INSIDER: „5 curiozități despre cicoare 💙, una dintre cele mai frumoase flori sălbatice care crește liniștită pe marginea drumurilor și a câmpurilor.

🌿 1. Florile ei albastre se deschid dimineața și se închid spre după-amiază, mai ales în zilele foarte călduroase.

☕ 2. De sute de ani, rădăcina de cicoare este prăjită și folosită ca înlocuitor al cafelei, deoarece nu conține cofeină.

🥗 3. Frunzele tinere și florile sunt comestibile. Pot fi consumate în salate, smoothie-uri sau folosite ca decor comestibil, iar planta conține antioxidanți care ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

🌱 4. În medicina tradițională, cicoarea este folosită de secole pentru susținerea digestiei și a funcției normale a ficatului.

💚 5. Rădăcina este bogată în inulină, o fibră prebiotică ce hrănește bacteriile benefice din intestin și poate contribui la menținerea unei digestii sănătoase.

Știai cât de minunată este această frumusețe albastră?
💙

O completare importantă: dacă doriți să culegeți cicoare pentru consum, alegeți plante din locuri curate, ferite de poluare și de zonele unde s-au folosit tratamente chimice. Cele mai potrivite sunt pajiștile, poienile sau marginile pădurilor, departe de drumurile circulate.” SURSA

INSIDER 2: „„Cicoarea este o plantă care trăiește prin fânețe, locuri virane și pe marginea drumurilor, fiind invocată în farmece de fetele necăsătorite ca să pună pe jar inima pețitorilor. Se credea că tinerele care o puneau sub căpătâi împreună cu cămașa celor doriți îi vedeau în vis, iar cele care se afumau sau se spălau cu floare de cicoare scăpau <de urât> şi de farmecele vrăjitoarelor.

Într-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu Zâna Florilor care se spăla cu rouă înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într- dimineaţă de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea şi a trimis doi luceferi s-o pețească. Zâna pământeană îi refuză spunându-le: „Soare, soțior,/ E tot călător,/ Ziua peste sate,/ Noaptea peste ape!” Supărat, astrul zilei o transformă în floare de cicoare: „Lăsaţi-mi-o în pace,/ Că mi-o voi preface/ Floare de cicoare/ Cu ochii după Soare,/ Când oi răsări,/ Ea s-o-nveseli!/ Când oi asfinţi,/ Ea s-a ofili;/ Când oi scăpăta/ Ea s-a aduna”.

De atunci se spune că cicoarea stă tot cu ochii după Soare până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus, şi se desfac dimineața, la răsărit. Planta are unele întrebuințări în medicina populară, în obținerea unor coloranți vegetali.” SURSA

N.R.: Floarea de cicoare (Cichorium intybus), o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, recunoscută prin florile sale de un albastru viu şi utilizările sale medicinale sau culinare. Cicoarea comună este o Plantă originară din nordul Africii, Europa şi Asia, al cărei areal natural s-a extins şi în America de Nord. Este cultivată în regiunile temperate. Flori albastre-deschis: Petalele au margini dințate caracteristice, iar centrul prezintă stamine fine dispuse radiar. Plantă erbacee perenă, spontană şi adesea cultivată pentru rădăcinile sale din care se extrage un surogat de cafea. Cicoarea are o arie mare de răspândire în pășuni şi fâneţe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor, căilor ferate şi şanţurilor, pe marginea apelor curgătoare, din zona de câmpie până în cea de deal şi munte. În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părţile aeriene (Herba Cichorii) ce se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, în lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească, rădăcinile (Radix Cichorii) se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Este cunoscută din antichitate: în Egiptul antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare şi renale. În zilele noastre, rădăcina de cicoare comună este un foarte popular înlocuitor de cafea (fără cofeină!), iar părțile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust uşor amărui, se folosesc în salate asortate, precum şi în pregătirea unor mâncăruri specifice bucătăriei franceze şi italiene. Este bogată în inulină (o fibră prebiotică benefică pentru digestie) și substanțe amare care stimulează secrețiile biliare şi gastrice.

Componenţi: Tulpină – cicorină, inulină, arginină, colină, acid cicoric, levuloză, Fier, Fosfor, Calciu. În rădăcină – lactucină, substanţe triperpenice amare, lactucopicrină, Fructoză, alfa şi beta lactucerol, Tanin, Ulei volatil.

Proprietăți: diuretic şi laxativ hipoglicemiant, eupeptic-amar şi colagog, antitirodian şi depurativ. Indicații: Cicoarea este recomandată în tratamentul furunculozei şi acneei, dischineziilor biliare, constipației cronice, angiocholitelor şi hepatitelor cronice. Cafeaua preparată din această plantă are, de asemenea, proprietăţi benefice pentru sistemul gastric. Utilizare: Decoctul se prepară astfel: două lingurițe de rădăcină mărunțită se fierb în 200 ml de apă timp de 5 minute. Se consumă călduț în trei reprize înaintea meselor principale.

În ulei de măsline, macerat la rece (crud) se păstrează proprietățile intacte. De preferat un recipient de culoare închisă care se închide cu un capac etanș. Să fie acoperite cu ulei florile, dar să nu fie umede pentru că mucegăiesc. 2-3 săptămîni la un loc însorit, dar se agită zilnic recipientul, nu este greu. Apoi filtrați printr un tifon, stoarceți foarte bine să extrageți uleiul esențial. Se ține apoi la loc răcoros, întunecos, valabil un an. Să vă fie de folos!”

ARHIVĂ: NALBA MARE: Farmacia de sub nas – „brânzicuțe”, flori, frunze, rădăcină/ salbatică sau de grădină – prietena stomacului, inamicul tusei și dermatolog-universal!

Screenshot

INSIDER: „POIESIS | Casa Porților Deschise, Iași – Titlul sculpturii conduce către unul dintre cele mai creatoare concepte ale culturii grecești. Poiesis provine din verbul poiein: a face, a aduce în ființă, a crea. Sensul desemnează orice act prin care ceva nevăzut dobândește prezență în lume. Astfel, sculptura lui Vladlen Babcinețchi este, în sens deplin, un act poiesis: dezvăluie prezența ascunsă în materia metalului. Exteriorul păstrează asperitatea materiei, interiorul se deschide către o lumină izvorâtă din adânc. Din fisuri se ivește un chip. Figura umană se naște odată cu deschiderea. Ființa
nu apare ca formă închisă, ci ca revelație a interiorului. Martin Heidegger vede în poiesis cel mai privilegiat fel prin care adevărul se
lasă descoperit. Hölderlin: „Plin de merite, și totuși în chip poetic locuiește omul pe acest pământ”, poeticul devine măsura locuirii omului în lume. Sculptura lui Vladlen Babcinețchi dă corp acestei idei. Ea așază omul în spațiul revelației, unde materia și lumina fac cu putință prezența. Această sculptură este meditație asupra artei poetice. „Ars poetica” vorbește despre nașterea cuvântului din tăcere, iar sculptorul imaginează nașterea chipului din fracturi ale aliajului ce concentrează în sine memoria minerală a cuprului și staniului. Deschiderile verticale funcționează asemenea unei pagini nescrise, iar chipul devine primul
vers al unei poezii. Bronzul păstrează energia unei deveniri continue, iar monumentul nu pare definitiv încheiat, ci aflat în perpetuă geneză […]” SURSA

„Theosis”, realizată de artist Vladlen Babcinetchi. Semnificație: Lucrarea înfățişează o siluetă feminină stilizată care pare să se contopească sau să emane dintr-o structură organică, verticală, ce aminteşte de textura scoarţei unui copac. Denumirea sa, Theosis (termen teologic care se traduce prin „,îndumnezeire” sau unirea omului cu divinitatea), sugerează o stare de transcedenţă, deschizând un spațiu interior dedicat tăcerii și reflecției. Sculptura face parte din proiectul expozițional de artă contemporană „,Casa Porţilor Deschise” organizat în județul laşi. Ea a fost amplasată în curtea interioară a unei instituții administrative ieşene (cunoscută local sub numele de „,Casa Pătrată”, sediul Consiliului Județean şi al Prefecturii laşi).” SURSA

Screenshot

N.R.: „Vladlen Babcinețchi (născut la 25 aprilie 1983 în Rezina, Republica Moldova) este artist plastic român, de origine basarabeană. Din anul 2012 este doctor în inginerie industrială, publicând o monografie şi numeroase articole pe tema proporțiilor corpului uman cu aplicații ale acestora în diverse domenii de activitate. Concepe programul de proiectare SECTOR, ce utilizează automat secţiunea de aur în proporționarea compozițiilor artistice.

ARHIVĂ: MEMENTO MORI: Monument-sarcofag, de jumătate de milion de euro, dedicat lui Grigore Al. Ghyka „ultimul domnitor al Moldovei”, pasat „creștinește” între instituții, de colo-colo, de jumătate de an!

INSIDER: „Floarea de nu-mă-uita – simbolul fidelității, al memoriei și al uneia dintre cele mai frumoase legende europene. Puține flori au reușit să adune în jurul lor atât de multe legende, povești și simboluri precum delicata floare de nu-mă-uita (Myosotis), cunoscută în limba engleză sub numele de Forget-Me-Not. Cu petalele sale mici, de un albastru intens, și centrul galben strălucitor, această plantă aparent modestă a devenit, de-a lungul secolelor, unul dintre cele mai puternice simboluri ale iubirii necondiționate, loialității și amintirii.

Originară din Europa și Asia, floarea de nu-mă-uita crește spontan pe malurile râurilor, în poieni, păduri și zone umede. Deși există peste o sută de specii din genul Myosotis, toate au în comun frumusețea discretă și culoarea albastră care le-a făcut ușor de recunoscut încă din Evul Mediu. Numele românesc „nu-mă-uita” este o traducere fidelă a denumirii răspândite în multe limbi europene. În germană este cunoscută ca Vergissmeinnicht, în franceză Ne m’oubliez pas, iar în engleză Forget-Me-Not. Toate aceste denumiri trimit către aceeași idee: dorința de a rămâne în memoria celor dragi.

Cea mai cunoscută legendă despre această floare își are originea în spațiul germanic medieval. Se spune că un cavaler și iubita sa se plimbau pe malul unui râu când acesta a observat o floare albastră crescând aproape de apă. Încercând să o culeagă pentru femeia iubită, cavalerul a alunecat și a fost luat de curenții puternici. Înainte de a dispărea în valuri, a reușit să arunce floarea spre iubita sa și a strigat: „Nu mă uita!”. Din acel moment, floarea a devenit simbolul iubirii eterne și al fidelității.

În Evul Mediu, cavalerii purtau adesea această floare brodată pe haine sau gravată pe podoabe înainte de a pleca la război sau în cruciade. Ea reprezenta promisiunea că se vor întoarce acasă și că dragostea lor va rămâne neschimbată, indiferent de distanță sau de trecerea timpului. În perioada Renașterii, floarea de nu-mă-uita a devenit un motiv frecvent întâlnit în pictură, manuscrise și bijuterii. Artiștii o foloseau pentru a sugera fidelitatea, memoria și legăturile sufletești care nu puteau fi distruse de timp. Numeroase portrete aristocratice din secolele XV și XVI înfățișează personaje purtând mici buchețele de nu-mă-uita, ca semn al devotamentului față de familie sau față de persoana iubită. În secolul al XIX-lea, în epoca victoriană, când limbajul florilor devenise o adevărată formă de comunicare, nu-mă-uita transmitea un mesaj clar: „Nu mă uita niciodată”, „Îți voi rămâne credincios” sau „Te voi păstra mereu în suflet”. O simplă floare putea exprima sentimente pe care regulile stricte ale societății nu permiteau întotdeauna să fie rostite. De-a lungul timpului, această plantă a căpătat și o puternică valoare comemorativă. În multe țări europene, ea este folosită în ceremonii dedicate eroilor căzuți în războaie, victimelor conflictelor sau persoanelor dispărute. Micile flori albastre au devenit un simbol al memoriei colective și al respectului pentru trecut.

Din punct de vedere botanic, nu-mă-uita este o plantă rezistentă și surprinzător de adaptabilă. Înflorește primăvara și la începutul verii, preferând locurile răcoroase și umede. Florile sale au doar câțiva milimetri în diametru, însă apar în grupuri bogate care transformă pajiștile și malurile apelor în adevărate covoare albastre.

În folclorul european, se credea că această floare aduce noroc îndrăgostiților și îi ajută pe cei plecați departe să se întoarcă acasă. În unele regiuni, tinerele păstrau câteva flori presate între paginile unei cărți sau într-o scrisoare, considerând că astfel iubirea nu se va stinge niciodată.

Astăzi, floarea de nu-mă-uita continuă să inspire artiști, scriitori și grădinari din întreaga lume. Deși este una dintre cele mai mici flori întâlnite în natură, mesajul ei rămâne la fel de puternic ca acum sute de ani: memoria, iubirea și legăturile dintre oameni pot dăinui dincolo de timp. Poate tocmai de aceea, după atâtea secole, această floare delicată continuă să poarte același nume emoționant. Nu doar pentru că este frumoasă, ci pentru că amintește fiecărei generații cât de important este să nu uităm oamenii, locurile și poveștile care ne-au construit istoria.” SURSA

N.R.: Floarea ,nu-mă-uita” (Myosotis) este o plantă delicată, originară în mare parte din emisfera nordică, dar răspândită în întreaga lume. Myosotis aparţine familiei Boraginaceae, ce conține peste 50 de specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Este întâlnită din Noua Zeelandă, până în Europa, Asia şi America de Nord. Crește atât în stare spontană, cât și cultivată în grădini. Denumirea populară a florii este o traducere exactă a germanului ‘Vergissmeinnicht’ (Nu-mă-uita). Denumirea ştiinţifică a florii provine din greaca veche µuoowtiç (myosotis), „urechea şoarecelui”, datorită frunzelor care par să semene cu urechile unui şoarece.

Aspect: Erbaceu, tufe scunde, compacte. Frunzele sunt opuse simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Florile sunt hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee (*), rar cu câteva bractee, în cimă scorpioidală (**). Caliciu are cinci diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu cinci petale îndepărtate cu gâtul închis prin solzi gălbui şi cinci stamine. Fructele sunt păstăi, care conțin multe seminţe mici. În funcție de specie, înfloresc din luna mai până în iulie. Se înmulțeşte atât pe cale sexuată (prin seminţe) cât şi pe cale asexuată (butaşi). Preferă sol de grădină mai humos şi poziții semiumbroase. Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri şi grădini, balcoane, interioare şi ca flori tăiate. Sunt specii care se pot forţa. – plante pot fi determinate, prin tehnici speciale de temperatură şi lumină, să înflorească mai devreme decât ar face-o în mod normal în natură.

(*) Bractee: Frunze mici sau solzi care cresc la baza florilor. Când se spune ,,fără bractee”, înseamnă că tulpina florii este goală în acea zonă. Dacă sunt ,rare”, înseamnă că poți vedea una sau două din greşeală.

(**) Cimă scorpioidală: Un tip de inflorescență (grup de flori). Tulpina se îndoaie ca o coadă de scorpion, iar florile înfloresc treptat, una după alta, pe aceeași parte.

ARHIVĂ: TOPORAȘI/ TĂMÂIOARE: Parfumul lor dispare & reapare magic, datorită beta-iononei, care amorțește temporar receptorii olfactivi din nasul uman ∆∆∆∆∆ MARGARETA: Inflorescenţă cu sute de flori minuscule, tubulare în centrul galben și 20-30 de flori radiate ligulate, petalele albe & ușor roz, din exterior – „Mă iubește, nu mă iubește?” ∆∆∆∆∆ UNIVERS: Câte o Galaxie în fiecare Păpădie

INSIDER: „Monumentul lui Nicolae lorga din Saranda (Albania) cinsteşte istoricul şi politicianul român pentru contribuția sa esențială la istoria şi crearea statului modern albanez. Amplasat pe faleza oraşului, bustul marchează legătura istorică legată de terenul dăruit de Regele Zog I și de fostul Institut Român. Placa trilingvă (română, albaneză şi engleză) amintește datele vieții sale (1871-1940) şi rolul său în sprijinirea Albaniei moderne şi a cercetărilor arheologice. Regele Zog l i-a oferit lui lorga un teren în Saranda în semn de recunoştinţă, teritoriu pe care marele istoric I-a donat ulterior statului român pentru a înființa un așezământ cultural.

N.R.: „Între anii 1934 şi 1939, România a avut un teren la Marea lonică, în Sarandë, Albania. Regele Zogu (Zog I) îi donase terenul lui Nicolae lorga, drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la istoria şi la independenţa Albaniei, precum şi la soarta Balcanilor. Marele istoric Nicolae lorga a donat apoi statului român 50% din suprafaţă şi astfel România a dobândit ieşire şi la Marea Mediterană, prin Marea lonică.

Institutul Român de la Sarandë (Casa lorga) a purtat încă de la înfiinţare numele întemeietorului său. Casa a fost construită în 1937 pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi pe malul Mării lonice, la Sarandë, pe care Nicolae lorga (1871- 1940) I-a primit în dar din partea Regelui Zogu, drept recunoștinţă pentru redactarea primei Istorii a Albaniei, realizată de academicianul român şi publicată în 1919. Istoria a fost scrisă în urma unor cursuri pe care profesorul lorga le-a ținut la Universitatea din Bucureşti şi care au fost utilizate ca material documentar de delegaţia albaneză la Conferinţa de pace de la Londra din 1919, unde a susţinut cauza independenţei şi a recunoaşterii pe plan internaţional a Albaniei şi a graniţelor ei.

lorga a cedat acel teren statului român, în 1934, cu condiția de a se construi acolo o clădire care să servească drept institut de studii şi cercetări arheologice. În cadrul concesiunii a fost fondat în 1937 un astfel de institut, care a funcţionat între 1937 şi 1940, apoi din nou între 1942 şi 1944. Clădirea institutului a fost proiectată de arhitectul român Petre Antonescu. Concesiunea românească a fost achiziţionată de România prin „soft power” şi, prin urmare, elemente ale Forţelor Armate Române nu au fost niciodată dislocate în zonă. Teritoriul a fost în cele din urmă cucerit de Italia, împreună cu toată Albania, în aprilie 1939.

Acest subiect a fost abordat din nou chiar recent în discuţiile bilaterale dintre cele două state, subliniindu-se importanţa finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei lorga din Sarandë, proprietate a statului român naţionalizată după instaurarea regimului comunist în Albania şi vândută de autorităţile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar, în 1992.

În paralel cu demersurile pe cale administrativă şi jurisdicţională, problematica recuperării imobilului a fost ridicată de către partea română în cursul mai multor întrevederi bilaterale, inclusiv la cel mai înalt nivel, cu solicitarea de a fi puse în aplicare deciziile instanţelor albaneze Deocamdată, aceste declaraţii au rămas fără efecte concrete până în prezent, principala problemă invocată fiind despăgubirea cuvenită cumpărătorului care a achiziționat imobilul în 1992. Demersurile la nivel politic vor continua la toate nivelurile până la soluţionarea acestui dosar”, a comunicat, recent, Ministerul Afacerilor Externe pe tema teritoriului românesc din Albania.

În noiembrie 2016, Institutul Cultural Român a dezvelit la Sarandë bustul marelui istoric şi politician român Nicolae lorga, lucrare realizată de către sculptorii de origine aromână Zisa Musha şi Mario Musha, din Fier, Albania.

Prelegerile lui Nicolae lorga despre istoria Albaniei, care oferiseră delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea „Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais”. lorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florenţa, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat 1462 – „Formula e pagëzimit”, o formulă de botez, un text liturgic scris de arhiepiscopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli. Opera lui Nicolae lorga conţine numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, cercetări privind viaţa aromânilor (românilor din Balcani), evoluţia şi autohtonia lor în părţile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania. lorga a arătat că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte şi de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârşit ale Antichităţii şi de început ale Evului Mediu.” DETALII

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

ARHIVĂ: PALERMO: Nicolae Bălcescu patriot și luptător pentru trezirea României moderne. Italienii i-au făcut statuie!

INSIDER: „Un turn inspirat din Pisa se înalță prin fațada acestei clădiri din Lahijan, nordul Iranului. Cunoscută local sub numele de Borj-e-Pisa, structura are ecouri arcadele stivuite ale punctelor de reper şi coloanele subțiri între rânduri de ferestre moderne. Contrastul devine şi mai ireal cu unitățile de aer condiționat montate direct lângă arcadele sale ornate.” SURSA

N.R.: „Această clădire neobişnuită, cu o replică parțială a Turnului din Pisa integrată direct în faţadă, se află în Lahijan, în nordul Iranului. Cunoscută local sub denumirea de Borj-e-Pisa, structura combină elemente arhitecturale moderne cu arcadele etajate şi coloanele specifice celebrului monument italian.

Localizare: Imobilul se află pe Strada Nima (Nima Street) din oraşul Lahijan, provincia Gilan, Iran, o zonă de la poalele Munţilor Alborz cunoscută pentru mixul eclectic de stiluri arhitecturale. Contrastul vizual dintre elementele clasice inspirate din Renaşterea italiană şi estetica utilitară a blocurilor contemporane stârneşte frecvențe dezbateri online privind autenticitatea sau funcționalitatea „Turnului”.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v90), quality = 75?

ARHIVĂ: TURNUL DIN PISA: Inginerii l-au salvat de la prăbușire și îl pot poziționa vertical. Oare îl pot înclina și în partea opusă?

INSIDER: „Braseria Odeon – Splaiul Unirii Nr 162. Arhitect Godillot Alexis (1869)” SURSA

N.R.: „Palatul Odeon (cunoscut şi ca fosta Zahanaua 33 / Restaurantul Odeon), o clădire istorică situată pe Splaiul Unirii nr. 162, în zona Timpuri Noi din Bucureşti. În 1869, pe malul Dâmboviței, în „Livada de duzi” din Mandavrela, arhitectul francez Alexis Godillot ridica o clădire care avea să devină un simbol al Bucureştiului de aur, reper arhitectural reprezentativ din zona fostului Abator Comunal. Aceeaşi mahala unde Maria Tănase s-a născut. Acelaşi cartier unde boierii se ospătau la Zahanaua, cârciuma vestită pentru delicatesele sale măcelăreşti. Acelaşi Bucureşti care în perioada interbelică era supranumit „Micul Paris”. Odeon Palace este singura clădire rămasă din vechea administrație a Abatorului – un monument arhitectural care a traversat 156 de ani de istorie.

În anii recenti, clădirea a fost reabilitată funcționând ca spațiu de ospitalitate şi evenimente (Restaurantul Odeon/ Imperial Glamour) – destinație culinară unde tradiția se împleteşte cu inovația, într-un decor interbelic autentic. Cele 5 săli distinct amenajate găzduiesc evenimente de la 25 la 200+ invitaţi.

1868-1869 Începutul – Alexis Godillot şi „Livada de Duzi. În 1868, arhitectul francez Alexis Godillot predă primăriei București planurile pentru o clădire monumentală pe malul Dâmboviței. Un an mai târziu, în 1869, construcția este finalizată în „Livada de duzi” din mahalaua Mandavrela – parte a administrației Abatorului Bucureşti. Godillot, acelaşi arhitect care va proiecta Halele din Piaţa Amzei (1872), Hala Ghica şi Hala Centrală din Piaţa Mare, imprimă capitalei o amprentă arhitecturală de influenţă franceză. Clădirea devine singura supravieţuitoare din ansamblul fostei administrații – un martor de piatră al transformărilor care urmează.

Sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX Zahanaua Boierească – Cârciuma unde boierii se ospătau. În aceeaşi zonă, Zahanaua – cârciuma de lângă abatoare – devine locul unde boierii savurează delicatese neobişnuite: oase cu măduvă, fudulii, preparate „măcelărești” considerate rafinamente culinare ale epocii. Ospitalitatea românească se îmbină cu tentele de eleganţă urbană într-un București care se transformă rapid, privind spre Occident, dar păstrându-și rădăcinile locale.

1913 – Maria Tănase şi Mandavrela. Se naşte Maria Tănase – cea care va deveni vocea simbolică a României. În perioada interbelică, glasul ei duios răsună în restaurantele bucureştene, în turnee naționale și internaționale, definind spiritul cultural al capitalei. Mandavrela, cartierul modest de pe malul Dâmboviței, dă naștere uneia dintre cele mai mari artiste ale țării.

1920-1940 – Epoca de Aur – Micul Paris al României. Perioada interbelică aduce Bucureștiului gloria maximă. Sub domnia regelui Carol al II-lea, capitala cunoaște transformări urbanistice spectaculoase. Stilul Art Deco domină arhitectura, Bulevardul Magheru se ridică ca simbol al modernității, restaurantele şi cafenelele devin centre ale vieții sociale şi culturale. Bucureştiul se conectează la circuitul ideilor occidentale, câștigându-şi supranumele de „Micul Paris” – un oraş vibrant, cosmopolit, plin de artă, muzică şi rafinament culinar.

1925-1935 Banca Chrissoveloni – Sediul unei Puteri Financiare. Clădirea este concesionată Societăţii Sapira, tutelată de Banca Chrissoveloni – până în 1933 una dintre cele mai puternice instituții financiare din România. Palatul devine temporar reședința acestei societăți, jucând un rol în viața economică a capitalei până la căderea Bursei de pe Wall Street.

Sec. XX Modernitatea – Metamorfoze şi adaptări. De-a lungul decadelor, clădirea traversează transformări multiple, adaptându-se vremurilor şi schimbărilor politice și sociale ale României. Fiecare epocă își lasă amprenta, dar structura arhitecturală monumentală rezistă – ultimul martor al administrației Abatorului, ultimul fragment vizibil al acelui București de altădată.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

2024-2025 Renașterea. Odeon Palace – Restaurant and Events – Astăzi, Odeon Palace renaşte sub un concept care îi respectă moștenirea și o readuce la viaţă. Brasseria servește bucătărie românească şi franceză într-un cadru care păstrează esenţa interbelică. Cele 5 săli distinct amenajate – de la intimul Salon Mandravela la grandiosul Palais Hall – sunt gata să scrie poveşti noi.

156 de ani mai târziu, Palatul continuă să fie oglinda unui București interbelic de poveste.” DETALII

INSIDER: „Un templu grecesc ascuns în Biserica Greacă Buna Vestire din Bucureşti.

Vă plimbați prin Bucureşti? În spatele unei porți de fier din apropierea Ambasadei Greciei se ascunde una dintre cele mai neobişnuite biserici ale oraşului – una care nu seamănă deloc cu bisericile ortodoxe care au cupolă și pe care le veţi vedea peste tot. Construită în 1899 ca şi capelă a Ambasadei Greciei, Biserica Greacă Buna Vestire are forma unui templu ionic, cu acoperiş în două ape şi coloane de piatră direct din antichitate. Capitelurile sale sunt modelate după cele ale anticei Histrii, de pe coasta Mării Negre, în timp ce în interior veți găsi picturi neo-bizantine şi o catapeteasmă din marmură lucrată la Atena. Este genul de loc pe lângă care mii de oameni trec fără să ghicească vreodată ce se află în spatele balustradelor – merită vizitat dacă explorați oraşul.

Adresa: Bd. Pache Protopopescu 1, Bucureşti” SURSA

N.R.: Scrie la intrare că în luna iulie sunt slujbe în fiecare duminică de la ora 8.00. Weekendul trecut a fost festivalul grecesc.

Biserica Greacă „,Buna Vestire” din Bucuresti a fost construită după planurile arhitectului german A. Lardel, iar capitelurile coloanelor exterioare au fost realizate în mod explicit având ca model piesele arheologice ionice descoperite la cetatea antică Histria, situată pe malul mării Negre.

Repere arhitecturale importante ale edificiului: Forma: Clădirea imită structura unui templu antic grecesc (stil ionic, hexastil- pseudoperipter), fiind o raritate pentru peisajul religios bucureştean. Capitelurile: Elementele superioare ale coloanelor îmbină stilul clasic grecesc cu moștenirea istorică dobrogeană de la Histria. Interiorul: Spre deosebire de exteriorul păgân/clasic, interiorul este complet amenajat în tradiția ortodoxă neobizantină.