INSIDER: „Spitalul Colțea sau cum ar trebui proiectate spitalele azi, cu grijă pentru frumos și armonie. Îl văd zilnic de la fereastră, dar nu am fost niciodată în interiorul istoric. Creat de spătarul Mihai Cantacuzino pe 14 decembrie 1704, după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Veneția. A început ca un așezământ creștin destinat îngrijirii gratuite a celor săraci. Și ceva foarte interesant: În perioada domniilor fanariote și a ctitorilor Cantacuzini, marile așezăminte spitalicești și mănăstirești dețineau mici grădini proprii unde cultivau plante aromatice și medicinale autohtone (cum ar fi mușețelul, menta, pătlagina sau sunătoarea) pentru uzul intern al bolnițelor*.

În anul 1857, în cadrul complexului de la Colțea, Carol Davila înființează prima Școală Națională de Medicină și Farmacie. În acea epocă, studiul plantelor (Botanica Medicală) a devenit o materie obligatorie și fundamentală pentru viitorii medici și farmaciști.Din cauza spațiului limitat din curtea Spitalului Colțea, Carol Davila înființează în 1860 Grădina Botanică din București. Ea a funcționat inițial ca o bază didactică directă pentru studenții la medicină de la Colțea, care învățau acolo să identifice speciile toxice și pe cele tămăduitoare.

*bolniță – bolniță este un spital de dimensiuni mici, amenajat în trecut pe lângă o mănăstire sau un așezământ bisericesc. Termenul provine din limba slavă (bolinica, derivat din bolinŭ – bolnav).
În spațiul românesc, bolnițele au reprezentat prima formă de asistență medicală organizată din istorie. Aceste Aceste instituţii ofereau atât îngrijire medicală trupească (prin tratamente cu plante, hrană și adăpost), cât și asistență spirituală (rugăciuni, spovedanie).” SURSA

ADRESA: B-dul I.C.Brătianu Nr. 1, București Sector 3. Numele Spitalului Colţea provine de la clucerul Colţea Doicescu, un boier care deţinea proprietăți în zona unde a fost construit aşezământul. Spitalul, fondat în anul 1704 a preluat denumirea străvechii mahalale în care se afla.

INSIDER: „Sărbătorim 120 de ani de #ParculCarol! – 6 iunie este ziua cea mai mare de când Regele Carol l-a inaugurat și azi se vizitează Mausoleul! Locul unde, într-o zi obișnuită, nu avem voie nici măcar să urcăm treptele. Va fi deschis între orele 10.00 și 16.00 și se va vizita: ✔️sala centrală; ✔️urna cu pământ adunat de pe mormintele ostașilor necunoscuți din toată lumea; ✔️cele 14 alveole în care vor rula proiecții cu scene din Primul Război Mondial.

📌 Mausoleul tronează în punctul cel mai înalt și mai vizibil al Parcului Carol și este păzit 24 de ore din 24 de militari.

➡️ POVESTEA PARCULUI – A fost amenajat între 1900 și 1906 pe Dealul Filaretului, special pentru a găzdui Expoziția Generală Română din 1906. Evenimentul marca atunci ✔️ 40 de ani de domnie a regelui Carol I, ✔️ 25 de ani de la proclamarea Regatului României și ✔️ 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian.

Parcul are 36 de hectare, cuprinde un lac de agrement și mai multe monumente: – Mausoleul și Mormântul Ostașului Necunoscut – Arenele Romane – Turnul lui Țepeș – Fântâna Cantacuzino

➡️ POVESTEA MAUSOLEULUI – Mausoleul, sau Memorialul Eroilor Neamului, a fost construit între 1959 și 1963 de regimul comunist, pentru a servi drept necropolă pentru fruntașii Partidului. După anul 1989, semnificația monumentului s-a schimbat profund. Rămășițele liderilor comuniști au fost mutate, iar monumentul a fost reinterpretat ca spațiu de comemorare a eroilor naționali. În 2006, ansamblul a fost consacrat ca Memorialul Eroilor Neamului, devenind un loc dedicat cinstirii militarilor și personalităților care au contribuit la apărarea României.

Astăzi, Mausoleul din Parcul Carol constituie un important reper istoric, arhitectural și memorial al Capitalei. A fost deschis publicului în mai multe rânduri de-a lungul anilor, prin colaborarea cu Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.” SURSA

N.R.: „În anul 1923, în fața Palatului Artelor (care găzduia Muzeul Militar) a fost amplasat Mormântul Ostașului Necunoscut, ce avea să devină locul național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de români care s-au jertfit pentru întregirea Neamului. Monumentul, operă a sculptorului Emil Wilhelm Becker, a fost inaugurat la 17 mai 1923, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public. Tot în scop memorial, în holul de onoare circular al muzeului a fost așezat un grup statuar reprezentându-l pe Regele Ferdinand I al României sub auspiciile zeiţei Nike (Victoria), iar pe pereți au fost gravate numele ofiţerilor morți în război.

Deoarece palatul Muzeului Militar Național a fost grav afectat de un incendiu, în anul 1938, și de Cutremurul din 1940, acesta a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial – Cimitirul Eroilor Neamului -care urma să cuprindă: Monumentul Eroilor Neamului, Muzeul Militar, cimitirul propriu-zis și clădirile administrative. În toamna anului 1944 lucrările au fost sistate iar şantierul lăsat în părăsire. Proiectul din anii 1942-1943, supervizat chiar de mareşalul lon Antonescu, fusese propus de profesorul Alexandru Tzigara-Samurcaş (care a proiectat și clădirea pentru Muzeul Ţăranului Român) și viza reconstruirea monumentului triumfal „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi.

Actualul mausoleu din Parcul Carol, cu o înălțime de 48 metri, a fost realizat în anii 1959-1963, după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu, și a fost inaugurat la data de 30 decembrie 1963, pe amplasamentul, infrastructura și, în bună parte, după planurile Memorialului început în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru realizarea acestuia, Mormântul Ostașului Necunoscut a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti. Mormântul Ostașului Necunoscut este în prezent clasat ca monument istoric de importanța A, Cod LMI: B-IV-m-A-20105.

Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, cum se numea monumentul la inaugurare, a fost construit în cinstea militanților revoluţionari socialişti. Ironia sorții face ca, pentru a se putea încadra în termenul de predare foarte scurt, arhitecții s-au „inspirat” în proporţie de 99% tocmai din proiectul lui Samurcaş, supervizat de Antonescu.

Monumentul, conceput ca o necropolă, este format dintr-o bază cu un volum construit masiv, de forma stelată, placată cu granit negru pe care sunt amplasate cinci arcade zvelte placate cu granit roşu. Baza conține în interior o incintă circulară (rotondă), căptușită cu plăci din granit roşu, a cărei boltă (cupolă) interioară este ornată cu un mozaic, acoperit cu foiță de aur, adus din Italia. Pentru placările exterioare, granitul roşu şi negru a fost importat din Suedia. Rotonda cuprindea criptele a trei reprezentați de seamă ai comunismului din România: dr. Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. C. I. Parhon.

În semicercul din jurul monumentului se aflau cripte cu rămăşiţele pământeşti ale mai multor militanți pentru cauza muncitorilor, pentru socialism, printre care menționăm, de la stânga la dreapta, pornind de la intrarea în monument, pe următorii: Ştefan Gheorghiu, lon C. Frimu, Mihail G. Bujor, Leontin Sălăjan, Dumitru Petrescu, Alexandru Moghioros, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Stoica, Petre Constantinescu-laşi, Ştefan Voitec, Gheorghe Petrescu, Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Gheorghe Vasilichi, Ion Pas, Constantin Doncea, Petre Borilă, Athanasie Joja, Lucrețiu Pătrășcanu, loan Gheorghe Olteanu, Grigore Preoteasa, Lothar Rădăceanu, losif Rangheţ, Alex. (Alecu) Constantinescu, Gheorghe Petre, Ilie Pintilie, Bela Breiner, Leonte Filipescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea ș.a. În partea dreaptă a monumentului se află un hemiciclu unde erau găzduite urnele funerare ale altor militanți comunişti ca Vasile Luca, Ștefan Foriş, losif Chișinevschi, Mihail Roller, Remus Koffler, Gheorghe Vasilescu-Vasia, Constantin David, Ada Marinescu, Panait Muşoiu, Barbu Lăzăreanu, Simion Stoilov, Mihail Macavei, Ana Pauker ş.a. La înfiinţare, pe terasa superioară a monumentului, într-o amforă de granit, ardea în permanență o flacără, care simboliza amintirea păstrată celor care au slujit cauza clasei muncitoare.

Perioada de tranziţie (1991-2006) – În anul 1991 mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele reprezentaţilor comunişti au fost exhumate și mutate în alte cimitire. Urna cu cenușa Anei Pauker a fost preluată de către familie și dusă în Israel. În baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat și, pentru o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului de la Mărășești, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. La data de 26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I, dar, pentru că în mausoleu se afla încă trupul lui Petru Groza, s-a luat măsura amplasării sale provizorii şi a fost așezat la capătul dinspre intrarea în parc a aleii care duce la Mausoleu.

Prin Hotărârea nr.811 din 6 decembrie 1991, Mausoleul a fost trecut din patrimoniul Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Primăriei Capitalei. În anul 2004, Guvernul Adrian Năstase a transmis în folosință Bisericii Ortodoxe Române o suprafață de 5 hectare din Parcul Carol, pe platoul central, unde urma să se demoleze Mausoleul și să fie ridicată Catedrala Mântuirii Neamului Românesc. Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câştigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei, astfel că Mausoleul a fost salvat. În primăvara anului 2004, chiar începuseră lucrările de demolare și câteva zeci de plăci de granit fuseseră dezlipite de pe mausoleu, existând intenția ca monumentul să fie mutat în Parcul Tineretului.

Memorialul Eroilor Neamului – Denumirea de Memorialul Eroilor Neamului a fost decisă prin Hotărârea de Guvern nr.654/24.05.2006, în contextul aniversării ” Centenarului Parcului Carol I”. Acțiunea prevedea 3 elemente distincte: 1. Reamplasarea Mormântului Ostașului Necunoscut pe locul inițial, din 1923; 2. Ambientarea monumentului construit în deceniul 7 al secolului XX (fost mausoleu); 3. Amenajarea expozițională a hemiciclului. La 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostașului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului. Pentru ambientarea interiorului monumentului, prin tema de concurs s-a prevăzut ca în cele 14 nişe să se amplaseze videoproiectoare independente, care să susțină vizual și auditiv momentele de istorie cărora le sunt dedicate aceste spații. Pe peretele fundal al fiecărei nișe s-a prevăzut să se instaleze panouri albe 1m x 1.40m, pe care să fie proiectate hărți, hărţi dinamice, fotografii, filme, puneri în scenă, discursuri și explicări de strategie, care să ilustreze trei momente importante ale istoriei naţionale: Războiul de Independență 1877-1878, Primul Război Mondial 1914-1919 și Al Doilea Război Mondial 1941-1945. În mijlocul sălii memorialului, după reamenajarea făcută de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, pe locul unde iniţial era depus sicriul fostului lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost instalat grupul statuar „Pe aici nu se trece”, înfățișându-i pe Regele Ferdinand I al României și zeiţa Nike, zeiţa Victoriei din mitologia greacă, operă realizată în anul 1924 de sculptorul loan lordănescu. Lucrarea îl are în centru pe Regele Ferdinand al României şi pe zeița Nike, zeița Victoriei, ce urmează să-i pună pe cap o cunună de lauri. Nike este figurată ca o tânără țărancă română. Regele, în picioare, privit frontal, poartă ținută militară și ține în mâna stânga un rotulus. În jurul regelui, în stânga un vultur şi în dreapta adosat de un trunchi de copac, un soldat cu puşca în mână. Monumentul este gândit pe registre suprapuse ce se citesc ascendent, în spirală. Modelajul viguros, accentuează impresia de măreție.

INSIDER: „Reptilieni pe holurile Parlamentului European cu o cutie în care sunt închiși o familie de umani!” SURSA

N.R.: „Bruxelles, Parlamentul European – sculptura „Familie” de Edith Karlston (Estonia).Familie\” de Edith Karlston (Estonia). „Familie” (2019) este o instalație compusă din trei figuri reptiliene, aranjate împreună pentru a înfățişa un portret de familie neobişnuit. Protagoniştii acestei scene fictive sunt un copil şi părinţii săi, cărora li se atribuie caracteristici şi comportamente umane. Par să privească în aceeaşi direcție şi sunt puşi în scenă cu zâmbete stranii şi similare, întinse pe fața lor asemănătoare şopârlelor. Corpurile lor bandajate şi crăpate, rezultat al turnării betonului brut, sunt izbitor de tactile atunci când sunt puse în scenă într- un mediu clinic supraluminat. Materialele, formele şi spațiul devin o parte importantă a unei lumi performative, aproape carnavaleşti. Această instalație urmează o serie de lucrări ale artistului estonian în care animalele sunt folosite ca alegorii pentru a discuta legătura dintre oameni şi mediu, cum ar fi mediul familial unic expus aici.

Privind mai atent lucrările de mari dimensiuni ale lui Karlson, o cutie miniaturală se află în poala unuia dintre părinţi. Acest ansamblu înrămat înfățişează o „familie (nucleară) model tradițional”, cu mama, tatăl şi cei doi copii ai lor jucându-se fericiți într-un living colorat. Această scenă contrastantă este tipică practicii sale artistice caracterizate ca artă narativă; luând forma unor narațiuni alegorice sau mitologice, peisajul ei fictiv oferă o formă alternativă de existenţă, creând lumi şi realități diferite pentru privitor, precum şi capacitatea de a crea naraţiuni fantastice care sunt mai aproape de realitate decât s-ar putea percepe inițial. Comentând societatea contemporană, Familia serveşte ca o puternică reamintire a egalității, autodeterminării şi libertății individuale, deoarece ,familia” este, în cele din urmă, o comunitate de iubire şi armonie între oameni.

Familia lui Edith Karlson” este expusă în prezent la Parlamentul European, în cadrul expoziției „Artă în democrație” . Expoziția prezintă viziunile critice şi personale ale artiştilor participanți care, prin producția lor artistică, au adoptat o poziție clară în favoarea apărării democrației. Acestia contribuie la consolidarea conștientizării necesității de a apăra libertățile democratice, subliniind datoria de a rămâne vigilenți şi participativi în procese atât de decisive precum alegerile europene.

Edith Karlson (1983) este o sculptoriță care lucrează în principal cu instalații de mari dimensiuni. Figurile din lucrările lui Karlson evocă dualitatea codificată în munca de artist și, de asemenea, în calitate de membru al societății. Creând frecvent forme animale şi figuri antropomorfe, ea abordează oamenii ca ființe animalice ale căror impulsuri, dorințe și dorințe sunt ascunse sub morala lor.

Opera de artă a lui Edith Karlson este adesea descrisă ca nişte fabule, deoarece sculpturilor sale de animale li se atribuie caracteristici şi comportamente umane. Câinii, urşii şi păsările sunt doar câteva dintre creaturile pe care Karlson le foloseşte pentru a comenta funcţia şi disfuncția societății, adesea cu nuanțe critice. Intensitatea cu care aceste teme apar în opera sa reflectă răspunsul societății la transformarea de după 1990.

Edith Karlson a studiat instalații și sculptură la Academia de Arte din Estonia (licență, 2006; masterat, 2008). A fost distinsă cu Premiul pentru Tânărul Artist al Academiei de Arte din Estonia (2006), Premiul Köler Publicului (2015) şi Premiul Anual al Fondului Cultural Estonian pentru Arte Vizuale şi Aplicate (2019). Karlson se numără printre beneficiarii salariului național al artiştilor între 2018-2020 și 2022-2024 și i s-a acordat principalul premiu al Fondului Cultural Estonian în 2021. Edith Karlson a reprezentat Estonia la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția în 2024.

ARHIVĂ: EXPO BRUXELLES: La intrarea în Parlamentul European 2 bucăți din Zidul Berlinului sunt securizate contra hoților mai mult decât Tezaurul Dacic într-un muzeu din Olanda ∆∆∆∆∆ MARKETING COJONES: Extratereștrii se mută în România. Cu credit de la americani!

INSIDER: „De la umilirea prin sărăcie la umilirea prin lux: o mașina de lux și-a făcut garaj din cel mai important muzeu din Chișinău

În anii 90 instituțiile de cercetare, educație, artă și cultură au trecut printr-un proces de umilire crâncenă aici. Lipsa bugetului, dizolvarea statului și distrugerea infrastructurii au dus la fenomene de sărăcire și umilință fără precedent. Muzicanți de top cântau la comanda unor bandiți șansoane, profesori academicieni de top global vindeau în piață lucrurile din apartament, muzeele își deschideau consignație cu blugi turcești la intrare ca să supraviețuiască.

Știu povești sfâșietoare. Erau anii unei sărăcii umilitoare lipsite de minime garanție a zilei de mâine. Noii bandiți făceau legea și dacă unul voia să facă chef în muzeu cu golanii lui – îl închiria și făcea ce doreau ei pe câteva ruble. Statul era în disoluție.

Lucrurile nu s-au schimbat mult. Republica Moldova a rămas cea mai sărăcia țară din Europa cu o mare parte a populației la limita de jos a sărăciei. Un număr imens de locuitori ies și vând în stradă lucrurile din casă: Piața de vechituri e un sfert din Chișinău cred (statistica zice). Mergeți la Gumka/Lokomotiv – piața de vechituri de lângă gară să vedeți. 2025, 31,1% din populația Moldovei se afla în sărăcie absolută.

Mai nou însă lucrurile s-au ”civilizat”: nu mai vin bandiții 90 în geci de piele și pistoale la spate. Acum noii parveniți vor să cucerească centru și să se impună ”civilizat” – au nevoie de blazon. Acum ei au atâția bani că își pot lua ce doresc. Și ce-și doresc? Blazonul, capitalul simbolic al unei lumi imateriale.

Patzanii au 10 Porsche și unde să și le parcheze? Așa la o reprezentanță nu-i cool, nu-i diloc kliovo: asta poate oricine. Trebuie blazon de viță nobilă: că nu mai suntem în 90 – acum evro-bandiți.

Da ia să facem noi un Garaj din cel mai frumos muzeu al Moldovei – Garajul Porsche la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Eu nu sunt un purist și înțeleg multe – dar trebuie ținut cont de context totuși. De ce să umilești așa doar că poți?

Recent acolo au propus să facă o rampă pentru oamenii cu nevoii speciale – nu s-a acceptat: Muzeul s-a opus construcției unei rampe pentru persoanele cu dizabilități din motiv că ar strica ”integritatea clădirii”. Cum au venit pațanii cu Porșu: s-a rezolvat tot, pojaluista, poftim – dezmembrat părți din galerie, introdus bolizii frumos fără acte și ce mai e nevoie, fără regulamente etc. Cine plătește – comandă muzica. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală s-a transformat într-un Garaj Porsche.

Într-o țară atât de săracă, unde o mare parte a populației fuge la muncă afară – spre 40% în 30 de ani – și o altă mare parte își vinde lucrurile din casă – să faci un astfel de gest de umilință de lux … e cum ar zice Nabokov – poșlosti: un act de un mare kitsch care cuprinde nu doar partea vulgar estetică ci și una profund amorală de mare dispreț. Este disprețul unei elite parvenite pentru realitatea și oamenii din jur.

Adică noua elită parvenită zice simplu: voi aia sărăntocii pe cărucior nu puteți intra în Muzeu – în muzeu se intră cu bolidul direct, bl.a. Pentru voi există Piața de vechituri – pentru noi Muzeul e Garaj.

Cam asta este esența tranziției și reformelor moldovenești, cu noua elită parvenită care a prins la bani prin muncă cinstită nu ca plebea leneșă. Aplauze îndelungate… A, firește: patriotic – e Porsche cu IE ca kitsch-ul să fie și etno. Atenție: Brandul de țară „Pomul Vieții” reprezintă identitatea turistică și economică a Republicii Moldova – și acum el e pe Porsche – deci e cu parafă de la șefii cei mari. Bun așa.

Am înfrânt.

PS – pentru cine nu mă crede: În 2025, 31,1% din populație se afla în sărăcie absolută, iar 15,1% în sărăcie extremă. În ceea ce privește sărăcia absolută, rata în sate a constituit 40%, mai mare decât în orașe, unde a fost de 21,1%. În regiunea Nord, rata a fost de 31,6%, în regiunea Centru – 38,8%, iar în regiunea Sud – peste 46%. Datele au fost prezentate pe 29 mai de Biroul Național de Statistică (BNS) și nu includ teritoriul din stânga Nistrului și municipiul Bender.” SURSA

EPILOG: „Porsche a venit în RM și și-a propus să vândă 4 mașini. Știți câte a vândut? Îmi soptesc băieţii care se pricep că s-au vându 44 bucăți și e coadă.”

N.R.: „Unul dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului nostru cultural – Pomul Vieții – a inspirat un proiect exclusiv realizat de Porsche: model unic 911 GT3 Touring „Tree of Life”. Automobilul impresionează printr-un degrade cromatic deosebit, care trece de la Violapurple Metallic la Chromaflair Magic Magenta, simbolizând creșterea, transformarea și ciclurile naturii – valori reprezentate de Pomul Vieții în cultura noastră. Chiar și jantele au fost personalizate pentru a continua această poveste vizuală, iar un detaliu discret, dar plin de semnificație – litera „M” integrată în grila frontală – aduce un omagiu Republicii Moldova. 🌍 Prezența simbolului Pomului Vieții pe acest Porsche Sonderwunsch, spun organizatorii, reprezintă o recunoaștere internațională a patrimoniului cultural al țării noastre și demonstrează că tradițiile autentice pot inspira creații contemporane de excepție.”

ARHIVĂ: CHIȘINĂU, MOLDOVA: Bloc comunist cu anexă capitalistă multilateral dezvoltată – restaurant, pub, terasă și o biserică având cupolă aurită! ∆∆∆∆∆ CHIȘINĂU: De la Plugarul Universal şi Cosmic înapoi în ruine, istoria recentă în miniatură a Basarabiei! ∆∆∆∆∆ CHIȘINĂU MARKETING: Un kilogram de bijuterii din aur și argint, aruncate în mulțime!

INSIDER: „Am mai trecut încă o dată pe la Românești să văd minunea asta!” SURSA

N.R.: „Biserica veche de la Românești (Potlogi) se va contopi cu cea nouă, la finalul lucrărilor. Este vorba despre o reluare a unei povești vechi de peste 20 de ani. Preotul paroh din acea perioadă, sprijinit de întreaga comunitate, a vrut să construiască o biserică nouă. Cea care exista și dăinuie de pe la 1878 nu mai făcea față afluxului de credincioşi, comunitatea aflându-se într-o continuă dezvoltare. Şi mai era, pe de altă parte, nevoie să faci față şi cultelor protestante foarte bine înfiripate în localitate. Aşa s-a pus bazele construcției unui nou aşezământ de închinăciune. De strângerea fondurilor s-a ocupat parohia. Şantierul s-a deschis în aceeaşi curte, în imediata apropiere a bisericii vechi, cu hramul „Sfântul Nicolae”.

Se pare că prima intenție a fost aceea de a se solicita Ministerului Culturii declasificarea clădirii vechi din categoria monumentelor istorice, pentru a putea fi demolată. Documentele au fost trimise către instituțiile abilitate de acum 10 ani, dar până acum nu s-a oferit nicio soluție. Ctitorii locali au pornit ridicarea bisericii fără să dețină toate avizele şi autorizațiile necesare, mizând pe faptul că, în timp, se va rezolva şi această problemă. Reprezentanții Primăriei Potlogi nu au fost de acord cu emiterea autorizației de construcţie. Ba chiar au întreprins demersuri legale, încă de acum 7-8 ani, pentru întreruperea lucrărilor până când se va intra în legalitate. Au existat somații în acest sens. Lucrările s-au oprit. Micuța biserică a fost înglobată în noua construcţie, aşteptându-se şi acum avizul de declasificare din lista monumentelor istorice.

În 1932, prin grija unui negustor bogat din zona Răcari, pe numele său lorgu Dumitrescu, la bisericuța tip navă s-ar fi adăugat turla, o şarpantă şi alte elemente. Pentru construcția noii biserici, s-ar fi obținut, în 2019, aviz de la Comisia zonală pentru monumente istorice, dar cu respectarea unor declasificări parțiale. Adică, se păstrează zidurile şi anumite părţi, elemente de valoare din biserica veche. Dosarul a fost înaintat la Comisia Națională pentru Monumente Istorice. După studierea documentelor, s-a cerut refacerea studiului istoric în conformitate cu unele îndrumări. După ce se va parcurge această etapă, se aşteaptă avizul şi respectarea celor hotărâte de Comisia zonală şi de cea națională. Practic, în biserica nouă, când va fi gata, se vor regăsi masiv, la loc de cinste, masive elemente din aşezământului ridicat în 1878.” DETALII