INSIDER: „Danubia – statuia care spune o poveste pe care România a preferat să o uite. La intrarea în Orșova, pe malul Dunării, există o statuie pe lângă care mulți trec fără să știe ce reprezintă. Se numește Danubia și nu este doar o sculptură, ci un simbol al uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria recentă a României.

📍 Unde se află? Statuia Danubia este amplasată pe malul Dunării, la intrarea în Orșova, într-o zonă aparent obișnuită, lângă un loc de popas. Este ușor de observat datorită dimensiunii sale – aproximativ 6,5 metri înălțime, dar sensul ei rămâne, pentru mulți, necunoscut.

🎨 Cine a creat-o? Monumentul a fost realizat de sculptorul român Patriciu (Patrick) Mateescu, stabilit în Statele Unite. El a donat această lucrare României, din dorința de a păstra vie memoria celor care au murit încercând să fugă din țară în perioada comunistă. Statuia a fost instalată în anul 1996.

👩 Ce reprezintă Danubia? Danubia înfățișează o femeie în momentul în care este gata să se arunce în Dunăre. Nu este o scenă artistică abstractă. Este o realitate dureroasă. În timpul comunismului, Dunărea era pentru România ceea ce a fost Zidul Berlinului pentru Germania. Mii de oameni au încercat să o traverseze înot, sperând să ajungă în Iugoslavia și apoi în Occident. Unii au reușit. Mulți au murit: împușcați de grăniceri, înecați în apele fluviului, dispăruți fără urmă. Acești oameni erau numiți „frontieriști”.

⚔️ O istorie ascunsă. Regimul comunist a tratat tentativa de a părăsi țara ca pe o infracțiune gravă. Cei prinși erau condamnați la închisoare, iar familiile lor aveau de suferit ani întregi. Presa străină vorbea despre „cea mai sângeroasă graniță a Europei”. Se estimează că: sute de oameni au fost împușcați, alții au murit în Dunăre iar numărul total al victimelor ar putea ajunge la mii. Totuși, această realitate a fost mult timp ascunsă sau ignorată.

🌫️ Statuia nepăsării. Danubia este numită adesea „statuia nepăsării”. Nu pentru că ar fi lipsită de sens, ci pentru că: 👉 nu există o placă explicativă clară; 👉 puțini știu ce simbolizează; 👉 aproape nimeni nu vorbește despre ea. Este un monument important… dar uitat.

🕊️ Un omagiu pentru libertate. Prin această lucrare, Patriciu Mateescu a vrut să transmită un mesaj simplu și puternic: 👉 libertatea nu a fost niciodată garantată; 👉 pentru unii, a însemnat riscul suprem. Danubia nu este doar despre trecut. Este despre alegere, curaj și sacrificiu.

✨ Un simbol care așteaptă să fie înțeles. Astăzi, Danubia stă pe malul Dunării, privind tăcut spre apă. Nu impresionează prin opulență, ci prin povestea pe care o poartă. Este un monument care nu cere atenție… dar care spune enorm celor care aleg să-l înțeleagă.” SURSA

N.R.: „Femeia care se pregătește să se arunce in apele Dunării, Danubia, este un simbol, lucrat la Tămaveni si inaugurat in 1996. Monumentul, creație a lui Patriciu (Patrick) Mateescu, román stabilit in America onorează memoria celor care, din dorinţa de a trăi liberi, au cutezat să se arunce in apele Dunăril pentru a înota spre lugoslavia, de unde exista şansa să plece mai departe, spre Occident. Unii nu au reușit. Au murit, ucişi de graniceri sau înecați. Patriciu Mateescu a trăit în România până în 1979. Nu este „un frontierist”, dar, ca mulți români, a aflat despre trecerile ilegale de frontieră de pe vremea comuniştilor, iar inainte de a se decide să realizeze monumentul a auzit că în Germania fuseseră pedepsiti militarii care au dat ordin så se tragă în germanii care au încercat să treacă de Zidul Berlinului. L-a mirat că la noi n-a ridicat nimeni problema că numărul victimelor la granițe este cu mult mai mare decât al victimelor de la Zidul Berlinului, atât de mediatizate. Romania a dat lumii libere, in anii comunismului, sute de mii de refugiati.

Drobeta-Turnu Severin, oraş de frontierä cu fosta Republică Socialistä Federativă lugoslavia, a atras ca un magnet ani de-a rândul românii care voiau să scape de sărăcia din ţară. De aici au plecat spre toate statele lumii sportivi, artişti, medici, ingineri, dar şi oameni simpli, scârbiți de regimul comunist. Chiar pe malul Dunării, din cartierul severinean Schela Cladovei, puteai vedea barajul de la Porțile de Fier I iluminat doar pe jumătate, adică pe partea sârbească. Pe malul românesc era beznă, fiindcă se făcea economie la energia electrică. Pe acolo pe unde albia Dunării este mai îngustă, pe la Cazanele Mari şi pe la Cazanele Mici, era locul cel mai bun pentru ieşirea din ţară. In Drobeta-Turnu Severin se trecea Dunarea la sârbi în dreptul Șantierului Naval ori prin zona Abatorului, în apropierea Insulel Şimian ori în dreptul cartierelor mărginașe ale oraşului Schela Cladovei şi Gura Väii, acolo unde erau şi cele mai multe călăuze. Securiştii care erau infiltrați în zonă aveau printre alte sarcini să verifice la sânge fiecare nou angajat la cele câteva unități economice din localitățile de aici. Doar pescarii aveau voie să zābovească pe mal dar numai dacă aveau aviz din partea gränicerilor. Un alt punct de trecere era şi Dealul Balota, aflat la câțiva kilometri de Severin. Fugarii coborau dealul pe jos până la Dunăre în localitățile riverane, Hinova și Ostrovul Corbului, unde fluviul este mai îngust şi se putea trece relativ uşor, în special pe timpul verii. O altă metodă de a ajunge la sârbi, care a reuşit să dea bătăi de cap autorităților de la acea vreme, era aceea de a folosi motonava care efectua curse regulate de pasageri între Ostrovul Mare şi Moldova Veche. Când nava ajungea în apele teritoriale ale statului sârb, fugarii săreau pur şi simplu în apă şi înotau până la mal. Dacă reușeau să treacă Dunărea, persoanele cu studii superioare, cei bine pregătiți profesional, nu erau returnati, ci erau trimişi într-un lagär la Padinska Schela, aproape de Belgrad. Aici erau ţinuţi două-trei luni până când îşi întocmeau actele pentru a emigra în America, Australia, Canada, Germania, Franta, Austria.” DETALII

INSIDER: „Tatra Ice Dome
Hrebienok – Slovacia. Din 2013, în fiecare toamnă, la Hrebienok, o platformă montană cu altitudinea de 1.285 metri din munții Tatra, se construiesc din blocuri de gheață, replici la o scară mai mică ale unor catedrale celebre. Sculptorul slovac Adam Bakos coordonează o echipă internațională de 20 de cioplitori din Slovacia, Cehia, Polonia și Germania, care transformă blocuri brute de gheață în monumente de o precizie arhitecturală remarcabilă. Tema fiecărei ediții este păstrată strict secretă până la deschidere și se schimbă complet în fiecare an. În cei 13 ani de existență, au fost reproduse fragmente ale celor mai cunoscute clădiri sacre ale lumii: Gotica Pragheză, Bazilica Sfântul Petru din Roma, Sagrada Familia, Notre-Dame de Paris, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Catedrala Santiago de Compostela, Westminster Abbey, și altele.” SURSA

N.R.: „Templul de Gheață din Tatra a intrat în cel de-al treisprezecelea sezon, de data aceasta aducând un omagiu la doi papi Papa Francisc, care a decedat în 2025, si Papa Leon al XIV-lea, succesorul sau. Simbolic marchează sfârşitul unei ere şi începutul altela, aducând o temă cu profunzime spirituală, precum si artistică – Habemus papam. Bazilica Sfântul loan din Lateran, Roma. Cea mai populară atractie de iarnă de la Hrebienok (1.285 m deasupra nivelului mării îşi primeste vizitatorii în perioada 14 noiembrie 2025 – 19 aprilie 2026 şi, ca întotdeauna, intrarea este gratuită.

Bazilica Sfântul loan din Lateran Mama tuturor bisericilor – Construită din 225 de tone de gheaţă şi 1.800 de blocuri de gheata, capodopera din acest an este inspirată de Bazilica Sfântul loan din Lateran din Roma biserica principală a oraşului si sediulا oficial al Papei în calitate de episcop al Romei. Bazilica din Lateran deține cel mai înalt rang printre bisericile catolice și este adesea numită Mama și Capul tuturor Bisericilor din oraș și din lume. Bazilica de gheață prezintă elemente tipice Lateranului statui ale Apostoliior, Uşa Sfântă, Altarul Papal şi Scaunul Papal (Cathedra Papalis), unde un papa nou ales îşi începe simbolic slujirea petrinä. Altarul Papal (Altare Papale) formează inima spirituală a întregii bazilici. În biserica adevărată, acesta se află deasupra moaştelor Sfinților Petru şi Pavel, apostolii pe a căror credinţă a fost construită Biserica, Scaunul sau Tronul Papal (Cathedra Papalis), plasat în spatele altarului, simbolizează autoritatea papală și conducerea spirituală. Cuvântul cathedra (scaun) a dat naștere și termenului catedrala un templu unde locuieste episcopul. Reprezintă slujirea mai degrabă decât puterea de pe acest scaun, Papa învață și călăuzește Biserica ca succesor al Sfântului Petru.

O caracteristică complet nouă din acest an permite vizitatorilor să treacă printr-un tunel de gheață care duce direct la structura principalä. La leşire, sunt întâmpinați de fațada monumentalä a Bazilicii Sfântul loan din Lateran, Încoronată cu statui ale celor treisprezece apostoli. În partea dreaptă vizitatorii vor gäsi Ușa Sfântä, simbol al credinţei şi speranței, care, în bazilica adevărată, este deschisă doar o dată la 25 de ani în timpul Anulul Jubiliar. 2025 este cel mai recent Jubileu, conferind temei din acest an o semnificație și mai profundă în stânga, Altarul Papal este înconjurat de portretele celor mai recenți sase papi Leon al XIV-lea, Francisc, Benedict al XVI-lea, loan Paul al II-lea, loan Paul I si Paul al Vi-lea, împreună cu Scaunul Papal. Împreună, formează o imagine emotionantă a credintei, tradiţiei si slujirii

Pentru vizitatorii atenți, există o mică provocare să găsească cinci flori de floarea-soarelui din Tatra, sculptate în structura de gheață. Cupola are un diametru de 25 de metri și o înălțime de 10.7 metri. Atmosfera este amplificată şi mai mult de operele de artă din sticlă ale lui Achilleas Sdoukos, al căror joc de lumini ridică arhitectura de gheață la un nivel complet nou.” DETALII

INSIDER: „Timișoara – decoruri de Paște în Piața Victoriei (Operei). foto Siky Marco” SURSA

N.R.: „Târgul de Paşte – Timișoara între 27 martie şi 14 aprilie, călătorie între piețele istorice ale oraşului: Piaţa Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piaţa Unirii. Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta şi comunitatea se întâlnesc în inima oraşului. Se pornește din Piaţa Victoriei, în fața Operei există o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timişoara şi de artişti locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-lulia, cu decorațiuni suspendate care ghidează vizitatorii spre următoarele zone ale târgului. În Piaţa Libertăţii, accentul cade pe comunitate, gastronomie şi meşteşuguri – produse locale și preparate tradiționale. Piaţa Sfântul Gheorghe devine un spaţiu dedicat celor mici în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, şi activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timişoara. Călătoria se încheie în Piaţa Unirii, loc simbolic al oraşului, care invită publicul să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale. Târgul de Paşte Timişoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primāria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură şi co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timişoara” DETALII

INSIDER: „Magazinul Dumbrava din Sibiu. „Etajul 1 s-a mutat la etajul 2. În sfârșit lucrurile o iau în direcția bună!” SURSA

ARHIVĂ: INFORMAREA INFORMĂRII: Viomar te ajută să scapi de activitățile consumatoare de timp. Pe ei cine i-o ajuta? OXXO AVIZIER: Primul anunț în Braille, protejat de un panou de sticlă! OXXO CRAIOVA: Citaţii aruncate cu praştia la avizierul-muzeu de la Judecătorie

INSIDER 1: „De mult îmi doream să vizitez Palatul Culturii din Iași, dar cu fiecare ocazia de a vizita acest frumos oraș nu reușeam din cauza programului foarte aglomerat. Mă bucur că am reușit cu aceasta ocazie Impresionant, văzut din interior … mai ales camera voievozilor, camera tronului și catafalcul unde sunt rămășițele lumești ale domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghica. Să mergeți să vizitati când aveți ocazia, avem o țară foarte frumoasă. 💙💛❤️” SURSA

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

INSIDER 2:”Rămășițele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri, 7 noiembrie 2025, de la Le Mée-sur-Seine, din Franţa și au ajuns în aceeași seară la București. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 8 noiembrie 2025 au fost depuse la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Liturghia de hram și un Parastas pentru eroi.

Duminică 9 noiembrie 2025, sicriul cu rămășițele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka a fost depus pe un catafalc din Sala Unirii la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luată de președintele Nicuşor Dan în semn de profund respect și considerație pentru memoria ultimului domn al Moldovei – „Bine ai venit acasă, Măria Ta!”

Osemintele domnitorului au ajuns luni, 10 noiembrie 2025, la Focșani și depuse pe un catafalc în foaierul Muzeului Vrancei, vrâncenii putând aduce omagiu, timp de două zile, ultimului Domn al Moldovei. Pe 12 noiembrie 2025, au ajuns la Iasi și depuse la Palatul Culturii, iar ulterior vor fi reînhumate într-un loc special amenajat în apropiere. După ce termenul inițial de 30 de zile a fost depășit, osemintele au rămas depuse la Palatul Culturii din lași. Primarul Iașiului, Mihai Chirica preciza că osemintele vor fi înhumate în „pământul sfânt din preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din laşi”, dar ceremonia de reînhumare a fost reprogramată pe 24 apoi pentru 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România. Autorităţile par să se fi abătut de la planul iniţial iar până se reorganizează rămășițele pământești rămân depuse la Palatul Culturii din lași. Au trecut aproape 5 luni…”

PALATUL CULTURII, Iasi: „După aproape 170 de ani, rămăşiţele pământeşti ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807-1857), ultimul conducător al Moldovei şi un mare reformator al epocii moderne, au fost aduse înapoi pe pământ românesc. Ele au fost depuse cu onoruri la Palatul Culturii, unde publicul este invitat să îşi prezinte omagiile timp de 30 de zile, înainte de ceremonia de reinhumare (12 noiembrie 2025 – 03 aprilie 2026).

Ceremoniile oficiale au fost organizate de Familia Ghyka, in parteneriat cu Jandarmeria Română, Preşedinţia României, Primária Municipiului laşi, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focşani, Televiziunea Română, TAROM şi Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.” DETALII

N.R.: „Grigore Alexandru Ghica (n. 27 august 1804, Botoşani, Moldova – d. 24 august 1857, Le Mée-sur-Seine, Île-de-France, Franţa[2]) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 octombrie 1853 și din octombrie 1854-3 iunie 1856. A fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraş Sturdza. Acesta, Alexandru C. Ghica, a fost „protector al teatrului românesc la începuturile sale, unul dintre puținii mari boieri respectați.” Grigore Alexandru Ghica a avut o singură soră, Elena (1801-1889), căsătorită cu polcovnicul rus Pavel Şubin.

La 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, la curtea domnească din laşi, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturza, fiica domnitorului loniță Sandu Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu.

Cuplul a avut patru copii înainte să divorţeze în 1833: Constantin (Costachi); a fost în timpul domniei tatălui său postelnic, Mare Ban al Moldovei, magistrat și membru la Curtea de Casaţie; lon (lancu); a fost numit de tatăl său locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc; ulterior a devenit general și agent diplomatic al României la Petersburg; Alexandru (Alecu); Catinca; s-a căsătorit în 1847 cu Nicolae Mavrocordat și a avut o fiică, Elena.

În 1833, Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargiu, fiica lui lordache Catargiu și a Elisabetei Rosetti. Grigore și cea de-a doua soție au avut două fete: Aglaie și Natalia; Natalia a fost căsătorită cu Constantin Balş, şeful poliției. În 1839 soția sa moare la Chişinău, la doar 26 de ani la două ore după ce naște o a treia fiică, loana, care nu va apuca să trăiască. Cele două fete au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Şubin, la Vaslui şi Slobozia. La vârsta de 8 ani, Aglaie este adusă de tatăl ei la lași la pension, iar la 12 ani este trimisă la Viena la institutul de domnişoare van Demerzel, unde ajunge și sora ei mai mică, Natalia, în 1848. În 1850 Aglaie s-a căsătorit cu ministrul de justiție Răducanu Rosetti, mai mare decât ea cu 19 ani și foarte bogat. Aglaie, soția lui Răducanu Rosetti, a fost mama cunoscutului istoric Radu Rosetti.

După ce a ieşit din domnie, Grigore Ghica s-a stabilit în Franţa unde a cumpărat castelul din Le Mée, lângă Melun (departamentul Seine-et-Marne).

În exil la Paris, Grigore Ghica a avut doi copii, Grigore şi Ferdinand, cu metresa sa, văduva Marie Prudence Euphrosine Leroy, cu care s-a căsătorit, pentru a treia oară, la 9 noiembrie 1856. A cerut o audiență la Napoleon al III-lea pentru a pleda cauza Unirii Principatelor, însă a fost refuzat. Ghica a pus refuzul audienței în legătură cu unele pamflete denigratoare apărute după ieşirea lui din domnie, însă cauza adevărată era dorința împăratului să nu nemulțumească Anglia, potrivnică Unirii.

La 24 august 1857, ca o consecință a neurasteniei, se sinucide prin împuşcare în cap, cu o armă de vânătoare, la castelul său din Le Mée (astăzi localitatea se numește Le Mée-sur-Seine). Gestul fatal s-ar explica atât prin refuzul lui Napoleon al III-lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor lea de a-l primi, cât și prin acțiunea lui Teodor Balș de a constitui o comisie de anchetă însărcinată cu analiza gestiunii administrative și financiare, dar şi, mai ales, prin publicarea broşurii infamante Revista domniei prințului Grigore Ghica de un membru al partidei naționale (1856) care îi atribuia malversaţii şi hoţii ruşinoase (L. Boicu, op. cit. p. 175). În testamentul său, fostul domnitor scria: „Sînt victima unei trame abominabile: cît de nevinovat sînt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină. Aştept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu…”

A fost înmormântat în Le Mée-sur-Seine, dar în noiembrie 2025, în urma eforturilor urmaşilor săi, rămășițele lui Ghica au fost aduse în România, pentru a fi reînhumate la laşi.” DETALII

INSIDER: „Păunii de la ,,Casa lui Ceaușescu” (Palatul Primăverii) sunt urmașii celor care i-au aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Liberi să colinde curtea, se așază în cele mai ciudate locuri, pe elemente decorative ale fațadei, cornișe și acoperiș, și execută zboruri scurte pe deasupra capetelor noastre. Nu este, de fapt, de mirare, doar că, obișnuindu-ne cu ei în voliere joase, aveam impresia că nu pot zbura aproape deloc. Iată însă că găinile acestea mari și cu cozi impresionante sunt și ele, măcar în parte, stăpânele văzduhului. 🦚” SURSA

N.R.: Păunul (Pavo cristatus) este una dintre cele mai spectaculoase și recunoscute păsări din lume, fiind admirat pentru trena sa colorată şi comportamentul de afişare a penajului. Există trei specii principale (indian, verde și de Congo), iar păunii albi sunt rezultatul unei modificări genetice numită leucism, care le dă culoarea albă, dar ochii rămân închişi la culoare. Originar din India şi Sri Lanka, păunul este considerat o pasăre sacră în multe culturi, simbolizând frumusețea, regalitatea şi nemurirea. În prezent, păunii sunt păsări populare în grădini zoologice, parcuri şi reşedinţe nobiliare, dar în sălbăticie, unele specii, precum paunul verde (Pavo muticus), sunt ameninţate de pierderea habitatului şi vânătoare.

Masculii sunt cunoscuți pentru trena lor impresionantă (care poate atinge 2 metri lăţime) alcătuită din pene lungi şi irizate, care sunt desfășurate în timpul dansului nupțial pentru a atrage femelele. Ceea ce numim „coadă” la păun sunt de fapt penele de acoperire a cozii, care pot reprezenta peste 60% din lungimea totală a corpului său. Masculii îşi pierd trena anual – Dupā sezonul de împerechere, păunii isi năpârlesc penele lungi, care cresc din nou în lunile următoare. Femelele aleg masculii cu cele mai strălucitoare trene – Studiile au arătat că mărimea și intensitatea culorii trenei influențează succesul reproductiv al masculilor. Deşi este o pasăre de dimensiuni mari, păunul poate zbura pe distanțe scurte şi este un excelent alergător și căţărător, petrecând mult timp în copaci pentru a evita prădătorii.

Nume comun – Păun; Nume ştiinţific – Pavo cristatus (paunul indian), Pavo muticus (păunul verde), Afropavo congensis (păunul congolez); Durata medie de viaţă – 15-25 ani în sălbăticie / până la 40 de ani în captivitate; Viteza maximă – Aproximativ 16 km/h la sol, dar poate zbura pe distante scurte; Înălţime – 90-125 cm (fără trenă); Lungime – 1,5-2,3 metri (incluzând trenä); Greutate – 3-6 kg (masculi), 2,5-4 kg (femele); Tip de dietă- Omnivor (seminte, fructe, insecte, mici vertebrate, chiar serpi veninoși); Principalii prădători – Leoparzi, vulpi, câini sălbatici, serpi mari, oameni (braconaj);

Dimensiuni mari – Masculii pot ajunge până la 2,3 metri lungime (incluzând trena), iar femelele sunt mai mici, māsurând în jur de 90 cm-1,2 metri. Trena masculului – Formată din peste 200 de pene, trena este utilizată pentru impresionarea femelelor şi conţine modele numite „ochi”. Penaj irizant – Culoarea spectaculoasă nu provine din pigmenti, ci din structura microscopică a penelor, care reflectă lumina in diferite unghiuri. Femelele au un penaj mai discret – Sunt predominant maro şi gri, ajutându-le să se camufleze in vegetatie atunci când isi clocesc ouăle. Creasta pe cap – Ambele sexe au o creastă distinctivă, care joacă un rol în comunicare si afişare. Păunii au 11 feluri de strigăte, care pot fi auzite de la peste 1 km distanţă, fiind folosite pentru comunicare şi avertizarea pericolelor. Picioare puternice şi gheare ascuțite – Adaptate pentru alergare şi autoapărare, masculii pot ataca folosindu-şi ghearele. Păunul este o pasăre teritorială şi agresivă – Poate ataca alți masculi sau chiar propria reflecție în oglinzi, dacă îşi simt teritoriul amenințat.

Păunii sunt păsări semi-sociale, care trăiesc în grupuri mici, numite haremuri, alcătuite dintr-un mascul dominant şi mai multe femele. Aceştia sunt activi ziua şi işi petrec majoritatea timpului pe sol, căutând hrană şi afişändu-şi trena. Păunii au un sistem de reproducere poligam, masculii având mai multe partenere. Femelele isi aleg partenerul in funcție de dimensiunea și frumusețea trenei acestuia. Vårsta maturităţii sexuale: 2-3 ani; Sezonul de împerechere: Martie – lunie (sezonul ploios); Tip de reproducere: Ovipar (depune ouă). Număr de ouă per cuib: 4-8 ouă; Perioada de incubație: 27-30 zile; Durata de îngrijire a puilor: 2-3 luni. Speranța de viaţă: 15-25 ani (sälbäticie), până la 40 ani (captivitate). Procesul de Reproducere, Dansul nuptial – Masculul îşi deschide trena şi tremură uşor penele pentru a atrage femelele. Femelele aleg masculii cu trenele cele mai mari şi mai strălucitoare, deoarece acestea indică o bună sănătate genetică. Femela işi construieşte un cuib la sol, ascuns între iarbă sau frunziș. Puii sunt precociali, adică ies din ou acoperiţi cu pene şi capabili să meargă. După câteva zile, puii încep să se deplaseze şi să îşi urmeze mama.

Păunul în Istoria Omenirii. În Imperiul Roman, păunii erau crescuţi ca simbol al statutului social şi erau sacrificați în ospăturile regale. În Evul Mediu, păunii erau ținuți în curțile regale europene ca simboluri ale nobilimii. Mitologia greacă – Păunul era pasărea sacră a zeiţei Hera, soția lui Zeus. Se spune că ochii de pe penele päunului provin de la gigantul Argus, care avea o sută de ochi şi care a fost transformat de Hera in această pasăre care simbolizează gloria şi eternitatea. Hinduism – În India, pâunul este pasărea sacrá a zeului Kartikeya, iar zeiţa Saraswati, protectoarea întelepciunii, este adesea reprezentată lângă un paun alb. Päunii sunt consideraţi un simbol al purităţii şi al cunoaşterii, este pasărea națională a Indiei și în religia hindusă, „ochii” de pe pene reprezintă ochii zeilor. Budism – Păunul este văzut ca un simbol al compasiunii şi al nemuririi, deoarece se spune că poate transforma otrăvurile în frumusețe, la fel cum oamenii pot transforma suferinţa în înțelepciune. Creştinism – Păunii sunt menționați în Biblie ca fiind prețioase bunuri aduse din Asia pentru Regele Solomon. În Evul Mediu, păunul era asociat cu viața veşnică şi învierea lui lisus, deoarece se credea că păunul are o carne care nu putrezește niciodată.

China – Păunii simbolizează norocul, prosperitatea şi succesul. În perioada imperială, penele de paun erau rezervate nobililor si generalilor. Protector împotriva spiritelor rele – În multe culturi asiatice şi arabe, päunii sunt considerati un simbol al protecției, iar penele lor sunt pästrate în case pentru a alunga energiile negative. În Europa medievalä, exista o superstiţie conform căreia păstrarea penelor de păun în casă aduce ghinion și conflicte. Păunul ca pasăre mesager În unele legende indiene, päunii sunt trimişi de zei pentru a transmite mesaje către oameni. Mitologia persană – în tradițiile persane, päunul este descris ca o pasăre cerească, simbolizând frumuseţea şi eternitatea.

Multe branduri de modă şi design interior folosesc păunul ca simbol al eleganţei şi rafinamentului. Motivele inspirate de păuni sunt folosite pe ţesături, mobilier şi bijuterii. Compania americană NBC are un păun în logo, reprezentänd diversitatea şi creativitatea.

România – Zona etnografică a Ținutului Năsăudean este cunoscută în ţară şi peste hotare prin frumuseţea portului tradiţional. Un element care detașează această zonă de toate celelalte, prin specificul său şi întregeste imaginea acestui port, este clopul cu păun, una dintre piesele importante ale costumului bărbătesc. El a devenit un simbol al acestor meleaguri străbune şi este pus semn de intrare în judeţul Bistriţa-Năsăud. Această podoabā vestimentară îşi are originea în comuna Salva şi se purta doar în câteva sate din jurul localității, unde este atestată pentru prima oară la începutul secolului al XX-lea. Majoritatea tinerilor de pe meleagurile năsăudene au devenit treptat purtătorii clopului cu păun, cuprinzând satele de pe Valea superioară a Someşului Mare, a Sălăuţei, a Rebrei şi într-o măsură mai mică pe Valea Ilvelor.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75?

Istoricii presupun că ideea împodobirii clopului obişnuit cu pene de păun ar proveni de la modelul coifului roman care avea la baza calotei ornamente din pietre prețioase ori semiprețioase, continuate cu o creastă (crista) longitudinală în care se fixau pene colorate, în funcţie de natura armei şi a gradului militar. După culoarea şi forma penajului, ostaşii puteau fi recunoscuți uşor în orice împrejurare. Arta confecţionării acestei părţi componente din costumul popular aparţine meşterilor din comuna Salva.

Clopul este confecţionat dintr-o stofă de culoare neagră pe care este aşezată o roată, un evantai din pene de päun, legate între ele cu ceară și puse pe mai multe straturi. Fiecare clop poate avea, trei, cinci sau șapte rânduri de pene, iar numărul lor exprimă bunăstarea familiei din care provine feciorul respectiv. Pentru un clop cu mai puține rânduri sunt necesare 100 de pene, lar într-unul cu şapte rânduri întră câte 600-700, ceea ce înseamnă că trebuie adunate penele de la 7 păuni, iar pentru a finaliza lucrarea e nevoie de două zile de muncă. În ceea ce privește preţul, acesta pornește de la clopul cel mai simplu, în valoare de 600 lei şi ajunge la 2000, pentru cel cu mai multe rânduri. Penele sunt obținute de la pâunii crescuţi în gospodăria proprie a meşteşugarului sau a altor locuitori din sat. Purtatul clopului de-a lungul timpului a fost o adevărată competiție în lumea satului näsäudean. Chiar şi feciorul mai puțin instärit se străduia să îşi întregească costumul. Se purta înainte de căsătorie, după care, clopul era vândut, pentru că era cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai costisitoare parte a costumului tradiţional ori lăsat moștenire urmașilor. La Sângeorz Bai, fetele poartă pe cap păunițele care constau dintr-o bentiță cusută cu multe mărgele și cu două pene de păun aşezate lateral în dreptul urechilor. Oriunde veți vedea un clop cu păun, puteți fi siguri că acesta este din județul Bistrița-Năsăud.

ARHIVĂ: PALATUL PRIMĂVERII: „Sper ca peste încă 27 de ani să nu existe vizite şi la momântul Sf. Nicolae şi Elena!”