoffroy Saint-Hilaire.

Model mic (dimensiune: 1,32 m, 130 kg) – Acestea sunt nişte fântâni simple cu buton, pe care le puteți găsi în pieţe şi grădini publice și sunt marcate cu Sigiliul Parisian (deşi cea instalată în Place des Invalides nu are acest sigiliu). Sunt familiare mamelor care îşi aduc copiii la joacă în numeroasele parcuri mici din Paris. Măsurând doar 1,27 m şi cântărind 113 kg, acestea au fost comandate de primarul Parisului mai des decât modelele lor mai mari.

Modelul colonadei (dimensiuni: 2,50 m, puţin peste 500 kg) Acest model a fost ultimul realizat. Forma generală seamănă cu cea a Modelului Mare, iar cariatidele au fost înlocuite cu coloane mici pentru a reduce costul de fabricaţie. De asemenea, cupola era mai puţin ascuțită, iar partea inferioară mai curbată. Deşi au fost fabricate 30 dintre acestea, astăzi mai există doar două, una pe Rue de Rémusat şi cealaltă pe – Avenue des Ternes.

Majoritatea celor 100 de fântâni Wallace de dimensiuni mari din Paris sunt încă funcționale şi distribuie apă potabilă. Inițial create pentru a oferi apă potabilă gratuită locuitorilor cu venituri mici şi fără locuinţe, fântânile fac acum parte dintr-o reţea de peste 1.200 de puncte publice de apă gestionate de furnizorul municipal de apă, Eau de Paris.

Fântânile funcționează între 15 martie şi 15 noiembrie (riscul de îngheț în timpul lunilor de iarnă ar pune în pericol instalațiile sanitare interne), sunt întreținute periodic şi sunt revopsite la fiecare câțiva ani.”

ARHIVĂ: HARRY POTTER, TIRASPOL: Studenții aruncă monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene! ∆∆∆∆∆ SALZBURG, AUSTRIA: Fântâna Fecioarei Maria cu figura dublă a Madonei cu semiluna şi coroana de stele – una privind spre cer, iar cealaltă, spre pământ – împrăştie apa din sâni ∆∆∆∆∆ PIAȚA CENTRALĂ, CRAIOVA: Fântâna cu Naiade – instalație artistică urbană & oază de răcoare pentru cei cu aripi! ∆∆∆∆∆ BUTAFORIE: Fontana di Trevi, adusă la Bucureşti ∆∆∆∆∆ TORTUL LUI BUCUR: De la cioban la cofetar de mall. Diabetul la oaie sau cum fac oile diabet! ∆∆∆∆∆ SACRILEGIU: O „baie de sânge” în Piaţa Universităţii. Nu e Revoluţie, nici Mineriadă. HBO îşi face reclamă! ∆∆∆∆∆ ZEN LA 175M: „Fie ca armonia să urce din cugetele noastre precum apa din această limpede fântână…” ∆∆∆∆∆ SIMFONIA APEI: În fântâna lui Ceaușescu, Firea și Apa Nova sărbătoresc Centenarul ∆∆∆∆∆ APA NOVA – ULTIMUL VALS: „La revedere” călduros spectacolelor Simfonia Apei din Piața Unirii din București.” Sperăm că nu, „Adio”!

INSIDER: „👑🐧 O familie KING, acasă în sălbăticia din South Georgia.

Pinguinii regali sunt a doua cea mai mare specie de pinguini din lume, atingând aproximativ 85–95 cm înălțime. Puii rămân în colonie inclusiv peste iarnă, într-un climat în care temperaturile pot coborî sub −10°C, iar viscolul și vânturile violente fac parte din viața insulei. ❄️🤍

PS nu există AI sau Photoshop în pozele noastre, totul e NATURAL, poze făcute cu telefonul.” SURSA

INSIDER 2: „Par niște ursuleți îmbrăcați în haine prea mari, dar sunt puiuți de pinguin regal! 🐧🤎

„Blănița” lor este, de fapt, un strat des de puf brun, care păstrează căldura, dar nu este impermeabil. Până când îl înlocuiesc cu pene potrivite pentru înot, nu pot pleca în ocean să-și caute singuri hrana.

Așa că depind de părinți aproximativ 10–13 luni. Ambii părinți îi hrănesc, întorcându-se din larg cu mâncare pentru ei. Aproape un an de răbdare și grijă, până când puiuțul este pregătit să înfrunte singur oceanul. 🥹🌊

Iar eu abia rezist să nu fotografiez fiecare ghemotoc de puf! 🤎” SURSA

INSIDER 3: LUCRURI FASCINANTE DESPRE PINGUINI – Au toată viaţa acelaşi partener, iar masculii clocesc ouăle. Pinguinii sunt prietenoşi cu oamenii. Aceste păsări acvatice, incapabile de zbor, trăiesc în emisfera sudică şi, contrar percepţiei comune, nu toate sunt nişte creaturi mici, în alb şi negru. De dimensiuni variate, cu un aspect alb-negru sau chiar cu un colorit bogat, pinguinii sunt nişte vietăţi extrem de simpatice, pe care toată lumea le îndrăgeşte. Graţie aspectului lor adorabil, au devenit subiect de filme, de la documentare, la cele de desene animate, precum „Happy Feet”, „Madagascar”, „Pinguinii domnului Popper”, „Calea împăratului”, „Mumble, cel mai tare dansator” ori „Cu toţii la surf”.

Iată câteva lucruri interesante despre această pasăre incapabilă de zbor.
1. Toate cele 17 specii de pinguin cunoscute trăiesc exclusiv în emisfera sudică. (N.R: o singură specie, pinguinul Galapagos, se găseşte la nord de ecuator)
2. Cu o înălţime de circa 1,20 metri şi o greutate ce poate atinge 45 kilograme, pinguinul imperial este cel mai înalt dintre toate speciile. Vieţuieşte în Antarctica, unde se scufundă pentru a se hrăni cu peşti şi crustacee. Cel mai mic este pinguinul pitic, cu o înălţime de doar 40 de centimetri şi o greutate de până un kilogram.
3. Cel mai rapid este pinguinul Gentoo, despre care se pune că înoată cu o viteză ce poate atinge 36km/h.
4. Coloritul pinguinilor este o chestiune ce ţine de camuflaj: spatele negru îi ajută să se ascundă în adâncul întunecat al oceanului, evitând, astfel, prădători precum focile, iar pieptul alb îi ajută să treacă neobservaţi pe suprafaţa lucioasă a apei.
5. Fosilele descoperite atestă că primele specii de pinguin au apărut în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, ceea ce înseamnă că un strămoş al păsării de astăzi a supravieţuit evenimentului ce a provocat dispariţia dinozaurilor.
6. Pinguinii înghit o cantitate mare de apă sărată în timp ce vânează peşti, însă glanda supraorbitală – situată deasupra ochilor, filtrează sarea, astfel încât aceasta să nu ajungă în sânge. Mai apoi, o elimină prin ciocuri ori prin strănut.
7. Spre deosebire de celelalte surate înaripate, care pierd câteva pene, pinguinii năpârlesc total, noul penaj apărând după circa două-trei săptămâni.
8. Cu excepţia a două specii, toate celelalte trăiesc în colonii foarte mari, formate din circa 1.000 de păsări.
9. Majoritatea speciilor sunt fidele şi aleg să se împerecheze cu acelaşi partener în fiecare sezon. Mai mult decât atât ele preferă să îşi amenajeze cuibul în acelaşi loc, în unele situaţii pinguinii revenind la locul în care au venit pe lume.
10. Mascului este cel care se ocupă ce clocitul ouălor, în timp ce femelele se ocupă de vânătoare. El stă în poziţie verticală şi ţine oul sub picioare, într-o încreţitură a abdomenului, transferând căldura corpului către ou.
11. Deşi urechile nu sunt vizibile, pinguinii au un auz foarte fin, putând recunoaşte cu uşurinţă în colonie strigătul partenerului.” SURSA

CONTINUARE

INSIDER: „Sectorul 6 adăpostește o mică bijuterie! Este vorba despre casa memorială pictor Alexandru Țipoia.

Alexandru Țipoia (1914-1993) este unul dintre artiștii plastici majori ai României și printre cei mai importanți ai generației sale, a celor născuți în preajma Primului Război Mondial, dar a cărui operă, comparativ cu cea a colegilor săi Ciucurencu, Baba sau Țuculescu, este prea puțin cunoscută publicului larg.

Veți putea regăsi în opera marelui pictor mici aspecte de viață bucureșteană pentru că Alexandru Țipoia a simțit cu mare sensibilitate frumusețea caracteristică a Bucureștilor, farmecul și „parfumul“ vechilor cartiere pe care le-a cercetat cu ochiul pasionat al celui care vede dincolo de aparențe.

Casa memorială este susținută de Fundația Țipoia & Tzipoia și poate fi vizitată în baza unei programări – Adresa este Strada Lt. Aviator Gh. Caranda nr.79, Sector 6, București.” SURSA

INSIDER 2: „În cei 85 de ani de existență, casa Muzeului ,Pictor Alexandru Țipoia” a adăpostit patru generaţii ale familiei, ultimele trei fiind de artişti Alexandru Tipoia (1914-1993), George Tzipoia (1945) şi Diana Tipoia (1975).

Aici puteţi admira operele pictorului Alexandru Țipoia, alături de alte obiecte de o deosebită valoare culturală și istorică. Soții Victoria şi George Țipoia vă vor ghida cu pasiune printre aceste mărturii ale unor vremuri şi evenimente memorabile, oferindu-vă detalii fascinante despre fiecare exponat. Merită cu siguranță să vă rezervați timp pentru o astfel de vizită!”

INSIDER 3: „Casa Memorială – Muzeu „Alexandru Țipoia” – Am întâlnit multe feluri de muzee până acum. Clasice, în aer liber, imersive, interactive, virtuale și câte or mai fi fost, dar un muzeu la cheie chiar nu mai văzusem până acum.

Cam ăsta e statutul actual al acestui loc, un muzeu complet, care găzduiește o impresionantă colecție de artă, în general creații ale artistului Alexandru Țipoia, dar și o serie de obiecte personale ale acestuia. Un muzeu construit și îngrijit în totalitate de către urmașii artistului.
Cei care în urmă cu 15 ani i-au făcut statului român și prima ofertă de donație. Stat român care n-a zis niciodată nu unei asemenea oferte, dar care, în stilu-i caracteristic, s-a împiedicat de fiecare dată în drumul spre încheierea unui acord final cu strângere de mână.

Înțeleg că în momentul ăsta, suntem în mai 2025, există o serie de discuții ajunse la un nivel avansat și chiar spre finalizare prin care statul român e foarte aproape de a prelua în custodie deplină acest spațiu. Dar cum înțeleg că astfel de discuții au mai avut loc, personal eu aș rămâne rezervat. Pentru că mai e ceva. Dincolo de comportamentul uneori labil al statului român atunci când se uită în ochii tăi și-ți promite ceva, mai e și momentul ăsta din calendar. Ce ziceam mai devreme, suntem în mai 2025. Urmează niște alegeri care au potențial de a reseta binișor ceea ce am putea numi la modul general aparatul de stat. Viziunea culturală, asta dacă va exista o viziune, e posibil să capete noi valențe, rămâne de văzut în ce măsură universul muzeistic va avea de suferit sau, dimpotriva, va fi beneficiar al acestor noi posibile direcții. Rămânem optimiști, dar și vigilenți.
Tocmai de-aia am să trec acum direct la concluzie.

Mergi și vizitează muzeul Țipoia.

Și n-am pus semnul exclamării la final doar ca să nu pară că țip la tine. Dar ia asta ca pe o recomandare puternică.

Mergi și vizitează muzeul ăsta acum sau pe cât posibil cât mai repede. S-ar putea să ajungă, și el chiar are toate șansele să ajungă, oficial muzeu, să intre în circuitul public de vizitare și să rămână al nostru pentru totdeauna. Dar dacă nu se va întâmpla totuși lucrul ăsta, din orice fel de motive i-ar sta în spate, e posibil ca acest loc, în forma actuală, să nu mai reziste foarte mult.

Urmașii acestui artist au făcut și fac în continuare niște eforturi considerabile. Iar devotamentul lor pentru acest crez, al înfăptuirii acestui muzeu, merită pe deplin aprecierea și respectul nostru. Doar că lupta asta a lor nu poate dura la nesfârșit.

Și mai e ceva. De ce cred că muzeul ar merita văzut acum, cât mai repede. Ba tocmai pentru că el poate chiar va fi preluat în mod oficial de către statul român. Când însă va avea un cu totul alt regim de vizitare. Acuma ai ocazia și privilegiul să descoperi locul cu ajutorul oamenilor care chiar au trăit în casa asta. Sunt cei care l-au cunoscut în mod direct pe Alexandru Țipoia și de la care poți afla în mod direct povestea nefiltrată a unui artist pe nedrept marginalizat în tagma artiștilor români.
De ce marginalizat, de ce mai mult decât pictor, cât de mare e sau ar fi putut ajunge Țipoia ca artist, uite astea sunt lucruri pe care te las să le descoperi chiar la el acasă. Și o să ai destule de descoperit.

Dar nu oricum, nu oricând. Va trebui să-ți faci o programare. Fie online, fie la telefon. Ai ambele variante disponibile pe site-ul dedicat acestui muzeu. Ca de altfel și multe alte informații legate de acest loc. Gazdele tale vor fi chiar fiul artistului, e vorba de George Tzipoia, împreună cu soția sa, Gloria Victoria Tzipoia. Ei sunt cei care îți vor oferi un tur complet al acestui muzeu pentru care nu vei plăti bilet. Poți face însă ulterior o donație în contul fundației care le poartă numele. Și drăguț ar fi să faci. Sau poți cumpăra unul – sau mai multe – dintre albumele dedicate artistului Țipoia, am înțeles că toate au același preț, de 80 de lei.

Muzeul se află în Drumul Taberei, cam la 10-15 minute de mers pe jos de la stația de metrou Orizont. Poți face liniștit câte poze vrei tu cu telefonul.” SURSA

N.R.: „Scurt istoric al Casei Memoriale Alexandru Tipoia – Casa Memorială Alexandru Ţipoia este situată în Bucureşti, pe strada Lt. Aviator „Gheorghe Caranda” nr. 79, şi a aparținut pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993) şi familiei sale. La 25 de ani de la moartea artistului, pe 4 noiembrie 2019, Fundaţia Țipoia & Tzipoia a inaugurat această casă ca muzeu memorial dedicat pictorului.

Deschiderea Casei Memoriale a fost rezultatul eforturilor îndelungate ale familiei artistului, în special ale fiului său George Țipoia şi ale soției Victoria Gloria Țipoia, care au muncit peste două decenii pentru a reda României opera lui Alexandru Tipoia. Fundaţia Țipoia &Tzipoia a organizat şi o expoziție omagială la Biblioteca Academiei Române în ianuarie 2020, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea pictorului.

Casa Memorială găzduieşte acum o colecție impresionantă de lucrări de artă din diferite perioade de creaţie ale lui Alexandru Țipoia, precum şi obiecte personale care vorbesc despre viața şi activitatea artistului. Muzeul este un loc unic în Bucureşti dedicat memoriei şi operei unui mare pictor român, Alexandru Ţipoia, care din păcate a fost prea puțin cunoscut publicului larg în timpul vieţii.” DETALII

ARHIVĂ: DESCOPERĂ: În Muzeul Dr. George Severeanu, doar o parte dintre artefacte sunt expuse la vedere. Restul trebuie descoperite prin sertare! ∆∆∆∆∆ VICTOR BABEȘ: Viață dedicată bacteriologie și patologiei. A ales România și a ratat premiul Nobel! ∆∆∆∆∆ GEORGE BACOVIA: Un calendar îngălbenit și un ceas încremenit păstrează momentul trecerii în Plumb! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ TUDOR ARGHEZI: “Mărțișor” în formă de cruce. “Mă chemi din depărtare și te-ascult, / N-am să te fac pierdut-o, să mă aștepți prea mult…” ∆∆∆∆∆ CASE MEMORIALE 2 ÎN 1: Liviu Rebreanu vecin de palier cu Ion Minulescu. Amândoi decedați în 1944! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ GEORGE CĂLINESCU: “Doar REBU vine regulat să lase chitanțe și, din când în când, turiști rătăciți!”