DUMBRĂVEANCA: „Nu ştii niciodată prin ochii cui te privește Dumnezeu”
INSIDER: „Am găsit-o în mijlocul drumului pe un câmp, nu se mai mișca, a stat zece minute în mașină la aer rece, a băut un pic de apă apoi m-a ciupit de câteva ori iar când am simțit-o mai puternică i-am dat drumul și a zburat. Superbă pasăre!” SURSA
N.R.: „Dumbrăveanca (Coracias garrulus) este o pasăre migratoare de talie medie (31 cm)., cunoscută pentru penajul său spectaculos, albastru-verzui, cu spatele brun-roșcat. Pasărea are un cioc negru, puternic, puțin încovoiat. Femelele au o culoare mai spălăcită decât masculul, iar culoarea tineretului este în general brună. Face parte din familia Coraciidae și este singura specie de dumbrăveancă care cuibăreşte în Europa, fiind prezentă și în România.
Preferă zonele deschise, cum ar fi pajiștile, terenurile agricole cu arbori răzleți, livezile bătrâne şi văile râurilor. Pasărea are cuibul în apropierea apelor, unde sapă galerii în malurile din argilă, gresie sau loess. În lipsa hranei se apropie și de aşezările omeneşti. Este o pasăre activă ziua; hrana principală a ei o constituie insectele (păduchi de plante, gândaci, libelule, lăcuste, urechelnițe), amfibii, reptile mici, pe care le vânează de la înălțime (stând pe fire de electricitate sau crengi uscate). Numai în timpul migrației consumă și vegetale (în special fructe).
Este răspândită mai ales în Europa de Sud, Europa Răsăriteană Spania, coasta mediteraneană franceză, insulele Corsica, Creta ca și în Africa de Nord Vest (Maghreb). În Asia poate fi întâlnită în Siberia Centrală, regiunile de stepă din Iran. Specia C. g. semenowi cuibăreşte în Asia de Sud Vest, Asia Centrală ajungând spre est până în provincia chineză Xinjiang. În România dumbrăveanca poate fi întâlnită numai în timpul sezonului cald, în toată țara în afara regiunilor de munte. În intervalul mai-iunie, femela depune 4-5 ouă albe lucioase, cuibul fiind în scorburi sau săpat în malurile apelor. Clocesc ambii parteneri, iar după ca. 18-20 de zile ies puii. Toamna păsările migrează în Africa sau Asia de Sud. La sosirea anotimpului rece păsările migrează spre sud în regiunile din sud sau sud-estul Africii iernând în regiunile de deşert, semideşert, savană din Sahel, țări ca Somalia Efectivul de păsări este apreciat la ca. 200.000 de perechi, numărul lor a scăzut rapid prin aniii 1970.”
BRUXELLES: Manneken-Pis îmbrăcat în costumul „CĂLUȘARUL” pentru a marca Ziua Portului Tradițional din România
INSIDER: „Duminica aceasta (N.R.: 10 mai 2026), Manneken-Pis poartă costumul său „CĂLUȘARUL” pentru a marca Ziua Portului Tradițional din România.” SURSA
INSIDER 2: „16.05.2018 – Manneken Pis – Bruxelles
Maestrul coregraf Nichita Dragomira, „Vătaful vătafilor de căluș”, a predat ștafeta de călușar, în data de 16 mai 2018 la Bruxelles, celui mai tânăr călușar din capitala Europei: Manneken Pis, intrând astfel în istoria orașului Bruxelles. Manneken Pis (băiețelul care face pipi), este emblema orașului Bruxelles de peste 600 de ani fiind atracția inconturnabilă a celor ce vizitează orasul. Într-un cadru solemn, în prezența vice-primarului orasului, D-na Karine Lalieux, a Ministrului pentru Românii de Pretutindeni, D-na Intotero Natalia Elena, a reprezentanților Ambasadei României în Regatul Belgiei si a unui public numeros și foarte entuziast s-a scris astăzi o nouă pagină în istoria orașului Bruxelles, iar costumul complet de călușar al tânărului Manneken Pis, realizat de Arthis, poate fi admirat la Muzeul Orașului Bruxelles printre cele 1000 de costume pe care le are în garderoba sa.” SURSA
N.R.: „Călușarul în tradiția românească reprezintă un dans ritualic străvechi, de origine precreștină, considerat simbol al puterii, purității și curajului. Practicat de Rusalii, acest obicei complex este o formă de manifestare a cultului solar, menit să aducă fertilitate, să vindece boli și să protejeze comunitatea de spirite malefice (iele). Ritualul are rădăcini dacice, fiind inițial asociat unui zeu cabalin numit Căluş, protector al sezonului cald. Călușarii (dansatori bărbați) sunt priviţi ca vindecători, dansul lor având rolul de a purifica și de a aduce rodnicie. Bățul (călușul) reprezintă legătura cu strămoșii și puterile supranaturale.
Patrimoniu UNESCO – Ritualul Călușului este recunoscut internaţional pentru complexitatea sa, incluzând dansuri, cântece și parodii.
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România, instituită prin Legea 102/2015, este sărbătorită anual în cea de-a doua duminică a lunii mai. Portul popular românesc datează din secolele IX-X, dar mărturii mai numeroase există din secolul al XIV-lea. Cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc este consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou şi voievodul muntean Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaţilor, cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din bucăţi de piele de oaie pe cap.”
Manneken Pis („Omulețul care face pipi”), o mică statuie de bronz din Bruxelles, considerată simbolul spiritului rebel al orașului. Situată aproape de Grand Place, statuia de 50 cm este faimoasă pentru cele peste 1000 de costume pe care le poartă de-a lungul anului.
Se află la intersecţia străzilor rue de l’Étuve (Stoofstraat) și rue du Chêne (Eikstraat). Deși statuia actuală datează din 1619 (realizată de Jerome Duquesnoy), există mai multe legende. Una dintre ele spune că statuia amintește de un copil care a salvat orașul de la incendiere, stingând fitilul unei bombe cu urina sa. Statuia poartă haine specifice în aproximativ 130 de zile pe an, acestea fiind adesea cadouri de la diverse organizații, şefi de stat sau entități culturale. În zonă mai există și alte statui similare, cum ar fi Jeanneke Pis (o fetiță) sau Zinneke Pis (un căţel), care completează seria statuilor „pișacioase” din oraş.
ARHIVĂ: SIMBOLURI ROMÂNEȘTI: „Rădăcinile neamului sunt bine întipărite în matricea genetică a fiecăruia” ∆∆∆∆∆ LONDRA: „Român mergând la muncă în port tradițional din zona Putnei, Bucovina”
FESTIVALUL ALLCHIMIA: La Biblioteca Națională a României, Spațiul Sacru a fost deschis de șamanii din Mexic, Ecuador, Anglia și România
INSIDER: „Spațiul Sacru a fost deschis de Șamanii din Mexic, Ecuador, Anglia și Romania! 💖☀️ #allchimiafestival #festivalallchimia #comunitate #spiritualitate #bibliotecanationala” SURSA
N.R.: „Invitatie la conferințele din cadrul Festivalului Allchimia – ediția a V-a, un spațiu în care oameni cu experiență își împărtășesc cunoașterea, practicile și perspectivele despre viață, echilibru și transformare!
Pe parcursul celor două zile, scena Allchimia devine un loc de întâlnire între domenii diferite, dar complementare: spiritualitate, psihologie, sănătate, relații, energie și conștiință. Vei descoperi: • instrumente concrete pentru echilibrul emoțional și mental; • perspective despre relații, limite și dinamici interioare; • practici de respirație, lucru cu energia și reconectare; • abordări despre corp, vindecare și integrare; • înțelepciune ancestrală adusă în contextul vieții de azi.
Printre cei care vor urca pe scenă se numără: Valeriu Pănoiu, Chris Waters, Andra Ivanov, Veet Cristian, Olimpia Mioara, Părintele Emil Prodan, alături de mulți alți invitați care contribuie, fiecare în felul său, la o înțelegere mai profundă a experienței umane. Fiecare conferință este o invitație să asculți, să pui întrebări, să reflectezi și, poate, să vezi lucrurile diferit.
Intrarea este liberă, iar programul este gândit astfel încât să poți alege, în fiecare moment, ceea ce rezonează cu tine.
📍 Festival Internațional de Spiritualitate, Terapii Alternative şi Produse Bio 2026 ∆ Ediţia V: 9-10 mai Comunicăm & Creștem împreună ∆ Ediția VI: 16-17 mai Dăruind, Primeşti! Biblioteca Națională a României – Bulevardul Unirii nr.22, București sector 3; 🕚 11:00–20:00
LECȚIA DE TAXIDERMIE: Muzeul Olteniei ne învață cum se împăiază un arici
INSIDER: „🦔 Știați că un arici poate ˮprinde viațăˮ la muzeu?
🏦La Șecția de Științele Naturii, Muzeul Olteniei, 𝐭𝐚𝐱𝐢𝐝𝐞𝐫𝐦𝐢𝐚 transformă exemplarele reale în piese de studiu și de expoziție, păstrându-le aspectul cât mai aproape de cel din natură. Taxidermia este arta și tehnica de conservare a animalelor, folosită în muzee pentru a documenta și prezenta speciile.
🦔Ariciul european – Erinaceus europaeus, G.Fisch.Waldh. 1814, Ordin: Eulipotyphla, Familie: Erinaceidae, un mamifer insectivor ușor de recunoscut datorită țepilor săi care îl protejează de prădători.
Însă cum devine un arici exponat? După ce este adus în laborator, specimenul trece prin mai multe etape: ● primul pas este verificarea acestuia – animalul trebuie să fie în stare bună, fără urme de degradare;
● măsurătorile biometrice – se notează dimensiunile și datele biometrice;
● îndepărtarea pielii- se realizează cu atenție, separând pielea de corp, rămânând atașate la piele doar oasele;
● curățarea – pielea de pe oase se desprinde ca un manșon, aceasta se trage până la degete, apoi se curăță complet de mușchi și ligamente, la fel și pielea se curăță de orice urmă de carne și țesut adipos.
● spălarea și conservarea pielii
● reconstituirea corpului, a musculaturii și a craniului – pentru corp se folosește sârmă și talaj, iar pentru musculatură vată hidrofilă. Substituirea craniului se face cu lut.
● după introducerea sârmelor și refacerea musculaturii, se introduce corpul artificial, iar toate sârmele se prind de corp. Se montează ochii de sticlă și se coase pielea.
● montajul – piesa este montată pe suport în poziție cât mai naturală
Rezultatul finalul este o piesă naturalizată etalată într-un biotop cât mai natural, specific vieții acestuia. ✍️ 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐑ă𝐝𝐮𝐜𝐚𝐧𝐮 𝐋𝐨𝐫𝐞𝐝𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐨𝐧𝐞𝐥𝐚, restaurator – Secția de Științele Naturii, Muzeul Olteniei” SURSA
N.R.: Taxidermia (din greacă pentru „aranjament al pielii”), cunoscută în română sub termenul de împăiere, este meşteşugul și arta prelucrării, respectiv a re-producerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de ştiinţe naturale sau sub forma de trofee de vânătoare. Taxidermia poate fi aplicată la toate speciile de animale, inclusiv la oameni.
Metodele aplicate de taxidermişti au fost considerabil îmbunătăţite în secolul trecut amplificând calitatea produselor finale. După curăţarea tuturor organelor interne și a fluidelor corpului, dintre care sângele este esențial, respectiv îndepărtarea ochilor, conservarea restului corpului animal se face cu substanțe și tehnici corespunzătoare.
Taxidermiştii pot practica profesional, pentru muzee sau scopuri științifice, sau pentru vânători și pescari, ori în calitate de amatori, ca hobby. Pentru practicarea taxidermiei o persoană trebuie să fie extrem de familiară cu anatomia, disecţia, sculptura, pictura și prelucrarea pieilor.
Varietăți neștiințifice ale taxidermiei: § Rogue taxidermy, într-o traducere aproximativă în spiritul limbii române, taxidermie poznașă, este o varietate neștiințifică a taxidermiei care se ocupă cu crearea unor animale împăiate care nu există în realitate, aşa cum ar fi „realizarea” unor animale imaginare sau prezente în bestiare din diferite timpuri și epoci. § Taxidermia antropomorfică este o varietate ne-științifică a taxidermiei în care animale împăiate sunt îmbrăcate în haine umane și/ sau sunt prezentate ca și când ar fi angajate în activități specifice oamenilor. Acest „stil taxidermic” a fost foarte adesea folosit în Anglia și alte părții ale vestului european în perioadele victoriene și eduardiene, dar se pot întâlni până astăzi. Varietatea taxidermiei antropomorfice a fost popularizată de Herman Ploucquet, taxidermist din Stuttgart, Germania, când acesta a expus public la Marea Expoziţie din 1851, ținută la Londra, cunoscută și sub numele de Crystal Palace.
Taxidermia există din cele mai vechi timpuri. În preistorie, a fost folosită în arta vânătoarei pentru a realiza imitaţii ale animalelor ce erau folosite pe post de momeli. În Egiptul antic, tehnica a fost folosită în scop funerar. Astfel, în camera mortuală a faraonului se introduceau vieţuitoarele care îl inconjurase: pisici, șoimi, câini etc. În Grecia antică au fost făcute primele încercări de naturalizare a animalelor pe post de trofee de vânătoare, dând acestei activități și denumirea de taxidermie. În perioada marilor colonizări, renaşte ideea de a conserva specimene, atât pentru colecţii cu unicate aduse din toate colțurile lumii, cât și pentru accesul la cunoaștere destinat publicului interesat.
În secolul XIX, atenţia era concentrată asupra păsărilor, unele din ele existând bine preparate chiar și astăzi în cutii de sticlă împreună cu frânturi din habitate. În schimb, mamiferele, ca preparate, nu reușeau să se ridice la nivelul calitativ al păsărilor. La începutul secolului al XX-lea, taxidermia a cunoscut o dezvoltare importantă prin extinderea pluridisciplinară. Astfel, pictura și sculptura au fost incluse în acest meşteşug deosebit. Dezvoltarea tehnicii a permis ca taxidermia să se aplice inclusiv corpurilor umane. În urma cu mai mulţi ani, la Muzeul „Grigore Antipa” și acum doi ani la Biblioteca Națională a României a avut loc o expoziție de corpuri umane.
ARHIVĂ: CIOARĂ ALBĂ: Stăncuță cu albinism total, exponatul lunii februarie la Muzeul Olteniei. Exemplar tirolez, colectat acum 106 ani! ∆∆∆∆∆ ECONOMIA DUDUIE: După ce au terminat valuta de la ciorap, românii vând pe OLX mumiile din podul casei ∆∆∆∆∆ EXPO ZOMBI: Corpul uman, o maşinărie perfectă! ∆∆∆∆∆ EXPOZIȚIA BODY WORLDS: „Miracolele corpului uman, pe care adesea le considerăm de la sine înțelese”
WORLD TRADE CENTER BUCUREȘTI: „Inaugurat pe 8 noiembrie 1994 de către Excelența sa Președintele României, Ion Iliescu”
INSIDER: „World Trade Center, inaugurat pe 8 noiembrie 1994 de către Excelența sa Președintele României, Ion Iliescu. Așa am găsit scris pe o plăcută plantată pe un soclu de granit. No comment!” SURSA
N.R.: World Trade Center Bucureşti finalizat în anul 1994 dispune în prezent de 40.000 de metri pătrați de spațiu premium cu utilizare mixtă – inclusiv birouri de închiriat şi servicii pentru chiriaşi. Este un centru de afaceri – găzduieşte sediile Michelin România, ABN AMRO Bank, precum şi Hotelul Pullman Bucureşti, de 4 stele cu suite executive, un centru de conferinţe de clasă mondială, servicii de planificare a evenimentelor, catering intern, puncte de vânzare cu amănuntul şi restaurante. Are 13 etaje și o înălțime de 52 m și o suprafață interioară de aproximativ 40.000 m², fin care 18.000 m² sunt destinați Hotelului Pullmann.
Adresa: Piața Montreal Nr.10, Sector 1 – București
ARHIVĂ: DEGUSTĂTORI: „Pata de vin este un pretext de continuă definire a ideii de sacru şi profan” ∆∆∆∆∆ FIŢE: Cum îţi cade mâncarea la etajul 18?
CIMITIRUL MICŞUNICA, BRAȘOV: „Simbolurile Neamului Românesc” veghează vii și morții!
INSIDER: „În cimitirul Micşunica 1 există un ansamblu statuar 4×4, însumând busturi ale unor personalităţi din istoria naţională. Să facem prezentările: Rândul patru, de la stînga la dreapta – Decebal, Burebista, Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare, R 3 – Vlad Ţepeş, Horea, Cloşca şi Crişan , R 2 – Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza şi Aurel Vlaicu. Rîndul întăi este rezervat familiei regale: Carol I, Ferdinad, Regina Maria şi Mihai I.
Nu ştiu cum se numeşte artistul care a realizat aceste opere şi nici după ce criterii au fost alese personajele. Realizatorii proiectului par a fi C.I. Columna (Cercul de Istorie Columna, cum apare pe anumite inscripţii) şi administraţia Bisericii de la Micşunica, cea care gestionează acest cimitir. Tatăl meu, mare pasionat de istorie (mai am şi acum o parte din colecţia revistei Magazin Istoric) şi care are mormântul la căteva rânduri distanţă, se odihneşte mult mai liniştit ştiind că este ocrotit de Burebista, Vlad Ţepeş sau Regina Maria.” SURSA
N.R.: „VIAŢA ASTA-I BUN PIERDUT CÂND N-0 TRĂIEȘTI CUM AI FI VRUT ȘI-ACUM AR VREA UN NEAM CĂLĂU S-ARUNCE JUG ÎN GÂTUL TĂU: E RĂU DESTUL CĂ NE-AM NĂSCUT, MAI VREM ȘI-AL DOILEA RĂU?
DIN ZEI DE-AM FI SCOBORÂTORI, C-O MOARTE TOT SUNTEM DATORI! TOTUNA E DAC-AI MURIT FLĂCĂU ORI MOȘ ÎNGÂRBOVIT; DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI ORI CÂNE-NLĂNŢUIT
EI SUNT ROMÂNI ȘI CE MAI SUNT? NU EI, CI DE-AR VENI CEL SFÂNT, ZAMOLXE, C-UN ÎNTREG POPOR DE ZEI, I-AM ÎNTREBA: CE VOR? ȘI NU LE-AM DA NICI LOR PĂMÂNT, CĂCI EI AU CERUL LOR!
ȘI-ACUM, BĂRBAȚI, UN FIER ȘI-N SCUT! É RĂU DESTUL CĂ NE-AM NĂSCUT! DAR CUI I-E FRICĂ DE RĂZBOI E LIBER DE-A PLECA-NAPΟΙ, IAR CINE-I VÂNZĂTOR VÂNDUT SĂ IASĂ DINTRE NOI!
EU NU MAI AM NIMIC DE SPUS VOI BRAȚELE JURÂND LE-AŢI PUS PE SCUT! PUTEREA ESTE-N VOI ŞI-N ZEI! DAR VĂ GÂNDIŢI, EROI, CĂ ZEII SUNT DEPARTE SUS, DUŞMANII LÂNGĂ NOI!
(GEORGE COȘBUC – 1896; ADAPTARE: C.I. „COLUMNA” -T.S. 2001)”
CONSTANȚA: „Căderea de pe soclu” (1999), sculptor Dumitru Cușa – inspirație pentru cea mai nouă operă din Londra, marca Banksi?
INSIDER: „Bombăne lumea că cea mai recentă ispravă a lui Banksi, din Londra, cu stegarul bezmetic căzând de pe soclu, ar fi pastișată după un artist spaniol, care-ar fi înscenat ceva similar acum câțiva ani. Dacă-i așa, pun și eu pe masă ceva și mai vechi, chiar din țara noastră, întâmplător monumentul meu preferat de la noi: „Căderea de pe soclu”, amplasat în 1999 în Constanța. Fusese comandat de una dintre asociațiile „revoluţionarilor” constănţeni, ca să-și preaslăvească participarea la zavera din 89. Când au văzut rezultatul au zis nu, mersi, pe noi nu ne mai pomeniți. Așa că lucrarea a stat ani de zile în parcul palatului administrativ fără nicio plăcuță explicativă, nimic. I-au plantat în jur niște boscheți și arbuști care-au crescut între timp până au ascuns-o vederii aproape complet. După mine, ăla-i monumentul perfect. Nici al lui Banksy nu-i rău, dar hai să știm și ce-i pe la noi prin ogradă.
*sursa foto: site-ul artistului, Dimitri Cușa.” SURSA
N.R 1.: Dumitru CUȘA s-a născut pe 27 februarie 1947 în comuna Kogălniceanu, judetul Constanța. În anul 1974 a absolvit Institutul de Arte Plastice, Nicolae Grigorescu”, Bucuresti, în 1975 a obţinut bursa Uniunea Artiștilor Plastici pentru sculptură. Primele expoziți personale au avut loc în anii 1978-1977 in București. Din anul 1978 s-a stabilit in Franţa, odată cu obținerea bursei Fundației de întrajutorare intelectuală europeană. A obținut în 1994 Premiul pentru sculptură la Versailles, iar în 1995, Premiul Art Dialogue la Levallois. Sculpturile sale au fost expuse în cadrul unor evenimente precum Sezonul România-Franța 2019, inclusiv la Teatrul Naţional din București Printre lucrările sale notabile se numără sculptura din bronz intitulată „Prometeu”, care redă un cap monumental cu o expresie dramatică.
N.R.2: Statuia din imagine este cea mai recentă lucrare a artistului stradal Banksy, apărută la sfârşitul lunii aprilie 2026 în Londra. Deși nu are un nume oficial unic confirmat de artist, aceasta este adesea menționată în presă și pe rețelele sociale sub titluri: „Blind Patriotism” (Patriotism orb), „Blinded by the Flag” (Orbit de steag), „Flag Bearer”. Statuia a fost instalată clandestin, peste noapte, în Waterloo Place, centrul Londrei, pe un soclu care fusese lăsat gol. Lucrarea înfățișează un bărbat într-un costum elegant care pășește cu încredere în gol de pe marginea soclului, având fața complet acoperită de un steag mare. Comentatorii și criticii de artă interpretează lucrarea ca pe o satiră la adresa naționalismului orb sau a liderilor politici care urmează simboluri fără a vedea direcția în care se îndreaptă societatea. Banksy a confirmat paternitatea lucrării printr-un videoclip postat pe contul său de Instagram pe 30 aprilie 2026, arătând procesul secret de instalare pe timp de noapte.
VIPERA CU CORN, MEHEDINȚI: Cea mai mare dintre viperele europene – timidă, fuge de oameni & agresivă dacă o calci pe coadă!
INSIDER: „Weekendul ăsta am fost la Eșelnița și am avut parte de o întâlnire neașteptată. Eșelnița e o comună din județul Mehedinți, chiar pe malul Dunării, între Orșova și Dubova. Practic e la mijlocul Clisurii Dunării, zona aia spectaculoasă cu Cazanele Mari și Cazanele Mici, unde fluviul trece printre stânci înalte de calcar. E locul cu golful Mraconia, cu chipul lui Decebal săpat în stâncă și mănăstirea ascunsă în golf. Vara e plin de pensiuni și bărci, dar primăvara e liniște și e doar piatră, apă și soare.
Sâmbătă dimineața, pe un versant pietros deasupra Dunării, la Eșelnița, am dat peste două vipere cu corn. Stăteau ridicate, piept în piept, și se împingeau – dansul lor de împerechere. E aprilie-mai, fix perioada lor. Am stat la vreo 3 metri și le-am filmat puțin. În timpul împerecherii nu mușcă, masculii doar își măsoară forțele. După ce au terminat, au plecat fiecare prin iarbă. Toată Clisura, de la Eșelnița până la Dubova, e plină de vipera cu corn. Le place piatra calcaroasă încălzită de soare și arbuștii rari de pe versanți. Ajung la 60-70 cm și trăiesc 10-15 ani dacă scapă de prădători. Se recunosc după cornița moale de pe bot și zig-zagul închis de pe spate.
Nu atacă omul. Mușcă doar dacă sunt călcate sau prinse. În Mehedinți se înregistrează 30-40 de mușcături pe an, dar cazurile grave sunt extrem de rare. La Drobeta Turnu Severin există ser antiviperin, iar cu 112 și imobilizarea membrului mușcat se rezolvă rapid. Cât am stat prin Eșelnița am înțeles regula: când mergi prin iarbă înaltă sau pe stâncile din jurul golfului Mraconia, bați cu un băț în pietre și porți bocanci. Ele simt vibrațiile și se feresc. În rest, stau la soare și vânează șopârle și rozătoare mici.
Sunt specii protejate și e normal să fie lăsate în pace. Pentru noi a fost simplu: Eșelnița nu e doar Dunăre și chipul lui Decebal. E și piatră sălbatică unde viperele își văd de viața lor cum fac de mii de ani, și dacă le respecți spațiul, n-ai treabă cu ele.” SURSA
N.R.: „Vipera cu corn este un șarpe de talie medie. La noi în țară se găsește în partea de sud-vest și în Dobrogea, este prezentă cu două subspecii: Vipera cu corn bănăţeană (Vipera ammodytes ammodytes) Vipera cu corn dobrogeană (Vipera ammodytes montandoni). Este un șarpe cu mişcări lente, care nu trebuie subestimat pentru că atacul este fulgerator. Muşcătura este periculoasă pentru om, necesită intervenţie medicală rapidā.
Vipera cu corn bănăţeană (Vipera ammodytes ammodytes), numită și năpârcă cu cioc, năpârcă cu corn sau năpârcă cu nas întors, este o subspecie de viperă cu corn din familia viperide (Viperidae) răspândită în sud-estul Europei, inclusiv în România. Este o viperă mare (cea mai mare din viperele europene); masculii ajung până la 90 cm lungime, femelele sunt mai mici. Se caracterizează printr-un bot ascuţit, prevăzut cu un corn nazal moale, acoperit cu trei (rar 2-4) rânduri de solzi. Au un cap lat, triunghiular, bine separat de gât. Capul este acoperit cu solzi mici. Masculii au coloritul de fond cenuşiu sau gălbui până la galben-albicios, iar femelele au nuanţe spre brun sau arāmiu. Pe spate au o dunga în zigzag, adesea ondulată, formată dintr-o succesiune de romburi. La mascul această dungă în zigzag este de culoare brună sau neagră și puternic contrastantă, iar la femelă, cafenie sau brună şi mai puțin distinctă. Pe laturile corpului se află pete mari închise de culoarea dungii în zigzag. Abdomenul este galben-brun sau brun-murdar deschis cu puncte închise, brune-cenuşii sau negricioase. Vârful cozii este de culoare portocalie până la roşu-cărămiziu, rar galben. Pe cap au o pată în formă de liră, nedistinctă la indivizii bătrâni. Masculii au pe cap și o pată îngustă brună-neagră ce se întinde între ochi și colțurile gurii. Pe mandibulă are două pete mari, negre, pe un fond alburiu.
Este răspândită în Tirolul de sud, Veneția, Carintia, Istria, fosta lugoslavie, România, nord-vestul Bulgariei. În România, este întâlnită în sud-vestul ţării, pe un areal discontinuu, de la Munţii Banatului până la Cozia, în Carpaţii Olteniei și sud-vestul Transilvaniei, până la nord de Mureş, Săcărâmb, Zlatna. În România este un element montan, în regiunea de deal se întâlnește în mod excepţional (Deva). Trăiește pe coastele stâncoase cu vegetaţie de acoperire din clisura Cazanelor și pe văile afluenţilor Dunării şi Cernei, pe Valea Nerei. A fost semnalată şi pe dealul cetății Deva, în Munţii Retezat până la altitudinea de 2184 m , precum şi pe dealurile din jurul municipiului Reşiţa si valea Domanului. Trăieste pe pantele stâncoase cu arbusti. adesea aproape de malul apelor (de ex. Valea Cernei) și în pădurile de foioase (de la poalele munţilor Domogled).
Îi place să stea la soare pe stânci. Se cațără cu ușurință pe ramuri arbuştilor pentru a se încălzi la soare. Pe teren deschis se mişcă greoi. Se adăpostește mai ales sub pietre sau în crăpăturile stâncilor. Este relativ sensibilă la frig şi intră toamna devreme în adăpost pentru hibernare, iar primăvara iese ultima din hibernare.
Hrana constă din vertebrate mici: şoareci, cârtițe, ocazional păsări şi şopârle (şopârla de ziduri etc). Puii se hrănesc la început cu broaşte şi şopârle. Homeotermele (mamiferele și păsările) sunt mai întâi omorâte prin muşcare și înveninare și apoi înghițite cu capul înainte; poichilotermele (şopârlele și broaştele) sunt adesea înghiţite de vii.
Împerecherea are loc în aprilie-mai. În perioada de reproducere, masculii pot avea flancurile colorate în roz-roșietic intens. Puii în număr de 4-18 sunt născuți în august-octombrie și au la eclozare circa 20 cm.”
ARHIVĂ: NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii ∆∆∆∆∆ VIPERA URSINI MOLDAVICA: Specie unică de reptile prezentă numai în România, identificată de legende ca fiind şarpele biblic
TURISM BRAȘOV: ,,Aici a fost regele Mathias și a mâncat șase ouă” (IX, 1467)
INSIDER: „Legenda celor mai renumite ouă. În anul 1467 regele Matei Corvin se află la Brașov, unde emite mai multe documente, printre care scutirea de vamă și comerțul cu amănuntul, stabilește obligațiile militare ale Brașovului și ale Țării Bârsei. Se știa despre acest rege că îi plăcea să umble prin regat incognito.
Legenda spune că intr-o seară răcoroasă de toamnă, un străin cu gluga trasă pe ochi a intrat in vechea cârciumă ,,La Ova” de pe strada Porții, unde a cerut șase ouă fierte și un pahar cu vin. A stat tăcut la o masă de la fereastră, ascultând povești și glume de la meseni, râzând ca un om de rând. Dar omul nu era de rând. Era Matei Corvin-regele. Coborât printre supuși săi, fără garda, fără coroană, doar cu o foame cinstită și o dorință de a cunoaște lumea așa cum e.
Când s-a ridicat de la masă n-a cerut nimănui să i se cânte, doar a lăsat câțiva bănuți și un bilețel scris repede ca o glumă regală: ,,Hic fuit Mathias Rex, comendit ova sex”. (,,Aici a fost regele Mathias și a mâncat șase ouă”)
De atunci hanul a devenit poveste. Iar cine trece astazi pe strada Republicii (fosta strada a Porții.) poate zări, pe fațada unei case vechi, o placă simplă, dar glorioasă. Acolo s-au mâncat cele mai renumite ouă din istoria Brașovului.” SURSA
N.R.: Matia Corvin (în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin; n. 24 februarie 1443, Cluj, Regatul Ungariei – d. 6 aprilie 1490, Viena, Arhiducatul Austriei), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostolul, nu după Matei Evanghelistul și a fost al doilea fiu al lui loan de Hunedoara, renumit conducător militar, descendentul unui cneaz valah, pe nume Voicu.
Placa este situată în Brașov pe strada Republicii la numărul 30.
COEZIUNE PRIN EXCLUDERE: Vecinii „buni” din bloc bârfesc „oaia neagră” în grupul de WhatsApp – mult, prost și fără rost!
INSIDER: „În blocul ăsta sunt 32 de apartamente. Grupul de WhatsApp are 28 de membri. Se cheamă „Bloc 7 – Informații”. A fost creat pentru urgențe, pentru când se oprește apa sau se strică liftul sau cineva lasă gunoiul pe palier.
A ajuns altceva. În fiecare dimineață, la 7 fix, o femeie de vreo 65 de ani coboară cu o pungă. În pungă sunt resturi de la ea, poate ceva cumpărat special, nu știe nimeni exact. Se duce la colțul blocului unde stau de obicei doi sau trei câini și îi hrănește. Zece minute, un sfert de oră. Uneori stă și mai mult, dacă unul dintre câini e bolnav sau speriat. Se întoarce sus. Își bea cafeaua. Începe ziua.
În grupul de WhatsApp, conversația despre ea are 247 de mesaje. „Aduce boli.”, „O să ne mușce pe copii.”, „Cineva să sune la Poliția Animalelor.”, „Nu e normal, e o nebună.”, „Am văzut-o ieri, iar cu punga aia.”, „Cine o mai suportă.” – 247 de mesaje. Scrise de oameni care stau în același bloc cu ea, care o văd la lift, care îi spun bună ziua pe hol. Bună ziua pe hol. 247 de mesaje în spate.
Ea știe de grup. Cineva i-a spus, sau a văzut ea, nu contează cum. Știe. Și în fiecare dimineață coboară cu punga. Nu pentru că e nebună. Nu pentru că nu înțelege ce se vorbește despre ea. Ci pentru că cei doi sau trei câini de la colțul blocului nu au grup de WhatsApp în care să se plângă că le e foame. Nu au voce. Nu au 247 de mesaje în apărarea lor. Au doar pe ea. În fiecare dimineață, la 7 fix.
Mă gândesc la cei 28 de membri din grup. Oameni normali, probabil. Care își iubesc copiii și plătesc întreținerea la timp și poate fac și voluntariat din când în când și donează la cutia de la Carrefour de Crăciun. Și care au găsit în femeia cu punga un dușman comun. Pentru că asta face grupul de WhatsApp al blocului cel mai bine. Nu informează. Nu rezolvă urgențe. Creează coeziune prin excludere. Suntem noi, cei 28, și e ea, cu câinii ei și boala ei și nebunia ei. E mai ușor să fii comunitate împotriva a ceva decât pentru ceva.
Și nimeni nu i-a bătut la ușă. Nimeni nu a întrebat-o de ce face asta. Poate are un motiv. Poate a crescut cu câini și i-au murit toți. Poate e singură și dimineața cu punga e singurul moment din zi când cineva o așteaptă. Poate pur și simplu nu suportă să vadă un animal flămând și atât, fără poveste mare în spate.
Nu știm. Nu am întrebat. Am deschis WhatsApp-ul și am scris. 247 de mesaje despre o femeie de 65 de ani cu o pungă. Și nicio conversație cu ea.
Asta suntem uneori. Nu monștri. Nu oameni răi. Doar oameni care preferă să vorbească despre cineva decât cu cineva. E mai confortabil. E mai sigur. Nu cere nimic. Doar lasă pe cineva singur într-un bloc de 32 de apartamente. În fiecare dimineață, la 7 fix.” SURSA
N.R.: A se „înlocui” cățeii cu pisici, porumbei, flori, ferestre/ becuri închise/ deschise, tămâie, etc..
ARHIVĂ: PSIHOLOGIA HOȚULUI: „În cazul în care va fi furată vreodată să știe toată lumea că e furată!”
STRĂZI DESCHISE: Flotila „Dâmbovița Apă Dulce” – plimbări gratuite, fără rezervare!
INSIDER: „Un concept foarte cool prinde contur în București! „Străzile Deschise” ajung pe… #Dâmbovița! Cu plimbări gratuite – nouă caiace duble (18 locuri în total), patru caiace individuale și șase canoe din flotila „Dâmbovița Apă Dulce” vor fi puse la dispoziție fără rezervare. 🕙 Plimbările au loc între orele 10.00 – 14.00 și 16.00 – 20.00.” SURSA
N.R.: „Premieră în 2026 – La Debarcader Piața Națiunilor Unite 10:00-14:00 & 16:00 20:00| activări pe apă (DAD + Kayak Champions) Organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 – Rowmania şi Nod Makerspace, cu sprijinul Primăria Municipiului București și ARCUB. Parteneri: Kayak Champions.” FOTO
ARHIVĂ: YOGA PE DÂMBOVIȚA: Armonia minte-corp, la nivelul următor ∆∆∆∆∆ TROCATHLON: Bucureștenii au testat Dâmbovița cu plăci de stand-up paddle și caiace printre bălării! ∆∆∆∆∆ DÂMBOVIȚA DELIVERY: Teoretic, s-a deschis cel mai mare spațiu nefolosit al Bucureștiului. Practic, avem unde, avem cu cine, dar nu avem cu ce!
SECTOR 1: Placa memorială a grevei ceferiștilor de la Atelierele Grivița, pentru care s-a înființat cartierul – restaurăm sau iar acoperim cu ciment?!
INSIDER: „O doamna din Grivița, Marilena Bara, i-a spus lui Răzvan Andrei Voicu, istoric la Studio ZONA în 2015 ca sub un strat de ciment, încadrată de doi stâlpi vișinii, se ascunde o placă. El s-a dus la arhive, a găsit textul, și pe 16 februarie a arătat-o si6 altor istorici. Cineva acoperise istoria cu ciment. Într-o țară în care tot mai puțini tineri știu ce s-a întâmplat pe străzile pe care merg în fiecare zi.”
INSIDER: „Susținem inițiativa vecinului nostru Mihai Burcea, de profesie istoric. Am trimis o adresa oficială către Ministerul Culturii prin care cerem restaurarea, protejarea și punerea în valoare educațională a unei plăcute memoriale de pe Calea Griviței 355-357, pe zidul GRIRO, vizavi de spitalul de arși.
Mulți dintre voi ați trecut pe lângă ea fără să îi cunoașteți povestea. Iată câteva lucruri care ar trebui știute: Ce este această plăcută? Este o placă de marmură amplasată la sfârșitul anilor ’40, începutul anilor ’50, care comemorează greva feroviarilor de la Atelierele CFR Grivița, din noaptea de 15 spre 16 februarie 1933. Sute de muncitori au încetat lucrul, protestant față de tăierea salariilor și condițiile grele din ateliere. Protestul a fost reprimat brutal de autorități, s-au tras focuri de arma. Zeci de oameni au fost arestați, printre ei și tineri activiști comuniști care vor juca mai târziu roluri importante în istoria României, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej. Șapte muncitori și-au pierdut viața.
De ce a izbucnit greva? Era în plină criză economică mondială. Muncitorii ceferiști din Grivița sufereau reduceri salariale drastice și condiții de muncă tot mai grele. Au protestat și au plătit cu viața. Despre textul plăcii, o notă importantă! Inscripția folosește un limbaj specific propagandei de stat a epocii comuniste. Noi, ca asociație, nu ne asumăm și nu promovăm nicio ideologie de partid. Tocmai de aceea cerem și amplasarea unei plăci explicative alăturate, cu un text redactat în perspectiva istorică actuală, care să ofere contextul real al evenimentelor. O placă vandalizată și neexplicată nu educă pe nimeni, una restaurată și contextualizată corect devine un instrument de înțelegere a istoriei.
Și mai este ceva ce poate nu știați… Cartierul nostru a fost construit în mare parte pentru muncitorii Atelierelor CFR Grivița. Locuim, literalmente, în casele ridicate pentru ei și familiile lor. Azi, foarte multe dintre aceste case sunt înlocuite cu “blocuri boutique”, și așa pierdem cate puțin din identitatea și țesutul urban al cartierului nostru.” SURSA
MIHAI BURCEA: „Am impresia că primarul George Tuță (PNL) și viceprimarul Maria-Daniela Stanciu (PSD) dau dovadă de o atitudine profund disprețuitoare față de cetățeanul obișnuit și față de patrimoniul istoric al Capitalei.
✍️ Pe 13 martie a.c. am sesizat Primăria Sectorului 1 (registratura@primarias1.ro și daniela.stanciu@primarias1.ro) asupra plăcii comemorative de pe Calea Griviței nr. 355-357, care a fost vandalizată în urmă cu câțiva ani.
📜 După trei zile, pe 16 martie, Serviciul Registratură și Secretariat al PS 1 mi-a transmis, pe e-mail, că petiția mea „a fost înregistrată sub numărul 18312/13.03.2026.” De atunci, n-am mai primit nimic. Nu știu dacă s-au apucat de treabă sau dacă au aruncat solicitarea mea la coșul de gunoi virtual al Primăriei (am fost la fața locului și am constatat că nu s-a mișcat un pai).
📃 Las mai jos textul jalbei mele:
„Stimate domnule primar al Sectorului 1, George-Cristian Tuță,
Stimată doamnă viceprimar al Sectorului 1, Maria-Daniela Stanciu,
Subsemnatul, Mihai Burcea, de profesie istoric, vă semnalez că pe zidul de incintă al Societății GRIRO (Calea Griviței 355-357), vizavi de Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, se află o placă de marmură vandalizată, care amintește de reprimarea sângeroasă a grevei feroviarilor de la Atelierele CFR Grivița.
Placa memorială ar trebui restaurată (sablată), atât pentru generațiile viitoare, cât și pentru a cinsti memoria celor șapte muncitori uciși de autorități în noaptea de 15 spre 16 februarie 1933. Acest vestigiu urban al spațiului public și memoriei colective aparține patrimoniului istoric și cultural al orașului București.
Placa a fost amplasată aici undeva către sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Narațiunea textului este una specifică epocii, atribuind Partidului Comunist rolul de inițiator și coordonator al mișcării greviste în lupta cu „exploatarea capitalistă” și „înrobirea țării de către imperialiștii americani, englezi și francezi”.
Iată și textul: „LA ATELIERELE GRIVIȚA ÎN ZILELE DE 15 ȘI 16 FEBRUARIE 1933 MUNCITORII CEFERIȘTI SUB CONDUCEREA PARTIDULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA S-AU RIDICAT CU EROISM LA LUPTA ÎMPOTRIVA SÂNGEROASEI EXPLOATĂRI CAPITALISTE ȘI A ÎNROBIRII ȚĂRII DE CĂTRE IMPERIALIȘTII AMERICANI, ENGLEZI ȘI FRANCEZI. TRADIȚIA LUPTELOR REVOLUȚIONARE DIN 1933 ÎNSUFLEȚEȘTE AZI ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE ÎN LUPTA PENTRU CONSTRUIREA SOCIALISMULUI ÎN PATRIA NOASTRĂ”.
În cazul în care Primăria Sectorului 1 dorește să amplaseze o altă placă comemorativă lângă cea veche, cu un text diferit, care să repună acest eveniment într-o perspectivă istorică actuală, vă asigur de întreaga disponibilitate pentru sprijinirea acestui demers. Cu stimă, Mihai Burcea” SURSA
INSIDER: „Mişcările muncitorești pornite în SUA la începutul secolului trecut și continuate în Europa au pus bazele drepturilor angajaţilor de care ne bucurăm azi.”
CORNEȘTI, REPUBLICA MOLDOVA: Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” – noua arhitectură eclezială, mica biserică ortodoxă de la țară
INSIDER: „Waw – noua arhitectură eclezială
Noua Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Cornești, Repubblica Moldova – a fost ieri lansată. Arhitect: Alexandrin Buraga Ctitor: Viorel Godea. (…) o mică biserică de la țară” SURSA
INSIDER 2: „La Cornești a fost sfințită Biserica „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”. Nu sunt cel mai exemplar credincios, dar mi s-a părut un eveniment foarte interesant și important.
Arhitectura. E altfel, cu totul altfel față de bisericile tradiționale ortodoxe. Construită într-un stil neobizantin minimalist – arhitectură sacră contemporană. Alb și negru, pereți drepți, cupolă centrală cu cruce, un volum masiv la exterior, dar modestă (plăcut) în interior. Fără picturi exterioare și cu o iconografie controlată în interior. În schimb, cu pante de acces pentru oameni cu nevoi speciale, spații de relaxare pentru copii și maturi, decor frumos. Nu știu dacă așa s-a gândit intenționat, dar am simțit aerul unei reforme: mai puțină pompă, mai multă utilitate. Cred că asta apropie biserica de oameni.
Amplasarea. Pe un deal la marginea Corneștiului. Judecând după volumul investițiilor, putea fi oriunde, chiar și în Chișinău. Alegerea locației pare deliberată — regiunile noastre pot să renască. Sunt sigur că această biserică va da un impuls zonei: turism intern, circulație, acolo este foarte frumos, chiar în ajun am alergat pe dealuri, ai ce vedea și ce face acolo. Dar și oamenii de pe loc pot vedea că „se contruiește ceva nou”, nu doar se distruge în regiuni.
Credința. A fost sfințită de un sobor de preoți condus de ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei. Pentru prima dată am văzut un public atât de divers: oameni vizibil bogați și mai puțin, mai în vârstă, dar și tineri; diferite statuturi sociale: oameni de afaceri, funcționari înalți, dar și oameni simpli din sat. Știți, nu doar acele bătrânele care stau tot timpul în avangardă; dar chiar o societate pestriță, așa cum e ea în Moldova. Mi s-a părut reprezentativ.
În loc de epilog. E cumva la “modă” în ultimul timp să iei în derâdere preoții și biserica. Nu sar în apărarea preoților, mai ales a celor care defăimează religia, dar credința e în oameni de mii de ani. Eu cunosc mulți preoți care au consolidat comunități și au făcut bine. Cred și sper că noua biserica va da un suflu nou comunității, dar poate și țării. Felicitări Viorel Godea și tuturor ctitorilor. Într-un ceas bun, cu Doamne Ajută!” SURSA
N.R.: „Cornești este un oraș din raionul Ungheni, Republica Moldova. Localitate, atestată din 1867, a devenit oraș în 1995.
Suprafața totală a terenurilor or. Cornești este de 624,1 ha, dintre care 467,4 ha sunt terenurile cu destinație agricolă, 151 ha. constituie terenurile intravilane. Pe teritoriul oraşului este un lac public cu o suprafață totală de 1,7 ha. Suprafața totală a drumurilor din localitate este de 22 km, din care 6,5 km sunt drumuri de importanță naţională.
În orașul Cornești locuiesc circa 3.600 persoane, peste 90% sunt moldoveni, restul – ruşi, ucraineni și alte naţionalități. Populația aptă de muncă constituie circa 2.000 persoane. Oraşul Cornești dispune de 2 instituţii preșcolare, un liceu și o școală medie, un spital de sector cu o capacitate de 70 persoane, un centru al medicilor de familie cu 5 medici, 3 farmacii private. Din anul 1956 funcţionează centru Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru copii „Cornești”. Centrul dispune de 100 paturi, este destinat pentru internarea copiilor în vârstă de la 3 la 11 ani din toată țara, bolnavi şi contaminați de tuberculoză, deserviți de un colectiv de 54 medici, asistente medicale, învăţători şi educatori, etc. Pe teritoriul oraşului mai funcționează un club sportiv de karate „Zanshin” care are peste 80 membri. În ultimul timp clubul a participat la diverse competiții naţionale și internaționale, membrii lui ocupând la Campionatul României, zona Moldova locul 3.
Pe teritoriul oraşului și a satului din componența lui se află 2 cămine culturale și 3 biblioteci publice. Cultura oraşului este promovată de formația artistică corală „Ilincuța” care activează din 1996 și fin 1979 funcţionează școala de Arte „lon și Doina Aldea-Teodorovici”.
În prezent pe teritoriul oraşului activează circa 60 de agenți economici, marea majoritate fiind reprezentaţi de întreprinderile individuale și cei care lucrează în bază de patent. În ultimii ani a crescut numărul agenților economici, cea mai mare parte în domeniul comerţului. De asemenea în oraș este o brutărie și 200 gospodării țărănești, o piaţă, 3 unități de alimentare publică, 8 magazine și filiala unei bănci comerciale.” SURSA
MĂNĂSTIREA PANTOCRATOR, TELEORMAN: Capul Sfântului Gheorghe adus de la Muntele Athos, prima oară în România!
INSIDER: „Racla cu moaştele Sfântului Gheorghe au ajuns pentru prima oară în România de la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, cu ocazia zilei de prăznuire a sfântului, pe 23 aprilie. Moaștele au fost aduse de o delegație condusă de arhimandritul Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont de la Muntele Athos, un lăcaş aflat sub ocrotirea Sfântului Gheorghe. Moaştele vor rămâne la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca până pe 28 aprilie. Peste un milion de români poartă numele Sfântului Gheorghe sau derivate ale acestuia. Sute de credincioși au stat la coadă pentru a se ruga.
Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocletian (284-305), fiind originar din Capadocia și mutat ulterior în Palestina. S-a înrolat în armata romană și a ajuns comandant. În anul 303, când Diocletian a declanşat persecuția creştinilor, tânărul comandant a ales să-şi mărturisească public credinţa. Și-a vândut bunurile, a eliberat sclavii și a luat cuvântul în fața adunării imperiale, cerând oprirea persecuțiilor. A fost arestat, torturat și executat prin decapitare pe 23 aprilie, în 303 după Hristos. Curajul său în fața morţii a determinat mai multe convertiri, inclusiv cea a împărătesei Alexandra, soția lui Dioclețian.
Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, închinată Sfintei Maria Magdalena, a fost ridicată pe ruinele unui fost spital din Primul Război Mondial, ulterior abandonat. Construcția a fost inițiată de doi tineri teologi, arhimandriții Sebastian Serdaru și Serafim Baciu, care au demarat lucrările în 2012 cu economii proprii și donații de la credincioși. Paraclisul inițial a fost sfinţit în 2014, iar o biserică mai mare a fost finalizată în 2019, după ce pelerinajul anual de Duminica Mironosițelor a atras un număr tot mai mare de credincioși din toată ţara.” SURSA
BNR CRAIOVA: Piatra de temelie și actul înființării din 1887 expuse la „Zilele Porților Deschise”
INSIDER 1: „Un obiect rar: cilindrul metalic încastrat chiar în piatra de temelie a clădirii Sucursalei Băncii Naționale a României din Craiova. 📜În interiorul acestuia se afla un pergament pe care erau trecute numele unor personalități ale epocii. 🏛️ Piatra de temelie marca începutul construcției clădirii de pe Calea Unirii nr.6, la 3 august 1887, în vremea primului director al sucursalei craiovene, Elefterie Cornetti.” SURSA
INSIDER 2.: „Zilele Porților Deschise la BNR DOLJ – Expozițiile dedicate începuturilor monedei naționale și istoriei bancnotelor românești au scos la iveală informații interesante pentru public. Spre exemplu, știai că prima falsificare de bancnote de pe teritoriul Regatului României a avut loc … în Dolj, în comuna Leu? În 1889, supusul german Moritz Hermann Siebner a reușit să confecționeze 360 de bilete de 20 lei, confiscate de către procurorul Tribunalului Romanați. Autorul principal a fost condamnat la muncă silnică pe viață, iar complicele său, Panait Voiculescu, la 15 ani de muncă silnică.”
N.R.: „În perioada 23-24 aprilie 2026, la Banca Naţională a României a avut loc cea de-a şasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare. Evenimentul s-a desfăşurat simultan în mai multe sucursale regionale din Cluj, Dolj, laşi, Timiş şi agențiile Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Gorj, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu și Suceava. În cadrul acestora sunt organizate secțiuni expoziționale dedicate începuturilor monedei naţionale, istoriei bancnotelor româneşti, precum şi istoriei tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial.”
ARHIVĂ: BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor
SĂCĂLĂȘENI, MARAMUREȘ: Stație de încărcare pentru masini electrice, de ultimă generație construită în mijlocul câmpului – proiect PNNR, 100.000 euro!
INSIDER: „Stație de încărcare OZN-uri. În mijlocul câmpului… Săcălășeni județul Maramureș.” SURSA
N.R.: „100.000 de euro au fost investiți într-o stație de încărcare pentru maşini electrice amplasată în mijlocul unui imaş din comuna Săcălăşeni, fără drum de acces şi departe de centrul localităţii sau de drumul judeţean. Proiectul face parte dintr-un pachet finanţat prin PNRR, în valoare totală de 1,35 milioane de lei, care include două staţii de încărcare şi o pistă de biciclete. Deşi funcţională, stația din zona numită „Europa” nu poate fi utilizată în condiţii normale până la finalizarea căii de acces, informează.
Primarul Emilian Pop explică amplasarea prin faptul că zona respectivă este singura direcţie de extindere a comunei și că acolo există deja un post de transformare capabil să asigure necesarul de energie. Edilul susţine că perimetrul, aflat pe 200 de hectare de teren comunal, este vizat pentru dezvoltări industriale și de agrement, cu proiecte în derulare şi discuţii cu investitori. „Când începi un lucru, nu totul este perfect. Am ales varianta de a face. Vom vedea în timp dacă şi-a avut rostul”, afirmă primarul, care subliniază că nici stația din centrul comunei nu este intens folosită, în condițiile în care în Săcălăşeni există aproximativ 50 de maşini electrice.
Deşi staţia este tehnic operaţională, lucrările de acces nu sunt finalizate, iar termenul oficial de predare a întregului proiect este 30 iunie 2026. Până atunci, investiția rămâne un exemplu controversat de infrastructură realizată înainte ca zona vizată să fie efectiv pregătită pentru utilizare.” DETALII
ARHIVĂ: PĂDURE PE ROȚI, ORADEA: „Tichie de mărgăritar” cu finanțare europeană, de Ziua Pământului
PĂDURE PE ROȚI, ORADEA: „Tichie de mărgăritar” cu finanțare europeană, de Ziua Pământului
INSIDER: „Țara nu are bani, dar la Oradea se cumpără „copaci pe roți” cu 2.600 de euro bucata. Imagini incredibile cu „pădurea urbană mobilă” din orașul lui Ilie Bolojan. Sute de astfel de copaci au fost achiziționați. Austeritate pentru români, dar lux pe bani publici la nivel local. Bolojan ne vorbește despre tăieri și sacrificii, în timp ce la Oradea își face… pădure pe roți. Mai pe românește: pentru unii austeritate, pentru alții experimente scumpe din bani publici.” SURSA
N.R.: Pădurea Urbană Mobilă este un concept care implică plantarea de arbori în jardiniere masive pe roți, care pot fi amplasate în diferite locații din oraş. Proiectul a fost anunţat pe 22 aprilie, de Ziua Pământului, și este parte a unei inițiative mai ample, cu finanțare europeană, având o valoare totală de 2,4 milioane de euro.
Pădure (DEX) = Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale.
TÂMPA, BRAȘOV: Există ori nu există lege în România care să interzică accesul mașinilor?!
INSIDER: „Azi, aproximativ 250 de brașoveni au luat atitudine în privința accesului auto în Aria Protejata Tâmpa. Un an și ceva, am înghițit praf aproape zilnic pe drumul de acces către Șaua Tâmpei și vârf, din cauza mașinilor care făceau zeci de drumuri zilnic către șantierul lui Copos de la Panoramic. Circulau fără pic de respect pentru bicicliștii, alergătorii sau drumeții pe lângă care treceau, deloc puțini. Odată încheiat șantierul, practic a devenit nulă și autorizația de acces temporar, însă, mașinile restaurantului continuă să urce de mai multe ori pe zi pe acel drum. Deși absolut toate activitățile se pot face cu telecabina unde proprietar este tot Copos. Repet, în aria protejată, unde accesul este strict reglementat și permis doar în situații speciale. Doar că în România, legea este opțională pentru unii. Bineînțeles, cu complicitatea celui care a deblocat orașul, Scripcaru, care se face ca nu știe, nu vede, în ciuda articolelor de presă apărute pe subiect. La fel și celelalte instituții factori de decizie. Într-o reacție publică de acum câteva săptămâni, Copos declara că nu poate lua în seamă 4-5 nemulțumiți și că brașovenii ar trebui să fie recunoscători că a investit milioane de euro la Panoramic. Practic, nu neagă că legea e încălcată, relevant e că nu sunt suficient de mulți nemulțumiți de acest fapt. Astăzi, oameni care iubesc natura, o respectă, și care doresc ca și legile să fie respectate și ele, ca d-aia le avem, și-au arătat solidaritatea. Și nu 4-5, ci in jur de 250. Într-o zi rece din cursul săptămânii. Puteau fi mai mulți? Cu siguranță, dar mă asteptam să vină mult mai puțini. Brașovul poate mai mult pe partea de civism și merita mai mult decât o administrație care nu dă doi bani pe un colț de natură care face parte din identitatea orașului. Sper ca din ce în ce mai mulți brașoveni să ia atitudine și lucrurile să nu rămână așa.
Ca idee, la Bâlea Lac, cele 2 cabane de capacitate mare de acolo, inclusiv cu restaurante, se aprovizionează și își coboară gunoaiele timp de 6 luni cu telecabina, una cât jumatate din cea de la Panoramic și cu traseu de 5-6 ori mai lung. Pentru evoluția demersului îi puteți urmări pe cei de la SCUT pentru spații verzi , cei care l-au inițiat.” SURSA
INSIDER: „„Tâmpa a fost primul lucru pe care l-am înțeles din Brașov, venită dintr-un loc fără relief, când o pantă minusculă mă făcea să gâfâi serios. Îmi propusesem obiceiul de a o privi de jos — de pe bicicleta mea fixie cu care descopeream orașul, pe Aleea de Sub Tâmpa, nemișcată cu ochii la copaci — ca pe o promisiune pe care nu știam încă dacă o merit. Prima urcare a venit pe un ger cumplit, cu o pereche de Dr.Martens din piața de vechituri și la îndemnul primei mele amice din oraș: “e super ușor traseul, o să vezi!”. Coborârea a fost abruptă, dureroasă și mai profundă decât mă așteptam.
Acum, la 15 ani distanță, știu că a marcat un moment de conexiune. De atunci, Tâmpa știe toate relațiile pe care le-am dezvoltat și m-au adus în confortul “hai să băgăm o Tâmpa mâine la apus”, știe și de câte ori am jurat în alergare că „e ultima dată, ăsta nu e un trail de nasul meu”, mi-a auzit văicărelile pe serpentine și chiuielile la vale. Mi-a oferit căprioare iarna, apusuri peste marea de nori de peste orașul intunecat și o tonă de veverițe nebune în cale. Acum urc cu suricatele mele de 8 și 10 ani, care se împotrivesc la plecare și nu se pot abține să exclame când ajungem pe stânca noastră — cea care dă spre Schei, “hai să găsim grădinița, parcul, patinoarul…”Tâmpa rămâne primul loc în care un oraș străin a început să semene cu acasă.” SURSA
N.R.: „Tâmpa (în maghiară Cenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaţilor Orientali (mai precis în Carpaţii de Curbură) şi înconjurat aproape în totalitate de municipiul Braşov. Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase formate în urma procesului de încrețire a scoarţei terestre. Înălțimea maximă atinsă este de 960 m (după unele surse 995 m), la aproape 400 m deasupra oraşului. Mare parte a sa (150 ha) este instituită ca rezervație naturală de tip florisitc, faunistic și peisagistic; corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN. Aceasta a fost înființată în anul 1980, urmând ca apoi, prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a -III-a – zone protejate să fie declarată arie protejată de interes naţional.
La baza desemnării acesteia se află mai multe specii de animale (urşi, râşi, lupi, fluturi – 35% din totalul speciilor din ţara noastră, păsări) și plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) protejate la nivel european.
Originea numelui de „Tâmpa” nu este cum așa pare de la «tâmp» ori «tâmpit» ci acela de „stâncă abruptă”, cum sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare și Tâmpa mică). Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se și în dialectele meridionale italiene şi la albanezii din Calabria. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Braşovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Braşovia sau drumul pentru mașină de „la iepure”. Cei neobişnuiţi cu drumeţiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale și Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puțin de trei minute. Priveliştea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873 ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra oraşului, iar în zilele senine se poate observa întreaga ţară a Bârsei.” DETALII
SFÂNTUL GHEORGHE, NEW YORK: „Binele învinge răul” în curtea ONU – dragonul doborât, format din două rachete nucleare reale distruse, SS-20 sovietică & Pershing americană!
INSIDER: „M-a impresionat monumentul închinat Sfântului Gheorghe, sărbătoritul de azi, aflat în curtea ONU din New York. Sfântul Gheorghe învinge balaurul, simbol al patimilor și fricilor noastre. În acest monument, însă, trupul balaurului este alcătuit din bucăți reale de rachete nucleare scoase din uz-rusești și americane.
Balaurul nu mai are solzi, ci focoase. Este războiul care naște frică. Balaurii sunt și influencerii sau generalii europeni, americani ori ruși, care ne spun că înarmarea este cea mai bună apărare. Că bâta e mai bună decât floarea! Sfântul Gheorghe va fi biruitor, veți vedea! Doar credința noastră s-a micșorat. Călare pe cal, străpungând balaurul, sărbătoritul de azi ne amintește că, cu cât credința noastră e mai mică, cu atât frica e mai mare.” SURSA
N.R.: „Binele învinge răul” este o sculptură din bronz realizată de pictorul şi sculptorul sovietico-rus Zurab Tsereteli (1934), cunoscut pentru structurile sale mari. Aici este prezentat un om învingänd un dragon, ca în povestea Sfântului Gheorghe şi a Dragonului. Povestea spune cum Sfântul Gheorghe ucide un dragon care cerea sacrificii de la sätenii din apropiere. Odată ce sätenii au rămas fără animale, au oferit oameni, iar când o prinţesă iubită a fost aleasă pentru a fi sacrificată, sfântul o salvează pe doamnă, lată o nouă interpretare a poveştii.
Un Sfânt Gheorghe alegoric, călare pe un cal cabrat, îşi înfige lancea printr-un dragon. Dragonul nu este bestia mitologică a tradiției creştine timpurii, ci reprezintă mai degrabă înfrângerea războiului nuclear prin tratatul istoric dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Creată ca un monument al păcii, sculptura este compusă din părți ale unor rachete reale ale Statelor Unite şi Sovietice. Prin urmare, dragonul este reprezentat intins printre fragmente reale ale acestor arme, bucățile sparte ale rachetelor sovietice SS-20 şi Pershing americane.
Sculptura a fost dezvelită pe 5 octombrie 1990, intr-o ceremonie la care au participat secretarul de stat american James Baker (1930), ministrul sovietic de externe, Eduard Şevardnadze (1928-2014), secretarul general al ONU Perez de Cuellar (1920-2020) şi artistul Zurab Tsereteli. Sculptura comemorează semnarea în 1987 a Tratatului privind eliminarea rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune şi rază scurtă de acţiune (Tratatul INF) şi a fost oferită cu ocazia celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Generale din 1990.
Regiunea donatoare: Grupul Europei de Est; Donator: URSS, Data donării: 5 octombrie 1990. Sculptură turnată din bronz cu dragon format din secțiuni a două rachete nucleare distruse. Dimensiuni: 9.5 x 5.5 x 3 metri.”
ARHIVĂ: ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris ∆∆∆∆∆ SFÂNTUL GHEORGHE: General roman de origine greacă, simbol și martir al creștinismului, ocrotește Armata Română! ∆∆∆∆∆ ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”! ∆∆∆∆∆ BUCUREȘTI, KM 0: Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, înmormântat Constantin Brâncoveanu și prohodit Mihai Eminescu
SECTOR 4: Panourile lui Băluță cu „decapitări” de Caravaggio antrenează cultural trecătorii și le schimbă percepția asupra neajunsurilor
INSIDER: „Bă, frați meseriași, poate sunt eu nebun…. La intersecția bulevardului Brâncoveanu cu strada Luică văd mereu chestiile astea. Sigur,… Caravaggio,….artă, jos pălăria, dar în spatele lor e un părculeț. Pe trotuarul ăla trec zilnic pișpirei cu muci la nas, călare pe triciclete și se holbează la chestiile colorate. Ei nu văd arată. Ei văd oameni care țin cuțite în mâini și beregăți din care țâșnește sângele. Poate sunt eu nebun, dar mă întreb, oare nu se puteau alege alte picturi?” SURSA
N.R.: Expoziție de artă stradală de mari dimensiuni (aproximativ 3 m x 2 m per lucrare), instalată pe un gard de protecție dintr-o zonă de şantier din Sectorul 4, Bucureşti. Această iniţiativă face parte dintr-un proiect de regenerare urbană al Primăriei Sectorului 4, menit să înfrumusețeze zonele unde se desfășoară lucrări de infrastructură – reproduceri după lucrări celebre ale pictorului italian Caravaggio: „Tăierea capului Sfântului loan Botezătorul” – pictura realizată în 1608, lucrare monumentală aflată în prezent în Oratoriul Co-Catedralei Sfântul loan din Valletta, Malta – și „ludita tăind capul lui Olofern”. Fiecare panou este însoțit de un cod QR. Scanarea acestuia permite trecătorilor să acceseze informații suplimentare despre opera de artă, autor și contextul istoric, transformând gardul de şantier într-o galerie de artă interactivă în aer liber”
N.R.2: „Michelangelo Merisi da Caravaggio (numit şi Michele Angelo Merigi sau Amerighi da Caravaggio; 29 septembrie 1571 – 18 iulie 1610), cunoscut mononim sub numele de Caravaggio, a fost un pictor italian activ la Roma pentru cea mai mare parte a vieții sale artistice. În ultimii patru ani ai vieții sale, s-a mutat între Napoli, Malta și Sicilia. Picturile sale au fost caracterizate de criticii de artă ca combinând o observare realistă a stării umane, atât fizice, cât și emoționale, cu o utilizare dramatică a luminii, ceea ce a avut o influență formativă asupra picturii baroce.
N.R.3: Tabloul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (în italiană „La Decollazione di San Giovanni Battista”) este unul dintre cele mai cunoscute, impresionante și în aceeași măsură, controversate picturi semnate de Caravaggio. Tabloul de dimensiuni mari (aproximativ 3,7 x 5,2 metri) realizat de Michelangelo Merisi da Caravaggio în 1608, a fost creat pentru Catedrala Sfântului Ioan din Valletta, Malta, în al cărei Oratoriu se află și în prezent. Caravaggio a realizat această pictură în perioada sa petrecută în Malta, după ce a fugit din Roma din cauza problemelor sale de natură legală. (În 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni și este el însuși grav rănit. Este arestat, dar reușește să evadeze din închisoare și să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraș, apoi se mută în insula Malta). În 1607, el a fost acceptat în Ordinul Cavalerilor de Malta, o distincție rară pentru un artist și un străin. Ordinul, însă, a recunoscut talentul său extraordinar și a comandat această lucrare monumentală pentru impunatoarea lor catedrală dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, sfântul patron al Maltei.
Tabloul redă momentul tragic al decapitării Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum este descris în Evanghelia după Marcu. Caravaggio surprinde scena într-un stil realist și totodată dramatic, element devenit caracteristic operei sale, ca o reacție la canonul frumuseții din pictură, atât de utilizat până atunci. Întreaga compoziție este dominată de un clarobscur puternic, cu contraste dramatice între lumină și umbră, care subliniază tensiunea și tragismul momentului.
Caravaggio include un detaliu extraordinar în pictură: semnătura sa, scrisă cu sânge pe pământ, o mărturie a dedicării sale artistice și, poate, a conștiinței sale frământate.
Caravaggio a fost un inovator al realismului și al utilizării clarobscurului, tehnici care au influențat profund arta europeană. În această lucrare, realismul său nu este doar o simplă redare fidelă a detaliilor fizice, ci și o explorare profundă a stărilor emoționale și a psihologiei personajelor. Lumina devine un instrument narativ, evidențiind momentele cheie și adăugând o dimensiune spirituală scenei.
Pictura „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” este adesea considerată una dintre cele mai reușite lucrări ale lui Caravaggio datorită puterii sale emoționale și a complexității sale simbolice. Prin această lucrare, Caravaggio a reușit să îmbine tragedia și transcendența într-o manieră unică, rămânând una dintre cele mai impresionante reprezentări ale martiriului în arta occidentală.
Opera a fost admirată și controversată în egală măsură de-a lungul secolelor. În timpul vieții sale, Caravaggio a fost adesea criticat pentru stilul său violent și realist, care contrasta puternic cu idealizarea clasică a vremii. Totuși, tocmai aceste trăsături au asigurat posteritatea operei sale, influențând artiștii barocului și deschizând calea pentru realismul modern.” SURSA
BURICUL PARISULUI: De aici se măsoară toate distanțele rutiere din Franța!
INSIDER 1: „Punctul Zero este un mic marker de bronz în pământ în fața Catedralei Notre-Dame din Paris. Este punctul oficial de plecare pentru măsurarea distanţelor de la Paris la alte oraşe din Franţa. Markerul, în formă de trandafır busolă, este ușor de ratat, dar distractiv de găsit! Mulţi vizitatori stau pe ea pentru noroc sau pentru a-și pune o dorință. Este un loc simplu, dar special, marcând centrul istoric și simbolic al Parisului de secole. Nu uita să o cauți când vizitezi Notre-Dame!” SURSA
INSIDER 2: „Inima Parisului: Punctul Zero al Franței 🇫🇷 Vă vine să credeți că tot Parisul — și întreaga Franță — se măsoară plecând de la această mică rozetă de bronz? Anul trecut, în vacanță la Paris, am reușit să surprind această poză în fața măreței Catedrale Notre-Dame. Deși mulți turiști trec grăbiți pe lângă ea, acest loc este, la propriu, centrul universului francez.
Ce trebuie să știi despre „Point Zéro des Routes de France”: ● Istorie vie: Deși locul a fost marcat simbolic de secole, actuala rozetă de bronz a fost instalată în 1924. ● Kilometrul Zero: Toate distanțele rutiere din Franța sunt calculate începând exact din acest punct. Când vezi un indicator pe care scrie „Paris 100 km”, să știi că se referă la distanța până la această piatră! ● Legenda urbană: Se spune că cine păşește pe Punctul Zero se va întoarce negreșit în Paris. Eu am făcut-o, așa că acum doar aștept biletul de avion! Este un loc încărcat de energie, situat în Place Jean-Paul II, chiar sub privirea atentă a garguielor de pe Notre-Dame. O mică lecție de geografie și istorie ascunsă sub picioarele noastre.” SURSA
N.R.: „Place du Parvis-Notre-Dame („Piaţa Bisericii Maicii Domnului”) este o piață a bisericii din Paris, situată în fața faimoasei Catedrale Notre-Dame. Sub piață se află o criptă istorică cu diverse statui, inclusiv una a lui Carol cel Mare. Punctul zero este situat la aproximativ cincizeci de metri în fața intrării în Notre-Dame, pe Île de la Cité , în arondismentul 4. Marcajul rutier marchează acest punct în pavajul curții catedralei are forma unei roze a vânturilor gravate în centrul unui medalion octogonal din bronz; acesta este înconjurat de o placă circulară de piatră împărţită în patru secţiuni, fiecare dintre ele purtând una dintre următoarele inscripţii cu majuscule : „POINT”, „ZERO”, „DES ROUTES” şi „DE FRANCE”.
Nu ar trebui considerat un marker geodezic care ar delimita fizic un punct geodezic; de exemplu, cel mai apropiat punct geodezic din RGF a fost, până la incendiul…15 aprilie 2019 turla catedralei, dar în urma prăbuşirii acesteia, cel mai apropiat punct geodezic este turla bisericii Saint-Paul-Saint-Louis, situată la puțin sub 800 de metri nord-est.
Inițial, în Evul Mediu, un stâlp numit, scara dreptății ” se afla în fața portalului nordic al catedralei, la poalele căruia prizonierii condamnaţi îngenuncheau pentru a-și găsi pacea. Cu capul gol şi desculți, ținând în mână o lumânare mare de ceară galbenă, purtau o pancartă dublă pe piept și spate care indica natura crimei lor sau o frânghie în jurul gâtului dacă erau condamnaţi la moarte. Criminalii erau apoi expuși pe această spânzurătoare, care servea drept stâlp al infamiei. Scara a fost înlocuită în 1767 sau 1768 printr-o balustradă ridicată în curtea din față și care a fost adoptată, conform tradiției, ca punct zero prin scrisori patente ale lui Ludovic al XV -lea 22 aprilie 1769. Acest punct a fost marcat pentru prima dată printr-o piatră de hotar prin decret regal din 22 aprilie 1786.
Realizarea acestui punct în forma sa actuală a fost discutată timp de doisprezece ani de către Consiliul Local Paris şi de către Comisia Vechiului Paris, între 1912 și 1924. Placa a fost în cele din urmă dezvelită în cadrul unei ceremonii oficiale în 1924. A fost îndepărtat în 1966 și pus la loc 1972, în vederea realizării unor lucrări care iniţial vizau construirea unei parcări subterane și apoi descoperiri arheologice despre istoria Parisului au dus în cele din urmă la transformarea lor într-o criptă pentru a le proteja (cripta arheologică a île de la Cité).
Din 3 septembrie 2006, piața poartă oficial numele de Parvis Notre-Dame – Place Jean-Paul II, în onoarea Papei loan Paul al II-lea, care murise cu un an mai devreme. A avut loc o ceremonie pentru această schimbare de nume la care au participat primarul Parisului, Bertrand Delanoë, și diverși clerici catolici de rang înalt, precum Arhiepiscopul Parisului, André Vingt-Trois, Nunţiul Fortunato Baldelli şi Curia Parisului. Schimbarea numelui, asupra căreia consiliul municipal hotărâse la 13 iunie 2006, a fost controversată și a dus la diverse proteste. Prin urmare, ceremonia din 3 septembrie 2006 a avut loc sub o pază intensă a poliției. Aproximativ cincizeci de persoane au fost arestate în timpul incidentului.
Poți lasă o monedă aici pentru noroc – mai ales dacă speri să te întorci la Paris într-o zi.”
ARHIVĂ: INIMA FRANȚEI: 800 de ani de istorie au ars într-o oră. O plâng pământeni de pretutindeni! ∆∆∆∆∆ CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru ∆∆∆∆∆ BURICUL CAPITALEI: „Matematic vorbind, KM 0 este vreo 500 metri mai încolo!” ∆∆∆∆∆ GREENWICH, LONDRA: Muzeul Evantaielor, unic în lume, a împlinit 30 de ani
BISERICA ANGLICANĂ BUCUREȘTI: Simbol al relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și România, spațiu de dialog cultural și spiritual
INSIDER 1: „Biserica Anglicană din București – Istorie și Semnificație. Biserica Anglicană „Church of the Resurrection” este unul dintre cele mai discrete, dar fascinante lăcașuri de cult din București. Situată pe strada Arthur Verona nr. 2, la doar câțiva pași de Piața Romană și Grădina Icoanei, biserica este un reper istoric al prezenței britanice în România.
Originea și construcția – Biserica a fost construită între 1900 și 1914, la inițiativa comunității britanice din București. Terenul a fost donat de Regina Elisabeta a României (soția regelui Carol I), care a sprijinit proiectul în semn de deschidere față de comunitățile străine din Regat. Arhitectura clădirii este în stil neo-gotic englez, cu elemente specifice bisericilor anglicane din Marea Britanie – zidărie de cărămidă roșie, vitralii simple și o structură sobră dar elegantă. Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ștefănescu, cunoscut și pentru alte clădiri emblematice din capitală.
Destinație și funcționare – Oficial, biserica a fost consacrată în 1914, chiar la izbucnirea Primului Război Mondial. A fost destinată expatriaților britanici și diplomaților anglofoni, dar de-a lungul timpului a primit în rândurile credincioșilor și membri ai altor confesiuni protestante. În timpul regimului comunist, biserica a trecut printr-o perioadă de tăcere forțată. Serviciile religioase au fost drastic limitate, iar comunitatea a fost supravegheată atent de autorități. Cu toate acestea, biserica nu a fost închisă complet și a supraviețuit discret acelor vremuri.
Rolul cultural și diplomatic – Church of the Resurrection are o semnificație mai largă decât cea religioasă. A fost un simbol al relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și România, un spațiu de dialog cultural și spiritual. Aici au fost organizate slujbe ecumenice, concerte de muzică clasică și evenimente internaționale. După 1989, biserica a revenit în centrul vieții comunității anglicane din București. Este parte a Diocese in Europe, care aparține Bisericii Anglicane din Anglia, și găzduiește servicii în limba engleză. Biserica este frecventată atât de expatriați, cât și de români care preferă liturghia protestantă.
În prezent, Biserica Anglicană este un spațiu liniștit, deschis publicului, care oferă nu doar slujbe religioase, ci și un refugiu spiritual în inima orașului. De asemenea, este inclusă în diverse tururi arhitecturale ale Bucureștiului și apreciată pentru discreția și frumusețea sa.” SURSA
INSIDER 2: Biserica Anglicană din București, singurul lăcaș de cult anglican din oraş, la doi paşi de Bulevardul Magheru.
✅ De la început, terenul pe care este construită biserica a aparținut (şi aparţine) Marii Britanii – în 1900, John Kennedy, ambasadorul Marii Britanii la București, l-a obținut cu titlu gratuit. Regina Maria (nepoată a Reginei Victoria) a sprijinit ridicarea bisericii.
✅ Lucrările s-au încheiat în 1914, dar biserica nu a putut fi folosită, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Apoi, construcția a fost definitivată, iar prima slujbă s-a ținut în ziua de Paști 1922.
✅ În prezent, lăcaşul este elementul central din Piața Bisericii Anglicane (proiectul a fost executat în perioada 2009-2010), zonă pietonală.
Cei de la de la Asociația Parcul Natural Văcărești au instalat aici căsuțe pentru păsări, lilieci şi insecte. De jur-împrejurul Bisericii va fi/este o mini-pajişte urbană. Acu’ ploua bine şi n-am putut „explora” în voie.” SURSA
INSIDER 3: Bucureștiul povestit – Biserica Anglicană din București (Church of England) se află în apropiere de Grădina Icoanei, la intersecția dintre străzile Arthur Verona și Alexandru D. Xenopol. Este singurul lăcaș de cult anglican din București, destinat comunității britanice. În anul 1900 Sir John Kennedy, ambasadorul Marii Britanii la București, a obținut cu titlu gratuit terenul pe care se află în prezent biserica, teren care aparține și acum Marii Britanii. Regina Maria a României, nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, a sprijinit ridicarea bisericii, comandând proiectul arhitectului Victor Ștefănescu, care a abordat un stil neogotic victorian de sorginte elizabetană. Deși lucrările s-au terminat în 1914, din cauza Primului Război Mondial nu a putut fi produs și adus mobilierul comandat în Anglia, astfel că biserica nu a putut fi folosită. După terminarea războiului, cu ajutorul donațiilor episcopului de Gibraltar și ale reginei Maria, construcția a fost finisată și dotată cu orgă și mobilier comandate în Marea Britanie. Prima slujbă în noua biserică s-a ținut abia în ziua de Paști a anului 1922. De atunci, în biserică s-au ținut slujbe în mod constant – inclusiv căsătorii și botezuri -, excepție făcând perioada 1940-1944, când Bucureștiul a fost ocupat de germani. În prezent, Biserica Anglicană găzduiește numeroase concerte de muzică medievală, muzică clasică sau jazz.” SURSA
CETATEA POENARI: Punctele cardinale afișate în engleză sunt pentru a deruta non-ghiaurii dintre cei 100.000 vizitatori/ an!
INSIDER: „Cetatea Poenari este cel mai vizitat obiectiv turistic din Arges cu peste 100.000 vizitatori anual plătitori de bilet de acces. Foarte probabil multi dintre acesti vizitatori au cunoștinte de limba engleză. Când oare informațiile menționate pe panouri vor fi aceleași in română și engleză?” SURSA
N.R.: Cetatea Poenari este un monument istoric din secolul al XIV-lea situată pe un vârf de munte se află pe un vârf de munte (la aproximativ 400 de metri faţă de nivelul văii) care domină Cheile Argeșului, lângă localitatea Arefu, la 4 kilometri de barajul și lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, lângă centrala hidroelectrică Vidraru. Cetatea are o forma alungită și posedă 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic. Zidurile au 2-3 metri grosime. Pentru a se urca la cetate s-a construit, în zilele noastre, o scară de beton, dotată cu balustrade, cu 1480 trepte.
Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn; apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observaţie de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependinţe. Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-şi astfel urmăritorii. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.” FOTO
CHIȘINĂU, MOLDOVA: „Au înnebunit salcâmii, dar se tratează.”
INSIDER: „Au înnebunit salcâmii, dar se tratează!” SURSA
N.R.: Centrul Comunitar de Sănătate Mintală (CCSM) Botanica. Adresă: Strada Independenței 28/1, Chișinău, MD-2072, Republica Moldova.
ARHIVĂ: PASIUNI: Uimitoarea „Mimosa pudica”, o companie veselă pentru pesimişti. Definiţi sensibilitatea! ∆∆∆∆ ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc! ∆∆∆∆ FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie!
infoINSiDER.ro 