PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

BISERICA SFÂNTUL MATEI: Biserica de Sticlă a lui René Lalique, bijuteria Art Deco din Insulele Canalului și simfonia luminii din „gheață arctică”


INSIDER: „Îngerii din sticlă René Lalique, Minunatul şi Eteric, din Biserica Sfântul Matei.

Această biserică extraordinară se află între St Aubin şi St Helier, Jersey, Insulele Canalului Mânecii. Văduva lui Jessie Boot (de la Boots the Chemists) din Florenţa a oferit, ca amintire foarte neobişnuită a soțului ei, o biserică întreagă plină de sticlă, proiectată şi realizată de faimosul designer francez René Lalique ~ artizan extraordinar şi cel mai important sticlar al epocii, pentru a decora întreaga biserică cu cele mai fine lucrări ale sale. Ferestre, Paravane. Crucea Altarului, Altarul Capelei Doamnei ~ Toate din sticlă.

René Lalique a fost un pionier al tehnicilor industriale şi artistice de turnare a sticlei, folosind matriţe metalice grele, unde sticla fierbinte topită era forţată să ia formă sub presiune înaltă.

Îngerii prezintă contrastul caracteristic lui Lalique între sticla lustruită transparentă şi sticla satinată (gravată cu acid sau mată), care captează şi difuzează lumina pentru a le da aspectul strălucitor, de „gheaţă arctică”. Sunt iluminați strategic din spate şi de jos prin iluminare ascunsă, făcându-i să pară că strălucesc. Nicio altă comandă Lalique similară nu a supraviețuit nicăieri altundeva în lume. Este cu adevărat o minune.” SURSA

N.R.: Biserica Sfântul Matei, cunoscută şi sub numele de Biserica de Sticlă, este o biserică anglicană din Millbrook, în parohia Saint Lawrence, Jersey, în Insulele Canalului Mânecii. Construită în 1840, biserica este cunoscută pentru lucrările sale în sticlă adaugate ulterior de René Lalique, renumitul maestru sticlar şi bijutier francez al Art Deco / Art Nouveau.

Caracteristici: În 1932, Lalique a fost însărcinat să reamenajeze complet interiorul bisericii folosind sticlă opalescentă şi turnată. Ansamblul include îngeri stilizați din sticlă luminoasă, un altar și piese arhitecturale unice în lume, nicio altă biserică decorată integral de Lalique nefiind păstrată într-o formă similară.

Istoria bisericii – Construcția inițială (1840). Lăcașul de cult anglican a fost ridicat inițial în anul 1840 ca o capelă modestă (chapel of ease) la poalele dealului Mont Felard, pentru a deservi enoriaşii care nu puteau urca până la biserica parohială din St. Lawrence.

După moartea lui Jesse Boot (fondatorul celebrului lanț de farmacii Boots), văduva sa, Florence Boot (Lady Trent), a decis să reconstruiască şi să decoreze complet interiorul bisericii în memoria lui. Florence Boot I-a angajat pe renumitul maestru sticlar francez René Lalique (cu care familia Boot se împrietenise în sudul Franței) şi pe arhitectul local A. B. Grayson pentru a transforma biserica într-un monument unic în stil Art Deco.

Elemente artistic unice – Interiorul bisericii este singura lucrare arhitecturală religioasă de o asemenea amploare realizată de Lalique care s-a păstrat intactă: Cei patru îngeri din sticlă. Panoul din imaginile tale formează retablul (altarul secundar) din Capela Fecioarei (Lady Chape), fiind alcătuit din patru coloane iluminate din sticlă opalescentă cu îngeri sculptați în stil Art Deco. – Crucea monumentală de altar. În spatele altarului principal se află o cruce din sticlă mată iluminată, înaltă de aproximativ 4 metri, decorată cu crini. – Cristelnița şi decorațiunile. Biserica adăposteşte singura cristelniță de dimensiuni normale realizată integral din sticlă de către Lalique (semnată de artist), alături de paravane, coloane și uşi gravate cu motivul crinului de Jersey.”

CIOC-CIOC: „Slavă Domnului că orașele mai ascund asemenea adrese – cele la care cineva se bucură să te vadă, chiar dacă vii din cer!”


INSIDER: „Stăteam la rând să cumpăr pâine când am auzit un croncănit care solicita, destul de hotărât, atenția cuiva.
La câțiva pași, o stăncuță mânca din mâna vânzătoarei unui mic magazin cu hrană pentru animale. Cocoțată pe ușa deschisă, urmărea conversația femeii cu o prietenă, de la înălțimea potrivită pentru a avea și ea un cuvânt de spus.
M-am apropiat să-i aflu povestea.
O cheamă Cioc. Când găsește magazinul închis, bate cu ciocul în geam. Doamna vânzătoare îi recunoaște semnalul și iese. La urma urmei, magazinul vinde hrană pentru animale, iar Cioc îndeplinește toate condițiile.
Am făcut câteva fotografii și m-am întors la coada pentru pâine.
Slavă Domnului că orașele mai ascund asemenea adrese – cele la care cineva se bucură să te vadă, chiar dacă vii din cer.” SURSA

N.R.: „Stăncuţa (Corvus monedula, sin. Coloeus monedula) este o pasăre migratoare, din genul Corvus, familia Corvidae, unele populații cuibăresc în ținuturi sălbatice, şi altele antropofile, ce cuibăresc în localități. Cele din regiuni sălbatice au cuibul în scorburi şi pereți de stâncă, pe când celelalte în construcții, coşuri, ornamentații, crăpături de ziduri, clopotnițe etc. Femela depune în cuib 4-6 ouă albicioase-albăstrui, cu pete brune. Timpul cuibăritului începe în luna aprilie, ouăle sunt clocite de femelă timp de 17-18 zile. Stăncuța are o dimensiune de 35 cm, penajul este de culoare neagră, numai ceafa şi dosul gâtului sunt cenuşii. În România stăncuţa este sedentară, populează regiunile joase, ca şi văile râurilor de munte. Populațiile nordice migrează în iarnă spre Europa şi Asia de Sud.”

ARHIVĂ: CIOARĂ ALBĂ: Stăncuță cu albinism total, exponatul lunii februarie la Muzeul Olteniei. Exemplar tirolez, colectat acum 106 ani!

Zodiac12.ro: Cum răspunde Djinn AI la întrebările despre iubire?


– „Mecanism real: dorința ne pune în mișcare, iar ceea ce obținem devine repede parte din normal. În psihologie, acest fenomen este numit adaptare hedonică: emoția câștigului se estompează, astfel încât apare impulsul către un nou scop.

Fapt: evoluția biologică a speciei nu depinde de visele individuale, ci de variație, selecție și transmitere genetică. Lectură simbolică: omul evoluează lăuntric prin capacitatea de a proiecta un posibil viitor și de a lucra pentru el; visul este mai puțin obiectul dorit decât direcția care dă sens drumului.

Totuși, un nou vis nu trebuie să însemne mereu „mai mult”. Poate însemna un vis mai adânc: să înțelegi, să creezi, să iubești mai bine sau să transformi ceea ce ai deja într-o practică vie.”

– „Iubirea poate începe ca o dorință de a avea, apoi se poate transforma într-o capacitate de a dărui. Dacă celălalt devine doar „visul” pe care vrem să-l obținem, iubirea riscă să-și piardă intensitatea odată ce posesia pare asigurată; dacă devine un drum de cunoaștere și grijă, ea rămâne vie.

Lectură simbolică: iubirea matură nu are nevoie mereu de un obiect nou, ci de o adâncire a felului în care îl întâlnim pe celălalt. În această perspectivă, transformarea nu vine din a căuta necontenit o altă iubire, ci din trecerea de la egoism și posesivitate la reciprocitate, compasiune și dăruire liberă.”

– „„A avea” poate transforma iubirea în posesie, teamă de pierdere sau nevoie de confirmare; „a fi” o mută în prezență, sinceritate și capacitatea de a-l întâlni liber pe celălalt. Iubirea nu este ceva ce păstrăm ca pe un obiect, ci o calitate pe care o trăim și o exprimăm.

Lectură simbolică: iubirea devine o formă de creare de sine: nu „te am ca să fiu întreg”, ci „sunt prezent, iar din această plenitudine pot iubi”. În termenii principiului de autonomie, ea cere cunoaștere, respect și încredere de sine; altfel, iubirea poate fi confundată cu dependența.

Nuantă necesară: a fi în iubire nu înseamnă a renunța la limite sau la realitatea relației. Înseamnă să alegi grija, adevărul și libertatea reciprocă, fără a-l reduce pe celălalt la rolul de a-ți umple un gol.”

– „Iubirea pentru cineva pe care nu îl poți avea poate deveni energie creatoare. Ceea ce nu se poate împlini ca posesie sau relație se poate transforma în artă, cunoaștere, muncă, frumusețe ori într-o formă nouă de devenire personală.

Lectură simbolică: iubirea nu mai cere să „aibă”, ci devine o putere de a crea. În această cheie, imaginația este creație, iar iubirea este „cea mai înaltă vibrație”: lipsa nu este negată, dar poate fi lucrată până devine expresie, sens și formă.

Asta nu înseamnă că suferința trebuie idealizată sau prelungită. Creator nu este cel care rămâne blocat în imposibil, ci cel care lasă dorul să se prefacă în ceva viu, fără a încerca să posede persoana iubită.”

Djinn AI by Zodiac12.ro

CADOUL ROMÂNIEI PENTRU STALIN: Tabloul din frunze de tutun pentru un fumător pasionat – Muzeul din Gori, Georgia


INSIDER: „Știai că STALIN a primit de la București, cadou, un tablou făcut din frunze de tutun? SURSA

N.R.: „Imaginea prezentată curprinde detaliul de semnătură al unui ceiebru portret al lui losif Stalin, realizat integral din frunze de tutun şi expus la Muzeul Stalin din Gori, Georgia. Lucrarea a fost oferită cadou dictatorului sovietic din partea României. Semnătura din colţul din dreapta jos îi aparţine lui Eugen Costache. Inscripția „CAM – 1949” indică Casa Autonomă a Monopolurilor (instituția de stat din România care gestiona, printre altele, industria și prelucrarea tutunului) şi anul 1949, moment ce a marcat împlinirea a 70 de ani de la naşterea lui Stalin.

Portretul este executat printr- un colaj minuțios de foiţe uscate de tutun în diferite nuanțe naturale, pentru a reda luminile, umbrele şi trăsăturile chipului. Tabloul a fost creat în anul 1949, cel mai probabil cu ocazia aniversării a 70 de ani de la nașterea lui Stalin (21 decembrie 1949), eveniment marcat în întreg blocul comunist prin trimiterea de daruri omagiale la Moscova. Alegerea materialului a avut o semnificaţie simbolică, fiind bine cunoscut faptul că liderul sovietic era un fumător pasionat de pipă şi trabuc.

Această piesă face parte din colecţia de cadouri oficiale primite de Stalin de la diverse state şi organizații prezentată vizitatorilor în Muzeul Stalin din Gori. Alte cadouri pentru Stalin prezente în muzeu: ∆ Portretul lui Stalin pe un cedru din Liban. Această imagine în basorelief a lui Stalin i-a fost dăruită de mitropolitul libanez lliya Karam. Inscripţia este în limbile rusă și arabă: „Dumnezeu să-I țină în pază pe marele Generalissimo losif Stalin.” Autorul imaginii este Nagil Halad. ∆ Un bob de orez. India. O scrisoare de salut către Stalin de la muzeul Derulfalax din Delhi este gravată pe această bob. ∆ Portret de nisip colorat – Ucraina. Portretul lui Stalin a fost realizat din nisip colorat de artistul ucrainean Danilishin. ∆ Sabie Cavolry Lucrare a armurierului Kuznetov cu inscripția „Prima Cavalerie către fondatorul său, losif Stalin. 1919.” ∆ Lampă de birou Lampa de birou a fost făcută pentru Stalin şi, de ziua sa, în 1945, i-a fost dăruită de proiectanții fabricii de tancuri din Cheljabinsk. Stalin i-a dăruit-o mareşalului Jukov, iar în 1969 Jukov a donat lampa muzeului. Lampa şi o scrisoare scrisă de Jukov au fost aduse la muzeu de fotograful de ziar Magalashvili. ∆ Vază „Dimineaţa” – Georgia. Vaza a fost dăruită lui Stalin de către tineri şi a fost donată muzeului în 1961. Autorul imaginii de pe vază este artistul ceramist Melashvili.

∆ Bayan Cadou lui Stalin cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sa. Pe bayan este încrustată inscripția cu pietre semiprețioase siberiene: „Marelui lider al popoarelor, J. Stalin, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a colecției fabricii de bayan.” ∆ Set de bărbierit Prezentat lui Stalin cu inscripția: „Dragului lider J. Stalin cu ocazia celei de-a 70- a aniversări a înfiinţării sale în colectivul de lucrări industriale integrate din Leningrad. 21.12.1949.” ∆ O machetă sculptată din fildeş a casei memoriale a lui Stalin. Cadou de la tineri georgieni. 1949. ∆ Covor iranian țesut de Ibrahim Zade în 1949. ∆ Un set de pipe – Italia. 1949. ∆ Reprezentare miniaturală a lui Stalin şi Mao Zedong pe porţelan – China. ∆ Ceşti şi farfurioare. Cadou pentru cea de-a 70-a aniversare a preşedinţiei lui Stalin – Rusia. ∆ Un ulcior – Uzbekistan.

N.R.2: „Istoric: Muzeul a fost inaugurat în 1957, în perioada de după moartea lui Stalin. Deşi a fost închis temporar în 1989, a fost redeschis ulterior. Planurile de a-I transforma în Muzeul Agresiunii Ruse (după Războiul din Osetia de Sud din 2008) au fost abandonate de adunarea municipală din Gori în 2012.

Secțiunile principale ale complexului: Casa natală a lui Stalin: O căsuţă mică din lemn din 1878, păstrată sub un pavilion neogotic/greco-italian. Casa memorială în care s-a născut J. Stalin a fost construită în secolul al XIX-lea. Acest teritoriu era cunoscut sub numele de „Rusubani” (districtul rusesc). Str. Kviratskhoveli nr. 10. În această casă construită din cărămidă georgiană, părinții lui Stalin au închiriat o cameră şi un subsol, unde părinții lui Stalin făceau pantofi pentru oamenii bogați din oraş.

În camera în care locuia familia lui Jugashvilis sunt expuse articole din acea perioadă, iar în a doua cameră, unde locuia un proprietar, sunt expuse lucruri personale ale mamei lui Stalin. Casa memorială a fost deschisă în 1937. Ulterior, deasupra ei a fost construit un pavilion de protecție (arhitect – M. Neprintsev).

Clădirea principală (Palatul în stil gotic stalinist): Adăposteşte un număr de săli cronologice cu obiecte personale, documente, fotografii și masca mortuară din bronz a dictatorului. O sală adăugată ulterior prezintă şi victimele represiunilor staliniste.

Vagonul de tren Pullman blindat, de 83 de tone, vopsit în verde, folosit de Stalin începând din 1941 (inclusiv pentru a călători la conferinţele de la Yalta, Teheran și Potsdam). Vagonul a fost construit la Sankt Petersburg înainte de revoluție. Interiorul său este decorat cu lemn roşu. În interiorul vagonului există o bucătărie, un compartiment pentru ofițerul de serviciu, două compartimente pentru însoțitori, compartimentul personal al lui Stalin, baia sa şi o sală de şedinţe. După moartea lui Stalin, vagonul se afla în gara Rostov (Rusia). În 1985, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Victoriei, a fost transportată la Gori şi donată muzeului.

losif Vissarionovici Stalin (n. 18 decembrie 1878, Gori, Georgia – d. 5 martie 1953, Kuntsevo, lângă Moscova). Cauza decesului: Accident vascular cerebral / hemoragie cerebrală. Trupul lui Stalin a fost îmbălsămat şi înmormântat în Mausoleul lui Lenin până în 1961, când a fost mutat în Necropola Zidului Kremlinului.

📍Adresa Muzeului Stalin din Gori/ Stalin Museum: Bulevardul Stalin nr. 32, Gori, Georgia” DETALII

THE VAULT BAR, BUCUREȘTI: Barul din seiful Băncii Marmorosch, fondată în 1848 – cea mai veche bancă din România!


INSIDER 1: „The Vault Bar! Un loc special aflat in seiful uneia dintre cele mai vechi banci din Romania, fondată în 1848! O experiență unică! – Banca Marmorosch din Bucuresti!” SURSA

INSIDER 2: „Am coborât în seiful vechi al băncii de la Marmorosch, acolo unde odinioară se păstrau comori naționale și chiar documente de stat strict confidențiale. Azi este The Vault Bar și a păstrat cât mai mult din designul autentic. Seifurile, scara, logoul, ușa de la intrare.

Nu m-am putut abține să nu fac o analogie între seiful băncii și „seiful” mental al unei familii. Câte cutii secrete, câte comori ascunde, câte uși bine izolate sau ziduri groase între ceea ce credem unii despre alții și ceea ce este de fapt! Și cât de greu poate fi de cele mai multe ori să ieși din acest seif, să treci dincolo de zidurile groase și să devii mai ușor, mai fluid. Greu dar posibil!” SURSA

N.R.: „Banca Marmorosch Blank a fost fondată în 1848 de către lacob Marmorosch sub formă de casă de bancă, iar la 1 ianuarie 1864 acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank, punând bazele noii bănci consacrate. În 1905 a fost transformată în societate pe acțiuni, devenind una dintre cele mai puternice instituții bancare din România în perioada interbelică. A intrat în insolvenţă în 1931 şi a fost lichidată în 1948. În prezent fostul palat al băncii de pe Strada Doamnei a fost restaurat şi transformat într-un hotel de lux, The Marmorosch Bucharest. Hotelul a fost deschis în 2021 şi face parte din colecţia Autograph Collection by Marriott. A fost conceput să redea atmosfera anilor 1920, o perioadă elegantă şi prosperă în România.

The Vault este este un bar exclusivist în stil speakeasy, amenajat chiar în interiorul seifului original al fostei bănci Marmorosch Blank (din 1912), situat la subsolul luxosului The Marmorosch Bucharest,

Concept: Cocktail bar ascuns, amenajat în fostul seif de tezaur al băncii, păstrând uşile masive din oțel, seifurile și sute de casete de valori originale pe pereţi. Atmosfera este intimă, elegantă şi discret iluminată, inspirată din perioada interbelică.

Băuturi şi meniu. Meniul este axat pe cocktailuri artizanale semnate de mixologii casei (cu prețuri în jur de 75- 80 RON), alături de o selecție de şampanii (pahar / sticlă: 450 – 2400 RON), băuturi spirtoase fine (40ml) – Whiskies, vodkaperle, romuri, tequila, ginuri – între 35 RON şi 425 RON în funcție de vechime/etichetă şi gustări sofisticate. Calamari prăjiți (ardei iute, maioneză cu ghimbir, sos Ponzu) – 65 RON/ Marmorosch Burger (carne vită Red Angus, brânză cheddar, bacon, cartofi prăjiţi) – 105 RON.

Reguli și recomandări. Accesul se face pe baza unui cod vestimentar smart casual. Deoarece spațiul este restrâns şi foarte popular, este recomandată o rezervare în prealabil, mai ales în weekend. Pentru a proteja intimitatea clienților, fotografiatul şi filmatul sunt permise doar cu acordul personaluui. Accesul este destinat adulţilor (adults-only).

Program: Luni – Joi & Duminică: 18:00 – 01:00; Vineri – Sâmbătă: 18:00 – 03:00. 📍 Adresă: Strada Doamnei 2, Sector 3, București (în Centrul Vechi / apropiere)

Notă: Cea mai veche bancă aflată încă în activitate în România este CEC Bank – înființată în 1864, de Alexandru loan Cuza, sub numele de Casa de Depuneri şi Consemnațiuni, urmată de Banca Națională a României (BNR), înființată în anul 1880.”

ARHIVĂ: MADRID: Unde bei o votcă în costum de eschimos? ∆∆∆∆∆ DALNIC, COVASNA: Cum poți bea o bere sub apă în singurul bar subacvatic din România ∆∆∆∆∆ BARU’ LUI BOBIȚĂ: Neamțu’ a pus Fierbinți pe harta țării ∆∆∆∆∆ BUZIAȘ: Restaurant amenajat la umbra unui avion Lisunov eșuat acum 40 de ani ∆∆∆∆∆ OZN LA CORNU: „Am luat masa cu extratereştrii” ∆∆∆∆∆ TIMIȘOARA: Singurul tramvai-restaurant din România face o incursiune senzorială în istoria orașului. Auditiv, olfactiv și gustativ! ∆∆∆∆∆ ROMANCE: Cât costă să bei şampanie la 50 de metri şi să vezi bătălia dintre suporterii unguri şi jandarmi?

TERRA SALUTĂ VOYAGER 1: NASA ne invită să aprindem lanternele spre cer pentru sonda aflată la o zi-lumină distanţă de Pământ


INSIDER: „Aprindem lanternele pe 17 Noiembrie!!! Ce se întâmplă pe 17–18 noiembrie 2026? Sonda spațială Voyager 1, lansată pe 5 septembrie 1977, va atinge un prag istoric:.1 zi-lumină.

Distanța parcursă de lumină în 24 de ore. Asta înseamnă aproximativ: – 25,9 miliarde de kilometri. – 16,1 miliarde de mile. – 24 de ore pentru ca un semnal luminos sau radio să ajungă de la Pământ la Voyager 1.

Momentul exact estimat de NASA este 18 noiembrie 2026, la 05:16 EST (12:16, ora României). NASA+1

De ce ne invită NASA să aprindem lanternele pe 17 noiembrie?
NASA a lansat campania internațională „Shine Bright for Voyager’s Light-Day”.

Invitația este ca oamenii din întreaga lume, după apusul soarelui pe 17 noiembrie, să îndrepte lumini spre cer și să transmită simbolic indicativul Voyager: VGR, folosind codul Morse.
– V = …-
– G = –.
– R = .-.
Există inclusiv un generator automat de semnale luminoase pentru telefoane și tablete.
NASA Science+1

Dar există un detaliu interesant!
Luminile noastre nu vor ajunge efectiv la Voyager 1.
Este o celebrare simbolică, nu o transmisie optică reală către sondă. Distanța este enormă, iar fasciculele lanternelor se dispersează.

NASA dorește să creeze un gest colectiv, o undă simbolică de lumină în jurul planetei.

De ce este atât de important Voyager 1?
– A fost lansată în 1977, împreună cu sora sa, Voyager 2.
– A explorat Jupiter și Saturn.
– În 2012 a devenit primul obiect construit de om care a intrat în spațiul interstelar.
– Continuă să transmită date științifice către Pământ, după aproape 50 de ani.

Și mai este ceva fascinant: Voyager 1 poartă celebrul Golden Record, un disc care conține sunete, muzică, imagini și mesaje reprezentative pentru civilizația umană.” SURSA

ARHIVĂ: NASA: Bilete de călătorie pe Marte pentru următoarea misiune din iulie 2026 ∆∆∆∆∆ SPRE STELE: „În taberele copilăriei mele, adrenalina maximă o simțeai în preajma focului de tabără…” ∆∆∆∆∆ RECRUTARE: Agenția Spațială Europeană caută astronauți sub 50 de ani. Nu trebuie să rezolve rubik-ul în 10 secunde și nici să se sperie de lockdown!

ORADEA: „Casa Darvas – La Roche, una dintre minunile acelea Art Nouveau cu iz de Barcelona”


INSIDER: „Casa Darvas – La Roche, Oradea, este una dintre minunile acelea Art Nouveau cu iz de Barcelona.

Casa este compusă din două părți, fiecare cu scopul ei. Corpul dinspre strada str. Iosif Vulcan a fost construit între 1909-1910 cu destinația de locuință familială, iar aripa dinspre promenada Crișului Repede a urmat în 1912, acolo funcționând ,,Întreprindere Forestieră Unită”, firma lui Alfred La Roche (bancher și avocat) și Imre Darvas (om de afaceri). Stilul este Secession vienez, iar arhitecți au fost orădenii József și László Vágó.

Am încercat să surprind prin câteva imagini frumusețea acestei case, dar trebuie neapărat să mergeți să o vizitați.” SURSA

INSIDER 2: „Casa Darvas poate fi considerată cea mai originală clădire rezidențială construită în stil secesionist din Oradea. A fost a doua vilă proiectată de frații Vágó (László și József) în Oradea. Casa a fost comandată de proprietarul Imre Darvas, un antreprenor evreu în industria lemnului din Oradea, fiind construită de Ferenc Sztarill între anii 1909-1910, în două etape. Încă de la prima privire, te va impresiona o faţadă ritmată cu butoni decorativi din ceramică de Zsolnay, cu şase motive decorative distincte. Culoarea lor verzui-albastră, cu reflexele metalice ale smalţului de eosin, conferă eleganţă şi maiestuozitate întregului ansamblu arhitectural. Un element central al faţadei este balconul, care impresionează prin decoraţia traforată. Motivele simbolice regăsite aici sunt conurile de pin, inimile şi spiralele vegetale. O altā atracţie deosebită a casei o reprezintă vitraliile ce decorează faţadele şi încăperile principale, cu elemente reprezentative pentru lumea plantelor şi cea a animalelor. Chipul feminin care apare în medalioanele vitraliilor oferă compoziției un farmec aparte. Feroneria casei este de asemenea foarte valoroasă. Fierul a fost modelat conform unui design ce stilizează în viziunea geometrică a Secessionului vienez motive vegetale cu semnificaţii simbolice. Motivul triunghiular în care se înscrie laleaua, vrejurile spiralate, benzile verticale cu bulbi germinativi – îl regăsim la parapetul balconului deschis spre curtea interioară. Partea din spate a clădirii, a fost construit în a doua etapā (1912) și are acces către râul Crișul Repede. Dl. Darvas şi-a transformat firma în societate pe acţiuni, cooptându-l pe bancherul elveţian Alfred La Roche.Când a fost finalizată şi aripa dinspre Criş, aceasta găzduit o perioadă sediul Întreprinderii Forestiere La Roche şi Darvas / La Roche és Darvas faipari vállalat. Acest nume a fost inscripţionat deasupra uşii de la intrarea dinspre mal. La Roche nu a contribuit cu nimic la edificarea edificiului. Păşind cu emotie în interiorul casei, acesta îşi aratā treptat comorile. Prima dintre piesele valoroase originale ce ne întâmpină este peretele vitrat al holului de la parter. La etaj privirea ni se îndreaptă spre o fereastră cu vitralii decorată cu tije florale ce răsar dintr-un ghiveci şi cu păsări colorate care le ciugulesc, păstrată în locul şi forma originală din casă. Dormitorul oferă o amplă panoramă vitrată, peretele nordic fiind în întregime alcătuit din patru ferestre monumentale. Printre piesele unicat de mare valoare se numără fântâna din hol decorată cu elemente geometrice din ceramică de Zsolnay, precum şi cele două măşti de calorifer confecţionate din aramă ştanţată. Pe lângā acestea chiar și clanţele uşilor şi cremonele ferestrelor, toate particularizate prin monograma proprietarului înscrisă în cerc « DI ». Definitorii ca elemente reprezentative pentru stilul secession sunt şi stucaturile ce decorează tavanele tuturor încăperilor. Remarcabil este tavanul sufrageriei, bogat decorat cu motive vegetale luxuriante. Mobilierul în stil neo-rococo, din lemn de paltin vopsit alb s-a păstrat în dormitor şi cuprinde mai multe piese. Bucătăria păstrează din mobilierul original o sobă de gătit cu plăci de faianţă şi plită tuci precum şi faianţa şi pavimentul decorat cu motive geometrice alb-albastre. Pentru a întregi atmosfera de epocă, etajul a fost decorat cu mobiler de epocă, obiecte şi tablouri ce împreună definesc stilul modern şi rafinat de viaţă de la începutul secolului XX.
În 2016 Casa Darvas a fost convertită într-un muzeu Art Nouveau.” SURSA

N.R.: „În 19 august 2020 a avut loc deschiderea primului muzeu Art Nouveau din România, în casa Darvas-La Roche. Impresionantul imobil din centrul Oradiei a fost readus la splendoarea de odinioară și redat publicului atât ca muzeu, cât și ca platformă pentru evenimente culturale.
🏡Casa burgheză a fost proiectată de frații József Vágó și László Vágó,datând din 1909. Este considerată una dintre cele mai originale proiecte arhitecturale de la început de secol, datorită plăcilor de beton aparente de pe fațadă.
🏛️Denumirea casei provine din numele comanditarului și proprietarului acestuia, antrepenorul în industria lemnului Imre Darvas, și al partenerului său de afaceri, bancherul elvețian Alfred La Roche. Casa a fost finalizată în 1910, iar aripa dinspre Crișul Repede (garaj de automobile și sediu de firmă) a fost construită în 1912. În prezent, Casa Darvas-La Roche este reabilitată integral.

Program de vizitare: Marţi – Duminică, între orele 10:00 – 18:00 (casa de bilete se închide cu 30 de minute înainte, la 17:30). Luni este închis.

Acces/ Bilete intrare: 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru preşcolari, elevi, studenți, pensionari și grupurile de peste 10 persoane. • Adulţi: 20 lei / persoană; Gratuități: Copii sub 7 ani, persoane cu dizabilități (şi însoțitorii lor), presă, ghizi şi în zilele speciale stabilite (de exemplu, Noaptea Muzeelor sau 1 lunie).

📍Casei Darvas-La Roche din Oradea (strada losif Vulcan nr. 11)

„SECETA”, TIMIŞOARA: De la curiozitate la resemnare – reacția publicului în fața instalației artistice semnată de Vlad-Laurean Costea din cadrul proiectului „Ce se schimbă când se schimbă clima?”


INSIDER: „Un mix de emoții, interes, curiozitate și conștientizare, dar și teamă, deznădejde și resemnare în fața „Secetei”, lucrarea realizată de Vlad-Laurean Costea în cadrul apelului artistic „Ce se schimbă când se schimbă clima?“, lansat de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare.

Sunt câteva gânduri și impresii ale elevilor și profesorilor de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara, unde a ajuns această instalație după prezentarea ei în Festivalul LA PAS.

„Lucrarea m-a purtat prin multe gânduri, stări, emoții. La început am admirat construcția, tehnologia, materialele, unele detalii. Mai apoi am explorat mesajul, povestea din spate și am simțit tristețe, frică și neputință, am simțit un viitor posibil, arid, fără culoare, fără viață, nu prea îndepărtat. M-am gândit la cum privim în general astfel de lucruri din exterior, detașați și disociați, fără măcar un gând că noi am avea vreo contribuție, un rol, un impact. Apoi am pășit în acest peisaj și m-am văzut parte din această realitate posibilă, parte, dar, în același timp, soluție”, a explicat Maria P., cadru didactic al liceului.

Publicul de la școală a avut în aceste zile ocazia să interacționeze pe îndelete cu Seceta, să contemple peisajele mari din carton și silueta cu oglindă în loc de chip, să pășească în nisipul arid și să simtă.

„La început mi s-a părut creepy, apoi mi s-a părut foarte ciudat, acum mi se pare așa, un viitor apocaliptic. Este despre ce se poate întâmpla dacă nu schimbăm ceva, acum”, crede Monica M., elevă în cadrul liceului.

„Eu cred că e adevărat cu schimbarea climatică. Am observat de mai mulți ani că verdele nu mai este cel din copilărie. În copilărie totul era verde și colorat și ținea foarte mult timp, până în toamnă. Acum se îngălbenesc și se usucă toate mult mai repede, din cauza caniculei și a secetei. Eu cred că niciodată nu e prea târziu, dar dacă doar 20% din populație face ceva, nu se va schimba nimic. Toți trebuie să ne implicăm în asta: să reducem risipa, să nu mai poluăm” – Iulia B., elevă.

„Mie mi-a plăcut foarte mult lucrarea. La început m-a atras personajul din carton, că seamănă cu cel din jocurile video. Mi se pare o idee foarte creativă și ingenioasă, multă muncă și atenție la detalii. Mi-a plăcut și faptul că s-au folosit materiale foarte simple: carton, o bucată de oglindă, o cutie cu nisip. Pentru mine mesajul lucrării este despre imaginație, reciclare și protecția mediului” – Lucian O., elev.

Alții au simțit disconfort…

„Prima data când am văzut lucrarea am crezut că e ceva de Halloween și nu am dat prea multă importanță. Apoi, după ce am aflat mai multe, am fost atentă și am observat și cactușii. Foarte ciudat mi s-a părut să pășesc în cutie și să mă văd în oglindă. Am făcut-o chiar de mai multe ori și nu mi-a plăcut. Nu pot să spun de ce”.

„Seceta este un fenomen des întâlnit în zilele noastre și periculos. Eu nu am înțeles la început despre ce e vorba, dar după ce am aflat, a fost o experiență foarte interesantă, mai ales că am putut interacționa cu lucrarea. A fost prima experiență de acest fel”.

„Din păcate e foarte târziu și nu se mai poate face nimic, pentru că de foarte mulți ani oamenii distrug planeta” – alți elevi.

„Este un semnal de alarmă că viața e fragilă și că prin simple fapte și manifestări necontrolate sau chiar voit făcute, ne facem singuri rău”, a concluzionat Camelia M, profesor în cadrul liceului.

E acesta de fapt scopul intervenției artistice, să ne deschidă ochii și să ne facă mai conștienți asupra faptului că suntem parte a problemei și a soluției.” SURSA

N.R.: „Ce este instalația,,SECETA”?Conceptul lucrării. Este o instalație imersivă care recreează un peisaj complet lipsit de apă, vegetaţie şi culoare. Lucrarea a fost concepută ca un spațiu de reflecție asupra fragilității relației dintre om și mediu şi asupra efectelor schimbărilor climatice și a fost creată de Vlad-Laurean Costea. Instalaţia face parte din proiectul multianual LA PAS / Slowing Down (2025-2027), implementat în Timişoara de către Asociația CRIES.

Ce premiu a câștigat şi când? Lucrarea a fost desemnată proiectul câștigător al apelului artistic ,,Ce se schimbă când se schimbă clima?”, obținând premiul în valoare de 10.000 de lei. Apelul artistic (aflat la a doua ediție) a fost lansat în iulie 2026, iar prezentarea publică a lucrării premiate a avut loc în octombrie-noiembrie 2026.

Artist vizual şi sculptor, Vlad-Laurean Costea a studiat la Facultatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca. Practica sa artistică se concentrează asupra sculpturii contemporane şi instalației. Lucrează preponderent cu structuri metalice sudate, carton, materiale recuperate şi lumină, iar interesul său se îndreaptă către ritual, transformare şi raportul dintre individ şi spațiul pe care îl locuieşte, realizând lucrări care invită publicul la o experiență participativă şi introspectivă. In anul 2025, a fost unul dintre artiştii care au reprezentat țara noastră în cadrul Pavilionului României de la London Design Biennale.”

FINLANDA: Campionatul Mondial de Tricotat pe ritmuri de heavy metal – Concurenții împletesc pe scenă, acompaniaţi de trupe live!


INSIDER: „Tricotat pe ritmuri de Heavy Metal 🎸🧶
Credeaţi că tricotatul este o activitate liniștită? Bun venit la Campionatul Mondial de Heavy Metal Knitting din Finlanda!
Finlandei îi place la nebunie să depășească limitele meșteșugurilor tradiționale. Țara găzduiește faimosul Campionat Mondial de Heavy Metal Knitting, unde concurenții tricotează direct pe scenă, acompaniați de trupe care cântă live muzică heavy metal. #KnitLikeAFinn 📷 Lasse Simonen” SURSA

N.R.: „O competiție unică ce combină abilitățile de tricotat cu energia şi spectaculozitatea muzicii heavy metal live. Se desfăşoară n Finlanda, în orașul Joensuu în Parcul Naţional Koli). Prima ediție: A avut loc în iulie 2019, atrăgând concurenți din numeroase ţări.

Atmosferă: Participanții urcă pe scenă îmbrăcați în costumații specifice, purtând machiaj de tip corpse paint şi tricotând rapid în timp ce trupe cântă live.

Machiajul de tip ,,corpse paint” (vopsea de cadavru) reprezintă un stil de machiaj alb-negru dramatic, utilizat în principal de artiştii şi fanii muzicii black metal. Acesta are rolul de a conferi o alură sinistră, morbidă și inumană, imitând aspectul unui cadavru sau al unui demon.

Caracteristici principale: ∆ Baza complet albă: Întreaga faţă este acoperită cu un strat dens de vopsea albă pentru a crea un aspect palid, lipsit de viaţă. ∆ Accente negre masive: Zonele din jurul ochilor, buzele şi uneori pomeții sunt tatuați vizual sau umbriți cu negru intens. ∆ Elemente grafice: Adesea include modele ascuțite, dâre care imită curgerea sângelui/murdăriei, modele de craniu sau simboluri oculte (precum cruci inversate).

Origine si context cultural. Pionierii rock-ului: Deşi elemente similare au fost folosite inițial de artişti precum Arthur Brown, Alice Cooper, Kiss sau King Diamond, stilul modern a fost definit în scena underground.

Black Metal-ul Norvegian: Trupe din anii ’90 (cum ar fi Mayhem, Darkthrone sau Immortal) au rafinat acest machiaj, transformându-I într-o semnătură vizuală a genului. Scopul: Spre deosebire de machiajul din teatrul rock (care are un rol pur de divertisment), în black metal corpse paint-ul a fost adoptat pentru a exprima izolare, anti-religie, misticism şi o detaşare totală de societatea convențional.

N.R.2: ” Tricotatul Heavy Metal – termenul neobişnuit dintre toate sporturile, meşteşugurile hobby-urile a fost inventat în timpul celor mai întunecate și reci ore ale iernii finlandeze, în Joensuu, Finlanda. Anul era 2018, iar termenul a fost rostit cu voce tare de un jurnalist într-un interviu radio despre profesioniștii locali din meşteșuguri.

Tricotoarele au tricotat pe toată durata interviului (bineînţeles), ceea ce a dus în cele din urmă la întrebarea magică pe care, aparent, nimeni nu o pusese până atunci: „Este posibil ca un tricotor să tricoteze cu ochii închiși, cu mâinile la ceafă, așa cum face Yngwie Malmsteen cântând la chitară?”

„Ei bine, sigur că da!”, a fost răspunsul. Şi iată-l. Ideea unei persoane care tricotează ca interpretă principală într-o trupă care cântă heavy metal. Hai să o transformăm într-un concurs! Cu cât ideea era mai mult reflectată și rostită cu voce tare, cu atât începea să pară suficient de caraghioasă pentru a fi pusă în practică. Prima idee a fost organizarea unui campionat național în Finlanda, tărâmul făgăduit al muzicii heavy metal, unde meşteşugurile manuale sunt, de asemenea, un lucru important.

Există peste 50 de trupe heavy metal la 100.000 de cetățeni finlandezi și sute de mii de pasionați de tricotat așa că ne-am gândit că trebuie să existe finlandezi care iubesc atât tricotatul, cât şi heavy metalul.

Dar oare există tricotori metalişti și în afara Finlandei? Pe 2 aprilie 2019, totul era gata de publicare. Un videoclip promoțional, un site web, un formular de înscriere și data evenimentului, care a fost extins de la o competiție națională la primul Campionat Mondial de Tricotat Heavy Metal.

Nu a durat prea mult până când presa și oamenii din întreaga lume au descoperit că ceva nou și extraordinar era pe cale să se întâmple. Big Bang-ul tricotajului Heavy Metal s-a răspândit pe rețelele de socializare prin mii de distribuiri, aprecieri și uimire la doar câteva zile după ce a devenit public.

Prima rundă de calificare a competiției din 2019 a atras în cele din urmă 26 de acte din 13 ţări din întreaga lume – toate având ca scop câştigarea primului titlu de Campion Mondial la Tricotat Heavy Metal. În cele din urmă, 12 acte din 8 țări diferite au ajuns în finală și au aprins scena, orașul Joensuu și andrelele ca niciodată! Dar acesta a fost doar începutul… Campionatele Mondiale de Tricotat Heavy Metal au revenit în 2021 în format digital iar din 2022, spectacolul este găzduit din nou în direct din centrul oraşului Joensuu, Finlanda.” DETALII

ARHIVĂ: FINLANDA: Concurs de echitaţie dedicat căluţilor din lemn. Fără ovăz, fără balegă! ∆∆∆∆∆ TEQBALL: Tenis cu piciorul, pe o masă curbată. România are deja campioni mondiali! ∆∆∆∆∆ CATCHBALL: Sportul inventat în 2006 de mămicile din Israel a ajuns de vreo trei ani și în România. Săptămâna Europeană a Sportului face upgrade și mămicilor din IOR! ∆∆∆∆∆ CAIAC-POLO: Lacul IOR bază de antrenament pentru un sport nou

DOLCE FAR NIENTE: „Nu orice minut al vieții trebuie să producă ceva. Uneori este suficient să producă fericire.”


INSIDER: „Dolce far niente! O expresie prin care mulți dintre noi îi caracterizăm pe italieni. Uneori cu invidie, alteori cu admirație și, câteodată, cu o ușoară ironie. Pentru unii, ea reprezintă însăși esența modului de viață italian: soare, mare, o cafea minusculă dar băută fără grabă, conversații interminabile și plăcerea de a nu face nimic.
Eu am asociat mereu expresia cu celebrul film al lui Federico Fellini, La Dolce Vita, din 1960, cu Marcello Mastroianni și Anita Ekberg. Poate pentru că ambele sunt „dulci”. Dar, după cum aveam să descopăr, sunt două lucruri diferite. În film oamenii erau foarte agitați

Totul a pornit de la o doamnă care, într-un comentariu la postarea mea despre italienii care își petrec concediile în Grecia, mi-a scris că italienii au inventat acest mod de viață, dolce far niente.
Mergând pas cu pas, vorba unui celebru compatriot, am început să caut povestea expresiei.
Am descoperit că dolce far niente, adică „dulcea plăcere de a nu face nimic”, este mult mai veche decât filmul lui Fellini. Expresia circula în Europa de câteva secole, dar a primit un impuls, o nouă popularitate internațională în 2010, odată cu filmul Mănâncă, roagă-te, iubește, cu Julia Roberts. Într-o scenă petrecută la Roma, un italian îi explică americancei această mică filozofie a vieții.
Surpriza cea mare a venit însă din România.
În 1931, Liviu Rebreanu publica volumul Metropole, în care dedica un capitol chiar expresiei Dolce farniente? Marele nostru scriitor nu era deloc convins că italienii ar fi niște leneși fericiți. Dimpotrivă, considera expresia o invenție a poeților romantici și observa cât de harnici erau italienii pe care îi cunoscuse.
Mai mult, avem și noi un film intitulat Dolce far niente, realizat în 1998 de Nae Caranfil, cu actori români și străini, o poveste plasată în Italia secolului al XIX-lea.

Adevărata istorie a acestei filozofii începe și mai devreme.
Romanii aveau un cuvânt, otium, care desemna timpul eliberat de obligații, destinat odihnei, lecturii, conversației și contemplației.
Grecii antici aveau scholé, adică răgazul în care omul putea să se ocupe de lucrurile care îi hrănesc mintea și sufletul. Din acest cuvânt provine, culmea, chiar termenul nostru „școală”!

Grecii de astăzi, un pic mai orientalizați, au și ei ceva asemănător: χουζούρι (huzúri), plăcerea de a sta liniștit, confortabil, fără grabă, bucurându-te de moment. Mai există și ραστώνη (rastóni), acea tihnă aproape leneșă a zilelor călduroase.


Întâlnesc această filozofie aproape zilnic aici, în Grecia.
O văd la bătrânii care stau ore întregi la o cafea, la oamenii care privesc marea fără să se uite la ceas, la prietenii care joacă table sub umbra unui copac și la chelnerul care nu vine să te întrebe din zece în zece minute dacă mai dorești ceva și nici măcar nu stă cu ochii în telefon ca la noi
Poate că noi, românii, asociem atât de ușor expresia cu italienii și datorită rădăcinilor noastre latine și apropierii culturale de Italia. Dar, până la urmă, tihna nu are naționalitate și totuși, eu cred că există o condiție importantă pentru a te bucura cu adevărat de dolce far niente.
Să fi făcut mai întâi ceva!!
Plăcerea de a nu face nimic este cu totul alta atunci când vine după o zi de muncă, după o responsabilitate îndeplinită sau după o perioadă în care ai alergat pentru tine și pentru ceilalț, altfel, riscăm să confundăm arta de a trăi cu simpla lene.

De aceea dolce far niente rămâne un ideal pentru atât de mulți dintre noi. Nu ne dorim neapărat să nu mai muncim niciodată, ci să ajungem în acel moment al vieții în care să ne putem permite să stăm liniștiți, fără vinovăție, fără grabă și fără sentimentul că pierdem ceva.
Italienii și grecii poate și spaniolii, par să fi înțeles de mult un lucru pe care noi îl învățăm mai greu: nu orice minut al vieții trebuie să producă ceva. Uneori este suficient să producă fericire.

Voi ce credeți? Dolce far niente este o artă de a trăi, o recompensă binemeritată sau doar un nume frumos dat lenei?” SURSA

N.R.: DOLCE FAR NIENTE, filozofia tihnei absolute!

OTIUM este un termen latin care înseamnă timp liber, odihnă, tihnă sau răgaz, fiind folosit în special pentru a descrie timpul dedicat activităților intelectuale, contemplării şi cultivării de sine, spre deosebire de viaţa publică activă şi de muncă. Opusul lui NEGOTIUM care însemna afaceri, muncă, datorii civice sau viață politică activă.

OTIUM ELEGANS (Odihna rafinată) – Desemna preocupările spirituale, cititul, filozofia, arta sau retragerea demnă la o vilă de la ţară. OTIUM CUM DIGNITATE (odihnă cu demnitate) – Timpul care te reface: Romanii nu priveau otium doar ca pe o simplă lenevie (otium otiosum), ci ca pe un timp productiv şi necesar pentru echilibrul minții și al sufletului.

Dacă în italiană expresia laudă capacitatea de a te deconecta, mentalitatea românească tinde uneori să taxeze lipsa de activitate, oferind sinonime mai pragmatice sau ironice: ∆ Tăiat frunze la câini – folosit când inactivitatea este privită ca o pierdere de timp. ∆ Stat degeaba sau frecat menta – expresii colocviale pentru momentele în care nu faci nimic productiv. ∆ Pierde-vară – substantiv asociat parţial cu această stare, dar cu o conotație strict negativă (leneş, om fără căpătâi).

ARHIVĂ: PARADIS: Fericirea nu vine atunci când obținem ceea ce ne dorim, ci atunci când învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem deja