PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ARTĂ URBANĂ: Lenin de Aur, topit sub arşiţa istoriei


„Melting” de Judit Balko: „Melting (topire n.r.) aduce în discuție trecutul recent şi modul în care este perceput de contemporani. De prea multe ori, pentru cei care au trăit în perioda comunistă, brutalitea și urâțenia trecutului colectiv este anulata și estompată de amintirea duioasă a unui trecut personal, a unei tinereți pierdute. Pentru cei care s-au născut după destrămarea regimului comunist, acesta pare de prea multe ori doar un capitol trist, dar încheiat din istoria acestei țări, fără legătură cu prezentul sau cu viitorul.”

În viitorul apropiat, în faţa Casei Presei, în locul statuii lui Lenin, se va ridica cel mai înalt monument din Capitală, dedicat luptei împotriva comunismului. Este vorba de monumentul numit Aripi, al artistului Mihai Buculei. Monumentul este în construcţie acum, la Uzina Electromecanică Ploieşti, unde se construiesc şi rachete, urmând a fi terminat anul acesta.

Monumentul constă de fapt din trei aripi, care vor fi construite separat, pentru ca la final ele să fie îmbinate prin intermediul unor şuruburi foarte mari. Fiecare aripă va avea în jur de 40 de tone, iar întreg monumentul va avea o înălţime de 24 de metri, la care se va adauga şi soclul pe care va fi amplasat. La final, se estimează că întreaga lucrare va avea o înălţime de aproximativ 28 de metri, în condiţiile în care Arcul de Triumf are 27 de metri.

TOATE LUCRĂRILE EXPUSE ÎN „PROIECT 1990”. Lansat în ianuarie 2010 de către Ioana Ciocan, „Proiect 1990” marchează o serie de evenimente, care au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană, pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990.

Un răspuns

  1. Erlkonig

    Seamănă mult cu rămăşiţele WTC şi cum – vrem nu vrem – roata istoriei se tot intoarce va putea fi păstrat si redenumit în functie de epocă!

    Apreciază

    28 iulie 2015 la 08:30

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s