PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

TIMP LIBER

MUZEUL CEASULUI, PLOIEȘTI: A măsurat jumătate de secol cu sute de ceasuri. Inclusiv cu cel al lui Constantin Brâncoveanu!


INSIDER: „Muzeul Ceasului, unic în România. Într-o bijuterie de clădire, monument istoric, din Ploiești, trecerea timpului se măsoară cu sute de ceasuri. Mari sau mici. De mână, de buzunar sau de perete. Adevărate bijuterii, făcute din aur sau argint, împodobite cu gravură aleasă și pietre prețioase. Unele dintre ele au o însemnătate

aparte, fiindcă au aparținut unor mari personalități din țara noastră, oameni politici sau reprezentanți de seamă ai culturii românești. Altele, minunății realizate de ceasornicari renumiți din mai toate colțurile lumii. Așadar, vorbim de o comoară neprețuită, ce aparține Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, situat pe strada Nicolae Simache, la nr. 1. Aici, chiar în curtea muzeului, printre trandafiri

și verdeață, ne-au introdus în atmosfera locului un ceas realizat din flori și bustul lui Nicolae Simache, fondatorul muzeului. Apoi, odată ce am intrat în lumea ceasornicelor, ne-au surprins amenajarea deosebită a spațiului expozițional și modul de punere în valoare a exponatelor. În puține cuvinte, putem spune că am putut urmări evoluția instrumentelor de măsurat timpul din secolele XVI-XIX. Multe sunt exponatele care ți se lipesc de inimă și de retină aici, însă, în mod deosebit, am fost impresionați de:

1. Cadranele solare din secolele XVII și XVIII, precum și clepsidra (ceasul cu apă).
2. Așa-zisele ,,tablouri cu ceas”, cu figurine mobile.
3. Ceasurile marilor personalități, precum cele ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, regilor Carol I și Mihai I, țarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, istoricului Nicolae Iorga, generalului Alexandru Averescu, ale lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Titulescu sau pictorului Theodor Aman.

4. Pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu furnir exotic și bogate decoraţiuni.
5. Cutiile muzicale, care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Acestea pot fi ascultate și văzute cum funcționează prin intermediul unui display, care merge prin faţa acestor cutii muzicale.
6. Prezentatorul virtual, reprezentat de o hologramă făcută după un ceas din patrimoniul muzeului.

Desigur, superbe sunt și ceasurile de șemineu sau orologiile, așa cum nu te mai saturi să privești ornamentele, sculpturile, măiestria și iscusința cu care au fost realizate aceste adevărate opere de artă.

Care merită văzute ,,pe viu”, la Muzeul Ceasului din Ploiești, acolo unde veți putea trăi o experiență unică. Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache” Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, poartă numele (din 1997) profesorului Nicolae Simache, care în 1963 a organizat unicul muzeu de profil din România. Muzeul funcţionează din 1971 în clădirea monument de arhitectură (1890)

care a aparţinut magistratului şi prefectului Luca Elefterescu.” SURSA

N.R.: Deschis marți – duminică: 09-12, 13-17. Bilete: adulți – 12 lel, pensionari – 6 lei, copil, elevi, studenti – 4 lei, ghidaj-25 lei/ oră – la solicitarea vizitatorilor, Individuali, gratuit- pentru minim 10 vizitatori DETALII


CONACUL GOLEȘTI, ARGEȘ: Locul unde au pășit personalități din Cartea de Istorie


INSIDER: „Nu departe de Piteşti, la vreo 10 km distanţă, se ascunde unul dintre cele mai frumoase muzee ale judeţului Argeş. Este vorba de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, cunoscut şi sub denumirea de Muzeul Goleşti. Piesa centrală a muzeului este vechiul

Conac al Goleştilor, clădit în anul 1640 de către marele vornic Stroe Leurdeanu (căsătorit cu Vişa Golescu), cu ajutorul unui meşter pe nume Stoica. Încă de la început, conacul a fost înzestrat cu un zid în formă de patrulater, cu contraforturi şi susţinut în colţuri de turnuri rotunde de apărare din cărămidă. În anul 1646, boierul Stroe zideşte şi biserica aflată vis-a-vis de intrarea în complexul muzeal. În

interiorul bisericii întâlnim o catapeteasma originală, icoane de patrimoniu şi morminte ale membrilor familiei Goleşti. În vremea unui asediu de la 1716, clădirea este grav afectată de un incendiu. Reconstrucţia este începută banul Radu Golescu, tatăl lui Dinicu Golescu.

Actuala formă se datorează restaurării din 1942 efectuată de Institutul Naţional al Cooperaţiilor, întrucât la începutul secolului XX conacul ajunsese aproape o ruină.

Intrarea în muzeu se face prin foişorul lui Tudor Vladimirescu. Se zice că revoluţionarul şi-ar fi petrecut aici ultimele zile, având tabăra de panduri instalată chiar la Goleşti. Printre personalităţile care au mai poposit la domeniul de la Goleşti, se numără: Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab, Nicolae Bălcescu şi Carol I.

Cea mai frumoasă şi elegantă piesă a conacului este scara interioară în formă de spirală, în mijlocul holului principal. Nu se poate urca pe ea la etaj, scara având acum un rol mai mult decorativ. La parter se pot vizita în total 6 încăperi: Salonul de Oaspeţi, Camera de lucru a fraţilor Goleşti, Camera Zinca Golescu, Camera Anica şi Carol Davila, Camera Orientală şi Salonul de Iarnă.

Mobila de Salonul de Oaspeţi este în stil baroc, iar pe pereţi întâlnim tablouri cu membrii familiei Goleşti. În mijlocul camerei există o masă cu scaune îmbrăcate în catifea, destinată invitaţilor. Într-un colţ este aşezat şi un pian cu coadă înaltă.

În Camera de lucru a fraţilor Golescu pardoseala este cea originală, din cărămidă dublu arsă, zidită pe lat. Pentru încălzire se folosea un şemineu perfect încadrat într-un colţ al camerei şi bogat în ornamente. Camera are un aer medieval, dat de bolţile mănăstireşti şi candelabrul din fier forjat. Camera Zincăi Golescu este mobilată în stil Biedermeier. Într-o vitrină sunt expuse obiecte personale ale Zincăi, soţia lui Dinicu Golescu.

Legătura lui Carol Davila, întemeietor al învăţământului medical din România, cu familia Goleştilor, se face prin căsătoria cu Ana, nepoata lui Dinicu Golescu. Adunate într-o vitrină regăsim fotografii cu membrii ai familiei Davila, cărţi şi diferite documente, o trusă medicală şi un ceas de buzunar.

Camera Orientală a fost destinată exclusiv primirii oaspeţilor turci şi reuneşte obiecte specifice acestei culturi, aduse toate de la Istanbul: scaune cu intarsii de sidef, ţesături decorative, lampadar cu semilună, tăvi ornamentale, narghilele, ciubuce, carpete aurii, paftale din argint, mătănii. Salonul de Iarnă este cea mai mare încăpere din conac. În mod obişnuit, aici sunt prezentate expoziţii temporare, iar uneori sunt găzduite diverse conferinţe, simpozioane, seminarii. În mijlocul camerei avem o sobă verde din cahle, decorate cu diverse motive universale.

La ieşirea din conac, pe partea dreaptă se află Rotonda Golestilor: o colecţie de busturi aşezate în cerc, ale membrilor familiei Golescu.
Fostele anexe ale servitorilor au fost transformate în Expoziţia de Etnografie şi Artă Populară, unde sunt prezentate obiecte ce ţin de principalele ocupaţii şi meşteşuguri ale locuitorilor din Argeş” SURSA


BIBLIOTECA ANTIM IVIREANU, VÂLCEA: Cea mai mare cupolă de vitralii din lume


INSIDER: „Cea mai mare cupolă de vitralii din lume la Râmnicu Vâlcea. Recordul „Largest stained glass dome: The Ramnicu Valcea County Library” a fost publicat încă din primavara anului 2020 pe site-ul Academiei Recordului Mondial, cea mai mare organizaţie care verifică şi omologhează recordurile mondiale. Cupola cu vitralii de la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea din Râmnicu Vâlcea, realizată de artistul vâlcean Gheorghe Dican, cea mai mare cupolă de vitralii din lume.

Vitraliul are 12 ovale, cu 12 compoziţii care ilustrează principalele tipuri de scriere cunoscute (tărtaria, cuneiform, fenician, hieroglific, persan, chirilic, demotic, etc.). Text/foto: Centrul de Informare și Promovare Turistică Vâlcea” SURSA


1-4 IUNIE: Bucureștenii luați în balon în fața Sălii Polivalente. „Cu capul în nori” la propriu sau la figurat?


INSIDER: „Ne pregătim să decolăm! Ești pregătit? Haideți să ne bucurăm de zborul cu balonul la apusul soarelui! Aducem lumea magică a baloanelor cu aer cald în inima Bucureștiului, mai aproape de toți cei care își doresc o experiență unica și nemaipomenită! Zbor și bucurie te așteaptă de pe 1 până pe 5 iunie, între orele 18-21, pe Platoul Sălii Polivalente București! Cost bilet: 100 lei/pers. Capacitatea unui zbor ancorat este de 4 persoane Pentru mai multe detalii și pentru achiziționarea biletelor moonbazar76@gmail.com. PS: Voia bună va fi completată de muzică și mâncare bună!” SURSA

N.R.: Mai mult de 30 000 de doritori au luat cu asalt pagina de Facebook a evenimentului. Sute de comentarii agitate cu întrebări adresate organizatorului despre detaliile evenimentului. Unii au plătit și vor biletele, alții vor să plătească și să rezerve, dar nu le răspunde nimeni pe email. Cât durează zborul? De câte baloane dispune Moonbazar? În condițiile date cred că ar fi bună „o escadrilă” mai mare pentru că matematic vorbind, dacă au doar 2 baloane ca pe afișul evenimentului, avem 4 zburători, 4 ore/ zi, 4 zile, rezultă un număr infim de fericiți care vor ajunge „cu capul în nori”. Restul cu „voia bună, muzica și mâncarea bună! Doar dacă „zborul ancorat” durează cât o ascensiune cu liftul până la etajul 10…


SUS AMPRENTA: Restaurarea Patrimoniului Cultural este o datorie a Intelectualităţii Mondiale. Pentru Progres!


INSIDER: Lasă-ţi amprenta asupra viitorului Accesează harta CSWEEK – Săptămâna Creativităţii Sustenabile – pentru a descoperi cele 12 instalații de artă şi informații despre expoziția de la Galeria Galateca, creatori, evenimente. Pentru Concurs: fotografiază lucrările din traseu și postează #CSWEEK #GALATECA #AMPRENTASUS

Alexandru Simion Boeriu – Instalaţia „Calcification” denotă starea actuală a Europei care a intrat într-o spirală scăpată de sub control în ultimii ani, cocktailul molotov format din stări de alertă, teroare psihologică combinate cu război la graniță.

Radu Drăguşin – Poarta Regenerării. Instalația are ca punct de plecare arta orientală şi continuă un traseu care vorbeşte despre asimetria simetriei, despre gol şi plin, despre echilibrul între natură și intervenția umană. Restaurarea patrimoniului cultural este o datorie a intelectualităţii mondiale, iar acest lucru face posibil progresul. În fața hotelului Novotel, fostul Teatru National, regenerarea amprentei originale este un deziderat atins. Ambele lucrări sunt realizate cu beton ECOPact – noua gamă de betoane de la HOLCIM Romania cu peste 30% reducere de CO2 față de betoane uzuale.”


WORLD PRESS PHOTO: Fotografia anului 2022 este fără oameni. Premieră în istoria celor 65 de ediții ale concursului!


INSIDER: „Cea de-a 65-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo poatr fi vizitată şi anul acesta, la nivel national, în perioada mai- august 2022.

Timp de 35 de zile fotografiile sunt expuse concomitent în perioada 1 mai – 4 iunie în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, ca mai apoi să fie prezentate publicului din celelalte oraşe din circuit. Următoarele vor fi Sibiu, Constanţa şi Braşov (10 iunie – 14 iulie), laşi şi Oradea (22 iulie – 25 august), iar detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziţiei. Competiția World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume. Anul acesta, din 64.823 de lucrări înscrise de către 4.066 fotografi din 130 de ţări din întreaga lume, au fost selectați 241 de câștigători regionali şi 4 câştigători globali. Premiul fotografia anului: Kamloops Residential School de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times. Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea câştigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în școala rezidenţială indiană Kamloops, o instituție creată pentru a asimila copiii indigeni și locul unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate. Columbia Britanică, 19 iunie 2021. Școlile-internat au inceput så funcționeze în secolul 19 ca parte a unei politici de asimilare cu forța a culturii occidentale a coloniştilor şi misionarilor europeni în rândul diferitelor comunități indigene, Peste 150.000 de elevi au fost luați cu forța din căminele lor şi despărțiți de părinți, deseori interzicându-li-se să comunice în limba natală şi fiind supuşi abuzurilor fizice şi uneori sexuale. O Comisie a Adevărului şi Reconcilierii a ajuns la concluzia că cel puțin 4100 de elevi au murit în cadrul acestor școli. Kamloops a devenit cea mai mare școală din acest sistem. În mai 2021, o analiză cu un sistem radar care poate cartografia subsolul a identificat la Kamloops până la 215 potențiale locuri de înhumare juvenile, confirmånd istoriile orale.

Expoziția World Press Photo este adusă în Românial de @Eidos Foundation. În București se află în Piața Universității. Intrarea liberă.

ARHIVĂ: FLORI DE MUCEGAI: Radiografii ale suferinţei *** WORLD PRESS: Lacrimi din ochiul de sticlă! *** WORLD PRESS PHOTO: „Homo Non-Internetus tace trist sub o cupolă şi arată spre Apocalipsa din 2025”


CIOCĂNEȘTI, JUDEȚUL SUCEAVA: Un muzeu viu în inima Bucovinei, unic în ţară, cu 600 de gospodării decorate cu motive tradiționale


INSIDER: „Ciocănești, satul de basm din Bucovina, în care tradiția este obligatorie prin lege. Este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România, și de bună dreptate, căci cei care ajung acolo au parte de o priveliște de-a dreptul deosebită.
Aflat în inima Bucovinei, satul Ciocănești este un loc unde, dacă ești în pelerinaj pe la mănăstirile bucovinene, nu trebuie să îl ratezi. Situat într-o zonă pitorească pe Valea Bistriței, în județul Suceava, satul se află pe DN18, între Vatra Dornei și Botoș, la 26 de kilometri de Vatra Dornei și la 35 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc. Poți parcurge acest traseu fie cu mașina, fie cu un autobuz, în cazul în care este vorba despre un grup organizat.

Localitatea datează din anii 1499, când domnitorii Moldovei veneau pentru a le cere meșterilor populari să realizeze cele mai bune arme pe care să le folosească în războaie.

Frumusețea locului este întrecută numai de către frumusețea caselor, care atrag de la prima privire. Frumos decorate, la fel ca celebrele ouă încondeiate, casele sunt din moși strămoși adevărate bijuterii de artă. Sculptate cu motive tradiționale specifice Bucovinei, fiecare locuință este mai frumoasă ca cealaltă. Tradiția decorării caselor a început cu o femeie din sat care a decis să își decoreze casa cu motivele pe care le avea și pe portul popular și nu a durat mult până când vecinii, care au văzut cât de frumoasă este casa, au decis să îi urmeze exemplul. Astfel, satul s-a transformat într-un muzeu viu, unic în ţară, cu peste 600 de gospodării una mai frumoasă ca alta. Locuitorii sunt obligați prin lege să păstreze tradiția decorării casei. Nu doar casele sunt decorate, ci și porțile, și Secția de Poliție, dar și Școala. Comuna are și un muzeu etnografic, unde turiștii pot vedea o mulțime straie populare, războaie de țesut și țesături vechi de sute de ani. De asemenea, în comună mai există și un muzeu al ouălor încondeiate, care reunește peste 1800 de exponate extrem de valoroase și de frumoase.” SURSA

N.R.: La Ciocănești în fiecare an pe 15 august are loc Festivalul Național al Păstrăvului.


DOLNI MORAVA, CEHIA: Sky Bridge, cel mai lung pod pietonal suspendat din lume are o lungime de 721 m și 1.2 m lățime


INSIDER: „Pe 13 mai 2022, a fost inaugurat cel mai lung pod suspendat pietonal din lume -Sky Bridge 721, în Cehia
Cel mai lung pod pietonal din lume, suspendat între doi munţi, a fost inaugurat în Cehia, cei care l-au văzut spunând că este absolut spectaculos.

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume are o lungime de 721 de metri şi tocmai a fost inaugurat în staţiunea Dolní Morava din nord-estul Republicii Cehe, relatează CNN. Construcţia podului a fost realizată în doi ani, iar podul denumit Sky Bridge 721 a fost deschis oficial pe 13 mai. Pasarela oferă vederi spectaculoase ale munţilor Jeseníky învăluiţi în nori şi o experienţă uluitoare.

Sky Bridge 721, suspendat de cabluri, atârnă la 95 de metri deasupra fundului văii şi se întinde între 1.110 şi 1.116 metri deasupra nivelului mării. Podul poate fi accesat cu telecabina, iar mersul pe jos se face în sens unic. La ieşirea de pe pasarela de pe cealaltă parte, vizitatorii îşi pot face drum de-a lungul unei cărări forestiere pavate, mărginite cu indicatoare care detaliază istoria Cehă. Există, de asemenea, un joc de telefon în realitate virtuală corespunzător.

Bloggerul austriac Victoria Fellner a vizitat Sky Bridge 721 la începutul acestei săptămâni, ca parte a unui eveniment de previzualizare, şi a declarat pentru CNN Travel că a făcut primul pas pe pod i-a dat o „senzaţie de linişte”. Dar această teamă iniţială s-a domolit pe măsură ce ea admira peisajul din jur. „Mi-a fost teamă că podul suspendat va trepida foarte mult, dar nu a fost chiar atât de rău”, a spus Fellner. „Priveliştea este cu adevărat impresionantă şi poţi vedea chiar şi pădurea de dedesubt prin spalier! Din fericire, nu mi-e frică de înălţimi.”

Podul Sky de 1,2 metri lăţime este deschis copiilor de toate vârstele şi înălţimile, dar nu este potrivit pentru persoanele cu cărucioare sau scaune cu rotile. În prezent, călătorii trebuie să rezerve bilete Sky Bridge 721 din timp pe site-ul Dolní Morava, cu preţuri pentru adulţi începând de la 350 de coroane cehe (în jur de 14,60 USD).

Dolní Morava, situat la graniţa cehă cu Polonia, este un loc de vacanţă care găzduieşte şi pârtii de schi, un roller coaster alpin care se pretinde a fi al doilea ca lungime din Europa, un restaurant pe vârf de munte şi o atracţie numită Sky Walk – o structură curbă, cu o pasarelă din lemn şi un tobogan situat la 1.116 metri deasupra nivelului mării.

Podul Sky din Republica Cehă este cu 154 de metri mai lung decât pasarela suspendată, deţinătorul recordului mondial Guinness, Podul Baglung Parbat din provincia Gandaki, Nepal. Sky Bridge 721 se află la aproximativ 2,5 ore cu maşina de Praga, capitala Cehiei.” SURSA

ARHIVĂ: PRAGA: Cu Segway, după Arabela şi Pane Rumburak *** PRAGA: Maraton de 10 km prin Grădina Zoologică! *** PRAGA: Artişti cu sânge rece la Muzeul AMoYA


MEMORIALUL ÎNCHISOAREA PITEȘTI: Tortură neîncetată până când victima devenea călău, pierzându-și calitatea de victimă


INSIDER: „Pe urmele Experimentului terorii de la Pitești. Oamenii sunt capabili să facă lucruri de o ferocitate neînchipuită. O dovedește istoria. O dovedesc astăzi, din păcate, atrocitățile din Ucraina. O lecție despre trecutul dureros, despre universul închis, represiv și umilitor al comunismului din țara noastră am primit-o la Memorialul Închisoarea Pitești. Un muzeu aflat în interiorul fostului penitenciar Pitești, activ între 1941-1977. Un loc care te răscolește la fiece pas și te face să te întrebi cum oare pe unii, animale cu chip de om, i-a mai ținut pământul.

Este cutremurător să privești chipurile celor mulți, din fotografiile expuse aici, care nu mai sunt printre noi, să afli povești ce-ți îngheață sufletul. Fiindcă la Pitești, în acest loc, în perioada anilor 1942-1952, s-a desfășurat unul dintre cele mai oribile experimente. ,,Experimentul Pitești” sau ,,Fenomenul Pitești” era bazat pe tortură neîncetată, până ce reeducatorul, care la rândul său a fost reeducat, considera că respectivul deținut se transformase în omul pe care regimul îl dorea. Astfel spus, victima devenea călău și își pierdea

calitatea de victimă. Cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul deținutului a unei conştiinţe sociale tipic comunistă. Se spune că a fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est, câteva mii de deținuți politici, majoritatea studenți, fiind victimele lui. Experimentul a fost implementat de Securitate, la ordinul Anei Pauker, care executa ordinele moscovite directe ale

lui Stalin. Memorialul a fost deschis publicului larg în 2014, situl găzduind expoziții, evenimente culturale și programe educaționale pe teme legate de detenția politică anticomunistă. Muzeul se poate vizita de joi până duminică, între orele 11-18.00.SURSA

ARHIVĂ: JILAVA FORT 13: Tunelul fără luminiţe la capăt. “Dacă vrei să trăieşti, Bagă paie sub haine!” *** MEMORIALUL SIGHET: Pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai sufere din cauza convingerilor sale politice!


LINII LEY, EUROPA: Linia Arhanghelul Mihail, șapte mănăstiri din șase țări dedicate arhanghelului, aliniate perfect pe hartă


INSIDER: „Şapte mănăstiri din şase țări diferite, toate dedicate Arhanghelului Mihail și toate aliniate perfect pe hartă. Pentru mulți este doar o coincidenţă, dar pentru alții este o dovadă a existenței ,,liniilor Ley”. Bazele acestei teorii au fost puse în urmă cu un secol de către arheologul britanic Alfred Watkins. Timp de ani de zile, Watkins a studiat locurile în care sunt construite cele mai mari monumente ale omenirii. A ajuns la concluzia că multe dintre ele, atunci când sunt unite pe hartă, formează o linie dreaptă perfectă. El le-a numit ,,Linii Ley” și le-a desenat pe un glob pământesc. A susținut chiar că în punctele în care se intersectează liniile imaginare se află locurile cu cea mai mare putere energetică de pe Pământ. Potrivit lui Watkins, civilizațiile antice știau ce sunt aceste locuri şi au avut grijă să le valorifice proprietățile energetice, alegându-le pentru construcția celor mai importante clădiri, temple şi oraşe. Una dintre cele mai cunoscute linii Ley din Europa este cea a Arhanghelului Mihail. Conform legendei simbolizează sabia sa, dată de Dumnezeu, potrivit Bibliei, cu care l-a învins pe diavol și l-a trimis în iad.

Linia Arhanghelului Mihail începe din Irlanda, de pe o insulă pustie, Skellig Michael, unde Arhanghelul Mihail i-a apărut Sfântului Patrick pentru a-l ajuta să-și elibereze tar diavol. Aici apare prima mănăstire „piatra lui Mihail”. Singurii rezidenți permanenți de aici sunt călugării. După ce trece prin mănăstiri din Marea Britanie, Franța, Italia şi Grecia, linia imaginară se opreşte la mănăstirea Stella Maris din Israel. Acest locaş de cult este situat chiar deasupra peşterii în care se crede că a trăit profetul llie. Mănăstirea a apărut aici pe vremea Imperiului Bizantin, iar acum locul este închinat Arhanghelului Mihail.

În Anglia, Saint Micheal’s Mount, se spune că aici Arhanghelul ar fi vorbit cu un grup de pescari.

Linia sacră ajunge apoi în Franța, pe o altă insulă celebră, Mont Saint Michel, şi acesta unul dintre locurile de apariţie a Arhanghelului Mihail. Frumusețea sanctuarului și a golfului situat pe coasta Normandiei, fac ca acest loc să fie unul dintre cele mai vizitate situri turistice din întreaga țară. De asemenea, este Patrimoniu Mondial Unesco din anul 1979. În anul 709, Arhanghelul Mihail îi apare episcopului locului, cerându-i să construiască o biserică în stâncă. Lucrarea a fost începută de episcop și continuată de călugării benedictini.

La peste 1000 de kilometri distanţă, în Val di Susa, Piemont, Italia răsare al patrulea sanctuar., Sacra di San Michele. Constructia mănăstirii începe în jurul anului 1000, iar de-a lungul timpului sunt adăugate noi structuri.

Peste încă aproximativ 1000 de kilometri în linie dreaptă se ajunge în Puglia (Italia), pe Gargano, acolo unde o peşteră inaccesibilă a devenit un loc sacru. Sanctuarul Sfântului Arhanghel Mihail a fost construit după ce arhanghelul i-a apărut Sfântului Lorenzo Maiorano.

Mănastirea Sfântului Arhanghel Mihail de la Panormiti situată în Grecia, pe insula Symi. Aici se află o efigie a înaltă de 3 metri și una dintre cele mai mari care se găsesc în lume.

Linia sacră se opreşte la Haifa (Israel), la Mănăstirea de pe Muntele Carmelului. Loc venerat încă din antichitate, iar construcția sanctuarului datează din secolul al XII-lea.” SURSA

N.R.: Arhanghelul Mihail este un arhanghel în învățăturile iudaice, creştine şi islamice. În ebraică, semnificația numelui este interpretată în mod tradiţional ca o întrebare retorică: ,,Cine este ca Dumnezeu?” (la care se aşteaptă un răspuns negativ), pentru a sugera faptul că nimeni nu este ca Dumnezeu. FOTO 2: Arhanghelul Mihail, pictură, Santa Maria della Concezione, Roma

ARHIVĂ: TATĂL NOSTRU: Trebuie să simți fiecare verset, să extragi energia şi să o direcţionezi către durerea ta


ZĂRNEȘTI, JUDEȚUL BRAȘOV: Rezervația Libearty – Cel mai mare sanctuar al urșilor bruni din lume, 117 urși pe 69 de hectare


NSIDER: „Sanctuarul urșilor de lângă Zărnești. La aproximativ nouă kilometri de Zărnești, județul Brașov, am aflat cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. Aici, pe o suprafață de 69 de hectare, într-o pădure de stejari, trăiesc 117 urși, fiecare cu o poveste tristă, însă cu un final oarecum fericit. Ei au fost salvați din cuști ținute pe proprietăți private, pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, cabane sau benzinării, ca atracție turistică, ba chiar din parcuri zoologice sau circuri. Șansa lor s-a numit Asociaţia „Milioane de prieteni“, al cărui suflet a fost de la bun început Cristina Lapis, care, în 2005, a înființat Sanctuarul Libearty.

Pentru a ajunge aici, ne-am abătut din drumul care leagă orășele Zărnești și Râșnov în stânga, cale de circa 3 km, pe un drum neasfaltat, dar accesibil auto chiar până la poarta rezervației de urși. Ne cumpărasem bilete on-line cu mult timp înainte, deoarece n-am vrut să ratăm obiectivul, așa cum se întâmplase altădată. În apropierea porții de acces se află o parcare generoasă, unde puteți parca gratuit. Am așteptat ora de intrare și, însoțiți de un ghid, am început mica ,,aventură“ în lumea urșilor bruni. Mai întâi, ni s-a prezentat un film, din care am aflat parte din istoria acestui proiect deosebit. Interesant este motivul care a stat la baza înființării acestui sanctuar: în memoria ursoaicei Maya. Dar cine a fost Maya? Cu peste 20 de ani în urmă, ursoaica Maya era ținută într-o cușcă murdară, din curtea unei pensiuni de lângă Castelul Bran. Ca urmare a numeroaselor reclamații din partea turiștilor străini care vizitau România, World Animal Protection (WAP) a contactat-o pe Cristina Lapis, în încercarea de a găsi o soluție pentru situația dramatică a ursoaicei Maya.

În ciuda ajutorului pe care i l-a dat Cristina, traiul în captivitate a făcut ca ursoaica să intre în depresie și a început să se automutileze: și-a ros laba dreaptă până la os. În cele din urmă, în 2002, Maya a murit, iar Cristinei Lapiș a jurat că va face tot posibilul ca niciun urs să nu mai treacă prin aceste chinuri.S-au scurs, iată, 17 ani de la înființarea acestui așa-zis azil al urșilor bruni și, după o viață chinuită, tot mai multe astfel de animale găsesc aici hrană, libertate, mediul lor natural. Apropo de hrană! Știți cât consumă blănoșii pe zi? 2,5 tone de mâncare. Și fiindcă nu se primește nicio subvenție din partea statului, iar toate sursele de finanțare sunt private, asociația face, pe Facebook, următorul apel către cei cu suflet mare: ,,Ajută-ne să aprovizionăm cămara ursului! Cei 117 urși aflați în grija sanctuarului AMP Libearty au nevoie de legume, fructe, carne macră, ouă și miere! Cu ajutorul tău putem umple burticile blănoșilor! Masa unui urs pe zi costă circa 10 euro. 2,5 tone de mâncare pe zi! “

Turul pe care l-am făcut a durat circa o oră. Timp suficient să ne încărcăm cu poveștile aproape incredibile ale multor exemplare de aici. Au văzut mulți urși parcă fericiți de noua lor viață, dar și alții încă marcați de experiențele trecutului. Ba chiar și unele cuști în care au fost ținuți închiși. Tristețe și fericire în acest areal vegheat de Munții Făgăraș. Încă acoperiți de zăpadă pe creștete și cu turme de mioare păscând la poalele lor. Un peisaj care te copleșește, care te face să visezi și să speri. IMPORTANT! Sanctuarul ,,Libearty” Zărnești nu primește în vizită copii sub cinci ani, din motive de siguranță. Până la 30 iunie, în cursul săptămânii, de marți până vineri, sunt doar două ore de intrare, respectiv 10.00 și 11.15. Prețul biletelor: Adulți – 60 de lei; Student – 45 de lei; Copil (5-18 ani) – 30 de lei. Sâmbăta și duminica, se poate intra la 10.00, 10.45 și 11.15, prețul biletelor fiind mai scump cu 5 lei decât în cursul săptămânii. În fiecare tur vor fi acceptate cel mult 50 de persoane!

ATENȚIE! În zilele de sărbătoare din timpul săptămânii, declarate libere oficial, se aplică prețurile de weekend. Accesul în sanctuar cu orice tip de aparat foto-video cu excepția telefoanelor se taxează suplimentar cu 50 de lei. Excepție fac tururile special dedicate fotografilor profesioniști.” SURSA

N.R.: Ursul brun are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime de până la 1,5 m la greabăn şi o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură şi până la 50 de ani în captivitate.

ARHIVĂ: TEDDY BEAR: „Copilul e copil, chiar dacă e pui de urs!” *** TARGU MUREȘ: Ursul de la Zoo își suplimentează rația zilnică cu ce găsește dincolo de gardul electrificat din jurul cuștii *** PRINTRE GUNOAIE: „Dacă îi ataca ursul, ce-ar fi trebuit să facem, să-l împușcăm pe bietul animal?” *** MOȘ MARTIN: “Traumele și suferințele animalelor sunt identice cu cele ale oamenilor! *** SPERANŢE LA FINANŢE: Colindătorii cu Ursul căutau stupul cu miere, dar au nimerit în cuibul de viespi! *** ROMÂNIA: Țara în care nu poți să trăiești, dar nici să mori!


PERICEI, SĂLAJ: Monumentul Cepei de 6.5 m, intrat în Cartea Recordurilor – Cea mai faimoasă ceapă din România!


INSIDER: „Ceapa e „alături de omenire” de milenii întregi. Crește ușor, rezistă la depozitare , are numeroase întrebuințări. Oamenii au început să cultive ceapa (cu regularitate) în Egiptul Antic. Credeau că , straturile sale fine și concentrice și forma sferică, simbolizau viața eternă. Atleții din Grecia Antică, mâncau cantități enorme. În Roma Antică, gladiatorii își frecau pielea cu ceapă, deoarece credeau că acest lucru le întărește mușchii. în Evul Mediu, oamenii își plăteau chiria în cantități de ceapă și ofereau în dar, această plantă.

Doctorii prescriau ceapă pentru mai multe afecțiuni ( mușcături de șarpe , probleme intestinale, disfuncție erectile, pierderea părului). Conține vitamina C, vitamina B6, acid folic și nutrienți având un conținut scăzut de grăsimi și sodiu, compuși chimici: fenoli și flavonoizi (proprietăți antiinflamatoare, anticolesterol, anticancer și antioxidante). Dacă torni apă fiartă pe o ceapă și pulverizezi lichidul răcit pe plante, poți alunga dăunătorii. Poate fi folosită, pentru a obține o vopsea brun-gălbuie

E toxică pentru multe animale, inclusiv pentru câiini /pisici (din cauza sulfoxizilor, pe care stomacul lor, nu îl suportă)

Când tai o ceapă, deschizi niște celule care eliberează enzime numite alinaze. Acestea se descompun în sulfoxizi aminoacizi și generează acizi sulfenici. Acidul propenesulfenic, intră în reacție cu o a doua enizmă: factorul lacrimator sintază (FLS). Această reacție finală eliberează un gaz volatil, cunoscut ca „factor lacrimator”.După ce gazul ajunge la ochi, activează neuronii senzoriali și creează o senzație înțepătoare… iar lacrimile, încep să curgă

Leguma, e astăzi nu doar un brand turistic recunoscut la nivel naţional şi chiar internaţional, ci şi alimentul ce a ajutat generaţii întregi, de localnici. Se cultivă la Pericei ( jud. Sălaj) de 700 – 800 de ani, fiind foarte apreciată.

Situată în partea vestică a județului Sălaj (24 km distanță, de Zalău). Alcătuită din patru sate componente: Pericei, Bădăcin, Sici și Periceiu Mic. Așezare veche a cărui nume , e de origine slavă. Cunoscută sub numele de Pereznek (între anii 1205-1235). Denumiri ulterioare: Perechum (1351), Perechen (1356), Peretsen (1361) Perecsen (1417), Petreczen ( 1460, 1461), Perezen (1533), Perecheyen (între 1553-1601), Precsin (1733), Perecseny (1940). Primește denumirea actuală, din 1944.

Cu prilejul primei ediţii a Festivalului Cepei, agricultorii sălăjeni , au împletit o cunună din 45.000 de cepe (4518 metri lungime). în comună, a fost dezvelit, Monumentul cepei (unic la nivel mondial). SURSA

N.R.: „Comuna Pericei, din judeţul Sălaj, a intrat în Cartea Recordurilor datorită celui mai mare monument dedicat cepei din lume. Construcţia a fost dezvelită la 8 septembrie 2007 şi a intrat în Cartea Recordurilor la 22 noiembrie 2009. Realizarea artistică măsoară 6,5 metri în înălţime, fiind ridicată la inițiativa şi prin sponsorizarea parţială a afaceristului local Alexandru Tătar, cunoscut şi sub pseudonimul \’\’Sandu din Petricei\’\’. Mai exact, bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălţime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă şi răşini sintetice, fiind acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul, pe care este aşezat, măsoară 2 metri înălţime, şi este realizat din beton placat cu travertin. Este amplasat în incinta Școlii Gimnaziale din localitate, aflată pe şoseaua naţională care străbate comuna, la vedere, pentru ca toţi cei care vor trece pe acolo să admire leguma care este mândria localnicilor.

Simbolul comunei Pericei a costat 6700 de dolari şi a fost realizat de Cornel Durgheu, decan al Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, împreună cu trei studenţi ai săi.

Potrivit prof. univ. Cornel Durgheu, ceapa a fost unul dintre produsele agricole din zona Şimleului foarte căutate pe piaţa europeană. Curtea Imperială de la Viena era unul dintre cumpărătorii fideli ai acestei legume. Astfel, comercializarea recoltelor de ceapă a enit, în timp, pentru localnici o sursă economică de câştig, fiind de altfel cea mai profitabilă şi originală modalitate de comerţ. Au fost găsite, de asemenea, documente care atestă cererea chiar şi pe teritoriul canadian.” DETALII

ARHIVĂ: SIGHETU MARMAȚIEI: “Locul unde se agăță harta în cui și cuiul cu pricina!” *** AUSTRALIA: Monumentul Cizmei de cauciuc. Primul Ultra Maraton din anul 1983, între Sydney și Melbourne, câștigat de un fermier de 61 ani care a alergat 875 km în gumari! *** KULTURAMA: Monumentul Cojii de Sămânţă. „Bomboane agricole” de la daci până în prezent!


150-100-50: Muzeul de Locomotive cu Abur Reşiţa, cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa


INSIDER: „29 aprilie 1872 – 29 aprilie 2022. 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa din sud-estul Europei

Prima locomotivă cu abur construită în atelierele din orașul de pe Bârzava a fost RESICZA, cu numărul de circulaţie 2. Ea a fost realizată după proiectul şi modelul locomotivei SZEKUL. Szekul a fost prima locomotivă cu abur care a circulat pe linia Reşiţa – Secul, construită la Fabrica de Locomotive a St.E.G. – Viena după proiectul lui John Hasswell. Locomotiva Resicza alături de Szekul au asigurat transportul industrial pe liniile Reșița – Secul și Reșița – Bocșa – Ocna de Fier. Istoria fabricării locomotivelor cu abur pe malul Bârzavei însumează aproape un secol, mai precis 92 de ani – timp în care au ieșit pe poarta fabricii reșițene nu mai puțin de 1461 de locomotive.

Tot în 29 aprilie, dar în anul 1972, la împlinirea a 100 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa a fost înființată expoziția de locomotive cu abur din Zona Triaj – ceea ce astăzi este Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița – CEL MAI MARE MUZEU TEHNIC ÎN AER LIBER DIN EUROPA. Anul acesta, la împlinirea a 5 decenii de la amenajarea acestui sit ingineresc la Reşiţa, pe parcursul mai multor săptămâni, vor avea loc mai multe evenimente dedicate acestui jubileu care va debuta vineri, 29 aprilie în foaierul Centrului Universitar UBB din oraş, unde de la ora 17.00 va avea loc vernisajul expozițiilor: filatelice, documentară, de fotografii și de artă plastică.

2022 reprezintă un punct de referință important în contextul împlinirii a unui secol și jumătate de la construcția locomotivei RESICZA și a 50 de ani de la deschiderea muzeului în aer liber, care vă așteaptă cu 16 exponate unice, cu o încărcătură istorică deosebită.

Sursa foto: Locomotiva „RESICZA” expusă în cadrul muzeului în aer liber, CFR- Istorie și cotidian, 2020″ SURSA

N.R.: 150 de ani de la fabricarea locomotivei RESICZA. 100 de ani de la finalizarea construcției Fabricii de Locomotive a U.D. Reşiţa. – 50 de ani de la inaugurarea Muzeului de Locomotive cu Abur Reşiţa. Adresa: Calea Timișoarei nr.4, Reșița. Intrarea liberă. Deschis: non-stop” DETALII

ARHIVĂ: CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?”


MEGALO METEORA, GRECIA: Mănăstirea suspendată la 623 m „în mijlocul cerului”


INSIDER: „Grecia, Meteora și mănăstirile sale. Meteora (greacă, ad literam ,,mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri” – etimologic referitor la ,,meteorit”) este unul dintre cele mai mari şi cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele şase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos şi Munţilor Pindului, în centrul Greciei. Cel mai apropiat oraş este Kalambaka. Meteora este înregistrată în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988. Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formaţiune de stânci a luat naştere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu şi nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului şi ai Ossei, apele lacului au găsit ieşire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre şi stânci uriașe compacte cu înălţimi de până la 400 metri. În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova şi altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlaam, Sfânta Treime, Sf. Ştefan, Rusanou, Sf. Nicolae).

Stâncile pe vârful cărora sunt construite mănăstirile, sunt, în conformitate cu scrierile antice, roci trimise pe pământ din cer, de unde şi numele de meteori, pentru a permite asceților să se retragă şi să se roage.

Aceste masive stâncoase sunt compuse din roci detritice formate dintr-un conglomerat de pietriş cimentat. În locul lor a existat în terţiar albia unui fluviu care se värsa în Marea Tesaliei şi care a depus treptat sedimente. Aceasta este explicația aspectului stratificat al rocilor. Atunci când fluviul s-a mutat sau a dispărut, aluviunile au fost comprimate, cimentându-se prin presiune şi căldură. În momentul încrețirii care a dat naştere Peninsulei Balcanice, ansamblul a fost ridicat şi expus eroziunii, rezultând stâncile rotunjite de gresie, tipice acestor roci. DETALII

Megalo Meteora – Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului. Cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora este Megalo Meteora, situată la 623 m înălțime. Aceasta a fost fondată în 1336 de un călugăr pe nume Athanasie Meteoritul. Biserica din interiorul mănăstirii,”Katholikon”, dedicată Schimbării la față a Mântuitorului, a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea. Vechea mănăstire a fost transformată în muzeu unde, printre altele, se pot vedea gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. Biserica a fost construită în stilul arhitectural al mănăstirilor de pe Muntele Athos. Inițial, aceasta a fost construită în stilul bisericilor catolice. În timpul celui de-al doilea ctitor, Sfântul Iosif, biserica a fost decorată cu frescele unei biserici obișnuite. Hristos Pantocrator, Cei trei Ierarhi, Fecioara Maria înscăunată, ctitorii mănăstirii și scene din Patimile lui Hristos sunt pictate după. În 1544-1545, au fost ridicate maiestuoasele biserici principale și pronaosul. De-a lungul timpului s-au construit capelele mai mici, turnul și scările care duc la el, bucătăria și un adăpost pentru bătrâni. Înainte de a intra în Mănăstire, veți vedea schitul din peștera în care a trăit călugărul Athanasie.

Ca să ajungeți acolo va trebui să faceți un pic de efort fizic, de la intrare până la sfântul lăcaș nu sunt decât vreo 300 și ceva de trepte, Și cum toate eforturile merită răsplătite, priveliștile panoramice pe care le veți vedea în timp ce urcați vor fi mai mult decât recompensatorii. În interior, un muzeu complet prezintă gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. În Megalo Meteora putem vedea, de asemenea, o reproducere a diferitelor dependențe ale mănăstirilor. Aici se află una dintre cele mai bogate și mai remarcabile biblioteci monahale, osuarul cu osemintele călugărilor și scripeții cu care călugării aduceau proviziile în mănăstire.” SURSA

N.R.: Megalo Meteora este deschisă de la ora 9.00 la 15.00, marți închis. De la Megalo Meteora puteți face o drumeție până la mica mănăstire Ypapanti, un lăcaș săpat în stâncă. Drumul durează cam 45 minute dar, din păcate, nu are un orar fix și s-ar putea să închis.


ALBA-IULIA: Cetatea Alba Carolina, steaua cu șapte colțuri din inima României


INSIDER: „Cetatea Alba Carolina este o fortăreaţă cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în oraşul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Are statut legal de monument istoric. Ansamblul – compus din trei sisteme de apărare – prezintă caracteristici specifice primului și celui de al doilea sistem Vauban. Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen.Trinitatea este cel mai mare bastion și are un blazon încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălţime de 12 metri și o lungime variind între 106 şi 142 metri) cu fețe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° – 120°) și flancuri scurte și concave (42 – 48 metri), cât şi curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost uşor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie aşezate pe platforme superioare.

Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află şanțul interior cu lățimea de 27 metri. Línia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: feţele 60-90 m şi flancurile 45 m. Ultimele sunt prevăzute cu șanțuri late de 9 m. Redute de pe care artileria protejată executa trageri îndepărtate sunt construite pe ravelinele nordice şi vestice.

Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau feţele bastioanelor și ravelinelor, ele fiind dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele şi ravelinele pe care le apărau. Grosimea lor este de 22 m, iar lungimea fețelor 120-144 m.

Toate contragărzile şi unele raveline vestice au fost prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, precum şi cu tunele înzestrate cu metereze pentru trageri sau, cu încăperi pentru adăpostul trupei ori cu rol de depozite, grajduri, etc.

Pe latura estică dinspre oraș unde se afla o terasă abruptă, contragarda – denumită anvelopă, se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ susţinute la baza de un zid scund din cărămidă. Aici au fost amenajate în unghiurile ieşinde terase pentru artilerie.

Planul cetăţii a fost trasat în jurul axelor reprezentate de cele 6 porţi (3 spre est și restul spre vest), din care cea principală se află în partea de est. Porțile vestice făceau – la origine – legătura cu terenul de instrucție al armatei. Artera principală de circulație în interiorul cetății este între porțile III-IV-V VI.

Statuile şi reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franţa pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincií cucerite. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a oraşului şi cetății medievale.

Planul originar al cetății a fost trimis la Viena şi aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primeşte în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.

Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713 1715 prin dărâmarea vechiului oraş medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetă (actualul oraș de jos).

Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) şi ulterior de inginerii militari losif de Quadri (1717 1727) şi Konrad won Weiss (1727-1738).

Deşi sistemul de apărare proiectat inițial cuprindea 4 linii de fortificații și o fortificație mai îndepărtată plasată pe Dealul Furcilor – aflat în vecinătate, construcția finală a avut numai 3 linii.Construcția propriu-zisă – care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei – a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ştefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) şi loan Haller (1734-1755).

Ca zidari şi pietrari au lucrat muncitori şi meșteri italieni, iar pentru sculptură la porţile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteş.

Zidurile – uşor oblice – s-au ridicat din cărămidă şi piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri – platforme de tragere.Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificaţii situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit initial, renunţându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraş.

În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect – nerealizat – de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum şi în timpul asediuluii din 1849. DETALII

N.R.: Fortificaţiile de tip Vauban, sub formă de stea”, aşa cum sunt şi cele ale Cetăţii Alba Iulia, s-au vădit, de-a lungul timpului, uşor de apărat şi foarte greu de cucerit. De asemenea, s-au dovedit şi foarte rezistente, nu doar la asaltul timpului, dar şi în faţa atacurilor de artilerie. În România, fortificaţii de tip „stea” mai există şi la Făgăraş, Arad (stea 6 colțuri) și Oradea (stea 5 colțuri).


FORTUL CHITILA, ILFOV: Construit de Carol I pentru apărare. După 120 ani, doar mizerie și paragină la 13 km de centrul Bucureștiului!


INSIDER: „Cui i-e frică de fantome? Sau, cu alte cuvinte, cine are fasmofobie? De ce vă întreb? Fiindcă eu am trăit o astfel de temere recent, în timpul vizitei la Fortul nr. 1 Chitila, și greu mi-a fost să mă plimb prin măruntaiele fortificației vechi de peste 120 de ani. Mă așteptam ca din întunericul fortului, pe care-l mai dispersam cu lumina lanternei, să-mi apară oricând vreo nălucă. Paragina, mizeria, scările înguste și umede uneori mi-au amplificat sentimentul de nesiguranță. Așadar, aviz amatorilor care au de gând să ajungă aici singuri! Nu vă aventurați, mai ales dacă sunteți ,,slabi de înger”, ca mine!
Cu fasmofobie sau nu, un lucru este cert: veți descoperi în acest loc, aflat la doar 13 kilometri de centrul Bucureștiului, o pagină importantă de istorie. O istorie pe care, din păcate, nu reușim să o prețuim, să o valorificăm și s-o arătăm și altora, ci o îngropăm în uitare, în neputință, în nepăsare. Pentru cei care nu știu, trebuie spus că Fortul nr. 1 Chitila a fost primul din rețeaua de 18 forturi (la care s-a adăugat, între fiecare fort, câte o baterie intermediară) construite de-a lungul centurii Capitalei cu scopul de a apăra Bucureștiul de potențiali inamici.

Tot acest sistem de fortificații ce înconjoară Capitala, construit la comanda Regelui Carol I, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, a costat statul român mai bine de 110 milioane lei aur, echivalentul a peste 600 de milioane de euro, astăzi. Din nefericire, de toată această investiție s-a cam ales praful, deoarece, în timpul Primului Război Mondial, cele 36 de forturi și baterii (din care azi mai ,,supraviețuiesc” vreo 30) au devenit demodate și ineficiente împotriva bombardamentelor aeriene și noilor tehnologii de război.
Ce am găsit în fortul de la Chitila? Ziduri groase din cărămidă, de câțiva metri, un labirint impresionant de zeci, poate sute de camere, legate între ele prin culoare înalte, multe dintre acestea rezistând foarte bine împotriva trecerii timpului, a intemperiilor și a prezenței oamenilor aici. Ici, colo, câte-o haină ponosită așezată pe jos, pereți pictați sau scrijeliți cu declarații de dragoste, cu cuvinte obscene sau câte vreo înjurătură, după chipul și asemănarea autorilor-exploratori ce au trecut pragul fortului.

Între zidurile fortificației, mlaștină, vegetație ce te duce cu gândul la Delta Văcărești, câteva cărămizi pe care poți păși fără să te uzi, gunoaie, multe gunoaie care te fac să te-ntorci din drum. Am ajuns și la două încăperi (una fără cupolă), destinate, se pare, amplasamentului pieselor de artilerie de diferite calibre. Am mers chiar pe un drum pietruit ce înconjoară fortul, însă ne-am oprit când o haită de câini a început să latre și să ne dea târcoale. Ne apropiam de teritoriul lor, o zonă, din câte am putut observa, în care sunt amenajate câteva ateliere. Am urcat chiar și pe ziduri, printre copaci și vegetație, ca să vedem panorama locului. Una obturată, murdară, tristă. Și cât de frumos ar putea fi!

IMPORTANT! Dacă doriți să vizitați fortul, aveți nevoie neapărat de o lanternă. De asemenea, vă recomandăm să purtați bocanci. Gara Chitila este foarte aproape de fort, așa că trenul poate fi o variantă bună de călătorie.” SURSA

ARHIVĂ: CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?” *** JILAVA FORT 13: Tunelul fără luminiţe la capăt. “Dacă vrei să trăieşti, Bagă paie sub haine!”


PEȘTERA COLIBOAIA, BIHOR: Cele mai vechi desene de peșteră de pe Terra. Rinoceri păroși și un suflet de artist de acum 35.000 de ani


INSIDER: „Peștera Coliboaia, din județul Bihor, România a devenit recent cunoscută în întreaga lume pentru că aici au fost descoperite cele mai vechi picturi în peşteră de pe Pământ, create acum aproximativ 35.000 de ani.

Coliboaia, dintr-o peşteră comună din România a devenit, acum câțiva ani, unul dintre cele mai interesante locuri de pe Pământ. Asta vine după ce mai mulți speologi români au făcut o descoperire fabuloasă în această peșteră, aflată în judeţul Bihor. Ce s-a găsit în peștera Coliboaia? Mai multe picturi peşteră, care, potrivit experților, au legătură cu prima manifestare a bărbatului.

Picturile, numite şi picturile negre, au fost descoperite în 2009. În peştera Coliboaia au fost găsite în total 14 tablouri reprezentând animale precum bizoni, cal, felină, capete de urs sau rinoceri păroși, și câteva gravuri, totul realizat în cărbune.

Picturile din peşteră sunt dovada clară că pe aceste meleaguri a trăit un popor preistoric. „Este o descoperire unică în Europa Centrală şi de Est, dar și în lume. Picturile descoperite aici sunt foarte vechi, datând de acum 35.000 de ani. Peștera Coliboaia este plasată, datorită acestor descoperiri, în rândul culturilor paleolitice de Vest ale Europei”, potrivit lui Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, de la revista Historia.

Peștera Coliboaia este situată în Parcul National Apuseni, pe valea Sighiștelului, şi este considerată una dintre cele mai importante peșteri din România, dar şi din întreaga lume. Peștera are o lungime de aproximativ 750 de metri și este străbătută de un râu subteran, motiv pentru care această peşteră nu este ușor accesibilă. Pentru a ajunge în camera care găzduieşte picturile peşteră turistul trebuie să facă o călătorie subacvatică.” SURSA

ARHIVĂ: CIVILIZAȚIA VINCA: “Aștept momentul ăsta de 20 de ani. În Spania: 4 ore la coadă ca să văd replici, în Franţa: programare cu luni înainte, în România: interzisă vizitarea.”


BANPOTOC, HUNEDOARA: Grădina aristocrată „I Gardini Di Zoe e Achile”, dăruită de un italian nepoților lui și tuturor nepoților și strănepoților în veacul vecilor


INSIDER: „I Giardini Di Zoe” este o grădină botanică în miniatură în satul Banpotoc, județul Hunedoara, amenajată pe o suprafaţă de aproape trei hectare de un italian, stabilit în România, Giovanni Salvatelli care a vrut să aducă ceva din farmecul țării sale natale aici, dar să lase şi ceva generaţiilor viitoare. Astfel, fără a avea studii în domeniul peisagisticii, a reuşit să construiască un colţ de rai ce poartă numele nepoatei sale, Zoe. De peste 15 ani Giovanni Salvatelli plantează, îngrijeşte, adaptează, proiectează grădinile sale minunate. Plantă cu plantă, sezon după sezon, I Giardini Di Zoe devine mai frumoasă, mai elegantă, mai aproape de spațiile aristocrate ale Europei. Copaci şi garduri vii atent îngrijite mărginesc drumuri curate de piatră, gazonul moale întinde covoare, iar fântâni elegante de piatră umplu aerul de prospeţime şi stropi argintii. Iscate dintre miile de bulgări de trandafiri, coloanele verzi ale coniferelor sprijină bolta azurie a cerului de iunie. Pe deal, piatra caldă a travertinului urcă treptele către raiul de flori.

Coroanele purpurii ale corcoduşilor ornamentali pun accente dramatice grădinii şi se potrivesc minunat între voioşia florilor şi seriozitatea pietrei vulcanice. Undeva în spatele grădinii italianul a construit și o casă, Villa Vinci, în care locuiește uneori, o căsuţă cochetă, pe un singur nivel, construită în perfectă armonie cu întreg peisajul.

Și proiectul omului de afaceri italian nu se oprește aici. Potrivit administratorului grădinii, partea principală, care se vizitează, urmează să fie completată. Astfel, în dreapta templului şi în spatele casei se va contura grădina lui Achile, pentru că Giovanni mai are un nepot de aproape trei ani, şi a decis să îi amenajeze şi acestuia o grădină. La finalul proiectului, după ce întreg proiectul va fi finalizat, grădina se va numi, probabil, „I Giadini Di Zoe e Achile”.

La poalele dealului ne dorim să facem un mini-amfiteatru pentru spectacole, iar în partea din stânga, la intrare unde am avut pepiniera, vrem să realizăm un labirint. Sperăm să reușim să facem acest labirint din taxus baccata, o specie care trăieşte 2000 de ani. Taxus baccata şi buxus-ul sunt specii care trăiesc mult și creează conturul grădinilor de inspirație renascentistă şi barocă. Actualmente, grădina se întinde pe o suprafață de 3,5 hectare, urmând să fie amenajate până la 7 hectare, suprafaţa totală a grădinii” (Ramona Morar, administrator) SURSA

Bilet intrare: 15 lei, gratuit pentru copiii sub 3 ani. Program de vizitare: zilnic 9-19 (ultima intrare la ora 18). Nu este permis accesul cu animale de companie, role, trotinete, biciclete, etc. DETALII


MĂNĂSTIREA VORONEȚ, BUCOVINA: Tainele Cerului și Pământului se întâlnesc în cel mai frumos albastru


INSIDER: „Mănăstirea Voroneț – unică în lume și renumită pentru culoarea ei (”Albastru de Voroneț”) este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România și a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Complexul monahal medieval este construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului.
🔹Confesiune: ortodoxă
🔹Ctitor: Ștefan cel Mare și Sfânt
🔹Tip: maici
🔹Hram: Sf. Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință
🔹Anul sfințiri : 1488

Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie).

Se știe faptul că voievodul moldovean a construit şi renovat multe biserici şi mănăstiri, dar legenda Mănăstirii Voroneț aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său. Cuviosul Daniil Sihastrul, cel dintâi sfetnic duhovnic al voievodului Ştefan cel Mare a murit în anul 1496 și este înmormântat în pronaosul bisericii Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.
Biserica Mănăstirii Voroneț este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe

fațada de vest (1547) care ilustrează „Judecata de Apoi”, ambele fiind pictate aproximativ în aceeași perioadă. Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni; Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var); Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în 1918; UNESCO a inclus in anul 1993, Biserica „Sf. Gheorghe” a Mânăstirii Voronet, împreună cu alte șapte biserici din Bucovina (Arbore, Patrauti, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, fiecare dintre ele fiind reprezentate de câte o culoare: albastru la Voroneț, roșu la Humor, galben la Moldovița şi verde la Sucevița.

În anul 2015 Mănăstirea Voroneț a fost inclusa pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava, fiind formata din 4 obiective:
🔹Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din 1488, cu pridvor din 1547,
🔹ruine chilii – datând din secolele XV-XVIII,
🔹 clopotnița – datând din 1488
🔹zid de incintă – datând din secolele XV-XVIII.

Dacă pictura interioară a bisericii datează, în general de pe vremea lui Ștefan cel Mare, fiind realizată în 1496, pictura exterioară datează din perioada lui Petru Rareș. Un alt lucru inedit referitor la pictura bisericii: aceasta include și cele 12 semne zodiacale, aflate în imediata apropiere a Mântuitorului.” SURSA

N.R.: „Compoziţia Judecății de Apoi de la Voroneţ e organizată pe cinci planuri orizontale, dar trecerea dintre acestea rămâne aproape neobservată la o primă privire în comparație cu ruptura izbitoare între emisferele simbolice de-a stânga și de-a dreapta, marcate cromatic prin râul de foc ce izvorăște de la picioarele Tronului Judecătorului.

În planul cel mai de sus, chiar sub cornișa de sub acoperișului de şindrilă, sub un brâu cu motive populare ce delimitează tabloul, se află reprezentarea Tatălui. Îngerii deschid Porțile Împărăției, dezvăluind Chipul Creatorului în slavă, înconjurat de un curcubeu circular. Turistul neavizat e șocat să descopere în imediata apropiere a Domnului figurarea celor douăsprezece zodii, dar mesajul ezoteric e limpede. Din cele două laturi ale picturii, doi îngeri strâng constelațiile de pe bolta cerească asemeni sulurilor unui pergament. Teologii medievali nu neagă așadar ocultul, tot așa cum nu neagă existenţa Diavolului, figurat și el în frescă, dar țin să sublinieze diferența dramatică dintre veacul acesta și veacul ce va să vie, cel al instaurării Împărăției lui Dumnezeu.” DETALII

ARHIVĂ: CHILIA SFÂNTULUI DANIIL SIHASTRU: Duhovnicul lui Ștefan cel Mare și-a săpat singur în stâncă grota în care a trăit


PARCUL KEUKENHOF – OLANDA: Gradina Europei, paradisul parfumat al culorilor pe 32 de hectare


INSIDER: „Parcul Keukenhof, locul unde Raiul a coborât pe Pământ!

O vizită în Olanda, primăvara, mai ales în zona orășelului Lisse, unde câmpurile de lalele multicolore par rupte din vis, te uimește, te bucură și-ți face sufletul să-ți tresalte de fericire. Iar când ajungi în Parcul Keukenhof, cunoscut și ca „Grădina Europei” (cea mai mare din Europa și a doua ca mărime după „Dubai Miracle Garden”), mai că-ți vine să crezi că Raiul a coborât pe Pământ. Privești în stânga și-n dreapta și nu te mai saturi de atâta splendoare, de coloritul florilor de primăvară, de parfumul lor îmbătător. O grădină de flori deschisă pentru public doar două luni, până pe 15 mai, al cărei apogeu îl reprezintă Festivalul Keukenhof (22 aprilie), o sărbătoare a florilor de primăvară, cu spectacole, expoziții și parade florale impresionante.

Ce poți vedea în „Grădina Europei”? Circa 7 milioane de lalele de diferite culori – roșii, albe, galbene, mov, portocalii, violete. Pe lângă lalele, în grădina Keukenhof pot fi admirate zeci de mii de narcise, zambile, brândușe, crini, orhidee, frezii și multe alte flori de primăvară. Spectacolul cromatic este impresionant și se desfășoară pretutindeni. Alei decorate cu șiruri de flori multicolore șerpuiesc printre copaci, garduri vii, arbuști, fântâni arteziene, spre păduri, mici lacuri și izvoare, ori spre cafenele și locuri de picnic special amenajate. Ai sentimentul că ești pe un tărâm fermecat, unde orice minune florală este posibilă. Mai ales că aici sunt prezenți și peste 500 de cultivatori de flori, care prezintă o varietate enormă de flori tăiate și plante în ghiveci.
Dacă ajungeți în parc, nu ratați o plimbare cu barca! Durează 45 de minute și costă 9 euro/adult, dar vă oferă posibilitatea să admirați de pe apă peisajul de poveste de aici. De asemenea, trebuie să știți că există diverse restaurante în jurul parcului, de unde puteți să savurați preparatele delicioase din gastronomia locală. Mai mult, există o varietate de tonete mobile în tot parcul, de unde vă puteți procura cafea și gustări.

IMPORTANT! Keukenhof este deschis zilnic, între orele 08:00 – 19:30, până pe 15 mai. Biletele pot fi achiziționate online. Un bilet de intrare pentru adulți costă 18,5 euro, în timp ce copiii cu vârsta între 4-17 ani plătesc doar 9 euro. Parcarea costă 6 euro. Copiii de până la 16 ani nu pot vizita parcul fără supraveghere!
LOCALIZARE: Grădina Keukenhof se află în orașul Lisse, la aproximativ 35 de kilometri de Amsterdam. Există autobuze Keukenhof Express, care fac legătura din centrul orașului Amsterdam, din Haarlem, Aeroportul Schiphol sau Leiden. Se pot cumpăra tichete combinate (acces grădina+bilet autobuz) la prețul de 33,50 euro/adult și 15,50 euro/copii (între 4-17 ani), în cazul în care călătoriți din centrul Amsterdamului. Dacă plecați din celelablte trei locuri menționate, costul tichetului scade la 29,50 euro/adult, în timp ce copiii plătesc același preț:15,50 euro. Copiii mai mici de 4 ani au gratuitate. Foto: Ciprian Murariu ” SURSA


REALITATE AUGMENTATĂ: Cel mai mic bucătar din lume gătește mâncarea direct pe farfurie!


INSIDER: „În Germania, restaurantul Le Petit Chef își distrează oaspeții cu realitate augmentată folosind animație 3D. Meniul costă 150 € grande, 100 € normal și pentru copii 50 €. Un adevărat spectacol în farfurie!”

SKULLMAPPING: „Cel mai mic bucătar din lume vă gătește mâncarea direct pe farfurie prin utilizarea tehnologiei de cartografiere de proiecţie 3D. În aprilie 2015 ne-a venit ideea de a proiecta un mic bucătar în farfuria ta. Am realizat un videoclip cu „Le Petit Chef” la studioul nostru din Belgia, pentru a arăta restaurantelor care sunt posibilităţile cu acest concept. După ce am postat videoclipul pe youtube, acesta a devenit viral și are în prezent peste 30 de milioane de vizualizări pe rețelele sociale.”

De atunci am creat cinci feluri de mâncare diferite, de la aperitiv, fel principal la desert, transportându-te dintr-un peisaj înzăpezit pe o insulă tropicală, totul în timp ce stai așezat la masa ta. Experienţa este distractivă, pentru vârste de la 1 la 100 de ani. Văzând bucătarul nostru de mărimea degetului mare proiectat pe masa ta îți creează o seară de neuitat. Acum există un spectacol complet de cină, numit „Le Petit Chef pe urmele lui Marco Polo”.

Le Petit Chef a fost prezentat în mai multe emisiuni tv și a fost instalat în peste 50 de restaurante din întreaga lume: Paris, Dubai, Sankt-Petersburg, Hong Kong, Londra, Berlin, Bruxelles, Amsterdam, Utrecht, Dusserldorf., Frankfurt, Zurich, Riga, Helsinki, Madrid, Mallorca, Taipei, Girona, Ostuni, Shenzen, Moscova, Tokyo, Abu Dhabi, Bangkok, Shanghai… DETALII

N.R.: Projection mapping, similar cu mapping-ul video și cu realitatea augmentată spațială, este o tehnică de proiecție folosită pentru a transforma obiecte, adesea de formă neregulată, în suprafețe de afişare pentru proiecţia video. Obiectele pot fi peisaje industriale complexe, cum ar fi clădiri, obiecte mici de interior sau scene de teatru. Folosind software specializat, un obiect bidimensional sau tridimensional este mapat spațial pe programul virtual care imită mediul real pe care urmează să fie proiectat. Software-ul poate interacţiona apoi cu un proiector pentru a potrivi orice imagine dorită pe suprafaţa obiectului respectiv. Tehnica este folosită de artişti şi agenţi de publicitate care pot adăuga dimensiuni suplimentare, iluzii optice şi noţiuni de mişcare asupra obiectelor anterior statice. Videoclipul este de obicei combinat cu sau declanșat de audio pentru a crea o naraţiune audiovizuală. În ultimii ani, tehnica a fost utilizată pe scară largă şi în contextul moștenirii culturale, deoarece s-a dovedit a fi un instrument excelent de edutainment.

Edutainment – Divertismentul educaţional este un mijloc de informare conceput pentru a educa prin divertisment. Este un termen folosit încă din 1954 de Walt Disney. Cel mai adesea include conținut destinat predärii, dar are valoare de divertisment incidental.


SINAGOGA MARE, CONSTANȚA: Ultimul lăcaş de cult evreiesc abandonat de regimul democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului, Războiului Mondial şi ateistmului sistemului comunist


INSIDER: „Sinagoga Mare din Constanța este un lăcaș de cult evreiesc, localizat in zona peninsulară, pe Str. C.A.Rosetti nr.2, la intersecția cu Str. Petru Rareș. După unele surse, construcția a fost ridicată în anul 1911, după alte surse anul construcției ar fi 1914. În perioada interbelică, în Constanța au existat două sinagogi: Sinagoga Sefardo-romaniotă, construită în anul 1908, în stil gotic-catalan, situată pe Str. Mircea Cel Bătrân nr.18 și Sinagoga Așchenazită, ridicată în anul 1911 (după alte surse in anul 1914), în stil maur, localizată pe Str. C.A.Rosetti nr.2. În timpul cutremurului din 4 martie 1977, sinagoga de pe Str. Mircea Cel Bătrân a suferit avarii majore, fiind ulterior demolată în timpul regimului comunist. In prezent, comunitatea evreiască se întrunește în lăcașul de cult din Str. Sarmisegetuza, vis-a-vis de Centrul Cultural Al Germanilor Dobrogeni. Sinagoga de pe Str. C.A.Rosetti este astăzi o clădire rămasă în paragină, fără acoperiș, cu ziduri și scări măcinate de trecerea timpului, fără plafoane, plină de bălării, așa cum se poate observa în foto. Excepție prima foto din prezentare(preluată), restul fotografiilor au fost realizate împreună cu Georgeta Oprea ieri, 01.04.2022. SURSA

N.R.: Astăzi când comunitatea evreiască din oraș este dispărută (sub 50 de suflete), Constanţa nu-și dorește niciun fel de mărturie a trecerii evreilor prin istoria sa.

Ca să ajungi la ruinele Sinagogii din Constanţa, de pe strada C.A Rosetti nr. 2, trebuie să parcurgi cu atenţie, din orice direcţie ai veni, trotuare sparte, clădiri prăbușite, din care au mai rămas doar faţade hâde şi extrem de fragile, bande de câini gălăgioși și, adesea, grupuri de oameni netulburaţi de problemele zilnice, în aşteptarea locului norocos din campusul social Henri Coandă”. Dacă nu știi ce te așteaptă, locul este unul sinistru, curticica dinainte este plină de gunoaie și, ca să intri, trebuie să depășești un baraj de fiare ruginite întortocheate, cândva un gard cu o feronerie deosebită. Nu e îndeajuns. Dincolo de mormanul metalic, scăpat ca prin minune de vigilenţa vecinilor de pripas de prin împrejurimi, sunt resturi menajere rămase din verile trecute sau, poate, de pe urma incursiunilor vinovate în clădirea părăsită. La urmă, dar nu cel mai puţin important, sunt câinii. Mulţi şi gălăgioşi, îşi fac datoria și apără cu strășnicie ruina din faţă.

Din Sinagoga de rit aşkenaz din Constanţa nu au mai rămas decât zidurile de incintă. Construită în anul 1911, după planurile lui Linz (care a mai proiectat, la începutul secolului al XX-lea, aproape alte 50 de case constănţene, între care şi o bună parte a ceea ce, cândva, a fost piaţa Ovidiu), în stil maur, clădirea reflecta și o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană. A fost inițiativa lui Pincus Șapira, furnizor al Casei Regale a României şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii şi, într-un secol, Sinagoga aşkenază a trecut prin mai multe vicisitudini. Spre exemplu, între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, fiind întrebuințată pentru păstrarea efectelor militare, alimentelor neperisabile a ce ajungeau la soldaţii de pe frontul de Răsărit şi a hranei pentru cai. După 1944, a fost refăcută parţial și redată circuitului religios. Totul până când, după 1989, i-au venit de hac indiferenta criminală a autorităţilor locale, nesimţirea scandaloasă a forurilor culturale și civice ale orașului și nepăsarea locuitorilor, neobişnuiţi cu diversitatea etnică şi religioasă.

Evreii din Constanţa nu au fost vreodată nici foarte numeroși, nici influenţi: deşi cel mai important port al României, Constanţa, a avut, încă dinainte de 1877, importante comunităţi de greci şi armeni care au stabilit liniile directoare în comerţul, meşteşugurile şi ele pontice. La mijlocul secolului al XIX lea. În 1850. lon Ionescu de la Brad număra 119 familii evreiești în toată provincia, cu localuri improvizate de rugăciune. Peste patru decenii, în 1890, în oraşul Constanţa se găseau în jur de 600 de locuitori evrei iar recensământul din 1912 a consemnat aproape 1300. La finele anilor de pace dintre cele două Războaie Mondiale, în 1939, oraşul de la malul mării depășea 2000 de locuitori evrei (majoritatea aşkenazi, de rit occidental și un sfert sefarzi, de rit spaniol care în 1908 și-au construit propriul templu).

De peste trei decenii, a rămas o singură sinagogă în Constanţa. Și aceasta este, astăzi, o ruină. La intrare, ușile monumentale de lemn, cu splendide (cândva) vitralii mozaice, sunt aproape distruse de vicisitudinile meteorologice și de mâinile dibace ale oamenilor. Acoperământul de lemn masiv, de la intrare, care învelea pereţii, a fost demult utilizat drept combustibil. Odată trecut pragul, te copleșește frumuseţea arabescurilor rămase, de un albastru și roșu ireale, cu coloane masive, bine proportionate şi ingenios repartizate. Îți poți lesne imagina efectul de culoare din interiorul clădirii dacă ai în vedere coloritul bucăţilor de sticlă de la geamuri şi al luminii care pătrunde dinspre mare. Tavanul nu mai există decât pe alocuri şi, prin urmare, tot ce poţi vedea acum, se va distruge curând. Au fost furate toată lemnăria şi feroneria. Obiectele de cult au dispărut iar podeaua este plină de resturile tavanului, zidurilor şi de murdării aruncate de locatarii provizorii. Vitraliile de interior sunt descompletate, în unele părţi s-au distrus complet iar crăpăturile masive din pereţii de la intrare ameninţă o iminentă prăbuşire. Îţi este imposibil să reconstitui, cu ochii minţii, o sărbătoare cu lumânările de Hanuka sau să înţelegi că acest loc a fost, cândva, menit să cheme oamenii de Yom Kippur. Nu te poţi gândi altfel decât cu oroare la faptul că este destul de posibil ca Tora, Cartea Sfântă, să fi fost utilizată în scopuri domestice. Unde ar putea fi biblioteca Sinagogii din Constanţa? Dar tot ceea ce constituia patrimoniul ei, adunat vreme de un secol? Mai greu este să îţi explici cum un lăcaș de cult a fost distrus într-un regim democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului isteric interbelic, reacţiilor totalitare antievreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial şi intenţiilor ateiste ale sistemului comunist. Și mai grav: de un sfert de secol, nicio publicaţie constănţeană, niciun ministru constănţean, niciun primar al Constanţei, niciun reprezentant al culturii constănţene, nicio voce a societăţii civile constănţene nu au vorbit despre devastarea Sinagogii. O tăcere vinovată și, în definitiv, criminală din punct de vedere al patrimoniului, un larg consens care convine tuturor factorilor implicaţi.

Va fi o uşurare când totul va deveni un morman de moloz și cărămizi. Atunci, prompt, autorităţile locale și forurile culturale vor da aviz pentru câteva buldozere să igienizeze terenul și să se construiască o cochetă clădire din BCA şi termopane, menită funcţionării birourilor pentru firmele care intermediază câte ceva. DETALII


BUCUREȘTI: „Harta Magnoliilor”, proiect colaborativ, fără open source. Găsitorii de magnolii fără poză primesc magnolii murate!


INSIDER: „Începe iar festivalul de culoare pe străzile din București, sezonul de magnoleală, cum îmi place să-i spun. Unele magnolii au furat startul, cele stallate, albe, deja încep să se scuture, ca să le facă loc celorlalte, mai colorate, că de frumos ne bucurăm puțin și pe rând. Pe Dacia și Polonă magnoliile sunt deja-n floare, unele au coroană bogată-bogată și vor fi spectaculoase-n vreo săptămână. Nu c-aș avea preferate, că mi-s toate dragi, dar magnolia micuță și singuratică de pe Dogarilor mie-mi place tare, tare. E așa, chiar în mijlocul trotuarului, și se încăpățânează să înfrumusețeze strada aia cam mofluză. Și mai sunt o mulțime-n zonă, pe Toamnei și pe Ghiocei, dar mai au nevoie de câteva zile să înflorească, sunt sfioase.

Am revizitat și Dristorul, Levănțicii-Diligenței-Cerceluș și câteva străzi pe lângă și mi-am dat seama că aici chiar n-am trecut toate magnoliile pe hartă, nici să vreau n-aș avea cum, mai bine zona ar fi un pin mare, o inimă mov uriașă. Dacă ajungeți prin zonă, chiar nu e nevoie să vă orientați după hartă, că aproape la fiecare casă-i o magnolie și obiceiul se păstrează și pe străzile din jur, pe Rodiei, Răspântiilor, Miletin. Data viitoare când mă duc la magnoleală iau rețeta de magnolii murate cu mine, c-am făcut astăzi câteva promisiuni. Cum anul trecut m-am trezit târziu că vreau magnolii murate și n-am mai avut petale bune, așa că tare vă rog, dacă aveți prin curte vreo magnolie, tare aș dori câteva petale. Nu să le rupeți acuma, când dau să se scuture. Promit magnolii murate la schimb.

Așa, #hartamagnoliilor e aici 🌸🌸🌸 bit.ly/HartaMagnolii, eu am folosit-o astăzi cu „open in browser”. Poate vă ajută să vă orientați mai ușor. Sau, dacă ieșiți la plimbare, deschideți harta, sigur e o magnolie-n zonă, sunt 500+ de pinuri pe hartă, cu tot cu poze. Orașul ăsta are și mult frumos de oferit, mai ales primăvara, doar trebuie să fim atenți nițel.

#HartaMagnoliilor a început ca o joacă și s-a transformat într-un proiect colaborativ și tare recunoascătoare-s pentru toți oamenii care se plimbă pe traseul magnoliilor, mai găsesc și altele și ne scriu să le adăugăm. Așa a ajuns povestea asta să fie mai mult despre povești decât despre flori. Dar o clarificare mică aici: pe hartă, așa cum este ea, nu puteți face modificări și asta pentru că există oricând riscul să se piardă, să se dubleze magnolii și mi-ar părea tare, tare rău să nu mai avem harta.

Primim cu drag orice sugestie, vizităm toate magnoliile, le facem fotografii și le adăugam pe hartă negreșit. Le-am văzut cam pe toate anul trecut, am mai descoperit unele noi și sezonul acesta, actualizăm pinurile din martie până la jumătate de mai.

Harta, în forma în care este ea acum (și așa va rămâne, că asta e tot ce știm noi tehnic), poate fi folosită de oricine, oricând. Nu poate fi însă modificată de altcineva. Cred totuși că îi puteți face o copie și o personalizați în funcție de orice nevoi aveți, puteți adăuga pinuri pentru glicine, baruri și cafenele, clădiri.

Așa, ca să rezum: harta este un proiect colaborativ. Doar că nu e open source, adăugăm noi pinurile pe hartă. Dar inimile alea sunt de mulțumire <3″

N.R.: Harta magnoliilor este un proiect demarat de Diana Robu. Aceasta a creat, cu ajutorul Google Maps, o hartă unde poți indentifica locurile unde se pot găsi magnolii în București. Magnoliile sunt una dintre cele mai primitive forme de plante cu flori din regnul vegetal.

Magnolia (Magnolia L.) este un gen de plante care aparţine familiei Magnoliaceae. Este numit după botanistul francez Pierre Magnol.

Magnolia este un gen vechi. Apărând înainte de albine, se crede că florile au evoluat pentru a încuraja polenizarea de către coleoptere. Pentru a evita daunele provocate de gândacii ce polenizează, carpelele florilor de Magnolia sunt extrem de dure. Au fost găsite specimene fosilizate de M. acuminata datând de acum 20 de milioane de ani, iar plantele care aparțin familiei Magnoliaceae datează de acum 95 de milioane de ani. Un alt aspect al Magnoliei considerat a reprezenta o stare ancestrală este că mugurele florii este închis într-o bractee mai degrabă decât în sepale; părțile periante sunt nediferențiate și numite tepale mai degrabă decât sepalele distincte şi petalele. Magnolia împărtășește caracteristica tepală cu mai multe plante înfloritoare în apropierea bazei plantelor cu flori, cum ar fi Amborella și Nymphaea (precum și cu multe plante derivate recent, cum ar fi Crinul). Gama naturală de specii Magnolia este o distribuţie disjunctivă, cu un centru principal în Asia de Est şi de Sud-Est şi un centru secundar în estul Americii de Nord, America Centrală, Indiile de Vest și câteva specii din America de Sud şi cuprinde circa 77 de specii de arbori sau arbuști. DETALII

O nouă descoperire a lui Jamile Oliver face furori pe internet. Petale de magnolie puse la murat. Murarea este cunoscuta din cele mai vechi timpuri.

Celebrul bucătar a dezvăluit faptul că această floare nu este minunată doar pentru a o privi, ci și pentru a o mânca. Mai exact, petalele se pot pune la murat într-o soluție din oțet, apă, sare și zahăr şi gustul lor este asemănător cu cel al ghimbirului, dar unele pot fi și amărui, în special cele albe. Chef Jamie Oliver spune că se servește alaturi de mâncăruri din orez sau cu mezelurile maturate. Jamile Oliver le recomandă fanilor săi să culeagă muguri şi flori tinere, dacă vor să le pună la murat.

ARHIVĂ: IGNAT ECO: „La cât de scumpă e viaţa în România, trebuie să învăţăm să mâncăm şi iarbă, nu doar flori!” *** UNIVERS: Câte o Galaxie în fiecare Păpădie *** PONOARELE, MEHEDINȚI: Singura pădure de liliac formată în mod natural din Europa


PARCUL ROMANESCU: Naiadele, spiritele apelor au buletin de Craiova


INSIDER: „Nimfele de apă dulce sau naiadele, cum mai sunt cunoscute în folclorul popular, străjuiesc de astăzi firul de apă din parcul Nicolae Romanescu. Cele patru statui de lemn au fost create de artistul Gabi Rizea și montate pe cursul Pârâului Fetii, începând de la cascada

de la Debarcader.
În folclorul european, naiadele sunt ființe feminine fantastice care stăpânesc toate fântânile, cursurile de apă și izvoarele și se credea, în trecut, că posedă forțe vindecătoare.” SURSA

ARHIVĂ: PARCUL POPORULUI, CRAIOVA: „Limpede cristal/ Sunetul de chitară/ Reverberează” *** TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova *** GLUME DE AUTOBAZĂ: Grădina Zoologică din Craiova îşi electrocutează vizitatorii? *** ARTISTUL ANONIM: „Pe noi, românii, ne-a învăţat natura să lucrăm în orice condiţii”