FÂNTÂNA WALLACE, CONSTANȚA: 150 de ani de când Sir Richard Wallace oferă apă gratuită lumii prin Bunătate, Simplitate, Caritate şi Sobrietate!

INSIDER: ⛲ FÂNTÂNA WALLACE – O POVESTE PARIZIANĂ CARE A AJUNS ȘI LA CONSTANȚA – În Parcul Arheologic din Constanța se află un monument discret, dar cu o poveste fascinantă: Fântâna Wallace, un model celebru născut la Paris în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Povestea începe în timpul războiului franco-prusac, în anii 1870–1871. Parisul era asediat, rețeaua de alimentare cu apă fusese afectată, iar apa potabilă devenise greu de procurat și foarte scumpă. În acele vremuri dificile, Sir Richard Wallace (1818–1890), un filantrop britanic și colecționar de artă, a decis să sprijine populația orașului.

Pe lângă alte acțiuni caritabile, acesta a finanțat construirea unor fântâni publice din care oamenii să poată bea apă gratuit. Astfel au apărut celebrele Fântâni Wallace, devenite ulterior unul dintre simbolurile Parisului.

Modelul a fost conceput după indicațiile lui Richard Wallace și realizat de sculptorul francez Charles-Auguste Lebourg. Filantropul a finanțat 50 de fântâni, dintre care 30 au fost instalate la Paris. Patru femei, patru virtuți și patru delfini. Cel mai cunoscut model este cel cu patru cariatide, asemenea celui din Constanța.

Ansamblul original are aproximativ 2,71 metri înălțime și cântărește circa 610 kilograme. Cele patru figuri feminine sunt dispuse simetric, orientate către cele patru puncte cardinale, și susțin cu brațele partea superioară a fântânii. Ele simbolizează patru virtuți:🌿Bunătatea; 🌿 Simplitatea; 🌿 Caritatea; 🌿 Sobrietatea. Cupola este decorată cu patru delfini, iar întregul ansamblu este realizat din fontă, într-un stil inspirat de arta clasică. A existat și un model mai puțin cunoscut, montat pe perete, decorat cu o naiade, o nimfă a apelor, din gura căreia curgea apa.

Constanța a avut două Fântâni Wallace! Puțini știu că, în perioada interbelică, orașul nostru se bucura de două asemenea construcții. Una era amplasată pe Bulevardul Elisabeta, în apropierea Casei Pariano, actualul Muzeu „Ion Jalea”. Existența ei este documentată într-o fotografie din februarie 1929. Cea de-a doua se afla în Piața Ovidiu, pe latura de nord, fiind surprinsă în fotografii realizate după anul 1940. Nu se cunosc cu exactitate anii în care au fost instalate și nici împrejurările în care au dispărut.

Fântâna Wallace pe care o admirăm astăzi în Parcul Arheologic a fost achiziționată de Primăria Constanța și amplasată în locul unui vechi havuz, aflat în fața fostului Cerc Militar. Acest havuz exista încă de la începutul secolului XX. Clădirea Cercului Militar a fost demolată în anii ’60, iar zona a fost transformată prin construirea actualului sediu administrativ al orașului și amenajarea parcului. Astăzi, Fântâna Wallace continuă să aducă în peisajul Constanței o parte din eleganța arhitecturii europene și amintește de o perioadă în care frumusețea urbană se îmbina cu grija pentru comunitate.

💙 Data viitoare când treceți prin Parcul Arheologic, opriți-vă câteva clipe în fața Fântânii Wallace. Cele patru cariatide nu sunt doar elemente decorative, ci păstrează povestea unui gest de generozitate care a traversat timpul și granițele.

📍 Parcul Arheologic, Constanța. Constanța merită descoperită, poveste cu poveste!” SURSA

N.R.: „Fântânile Wallace nu au fost aduse de Sir Richard Wallace personal în toată lumea, însă modelul lor a devenit atât de faimos încât au fost răspândite la nivel global, existând astăzi peste 150 de exemplare în afara Parisului, în aproximativ 20 de țări. Europa: # Marea Britanie: În Londra (una se află chiar în faţa muzeului The Wallace Collection) şi în Lisburn (Irlanda de Nord, unde Wallace a deținut funcții politice). # Spania: În Barcelona (câteva exemplare rămase de la Expoziţia Universală din 1888). # Franța (în afara Parisului): Bordeaux, Marsilia, Toulouse, Nantes şi Reims. # Georgia (Tbilisi), # Italia (Pontremoli), # Germania (Burscheid). America de Nord şi de Sud: # Canada: Montreal, Quebec City şi Granby. # Brazilia: Rio de Janeiro (deține 6 fântâni) şi Recife. # Uruguay: Montevideo (unde se găsesc 6 exemplare). Asia și restul lumii: # China: În Beijing și Macao. # Israel: În lerusalim. # Insulele Caraibe: În St. George’s (Grenada).

Fântâna din Constanţa este aşadar o parte dintr-o rețea globală de monumente istorice dedicate accesului public şi gratuit la apă potabilă, concepute inițial ca adevărate opere de artă stradală.

Primele două modele (modelul mare și modelul aplicat) au fost concepute şi finanţate de Sir Richard Wallace. Celelalte două modele au fost create în urma succesului predecesoarelor lor, inspirate de aceleaşi stiluri, iar asemănarea este evidentă. Modelele mai recente nu sunt la fel de puternic ancorate în idealurile estetice ale lui Wallace, conform cărora, în adevăratul stil renascentist, acestea ar trebui să fie utile, frumoase şi simbolice, pe lângă faptul că ar trebui să fie adevărate opere de artă.

Model mare (dimensiuni: 2,71 m, 610 kg) – Modelul de mari dimensiuni a fost conceput de Sir Richard Wallace şi a fost inspirat de Fântâna Inocenţilor. Pe o fundație din piatră de Hauteville se află un piedestal octogonal pe care sunt fixate patru cariatide cu spatele întors şi cu brațele susținând o cupolă ascuțită decorată cu delfini.

Apa este distribuită într-un firicel subțire care iese din centrul cupolei şi cade într-un bazin protejat de un grilaj. Pentru a facilita distribuția, două cupe de fier placate cu oțel, atasate de fântână cu un mic lanţ, erau la dorința băutorului, rămânând mereu scufundate pentru curățenie. Aceste cupe au fost îndepărtate în 1952 „din motive de igienă”, la cererea Consiliului de Igiená Publică.

Model montat pe perete (dimensiuni: 1,96 m, 300 kg) – Celălalt model al lui Sir Richard. În mijlocul unui fronton semicircular, capul unei naiade suflă un firicel de apă care cade într-un bazin aşezat între doi pilaştri. Două pocale permiteau băutura apei, dar au fost retrase în temeiul legii din 1952 citate mai sus. Acest model, cu costuri mici de instalare, trebuia să fie format din mai multe unități de-a lungul pereților clădirilor cu puternică orientare umanitară, de exemplu spitalele. Nu a fost cazul şi acestea nu există și astăzi, cu excepția unuia situat pe strada Geoffroy Saint-Hilaire.

Model mic (dimensiune: 1,32 m, 130 kg) – Acestea sunt nişte fântâni simple cu buton, pe care le puteți găsi în pieţe şi grădini publice și sunt marcate cu Sigiliul Parisian (deşi cea instalată în Place des Invalides nu are acest sigiliu). Sunt familiare mamelor care îşi aduc copiii la joacă în numeroasele parcuri mici din Paris. Măsurând doar 1,27 m şi cântărind 113 kg, acestea au fost comandate de primarul Parisului mai des decât modelele lor mai mari.

Modelul colonadei (dimensiuni: 2,50 m, puţin peste 500 kg) Acest model a fost ultimul realizat. Forma generală seamănă cu cea a Modelului Mare, iar cariatidele au fost înlocuite cu coloane mici pentru a reduce costul de fabricaţie. De asemenea, cupola era mai puţin ascuțită, iar partea inferioară mai curbată. Deşi au fost fabricate 30 dintre acestea, astăzi mai există doar două, una pe Rue de Rémusat şi cealaltă pe – Avenue des Ternes.

Majoritatea celor 100 de fântâni Wallace de dimensiuni mari din Paris sunt încă funcționale şi distribuie apă potabilă. Inițial create pentru a oferi apă potabilă gratuită locuitorilor cu venituri mici şi fără locuinţe, fântânile fac acum parte dintr-o reţea de peste 1.200 de puncte publice de apă gestionate de furnizorul municipal de apă, Eau de Paris.

Fântânile funcționează între 15 martie şi 15 noiembrie (riscul de îngheț în timpul lunilor de iarnă ar pune în pericol instalațiile sanitare interne), sunt întreținute periodic şi sunt revopsite la fiecare câțiva ani.”

ARHIVĂ: HARRY POTTER, TIRASPOL: Studenții aruncă monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene! ∆∆∆∆∆ SALZBURG, AUSTRIA: Fântâna Fecioarei Maria cu figura dublă a Madonei cu semiluna şi coroana de stele – una privind spre cer, iar cealaltă, spre pământ – împrăştie apa din sâni ∆∆∆∆∆ PIAȚA CENTRALĂ, CRAIOVA: Fântâna cu Naiade – instalație artistică urbană & oază de răcoare pentru cei cu aripi! ∆∆∆∆∆ BUTAFORIE: Fontana di Trevi, adusă la Bucureşti ∆∆∆∆∆ TORTUL LUI BUCUR: De la cioban la cofetar de mall. Diabetul la oaie sau cum fac oile diabet! ∆∆∆∆∆ SACRILEGIU: O „baie de sânge” în Piaţa Universităţii. Nu e Revoluţie, nici Mineriadă. HBO îşi face reclamă! ∆∆∆∆∆ ZEN LA 175M: „Fie ca armonia să urce din cugetele noastre precum apa din această limpede fântână…” ∆∆∆∆∆ SIMFONIA APEI: În fântâna lui Ceaușescu, Firea și Apa Nova sărbătoresc Centenarul ∆∆∆∆∆ APA NOVA – ULTIMUL VALS: „La revedere” călduros spectacolelor Simfonia Apei din Piața Unirii din București.” Sperăm că nu, „Adio”!

8 noiembrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

BEBELOS PUFOS: Puiul de pinguin regal, la vârsta de un an, cântărește deseori mai mult decât părinții care îl hrănesc – înainte să învețe să pescuiască singur!

INSIDER: „👑🐧 O familie KING, acasă în sălbăticia din South Georgia.

Pinguinii regali sunt a doua cea mai mare specie de pinguini din lume, atingând aproximativ 85–95 cm înălțime. Puii rămân în colonie inclusiv peste iarnă, într-un climat în care temperaturile pot coborî sub −10°C, iar viscolul și vânturile violente fac parte din viața insulei. ❄️🤍

PS nu există AI sau Photoshop în pozele noastre, totul e NATURAL, poze făcute cu telefonul.” SURSA

INSIDER 2: „Par niște ursuleți îmbrăcați în haine prea mari, dar sunt puiuți de pinguin regal! 🐧🤎

„Blănița” lor este, de fapt, un strat des de puf brun, care păstrează căldura, dar nu este impermeabil. Până când îl înlocuiesc cu pene potrivite pentru înot, nu pot pleca în ocean să-și caute singuri hrana.

Așa că depind de părinți aproximativ 10–13 luni. Ambii părinți îi hrănesc, întorcându-se din larg cu mâncare pentru ei. Aproape un an de răbdare și grijă, până când puiuțul este pregătit să înfrunte singur oceanul. 🥹🌊

Iar eu abia rezist să nu fotografiez fiecare ghemotoc de puf! 🤎” SURSA

INSIDER 3: LUCRURI FASCINANTE DESPRE PINGUINI – Au toată viaţa acelaşi partener, iar masculii clocesc ouăle. Pinguinii sunt prietenoşi cu oamenii. Aceste păsări acvatice, incapabile de zbor, trăiesc în emisfera sudică şi, contrar percepţiei comune, nu toate sunt nişte creaturi mici, în alb şi negru. De dimensiuni variate, cu un aspect alb-negru sau chiar cu un colorit bogat, pinguinii sunt nişte vietăţi extrem de simpatice, pe care toată lumea le îndrăgeşte. Graţie aspectului lor adorabil, au devenit subiect de filme, de la documentare, la cele de desene animate, precum „Happy Feet”, „Madagascar”, „Pinguinii domnului Popper”, „Calea împăratului”, „Mumble, cel mai tare dansator” ori „Cu toţii la surf”.

Iată câteva lucruri interesante despre această pasăre incapabilă de zbor.
1. Toate cele 17 specii de pinguin cunoscute trăiesc exclusiv în emisfera sudică. (N.R: o singură specie, pinguinul Galapagos, se găseşte la nord de ecuator)
2. Cu o înălţime de circa 1,20 metri şi o greutate ce poate atinge 45 kilograme, pinguinul imperial este cel mai înalt dintre toate speciile. Vieţuieşte în Antarctica, unde se scufundă pentru a se hrăni cu peşti şi crustacee. Cel mai mic este pinguinul pitic, cu o înălţime de doar 40 de centimetri şi o greutate de până un kilogram.
3. Cel mai rapid este pinguinul Gentoo, despre care se pune că înoată cu o viteză ce poate atinge 36km/h.
4. Coloritul pinguinilor este o chestiune ce ţine de camuflaj: spatele negru îi ajută să se ascundă în adâncul întunecat al oceanului, evitând, astfel, prădători precum focile, iar pieptul alb îi ajută să treacă neobservaţi pe suprafaţa lucioasă a apei.
5. Fosilele descoperite atestă că primele specii de pinguin au apărut în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, ceea ce înseamnă că un strămoş al păsării de astăzi a supravieţuit evenimentului ce a provocat dispariţia dinozaurilor.
6. Pinguinii înghit o cantitate mare de apă sărată în timp ce vânează peşti, însă glanda supraorbitală – situată deasupra ochilor, filtrează sarea, astfel încât aceasta să nu ajungă în sânge. Mai apoi, o elimină prin ciocuri ori prin strănut.
7. Spre deosebire de celelalte surate înaripate, care pierd câteva pene, pinguinii năpârlesc total, noul penaj apărând după circa două-trei săptămâni.
8. Cu excepţia a două specii, toate celelalte trăiesc în colonii foarte mari, formate din circa 1.000 de păsări.
9. Majoritatea speciilor sunt fidele şi aleg să se împerecheze cu acelaşi partener în fiecare sezon. Mai mult decât atât ele preferă să îşi amenajeze cuibul în acelaşi loc, în unele situaţii pinguinii revenind la locul în care au venit pe lume.
10. Mascului este cel care se ocupă ce clocitul ouălor, în timp ce femelele se ocupă de vânătoare. El stă în poziţie verticală şi ţine oul sub picioare, într-o încreţitură a abdomenului, transferând căldura corpului către ou.
11. Deşi urechile nu sunt vizibile, pinguinii au un auz foarte fin, putând recunoaşte cu uşurinţă în colonie strigătul partenerului.” SURSA

CONTINUARE

7 noiembrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

SECTOR 6: Casa Memorială Alexandru Țipoia – o donație refuzată de stat & istoria a trei generații de artişti care nu au loc în patrimoniul național

INSIDER: „Sectorul 6 adăpostește o mică bijuterie! Este vorba despre casa memorială pictor Alexandru Țipoia.

Alexandru Țipoia (1914-1993) este unul dintre artiștii plastici majori ai României și printre cei mai importanți ai generației sale, a celor născuți în preajma Primului Război Mondial, dar a cărui operă, comparativ cu cea a colegilor săi Ciucurencu, Baba sau Țuculescu, este prea puțin cunoscută publicului larg.

Veți putea regăsi în opera marelui pictor mici aspecte de viață bucureșteană pentru că Alexandru Țipoia a simțit cu mare sensibilitate frumusețea caracteristică a Bucureștilor, farmecul și „parfumul“ vechilor cartiere pe care le-a cercetat cu ochiul pasionat al celui care vede dincolo de aparențe.

Casa memorială este susținută de Fundația Țipoia & Tzipoia și poate fi vizitată în baza unei programări – Adresa este Strada Lt. Aviator Gh. Caranda nr.79, Sector 6, București.” SURSA

INSIDER 2: „În cei 85 de ani de existență, casa Muzeului ,Pictor Alexandru Țipoia” a adăpostit patru generaţii ale familiei, ultimele trei fiind de artişti Alexandru Tipoia (1914-1993), George Tzipoia (1945) şi Diana Tipoia (1975).

Aici puteţi admira operele pictorului Alexandru Țipoia, alături de alte obiecte de o deosebită valoare culturală și istorică. Soții Victoria şi George Țipoia vă vor ghida cu pasiune printre aceste mărturii ale unor vremuri şi evenimente memorabile, oferindu-vă detalii fascinante despre fiecare exponat. Merită cu siguranță să vă rezervați timp pentru o astfel de vizită!”

INSIDER 3: „Casa Memorială – Muzeu „Alexandru Țipoia” – Am întâlnit multe feluri de muzee până acum. Clasice, în aer liber, imersive, interactive, virtuale și câte or mai fi fost, dar un muzeu la cheie chiar nu mai văzusem până acum.

Cam ăsta e statutul actual al acestui loc, un muzeu complet, care găzduiește o impresionantă colecție de artă, în general creații ale artistului Alexandru Țipoia, dar și o serie de obiecte personale ale acestuia. Un muzeu construit și îngrijit în totalitate de către urmașii artistului.
Cei care în urmă cu 15 ani i-au făcut statului român și prima ofertă de donație. Stat român care n-a zis niciodată nu unei asemenea oferte, dar care, în stilu-i caracteristic, s-a împiedicat de fiecare dată în drumul spre încheierea unui acord final cu strângere de mână.

Înțeleg că în momentul ăsta, suntem în mai 2025, există o serie de discuții ajunse la un nivel avansat și chiar spre finalizare prin care statul român e foarte aproape de a prelua în custodie deplină acest spațiu. Dar cum înțeleg că astfel de discuții au mai avut loc, personal eu aș rămâne rezervat. Pentru că mai e ceva. Dincolo de comportamentul uneori labil al statului român atunci când se uită în ochii tăi și-ți promite ceva, mai e și momentul ăsta din calendar. Ce ziceam mai devreme, suntem în mai 2025. Urmează niște alegeri care au potențial de a reseta binișor ceea ce am putea numi la modul general aparatul de stat. Viziunea culturală, asta dacă va exista o viziune, e posibil să capete noi valențe, rămâne de văzut în ce măsură universul muzeistic va avea de suferit sau, dimpotriva, va fi beneficiar al acestor noi posibile direcții. Rămânem optimiști, dar și vigilenți.
Tocmai de-aia am să trec acum direct la concluzie.

Mergi și vizitează muzeul Țipoia.

Și n-am pus semnul exclamării la final doar ca să nu pară că țip la tine. Dar ia asta ca pe o recomandare puternică.

Mergi și vizitează muzeul ăsta acum sau pe cât posibil cât mai repede. S-ar putea să ajungă, și el chiar are toate șansele să ajungă, oficial muzeu, să intre în circuitul public de vizitare și să rămână al nostru pentru totdeauna. Dar dacă nu se va întâmpla totuși lucrul ăsta, din orice fel de motive i-ar sta în spate, e posibil ca acest loc, în forma actuală, să nu mai reziste foarte mult.

Urmașii acestui artist au făcut și fac în continuare niște eforturi considerabile. Iar devotamentul lor pentru acest crez, al înfăptuirii acestui muzeu, merită pe deplin aprecierea și respectul nostru. Doar că lupta asta a lor nu poate dura la nesfârșit.

Și mai e ceva. De ce cred că muzeul ar merita văzut acum, cât mai repede. Ba tocmai pentru că el poate chiar va fi preluat în mod oficial de către statul român. Când însă va avea un cu totul alt regim de vizitare. Acuma ai ocazia și privilegiul să descoperi locul cu ajutorul oamenilor care chiar au trăit în casa asta. Sunt cei care l-au cunoscut în mod direct pe Alexandru Țipoia și de la care poți afla în mod direct povestea nefiltrată a unui artist pe nedrept marginalizat în tagma artiștilor români.
De ce marginalizat, de ce mai mult decât pictor, cât de mare e sau ar fi putut ajunge Țipoia ca artist, uite astea sunt lucruri pe care te las să le descoperi chiar la el acasă. Și o să ai destule de descoperit.

Dar nu oricum, nu oricând. Va trebui să-ți faci o programare. Fie online, fie la telefon. Ai ambele variante disponibile pe site-ul dedicat acestui muzeu. Ca de altfel și multe alte informații legate de acest loc. Gazdele tale vor fi chiar fiul artistului, e vorba de George Tzipoia, împreună cu soția sa, Gloria Victoria Tzipoia. Ei sunt cei care îți vor oferi un tur complet al acestui muzeu pentru care nu vei plăti bilet. Poți face însă ulterior o donație în contul fundației care le poartă numele. Și drăguț ar fi să faci. Sau poți cumpăra unul – sau mai multe – dintre albumele dedicate artistului Țipoia, am înțeles că toate au același preț, de 80 de lei.

Muzeul se află în Drumul Taberei, cam la 10-15 minute de mers pe jos de la stația de metrou Orizont. Poți face liniștit câte poze vrei tu cu telefonul.” SURSA

N.R.: „Scurt istoric al Casei Memoriale Alexandru Tipoia – Casa Memorială Alexandru Ţipoia este situată în Bucureşti, pe strada Lt. Aviator „Gheorghe Caranda” nr. 79, şi a aparținut pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993) şi familiei sale. La 25 de ani de la moartea artistului, pe 4 noiembrie 2019, Fundaţia Țipoia & Tzipoia a inaugurat această casă ca muzeu memorial dedicat pictorului.

Deschiderea Casei Memoriale a fost rezultatul eforturilor îndelungate ale familiei artistului, în special ale fiului său George Țipoia şi ale soției Victoria Gloria Țipoia, care au muncit peste două decenii pentru a reda României opera lui Alexandru Tipoia. Fundaţia Țipoia &Tzipoia a organizat şi o expoziție omagială la Biblioteca Academiei Române în ianuarie 2020, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea pictorului.

Casa Memorială găzduieşte acum o colecție impresionantă de lucrări de artă din diferite perioade de creaţie ale lui Alexandru Țipoia, precum şi obiecte personale care vorbesc despre viața şi activitatea artistului. Muzeul este un loc unic în Bucureşti dedicat memoriei şi operei unui mare pictor român, Alexandru Ţipoia, care din păcate a fost prea puțin cunoscut publicului larg în timpul vieţii.” DETALII

ARHIVĂ: DESCOPERĂ: În Muzeul Dr. George Severeanu, doar o parte dintre artefacte sunt expuse la vedere. Restul trebuie descoperite prin sertare! ∆∆∆∆∆ VICTOR BABEȘ: Viață dedicată bacteriologie și patologiei. A ales România și a ratat premiul Nobel! ∆∆∆∆∆ GEORGE BACOVIA: Un calendar îngălbenit și un ceas încremenit păstrează momentul trecerii în Plumb! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ TUDOR ARGHEZI: “Mărțișor” în formă de cruce. “Mă chemi din depărtare și te-ascult, / N-am să te fac pierdut-o, să mă aștepți prea mult…” ∆∆∆∆∆ CASE MEMORIALE 2 ÎN 1: Liviu Rebreanu vecin de palier cu Ion Minulescu. Amândoi decedați în 1944! ∆∆∆∆∆ CASA MEMORIALĂ GEORGE CĂLINESCU: “Doar REBU vine regulat să lase chitanțe și, din când în când, turiști rătăciți!”

6 noiembrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

CASA-MUZEU PUȘKIN, CHIȘINĂU: Aici a locuit poetul rus timp de trei ani în timpul exilului său în Basarabia pentru a evita deportarea în Siberia după ce a publicat Odă Libertății

INSIDER: „Casa-muzeu „A. S. Pușkin” din Chișinău este interesantă nu numai pentru că poetul rus Aleksandr Sergheevici Pușkin a locuit acolo în timpul exilului său în Basarabia, ci și pentru că muzeul reconstituie o perioadă în care orașul era un spațiu traversat de idei politice și culturale venite din diferite părți ale Europei. Pușkin a sosit la Chișinău în septembrie 1820, la vârsta de 21 de ani, după ce autoritățile imperiale ruse l-au îndepărtat din capitală și l-au trimis în sudul imperiului. A rămas în Basarabia până în 1823, deși nu a locuit tot timpul în aceeași casă și nici exclusiv în Chișinău.

În timpul șederii în Basarabia, Pușkin a început să lucreze la poemul „Țiganii” (Цыганы), publicat în 1827. Poemul prezintă povestea lui Aleko, un om care părăsește societatea pentru a trăi alături de o comunitate de romi, dar care nu reușește să renunțe la propriile concepții despre iubire și libertate.

Clădirea a fost inițial o casă de raport a negustorului Ivan Naumov, însă înainte de acesta, proprietatea ar fi aparținut bunicului astronomului Nicolae Donici, de la care Naumov ar fi cumpărat-o.” SURSA

N.R.: „Aleksandr Sergheevici Puşkin (în rusă Александр Сергеевич Пушкин) n. 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus – d. 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila şi satira – asociate cu literatura rusă şi influențând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Puşkin provenea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovici Puşkin (1767-1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775-1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744-1807) şi a soţiei lui, Maria Alexeievna Puşkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puskin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înființată la Tarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817, când se stabileşte la Petersburg şi devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem. În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan şi Ludmila. Poetul devine incomod din pricina popularității şi scrierilor lui antidespotice – manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823.

După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o şi obţine. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalia Goncearova, ale cărei trăsături fizice distinctive reflectau standardele clasice de frumuseţe ale epocii. Avea un chip cu un profil fin, descris adesea ca o ,statuie antică”. Era brunetă, avea ochii verzi (sau gri-verzui în funcție de lumină) și o piele de o albeață impecabilă, de porţelan. Natalia avea o talie extrem de subțire (de tip „viespe”) şși umeri delicați. Portretele vremii o înfățişau adesea în rochii de bal elegante, cu umerii goi, scoțându-i în evidență silueta zveltă şi grațioasă. Era o femeie neobişnuit de înaltă pentru acea perioadă (în jur de 1,75 m). Acest lucru crea un contrast vizibil când se afla lângă Puşkin, care era considerabil mai scund decât ea (măsura aproximativ 1,66 m), motiv pentru care poetul evita uneori să stea direct lângă ea la baluri.

Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniţi, dar Puşkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiați.

Puşkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) şi Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Contesă de Merenberg.

Opere reprezentative: Ruslan şi Ludmila (1820), Boris Godunov (1825), Evgheni Oneghin (1832), Fata căpitanului (1836), Dama de pică (1834 proză), Călareţul de aramă (1833), etc.

Casa Puskin din Chișinău a devenit statut muzeu pe 10 februarie 1948. În muzeu sunt expuse materiale referitoare la viaţa poetului din Chişinău – tablouri, printuri, obiecte a artei decorative de la sfârșitul secolului XVIII-lea – începutul secolului XIX, sculpturi, precum şi ediții ale operelor sale scrise în Basarabia.

Se consideră că în lume s-au păstrat până momentul actual doar 2 case, în care a locuit Puşkin, una dintre ele fiind cea de la Chişinău, iar cealaltă în Sankt Petersburg, Rusia – The Pushkin Apartment Museum (Naberezhnaya Reki Moyki, nr. 12), apartamentul din fostul conac al prinţilor Volkonski unde a locuit între 1836 şi 1837 şi unde a încetat din viaţă în urma unui duel.

📍ADRESA: Strada Anton Pann 19, Chişinău, Republica Moldova. Program: marți – duminică 10-16

4 noiembrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

AMSTERDAM, OLANDA: „Cuplul olandez care se sărută” – de la suvenir de buzunar, la monument XXXL!

INSIDER: „Cuplul olandez care se sărută”, XXXL – Westpoort, Amsterdam. Statuile mari sunt amplasate de-a lungul Canalului Marea Nordului. Modelul pentru statui este un suvenir olandez al lui Trophee în albastru de Delft, de dimensiuni mult mai mici.. Zaandam, Netherlands 🇳🇱” SURSA

H.R.: Couple XXXL (Kussend Paar), amplasată în zona Westpoort / Hempontplein din Amsterdam, Olanda. Sculptura a fost realizată de artistă Saske van der Eerden în anul 2017. Este confecționată din epoxy și are un design inspirat de celebra ceramică alb-albastră de Delft (Delftware), înfățişând un cuplu în haine tradiționale olandeze care se sărută. Măsoară aproximativ 10 metri înălțime şi cântărește în jur de 6.700 kg.

📍Locație: Este situată de-a lungul canalului Noordzeekanaal, în apropierea terminalului de bac Hempont, fiind un punct de reper cunoscut pentru turişti şi biciclişti. Sculpturile sunt situate de-a lungul Ankerweg, (Noul) Hemweg face parte dintr-o rută rapidă de biciclete între centrele Amsterdamului şi Zaandam, care traversează feribotul. Sculpturile reprezintă o inițiativă de a face ruta rapidă de biciclete şi zona de aşteptare pentru biciclişti la feribot mai atractive. Cuplul care se sărută este faimos în întreaga lume şi nicăieri altundeva nu poți vedea unul la o scară atât de mare. Acestea servesc drept punct de reper de-a lungul traseului şi pe mal pentru bărcile care trec. Sculpturile sunt inspirate de un suvenir olandez mult mai mic, Trophee în albastru de Delft.

Sculpturile cântăresc în jur de 6.700 de kilograme şi au o înălţime de aproximativ zece metri. Fabricarea lor a durat şase luni. De la ideea inițială până la realizare, a durat aproape doi ani. Sculpturile seamănă cu figurinele albastru de Delft. Intenția sculpturilor este de a evoca dragostea şi, dacă este posibil, de a încuraja oamenii să facă o fotografie cuplului care se sărută. Aceasta este văzută ca un punct de reper pe malul râului din apropierea oraşului Hempontplein din Amsterdam, care se întinde spre Zaandam. Pe 14 decembrie 2017, sculpturile au fost dezvelite după ce fiecare a fost transportată cu un camion cu platformă de la atelierul din Hoofddorp la locul desemnat şi ulterior aşezată la locul potrivit. Seara, Cuplul care se sărută este iluminat.

EPILOG: Artistul de artă stradală Tim Rodermans a folosit o imagine a acestor statui într-o pictură murală de mari dimensiuni, pe un perete gol din Sarphatistraat. Aceasta fost viziunea sa asupra pandemiei de coronavirus; cuplul care se sărută a fost plasat separat şi se gândeşte la vremuri trecute şi la vremuri mai bune. În 2024, această pictură murală a fost înlocuită cu una nouă.

N.R.: „Dutch kissing couple (cuplul olandez care se sărută) este un suvenir tradițional olandez iconic, sub formă de figurine sau decorațiuni, care înfățişează un băiat și o fată (sau un cuplu de țărani) purtând costume populare tradiționale olandeze şi saboți de lemn, aplecați înaintea unui sărut.

Aspect: Figurinele îi arată de obicei pe cei doi aplecați unul spre celălalt, adesea cu mâinile la spate, îmbrăcați în haine tradiționale din zone precum Volendam sau Marken (bonete, şorţuri, costume naționale) şi saboți de lemn (klompen), uneori ținând lalele sau având inscripționate mesaje precum „Holland” sau „Kisses from…”.

Origine și istorie: Se inspiră dintr-o fotografie din jurul anului 1920 cu doi copii pe nume Jan şi Grietje din satul de pescari Volendam, aflată în posesia Muzeului Zuiderzee – imagine care i-a inspirat pe comercianții de suveniruri să creeze primele statuete.

Materiale şi forme: Se găsesc frecvent în stilul clasic Delft Blue (ceramică albă pictată cu albastru de cobalt), dar și din ceramică colorată, polystone, metal sau lemn. Pe lângă figurine, designul apare pe magneți, căni, globuri de zăpadă, suporturi pentru lumânări sau solnițe. Este un cadou popular oferit adesea cu ocazia unor prietenii speciale, logodne sau nunți, simbolizând dragostea și farmecul tradițional olandez.”

ARHIVĂ: COPY/PASTE: „Bibelourile au fost cândva lucrări artistice respectate, executate cu măiestrie şi migală” ∆∆∆∆∆ MUZEUL CORPUS, OLANDA: Călătorie interactivă prin corpul uman, într-un gigant de 30 metri ∆∆∆∆∆ PARCUL KEUKENHOF – OLANDA: Gradina Europei, paradisul parfumat al culorilor pe 32 de hectare ∆∆∆∆∆ ESCALĂ: Ce poţi face pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam între două avioane? ∆∆∆∆∆ RECLAMĂ LA MUZEU, AMSTERDAM: „Rondul de noapte” de Rembrandt adus la viață în mall, invitație la Rijksmuseum pentru a cunoaște originalul și la ING pentru restul ∆∆∆∆∆ AMSTERDAM: Hash, Marihuana & Hemp Museum. Fără foc, fiindcă focul face fum!

1 noiembrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

FRAPPULA 2026: Frappuccino-ul de Halloween al lui Dracula, revine în meniul Starbucks după 11 ani. Românii râd și fac reclamă gratuit – cea mai ieftină campanie de marketing a brandului american!

INSIDER: „FRAPPULA — sau cum să-l omori pe Dracula a doua oară, cu frișcă și sirop de căpșuni!

Măi, oameni buni, eu încă încerc să-mi revin!
Starbucks a decis să „onoreze” legenda lui Dracula și, implicit, istoria românilor, cu o creație de zile mari: FRAPPULA!
Da, ați citit bine. Frappula!
Avem Transilvania, avem castele medievale, avem legende care au traversat secolele, avem un personaj care a băgat spaima în planeta întreagă… și avem o echipă de marketing care a descoperit că, dacă amesteci Frappuccino cu Dracula, iese o capodoperă. Sau o catastrofă fonetică. Depinde în ce limbă ai crescut.
Încerc să-mi imaginez ședința de creație.
— Băieți, avem nevoie de un produs care să evoce misterul Transilvaniei, farmecul lui Dracula și spiritul Halloweenului!
— Am o idee! Frappuccino… Dracula… FRAPPULA!
— GENIAL! Promovați-l internațional!
— Șefu’, dar a verificat cineva cum sună numele ăsta în română?
Liniște.
Se aude un espressor în fundal.
— În ce limbă?
Și gata. Campania a fost aprobată. Bugetul, probabil, cheltuit. Bonusurile, încasate.
Acum, să fim serioși: omul care a inventat numele poate că a avut intenții perfect nevinovate. E un joc de cuvinte între Frappuccino și Dracula. Până aici, toate bune și frumoase. Problema este că nimeni n-a părut să se întrebe dacă produsul ar putea avea o viață lingvistică proprie în alte limbi. Și uite așa, ceea ce trebuia să fie o băutură cu sânge de vampir a ajuns să provoace românilor o criză de râsu-plânsu’.
Dar stați, că povestea are și o parte fascinantă: produsul nu e nou. Frappula a mai existat și în 2015. A revenit în 2026 pe anumite piețe din America Latină, deci compania a avut la dispoziție unsprezece ani să-și lase geniul creator să se odihnească puțin.
N-a făcut-o.
Dracula a supraviețuit crucilor, usturoiului, țărușilor și vânătorilor de vampiri, dar nu știu dacă va supraviețui reputației de mascotă pentru o băutură cu frișcă. Săracul conte! Dacă ar fi știut ce-l așteaptă, rămânea în criptă și nu se mai lăsa inspirat de nimeni. Iar noi, românii, ce să facem? Să ne simțim onorați? Să ne umplem de mândrie națională? Să ridicăm un monument în cinstea echipei care a reușit să transforme legenda Carpaților într-un exercițiu de dicție cu risc de explozie? Propun să înființăm o comisie națională de evaluare a denumirilor comerciale. Să nu mai plece niciun produs în lume fără avizul unui român care să-l citească de trei ori cu voce tare și să nu scuipe cafeaua pe masă.
Iar echipei Starbucks îi transmit atât:
Dragilor, Dracula vă mulțumește pentru omagiul adus. Dar data viitoare, înainte să-i folosiți numele, poate întrebați și un român.
Nu de alta, dar nu orice combinație de cuvinte devine branding. Uneori, devine probă de rezistență pentru mușchii abdominali.
Până una-alta, eu rămân cu o întrebare care mă macină mai tare decât cofeina:
CINE A FOST ÎN ȘEDINȚA AIA ȘI CUM A REUȘIT SĂ-ȘI PĂSTREZE O FAȚĂ SERIOASĂ CÂND A PROPUS FRAPPULA?!
Vreau nume. Vreau funcții. Vreau CV-uri. Vreau să știu dacă omul respectiv a primit promovare sau dacă toată echipa a plecat acasă cu un bonus în sirop de căpșuni. Că, sincer, eu încă sunt undeva între râs și plâns. Și nu știu dacă să-mi comand o cafea sau să chem un exorcist pentru departamentul de marketing.
De râsu-plânsu, cu gheață, frișcă și Dracula la pachet!” SURSA

STARBUCKS COLOMBIA: „Starbucks îşi aduce înapoi înfricoşătorul Frappula Frappuccino exact la timp pentru Halloween!

Băutura inspirată de vampiri a revenit oficial la Starbucks Columbia, cu o combinație delicioasă şi tulburătoare de straturi albe cremoase, spirale roşu-sânge, ciocolată neagră la bază şi un topping generos de frişcă.

Creaţia de Halloween preferată de fani este disponibilă pentru o perioadă limitată, oferind clienților o altă şansă de a se bucura de una dintre cele mai emblematice băuturi înfricoşătoare de la Starbucks.

Deocamdată, revenirea a fost observată în Columbia, fără a fi confirmat un anunț al unei lansări în SUA. Ai încerca Frappula Frappuccino?” SURSA

N.R.: „Băutura lansată de Starbucks în anul 2015 se numeşte „Frappula” (Frappula Frappuccino) – un joc de cuvinte între Frappuccino şi Dracula), fiind o băutură tematică cu aspect „însângerat”, creată special pentru Halloween.

Anul lansării: A fost într-adevăr lansată oficial în 2015 în Statele Unite, Canada şi ulterior în regiuni din America Latină.

De ce a devenit virală în România: Din cauza rezonanţei numelui în limba română (care sună foarte apropiat de o expresie vulgară), internetul românesc a transformat campania de marketing într- o glumă virală.

Situația actuală: Starbucks a decis recent să readucă băutura Frappula în meniul de Halloween din America Latină, stârnind din nou un val de meme-uri şi reacții ironice pe rețelele sociale din România.”

ARHIVĂ: HALLOWEEN: Accident pe DN 13. Era ceață! ∆∆∆∆∆ HALLOWEEN 2020: „Problemele simple de acces la Educație cu care se confruntă elevii și profesorii sunt horror!” ∆∆∆∆∆ MĂȘTILE LED: Ultimul răcnet în materie de deghizare, schimbi 100 de măști statice & dinamice printr-o fluturare a mâinii – „Ne dați ori nu ne dați?”

31 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI: În Palatul Șuțu timpul merge înapoi – singurul ceas din București cu acele mișcându-se invers, fabricat la Paris, se citește într-o oglindă Murano!

INSIDER: „Când mergeți la Muzeul Municipiului București, adică Palatul Suțu, o sa vedeți un ceas deosebit. De la intrare o sa vedeți imaginea lui in oglinda, dar, privit direct, merge în sensul invers acelor de ceasornic.

Povestea palatului începe in 1833 când Costache Suțu decide sa construiască un conac pe terenul soției sale Ruxandra. Costache provine din ultima familie de domnitori fanarioți din România, a avut 5 copii cu soția (4 fete și un băiat) și 5 copii cu amanta (4 fete și un băiat). După aproape 30 de ani, Palatul Șuțu intră în posesia lui Grigore Suțu, căsătorit cu Irina, singurul moștenitor (întrucât fiul făcut cu amanta murise). Și demarează ample lucrări de îmbunătățire, apelând la serviciile lui Karl Stork. Acum este adăugată oglinda de Murano ce are in partea superioara bustul sculptat in lemn al Irinei, dar și ceasul neobișnuit.

Despre Grigore și Irina (care nu au avut urmași) se spune că iubeau foarte mult balurile și plimbările la șosea. În fiecare zi plecau în trăsura cu roți roșii, cu caii împodobiți cu tot felul de zurgălăi, cu vizitiul îmbrăcat cu haine cu fir de aur și cu un arnăut așezat în spatele trăsurii cu pistoale și iatagane. Nelipsit era și pudelul lor alb care, după moarte, a fost împăiat și așezat în palat. Gelozia și istoricul tatălui lui au făcut-o pe Irina să concedieze toate servitoarele tinere și să angajeze numai doamne trecute de prima tinerețe și mai puțin “aspectuoase”. În replica, atunci când pleca din București, Grigore lăsa un slujitor să o urmărească pe Irina și să dea raport zilnic.

Balurile aveau un ritual aparte. Invitații trebuiau să vina cu trăsura, erau primiți în fața Palatului de un valet îmbrăcat în alb, apoi de Grigore. După primele cuvinte și strângeri de mâini, erau poftiți înăuntru, unde, pe un jilț impunător, îi aștepta Irina. În fața acesteia, zăboveau un timp influențat de rangul pe care îl aveau (între câteva secunde și 10 minute). Cei doi soți nu stăteau niciodată unul lângă celălalt, întrucât el era mic și gras, iar ea foarte înaltă. De aceea erau numiți “Turcul și Cămila”.” SURSA

N.R.: „Numai la #PalatulSuţu poți vedea: 🔴 Scara monumentală, care se desface în două brațe elegante, proiectată în anul 1862 de #KarlStorck, recunoscut sculptor şi artist decorator;
🟠 O uriașă oglindă adusă special de la #Murano, prinsă într-un superb ancadrament; 🟡 Singurul mare ceas cu mecanism inversat din București, marca Collin din Paris, comandat special de #GrigoreSuțu la sfârşitul secolului al XIX-lea, care te ajuta să știi cât este ora doar privindu-l în oglinda de Murano;” SURSA

📍ADRESA: Palatul Suţu – Bulevardul lon C. Brătianu nr. 2) – program miercuri-duminică, 10.00 – 18.00 (ultima intrare la 17.30)

ARHIVĂ: CEASUL ATMOS: Mecanism care sfidează limitele orologeriei – funcționează neîntrerupt timp de decenii folosind doar variaţiile de temperatură! ∆∆∆∆∆ LA PAZ, BOLIVIA: „Ceasul Sudului” de pe Clădirea Congreselor are poziția inversată a cifrelor pe cadran și funcționează în sens invers acelor de ceasornic. Din 2014! ∆∆∆∆∆ LEVOGIR: Invers acelor de ceasornic – sensul eternității, armoniei și al vindecării. Sensul vieții fără de moarte! ∆∆∆∆∆ GHID PRACTIC: Cum îți poți tranforma ceasul obișnuit, într-unul antiorar, cu mișcare levogiră? ∆∆∆∆∆ SOL REX REGUM: „Soarele, Regele Regilor”, ceas solar de 20 metri – măsoară timpul pe Via Transilvanica ∆∆∆∆∆ TURNUL CU CEAS, SIGHIȘOARA: Primărie până în 1575, Muzeu de Istorie, din 1899. În sfera aurită din vârf sunt copii ale unor înscrisuri vechi săsești & documente relevante, adăugate la fiecare 100 de ani ∆∆∆∆∆ MUZEUL CEASULUI, PLOIEȘTI: A măsurat jumătate de secol cu sute de ceasuri. Inclusiv cu cel al lui Constantin Brâncoveanu!

29 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

DRUMUL TALIENILOR / DRUMUL VITORIEI LIPAN: Taie muntele şi uneşte prin Pasul Stănişoara comunele Mălini & Borca, din judeţele Suceava & Neamț

INSIDER: „Foto-Drumul și Crucea Talienilor din comuna Mălini (jud.Suceava) – Drumul Talienilor sau DJ209B (numit și Drumul Vitoriei Lipan) este un drum județean din România care unește comunele Mălini din județul Suceava și Borca din județul Neamț prin Pasul Stânișoara. Denumirea lui vine de la drumarii italienii aduși de regele Carol I pentru a construi șoseaua.

Drumul, construit în 1902-1904, la origine a avut un caracter în primul rând militar strategic și în al doilea rând comercial. După Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost teatrul unor lupte grele duse în porțiunea sa montană. Actual are însă un caracter preponderent turistic, acoperirea cu servicii turistice fiind centrată în arealul limitrof porțiunii estice.” SURSA

N.R.: „Drumul Talienilor este menționat în literatura română de către Mihail Sadoveanu, ca element în drama romanului Baltagul şi se suprapune peste calea pe care a străbătut-o Vitoria Lipan pentru a-şi căuta bărbatul.

Lungimea lui este de 55,22 km, din care 33,6 km sunt pe teritoriul județului Suceava şi 21,62 km pe cel al județului Neamț. Cel mai înalt punct este în Pasul Stânișoara la 1235 m, unde cumpăna apelor separă cele două judeţe.

S-au construit şi 6 cantoane rutiere câte trei pe fiecare parte a muntelui, din care astăzi se mai păstrează doar două în punctele Valea Colibel şi Clungi 111, Acestea erau normate ca locuințe pentru câte 2 familii în vederea susținerii personalului care îngrijea șoseaua. La final, drumarii au ridicat in Pasul Stănişoara o cruce mare din piatră. O parte dintre insemnele sculptate pe corpul crucii au fost inspirate din însemnele regale.

După Lovitura de stat de la 23 august 1944, porţiunea montană a șoselei a fost teatrul unor lupte grele. Din imediata proximitate a Pasului Stânişoara unde fuseseră construite cazemate, armata germană a executat tiruri de artilerie până la aliniamentul väii Moldovei. În timpul luptelor, Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente. Au mai rămas doar treptele de piatră pe unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai tarziu o cruce metalică (luată de la o biserică mutată) și o troiță. Mai târziu, cazematele au fost aruncate în aer.

Şi în epoca actuală pe ambii versanți ai muntelui, există atât amintirea cât şi urmaşii drumarilor care au venit din Peninsula Italică.”

ARHIVĂ: PASUL CIUMÂRNA, SUCEAVA: Palma, primul monument al drumarilor din România ∆∆∆∆∆
STRĂJERUL TRANSFĂGĂRĂŞANULUI: „Omul mută munții” – monument dedicat celor care au unit Muntenia cu Transilvania prin inima celor mai înalți munţi din România!

28 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

AEROPORTUL IAŞI: Primul colț de lectură dintr-un aeroport din România – 250 de cărţi şi reviste, dacă îți întârzie avionul ori ți s-a descărcat telefonul!

INSIDER: „O frumoasă inițiativă la Aeroportul din Iași: un colț de lectură amenajat pentru călătorii care vor să savureze o carte înainte de a pleca spre alte zări. 📚❤️”SURSA

N.R.: „Aeroportul Internațional laşi găzduieşte primul colț de lectură (reading corner) dintr-un aeroport din România. Proiectul este realizat de Fundaţia Cărturești şi Cărturești în parteneriat cu Aeroportul Internațional laşi. Le oferă pasagerilor o alternativă relaxantă la ecrane şi un mod plăcut de petrece timpul de așteptare înainte de îmbarcare. Colecție: Aproximativ 250 de volume şi reviste puse la dispoziție gratuit.

Locație: În zona de îmbarcare Schengen din Terminalul T4 al Aeroportului laşi.”

ARHIVĂ: BIBLIOTECA DE LA METROU: Călătorii metrorex, upgradați sufletește, intelectual ori material? ∆∆∆∆∆ CLUJ NAPOCA: Mica bibliotecă de scară de bloc încurajează cititul. „Cine citește nu fură, iar cine fură nu citește!” ∆∆∆∆∆ ALBENA, BULGARIA: Biblioteca de pe Plajă, 6000 de cărți în 15 limbi. Unică în Uniunea Europeană! ∆∆∆∆∆ FURGĂSIT: Biblioteca stradală, citind printre rafturi: „Craiova citeşte, dar uită să dea mai departe!” ∆∆∆∆∆ BIBLIOTECA METROPOLITANĂ: “Trebuie să treacă 10 ani să se hotărască ce scriitori contemporani merită să figureze în colecțiile ei?!” ∆∆∆∆∆ APARENŢE: Sprijinim intelectualii sau doar ne sprijinim pe intelectuali? ∆∆∆∆∆ 451º FAHRENHEIT: „Pompierii ardeau lucruri, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii” ∆∆∆∆∆ POMANĂ: Ziua Mondială a Cărţilor Nevândute. Cum să mori din dragoste de carte? …Indiferent de carte! ∆∆∆∆∆ MĂCELĂRIE: Cărţi hăcuite la Librăria Cărtureşti!

27 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

MUZEUL AUTOMOBILULUI ROMÂNESC, CÂMPULUNG MUSCEL: Nostalgie pe roţi – ADN-ul Auto al României!

INSIDER: „🚙 Scriind o pagină a istoriei automobilului, Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung Muscel ne poartă prin timp, aducând la viață povești ale industriei auto locale.

🚗 Înființat pe 14 iulie 2014 de pasionatul colecționar și inginer Emil Hagi, muzeul adăpostește o impresionantă colecție de automobile românești. Dintre aceste piese de muzeu, cele mai importante sunt modelele ARO, Dacia și Oltcit, care au marcat generații de șoferi.

🏭 Muzeul se află într-o clădire cu o istorie interesantă, fost cămin cultural, și oferă vizitatorilor o secțiune exterioară și una interioară, unde sunt expuse nu doar automobilele, ci și multe obiecte legate de istoria acestora. În secțiunea exterioară, sunt expuse aproximativ 70 de vehicule românești, unele restaurate, altele încă în proces de restaurare.

🔧 Printre exponate se află un Ford V8, construit între 1936-1939, o mașină care a fost realizată la București. De asemenea, o altă piesă de rezistență este un IMS 57, primul vehicul 100% românesc fabricat în 1957, care se inspira din modelele GAZ rusești.

🚙 Muzeul nu se oprește doar la automobile; în interiorul clădirii, vizitatorii pot descoperi biciclete, motorete, motociclete și chiar un lacăt cu cifru ce a aparținut secției de elicopter IAR Brașov.

🛠️ Cu un astfel de patrimoniu, Muzeul Automobilului Românesc este un loc care nu trebuie ratat, așa că, dacă ajungeți în zona Câmpulung Muscel, nu îl ratați.” SURSA

N.R.: „Muzeul Automobilului Românesc se află în Câmpulung, județul Argeş, şi este un loc dedicat istoriei auto naționale (în special mărcile Dacia şi ARO). Fondatori: Inginerul Emil Hagi şi fiul său, Alexandru Hagi.

Colecția exterioară: Aproximativ 70 de autovehicule (între care modele clasice Dacia, ARO, IMS, Oltcit, maşini de pompieri şi un exemplar rar Ford V8 produs la Bucureşti în 1936). Piese unicat: Prototipuri rare precum ARO 16 sau vehicule pregătite pentru expediții speciale (de exemplu, modelul ARO M461 folosit în Expediţia TransAfricană).

Colecţia interioară: Fotografii de arhivă, filme pe rolă, insigne, medalii, diplome, machete, jucării vechi şi piese tehnice legate de industria auto românească.

Program: Zilnic, 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită, muzeul funcţionând pe bază de donații.

📍Adresă: Şoseaua Națională nr. 69B, Câmpulung, judeţul Argeş (pe DN73, la intrarea/ieşirea dinspre Piteşti / Bucureşti).

ARHIVĂ: NEW YORK feat DACIA: “Orașul care nu doarme niciodată, trage un pui de somn!” ∆∆∆∆∆ IA D’ACIA: Senzaţie majoră cu 40 la oră. Distanţa: 7.370 km! „Dramatică, singuratică, animalică” ∆∆∆∆∆ VISUL ROMÂNESC: „Pega-sus-pe-Dacie” din 1970! ∆∆∆∆∆ OLTCIT LA WASHINGTON: „Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă” ∆∆∆∆∆ AVENTURA „TATĂ & FIU & TICO”: De la Nordkapp la Polul Nord, până în Sahara și Munții Caucaz. 29.000 km!

26 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

SALA PAȘILOR PIERDUȚI – UNIVERSITATEA A.I. CUZA, IAȘI: Pete de mucegai și zone decojite în cea mai mare galerie de pictură murală din România

INSIDER: „Sala Pașilor Pierduți din Universitatea Al. I. Cuza Iași, România – Sala Pașilor Pierduți este un loc emblematic în Corpul A al clădirii principale, și de pe Bulevardul Carol I din Iași. Este un coridor lung și elegant, cu arcade în stil neoclasic, și podea de marmură, care unește Aula Magna „Mihai Eminescu” cu celelalte săli de conferințe. Între anii 1968 și 1978, pictorul Sabin Bălașa a realizat un număr de 19 fresce impresionante, care acoperă o suprafață de 300 metri pătrați. Stilul său unic, numit „romantism cosmic”, îmbină simbolismul cu suprarealismul, iar nuanțele de albastru conferă sălii o atmosferă solemnă, aproape mistică.
Frescele lui Bălașa tratează teme variate, de la mituri și legende românești, la figuri istorice și momente definitorii din cultura noastră. Printre cele mai importante se numără :
* „Luceafărul” – inspirat de poemul omonim al lui Mihai Eminescu
* „Prometeu” – reprezentare a mitului grec
* „Ștefan cel Mare” – evocare a voievodului moldovean
* „Triumful vieții” – celebrând efervescența vieții
* „Omagiul întemeietorilor” – dedicată fondatorilor Universității.
Datorită acestor fresce, Sala Pașilor Pierduți este considerată una dintre cele mai mari galerii de pictură murală din România și un loc de referință pentru iubitorii de artă și istorie.

Este necesar să semnalăm că trecerea timpului își pune amprenta negativă asupra acestuia, pe unele porțiuni apărând pete de mucegai și suprafețe decojite, ceea ce face imperioasă luarea unor măsuri de reconstituire și conservare a frescelor.” SURSA

N.R.: „Cele 18 picturi murale reflectă sufletul, tineretea, istoria şi poezia poporului român. O veritabilă beatitudine de albastru, ce acoperă aproximativ 300 m² din clădirea principală a Universităţii, muralele au fost concepute de maestrul inorogilor şi al siluetelor cosmice între anii 1968 şi 1978.

Sabin Bălaşa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni, România – d. 1 aprilie 2008, Bucureşti, România) – Exponent al „romantismului cosmic”, aşa cum singur s-a definit, pictorul Sabin Bălaşa a lăsat valoroasă moştenire oraşului celor şapte coline creaţiile din epoca maturității sale artistice. „La laşi – avea să mărturisească – am un muzeu personal în facultăţi, se perindă lumea, generaţii întregi cresc privind muralele mele şi apoi se răspândesc în lume şi vorbesc despre ele.” A studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1955), apoi a urmat cursurile Academiei de Limbă şi Cultură Italiană din Sienna (1965) şi ale Academiei de Pictură din Perugia – Italia. Artist complex, cu o operă extrem de densă, cu o coloristică originală şi o imagistică deosebită, Sabin Bălaşa a fost deopotrivă regizor de filme de pictură animată şi scriitor. Mărturia talentului său unic poate fi obsevată în incinta Universităţii „Alexandru loan Cuza” din laşi şi nu numai.” DETALII

N.R.2: „Sala Paşilor Pierduți din cadrul Corpului A al Universității „Alexandru loan Cuza” din laşi este un hol monumental și cea mai mare galerie de pictură murală (frescă) din România. Holul de la parterul Palatului Universitar din Copou (Bulevardul Carol I, nr. 11), leagă Aula Magna „Mihai Eminescu” de celelalte săli de conferințe.

Originea numelui: Denumirea este inspirată din palatele de justiție franceze (spații de așteptare şi contemplare), dar şi de un efect acustic particular din sală: în anumite zone, ecoul paşilor (mai ales în pantofi cu toc) pare să se piardă.

Acces: Vizitarea este liberă şi gratuită, nefind nevoie de o programare”

ARHIVĂ: SABIN BĂLAȘA: Art Safari 2020 a devenit Albastru ∆∆∆∆∆ ACADEMIA DE ȘTIINȚE ECONOMICE: Înființată de regele Carol I acum 110 ani, veritabil muzeu de artă! ∆∆∆∆∆ MUZA ALBASTRĂ: Romanița Iovan by Sabin Bălașa

25 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

CROP CIRCLE, CONSTANȚA: Terapia prin artă care se naște din nisip şi dispare în vânt – inspirația Reyna Sand Art Festival 2027!

INSIDER: „În fiecare dimineață apar pe plaja Faleza Nord genul acesta de arabescuri, ce se vede este doar unul din ele. Ca să le faci îți trebuie timp și îndemânare. Știe cineva cine le face și ce semnifică?” SURSA

N.R.: „Ne-a făcut o surpriză pe plaja Reyna. Apoi ne-a spus povestea lui. 💙 Într-o perioadă grea, a găsit liniște desenând pe nisip. A început cu un băț, apoi cu o greblă. Astăzi, desenele lui ne opresc din plimbare și ne aduc mai aproape de mare.

Din aceeași dragoste pentru artă și natură, pregătim Reyna Sand Art Festival 2027. Până în mai 2027, te invităm să creezi și tu un desen în nisip. Anunță în prealabil Restaurantul Reyna, iar noi îl fotografiem de sus și îl înscriem în preselecție. În mai, 10 finaliști vor participa la 3 zile de creație, cu premii de 1.000€, 700€ și 500€.

Arta se naște din nisip. Marea o duce mai departe. 🌊” DETALII

ARHIVĂ: DEMNITATE, SECTOR 3: Homeless artist, fără un picior, nu cerșește, nu se plânge, stă la +40°C și la -10°C sub un pervaz și desenează mandale! ∆∆∆∆∆ BUCUREȘTI: Artistul înzestrat de zei, cerșetor pe Pământ! ∆∆∆∆∆ SAND ART: „Poveștile vântului” de Mariana Pachis

24 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

VATICAN DE/PE DÂMBOVIŢA: De 25 de ani, „renascentismul autocolant” din filmul „Amen” al lui Costa Gavras, atracție pentru pasionații de poze instagramabile în Casa Poporului

INSIDER: „În 2002, s-au tras niște scene de film la Casa Poporului sau Palatul Parlamentului, pentru fraieri.. filmul se numește Amen, în regia lui Costa Gavras …ar fi trebuit să filmeze la Vatican, dar nu le-a ieșit pasientza. Eu eram ghid turistic, part time, plimbam câte o zi pe săptămână grupuri de români sau straini și le povesteam de Ceaușescu, mineri și Iliescu. Galeria principală a fost aleasă pentru filmare, au acoperit marmura noastră românească cu autocolant să pară marmura de la Vatican, au umplut pereții cu imagini ale picturii renascentiste, naziști, cardinali și alți figuranți și gata filmul.
Pozele sunt de azi, 2026. Renascentismul autocolant și adoptat de parlamentarii români, dăinuie pe pereții casei, jumulit pe la colțuri, cum ne place nouă.. Chiar văd destui amatori de poze instagramabile, în fața acestor capodopere. Puteți face și voi asta, este una din atracțiile neștiute ale Bucureștiului. Sunt vechi, au aproape 25 de ani!” SURSA.

N.R.: „Fecioara și Pruncul împreună cu sfinții” (Virgin and Child Surrounded by Saints), realizată în anul 1537 de pictorul şi arhitectul italian Marco Palmezzano (1459-1539), originar din Forlì, Italia. Lucrarea originală se află în Pinacoteca Muzeului Vatican.

Chemarea Sfântului Apostol Petru (alături de fratele său, Sfântul Apostol Andrei) de către lisus Hristos. Originalul acestei opere de artă se află în Palatul Apostolic din Vatican, mai exact în celebra Capela Paulină (Cappella Paolina). Fresca originală din Vatican a fost realizată de maestrul renaşterii italiene Giorgio Vasari împreună cu ucenicii săi în secolul al XVI-lea.

ARHIVĂ: BUTAFORIE: Fontana di Trevi, adusă la Bucureşti ∆∆∆∆∆ PARLAMENTUL ROMÂNIEI: Tema Moțiunii de cenzură în Arta Contemporană

23 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

BISERICA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ, KIZHI: O capodoperă din lemn construită în 1714, având 37 metri înălțime și 22 de cupole înălțate spre cer – emblema patrimoniului rusesc & monument UNESCO!

INSIDER: „Biserica din Kizhi cu 22 de cupole, capodopera din lemn construită în 1714. De ce este una dintre cele mai impresionante biserici din lume. Pe insula Kizhi, din nordul Rusiei, se află una dintre cele mai spectaculoase biserici din lemn construite vreodată. Cu o siluetă care pare desprinsă din basme, zeci de turle suprapuse și o arhitectură care uimește de la prima vedere, Biserica Schimbării la Față a devenit simbolul întregului ansamblu de pe insulă și una dintre cele mai admirate construcții religioase din lume. Ridicată în anul 1714, biserica impresionează nu doar prin frumusețea ei, ci și prin ingeniozitatea cu care a fost construită. Deși este realizată aproape în întregime din lemn, a rezistat peste trei secole într-o zonă cu ierni lungi și condiții climatice dure. Specialiștii o consideră o adevărată capodoperă a arhitecturii tradiționale din lemn.

Când a fost construită biserica din Kizhi? Biserica din imagine este Biserica Schimbării la Față de pe insula Kizhi, aflată în lacul Onega, în Karelia. Construcția actuală a fost ridicată în 1714, după ce o biserică mai veche de pe același loc fusese distrusă de incendiu. În acea perioadă, comunitățile din nordul Rusiei construiau frecvent lăcașuri de cult din lemn, însă foarte puține au ajuns până în zilele noastre la un asemenea nivel de complexitate și conservare. Biserica de la Kizhi a devenit rapid un reper al regiunii, iar astăzi este considerată una dintre cele mai importante construcții istorice din lemn din lume.

Ce o face atât de specială? Primul lucru care atrage atenția este aspectul ei neobișnuit. Biserica are 22 de cupole în formă de ceapă, dispuse pe mai multe niveluri, într-o compoziție spectaculoasă. Domul central este cel mai mare, iar în jurul lui sunt grupate alte cupole mai mici, care creează imaginea unei construcții monumentale, dar în același timp foarte armonioase. Înălțimea bisericii ajunge la aproximativ 37 de metri, ceea ce este impresionant pentru o clădire din lemn ridicată la începutul secolului al XVIII-lea. Acoperișurile și cupolele sunt îmbrăcate în șindrilă din lemn, montată în straturi fine. În lumină, acestea capătă reflexe argintii și oferă bisericii un aspect aproape ireal.

Cum a fost construită? Unul dintre cele mai fascinante detalii legate de această biserică este tehnica de construcție. Structura principală a fost realizată din bușteni îmbinați prin metode tradiționale, fără a se baza pe cuie metalice în scheletul principal. Meșterii foloseau crestături precise și îmbinări din lemn, astfel încât fiecare element să se fixeze perfect în ansamblu. Această metodă cerea o precizie extraordinară și o cunoaștere foarte bună a comportamentului lemnului în timp. Tocmai de aceea, biserica este privită și astăzi ca o demonstrație de măiestrie inginerească. Faptul că o asemenea construcție a rezistat peste 300 de ani spune foarte mult despre nivelul la care ajunseseră dulgherii din acea regiune.

De ce este unică în lume? Biserica Schimbării la Față este unică prin mai multe aspecte. În primul rând, numărul mare de cupole și modul în care sunt dispuse îi dau o imagine cu totul aparte. Nu este o simplă biserică din lemn, ci un monument de o complexitate rară. În al doilea rând, proporțiile sale sunt impresionante pentru materialul din care a fost construită. Lemnul este un material viu, sensibil la umezeală, temperatură și trecerea timpului, iar ridicarea unei construcții atât de înalte și elaborate a fost o performanță excepțională. În plus, biserica este considerată unul dintre cele mai reprezentative exemple ale arhitecturii religioase din lemn din nordul Europei. Silueta ei a devenit celebră în întreaga lume și este adesea folosită ca simbol al patrimoniului tradițional rusesc.

Legenda bisericii din Kizhi – În jurul construcției s-a păstrat și o legendă. Se spune că biserica ar fi fost ridicată de un meșter extraordinar, care după finalizarea lucrării și-ar fi aruncat toporul în lac, spunând că nu a mai existat și nu va mai exista o altă biserică asemănătoare. Povestea nu este dovedită istoric, însă a contribuit la aura aproape mitică a monumentului. Chiar și fără legendă, edificiul rămâne suficient de impresionant pentru a părea opera unor meșteri ieșiți din comun.

Cum a rezistat atâta timp? Supraviețuirea bisericii se datorează atât tehnicilor tradiționale, cât și lucrărilor repetate de restaurare. De-a lungul timpului, monumentul a fost întreținut și consolidat pentru a fi protejat de intemperii și de degradarea firească a lemnului. Restaurările au urmărit păstrarea cât mai fidelă a formei originale și a materialelor tradiționale. Astăzi, biserica este atent monitorizată și face parte dintr-un important program de conservare a patrimoniului.

Monument UNESCO și simbol al patrimoniului mondial – Valoarea ei excepțională a fost recunoscută la nivel internațional, iar monumentul face parte din patrimoniul mondial UNESCO, în cadrul ansamblului Kizhi Pogost. Această recunoaștere confirmă importanța istorică, artistică și tehnică a bisericii. Nu este doar un lăcaș de cult vechi, ci una dintre cele mai impresionante creații din lemn păstrate de omenire.

O capodoperă ridicată din lemn și ingeniozitate – Biserica Schimbării la Față din Kizhi demonstrează că marile realizări arhitecturale nu au nevoie neapărat de marmură, oțel sau beton pentru a impresiona. Ridicată în 1714, din lemn, cu 22 de cupole și o structură extrem de complexă, ea continuă să uimească lumea după mai bine de 300 de ani. Privită de aproape sau de la distanță, biserica din Kizhi nu pare doar o construcție, ci o adevărată operă de artă înălțată spre cer, una dintre cele mai spectaculoase dovezi ale ingeniozității umane.” SURSA

N.R.: „Kiji este o insulă mică în colțul de nord-vest al lacului Onega. Insula are 5,5 km lungime şi 800 m lățime în punctul său cel mai lat. Din punct de vedere geografic, este situată în districtul Medvezhyegorsk din Republica Karelia și, din punct de vedere istoric, în regiunea cu numele colorat de Zaonejye.

Insula Kiji este renumită în întreaga lume pentru ansamblul său arhitectural Kiji (înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1990). Ansamblul, la fel ca alte monumente ale arhitecturii ruseşti din lemn, face parte din Rezervația-Muzeu Kiji. Muzeul serveşte drept legătură între trecut şi prezent. Pe lângă clădirile din lemn, acesta găzduieşte obiecte de uz casnic, icoane, surse scrise și înregistrări ale expedițiilor folclorice – pe scurt, tot ceea ce i-a înconjurat pe oamenii care au trăit în Zaonejye în secolele trecute şi a fost o parte integrantă a vieţii lor.

Insula Kizhi este locuită. Localnicii şi personalul muzeului locuiesc acolo tot timpul anului. Insula găzduiește trei sate, situate în mod tradițional de-a lungul coastei.” DETALII

Biserica Schimbării la Faţă de pe Insula Kizhi adăposteşte un interior remarcabil, dominat de o structură masivă din lemn de pin şi brad. Piesa centrală din interior este un iconostas baroc monumental realizat din lemn sculptat şi poleit cu aur, ce păstrează o colecţie impresionantă de peste 100 de icoane datând din secolele XVII-XVIII. Spre deosebire de exteriorul său înalt, interiorul dă o senzație de spaţiu relativ compact, deoarece tavanul central – numit „cer” (nebo) – este realizat sub forma unei piramide trunchiate din panouri de lemn pictate, menită să conserve căldura în timpul iernilor aspre din Karelia.

ARHIVĂ: MUZEUL SATULUI: Biserica de lemn din Dragomirești/ Maramureș (1722), cel mai mare dintre lăcaşurile de cult consevate. Turnul clopotniţei, înalt de 27 metri!

23 octombrie 2026 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu