PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

1001 CONFESIUNI

ADRIAN PĂUNESCU: Purul adevăr – „Nu mai există nici valori,/ Nu se mai nasc nemuritori,/ Există bani și-atîta tot”


„Purul adevăr

Murim săraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Și este vai și-amar de noi.
Nu mai există nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Există bani și-atîta tot
Să fim maimuțe-n carnaval,
Maimuța n-are ideal,
Maimuța are numai bot.
Sunt puse țările la zid,
Democrația e un vid,
„Sub echilibrul pururi frînt
Se-aruncă-n lume maladii,
Popoarele spre-a se rări,
Că-s prea mulți oameni pe pămînt.”, ADRIAN PĂUNESCU


SUPRAVIEȚUIRE: „Românii sunt proprii călăi și propriile victime într-o societate profund alienată!”


INSIDER: „Dacă traiești numai in România, e posibil sa nu-ți dai seama că e ceva in neregulă cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te miști o dată cu el. Ești una cu toți ceilalți.
Dar dacă te întorci, după o vreme îndelungată, în țară e cu neputință să nu fii izbit de cât de anormală e umanitatea de aici. De cât de chinuiți sunt oamenii si de cât de răi devin din cauza asta.
Nu se poate să nu fii uluit de faptul, de pildă, că una dintre cele mai răspândite strategii de supraviețuire este mitocănia agresivă.
În orice țară civilizată oamenii încearcă să-și menajeze nervii cât se poate de mult. Sunt prevenitori unii față de alții în forme duse aproape până la caricatură.
Și-au dezvoltat zâmbete sociale și ritualuri de contact care să elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte.
Când cineva te contrazice, îi zambesti și spui: „We agree to disagree” („am căzut de acord că nu suntem de acord”).
Când cineva te calca pe picior, te grăbești sa-ți ceri tu scuze. O ipocrizie blândă si surăzătoare te întâmpină peste tot, ca un balsam care alină toate rănile si satisface toate susceptibilitățile.
Această ipocrizie poartă numele de politețe si e esentială pentru fluidizarea substanței sociale.
Românul nu este așa pentru că nu poate fi, obiectiv, așa. Pentru ca la noi, daca ești bun, esti călcat în picioare.
Să ne imaginăm o tânără care devine vânzătoare. Îsi iubește meseria și își propune să fie cât mai drăguță și mai serviabilă cu clienții. Zâmbetul profesional, acel zâmbet care vinde marfa, i se va șterge însă curând de pe față după ce vreo cinci-șase inși îi vor trânti câte-o bădănărie sau vor începe să urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru.
Sunt toate șansele ca după o lună de zile zâmbetul să-i dispară complet, iar după un an să avem vânzătoarea noastră standard, acră și scârbită, care te repede de nu te vezi.
Bădăranii de care-am vorbit nu sunt nici ei bădărani din naștere. Și ei sunt bieți oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliți de când se știu. Au devenit scârboși pentru ca au simțit pe pielea lor ca nu ține să fii draguț cu ceilalți.
Pentru că, la toate ghișeele, au rezolvat numai urlând. Pentru că doar fiind mitocani au avansat social, călcând peste cei blânzi. În armată, soldații sunt extrem de chinuiți „în perioada” de sergenții lor. Când ajung ei înșiși sergenții, îi chinuiesc pe noii recruți și mai abitir.
Și tot așa, în toate straturile sociale și la toate nivelurile, românii sunt proprii călăi și propriile victime într-o societate profund alienată psihic, o societate isterică.
Cred că asta ne distinge, ca români, în lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieții cotidiene. Starea continuă de explozie, care ne provoacă ulcere si atacuri cerebrale.
Conflictul generalizat al fiecăruia cu fiecare. Nu vreau să spun prin asta că suntem fundamental răi.
Firește, ne-au împins spre asta sărăcia și lipsa de orizont, carențele de educație, perplexitatea maselor țărănești dezrădăcinate si aduse în ghetourile marilor orașe. Pot fi și alte explicații obiective.
Dar e încă ceva, mai subtil, mai întunecat in tot acest cinism social. Înrăiți de lumea în mijlocul căreia trăim, cu timpul începe să ne placă să fim răi. Sadismul nostru răbufnește atunci în insultă si obscenitate.
Începem să ne mândrim cu grobianismul nostru si, exhibiționiști ai moralei, ne dezbrăcăm voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.
Curând, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rău ca tărfele si noii îmbogățiți.
Ascensiunea (sau doar supraviețuirea) noastră socială e marele premiu câștigat cu prețul mitocăniei.
Iar cercul acestei nevroze naționale nu ar putea fi spart decât printr-o lungă terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lungă, scumpă și cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.
Mircea Cărtărescu” SURSA

ARHIVĂ: DEX: „În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia!”


EZOTERIC: „Dacă nu știi, nu crezi. Dacă nu crezi, nu vezi.”


INSIDER: „Am ieșit cu cățelușa mea, Isis, în fața blocului.
E octombrie, dar soarele strălucește și chiar încălzește mai ceva decât în luna mai. Un vișin a înflorit.
Am mâncat un măr și am aruncat coceanul cu semințele în iarbă, între frunzele de nuc maronii.

E primăvară și mă plimb pe sub nucul căruia abia i-au mijit bobocii. În pământ văd firul mititel al unei plante.
Peste o săptămâna văd că planta este un măr.
Mărul tot crește, dar nucul este încăpățânat și ar vrea să îl oprească.

Aud o bubuitură. Mă și gândesc, iar vreun accident. Deschid fereastra apartamentului de la etajul 4 și privesc în jos. Da, un accident, un bmw a ieșit de pe bulevard și a intrat în parcul din fața blocului rupând nucul. Și mărul mititel rămâne singur, la lumină.

Număr 13 flori în mărul care are peste un metru jumate înălțime.
Vara sunt trei mere verzi, toamna un măr galben.
Trece un țigănuș de vreo 10 ani, rupe mărul și-l mănâncă cu poftă. Aruncă coceanul cu semințe pe trotuar.
Seara, un tânăr, cu căștile telefonului în urechi, în trening, trece alergând prin fața blocului.
Eu privesc apusul soarelui când aud un țipăt.
Tânărul a călcat pe coceanul de măr, a căzut și și-a rupt o gleznă.
El se pregătea pentru a da examen la academia de sport. Era o mare speranță a atletismului, câștigase deja cateva medalii de aur la ultima Olimpiadă a Tineretului de la Buenos Aires din Argentina.
A ajuns la spital plângând, gata, visul lui s-a frânt.
Gabriel, Gabi îi spun prietenii, a rămas un an acasă după terminarea liceului. Debusolat total.
Se plimba prin livada unui vecin admirând merii înfloriți, s-a îndrăgostit de florile de măr. Mari, albe, cu pete roz străvezii, păreau niste aripi de îngeri.
Și în acea toamnă a intrat la facultatea de silvicultură. De ce nu la pomicultură? Pentru că era o fire îndrăgostită de natura sălbatică și a descoperit că și acolo înfloresc merii.
Într-o toamnă a adormit pe spate sub un măr sălbatic în mijlocul pădurii și a avut un vis. Un măr se desprinsese din pom si cadea vertiginos spre capul lui. Și, în vis, se gândi să îl prindă cu mâna din zbor. Dar corpul lui era inert. Și-a dat seama că visează și nu putea face nimic. Și atunci i-a trecut prin minte, prin mintea din vis, să oprească mărul în aer cu mintea, bineînțeles cu mintea din vis. Și mărul s-a oprit. A fost atât de surprins încât s-a trezit. Când s-a trezit primul lucru care l-a văzut a fost un măr, puțin mai mare decât o nuca, plutind pe loc în aer la 20 cm de fruntea lui.
A fost … uluit. Și imediat marul a căzut lovindu-l în frunte.
Și-a amintit de lecturile lui ezoterice care, desi le dăduse crezare, nu i-au scos în cale niciun eveniment exotic, paranormal.
Multe zile a mai tot încercat, aruncând un măr în sus, să îl oprească cu mintea. Zadarnic.
Într-o zi de primăvară a trecut prin fața unui bloc unde era un măr înflorit. S-a apropiat și a privit în sus la minunea florilor. Printre crengi a văzut la geamul de la etajul 4 un om care îl privea, părea bătrân și tânăr în același timp. Privirile lor s-au întâlnit câteva clipe și el a simțit o căldură luminoasă inundându-i cutia craniană.
A plecat spre casă cu o stare de liniște interioară de care nici nu își dădea seama. Un zâmbet discret i se întipărise pe față când auzi un țipăt și cu coada ochiului văzut un corp prabusindu-se prin dreptul ferestrelor blocului de peste drum.

“Timpul se oprește acum!” Î trecu brusc prin minte aceasta propoziție.
Autoturismul care venea în viteză pe stradă a incremenit fără să frâneze. Și trupul copilului s-a oprit la un metru de betonul trotuarului. Trecu strada, lua corpul copilului, un țigănuș de vreo 10 ani, îl așeză jos pe trotuar, după care trecu drumul inapoi.
Apoi în mintea sa rosti: “Timpul se pornește acum”
Brusc autoturismul își continuă drumul cu aceeași viteză și băiatul se ridică de jos fugind către ușa blocului.
Iar Gabi plecă mai departe mușcând din mărul pe care îl scosese din buzunar.” SURSA


VENUS DE BOUGUEREAU: ”Privește, dar nu atinge! Atinge, dar nu gusta! Gustă, dar nu înghiți!”


CONFESIUNE 2: Ce se întâmplă dacă te îndrăgostești și de Venus a lui Bouguereau? …Trebuie stabilit de la început că pentru noi, muritorii de rând, este vorba despre același înger sau demon, aceeași stea mascată de o planetă, același spirit sau principiu, aceeași depărtare și apropiere ca și în cazul lui Venus a lui Botticelli. Față de prima, noua Venus, născută deja ca femeie, este și mai subtilă, pentru că îți oferă nu doar sacru, ci și puțin profan. Doar puțin, atât cât să se vadă saltul evoluționist față de prima Venus, când era doar o stea imposibil de contactat, cu atât mai puțin de atins… Cea din urmă, aduce mai degrabă cu o stea căzătoare, căci dacă nu poți ajunge la stele, în final, vor veni stelele către tine. La fel ca prima, nici aceasta nu îți vorbește direct, ba nici nu mai privește către tine, fiind captivă într-un proces intim de visare lucidă. …Ai putea spune că a cazut în propria admirație, un egotism sublim, o mândrie luciferică, dar privită mai atent observi exact opusul – o încercare resemnată de a evada din lumea în care tocmai s-a născut din nou. Parcă se forțează să-și amintească lumea ideală din care a venit, ca o strădanie de a adormi la loc pentru a se trezi dintr-un coșmar… Pentru îndrăgostitul la prima vedere, devenit brusc un Prometeu săgetat de Zeus cu acest fulger căzut în mijlocul mării, Venus apare ca Pandora, un amestec tangibil de lumini și umbre, care poate aduce multă fericire sau mult necaz… Parfumul de profan este dat tocmai de gândurile îndrăgostitului, șoptite parcă telepatic – ”Privește, dar nu atinge! …Atinge, dar nu gusta! …Gustă, dar nu înghiți!”. Ca ispita să fie și mai mare, noua Venus este în mărime naturală, complet goală, dar fără vreun gând de a-ți sări în brațe. …Totuși, sacrul rămâne în lumină puternică pentru că noua Venus este admirată și de femei, și chiar de îngeri. În timp ce îngerii se bucură în jurul ei, femeile o privesc cu fascinație, fiind mai absorbite decât bărbații… Prima Venus era înconjurată doar de spiritele nevăzute ale naturii, deci erai doar tu cu ea. Aici Venus a căzut dintre îngeri în mijlocul unei mulțimi hipnotizate, iar acum nu se mai dăruiește doar ție, ci fiecare încearcă să înghită cât poate din strălucirea ei. Este o stea desprinsă din bolta cerească, venită nu să tulbure viețile muritorilor, ci să-i readucă la viață! Sigur, orice somnoros este supărat pe razele Soarelui, dar apoi zâmbește larg când revine la viață, când visele alb-negru sunt înlocuite de culorile curcubeului în care se scaldă toate simțurile. Așadar, Venus aduce nu doar o rază, ci un buchet de lumini pe care nu le o poți distinge cu ochiul liber, ci doar cu ochiul inimii! Dacă inima ar fi o prismă, ar putea sparge această Lumină, dar nu doar în șapte culori, ci în cele 49 de focuri sau sfere de lumină, desprinse câte șapte din cele șapte corzi ale Lirei lui Apollo, prin care spiritul coboară în materie. De fapt, Venus este însăși lumina sonoră primordială de dinainte de a deveni lumină într-un spectru de frevențe vibratorii, din care noi, muritorii, gustăm doar o mică felie dintr-o realitate imposibil de imaginat prin prisma celor cinci simțuri. Percepem doar 7 culori, 7 note muzicale, 10 tipuri de mirosuri, maxim 5 gusturi fundamentale, plus simțul tactil, ceva mai complex și întins pe tot corpul, ca o copie a îngerilor care sunt acoperiți de ochi. Dar mai avem ceva – un ”sistem nervos metafizic” care nu se leagă la creier, ci la inimă. Deocamdată îi spunem intuiție și o luăm în râs doar pentru că savanții fizicieni nu au putut să o reproducă în laborator… Totuși, fiecare dintre noi își încearcă timid un al 6-lea simț, atunci când celelalte cinci nu pot fi folosite. …Și aici revenim la Venus, la conectarea cu lumină ei nepământească – cu mintea vedem că reflectă lumina cerului, dar cu inima vedem cum ne luminează cerului sufletului! Sub această lumină nouă începem să vedem diferit lumea din jurul nostru. Parcă ne trezim dintr-o orbire a sufletului, în care au moțăit toți urmașii lui Adam și Eva, fiecare generație murmurând câte ceva despre Lumina din spatele luminii… Nici acum nu știm exact ce înseamnă, dar văzând lumina lui Venus, începi să te întrebi – dacă o planetă este luminată de o stea cu lumină proprie, oare lumina stelei mai este susținută și de o altă lumină nevăzută? …Mult timp s-a crezut că majoritatea stelelor sunt singuratice, dar abia de curând am aflat că acestea sunt, de fapt, mult mai puține decât stelele binare, care se rotesc una în jurul celeilalte, pe tot parcursul lor spiralat până la marginea găurilor negre din centrul galaxiilor, care în final le dizolvă, le înghite și, probabil, le naște într-un alt univers, cu legi, principii și peisaje total diferite… Adică, exact ca îndrăgostiții prinși într-un dans amețitor, se contopesc ca două planete care se ciocnesc, alergând prin anotimpuri în jurul unei stele, până când în fiecare izbucnește propria lumină. Apoi urcă pe bolta cerească, devenind constelații, sub razele cărora se vor naște alți noi îndrăgostiți. …Și Venus este singura vinovată pentru că ea întruchipează două dintre principiile fundamentale ale dinamicii metafizice – Iubirea și Frumusețea – valabile peste tot în universul nostru, indiferent de vastitatea și infinitatea sa! …Astfel, întruparea lui Venus devine nu doar eveniment de adorație, ci mai ales portal către o înțelegere superioră a unor realități paralele și complementare, multiplicate în fractali, pe orizontă și pe verticală, sub formă unei sfere în creștere care, după dilatarea maximă, se va contracta într-un punct de mărimea unei inimi ca o gămălie de chibrit, care mai apoi va exploda din nou doar pentru a naște un nou univers mai bun… Aflat la mila acestor forțe absolute, nu îți rămâne decât Credința și Speranța că Venus se va naște din nou în fiecare zi și te va salva de propriul întuneric, din care te ridici și în care te întorci asemeni unui răsăsit și apus al unei stele singuratice, prin întrebarea – Tu pe cine iubești? (ABS, Dincolo de cerul opac al zilei, 25.09.2021, sub influența lui 21-Nebunul și 3-Împărăteasa) SURSA

N.R.: Nașterea lui Venus (în franceză : La Naissance de Vénus ) este una dintre cele mai faimoase picturi (1879) ale pictorului William-Adolphe Bouguereau din secolul al XIX-lea. Nu descrie nașterea reală a lui Venus din mare, ci transportarea ei într-o scoică ca o femeie complet matură de la mare la Paphos, în Cipru . Ea este considerată epitomul idealului clasic grecesc și roman al formei și frumuseții feminine, la egalitate cu Venus de Milo . Dimensiuni: 300 cm x 218 cm. Expusă: Musée d’Orsay, Paris.

ARHIVĂ: „VENUS DE BOTTICELLI: ”Când sunt mai aproape de mine, sunt mai aproape de tine. Iar când sunt mai aproape de tine, de fapt, sunt mai aproape de mine!”


VENUS DE BOTTICELLI: ”Când sunt mai aproape de mine, sunt mai aproape de tine. Iar când sunt mai aproape de tine, de fapt, sunt mai aproape de mine!”


INSIDER: „Ce se întâmplă dacă te îndrăgostești de Venus a lui Botticelli? …Trecând peste faptul că nu te vede, nu vorbește și nu aude, privită continuu parcă începe să îți facă cu ochiul. Iluzie sau nu, pentru tine începe să existe! Da, începe să existe cu adevărat, chiar dacă nu poți descrie forma de agregare sau elementul primordial din care este făcută. Aer, apă, foc, pâmânt, eter… le are pe toate, dar mai are un ceva… Ceva care nu este din lumea aceasta, ceva care dizolvă timpul și spațiul, ceva care reflectă doar ceea ce absoarbe… Trecând peste compoziția metafizică, încerci să dibuiești necunoscutul – un chip, un punct fix magnetic, o mișcare nemișcată care simți că îți aspiră încet nu doar privirea, ci și mintea, inima, carnea, oasele, sufletul. …O fi înger, o fi demon? Nu pare că te ajută cumva, dar nici sufletul nu ți-l cere. …Dacă o întrebi ceva, nici nu clipește. Dacă te întorci cu spatele, atunci îi auzi foșnetul pielii, îi simți parfumul, ba chiar parcă pufnește în râs. Te întorci brusc și totul e nemișcat. Atât de nemișcat încât începi să te vezi prin ochii ei cât ești de ridicol și să-ți imaginezi câți nebuni din aștia o fi văzut în ultimii 500 de ani. Cu coada ochiului, parcă vezi cum zâmbesc ironic cei din tablourile dimprejur, deși toți privesc în cu totul alte direcții. …Și totuși te privește indirect, ca un sfinx care așteaptă un răspuns greșit la ultima ghicitoare, înainte să te înghită. Parcă îți șoptește răspunsul din priviri, dar în egală măsură te avertizează că ar putea fi o minciună. Amâni să răspunzi precum cel care nu se grăbește spre ghilotină. Ea are timp, are tot timpul din lume, ba chiar se plictisește de groază așezată pe perete, admirată și fotografiată în fugă, fără ca nimeni să o întrebe nimic… Dacă o privești și mai mult, începe să strălucească și mai tare, precum stelele văzute noaptea care, după un timp, parcă luminează în același ritm cu gândurile tale – când ești vesel se bucură cu tine, iar când ești trist plâng și ele. …Deși galeria este plină de forfotă și de murmur, tu și ea sunteți nemișcați, eliminați din ecuația prezentului, ca un bust de poet din Grecia antică privind înmărmurit către reîncarnarea muzei sale după 2000 de ani. Sunetele se topesc, camera se golește, iar spațiul elestic dintre voi devine o tăcere muzicală. …Începi să te întrebi dacă este vis sau o vrajă perfectă? O chemare de sirenă, un cântec de lebădă sau sunetul luminii de la capătul tunelului? Oricum, începi să simți pe limbă apropierea unei schimbări majore și anticiparea unui chin nesfârșit. …Când îți cobori privirea te strigă imediat, când ridici ochii deasupra ei te chemă șoptit înapoi. Te lupți cu propriile simțuri ca să surprinzi mișcare din tablou care va elibera de bănuială nebuniei… Degeaba! Aceeași privire inocentă și insinuantă în același timp – un ochi este vesel și gata pentru joacă, iar celălalt trist și bănuitor pentru un viitor previzibil. …Dacă o întrebi ceva direct, răspunde numai în ecoul vocii tale. Iar tăcerea ei parcă te întreabă ceva – nu dacă o iubești pentru că asta știe, ci parcă te întreabă ceva despre tine, ca la un examen… Până să fie formulată toată întrebarea, tu deja începi să răscolești trecutul, prezentul și viitorul, ba chiar și viețile anterioare. Apoi te duci și mai adânc, acolo unde nu credeai că exiști sau că vei ajunge vreodată… Nu ai auzit sfârșitul întrebării pentru că ai coborât în tine mult prea adânc și ai ajuns în singurul loc unde răspunsurile sunt mult mai multe decât întrebările posibile… Așadar, domnișoara Venus, deși nou-născută din nou, te-a adus exact acolo unde a dorit – nu lângă ea, pentru că nu mai este loc în tablou, ci mai aproape de tine, aproape de soarele din tine. Aici te lovește prima revelație – ”Când sunt mai aproape de mine, sunt mai aproape de tine. Iar când sunt mai aproape de tine, de fapt, sunt mai aproape de mine!” …Fără să mai apuci să cazi pe gânduri, realizezi că Venus a dispărut din peisaj, cu tot cu tablou, și te surprinzi admirând un pesaj de noapte cu cer înstelat. Este chiar cerul de deasupra ta și a lui Venus, dincolo de vălul opac al cerului de zi. Speriat ca trezit din somn, dezorientat, privești înapoi spre coridoarele cu tablouri, dar constați că ai trecut demult de Sala Botticelli… Da, te-ai rătăcit, dar ai ajuns pe acoperișul unei lumi în perpetuuă construcție și reconstrucție. Ești mai aproape de stele cu o treaptă, dar ești în continuare subjugat de farmecele lui Venus care, de fapt, ți-a reamintit misterul marilor întrebări – ”Cine sunt eu? De unde vin? Încotro mă îndrept?”. …Dacă te-ai îndrăgostit cu adevărat de Venus, dincolo de făptura ei pictată, înseamnă că ai ieșit din propria peșteră și ai descoperit frumusețea luminii interioare și iubirea pentru tot ce este în afara ta și dincolo de timpurile în care trăiești. Dar ai mai aflat și că, pentru orice este frumos în exterior, trebuie căutată sursă interioară mult mai frumoasă, mai adâncă și mai greu de cuprins în cuvinte și imagini. …Acum, degeaba te mai întorci la tabloul inițial pentru că, văzând stelele de deasupra lumii, ai aflat că acestea nu îți vorbesc decât atunci când steaua ta interioară începe să strălucească! (ABS, Dincolo de cerul opac al zilei, 21.09.2021)” SURSA

N.R.: Nașterea lui Venus (Afrodita) – în italiană „Nascita di Venere” este o pictură realizată de Sandro Botticelli în anul 1484, aflată la Galeria Uffizi, Florența. Este o reprezentare a zeiței Venus, născută din spuma mării, că femeie matură. (numită Venus Anadyomene). Dimensiuni: 1.72 m x 2.78 m.


MAMA NATURĂ: “Voi nu sunteți necesari. Aerul, Pământul și Apa sunt bine. Amintiți-vă că sunteți oaspeții mei, nu stăpânii mei!”


INSIDER: „…Am adormit într-o lume și ne-am trezit în alta.
Dintr-o dată, Disney și-a pierdut magia, Parisul nu mai e romantic, New York nu mai stă-n picioare, Zidul Chinezesc nu mai este o fortăreață, iar Bisericile… sunt goale.
Îmbrățișările și săruturile au devenit arme, iar a nu-ți vizita părinții și prietenii, devine un act de iubire.
Dintr-o dată realizezi că puterea, frumusețea și banii nu au nici o valoare și nu-ți pot oferi oxigenul pentru care te zbați.
Planeta își continuă viața și este în continuare frumoasă! Doar că a pus oamenii în cuști…
Cred că ne trimite un mesaj:
“Voi nu sunteți necesari. Aerul, Pământul și Apa sunt bine. Când vă veți reîntoarce, aduceți-vă aminte că sunteți oaspeții mei, nu stăpânii mei!”…” SURSA

ARHIVĂ: GAIA: Când Lumea se oprește, Natura merge mai departe! *** ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc!


CLINICA HOPE: „Dacă nu ieşeam, mă luau la bătaie!”


INSIDER: „Sunt pacient cu handicap (depresie și tulburare de personalitate) care a fost umilit de o clinică de psihoterapie și psihiatrie. Am fost dată afară din cabinet în stare critică. Acum, după doi ani de suferință, a trebuit să-mi fac curaj să intru și să filmez ca să pot obține niște informații. Iată cum și-au bătut joc de mine iar, m-au dat afară trasă de mână, de o gardă. Dacă nu ieșeam, mă luau la bătaie. Imi cer scuze pentru ca am filmat invers, dar eram foarte stresata si deprimata. Aceasta clinica nu recunoaste un caz de malpraxis, isi deconteaza pacientii dublu si discrimineaza. Am fost data afara din cabinet in stare grava de disociere si fara medicamentatie. Ma gandesc ca nu sunt singurul caz. Sunt singurul caz care a ramas in viata ca sa mai vorbeasca. Puteti observa cum sunt umilita inca o data de aceasta clinica care pretinde ca ajuta oamenii in suferinta. Sechelele au ramas, dar inca mai am o voce. Aceasta clinica nu ar mai trebui sa functioneze pe piata, dar ea continua sa se imbogateasca din banii pacientilor de care isi bate joc (mai devreme sau mai tarziu). A se observa inceputul demn de teatrul absurdului – nu vor sa deschida usa si abuzul fizic de la sfarsit. Nu este cumva un pic cam mult pentru un om in depresie?”


SFÂNTA PARASCHEVA: “Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului”


INSIDER: „Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele… Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai  puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla… Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță. >>> CONTINUARE


TOPLIŢA SHOES: „Locul unde veţi fi sclavi, pe un salariu de nimic cuprins între 500-800 lei/lună”


anunt-la-fabrica-de-incaltaminte-toplitaINSIDER: „Cine este interesat de un loc de munca? Veniti la Topliţa şa fabrica de încălțăminte, locul unde veţi fi sclavi, locul unde muncești pe un salariu de nimic cuprins între 500-800 lei/lună, unde bonurile de masă sunt tăiate chiar dacă ai lucrat, unde lucrezi de la 6-16 cu 20 minute pauză de masă, unde eşti terorizată si intimidată „te dau afară”, „du-te şi semnează-ți demisia că sunt cu zecile care vor să vină la lucru”, „să vă bucurați că aveți unde lucra”. E locul unde lucrezi fără căldură, apă din sticlă pe care o bei printre fulgi de gheață, e fabrica unde sâmbetele sunt obligatorii lucrătoare, dar fără să se plătească, în cazul în care nu mergi îţi taie bonuri de masă pe 5 zile, e locul unde controalele celor în drept (ITM, ISU, Medicina muncii etc.) se fac în birou (unde e căldură) şi la magazie (pentru atenții)… Şi multe alte batjocuri, aşa că aveți unde veni dacă doriţi să fiţi exterminați.” (SURSA)


APELUL BOCANCILOR: „Poliţia Română va face angajări pe sistem PCR – Pile, Cunoştinţe şi Relaţii”


protest-politia-localaINSIDER: „Doresc să supun atenţiei dvs. următorul aspect ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, în speţă Inspectoratul General al Poliţiei Române. Începând cu data de 15 februarie, IGPR urmează să organizeze concursuri de recrutare din sursă externă a ofiţerilor de poliţie (practic, un civil ajunge peste noapte, ofiţer) şi de promovare a actualilor agenţi de poliţie (subofiţeri) pe posturi de ofiţeri. Promovările se vor face pe baza unui simplu examen, fără a fi nevoiţi să urmeze cursurile Academiei de Poliţie. Pe scurt, Poliţia Română face angajări la „apelul bocancilor”, oameni care azi plimbă bastonul pe stradă, mâine vor ajunge ofiţeri de poliţie, dând astfel o veritabilă palmă celor care sunt ofiţeri de carieră, care au absolvit cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Aşadar, se merge în continuare pe sistemul PCR – Pile, Cunoştinţe şi Relaţii. Consider că este de datoria dvs., a presei, să faceţi publice aceste aspecte, în speranţa că „minţile luminate” din cadrul MAI – IGPR se vor teme de oprobiul public şi vor renunţa la această idee, care ar putea aduce prejudicii grave imaginii Poliţiei Române. În încheiere, vă dau un link interesant ce face referire la ce înseamnă recrutare din sursă externă…” CONTINUARE


TRANSELECTRICA: Cine plăteşte pentru moartea inginerului Cristian Rusu din filiala Smart S.A.?


LAAN REAL ESTATEINSIDER: „Inginerul Cristian Rusu, 54 de ani, a fost inmormantat miercuri, 07 octombrie 2015. A lucrat in Transelectrica SA – Filiala Smart SA de la infiintarea acesteia, respectiv din anul 2001. Era un angajat foarte bine pregatit, loial societatii, corect in tot ceea ce facea, linistit, modest. S-a imbolnavit grav datorita umilintei, stresului, hartuielilor, amenintarilor la care a fost supus de echipa formata din Adrian Corbu si Dan Manolache si in  aproximativ 10 luni s-a stins. Sincere condoleante familiei colegului nostru!

Contextul in care a decedat este insa foarte clar: Tanarul de 28 de ani Adrian Corbu, vicepresedinte al organizatiei de tineret a PDL, nepot al domnului Marian Petrache din PNL, a fost numit, prin trafic de influenta, in functiile de director general adjunct al Smart SA si membru in Consiliul de Administratie al acestei societati. Fara concursuri sau prin concursuri trucate, fara examene, fara studiile si experienta necesara, fara stres si fara batai de cap. Ca sa intelegeti mai bine situatia, va precizam faptul ca, inainte de a fi angajat in Smart SA, tanarul Adrian Corbu a fost numit, in aceleasi conditii, in functia de consilier al secretarului de stat din MDRAP, Constantin Marius Banu, si ulterior in functia de consilier al directorului general al Smart S.A., Constantin Marius Banu, urmarit penal in mai multe dosare.” CONTINUARE

ARHIVĂ: CAŞCAVAL: „Raportul evidenţiază metode simple, dar eficiente, de falimentat Transelectrica SA – Smart SA”


UŞA CORTULUI: „Toţi medicii rezidenţi au fost martori la această mizerie, din păcate NE ESTE PREA FRICĂ pentru a vorbi public!”


Foto_Mediafax_Andrei_Pungovschi copyINSIDER: „Stimaţi ziarişti, Îmi cer scuze pentru lipsa de curaj în sensul că nu îmi voi declina identitatea. Va rog să corectaţi o eroare la care aţi fost părtaşi ani la rând, cu sau fără voia dumneavoastră. Am decis să fac acest gest astăzi, deoarece, astăzi 25 februarie 2015, colega noastră, dr. Ecaterina Japie (Câţi), medic rezident ortoped pediatru la Spitalul de Copii MS Curie din Bucureşti, a fost BĂTUTĂ CU PUMNII de către profesorul nostru Gheorghe Burnei. Acest lucru este inacceptabil şi suntem convinşi că pare incredibil. Va rugăm să va aplecaţi asupra subiectului şi să faceţi publică povestea noastră. Toţi medicii rezidenţi au fost martori la această mizerie, din păcate NE ESTE PREA FRICĂ pentru a vorbi public. Pentru a fi credibili vă trimitem o înregistrare făcută cu mai mult timp în urmă care demonstrează adevăratul chip al profesorului Burnei. Vă rugăm să ne ajutaţi să punem la locul cuvenit acest om.” CONTINUARE


OMAGIU: Mulţumim pentru felul în care ne-ai modelat inimile! …Goodbye, Demis Roussos, Goodbye!



DIASPORA: “65 de ani petrecuţi în exil n-au reuşit să şteargă din memoria lui Dumitru Sinu, amintirea Sebeşului de Sus”


SebesMotto: „Noi, cred că ne-am născut din dor. De aceea acest nobil sentiment, ne urmăreşte pretutindeni, toată viaţa. M-am născut la sat, unde s-a născut şi veşnicia. De aceea nu regret şi nici nu mă ruşinez de acest lucru.” Aurel I. Borgovan – „Dor de satul natal”

65 de ani petrecuţi în exil n-au reuşit să şteargă din memoria lui Dumitru Sinu, amintirea Sebeşului de Sus, din ţinutul Mărginimii Sibiului, satul în care-şi are rădăcinile. A colindat lumea de la un capăt la altul şi a cunoscut o mulţime de oameni, de toate felurile, dar când vine vorba de sebeşeni, uşor poţi să-i citeşti pe faţă bucuria. A plecat de-acasă în toamna lui 1948, apucând calea pribegiei, dar toate amintirile din vremurile acelea sunt aşezate, cuminţi, în zecile de caiete scrise de mâna lui sau spuse prin viu grai, ori de câte ori are ocazia s-o facă. CONTINUARE


WASH & GO: Angajaţii Microsoft au voie la viaţă de familie. Reală sau virtuală?


Microsoft MirrorINSIDER: „Sunt încă soţia necorporatistă a unui angajat Microsoft România, aflată în concediu de creştere a copilului până la 2 ani. Acum câtva timp, soţul a părăsit domiciliul conjugal luând cu el lucrurile personale şi banii strânşi în 12 ani de căsnicie pentru fosta-viitoare Primă Casă, lăsându-ne pe mine şi pe băieţelul nostru în vârstă de 1 an într-un apartament închiriat, plini de datorii. Pentru stabilirea pensiei alimentare pentru copil, la mediator i-a fost cerută o adeverinţă cu salariul lunar, dar nu a fost prezentată din motive de secret de corporaţie, declarând o suma rotundă de 10.000 lei. Nici la solicitarea scrisă către şefa departamentului HR de la Microsoft nu s-a încălcat regula beton sau înmuiat vreo inimă, singura modalitate de a afla salariul real fiind doar prin instanţa judecătorească.

Acum, tatăl cu Mercedes şi motorină de la firma, telefon, abonamente gratuite la spa, fitness, piscine, team-building-uri la munte şi la mare, cursuri şi deplasări în toată lumea, se va lupta în instanţă vreo 10-12 luni să-i ofere unicului copil o pensie alimentară de 1.000 lei pe luna, argumentând în duet cu avocata că în România există copii care trăiesc şi cu mai puţin. Întotdeauna, problemele şi beneficiile de corporatist au avut prioritate în faţa familiei. Timpul s-a dovedit mereu insuficient pentru o mângâiere pe burta de graviduţă, ieşit cu copilul în parc, spălat hăinuţele copilului, făcut mâncare pentru copil sau hrănit copilul, sterilizat biberoane, dat vitamine copilului etc. ” CONTINUARE


BILETE DE PAPAGAL: SuperBingo Metropolis te bagă în spital. Ori la nebuni, ori la cardiologie!


tepuit-superbingo-metropolis„In data de 1 aprilie 2010, am luat cea mai mare pacaleala din viata mea, cumparand cateva cartoane de Superbingo, de la caravana Superbingo Metropolis care sosea in fiecare zi de joi, zi in care se organizeaza targul de vechituri din orasul nostru. Nu eram o persoana impatimita dupa asemenea jocuri sau jocuri de noroc (acum cu atat mai putin), desi mai cumparasem din cand in cand cate un bilet-doua. Asa am procedat si in ziua aceea, am cumparat cred vreo 3 cartoane, din care unul avea primele cifre 11 si 3, adica data mea de nastere: 11.03. (…) Cand a ajuns sotia acasa, vrand sa-mi puna la SPALAT salopetele, mi-a gasit biletele. Am vazut ca din ele mai erau doua care erau inca intregi, am dat cu degetele peste ele ca sa le sterg de apa si atunci s-a deteriorat putin scrisul meu.

(…) Nu va spun cum am ramas a doua zi cand am cautat pe internet si am descoperit ca biletul meu, respectiv cartonul nr.713, seria 238, serie top 0005777, este castigatorul marelui premiu SUPERBINGO, in valoare de 2.000.000 lei!!! (…) Primul raspuns primit din partea celor de la „Phoenix Games” m-a lovit direct in inima: biletul meu a fost declarat neautentic si mi s-a inaintat o plangere penala la Parchetul Bistrita-Nasaud (sediul central al „Phoenix Games”). Neintelegand ce se intampla , le-am solicitat celor de la Imprimeria Nationala niste explicatii despre expertiza lor. Raspunsul a fost sec: daca vreau informatiile solicitate, n-am decat sa le cer celor de la bingo! Acest raspuns, impreuna cu o citatie de la politia din Bistrita, m-au trimis direct la un cabinet de cardiologie de la Policlinica Medias la un pas de infarct. Diagnosticul a fost dureros: tahicardie sinusala si distonie neuro-vegetativa, cu tratament pe viata.” CONTINUARE


ALB/NEGRU: Găsitorii lui Dumi au primit ghiocei de la Andreea Berecleanu. Alţi 2.000 au fost eutanasiaţi!


Dumi Andreea BerecleanuANDREEA BERECLEANU: „Un pui găsit pe Şoseaua de Centură, neajutorat, părăsit şi plin de răni. Era într-o duminică şi l-am numit Dumi. Au trecut de atunci 5 ani frumoşi alături de el. Copiii îl adoră, îl plimbă în lesă şi spun că e cel mai frumos, deştept şi iubit câine din lume. Acum câteva zile am hotărât să-l sterilizăm. Intervenţia a fost rapidă şi fără probleme, dar a doua zi a evadat din cabinetul veterinar. S-a strecurat printre picioarele celor care au refuzat să-l ţină într-o cuşcă sau legat pentru că nu dădea semne de agitaţie şi deja se împrieteniseră cu el. Însă lui Dumi i-a plăcut dintotdeauna libertatea. A fugit non-stop, probabil în căutarea noastră. A traversat bulevarde, a colindat străduţe, a mâncat ce şi pe unde a apucat… Am primit în permanenţă indicii despre locurile prin care a trecut, l-am căutat zi şi noapte, l-am strigat ca să ne recunoască vocile şi am sperat. Dar cel mai mult ne-am rugat! Am simţit că nu suntem singuri, că ne sunt aproape mii de oameni, iubitori de animale şi de viaţă! Astăzi, la ora 7 dimineaţa, s-a hotărât să se întoarcă de unde fugise marţi seara. Incredibil!!! Acum 2 nopţi era pe Calea Plevnei, azi-noapte în zona Kiseleff, Eutanasierea nu e o solutieastăzi, din nou, pe Ion Mihalache. Cineva cu spirit de observaţie şi inimă bună l-a zărit zăcând epuizat sub o maşină. A luat legătura cu noi şi, cu mult noroc, am ajuns la timp. Celor care ne-au fost alături în aceste zile, oameni simpli, copii, colegi din presă, medici veterinari, prieteni, le dăruiesc, simbolic, un buchet de ghiocei de grădină, culeşi astăzi. Şi mulţumiri, dragoste şi recunoştinţă!” DETALII

ASPA: 2.000 de maidanezi au fost eutanasiaţi în Bucureşti


RESURSE UMANE: Ce nu ştiu corporatiştii?



ANCA VISDEI: „Fructele vin ca o recompensă, deşi plăcerea creaţiei a fost deja un cadou!”


Anca VisdeiRecunoscută în Franţa, dar mai puţin cunoscută publicului din România, scriitoarea Anca Visdei poate fi un model de urmat în multe cariere, dar cu siguranţă este un exemplu de viaţă plină de succes. La 14 ani scria prima piesă de teatru, iar la 19 ani a publicat prima carte şi tot atunci s-a jucat şi prima ei piesă de teatru. A plecat din România la 20 de ani când tatăl său, arhitectul George Visdei, a ales calea exilului în Elveţia din motive politice. A studiat Dreptul şi Criminologia la Universitatea din Lausanne, dar curând a revenit la dragostea pentru scris şi teatru, îmbinându-le cu jurnalismul.

affichette+anca+La+Traverse+JPEGStabilită astăzi la Paris, Anca Visdei a scris în jur de 30 de piese de teatru, publicate de mai multe edituri, jucate atât în Franţa, cât şi în străinătate. Pe lângă autor şi scenarist, Anca Visdei a mai fost profesor de artă dramatică la Théâtre de l’Ombre, director la redacţia pariziană a revistei Voir şi director al unui festival dedicat filmului de artă şi arhitectură. Citiţi un interviu acordat exclusiv pentru infoINSiDER.ro.CONTINUARE8


INSIDER: Confesiunile unui asasin economic sau cum se vinde o ţară corporaţiilor financiare



TESTAMENT: Scrisoare către tânăra generaţie: “Numai în haite de oameni deştepţi o să reuşiţi!”



SCHIMBARE: TU CE AI VREA SĂ SE ÎNTÂMPLE PE 21 DECEMBRIE 2012?



TREZIRE DIN EPOCA DE PIATRĂ: Promit să nu mai râd niciodată de David Icke!



REFINANŢARE: ING îţi plăteşte toate creditele, dar te aruncă în gura leului – Biroul de Credit!


INSIDER: „Nişte vecini de bloc au făcut un împrumut de nevoi personale la BCR, iar după un timp în care au plătit rate au optat pentru o refinanţare la ING. Când au semnat contractul de refinanţare au fost întrebaţi, fără a fi consemnat undeva, dacă vor ei să-şi închidă socotelile cu BCR-ul sau vor să lase ca ING-ul să se ocupe de tot. Au optat pentru a doua variantă care s-a dovedit a fi “necâştigătoare” întrucât ING-ul şi-a făcut treaba pe jumătate (au trimis suma necesară stingerii datoriei către BCR, dar de acolo BCR-ul doar îşi extrăgea rata lunară până când s-a golit) şi bieţii oameni s-au trezit după câteva luni pe lista neagră a rău-platnicilor.”