PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

SECTOR 1: Placa memorială a grevei ceferiștilor de la Atelierele Grivița, pentru care s-a înființat cartierul – restaurăm sau iar acoperim cu ciment?!


INSIDER: „O doamna din Grivița, Marilena Bara, i-a spus lui Răzvan Andrei Voicu, istoric la Studio ZONA în 2015 ca sub un strat de ciment, încadrată de doi stâlpi vișinii, se ascunde o placă. El s-a dus la arhive, a găsit textul, și pe 16 februarie a arătat-o si6 altor istorici. Cineva acoperise istoria cu ciment. Într-o țară în care tot mai puțini tineri știu ce s-a întâmplat pe străzile pe care merg în fiecare zi.”

INSIDER: „Susținem inițiativa vecinului nostru Mihai Burcea, de profesie istoric. Am trimis o adresa oficială către Ministerul Culturii prin care cerem restaurarea, protejarea și punerea în valoare educațională a unei plăcute memoriale de pe Calea Griviței 355-357, pe zidul GRIRO, vizavi de spitalul de arși.

Mulți dintre voi ați trecut pe lângă ea fără să îi cunoașteți povestea. Iată câteva lucruri care ar trebui știute: Ce este această plăcută? Este o placă de marmură amplasată la sfârșitul anilor ’40, începutul anilor ’50, care comemorează greva feroviarilor de la Atelierele CFR Grivița, din noaptea de 15 spre 16 februarie 1933. Sute de muncitori au încetat lucrul, protestant față de tăierea salariilor și condițiile grele din ateliere. Protestul a fost reprimat brutal de autorități, s-au tras focuri de arma. Zeci de oameni au fost arestați, printre ei și tineri activiști comuniști care vor juca mai târziu roluri importante în istoria României, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej. Șapte muncitori și-au pierdut viața.

De ce a izbucnit greva? Era în plină criză economică mondială. Muncitorii ceferiști din Grivița sufereau reduceri salariale drastice și condiții de muncă tot mai grele. Au protestat și au plătit cu viața. Despre textul plăcii, o notă importantă! Inscripția folosește un limbaj specific propagandei de stat a epocii comuniste. Noi, ca asociație, nu ne asumăm și nu promovăm nicio ideologie de partid. Tocmai de aceea cerem și amplasarea unei plăci explicative alăturate, cu un text redactat în perspectiva istorică actuală, care să ofere contextul real al evenimentelor. O placă vandalizată și neexplicată nu educă pe nimeni, una restaurată și contextualizată corect devine un instrument de înțelegere a istoriei.

Și mai este ceva ce poate nu știați… Cartierul nostru a fost construit în mare parte pentru muncitorii Atelierelor CFR Grivița. Locuim, literalmente, în casele ridicate pentru ei și familiile lor. Azi, foarte multe dintre aceste case sunt înlocuite cu “blocuri boutique”, și așa pierdem cate puțin din identitatea și țesutul urban al cartierului nostru.” SURSA

MIHAI BURCEA: „Am impresia că primarul George Tuță (PNL) și viceprimarul Maria-Daniela Stanciu (PSD) dau dovadă de o atitudine profund disprețuitoare față de cetățeanul obișnuit și față de patrimoniul istoric al Capitalei.

✍️ Pe 13 martie a.c. am sesizat Primăria Sectorului 1 (registratura@primarias1.ro și daniela.stanciu@primarias1.ro) asupra plăcii comemorative de pe Calea Griviței nr. 355-357, care a fost vandalizată în urmă cu câțiva ani.

📜 După trei zile, pe 16 martie, Serviciul Registratură și Secretariat al PS 1 mi-a transmis, pe e-mail, că petiția mea „a fost înregistrată sub numărul 18312/13.03.2026.” De atunci, n-am mai primit nimic. Nu știu dacă s-au apucat de treabă sau dacă au aruncat solicitarea mea la coșul de gunoi virtual al Primăriei (am fost la fața locului și am constatat că nu s-a mișcat un pai).

📃 Las mai jos textul jalbei mele:

„Stimate domnule primar al Sectorului 1, George-Cristian Tuță,
Stimată doamnă viceprimar al Sectorului 1, Maria-Daniela Stanciu,

Subsemnatul, Mihai Burcea, de profesie istoric, vă semnalez că pe zidul de incintă al Societății GRIRO (Calea Griviței 355-357), vizavi de Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, se află o placă de marmură vandalizată, care amintește de reprimarea sângeroasă a grevei feroviarilor de la Atelierele CFR Grivița.

Placa memorială ar trebui restaurată (sablată), atât pentru generațiile viitoare, cât și pentru a cinsti memoria celor șapte muncitori uciși de autorități în noaptea de 15 spre 16 februarie 1933. Acest vestigiu urban al spațiului public și memoriei colective aparține patrimoniului istoric și cultural al orașului București.

Placa a fost amplasată aici undeva către sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Narațiunea textului este una specifică epocii, atribuind Partidului Comunist rolul de inițiator și coordonator al mișcării greviste în lupta cu „exploatarea capitalistă” și „înrobirea țării de către imperialiștii americani, englezi și francezi”.

Iată și textul: „LA ATELIERELE GRIVIȚA ÎN ZILELE DE 15 ȘI 16 FEBRUARIE 1933 MUNCITORII CEFERIȘTI SUB CONDUCEREA PARTIDULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA S-AU RIDICAT CU EROISM LA LUPTA ÎMPOTRIVA SÂNGEROASEI EXPLOATĂRI CAPITALISTE ȘI A ÎNROBIRII ȚĂRII DE CĂTRE IMPERIALIȘTII AMERICANI, ENGLEZI ȘI FRANCEZI. TRADIȚIA LUPTELOR REVOLUȚIONARE DIN 1933 ÎNSUFLEȚEȘTE AZI ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE ÎN LUPTA PENTRU CONSTRUIREA SOCIALISMULUI ÎN PATRIA NOASTRĂ”.

În cazul în care Primăria Sectorului 1 dorește să amplaseze o altă placă comemorativă lângă cea veche, cu un text diferit, care să repună acest eveniment într-o perspectivă istorică actuală, vă asigur de întreaga disponibilitate pentru sprijinirea acestui demers. Cu stimă, Mihai Burcea” SURSA

INSIDER: „Mişcările muncitorești pornite în SUA la începutul secolului trecut și continuate în Europa au pus bazele drepturilor angajaţilor de care ne bucurăm azi.”

CORNEȘTI, REPUBLICA MOLDOVA: Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” – noua arhitectură eclezială, mica biserică ortodoxă de la țară


INSIDER: „Waw – noua arhitectură eclezială

Noua Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Cornești, Repubblica Moldova – a fost ieri lansată. Arhitect: Alexandrin Buraga Ctitor: Viorel Godea. (…) o mică biserică de la țarăSURSA

INSIDER 2: „La Cornești a fost sfințită Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”. Nu sunt cel mai exemplar credincios, dar mi s-a părut un eveniment foarte interesant și important.

Arhitectura. E altfel, cu totul altfel față de bisericile tradiționale ortodoxe. Construită într-un stil neobizantin minimalist – arhitectură sacră contemporană. Alb și negru, pereți drepți, cupolă centrală cu cruce, un volum masiv la exterior, dar modestă (plăcut) în interior. Fără picturi exterioare și cu o iconografie controlată în interior. În schimb, cu pante de acces pentru oameni cu nevoi speciale, spații de relaxare pentru copii și maturi, decor frumos. Nu știu dacă așa s-a gândit intenționat, dar am simțit aerul unei reforme: mai puțină pompă, mai multă utilitate. Cred că asta apropie biserica de oameni.

Amplasarea. Pe un deal la marginea Corneștiului. Judecând după volumul investițiilor, putea fi oriunde, chiar și în Chișinău. Alegerea locației pare deliberată — regiunile noastre pot să renască. Sunt sigur că această biserică va da un impuls zonei: turism intern, circulație, acolo este foarte frumos, chiar în ajun am alergat pe dealuri, ai ce vedea și ce face acolo. Dar și oamenii de pe loc pot vedea că „se contruiește ceva nou”, nu doar se distruge în regiuni.

Credința. A fost sfințită de un sobor de preoți condus de ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei. Pentru prima dată am văzut un public atât de divers: oameni vizibil bogați și mai puțin, mai în vârstă, dar și tineri; diferite statuturi sociale: oameni de afaceri, funcționari înalți, dar și oameni simpli din sat. Știți, nu doar acele bătrânele care stau tot timpul în avangardă; dar chiar o societate pestriță, așa cum e ea în Moldova. Mi s-a părut reprezentativ.

În loc de epilog. E cumva la “modă” în ultimul timp să iei în derâdere preoții și biserica. Nu sar în apărarea preoților, mai ales a celor care defăimează religia, dar credința e în oameni de mii de ani. Eu cunosc mulți preoți care au consolidat comunități și au făcut bine. Cred și sper că noua biserica va da un suflu nou comunității, dar poate și țării. Felicitări Viorel Godea și tuturor ctitorilor. Într-un ceas bun, cu Doamne Ajută!” SURSA

N.R.: „Cornești este un oraș din raionul Ungheni, Republica Moldova. Localitate, atestată din 1867, a devenit oraș în 1995.

Suprafața totală a terenurilor or. Cornești este de 624,1 ha, dintre care 467,4 ha sunt terenurile cu destinație agricolă, 151 ha. constituie terenurile intravilane. Pe teritoriul oraşului este un lac public cu o suprafață totală de 1,7 ha. Suprafața totală a drumurilor din localitate este de 22 km, din care 6,5 km sunt drumuri de importanță naţională.

În orașul Cornești locuiesc circa 3.600 persoane, peste 90% sunt moldoveni, restul – ruşi, ucraineni și alte naţionalități. Populația aptă de muncă constituie circa 2.000 persoane. Oraşul Cornești dispune de 2 instituţii preșcolare, un liceu și o școală medie, un spital de sector cu o capacitate de 70 persoane, un centru al medicilor de familie cu 5 medici, 3 farmacii private. Din anul 1956 funcţionează centru Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru copii „Cornești”. Centrul dispune de 100 paturi, este destinat pentru internarea copiilor în vârstă de la 3 la 11 ani din toată țara, bolnavi şi contaminați de tuberculoză, deserviți de un colectiv de 54 medici, asistente medicale, învăţători şi educatori, etc. Pe teritoriul oraşului mai funcționează un club sportiv de karate „Zanshin” care are peste 80 membri. În ultimul timp clubul a participat la diverse competiții naţionale și internaționale, membrii lui ocupând la Campionatul României, zona Moldova locul 3.

Pe teritoriul oraşului și a satului din componența lui se află 2 cămine culturale și 3 biblioteci publice. Cultura oraşului este promovată de formația artistică corală „Ilincuța” care activează din 1996 și fin 1979 funcţionează școala de Arte „lon și Doina Aldea-Teodorovici”.

În prezent pe teritoriul oraşului activează circa 60 de agenți economici, marea majoritate fiind reprezentaţi de întreprinderile individuale și cei care lucrează în bază de patent. În ultimii ani a crescut numărul agenților economici, cea mai mare parte în domeniul comerţului. De asemenea în oraș este o brutărie și 200 gospodării țărănești, o piaţă, 3 unități de alimentare publică, 8 magazine și filiala unei bănci comerciale.” SURSA

MĂNĂSTIREA PANTOCRATOR, TELEORMAN: Capul Sfântului Gheorghe adus de la Muntele Athos, prima oară în România!


INSIDER: „Racla cu moaştele Sfântului Gheorghe au ajuns pentru prima oară în România de la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, cu ocazia zilei de prăznuire a sfântului, pe 23 aprilie. Moaștele au fost aduse de o delegație condusă de arhimandritul Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont de la Muntele Athos, un lăcaş aflat sub ocrotirea Sfântului Gheorghe. Moaştele vor rămâne la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca până pe 28 aprilie. Peste un milion de români poartă numele Sfântului Gheorghe sau derivate ale acestuia. Sute de credincioși au stat la coadă pentru a se ruga.

Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocletian (284-305), fiind originar din Capadocia și mutat ulterior în Palestina. S-a înrolat în armata romană și a ajuns comandant. În anul 303, când Diocletian a declanşat persecuția creştinilor, tânărul comandant a ales să-şi mărturisească public credinţa. Și-a vândut bunurile, a eliberat sclavii și a luat cuvântul în fața adunării imperiale, cerând oprirea persecuțiilor. A fost arestat, torturat și executat prin decapitare pe 23 aprilie, în 303 după Hristos. Curajul său în fața morţii a determinat mai multe convertiri, inclusiv cea a împărătesei Alexandra, soția lui Dioclețian.

Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, închinată Sfintei Maria Magdalena, a fost ridicată pe ruinele unui fost spital din Primul Război Mondial, ulterior abandonat. Construcția a fost inițiată de doi tineri teologi, arhimandriții Sebastian Serdaru și Serafim Baciu, care au demarat lucrările în 2012 cu economii proprii și donații de la credincioși. Paraclisul inițial a fost sfinţit în 2014, iar o biserică mai mare a fost finalizată în 2019, după ce pelerinajul anual de Duminica Mironosițelor a atras un număr tot mai mare de credincioși din toată ţara.” SURSA

BNR CRAIOVA: Piatra de temelie și actul înființării din 1887 expuse la „Zilele Porților Deschise”


INSIDER 1: „Un obiect rar: cilindrul metalic încastrat chiar în piatra de temelie a clădirii Sucursalei Băncii Naționale a României din Craiova. 📜În interiorul acestuia se afla un pergament pe care erau trecute numele unor personalități ale epocii. 🏛️ Piatra de temelie marca începutul construcției clădirii de pe Calea Unirii nr.6, la 3 august 1887, în vremea primului director al sucursalei craiovene, Elefterie Cornetti.” SURSA

INSIDER 2.:Zilele Porților Deschise la BNR DOLJ – Expozițiile dedicate începuturilor monedei naționale și istoriei bancnotelor românești au scos la iveală informații interesante pentru public. Spre exemplu, știai că prima falsificare de bancnote de pe teritoriul Regatului României a avut loc … în Dolj, în comuna Leu? În 1889, supusul german Moritz Hermann Siebner a reușit să confecționeze 360 de bilete de 20 lei, confiscate de către procurorul Tribunalului Romanați. Autorul principal a fost condamnat la muncă silnică pe viață, iar complicele său, Panait Voiculescu, la 15 ani de muncă silnică.”

N.R.: „În perioada 23-24 aprilie 2026, la Banca Naţională a României a avut loc cea de-a şasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare. Evenimentul s-a desfăşurat simultan în mai multe sucursale regionale din Cluj, Dolj, laşi, Timiş şi agențiile Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Gorj, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu și Suceava. În cadrul acestora sunt organizate secțiuni expoziționale dedicate începuturilor monedei naţionale, istoriei bancnotelor româneşti, precum şi istoriei tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial.”

ARHIVĂ: BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor

SĂCĂLĂȘENI, MARAMUREȘ: Stație de încărcare pentru masini electrice, de ultimă generație construită în mijlocul câmpului – proiect PNNR, 100.000 euro!


INSIDER: „Stație de încărcare OZN-uri. În mijlocul câmpului… Săcălășeni județul Maramureș.” SURSA

N.R.: „100.000 de euro au fost investiți într-o stație de încărcare pentru maşini electrice amplasată în mijlocul unui imaş din comuna Săcălăşeni, fără drum de acces şi departe de centrul localităţii sau de drumul judeţean. Proiectul face parte dintr-un pachet finanţat prin PNRR, în valoare totală de 1,35 milioane de lei, care include două staţii de încărcare şi o pistă de biciclete. Deşi funcţională, stația din zona numită „Europa” nu poate fi utilizată în condiţii normale până la finalizarea căii de acces, informează.

Primarul Emilian Pop explică amplasarea prin faptul că zona respectivă este singura direcţie de extindere a comunei și că acolo există deja un post de transformare capabil să asigure necesarul de energie. Edilul susţine că perimetrul, aflat pe 200 de hectare de teren comunal, este vizat pentru dezvoltări industriale și de agrement, cu proiecte în derulare şi discuţii cu investitori. „Când începi un lucru, nu totul este perfect. Am ales varianta de a face. Vom vedea în timp dacă şi-a avut rostul”, afirmă primarul, care subliniază că nici stația din centrul comunei nu este intens folosită, în condițiile în care în Săcălăşeni există aproximativ 50 de maşini electrice.

Deşi staţia este tehnic operaţională, lucrările de acces nu sunt finalizate, iar termenul oficial de predare a întregului proiect este 30 iunie 2026. Până atunci, investiția rămâne un exemplu controversat de infrastructură realizată înainte ca zona vizată să fie efectiv pregătită pentru utilizare.” DETALII

ARHIVĂ: PĂDURE PE ROȚI, ORADEA: „Tichie de mărgăritar” cu finanțare europeană, de Ziua Pământului

PĂDURE PE ROȚI, ORADEA: „Tichie de mărgăritar” cu finanțare europeană, de Ziua Pământului


INSIDER: „Țara nu are bani, dar la Oradea se cumpără „copaci pe roți” cu 2.600 de euro bucata. Imagini incredibile cu „pădurea urbană mobilă” din orașul lui Ilie Bolojan. Sute de astfel de copaci au fost achiziționați. Austeritate pentru români, dar lux pe bani publici la nivel local. Bolojan ne vorbește despre tăieri și sacrificii, în timp ce la Oradea își face… pădure pe roți. Mai pe românește: pentru unii austeritate, pentru alții experimente scumpe din bani publici.” SURSA

N.R.: Pădurea Urbană Mobilă este un concept care implică plantarea de arbori în jardiniere masive pe roți, care pot fi amplasate în diferite locații din oraş. Proiectul a fost anunţat pe 22 aprilie, de Ziua Pământului, și este parte a unei inițiative mai ample, cu finanțare europeană, având o valoare totală de 2,4 milioane de euro.

Pădure (DEX) = Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale.

TÂMPA, BRAȘOV: Există ori nu există lege în România care să interzică accesul mașinilor?!


INSIDER: „Azi, aproximativ 250 de brașoveni au luat atitudine în privința accesului auto în Aria Protejata Tâmpa. Un an și ceva, am înghițit praf aproape zilnic pe drumul de acces către Șaua Tâmpei și vârf, din cauza mașinilor care făceau zeci de drumuri zilnic către șantierul lui Copos de la Panoramic. Circulau fără pic de respect pentru bicicliștii, alergătorii sau drumeții pe lângă care treceau, deloc puțini. Odată încheiat șantierul, practic a devenit nulă și autorizația de acces temporar, însă, mașinile restaurantului continuă să urce de mai multe ori pe zi pe acel drum. Deși absolut toate activitățile se pot face cu telecabina unde proprietar este tot Copos. Repet, în aria protejată, unde accesul este strict reglementat și permis doar în situații speciale. Doar că în România, legea este opțională pentru unii. Bineînțeles, cu complicitatea celui care a deblocat orașul, Scripcaru, care se face ca nu știe, nu vede, în ciuda articolelor de presă apărute pe subiect. La fel și celelalte instituții factori de decizie. Într-o reacție publică de acum câteva săptămâni, Copos declara că nu poate lua în seamă 4-5 nemulțumiți și că brașovenii ar trebui să fie recunoscători că a investit milioane de euro la Panoramic. Practic, nu neagă că legea e încălcată, relevant e că nu sunt suficient de mulți nemulțumiți de acest fapt. Astăzi, oameni care iubesc natura, o respectă, și care doresc ca și legile să fie respectate și ele, ca d-aia le avem, și-au arătat solidaritatea. Și nu 4-5, ci in jur de 250. Într-o zi rece din cursul săptămânii. Puteau fi mai mulți? Cu siguranță, dar mă asteptam să vină mult mai puțini. Brașovul poate mai mult pe partea de civism și merita mai mult decât o administrație care nu dă doi bani pe un colț de natură care face parte din identitatea orașului. Sper ca din ce în ce mai mulți brașoveni să ia atitudine și lucrurile să nu rămână așa.
Ca idee, la Bâlea Lac, cele 2 cabane de capacitate mare de acolo, inclusiv cu restaurante, se aprovizionează și își coboară gunoaiele timp de 6 luni cu telecabina, una cât jumatate din cea de la Panoramic și cu traseu de 5-6 ori mai lung. Pentru evoluția demersului îi puteți urmări pe cei de la SCUT pentru spații verzi , cei care l-au inițiat.” SURSA

INSIDER: „„Tâmpa a fost primul lucru pe care l-am înțeles din Brașov, venită dintr-un loc fără relief, când o pantă minusculă mă făcea să gâfâi serios. Îmi propusesem obiceiul de a o privi de jos — de pe bicicleta mea fixie cu care descopeream orașul, pe Aleea de Sub Tâmpa, nemișcată cu ochii la copaci — ca pe o promisiune pe care nu știam încă dacă o merit. Prima urcare a venit pe un ger cumplit, cu o pereche de Dr.Martens din piața de vechituri și la îndemnul primei mele amice din oraș: “e super ușor traseul, o să vezi!”. Coborârea a fost abruptă, dureroasă și mai profundă decât mă așteptam.

Acum, la 15 ani distanță, știu că a marcat un moment de conexiune. De atunci, Tâmpa știe toate relațiile pe care le-am dezvoltat și m-au adus în confortul “hai să băgăm o Tâmpa mâine la apus”, știe și de câte ori am jurat în alergare că „e ultima dată, ăsta nu e un trail de nasul meu”, mi-a auzit văicărelile pe serpentine și chiuielile la vale. Mi-a oferit căprioare iarna, apusuri peste marea de nori de peste orașul intunecat și o tonă de veverițe nebune în cale. Acum urc cu suricatele mele de 8 și 10 ani, care se împotrivesc la plecare și nu se pot abține să exclame când ajungem pe stânca noastră — cea care dă spre Schei, “hai să găsim grădinița, parcul, patinoarul…”Tâmpa rămâne primul loc în care un oraș străin a început să semene cu acasă.” SURSA

N.R.: „Tâmpa (în maghiară Cenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaţilor Orientali (mai precis în Carpaţii de Curbură) şi înconjurat aproape în totalitate de municipiul Braşov. Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase formate în urma procesului de încrețire a scoarţei terestre. Înălțimea maximă atinsă este de 960 m (după unele surse 995 m), la aproape 400 m deasupra oraşului. Mare parte a sa (150 ha) este instituită ca rezervație naturală de tip florisitc, faunistic și peisagistic; corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN. Aceasta a fost înființată în anul 1980, urmând ca apoi, prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a -III-a – zone protejate să fie declarată arie protejată de interes naţional.

La baza desemnării acesteia se află mai multe specii de animale (urşi, râşi, lupi, fluturi – 35% din totalul speciilor din ţara noastră, păsări) și plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) protejate la nivel european.

Originea numelui de „Tâmpa” nu este cum așa pare de la «tâmp» ori «tâmpit» ci acela de „stâncă abruptă”, cum sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare și Tâmpa mică). Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se și în dialectele meridionale italiene şi la albanezii din Calabria. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Braşovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Braşovia sau drumul pentru mașină de „la iepure”. Cei neobişnuiţi cu drumeţiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale și Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puțin de trei minute. Priveliştea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873 ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra oraşului, iar în zilele senine se poate observa întreaga ţară a Bârsei.” DETALII

SFÂNTUL GHEORGHE, NEW YORK: „Binele învinge răul” în curtea ONU – dragonul doborât, format din două rachete nucleare reale distruse, SS-20 sovietică & Pershing americană!


INSIDER: „M-a impresionat monumentul închinat Sfântului Gheorghe, sărbătoritul de azi, aflat în curtea ONU din New York. Sfântul Gheorghe învinge balaurul, simbol al patimilor și fricilor noastre. În acest monument, însă, trupul balaurului este alcătuit din bucăți reale de rachete nucleare scoase din uz-rusești și americane.

Balaurul nu mai are solzi, ci focoase. Este războiul care naște frică. Balaurii sunt și influencerii sau generalii europeni, americani ori ruși, care ne spun că înarmarea este cea mai bună apărare. Că bâta e mai bună decât floarea! Sfântul Gheorghe va fi biruitor, veți vedea! Doar credința noastră s-a micșorat. Călare pe cal, străpungând balaurul, sărbătoritul de azi ne amintește că, cu cât credința noastră e mai mică, cu atât frica e mai mare.” SURSA

N.R.: „Binele învinge răul” este o sculptură din bronz realizată de pictorul şi sculptorul sovietico-rus Zurab Tsereteli (1934), cunoscut pentru structurile sale mari. Aici este prezentat un om învingänd un dragon, ca în povestea Sfântului Gheorghe şi a Dragonului. Povestea spune cum Sfântul Gheorghe ucide un dragon care cerea sacrificii de la sätenii din apropiere. Odată ce sätenii au rămas fără animale, au oferit oameni, iar când o prinţesă iubită a fost aleasă pentru a fi sacrificată, sfântul o salvează pe doamnă, lată o nouă interpretare a poveştii.

Un Sfânt Gheorghe alegoric, călare pe un cal cabrat, îşi înfige lancea printr-un dragon. Dragonul nu este bestia mitologică a tradiției creştine timpurii, ci reprezintă mai degrabă înfrângerea războiului nuclear prin tratatul istoric dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Creată ca un monument al păcii, sculptura este compusă din părți ale unor rachete reale ale Statelor Unite şi Sovietice. Prin urmare, dragonul este reprezentat intins printre fragmente reale ale acestor arme, bucățile sparte ale rachetelor sovietice SS-20 şi Pershing americane.

Sculptura a fost dezvelită pe 5 octombrie 1990, intr-o ceremonie la care au participat secretarul de stat american James Baker (1930), ministrul sovietic de externe, Eduard Şevardnadze (1928-2014), secretarul general al ONU Perez de Cuellar (1920-2020) şi artistul Zurab Tsereteli. Sculptura comemorează semnarea în 1987 a Tratatului privind eliminarea rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune şi rază scurtă de acţiune (Tratatul INF) şi a fost oferită cu ocazia celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Generale din 1990.

Regiunea donatoare: Grupul Europei de Est; Donator: URSS, Data donării: 5 octombrie 1990. Sculptură turnată din bronz cu dragon format din secțiuni a două rachete nucleare distruse. Dimensiuni: 9.5 x 5.5 x 3 metri.”

ARHIVĂ: ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris ∆∆∆∆∆ SFÂNTUL GHEORGHE: General roman de origine greacă, simbol și martir al creștinismului, ocrotește Armata Română! ∆∆∆∆∆ ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”! ∆∆∆∆∆ BUCUREȘTI, KM 0: Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, înmormântat Constantin Brâncoveanu și prohodit Mihai Eminescu

SECTOR 4: Panourile lui Băluță cu „decapitări” de Caravaggio antrenează cultural trecătorii și le schimbă percepția asupra neajunsurilor


INSIDER: „Bă, frați meseriași, poate sunt eu nebun…. La intersecția bulevardului Brâncoveanu cu strada Luică văd mereu chestiile astea. Sigur,… Caravaggio,….artă, jos pălăria, dar în spatele lor e un părculeț. Pe trotuarul ăla trec zilnic pișpirei cu muci la nas, călare pe triciclete și se holbează la chestiile colorate. Ei nu văd arată. Ei văd oameni care țin cuțite în mâini și beregăți din care țâșnește sângele. Poate sunt eu nebun, dar mă întreb, oare nu se puteau alege alte picturi?” SURSA

N.R.: Expoziție de artă stradală de mari dimensiuni (aproximativ 3 m x 2 m per lucrare), instalată pe un gard de protecție dintr-o zonă de şantier din Sectorul 4, Bucureşti. Această iniţiativă face parte dintr-un proiect de regenerare urbană al Primăriei Sectorului 4, menit să înfrumusețeze zonele unde se desfășoară lucrări de infrastructură – reproduceri după lucrări celebre ale pictorului italian Caravaggio: „Tăierea capului Sfântului loan Botezătorul” – pictura realizată în 1608, lucrare monumentală aflată în prezent în Oratoriul Co-Catedralei Sfântul loan din Valletta, Malta – și „ludita tăind capul lui Olofern”. Fiecare panou este însoțit de un cod QR. Scanarea acestuia permite trecătorilor să acceseze informații suplimentare despre opera de artă, autor și contextul istoric, transformând gardul de şantier într-o galerie de artă interactivă în aer liber”

N.R.2: „Michelangelo Merisi da Caravaggio (numit şi Michele Angelo Merigi sau Amerighi da Caravaggio; 29 septembrie 1571 – 18 iulie 1610), cunoscut mononim sub numele de Caravaggio, a fost un pictor italian activ la Roma pentru cea mai mare parte a vieții sale artistice. În ultimii patru ani ai vieții sale, s-a mutat între Napoli, Malta și Sicilia. Picturile sale au fost caracterizate de criticii de artă ca combinând o observare realistă a stării umane, atât fizice, cât și emoționale, cu o utilizare dramatică a luminii, ceea ce a avut o influență formativă asupra picturii baroce.

N.R.3: Tabloul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (în italiană „La Decollazione di San Giovanni Battista”) este unul dintre cele mai cunoscute, impresionante și în aceeași măsură, controversate picturi semnate de Caravaggio. Tabloul de dimensiuni mari (aproximativ 3,7 x 5,2 metri) realizat de Michelangelo Merisi da Caravaggio în 1608, a fost creat pentru Catedrala Sfântului Ioan din Valletta, Malta, în al cărei Oratoriu se află și în prezent. Caravaggio a realizat această pictură în perioada sa petrecută în Malta, după ce a fugit din Roma din cauza problemelor sale de natură legală. (În 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni și este el însuși grav rănit. Este arestat, dar reușește să evadeze din închisoare și să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraș, apoi se mută în insula Malta). În 1607, el a fost acceptat în Ordinul Cavalerilor de Malta, o distincție rară pentru un artist și un străin. Ordinul, însă, a recunoscut talentul său extraordinar și a comandat această lucrare monumentală pentru impunatoarea lor catedrală dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, sfântul patron al Maltei.

Tabloul redă momentul tragic al decapitării Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum este descris în Evanghelia după Marcu. Caravaggio surprinde scena într-un stil realist și totodată dramatic, element devenit caracteristic operei sale, ca o reacție la canonul frumuseții din pictură, atât de utilizat până atunci. Întreaga compoziție este dominată de un clarobscur puternic, cu contraste dramatice între lumină și umbră, care subliniază tensiunea și tragismul momentului.

Caravaggio include un detaliu extraordinar în pictură: semnătura sa, scrisă cu sânge pe pământ, o mărturie a dedicării sale artistice și, poate, a conștiinței sale frământate.

Caravaggio a fost un inovator al realismului și al utilizării clarobscurului, tehnici care au influențat profund arta europeană. În această lucrare, realismul său nu este doar o simplă redare fidelă a detaliilor fizice, ci și o explorare profundă a stărilor emoționale și a psihologiei personajelor. Lumina devine un instrument narativ, evidențiind momentele cheie și adăugând o dimensiune spirituală scenei.

Pictura „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” este adesea considerată una dintre cele mai reușite lucrări ale lui Caravaggio datorită puterii sale emoționale și a complexității sale simbolice. Prin această lucrare, Caravaggio a reușit să îmbine tragedia și transcendența într-o manieră unică, rămânând una dintre cele mai impresionante reprezentări ale martiriului în arta occidentală.

Opera a fost admirată și controversată în egală măsură de-a lungul secolelor. În timpul vieții sale, Caravaggio a fost adesea criticat pentru stilul său violent și realist, care contrasta puternic cu idealizarea clasică a vremii. Totuși, tocmai aceste trăsături au asigurat posteritatea operei sale, influențând artiștii barocului și deschizând calea pentru realismul modern.” SURSA

BURICUL PARISULUI: De aici se măsoară toate distanțele rutiere din Franța!


INSIDER 1: „Punctul Zero este un mic marker de bronz în pământ în fața Catedralei Notre-Dame din Paris. Este punctul oficial de plecare pentru măsurarea distanţelor de la Paris la alte oraşe din Franţa. Markerul, în formă de trandafır busolă, este ușor de ratat, dar distractiv de găsit! Mulţi vizitatori stau pe ea pentru noroc sau pentru a-și pune o dorință. Este un loc simplu, dar special, marcând centrul istoric și simbolic al Parisului de secole. Nu uita să o cauți când vizitezi Notre-Dame!” SURSA

INSIDER 2: „Inima Parisului: Punctul Zero al Franței 🇫🇷 Vă vine să credeți că tot Parisul — și întreaga Franță — se măsoară plecând de la această mică rozetă de bronz? Anul trecut, în vacanță la Paris, am reușit să surprind această poză în fața măreței Catedrale Notre-Dame. Deși mulți turiști trec grăbiți pe lângă ea, acest loc este, la propriu, centrul universului francez.

Ce trebuie să știi despre „Point Zéro des Routes de France”: ● Istorie vie: Deși locul a fost marcat simbolic de secole, actuala rozetă de bronz a fost instalată în 1924. ● Kilometrul Zero: Toate distanțele rutiere din Franța sunt calculate începând exact din acest punct. Când vezi un indicator pe care scrie „Paris 100 km”, să știi că se referă la distanța până la această piatră! ● Legenda urbană: Se spune că cine păşește pe Punctul Zero se va întoarce negreșit în Paris. Eu am făcut-o, așa că acum doar aștept biletul de avion! Este un loc încărcat de energie, situat în Place Jean-Paul II, chiar sub privirea atentă a garguielor de pe Notre-Dame. O mică lecție de geografie și istorie ascunsă sub picioarele noastre.” SURSA

N.R.: „Place du Parvis-Notre-Dame („Piaţa Bisericii Maicii Domnului”) este o piață a bisericii din Paris, situată în fața faimoasei Catedrale Notre-Dame. Sub piață se află o criptă istorică cu diverse statui, inclusiv una a lui Carol cel Mare. Punctul zero este situat la aproximativ cincizeci de metri în fața intrării în Notre-Dame, pe Île de la Cité , în arondismentul 4. Marcajul rutier marchează acest punct în pavajul curții catedralei are forma unei roze a vânturilor gravate în centrul unui medalion octogonal din bronz; acesta este înconjurat de o placă circulară de piatră împărţită în patru secţiuni, fiecare dintre ele purtând una dintre următoarele inscripţii cu majuscule : „POINT”, „ZERO”, „DES ROUTES” şi „DE FRANCE”.

Nu ar trebui considerat un marker geodezic care ar delimita fizic un punct geodezic; de exemplu, cel mai apropiat punct geodezic din RGF a fost, până la incendiul…15 aprilie 2019 turla catedralei, dar în urma prăbuşirii acesteia, cel mai apropiat punct geodezic este turla bisericii Saint-Paul-Saint-Louis, situată la puțin sub 800 de metri nord-est.

Inițial, în Evul Mediu, un stâlp numit, scara dreptății ” se afla în fața portalului nordic al catedralei, la poalele căruia prizonierii condamnaţi îngenuncheau pentru a-și găsi pacea. Cu capul gol şi desculți, ținând în mână o lumânare mare de ceară galbenă, purtau o pancartă dublă pe piept și spate care indica natura crimei lor sau o frânghie în jurul gâtului dacă erau condamnaţi la moarte. Criminalii erau apoi expuși pe această spânzurătoare, care servea drept stâlp al infamiei. Scara a fost înlocuită în 1767 sau 1768 printr-o balustradă ridicată în curtea din față și care a fost adoptată, conform tradiției, ca punct zero prin scrisori patente ale lui Ludovic al XV -lea 22 aprilie 1769. Acest punct a fost marcat pentru prima dată printr-o piatră de hotar prin decret regal din 22 aprilie 1786.

Realizarea acestui punct în forma sa actuală a fost discutată timp de doisprezece ani de către Consiliul Local Paris şi de către Comisia Vechiului Paris, între 1912 și 1924. Placa a fost în cele din urmă dezvelită în cadrul unei ceremonii oficiale în 1924. A fost îndepărtat în 1966 și pus la loc 1972, în vederea realizării unor lucrări care iniţial vizau construirea unei parcări subterane și apoi descoperiri arheologice despre istoria Parisului au dus în cele din urmă la transformarea lor într-o criptă pentru a le proteja (cripta arheologică a île de la Cité).

Din 3 septembrie 2006, piața poartă oficial numele de Parvis Notre-Dame – Place Jean-Paul II, în onoarea Papei loan Paul al II-lea, care murise cu un an mai devreme. A avut loc o ceremonie pentru această schimbare de nume la care au participat primarul Parisului, Bertrand Delanoë, și diverși clerici catolici de rang înalt, precum Arhiepiscopul Parisului, André Vingt-Trois, Nunţiul Fortunato Baldelli şi Curia Parisului. Schimbarea numelui, asupra căreia consiliul municipal hotărâse la 13 iunie 2006, a fost controversată și a dus la diverse proteste. Prin urmare, ceremonia din 3 septembrie 2006 a avut loc sub o pază intensă a poliției. Aproximativ cincizeci de persoane au fost arestate în timpul incidentului.

Poți lasă o monedă aici pentru noroc – mai ales dacă speri să te întorci la Paris într-o zi.”

ARHIVĂ: INIMA FRANȚEI: 800 de ani de istorie au ars într-o oră. O plâng pământeni de pretutindeni! ∆∆∆∆∆ CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru ∆∆∆∆∆ BURICUL CAPITALEI: „Matematic vorbind, KM 0 este vreo 500 metri mai încolo!” ∆∆∆∆∆ GREENWICH, LONDRA: Muzeul Evantaielor, unic în lume, a împlinit 30 de ani