TREN CHIȘINĂU-BUCUREȘTI: La intrare şi la ieşire trebuie schimbate „roțile” vagoanelor din cauză că Imperiul avea altă mărime a ecartamentului. Imperiul îşi marca teritoriul.

INSIDER: „Trenul care te reînvăță să auzi materia oftând sau cum se schimbă roțile la tren. Știți cu toți genialul vers bacovian: „De-atâtea nopți aud plouând, Aud materia plângând.” Cu vârsta devii tot mai materialist – înțelegi că în afara materiei nimic nu există sau cel puțin nu poți gândi în afara ei. Asta te învață materia ta – cu cât corpul devine mai neputincios cu atât el devine mai apropiat de materie – de memoria materiei.

Când ești tânăr materia este ceva abstract, spiritual, duh – chiar dacă ea zburdă isteric în tine. De aceea eu cred că Fenomenologia spiritului este mai întâi Fenomenologia materiei. Istoria adevărată este o istorie a materiei.

Toată cultura nouă a tipului de muncă imaterială și a digitalizării vieții ne îndepărtează de materie. Dar e un fake – e un simulacru de înlocuire a materiei printr-un soi de atingeri și survolări virtuale: nici materie – nici spirit. Mai degrabă spectacol. Materia e cel mai ”spiritual” lucru de care dispunem. Eu cred mult în nevoia pentru cei mici de a fi readuși în câmpul materiei ceva mai direct. Trebuie să auzi cum plânge materia.

În acest sens trenul este o experiență esențială – cu cât mai vechi, mai arhaic, mai industrial, mai dur cu atât mai bine. Iar trenul de tip Chișinău-București este esența acestui tip de experiență. Aici, în acest tren din epoca poststalinistă profund industrială, auzi toate gemetele materiei. Aici materia nu dar plânge, geme, se bucură, se irită ci și miroase, are sunet și văz. Toate la intensitate maximă. Ai toate simțurile supuse la un exercițiu maxim de presiune: cadența roților produc sunetul de fond care mereu este însoțit de alte zeci de sunete; mirosul tipic al trenului plus alte zeci de mirosuri care invadează de peste tot, privirea care nu se poate opri din veșnica schimbare de peisaj și anturaj.

Nu vei scăpa nici de gusturi – trenul impune ritualuri de consum pe care nici un Zeu nu e capabil să le inventeze. Poți uita multe: poți uita și cum te cheamă. Dar cu siguranță este aproape de neimaginat faptul că vei uita călătoria cu un tren precum Chișinău-București. Mai ales dacă o faci la o vârstă fragedă. Acest tip de experiență intră aproape în ADN-ul materiei tale și cu siguranță pentru totdeauna în memoria ta.

Peste zeci și zeci de ani – dacă ai făcut o călătorie copil fiind – va fi nevoie de un simplu sunet, o simplă mireasmă, un singur gest de mișcare care vine spre tine care să te arunce din nou în experiența unică avută cu trenul acum mulți ani. Asta e memoria materiei – să auzi, să simți, să miroși, să vezi materia care rămâne în tine prin acea memoria unică a ei.

Trenul din epoca formelor tari, dure, dârze, nemiloase, industriale precum e cel tipic imperial – Chișinău/București – mai are ritualul de ”schimbare de roți”. Acesta este un ritual al materiei dure – schimbarea ”roților trenului”: care ascunde o întreagă filosofie, politică, ideologie, geopolitică, strategie. Tot ce vrei. Printr-un simplu ritual. Aici trenul schimbă ritualic şi la intrare şi la ieşire boghiurile – cuplurile de patru roţi ale vagonului – din cauză că Imperiul avea altă mărime a ecartamentului. Imperiul îşi marca teritoriul.

Trenul se oprește: sun trase vagoanele pe mai multe linii de cale ferată și ridicate cu niște cricuri industriale imense: se înlocuiesc ”roțile”, boghiurile. Toată această transformare a materiei durează două ore.

Pentru un copil din epoca digitală această schimbare îl face să simtă presiunea materiei, istoria materiei de măcar 100 de ani din spate. O adevărată ”biopolitică”. Asta nu e o atingere de ecran – asta e o transformare a materiei în forma ei istorică pură care își arată ca are miros, sunet, văz, gust, pipăit – și o teribilă forță. Mai ales forța memoriei. Ah. Voiam să zic că am ajuns în București. Cu acest tren minune care-și trăiește ultimele zile. ” SURSA

N.R.: „(…) Gara de trenuri din Chişinău e un soi de Ermitaj pe lângă cea din București. Acum e atât de curată că te sperie. Aproape că i-a dispărut şi mirosul de gară – toate gările de la Chişinău la Vladivostok aveau un miros specific: nici acum nu mi-a ieşit din nări. Acum nu mai miroase. De ce? Nu mai circulă trenuri. E de neimaginat. E înspăimântător. Tristeţea gărilor fără trenuri şi călători este sfâşietoare. La Bucureşti e mizeră dar e o gară vie – la Chişinău e curată ca într-un muzeu – dar este o gară moartă.

Dacă în anii 80 ai secolului trecut pe zi de aici plecau zeci şi zeci de trenuri – acum pleacă câteva trenuri pe săptămână. O tristeţe cumplită. Primul tren a ajuns în gara Chișinău la 15 august 1871 din orașul Odessa. Ultimul tren plecă spre Bucureşti.

Gara Feroviară așa cum arată azi e construită în 1948 de arhitectul Ciuprin supravegheat de Şciusev – cel care a regândit reconstrucţia Chişinăului după război. El e născut aici și a fost unul dintre arhitecții și urbaniştii sovietici cei mai importanţi. În faţă are un parc și o fântână arteziană superbă. (…)” SURSA

ARHIVĂ: SUȘILI MOLDOVIAN: De la Obşepit şi Ospătărie la Sushi – Evoluţia alimentaţiei publice moldoveneşti. Sushi ca la mama acasă! OXO CHIȘINĂU MARKETING: Un kilogram de bijuterii din aur și argint, aruncate în mulțime!