PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Arhivă autor

ULTIMUL TRIMESTRU: Din 9 săptămâni de şcoală pân’ la vacanţa de vară au rămas 3


INSIDER: „9 săptămâni de şcoală pân’ la vacanţa de vară!

2 – au câte 4 zile,
2 – câte 3 zile,
1 – e Altfel sau Verde,
1 – cu-ncheierea mediilor…

3 săptămâni de şcoală
pân’ la vacanţa de vară!” SURSA

ARHIVĂ: HALLOWEEN 2020: „Problemele simple de acces la Educație cu care se confruntă elevii și profesorii sunt horror!” OXXO SPORT CU MASCĂ?! „După 10 genuflexiuni, sper că părinții își vor revizui atitudinea neclară” OXXO ARTA CONVERSAȚIEI: „În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică!” OXXO EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT: Cum se distruge un popor, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas!


LUMINA ÎN LUMINĂ: Omul are nevoie de o Cale să înțeleagă Adevarul și de Întruparea unui Dumnezeu să înțeleagă Viața!


INSIDER: „Lumina Învierii, în parcul Cișmigiu.
Ar fi putut să plouă, să bată vântul să fie ceață, frig, neguri, dar nimic din toate acestea, pe cărările de lumina ale norilor și în duhul calm al pădurii. Noaptea de Înviere este la fel aici, în fiecare Paști, când mă întorc cu candela aprinsă, de la Cetate, și ocolesc așa întregul parc . O noapte Magică, etern senină.

Mă „așteaptă”, să fac poze, lumina aceea micuță, care arde liniștit, a candelei, în timp ce peisajul devine fundalul transfigurat al Marii Taine ….
Nu pot pătrunde în lumea Misterului ,mai mult decât imi este îngăduit, dar simt un drum deschis. Și nesfârșit. Aici e tărâmul atâtor vietăți din vastul spațiu al Creației, bogatul edificiu vegetal, și nu templul creat de om.

Numai omul are nevoie de Mântuire …mă gândeam, și o caută, disperat, îi cere și Mântuitorului să se sacrifice pentru a i-o reda. Celelalte viețuitoare înțeleg Viața veșnică, atât de simplu, sau atât de natural: ca pe o lege firească a unui univers perfect, numai Omul are nevoie de o Cale, divină, ca să înțeleagă Adevarul, si de Întruparea unui Dumnezeu, ca să înțeleagă Viața. Și nici atunci nu o înțelege... Hristos a Înviat!” SURSA

ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot! OXXO CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru OXXO PAȘTE UNIFICATOR: Ortodocșii primesc catolicii să se bucure împreună de Reînviere!


MINI EUROPA: Palatul Mogoșoaia reprezintă România la Bruxelles


INSIDER: „Dacă doriți să faceți turul Europei într-o oră și cu un buget de 19 euro vizitați parcul Mini Europa din Bruxelles. FOTO

Acest parc prezintă 350 din cele mai atractive obiective din Europa la o scară de 1 :25 într-o suprafață de doar 24000 de metri pătrați. Parcul a fost deschis în anul 1989, iar la inaugurarea lui a participat prințul Philip al Belgiei. Inițial, proiectul a costat 10 milioane de euro, dar între timp au fost construite și alte obiective. Marea majoritate a monumentelor în miniatură au fost plătite de țările din care

provin sau de regiunea din țara de proveniență. Parcul este interactiv și printr-o simplă apăsare de buton poți să asculți imnul unui stat, poți să vezi cum erupe vulcanul Vezuviu, să pornești o coridă spaniolă ori morile de vânt. Este reprezentată inclusiv Marea Britanie cu tot cu protestele BREXIT.

Printre exponatele de aici mai găsiți Poarta Brandenburg din Berlin sau celebrul Montmartre din Paris, dar si Acropolele din Atena. Macheta care reproduce Grand Place din Bruxelles este una dintre cele mai scumpe, costul acesteia ridicându–se la 700.000 euro.

Printre cele mai spectaculoase atracții ale parcului găsim macheta de marmură a Turnului din Pisa, mini orașul Venetia străbătută de gondole. Regiunea autonoma Galiția din Spania, e reprezentată de Catedrala din Santiago de Compostela, model a cărui construcție a durat 24.000 de ore.

România este reprezentată de Palatul Mogoșoaia aflat la aproximativ 10 km în afara Bucureștiului. (N.R.: Palatul a fost construit în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc și a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.)

Mini Europa este de obicei închis aproape toată luna ianuarie și până în martie. Orar: 9:00 AM – 5:00 PM (cu mici variații în funcție de sezon). În iulie și august parcul e deschis până la 7:00 PM. Preturi: Adulti 19 €; Copii sub 12 ani: 13.50 €

Adresa: Bruparck B-1020 Brussels (Laken) lângă Atomium.” DETALII


ZIUA PĂCĂLELILOR: „Csiki Csipz cu aromă de șosete” dezamăgește „specialiștii”. Gustul nu este de șosete murdare!


INSIDER: „Cziki Sor din Harghita a scos pe piață „Csiki Csipsz cu aromă de șosete” (ediţie limitată de 1 aprilie!), un produs vegan, fără gluten, potrivit pentru toată lumea. Compania din județul Harghita nu e la prima ispravă virală, deoarece a lansat şi conserve cu excremente de urs.

Ambalajul indică faptul că ingredientul principal ar fi ciorapii murdari, dar producătorul precizează totuşi şi ingredientul real şi anume plante medicinale. Autorităţile au anunţat că vor verifica produsul pentru a confirma dacă e reclamă falsă sau nu. Cei care au încercat chipsurile afirmă că nu sunt rele deloc şi nici mirosul nu e aşa rău. Ar fi comparabil cu chipsurile cu usturoi, deci nimic nemaivăzut.

Ingredientele includ cartofi 62%, ulei de floarea soarelui 34%, plante medicinale 2.5%, dar şi sare 1.5%. Mai sunt pe listă şi măceşe, cimbrișor, roiniță, mentă, oregano. Prețul – o pungă de 60 de grame costă 5.5 lei.

ARHIVĂ: „URME DE URS”, COVASNA: „Conţine 100% excremente autentic-secuiești de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanți, vegan.” OXXO CONSERVE DE BUȘTENI: „Aer proaspăt din Bucegi. Creează stări de inspirație, bună dispoziție și limpezimea profundă a vederii”. Toate la 10 lei! OXXO BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? OXXO GUSTURI ROMÂNEȘTI: Coliva „marca festiv” zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici în familie?!


PAȘTE UNIFICATOR: Ortodocșii primesc catolicii să se bucure împreună de Reînviere!


INSIDER: „Unificarea Paștelui sau strania credință ortodoxă: nu treziți ortodoxul adormit. Nu sunt pravoslavnic – ortodox şi sunt străin de această tradiție. Dar trăiesc între ei şi am pretenția că-i cunosc. Uneori chiar prea bine. Mai ales pe cei aparent adormiți din Basarabia.

Citesc despre propunerea unui băiat de bibliotecă: despre unificarea sărbătorilor. Omul clar nu prea a băut agheasmă cu ortodocșii. Haha un soi de Uniunea Europeană a cultelor: de mânuță protestantul cu pravoslavnicul şi cu fratele catolic. Abia aștept să văd cum o fac – să trezească ortodoxul din popor. Această tradiție e tare stranie.

Ortodoxul e un soi de creștin pasiv – nu e precum catolicul stilat şi atent cu propriul crez sau precum protestantul demonstrativ eticist şi superior arogant – pravoslavnicului i se cam rupe. El îşi poate face cruce în fața bisericii în schimb ce trage cele mai dure înjurături cu tot limbajul sacru la purtător. Nu e el prea riguros şi fals eticist: ce-i în gușă-i şi-n căpușă indiferent dacă Arhanghelii sunt prin preajmă. Până şi un popă pilit e o normalitate cotidiană. Poate să nu meargă cu anii la biserică, să nu meargă cu anii la slujba de Paşte dar…

Există un dar.

Dar e destul să vă luați de acele câteva elemente cheie în care crede el că se trezește un soi de ortodox ancestral în el. Acel ceva adormit se trezește chiar şi dacă e mahmur. Şi gata… Păi nu au încercat românii să-i treacă pe fraţii lor basarabeni la crăciunul de stil nou de la cel vechi? Nici cu jandarmii nu au reuşit. Au venit sovieticii şi le-au ras bisericile. Şi? Nimic – 45 de ani nu a ajuns: în loc să-i dizolve i-au întărit. Aşa arată datele. Mă rog, o să-i rezolve migrația şi capitalismul acesta de rit nou cum a făcut mai peste tot dar ei încă nu ştiu.

Dar să-i pui pe aparent pasivii creștini ortodocși să serbeze Paştele cu „papistaşii” şi „pocăiţii” & „sectanţii”? Serios? Aşa-i percepe „pravoslavnicul adormit” pe catolici sau protestanți. Hai sictir – până aici.

Abia aștept un show din acesta – să văd cum se trezește ortodoxul adormit şi face urât pe fond religios. Un fond tare profund şi greu de explicat. Eu zic să nu-l treziți pe fratele ortodox – mai ales pe cel basarabean. Cine va îndrăzni va pierde definitiv.

Fiind în Chișinău am întrebat primul pravoslavnic întâlnit: ce părere ai să unificăm Paştele?

Nu am nimic împotrivă – zice el calm şi continuă hotărât- dacă trec la Paştele nostru. Cum să nu-i iubești pe fraţii ortodocși.

Prietenilor şi rudelor catolice şi protestante – un Paşte fericit. Fraţii ortodocși mai aşteaptă o săptămână. Eu ador aceste diferenţe – mai ales Crăciunul pe vechi 😉 Hai bre şi Paştele musai „ca afară”?” SURSA

ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot!


CASTELUL VRĂJITOARELOR: Senzații tari în cel mai nou obiectiv turistic din Gorj!


INSIDER: „CASTELUL VRĂJITOARELOR – o nouă provocare se alătură CĂSUȚEI RĂSTURNATE, un nou lăcaş ce se vrea de groază şi de mister.Vrăjitoarele şi secretele ascunse în spatele încăperilor din incinta castelului te provoacă vrei nu vrei să participi la emoția ce te însoțeşte pe tot parcursul călătoriei spre un tărâm necunoscut către groază şi tainice mistere ascunse ce te pândesc la tot pasul până în turnul cel înalt unde te întâmpină o privelişte minunată ce pare că taie răsuflarea.

O fi de la urcuşul treptelor,de la aerul răcit de la construcția din beton sau de la tăinuitele mistere ascunse în tainițile palatului. Un obiectiv turistic de aceiaşi mare atracție! Felicitări patronului Ducu pentru frumoasa realizare!” SURSA

N.R.: Castelul Vrăjitoarelor fost deschis ieri, 9 aprilie, comuna Bumbesti-Pitic din județul Gorj de către o familie de întreprinzători din judeţ.

Castelul îşi doreşte să le ofere senzaţii tari celor care îl vizitează. Se află peste drum de Căsuța Răsturnată și aproape de Pădurea Colorată.

Astfel, comuna Bumbesti-Pitic s-a îmbogăţit cu trei obiective turistice în ultimii ani, realizate de la zero, de către familia Ducu sau artistul Mihai Topescu (Pădurea colorată).

ARHIVĂ: GORJ: Prima casă cu susul în jos din România devine obiectiv turistic OXXO BAIA DE FIER, GORJ: „Pădurea Colorată” – 600 de copaci pictați atrag atenția asupra defrişărilor abuzive din România.

.


DISCRIMINARE AUTO: Loc de parcare doar pentru BMW-uri!


INSIDER: „București sector 3”

ARHIVĂ: TUNING: Cum îți poți transforma vechea KIA Sorento într-un BMW seria 5.5? OXO INIMA DE BMW: „Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.” OXO HANGAR 10: Parcarea interzisă. Rezervat OZN! OXO PROPRIU / FIGURAT: Nu parca ca un bou? Sau nu parca, Boule! Ori nu parca. Semnat: Un bou?! OXO FURGĂSITE: „Dacă sunt originale sau doar chinezării fake, doar cei de la Circulație pot să afle cu exactitate!”


CRAIOVA: Alice din Țara Minunilor a deschis porțile celei mai frumoase destinații de Paște din Europa!


INSIDER: „Târgul de Paște de la Craiova și-a deschis porțile sâmbătă, 1 aprilie 2023, într-un peisaj de poveste, în Parcul Nicolae Romanescu!

Desemnată cea mai frumoasă destinație de Paște din Europa de către European Best Destinations, Craiova pune la dispoziția vizitatorilor (timp de o lună!) un tărâm de basm, cu personaje îndrăgite, decoruri spectaculoase, ateliere interactive, expoziții și spectacole într-un concept unitar având tematica „Alice în Țara Minunilor”.

Căsuțe unicat, pictate, special realizate de artistul Gabriel Rizea, piese de șah de peste un metru, pălării luminate atârnate în copaci, flori gigant, soldăței, peste 100.000 flori, dar și Alice, mare de cinci metri, care va superviza întregul eveniment de la balconul Casei Bibescu, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Municipalitatea din Craiova pentru perioada sărbătorilor de Florii și Paște.

Pe scena Teatrului de Vară din Parcul Romanescu, „Alice în Țara Dansului” (spectacolul de balet al Operei Române din Craiova, în parteneriat cu Școala de Balet Attitude din Craiova), a deschis oficial ediția din acest an a Târgului de Paște din Craiova.

Cei mai mici dintre vizitatori au ocazia să picteze la atelierul de ceramică Lutelier, situat lângă locul de joacă din Parcul Romanescu, să-și facă poze cu personajele din povești împrăștiate prin poienițele din jurul Casei Bibescu, să joace șah cu Alice și prietenii ei, să participe la atelierele interactive din foișorul fanfarei precum cele de olărit, de șah, de pictură sau improvizație, să participe la treasure hunt, să vizioneze expoziții de fotografie sau să urmărească spectacolele de muzică și dans programate în fiecare weekend la Teatrul de Vară din parc.

Comercianți și meșteșugari din toată țara își vor prezenta ofertele în Parcul Nicolae Romanescu, pe aleile care duc către Foișorul fanfarei sau în zona Casei Bibescu, zilnic, între orele 12.00 – 20.00. Cei 24 de comercianți prezenți la Târgul de Paște din Craiova sunt din județele Dolj, Neamț, Harghita, Bistrița, Vaslui, Satu-Mare, Olt, Argeș, Covasna, Maramureș, Vrancea și Ilfov și îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, ouă încondeiate, cozonaci, siropuri, pizza, waffles, clătite, kurtos, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, chipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, ii, bundițe, țesături de lână, picturi pe lemn, jucării pentru copii sau decorațiuni de sezon.

Pentru iubitorii de mișcare, Primăria Craiova a deschis și sezonul întrecerilor de karting de pe Velodrom (orele 11.00 – 19.00), dar și pe cel al plimbărilor cu barca și hidrobicicleta-lebădă pe lac (orele 10.00 – 20.00).

Cei care doresc să intre în atmosfera de basm a Târgului de Paște din Craiova vor avea la dispoziție, pentru prima oară, și un autobuz turistic.

Târgul se va încheia, în fiecare seară, după aprinderea luminițelor amplasate, ca într-o feerie, pe marginea lacului (ce vor putea fi admirate de pe aleea din spatele Teatrului de Vară) sau pe cele spectaculos distribuite în fața păunului, de la intrarea în Parc, de la coloane.

Pe întreaga perioadă a evenimentului, o rută specială a RAT Craiova va circula de sâmbătă, 1 aprilie, din oră în oră, pe traseul Sala Polivalentă – Biserica Sf. Dumitru – Agronomie – Grădina Botanică (stația de la Schmit) – Primăria Craiova (English Park) – Casa Căsătoriilor (str. C.D. Fortunescu) – Parcul Romanescu – Sala Polivalentă.

Prima cursă va începe zilnic de la ora 10.00, din zona Sălii Polivalente – bulevardul Ilie Balaci, iar ultima cursă va pleca la ora 20.00. Având în vedere că în zona Parcului Romanescu numărul de locuri de parcare este limitat, rugăm cetățenii să vină la Târgul de Paște cu autobuzul supraetajat.” SURSA

ARHIVĂ: TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova OXO PARCUL ROMANESCU: Naiadele, spiritele apelor au buletin de Craiova


CĂLĂTORIA, TNB: Un spectacol despre OM, pentru ce/ cât a mai rămas din el!


INSIDER: „SUPERB! „Călătoria” este o trecere prin(tre) oameni, de la istoria lor trecută, la umanitatea lor pierdută. Prin dans, prin pantomimă, prin puține replici, dar prin multe mesaje subliminale, Dan Puric şi fermecătoarele costume ale Doinei Levintza, dau spectatorului imagine și nostalgie pentru ce a fost, dar și drama a ceea ce va veni.

DAN PURIC: „Acest spectacol vă propune o „călătorie” spre inima omului, atât de părăsită astăzi, spre sufletul românesc neîntinat de vremuri, spre privilegiul de a iubi și de a râde! Cei care-și vor lua „bilet”, vor avea șansa să se regăsească în ceea ce sunt și, mai ales, în ceea ce au nevoie să fie! Vor fi „stații” în care vor putea cugeta asupra vieții, altele în care își vor aduce aminte de taina iubirii și multe altele în care vor redescoperi bucuria vieții!” DETALII

N.R.: „Următorul spectacol – 13 Apr 2023 – ora 19.39, Teatrul Național București, Sala „Ion Caramitru. Bilete: CAT I 70 lei, CAT II 50 lei, 30 lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari). Spectacolul conţine efecte stroboscopice. Nu este recomandat persoanelor sensibile și copiilor sub 12 ani.

ARHIVĂ: PANTOMIMĂ: “Royal Fashion”, entuziasm şi respect! OXO DUPĂ ANI ŞI ANI: Excursie la Teatrul Naţional Bucureşti. Şapte săli sub o tichie sau o altă pălărie?


CIULINUL DE BALTĂ: Fruct bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitaminele B1, B2, C, calciu, fosfor și fier


INSIDER: „Caltropul de apă este oricare dintre cele trei specii existente ale genului Trapa natans, Trapa bicornis și Trapa rossica, pe cale de dispariție. Mai este cunoscută şi sub denumirea de ciulini de baltă, cornaci, draci de baltă, nuci de baltă, colții-dracului, fructul-dracului, nucă de bivoliță, nucă de liliac, păstăi de diavol, nucă de limbă, nucă de mustață, nucă de singhara sau castan/ alune de apă. Miezul acestui fruct este bogat în proteine, grăsimi vegetale, zaharuri, vitaminele B1, B2, C, calciu, fosfor și fier.

Speciile sunt plante acvatice anuale plutitoare, care cresc în apă dulce cu mişcare lentă de până la 5 metri adâncime, originare din părțile temperate calde ale Eurasiei şi Africii. Ele poartă fructe în formă de ornament, care în cazul T. bicornis seamănă cu capul unui taur sau cu silueta unui liliac zburător. Fiecare fruct conține o singură sămânță foarte mare, cu amidon. T. natans şi T. bicornis au fost cultivate în China și subcontinentul indian pentru semințele comestibile de cel puțin 3.000 de ani.

Tulpina scufundată a caltropului de apă atinge o lungime de 3,7 până la 4,6 metri, ancorată în noroi de rădăcini foarte fine. Are două tipuri de frunze: frunze fin împărțite, sub formă de pene, purtate de-a lungul tulpinii, și frunze plutitoare nedespărțite, purtate într-o rozetă la suprafața apei. Florile albe cu patru petale se formează la începutul verii și sunt polenizate de insecte. Fructul este o nucă de 1 cm. Semințele pot rămâne 2 viabile până la 12 ani, deși majoritatea germinează în primii doi ani.

Numele generic Trapa este derivat din cuvântul latin pentru, ciulin „, calcitrappa, la fel ca și un alt nume comun pentru caltropul de apă. Numele plantei în japoneză este hishi, un cuvânt care este folosit şi pentru a însemna „o formă de diamant sau de pastilă, un romb”. Grupul de producție Mitsubishi îşi ia numele și logo-ul de la caltropul de apă.

Se numeşte Shringataka în sanscrită, care este prescurtat în Shingara în limba hindi.

Până în 1880, a fost posibil să cumpărăm castane de apă în pieţele din toată Europa. În nordul Italiei, nucile erau oferite prăjite, la fel cum se vând și astăzi castane dulci (Castanea sativa). În multe părţi ale Europei, caltropul de apă a fost cunoscut şi folosit pentru hrana oamenilor până la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, însă, este o plantă rară în Europa. Există mai multe motive pentru aproape dispariţia sa, cum ar fi fluctuațiile climatice, modificările conţinutului de nutrienți al corpurilor de apă și mai ales drenajul multor zone umede, iazuri și lacuri.

Se numeşte Shringataka în sanscrită, care este prescurtat în Shingara în limba hindi.

A fost introdus în statul american Massachusetts în jurul anului 1874, plantat în grădina botanică a Universității Harvard. În scurt timp Caltropul de apă a fost declarat o specie invazivă din Vermont până în Virginia şi este clasificat ca buruiană nocivă în Florida, Carolina de Nord şi Washington, crescând sălbatic pe căile navigabile. În 1956, T. natans a fost interzis pentru vânzare sau expediere în Statele Unite, cu amendă și/sau închisoare. Această lege a fost abrogată de HR133 (Al 116-lea Congres al Statelor Unite (2019-2020)) la 27 decembrie 2020.

În Australia în statul New South Wales, caltropul de apă a fost declarat buruiană dăunătoare.

China și Coreea sunt cei mai mari producători de castane din lume. Caltropul de apă gătit poate fi consumat ca o gustare de sine stătătoare, uneori ușor sărat, sau poate fi amestecat în cartofi prăjiți, umplut în găluște sau amestecat în mâncăruri de orez și legume. Semințele pot fi, de asemenea, prăjite și sunt o mâncare stradală preferată în Taiwan. Se pot consuma fierti, fripti, murati sau conservati; cruzi sunt destul de periculosi, căci pot forma la suprafață trematode care transmit fasciolopsis, viermi intestinali deosebit de periculoși.

În Romania, ciulinii de baltă cresc pe canalele Deltei Dunării. Fructele lor se coc în septembrie și sunt împrăștiate în mare.

Castanele de apă sunt bogate în amidon, fibre alimentare, aminoacizi esențiali și anumite tipuri de fenolici și minerale și au prezentat o serie de bioactivități, cum ar fi capacități anticancerigene și antioxidante. Castanul de apă posedă proprietăți hipoglicemiante și scădere a tensiunii arteriale, pentru tratarea alcoolismului, pentru ameliorarea simptomelor de febră. Specialiştii spun că, în terapii de urgență, fructele de cornaci pot acționa ca un adevărat antivenin, fiind folosite în cazul muşcăturilor de şerpi şi de păianjen sau în tratamente antirabice şi antidiareice. Caltropul de apă a fost utilizat în diverse sectoare alimentare și nealimentare.

Efecte secundare ale castanelor de apă: Durerea de stomac, greața și/sau vărsăturile pot apărea la consumul excesiv. De asemenea, poate provoca balonare în unele cazuri.


CUNUNA LUI HRISTOS: După 2000 de ani, într-un seif din Muzeul Luvru


INSIDER: „CUNUNA LUI HRISTOS V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos? Mulți vor spune: din spini! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor! Aceasta specie este fără floare, fără frunze… numai niște nuiele elastice, pline cu spini ascuțiți, care se întindeau în tot pietrișul și bolovănișul drumurilor din Ierusalim.
E atât de dureros încât de te-ar înțepa în picior, imediat s-ar umfla și s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit… iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar trebui să fie scos cu o bucată din locul în care s-a înfipt pentru că altă posibilitate nu exista. Gândiți-vă acum, cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci si doi de spini! Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei șaptezeci de ucenici și unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos (aceasta înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina): ,,(…) Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând: „Doamne ajuta-mă!”. Mi-a dat în gând să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat și cele trei nuiele de spin târâtor au ieșit, LĂSÂND SPINII ÎNFIPȚI ÎN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu păr. I-am spălat capul, l-am masat ușor cu ulei de migdale și am cules ușor toți spinii, LĂSÂND IN URMA LOR GĂURI, CU TOTUL PATRUZECI ȘI DOUĂ. L-am uns cu uleiuri aromate și mirodenii. L-am pieptănat. Fața și gâtul erau numai șiroaie de sânge, iar barba plină de salivă. Ah! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masă de carne. În douăzeci și șase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupți, flagelați, arși de vii, cu ochii scoși, ciopârțiți, bătuți, jupuiți, dar n-am întâlnit un spate așa de sfărâmat și fărâmițat. Vai! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, ca la fiecare pas cădea….”
Deci cine putea să bea acest pahar al durerii??? Numai un singur OM.. numai Cel care a venit să ne răscumpere și care a purtat toate crucile și păcatele firii omenești, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul și pe Om cu Dumnezeu: IISUS HRISTOS.
Și câtă suferință trupească a îndurat, nu aceasta a fost cea mai cruntă! TREI MARI DURERI A AVUT DOMNUL:
– când i-au întins soldații trupul pe Cruce de I s-au desfăcut toate încheieturile (Crucea fiind mare și trupul Său delicat). Atunci s-a împlinit proorocia lui David: „Numărat-au oasele mele”
– când a văzut că nu mulți s-au întors la credință și și-a vărsat sângele în zadar
– când a văzut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobită de durere la picioarele Crucii.
RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE
Mulțumim, Multmilostive Doamne, că ai primit a pogorî din înălțimea Sfintei Tale măreții și a Te răstigni de bunăvoie pe Cruce ca să ne scoți pe noi din adâncul iadului și din legăturile păcatului și să ne aduci Duhul Tatălui. Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele și de Viață Făcătoarele Tale Taine, ci binevoiește a ne curăți, lumina și mântui cu ele, Dumnezeul părinților noștri, și pe noi, păcătoșii, și pe tot neamul nostru mic și mare, viu și adormit. Amin!” SURSA

N.R.: Unde este acum Cununa lui Hristos?

Biblia face referire la cununa de spini a lui lisus în următorul pasaj: După biciuirea care a urmat proceselor împotriva lui lisus şi înainte de a fi răstignit, soldații romani „l-au pus pe cap o cunună împletită cu spini şi în mâna dreaptă o trestie, şi-au plecat genunchiul în fața Lui și L-au batjocorit, zicând: Bucură- te, împăratul iudeilor!”” (Matei 27:29; vezi și loan 19:2-5).

Acest gest din partea soldaților romani era menit să ironizeze titlul său de „rege al evreilor”. Cununa de spini este formată dintr-o circumferință de ramuri sau trestii împletite, cu un diametru de 21 cm. Ea este păstrată într-un tub de sticlă, fără spinii care o însoţesc, aceștia fiind distribuiți de-a lungul secolelor ca relicve parțiale ale coroanei.

Încă din secolul al V-lea există referiri la cununa de spini a lui lisus în lerusalim, localizând-o un secol mai târziu în bazilica din Sion și fiind transferată în secolul al VII- lea la Constantinopol, în mijlocul invaziei persane. Din cauza crizei economice din secolul al X-lea, se pare că această relicvă impresionantă a trecut în mâinile cămătarilor veneţieni, până când a ajuns la monarhia franceză.

Regele Ludovic al IX-lea al Franţei dorea să facă din Paris unul dintre cele mai populate oraşe catolice din lume, la egalitate cu Roma. Pentru a face acest lucru, avea nevoie de două lucruri: o relicvă sfântă şi un loc care să o găzduiască. Așa că a pus să fie construită Sainte- Chapelle (Capela Sfântă) pentru a găzdui unul dintre cele mai misterioase obiecte sacre din istorie: Coroana de spini a lui lisus Hristos. Construcția a început în 1239 și a fost finalizată în 1248. Sainte-Chapelle a fost construită în stilul Rayonnant, caracterizat prin designul radiant al rozetelor sale, utilizarea extensivă a vitraliilor și extinderea acestora, subţierea suporturilor verticale şi combinația de cleştar şi triforiu care transformă panourile de sticlă într-un mare ecran vitrat.

Capela Sfântă din Paris are o configuraţie unică, fiind formată din două capele: capela inferioară, ca o criptă, are o înălțime de numai 6,5 metri. Deasupra ei se află capela superioară, un spațiu care pare să sfideze cele mai elementare reguli de arhitectură. Pereții au o înălțime de 20 de metri și au fost înlocuiți cu vitralii pentru a permite soarelui să inunde întreaga încăpere. Toate structurile clădirii sunt organizate în jurul acestor ferestre, care sunt poate cea mai importantă caracteristică a Capelei. Timp de peste 500 de ani, Sainte-Chapelle a adăpostit Coroana de Spini a lui lisus, din Evul Mediu până la Revoluția Franceză când a fost mutată la Bibliothèque Nationale de France.

În secolul al XIX-lea a devenit proprietatea Bisericii şi a fost în cele din urmă depusă în Catedrala Notre-Dame, de unde, în 2019, a fost salvată în noaptea incendiului care a devastat catedrala, de către unul dintre preoţii care slujeau acolo. Astăzi, această relicvă este păstrată într-un seif la muzeul Luvru.” DETALII

Un spin a ajuns în Bucuresti la începutul lui 1900… De atunci e la Catedrala Sfântul Iosif datorită monseniorului Ghika (nepotul Principelui Ghika, ultimului domnitor al Moldovei) ucis în puşcăriile comuniste. SURSA

Se pare că mai există încă un spin al Cununei Mântuitorului la Biserica Evanghelică din Jelna, comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud. Lăcașul de cult, inițial catolic a fost construit în anul 1482 şi pictat la jumătatea anilor 1500 având hramul Sfântului Petru. Acum stă să cadă…

ARHIVĂ: 7 CADRE: Cum apare Lumina Sfântă de la Ierusalim? Minunea filmată în 1994 de un medic devenit preot! OXO BOBOTEAZĂ: Minunea întoarcerii Iordanului în ziua Botezului Domnului – 18 ianuarie, după calendarul Iulian OXO EFES, TURCIA: Casa Fecioarei Maria, locul sfânt unde clericii ortodocși, catolici și musulmani slujesc împreună OXO INIMA FRANȚEI: 800 de ani de istorie au ars într-o oră. O plâng pământeni de pretutindeni!


RUSĂNESTI, OLT: Primăria, cu fonduri UE, pune podețe conform planului, iar proprietarii trebuie să-și mute și modifice porțile conform podețelor!


INSIDER: „Dorel, muncitorul nostru deștept este în zonă la Rusănesti, sat Jieni, Jud. Olt.
Toate bune și frumoase, proiect pe fonduri europene, facem podețe la fiecare cetățean la poartă. Problema este că nu toți avem porțile egale și la vecinul, poate încadrează, și poarta mică, capătul de pod, la altul nu încadrează.

În poza vedem, că poarta mică nu este încadrată în lungimea totală al podețului și cade capătul de pod pe mijlocul porții mici.
Păi, băi cap pătrat, eu trebuie să-mi modific poarta, porțile să o fac mai mică să mă încadrez eu după proiectul tău de 2 lei?
Mașina în curte nu mai pot să o bag, datorită înălțimii și lăsată fără o înclinație. Pe poarta mica scoteam un cărucior, acum, nu pot ieși din cauza că mi-ai pus capul de pod, exact pe centrul porții mici de acces.

A trebuit consătenii să-și bage câte un butoi de 200 litri, în prelungire la tuburile voastre și să-și toarne propriul beton lângă betonul vostru să lărgească să nu cadă capul de podeț pe mijlocul porții mici. Mergem pe principiul, spălăm bani europeni, ce contează cum facem și ce va ieși.
Poate aude și reprezentatul primăriei din Rusănesti, care va semna pentru executarea lucrării și șeful de șantier sau conducerea firmei care executa lucrarea!
Să veniți să vă luați,, capătul de pod,, din jumătatea porții mici!” SURSA

ARHIVĂ: POARTĂ BETON: “Noi muncim, nu gândim!” OXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă! OXO ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!” OXO ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXO OTOPENI, ILFOV: Dorel vopsește balustrada. Și asfaltul și copacii și mașinile de sub pod!


UNGARIA: Memorialul victimelor accidentelor de circulație


INSIDER: „Memorialul victimelor din trafic…. cu Suzuki Swift înfipt într-un parapet, orașul Bátonytereny, Ungaria.” SURSA

N.R.: „Memorialul pentru victimele care au murit în accidentele de circulație a fost ridicat de către Poliția Județenă Nógrád și Municipalitatea Bátonyterenye lângă drumul principal numărul 21, în Parcul Memorial al Asociației din Bátonyterenye, fiind opera pictorului Zsolt Lencsés (fondator și președinte al Asociației Arttéka, cetățean de onoare al județului Nógrád).

Memorialul a fost inaugurat și sfințit pe 23 noiembrie 2022 cu ocazia Zilei Memoriale a Victimelor Accidentelor Rutiere (a treia duminică a lunii noiembrie conform deciziei Adunării Generale a ONU din 2005). Conform intenției susținătorilor memorialului, victimele accidentelor mortale vor fi comemorate în fiecare an cu flori și lumânări aprinse.” DETALII

ARHIVĂ: MUNTENEGRU: „În amintirea turiştilor români pieriţi în groaznicul accident din 23 iunie 2013” OXO UNGARIA: Road 67, omologul maghiar pentru Route 66, cântă 33 km împreună cu șoferii care aleg secțiunea acustică OXO SYDNEY: „Natură moartă cu piatră și mașină”, sculptură de Jimmie Durham. O stâncă de 3 tone aruncată pe un Ford Fiesta, (diz)armonie între natura implacabilă și creația umană! OXO UNICUL SALVAT: „Locuri de veci” recuperate din epavele maşinilor implicate în accidente grave!


TUNING: Cum îți poți transforma vechea KIA Sorento într-un BMW seria 5.5?


INSIDER 1: „Se ia o KIA se adaugă multă iubire

neîmpărtășită de Bemveusamoarafratiimei și iese această capodoperă a traficului!” SURSA

INȘIDER 2: „BMW dacă n-aveam KIA, BMW făceam!”

ARHIVĂ: INIMA DE BMW: „Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.” OXO IARBA VERDE DE ACASĂ: Mercedes Benz Hemp Power și BMW Green Grass Forever OXO SORCOVĂ: Din faţă păpuşă, din spate mătuşă. Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fierul, iute ca oţelul! OXO AUDI, AUDIER, AUDIEST: Upgrade A4 to A8


LUMINĂ: Ce n-ar fi Crăciunul fără Paște? Redecorăm bradul, ouă după globuri, iepurași în loc de reni. Îngerașii rămân!


INSIDER: „Teribil mă mai încurcă, îl ocolesc pe stânga, îmi strecor mâna printre crengile lui ca să ajung la raftul cu Psaltirea, Crăciunul a rămas mult în urmă și din postul Paștilor s-a scurs jumătate din nisipul nisiparniței și pomul ăsta de Crăciun continuă să-mi ocupe un sfert din volumetria dormitorului, și așa meschin prin proiect, dar tac. Pomul ăsta vine din partea aia din femeie unde un bărbat nu pășește niciodată, nici măcar desculț. Că dacă aprinzi lumina peste tot în femeie, ca la un carnaval, îi golești sufletul de mister cum se golesc cerurile de nori și o femeie fără mister e deșert fără apă. Teribil mă mai încurcă pomul ăla, Iisuse, într-o zi cineva o să-l zărească pe ușa deschisă și mă voi umple de ridicol, nu că mi-ar păsa, nu că mi-ar mai păsa, m-am obișnuit să strâng zâmbetele de pe fețele oamenilor care îmi zăresc ghetele de trekking de sub reverendă și rucsacul meu albastru, știu din surse discrete și amuzate că prin oraș mi se spune ”popa rucsăcel” și văd în privirile unora o pojghiță de dispreț coclit în timp, n-ar fi asta, dar la urma urmei, totuși, poate că n-ar fi rău să-l strângă.
Și într-o zi, când stau înfipt cu o carte în vârful patului, Ea deschide ușa și privește pomul din prag, fără să clipească. Are privirea aia care trece prin lucruri, privirea de vrăjitoare din pădurile de fag de sub Rodnei, unde strămoșii ei stăteau jumătate de an meșteșugind cuptoare enorme în care carbonizau copaci aleși după pipăială, cu asta se ocupau femeile din tribul lor, băteau pădurile și pipăiau trunchiurile cu degetele șoptindu-le ceva, și în urma lor bărbații clădeau cuptoare sub pământ.
Se uită fix spre pomul de Crăciun în timp ce mâinile Ei învârt niște vinete într-un castron de sticlă transparentă. Apoi iese. Semn bun, o să-l deșurubeze, globurile se vor întoarce în mansardă, în cutiile de carton pe care scrie Crăciun Crăciun 2009 2010 2011…2021. Mai intră o dată și iar se înfige cu privirile în pom, ca un lynx pregătit să sară, iar tac, urmărindu-i mâinile care fac altceva, orice, în timp ce în ochii ei se întrezărește strălucind un gând.
Apoi văd cutiile de carton, Doamne fii slăvit, săvârșitu-s-a. O să-l strângă, ura.
Îmi sună telefonul, trebuie să plec urgent, iubito lipsesc două-trei ore, te iubesc, ne vedem, plec. Și când mă-ntorc și deschid ușa încremenesc, pomul de Crăciun s-a îmbrăcat în haină de Paști și din mijlocul crengilor îmi zâmbește Înviatul, pregătit de-o golgotă și de-o răscumpărare proaspătă, din bucătărie vocea Ei înaltă, să vii să guști vinetele, vrei să mai pun puțină sare?” SURSA

ARHIVĂ: EZOTERIC: „Dacă nu știi, nu crezi. Dacă nu crezi, nu vezi.”


BISCUIȚI POPULARI: La Art Safari, Young Blood 2.0 transformă un desert retro în artă superContemporană!


INSIDER: „La Art Safari, Young Blood 2.0 transformă un desert retro în artă superContemporană! Artist Matei Emanuel – Unreliable Biscuit. Praf de marmură, ciment şi obiecte ready-made.”

Ce este nou în artă? Problema noutății în artă, mai cu seamă a originalului, s-a tot dezbătut de-a lungul istoriei, din Renaştere, Iluminism, trecând prin marile avangarde şi până în zilele noastre, rămânând un subiect de actualitate în fiecare epocă în parte.

Prin apariția avangardelor artistice (fauvismul, dadaismul, suprarealismul etc.), secolul XIX a repus în discuție conceptul originalității prin noi modalități și medii de exprimare prin care artele vizuale au fost create și contemplate.

Originalitatea operei de artă, îndelung discutată de-a lungul timpului, s-a transformat acum în noutate. Dar ce mai considerăm a fi nou astăzi? Ce forme şi concepte nemaivăzute şi nemaiauzite mai poate naşte arta in post-postmodernitate?

Firul roşu conducător, cum ar fi spus Stanislavski, este exact diversitatea cu care noul val de artişti îşi abordează subiectele, prin tehnici şi estetici remixate și reactualizate. Arta superContemporană, tributarǎ celei Contemporane, este o prelungire dată de însăşi noua generație de artişti în prag de afirmare.

Este arta prezentului, cea care există atât în atelierele acestor creatori, cât și pe platforme de socializare, unde are un potențial fantastic de viralizare.

O creație vie, efervescentă, în mişcare, autentică și directă, ce ilustrează și radiografiază societatea. Ea analizează concepte curente majore, dar şi rediscută, pe un ton contemporan, teme clasico-universale abordate de-a lungul timpului. Arta superContemporană se întâmplă aici şi acum!

Noul val de creatori cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani este parte din generația care a prins cele mai multe schimbări tehnologice din istoria noastră recentă. Acest lucru face ca perspectiva cu care abordează ori remixează unele realități sau irealități vizuale să fie filtrată puțin altfel. Viața paralelă din virtual ne angajează la noi reguli şi estetici superContemporane.

Însăşi folosirea prefixelor superlative (super, hiper, extra) ține de noile tendinţe şi abordări din stilul de viață și din marketingul zilelor noastre. Arta superContemporană trebuie privită cu mintea (super)deschisă şi înţeleasă corespunzător, pentru că e arta momentului. Este oglinda timpului tău!

Expoziția Young Blood 2.0 prezintă o nouă radiografie a societății actuale, transpusă de tinerii artişti români in medii clasice, dar şi inovative, care ridică diverse întrebări referitoare la cum ne raportăm la mediul înconjurător, la semenii noştri sau la noi înşine. Un act critic şi autocritic privind prezicerea viitorului omenirii, asaltat astăzi de progresele tehnologice, în contrast cu declinul ecologic planetar.

Raportarea noastră la timp s-a schimbat exponenţial în ultimii douăzeci de ani și asta mă face să cred că însăşi contemporaneitatea artei din prezent are nevoie de un nou „refresh”. Curator Mihai Zgondok

Art Safari, ediția a 11-a, 10 feb. – 14 mai 2023. Program joi – duminică 12:00-21:00. Palatul Dacia- România, Lipscani 18-20. Copiii sub 12 ani au acces gratuit. DETALII

N.R.: Unii susțin ca primii biscuiți ar fi apărut in China, in urma cu 10.000 de ani, în vreme ce alții sunt de părere ca asirienii sunt cei care au inventat acest prima desert. Totuși, dovada arheologică în acest sens plasează apariția biscuiților în jurul anului 2500 i.e.n. Iar asta, după ce un grup de arheologi a descoperit, pe unul dintre pereții unui mormânt egiptean, un desen care arată cum câțiva egipteni supravegheau un cuptor in care biscuiți. erau pregătiți.

În Grecia antică, biscuiții aveau la baza făină, ulei, lapte și miere. Pe de altă parte, în Imperiul Roman, biscuiții erau cunoscuți drept „pâinea soldatului”, fiind pregătiți și ambalați astfel încât să reziste o perioadă îndelungată. Din punct de vedere etimologic, termenul „biscuit”, atestat în Evul Mediu, are origini latine, fiind un cuvintele „coctus”, ceea ce înseamnă „copt de două ori”. După secolul al XV- lea, zaharul înlocuiește treptat mierea în rețetele pentru biscuiți și nu numai. Apoi, începând cu secolul al XVII-lea, era consemnată apariția biscuiților cu ciocolată.

Ingrediente biscuiți populari: Făină de grâu, apa, sirop de glucoză, fructoză, grăsime vegetală nehidrogenată (palmier), zahăr, agenți de afânare (carbonați de amoniu, carbonați de sodiu, difosfati), agent de umezire (glicerol), emulsifiant (lecitina din soia), sare îndată, conservant (metabisulfit de sodiu), aromă. Alergeni: gluten, soia, sulfiți.

ARHIVĂ: ROZ DIN 1928: Cine scuipă ciungă în Piaţa Revoluţiei? Guma Turbo ar fi meritat o statuie în fiecare oraş! OXO KULTURAMA: Monumentul Cojii de Sămânţă. „Bomboane agricole” de la daci până în prezent! OXO LILIAN THEIL, 90 ANI: „O bătrână care zâmbeşte”, broderii anarhiste, cea mai exotică apariție de la Art Safari ediția 10! OXO ART SAFARI 2022: La Pavilionul Theodor Aman ai nevoie de frontală și dioptrii, la Irina Dragomir cu relația femei-putere în „Roșu, galben și albastru” nu mai ai nevoie de nimic! OXO ART SAFARI 2021: Einstein scoate limba din tabloul lui Obie Platon. La propriu! OXO SABIN BĂLAȘA: Art Safari 2020 a devenit Albastru


BUCUREȘTI: Primul muzeu al fotbalului din Europa de Est. Nu primești cartonaș galben dacă faci poze!


INSIDER: „Football Museum Bucharest este primul muzeu al fotbalului din Europa de Est, situat în Centrul Vechi al Bucureştiului, str. Gabroveni nr.24, într-o clădire istorică complet restaurată de 1.500 mp și a fost inaugurat acum 4 luni, pe 1 noiembrie 2022. Muzeul se întinde pe 5 etaje: Romanian Room, Experience Room, International Room, Interactive Room și Practice Room. La parter este un magazin de suveniruri și o cafenea-bistro-restaurant.

La primul etaj – „Camera Românească’ -o zona dedicata legendelor fotbalului românesc.

Sunt expuse aici tricourile şi realizările câtorva mari fotbalişti români: Gheorghe Hagi, Rodion Cămătaru, Nicolae Lupescu, Nicolae Dobrin, Anghel lordănescu, Stefan Sames, Marius Lăcătuş, Marcel Răducanu, Costică

Ștefănescu și fanioane ale unor vechi echipe româneşti de fotbal (Craiova Maxima – Campioana unei Mari Iubiri!), insigne, autografe, brelocuri, un program oficial de meci, reviste, timbre, istoria fotbalului feminin, etc.

În camera „Experience Room” au fost amplasate o serie de ecrane- prin intermediul cărora organizatorii au încercat sa ne introducă in atmosfera unui meci de fotbal. Tot aici sunt expuse tricourile mai multor jucători internaţionali celebri, cum sunt: Diego Armando Maradona, Hristo Stoicikov, Lothar Matthaus, Paolo Maldini, Marcel Desailly, Erwin Koeman, Ronaldo, LUIS Figo, Le Saux, Zlatan Ibrahimovic.

În zona dedicată „Fotbalului Internațional” există două machete de stadioane făcute din piese Lego -Camp Nou și Santiago Bernabeu, o colecţie de ghete vechi de fotbal – cu evoluția lor încă din 1850 şi o colecție de mingi vechi de fotbal- cu evoluţia lor din 1930.

La etajul 4 există câteva zone multimedia și de joaca, poți să intri în rolul de portar, te poți fotografia la o conferință de presă pe post de Gică Popescu sau să comentezi un meci de fotbal in timp ești înregistrat.

La etajul 5 vizitatorii devin fotbaliști, joacă o miuță sau trag la poartă.

Intrare: Bilet standard 49 lei, Copii 6 – 14 ani 33 lei, Copii sub 5 gratuit. Program de vizitare: marti-duminica 11-19.” DETALII

ARHIVĂ: MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului


EUsalvezROMÂNIA: „Aruncarea cu rahat în ventilator NU este soluția salvatoare. Folosiți ventilatorul pentru idei bune.”


INSIDER: „În lipsa unor proiecte de țară, demarăm cea mai necesară “campanie civică” pentru Responsabilizare, Principii și Implicare. Fără politică. Fără profit. Fără promisiuni. Doar noi pentru noi. Dacă sunteți în acord, nu vă jenați să distribuiți. https://EUsalvezRomania.ro/„


MATRIX VERDE: Grădină post-apocaliptică în buricul Bucureștiului. Natură moartă sau „După mine, potopul!”?


INSIDER: „Grădină post-apocaliptică. Mă gândesc că ăsta a fost conceptul după care autoritățile locale reamenajează spațiul verde din Piața Unirii, centrul Bucureștiului.

Altfel nu-mi explic brutalizarea singurelor insule de verdeață, super prăpădite oricum, și mizeria care le înconjoară.” SURSA

ARHIVĂ: MULCI SAU ANTIMULCI: În loc să hrănească solul îl contaminează cu microplastic. Câte-un pic, pic, pic, până când totul va fi acoperit cu plastic! OXO SUBSTITUT: Mâncăm plastic, ne îmbrăcăm în plastic, suntem de plastic. OXO SECTOR 6: Pe Bulevardul Iuliu Maniu, au scos pomii din rădăcini, așa înfloriți cum erau! OXO APĂRĂTORII PATRIEI: Pensionară (72 de ani) s-a așezat în fața tractorului să împiedice masacrarea spațiului verde! OXO SECTOR 3: Udaţi cu super-glue, 80% dintre copacii stradali s-au uscat. Aşteptăm alte fonduri europene? OXO ANTIFURT: Decoruri stradale lipite cu super-glue?! Acceptăm intoxicarea, dar să ştim şi noi! OXO VERDE DE BACĂU: “Sempervirescent. Se întreține cu mopul și ceva detergent ecologic”


ELBONS 4ZENN: Cvadriciclu electric, poate fi condus de la 16 ani dacă ți-ai economisit alocația de când te-ai născut!


INSIDER: „Maşina Electrică ELBONS 4Zenn este dotată cu un motor electric de 2000W și cu acumulator pe gel de 58Ah, 60 V, propulsează ELBONS 4Zenn până la viteza

maximă de 45 km/h și autonomie testată de 50-60 km.

Lungime – 230 cm; Lățime – 108 cm; Înălțime – 164 cm; Cauciucuri – 125/65 R12; Greutate: 325 kg.

Autonomia maşinii electrice poate varia în funcţie de condiţiile de trafic, temperatura exterioară, gradul de înclinare al drumului, gradul de încărcare al autovehiculului electric. Cu încărcătorul mobil în trei trepte de 8A din dotare, încărcarea acumulatorului se face între 6 și 8 ore, de la orice priză standard de 220V/ 10A

Dotările standard ale mașinii electrice ELBONS 4Zenn sunt: Regulator de viteză automat, Geamuri electrice uşi, Închidere centralizată, Display LCD – Afişaj digital info parametri, Cameră mers înapoi, Trapă superioară şi haion, Jante Aluminiu 12′, Daylight Lumini de zi, Radio cu MP3 şi USB, Priză 12V, Încălzire ventilată, Centuri de siguranţă.

Frâne cu disc – Frânare de la viteza maximă la 0 km/h între 5 și 8 m (în funcţie de încărcarea autovehiculului – greutate); Unghi urcare maxim 15 °.

Nr. locuri: 2 persoane adulte; Greutate Admisă 200 kg; Garda min. la sol: 120 mm; Şasiu: Metalic; Material caroserie: Plastic.

Vehicul electric cu un cost de întreţinere de 2.8 lei/zi* la 10.000 km/ an – *Calcul valabil pentru următoarele date: • 200 km / săptămână (4 lei cost/100km x 2 = 8 lei / săptămână) 8 lei x 52 sapt. = 416 lei/10.400 km; • 1 set cauciucuri la 3 ani = aprox. 190 lei/buc x 4 = 760 lei; • alte costuri = 300 lei / an

La aceste valori înseamnă că vă veţi încărca acumulatorul mașinii electrice de cca. 150-200 de ori pe an (la o autonomie de 60 km). Un acumulator standard gel are o durată de viată de aproximativ 600 – 800 de încărcări complete. La prețurile actuale (2021) un set de acumulatori are un cost aproximativ de 3000-3500 lei (ELBONS momentan nu comercializează acumulatori separați, dar se găsesc in comerț).

Maşina cvadriciclu electric uşor ELBONS 4Zenn este fabricat în China sub atenta noastră supraveghere, se asamblează parţial şi se verifică în conformitatea cu EEC-COC, de către BONASERV srl-Hărman-Braşov.

Poate fi condus pe drumurile publice din România cu permis categoria AM sau B1 de la 16 ani.

RABLA PLUS: *Ofertă specială destinată persoanelor fizice şi juridice prin Programul Rabla Plus 2020-2024, derulat de administrația Fondului pentru Mediu şi finanțat din Fondul pentru Mediu sub rezerva îndeplinirii de către client a tuturor condițiilor impuse de Ghidul PSIPAN 2021. Prețul include valoarea Ecotichetului – cu condiția casării unui vehicul vechi, (51.000 RON dar maxim 50% din valoarea vehiculului) pentru modelele electrice. Oferta este valabilă în limita stocului disponibil. Preț redus 3600 eur/ Preț întreg peste 7600 euro în funcție de model. SURSA

ARHIVĂ: ZEST: Prima mașină lansată în România care poate fi condusă de la 16 ani OXO SOLOWHEEL: Ultima invenţie în materie de biciclete. Acrobaţii pentru “sportivul” obişnuit!


VIITOR: „Umanitatea trece abia în clasa a VII-a, de la pubertate la adolescență.” Saturn revine pentru 4000 de ani!


INSIDER: „Ce ne spune despre noi Zodiacul (Marea Școală) și Sistemul Planetar (Mica Școală), și cum Soarele ne „pictează chipul bălai” – făcut din 4 elemente primordiale, în cantități variabile (Foc/Energie, Pământ/Materie, Aer/Intelect, Apă/Emoție) – prin „culorile” planetelor din „curtea școlii” noastre?

BERBEC (materializare prin Foc sub Marte), TAUR (suflet prin Pământ sub Venus), GEMENI (vitalitate prin Aer sub Mercur), RAC (acțiune prin Apă sub Lună/Terra), LEU (putere prin Foc sub Soare), FECIOARĂ (vitalitate prin Pământ sub Mercur), BALANȚĂ (suflet prin Aer sub Venus), SCORPION (materializare prin Apă sub Pluto/Marte), SĂGETĂTOR (mental prin Foc sub Jupiter), CAPRICORN (individualitate prin Pământ sub Saturn), VĂRSĂTOR (individualitate prin Aer sub Saturn), PEȘTI (mental prin Apă sub Jupiter).

Puterile Psihice (evoluție sub Uranus) și cele Morale (imaginație, visare, spiritualitate sub Neptun) sunt „profesorii ascunși” care sunt prezenți activ în destinele tuturor celor 12 arhetipuri de personalitate.

Mitologia greacă/romană ne poate spune mai multe despre „specializările profesorilor planetari” personificate prin arhetipurile zeilor. …În ultimii 8000 de ani am fost sub diverși „conducători nevăzuți” care și-au pus amprenta asupra epocilor mari – Hermes/Mercur (Forțe Vitale – Gemeni 6000-4000 BC), Afrodita/Venus (Forțe Sufletești – Taur 4000-2000 BC), Ares/Marte (Forțe Fizice – Berbec 2000-0 BC), Zeus/Jupiter (Forțe Mentale – Pești 0-2000 AD). Urmează „Epoca de Aur” prin întoarcerea lui Cronos/Saturn, regele titanilor, zeul Timpului, tatăl lui Jupiter (Forțe Individuale) – nu pentru 2000, ci pentru următorii 4000 de ani (Vărsător 2000-4000 AD + Capricorn 4000-6000 AD). …Apoi revenim din nou sub Jupiter (Săgetător 6000-8000 AD).

„Roata/Harta Norocului” este pusă în mișcare acolo unde Sistemul Planetar (Mica Școală) se întrepătrunde ciclic cu sectoarele stelelor fixe care alcătuiesc Zodiacul (Marea Școală). …Pentru a înțelege mai bine acest „Ceas Cosmic” al destinelor, să ne amintim că „Ceasul Solar” doar ne indică momentul zilei, fără să ne dicteze programul zilnic ales prin „liberul arbitru”, pentru care nu putem acuza astrele că au făcut alegeri în locul nostru.

La nivel planetar, după 2000 de ani, ne pregătim să terminăm Clasa Peștilor sub Jupiter și să intrăm în Clasa Vărsătorului sub Saturn pentru alți 2000 de ani. În sistem școlar/uman, am putea considera că umanitatea trece abia în clasa a VII-a, de la pubertate la adolescență. Vestea bună – toată lumea trece clasa, chiar și cei cu nota scăzută la purtare… Încurcate sunt căile Universului!”


ARAD: Statuia colorată a Sfântului Florian, patronul protector al pompierilor din Polonia și Austria


INSIDER: „Astăzi vom promova statuia Sfântului Florian din Aradul Nou!Monumentul Sfântului Florian, localizat pe str. A. M. Guttenbrunn, nr.135, la intersectia străzilor A. M. Guttenbrunn cu Zimbrului și perioada de atestare, anul 1869.

Monumentul îl reprezintă pe „Sf. Florian”, patronul protector al pompierilor; statuia este realizată din fontă turnată la Reşiţa la comanda familiilor Dambacher şi Sachs şi este acoperită cu pigmenţi de diferite culori, subliniind echipamentul unui legionar roman. Despre cel care astăzi este sanctificat cu numele de Florian, istoria ne spune că acesta a fost un cetățean roman ce a murit ca martir în anul 304, în Lauriacum (N.R.: acum localitatea se numește Lorch, Austria). Florian a trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximian, fiind comandant al armatei imperiale în provincia romană Noricum. Pe lângă activitățile militare, el mai era responsabil și de organizarea brigăzilor de pompieri. Legenda spune că Florian a stins în mod miraculos un incendiu folosind un singur ulcior cu apă, astfel încât este deseori reprezentat purtând un ulcior sau o găleată.

Legenda spune că în anul 1792 s-a declanșat un mare incendiu care amenința cu distrugerea întregului cartier. Cei care erau prea slabi pentru a-și oferi ajutorul în acțiunile de stingere a focului, au fugit la Biserica din cartier și s-au rugat la Sfântul Florian. Scriptele atestă faptul că ploaia a fost cea care a contribuit la stingerea incendiului ce amenința întregul cartier. Din acel an, credincioșii romano-catolici din zonă se adunau în fiecare dimineață a zilei de 4 Mai pentru a asculta slujba de liturghie închinată Sfântului Florian, iar apoi plecau într-un convoi, conduși fiind de fanfara pompierilor în uniforme de paradă, la locul unde incendiul a fost oprit de ploaia salvatoare.” SURSA

N.R.: Statuia ridicată în dreptul acestei adrese este opera unui sculptor necunoscut. Aşezată pe un soclu înalt de 1, 70 m din gresie, decorat cu un cap de înger în miniatură şi două cruci ale Sf. Florian, statuia îl reprezintă pe Mucenicul Florian, patronul pompierilor și este una dintre puținele statui colorate reprezentându-l pe Sf. Florian în România. În afara statuii din Aradul Nou mai există şase statui ale Sf. Florian răspândite prin vestul României în Jimbolia, Turda, Carei, Zădăreni şi Sânpetru German dintre acestea doar cele din Zădăreni, Sânpetru și Aradul Nou sunt colorate. Statuia, de aproximativ 2 metri, este realizată din fontă turnată la Reșița și este aşezată pe soclul din gresie inscripționat cu anul și numele sfântului într-un chenar de tip romanic. Întreaga statuie este pigmentată în diferite culori care subliniază ținuta unui legionar roman.

În acele vremuri, când creştinismul abia se născuse prin sacrificiul Lui Iisus, Imperiul Roman urmărea eradicarea acestuia. Astfel, Aquilinus a fost trimis pentru a desfășura acțiuni de persecutare a creştinilor. Când acesta i-a ordonat lui Florian să ofere sacrificii zeilor romani conform practicilor religioase ale romanilor, el a refuzat. Drept urmare a fost bătut, torturat și executat prin înnecare cu o piatră legată de gât în râul Enns.

O altă legendă despre martirul Florian spune că acesta a fost condamnat la ardere pe rug de către Împăratul Diocletian, însă pedeapsa a suferit schimbări când Florian a provocat soldații romani să aprindă rugul spunând: „Dacă o veți face, voi urca la cer pe flăcări.” Luând aminte la cele spuse, în loc să-l ardă pe rug, soldații l-au biciuit, l-au jupuit de viu, l-au trecut prin foc și, în cele din urmă l-au aruncat în râul Enns cu o piatră legată cu o funie în jurul gâtului.

Se spune că după un timp martirul a apărut în viziunea unei femei pe nume Valeria și i-a cerut acesteia să-l înmormânteze într-un loc mai potrivit. Șase sute de ani mai târziu, cândva între 900-955, a fost ridicată o mănăstire în apropierea mormântului lui Florian, în jur dezvoltându-se și satul Sf. Florian. În cele din urmă trupul său a fost mutat la mănăstirea Sf. Florian, aproape de Linz. Sf. Florian a devenit şi patronul Poloniei în 1138, când Papa Lucius III a acceptat rugămintea Episcopului Cracoviei şi a trimis moaşte din trupul sfântului în Polonia. De atunci Sf. Florian a fost considerat patronul Poloniei, al orașului Linz și al pompierilor austrieci și polonezi. Curând după acestea un om a fost salvat dintr-un incendiu invocând numele Sfântului Florian, astfel încât numele acestuia a continuat să fie invocat împotriva incendiilor.

Sf. Florian este sărbătorit de către credincioșii catolici în 4 mai, data morţii sale. Până la instaurarea regimului comunist credincioșii catolici din cartierul Aradul Nou sărbătoreau ziua Sf. Florian împodobind statuia cu coșuri cu flori, asistând dimineața la liturghia Sf. Florian, după care plecau în procesiune înspre statuie, cântând un cântec specific de trei strofe, se rugau, iar la sfârşitul ceremoniei se trăgeau focuri de armă, iar florile erau împărțite oamenilor pentru a le duce acasă. Timp de 45 de ani tradițiile religioase au fost interzise, iar după căderea comunismului, datorită scăderii numărului etnicilor germani și a mediei de vârstă al acestora, procesiunea Sf. Florian nu a fost reluată. Cu toate acestea, credincioșii se roagă Sf. Mucenic Florian, patronul pompierilor și în prezent, aşa cum se rugau și în trecut, în cazul incendiilor și chiar al inundațiilor.

ARHIVĂ: HĂLMEAG, BRAȘOV: Ultima statuie a Împărăteasei Sisi din cele 96 ridicate de orfanii din Ardeal de care a avut grijă. Doar 5 în Europa!


SOS-BUCUREȘTI: Cine a furgăsit statuia lui Corneliu Baba? Dacă o găsiți la fier vechi, dați un SMS la 113!


INSIDER: „Atenționare și rugaminte: săptămâna care a trecut, mi-a fost furată din curtea MAMCO, Intrarea Viitorului nr 4 (N.R.: București), de pe soclul pe care era pusă, o sculptură în bronz, portretul lui Corneliu Baba, autor Geta Caragiu. Dacă o zăriți pe undeva, la vreun punct de achiziție fier vechi, prin vreun târg sau oriunde altundeva, dați-mi un semn mie, fie direct fie aici sau anunțați cea mai apropiată circă de poliție. Vă mulțumesc și sper să fie găsită lucrarea!” SURSA

N.R.: „Fundaţia pentru artă modernă și contemporană Pavel Şuşară, cunoscută ca Muzeul pentru artă modernă şi contemporană Pavel Şuşară (MAMCO) îşi desfăşoară activitatea înt-un spațiu modern de circa 400 mp într-o vilă interbelică situată pe strada Intrarea Viitorului nr.4 sector 2, Bucureşti.

Deși spațiul a fost deschis publicului în anul 2018, au fost organizate zeci de evenimente: expoziții de artă plastică, lansări de film documentar, întâlniri cu publicul pe teme de istorie și de istoria artei, participări în cadrul NAG, lansări de emisiuni de timbre şi alte evenimente în parteneriat cu diverse instituții din România. Programul Fundației se centrează în special pe promovarea artei moderne şi contemporane româneşti, dar include în discursul său şi evenimente, expoziții de artă ale unor artişti străini, atâta timp cât opera lor intră în tipul de viziune curatorială care promovează arta fundamentată pe cercetare și pe meşteşug și nu este unul disolutiv şi propagandistic.

Pavel Şuşară (n. 29 decembrie 1952, Bănia, județul Caraş-Severin) este un autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român.” DETALII

Apelarea sistemului de urgență prin SMS la numărul 113 se poate realiza doar în rețelele de comunicații mobile Orange, RCS-RDS, Telekom, Vodafone.
Cadrul legal sus-menţionat a fost recent completat prin Legea nr. 132/2015 care introduce noţiunea de mesaj asociat unui apel de urgenţă, stabileşte numărul 113 ca număr unic pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă şi prevededrepturi şi obligaţii atât pentru utilizatori, cât şi pentru administratorul SNUAU şi furnizorii de servicii de telefonie mobilă destinate publicului.


EXPONATUL LUNII, MNIR: „Îndrăgostiții de la Gumelnița”, poveste de dragoste de acum 6000 ani și o replică (scara 1:1) pe care o poți ține în palmă ca într-un ritual de binecuvântare!


INSIDER: „O poveste de dragoste de acum aproximativ 6000 de ani – Pereche de statuete antropomorfe „Îndrăgostiții de la Gumelnița” 4200-3900 BC, eneolitic, cultura Gumelnița, exponatul lunii (lui Sfântul Valentin & Dragobete!) la Muzeul Național de Istorie al României.

În holul de la intrare, cam stingheră într-un colț și fără vreun afiș de atenționare, o ratezi cu siguranță la intrarea în circuitul muzeal. Dacă ai haine sau bagaje lăsate în dulăpioarele de la casa de bilete, o ratezi și la ieșire.

Perechea preistorică de îndrăgostiţi a fost descoperită, alături de un pandantiv din aur ce imită silueta umană, în timpul săpăturilor arheologice din 1960, coordonate de Vladimir Dumitrescu în situl eneolitic de la Gumelniţa (Olteniţa, jud. Călăraşi) – considerat de specialişti una dintre cele mai importante aşezări din perioada eneolitică din spaţiul est-european.

Piesa este cu totul specială, deoarece reprezintă unul din rarele cazuri de redare a cuplului bărbat-femeie din arta neo-eneolitică. Din punct de vedere morfologic, artefactul este o descoperire unică, una dintre creațiile originale ale civilizaţiei gumelnițene. Se remarcă maniera în care au fost înfăţişate cele două personaje și emoționează tandrețea dintre cei doi.

Cronologic, statueta se încadrează în a doua jumătate a mileniului V î.Hr. și aparţine culturii Gumelnița, una dintre cele mai complexe şi mai interesante civilizații ale epocii neo-eneolitice din Sud-Estul Europei.

Piesa a fost realizată din lut, modelată manual de artizanii preistorici, decorată cu incizii și perforații, arsă pentru a-i spori rezistența, apoi pictată cu alb și roșu, pigmenți care s-au păstrat doar în mică măsură și pe anumite porțiuni. Înălțimeꓽ 6,8 cm.

O replică a acesteia a fost creată special și este disponibilă pentru publicul vizitator, pentru cei care doresc să cunoască mai îndeaproape piesa, să interacționeze cu ea, să observe anumite detalii, s-o atingă.

Micro-expoziția va fi accesibilă publicului până la sfârșitul lunii și va putea fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a României, de miercuri până duminică, între orele 09ꓽ00 – 17ꓽ00.” SURSA

ARHIVĂ: OLTENIȚA: “Muzeul Gumelnița din orașul unde nici un turist nu a ajuns vreodată”