MINI EUROPA: Palatul Mogoșoaia reprezintă România la Bruxelles
INSIDER: „Dacă doriți să faceți turul Europei într-o oră și cu un buget de 19 euro vizitați parcul Mini Europa din Bruxelles. FOTO
Acest parc prezintă 350 din cele mai atractive obiective din Europa la o scară de 1 :25 într-o suprafață de doar 24000 de metri pătrați. Parcul a fost deschis în anul 1989, iar la inaugurarea lui a participat prințul Philip al Belgiei. Inițial, proiectul a costat 10 milioane de euro, dar între timp au fost construite și alte obiective. Marea majoritate a monumentelor în miniatură au fost plătite de țările din care
provin sau de regiunea din țara de proveniență. Parcul este interactiv și printr-o simplă apăsare de buton poți să asculți imnul unui stat, poți să vezi cum erupe vulcanul Vezuviu, să pornești o coridă spaniolă ori morile de vânt. Este reprezentată inclusiv Marea Britanie cu tot cu protestele BREXIT.
Printre exponatele de aici mai găsiți Poarta Brandenburg din Berlin sau celebrul Montmartre din Paris, dar si Acropolele din Atena. Macheta care reproduce Grand Place din Bruxelles este una dintre cele mai scumpe, costul acesteia ridicându–se la 700.000 euro.
Printre cele mai spectaculoase atracții ale parcului găsim macheta de marmură a Turnului din Pisa, mini orașul Venetia străbătută de gondole. Regiunea autonoma Galiția din Spania, e reprezentată de Catedrala din Santiago de Compostela, model a cărui construcție a durat 24.000 de ore.
România este reprezentată de Palatul Mogoșoaia aflat la aproximativ 10 km în afara Bucureștiului. (N.R.: Palatul a fost construit în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc și a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.)
Mini Europa este de obicei închis aproape toată luna ianuarie și până în martie. Orar: 9:00 AM – 5:00 PM (cu mici variații în funcție de sezon). În iulie și august parcul e deschis până la 7:00 PM. Preturi: Adulti 19 €; Copii sub 12 ani: 13.50 €
Adresa: Bruparck B-1020 Brussels (Laken) lângă Atomium.” DETALII
COMENTEZI?