PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Manifestul Universitaria pentru însănătoșirea Colegiului Psihologilor din România

manifest-cpr2Manifestul Universitaria pentru însănătoșirea CPR Strategia de aliniere la formarea profesionala conform normelor internaționale:

PREAMBUL: Înainte de a discuta primul punct din listă (alinierea formării la practica internațională), dorim să vă mulțumim pentru interesul arătat față de acest demers și pentru mesajele de susținere primite. În această luptă cu politica ineficientă dusă de actuala conducere din CPR avem nevoie să acționăm unitar, nu numai în prin mesaje de sprijin pe Facebook. Avem nevoie de o strategie coerentă, prin intermediul căreia să redăm prestigiul și demnitatea psihologilor, precum și de soluții pentru o bună guvernare a CPR.

Va invităm să vă alăturați la construirea strategiei. Este important să lucrăm împreună în acest moment în care profesia noastră are nevoie de coeziune profesională, pentru a pune bazele unei calități de care ni s-a spus prea des că nu avem nevoie. După 12 ani de demersuri pentru readucerea psihologiei din Romania la nivelul pe care îl merită, este necesar un demers unitar pentru a o face utilă societății. Știm că prea mulți dintre noi suntem blazați după 12 ani de așteptări – gândiți-vă însă la responsabilitatea pe care o avem cu toții pentru profesie și acționați acum.

Ești psiholog practician și vrei să te alături pentru a transforma această inițiativă în realitate? Alege felul în care vrei să acționezi: diseminează informația către colegi sau contactează-ne și participă cu sugestii și observații la adresa de mail: newsletter@psihologieromania.ro.


pct-1-var-3PUNCTUL 1 din Manifestul Universitaria:

ALINIEREA FORMĂRII COMPLEMENTARE ÎN PSIHOLOGIE LA PRACTICA INTERNAȚIONALĂ, PENTRU A CREȘTE MOBILITATEA PE PIAȚA MUNCII A PSIHOLOGILOR CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ

Despre formarea complementară (studiile de după finalizarea licenței) am putea începe cu o frază șoc: Nicăieri în lume specializarea avansată în psihologie nu se poate obține cu 3 ani licență și formare de 2 ani prin ONG-uri.

Singura excepție existentă de la regula celor 5 ani de studiu academic este aceea a psihoterapiei, în cazul căreia, în Europa, comunitățile profesionale acreditate încep formarea după 3 ani de studiu academic, dar unde formarea durează de multe ori nu 2 ci 3 sau 4 ani suplimentari. Normele actuale în domeniul psihoterapiei, la nivel european, presupun 7 ani de studiu (3 ani academici, 4 ani suplimentari), în programe autorizate conform normelor europene. Pentru toate celelalte ramuri ale psihologiei (psihologia muncii, psihologia educațională), norma europeană este de 5 ani de studiu academic (3 ani licență, 2 ani de masterat în domeniu), urmați de supervizare profesională.

Practicarea autonomă a psihologiei cu doar 3 ani de studiu academic este însă posibilă la noi ca urmare a măsurilor introduse de CPR. Acest fapt face ca în România să avem cel mai scăzut nivel de formare profesională din țările occidentale!

Cu excepția notabilă a psihoterapiei, unde asociațiile aliniate la standarde europene nu și-au scăzut cerințele de calitate, situația este de aceea critică.

Propunem acum, așa cum am susținut și în alte poziții publice în ultimii ani, implementarea în România a standardelor de formare profesională academică conform recomandărilor europene. Aceasta înseamnă acces în profesie, sub supervizare, după terminarea a 3 ani de studiu academic. Posibilitatea de a practica autonom într-un domeniu dat să apară doar după urmarea unui program masteral (sau, pentru psihoterapie, a unei formări acreditate).

Cum arată situația în alte țări?

Dacă ar fi să ne referim doar la situația din Europa, ar fi obligatoriu să amintim despre standardul EuroPsy. Acesta a apărut în 2010 și reprezintă standardul european de educație și formare profesională în psihologie, stabilit de către Federația Asociațiilor de Psihologie din Europa (EFPA). Colegiul Psihologilor din România face parte din EFPA, începând cu 2013, dar nu pare a fi interesat să acționeze în direcția adoptării acestor standarde. Psihologii care îndeplinesc acest standard obțin certificare și sunt incluși în Registrul Psihologilor Europeni, putând profesa fără alte tipuri de demersuri sau recunoașteri ale competenței în toate țările semnatare EuroPsy. Pentru a îndeplini acest standard, condițiile minimale susțin: 5 ani de educație universitară (3 licență + 2 master) și un an de practică sub supervizare; pentru psihoterapie, 7 ani de educație (3 ani licență + 2 ani formare profesională de bază + 2 ani supervizare). Aceste standarde au fost stabilite pentru a elimina treptat diferențele dintre țări, cu privire la formarea profesională.

Majoritatea țărilor membre EFPA au integrat aceste standarde în solicitările naționale de accedere în profesie, printre acestea aflându-se principalele state de referință: Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania. Alte țări au stabilit deja calendarul de aderare la aceste standarde, astfel încât la ora actuală peste 80% dintre țările incluse în UE au adoptat aceste standarde. România, din păcate, nu se află pe lista acestor țări.

În realitate, celor mai multe state din UE le este simplu să implementeze un astfel de standard deoarece mediana numărului de ani de studii universitare de psihologie, calculată pentru Uniunea Europeană, este de șase ani de pregătire universitară, conform raportului Comisiei Europene (Mutual evaluation of regulated professions. Overview of the regulatory framework in the health services sector – psychologists and related professions. Discussion paper based on information transmitted by Member States for the meeting of 6 March 2015).

În aceste condiții, se cuvine să ne întrebăm de ce se încăpățânează CPR să mențină actuala stare de fapt, nivelul cel mai scăzut de formare profesională din Europa? De ce riscă viitorul membrilor săi, prin eventuale dificultăți viitoare de natură legală în exercitarea profesiei pentru psihologi, în cazul în care aceste standarde ajung să devină reglementări oficiale la nivelul Uniunii Europene? De ce, cu bună știință, îngreunează mobilitatea psihologilor români pe piața muncii din UE? De ce preferă să pună psihologii pe poziții de inferioritate cu alte categorii profesionale din sfera sănătății, în condițiile în care până și facultatea de moașe de la noi presupune mai mulți ani de pregătire universitară decât aceea de psiholog?

De ce s-a ajuns aici?

Pentru că ostilitatea față de universitari, întreținută în mod sistematic le nivel de politică promovată public de către conducerea CPR, atât în ultimii 4 ani, cât și în ultimele săptămâni, servește doar intereselor unui număr redus de persoane.

De aceea …

  • Conducerea CPR a adoptat ce era mai rău din sistemul universitar românesc (modelul ”Spiru Haret”), ca standard de calitate a formării profesionale complementare, după principiul “nu contează dacă ai învățat ceva, dacă ai plătit vei lua diploma”;
  • Conducerea CPR a ignorat standardele europene, preferând să inventeze un sistem profitabil de colectat noi taxe de la formatori și cursanți;
  • Conducerea CPR a ignorat colaborarea cu universitățile și a refuzat constant dialogul cu acestea sau cu forul lor tutelar, Ministerul Educației Naționale și a Cercetării Științifice, preferând să-și dezvolte propriul sistem de formare complementară, chiar dacă aceasta a însemnat, cu bună știință, să renunțe la orice standard de calitate;
  • Conducerea CPR a intoxicat comunitatea psihologilor cu mesaje distorsionate, cel mai important fiind acela că universitarii își doresc ca accesul în profesie să se facă după cinci ani de studii universitare – mesaj total fals, noi susținând păstrarea sistemului actual prin care accesul în profesie, în condiții de supervizare, se face după finalizarea celor trei ani de licență;
  • Conducerea CPR a dezvoltat un sistem original de biruri, obligând psihologii să urmeze noi programe de formare, prin mecanisme perfide cum ar fi restrângerea posibilității de formare complementară în mai mult de o specialitate în cadrul unui program dat.

Care sunt consecințele acestei situații?

Psihologilor români li se vând miraje. Consecința tristă este că psihologilor români li se vând miraje. Li se spune că nu e nevoie să se formeze, li se transmite că e suficient să o ia pe scurtătură, căci tot acolo ajung și li se prezintă drept valide rute de formare exotice. Această bulă se va sparge mai devreme sau mai târziu. Presiunile la nivelul întregii Europe, sub semnul Cadrului European al Calificărilor, merg către specializare mai intensă nu mai vagă. Noile reguli care sunt adoptate de instituțiile Europene chiar în aceste zile, vor intra în vigoare până în 2020. Acele norme solicită o pregătire academică ce cuprinde licență + master pentru psihologie (nivel de formare ISCED 7). Intrarea în vigoare a acestor norme amenință să lase fără obiectul muncii, în aceste condiții, pe toți acei psihologi români care au ales calea exotică a formării prin școli complementare. Cel târziu la acel moment vom înțelege cu toții prețul plătit pentru mersul pe scurtătură și abdicarea de la principiile calității.

Dialogul conducerii actuale a CPR cu universitățile a fost sistematic refuzat. Dacă ar fi dorit cu adevărat un parteneriat cu universitățile, în direcția îmbunătățirii programelor masterale (spre beneficiul întregii comunități de psihologi), conducerea CPR ar fi răspuns pozitiv numeroaselor solicitări venite din partea Consorțiului Universitaria si a MENCS de a rezolva această problemă prin colaborarea dintre universități și asociațiile profesionale. O asemenea propunere directă a fost făcută în numeroase rânduri și refuzată constant. Cererile în acest sens, inclusiv cele venite din partea Ministerului Educației, au fost refuzate și ascunse față de Comitetul Director. Demersurile Consorțiului Universitaria au fost considerate ingerințe în CPR, iar soluțiile și oferta constantă de a discuta au fost prezentate în mod denaturat.

Ce propunem?

Propunem să aliniem formarea profesională în psihologie la modelele internaționale

Prin adoptarea acestor modele dorim să construim punți între domeniul universitar și formatorii extra-universitari și nu o competiție artificială ca în acest moment. Politica conducerii actuale a CPR a fost aceea de a ne învrăjbi în mod artificial, acreditând ideea falsă a două categorii de psihologi (psihologii practicieni vs. psihologii universitari) și antagonizând cele două categorii artificial create. Vă rugăm să spuneți ”NU” acestor provocări.

O schismă în profesia noastră între universități și cei care lucrează în afara universităților nu servește profesiei. Nu uitați că psihologia a fost întotdeauna legată de universități, promovată ca știință de universități și dezvoltată de către universități. Universitățile sunt primele care se reformează, căci simt cel mai puternic presiunea mecanismelor de reglementare europene. La acest moment, universitățile trec prin reforme interne, care ar fi trebuit să se desfășoare împreună cu CPR și cu restul profesiei și nu independent de acestea – din păcate CPR a refuzat sistematic colaborarea. CPR trebuie de asemenea să treacă prin reforme, care nu pot fi realizate independent de universități, dacă vor să fie raționale și durabile.

Milităm de aceea pentru:

  • Introducerea normelor internaționale în timp util, înainte de 2020 când vom avea probabil un termen impus de Comunitatea Europeana prin noua lege a Formării Academice;
  • Dezvoltarea unui parteneriat coerent de însoțire a tinerelor generații pe întreg traseul formării profesionale, un parteneriat al actorilor educaționali academici și non-academici pentru a forma specialiști competitivi pe piața muncii (națională și internațională);
  • Alinierea la competențele profesionale și procedurile de lucru europene într-un mod adecvat posibilităților României, îndeplinind premisele dezvoltării unei profesii onorabile;
  • Construirea unui climat profesional decent și lipsit de conflicte și mașinațiuni, ancorat la realitatea internațională.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți dacă veți dori să sprijiniți demersul nostru, pentru ca împreună să contribuim la reinstalarea democrației și a integrității în CPR. Unul dintre pașii necesari pentru a face din profesia noastră una respectată de către societate și consonantă cu cerințele de formare existente la nivel internațional este alinierea formării complementare în psihologie la practica internațională.


pct-2-var3PUNCTUL 2 din Manifestul Universitaria:

Reducerea numărului de specialități cu drept de liberă practică

România, prin intermediul acțiunilor CPR, se distinge față de celelalte țări europene, nu numai prin cel mai scăzut nivel de pregătire academică (vezi detalierea primului punct din manifest), ci și printr-o îngustare excesivă a domeniului de activitate al psihologilor cu drept de liberă practică. De la început trebuie spus că din întreaga Europă, doar România și Malta au adoptat această politică de reglementare a activității psihologice pe specialități minore. Toate celelalte state europene fie au reglementat doar activitatea psihologică din aria sănătății (psiholog clinician, psihoterapeut) și nu au deloc reglementări pentru restul ariilor, fie au reglementat un număr redus de specializări, cel mai adesea aferente direcțiilor mari din psihologie: clinică, psihoterapie, psihologie organizațională / ocupațională și psihologie școlară. Astfel, dacă media din UE este de patru specialități, în România există nu mai puțin de zece specialități reglementate prin HG 788 din 2005, sau chiar 11, dacă luăm în considerare Hot. Nr. 3 a CPR publicată în MO nr. 161, partea I, din 03.03.2016. Unele dintre aceste specialitățile existente în România sunt unicat în Europa, precum psihologia aplicată în servicii, psihologie judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf sau nou-apăruta specializare în psihologia aplicată în domeniul securităţii publice şi private.

O consecință importantă a fragmentării excesive a activității psihologului în atâtea specialități este faptul că cei mai mulți psihologi cu drept de liberă practică sunt nevoiți să obțină atestatul de liberă practică în mai multe specialități pentru a-și asigura un nivel de trai decent. În aceste condiții există un singur mare pierzător (psihologul cu drept de liberă practică) și cel puțin un mare câștigător (Colegiul Psihologilor din România).

 

DE CE AU DE PIERDUT PSIHOLOGII CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ?

  • pentru că își multiplică cheltuielile către CPR, în funcție de numărul de specialități avute, cu fiecare participare la interviul de atestare / trecere la o treaptă superioară;
  • pentru că își multiplică cheltuielile către supervizori, plătind suplimentar pentru fiecare specializare în care un psiholog dorește să devină autonom, chiar dacă avem de a face cu specializări extrem de înguste, unele unicat în Europa;
  • pentru că își multiplică cheltuielile de formare complementară (la ora actuală CPR solicită doi ani de formare complementară pentru prima specialitate și apoi câte un an suplimentar de formare pentru fiecare specializare suplimentară);
  • pentru că își multiplică cheltuielile de formare continuă (numărul de credite de formare continuă fiind multiplicat în funcție de numărul de specialități avute);
  • pentru că își multiplică cheltuielile către CPR ca urmare a tot felul de taxe precum cea de supervizor sau a unora nou-inventate – taxa de formator, toate acestea, fiind plătite (Atenție!) pentru fiecare specialitate sau chiar pentru fiecare competență din cadrul unui specialități!
  • pentru că tot psihologii ajung să plătească către CPR pentru orice modificare survenită în activitatea lor, cum ar fi taxa de înregistrare de mențiuni pentru adăugarea unei noi specialități în portofoliul de activități din cabinet.

Am dori să subliniem că poziția noastră nu este de a ne opune, în principiu, ideii de specializare. Medicina la rândul ei este un domeniu constituit din multiple specializări precum chirurgie, cardiologie, neurologie etc. Cu o condiție, însă, ca aceste specialități să reflecte o situație existentă la nivel internațional! În medicină se întâmplă acest lucru, însă în cazul specialităților recunoscute de către CPR, multe dintre acestea reprezintă fie specialități unicat la nivel internațional, fie specialități îngustate artificial.

De exemplu, nicăieri în lume un psiholog clinician nu este redus la ideea de a fi un simplu diagnostician. Cel mai adesea activitățile sale cuprind și o parte de intervenție primară, ceea ce presupune competențe de consiliere. De asemenea, orice psiholog organizațional din lumea asta are posibilitatea de a face studii de diagnoză organizațională. La noi s-a inventat o specialitate nouă pentru aceasta, psihologia aplicată în servicii! Această îngustare în exces a competențelor unui psiholog se răsfrânge, din nefericire, nu numai asupra cheltuielilor pe care le au psihologii, ci și asupra veniturilor obținute. Prin înmulțirea artificială a numărului de specialități se restrâng tipurile de servicii psihologice ce pot fi prestate în interiorul fiecăreia dintre acestea. De aceea, nu este de mirare faptul că țări democratice, cu un istoric bogat în ceea ce privește practica psihologică, s-au mărginit la a reglementa un număr restrâns de specialități, de obicei doar trei, oferind psihologilor șansa de a presta servicii psihologice de calitate într-o arie mai largă.

 

CE SOLUȚII PROPUNEM?

  1. Reducerea numărului actual de specialități de la 11 la maximum 7. Chiar dacă șapte specialități înseamnă încă destul de mult față de media europeană, măsura ar reprezenta un prim pas necesar pentru a reduce din povara financiară resimțită de către psihologi și pentru a crește portofoliul de activități care intră în competența lor. Cele șapte specialități ar fi: (a) psihologie clinică și consiliere psihologică; (b) psihoterapie; (c) psihologia muncii și organizațională; (d) psihologie aplicată în transporturi; (e) psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională; (f) psihopedagogie specială; (g) psihologie aplicată în domeniul securității naționale.
  2. Redirecționarea formării complementare dinspre specialități înguste către direcțiile aplicative (specialități majore. La ora actuală, standardele de formare din CPR solicită dovezi de formare complementară din partea psihologilor pentru fiecare specialitate în parte. Să luăm exemplul unui psiholog cu drept de liberă practică în trei specialități: psihologia muncii, psihologia aplicată în transporturi, respectiv psihologia aplicată în domeniul securității naționale. Acesta, conform ultimelor reglementări ale CPR, trebuie să facă dovada existenței unei formări complementare pentru fiecare dintre aceste specialități, ceea ce presupune 4 (dacă se rezumă să nu promoveze dincolo de treapta de psiholog practicant autonom) până la 6 ani de formare complementară după finalizarea licenței. Asemenea reglementări sunt excesive din cel puțin două motive: (i) aceste specialități sunt înrudite, iar multe dintre particularitățile unor specializări focalizate (cum este aceea de psihologie aplicată în transporturi) ar putea fi clarificate pe parcursul supervizării profesionale, etapă obligatorie în devenirea oricărui psiholog; (ii) acest exces de formare complementară se află în contradicție cu ideea formării continue, pe parcursul întregii activități profesionale, singura menită să răspundă unor nevoi punctuale de dezvoltare profesională (de ex. evaluarea clinică a copiilor cu CES nu este o specializare, ci un domeniu în care un clinician ar putea decide să dobândească mai multe competențe). Dacă ideea noastră ar fi implementată, s-ar ajunge la situația de a avea chiar mai puțin de șapte trasee de specializare aprofundată, păstrându-le doar pe acelea direct compatibile cu tendințele europene (clinică, psihoterapie, organizațională etc.).

Ambele soluții propuse ar oferi psihologilor mai multă flexibilitate în conturarea traseului lor profesional, ar contribui la lărgirea portofoliului de activități psihologice pe care le pot desfășura și ar conduce simțitor la reducerea poverii financiare resimțite.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți dacă veți dori să sprijiniți demersul nostru, pentru ca împreună să contribuim la reinstalarea democrației și a integrității în CPR. Unul dintre pașii necesari este de a elimina tendința CPR de a promova specializări înguste. Așa cum am arătat, perpetuarea acestei politici conduce la venituri mai mici și cheltuieli mai mari pentru psihologi, însemnând o condamnare pe termen lung la subzistență. A venit timpul să schimbăm aceste lucruri!


pct-3PUNCTUL 3 din Manifestul Universitaria:

Eliminarea restricțiilor artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică cum ar fi cele aplicate în prezent psihologilor clinicieni

România, prin intermediul acțiunilor conducerii CPR, se distinge față de celelalte țări europene, nu numai prin cel mai redus portofoliu de competențe într-o anumită specialitate (vezi Pct. 2 din manifest), ci și printr-o politică sistematică de restrângere artificială a competențelor din interiorul unei specialități. Cel mai elocvent exemplu este acela al psihologului clinician, asupra căruia ne vom focaliza în textul de față, deși unele limitări sunt întâlnite și în cadrul altor specialități.

La baza politicii sistematice a CPR de a restrânge artificial competențele psihologului clinician se regăsește înlocuirea fondului (abilitățile și experiența profesională) cu forma (certificarea, timbrul). Din această afacere cei mai șifonați au ieșit psihologii clinicieni salariați (bugetari), însă nici psihologii clinicieni din cabinete individuale sau societăți civile profesionale nu au fost prea mult menajați.

Timbrul, nu competența și expertiza, a devenit instrumentul de lucru care permite sau interzice unei categorii profesionale să-și exercite profesia. Cum altfel să interpretăm situația aberantă în care avizul sau raportul de evaluare emis de un psiholog principal cu 20 de ani de experiența dintr-un spital de psihiatrie  este considerat nul conform normelor CPR?

Certificarea formală, prin cursuri complementare sau continue, a devenit măsura ce anulează anii de experiență profesională ai psihologilor specialiști sau principali. În fiecare an, prin impunerea unor standarde de așa-zisă calitate, psihologii clinicieni sunt forțați să opteze între a renunța, pe rând, la câte o competență din portofoliul lor sau de a plăti formări costisitoare obligatorii pentru a putea continua să facă astfel de evaluări. S-a întâmplat cu evaluările clinice către instanțe, cedate unei noi categorii de beneficiari – „experții” psihologi. S-a continuat cu restricționarea dreptului de a face evaluări pentru tulburări din spectrul autist, respectiv ADHD. Urmează evaluarea traumei, alienarea parentală etc.

Să fie oare grija pentru calitatea serviciilor prestate în spatele acestor măsuri? Ne îndoim, pentru că nicăieri în lume psihologul clinician nu este condiționat de absolvirea unor cursuri pentru a face evaluări în aria copiilor cu tulburări de spectru autist sau a copiilor cu ADHD, nici a traumei. Desigur, cursurile de formare continuă sunt binevenite, dar ele ar trebui să reprezinte o opțiune pentru psihologi în funcție de cazuistica și interesul lor, nu o impunere pentru a rămâne pe piață.

Suntem convinși, mai degrabă, că această confiscare selectivă a unor competențe și atribuții profesionale ale psihologilor clinicieni are în spate același mecanism financiar devoalat și în celelalte intervenții ale noastre. Doar că această dată vorbim de cel puțin doi câștigători: Colegiul Psihologilor din România, respectiv Institutul de Psihologie Judiciară (IPJ). Mai mult, prin simplul fapt, că atât în conducerea CPR, cât și a IPJ, se regăsește aceeași persoană, cât și ținând cont de poziția de monopol a IPJ în afacere, am putea afirma că ne aflăm în fața celui mai grav caz de conflict de interese din istoria Colegiului Psihologilor din România. IPJ a inventat, printre altele, titulatura de expert psiholog, înșelătoare prin denumire (deoarece pot aspira la această titulatură inclusiv psihologii practicanți în supervizare) și fără pereche la nivel internațional. Ne este teamă să glumim pe această temă, dar este posibil să vedem în curând titulaturi noi precum aceea de expert consilier sau expert psihoterapeut. Faptul că nici acestea nu există la nivel internațional nu ar trebui să constituie o piedică pentru IPJ, cum nu a fost nici până în prezent.

 

CE PROPUNEM?

Eliminarea restricțiilor artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică

Competența profesională, experiența profesională, renumele din comunitatea profesională, respectarea standardelor etice și gradul de satisfacție al clienților ar trebui să constituie singurele criterii care să contureze serviciile psihologice pe care le poate presta un psiholog clinician în specialitatea sa. Prin analogie, nu credem că psihoterapeuților autonomi le-ar conveni ca alte criterii precum timbrele profesionale sau obligativitatea de a urma anumite cursuri să fie cele care dictează dacă pot oferi sau nu serviciile lor. Atunci de ce să le cerem astfel de lucruri psihologilor clinicieni?

România, așa cum detaliat deja la Pct. 2 din Manifest, oferă oricum cel mai restrâns portofoliu de competențe unui psiholog din cauza existenței unei politici de specializare îngustă. În aceste condiții a restrânge artificial și mai mult dreptul de liberă practică reprezintă o condamnare pe termen lung la subzistență. Psihologii clinicieni se împart acum în două categorii: cei care au acceptat să plătească formări costisitoare în speranța obținerii unui avantaj competitiv față de colegii lor (pentru că hârtiile le oferă exclusivitate pe moment în prestarea unui anumit serviciu) și cei forțați să-și restrângă activitatea profesională pe măsură ce conducerea CPR inventează o competență (exclusivitate) nouă. Pe termen lung, ambele categorii sunt însă pierzătoare. Pe lângă riscul antagonizării relațiilor interpersonale, în timp, cel dintâi grup va deveni tot mai numeros, până la momentul în care toată lumea va avea hârtia pe care nicio altă țară nu o cere. Numai că în acel moment nu va mai exista avantajul conferit acum, pentru că piața se va regla, ca întotdeauna, pe baza raportului cerere-ofertă. Atunci ofertanții vor fi mult mai mulți decât în prezent. În schimb, atât acum cât și în viitor, va exista un mare câștigător – IPJ-ul. Acesta, prin influența directă pe care o manifestă la vârful CPR, va propune noi competențe artificiale, va inventa noi nevoi de formare și se va auto-nominaliza prin intermediul CPR, ca singurul furnizor oficial recunoscut în aria clinică (vezi cazul alienării parentale etc.).

Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți dacă veți dori să sprijiniți demersul nostru, pentru ca împreună să contribuim la reinstalarea democrației și a integrității în CPR. Unul dintre pașii necesari este de a elimina restricțiile artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică. A venit timpul să schimbăm aceste lucruri!


logo-manifestul-universitaria-democratie-in-cprDacă doriți să susțineți demersul nostru,
vă rugăm să diseminați acest mesaj colegilor
voștri și să militați activ pentru aceste idei.

Apreciem orice feedback și dorință de
colaborare la adresa de email:
newsletter@psihologieromania.ro

SEMNATARI (în ordine alfabetică):

Prof.univ.dr. Eugen Avram, Universitatea din București
Prof.univ.dr. Ticu Constantin, Universitatea A.I.Cuza din Iași
Prof.univ.dr. Ion Dafinoiu, Universitatea A.I.Cuza din Iași
Prof.univ.dr. Daniel David, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Prof.univ.dr. Dragoș Iliescu, Universitatea din București
Prof.univ.dr. Mircea Miclea, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Prof.univ.dr. Cătălin Nedelcea, Universitatea din București
Prof.univ.dr. Florin Alin Sava, Universitatea de Vest din Timișoara