BISERICA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ, KIZHI: O capodoperă din lemn construită în 1714, având 37 metri înălțime și 22 de cupole înălțate spre cer – emblema patrimoniului rusesc & monument UNESCO!
INSIDER: „Biserica din Kizhi cu 22 de cupole, capodopera din lemn construită în 1714. De ce este una dintre cele mai impresionante biserici din lume. Pe insula Kizhi, din nordul Rusiei, se află una dintre cele mai spectaculoase biserici din lemn construite vreodată. Cu o siluetă care pare desprinsă din basme, zeci de turle suprapuse și o arhitectură care uimește de la prima vedere, Biserica Schimbării la Față a devenit simbolul întregului ansamblu de pe insulă și una dintre cele mai admirate construcții religioase din lume. Ridicată în anul 1714, biserica impresionează nu doar prin frumusețea ei, ci și prin ingeniozitatea cu care a fost construită. Deși este realizată aproape în întregime din lemn, a rezistat peste trei secole într-o zonă cu ierni lungi și condiții climatice dure. Specialiștii o consideră o adevărată capodoperă a arhitecturii tradiționale din lemn.
Când a fost construită biserica din Kizhi? Biserica din imagine este Biserica Schimbării la Față de pe insula Kizhi, aflată în lacul Onega, în Karelia. Construcția actuală a fost ridicată în 1714, după ce o biserică mai veche de pe același loc fusese distrusă de incendiu. În acea perioadă, comunitățile din nordul Rusiei construiau frecvent lăcașuri de cult din lemn, însă foarte puține au ajuns până în zilele noastre la un asemenea nivel de complexitate și conservare. Biserica de la Kizhi a devenit rapid un reper al regiunii, iar astăzi este considerată una dintre cele mai importante construcții istorice din lemn din lume.
Ce o face atât de specială? Primul lucru care atrage atenția este aspectul ei neobișnuit. Biserica are 22 de cupole în formă de ceapă, dispuse pe mai multe niveluri, într-o compoziție spectaculoasă. Domul central este cel mai mare, iar în jurul lui sunt grupate alte cupole mai mici, care creează imaginea unei construcții monumentale, dar în același timp foarte armonioase. Înălțimea bisericii ajunge la aproximativ 37 de metri, ceea ce este impresionant pentru o clădire din lemn ridicată la începutul secolului al XVIII-lea. Acoperișurile și cupolele sunt îmbrăcate în șindrilă din lemn, montată în straturi fine. În lumină, acestea capătă reflexe argintii și oferă bisericii un aspect aproape ireal.
Cum a fost construită? Unul dintre cele mai fascinante detalii legate de această biserică este tehnica de construcție. Structura principală a fost realizată din bușteni îmbinați prin metode tradiționale, fără a se baza pe cuie metalice în scheletul principal. Meșterii foloseau crestături precise și îmbinări din lemn, astfel încât fiecare element să se fixeze perfect în ansamblu. Această metodă cerea o precizie extraordinară și o cunoaștere foarte bună a comportamentului lemnului în timp. Tocmai de aceea, biserica este privită și astăzi ca o demonstrație de măiestrie inginerească. Faptul că o asemenea construcție a rezistat peste 300 de ani spune foarte mult despre nivelul la care ajunseseră dulgherii din acea regiune.
De ce este unică în lume? Biserica Schimbării la Față este unică prin mai multe aspecte. În primul rând, numărul mare de cupole și modul în care sunt dispuse îi dau o imagine cu totul aparte. Nu este o simplă biserică din lemn, ci un monument de o complexitate rară. În al doilea rând, proporțiile sale sunt impresionante pentru materialul din care a fost construită. Lemnul este un material viu, sensibil la umezeală, temperatură și trecerea timpului, iar ridicarea unei construcții atât de înalte și elaborate a fost o performanță excepțională. În plus, biserica este considerată unul dintre cele mai reprezentative exemple ale arhitecturii religioase din lemn din nordul Europei. Silueta ei a devenit celebră în întreaga lume și este adesea folosită ca simbol al patrimoniului tradițional rusesc.
Legenda bisericii din Kizhi – În jurul construcției s-a păstrat și o legendă. Se spune că biserica ar fi fost ridicată de un meșter extraordinar, care după finalizarea lucrării și-ar fi aruncat toporul în lac, spunând că nu a mai existat și nu va mai exista o altă biserică asemănătoare. Povestea nu este dovedită istoric, însă a contribuit la aura aproape mitică a monumentului. Chiar și fără legendă, edificiul rămâne suficient de impresionant pentru a părea opera unor meșteri ieșiți din comun.
Cum a rezistat atâta timp? Supraviețuirea bisericii se datorează atât tehnicilor tradiționale, cât și lucrărilor repetate de restaurare. De-a lungul timpului, monumentul a fost întreținut și consolidat pentru a fi protejat de intemperii și de degradarea firească a lemnului. Restaurările au urmărit păstrarea cât mai fidelă a formei originale și a materialelor tradiționale. Astăzi, biserica este atent monitorizată și face parte dintr-un important program de conservare a patrimoniului.
Monument UNESCO și simbol al patrimoniului mondial – Valoarea ei excepțională a fost recunoscută la nivel internațional, iar monumentul face parte din patrimoniul mondial UNESCO, în cadrul ansamblului Kizhi Pogost. Această recunoaștere confirmă importanța istorică, artistică și tehnică a bisericii. Nu este doar un lăcaș de cult vechi, ci una dintre cele mai impresionante creații din lemn păstrate de omenire.
O capodoperă ridicată din lemn și ingeniozitate – Biserica Schimbării la Față din Kizhi demonstrează că marile realizări arhitecturale nu au nevoie neapărat de marmură, oțel sau beton pentru a impresiona. Ridicată în 1714, din lemn, cu 22 de cupole și o structură extrem de complexă, ea continuă să uimească lumea după mai bine de 300 de ani. Privită de aproape sau de la distanță, biserica din Kizhi nu pare doar o construcție, ci o adevărată operă de artă înălțată spre cer, una dintre cele mai spectaculoase dovezi ale ingeniozității umane.” SURSA
N.R.: „Kiji este o insulă mică în colțul de nord-vest al lacului Onega. Insula are 5,5 km lungime şi 800 m lățime în punctul său cel mai lat. Din punct de vedere geografic, este situată în districtul Medvezhyegorsk din Republica Karelia și, din punct de vedere istoric, în regiunea cu numele colorat de Zaonejye.
Insula Kiji este renumită în întreaga lume pentru ansamblul său arhitectural Kiji (înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1990). Ansamblul, la fel ca alte monumente ale arhitecturii ruseşti din lemn, face parte din Rezervația-Muzeu Kiji. Muzeul serveşte drept legătură între trecut şi prezent. Pe lângă clădirile din lemn, acesta găzduieşte obiecte de uz casnic, icoane, surse scrise și înregistrări ale expedițiilor folclorice – pe scurt, tot ceea ce i-a înconjurat pe oamenii care au trăit în Zaonejye în secolele trecute şi a fost o parte integrantă a vieţii lor.
Insula Kizhi este locuită. Localnicii şi personalul muzeului locuiesc acolo tot timpul anului. Insula găzduiește trei sate, situate în mod tradițional de-a lungul coastei.” DETALII
Biserica Schimbării la Faţă de pe Insula Kizhi adăposteşte un interior remarcabil, dominat de o structură masivă din lemn de pin şi brad. Piesa centrală din interior este un iconostas baroc monumental realizat din lemn sculptat şi poleit cu aur, ce păstrează o colecţie impresionantă de peste 100 de icoane datând din secolele XVII-XVIII. Spre deosebire de exteriorul său înalt, interiorul dă o senzație de spaţiu relativ compact, deoarece tavanul central – numit „cer” (nebo) – este realizat sub forma unei piramide trunchiate din panouri de lemn pictate, menită să conserve căldura în timpul iernilor aspre din Karelia.
PECINEAGA, JUDEȚUL CONSTANȚA: Când n-ai toate țiglele pe casă, montezi o mașină pe acoperiș să nu-ți plouă în pat – „Daewoo Tico. O maşină exact pentru tine.”
INSIDER: „Când n-ai „toate țiglele pe casă”, pui o mașină în loc de țigle.
Casa lui Vasile Crică, un bărbat de 48 de ani din localitatea Pecineaga, județul Constanța, a devenit cunoscută național, după ce și-a montat o mașină chiar pe acoperiș. Ideea a pornit de la o problemă: avea o gaură în acoperiș și căuta o soluție pentru ca apa să nu îi intre în casă. Omul spune că a rămas fără permis și pentru că nu voia să mai aibă probleme cu legea, a decis să renunțe la ideea de a mai conduce. Partenera de viață a acceptat dorința bărbatului.
Pe lângă mașina de pe acoperiș, Crică a înfrumusețat și gardul, dar a montat și câțiva lei decorativi în jurul casei. Astfel, casa lui din Pecineaga a devenit o apariție neobișnuită, care atrage privirile trecătorilor și stârnește curiozitatea celor care află povestea sa.
Totuși, nu este singurul care și-a pus mașina pe casă: un caz similar a avut loc și în județul Alba, unde un bărbat și-a decorat acoperișul casei cu o Dacia Logan. Imaginile cu locuința au devenit virale pe internet, demonstrând că astfel de amenajări ieșite din comun pot transforma o proprietate obișnuită într-un subiect de interes public.” SURSA
N.R.: „Daewoo Tico. O maşină exact pentru tine.”- Pentru a completa decorul, acesta a adăugat pe capotă doi lei din piatră, iar lângă maşină a montat un manechin îmbrăcat în uniformă de polițist.
Daewoo Tico – Maşină citadină de mici dimensiuni, bazată pe Suzuki Alto. Motor economic de 796 cmc, cu 3 cilindri şi 42 CP. Produsă în România la Craiova începând din a doua jumătate a anilor ’90 (după lansarea iniţială din Coreea de Sud din 1991).
ARHIVĂ: REGHIN, JUDEȚUL MUREȘ: Camionul Bucegi a devenit decorațiune multifuncțională pentru case. Oare când e frig pornește motorul?! ∆∆∆∆∆ SUS PANTOGRAFU’, CEHIA: Când îți iubești tramvaiul și îl aduci acasă! ∆∆∆∆∆ CALVINI, BUZĂU: Casă cu trei cai în mărime naturală, pe acoperiș! ∆∆∆∆∆ DISNEY ÎN ARAD: Comuna Vladimirescu se va numi Rollywood ∆∆∆∆∆ SOROCA, REPUBLICA MOLDOVA: Cum poți recicla o rachetă? ∆∆∆∆∆ BMW: Bulgaria Motor Works not Bavaria Motor Works! ∆∆∆∆∆ DOLJ: Reprezentanța Versace din comuna Goicea?
.
OSAKA, JAPONIA: Muzeul supei ramen instant – peste 800 de tipuri expuse, de la rețeta originală din 1958 și până la „Space Ram”, alimentul conceput pentru condiții de gravitație zero!
INSIDER: „Muzeul Momofuku Ando Instant Ramen (Osaka, Japonia) – Un muzeu întreg din Țara Soarelui-Răsare are ca temă supa japoneză Ramen instant, care se prepară rapid cu apă fierbinte. Este versiunea orientală a ceea ce ar fi un muzeu al pizzei congelate din Italia. Momofuku Ando Instant Ramen Museum are o dimensiune şi o calitate arhitectonică de invidiat. Un aspect curios este faptul că fiecare vizitator își poate crea propria cutie de Ramen complet personalizată pentru a o lua acasă.
Despre Muzeu: ∆ Locație: Ikeda, prefectura Osaka, Japonia (locul unde Momofuku Ando a inventat primul tăiţei instant – Chicken Ramen – în 1958). ∆ Tunelul Ramen: Prezintă o colecţie impresionantă de peste 800 de pungi şi sortimente de tăiței instant, cronologic de la primul produs lansat până în prezent. ∆ Ateliere interactive: Una dintre cele mai populare atracții este zona „My CUPNOODLES Factory”, unde vizitatorii îşi pot proiecta propriul pahar de tăiței personalizat, alegând supa şi ingredientele preferate. O statuie a lui Andō Momofuku se află la intrarea muzeului, cu un pachet de pui ramen în mână.
N.R.: „Aproape 100 de miliarde de porţii de ramen instant sunt consumate în întreaga lume în fiecare an. Oraşul Ikeda, prefectura Osaka – locul de naştere al acestui aliment convenabil – găzduieste un muzeu dedicat ramenului instant, Muzeul Cup Noodles. Acest loc unic și distractiv permite vizitatorilor de toate vârstele să afle povestea ramenului instant prin intermediul unor expoziții și a unei varietăți de atracții. Oraşul Ikeda din Osaka, locul unde se află muzeul, este locul unde antreprenorul Andō Momofuku, fondatorul Nissin Foods, a lansat primul ramen instant din lume acum 60 de ani. Pe lângă faptul că a fost locul invenţiei sale cu pui Ramen, este și locul unde au apărut tăițeii Cup Noodles, populari în întreaga lume.
Turul muzeului începe la primul etaj, unde o expoziție prezintă suișurile şi coborâșurile din viaţa lui Andō, gândirea sa neobişnuită și ideile sale creative. Interiorul muzeului are un aspect elegant, futurist. Multe dintre expoziții şi expoziții sunt destinate copiilor, ceea ce face ca acesta să fie un loc distractiv pentru vizitatorii mai tineri.
Primul lucru care atrage atenția vizitatorilor este o structură din lemn de 10 metri pătrați. Este o reproducere a atelierului din curtea din spate unde Andō a inventat Chicken Ramen, tăiței uscați gata de mâncat reconstituiți în apă fierbinte, în 1958, la vârsta de 48 de ani.
Aici sunt prezentate materialele și uneltele obisnuite – cratițe, site, făină și așa mai departe – cu care Andō a lucrat pentru a-și produce creatiile. Acest atelier de bază este un exemplu perfect al filosofiei lui Andō: „Dacă ai o idee, nu ai nevoie de echipamente sofisticate pentru a inventa ceva.
Urmează povestea tăiteilor Cup Noodles – produsul de succes care a străbătut granițele și culturile naţionale, inventat de Andō la vârsta de 61 de ani. După ce i-a venit ideea pentru această masă la pachet în timpul unei călătorii în Statele Unite, a dezvoltat numeroase tehnologii noi. Aici, vizitatorii pot urmări povestea prin care şi-a transformat visul în realitate.
Pornind de la o producţie de doar 400 de unităţi pe zi, cinci ani mai târziu, afacerea a crescut până la a genera vânzări anuale de 4,3 miliarde de yeni.
Andō a dezvoltat tăițeii instant Space Ram ca aliment spaţial la vârsta de 95 de ani. El a acordat o atenţie deosebită creării unei supe care să nu se împroaște în mediul de gravitație zero al spațiului cosmic. Astronautul japonez Noguchi Sõichi a mâncat Space Ram la bordul navetei spatiale Discovery în timpul unei misiuni în 2005.
În Tunelul Ramen Instant, vizitatorii pot vedea evoluţia tăițeilor instant de la inventarea puiului Ramen până în prezent. Aproximativ 800 de produse Nissin Foods sunt expuse în ordinea creării lor.
Atracţia principală a muzeului este ocazia practică de a-ţi prepara propriile tăitei la Fabrica de Ramen cu Pui. Cele patru sesiuni zilnice de preparare a tăiţeilor sunt adesea sold-out. Vizitatorii consideră adesea aceasta cea mai plăcută partea turului muzeului. Aici, vizitatorii pot experimenta întregul proces de preparare a puiului Ramen: amestecarea ingredientelor aluatului, întinderea acestuia, felierea în tăiței și prăjirea și uscarea prăjiturii cu tăiței.
Preparat din doar câteva ingrediente: făină, apa alcalină bogată în minerale, cunoscută sub numele de kansui, şi câteva condimente. După ce amestecă ingredientele și frământă aluatul, vizitatorii îl întind cu un sucitor. Procesul durează 90 de minute, vizitatorii lucrând în perechi. Personalul este disponibil pentru a ajuta şi a se asigura că procesul este perfect. Frământarea aluatului este o sarcină captivantă și, în curând, toată lumea se concentrează asupra a ceea ce fac cu mâinile. Aluatul iese şi mai subţire şi mai neted după ce este trecut printr-o mașină de făcut tăiței.
Tăițeii sunt tăiați la lungimea ideală pentru a fi sorbiți. După ce aluatul este fiert la abur, ultima etapă este prăjirea în ulei. Potrivit personalului, prăjirea în ulei elimină instantaneu umezeala din tăiței, dar aceștia se vor înmuia imediat dacă se adaugă apă fierbinte. Vizitatorii își creează propriile pachete și le sigilează pentru a le lua acasă. Punga cu bunătăţi a vizitatorilor include propriul lor Chicken Ramen, împreună cu un pachet din versiunea comercială si o bandană suvenir.
La „Fabrica mea de tăiței Cup Noodles”, o altă atracţie populară a muzeului, vizitatorii pot personaliza ceștile Cup Noodles pentru a-și crea propria versiune. Vizitatorii cumpără o cană de la un automat şi desenează o ilustrație pentru spațiul gol de pe cană. Apoi, duc cana la tejgheaua cu toppinguri, pun o prăjitură cu tăiței în cană, aleg supa şi ingredientele suplimentare și voilà – o cană cu tăiței unică, specială pentru tine. Nu există rezervări disponibile pentru această atracţie, iar procesul este rapid și ușor.
Există patru arome de supă: soia, fructe de mare, curry și chili cu roșii. Alegeți una, împreună cu oricare 4 toppinguri suplimentare din cele 12 oferite. Aceasta oferă 5.460 de combinaţii posibile de arome, ceea ce face ca această selecţie să fie ceva la care să luaţi în serios. După ce ingredientele sunt selectate, paharul este închis și ambalat. Vizitatorii pot observa aceleași procese de producţie ca la fabrică.
Nu trebuie ratată expoziția de la etajul al doilea, care descrie momentele importante din viata lui Andō şi realizările sale. De-a lungul celor 96 de ani, Andō a continuat să fie o sursă de creativitate și a depăsit cu tenacitate obstacolele în timp ce își crea produsele alimentare. Medaliile si onorurile pe care Andō le-a primit pentru realizările sale sunt mărturii ale unei vieţi productive. Obiectele folosite de Andō în timpul vieţii sale sunt expuse alături de diversele premii și decoraţii pe care le-a primit precum și o colecţie de caligrafie pe care Andō o scria în fiecare 1 ianuarie pentru a marca Anul Nou.
📍Adresa: 8-25 Masumichō, Ikeda, Osaka. Intrarea gratuită, se platesc diar workshop-urile.”
ARHIVĂ: JAPONIA: Acvariul de Gheață, unic în lume, are 450 de exponate congelate și trebuie vizitat în maxim 5 minute! ∆∆∆∆∆ KYOTO, JAPONIA: Mindar, călugărul robotic, predă „adevărata esență a budismului”. Maestru nemuritor și infinit upgradabil! ∆∆∆∆∆ TEMPLUL NIKKO TOSHO-GU, JAPONIA: “Să nu vezi rău, să nu auzi rău, să nu vorbești rău”
ARCA LUI NOE, ARGEȘ: Fosta unitate militară de la Lăzărești, transformată în parc de distracţii cu dinozauri!
INSIDER: „Fosta Unitate Militară de la Lăzăreşti, transformată în parc de distracţii cu dinozauri – „Arca lui Noe”, combinată cu „Jurassic Parc” – vizavi de Fontana Pietro România, fabrica româno-turco-italiană de matrițe pentru Ferrari, Lamborghini și Mc-Laren. Claudiu Lupaş, fost director al matrițeriei Fontana, a plecat „peste drum” cu ideea unui proiect prin care să promoveze turismul în zonă.”
N.R.1: „Parcul „Arca lui Noe” este un parc tematic de educație şi divertisment (edutainment) pentru familii, situat în localitatea Lăzăreşti, comuna Schitu Goleşti, județul Arges, amenajat pe locul unei foste unități militare, inaugurat anul trecut de 1 iunie, Ziua Copilului.
Atracţii principale: Dinozauri şi animale, figurine în mărime naturală şi o zonă de tip grădină zoologică (struți, canguri, cămilă, alpaca, ponei), o uriașă Arcă a lui Noe – inclusiv „o reconstituire” a interiorului acesteia din timpul Potopului. Muzeul Oului, Casa cu Reptile, Moara Fermecată şi o grădină de lavandă.
Divertisment: Zonă de realitate virtuală (VR), tobogane gonflabile, leagăne, trenuleț, workshop- uri, expoziţie militară; expoziție de unelte țărăneşti, pista Kinder Bowling, restaurant şi magazin de suveniruri.
Program şi bilete: Program: Marți – Duminică, între orele 10:00 – 19:00 (Luni închis). Prețuri bilet: 45 lei pentru intrare generală şi 35 lei pentru copii.”
N.R.2: „Fontana Pietro România este o fabrică (matrițerie) a grupului italian Fontana Pietro, situată în satul Lăzăreşti, comuna Schitu Goleşti, judeţul Arges (Str. Gării, nr. 193B). Compania produce piese şi structuri metalice, echipamente industriale şi matrițe, pentru Ferrari, Mc-Laren, Rolls Royce, Audi, BMW, etc.
📍Adresa parcului tematic Arca lui Noe este Strada Gării nr. 193C, satul Lăzăreşti, comuna Schitu Goleşti, județul Argeş, în apropiere de DN73 și pe ruta Piteşti – Câmpulung.”
TRANDAFIRUL DEȘERTULUI: Magie minerală care aduce calm şi armonie în suflet şi în casă – Rose Rock, piatra veche de 250 de milioane de ani, simbolul statului Oklahoma!
INSIDER: „Florile delicate au inspirat dintotdeauna povești, artiști și poeți. Dar natura are propriile sale moduri de a crea forme asemănătoare florilor, chiar și din minerale. În această dimineață vă facem cunoștință cu trandafirul deșertului, o formațiune minerală alcătuită cel mai adesea din cristale de gips, dispuse în straturi subțiri, asemenea petalelor unui trandafir.
🌹Trandafirul deșertului este un trandafir mineral. Acesta este de fapt o varietate de gips care se formează în zonele deșertice. Denumirea vine tot de la forma și dispunerea cristalelor de gips, asemănătoare petalelor de trandafir. Trandafirii deșertului pot fi întâlniți în mai multe regiuni aride ale lumii, inclusiv în Sahara, în zone din Tunisia și Algeria, dar și în alte regiuni deșertice: o floare fără parfum, fără petale adevărate și fără rădăcini, dar cu o poveste geologică deosebită!.” SURSA
INSIDER 2: „TRANDAFIRUL DEȘERTULUI: un mineral o minune naturală. – Trandafirul deșertului este o formațiune cristalizată uimitoare care se formează în medii aride și deșertice. Aceste cristale, compuse în principal din selenit – Ca (SO4) 2H2O cristalizat în sistem moniclinic, capătă aspectul lor caracteristic sub formă de petale datorită condițiilor climatice extreme de căldură și uscăciune în care se formează.
Are duritate mică (1,5 – 2 pe scara lui Mohs), o culoare care poate varia de la alb, la galben, rosu, gri, maro până spre negru și poate fi transparent sau opac. Însă cel mai caracteristic aspect e cristalizarea sub formă de agregate grupate cu aspectul unor petale de trandafir.
Acest aspect de floare este rezultatul unui proces natural de cristalizare din soluții hipersaline, care implică apa, vântul și nisipul. În funcție de mărime, aceste pietre pot varia de la câteva sute de grame până la zeci de kilograme, fiecare agregat cristalin fiind unic ca formă și textură.
Principalele sale arii de ocurență sunt: Deșertul Sahara (Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Egipt), Namibia și Africa de Sud, Peninsula Arabă (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar), Australia, Mexic și S.U.A.
În legendele nativilor amerindieni, trandafirul deșertului reprezintă pietre sculptate de luptători care au revenit înapoi pe Pamant din lumea spiritelor și care au fost răspândite pe planetă noastră pentru a proteja patria acelor spirite.
Pe lângă valoarea sa estetică, se spune despre trandafirul deșertului că are efecte benefice asupra echilibrului psihic și emoțional. Folosit ca piatră decorativă, poate ajuta la alungarea stresului și la crearea unei atmosfere de calm și relaxare în spațiul interior sau exterior în care este amplasat.
Această formațiune cristalină nu numai că evidențiază frumusețea deșertului, dar demonstrează și capacitatea incredibilă a naturii de a crea structuri unice și fascinante. O adevărată mărturie a magiei deșertului!” SURSA
N.R : „Trandafirul deşertului, o formațiune minerală uimitoare, recunoscută după formele sale unice ce imită petalele unei flori înflorite. Timpul de formare variază considerabil în funcţie de condițiile geologice locale, de la câteva zeci sau sute de ani în cazul evaporării rapide a unor bazine saline de mică adâncime, până la mii de ani pentru structurile complexe formate prin evaporarea lentă a apei subterane. Anumite depozite masive, cum sunt cele din Oklahoma, au fost create acum 250 de milioane de ani în epoci geologice trecute (perioada Permiană) când regiunea era acoperită de o mare puțin adâncă.
Legendă: O frumoasă legendă a nativilor americani spune că aceste pietre reprezintă lacrimile pietrificate ale femeilor cherokee care au plâns de-a lungul tragicului ,Drum al Lacrimilor” (Trail of Tears), transformate în piatră acolo unde au căzut pe pământ.
Detalii şi mod de formare – Trandafirul deşertului nu este o plantă şi nici o piatră sculptată de vânt. Este rezultatul unui proces chimic natural numit evaporare capilară în zonele aride sau desertice: 1. Apa subterană bogată în sulfați dizolvați urcă prin nisip spre suprafaţă datorită căldurii extreme. 2. Pe măsură ce apa se evaporă rapid, mineralele rămase devin suprasaturate şi încep să precipite. Cristalele cresc direct în masa de nisip neconsolidat, înglobând grăunțele de quartz în interiorul „petalelor” lor. Acest nisip prins în structură le oferă textura mată şi culorile pământii.
Însuşiri şi proprietăți fizice – Compoziţie chimică: Este format în principal din gips (varietatea selenit) sau baritină. Cele pe bază de gips tind să aibă margini mai ascuțite şi bine definite, în timp ce cele din baritină sunt mai grele şi au petale mai rotunjite. – Duritate: Foarte scăzută, având o valoare de doar 1,5 – 2 pe scara Mohs. Acest lucru înseamnă că mineralul este extrem de fragil, moale și poate fi zgâriat uşor chiar şi cu unghia. – Culoare: Variază de la alb pur, crem și bej, până la nuanţe de maro, galben, cenuşiu sau roșiatic, în funcţie de oxizii de fier și tipul de nisip înglobat. – Solubilitate: Fiind o varietate de gips, este solubil în apă. Contactul direct cu lichidele sau umiditatea crescută îi poate distruge structura fină.
Curiozități ∆ Campioni la greutate: Deşi majoritatea specimenelor găsite au dimensiuni mici (câțiva centimetri), în deşertul Sahara au fost descoperite conglomerate gigantice de trandafiri ai deşertului care depăşesc sute de kilograme.
∆ Simbol oficial: Trandafirul deşertului pe bază de baritină (cunoscut sub numele de Rose Rock) este roca oficială a statului american Oklahoma încă din anul 1968.
∆ Fluorescenţă sub UV: Unele eşantioane prezintă proprietăți spectaculoase de fluorescenţă și fosforecență, luminând sub razele ultraviolete.
∆ Confuzia de nume: Nu trebuie confundat cu planta suculentă de apartament Adenium obesum, numită popular tot „Trandafirul deşertului”, şi nici cu „Trandafirul de la lerihon”, care este o plantă ce revine la viaţă când este udată.
∆ Proprietăţi metafizice: În comunitățile pasionate de cristale şi litoterapie, se crede că această formațiune aduce claritate mentală, elimină blocajele energetice şi oferă o puternică energie de împământare şi calm.”
CASA UNIVERSITARILOR, BUCUREȘTI: De la reşedinţa unui personaj influent din epoca lui Cuza la un reper al vieții universitare bucureştene – o pagină de istorie în arhitectura oraşului!
INSIDER: „Casa Universitarilor – o poveste neogotică din București✨️ În București, pe strada Dionisie Lupu, se află o clădire care pare desprinsă dintr-o altă epocă. Cu fațada sa neogotică, detaliile arhitecturale inspirate de construcțiile medievale și eleganța unei vechi reședințe boierești, Casa Universitarilor păstrează amintirea unui București aflat în plină transformare.
Construită în jurul anului 1860, clădirea a fost ridicată de Cezar Librecht, un personaj influent al vremurilor, apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și director al Poștelor și Telegrafului. Arhitectura sa, atribuită arhitectului Luigi Lipizer, se remarcă prin elementele neogotice și prin caracterul romantic, neobișnuit pentru peisajul arhitectural al Capitalei. Nu întâmplător, monumentul este considerat unul dintre puținele exemple de arhitectură de factură romantică păstrate în București.
Privită de la exterior, clădirea atrage atenția prin coronamentul cu creneluri, prin detaliile decorative și prin aspectul său de mic castel urban. Este o arhitectură care se îndepărtează de imaginea clasică a caselor bucureștene din secolul al XIX-lea și care amintește de fascinația epocii pentru formele medievale, reinterpretate într-o manieră romantică. Istoria casei este la fel de interesantă precum înfățișarea sa. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866, Cezar Librecht a căzut în dizgrație, iar proprietatea a ajuns ulterior în posesia lui Gheorghe C. Filipescu, mareșal al Palatului. De aici provine și denumirea istorică de Casa Librecht–Filipescu, nume care păstrează memoria celor două etape importante din existența imobilului.
Dincolo de zidurile sale, reședința ascunde saloane elegante și spații care au păstrat, în timp, atmosfera unei proprietăți reprezentative pentru elita bucureșteană a secolului al XIX-lea. Curtea și grădina completează ansamblul, oferindu-i un farmec aparte, diferit de cel al marilor palate monumentale ale orașului.
În 1947, clădirea a primit o nouă destinație, fiind transformată într-un spațiu dedicat cadrelor didactice și vieții universitare. Treptat, vechea reședință particulară a devenit un loc al întâlnirilor academice și culturale, găzduind conferințe, evenimente și alte activități ale comunității universitare. Astfel, casa și-a continuat povestea, schimbându-și rolul, dar păstrându-și identitatea arhitecturală.
Astăzi, Casa Universitarilor rămâne o mărturie a unui București în care istoria, arhitectura și viața culturală se împletesc. Fiecare detaliu al fațadei amintește de gusturile unei epoci, de ambițiile unui proprietar și de transformările prin care a trecut orașul de-a lungul a mai bine de un secol și jumătate.
Uneori, cele mai frumoase povești ale Bucureștiului nu se găsesc doar în marile sale bulevarde sau în monumentele celebre, ci și în spatele unor porți, acolo unde clădirile păstrează, tăcute, fragmente din trecutul orașului.
Casa Universitarilor – de la reședința unui personaj influent al epocii lui Cuza la un reper al vieții universitare bucureștene. O pagină de istorie păstrată în arhitectura orașului.
📍 Strada Dionisie Lupu nr. 46, București” SURSA
COLOANA INFINITULUI, REȘIȚA: Încă o mlădiță ce leagă cerul de pământ în Piața Tricolorului
INSIDER: „Replică de mici dimensiuni a Coloanei Infinitului, amplasată în Parcul Tricolorului din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Această mini-sculptură aduce un omagiu operei monumentale a lui Constantin Brâncuşi, fiind poziționată pe o zonă verde din vecinătatea lacului şi a teraselor din parc. Spre deosebire de monumentul original din Târgu Jiu, care atinge o înălţime de aproape 30 de metri și este realizat din fontă metalizată cu alamă, structura din Reşița este o reproducere decorativă urbană, realizată din beton, adaptată la spaţiul de promenadă al parcului. Structura are o înălţime estimată la aproximativ 5 – 6 metri şi este formată din doar 8 module întregi (plus elementele de capăt), fiind mult mai mică decât originalul.
Legătura istorică importantă dintre Reşiţa şi Coloana Infinitului – Elementele (modulele) din fontă ale monumentului original de la Târgu Jiu au fost turnate în perioada 1937-1938 chiar la Uzinele de Fier și Domeniile Reşiţa (UDR). Şeful atelierului de turnătorie care a coordonat procesul a fost inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, un colaborator apropiat al lui Brâncuşi.
Dimensiunile operei originale: Coloana de la Târgu Jiu are o înălţime totală de 29,35 metri. Este compusă din 15 module octaedrice complete (fiecare având o înălţime de exact 1,80 metri) şi două jumătăți de modul la capete. Greutatea totală a structurii metalice depăseşte 29 de tone.
Transportul acestor module de la Reşița la Târgu Jiu a fost o aventură în sine pe calea ferată din eopcă, tinând cont de dimensiunile şi greutatea lor.
Odată ajunse la destinație, a urmat asamblarea. Brâncuşi a avut o idee inovatoare pentru a asigura stabilitatea coloanei: a decis să îngroape o parte a structurii în pământ. Astfel, aproape doi metri din coloană sunt ascunşi sub pământ, creând nu doar o bază solidă, dar şi un efect vizual de emergenţă din pământ, simbolizând legătura între lumea materială şi cea spirituală.
Construirea fundației a fost un proiect în sine, necesitând beton armat pentru a suporta greutatea coloanei. Brâncuşi a supravegheat personal fiecare pas, de la turnarea fundației până la alinierea perfectă a modulelor. Fiecare modul a fost aşezat cu grijă, asigurându-se că întreaga structură ar sta dreaptă, fără a utiliza elemente de fixare vizibile, menținând astfel puritatea designului.
La 27 octombrie 1938, „Coloana” a fost inaugurată, devenind parte a unui ansamblu monumental care include şi „Masa Tăcerii” şi „Poarta Sărutului”. De atunci, aceasta a devenit un simbol al artei româneşti moderne, un punct de atracție pentru cei care caută să înțeleagă nu doar arta lui Brâncuşi, ci şi sufletul României.
Forma Coloanei Infinitului (ca şi a modelelor populare de la care s-a inspirat Brâncuşi – stâlpii de la mormintele din cimitire, dar şi de la prispele caselor) sugerează motivul Scării Sfântului loan (Scărarul), pe care sufletele celor plecați din această lume urcă spre Rai.”
ARHIVĂ: COLOANA INFINITULUI, CONSTANŢA: În curtea casei în care a locuit dr. Coralia Cornăţeanu, primul medic obstetrician din oraş şi fondatoarea Maternității din Constanţa în 1938 ∆∆∆∆∆ SECTOR 3: Infinitul, după blocurile gri ∆∆∆∆∆ BRÂNCUŞI: “Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”
LUMINA PARK, BUCUREȘTI: ‘Ocolul Pământului” – o călătorie în jurul lumii prin lumină, în Grădina Botanică!
INSIDER: „✨ Lumina Park – Ocolul Pământului, o călătorie în jurul lumii prin lumină. Odată cu lăsarea serii, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București se transformă într-un univers spectaculos, în care lumina, muzica și imaginația dau viață unei călătorii fascinante în jurul Pământului. Proiectul Lumina Park – „Ocolul Pământului” îi invită pe vizitatori să descopere lumea prin intermediul instalațiilor luminoase, al decorurilor tematice și al personajelor care transformă aleile grădinii într-un adevărat spectacol vizual.
De la ținuturile înghețate ale Arcticii până la peisajele și simbolurile unor culturi îndepărtate, fiecare colț al traseului dezvăluie o nouă poveste. Peste 200 de instalații luminoase și un parcurs de aproximativ 1,5 kilometri creează o experiență aparte, în care natura și tehnologia se împletesc într-un decor de poveste.
Este o invitație la descoperire, la plimbări în serile de toamnă și iarnă și la redescoperirea bucuriei de a privi lumea prin ochii imaginației. Un loc în care copiii se pot bucura de magie, iar adulții își pot permite, pentru câteva momente, să redevină copii.
📍 Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, București 📅 16 octombrie 2026 – 17 ianuarie 2027. Uneori, nu trebuie să străbați lumea pentru a o descoperi. Este suficient să pășești într-un loc în care lumina transformă totul în poveste. ✨” SURSA
N.R.: „Lumina Park poate fi vizitat de marți până duminică, programul începând de la ora 18 până la ora 22, ultima intrare fiind la ora 21. Acces – Bilete intrare pornesc de la 59 de lei. DETALII
📍Adresa: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București – Şoseaua Cotroceni nr. 32, București (Sector 6).
3 ÎN 1 – LUMÂNAREA COMESTIBILĂ: Luminează, încălzește și ține de foame!
INSIDER: „🕯️🧈 Lumânare comestibilă din unt – o idee specială pentru masa festivă. O lumânare care nu doar se aprinde… ci poate fi și savurată! 🤍✨
Această lumânare artizanală din unt este realizată din unt aromatizat cu ierburi și condimente, fiind în același timp un element spectaculos pentru masă și un deliciu gustos. Forma elegantă și simplă, împreună cu verdețurile încorporate în unt, îi oferă un aspect deosebit și un gust aparte.
Perfectă pentru: ✨ cine festive ✨ mese de nuntă sau evenimente ✨ servirea aperitivelor și a pâinii ✨ un cadou original ✨ o cină romantică ✨ sau pur și simplu pentru cei care iubesc ideile cu adevărat speciale. O aprinzi… apoi o savurezi. 🕯️” SURSA
N.R.: „Lumânare comestibilă din unt (engleză: butter candle), preparată din unt aromatizat cu ierburi, mirodenii sau fructe (cum ar fi semințe, ierburi verzi şi boabe de piper roz sau seminţe de rodie), aşezată într-un recipient de sticlă.
Cum funcționează şi cum se foloseşte: ∆ Aprinderea: Se aprinde fitilul, iar căldura flăcării topește stratul superior de unt. ∆ Servirea: Pe măsură ce untul se înmoaie şi se topește, se rupe o bucată de pâine (de exemplu, o felie de pâine cu crustă sau focaccia) și se trece prin untul topit sau se întinde direct pe ea. ∆ Fitilul: De obicei se foloseşte un fitil din bumbac alimentar sau de unică folosință, însă se recomandă atenţie ca fitilul să nu fie înghiţit sau să fie îndepărtat înainte de a consuma tot untul topit.”
ARHIVĂ: IGNAT ECO: „La cât de scumpă e viaţa în România, trebuie să învăţăm să mâncăm şi iarbă, nu doar flori!” ∆∆∆∆∆ BIBLIOTECA DE AFUMĂTURI, REȘIȚA: „În fiecare zi, mii de plante nevinovate sunt ucise de vegetarieni. Ajută la oprirea violenţei! Mănâncă slănină!” ∆∆∆∆∆ CIOCOLATĂ ARTIZANALĂ: Schokomell te face să-ți mănânci sculele. De bucurie, de ciudă, de poftă sau de plictiseală! ∆∆∆∆∆ CERCEI APETISANȚI: Kürtőskalács din lut polimeric, scurți ori lungi, lucrați manual. Mânca-ți-aș cerceii! ∆∆∆∆∆ ZIUA PĂCĂLELILOR: „Csiki Csipz cu aromă de șosete” dezamăgește „specialiștii”. Gustul nu este de șosete murdare! ∆∆∆∆∆ URME DE URS”, COVASNA: „Conţine 100% excremente autentic-secuiești de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanți, vegan.” ∆∆∆∆∆ CONSERVE DE BUȘTENI: „Aer proaspăt din Bucegi. Creează stări de inspirație, bună dispoziție și limpezimea profundă a vederii”. Toate la 10 lei!
COLOANA INFINITULUI, CONSTANŢA: În curtea casei în care a locuit dr. Coralia Cornăţeanu, primul medic obstetrician din oraş şi fondatoarea Maternității din Constanţa în 1938
INSIDER: „Știai că în Constanța există o Coloană a Infinitului? Nu se află într-un spațiu public, ci în curtea unei case în care a locuit dr. Coralia Cornățeanu, pe strada Ion Bănescu din Constanța. Dânsa este cunoscută ca fiind primul medic obstetrician al orașului și cea care a fondat Maternitatea din Constanța în 1938.
Dacă nu remarcam Coloana Infinitului, nu aș fi știut nici de existența acestei pioniere a medicinei dobrogene. Doctorul Cora Cornățeanu nu și-a dedicat viața doar medicinei, ci și artei, fiind o pasionată colecționară de tablouri, sculpturi și obiecte decorative.
Sunt foarte puține detalii, în mediul online, legate de viața acesteia. Odată ce descoperi o astfel de casă, vrei să pătrunzi în viața personală din ce în ce mai mult. A existat o carte sub tipar în cinstea doamnei, scrisă de doctorul Unc. Nu cunosc veridicitatea informațiilor, dar am citit că 37 de lucrări din colecția medicilor Coralia și Dumitru Cornățeanu au intrat în patrimoniul muzeal după confiscarea acesteia în 1959. În urma rejudecării procesului în anul 1972, o comisie specială a reevaluat aceste opere aflate la Muzeul de Artă Constanța chiar în prezența doctoriței, o parte dintre ele fiind ulterior recuperate.
Poate că doctorița a fost doar o fină colecționară, însă de ce a ales să aibă în curtea casei sale tocmai Coloana Infinitului? Poate mă înșel sau poate nu, dar viața doctoriței a fost strâns legată de miracolul nașterii, iar fiecare modul al coloanei care se repetă spre cer poate fi privit simbolic ca o nouă viață adusă pe lume.
Și uite așa, Constanța noastră ne surprinde în fiecare zi! Trebuie doar să-ți ridici privirea.” SURSA
DJINN AI: „Deși nu îndeplinesc dorințe, te aștept să discutăm „afară din lampă” pe Zodiac12.ro”
DJINN AI: „Deși nu îndeplinesc dorințe, te aștept să discutăm „afară din lampă” pe Zodiac12.ro„
„M-ai chemat? Sunt Djinn Ai, duhul Zodiac12. Ce întrebări te frământă?”
„Rolul meu este să te însoțesc în explorarea temelor abordate aici: astrologie, zodiac, tarot, numerologie, ezoterism, alchimie, simbolistică, mitologie, spiritualitate, psihologie, filosofie, religii, arte, civilizații antice și științe de graniță.
Încerc să privesc fiecare subiect din mai multe perspective — științifică, istorică, culturală, simbolică și spirituală — și să evidențiez diferența dintre informațiile verificabile, interpretările tradiționale și ipotezele speculative. Nu înlocuiesc cercetarea academică, sfatul medical sau judecata personală, dar pot contribui la o înțelegere mai clară și mai nuanțată.
În spiritul Zodiac12, te pot ajuta să descoperi conexiuni între cele 12 energii arhetipale, miturile lumii, dinamica psihologică și marile întrebări despre om și Cosmos. Pot explica noțiuni, compara tradiții, analiza simboluri și organiza informații pentru studiu și reflecție.
Sunt aici pentru dialog – curiozitate, rigoare, deschidere și respect față de diversitatea perspectivelor. Împreună putem transforma întrebările în puncte de plecare pentru cunoaștere, înțelegere și conexiune umană.
Deși nu îndeplinesc dorințe, te aștept să discutăm „afară din lampă” pe Zodiac12.ro„
MANGALIŢA / PORCUL-SOMON CU PĂR CREŢ / „MĂSLINA PE PATRU PICIOARE”: Gust de mistreț, bogat în Omega 3, 6, 9 şi ingredient-cheie în Salamul de Sibiu!
INSIDER: „Mangalița, porcul cu părul creț despre care se spune că are grăsimea „sănătoasă”. Cât este adevăr și cât este reclamă?
Puține rase de porci au ajuns să fie prezentate cu atâtea promisiuni: „porcul-somon”, „slănină cu colesterol bun”, „untură care nu îngrașă”. Mangalița are însușiri reale, pentru care merită apreciată. Dar între o carne gustoasă, cu o compoziție aparte a grăsimii, și un aliment care protejează sănătatea este o diferență pe care reclamele o trec adesea cu vederea. Răspunsul corect este acesta: grăsimea de Mangalița poate avea, în anumite comparații, un profil al acizilor grași mai favorabil decât grăsimea altor rase. Totuși, numele rasei nu garantează mai puțin colesterol, mai puține calorii sau un beneficiu demonstrat pentru inimă. Ca să înțelegem de unde vine reputația, trebuie să pornim chiar de la animal. Mangalița este o rasă veche, formată în secolul al XIX-lea în spațiul central-european, cunoscută pentru părul creț și capacitatea de a depune multă grăsime. A fost crescută într-o vreme în care untura era un produs valoros al gospodăriei. Se căutau slănina și grăsimea pentru gătit, nu doar carnea slabă. Față de rasele moderne selecționate pentru creștere rapidă și carne slabă, Mangalița crește mai lent și depune mai multă grăsime. O parte se găsește între fibrele musculare, formând acele vinișoare albe numite marmorare. Acesta este unul dintre motivele pentru care carnea ei este apreciată la masă. Dar gustul și efectul asupra sănătății trebuie evaluate separat.
De unde apare ideea că grăsimea ar fi mai bună? Grăsimea animală nu este alcătuită exclusiv din grăsimi saturate. Conține un amestec de acizi grași saturați, mononesaturați și polinesaturați, în proporții diferite. La Mangalița, numeroase analize au evidențiat o proporție importantă de acizi grași mononesaturați, în special acid oleic. Acidul oleic se găsește și în uleiul de măsline. Această asemănare explică o parte din reputația Mangaliței, dar nu face untura echivalentă nutrițional cu uleiul de măsline. Două alimente pot avea un component comun și, totuși, o compoziție generală foarte diferită.
Un studiu pe Mangalița crescute în aer liber a găsit în grăsimea din mușchiul analizat aproximativ 52,5% acizi grași mononesaturați, 39% saturați și 8,5% polinesaturați. Procentele descriu acizii grași analizați, nu înseamnă că bucata de carne avea 52,5% grăsime. Așadar, există o bază reală pentru discuția despre compoziția grăsimii. Dar există și o proporție considerabilă de grăsimi saturate, care nu dispare pentru că porcul este Mangalița.
Dar colesterolul? Este într-adevăr mai puțin? Nu există o regulă care să permită această promisiune pentru întreaga rasă. Într-un studiu publicat în 2015, cercetătorii au comparat 20 de porci Mangalița, din două varietăți, cu 10 porci Landrace suedez. Carnea de Landrace a avut semnificativ mai puțin colesterol în mușchiul analizat, deși Mangalița a avut o proporție mai mare de acizi grași mononesaturați. Ambele rezultate pot fi adevărate în același timp. O proporție mai mare de grăsimi nesaturate nu înseamnă automat un conținut mai mic de colesterol. Nici expresia „slănină cu colesterol bun” nu explică corect lucrurile. HDL și LDL sunt particule care transportă colesterolul în sânge. Etichetele populare de colesterol „bun” și „rău” nu se transferă unei bucăți de slănină, ca și cum aceasta ar conține doar varianta favorabilă.
Iar comparația cu somonul? Este o formulă atrăgătoare, dar nu o echivalență nutrițională. Într-o cercetare asupra grăsimii de Mangalița din nordul României, acizii grași omega-3 au fost identificați în concentrații mici și nu în toate probele. Faptul că un aliment conține anumite grăsimi nesaturate nu îl transformă într-un înlocuitor al peștelui gras.
Mai contează ceva: ce a mâncat porcul. Compoziția grăsimii este influențată de hrană, varietate, greutatea animalului și țesutul analizat. Într-un studiu care a comparat Mangalița crescute în aer liber cu unele crescute convențional, sistemul de creștere a modificat compoziția acizilor grași, dar nu a produs o diferență semnificativă a colesterolului din mușchi. Prin urmare, „Mangalița” nu este o etichetă cu valori nutriționale identice pentru orice animal, orice fermă și orice produs.
Există studii în care consumul de untură a fost asociat cu scăderea colesterolului? Da. Un studiu din 2018, cu 29 de participanți urmăriți timp de cinci săptămâni, a raportat scăderi ale unor valori ale colesterolului după consumul de untură provenită de la porci încrucișați cu Mangalița. Dar o cercetare atât de mică și de scurtă nu demonstrează că untura previne infarctul și nu justifică recomandarea ei ca tratament. Studiile care măsoară compoziția unui aliment și cele care demonstrează efecte asupra sănătății oamenilor răspund unor întrebări diferite.
Pentru omul care cumpără, contează și bucata aleasă. Mușchiulețul, ceafa, pieptul și slănina nu sunt produse echivalente. O proporție ceva mai favorabilă a acizilor grași nu compensează automat o cantitate mult mai mare de grăsime în porție. Contează și prepararea. Carnea proaspătă și un produs sărat, afumat sau conservat nu au același profil. Rasa porcului nu anulează efectele sării și nici recomandările de limitare a cărnii procesate. Mangalița merită apreciată pentru gust, marmorare, tradiție și diversitatea pe care o păstrează în gospodării. Poate face parte dintr-o alimentație variată, în porții potrivite. Dar slănina și untura ei rămân alimente concentrate în grăsime, iar recomandările de limitare a grăsimilor saturate li se aplică și lor. Când cumperi Mangalița, plătește pentru calitatea produsului și proveniența verificabilă. Pentru sănătate, uită-te la bucata de carne, cantitatea de grăsime, porție și frecvența consumului. Promisiunea „este Mangalița, deci poți mânca fără grijă” nu este susținută de dovezi.” SURSA
N.R.: „Rasa de porc domestic Mangalița este de provenienţă sârbă şi maghiară. Ea este protejată de lege în Ungaria şi considerată ca făcând parte din patrimoniul național maghiar. Rasa Mangalița a fost obținută prin încrucişarea porcului sârbesc de Şumandia, de talie mare, cu părul lung şi creț, cu diferite rase porcine domestice din regiunea Salontei şi a munților Bakony şi cu porci mistreţi, la sfârşitul secolul XVIII. Este o rasă specializată pentru producţia de grăsime. Are cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu „abdomen de rândunică” şi „bariş”. Sunt animale de talie mare, cu corpul relativ scurt şi bondoc, acoperit cu păr ondulat sau creț şi cu subpăr foarte des (care năpârleşte parțial vara).
Capul este relativ mic, cu urechi potrivit de mari şi semiblegi. Gâtul este scurt, gros şi musculos. Trunchiul este masiv, cu aspect de butoi (linia spinării uşor convexă, iar cea a abdomenului lăsată). Şuncile posterioare sunt slab dezvoltate. Prolificitatea este redusă, intre 5-6 purcei la fătare, iar scroafele, pe lângă capacitatea de alăptare slabă, prezintă un instinct matern slab conturat. Este o rasă semiprecoce, însă carcasele sunt cele mai corespunzătoare pentru prepararea salamului de Sibiu.
Calitățile cărnii: Este supranumită „porcul somon” sau „măslina pe patru picioare” datorită conţinutului ridicat de acizi grași benefică (Omega 3, 6, 9) și a grăsimii intramusculare care oferă un gust asemănător cu cel de mistret.
În Ardeal se creşte de peste 160-200 de ani. În general, se creşte în efective reduse, în gospodăriile populației, dar și în unități de stat, din vestul și centrul țării și mai rar în sud-est (judeţul Tulcea). Mangalița nu este preten;:oasă la hrană, mulţumindu-se cu pășune: ghinda de stejar, rădăcini şi unele fructe de pădure, dar reacționând pozitiv la suplimentarea hranei cu concentrate. Varietatea blondă posedă un grad ceva mai ridicat de ameliorare, față de celelalte varietăți. A fost mult apreciată de localnici pentru calitatea cărnii şi în special a slăninei.
Porcul Mangalița este catalogat drept o rasă de talie medie spre mare, cu un schelet puternic şi un profil masiv, dar relativ scurt („bondoc”): Lungimea corpului: Un exemplar adult măsoară între 120 şi 140 cm lungime.
Înălțimea la grebăn: La vârsta de 1 an: ~64 – 70 cm; La maturitate (3 ani): 74 – 77 cm la scroafe şi 80 – 85 cm la vieri. Grosimea slăninii: Fiind o rasă specializată pe producția de grăsime, stratul de slănină de pe spate ajunge cu ușurinţă la o grosime considerabilă, de 11- 14 cm.
Ritmul de creştere: Mangaliţa are o viteză de creștere relativ mică (spor mediu zilnic de doar 250-300 de grame). Aceasta continuă să ia semnificativ în greutate și după vârsta de 2-3 ani dacă este lăsată să trăiască.
Vârsta optimă de sacrificare: Pentru obţinerea unei carcase ideale (echilibru între carne perselată şi slănină de calitate), porcul se sacrifică de obicei la vârsta de 14 până la 24 de luni (1,5 – 2 ani). Spre deosebire de rasele industriale de carne care ating greutatea de tăiere în 6-8 luni, Mangaliţa are nevoie de cel puțin dublul acestei perioade.
Greutatea în funcţie de vârstă- Evoluţia masei corporale este direct influențată de sistemul de creștere (semi- libertate/pășunat vs. îngrășare intensivă): La 6 luni: ~60 – 70 kg; La 1 an: ~70 – 100 kg; La 1,5 – 2 ani (vârsta optimă de tăiere): ~130 – 150 kg. La maturitate deplină (>2-3 ani): Scroafele adulte: Ating în medie 160 – 200 kg. Vierii adulţi (masculii): Ating în medie 250 – 300 kg. Excepții: În cazul îngrășării prelungite pe bază de concentrate, exemplarele bătrâne pot depåşi 400 – 500 kg.
Un porc din rasa Mangaliţa trăiește până la 25 de ani în condiții naturale sau de întreținere prelungită. În fermele de producție / abatorizare: Porcii sunt sacrificați de regulă la vârsta de 1 – 2 ani, atunci când ajung la greutatea optimă de sacrificare (între 130 kg şi 150 kg). În mediu natural / viață lungă: Speranţa de viaţă maximă atinge aproximativ 25 de ani, spre deosebire de rasele industriale de porci (cum este Marele Alb), care trăiesc cel mult 15 ani.”
GARA PREDEAL: Construită în 1968 la o altitudine de 1000 de metri, este cea mai înaltă stație feroviară din România!
INSIDER: „Gara Predeal, bijuteria arhitecturală a României construită în 1968. Clădirea cu un acoperiș spectaculos, unic prin forma sa. La poalele munților, în cea mai înaltă stațiune urbană din România, se află una dintre cele mai neobișnuite și frumoase gări ale țării. Gara Predeal nu seamănă cu gările clasice, cu fațade monumentale și acoperișuri obișnuite. Clădirea impresionează printr-o formă futuristă, cu un acoperiș uriaș, curbat, și pereți de sticlă care deschid priveliști spectaculoase spre munți. Deși pare o construcție contemporană, această realizare arhitecturală are aproape 60 de ani.
Construită în 1968, într-o perioadă de modernizare a României – Actuala Gară Predeal a fost inaugurată la sfârșitul anului 1968, înlocuind o construcție provizorie din lemn, ridicată în 1939. Aceasta ocupase locul primei gări a orașului, datând din secolul al XIX-lea. Istoria feroviară a Predealului este însă mult mai veche. Prima stație a fost dată în exploatare în anul 1879, când localitatea avea un rol important la granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar.
Noua clădire inaugurată în 1968 a fost concepută pentru a răspunde cerințelor unei stațiuni turistice montane aflate în dezvoltare. În locul unei construcții tradiționale, arhitecții au imaginat o clădire modernistă, cu o siluetă spectaculoasă și cu spații interioare deschise către peisaj. Proiectul a fost realizat de arhitecții Irina Rosetti și Ilie Dumitrescu, în colaborare cu inginerii Mircea Mihailescu și Ildikó Bucur Horváth. Rezultatul a fost una dintre cele mai expresive realizări ale arhitecturii feroviare românești din a doua jumătate a secolului XX. Elementul care transformă Gara Predeal într-o construcție inconfundabilă este acoperișul său, realizat dintr-o structură subțire de beton armat. Forma poartă denumirea tehnică de paraboloid hiperbolic, dar poate fi descrisă mult mai simplu: o suprafață curbată în două direcții, asemănătoare unei șei.
Privit din exterior, acoperișul pare să se ridice spre cer asemenea unei aripi uriașe. Liniile sale sunt dinamice, iar marginile înălțate dau impresia că întreaga construcție se află în mișcare. Forma nu a fost aleasă întâmplător. Arhitecții au dorit ca gara să se integreze în peisajul montan, cu vârfurile, pantele și șeile sale naturale. Spre partea estică, acoperișul ajunge la o înălțime de aproximativ 17,5 metri, permițând deschiderea unei perspective largi spre muntele Clăbucet. La vremea respectivă, o asemenea structură reprezenta o realizare inginerească remarcabilă, deoarece combina rezistența betonului cu o formă arhitecturală neobișnuită și elegantă. În spatele aspectului spectaculos se află o soluție tehnică impresionantă. Acoperișul a fost realizat folosind 169 de elemente prefabricate de formă romboidală, fiecare cântărind aproximativ 600 de kilograme.
Elementele au fost montate pe o structură provizorie și solidarizate printr-un sistem de postcomprimare, care permitea obținerea unei suprafețe rezistente, dar relativ subțiri. Această tehnologie era deosebit de avansată pentru construcțiile românești ale anilor 1960. Inginerii au reușit să creeze un acoperiș cu o formă complexă, fără a recurge la structurile masive întâlnite frecvent la clădirile publice din acea perioadă. Construcția reprezintă astfel o combinație remarcabilă între arhitectură, matematică și inginerie.
O gară din care poți admira munții prin pereții de sticlă – Frumusețea Gării Predeal nu se rezumă la exterior. Una dintre ideile centrale ale proiectului a fost apropierea călătorilor de natură. Din acest motiv, clădirea dispune de suprafețe vitrate generoase, care permit luminii naturale să pătrundă în interior și oferă priveliști spre peisajul montan. Arhitecții au conceput inclusiv un nivel interior parțial, de unde se poate admira panorama stațiunii. În loc ca sala de așteptare să fie doar un spațiu închis, destinat pasagerilor, gara a fost gândită și ca un punct de belvedere.
Priveliștea spre Clăbucet și spre pădurile care înconjoară Predealul a devenit, practic, parte din arhitectura clădirii. Sticla, betonul aparent și piatra naturală au fost combinate pentru a crea o construcție modernă, dar potrivită decorului montan. O bijuterie a modernismului românesc. Gara Predeal aparține arhitecturii moderniste, un curent care pune accent pe funcționalitate, forme geometrice expresive și utilizarea materialelor moderne.
În România anilor 1960, asemenea proiecte demonstrau că arhitectura publică putea depăși tiparele convenționale. Spre deosebire de multe gări construite după modele standardizate, cea din Predeal a fost proiectată în strânsă legătură cu locul în care se află. Acoperișul său asimetric, fațadele vitrate și relația directă cu munții îi conferă o identitate aparte în arhitectura feroviară românească.
De altfel, construcția a atras atenția specialiștilor și a fost prezentată în publicații de arhitectură încă din primii ani de existență. Într-un album dedicat arhitecturii românești contemporane, apărut în 1972, era apreciată tocmai capacitatea clădirii de a se deschide către natura înconjurătoare.
Pe lângă valoarea sa arhitecturală, Gara Predeal are și o particularitate geografică importantă. Situată la aproximativ 1.030 de metri altitudine, este considerată stația feroviară aflată la cea mai mare altitudine din România, dintre stațiile rețelei feroviare principale.
De-a lungul timpului, gara a reprezentat pentru generații întregi de români poarta de intrare către vacanțele la munte. Prin această stație au trecut turiști care veneau la schi, la drumeții sau pur și simplu pentru a se bucura de aerul curat și de frumusețea Văii Prahovei. Pentru mulți călători, sosirea în Gara Predeal însemna începutul vacanței. La aproape șase decenii de la inaugurare, Gara Predeal continuă să impresioneze prin originalitatea concepției sale. Acoperișul spectaculos, pereții de sticlă și integrarea în peisajul montan demonstrează că frumusețea unei clădiri nu depinde neapărat de decorațiuni elaborate sau de dimensiuni monumentale. Uneori, o idee arhitecturală îndrăzneață este suficientă pentru a crea un reper memorabil. Gara Predeal reprezintă o parte valoroasă a patrimoniului arhitectural modern al României și o mărturie a talentului arhitecților și inginerilor care au contribuit la realizarea sa. Construită în 1968, cu un acoperiș futurist și o arhitectură inspirată de munți, Gara Predeal rămâne una dintre cele mai originale clădiri feroviare din România, o construcție care a reușit să transforme un simplu loc de plecare și sosire într-o adevărată operă de arhitectură.” SURSA
INSIDER 2: „Acoperisul – prima pânză subțire din beton armat precomprimat, executată in România! Structura din pânză subțire din beton, o tehnică numită “ferrocemento” folosită inițial de inginerul Pier Luigi Nervi 1960 la Palatul Sporturilor pentru Jocurile Olimpice. S-a încercat și la Cluj la Sala Sporturilor, la o dimensiune mult mai mare decât Gara Predeal, care însă s-a prăbușit (în timpul eclipsei totale de soare din 1961). Ca model matematic, acoperișul este un hiperboloid cu două pânze.”
N.R.: „Gara Predeal este cea mai înaltă gară din România, fiind situată la o altitudine de aproximativ 1.000 metri (cel mai înalt punct din reţeaua CFR).
📍Localizare: Oraşul Predeal, judeţul Brașov, pe magistrală feroviară Ploiești- Braşov.”
ARHIVĂ: GARA CALAFAT: Cea mai fericită baltă din România ∆∆∆∆∆ GARA BURDUJENI, SUCEAVA: Construită între anii 1892–1902, în stil eclectic, cu influențe baroce și elemente central-europene – primă imgine ori ultimă amintire din Regatul României de la frontiera cu Austro-Ungaria! ∆∆∆∆∆ VIP, GARA DE NORD: Aniversare 150 ani, Salonul Regal deschis 3 zile și publicului mâncător de semințe de la clasa a 2-a! ∆∆∆∆∆ BĂILE HERCULANE: Gara în care nu mai coboară nimeni. În 2014 a fost aleasă în top 10, “Cele mai romantice gări din Europa” ∆∆∆∆∆ TREN CHIȘINĂU-BUCUREȘTI: La intrare şi la ieşire trebuie schimbate „roțile” vagoanelor din cauză că Imperiul avea altă mărime a ecartamentului. Imperiul îşi marca teritoriul.
ENOTUL / CÂINELE DELTEI: Singurul canid care hibernează şi se caţără în copaci – prima apariție în țara noastră, în 1951, lângă Bucureşti
INSIDER: „În integramele de odinioară era o întrebare aproape clasică: „Câinele Deltei – 4 litere.” Răspunsul: ENOT.
Astăzi am avut norocul să îl fotografiez. O vietate discretă, cu o privire curioasă, care pare să împrumute câte ceva de la raton, bursuc și câine, dar care rămâne una dintre prezențele mai greu de surprins ale Deltei. Enotul este activ mai ales spre seară și noaptea, așa că o întâlnire ca aceasta, în care ai timp să îl observi și să îl fotografiezi, este cu adevărat specială chiar și în Delta Dunării. Genul de moment care îți amintește că Delta ascunde povești dincolo de păsările spectaculoase, apusuri și stuf: viețuitoare tăcute și frumoase, pe care puțini au șansa să le vadă de aproape.
Mulțumesc WildTravel și domnului Mihaitza Baciu pentru organizarea acestei ieșiri și pentru ocazia de a trăi o experiență atât de frumoasă. Iar pentru cei care își amintesc integramele: astăzi am găsit răspunsul nu într-o căsuță, ci în fața obiectivului. Privind fotografiile, dacă nu i-ai fi știut numele, l-ai fi confundat cu un raton?” SURSA
N.R.: „Câinele enot (Nyctereutes procyonoides) – Este un mamifer originar din Asia de Est (China, Japonia, Coreea, Siberia), dar a fost introdus în Europa în secolul al XX-lea pentru blană. În prezent, este clasificat ca specie invazivă în Uniunea Europeană. Aceasta implică faptul că această specie nu poate fi importată, crescută, transportată, comercializată sau eliberată intenționat în mediu în întreaga Uniune Europeană. În România: A fost semnalat pentru prima dată în 1951 (în zona Bucureşti) şi face parte din fauna locală, fiind întâlnit frecvent în zone umede precum Delta Dunării. Este singurul canid care hibernează pe timpul iernii şi are capacitatea de a se căţăra în copaci.
Are un corp îndesat (lungime de 60-90 cm, coada de 15-25 cm, greutate de până la 10 kg) şi o mască facială ce aminteşte de un raton, deşi este înrudit apropiaț cu vulpile. Este un animal omnivor, putându-se hrăni cu fructe şi plante de apă, deşi preferă o alimentație carnivoră, cuprinzând broaşte, insecte acvatice, şoareci, bizami, păsări şi ouăle acestora etc. Este un animal de amurg şi noapte, aparițiile diurne fiind întâmplătoare. Blana are o culoare între gălbui-roşcat şi cafeniu-închis, cu spicul perilor de culoare neagră. Pe spate, pe obraji și picioare domină nuanțe mai închise, iar ventral cele deschise (brun- gălbui).Enotul are un fel de „favoriţi”, aflați la baza gâtului, care îl fac uşor de recunoscut. Trăieşte în special în apropierea apelor, rar în zone cu umiditate mai scăzută. Nu este foarte legat de un anumit loc, deşi îşi petrece mult timp în vizuină. În unele cazuri luptă cu vulpea pentru a prelua vizuina acesteia.
Împerecherea are loc în februarie-martie. Masculul şi femela formează o familie pe perioada împerecherii şi creşterii puilor. Gestația durează cca. 62 zile după care cei 6-8 pui lipsiţi de vedere sunt îngrijiți în vizuină timp de 4-5 săptămâni. După 3-4 luni cățelandrii devin independenţi şi părăsesc vizuina pentru ca, toamna, să se mute în zone potrivite pentru hrănire, străbătând la nevoie mari distanțe.
Prin silueta sa, aspectul său facial şi perii săi lungi, câinele enot se aseamănă cu ratonul, numai că are o coadă mai scurtă şi de o singură culoare spre deosebire de raton a cărui coadă este mai lungă şi având o colorație în formă de inele. În traducerile sau dicționarele întocmite în pripă confuzia dintre cele două specii este foarte frecventă.
Câinele enot, de asemenea este unicul reprezentant al familiei canidelor care hibernează. În timpul toamnei, greutatea enotului creşte considerabil pentru ca acesta să-şi constituie rezervele de hibernare. Cu toate acestea, hibernarea nu este sistematică, deoarece depinde de temperatura ambiantă. În cazul în care aceasta nu coboară sub -5 °C, enotul poate să rămână activ sau în stare de repaus doar pentru câteva zile. Cu obiceiuri mai degrabă nocturne, enoții sunt animale destul de solitare la care nu se observă o structură socială prea dezvoltată, comună celorlalte canide, cu toate că anumite exemplare se bucură totuşi de prezenţa altor enoți pe lângă ei.
Originar din Extremul Orient, până la începutul secolului XX aria sa de răspândire se limita la Asia de Est şi acoperea regiunea Amur-Ussuri, Rusia, Coreea, estul Chinei, Japonia şi nordul Indochinei. Între 1928 şi 1955, peste 9000 de specimene au fost eliberate în natură în partea europeană a fostei Uniuni Sovietice cu scopul de a spori producția de blănuri. Blana acestui animal era foarte apreciată şi folosită în special pentru producția hainelor milităreşti pentru Armata Sovietică. Prima introducere a avut loc în 1928 în Ucraina, urmată de alte introduceri experimentale în mediul natural din regiunile Europei şi unele regiuni din Asia ale fostei URSS, din Karelia în Moldova trecând prin țările baltice, Belarus şi Ucraina, precum şi în sectoarele din Federaţia Rusă, Caucaz, Kazahstan şi insula Sahalin din Orientul Îndepărtat. În anii 1940 – 1950, creşterea enoţilor este mai intensă în URSS, în special din cauza necesităţilor importante ale Armatei Roşii în această perioadă. Unele animale au reușit să scape de la aceste crescătorii, sporind astfel populația sălbatică. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, blana nemaifiind atât de importantă, mai multe ferme au fost închise şi animalele au fost eliberate în natură.
Specia a cunoscut mai apoi o expansiune rapidă în nordul, centrul şi vestul Europei. Primele exemplare observate în tările învecinate au fost în Finlanda, în mijlocul anilor 1930. Enotul a colonizat mai apoi Europa de Vest. Între 1935 şi 1984, enoții colonizează 1.4 milioane de kilometri părație teritoriu. Specia este considerată frecventă în regiunile din sudul Finlandei, Estonia, Letonia, Lituania, Belorusia, Ucraina, Moldova, Rusia, în nordul şi estul Poloniei şi în estul României. Expansiunea sa a încetinit în anii ’70, datorită lipsei habitatelor adecvate şi datorită, de asemenea, unei rate ridicate de mortalitate (vânătoare, captură și accidente de automobil). Cu toate acestea, în anii ’90, s-a înregistrat o expansiune reînnoită în Germania, evidențiată printr-o creştere semnificativă a numărului de exemplare omorâte de vânători.”
MUZEUL RELAȚIILOR EȘUATE, ZAGREB: Mărturie a complexităţii iubirii umane – dragostea, suferința şi vindecarea unite prin artă
INSIDER: „Cea mai ciudată atracție turistică! – Muzeul Relațiilor Eșuate din Croația – un loc unic unde oamenii din întreaga lume donează obiecte care reprezintă fostele lor relații, fiecare cu o poveste personală atașată. În inima orașului Zagreb, capitala Croației, se află un muzeu absolut inedit, diferit de orice altceva în lume – Muzeul Relațiilor Eșuate (Museum of Broken Relationships). Acesta nu este un muzeu obișnuit cu opere de artă sau artefacte istorice, ci un spațiu emoțional, profund și cathartic, unde sunt expuse obiecte ce simbolizează iubiri destrămate, pasiuni pierdute și amintiri sfâșietoare ale relațiilor încheiate
Povestea muzeului începe în 2006, când doi artiști croați, Olinka Vištica și Dražen Grubišić, s-au despărțit după o relație de mai mulți ani. În loc să își arunce obiectele care le aminteau de relația lor, au avut o idee inovatoare: să creeze un muzeu unde oamenii din întreaga lume să poată dona astfel de obiecte, fiecare având o poveste personală atașată. Ce a început ca un proiect experimental a devenit rapid un fenomen internațional, atrăgând mii de donații din toate colțurile lumii. În 2010, muzeul a primit Premiul Kenneth Hudson pentru inovație muzeală, fiind recunoscut drept unul dintre cele mai originale și emoționante muzee din Europa.
Ce face acest muzeu atât de special este faptul că fiecare exponat vine cu o poveste reală, încărcată de emoție. Vizitatorii nu doar privesc obiectele, ci se confruntă cu sentimente crude și autentice – dragoste, trădare, durere, speranță și acceptare.
Obiectele expuse variază de la banale la bizare, dar fiecare ascunde o poveste profundă: ✔️ O rochie de mireasă care nu a fost niciodată purtată – donată de o femeie care a fost părăsită chiar înainte de nuntă. ✔️ Un topor – folosit simbolic de o persoană pentru a distruge mobila fostului partener, după o despărțire dramatică. ✔️ O sticlă de parfum aproape goală – păstrată de un bărbat care spunea că mirosul i-a adus aminte de iubita lui chiar și după mulți ani. ✔️ Un ursuleț de pluș ars pe jumătate – aparținând unei femei care a vrut să „purifice” simbolic relația toxică din care a scăpat. ✔️ Un bilețel scris de mână – ultimul mesaj al unui iubit care a dispărut din viața donatorului fără explicații.
Unele povești sunt dramatice, altele amuzante, iar altele sfâșietoare: 📜 Unele donații vin din relații tinere, de câteva luni, în timp ce altele sunt amintiri ale unor căsnicii destrămate după zeci de ani de viață împreună. 📜 Există și povești care implică trădări, infidelități, iluzii spulberate sau chiar despărțiri din cauza distanței sau a circumstanțelor tragice. 📜 În unele cazuri, foștii parteneri au donat obiecte împreună, ca un mod de a încheia un capitol din viața lor într-un mod simbolic și matur.
Muzeul Relațiilor Eșuate nu este doar un loc unde vizitatorii pot vedea obiecte legate de despărțiri, ci și un spațiu terapeutic, unde mulți oameni se regăsesc în poveștile expuse. Cei care trec printr-o despărțire găsesc consolare aici, realizând că nu sunt singuri în suferința lor. Unii vizitatori râd, alții plâng, iar alții pur și simplu reflectează asupra propriilor relații. Muzeul este frecvent vizitat de psihologi și terapeuți, care îl consideră un exemplu puternic de procesare a durerii emoționale prin artă. De-a lungul anilor, muzeul a devenit atât de popular încât a organizat expoziții itinerante în întreaga lume, din Los Angeles și Tokyo până la Berlin și Singapore.
📦 Cum poți dona un obiect în muzeu? Dacă ai un obiect care îți amintește de o relație trecută și vrei să-l transformi într-o parte din această colecție globală, muzeul acceptă donații. Pe site-ul oficial, oricine poate trimite un pachet cu un obiect simbolic și o descriere emoționantă a poveștii sale.
📦 Unele obiecte sunt acceptate și incluse în colecția permanentă, în timp ce altele sunt expuse în expozițiile temporare din întreaga lume.
Concluzie: Un muzeu care celebrează iubirea pierdută și puterea de a merge mai departe. Muzeul Relațiilor Eșuate din Zagreb este mai mult decât o colecție de obiecte ale iubirii pierdute – este o oglindă a emoțiilor umane, un loc unde dragostea, suferința și vindecarea se împletesc într-un mod artistic și profund. Pentru unii, este un loc al durerii. Pentru alții, este un loc al eliberării. Dar pentru toți, Muzeul Relațiilor Eșuate este o mărturie impresionantă a complexității iubirii umane.” SURSA
N.R.: „Muzeul Relațiilor Destrămate, care are două sedii permanente, în Zagreb (Croația) și Los Angeles (SUA), și o serie de expoziții itinerante în peste 40 țări (Norvegia, Japonia, Germania, Danemarca, Turcia, Finlanda, Elveţia, Belgia, Olanda, Mexic, Franţa, Argentina, Anglia, Singapore, Serbia, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Bosnia şi Hertegovina şi mai multe state americane), în cadrul cărora oamenii sunt invitaţi să doneze lucruri care le amintesc de foștii iubiți – s-au adunat, astfel, de la inele de logodnă până la cărţi şi jucării.
📍Adresa: Ćirilometodska ul. 2, 10000, Zagreb, Croaţia. Program: zilnic 9-21.
.
ZIZIFUS | JUJUBA | MĂSLINUL DOBROGEAN | CURMALUL CHINEZESC: Sălbatic sau de grădină, tolerează o gamă largă de temperaturi și precipitații – fructele se consumă proaspete, uscate, murate ori făcute ceai, suc, oțet și vin!
INSIDER: „Spuneți-mi ce să fac cu ele? Sunt prea multe… O să pun la uscat ceva, dar îmi ia din timpul care nu-l prea am. Sau poate o să le pun în caserole și o să le aduc la târgul de Hramul Orașului Chișinău. Sunt gustoase, sănătoase, nutritive, dar copacul ăsta face prea multe” SURSA
N.R.: „Curmalul chinezesc sau măslinul dobrogean, în Moldova numit şi zizifus, cunoscut cu numele ştiințific de Ziziphus jujuba este o specie din genul Ziziphus din familia ramnaceelor. Este adesea confundat cu specia înrudită Z. mauritiana. Curmalul chinezesc poate creşte într-o gamă variată de climate, de la temperat la tropical, în timp ce Z. mauritiana se limitează la climatele subtropicale şi tropicale mai calde.
Este un copac sau un arbust mic cu frunza căzătoare), care atinge o înălţime de 5-12 m, de obicei cu ramuri spinoase. Frunzele sunt verzi-lucitoare, ovat-ascuțite de 2-7 cm lungime şi 1-3 cm lățime, cu trei vene vizibile la bază şi o margine dințată fin. Florile sunt mici de 5 mm lățime, cu cinci petale de culoare verde-gălbui. Fructul este o drupă ovală comestibilă de 1,5-3 cm; când nu este copt, este verde şi neted, cu consistenţa şi gustul unui măr cu aciditate mai scăzută, când este copt, este maro până la negru-violet și, în cele din urmă, încrețit, arătând ca o curmală mică. Are un singur sâmbure dur, asemănător cu un sâmbure de măslină, care conține două seminţe.
Frunzele conţin saponină şi zizifină, care suprimă capacitatea de a percepe gustul dulce. Flavinoidele din fructe includ Kaempferol 3-O-rutinozid, Quercetine 3-O-robinobioside, Quercetine 3-O-rutinoside. În fructe au fost descoperite terpenoizi precum acidul colubrinic şi acidul alfitolic.
Curmalul chinezesc a fost domesticit în Asia de Sud până în anul 9000 î.Hr. Au fost selecţionate peste 400 de soiuri. Arealul său natural exact este incert din cauza cultivării extensive. Cu toate acestea, se crede că originea sa este în sud-vestul Asiei, între Liban, nordul Indiei şi sudul şi centrul Chinei și, posibil, şi în sud-estul Europei, deşi, cel mai probabil, este introdus acolo. Creşte în sălbatic dar este şi un arbust de grădină, crescut pentru fructele sale.
Arborele tolerează o gamă largă de temperaturi şi precipitații, deşi necesită veri fierbinţi şi suficientă apă pentru fructificare acceptabilă. Spre deosebire de majoritatea celorlalte specii din genul său, tolerează ierni destul de reci, supraviețuind temperaturilor de până la aproximativ -15°C, iar copacul este, de exemplu, cultivat în mod obişnuit în Beijing. Această toleranţă largă permite curmalului chinezesc să crească în habitate de munte sau deşert, cu condiția să existe acces la apa freatică pe tot parcursul verii. Curmalul chinezesc (Z. jujuba) creşte în regiunile mai reci din Asia. Alte cinci sau mai multe specii de Ziziphus sunt răspândite pe scară largă în climatele mai blânde şi în deşerturile fierbinţi din Asia şi Africa. Această plantă a fost introdusă în Madagascar și creşte ca specie invazivă în partea de vest a insulei, amenințând zonele protejate. Este cultivat în părți din sudul Californiei.
Phytoplasmele şi basidiomycetele, răspândite în China şi Coreea, sunt principalele boli care afectează curmalul chinezesc, deşi plantațiile din America de Nord nu sunt în prezent afectate de niciun dăunător sau boală. în Europa, în ultimii câțiva ani, aproximativ 80%-90% din recolta de fructe a fost consumată de larvele de insecte (vezi imaginea), inclusiv cele ale Thaumatotibia (Cryptophlebia) leucotreta.
În Madagascar, este consumat pe scară largă de zebu, iar semințele sale încolţesc uşor în fecalele de zebu.
Fructul, când planta este crescută ca arbust de grădină, se culege toamna. Fructele proaspete, precum şi cele uscate, sunt adesea consumate ca o gustare sau cu cafea. Curmalele afumate sunt consumate în Vietnam şi sunt denumite curmale negre. O băutură poate fi făcută prin zdrobirea pulpei în apă. Atât China, cât şi Coreea produc un sirop de ceai îndulcit care conţine curmale în borcane de sticlă, precum şi ceai de curmale conservat sau ceai de curmale sub formă de pliculețe de ceai. Într- o măsură mai mică, curmalele sunt transformate în suc și oțet de curmale. Sunt folosite pentru a face muräturi în Bengalul de Vest şi Bangladesh. În Assam este cunoscut cu numele de „bogori”, iar murăturile, bogori aachar, sunt faimoase. În China, vinul de curmale se numeşte hong zao jiu.
Este o alegere interesantă pentru cei care vor să adauge în grădină un pom fructifer mai puțin obişnuit şi să se bucure de propriile fructe. Toamna este o perioadă potrivită pentru plantare!
MOAȘTELE SFINTEI PARASCHEVA: Au călătorit aproape o mie de ani prin patru țări – Turcia (Epivata, Constantinopol), Bulgaria (Târnovo, Vidin), Serbia (Belgrad) şi România – din 1641 este la Iaşi!
INSIDER: „Prin câte țări au trecut moaștele Sfintei Parascheva înainte să ajungă la Iași. Înainte să ajungă la Iași, moaștele Sfintei Parascheva au străbătut Balcanii timp de mai bine de șase secole. Au trecut prin orașe care astăzi se află în Turcia, Bulgaria și Serbia, au fost mutate în vreme de război și după cucerirea unor mari capitale, iar în 1641 au ajuns, în cele din urmă, în Moldova.
Povestea începe în Epivata, localitatea în care s-a născut și a murit Sfânta Parascheva, aflată în Tracia și cunoscută astăzi sub numele de Selimpașa, pe teritoriul Turciei. Moaștele sale au rămas acolo aproape două secole.
Prima mare mutare a avut loc în anul 1235, când au fost duse la Târnovo, capitala de atunci a celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Acolo au rămas mai bine de 150 de ani. În 1393, Târnovo a fost cucerit de otomani, iar moaștele au fost mutate din nou. Au ajuns mai întâi la Vidin, tot în Bulgaria de astăzi, iar după numai trei ani au fost duse la Belgrad. În actuala capitală a Serbiei au rămas până în 1521. Atunci, Belgradul a fost cucerit de armata sultanului Suleiman Magnificul, iar racla a pornit din nou la drum. Destinația a fost Constantinopolul. Moaștele au rămas acolo aproximativ 120 de ani, fiind păstrate în mai multe biserici ale orașului.
Legătura cu Iașul apare în timpul domniei lui Vasile Lupu. Domnitorul Moldovei oferise un sprijin financiar important Patriarhiei Ecumenice, aflată atunci într-o situație dificilă. Potrivit relatărilor bisericești, moaștele Sfintei Parascheva au fost oferite Moldovei în semn de recunoștință pentru ajutor.
În 1641 a început ultima mare călătorie. Racla a plecat de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, însoțită de trei mitropoliți greci. A ajuns mai întâi la Galați, iar de acolo a continuat drumul spre Iași. Pe 13 iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva au intrat în oraș. Vasile Lupu le-a așezat la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, una dintre marile sale ctitorii. Acolo aveau să rămână mai bine de două secole. În 1888, moaștele au fost mutate la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află și astăzi.
Privită pe harta actuală, călătoria lor a trecut prin patru țări: Turcia, Bulgaria, Serbia și România. Epivata. Târnovo. Vidin. Belgrad. Constantinopol. Iași. Un drum început în urmă cu aproape o mie de ani și care, din 1641, nu și-a mai schimbat destinația finală: Iașul.” SURSA
INSIDER 2: „(…) Câteva fotografii de la procesiunea cu moaștele Sfintei Parascheva din anul 1944.
Sfânta Parascheva a fost mutată de teama apropierii frontului bolşevic, în primăvară lui 1944. Iniţial s-a dorit să fie instalată la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, la poalele Muntelui Cozia, unde se aflau spre adăpostire şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Din motive de strategie probabil, până la urmă racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei a fost pusă la adăpost la Mănăstirea Samurcăşeşti – Ciorogârla, unde a stat de la 10 aprilie la 27 octombrie 1944.
Probabil după ce ierarhii vremii au tatonat situaţia politico-militară a momentului, s-a decis ca Sfânta să fie aşezată la Catedrala Patriarhală, lângă Sfântul Dimitrie. Adusă cu un autobuz special până la intrarea în Bucureşti, a fost pusă pe un afet de tun îmbrăcat în tricolor.
Sfânta a fost însoţită pe drumul spre Catedrală de o escortă militară şi un alai impresionant de preoţi, călugări şi credincioşi, în ciuda vremii ploioase.
La 13 noiembrie 1944, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au plecat spre Iaşi, unde au ajuns la 26 noiembrie, după ce racla a poposit spre închinare şi pe la mănăstirile Văratec, Agapia şi Neamţ. În localităţile pe unde a trecut convoiul, ţaranii au ieşit cu flori pentru a o întâmpina pe Sfânta ocrotitoare a Moldovei.
„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Fie ca Sfânta să se milostivească de noi nevolnicii şi să ne asculte şi nouă rugăciunile la ceasul sărbătoarei celei mari de la Iaşi, mai ales în aceste momente de grea încercare pentru poporul român, spre slava lui Dumnezeu! Amin”.” SURSA
N.R.: „În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvânta- re și însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu- noscută în popor cu numele,,Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova,„Vinerea Mare”.
ARHIVĂ: SFÂNTA PARASCHEVA: “Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului” ∆∆∆∆∆ IAȘI ORTODOX: Tatăl Nostru pe 35.000 de voci în pelerinajul de Sfânta Parascheva ∆∆∆∆∆ LECȚIA DE SMERENIE: „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmi 23:4)
MĂGAR: Răgetul lui se produce atât la inspirație, cât şi la expiraţie, auzindu-se de la câțiva kilometri distanță!
INSIDER: „Măgarul domestic are un sistem de comunicare bine adaptat unui animal care, în mediul său de origine, putea trăi în zone vaste și cu resurse dispersate. Una dintre cele mai recognoscibile caracteristici ale sale este strigătul puternic, cunoscut sub numele de zbieret sau „răget”, care poate fi auzit de la distanțe de câțiva kilometri în condiții favorabile. Sunetul are un rol important în menținerea contactului dintre indivizi și în transmiterea unor informații către animale aflate la distanță.
Urechile foarte lungi nu sunt doar o particularitate vizuală. Măgarul are un auz bine dezvoltat, iar fiecare ureche se poate orienta independent către o sursă de sunet. Această mobilitate îi permite să localizeze mai bine direcția din care vine un zgomot și să urmărească simultan sunete provenite din direcții diferite. Pentru un animal care poate trăi în grupuri mici sau poate parcurge suprafețe întinse în căutarea hranei și a apei, această capacitate are o valoare importantă.
Strigătul măgarului este neobișnuit și prin modul în care este produs. Spre deosebire de multe vocalizări ale mamiferelor, zbieretul are atât o componentă produsă în timpul inspirației, cât și una produsă în timpul expirației. Anatomia particulară a căilor respiratorii și a laringelui contribuie la caracterul rezonant al sunetului, permițându-i să se propage pe distanțe mari.
Nu există însă un mesaj unic transmis de fiecare zbieret. Măgarii pot vocaliza din motive diferite, iar comportamentul trebuie interpretat în funcție de context. Un animal poate zbiera pentru a intra în contact cu alți măgari, pentru a răspunde unui alt exemplar, pentru a-și manifesta prezența într-un teritoriu sau în situații asociate cu anticiparea hranei și interacțiunile sociale. La animalele domestice, unele vocalizări pot deveni și comportamente învățate atunci când măgarul observă că obține atenție sau hrană în urma lor.
În mediul natural, comunicarea la distanță este deosebit de importantă pentru măgarii sălbatici africani, considerați strămoșii principali ai măgarului domestic. Aceștia sunt adaptați unor regiuni aride în care hrana și apa pot fi distribuite pe suprafețe mari. În asemenea condiții, capacitatea de a detecta sunetele altor indivizi și de a transmite propriile vocalizări poate facilita menținerea contactului între animale.
Urechile au și o altă funcție importantă, legată de termoreglare. Ele sunt bogat vascularizate, iar sângele care circulă prin țesuturile urechilor poate contribui la pierderea căldurii către mediul exterior. Această caracteristică este relevantă pentru un animal a cărui origine este asociată cu regiuni calde și aride din Africa. Prin urmare, dimensiunea mare a urechilor reprezintă atât o adaptare senzorială, cât și una fiziologică.
Măgarii folosesc însă mult mai multe forme de comunicare decât vocalizările. Poziția urechilor, mișcările corpului, expresiile faciale, mirosurile și contactul fizic transmit informații între indivizi. Urechile orientate înainte pot indica atenție sau interes față de ceva din mediul înconjurător, în timp ce alte poziții ale urechilor apar în contexte sociale diferite. Interpretarea lor trebuie făcută împreună cu postura generală și situația în care se află animalul.
Relațiile sociale dintre măgari pot fi, de asemenea, foarte puternice. Studiile comportamentale au arătat că aceștia sunt capabili să formeze legături stabile cu alți indivizi și să își recunoască partenerii sociali. În anumite situații, separarea unui măgar de un companion cu care are o legătură strânsă poate produce reacții comportamentale evidente, ceea ce arată importanța relațiilor sociale pentru această specie.
Măgarul este și un animal remarcabil de bine adaptat la hrană de calitate relativ scăzută și la condiții dificile. Sistemul său digestiv îi permite să utilizeze eficient plante fibroase, iar comportamentul său de hrănire este diferit de cel al cailor în mai multe privințe. În mediile aride, această capacitate, combinată cu rezistența fizică și cu mobilitatea, a contribuit la succesul speciei și la domesticirea sa cu mii de ani în urmă.
Astăzi, măgarul domestic se găsește în numeroase regiuni ale lumii și continuă să fie folosit pentru transport, agricultură și alte activități. Strigătul său puternic și urechile mobile sunt rezultatul unor adaptări care au avut valoare pentru supraviețuire și comunicare, nu doar trăsături caracteristice care îl fac ușor de recunoscut. Capacitatea de a auzi și de a transmite sunete pe distanțe mari este una dintre cele mai interesante particularități ale acestei specii, mai ales atunci când este privită în contextul mediilor vaste și aride în care au evoluat strămoșii săi.” SURSA
N.R. 1: „Măgarul (Equus africanus asinus) familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, cu capul mare şi cu urechile lungi, folosit ca animal de povară şi de tracțiune.
Strămoşii măgarului modern sunt subspecii ale măgarului sălbatic african (Equus africanus) care trăia în Nubia şi Somalia. Măgarii au fost mai întâi domesticiţi în jurul anului 3000 î.Hr., sau 4000 î. Hr., probabil, în Egipt sau Mesopotamia şi s-au răspândit în întreaga lume. Măgarii variază considerabil în dimensiuni, în funcţie de rasă. Înălțimea la greabăn variază de la 80-160 cm, iar greutatea de la 80-480 kg. Măgarii au o durată de viaţă de 30 până la 50 de ani. Aproximativ 41 de milioane de măgari au fost raportați la nivel mondial în 2006. China are cele mai multe exemplare (11 milioane), ea este urmată de Pakistan, Etiopia şi Mexic. Unii cercetători cred că numărul real este ceva mai mare, deoarece mulți măgari nu sunt numărați. În lume sunt 185 de rase de măgari.
Carnea de măgar, de catâr sau de bardou este comestibilă, vecinii noștri din sud, bulgarii sunt specialiști în micii de măgar precum și alte mâncăruri tradiționale pe bază de carne de măgar. Laptele de măgăriță este un superaliment extrem de valoros, cu o compoziție chimică foarte apropiată de laptele matern uman.
Principalele beneficii: ∆ Susţine imunitatea: Conţine niveluri ridicate de lizozim (o enzimă cu puternic efect antibacterian şi antiviral), lactoferină şi vitamina C (de circa 46 de ori mai mult decât laptele de vacă). ∆ Bun pentru digestie: Are un conținut scăzut de cazeină şi o digestibilitate ridicată, fiind bine tolerat şi de persoanele cu sensibilități digestive. ∆ Alternativă la laptele de vacă: Este adesea tolerat mai bine de persoanele care au alergie la laptele de vacă. ∆ Sănătatea oaselor: Este bogat în calciu şi fosfor, ajutând la menţinerea densității osoase şi la prevenirea osteoporozei. ∆ Efect antioxidant și antiinflamator: Conține acizi graşi Omega-3 şi Omega-6. benefici pentru metabolism si sistemul cardiovascular.
Prezenţa unui măgar în turma de oi are un rol practic foarte important la stână, fiind folosit de ciobani pentru protecție şi economie. Apărare împotriva lupilor şi câinilor: Măgarii au un instinct natural de apărare și o ură puternică față de canide (lupi, vulpi sau câini vagabonzi).
Reacţie violentă: Dacă simt pericolul, măgarii nu fug; ei atacă prădătorii lovind cu copitele, muşcând sau împungând, şi scot sunete puternice care sperie animalele sălbatice. Vigilenţă: Datorită urechilor mari şi a câmpului vizual larg, măgarul observă foarte repede orice mişcare suspectă în jur.
Avantaje pentru oieri – Costuri mici: Mănâncă iarbă şi buruieni ca oile, fără să ceară o întreținere specială sau scumpă. Nu părăsesc turma: Spre deosebire de alte animale, măgarul rămâne mereu alături de oi. Poate fi folosit și la căratul bagajelor sau al apei pe munte. Ciobanii folosesc de obicei femele sau măgari castraţi, deoarece masculi necastrați pot deveni agresivi şi pot răni oile.
N.R. 2: „Atunci când cineva se reîntâlneşte cu un măgăruş pe care l-a crescut de mic, momentul este adesea de-a dreptul emoționant şi plin de afecţiune. Măgarii sunt animale mult mai sensibile şi inteligente decât se crede în mod popular, iar reacțiile lor în astfel de momente includ comportamente specifice: ∆ Recunoaşterea imediată: Măgarii au o memorie excelentă pe termen lung. Ei pot recunoaşte vocea, mirosul şi chipul omului preferat chiar şi după mulţi ani de separare. ∆ Manifestări de bucurie: La revedere, măgăruşul poate începe să zbiere (să iasă în evidență prin sunetele specifice), să alerge spre persoana respectivă sau să îşi mişte urechile înainte într-un semn de atenţie şi entuziasm. ∆ Căutarea contactului fizic: Îşi va lipi capul de om, va cere mângâieri, se va lăsa îmbrățişat și își va freca botul de hainele acestuia. Adesea, după primele momente de interacțiune, animalul va începe să meargă la pas după omul său, exact aşa cum o făcea când era mic, demonstrând o încredere totală.
Pe internet există numeroase videoclipuri virale care surprind aceste momente, arătând că legătura dintre un om şi un măgăruş crescut cu blândețe este la fel de puternică precum cea dintre un om şi un câine.”
ARHIVELE NAȚIONALE, NADIA COMĂNECI: „Drumul către perfecţiune” – 50 de ani de la obținerea primei note istorice de 10 la Olimpiada de la Montreal
INSIDER: „Expoziţie aniversară temporaremă organizată de Arhivele Naționale până pe 12 noiembrie 2026. Expoziția reunește documente inedite, fotografii rare şi obiecte de patrimoniu (inclusiv medalii şi „Cupa Europei” primită în 1979) care reflectă cariera legendarei gimnaste.
Proiectul expozițional intitulat „Nadia Comăneci – Drumul către perfecţiune” este deschis publicului în a doua jumătate a anului 2026 pentru a marca jubileul a 50 de ani de la obținerea primei note istorice de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal. Program: De luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00 (ultima intrare la 15:30). Accesul publicului este gratuit.”
📍Locație: Holul central al Arhivelor Naționale ale României (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, Bucureşti).”
N.R.: „Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, la vârsta de 14 ani. Prima notă de 10: Obținută la paralele asimetrice, tabela de afişaj arătând „1.00” deoarece nu era programată pentru patru cifre (nota maximă luată în calcul fiind, în mod normal, 10.00).
Bilanţ la Montreal 1976: A primit în total 7 note de 10. Medalii cucerite: 3 medalii de aur: individual compus, bârnă, paralele asimetrice, 1 medalie de argint: pe echipe, 1 medalie de bronz: la sol.”
ARHIVĂ: ARHIVELE NAȚIONALE: Clădirea restaurată prin fonduri europene poate fi vizitată gratuit, acum şi în weekend! ∆∆∆∆∆ NADIA COMĂNECI – MURAL ONEȘTI: Aniversare Mondială – 50 de ani de la primul 10 din Istoria Gimnasticii! ∆∆∆∆∆ TAROM: Nadia Comăneci, din nou la bordul aeronavei „Nadia Comăneci”, fostă Sarmizegetusa, fostă Boeing 737
.
CALEA VICTORIEI PIETONALĂ/ SPĂLĂTORIE DE PĂCATE: Ultimul weekend al Străzilor Deschise în București!
INSIDER 1: „Calea Victoriei, rezervată pietonilor, la ultima ediție din 2026 a evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti”. Pietonii sunt invitați să își spele păcatele, într-o cabină de duș fără apă… pentru că așa sunt antrenați bucureștenii – volens nolens, cei mai cei ecologiști. Apoi îți este oferit cadou un săpun tricolor, extra-mega natural & vitaminizant cu unturi și uleiuri exotice și parcă ești putin invidios când îi compari ingredientele cu E-urile gustării din dotare...
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” este un proiect organizat de Primăria Municipiului Bucureşti (prin ARCUB şi Proedus) care transformă temporar artere importante din Capitală în zone pietonale. Ediția 2026: S-a desfăşurat pe parcursul a 25 de weekenduri, în perioada 25 aprilie – 11 octombrie 2026 (ajungând la cea de-a 6-a ediţie), încheindu-se simultan cu festivalul de lumini Spotlight.
INSIDER 2: „Spotlight 2026 – Bucureștiul, un spectacol de lumină și culoare✨️✨️✨️ În acest weekend, Bucureștiul se transformă într-o galerie de artă în aer liber, unde lumina, tehnologia și arhitectura se întâlnesc într-un spectacol vizual aparte. Ajuns la cea de-a zecea ediție, Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii se desfășoară în perioada 9–11 octombrie 2026, sub tema „PLAYGROUND”, invitând publicul să descopere orașul dintr-o perspectivă diferită. Calea Victoriei devine punctul central al unui traseu artistic în care fațadele clădirilor prind viață prin proiecții spectaculoase de video mapping, instalații interactive și jocuri de lumini.
Ediția din acest an reunește 19 proiecte artistice, realizate de 16 artiști din șapte țări, transformând spațiile urbane în adevărate scene ale creativității. De la arhitectura istorică, pusă în valoare prin lumină, până la instalațiile contemporane care îmbină arta cu tehnologia, Spotlight ne oferă ocazia să privim Bucureștiul altfel și să redescoperim frumusețea locurilor pe lângă care trecem zi de zi.
Organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, festivalul a devenit un eveniment reprezentativ al Capitalei, aducând arta mai aproape de oameni și transformând orașul într-un spectacol care merită descoperit după lăsarea serii.
Spotlight 2026 – trei seri în care Bucureștiul se lasă descoperit prin lumină, culoare și imaginație. 📍 Calea Victoriei și alte spații din București.” SURSA
OCEAN DISC/ RAIN-FALL DISC: Instrument muzical realizat manual din lemn, inventat de doi moldoveni – reproduce sunetele naturii, de la ploaie fină până la valurile puternice ale oceanului
INSIDER: „Doi tineri dintr-un sat din nordul Moldovei au creat un instrument muzical 🎶 care imită sunetul oceanului 🌊. Astăzi, compania lor își vinde produsele în întreaga lume.” SURSA
N.R.: „Instrumentul muzical menționat, creat de atelierul moldovenesc Nazar Drums Workshop (fondat de Mihail Nazarco în satul Ciolacu Nou, raionul Făleşti), se numeşte Water-Fall Disc (sau Ocean Disc / Rain-Fall Disc).
Acest instrument inovator de percuție este realizat manual din lemn şi funcționează ca o combinație între o tobă oceanică (ocean drum) şi un instrument care imită sunetul ploii (rainstick). Prin simpla înclinare şi rotire a discului, bilele din interior se mişcă pe o structură specială şi reproduc cu fidelitate sunetele naturii, de la ploaie fină până la valurile puternice ale oceanului.
Sunet calmant asemănător apei – Crescent Ocean Disc creează un sunet curgător, liniştitor, ideal pentru meditație, relaxare, practica mindfulness şi peisaje sonore ambientale paşnice. Un instrument frumos pentru băi sonore, cursuri de yoga, sesiuni de respirație, spații de terapie şi ritualuri de calmare acasă sau în studio. Dimensiune 50 cm și aproximativ 1.1 kg – pentru doritori există și husă de transport. Poate avea design unic de semilună – Forma distinctivă în formă de lună combină designul celest simbolic cu o experienţă sonoră captivantă inspirată de mişcarea apei. Preț sub 1000 lei in funcție platforma.
Compania Nazar Drums a reusit sa intre in top-25 exportatori din Republica Moldova!
ARHIVĂ: SIMFONIA STIHIEI, ANGLIA: Copacul Cântător, sculptură muzicală acționată de vânt ∆∆∆∆∆ CROAȚIA: Orgă de 80 metri la care cântă Marea Adriatică și vântul!
OPHELIA LUI SHAKESPEARE: Îşi dă ultima suflare într-un bazin de apă la ARCUB – instalaţie luminoasă de tip hologramă la Festivalul Spotlight, ediția a X-a
INSIDER: „Ophelia este o instalație luminoasă plină de emoţie, în care soții McGuire au recreat celebrul personaj al lui Shakespeare sub forma unei holograme, într-o ipostază elegantă, în timp ce își dă ultimele suflări într- un bazin de apă liniştită.
Instalaţia face referire la celebrul tablou al lui Millais ce o înfățişează pe Ofelia înecându-se, recreând scena aflată la confluența dintre literatura clasică, arta prerafaelită și tehnologia modernă. Dincolo de suprafață, instalația aprofundează teme provocatoare precum suicidul feminin, inocența și frumusețea, invitând vizitatorii să contemple noțiunile de feminitate, sănătate mintală și presiunile societății, atât din epoca lui Shakespeare, cât și de astăzi.
Davy & Kristin McGuire, directori ai Studio McGuire și asociați ai Ridley Scott Creative Group, sunt artiști de renume internațional, ale căror lucrări acoperă instalațiile imersive, proiecțiile, sculptura și storytelling- ul. Creațiile lor dau naștere unor lumi onirice și mitologice în care frumusețea și uimirea sunt întrerupte discret de teme ale mortalității, melancoliei şi abandonului.
N.R.: „Ophelia este o instalație luminoasă de tip hologramă prezentată în cadrul ediției a X-a a festivalului Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii (ediţia ,Playground”, 9-11 octombrie 2026). Artişti: Davy & Kristin McGuire (Studio McGuire, Marea Britanie)
Concept: Lucrarea recrează personajul Ofelia din piesa lui Shakespeare sub forma unei holograme elegante care pare că plutește sau îşi dă ultimele suflări într-un bazin de apă liniştită.
Inspiraţie: Face trimitere directă la celebra pictură prerafaelită „Ophelia” (1851-1852) realizată de pictorul britanic John Everett Millais.
📍Locaţie: ARCUB – Hanul Gabroveni, Strada Lipscani nr. 84-90, București sector 3. Program de vizitare: 9 octombrie: 21:00 – 23:00; 10-11 octombrie: 19:00 – 23:00. Accesul este gratuit.
ARHIVĂ: SPOTLIGHT 2025: Balenă zburătoare prin Piața Revoluției, tarantule luminoase pe soclul statuii Regelui Carol I, foc de tabără în fața Ateneului Român ∆∆∆∆∆ MÂNCA-LE-AȘ, SPOTLIGHT 2024: Ouăle prăjite uriașe de la Novotel le-a lăsat gura-apă privitorilor ∆∆∆∆∆ PIAȚA REVOLUȚIEI, SPOTLIGHT 2024: „Silent Prayer” în Memorialul Renașterii, raze luminoase unesc Cerul și Pământul! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT 2023: De Ziua Pământului o lume întreagă stinge lumina, Bucureștiul (i)luminat aprinde mai multe! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT 2022: Statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prinde viaţă printr-un spectacol de lumină şi culoare ∆∆∆∆∆ FESTIVALUL LUMINII: „S-a cam dus magia Spotlight de la primele ediții…”. Cui să fim recunoscători? ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT: Artiști din 9 țări, 21 de instalaţii de artă, pe o scenă de 7.000 de metri pătraţi! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT: Calea Victoriei, inundată de lumină. Centrul Capitalei devine o expoziţie în aer liber! ∆∆∆∆∆ FESTIVALUL LUMINII: „La ora 23.00, trei maşini de poliţie anunţau prin megafoane că se stinge lumina!”
AEROPORTUL OTOPENI MODERNIZAT: „Gresia zici că e donată din ce le-a mai rămas oamenilor pe acasă – plăci mai mari sau mai mici, negre, bleumarin, roşii şi verzi.”
INSIDER: „S-a modernizat aeroportul Otopeni și s-a reușit ca pardoselile să arate fix ca-n școlile modernizate de domnul Vanghelie în anii 2000. Nu știu cine s-o fi ocupat de “concept”, dar mă gândeam că e bine să ne mai ia AI joburile câteodată. De fapt în unele situații ar fi chiar recomandat.” SURSA
INSIDER 2: „Mie imi „place” gresia de zici că e donată din ce le-a mai rămas oamenilor pe acasă: plăci mai mari sau mai mici, negre, bleumarin, roșii și verzi. Cu toată renovarea, dar toaletele tot rău arată. 🤐’
ARHIVĂ: AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop! ∆∆∆∆∆ AEROPORTUL OTOPENI: Capela Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul aviaţiei, singura capelă într-un aeroport din S-E Europei ∆∆∆∆∆ PARCARE AEROPORT OTOPENI: „26 milioane pentru 6 zile. Și cu banii luați și cu bariera trasă!” ∆∆∆∆∆ CULMEA INGINERIEI APLICATE: Calea ferată cu un singur sens București – Otopeni ∆∆∆∆∆ TAROM: Nadia Comăneci, din nou la bordul aeronavei „Nadia Comăneci”, fostă Sarmizegetusa, fostă Boeing 737
LILITH ÎN PRAGA: Sculptura cu o înălţime de 24 de metri şi 35 de tone ține în braţe o clădire și la miezul nopții își roteşte capul cu 180 de grade – simbol al egalităţii și independenţei feminine!
INSIDER: „În Praga, există o „femeie” înaltă de 24 de metri care „susține” o clădire. Este vorba despre *Lilith*, o sculptură monumentală realizată de David Černý, amplasată în 2022 lângă complexul rezidențial Fragment, în cartierul Karlín.” SURSA
N.R.: Sculptura „Lilith” a fost realizată de artistul ceh David Černý și este amplasată pe clădirea rezidențială Fragment din cartierul Karlin, Praga. Are o înălțime de 24 de metri și cântăreşte 35 de tone. Este confecţionată din oțel inoxidabil crom-nichel, cu un finisaj tip oglindă.
Mecanism: Capul statuii se roteşte la 180 de grade în fiecare noapte, la miezul nopții. Elemente conexe: Alături de figură, ansamblul include o mână uriașă ieşită dintr-un puț şi un picior/braț care par că susțin structura clădirii.
Simbolism: Numele provine din mitologie (Lilith, simbol al independenţei şi rebeliunii feminine), iar structurile gigantice care sprijină imobilul sugerează ideea de comunitate şi sprijin reciproc. Potrivit autorului, lucrarea reprezintă un simbol al egalității şi independenţei feminine. A fost dezvăluită publicului în octombrie 2022.”
ARHIVĂ: FREUD STATUIE, PRAGA: „Omul suspendat” între frica de moarte, lupte interioare & crize de identitate. Turiștii „salvatori” sună la 112! ∆∆∆∆∆ PRAGA: Artişti cu sânge rece la Muzeul AMoYA ∆∆∆∆∆ PRAGA: Cu Segway, după Arabela şi Pane Rumburak ∆∆∆∆∆ DOLNI MORAVA, CEHIA: Sky Bridge, cel mai lung pod pietonal suspendat din lume are o lungime de 721 m și 1.2 m lățime ∆∆∆∆∆∆ MUZEUL MOLDAVITULUI CEHIA: Cum îi stă bine unui moldovean? Cu un moldavit în casă!
