PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

VOX POPULI

ISTORIE ASCUNSĂ: Ecaterina Conachi Vogoride, femeia necunoscută care a făcut posibilă Unirea românilor!


INSIDER: „Ecaterina Conachi Vogoride, femeia care a făcut Unirea! Totul s-a întâmplat pentru că a existat o doamnă pe numele ei Ecaterina-Cocuța Vogoride, născută Conachi.
Revoluționarii de la 1848 au reușit după un deceniu de eforturi enorme ( erau foarte mulți cei care se împotriveau unirii, chiar și printre boierii neoși) să își îndeplinească cea mai mare dorință revoluționară. Unirea.
Dar era cât pe ce să nu se întâmple și proiectul să se ruineze. Caimacamul Vogoride, un fel de domnitor locțiitor pus de Poartă al Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani de a ajunge domnul Moldovei, a falsificat alegerile, pentru a arăta Marilor Puteri că dorință poporului nu este pentru unire. Astfel, chiar și puținii suporteri ai Unirii Principatelor ar fi înțeles care este „voința românilor” si ar fi renunțat în favoarea turcilor.
Doar că ambițiosul Vogoride avea pe cineva acasă pe care nu îl putea domina. Era însăși soția lui, cea cu care a avut 3 copii.
Înainte de unire, Cocuţa l-a convins pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti, ameninţând în caz contrar cu divorţul şi cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa, pierdută de soţ, în urma unor neinspirate plasamente. Cocuţa Conachi reproşa „veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.
Se pare că amenințările ei nu au funcționat până la capăt. Atunci, boieroaica a pus mâna pe scrisorile secrete ale soțului, care dovedeau că a măsluit alegerile, la cererea otomanilor și le-a trimis spre publicare prin intermediul lui Costache Negri și Dimitrie Rallet, cotidianului «L’Étoile d’Orient» („Steaua Dunării”), care fusese interzis la Iaşi şi apărea la Bruxelles. Scurte review-uri în limba română ale acestor epistole care au făcut înconjurul Europei, au fost publicate şi în Moldova sub numele de „Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.
Fiind prestigiul lor în joc, Regina Victoria și Împăratul Napoleon al III-lea (în calitate de reprezentanţi ai Puterilor Garante) s-au întâlnit la Osborne, au hotărât anularea alegerilor falsificate de Vogoride și repetarea lor sub atentă supraveghere. Rezultatul a fost covârșitor în favoarea unioniștilor. In paranteză fie spus, cred ca dovezile că alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate în favoarea celor care se opuneau Unirii au adus în pragul rupturii chiar şi solida alianţă dintre Anglia şi Franţa, proaspeţii învingători din Războiul Crimeei. Anglia susţinea Turcia, adică separarea în continuare a Principatelor, iar Franţa, unde lobby-ul românesc era mai puternic, Unirea.
Ce a urmat, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la Iași și apoi la București, a pus lumea în faţa faptului împlinit, chiar dacă, initial, Marile Puteri au căzut de acord ca românilor să li se permită o Unire formală, administrativă, dar cu doi domni, două guverne, două parlamente. După această înţelegere, alegerile au fost reluate, iar românii au speculat la maximum termenii acordului. Şi-au ales un singur domn, pe Alexandru Ioan Cuza. Se năștea România și datorită Ecaterinei-Cocuța Vogoride, născută Conachi .
După împlinirea actului Unirii l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli,principe de Paggia-Suaza, senator şi sinodic al Romei, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cu cel de-al doilea soţ, Ecaterina Conachi a avut cinci copii.
Cocuţa Conachi a cunoscut cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o susţinătoare convinsă a unirii italiene.
A murit la Genova în februarie 1870, dar rămăşiţele sale pământeşti au fost inhumate în biserica familiei din Ţigăneşti , din judeţul Galaţi. Asta i-a fost dorinţa.
Eu aș pune-o pe acesta femeie, de un curaj nebun pentru vremurile acelea, pe o bancnotă românească. Fără ea putea să nu fie nimic. Și nici măcar nu e o persoană istorică recunoscută. Adina Ștefănescu” SURSA


SOLICITARE: „Trotuare în Prelungirea Ghencea în loc de beculeţe de Paşte”


INSIDER: „Gata, asa nu se mai poate, ideea asta a primariei capitalei cu iluminatul centrului de Paste ne-a pus capac! Vrem trotuare in Prelungire, acum! Pentru niste amarate de trotuare, prevazute in Codul Rutier, NU se gasesc bani niciodata dar pentru beculete de Paste da? Am trimis pe email la gabifireaprimargeneral@pmb.ro si AICI urmatoarea cerere pe care va incurajam sa o trimiteti si voi, in nume personal:

Stimata doamna primar general, Recent am aflat din presa ca intentionati sa organizati iluminarea centrului capitalei cu ocazia sarbatorilor pascale, similar decoratiunilor luminoase de Craciun (AICI). Va solicitam sa nu cheltuiti banii bucurestenilor pe aceasta actiune intrucat avem cu totul alte prioritati, ca de exemplu trotuarele pietonale din Prelungirea Ghencea, intre intersectia cu str. Valea Oltului si intersectia cu Soseaua de Centura. Aici pietonii sunt intr-un pericol permanent fiind nevoiti sa se deplaseze pe marginea drumului prin noroi sau chiar pe carosabil, in timp ce pe langa ei trec inclusiv tiruri si camioane, dupa cum puteti vedea din fotografiile atasate.” …CONTINUARE


300.000: COLOANA VERTEBRALĂ A ROMÂNIEI!


proteste-piata-victoriei-din-bucuresti-februarie-2017 proteste-piata-victoriei-februarie-2017_2 proteste-piata-victoriei-februarie-2017_4 alta-intre-bare proteste-piata-victoriei-februarie-2017_3 proteste-piata-victoriei-februarie-2017_5


MANIFEST: „Comitetul vigilenţei şi conştiinţei naţionale. Toţi protestatarii actuali şi viitori!”


Comitetull VigilenteiManifest Comitetul VigilenteiPMP Basescu SMS„Scopul nostru permanent: Monitorizarea şi sancţionarea morală a comportamentelor celor cărora le-am dat puterea şi ei o folosesc în scopul înavuţirii ilicite. Ce dorim deocamdată de urgenţă?”

INSIDER: „Nu prea înţeleg chestia cu „sancţionarea morală”… Adică să îi bat obrazul celui care se „înavuţeşte ilicit”?! Se pare că în sacoşa/paporniţa fiecărui cetăţean român zace stiloul, pixul, ştampila, căciula, şapca, fesul, cuşma de mic dictator. La 25 de ani, după „Frontul Salvarii Naţionale” urmează „Frontul Vigilenţei Naţionale”? În paralel, Băsescu trimite spam-uri prin SMS în speranţa că mai apucă şi el măcar o felie din Piaţa Universităţii!”


CIUBUCURI: Bon fiscal pe 50 de bani BACŞIŞ! 8 bani merg la buget! Cum arată un bacşiş de 1 ban fiscalizat?


Bon fiscal bacsisINSIDER: “Am trăit s-o văd şi pe asta: ANAF-ul a terminat cu toţi marii mafioţi, i-a băgat în sperieţi pe marii evazionişti, a zdrăngănit cătuşele peste frăţia oamenilor politici – băieţi deştepţi cu asfaltări, a terminat cu importul evazionist de legume-fructe patronat de arabi, a lichidat ingineriile financiare (ale adevărate, nu controlul preţurilor cum vrea “nord-coreanul” Ponta) din super-marketuri şi… a ajuns şi la ospătarul căruia i-am lăsat eu ciubuc… 50 de bani. Da! Am primit primul bon fiscal din viaţa mea, pe care, prin grija Măreţului ANAF scrie, cu majuscule, BACŞIŞ!

Am plătit cafeaua de 4,50 cu o bancnota de 5 lei şi am zis “Mulţumesc, lasă aşa!”. Şi după bonul cu cafeaua, văd că ospătarul îmi mai aduce la masă un bon. Nu apuc să mă întreb dacă are casă de marcat cu copy-paste, mă uit pe bon şi mă apucă leşinul: BACŞIŞ, 0,50 lei. Băi ANAF, tu eşti nebun?! La sfârşitul zilei de muncă, ospătarul (Adi, e trecut pe bon) adună bacşişurile contorizate şi dă 16 la sută statului. Adică, din bonul meu de bacşiş, vor merge spre Sănătate, Educaţie, Administraţie, Poliţie, Armată, Guvern, Parlament etc. fix 8 BANI! 8 bani!!!

Bacsis-1-ban-fiscalizatDa, ştiu, spic cu spic se face snop, dar nu pot să văd că ANAF-ul Guvernului Ponta seceră doar spicele mici şi se face că nu vede snopurile… Că mă întreb dacă telefonul ăla de fiţe făcut cadou de Gheorghe Nichita (primarul Iaşului şi vicepreşedinte PSD) drăguţei iubite din subordine cu tot cu aplicaţia spy din el o fi fost plătit din leafa de primar sau din ceva ciubucuri? Iar dacă omul plătea din bacşişuri astfel de mici atenţii şi cheltuieli, de unde le-o fi primit? Or fi fost declarate la fisc şi impozitate?

Dar nu-i treaba barmanului Adi ce bacşişuri sau alte parandărături primesc primarii sau parlamentarii. Obligaţia barmanului este să se conformeze impozitării bacşişului şi, dacă în curând o să vrea Guvernul, va plăti impozit şi pe aerul pe care îl respiră. ANAF, bravo! Dă fuga la şeful Guvernului şi-i raportează că din 50 de bani lăsaţi bacşiş unui barman ai reuşit să duci la buget 8 bani. Eşti tare, ANAF, meriţi premiat…” SURSA

UPDATE: „Bacşiş de 1 ban fiscalizat! Conform legii am emis bon fiscal pentru 1 ban, bacşiş lăsat de un client! Clientul a refuzat bonul şi a plecat „mulţumind” Guvernului României pentru minunata lege şi ANAF pentru sprijinul acordat firmelor!” SURSA


LA MASĂ CU IISUS: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora”


dali-sacrament-of-the-last-supper-1955INSIDER: „Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruş şi până la înviererea Sa din morţi, în mod tradiţional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paştilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreaţă, binecuvântată şi cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii. Au trecut aproape două mii de ani şi an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit şi a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înţeleagă nevoile şi problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa şi învierea Lui, mântuirea. Faptul că această sărbătoare nu a luat sfârşit până în zilele noastre sau nu s-a „pierdut” undeva în spaţiu, dovedeşte clar că Iisus Cristos nu a fost vreun mit, invenţie sau vreo teorie născocită de preoţi sau agnosticii din aceea vreme, ci realitate. Pentru iudei, sărbătoarea pascală are cu totul o altă semnificaţie, chiar dacă poartă în ea profeţia morţii şi a înviereii Domnului Iisus.” CONTINUARE

ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot!


2015: Adevărata schimbare vine din interior!



VOX POPULI: Graffiti cu şablon, vocea celor nevăzuţi!


WP_20140824_037 WP_20140724_011 WP_20140930_002Încadrat în noţiunea de artă urbană, graffiti-ul şi-a făcut simţită prezenţa în Bucureşti în special pe trenurile de metrou. Aceste manifestări făcute fără acordul proprietarului sunt considerate vandalism. Un tip de graffiti este considerat stencils-ul, adică graffiti cu şablon, în scopul reproducerii desenului sau simbolurilor în cât mai multe copii posibile. Dacă graffiti-ul clasic presupunea un concept grafic diferit de fiecare dată, stencils-ul propune transmiterea de mesaje în mod repetat. DETALII

ARHIVĂ: ALLAN DALLA: Foamea, în coduri geometrice. Viziunea optimistă: “Tot ce zboară se manâncă!” *** AMERICAN INSTITUTE: “Visul american” este gri şi posomorât, dar Ces şi Aton se simt liberi să coloreze! *** ARTĂ URBANĂ: “Am crezut că totul a fost făcut noaptea, pe furiş, fără acordul autorităţilor” *** GRAFFITI: Artă urbană pe strada Pictor Arthur Verona


DILEMĂ: Polemică pe zidul Clinicii „Regina Maria”: „Avortul e un drept sau o crimă?”


Clinica Regina Maria WP_20140104_010 WP_20140104_011Aproximativ 43% dintre românce au făcut cel puţin un avort. Jumătate dintre ele sunt la cel de-al patrulea. Cele mai tinere ajung într-un cabinet medical la vârsta de 12 ani. Una din două românce nu ştie nici lucrurile elementare cu privire la metodele de evitare a unei sarcini, potrivit unui studiu realizat de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). Foarte multe consideră avortul o formă de contracepţie. DETALII


SCRISOARE DESCHISĂ: Grupul românilor din Irlanda spune NU jafului de la Roşia Montană!


Romania Crater - Rosia Montana“Prin prisma evenimentelor din ultmii 23 de ani, românul de rând a fost sortit să tragă ponoasele lipsei de profesionalism, corupţiei la nivel înalt şi jocurilor politice. Nu putem acum să închidem ochii şi să ne resemnăm în tăcere, la încă un jaf naţional! Aţi vândut păduri, petrol, zăcăminte feroase şi neferoase, fabrici şi uzine! Aţi transformat România în 23 de ani de democraţie defectuasă într-o colonie! Creştere economică de durată nu o să realizaţi cu exploatarea materiei prime, ci prin excedent de balanţă comerciala, prelucrând materia primă şi vândută apoi cu valoare adăugată mare! Contractele păguboase cu diverse corporaţii gigantice ne-au costat miliarde de dolari şi nu voi, politicienii, aţi plătit, ci noi, românii de rând!

Date Rosia MontanaPeste tot în Europa, Gold Corporation au fost refuzaţi, numai voi i-aţi primit cu braţele deschise! Motivul nu putem decât să îl bănuim: economia în cădere liberă, cheltuieli astronomice într-un sistem bugetar corupt şi ineficient, vă obligă acum să mai faceţi rost de ceva lichidităţi pentru a amâna intrarea în colaps financiar a statului român. Roşia Montană nu e decât un alt borcan de miere la care veţi avea acces tot voi, politicienii puşcăriabili, iar noi, românii de rând, vom fi condamnaţi la sărăcie! Noi am plătit o viaţă cu lacrimi, sânge şi sudoare pentru România! Acum e rândul vostru!”


SOLIDARITATE: „Suntem puşi în postura de a fi beneficiarii unui perpetuu spectacol agresiv şi obscen”


Piesa 16 din Proiect 1990O nouă lucrare de artă contemporană a fost amplasată pe soclul din Piaţa Presei. „Country Lovers” este semnată de Alexandru Potecă și face parte din Proiect 1990. „Country Lovers sau Monumentul Solidarității este un exercițiu de observație și interpretare artistică a peisajului politic și social actual, în special a formelor de coabitare și „solidaritate” politică, total ineficiente.

IMGP4541 IMGP4543Suntem puși în postura de a fi beneficiarii unui perpetuu spectacol agresiv și obscen. Intenția mea este aceea de a atrage atenția asupra dimensiunii caricaturale a puterii politice actuale marcată de traseism politic, răsturnări electorale, fluctuații guvernamentale sau realinieri partizane, cât și a populismului practicat de grupurile puterii care s-a perindat pe rând la guvernare. Cei doi câini de luptă, unul roșu și celalalt albastru, fixați pe un balansoar aurit marchează simbolic falsele diferențe dintre partidele politice, stabilitatea precară a guvernelor și agresivitatea puterii politice asezată pe piedestalul unei false idologii.” declara Alexandru Potecă. DETALII

ARHIVĂ: PROIECT 1990: Parazitul de sub pielea alegătorilor!


SECTOR 3: Udaţi cu super-glue, 80% dintre copacii stradali s-au uscat. Aşteptăm alte fonduri europene?


IMGP0457INSIDER 1: „Cred că între timp v-aţi dumirit cât de “ecologică” este soluţia respectivă: 80% dintre copacii de pe bd. Liviu Rebreanu, trataţi în acest mod, s-au uscat şi unii au fost deja tăiaţi acum două zile, pe 15 iulie 2013. Am văzut că procedeul se extinde în toată zona Balta Albă – pe bd. Constantin Brâncuşi, Baba Novac, aleea Barajul Rovinari – în zona Pieţei Miniş. Am şi fotografii, dar nu ştiu cui ar trebui reclamat. Până acum am ezitat să mă adresez Gărzii de Mediu, fiindcă nu am încredere în bunele lor intenţii. Un singur om nu cred că va fi luat în seamă, de aceea cred că ar trebui să ne organizăm şi să acţionăm cumva. Daca aveţi vreo idee, puteţi lua legătura cu mine.”

IMGP0459INSIDER 2: „În fiecare zi trec pe acolo în drum spre serviciu, nu am simţit mirosul de superglue, dar văd noile “amenajări”. Este evident că uscarea copacilor NU e doar rezultatul incompetenţei, nimeni nu poate fi chiar aşa de prost, ci a fost proiectatat din start! Dacă pomii se uscucă, trebuia înlocuiţi – alte şpăgi, alte comisioane! Nimeni nu are interes să fie arbori centenari, ci pomişiori ce trebuie înlocuiţi foarte frecvent. Chiar azi dimineaţă discutam cu colegul, în vreme ce treceam pe lângă parcul IOR, iar la radio supnea ca Bucureştiul este pe locul doi la poluare în UE, că distrugerea spaţiilor verzi este foarte benefică pentru Adminsitraţie, ca după aia se pot accesa fonduri europene pentru creştrea numărului de metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor al Capitalei!”

ARHIVĂ: ANTIFURT: Decoruri stradale lipite cu super-glue?! Acceptăm intoxicarea, dar să ştim şi noi!


SECTOR 4: Alegătorii dorm regulamentar în parcare. …Iar primarul Piedone n-are nimic împotrivă!


Evacuati de Mafia RomanaIMGP4305 IMGP4313 IMGP4310 ADRESA: Bd. Regina Maria, Nr. 23, Sector 4, Bucureşti, România


STICK NOTE: Ce mesaj ne transmite Decebal?


20130709-140443.jpg


RECLAMAŢIE: La Hanu’ Berarilor, toţi angajaţii culeg câte o felie din munca ospătarului!


AnonymousManINSIDER: “Am de făcut şi eu o reclamaţie referitor la managementul de acolo şi sistemul pe care îl au referitor la angajaţi, şi mai toţi patronii sunt la fel. Un ospatar acolo are un salariu foarte, foarte mic şi munceşte foarte, foarte mult. Şi cum ştim cu toţii că ospătarul trăieşte din şpagă, scumpii patroni s-au gândit că ar trebui să ia din şpaga ospătarului şi să le dea şi celorlalţi din alte departamente (bucătarie, bar etc.). Dar după cum am înţeles, se ia 60% din şpaga ospătarului ca să se dea şi celor care deja au salarii mai mari decât ale ospătarului. Şefi de sală şi manageri, toţi culeg câte o felie din munca ospătarului, ceea ce nu mi se pare corect.”

ARHIVĂ: BERĂRIE: La “Hanu’ Berarilor” îţi faci rezervare ca să stai la coadă. Până la mâncare, ţi se lungesc urechile!


S.O.S: Real Eyes, Realize, Real Lies!



HIPPOCRATE: “Jur că nu voi da unei femei un remediu abortiv”. Farmacişti: „Nici anti-abortiv!”


Pregnant AnonymousINSIDER: „După câteva sarcini pierdute, acum sunt din nou însărcinată. Aproape întâmplător, mi s-a descoperit o problemă de coagulare a sângelui şi am avut norocul unui tratament adecvat cu medicamentul „Clexane”, soluţie injectabilă subcutanat (enoxaparina sodică). O cutie cu 10 seringi preumplute are preţul cuprins între 115 – 135 lei, în funcţie de farmacie. Ca să pot ţine această sarcină, am nevoie de 1 injecţie în fiecare zi, timp de aproape 10 luni, din momentul în care testul de sarcină a ieşit pozitiv şi până la o săptămână după naştere.

Clexane4Având în vedere că tratamentul este de lungă durată şi destul de scump, am început să mă lovesc de legile nescrise aplicate de lanţurile de farmacii private, care îşi exercită, fără milă, prerogativele monopoliste pe piaţa medicamentelor. În general răspunsul este scurt „N-avem!” – servit ca o duşcă de oţet în farmaciile Belladona, Dona, 2Na, Catena – la care se adaugă o privire speriată de parcă le-aş cere heroină gata preparată! La Sensiblu şi HelpNet mai găseşti pe stoc la câte o farmacie din reţeaua lor (dar nu în cea în care ai intrat!), iar când dai telefon acolo şi spui că ai reţeta compensată, ţi se răspunde că întreaga cantitate ce apare disponibilă online este, de fapt, demult rezervată sau chiar vândută!

Mai există categoria farmaciilor “no-name” unde la întrebarea „Aveţi Clexane?” ţi se răspunde cu întrebarea „Aveţi reţeta compensată?”, iar la răspunsul meu afirmativ vine instantaneu răspunsul lor negativ sau continuă cu întrebarea „Câte aveţi nevoie?”. Cer 30 pentru o lună şi îmi oferă una sau două seringi! De asemenea, am mai primit oferte de 10-12 seringi pentru o reţeta compensată de 30, ceea ce un calcul simplu arată că valoarea unei „ciocolate-atenţie” pentru farmacistă este de 200 lei, dacă te serveşte cu nişte Clexane. …Nu ştiu care o fi “scorul” pentru alte medicamente vitale!

Damocles SwordTotuşi, în fruntea plutonului şi în culmea aroganţei conduce detaşat Farmacia Batiştei în care pun aceeaşi întrebare, farmacista verifică stocul în calculator, dar o întreabă cu subînţeles şi pe şefa aflată de faţă – „Avem?”, la care gogoneaua răspunde tare şi cu dicţie ca pentru toţi bolnavii din România – „Nu dăm Clexane pe reţetă compensată!”. Acest medicament este vital şi în cazul hemodializei, fracturilor sau post-operator, pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge la nivelul venelor. …Atunci când medicii şi farmaciştii uită de Jurământul lui Hippocarte, măcar să le fie frică de Sabia lui Damocles!”

“Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.” (Jurământul lui Hippocrate)

ARHIVĂ: ZĂHĂREL: Tentaţii pe toate drumurile. Supermarket-ul HelpNet – librărie sau farmacie?!


BALANŢĂ: Ouă adunate din toată Europa, fierte şi vopsite în Austria, vândute pe datorie în România!


Oua de Paste - Bunte Eier Eticheta globalizare

Oua din UEINSIDER: „Cândva, fermele din România hrăneau corporatiştii din Occident. După calcule aprofundate, economiştii din Vest şi-au dat seama că dădeau prea mulţi bani pe mâncare şi că ar fi mai ieftin şi mai profitabil să producă ei şi să vândă pe datorie celor din Est care, în ultimii 20 de ani, consumă mai mult decât produc, tot visând să obţină creştere economică într-un singur domeniu – „Cum să-şi fure singuri căciula?”. Astăzi, Occidentul hrăneşte corporatiştii întârziaţi din România, educaţi să mănânce pe datorie externă. Cum vom plăti această mâncare din Balanţa Comercială – cu fundul?”

ARHIVĂ: CULMEA AGRICULTURII: România a ajuns să importe şi seminţe de dovleac. DIN CHINA! Preţ Bio: 7,5 lei


WANTED: Ameninţarea se pedepseşte cu închisoare. Libertatea lui Zsolt Lendvay este în mâinile Sabinei!


Zsolt Lendvay Simon

ART. 193, COD PENAL: AMENINŢAREA: “Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.” SURSA


VOX POPULI: „Sper ca nişte hoţi mai hoţi ca hoţii să nu depăşească hoţiile hoţilor de dinaintea actualilor şi viitorilor hoţi”


INSIDER: “România este singura ţară din lume, inclusiv din NATO, care a desfiinţat legea pensiilor militare de stat pentru militarii de carieră, însă este valabilă pentru bravii judecători şi procurori militari. În acest fel, anularea legii 164/2001 face ca angajamentele coloniei România faţă de NATO, U.E., şi criteriile JAAI ale spaţiului Schengen să fie anulate. Nu mai încape vorbire că în COR nu se aplică de la 1 ianuarie 2011 clasa 0, a ocupaţiilor profesionale, adică a militarilor. Dacă n-aş fi văzut şi n-aş vedea zilnic cu ochii mei murdării incredibile în jurul meu făcute tocmai de cei de la care mă aştept acum să ne rezolve nedreptăţile, aş zice că m-ai convins. Dar aşa, cum naiba să mai am încredere în nişte hoţi mai hoţi ca hoţii şi care sper din toată inima ca măcar să nu depăşească hoţiile hoţilor de dinaintea actualilor şi viitorilor hoţi. Si toţi aceştia se înfruptă din bugetul sărăcit al ţării – motivaţia magistraţilor şi politicienilor când este vorba de nişte drepturi reale.” CONTINUARE


GIURGIU: „Comuna Letca Nouă este sub teroare!” Negru Marian, noua căpetenie a escrocilor locali?


primar-letca-nouaINSIDER: „În comuna Letca Noua, jud. Giurgiu, noul primar ales prin fraudă şi voturi cumpărate (nici fostul nu era mai breaz!) s-a gândit cum să facă să oprească lumea să meargă la referendum, aşa că a umblat din casă în casă (unde a avut curaj, în special la bătrâni vulnerabili, tineri fără posibilităţi materiale, bolnavi cu diverse grade de handicap, sărmani) şi i-a şantajat pe oameni, ameninţându-i cu privarea de diverse drepturi şi cu ameninţări directe menite să instaureze lipsa de siguranţă a familiilor lor.

Această comună este la mâna unor escroci, în majoritatea lor foşti sau actuali şoferi, aflaţi în cârdăşie cu patronii magazinelor şi cârciumilor, cu proprietarii de utilaje agricole şi speculanţi de cereale şi fier vechi, care exploatează la negru forţa de muncă a tinerilor şi-i folosesc în furturile de fier din comună şi masă lemnoasă din pădurile învecinate. Sunt cunoscute legăturile lor cu oameni mărunţi care activează în poliţie şi chiar justiţie, care le protejează afacerile şi le muşamalizează eventualele conflicte deschise cu populaţia oprimată şi resemnată. În plin secol XXI această comună este sub teroare, dar oamenii ei o acceptă pentru că nu sunt protejaţi de nimeni şi nici nu au pregătirea necesară să se apere.” (Sursa foto)

carapanceanuINSIDER 2: “Cine îl cunoaşte pe Negru Marin, noul primar, ştie că tot ce a scris pe sait sunt numai minciuni şi voi explica la ce mă refer… Pentru început voi face o descriere: Negru Marin, în 1994 a obţinut permisul de şofer la Industrial 8 Bucureşti, având doar 10 clase, după aceea stând la volanul autobuzului a învăţat din mers [adică a dat bani şi a terminat 12 clase]. După ce a mai strâns ceva bani să-şi poată plăti şi Facultatea de Drept, secţia juridic, pentru că avea nevoie de această facultate să se poată apăra în următoarele procese: decopertări de pamânt cu garda de mediu, deţinere de arme fără autorizaţie, accident mortal cu victimă un copil. Acest pimar nu este decât o marionetă cu facultate condusă de un grup de penali în frunte cu Constantin Cărăpănceanu, fiind cel de la butoanele primăriei, acest lucru îl veţi afla atunci când locuitorii din Letca Noua, cât şi cei din Letca Veche vor ramâne fără terenurile de pamânt de la graniţa cu Ghimpaţi. …Având ca mentor pe Constantin Cărăpănceanu, acest penal care prin diferite metode a deposedat pe toţi oamenii vârstnici din Ghimpaţi de pământurile pe care le aveu foarte bine poziţionate şi trecându-le pe numele finului său, astfel făcându-l pe acesta cel mai bogat om din Ghimpaţi.”

INFORMAŢIA DE GIURGIU: Cum se ţine finul primarului Cărăpănceanu, zis şi Şmenu, de măgării


ALEGĂTORUL BANAL: „Fără repere morale, poporul român este pe cale de dispariţie!”


INSIDER: „Abia acum se explica – prin acest articol al domnului Stelian Tanase, daca este reala informatia – de ce atat de multi lideri europeni au luat o pozitie atat de vehementa, atat de furibunda si atat de partinica, importiva schimbarilor de regim din Romania. Pierd scaunele din posturile de conducere ale Europei, nu ca i-ar interesa de soarta, oricum jalnica si dispretuita in Europa, a presedintelui suspendat. Tot ciolanul e la putere si in Europa.

E timpul, frati romani de pretutindeni, pentru o noua asezare a valorii morale in politica romaneasca. Fara repere morale, statul romanesc este in pericol, iar poporul roman pe cale de disparitie. Daca mai-marii politicii romanesti de azi ori de maine nu se vor trezi si nu vor aseza institutiile statului in ordinea de drept si in ordinea morala, blandul si mult rabdatorul popor roman – al carui simt moral este greu de evitat – va matura toata sleahta acestor politicieni straini de neamul romanasc din trecutul celor peste douazeci si doi de ani de venalitate postdecembrista si se va deschide catre omul moral, catre omul demofil, care nu va intarzia sa apara.

Votul de la alegerile locale ar trebui mai mult sa ingrijoreze decat sa bucure pe cei care au castigat. Responsabilitatea care atarna pe umerii lor e uriasa. Votul a fost politic, dar si negativ. Pozitivitatea votului trebuie confirmata prin masuri drastice de asanare a institutiilor statului si a clasei politice. Un prim-ministru la puscarie este doar inceputul largirii portilor puscariilor pentru cei corupti din clasa politica, indiferent de nivelul functiilor detinute in stat. Fara acest semnal, fara confiscarea tuturor averilor ce nu pot fi justificate din Romania, poporul roman se va simti din nou inselat, si va reactiona in consecinta, dar mult mai vehement. Cred ca este o ultima sansa acordata cu acest gand acestei constructii politice USL. Daca ei nu vor valorifica aceasta sansa, democratia romaneasca poate fi compromisa total in mentalul colectiv al poporului roman, cu consecinte incontrolabile. Aceasta este parerea mea, a unui alegator roman banal, comun, dar nu blazat.”


ANONIME: Impertinenţă, infracţiune, şpagă, mafie!


Impertinenţa casierei Greta Husariu de la BCR, Piatra Neamţ. Am fost astazi sa o intreb pe casiera Greta Husariu, (de la Agentia Foresta, nr.4, din Piatra Neamt), situatia contului meu si a inceput sa tipe ca s-a saturat sa-mi tot explice (desi e a doua oara cand apelez la ea). Imi cere incruntata buletinul, tasteaza CNP-ul cu sictir si apoi se uita pe sub ochelari si ma intreaba daca mai doresc ceva. Ii spun ca vreau un extras de cont. Pufneste de parca i-as fi cerut nu stiu ce si iar tasteaza CNP-ul, imi arunca apoi buletinul cu indolenta si-mi zice sa astept. Scoate extrasul de cont si mi-l arunca si pe ala cu o nesimtire iesita din comun.”

Infracţiune LIDL acoperită de Poliţie. In Oradea in capatul strazii fabricilor se construieste un LIDL (acela care in Franta nu lasa romanii sa cumpere din el) si atat de bine e construit ca nu poti sa iesi de pe strada decat daca treci prin dreptul semnului accesul interzis, cei de la politie nici macar nu au pus o punga pe acel semn, desi stau la nici 100 de metri mai jos pe strada, dar suntem in Romania si oricine daca are niste bani poate sa faca ce vrea.”

Şpagă operaţie Spitalul Militar Bucureşti. Datorită unei accidentări am ajuns pe masa de operaţie a spitalului militar Bucureşti.Fiind şi cadru militar am spus că măcar aici nu trebuie să dau şpagă dar se pare că numele spitalului nu are chiar nimic calitatea de cadru militar.Spun asta pentru că a trebuit să scot din buzunar aproximativ 2000 de lei pentru 3 doctori şi 4000 de lei pentru materiale bineinteles fară factură sau o alta dovadă care să ateste preţul şi calitatea materialelor.Când nu am dat bani la unul din doctori, pentru că plecase de la operaţie, doctorul principal (Ionuţ Codorean) a venit şi mi-a adus aminte că a mai fost un doctor în echipă care nu a mai fost plătit.Din păcate şi operaţia a fost de un „real succes” că altfel poate tăceam şi nu scriam nimic.Cei operaţi de Codorean de la SMC pot să confirme faptul că şpaga este generalizată.”

Poliţia Comunitară e mână-n mână cu mafia în Piaţa Delfinului. Apar zilnic la prima ora, incaseaza linistiti, revin peste zi si ridica: produse, alimente, tigari pe care le cara la sectie. Orice pietar poate confirma, orice locatar din blocurile din jur ii vede. Toata lumea tace.”

DECLARAŢII ANONIME PRELUATE DE PE „LaSECRET.ro


PLANUL B: Diversiune. Cu bold de la Boldea!


INSIDER: „Instinctul şi apucăturile actualului regim mă fac să cred că în timp ce deputatul interlop Boldea făcea turul televiziunilor din România, la Ministerul Economiei se punea de un mare „tun” – vânzarea societăţii Cupru Min, deţinătoarea rezervelor strategice de cupru ale României. Preţul: 200 de milioane de euro. Valoarea: 20 de miliarde de euro! Colac peste pupăză, cumpărătorii sunt tot o firmă canadiană. Cum toată lumea ştia că „s-a dat şpagă pentru Roşia Montană”, s-a trecut la Planul B. Cu siguranţă nu vom mai auzi de exploatarea Gold Corporation de la Roşia Montană, pentru că „băieţii” şi-au luat tainul în cupru. Societatea civilă a câştigat războiul pentru Roşia Montană, o să zică preşedintele jucător, intr-un final, pentru că într-adevăr dosarul s-a clasat. La această ultimă strigare s-a înscris şi micul Băsescu care, profitând de isteria boldeană, a trecut şi el repede HG de înfiinţare a secţiei maghiare a UMF Tg. Mureş. Ce ziceti? Am dreptate sau am dreptate?”