INSIDER: „Înțeleg că a fost nu știu ce chestie cu statui în Iași. Am ratat. Ieri am dat o tură, să fac pași, și mi-a plăcut „Însingurare” din fața Teatrului V. Alecsandri, de Ion Mândrescu.”

N.R.: „Sculptura „𝐈̂𝐧𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞”, realizată din 𝐛𝐫𝐨𝐧𝐳 𝐩𝐚𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭, este una dintre cele mai impresionante lucrări semnate de artistul 𝐈𝐨𝐧 𝐌𝐚̂𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮. O siluetă umană, stilizată și tensionată, redă în limbaj sculptural fragilitatea ființei în fața timpului și a singurătății. „Însingurare” este una dintre temele majore abordate de artist în lucrările sale. Lucrarea a fost expusă ca parte a expoziției „lon Mândrescu Omul, Timpul, Spațiul” la Muzeul Olteniei, Secția Istorie-Arheologie, și la Muzeul Ţăranului Român.

Luna sculptorilor români de la Iași, a VI-a ediție, dedicată lui Constantin Brâncuși – 150 de ani de la nașterea acestuia – maraton cultural ce include 45 de expoziții și evenimente conexe. Până pe 19 martie, inima orașului Iași, transformată într-un muzeu în aer liber.

Ion Mândrescu, unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani, s-a născut în 1954 la Mihoveni, comuna Şcheia (jud. Suceava), apoi a urmat Liceul de Muzică și Arte Plastice din Botoşani (absolvit în 1974) și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti (1976- 1980). Lucrări: Structurile”, „Călătorii inițiatice”, „Sfinxul” „Însingurare”, „Omul, timpul, spațiul”, „Murim spre a ne naște”.

ION MÂNDRESCU: „Sculptura este forma mea de existență, este dialogul meu cu universul, conexiunea cu ideile care frământă această lume.”

ARHIVĂ: ROATA VIEȚII: „Omul, Timpul, Spațiul”, sculptor Ion Mândrescu

INSIDER: „Toporașii sunt florile care se joacă cu mintea ta, având un parfum care dispare și reapare magic. Acest fenomen se datorează unei substanțe chimice numite iononă, care amorțește temporar receptorii olfactivi din nasul uman. După ce le miroși o dată, creierul tău încetează să mai perceapă mirosul pentru câteva minute, dându-ți impresia că floarea și-a pierdut mirosul, doar pentru ca acesta să „revină” brusc după ce nasul tău s-a resetat.

Această substanță, beta-ionona, este un compus organic volatil extrem de instabil în prezența aerului. Ea are proprietatea unică de a se lega de receptorii olfactivi și de a-i desensibiliza rapid, provocând o oboseală olfactivă specifică. Practic, nasul „uită” cum să miroasă toporaşul pentru o scurtă perioadă, un mecanism chimic care a fascinat chimiștii și parfumierii de secole, fiind greu de replicat perfect prin alte mijloace.

Botanistii clasifică toporașul (Viola odorata) ca o plantă perenă care preferă zonele umbrite și solurile bogate în humus. Se răspândește eficient prin stoloni, tulpini târâtoare care se înrădăcinează la noduri, formând covoare dense la baza copacilor. Această strategie le permite să colonizeze rapid pământul pădurii înainte ca frunzișul dens al verii să blocheze lumina soarelui, asigurându-și teritoriul.

Reproducerea lor implică o colaborare ingenioasă cu furnicile, proces numit mirmecohorie. Semințele de toporaș sunt atașate de o mică excrescență cărnoasă, plină de lipide și proteine, numită elaiosom. Furnicile sunt atrase de această sursă de hrană, transportă semințele în mușuroi, consumă partea nutritivă și abandonează sămânța intactă într-un loc sigur și fertil, plantând-o practic pentru floare.

Un fapt mai puțin cunoscut este că toporașii produc două tipuri de flori. Cele parfumate și colorate, pe care le vedem primăvara, sunt destinate polenizării de către insecte. Totuși, planta produce mai târziu, în vară, flori ascunse sub frunze, care nu se deschid niciodată (cleistogame). Acestea se auto-polenizează în interiorul bobocului închis, asigurând producția de semințe chiar dacă polenizatorii externi lipsesc în acel sezon.

Extracția uleiului esențial natural de toporaşi este un proces extrem de costisitor și ineficient. Este nevoie de tone de flori proaspete pentru a obține doar câteva grame de absolut de toporaşi, ceea ce face ca esența pură să fie mai scumpă decât aurul. Din acest motiv, parfumierii din secolul al XIX-lea foloseau tehnica „enfleurage”, presând petalele pe straturi de grăsime pentru a le capta aroma delicată.

Din punct de vedere gastronomic, florile sunt complet comestibile și au fost folosite în bucătăriile europene de sute de ani. Ele pot fi cristalizate cu zahăr pentru decorarea deserturilor sau adăugate proaspete în salate pentru un plus de culoare și vitamina C. Orașul Toulouse din Franța este renumit mondial pentru cultura sa dedicată toporaşilor și pentru dulciurile tradiționale realizate din aceste petale delicate.

Simbolistica plantei este legată profund de modestie și discreție, datorită felului în care florile își pleacă „capul” sub frunzele în formă de inimă. În limbajul victorian al florilor, a oferi un buchet de toporași însemna o declarație de afecțiune sinceră, dar ascunsă, sau o promisiune de fidelitate care nu are nevoie de cuvinte mari pentru a fi exprimată, ci doar de gesturi simple.

Importanța lor ecologică depășește frumusețea vizuală, fiind plante gazdă vitale pentru larvele unor specii de fluturi, precum cei din genul Argynnis. Fără frunzele de toporaș cu care să se hrănească omizile, aceste specii rare de fluturi nu ar putea supraviețui și nu s-ar putea metamorfoza. Astfel, micuța floare de pădure susține un întreg lanț trofic, demonstrând interconectarea complexă a naturii.” SURSA

N.R.: „Viola odorata (toporașul, violeta de martie sau violeta mirositoare) este o plantă erbacee perenă din familia Violaceae, plantă mică, de 10-15 cm înălţime, cu frunze în formă de inimă și flori violete sau albe, intens parfumate. Originară din Europa și Asia, a fost introdusă și în America de Nord şi Australia. Preferă zonele de pădure (wood violet) și locurile umbroase.
Medicinal, folosită istoric pentru proprietăți expectorante.

Floarea violetă era o floare preferată în Grecia antică și a devenit simbolul Atenei. Parfumul sugera sexul, aşa că violeta era o floare emblematică a Afroditei și a fiului ei, Priapus, zeitatea grădinilor și a generației.

lamus a fost fiul lui Apollo și al nimfei Evadne. A fost abandonat de mama sa la naştere. Ea l-a lăsat întins în sălbăticia arcadiană pe un pat de violete, unde şerpi l-au hrănit cu miere. În cele din urmă, a fost descoperit de nişte păstori care treceau prin zonă și l-au numit lamus, după patul de violete (ion).

Zeița Persefona şi nimfele ei însoțitoare culegeau trandafiri, violete, iriși, crini într-o pajiște de primăvară când a fost răpită de zeul Hades.”

ARHIVĂ: UNIVERS: Câte o Galaxie în fiecare Păpădie

INSIDER: „Dorel de la Sectorul 2 a considerat ca pe intrarea din Moșilor spre Ion Maiorescu e bine să pună să interzis s6i sens unic în același timp. Culmea că în celălalt capăt, dinspre Ion Maiorescu, e la fel.” SURSA

ARHIVĂ: TRAFIC: „E capitala României, e Bucureşti. E mai mult decât atât, e să dovedeşti!” OXXO MATRIX ERROR: Repetiția e mama învățăturii OXXO ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!

INSIDER: „„Narcis” nu este doar o sculptură, ci o întrebare deschisă. Prin vocea artistului Costin Ioniță, descoperim sensul din spatele operei expuse în Grădina Palas..O poveste fascinantă, care merită ascultată. Tu când ți-ai acordat ultima dată timp să te privești dincolo de suprafață?”

„Opera se cheamă Narcis, personajul care se îndrăgostește de propria imagine și cade în apă și se îneacă. Vorbește despre omul contemporan. Narcisul modern, contemporan, omul modern nu se mai îneacă, își asumă narcisismul și se dezvoltă atât de mult încât devine înotător profesionist. E ca peștele în apă îsi asumă narcisismul atât de mult încât devine profesor, dacă vrei. Semnătura este cumva tatuată pe braț pentru că omul contemporan tinde să se și tatueze tot pentru a se înfrumuseța nu pentru a-și arăta cât de puternic e cum era odată. Arată că eu nu mă exclud din lumea asta modernă narcisistă o critic, dar o critic cumva din interior pentru că cunosc foarte bine cum e să fii măcinat de narcisism.” SURSA

N.R.: „În perioada 19 februarie 19 martie 2026, municipiul laşi găzduiește cea de-a VI-a ediție a proiectului „Luna Sculptorilor Romani”. Ediția din 2026 este dedicată celebrării a 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, personalitate majoră a modernității artistice universale. Pe durata unei luni, oraşul va găzdui 45 de expoziţii şi manifestări culturale, transformând spațiile urbane și instituționale într-un muzeu deschis publicului. Sculpturi monumentale vor putea fi descoperite pe principalele artere pietonale şi în locații emblematice precum Palatul Culturii, Primăria laşi, Casa Muzeelor, Muzeul Mitropolitan, Universitatea „Alexandru loan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” sau Aeroportul Internațional laşi.”

ARHIVĂ: ÎNĂLȚAREA, COSTIN IONIȚĂ: Portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi. A îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența. OXXO MIORIȚA LA IAȘI: „Spirit cu bube” – și mai sărăcă, și mai jefuită ca acum 12 ani

INSIDER: „Un schelet de șarpe de mare din aluminiu de 150 de metri iese la iveală de pe plaja Saint-Brévin-les-Pins, lângă Nantes, Franța. Creată de artistul chinez Huang Yong Ping, această sculptură monumentală este intitulată „Șarpele Oceanului” (2012).” SURSA

N.R.: „Şarpele de ocean este o sculptură monumentală din aluminiu, cu o lungime totală de 150 m. Reprezintă scheletul unui imens şarpe de mare imaginar, ale cărui vertebre ondulează pentru a se termina cu o gură deschisă.

Opera de artă este instalată la Pointe du Nez-de-Chien, în Mindin, în municipalitatea Saint-Brevin-les-Pins din Loire-Atlantique, în punctul în care estuarul Loarei întâlnește Oceanul Atlantic. Se extinde de-a lungul zonei intertidale: coada monstrului este situată la nivelul refluxului, iar capul la nivelul refluxului. Prin urmare, sculptura este acoperită și descoperită la fiecare maree: deşi este posibil să te plimbi în jurul ei la reflux, doar capul şi vârful vertebrelor sunt vizibile la maree. Este destinată a fi recuperată treptat de vegetaţie și viața marină.

Forma şarpelui este similară cu cea a podului Saint-Nazaire, vizibil în apropiere; forma vertebrelor aminteşte de colibele de pescari.

Huang Yong Ping a fost un artist contemporan. Născut în 1954 în Xiamen, China, a locuit în Franța din 1989 până la moartea sa, survenită în 2019. A favorizat conexiunea dintre semnificaţii eterogene şi a abordat adesea noţiunile de identitate și amestec cultural.

INSIDER 1: „Nu cred că sunt primul care a dat-o în bară cu Sala Nouă a voastră, aflată la 1 km de locația principală. Îmi asum greșeala proprie dar nu am mai auzit de așa ceva până acum, legat un teatru – parcă ați fi universitate cu corpuri în diferite locații. Aveți săli și prin Pipera sau Berceni? Asa am pierdut piesa de azi.”

INSIDER 2: „Sala Nouă de la Comedie – Înainte de toate, sala: un depozit populat cu scaune proaste puse pe rânduri extrem de apropiate! Practic un om normal nu poate sta așezat, nu-i încap picioarele! Este jenant, s-au câștigat probabil 7 sau 8 locuri cu prețul unui disconfort major: am plecat cu dureri de spate și genunchi!

Piesa. Am văzut „Dă-i bice”: un text tradus fără motiv, din grupul bulevardierelor de la Nottara, cu legătură infimă cu publicul autohton! Să inventăm și să spunem că este o piesă despre lăcomie: de fapt este o încropeală lipsită de logică, cu forțări care încearcă s-o salveze și jucată ciudat și amatoristic, cu replici întregi declamate în stil antic! Nu i-am înteles rostul … Într-o mare de nerealizări iese în evidență jocul Vulpii nu pentru ca a fost mai bun ci pentru că a fost mai puțin prost! A fost amuzantă? Dacă-i întrebi pe cei câțiva spectatori care au râs în hohote la fiecare trivialitate (aceiași care se prăpădesc de râs la orice porcărie spusă la stand up), da, a fost amuzantă, mai ales că „piesa” abundă în multe momente de expresii obscene total rupte de context!

Concluzia este simplă, teatrul de comedie are meritul de a ne fi ratat o seară! Păcat! Nu vom reveni la sala nouă, rămânem la cea veche!”

N.R.: „Sala Nouă a Teatrului de Comedie este situată pe Str. Sfânta Vineri, nr. 11, în București (zona Piaţa Sfânta Vineri). Inaugurat în 2009, acest al treilea spațiu al teatrului este dedicat spectacolelor cu profil comic, găzduind producţii variate, de la clasici precum Shakespeare sau Cehov până la teatru absurd și comedie neagră.”

„Coloana Rubik” de Mihai Zgondoiu. Monumente în mişcare – Patrimoniu dispărut. Sculpturi plasate temporar pe spaţii de monumente dispărute

„HandGun” și este o lucrare a artistului român Bogdan Raţă. Lucrarea reprezintă o mână stilizată, de culoare roșie aprins, care formează gestul unui pistol (mâna-pistol). Potrivit artistului, „HandGun este metafora agresivității umane și emblema Omului Nou, a individului transformat în armă”. Sculptura mea a fost creată pentru a induce ideea de frustrare și confirmă realitatea sumbră că suntem cu toții carne de tun”. Și, într-adevăr, cu toții am fost: în timpul erei comuniste și chiar și acum, Rata a decis să-și vopsească sculptura „mână-picior” de 5 m înălțime în roşu aprins, o culoare istorică care definea partidul comunist. Semnul victoriei, simbol al Revoluției Române din 1989, este transformat de Rața într-un gest teatral de pistol: este victoria Revoluției pierdută? Sculptura a fost expusă temporar în diverse locații din București, inclusiv pe soclul din Piața Presei Libere, care a rămas liber după îndepărtarea statuii lui Lenin în 1990. A făcut parte din programul „Proiect 1990″, care a avut ca scop amplasarea de lucrări de artă contemporană pe acel soclu.

ARHIVĂ: PREVIZIUNI: Jurnalistul român, ori la bal, ori la spital. Sau un şut în fund, un pas înainte?!