ROMÂNIA MÂINE: „Nod de cloud & IA cu infrastructură fizică amplasată netransparent, cu consumuri mari de energie și apă, instalată în spatele unei perdele de PR tehnologic”
INSIDER: „De la București și Craiova, la Brașov și Cluj, proiecte uriașe de mii de servere care consumă apa ca un oraș întreg, promovate de politicieni de toate culorile, vând România ca viitor „nod de cloud și IA Europei”. Cu zeci de centre de date deja în funcțiune și planuri pentru campusuri hiperscale, cifrele reale despre consumul de energie și apă, impactul local și consultarea comunităților rămân opace. Sunt ascunse bine în registre fragmentate, PUZ-uri obscure și documentații de mediu pe care nimeni nu le citește. Și, în mod absolut ticălos, oficialii guvernamentali și politicieni iresponsabili sau cumpărați vorbesc despre raționalizarea apei pentru consumul uman și depun proiecte de legi care condiționează accesul românilor la apă. Dar nimeni nu face legătura explicită între aceste inițiative și nevoia tot mai mare de apă a nenumăratelor centre răsărite discret pe teritoriul României. O fac eu prin acest articol pentru că niciunul din aceste centre nu a publicat informații despre resursele necesare pentru funcționare, cantitățile și sursa lor. Dar statul, prin reprezentanții săi guvernamentali și locali, știe și induce în eroare populația prin omisiune. Mai grav, politrucii vânduți au ajuns să justifice crizele energetice și ale apei prin supraconsumul populației. O abominație!
Să începem din județul Dolj – Mischii, județul Dolj- un murmur metalic din fundul câmpului, un zumzet abia perceptibil și un centrul de date: hale albe, cabluri ascunse, lumină rece, ventilatoare care nu dorm niciodată. Dacă te uiți în comunicate, Mischii e, deodată, „nod regional de infrastructură digitală”, „campus hiperscale”, „primul pas spre România hub AI”. Se vorbește despre MW, nu despre oameni, și despre„cloud”, dar niciun cuvânt despre apă. În comunicatele oficiale scrie „locuri de muncă”, nu și cine plătește factura la curent când satul și serverele trag din același plămân energetic sau cine are întâietate la apă.
Centrul de date nu e doar o clădire. E o mașină de memorie. Aici se calculează modele de inteligență artificială, se stochează tranzacții, fotografii, chat-uri, hărți, vieți digitale sau mesajele tale private, dacă vor impune (fărăde)legea europeană ”chat control”. În campusul de la Mischii, serverele sunt aranjate în rânduri ca niște stupi de albine mecanice. Fiecare „stup” are nevoie de energie, de răcire, de siguranță. Fiecare MW se traduce, în lumea satului, în transformatoare, linii de înaltă tensiune, contracte, autorizații, avize pe care nimeni nu le citește până la capăt
Din perspectiva ministerelor, „satul de lângă Craiova” este un punct pe hartă. Din perspectiva lui nea Ilie, care udă roșiile, campusul e o construcție stranie: multă tablă, pază, câteva mașini străine, zgomot constant. Nu i-a explicat nimeni, în cuvinte simple, că aceste hale vor consuma anual energie cât un oraș mic. Că apa cu care își udă grădina poate intra, într-o zi, în aceeași ecuație cu apa necesară pentru răcirea serverelor.
Nu există o ședință de sat în care cineva să fi venit cu o hartă și să spună: „Aici, în fiecare zi, se vor face calcule pentru modele de AI, se vor stoca datele voastre, se vor plimba fluxuri de energie. Aici, uzina digitală va avea nevoie de X mii de metri cubi de apă pe an. Sunteți de acord? Ce considerați acceptabil?” Există, în schimb, un dosar gros la primărie, un PUZ cu diagrame, câteva avize. Prietenii primarului spun că „e bine, vine investiție”. Oamenii dau din umeri. Nimeni nu a tradus limbajul energetic și tehnic în limbaj uman.
România, țara cu peste 60 de noduri de tăcere – Dacă ridici drona, vezi România în altă lumină. Nu doar Mischii. În București, Timișoara, Cluj, Brașov – și în orașe pe care le uităm la prima enumerare – halele serverelor s-au strecurat între depozite, parcuri industriale, blocuri. Sunt peste șaizeci de astfel de noduri: unele simple, colocation, altele complexe, cu redundanță, conectivitate internațională. Fiecare are nume: Data X, Cloud Y, Tech Z. Fiecare are schema lui de cabluri, traseele lui de energie, planurile lui de extindere.
La televizor și în conferințe, România este prezentată ca „viitor nod de cloud și AI al Europei”, „cel mai îndreptățit stat din regiune să găzduiască centre de date de miliarde de dolari”. Premierii rostesc formula cu o anumită strălucire a ochilor: miliarde, AI, Ucraina, securitate, oportunitate. E un discurs seducător: noi, marginalii de ieri, devenim gazdele infrastructurii digitale de mâine.
Dar dacă încerci să desenezi pe hartă cine deține, de fapt, aceste noduri, lucrurile se nuanțează. Centrele existente sunt operate de dezvoltatori imobiliari, companii locale de data center, operatori telecom, o mână de firme specializate. Cei mari – Amazon, Microsoft, Google – sunt aici mai mult ca spectru de viitor: memorandumuri, discuții, promisiuni, titluri bombastice în presă („centrul de date de 1-2 miliarde de dolari”). Infrastructura fizică, tuburile, cablurile, halele sunt ale altora. BigTech vine cu software, cu branding, cu eventuale contracte, dar nu cu excavatorul.
România cu peste 60 centre de date și câteva campusuri gigant, dar fără giganți globali la comanda directă, seamănă mai mult cu o țară-atelier: lucrăm pentru un ecosistem digital care ne depășește, dar nu știm exact cui îi servim. Și, mai grav, nu știm cât plătim: în energie, în apă, în liniște, în dreptul de a spune „NU”.
Discursul și fisura din lege – De fiecare dată când apare un anunț despre „un nou centru de date”, povestea se repetă. Oficialii vorbesc despre „digitalizare”, „locuri de muncă”, „eficiență energetică”, „energie verde”. Consultanții în imobiliare pun accent pe „mixul energetic favorabil”, „potențialul de regenerabile”, „poziția strategică”. Se invocă directive europene, acorduri, „alinierea la standarde”.
În paralel, legislația continuă să trateze centrele de date ca niște hale mai deștepte. Nu există în România un regim clar care să spună: dacă depășești atâția MW și dacă folosești atâtea resurse de apă pe an, intri într-o categorie specială, cu obligații stricte de transparență și consultare. Nu există obligația de a numi explicit, într-un PUZ, „campus de centre de date cu putere de x MW”, în loc de „parc industrial / logistic”. Există, însă, o zonă gri perfect folosită: data center-ul se ascunde în formulare generice, se strecoară prin rubrici birocratice și ajunge pe teren fără să fi fost vreodată numit, pe față, ca ceea ce este.
Opacitatea datelor nu e un accident tehnic. Este o consecință a acestei ambiguități. Nu există registru centralizat, nu există raportare accesibilă privind consumurile de energie și apă. Ce aflăm vine din analize europene, din cablarea pieței, din studii care spun că, la nivel continental, centrelor de date li se estimează un salt de consum de la ~76,8 TWh la ~98,5 TWh până în 2030. Cât din acest salt e România, exact? Cine o spune, cine și-o asumă, cine o traduce pentru cetățeni?
Lecțiile altora sunt dure: comunitățile au fost lipsite de apă, aer și liniște – Dacă mutăm privirea peste ocean sau spre nordul Europei, vedem viitorul nostru în oglindă. În SUA, în Olanda, în țări care au ridicat campusuri întregi de servere, conflictul cu comunitățile este deja la faza în care judecătorii și comisiile de mediu scriu decizii, nu editoriale. Oamenii cer apă, aer, liniște. Centrele cer apă, aer, redundanță. Statul oscilează între „investiție strategică” și „nu mai putem ignora plângerile”.
Pattern-ul e același: la început, companiile negă. „Impactul e minimal, consumurile sunt controlate.” Apoi, minimalizează: „folosim energie verde, reciclăm apă.” Când se acumulează presiune, rebranduiesc: nu mai e „data center”, ci „campus verde de inovație”, „hub de IA pentru sănătate”, „infrastructură pentru guvernare digitală”. Impactul local dispare în storytelling. Oamenii devin „stakeholderi”, nu vecini.
România e încă, formal, în faza de început. Avem câțiva campioni regionali – un sat transformat în nod digital, un parc tehnologic la munte, hale ascunse la marginea orașelor –, dar nu avem încă valul de proteste. Nu pentru că impactul nu există, ci pentru că informația nu a ajuns la cei care ar avea motive reale să protesteze. Nimeni nu le-a spus, concret, că un centru de date de 80 MW lângă Cluj nu e doar o „investiție de înaltă tehnologie”, ci o mașină de sorbit energie la un nivel comparabil cu un oraș. Nimeni nu le-a prezentat, pe o hartă simplă, ce înseamnă radius de zgomot, flux de camioane, presiune pe rețele.
Câți oameni, câte umbre – Să încerci să pui cifre pe „câți oameni sunt afectați” de boom-ul centrelor de date e un exercițiu necesar, dar vulnerabil. Nu ai toate datele. Ai doar harta, densități statistice, amplasamente aproximative ale centrelor.
Un scenariu minimal: tragi un cerc de 500 de metri în jurul fiecărui centru de date mare. În București, Timișoara, Cluj, cercul acesta se suprapune pe blocuri, școli, magazine, străzi. Într-un oraș cu densitate de mii de locuitori pe km², un astfel de cerc înseamnă deja mii de oameni expuși la zgomot, la trafic tehnologic, la riscul unor incidente energetice. În sat, cercul atinge zeci sau sute de gospodării, dar fiecare gospodărie depinde mult mai direct de aceeași sursă de apă și de același transformator.
Un scenariu mediu: accepți că infrastructura nu se oprește la gardul centrului de date. Linii de înaltă tensiune, drumuri, rețele de apă și canalizare sunt adaptate pentru a suporta noua sarcină. Tragi cercuri de 1–3 km. În oraș, cifrele pot ajunge la zeci de mii de oameni. În rural, poate la câteva mii. Scenariul maxim: iei 5–10 km și lași să intre în ecuație și efectele secundare (imobiliare, migrație, modificarea prețurilor la utilități).
Metodologia nu îți dă un adevăr absolut. Îți dă un interval de oameni care trăiesc în umbra infrastructurii digitale. Intervalul e suficient însă pentru o concluzie: centrele de date nu sunt doar „hale de calcul pentru date”, sunt obiecte sociale. Dacă le ridici fără să întrebi, fără să explici, fără să dai cifre, transformi un sat, un cartier, un oraș într-un decor mut pentru o mașină de memorie pe care nu o înțelege nimeni în afară de ingineri.
ULTIMELE ÎNTREBĂRI ÎNAINTE CA BECURILE SĂ SE STINGĂ – La capătul acestei hărți, rămân trei întrebări simple, spuse fără jargon, pentru Guvern, ANPM, ANRE, Apele Române, ANCOM, IGSU:
Unde pot vedea oamenii – nu doar experții – câtă energie și câtă apă consumă centrele de date din România, pe fiecare proiect în parte? Nu într-un PDF îngropat într-un server guvernamental, ci într-un registru public, inteligibil, actualizat.
Cine răspunde, cu nume și funcție, pentru supravegherea acestor centre ca infrastructură strategică? Nu generic „statul”, ci o instituție sau un consiliu care să poată fi tras la răspundere când consumul scapă, când impactul local e ignorat, când consultarea lipsește.
Cum se garantează că oamenii din comunitățile afectate sunt consultați real, nu doar formal? Care sunt pașii minimi – afișare, dezbatere, explicare – înainte să se dea aviz pentru un nou campus de date care va consuma, în fiecare zi, mai multă energie decât tot satul?
Dacă boom-ul centrelor de date continuă în aceeași opacitate, România riscă să devină un nod de cloud și IA cu infrastructură fizică amplasată netransparent, cu consumuri mari de energie și apă, instalată în spatele unei perdele de PR tehnologic. Comunitățile vor fi puse în fața faptului împlinit: zgomot, trafic, presiune pe rețele, transformări imobiliare, fără instrumente reale de contestare și fără date clare pe baza cărora să își apere drepturile. În loc să fie un succes al digitalizării democratice, infrastructura va funcționa ca un test al limitei dintre interesul economic și protecția cetățeanului – iar, în lipsa transparenței, testul riscă să fie un eșec de proporții cu consecințe iremediabile.” SURSA
AGENT GREEN: „Ne surprinde faptul că investitorul privind proiectul centrului de date AI de la Luna (jud. Cluj) nu a ales să consulte din timp organizațiile de mediu și comunitățile locale. Un proiect care își propune să devină un reper european ar fi avut numai de câștigat dintr-un proces transparent de dialog încă din faza de concept. În lipsa acestuia, opoziția și eventualele litigii devin mult mai probabile, deși multe dintre ele ar fi putut fi evitate printr-o proiectare și o consultare corectă încă de la început.
În principiu, Agent Green nu se opune dezvoltării infrastructurii digitale și a inteligenței artificiale. Dimpotrivă, considerăm că acestea vor deveni esențiale pentru progresul societății, dar… progresul tehnologic nu poate fi construit în nicio situație prin sacrificarea naturii și nici prin transferarea costurilor asupra comunităților locale. În forma în care este prezentat public astăzi, proiectul de la Luna ridică numeroase semne de întrebare, iar răspunsurile tehnice lipsesc sau sunt insuficient documentate.
1. Amplasamentul este complet greșit. Din punctul nostru de vedere, niciun centru de date nou nu ar trebui construit pe terenuri naturale, indiferent că vorbim despre pășuni, terenuri agricole, terenuri arabile, păduri, zone umede sau alte ecosisteme. Aceste investiții trebuie amplasate exclusiv pe terenuri deja antropizate cum ar fi:
– foste platforme industriale;
– hale dezafectate;
– mine închise;
– terenuri contaminate;
– alte suprafețe deja artificializate.
Transformarea unor terenuri naturale în infrastructură digitală este incompatibilă cu obiectivele europene privind restaurarea naturii, biodiversitatea și adaptarea la schimbările climatice.
2. Consumul energetic este uriaș. La capacitatea anunțată de aproximativ 80 MW, centrul de date ar consuma în jur de 700 GWh anual, echivalentul consumului a peste 200.000 de gospodării. Ar fi în topul celor mai mari centre de date din lume. Până în prezent nu există explicații publice convingătoare privind:
– proveniența energiei;
– impactul asupra rețelei naționale;
– necesiatea unor noi capacități energetice;
– modul în care proiectul evită stimularea producției din combustibili fosili.
Un asemenea consumator trebuie să demonstreze că accelerează tranziția energetică, nu că o încetinește !!!
3. România nu își permite să trateze superficial problema apei. România se află printre statele europene cu cele mai reduse resurse de apă disponibile pe cap de locuitor și printre cele mai vulnerabile la secetă în anumite regiuni. Așa că orice proiect de această dimensiune trebuie să publice în mod transparent:
– consumul anual de apă;
– sursa fiecărui metru cub;
– consumul în perioadele de secetă;
– pierderile din sistem;
– impactul asupra resurselor locale.
Afirmația că răcirea va funcționa „în circuit închis” nu elimină absolut deloc necesitatea acestor informații.
4. Amplasarea lângă râul Arieș ridică întrebări serioase. Proiectul este propus în imediata apropiere a râului Arieș. Înaintea oricărei aprobări trebuie prezentate publicului național, nu doar local:
– studiul hidrogeologic;
– studiul de risc la inundații;
– nivelul pânzei freatice;
– impactul excavării unei construcții subterane asupra apelor subterane;
– efectele schimbărilor climatice asupra debitului și frecvenței viiturilor.
Aceste informații nu pot fi tratate ca simple detalii tehnice ci ca informații esențiale.
5. Construcția subterană nu rezolvă problema căldurii. Indiferent dacă centrul de date este construit la suprafață sau sub pământ, aproape întreaga energie electrică consumată se transformă în căldură. Expresia „circuit închis” poate suna impecabil în comunicare, dar niciun circuit real nu este complet lipsit de pierderi, iar căldura tot trebuie transferată în atmosferă, apă sau către un consumator termic. Până acum nu au fost prezentate public soluții complete privind:
– evacuarea acestei călduri;
– consumul energetic al răcirii;
– impactul asupra mediului;
– valorificarea energiei termice reziduale.
6. Lipsește planul de recuperare a căldurii. Un centru de date de asemenea dimensiuni produce o cantitate enormă de energie termică. Aceasta ar trebui utilizată pentru:
– sere;
– procese industriale;
– clădiri publice;
– rețele de termoficare;
– alte aplicații utile comunității.
În lipsa unui astfel de plan, o resursă valoroasă devine pur și simplu o pierdere. Într-un proiect la această scară, recuperarea căldurii ar trebui să fie o condiție, nu o idee decorativă.
7. Beneficiile pentru comunitate sunt insuficient explicate. Comunitatea locală trebuie să știe foarte clar:
– ce câștigă;
– ce costuri suportă;
– ce riscuri își asumă pe termen scurt, mdiu și lung;
– cine plătește modernizarea infrastructurii energetice;
– cine răspunde dacă apar probleme.
8. Comunicarea a depășit documentația. În acest moment, promovarea proiectului pare mai avansată decât documentația tehnică disponibilă public. Practic, am aflat despre proiect dintr-un email primit de la un cetățean îngrijorat care ne-a transmis un articol de presă de pe PressOne
Înainte de campanii de imagine și declarații spectaculoase despre „primul centru Quantum AI”, ar fi fost firesc să existe transparență completă și consultări reale cu:
– comunitatea locală;
– autoritățile competente;
– experții independenți;
– organizațiile de mediu relevante.
Acest lucru ar fi redus riscul unor conflicte și litigii inutile.
9. Lipsesc garanțiile privind impactul cumulativ. Nu este suficient să fie analizat doar centrul de date. Trebuie analizate și efectele cumulate:
– asupra rețelei electrice;
– asupra consumului de apă;
– asupra biodiversității;
– asupra dezvoltării urbanistice ulterioare;
– asupra emisiilor indirecte.
10. Lipsesc criterii clare de sustenabilitate. Un proiect de asemenea amploare ar trebui să demonstreze încă din faza de autorizare:
– energie suplimentară cu emisii reduse;
– fără extinderea producției din combustibili fosili;
– consum minim de apă;
– recuperarea obligatorie a căldurii;
– transparență totală privind performanța energetică;
– monitorizare independentă.
Recapitulând, Agent Green nu este împotriva AI și nici împotriva centrelor de date DAR suntem categoric împotriva amplasării lor pe terenuri naturale și împotriva proiectelor care transferă costurile asupra naturii și comunităților. În opinia noastră, astfel de investiții trebuie realizate exclusiv pe terenuri deja antropizate și numai după demonstrarea, prin studii independente și transparente, că ele contribuie la tranziția energetică, protejează resursele de apă și respectă limitele ecologice. Progresul tehnologic nu trebuie să consume natura ci să dovedească faptul că poate prospera fără să o distrugă. Foto switch . com de la șantierul The Keep 2.0 Campus din North Atlanta, GA” SURSA
COIFUL DE LA COTOFENEȘTI: Replică decorativă (scara 1:1) pentru muzee, nostalgici & generațiile viitoare – „Printat în România, cu drag pentru istorie!”
INSIDER 1: „Dacă tot s-a împlinit anul de la furtul Coifului de la Coțofenești, iar ministrul culturii – fost ori actual/ oficialități de toate gradele încă ridică din umeri mirați, restul românilor încercă să îi păstreze, fiecare cum poate, amintirea vie… Replica decorativă, Coiful dacic de la Coțofenești – Reproducere 3D la dimensiuni reale (Scara 1:1) – imprimare 3D, 25x19cm, auriu antichizat.
Redescoperă o bijuterie a istoriei geto-dace cu aceasta reproducere fidelă, realizată prin imprimare 3D, a celebrului Coif de aur de la Cotofenesti. Modelul este imprimat la scara 1:1, respectand dimensiunile si detaliile autentice ale artefactului original, descoperit in județul Prahova. Un obiect ideal pentru: Colecționari de piese istorice, Profesori și pasionați de istorie, Muzee, expozitii si decor tematic, Iubitorii civilizatiei dacice. Caracteristici tehnice: Material: PLA Premium, Culoare standard: Auriu antic. Printat în România, cu drag pentru istorie. Produsul este realizat la comandă – timp de execuție: 1-3 zile lucrătoare de ForgeX3D. Preț 130 lei. Nota: Acest produs este o reproducere artistică. Nu este realizat din aur și nu este un obiect istoric original.” SURSA
INSIDER 2: „Un an de la furtul Coifului dacic de la Coțofenești. Detectiv de artă: „Coiful de la Coțofenești va fi returnat” În noaptea de 25 ianuarie 2025, patru artefacte dacice de valoare inestimabilă au fost furate din Muzeul Drents din Olanda, într-un jaf care a durat mai puțin de trei minute. Coiful de la Coțofenești este, consideră detectivul de artă Arthur Brand, intact, împreună cu brățările. Asta pentru că, dacă ar fi fost topit, valoarea lui nu ar mai fi fost aceeași.” SURSA
N.R.: „Coiful de la Coțofenești este un coif de paradă din electrum, un aliaj natural de aur, argint și cupru, care este considerat de unii experți în domeniu ca fiind un produs al artei traco-getice ce datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr.. Coiful este astăzi dispărut în urma unei spargeri la Muzeul Drents. Coiful a fost descoperit în anii ’20 ai secolului al XX-lea în satul Coțofenești, azi parte din comuna Vărbilău din județul Prahova, în locul numit Vârful Fundăturilor. Este posibil ca locul în care a fost găsit să fi adăpostit un mormânt bogat, însă s-a recuperat doar acest obiect de formă oarecum conică cu o deschizătură dreptunghiulară pentru faţă. Arheologul loan Andrieşescu, profesor de civilizație preistorică la Universitatea din Bucureşti, a condus o investigatie atentă a sitului, echipa sa ajungând la concluzia că artefactul nu făcea parte dintr-un mormânt sau tezaur, ci ținea doar de o aşezare geto-dacă de cultură La Tène.
Calota coifului este ornamentată în tehnica au répoussé cu proeminențe ce reproduc nişte ţinte/nituri ale unei ferecături. În partea din față se vede o pseudovizieră, tot în stilul au répoussé, decorată cu doi ochi apotropaici, deasupra lor fiind reprezentate sprâncenele de o factură stranie, prelungite și dublate, terminate în volute. Obrăzarele sunt făcute în aceeaşi tehnică, ele cuprinzând scena sacrificiului berbecului de către eroul înveşmântat în zale, cu coif şi manta fluturândă. Pe apărătoarea de ceafă apar animale fantastice grifoni cu boturi de ierbivore cu cioc, şi harpii sau himere. Coiful de la Coțofenești poate fi un obiect cu decor sincretist. A fost probabil confecţionat într-un atelier grecesc într-un stil caracteristic produselor destinate populaţiei locale, la finele secolului al V-lea sau începutul secolului al IV-lea. Prin unele motive decorative sugerează unele influenţe iraniene. Pe de altă parte, unele detalii, ca de exemplu pumnalul cu antene din mâna eroului, trădează influențe vest-europene sau central-europene.
Coiful este o piesă din aur care cântăreşte 770 grame. îi lipseşte doar partea superioară a calotei, în rest, nici un detaliu de decor nu este deteriorat. Coiful de aur a fost adus inițial la Muzeul Naţional de Antichități din București și păstrat acolo până în 1970, fiind expus apoi la Muzeul Naţional de Istorie a României, în sala tezaurului istoric. Coiful de paradă a fost lucrat din două bucăți de tablă de aur, produse prin batere la rece, dintr-un lingou de aur natural, nerafinat, cu compoziția: Au = 760%, Ag = 225% și Cu = 10%. Tabla de aur utilizată pentru producerea coifului de paradă de la Coțofenești are grosimi variabile. Acestea merg de la 2,82 mm, în partea de la bază, până la numai 0,76 mm, în zona superioară calotei păstrate. Corpul principal al coifului de paradă de la Coțofenești are înălțimea totală de 24,32 cm, având diametrul interior, în zona mediană (în zona ochilor), de 18,42 cm, de 17,6 cm (în dreptul urechilor) şi de numai 13,5 cm, în zona rupturii calotei.
În 2024, Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Drents Museum din Assen, Olanda, a organizat expoziția „Dacia! Rijk van goud en zilver” („Dacia! Regatul aurului și argintului”). Expoziția a inclus 673 de exponate, provenite din peste 50 de tezaure din colecțiile a 18 muzee din România. Printre acestea se număra și coiful dacic, alături de diadema de la Buneşti-Avereşti, piese din tezaurele de la Agighiol, Peretu, Cucuteni-Băiceni, Stâncești, precum și brățările dacice de la Sarmizegetusa Regia. Evenimentul a marcat 30 de ani de la prima expoziție de arheologie românească găzduită de un muzeu olandez şi s-a desfăşurat în perioada 7 iulie 2024 – 26 ianuarie 2025. Cu o zi înainte de încheierea expoziției din Assen, în noaptea de 24/25 ianuarie 2025, un grup de indivizi au folosit explozibil pentru a sparge un zid exterior din beton armat al muzeului. După ce au pătruns în clădire, aceștia s-au îndreptat direct către vitrinele care găzduiau coiful dacic și brățările dacice de la Sarmizegetusa Regia. În dimineața următoare, autoritățile olandeze și cele române au confirmat furtul acestor artefacte. În 29 ianuarie 2025, trei suspecți au fost reținuți în localitatea Heerhugowaard din Olanda de Nord şi un altul este căutat. Potrivit poliției neerlandeze, cei trei suspecți reținuți sunt cetățeni olandezi și ar fi originari din această regiune. În mai 2025, Parchetul a presupus că artefactele nu au fost topite şi sunt încă ascunse undeva.
Coiful în filatelie – Pe 30 decembrie 1988 a fost lansată o marcă poștală cu valoarea nominală de 5 lei, cu inscripţia Coif traco-getic Coțofenești-Prahova, care reprezintă o imagine a coifului din semiprofil-stânga. Coiful în numismatică – Pe 24 decembrie 1999, Banca Naţională a României a pus în circulație o monedă de aur 999%, cu greutatea de 1,224 grame şi diametrul de 13,92 mm, cu o valoare nominală de 100 lei, într-un tiraj maxim de 22000 de exemplare, care are reprezentat pe revers, în centru, coiful de aur descoperit la Poiana Coțofenești, iar la exterior, inscripţia circulară COIF POIANA COTOFENEŞTI. Moneda face parte dintr-o serie intitulată Istoria Aurului.” DETALII
INSIDER 3: „Cand coiful era expus la muzeu petreceam minute in sir sa-l fotografiez si sa-l admir. Coiful de aur de la Coțofenești. Acesta nu este doar un obiect de protecție militară (fiind mult prea greu și prețios pentru luptă), ci un obiect sacerdotal, o coroană-coif folosită de regii-preoți geți în ritualuri de legătură cu divinitatea. Din punct de vedere spiritual și simbolic, acest obiect este o hartă a unei viziuni despre lume („axis mundi”) și a puterii sacre.
Iată o analiză detaliată a simbolismului regăsit pe acest artefact:
1. Ochii Apotropaici (Ochii care văd totul) Pe partea frontală, deasupra vizierei, sunt reliefați doi ochi uriași, proeminenți.
Simbolism: Aceștia au un rol apotropaic (de protecție împotriva spiritelor rele și a „deochiului”). Din perspectivă mistică, ei reprezintă „vederea spirituală”. Regele care purta acest coif nu privea doar cu ochii fizici, ci era înzestrat cu o vedere divină, capabilă să pătrundă în lumea invizibilă.
Semnificație profundă: Este vorba despre trezirea conștiinței și despre capacitatea liderului de a fi un „văzător” pentru poporul său.
2. Ritualul Sacrificiului (Jertfa Berbecului)
Pe apărătorile de obraji, vedem o scenă centrală: un personaj (regele sau un preot) care înjunghie un berbec.
Simbolismul Berbecului: În antichitate, berbecul era simbolul forței vitale, al energiei creatoare și al soarelui.
Actul Sacrificiului: Din punct de vedere spiritual, sacrificiul nu era un act de cruzime, ci unul de transmutare energetică. Sângele vărsat reprezenta eliberarea vieții pentru a hrăni pământul sau divinitatea. Pentru inițiat, reprezintă „uciderea ego-ului” sau a naturii animalice pentru a lăsa spiritul să triumfe.
3. Animalele Fantastice (Gripul și Creaturile Hibride)
Pe restul coifului apar figuri de animale cu aripi, cozi de șarpe și trupuri de leu sau pasăre.
Hibridizarea: Combinația între elemente terestre (leu), cerești (aripi) și subpământene (șarpe) sugerează stăpânirea celor trei lumi.
Gripul: Acesta este gardianul comorilor spirituale. Prezența acestor creaturi indică faptul că purtătorul coifului trăia într-un spațiu aflat la intersecția dintre mit și realitate, având acces la cunoștințe „interzise” sau ascunse omului de rând.
4. Cele 50 de Rozete (Calota Coifului) Partea superioară este acoperită de rânduri de proeminențe conice (rozete).
Simbolism Solar: Fiecare rozetă este o reprezentare a soarelui sau a stelelor. Aranjarea lor repetitivă sugerează ordinea cosmică și infinitul.
Protecție Divină: Acoperirea creștetului capului (zona chakrei coroanei în alte tradiții) cu simboluri solare indică faptul că mintea purtătorului era sub directa influență a luminii divine. Este „iluminarea” transpusă în metal prețios.” SURSA
ARHIVĂ: COIFURI DACICE: „Croșetez orice tezaur la domiciliul clientului” OXXO MĂRȚIȘOR 2025: Nici o româncă fără tezaur în piept OXXO „KIND REMINDER”, ARAD: Coiful dacic și brățările – mural în locul de întâlnire Nicolae Bălcescu cu General Dragalina
BUCUREȘTI NEIUBIT: Cine salvează picturile murale ale lui Constantin Piliuță din fostul Restaurantul Cișmigiu, actuala Registratură a Primăriei Generale?!
INSIDER: „Restaurantul ”Cișmigiu” se afla pe Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (actual Regina Elisabeta 42) la parterul ”blocului de locuințe cu 56 balcoane” construit in 1959 și proiectat de către Institutul Proiect București. Închis la finalul anilor ’90, spațiul fostului restaurant a stat nefolosit niște ani buni pentru ca în 2006 să fie preluat în administrarea Primăriei Capitalei și transformat în ”Centrul de Informare și Documentare pentru Relații cu Cetățenii al Primăriei Municipiului București” (Registratură).
La demisolul restaurantului era un spațiu circular cu raza cam de 7-8 metri și amenajat ca bar. Iar o particularitate a acestui spațiu erau picturile murale cu teme gen ”Belle Epoque”, realizate de Constantin Piliuță în anul (probabil) 1973. Picturile au suferit stricăciuni în urma lucrărilor de amenajare și transformare a spațiului fostului restaurant în registratură, din cauza intervențiilor ”meșterilor” dar și a ignoranței și nepăsării responsabililor cu aceste lucrări. Nu e prea târziu ca aceste lucrări să fie restaurate și salvate, chiar dacă din 2007 și până acum nu a interesat pe nimeni dintre cei aflați în clădirea din apropiere de unde se conduc destinele orașului.” SURSA
N.R.: Constantin Piliuță (n. 4 februarie 1929, Botoșani d. 3 mai 2003, București) a fost un pictor român. A studiat la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti (1945-1949), sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu, apoi a lucrat pictură de şevalet, grafică, scenografie pentru teatre din Botosani şi Bucureşti, frescă. În desen și în pictură, înţelese ca modalități traditionale de exprimare, rămâne adeptul unui figurativ care îşi găseşte în propria sa metamorfoză resursele expresivității. Tonurile luminoase, degajate de impurități compun o lume aerată, în care meditaţia se instaurează ca o modalitate de a se reface comuniunea cu o natură pură şi vitală. Cu aceleaşi posibilități de esențializare, pictorul abordează şi alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian) şi compoziți de evocare istorică. În domeniul artei monumentale a realizat. în colectiv, portrete de voievozi și cărturari (frescă în tempera la Muzeul Unirii din Alba Iulia, 1968), compoziția de artă monumentală pentru Hidrocentrala Porților de Fier (1973), panouri decorative (mozaicuri din sticlă colorată şi marmură). Lucrările sale sunt cuprinse în selecții de arta românească prezentate peste hotare: Moscova (1964), Varşovia (1979), Varşovla, Praga, Leningrad (1972), Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow (1974), Lisabona, Ankara, Atena (1975), Praga, Istanbul (1976), Paris, Copenhaga, Pekin, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia (1977); Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin (1978); Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico (1979); München (1994).
O ultimă expoziție personală a fost organizată, în 2002, la galeria GalAteCa a Bibliotecii Universitare Centrale. Pe 24 februarie 2003, Preşedinţia Romaniei i-a conferit Ordinul Național „Steaua României in grad de Cavaler pentru îndelungata activitate creatoare, originalitatea şi talentul pictural deosebit, recunoscute pe plan național şi internațional.
În anul 2004 , o galerie dedicată memoriei pictorului Galeriile de Artă Constantin Piliuță – a fost inaugurată pe Calea Victoriei nr. 210. În anul 2021, in cadrul evenimentului Art Safari Bucureşti a fost organizată, între altele, expoziția „Constantin Piliuță. Culoare de zenit”, un omagiu adus pictorului care omologhează în pictura românească scena de gen ca expresie a derizoriului cotidian şi tablourile cu subiect floral ca loc de manifestare a esteticii simplităţii şi armoniei paletei. În prezent operele lui Constantin Piliuță apar frecvent în cadrul licitațiilor Artmark și la vânzare pe OLX sau Ocazii.
BUCUREȘTI: Farmacia Gheorghe Hotăranu a împlinit 100 de ani. O facem muzeu?!
INSIDER: „Casa și Farmacia Gheorghe Hotăranu, arh Statie Ciortan, 1925. Aflată la intersecția străzilor Vasile Lascăr cu Maria Rosetti, clădirea a fost cumpărată de către Colegiul Farmaciștilor, care intenționează să o restaureze și să amenajeze aici un Muzeu al Farmaciei și propriul sediu.
Farmacia pastrează încă mobilierul din lemn masiv cu inițialele GH, executat la Viena, și o parte dintre recipientele cu diverse substanțe, fiind cea mai veche farmacie cu laborator propriu din România.
Gheorghe Hotăranu a fost membru in comisia chimico-farmaceutică de pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, membru al Colegiului General al Farmaciştilor și societar al Oficiului de Aprovizionare Farmaceutic. A participat în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913, și în Primul Război Mondial, fiind cu Ordinul Avântul Ţării și Ordinul Coroana României din 1926. Clădirea a fost confiscată de către regimul comunist în 1949, continuând să fie farmacie, și retrocedată urmașilor în 2016.” SURSA
INSIDER 2: „Este incredibilă indolența proprietarilor. Succesorii sau Asociația Farmaciștilor din România, pentru că eu auzisem că o cumpăraseră ei. Locuiesc în cartier și îmi amintesc cât de plăcut era să dai o comandă. Laboratorul este în partea dreaptă, după intrare. Predai rețeta cu compoziția chimică a preparatului, făcută de medicul de familie, care azi numai are acest drept, iar o farmacistă ți-o prepara. Uneori pe loc, alteori îți spunea când să vii ca să o ridici în cazul în care nu aveau toate substanțele. Totul sclipea de curățenie. Inclusiv panourile de cristal. Praful s-a ales și de clădirea asta. Într-o industrie care doar în România generează profituri de miliarde puteau găsi bani de restaurare.”
ROMÂNIA: Cea mai scumpă energie din Europa. 169 euro/MWh!
INSIDER: „Da, avem o problemă mare. Pe fondul producției slabe din țară și a importurilor păguboase, deși industria e redusă la zero, deși avem câte-n stele proiecte energetice care mai de care mai moțate, avem cea mai scumpă energie din întreaga Europa. 169 euro/MWh! Nu e așa că ne permitem așa lux?
Cu atâtea resurse din țară, făcute praf, am ajuns de râsul curcilor, să nu avem energie nici pentru populație! Stați că vine iarna. Să facem provizii de lumânări.” SURSA
GRIVCO BĂNEASA: Institutul Tutunului, devenit Institutul de Chimie Alimentară se năruie. Plouă mii de cărți de chimie, multe, dinainte de 1900!
INSIDER: „O clădire superbă care se năruie încet: Institutul Tutunului din Băneasa, Str Gârlei, devenit ulterior Institutul de Chimie Alimentară.
Construit în 1927, institutul este inaugurat în 1930, fiind dotat la momentul respectiv cu cea mai modernă tehnologie din domeniul studiului cultivării și procesării tutunului, fiind înconjurat de 10ha pe care erau cultivare peste 250 de soiuri pentru experimente.
În stânga și în dreapta lui, așezate și orientate simetric, mai sunt 2 case în stil neoromânesc, în care se găseau diferite laboratoare de studiu. Într-una dintre camere se găsește o cantitate impresionantă de conserve de mazăre și fasole de diferite mărci, probabil așteptând să fie testate.
Se pare că undeva la et 2 ar fi existat o seră unde se făceau experimente. „Pe lângă câmpul din Băneasa, pentru experienţele în natură, CAM a înzestrat Institutul cu alte cinci câmpuri în diferite părţi ale ţării: unul la Sulina, lângă Măcin, în Dobrogea; altul la Balta Doamnei, în jud. Ilfov; al treilea la Tămăşeşti, în jud. Vlaşca şi ultimele două în judeţele Arad şi Satu Mare.” (Universul din 4 iulie 1932).
Cândva în decursul istoriei lui de aproape 100 de ani, a devenit Institutul de Chimie Alimentară, apoi a fost cumpărat, nu se știe în ce condiții, de GRIVCO (există literele de 3 m înălțime ce formează numele companiei, rezemate de clădire, în degradare lentă).
Abandonat, se pare, prin 2013, a fost scos la licitație de către ANAF și cumpărat tot de o firmă din grup.
Deocamdată nu se întâmplă nimic cu el, doar se descompune încet și a început să plouă înăuntru. Sunt acolo sute, dacă nu mii de cărți de chimie, multe dintre ele dinainte de 1900, care ar merita să fie salvate și duse într-o bibliotecă ori muzeu.” SURSA
ARHIVĂ: CERCETARE: Piramida de la Piteşti, un miracol ştiinţific abandonat!
UNTOLD 2023: Gesturi obscene și cuvinte triviale pe scenă. Părintele, plătitor de bilet, știe unde și-a trimis odrasla?
INSIDER 1: „Eu asta zic că e cea mai frumoasă poză cu care mă întorc de la Untold.” SURSA
INSIDER 2: „După ce ne-am oripilat cu filmulețele de la Neversea, acum avem parte de minunății de la Untoooooolllllddddd!
Dați play și urmăriți ce mișto se distrează noua generație. Copiii care în viitor vor intra în câmpul muncii și vor plăti pensiile speciale ale parlamentarilor de atunci. Viitorul sună bine.
Frumoasele versuri ale acestei melodii sună așa:
<Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, ah/ Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah/ Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, ah/ Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah
Cum dă din gǎ%ază Filme de groază/ Ooo, ce țigancă frumoasă/ Ooo, ce țigancă frumoasă>
La fel cum am spus referitor la filmulețele de la Neversea, nici nu contează cine cântă, numele artistului nu e important, el face ce vrea. Responsabilitatea de a nu permite minorilor să asiste la astfel de scene revine în totalitate organizatorilor. Când organizatorii nu respectă legea, trebuie să intervină autoritățile.
De la Constanța încă așteptăm vești, până luni trebuie să vină că altfel Jandarmeria Tomis nu respectă ea însăși legea ce prevede un răspuns în maximum 30 de zile de la solicitarea scrisă.
O altă problemă o reprezintă organele de presă care nu semnalează deloc aceste probleme. Filmulețele de la Neversea au circulat doar în underground. Și nu e un moft, legea pedepsește și interzice minorilor să participe la show-uri care conțin gesturi obscene sau cuvinte triviale pe scenă. Punct.
Sunteți convinși că toți părinții care le-au dat bani de bilete copiilor știu unde au ajuns aceștia?
Vă reamintesc că minorii sub 7 ani au acces liber și trebuie să fie însoțiți de un părinte. Peste 7 ani plătesc bilet, dar cu părintele alături. Peste 14 ani pot veni singuri, cu prietenii, la distracție.
Clipul acesta l-am văzut pe pagina domnului Cătălin Țone, expert anti-drog. Vizionare plăcută!” SURSA
N.R.: Untold Festival 2023- Sunday Cluj Arena, Cluj-Napoca, România – Bilet acces duminică, 06 august 2023: General admision 1168 lei, Zona VIP 3796 lei. DETALII
ARHIVĂ: NEVERSEA 2023: „Cuvinte grele încă din prima seară. Și era plin de minori!”
URZICENI: Naștere pe asfalt, în curtea spitalului în care nu a fost primită!
INSIDER 1: „În ce lume trăim !!!!!! România lucrului bine făcut! Cum este posibil așa ceva!!! Femeia asta naște in fața spitalului URZICENI! În spital nu a fost primită pe motiv că nu au locuri și că a venit prea târziu! A fost dată afară din spital și a născut in fața spitalului pe trotuar Groaznic!!!” SURSA
INSIDER 2: „Este imaginea unei țări întregi. În locul acestei mame, umilită, lăsată pe asfalt să nască, în fața unui spital unde (nu) sunt oameni, doctori, asistenții, unde nu e loc.
da, ne regăsim fiecare dintre noi. În genunchi. Oricare dintre noi ne putem vedea in oglinda cu această femeie! Dacă nu azi, așteptațiziua de mâine.
Este culmea îndobitocirii acestui popor, a prostiei ridicată la loc de frunte, care se regăsește în toate și în tot, a unui sistem pe care noi toti l-am girat, l-am făcut să fie astfel, putred, inuman, barbar, nemilos.
România a eșuată intr-atât de tare? Mai fraților, am coborât în istoria primitivă de peșteră? O țara cu semeni fără nici o empatie fața de cel în suferință.
Am blurat imaginea. Și pe mine. În semn de respect și compasiune pentru aceasta mamă. Da, și da. Cei care au ramas cu doamna în strada, ajutând-o, i-aș pune la rang înaltde oameni pregătiți. Au empatie și știu meserie. Bravo lor! Cinste lor! SURSA
INSIDER 3: „Acum vedeți ce ce nu am avut încredere nici 0.00001% în campania ăstora de salvare a românilor prin bagătul cu forța în spitale, cu toată familia, doar pentru că ieșea unul din familie pozitiv la un test pe care însuși inventatorul lui, laureat Nobel, nu oricine, l-a contestat, strigând disperat că nu se poate pune un diagnostic doar din rezultatul la testul inventat de el?
Vedeți de ce mi-a mirosit a ceva necurat când guvernanții noștri, brusc, băgau miliarde de euro într-un vaccin pe care ne forțau să il facem toți la grămadă: copii, adulți, bolnavi de cancer, oameni cu boli autoimune, fara nicio analiză prealabilă și fără să se știe efectele pe termen lung ale vaccinului?
Pentru că am știut mereu că statul român nu e interesat de niciun cetățean de-al lui, nu e interesat de sănătatea noastră, de copiii noștri de nimic bun pentru noi și familiile noastre. Dovadă e femeia care a născut pe trotuar, în fața unui spital dintr-un oraș. Nu la țară, în fața dispensarului comunal, ci la oraș, în fața unui spital cu mai multe secții, mai multe saloane și medici. Nu a fost primită în spital, ca să fie pusă într-un pat curat și să i se dea o asistentă. Nașterea nu cere mai mult, femeile nășteau pe câmp, e un fenomen natural, se naște și fără medic ginecolog. Un minim de igienă și atenție, ceea ce un spital ar fi putut să le acorde. Dar nu a vrut. Pentru că toată tara asta e putredă, e o cangrenă generalizată, totul e defect, în spitale rar mai întâlnești oameni printre angajați. Arafat nu a zis nimic? Nu mai salvează el românii? Rafila mai e în funcție?
Cu asta s-a demonstrat ceea ce era de demonstrat. Suntem în anul 2023, în secolul XXI, în UE!!!! Vreți să spuneți că suntem în UE cu toate derapajele astea grave, aproape zilnice, ale unui stat eșuat în toate domeniile, pentru că suntem la nivelul UE? Nu, am fost băgati pentru că suntem o piața enormă de desfacere, pentru că eram o sursă perfectă de milioane de meseriași in domeniile in care celelalte state UE nu mai aveau personal, că suntem țara europeană cu cele mai multe resurse, resurse care pot fi luate pe moka mituind politicieni, pentru că suntem proști și nu ripostăm atunci când ne interzic să mai creștem un porc, să ne tăiem pomii și să facem curătenia de primăvară, pentru că țara asta este neguvernată, pentru că și justiția este acaparată în totalitate de servicii care s-au vândut primele străinilor si deci nu are cine să ne mai apere de nimic și de nimeni.
Suntem fiecare pe cont propriu, în timp ce suntem cocoșați de impozite și taxe pentru că aparatul bugetar se umflă din ce în ce mai mult cu pile, amante și nepoței de securiști care nu știu nici să scrie dar trebuie musai să aibă salarii de mii de euro, vile de neam prost și bolizi cu numere preferențiale.” SURSA
N.R.: Nici după ce a născut nu a fost primită în spital. A fost trimisă împreună cu nou născutul la Slobozia cu ambulanța încă 62.5 km.
LIVIU REBREANU LA BAC: Cenușă în cap sau recunoștință?Recunoașterea valorii și valoarea recunoașterii la români!
INSIDER: „S-a dat Rebreanu la bac. A fost și vicepreședintele
Radiodifuziunii Române. La înmormântarea lui n-a venit nimeni de la Radio! A fost și academician.
Nimeni de la Academia Romană n-a ajuns la înmormântare! A fost și director al Teatrului Național. N-a venit nimeni nici de la Teatru.
În tinerețe a fost reporter la „Adevarul”, a scris la mai multe ziare, pe unele chiar le-a condus. N-a venit niciun jurnalist!
A murit undeva lângă București in satul Valea Mare și la câteva zile după înmormântare, țăranii de acolo i-au vandalizat casa și au furat tot ce au găsit înăuntru. Târziu a fost dezgropat și adus in cimitirul Bellu.
Azi e subiect de balacaureat…” SURSA
ARHIVĂ: TEZAUR LA PARIS: Brâncuşi sau Brancusi? Moştenire refuzată de România în urmă cu 55 de ani. De ce? OXXO GEORGE ENESCU: Cel mai mare compozitor român s-a stins singur, ȋntr-un hotel parizian mângâiat doar de câinele său OXXO ION LUCA CARAGIALE: S-a exilat din „țara unde lingușirea și hoția sunt virtuți”. După un secol, 6 milioane de români gândesc la fel! OXXO DECRET: Regele Carol I deschide „pe seama Ministerului de Interne un credit extraordinar pentru cheltuieli de înmormântare ale decedatului Mihail Eminescu, poet” OXXO DIMITRIE PACIUREA: A trebuit să moară pentru a avea o expoziție personală! OXXO PRIORITĂȚI: “Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire? Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?” (Vasile Alecsandri)
MAMAIA ÎNGROPATĂ: Pasarela regelui Carol, în nisip și cea a lui Mazăre în mare!
INSIDER: „Pontonul din staţiunea Mamaia care a costat cca 1 milion de euro, inaugurat în urmă cu 11 ani, în timpul mandatului lui Radu Mazăre, e tot în mare.
Pontonul, inaugurat în anul 2012, a avut nevoie de mai multe reparații în ultimii ani. Acesta a suferit modificări din cauza lucrărilor de înnisipare din staţiunea Mamaia și în anul 2019, pontonul a fost închis din timpul iernii până la sfârşitul lunii iunie pentru lucrări de reparații și întreţinere. Sunt necesari 320.000 lei (vreo 65.000 euro!) pentru reparatii, dar „la omu’ sărac, nici boii nu trag!’. România „nu are bani de aruncat” pe Mamaia…
Tot cu marea înnisipare s-a îngropat și Pasarela din Mamaia care avea în perioada interbelică singurul bar maritim din Europa fiind inaugurată de regele Carol al II-lea
ARHIVĂ: MAMAIA: Când sunt valuri toți turiștii de pe plaja de jumătate de kilometru se îngrămădesc în primii 4 metri de la mal! OXXO PERLA NEAGRĂ: Maneliştii au închis Teatrul de Vară din Mamaia? „La Rio, bălăriile sunt la circa 3-4 km!”
ABANDON: Stema României, Geografia și Istoria zac în curtea Facultății de Teologie
INSIDER: „#Aiciastat stema regalității care orna cândva clădirea Școlii normale de băieți, viitori institutori, instituție ce a fost înființată cu sprijinul financiar al lui Carol I. Astăzi clădirea adăpostește Facultatea de Teologie, dar din păcate stema zace abandonată în curte alături de două sculpturi alegorice, la rândul lor proptite în curte: Știința geografiei cu globul pământesc la picioare și Știința istoriei.
Pe 10 mai am sărbătorit Ziua Regalității, cu triplă însemnătate: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. 10 Mai a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la instalarea comunismului, cu o întrerupere de 2 ani, când a fost interzisă în 1917 de ocupaţia germană. 10 Mai continuă să fie celebrată de instituții cu reputație și în zilele noastre. Așa că m-am gândit că este un moment potrivit să discutăm despre această stemă sculptată în piatră, o urmă a Bucureștilor ce se duc…
Stema României de la 1881 care se află aici are pe scutul din centru 4 elemente heraldice ale regiunilor istorice/ Principatelor: acvila încoronată şi cruciată, purtând în ghiare spada şi sceptrul, flancată de un soare (Țara Românească); un cap de zimbru cu stea între coarne, flancat de o semilună (Moldova); un leu încoronat ce ieşea dintr-o coroană antică, flacat de o stea cu 6 raze (simbolul Olteniei) și doi delfini afrontaţi (simbolul Dobrogei). Pe centru, scutul scartelat al casei domnitoare. Scutul, timbrat cu coroana regală din oţel, cu care a fost încoronat Carol I, era susţinut de doi lei. Azi coroana a dispărut (ca de altfel orice alt simbol monarhic în perioada comunismului). Sub eşarfa devizei “Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu) apare și ordinul “Steaua României”.
Ce frumos ar fi ca această stemă și statuile alegorice să fie restaurate și puse la loc de cinste! Mă bucur că ele nu au dispărut, dar nu cred că curtea din fața Facultății de Teologie este cel mai bun loc de depozitare și punere în valoare (mai ales în condiții de intemperii). Oare ce putem face să ajutăm acest demers, Universitatea din București și Facultatea de Teologie Ortodoxa Iustinian Patriarhul?” SURSA
N.R.: „Strada Sfânta Ecaterina 2- 4, Bucureşti, sector 4”
BUCUREȘTI NEIUBIT: Intersecția dintre Calea Traian și strada Vulturilor, loc de aruncat gunoiul „neselectat” în sector 3!
INSIDER: „Îngrozitor cât de multă paragină-i pe Calea Traian. Ne găsim la răspîntia largă cu strada Vulturilor. O casă – cu toată starea deplorabilă-n care se află – impunătoare!” SURSA
N.R. Curtea casei de pe Calea Traian nr. 56, o „filială” centrală a gropii de gunoi a Capitalei, pe care nimeni nu o vede și pentru care nimeni nu e responsabil! În ușa casei niște saltele pe care s-a dormit…
ARHIVĂ: GUNOAIE: Companiei ROMPREST i-a expirat contractul de salubritate în Parcul Herăstrău și azi a adus gunoi în loc să-l ducă. Gratuit! OXXO BUCUREȘTI: Unii ascund gunoiul sub preș, alții îl basculează direct în Lacul Morii! OXXO CENTRUL VECHI: „Cu multă grație, mașina de gunoi a parcat între mese. Au creat un moment înălțător!” OXXO SECTOR 5: Groapa de gunoi din Piața de flori! OXXO IGNORANŢĂ: Gheorghe Dinică nu mai adună aplauze şi flori. Centrul Vechi produce doar gunoi! OXXO MINUNILE BUCUREŞTILOR: Cum s-a umplut de gunoi casa de pe Calea Moşilor nr. 65?
SOS-BUCUREȘTI: Cine a furgăsit statuia lui Corneliu Baba? Dacă o găsiți la fier vechi, dați un SMS la 113!
INSIDER: „Atenționare și rugaminte: săptămâna care a trecut, mi-a fost furată din curtea MAMCO, Intrarea Viitorului nr 4 (N.R.: București), de pe soclul pe care era pusă, o sculptură în bronz, portretul lui Corneliu Baba, autor Geta Caragiu. Dacă o zăriți pe undeva, la vreun punct de achiziție fier vechi, prin vreun târg sau oriunde altundeva, dați-mi un semn mie, fie direct fie aici sau anunțați cea mai apropiată circă de poliție. Vă mulțumesc și sper să fie găsită lucrarea!” SURSA
N.R.: „Fundaţia pentru artă modernă și contemporană Pavel Şuşară, cunoscută ca Muzeul pentru artă modernă şi contemporană Pavel Şuşară (MAMCO) îşi desfăşoară activitatea înt-un spațiu modern de circa 400 mp într-o vilă interbelică situată pe strada Intrarea Viitorului nr.4 sector 2, Bucureşti.
Deși spațiul a fost deschis publicului în anul 2018, au fost organizate zeci de evenimente: expoziții de artă plastică, lansări de film documentar, întâlniri cu publicul pe teme de istorie și de istoria artei, participări în cadrul NAG, lansări de emisiuni de timbre şi alte evenimente în parteneriat cu diverse instituții din România. Programul Fundației se centrează în special pe promovarea artei moderne şi contemporane româneşti, dar include în discursul său şi evenimente, expoziții de artă ale unor artişti străini, atâta timp cât opera lor intră în tipul de viziune curatorială care promovează arta fundamentată pe cercetare și pe meşteşug și nu este unul disolutiv şi propagandistic.
Pavel Şuşară (n. 29 decembrie 1952, Bănia, județul Caraş-Severin) este un autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român.” DETALII
Apelarea sistemului de urgență prin SMS la numărul 113 se poate realiza doar în rețelele de comunicații mobile Orange, RCS-RDS, Telekom, Vodafone.
Cadrul legal sus-menţionat a fost recent completat prin Legea nr. 132/2015 care introduce noţiunea de mesaj asociat unui apel de urgenţă, stabileşte numărul 113 ca număr unic pentru mesajele asociate apelurilor de urgenţă în reţelele publice de telefonie mobilă şi prevededrepturi şi obligaţii atât pentru utilizatori, cât şi pentru administratorul SNUAU şi furnizorii de servicii de telefonie mobilă destinate publicului.
MATERNITATEA CARITAS: Aici au venit pe lume, timp de 70 de ani, o treime din copiii Bucureștiului. Acum zace șubrezită de ploi, furată și înconjurată doar de gunoaie și maidanezi!
INSIDER: „[CARITAS] Nu, nu e un azil bântuit pe undeva prin Anglia, e chiar corpul vechi în degradare al uneia dintre cele mai celebre maternități din București. Pe strada dr. Maximilian Popper (fostă Trinității) din fostul cartierul evreiesc, la intersecția cu strada Traian, e încă-n picioare fostul Spital Caritas. Asta-i latura lungă, văzută în lungul curții, peste gardul de la strada Traian.
▶ BACKGROUND. Spitalul Caritas e construit în formă inițială în 1880, nu departe de mahalalele Vitan și Dudești, aproape periferice, populate de români, evrei și armeni. Funcționează inițial preponderent ca un cămin pentru femeile și copiii din familii nevoiașe. Mihai Eminescu e tratat aici în 1883, iar Titu Maiorescu participă la demonstrații de hipnoză făcute de medici evrei. În 1891, imobilul e transformat din așezământ de binefacere în ambulatoriu, cu toate specialitățile medicale ale vremii. Între 1916-1918, funcţionează ca spital de campanie sub patronajul reginei Maria, în timpul Primului Război Mondial.
▶ ETAPE ULTERIOARE. Pentru a ține pasul cu tehnica și a crește standardul actului medical, clădirea inițială a spitalului e înlocuită de una mai mare, Maternitatea Nouă, construită între 1923-1927, dar inaugurată oficial abia în 1933 de către Comunitatea Evreilor din Bucureşti, în prezența regelui Carol al II-lea. Fațada are ca elemente remarcabile coloane cu capiteluri în stil art déco și frontoane elegante cu anii construirii și frontispiciul, „Maternitatea”. În anii ’30 se ridică încă un corp de clădire, chiar pe colțul Traian-Trinității. Între 1936-1940, se deschid secții de chirurgie și medicină internă. În 1941, stabilimentul devine a doua oară spital de campanie, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial. E naționalizat în 1948. În postbelic, se adaugă un nou corp de clădire, între cele din interbelic, de care se conectează printr-o pasarelă. Între 1977-1979, se înființează secții de cardiologie, medicină internă, terapie intensivă și neonatologie. Spitalul continuă să funcționeze, la un nou nivel.
▶ PREZENT. După procesul de rigoare, Spitalul Caritas e retrocedat Fundației „Caritatea” în 2005. Personalul de la acea dată estima că o treime din copiii Bucureștiului se născuse la Caritas, de la înființare și până atunci. Fundația „Caritatea” declară că nu va face nicio investiție și că doar vrea să închirieze clădirile și terenul. Spitalul e închis definitiv în 2011, în timpul Guvernului Emil Boc 2, iar corpul cel mai nou, din perioada comunistă, e transformat în Căminul pentru Persoane Vârstnice „Academician Nicolae Cajal”. Clădirile interbelice sunt abandonate fără explicație. Hoții de materiale sustrag tot ce se poate, iar structura de rezistență a clădirilor e șubrezită de ploile care intră prin acoperișurile găurite. Curtea spitalului devine parțial o junglă populată de haite de câini fără stăpân și gunoaie, totul se transformă într-un decor de filme horror.
Fostul spital Caritas, altcândva o glorie medicală a capitalei, cu medici școliți la Paris, e lăsat deliberat să ajungă în starea actuală, aproape de ruină. Clădirea din 1923-1927, cea mai valoroasă, trebuie consolidată, restaurată și refuncționalizată de urgență, apoi redată comunității locale. Astea sunt însă SF-uri.
Se tot aud zvonuri că terenul imens pe care sunt corpul vechi al spitalului + curtea ar fi vizat de dezvoltatorii imobiliari pentru a face proiecte noi, mari și nepotrivite acolo, cum deja se întâmplă prin vecini. Administrația locală și centrală sunt incapabile și/sau nedispuse să salveze acest punct esențial pe harta Bucureștiului, după ce proprietarul actual nu a mișcat nicium deget, nu a făcut nimic măcar să conserve clădirile. Din fericire pentru acești distrugători ai Bucureștiului vechi, populația actuală nu dă doi bani pe clădirile istorice care au relevanță comunitară evidentă, ca atare nu va pune presiune pașnică pentru a se mișca ceva la Caritas în sensul reinserției fostului spital în circuitul public.
Fostul cartier evreiesc bucureștean e în picaj, totul e degradat și insalubru, cu concursul Primăriei Sectorului 3 și al Primăriei Noului București, capitala Românei Nor-ma-le, unde „salvatorii” țipă ipocrit „Vrem spitale, nu catedrale!” Mergi să vezi clădirea asta până nu dispare, chiar e un edificiu-unicat.” SURSA
N.R.: Wikipedia prezintă faptul că „Spitalul săracilor”, care oferea tratamente gratuite nevoiaşilor a fost demolat în anul 2021, datorită stării de degradare avansată. Job done! DETALII
BRAȘOV FĂRĂ PISTĂ: Campionii României văd tartanul (311 lei/ mp) doar la competițiile oficiale!
INSIDER 1: „Despre sportul românesc şi condiţiile de antrenamemt din România, în buricul țării. Campioni care văd tartanul doar la competițiile oficiale şi românii aşteaptă sa se întoarcă toți cu medalii de la olimpiadă.
P.S. Ca să nu creadă cineva că mă îmbogăţesc cu banii din indemnizatia de hrană, aia se decontează la sfârşitul lunii, direct la restauranrul unde mănâncă sportivul, nu sunt bani pe care pun mâna părinții. Oricum, a fost ca o mană cerească masa asta asigurată zilnic, că mi-a scutit 3 ore din viață, zilnic. Noroc cu COSR-ul, că statul român ne scuipă zilnic.” VIDEO
INSIDER 2: „Fostul Liceu Sportiv al Brașovului. Acea baza în anii 80 era o bijuterie. Cu toate condițiile pentru pregătirea sportivilor în special atletism. Sărituri în inalțime, Sărituri în lungine, Aruncarea discului, greutații și ciocanului. Atunci se putea. În ultimii ani baza era mai mult cunoscută ca fiind locul de organizare al October Fest din pacate. Trebuie să dați tag primarului și autorităților școlare locale. Poate macar de rușine să se sesizeze/ acționeze cineva. Sportul este susținut din păcate la nivel local doar dacă există posibilitatea de sifonare a banului public.”
ARHIVĂ: MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
BUCUREȘTI MULTISTRAT: Săpăturile arheologice din curtea interioară a Universității au scos la lumină bucăți de istorie, Academia înființată de A.I.Cuza (1864) și Academia Domnească „Sf. Sava” fondată de C.Brâncoveanu (1694). Ce o mai fi dedesubt?
INSIDER: „Înainte de mult-așteptatul proces de consolidare și restaurare a sediului central al Universității din București, au loc săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice (în fapt, un ansamblu din mai multe corpuri din epoci diferite). În poză se văd ziduri de fundație ale primei școli de învățământ superior din Țara Românească,
Academia Domnească „Sf. Sava”, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe locul ei, a fost construit corpul central al Universității din București (Academia), după ce a fost înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864. Clădirea asta de secol 19, proiectată de arhitectul Alexandru Orăscu, a fost bombardată de aviația aliată în primăvara lui 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Două treimi din ea au fost avariate grav, demolate la finalul anilor ’40 și copiate ulterior de o structură similară la finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70 pentru reîntregirea clădirii. La săpăturile curente s-au descoperit și porțiuni din fundațiile părții afectate în război. Interesant, nu știam că mai existau.
Două straturi de istorie bucureșteană – unul de final de secol 17 și unul din a doua parte a secolului 19 – sunt vizibile acum. În mod normal, fundațiile astea ar trebui puse în valoare și expuse sub sticlă, iar curtea Universității amenajată ca sit istoric turistic vizitabil tot timpul, dar astea sunt SF-uri. N-ar trebui să rămână aceeași parcare tristă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar.
Măcar știm că vestigiile astea nu vor fi distruse ca cele de peste drum. La finalul anilor 2000, fundațiile fascinante ale Mănăstirii Sf. Sava (biserică, chilii, dependințe, cimitir) au fost distruse total de administrația Sorin Oprescu (PSD-PNL) de la PMB pentru realizarea unei parcări subterane care n-a rezolvat aproape deloc problema supraaglomerării trotuarelor și străzilor din zonă cu mașini parcate claie peste grămadă. O crimă de patrimoniu imensă, după distrugerile ceaușiste masive ale anilor ’80. Bucureștiul nu merita asta.” SURSA
ARHIVĂ: UITARE: Parcarea „Peste morminte”. Situl arheologic de la Universitate, îngropat pe veci de buldozere! OXO MONUMENT: Cea mai veche aşezare din Bucureşti îngropată din nou în uitare! OXO Centrul Capitalei, ridicat peste un cimitir! OXO PESTE MORMINTE: Oprescu promitea Grădinile Semiramidei. PriMărie, nu FIREA cu porumbeii!
ARTA CONVERSAȚIEI: „În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică!”
INSIDER: „Vorbit, în școala românească??? În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Din aia cum am făcut și noi, grea, urâtă. Noi facem pe sistem sovietic, nu cum fac capitaliștii ăia, de și-au umplut programele cu scriere creativă, joc de rol sau mai știu eu ce aiureli. Alea sunt cioace! Nu, noi cu textul meta-narativo-literaro-liric, care, pe plan intriseco-literar creează metatextul lirico-epic în opera literară. Așa, meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică. Adică limbaj academic la 12 ani. Cum să ai exercițiul conversației – limbaj colocvial îi zice – când trebuie să deprinzi păsăreasca lui pește prăjit în școala generală? Și ne mirăm că tinerii vorbesc monosilabic. Cine să-i învețe arta conversației? Internetul?” SURSA
ARHIVĂ: EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT: Cum se distruge un popor, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas! OXO COLEGIUL NAȚIONAL GHEORGHE LAZĂR: Școală Pilot pentru o educație în concordanță cu societatea viitorului și a spiritului lăzărist OXO HALLOWEEN 2020: „Problemele simple de acces la Educație cu care se confruntă elevii și profesorii sunt horror!” OXO EDUCAȚIE: „De ce am dorit să devin profesor?”
BLOC OPERATOR, FUNDENI: „În plin transplant hepatic, o doamnă stă relaxată, fără mască, cu paharul de cafea în mână”
INSIDER: „Esența medicinei românești: în plin transplant hepatic, o doamnă stă relaxată, fără mască, cu paharul de cafea în mână. Horror. Inadmisibil.” SURSA
ARHIVĂ: CRAIOVA: Virușii și bacteriile au ieșit la plimbare la Lidl OXO REȘIȚA 2020: Spitalul de Boli Infecțioase și miniștrii sănătății din ultimii 30 de ani care au administrat banii cetățenilor OXO SPITALUL JUDEȚEAN TIMIȘ: „De ce se moare la ATI! Klebsiella pe sondele de intubație care sunt scoase din morți și intubați cu ele alți oameni intrați în secție…” OXO SPITALUL DE URGENȚĂ: Pacienții români între miracole și lagăre de concentrare!
PART-TIME ŞI PFA: Guvernul supraimpozitează, angajații muncesc 2 ore/zi și plătesc impozit pe 8 ore/zi!
INSIDER: „De la 01.08.2022, guvernul supraimpozitează contractele part-time şi PFA. Angajații muncesc 2 ore/zi și vor plăti impozit pe 8 ore/zi!
Contributii: Înainte: 119 lei/1 oră 238 lei/2 ore. Acum: 1.083 lei, indiferent de orele muncite”
N.R.: În conformitate cu ORDONANȚA 16/2022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.
PARCUL CIȘMIGIU: La împlinirea a 168 de ani, în loc de tort, primarul Nicuşor Dan i-a făcut coliva!
INSIDER: „Deși temperatura in termometre sare de 30°C și mass media sperie cu Apocalipsa, în Parcul Cișmigiu, cea mai veche grădină publică din București, inaugurată în 1854, lacul e secat, aleile varză iar locul de joacă distrus de un copac de peste 10 m căzut acum vreo lună.
Vizavi, din birou, primarul general Nicușor Dan privește neputincios sau așteaptă următorul mandat să facă ceva bun și pentru parc. Se pare că și-a pierdut virulența apărătorului absolut al spațiilor verzi din anii când se războia prin tribunale cu fostul primar și-i punea tot felul de piedici, deși atunci parcul avea distincția cuvenită monumentului istoric, ce este.
N.R.: 10 lucruri puțin cunoscute despre Parcul Cișmigiu
1. Lucrările la parc au început în 1780, la porunca lui Alexandru Ipsilanti, domnul Ţării Româneşti, prin construirea a două cișmele in zonă. Una dintre acele cişmele a fost aşezată înspre strada Ştirbei Vodă, pe locul grădinii de astăzi.
2. Inaugurarea oficială a Grădinii Cişmigiu a avut loc în anul 1854, mult mai târziu.
3. Pentru realizarea grădinii, au fost aduşi circa 30.000 de arbori şi arbuşti din jurul oraşului, precum şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena.
4. La început, parcul era locul preferat al celor mai bogaţi şi mai cunoscuţi oameni din Bucureşti, existând o vreme când era un regulament strict pentru cei care voiau să se plimbe prin Cişmigiu. Vizitatorii nu aveau voie să vorbească tare, urât sau să facă mizerie, iar orice activitate comercială era interzisă.
5. În 1882, Cişmigiul a fost iluminat electric.
6. Primul chioşc de ziare din Bucureşti a fost montat la intrarea principală în Cişmigiu, refăcut, putând fi admirat şi astăzi.
7. În parc, La Cetate, există şi ruinele unei mănăstiri construite în anul 1756 de logofătul Văcărescu. Din mănăstire pornea un tunel secret care făcea legătura între Palatul Creţulescu şi malul Dâmboviţei.
8. Cândva, Cişmigiul adăpostea o mică grădina zoologică cu urşi, vulpi, lupi, castori, peşti, lebede, păuni şi multe alte vieţuitoare. Animalele au fost scoase treptat, îngrijirea lor fiind destul de costisitoare.
9. Izvorul Sissi Stefanidi, amplasat în Grădina Cişmigiu, reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, ce toarnă apă cu ulciorul. Locul pe care este amplasată statuia aparţinuse familiei Stefanidi şi a fost donat către primăria oraşului după moartea fiicei lor.
10. Iarna anului 1883 a fost mai geroasă şi Lacul Cişmigiului a îngheţat. Astfel a apărut micuţul patinoar natural de care ne bucurăm şi astăzi şi unde bucureştenii îşi împărtăşeau primele noţiuni de patinaj încă de la finalul secolului al XIX-lea. Sursa foto: yoni_ro” SURSA
ARHIVĂ: CIŞMIGIU: „Am zâmbit copacilor cu hăinuţe colorate, copilului care îi îmbrăţişa şi unei amintiri alb-negru…” *** PASCAL: Iepuraşul din Cişmigiu, angajat Lee Cooper? *** DOLCE FAR NIENTE: Bucureştenii fără locuri de muncă sunt aşteptaţi în Cişmigiu pentru reeducare! *** FANTOME ÎN CIŞMIGIU: Totul este doar un mit, Marilyn Monroe n-a murit! *** NEMURIRE: Trăim atâta timp cât este pomenit numele nostru!
SPITALUL JUDEȚEAN TIMIȘ: „De ce se moare la ATI! Klebsiella pe sondele de intubație care sunt scoase din morți și intubați cu ele alți oameni intrați în secție…”
INSIDER: „<< De ce se moare la ATI! Klebsiella pe sondele de intubație care sunt scoase din morți și intubați cu ele alți oameni intrați în secție…
Voi nu știți de ce se moare și s-a murit masiv în secțiile de ATI din România, însă eu știu, și am să vă povestesc și vouă, pentru ca nu toți oamenii inteleg ce se intampla dincolo de ușile închise. Vă invit să citiți până la capăt o poveste pe care o spun pentru prima dată public.
În toamna anului 2012 aveam să mă îmbrac împreună cu copilașul meu de 4 anisori, intr-o călătorie pe care nu o voi uita niciodată. Cu câteva zile inainte m-a sunat mama și mi-a spus că bunicul a avut un accident urât, și cum în orășelul provincial nu exista un tomograf funcțional (era defect, și cred că nici până acum nu l-au reparat) a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Judetean Timiș. Totul părea să fie bine, mi-a relatat mama, pentru că examenul tomografic a aratat clar că nu avea nicio leziune, ruptura sau vre-o sângerare în corp, si atunci in primele ore, era destul de lucid. M-a confuzat total când mi-a relatat că l-au pus pe ventilator și l-au intubat la ATI din moment ce funcția pulmonară îi era perfect funcțională. Din spusele mamei am înțeles că „așa fac dragaaaaa cu toți care ajung acolo” !!!! La început totul părea să fie bine, era stabil, deschidea ochii, înțelegea ce se întâmplă și ducea mereu mâna la nas… încercând să le spună ceva.
După câteva zile, timp în care care am vorbit cu ea de câteva ori pe zi, am înțeles că situația începe să se înrăutățească, că a dezvoltat febra, si comunică cu mama din ce în ce mai puțin. Am luat biletele și în ziua urmatoare la o săptămână de la accident, eram la căpătâiul lui, spre ușurarea mamei care era deja disperata văzând că situația se înrăutățește de la zi la zi.
Vreau să înțelegeți încă de la început, că nu sunt total străină de medicină, spitale, protocoale de îngrijire medicală și tot domeniul medical, eu lucrând și in domeniul sănătății din USA.
Inca de la inceput m-am asteptat sa gasesc multe minusuri in sistemul medical romanesc, eram constienta de asta, dar nimeni si nimic nu m-a pregatit pentru ororile pe care urma sa le descopar in saptamanile ce au urmat.
L-am gasit intr-o stare deplorabila, murdar, mirosea a acru, sangele de la accident era uscat in par si pe fata, nebarberit, si perfuzat pana la refuz cu un edem atat de pronuntat incat lichidul limfatic transpira prin pielea mainilor si prin picioare. Daca ii strangeam mana sau talpa piciorului vedeam lichidul transpirand prin piele. Am incercat sa intru in contact cu medicul si am pus o intrebare foarte pertinenta referitoare la cantitatea de perfuzii care ii este introdusa si la motivul pentru care este „hidratat” in halul acela. Mi s-a raspuns foarte arogant de catre asistenta, ca medicul a plecat si ele fac TOTUL BINE si de vina e „moshu care e batran”. N-as fi crezut ca intr-o sectie de ATI nu exista un medic cu care sa vorbesti 24 din 24 si ca o asistenta medicala te poate trata asa. Medicii veneau dimineata cateva ore si plecau, lasand totul in grija asistentelor si a studentilor din anii terminali de la medicina care faceau practica in spital. Au refuzat sa imi prezinte lista de medicamente, lucru de neconceput pentru mine, unde asta inseamna …. proces penal. Rudei pacientului trebuie sa ii prezinti tratamentul si fisa de tratament de fiecare data cand o cere.
Aveam sa aflu mai tarziu ca aceasta atitudine de superioritate o au aproape toate asistentele de acolo, le auzeam cum vorbesc cu pacientii si cu rudele lor, erau mereu arogante si afisau o superioritate caracteristica cadrului medical din Romania. Medicii tineri si unele asistente erau mai retinuti, insa medicii „batrani” (majoritatea) si majoritatea asistentelor aveau un comportament foarte urat fata de toata lumea.
In ziua urmatoare m-am trezit dimineata am mancat ceva in graba, mi-am luat rezerva de apa si m-am prezentat la spital. Datorita unor oameni inimosi si carora le voi fi recunoscatoare toata viata, dar si experientei, am avut privilegiul de a petrece cat timp am dorit alaturi de el in salonul ATI.
Imi amintesc ca la intrare erau niste halate si acoperitoare pentru incaltamainte si par atat de murdare, incat mi-am cumparat eu echipament, pe care mi-l impachetam la plecare in plasa lui. Imi era ff greu sa inteleg cum permit intrarea in sectie a rudelor purtand acele echipamente mizerabile. Hainele oamenilor erau mult mai curate decat ce le punea la dispozitie spitalul.
N-am reusit sa obtin o intrevedere cu medicul, in schimb am avut o discutie cu rezidentul sef, un medic tanar dar destul de capabil si intelegator care m-a tratat foarte frumos si cu care am avut discutii mult mai inteligente decat am avut cu SHEFA (asa strigau dupa ea celelalte asistente). A recunoscut ca poate l-au perfuzat prea mult si asta poate duce la probleme cardiace grave, DAR CA el NU POATE FACE NIMIC DEOARECE ASA A ORDONAT DOCTORUL. Acel medic nu il vazuse de 2 sau 3 zile pe bunicul si ei continuau cu tratamentul, neavand puterea de a schimba ceva. Am crezut ca m-a lovit cineva in moalele capului.
THASSOS: Gunoiul lăsat pe plajă de simpatrioți conduce la promovarea brandurilor românești și a nesimțirii!
INSIDER: „Stimate turist, ai uitat asta în urma ta pe plajă azi, în Thassos. Natura ți-ar mulțumi nu neapărat dacă te-ai întoarce să o iei, ci măcar dacă n-ai mai lăsa firimiturile tale de educație în urmă.
Aviz tuturor celor care nu știau că există bere și pe insulă și ne ajută cu promovarea brandurilor românești. Și a nesimțirii. Să vă fie rușine. (…) Iar bunul simț ar trebui să îl avem în toate destinațiile turistice, nu doar Grecia/Thassos.” SURSA
RÂUL GEOAGIU: Natura ne întoarce „civilizația”!
INSIDER: „Ați văzut vreodată cum vine viitura pe un râu ? Aici, pe râul Geoagiu” SURSA
ARHIVĂ: LACUL BICAZ: „Ce vedeţi acolo nu sunt nuferi, sunt deşeuri! Cu cine trebuie să vorbesc?” *** LACUL TĂBĂCĂRIEI, CONSTANȚA: “Trece lebăda pe ape/ În gunoaie să se culce/ Fie-ţi îngerii aproape,/ Somnul dulce!” *** GALAȚI: Plânge Dunărea românilor care cred ca toate gunoaiele sunt biodegradabile! *** SUPERSTIŢII: Cine aruncă un PET în Dâmboviţa o să-i meargă rău tot anul. Sau fiecare sticlă conţine un SOS?
EXTAZ & AGONIE: Tunelul Iubirii dăruit de Natură, ucis de Indiferență, Incompetență, Indolență și Neiubire!
INSIDER: „Între satele Glimboca și Obreja din Caraș-Severin, pe unde nu mai trecuse niciun tren de câțiva ani, vegetația crescuse deasupra șinelor, formând un tunel feeric. Mai ales părimăvara, atmosfera din interiorul tunelului era de-a dreptul magică, cu soarele luminând printre frunzele verde crud.
Considerat unul dintre cele mai romantice locuri din România, Tunelul Iubirii din Caraș Severin, a ajuns un dezastru.
În 2014, Tunelul iubirii a fost inclus de Parlamentul European pe lista comorilor ascunse ale bătrânului continent și figura între locurile secrete din Europa despre care revistele și blogurile de călătorii spuneau că merită să le vezi măcar o dată în viață.
Pe linia ferată Caransebeş – Oţelu Roşu, proprietatea CFR Călători, nu a mai trecut un tren de 7 ani, iar natura a pus stăpânire pe acest loc care a ajuns o ruină acaparată de vegetație.
Pe de o parte, compania națională de căi ferate a menținut decizia de a nu mai opera tronsonul, deoarece traseul nu era rentabil economic, pe de altă parte, autoritățile locale nu au considerat niciodată că ar putea profita de pe urma turismului generat spontan de locul căutat de fotografi și turiști, dacă ar fi avut în vedere o minimă intervenție. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă!” SURSA
„Am filmat întunericul a ceea ce este, întru amintirea plăcerii resimțite, altădată, în „Tunelul Iubirii”, fără să pot schimba nimic din ceea ce ar putea fi…”.
#ZiuaEuropeanaaParcurilorNationale #TheEuropeanDayofParks
infoINSiDER.ro 