INSIDER: „Floarea de nu-mă-uita – simbolul fidelității, al memoriei și al uneia dintre cele mai frumoase legende europene. Puține flori au reușit să adune în jurul lor atât de multe legende, povești și simboluri precum delicata floare de nu-mă-uita (Myosotis), cunoscută în limba engleză sub numele de Forget-Me-Not. Cu petalele sale mici, de un albastru intens, și centrul galben strălucitor, această plantă aparent modestă a devenit, de-a lungul secolelor, unul dintre cele mai puternice simboluri ale iubirii necondiționate, loialității și amintirii.

Originară din Europa și Asia, floarea de nu-mă-uita crește spontan pe malurile râurilor, în poieni, păduri și zone umede. Deși există peste o sută de specii din genul Myosotis, toate au în comun frumusețea discretă și culoarea albastră care le-a făcut ușor de recunoscut încă din Evul Mediu. Numele românesc „nu-mă-uita” este o traducere fidelă a denumirii răspândite în multe limbi europene. În germană este cunoscută ca Vergissmeinnicht, în franceză Ne m’oubliez pas, iar în engleză Forget-Me-Not. Toate aceste denumiri trimit către aceeași idee: dorința de a rămâne în memoria celor dragi.

Cea mai cunoscută legendă despre această floare își are originea în spațiul germanic medieval. Se spune că un cavaler și iubita sa se plimbau pe malul unui râu când acesta a observat o floare albastră crescând aproape de apă. Încercând să o culeagă pentru femeia iubită, cavalerul a alunecat și a fost luat de curenții puternici. Înainte de a dispărea în valuri, a reușit să arunce floarea spre iubita sa și a strigat: „Nu mă uita!”. Din acel moment, floarea a devenit simbolul iubirii eterne și al fidelității.

În Evul Mediu, cavalerii purtau adesea această floare brodată pe haine sau gravată pe podoabe înainte de a pleca la război sau în cruciade. Ea reprezenta promisiunea că se vor întoarce acasă și că dragostea lor va rămâne neschimbată, indiferent de distanță sau de trecerea timpului. În perioada Renașterii, floarea de nu-mă-uita a devenit un motiv frecvent întâlnit în pictură, manuscrise și bijuterii. Artiștii o foloseau pentru a sugera fidelitatea, memoria și legăturile sufletești care nu puteau fi distruse de timp. Numeroase portrete aristocratice din secolele XV și XVI înfățișează personaje purtând mici buchețele de nu-mă-uita, ca semn al devotamentului față de familie sau față de persoana iubită. În secolul al XIX-lea, în epoca victoriană, când limbajul florilor devenise o adevărată formă de comunicare, nu-mă-uita transmitea un mesaj clar: „Nu mă uita niciodată”, „Îți voi rămâne credincios” sau „Te voi păstra mereu în suflet”. O simplă floare putea exprima sentimente pe care regulile stricte ale societății nu permiteau întotdeauna să fie rostite. De-a lungul timpului, această plantă a căpătat și o puternică valoare comemorativă. În multe țări europene, ea este folosită în ceremonii dedicate eroilor căzuți în războaie, victimelor conflictelor sau persoanelor dispărute. Micile flori albastre au devenit un simbol al memoriei colective și al respectului pentru trecut.

Din punct de vedere botanic, nu-mă-uita este o plantă rezistentă și surprinzător de adaptabilă. Înflorește primăvara și la începutul verii, preferând locurile răcoroase și umede. Florile sale au doar câțiva milimetri în diametru, însă apar în grupuri bogate care transformă pajiștile și malurile apelor în adevărate covoare albastre.

În folclorul european, se credea că această floare aduce noroc îndrăgostiților și îi ajută pe cei plecați departe să se întoarcă acasă. În unele regiuni, tinerele păstrau câteva flori presate între paginile unei cărți sau într-o scrisoare, considerând că astfel iubirea nu se va stinge niciodată.

Astăzi, floarea de nu-mă-uita continuă să inspire artiști, scriitori și grădinari din întreaga lume. Deși este una dintre cele mai mici flori întâlnite în natură, mesajul ei rămâne la fel de puternic ca acum sute de ani: memoria, iubirea și legăturile dintre oameni pot dăinui dincolo de timp. Poate tocmai de aceea, după atâtea secole, această floare delicată continuă să poarte același nume emoționant. Nu doar pentru că este frumoasă, ci pentru că amintește fiecărei generații cât de important este să nu uităm oamenii, locurile și poveștile care ne-au construit istoria.” SURSA

N.R.: Floarea ,nu-mă-uita” (Myosotis) este o plantă delicată, originară în mare parte din emisfera nordică, dar răspândită în întreaga lume. Myosotis aparţine familiei Boraginaceae, ce conține peste 50 de specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Este întâlnită din Noua Zeelandă, până în Europa, Asia şi America de Nord. Crește atât în stare spontană, cât și cultivată în grădini. Denumirea populară a florii este o traducere exactă a germanului ‘Vergissmeinnicht’ (Nu-mă-uita). Denumirea ştiinţifică a florii provine din greaca veche µuoowtiç (myosotis), „urechea şoarecelui”, datorită frunzelor care par să semene cu urechile unui şoarece.

Aspect: Erbaceu, tufe scunde, compacte. Frunzele sunt opuse simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Florile sunt hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee (*), rar cu câteva bractee, în cimă scorpioidală (**). Caliciu are cinci diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu cinci petale îndepărtate cu gâtul închis prin solzi gălbui şi cinci stamine. Fructele sunt păstăi, care conțin multe seminţe mici. În funcție de specie, înfloresc din luna mai până în iulie. Se înmulțeşte atât pe cale sexuată (prin seminţe) cât şi pe cale asexuată (butaşi). Preferă sol de grădină mai humos şi poziții semiumbroase. Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri şi grădini, balcoane, interioare şi ca flori tăiate. Sunt specii care se pot forţa. – plante pot fi determinate, prin tehnici speciale de temperatură şi lumină, să înflorească mai devreme decât ar face-o în mod normal în natură.

(*) Bractee: Frunze mici sau solzi care cresc la baza florilor. Când se spune ,,fără bractee”, înseamnă că tulpina florii este goală în acea zonă. Dacă sunt ,rare”, înseamnă că poți vedea una sau două din greşeală.

(**) Cimă scorpioidală: Un tip de inflorescență (grup de flori). Tulpina se îndoaie ca o coadă de scorpion, iar florile înfloresc treptat, una după alta, pe aceeași parte.

ARHIVĂ: TOPORAȘI/ TĂMÂIOARE: Parfumul lor dispare & reapare magic, datorită beta-iononei, care amorțește temporar receptorii olfactivi din nasul uman

INSIDER: „Monumentul lui Nicolae lorga din Saranda (Albania) cinsteşte istoricul şi politicianul român pentru contribuția sa esențială la istoria şi crearea statului modern albanez. Amplasat pe faleza oraşului, bustul marchează legătura istorică legată de terenul dăruit de Regele Zog I și de fostul Institut Român. Placa trilingvă (română, albaneză şi engleză) amintește datele vieții sale (1871-1940) şi rolul său în sprijinirea Albaniei moderne şi a cercetărilor arheologice. Regele Zog l i-a oferit lui lorga un teren în Saranda în semn de recunoştinţă, teritoriu pe care marele istoric I-a donat ulterior statului român pentru a înființa un așezământ cultural.

N.R.: „Între anii 1934 şi 1939, România a avut un teren la Marea lonică, în Sarandë, Albania. Regele Zogu (Zog I) îi donase terenul lui Nicolae lorga, drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la istoria şi la independenţa Albaniei, precum şi la soarta Balcanilor. Marele istoric Nicolae lorga a donat apoi statului român 50% din suprafaţă şi astfel România a dobândit ieşire şi la Marea Mediterană, prin Marea lonică.

Institutul Român de la Sarandë (Casa lorga) a purtat încă de la înfiinţare numele întemeietorului său. Casa a fost construită în 1937 pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi pe malul Mării lonice, la Sarandë, pe care Nicolae lorga (1871- 1940) I-a primit în dar din partea Regelui Zogu, drept recunoștinţă pentru redactarea primei Istorii a Albaniei, realizată de academicianul român şi publicată în 1919. Istoria a fost scrisă în urma unor cursuri pe care profesorul lorga le-a ținut la Universitatea din Bucureşti şi care au fost utilizate ca material documentar de delegaţia albaneză la Conferinţa de pace de la Londra din 1919, unde a susţinut cauza independenţei şi a recunoaşterii pe plan internaţional a Albaniei şi a graniţelor ei.

lorga a cedat acel teren statului român, în 1934, cu condiția de a se construi acolo o clădire care să servească drept institut de studii şi cercetări arheologice. În cadrul concesiunii a fost fondat în 1937 un astfel de institut, care a funcţionat între 1937 şi 1940, apoi din nou între 1942 şi 1944. Clădirea institutului a fost proiectată de arhitectul român Petre Antonescu. Concesiunea românească a fost achiziţionată de România prin „soft power” şi, prin urmare, elemente ale Forţelor Armate Române nu au fost niciodată dislocate în zonă. Teritoriul a fost în cele din urmă cucerit de Italia, împreună cu toată Albania, în aprilie 1939.

Acest subiect a fost abordat din nou chiar recent în discuţiile bilaterale dintre cele două state, subliniindu-se importanţa finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei lorga din Sarandë, proprietate a statului român naţionalizată după instaurarea regimului comunist în Albania şi vândută de autorităţile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar, în 1992.

În paralel cu demersurile pe cale administrativă şi jurisdicţională, problematica recuperării imobilului a fost ridicată de către partea română în cursul mai multor întrevederi bilaterale, inclusiv la cel mai înalt nivel, cu solicitarea de a fi puse în aplicare deciziile instanţelor albaneze Deocamdată, aceste declaraţii au rămas fără efecte concrete până în prezent, principala problemă invocată fiind despăgubirea cuvenită cumpărătorului care a achiziționat imobilul în 1992. Demersurile la nivel politic vor continua la toate nivelurile până la soluţionarea acestui dosar”, a comunicat, recent, Ministerul Afacerilor Externe pe tema teritoriului românesc din Albania.

În noiembrie 2016, Institutul Cultural Român a dezvelit la Sarandë bustul marelui istoric şi politician român Nicolae lorga, lucrare realizată de către sculptorii de origine aromână Zisa Musha şi Mario Musha, din Fier, Albania.

Prelegerile lui Nicolae lorga despre istoria Albaniei, care oferiseră delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea „Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais”. lorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florenţa, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat 1462 – „Formula e pagëzimit”, o formulă de botez, un text liturgic scris de arhiepiscopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli. Opera lui Nicolae lorga conţine numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, cercetări privind viaţa aromânilor (românilor din Balcani), evoluţia şi autohtonia lor în părţile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania. lorga a arătat că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte şi de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârşit ale Antichităţii şi de început ale Evului Mediu.” DETALII

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

ARHIVĂ: PALERMO: Nicolae Bălcescu patriot și luptător pentru trezirea României moderne. Italienii i-au făcut statuie!

INSIDER: „Un turn inspirat din Pisa se înalță prin fațada acestei clădiri din Lahijan, nordul Iranului. Cunoscută local sub numele de Borj-e-Pisa, structura are ecouri arcadele stivuite ale punctelor de reper şi coloanele subțiri între rânduri de ferestre moderne. Contrastul devine şi mai ireal cu unitățile de aer condiționat montate direct lângă arcadele sale ornate.” SURSA

N.R.: „Această clădire neobişnuită, cu o replică parțială a Turnului din Pisa integrată direct în faţadă, se află în Lahijan, în nordul Iranului. Cunoscută local sub denumirea de Borj-e-Pisa, structura combină elemente arhitecturale moderne cu arcadele etajate şi coloanele specifice celebrului monument italian.

Localizare: Imobilul se află pe Strada Nima (Nima Street) din oraşul Lahijan, provincia Gilan, Iran, o zonă de la poalele Munţilor Alborz cunoscută pentru mixul eclectic de stiluri arhitecturale. Contrastul vizual dintre elementele clasice inspirate din Renaşterea italiană şi estetica utilitară a blocurilor contemporane stârneşte frecvențe dezbateri online privind autenticitatea sau funcționalitatea „Turnului”.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v90), quality = 75?

ARHIVĂ: TURNUL DIN PISA: Inginerii l-au salvat de la prăbușire și îl pot poziționa vertical. Oare îl pot înclina și în partea opusă?

INSIDER: „Braseria Odeon – Splaiul Unirii Nr 162. Arhitect Godillot Alexis (1869)” SURSA

N.R.: „Palatul Odeon (cunoscut şi ca fosta Zahanaua 33 / Restaurantul Odeon), o clădire istorică situată pe Splaiul Unirii nr. 162, în zona Timpuri Noi din Bucureşti. În 1869, pe malul Dâmboviței, în „Livada de duzi” din Mandavrela, arhitectul francez Alexis Godillot ridica o clădire care avea să devină un simbol al Bucureştiului de aur, reper arhitectural reprezentativ din zona fostului Abator Comunal. Aceeaşi mahala unde Maria Tănase s-a născut. Acelaşi cartier unde boierii se ospătau la Zahanaua, cârciuma vestită pentru delicatesele sale măcelăreşti. Acelaşi Bucureşti care în perioada interbelică era supranumit „Micul Paris”. Odeon Palace este singura clădire rămasă din vechea administrație a Abatorului – un monument arhitectural care a traversat 156 de ani de istorie.

În anii recenti, clădirea a fost reabilitată funcționând ca spațiu de ospitalitate şi evenimente (Restaurantul Odeon/ Imperial Glamour) – destinație culinară unde tradiția se împleteşte cu inovația, într-un decor interbelic autentic. Cele 5 săli distinct amenajate găzduiesc evenimente de la 25 la 200+ invitaţi.

1868-1869 Începutul – Alexis Godillot şi „Livada de Duzi. În 1868, arhitectul francez Alexis Godillot predă primăriei București planurile pentru o clădire monumentală pe malul Dâmboviței. Un an mai târziu, în 1869, construcția este finalizată în „Livada de duzi” din mahalaua Mandavrela – parte a administrației Abatorului Bucureşti. Godillot, acelaşi arhitect care va proiecta Halele din Piaţa Amzei (1872), Hala Ghica şi Hala Centrală din Piaţa Mare, imprimă capitalei o amprentă arhitecturală de influenţă franceză. Clădirea devine singura supravieţuitoare din ansamblul fostei administrații – un martor de piatră al transformărilor care urmează.

Sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX Zahanaua Boierească – Cârciuma unde boierii se ospătau. În aceeaşi zonă, Zahanaua – cârciuma de lângă abatoare – devine locul unde boierii savurează delicatese neobişnuite: oase cu măduvă, fudulii, preparate „măcelărești” considerate rafinamente culinare ale epocii. Ospitalitatea românească se îmbină cu tentele de eleganţă urbană într-un București care se transformă rapid, privind spre Occident, dar păstrându-și rădăcinile locale.

1913 – Maria Tănase şi Mandavrela. Se naşte Maria Tănase – cea care va deveni vocea simbolică a României. În perioada interbelică, glasul ei duios răsună în restaurantele bucureştene, în turnee naționale și internaționale, definind spiritul cultural al capitalei. Mandavrela, cartierul modest de pe malul Dâmboviței, dă naștere uneia dintre cele mai mari artiste ale țării.

1920-1940 – Epoca de Aur – Micul Paris al României. Perioada interbelică aduce Bucureștiului gloria maximă. Sub domnia regelui Carol al II-lea, capitala cunoaște transformări urbanistice spectaculoase. Stilul Art Deco domină arhitectura, Bulevardul Magheru se ridică ca simbol al modernității, restaurantele şi cafenelele devin centre ale vieții sociale şi culturale. Bucureştiul se conectează la circuitul ideilor occidentale, câștigându-şi supranumele de „Micul Paris” – un oraş vibrant, cosmopolit, plin de artă, muzică şi rafinament culinar.

1925-1935 Banca Chrissoveloni – Sediul unei Puteri Financiare. Clădirea este concesionată Societăţii Sapira, tutelată de Banca Chrissoveloni – până în 1933 una dintre cele mai puternice instituții financiare din România. Palatul devine temporar reședința acestei societăți, jucând un rol în viața economică a capitalei până la căderea Bursei de pe Wall Street.

Sec. XX Modernitatea – Metamorfoze şi adaptări. De-a lungul decadelor, clădirea traversează transformări multiple, adaptându-se vremurilor şi schimbărilor politice și sociale ale României. Fiecare epocă își lasă amprenta, dar structura arhitecturală monumentală rezistă – ultimul martor al administrației Abatorului, ultimul fragment vizibil al acelui București de altădată.

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82?

2024-2025 Renașterea. Odeon Palace – Restaurant and Events – Astăzi, Odeon Palace renaşte sub un concept care îi respectă moștenirea și o readuce la viaţă. Brasseria servește bucătărie românească şi franceză într-un cadru care păstrează esenţa interbelică. Cele 5 săli distinct amenajate – de la intimul Salon Mandravela la grandiosul Palais Hall – sunt gata să scrie poveşti noi.

156 de ani mai târziu, Palatul continuă să fie oglinda unui București interbelic de poveste.” DETALII

INSIDER: „Un templu grecesc ascuns în Biserica Greacă Buna Vestire din Bucureşti.

Vă plimbați prin Bucureşti? În spatele unei porți de fier din apropierea Ambasadei Greciei se ascunde una dintre cele mai neobişnuite biserici ale oraşului – una care nu seamănă deloc cu bisericile ortodoxe care au cupolă și pe care le veţi vedea peste tot. Construită în 1899 ca şi capelă a Ambasadei Greciei, Biserica Greacă Buna Vestire are forma unui templu ionic, cu acoperiş în două ape şi coloane de piatră direct din antichitate. Capitelurile sale sunt modelate după cele ale anticei Histrii, de pe coasta Mării Negre, în timp ce în interior veți găsi picturi neo-bizantine şi o catapeteasmă din marmură lucrată la Atena. Este genul de loc pe lângă care mii de oameni trec fără să ghicească vreodată ce se află în spatele balustradelor – merită vizitat dacă explorați oraşul.

Adresa: Bd. Pache Protopopescu 1, Bucureşti” SURSA

N.R.: Scrie la intrare că în luna iulie sunt slujbe în fiecare duminică de la ora 8.00. Weekendul trecut a fost festivalul grecesc.

Biserica Greacă „,Buna Vestire” din Bucuresti a fost construită după planurile arhitectului german A. Lardel, iar capitelurile coloanelor exterioare au fost realizate în mod explicit având ca model piesele arheologice ionice descoperite la cetatea antică Histria, situată pe malul mării Negre.

Repere arhitecturale importante ale edificiului: Forma: Clădirea imită structura unui templu antic grecesc (stil ionic, hexastil- pseudoperipter), fiind o raritate pentru peisajul religios bucureştean. Capitelurile: Elementele superioare ale coloanelor îmbină stilul clasic grecesc cu moștenirea istorică dobrogeană de la Histria. Interiorul: Spre deosebire de exteriorul păgân/clasic, interiorul este complet amenajat în tradiția ortodoxă neobizantină.

INSIDER: „Ca experiență a fost foarte interesantă. Și nu doar pentru copii, ci și pentru adulți. A fost puţin înfricoşător în momentul în care am întrat în locație și am văzut un şarpe încolăcit de gâtul unui om, însă ulterior ne-am obişnuit, inclusiv ne-am aclamatizat cu temperatura uşor ridicată din interior. Însă presupun că e normal, având în vedere ce animale sunt pe acolo. Noi am avut parte de compania unui porcuşor de guinea, de un iepuraş care pur și simplu făcea spectacol (se ridica în 2 picioare și își băga boticul în paharul cu limonada), de asemenea și un gecko. Foarte drăguțe și cuminți toate. Porcușorul de guinea atât de tare se simțea confortabil, încât a facut și un pipi mic pe masă. Chiar ne-am bucurat de întreaga experiență. Merită încercat!”

INSIDER 2: „Experienţa la ZooCafe Bucureşti a fost una memorabilă, totul începând cu un proces de rezervare extrem de eficient. Am solicitat o masă pentru un interval orar bine delimitat, am primit confirmarea rapid, iar ziua vizitei a decurs fără nicio problemă. Este un concept unic în oraş, reuşind să creeze o conexiune specială între oameni şi lumea necuvântătoarelor într-un cadru relaxat.

Ceea ce face acest loc cu adevărat special este interacțiunea directă: la masă îți este adus un „oaspete” neaşteptat, fie că este vorba despre o broscuță țestoasă, o şopârlă fascinantă sau un iepuraş pufos. Atât cei mici, cât și cei mari au ocazia rară de a mângâia animalele şi de a învăța, sub supraveghere, cum să se poarte cu ele cu blândeţe şi respect. Este o lecţie de empatie oferită pe viu, dublată de o experiență senzorială deosebită. În ceea ce privește meniul, poți servi un prânz rapid în timp ce admiri papagalii colorați sau reptilele. Deşi opţiunile culinare nu sunt extrem de numeroase, mâncarea este decentă şi corect preparată.

INSIDER 3: „Super tare conceptul. Am avut 5 animăluţe: un pui de şarpe, un porcuşor de Guineea, o şopârlă simpatică foc, un hamster şi o broscuţă țestoasă. Animalele sunt foarte chill, şi friendly. Şarpele mi-a plăcut cel mai mult, e foarte cuminte și a fost o experienţă plăcută. Acum la mâncare nu am încercat decât salata de vinete şi ouă Benedict dar nici una nici alta nu mi-a plăcut prea tare. Salată avea prea multă ceapă roşie şi sosul Benedict avea prea mult muştar cred si o textura diferită. Localul e nice, stafful este de treabă şi se vede că sunt îngrijite animăluțele. Pentru experiență merită vizitat.”

INSIDER 4: „ZooCafe – o locație foarte interesantă şi captivantă, mai ales pentru copii! lepuri, şopârle, broască țestoasă, gheko leopard, tarantulă şi o căpriță simpatică ce se plimbă nestingherită pe scări. Multe vietăți simpatice care sigur vă vor surprinde plăcut. Perfect pentru o ieşire cu cei mici – vor fi cei mai fericiți! Recomand rezervare din timp, pentru că e plin mai mereu. Fără rezervare, există şanse mari să nu găsiţi locuri libere.”

INSIDER 5: „Doua zile am sunat la ei la număr de mobil de pe site și nimic. Respingea automat orice apel. Am mers până acolo ca să găsesc scris pe ușă ca e ocupat 100% Am intrat și mi s-a spus ca rezervările se fac doar pe site. Doamna vorbea peste mine, nici nu mă lăsa să termin frazele. Mi-a făcut însă rezervare pe seară. Salata Caesar bună. Cheescake-ul cu lămâie foarte proaspăt. Delicios. Cât despre animăluțe… super simpatice și prietenoase!

Dragi părinți, educați-vă copiii înainte de a veni cu ei într-un loc public care, ce să crezi, nu e spațiu de joacă! Învățați-i să nu bată în geamuri, să nu urle, să nu chinuie animalele. Trebuie să li se explice aceste lucruri înainte! Să vorbească liniștit căci mai sunt și alți oameni în jur… copii, da, dar animalele erau mai cuminți și mai educate… Citiți și regulile care vi se aduc odată cu meniul! În plus, gândiți-vă la vietăți și nu vă dați cu parfumuri puternice! Felicitari pentru idee. Este cu adevarat o experienta minunata!”

N.R.: „Zoo Café din Bucureşti este o cafenea tematică unică situată pe Bulevardul Basarabia nr. 94, Sector 2, unde poți savura o băutură sau un desert în timp ce interacționezi direct cu animale exotice şi domestice. O combinație între o cafenea obişnuită/ restaurant şi un spațiu de interacţiune cu animale. Poți mângâia şi admira animăluțele în timp ce stai la masă. Interacţiunea cu animăluțele este sigură – sunt sănătoase, vaccinate şi se simt confortabil în preajma oamenilor. Personalul, întotdeauna disponibil îndruma cu privire la modul de interacțiune în siguranţă cu ele. Este un loc foarte căutat, motiv pentru care se recomandă adesea rezervarea unei mese din timp. Program: zilnic 11-22.

Reguli: Durată de 60 de minute: Timpul alocat pentru o rezervare și interacțiune este de cel mult o oră. Fără animale de companie: Nu ai voie să vii cu propriul tău animal de acasă, pentru a proteja sănătatea și liniștea creaturilor de acolo. Este interzis să tragi, să sperii sau să manipulezi animalele fără permisiunea sau în absenţa personalului. Fără hrană adusă de acasă: Nu ai voie să hrănești animalele cu mâncarea ta sau cu altceva adus de tine. Nu bate în geamurile terariilor şi nu umbla singur în cuşti sau în locurile special amenajate pentru ele.

Nu faceţi mişcări bruşte și nu faceți zgomote puternice care sperie animalul. Lăsați animalul să se retragă dacă nu dorește să fie mângâiat sau hrănit.

„Bun venit la ZooCafé Apropiați-vă de creaturi fascinante precum şerpi, reptile și iepuri jucăuşi în timp ce vă savurați cafeaua preferată. Savuraţi, relaxați-vă şi explorați o experiență de cafenea unică, unde sălbăticia se întâlnește cu ceașca dumneavoastră!” DETALII

INSIDER: „🌻 The Sunflower Room – pășește în universul lui Van Gogh

În această vară, Mega Mall București găzduiește The Sunflower Room, una dintre cele mai spectaculoase instalații din cadrul proiectului The Unexpected Gallery. Inspirată de celebra serie de picturi „Sunflowers” a lui Vincent van Gogh, experiența transformă una dintre cele mai iubite opere de artă din lume într-un decor pe care îl poți explora la propriu. Sute de flori-soarelui, oglinzi amplasate pe pereți și tavan și un joc impresionant de lumini creează iluzia unui câmp nesfârșit, unde fiecare pas oferă o perspectivă diferită. Reflexiile multiplică florile la infinit, iar atmosfera caldă, în nuanțe aurii, te face să ai impresia că ai intrat într-un tablou.
Floarea-soarelui ocupă un loc special în creația lui Van Gogh. Artistul a realizat mai multe versiuni ale acestei serii între anii 1888 și 1889, transformând-o într-un simbol al luminii, speranței, prieteniei și renașterii. Astăzi, aceste picturi sunt considerate printre cele mai valoroase și recognoscibile opere din istoria artei.

The Sunflower Room reinterpretează această capodoperă într-o manieră contemporană, îmbinând arta, tehnologia și fotografia într-o experiență captivantă. Este un loc unde nu doar privești o operă de artă, ci ai senzația că faci parte din ea, înconjurat de un univers infinit de flori și lumină.
📍 Instalația poate fi vizitată la Mega Mall București, în perioada 24 iulie – 31 august 2026, zilnic între orele 12:00 și 20:00, accesul fiind gratuit prin aplicația SPOT.
O experiență care demonstrează că, uneori, arta poate fi trăită cu toți pașii, nu doar privită de la distanță.” SURSA

N.R.: „Locație: Complexul Mega Mall Bucureşti, situat la nivelul solului (Ground Floor), în proximitatea magazinului MyGeisha şi a restaurantului Rituals. Adresa: Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 3-5, sectorul 2. Centrul comercial este situat lângă Arena Națională.”

INSIDER: „Larysa Bernhardt (n. 1981 în Ucraina) este artist textilist; coase de când se știe, iar sculpturile textile pe care le creează sunt creaturi timide, naive și nostalgice. „Mitologia și folclorul din jurul moliilor și fluturilor poartă un simbolism complex și uneori contradictoriu ~ Am fost întotdeauna atrasă de natura lor paradoxală. Sunt locuitori ai nopții și povestitori.”

Și-a petrecut primii ani în Ucraina, înconjurată de meșteșuguri textile tradiționale și a învățat cusutul și tradițiile de lucru cu acul transmise din generație în generație, pe partea maternă a familiei sale. S-a mutat în Statele Unite la 30 de ani și locuiește în prezent în Missouri, creând sculpturi textile 3D complexe şi molii brodate. A descoperit materiale cu modele vintage care să-i inspire sculpturile textile în formă de molii. Îşi procură țesăturile din întreaga lume, iar când acestea sosesc – purtând uneori miros de cafea şi mirodenii, alteori de cărţi vechi şi lavandă – ea ştie că în spatele lor se ascunde o poveste. Ideea acestui parteneriat improbabil a venit din fascinația îndelungată a lui Bernhardt pentru textilele nostalgice. Pentru a se asigura că acestea se mențin în stare bună, ea verifică în mod obișnuit dacă există larve de molii în pliurile pânzei. Acest ritual a declanșat ideea de a contopi delicata țesătură cu „inamicul” său natural.

Drept urmare, artista a descoperit și o nouă dragoste și apreciere pentru insectele înaripate și spune că este inspirată de modul în care moliile caută neobosit și fără teamă lumina. Moliile Larysei sunt pline de broderii de mână, cu aplicații de mărgele pe tapiserii vintage necesită, în general, între 10 zile și trei săptămâni per bucată, în funcție de design, fără să transfere schițe preliminare direct pe țesătură. Materialele: tapiserii antice, catifea bumbac, in belgian, sârmă, si margele sticla cehe, arată atât de moi și catifelate. Sculpturile ei de molie variază în general între 328$ și 800$, în funcție de dimensiune, materiale și galerie sau listarea direct-shop.” SURSA

N.R.: Moliile şi fluturii au un simbolism bogat şi opus, reprezentând transformarea, sufletul, lumina şi întunericul. Fluturii simbolizează viaţa, ziua și bucuria, în timp ce moliile reprezintă noaptea, misterul, moartea şi atracţia spre foc.

Simbolismul Fluturilor – Transformare: Metamorfoza din omidă în aripă colorată arată renașterea şi schimbarea în bine. – Lumină şi bucurie: Fiind activi ziua, sunt asociați cu soarele, speranţa și sufletele curate. – Cultură: În multe culturi, ei sunt mesageri ai păcii şi norocului.

Simbolismul Moliilor – Noapte şi taină: Trăiesc în întuneric şi sunt ghidați de lună, nu de soare. -;Atracţia fatală: Zborul lor spre flacără vorbește despre sacrificiu, dorință puternică și pericol. – Sufletul pierdut: În folclor, o molie care intră în casă poate anunța o schimbare grea sau un avertisment ascuns.

Textilele nostalgice sunt materiale şi țesături care trezesc emoții şi amintiri legate de trecut, evocând stiluri din epoci trecute, cum ar fi cel vintage, retro sau rustic. Ele se remarcă prin aspectul lor cald şi familiar.