INSIDER: „Mă învârt prin Muzeul Guggenheim, în Veneția, căutându-l pe Brâncuși și Pasărea lui măiastră de bronz, în cele din urmă o supraveghetoare de sală îmi zice (cu ochii strălucind a patimă), nu e aici, ”Pasărea” lui Brâncuși e plecată la o expoziție într-o țară est europeană, eu de colo care? România, ați auzit? De acolo venea Brâncuși. Mda, am auzit. Zbor înapoi la Cluj, până vine Mihai cu mașina să mă recupereze mă mai plimb prin oraș, în stilul meu căscat, contemplativ, oprindu-mă în mijlocul trotuarului ca să admir vreo cariatidă pe o clădire sau vreun lintou medieval, din calcar de Viștea, la un moment dat descopăr două licee vis a vis unul de celălalt, unul pentru deficiențe de văz și celălalt pentru deficiențe de auz, cel pentru deficiențe de auz proaspăt renovat, celălalt mai poate să aștepte, oricum nu-l vede nimeni, trec oameni mulți și toți grăbiți, încruntați, n-am pomenit nicăieri în lume atâția oameni încruntați ca în România, ar trebui să studiem necazul ăsta mioritic, să înființăm un minister al zâmbetelor, câțiva pensionari blazați și împăcați cu inevitabilul forțează un roșu la trecerea de pietoni în mod cinic și provocator, chiar așa, ce li se mai poate întâmpla, apoi descopăr o librărie-anticariat, dau buzna și prima carte care-mi sare în ochi, ”Memoriile” lui Peggy Guggenheim, o deschid la întâmplare și citesc: ”M-aș mărita cu Brâncuși, aș pune mâna pe ”măiastră” și pe multe altele, dar e un țăran viclean și ar fi în stare să le lase moștenire alteia!” SURSA

„Fabuloasă femeie. Cică până la urmă i-a plătit lui Brâncuși pentru ”Măiastră”, și s-au despărțit, începuse războiul, ea s-a refugiat. Brâncuși i-a dus opera la mașină plângând. În memorii ea se întreabă dacă a plâns pentru ea sau pentru ”Pasăre”. A trăit cu mirarea asta restul vieții. Îi gătea. O primea zilnic în atelier și îi gătea. Un țăran, un oltean destul de primitiv (vulgar pe alocuri), seducându-și femeia gătind. Ce imagine.”

INSIDER 2: „Pentru că azi e Ziua Brâncuși, avem povești vesele cu vameși. În 1926 Brâncuși trimitea în America o parte a lucrărilor, pentru o expoziție.
Vameșii americani s-au uitat mirați la ele. La una au zis „cum adică asta e o pasăre?” și au inclus-o la categoria „Ustensile de bucătărie și echipament medical”. Era vorba despre „Pasărea în văzduh”. L-au pus să plătească taxe pentru materia primă din ea, cam 2.500 de dolari, în banii de astăzi. Brâncuși a dat SUA în judecată și a câștigat. Prin procesul ăsta a schimbat optica asupra artei. Oamenii considerau până atunci că o sculptură trebuie să imite o formă naturală.” SURSA

N.R.: Colecția Peggy Guggenheim este un muzeu de artă modernă de renume, situat în Palazzo Venier dei Leoni pe Grand Canal, în cartierul Dorsoduro din Veneția, Italia. Găzduit în fosta casă a americancei Peggy Guggenheim, acesta reprezintă una dintre cele mai vizitate atracţii din oraş, oferind o colecție impresionantă de artă.

Locație: Palazzo Venier dei Leoni, Dorsoduro, Veneția. Colecție: Opere de artă modernă, inclusiv picturi și sculpturi de la începutul secolului XX, susținute de Peggy Guggenheim. Importanță: Este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din Italia. Istoric: A fost casa lui Peggy Guggenheim, fiind transformat ulterior într-un muzeu dedicat colecţiei sale. Muzeul oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira artă de calitate într-un cadru istoric unic.

PEGGY GUGGENHEIM: „Ani de zile voiam să cumpăr un bronz de-ale lui Brâncuși, dar nu îmi permisesem. Acum părea să fi sosit momentul pentru această mare achiziție. Am petrecut luni întregi apropiindu-mă tot mai mult de Brâncuși, înainte ca această vânzare să se producă efectiv. Îl cunoșteam de 16 ani, dar nici nu visasem că aveam să intru în asemenea complicații cu el. Era foarte dificil să discuți despre preț cu Brâncuși, iar dacă aveai cumva curajul s-o faci, trebuia să te aștepți să-ți ceară o sumă monstruoasă. Eram conștientă de asta și speram ca marea noastră prietenie să ușureze lucrurile. Totuși, am ajuns să ne certăm groaznic când el mi-a cerut 4 000 de dolari pentru Pasărea în spațiu.

Atelierul lui Brâncuși se găsea într-o fundătură. Era un atelier imens, plin cu sculpturile lui enorme, și arăta ca un cimitir, numai că sculpturile erau mult prea mari ca să stea pe morminte. Lângă această încăpere mare era una mică, cea în care lucra efectiv. Pereții erau acoperiți cu toate instrumentele imaginabile necesare muncii lui. În mijloc se afla un cuptor în care își încălzea uneltele și topea bronzul. În acest cuptor gătea și mese delicioase, arzându-le intenționat doar ca să se prefacă apoi că fusese o greșeală. Mânca la o tejghea și avea băuturi minunate, preparate cu grijă. Între această încăpere mică și cea mare, care în timpul iernii devenea de nefolosit din pricina că era teribil de friguroasă, exista o mică firidă în care Brâncuși punea muzică orientală la un gramofon făcut chiar de el. La etaj se găsea dormitorul lui, ceva foarte modest. Întreaga locuință, inclusiv dormitorul, era acoperită de pulbere albă de la sculpturi.

Brâncuși era un bărbat micuț și extraordinar, cu barbă și ochi întunecați și pătrunzători. Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu adevărat. Te simțeai foarte fericită alături de el, dar din păcate a devenit prea posesiv cu mine și voia să îi dedic tot timpul meu. Îmi spunea Peghița și mi-a destăinuit că îi place să facă lungi călătorii, în care înainte luase cu el și fete frumoase. Acum voia să mă ducă pe mine, dar eu nu am vrut. Îi plăcea, de asemenea, să meargă la hoteluri elegante din Franța, unde sosea îmbrăcat ca un țăran, ca apoi să comande cele mai scumpe lucruri posibile. Fusese în India ca să-l vizitez pe Maharajahul din Indore, în a cărui grădină plasase trei Păsări în spațiu, una în marmură albă, alta în marmură neagră și alta în bronz. Se întorsese, de asemenea și în România, țara lui, unde guvernul îi ceruse să creeze monumente publice. Era foarte mândru de asta. Își dusese mare parte din viață într-un mod foarte auster, dedicând-o în întregime operei sale. Sacrificase totul pentru asta și renunțase în mare parte la femei, până la suferință.

La bătrânețe a fost foarte singuratic. Avea mania persecuției și credea încontinuu că oamenii îl spionează. Atunci când nu gătea pentru mine, se îmbrăca elegant și mă scotea la restaurant. Mă iubea foarte mult, dar eu nu am reușit niciodată să obțin ceva de la el. Laurence Vail mi-a sugerat în glumă să mă căsătoresc cu Brâncuși ca să moștenesc toate sculpturile sale. Am luat în calcul această posibilitate, dar am descoperit în curând că el avea alte idei și nu voia să-i fiu moștenitoare. Ar fi preferat să-mi vândă totul și să-și ascundă banii în opinci.

După cearta aceea, am dispărut câteva luni din viața lui Brâncuși, timp în care am cumpărat o pasăre mult mai veche a lui, numită Măiastra, cu o mie de dolari, de la sora lui Paul Poiret. Era prima lui pasăre și data din 1912. Era o pasăre minunată, cu o burtă enormă, dar eu tânjeam încă după Pasărea în spațiu, care arăta foarte diferit. Am rugat-o pe Nellie, căreia el îi spunea Nelița, să se ducă și să încerce să aplaneze cearta noastră. Am revenit la atelierul lui și am reluat discuția despre vânzare. De data aceasta, am stabilit prețul în franci și am economisit o mie de dolari, pentru că i-am cumpărat din New York. Brâncuși s-a simțit tras pe sfoară, dar a acceptat banii. Brâncuși își șlefuia toate statuile de mână. Cred că de asta erau atât de frumoase.

Această Pasăre în spațiu avea să-i dea de lucru timp de mai multe săptămâni. Când a terminat-o, nemții erau lăngă Paris, iar eu m-am dus și am luat-o cu mica mea mașină, ca să o împachetez și să o expediez la timp. Pe fața lui Brâncuși curgeau lacrimile. Am fost sincer mișcată. N-am aflat niciodată de ce era atât de tulburat, dar am presupus că era din cauză că se despărțea de pasărea lui preferată.” – Peggy Guggenheim – Confesiunile unei dependente de artă, p. 72-74 (Pandora Publishing, 2016)

FOTO 4 – „Pasărea” lui Peggy Guggenheim

ARHIVĂ: TEZAUR LA PARIS: Brâncuşi sau Brancusi? Moştenire refuzată de România în urmă cu 55 de ani. De ce? OXXO CONSTANTIN BRÂNCUȘI: Primul „Sărut” e la Craiova, iar singurul în care trupurile sunt reprezentate în întregime, la Paris OXXO GHID PRACTIC, MNIR: Cum să reproducem „Domnișoara Pogany” de Constantin Brâncuși din pastă sărată. Bibelou, mărțișor sau gustare! OXXO BANC SEC: Vin Brâncuşi de Bordeaux. Produs în Franţa, importat în România!

INSIDER: „Dacă acum 2 ani, influencerii au huiduit aproape în cor inițiativa Primăriei Sectorului 3 de a recrea Poarta Sărutului la scara 1:1 din carton presat la Hala Laminor, anul acesta același cor se extaziază la „poarta nouă” – oglinda în formă de Poarta Sărutului a Palatului Cesianu-Racoviță, Artmark pe scurt.”

N.R.: „Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi Artmark marchează 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi prin proiectul cultural „Tu ești Brâncuşi!”, o intervenție artistică ce recreează „Poarta Särutului” la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviţă din Bucureşti. În perioada 13 februarie – 9 martie, Poarta sărutului” devine o oglindă monumentală care nu este doar un obiect de privit, de oglindit, ci un spațiu de träit, un prag urban în care trecătorii se văd în simbolul brâncuşian al iubirii, unităţii şi continuității, se arată într-un comunicat. În lectura culturală românească, poarta” propusă de Brâncuşi este un prag între etape ale vieţii şi împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făptuiri magice, care veghează la toate actele capitale din viața insului. (…) naşteri, nunţi, morţi”, observa Mircea Eliade în articolul „Teme folclorice şi creație artistică”. Accesul publicului la poarta „Tu esti Brâncuşi!” este liber.” DETALII

ARHIVĂ: POARTA SĂRUTULUI: Dacă nu aveți timp să mergeți la Târgu Jiu, vă puteți pupa în Hala Laminor. Portalul funcționează și aici!

INSIDER: „Podul Poeziei” (inaugurat în anul 2022) între Calea Victoriei – str. George Enescu. Texte memorabile, semnate de 118 poeți dispăruți, acoperind peste două secole de poezie românească, de la Anton Pann până la Adrian Diniș – un prea tânăr poet contemporan dispărut. În zona care marchează accesul spre MNLR dinspre Calea Victoriei, în două segmente care converg, prin Str. George Enescu, spre Biserica Albă, sunt 122 de bolarzi acoperiți în plan orizontal cu plăcuțe de oțel gravate cu versurile unor memorabili poeți români dispăruți: de la Calea Victoriei 106 (curba care marchează accesul în grădina și cafeneaua de lângă Athénée Palace Hilton) până la curba din Str. George Enescu, și de aici – pe trotuarul opus până la Calea Victoriei nr 116 (curba care marchează accesul spre Școala nr 5).

ELENA FARAGO (1878-1954) „trecea un om pe drum aseară, trecea cântând încet pe drum, ştiu eu? poate cânta să-i pară drumul mai scurt, ori poate cum era aşa frumos aseară, poate cânta ca să nu-i doară că-i singur numai el pe drum?

trecea, şi eu eram la poartă şi şi-a văzut de drumul lui, dar ce mi-o fi venit deodată de am oftat, n-oi ști să spul, şi nu-mi venea să plec din poartă, şi parc-un dor de viaţa toată m-a prins privind pe urma lui…”

N.R.: Iniţiat de scriitorul Mugur Grosu, „Podul Mogoşoaiei 2.0 / un traseu cultural pe Calea Victoriei” este unul dintre proiectele câştigătoare ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” selectate pentru a fi implementate de ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului pe parcursul anului 2022.
Proiectul a fost organizat în parteneriat cu 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞.” DETALII

Compressed by jpeg-recompress

ARHIVĂ: PARCUL COPOU, IAȘI: Bănci „ale tristeții și ale bucuriei” cu versuri din poezii – Mihai Eminescu & Veronica Micle OXXO MUZEUL POEZIE(I), IAȘI: Muzeu postmodern, ludico-ironic, cu un limbaj „foarte” contemporan, original şi unic în România! OXXO TIMIȘOARA: „Poezie la semafor. Am prins culoarea care mi-a schimbat starea” OXXO 13 TREPTE: Shakespeare, trepte de aur spre o „culme a culmii”