PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

SFÂNTUL GHEORGHE: General roman de origine greacă, simbol și martir al creștinismului, ocrotește Armata Română!


INSIDER: „General roman de origine greacă, Sfântul Gheorghe este simbol și martir al creștinismului.
S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină.
Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința.
Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea plină de cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
A murit la 23 aprilie 303, și după 1720 de ani sacrificiul său e pomenit și inspirațional.
E mort în trup, dar viu în spirit.
El ocrotește țări, orașe, oameni, biserici și Armata Română.

Sculptura atașată este realizată de Salvador Dali și am fotografiat-o acum câțiva ani, într-una din bisericile rupestre din Matera, care găzduia o expoziție rară cu sculpturile artistului.” SURSA

N.R.: Iconografia creştină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre legenda în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena din provincia Libiei, ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.

Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este scrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.

ARHIVĂ: ALLAN DALLA: Cea mai nouă şi mai controversată reprezentare a luptei lui Sf. Gheorghe cu „Balaurul”!

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s