PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

TURISM

MUZEUL SCULPTURII SUBACVATICE, CIPRU: Primul parc subacvatic de sculpturi din lume, „resălbăticirea spaţiilor noastre naturale”


INSIDER: „O spectaculoasă „pădure” scufundată în care copiii se joacă de-a v-aţi ascunselea poate fi găsită în largul plajei Pernera din Ayia Napa, Cipru.

Muzeul Sculpturii Subacvatice din Cipru (MUSAN) a fost deschis la începutul lunii august 2021 și este cel mai recent proiect de acest gen al artistului Jason deCaires Taylor din Anglia, care se află în spatele primului parc subacvatic de sculpturi in lume.

Prin instalaţia sa formată din 93 de sculpturi, Taylor explorează relaţia dintre om şi natură şi urmăreşte să promoveze „resălbăticirea spaţiilor noastre naturale” şi reîmpădurirea zonelor aride. Muzeul se află într-o zonă protejată din Marea Mediterană, unde viata marină a fost serios afectată de-a lungul ultimelor două decenii.

culpturile sale includ arbori care cântăresc până la 13 tone şi copii care îndreaptă simbolic camere de filmat spre rasă umană ori care se joacă de-a v-ați ascunselea.

„Am incercat să încorporez cât mai multe reférințe posibil la schimbările climatice şi la pierderile de habitat, pentru că acestea sunt cu adevărat problemele definitorii ale erei noastre. Sper că vizitatorii vor rămâne cu un sentiment de speranţă, alături de sentimentul că impactul omului nu este întotdeauna negativ”, spune artistul.

Sculpturile au fost coborâte cu ajutorul unei macarale la o adâncime de până la zece metri, fiind realizate din materiale cu pH neutru, care să atragă viaţă marină, îmbogăţind biodiversitatea zonei în timp.

Taylor a lucrat la MUSAN între doi şi trei ani, iar costurile proiectului se ridică la aproximativ 1 milion de euro. Inaugurarea muzeului a fost amânată iniţial din cauza pandemiei.” DETALII


URLAȚI, PRAHOVA: Conacul baronului Alexandru Bellu, avocat, colecționar de artă și unul dintre primii fotografi din România


INSIDER: „Conacul Bellu, comoara de la Urlați. Ni s-a lipit de retină. Apoi de suflet. Ne-a făcut să visăm frumos la vremurile de odinioară. Când la acest conac poposeau Regina Maria și Principesa Ileana. Sau când George Enescu, Theodor Aman sau Nicolae Grigorescu petreceau serile de vară. Pentru câteva ore, ne-am lăsat vrăjiți de ,,cel mai frumos conac de secol XIX din Țara Românească”, cum a fost denumit. Și bine am făcut!
La aproximativ 25 de kilometri de Ploiești și 80 de kilometri de București, în orașul prahovean Urlați, am descoperit un loc feeric: Conacul Bellu. Aflat pe strada Orzoaia de Sus, la numărul 12, fosta proprietate a familiei baronului Alexandru Bellu își așteaptă vizitatorii cu aerul său boem, cu poveștile sale nenumărate și cu-n inedit pe care este greu să-l mai găsești în altă parte. Atenție însă! Foișorul și conacul se vizitează separat! Cu alte cuvinte, dacă vreți să vă bucurați de acest complex arhitectural, trebuie să vă cumpărați bilete atât pentru Muzeul ,,Foișorul Bellu”, cât și pentru Muzeul ,,Conacul Bellu”! Asta de miercuri până duminică, între orele 9-17, fiindcă muzeele sunt închise în zilele de luni și marți. Noi le-am vizitat într-o zi de joi, când am întâlnit puțini turiști, ceea ce ne-a permis să le savurăm pe îndelete.

Am început cu foișorul, amplasat la intrarea pe domeniul Bellu, ce datează din secolul al XIX-lea, fiind construit după modelul clopotniței de la Mănăstirea Vărbila (obiectiv deosebit, despre care vom povesti ulterior). Spațiul curat, îngrijit, este compus dintr-un turn pe trei nivele și două căsuțe alipite. La parter, am admirat o interesantă colecție de arheologie, apoi, la etaj, universul fotografic al lui Alexandru Bellu (aparate de fotografiat, fotografii în care principala temă este țăranca româncă). În turn este expus mobilier de artă, costume naționale românești și o colecție de icoane pe sticlă. De la ultimul nivel, ne-am bucurat și de priveliștea spectaculoasă asupra întregii zone.
Apoi, am urcat prin pădure spre Conacul Bellu, atrăgător încă de la exterior, prin arhitectura sa în stil vechi românesc. Până ce să începem turul ghidat, ne-au ,,confiscat” podeaua originală din pridvorul conacului, spectaculos lucrată cu pietre mici in stil mozaic, aranjamentele florale și rafinamentul arhitectural al clădirii. Bogăția muzeului avea să ni se etaleze privirilor dincolo de ușile sale, o comoară care ne-a făcut să rămânem muți de uimire. Sufrageria, cu mobilier original și porțelanuri scumpe, dormitorul de o eleganță impunătoare, ce are în prim plan patul și masa de rugăciune, au darul să te facă, fără să vrei, să hălăduiești cu ochii minți în trecut. Să stai la masă cu boieri și personalități ale vremii, să asculți muzica pianului ce altădată era sufletul concertelor și al seratelor. E atâta istorie, mister, frumusețe în acest conac care încă are nevoie de lucrări de reabilitare, încât ai vrea ca ghidul să-ți permită să rămâi măcar pentru o oră aici, singur. Să te plimbi prin încăperile generoase care te îmbie cu opere de artă strânse, cu dragoste și ochi de cunoscător fin, de baronul Alexandru Bellu. Să stai, imaginar, alături de baronul Bellu la un ceai în salonul japonez sau la o narghilea în salonul turcesc decorat oriental. Să privești la nesfârșit tablourile semnate de nume celebre, manuscrisele vechi, chiar și telefonul Ericsson de la 1905, una dintre piesele impozante ale locului. Nu poți, așa că, la finalul turului, trebuie să te mulțumești ca și noi cu un scurt popas în crama conacului. În care am găsit utilaje, vase şi butoaie folosite în producerea vinului, dar și o cameră secretă, numai bună de-o paranghelie ferită de ochii curioșilor.

a plecare, am văzut ruinele clădirilor care, pe vremuri, făceau parte din complexul conacului, ne-am plimbat pe potecile pădurii și ne-am felicitat că am gustat din această poveste. Numai bună de pus în tolba cu amintiri frumoase.

SCURT ISTORIC. Conacul Bellu a fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, în stil vechi românesc. A fost casa familiei baronului Alexandru Bellu (bun prieten cu pictorul Nicolae Grigorescu), descendent al unei bogate familii macedonene care s-a stabilit la Urlați și a deținut proprietăți însemnate atât pe teritoriul țării noastre, cât și în Europa, inclusiv terenul pe care se află astăzi Cimitirul Bellu, donat de familie în secolul al XIX-lea administrației locale.
Conacul din prezent este fosta casa de oaspeți a boierilor. Conacul mare există doar in imagini, pentru că acesta s-a prăbușit în urma cutremurului din 1940.
În 1926, familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlaţi. În 1953, complexul a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcţionat ca muzeu regional, până când a intrat în componenţa Complexului Muzeal Prahova. Din 1990 este în componenţa Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova” SURSA

ARHIVĂ: CIMITIRUL BELLU: Harta mormintelor celebrităților, cadou de rămas bun de la Ambasada Germaniei „Oamenii mor de tot doar când sunt uitaţi” *** MUZEU: Invitaţie în Cimitirul Bellu. Noaptea! *** FOTOREPORTAJ: O noapte în grădina geniilor


SCHIMB DE EXPERIENȚĂ: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, așteptată la ParkLake să preia de la romani rețeta drumului fără gropi, garantat 2000 de ani!


INSIDER: „Până pe 31 iulie 2022, domnii de la drumuri și poduri, toți șefuleții, șefii și bossu’ ăl’ mare sunt invitați în Main Square-ul din ParkLake (București) la expoziția „Tehnologia Învingătorilor” să vadă cum se făcea un drum acum 2000 de ani, pe timpul romanilor. E gratis!

Construirea unui drum roman varia în funcție de teren, de materiale sau de exigențele geografice ale traseului. Primul pas în construirea unui drum îl reprezenta alegerea punctului de plecare, a punctului de sosire și a drumului celui mai scurt dintre aceste două puncte. Pentru a face acest lucru erau necesare anumite instrumente, groma pentru liniile drepte și chorobates pentru diferențele de nivel. După ce era stabilit traseul, se trecea la construcția propriu-zisă, săpându-se mai întâi un fel de tranşee adâncă de aproape un metru, care se umplea cu pietre mai mari și se numea statumen. Al doilea strat, numit rudus, era format din pietriş mai mărunt şi pozzolan (amestec de ciment). Următorul strat era din balast (pietriș cu nisip), care ajuta ultimul strat din plăci de piatră foarte mari (pavimentum) să stea fix. Pe părțile laterale se făcea trotuarul şi se puneau semnele care indicau distanţa până la oraşul următor.”

N.R.: „Expoziția „Tehnologia Învingătorilor”, o expoziție în colaborare cu Original te poartă într-o călătorie în timp, prin mai multe secole, în Roma Antică, În Main Square sunt expuse peste 40 de exponate printre care maşinării inovatoare pentru acele vremuri, precum şi armuri impresionante purtate de soldați, dar şi de celebrii gladiatori. Vizitatorii pot vedea conceptul arcului roman, tehnica acestuia stând la baza construcţiilor care au adus progresul până în cele mai îndepărtate zone ale imperiului (apeducte, poduri, viaducte). Reproduceri fidele ale unor exponate care te vor ajuta să înțelegi cum Imperiul Roman și-a păstrat influența timp de un mileniu precum: instrumente și mașinării care au asigurat dezvoltarea infrastructurii de referinţă, garanția menţinerii influenţei Imperiului Roman timp de cinci secole şi al unor invenţii precum: odometru, groma și chorobates, exemple elocvente ale măreţiei progresului roman. De asemenea, expoziția aduce pentru prima dată într-un centru comercial macheta construirii unui drum roman, construcţii civile sau vestimentația femeilor romane.

Este prezentat cum a fost construit berbecul roman, turnul de asalt și cel de apărare, catapulta şi cât de eficiente erau în luptă, povestea capitularii lui Vercingétorix sau de ce lenjeria subligaculum, tunica interioară și tunica exterioară din mătase-stola erau elemente de nelipsit din vestimentația femeii romane.” DETALII

ARHIVĂ: LUȚCA, JUDEȚUL NEAMȚ: Podul de piatră a capitulat la 7 luni după reparația capitală. Nu în iureșul războiului se prăvălesc toate, ci al hoției nepedepsite, al lăcomiei iresponsabile! *** ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!”


CETATEA HISTRIA, CONSTANȚA: Experiența vizitei te duce cu gândul la călătoria epică a grecilor spre tărâmul geților, drumul arată de parcă a fost renovat ultima dată fix atunci!


INSIDER: ” (…) ca să nu treacă nicio zi fără să învățăm ceva în viață, vă învățăm astăzi cum puteți avea o experiență magică, similară călătoriei în timp, mai ales dacă sunteți pasionați de istorie și dacă vă place să vă puneți în pielea unor personaje din trecut. Spre exemplu, azi vă spunem cum să vă simțiți precum coloniștii greci care au pus bazele Histriei.

Pentru asta, nu trebuie decât să mergeți acolo. Experiența voastră va începe chiar de pe drum căci, așa cum vă poate spune un ochi avizat, dar și unul mai puțin avizat, drumul arată de parcă a fost renovat ultima dată fix pe vremea grecilor. Apoi, noi mereu ne-am întrebat ce au văzut grecii când au decis să debarce pe țărmurile geților, și ce peisaj virginal le-a cucerit inima, de au decis ei să rămână acolo.

Foarte probabil, la fel ca și azi, au văzut bălării cât cuprinde, cai care pasc prin locuri interzise, câini care se țin după tine și o durere teribilă în spate a băștinașilor. Dar, au văzut potențialul locului și au zis să pună ei mâna să facă ceva căci, în nădejdea celor de prin părțile locului, lucrurile ar fi rămas neschimbate pe vecie.

U R M A R E A


PODUL CANAKKALE 1915, TURCIA: Cel mai mare pod suspendat din lume leagă Europa și Asia peste Strâmtoarea Dardanele


INSIDER: „Pe 18 Martie 2022, Turcia a inaugurat cel mai lung pod suspendat din lume, construit peste Strâmtoarea Dardanele, frontieră naturală între Europa şi Asia, podul numit Canakkale 1915. Cu acest pod doboară două recorduri dintr-un foc: cu o deschidere principală de 2.023 de metri, Podul Canakkale 1915 a devenit (N.R.: cu 32 m) cel mai lung pod suspendat din lume, titlu deţinut până acum de podul Akashi Kaikyo din Japonia, care are o deschidere principală de 1.992 de metri. Cei 2.023 de metri ai deschiderii centrale fac referire la faptul că în 2023 va fi aniversat centenarul Republicii Turcia, în timp ce denumirea podului şi data deschiderii (18 martie) evocă importanta victorie navală a forţelor otomane împotriva britanicilor din 1915. Cele două turnuri roşii sunt, de asemenea, cele mai înalte structuri de acest tip din lume pentru un pod suspendat, măsurând 318 metri. În total, podul de peste Dardanele are o lungime de 4.068 de metri, luând în calcul şi viaductele. Podul Canakkale 1915 este al patrulea pod din Turcia care leagă Asia de Europa, celelalte trei fiind construite în Instabul. Proiectul a fost lansat în martie 2017, iar la lucrări au participat mai bine de 5.000 de muncitori. Costurile s-au ridicat la 2,5 miliarde de euro, potrivit Global Construction Review. Podul a fost proiectat în principal de compania Cowi din Danemarca şi a fost construit de un consorţiu format din Daelim, Limak, SK şi Yapı Merkezi. Traficul estimat pentru cele şase benzi este de până la 45.000 de vehiculele pe zi, noul pod, care face parte dintr-un proiect de infrastructură mai vast, urmând să faciliteze activităţi deopotrivă turistice şi comerciale în regiune. Distanţa dintre Anatolia şi Peninsula Gallipoli poate fi parcursă acum în aproximativ şase minute, în condiţiile în care până acum era necesară o călătorie de câteva ore cu feribotul.,” SURSA

N.R.: Podul Çanakkale 1915 (în turcă Çanakkale 1915 Köprüsü), cunoscut şi sub numele de Podul Dardanelelor (turca Çanakkale Boğaz Köprüsü), este un pod suspendat construit în provincia Çanakkale din nord-vestul Turciei. Situat la sud de oraşele Lapseki şi Gelibolu, podul se va întinde pe strâmtoarea Dardanelelor, la aproximativ 10 km sud de Marea Marmara. Podul este elementul central al autostrăzii Kinali Balıkesir de 321 km lungă, care va conecta autostrăzile 0-3 şi 0-7 din Tracia de Est cu autostrada 0-5 din Anatolia.

Deschiderea principală: 2.023 m

Lungime 3.563 m

Lăţime: 43,06 m9

Înălţime: 318 m

Zona liberă dedesubt: 69,3 m

TAXA DE POD – 15 euro.

ARHIVĂ: DOLNI MORAVA, CEHIA: Sky Bridge, cel mai lung pod pietonal suspendat din lume are o lungime de 721 m și 1.2 m lățime *** POD BRĂILA – MĂCIN: La 146 de metri nu este ceață. Poze din macara!


NĂMĂIEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ: Casa Memorială George Topîrceanu, singura locuinţă proprietate personală a „chiriașului grăbit”


INSIDER: ‘În satul Nămăeşti, comuna argeşeană Valea Mare Pravăţ, se află singura locuinţă pe care George Topîrceanu a avut-o ca proprietate personală, locul în care a rămas opt ani şi care azi este casa memorială ce-i poartă numele în rest, autorul „Baladei chiriaşului grăbit” a stat doar cu chirie.

Încă de când era foarte mic, părinţii şi-au schimbat domiciliul din doi în doi ani, iar mai târziu, în cei 26 de ani petrecuţi la laşi, şi-a schimbat locuinţa de nouă ori. De altfel, de câte ori prietenii îi cereau adresa să-i poată face o vizită, poetul, care era şi un bun epigramist, le răspundea «imi ceri adresa, dragul meu?/ Sunt trist din cale-afară/ Cum să ți-o dau când însumi eu/ O caut de-astă vară».

Într-un colţ al camerei de lucru de la etajul frumoasei case cu pridvor larg din Nămăeşti poţi vedea şi azi acel geamantan de care poetul George Topîrceanu aminteşte în celebrele versuri: „Trec anii, trec lunile-n goană/ Şi-n zbor săptămânile trec./ Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul şi plec!/ Eu nu ştiu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum,/ Ce demon mă pune-n mişcare,/ Ce taină mă-ndeamnă la drum./ Dar simt că m-apasă pereţii,/ Eu sunt chiriaş trecător:/ În scurtul popas al vieţii/ Vreau multe schimbări de decor”. U R M A R E A


PĂDUREA LETEA, DELTA DUNĂRII: Ultimii cai sălbatici din Europa au fost abandonați de către stăpâni acum 40 de ani


INSIDER: „Pădurea Letea este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei la IUCN (k naturală strictă), situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei C.A. Rosetti. Pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România, fiind cea mai nordică pădure subtropicală din Europa.

Pădurea Letea este singurul loc din Europa unde se întâlnesc liane. Specialistii spun că plantele exotice au apărut datorită seminţelor aduse din Africa de păsările migratoare. Ea începe din nordul satului Letea şi se întinde pe suprafaţă de 5246,8 ha din 1938, o suprafață de aproape 500 ha a fost declarată Rezervație naturală, în zona cunoscută sub numele de „Hasmacul Mare”. În această pădure trăiesc aproximativ 2000 de cai abandonați de localnici. Aceştia au fost subiectul filmului documentar Caii sălbatici din Delta Dunării. La începutul anilor ’80, într-o perioadă în care nivelul de trai din România devenea din ce în ce mai greu, a fost declarată starea de anemie infecţioasă în rândul cailor din deltă.

Multi dintre proprietarii de cabaline, constrânşi şi de faptul că nici costurile nu erau tocmai neglijabile, au renunțat la a mai creşte cai. În tot haosul social şi economic care a dominat ţara noastră în anii postrevoluționari, dobrogenii din Delta Dunării şi-au lăsat caii în libertate.

Sălbăticiţi, şi-au creat propriul lor habitat, cu preponderenţă în zona Pădurii Letea. Numeroasele exemplare de cabaline galopând în voie oferă un peisaj pitoresc în acele ţinuturi, mai ales că sunt printre ultimii cai sălbatici din Europa. Abandonați de stăpâni într-un mediu natural, caii sălbăticiţi din Pădurea Letea sunt monitorizaţi de autoritățile sanitar-veterinare locale şi naţionale, împreună cu ONG-ul pentru protecția animalelor, Vier Pfoten. Se estimează că în acel areal trăiesc între 1000 şi 2000 de cai sălbatici, iar aceste populaţii trebuie ţinute sub control, pentru limitarea păşunatului abuziv. Evident, şi biosfera din acel perimetru trebuie menţinută şi protejată, mai ales că Pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din ţara.

Un episod extrem de trist – cu toate că n-a fost primul de acest gen! – s-a petrecut în vara anului 2011 Atunci un samsar care avea intenţia de a abatoriza cai fără stăpân din zona Pădurii Letea, i-a ademenit pe localnici cu câte 100 de lei pentru fiecare cal capturat şi urcat în camion. Iar pentru ca bietele cabaline să fie uşor de stăpânit și manipulat în timpul încărcării şi, apoi, al transportului, s-a recurs la tăierea tendoanelor, pentru a le imobiliza picioarele! Fără a se respecta vreo regulă a bunăstării animalelor, peste 60 de cai sălbatici au fost înghesuiți în TIR-ul ce urma să ia drumul abatorului, însă această acţiune lipsită de orice scrupule a fost stopată cu mare dificultate de un grup de iubitori ai animalelor, care au salvat de la moarte mai bine de 40 de exemplare (mai mulţi cai şi-au pierdut viaţa în timpul transportului) şi le-au redat libertatea în mediul lor natural!

N.R.: În Pădurea Letea există trei trasee. Unul dintre ele poate fi parcurs cu căruțe tradiționale, al doilea are o lungime de 900 de metri şi poate fi parcurs la pas, iar al treilea are aproape 500 de metri şi oferă o panoramă a dunelor de nisip. Vizitarea pădurii se face între orele 10.00 şi 18.00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Un circuit poate dura între o oră şi jumătate şi patru ore. Taxa de intrare poate fi plătită și prin sms la numărul 7483 cu textul ‘Letea’ lângă care adaugă seria şi numărul cărţii de identitate a persoanei care achită taxa.


VACANȚA MARE: Muzeul Copiilor și-a deschis ambasadă pe Marte și în Vestul Sălbatic.


INSIDER: „Muzeul Copiilor s-a mutat până pe 31 august în 2 locații inedite cu expozițiile interactive Wild West Kids în Parcul Al. I. Cuza (I.O.R. – Insula Pensionarilor) și First Kids on Mars în Parcul Drumul Taberei (lângă terenurile de baschet de lângă seră). În Vestul Sălbatic la Muzeul Copiilor – de pe Insula Pensionarilor din Parcul Al. I. Cuza (IOR) se poate vizita un orăşel din deșert, explora o mină de aur și chiar extrage bucăți aur. Împreună cu Sheriff-ul copiii vor prinde bandiții care tocmai au jefuit banca din oraş se vor distra la „Saloon” și vor vizita cortul căpeteniei pieilor roșii.

În Parcul Drumul Taberei micii astronauți sunt așteptați să cucerească planeta Marte, să descopere laboratoarele marţiene și împreună cu roverul Curiosity să descopere a patra planetă de la Soare. Program: L-V: 16:30-21:00; S-D: 10:00-21:00. Bilete: 30 lei, gratuit sub 3 ani. Accesul se face în baza unei rezervări online precum şi la casieria muzeului. Durata unui tur este cca 45 min și sunt organizate din oră în oră

ARHIVĂ: MUZEUL COPIILOR: Plimbări prin cosmos, sub oceane, în corpul uman, prin botanică sau la zoo!


AVRIG, SIBIU: „Într-o lume cu susu-n jos, la Casa Întoarsă din Brambura Park unde îți stăteau picioarele, îți va sta și capul”


INSIDER: „Într-o lume cu susu-n jos, la Brambura Park unde îți stăteau picioarele, îți va sta și capul.
🥃 Unghiurile au grade de Jack
🪜 Nu poți băga la spălat fără scară
🍳 Ochiurile-ți dau peste ochi
♟️ Nebunu-ți sare-n cap
🚽 (chiar) „Vă rugăm, aruncați hârtia în WC”!” SURSA

N.R.:În BRAMBURA PARK, ai parte de distracție fără gravitație! Te așteptăm Adresă: Valea Avrigului, Nr. 580, jud. Sibiu (la aprox. 200 metri înainte de Pensiunea Ghiocelul, pe partea stângă). Program: Luni – Duminică/ 9:00 – 20:00.

Acces bilet până la 1 iulie:
– Intrarea în parc pentru adulți și copii (include acces Mini-Zoo, tiroliană, leagăne, trambuline și cățărătoare tip păianjen): 10 lei
– Acces parc + Casa Întoarsă: 30 lei
– Acces tobogane gonflabile 30 min.: 10 lei
– Gratuit pentru copiii de până la 3 ani și persoanele cu handicap.” DETALII

ARHIVĂ: GORJ: Prima casă cu susul în jos din România devine obiectiv turistic


SOLFERINO, ITALIA: La Memorialul Crucii Roşii, țara noastră e trecută drept „Republica Populară Romînă”


INSIDER: „La Memorialul Crucii Roşii de la Solferino, țara noastră e trecută drept „Republica Populară Romînă” SURSA

N.R.: „Până la mijlocul secolului al XIX-lea nu au existat sisteme de îngrijire şi instituţii de îngrijire a membrilor Armatei, unde să fie găzduiţi şi trataţi cei răniți pe câmpurile de luptă. În iunie 1859, omul de afaceri elveţian Henry Dunant călătoreşte in Italia pentru a se întâlni cu împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, pentru a discuta problemele de afaceri din Algeria, la aceea vreme ocupată de Franţa.

Ajuns în micul oraş Solferino pe data de 24 iunie, elveţianul este martor al Bătăliei de la Solferino, o confruntare din cadrul Războiului Austro-Sardinian. Într-o singură zi, aproximativ 40.000 de soldaţi aparţinând ambelor tabere au murit sau au fost abandonați pe câmpul de luptă, fiind răniţi. Henry Dunant este şocat de aceste lucruri, de suferinţele soldaţilor răniţi şi de lipsa medicamentelor pentru îngrijirea acestora, precum şi a instrumentelor de acordare a îngrijirii medicale primare.

Acesta abandonează complet scopul iniţial al călătoriei sale și pentru mai multe zile lucrează ca voluntar pentru a ajuta la îngrijirea celor răniți. Reuşeşte să organizeze un grup de ajutor format din localnici, pe care îi motivează să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie, fără să existe vreun fel de discriminare. Întors la Geneva, s-a hotărăşte să scrie o carte numită „Amintiri din Solferino”, publicată din banil proprii în 1862. A trimis copii ale acestei cărți liderilor politici şi militari din întreaga Europă. Pe lângă relatarea experienţei trăite la Solferino în 1859, el pledează pentru formarea unor organizaţii naţionale voluntare care să ajute la acordarea de îngrijiri medicale soldaţilor răniţi în timpul războiului. În plus, solicită dezvoltarea tratatelor internaţionale care să garanteze protecţia celor răniţi pe câmpurile de luptă. CONTINUARE


ZADAR, CROAȚIA: „Autobuzele croate fac orice tentativă de a te organiza în vreun fel inteligent să fie în zadar”


INSIDER: „Retrospectiva city 𝐛𝐫𝐞𝐚𝐤 𝐙𝐚𝐝𝐚𝐫 sau Poveste despre cum autobuzele croate fac orice tentativă de a te organiza în vreun fel inteligent să fie 𝐢̂𝐧 𝐳𝐚𝐝𝐚𝐫.

Ei, dacă o să fie vreodată să scriu o carte despre cât de ușor e să faci city break-uri foarte pe buget în Europa, doar să fii flexibil și organizat, capitolul Zadar sigur NU va intra în selecția destinațiilor-exemplu. Similar, dacă va fi despre cum poți face mai orice pe cont propriu, călător independent de autoturism și agenții de travel fiind, doar să te documentezi bine, din nou, capitolul Zadar nu va fi pe listă. Altfel, un loc absolut superb, cu multe activități diferite aflate relativ aproape, cu oameni de treabă, extrem de safe, curat, îngrijit, cu un nivel de bun simț mult peste medie. Totuși, nu mi se pare o destinație grozavă pentru un city break de buget, ci, mai degrabă pentru un concediu mai lung. De preferat și mai în extra sezon. Cu mașină, musai. Și cu ceva documentare în prealabil. Asta, desigur, dacă scopul vostru e similar cu al meu – vizitarea parcurilor naționale. Dacă scopul e plaja și plimbarea prin oraș, în mod evident, experiența mea nu se aplică.

Nu vreau să vă povestesc despre cât de frumos este (fotografiile cred că sunt suficiente) ci despre de ce mi se pare că e păcat de timp, bani și energie să încerci să te descurci printre meandrele parcurilor naționale cu ajutorul autobuzelor locale.

𝐈𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐚𝐫𝐢𝐮 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢:
Ziua 1️⃣ – Parcul Național Krka – 55 € (30€ biletul de acces, 25€ autobuzul)
Ziua 2️⃣ – Lacurile și cascadele de la Plitvice – 70 € (40€ biletul de acces, 30€ autobuzul)
Ziua 3️⃣ – Insulele Kornati – 45 € (croazieră cu o navă de buget all inclusive: drum, mic dejun, prânz, băuturi – suc, apă, vin nelimitat și biletul de acces în parcul național. 10 ore în total)
Ziua 1, 2 & 3 – la finalul fiecărei zile am petrecut puțin timp în Zadar, e mai mult decât suficient, nu aș aloca 1 zi întreagă.

CONTINUARE


MIERCUREA CIUC: Viziunea lui Ceaușescu, încă prezentă în Cetatea Miko!


INSIDER: „Cetatea a fost construită între anii 1623 şi 1631 în stil neorenascist din ordinul lui Miko Ferenc, consilierul principelui Bethlen Gabor, pentru a opri pătrunderea inamicului dinspre Ghimes. În anul 1661, în timpul atacului turco-tătar castelul cu suprafața de 75X70 m a fost distrus.

Reconstrucția lui s-a realizat după planurile generalului austriac Steinville Stephanus. Zidul exterior cu 4 bastioane este din 1732. Tot în 1732 au fost ridicate malurile șanțului de apărare și doar printr-un pod se putea ajunge în cetatea cu 16 tunuri.

În cetate erau depozite de alimente, brutărie, și cazarma oştilor. Până în 1764 a fost cazarmă impărătească, până în 1849 reședința regimentului secuiesc de infanterie, iar din 1873 armata regatului maghiar.

În 1970 s-a mutat aici Muzeul Județean. Astăzi aici funcţionează Muzeul Secuiesc din Ciuc şi Oficiul pentru protejarea patrimoniului. În grădina din spatele cetății a fost amenajat Muzeul Satului, iar în curtea cetății se desfăşoară festivalurile de muzică veche. Adresa: Piața Cetății nr.2, Miercurea Ciuc, județul Harghita. Program vizitare: marți-duminică 9-17. Bilete: 15 lei/ adult, 10 lei/ redus, gratuit/ copiii sub 7 ani. Taxa: foto 10 lei, filmare 15 lei.” DETALII


ART SAFARI 2022: La Pavilionul Theodor Aman ai nevoie de frontală și dioptrii, la Irina Dragomir cu relația femei-putere în „Roșu, galben și albastru” nu mai ai nevoie de nimic!


INSIDER: „În 2022, expoziția Art Safari (ediția 9) oferă ca și noutate prezența acesteia în București timp de o jumătate de an în loc de obișnuitele 10 zile, în plus și 2 sezoane expoziționale. La fiecare 3 luni, expozițiile vor fi înlocuite. Până pe 7 august în Palatul Dacia-România – Lipscani 18-28, „Picasso, Dalí – artă contemporană şi tablouri celebre.”

Cuprins:

Pavilionul Muzeal Theodor Aman. Primul artist român modern;

Pavilionul Central Picasso, Dalí & Falla. Pălăria cu trei colţuri;

Pavilionul Contemporan: Irina Dragomir. Roşu, galben şi albastru; Pavilionul Invitat: Marcel lancu. Reconstruind artele din România în Israel; Pavilionul Aniversar: Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany.

Sălile din Pavilionul Theodor Aman decorate în verde smarald au ca singură sursa de lumină câteva leduri slabe care dau un plus de strălucire tablourilor.

Problema apare când intri din holul extrem de luminos și ai câteva momente de orbăcăială și maximă teamă să nu te urci pe vreun vizitator, iar în dreptul tablourilor trebuie aprinsă lanterna telefonului pentru a dibui numele acestora. Dacă ți-ai uitat lornionul acasă frustrarea maximă va apare, însă, în sălile cu tablouri de dimensiunea unei cărți poștale și mai slab luminate și cu siguranță te-ar ajuta mult o frontală.

Prin comparație Pavilionul Contemporan: Irina Dragomir este o explozie de lumină și bucurie care te face să treci cu vederea toate nemulțumirile întâlnite, inclusiv aceea de a nu primi la intrare o hartă cu prezentarea expoziției.

Irina Dragomir (n.1983, Mangalia), o voce importantă a noil generaţii de artişti contemporani, o artistă în ascensiune. Art Safari ii găzduieşte prima expoziţie personală, ce reuneşte lucrări nemaivăzute din atelierul artistei şi din colecții private. Arta Irinei Dragomir fuzionează elemente din cultura pop, tendintele, simbolurile şi convenţiile contemporane. Eroinele din creația sa artistică sunt voci ale feminității, in diverse ipostaze.

În holul central, la intrare, loc ocupat alte dăți de vreo sculptură monumentală zace o reclamă Glo pentru fumătorii fără brichetă. Prin contrast, în încăperea „de artă Glo”, vizitabilă doar de cei peste 18 ani și în care fix cei mici țâșnesc înaintea părinților (fiind totdeauna cu mult mai colorată decât restul!) părinții+ minorii sunt instant „sancționați” de o domnișoarā vigilentă. Niciodată nu am știut ce ar putea face un copil cât timp părintele ar vizita o astfel de încăpere/ încăperi (prezente în mai toate expozițiile temporare contemporane) așa încât dacă reușesc să o detectez în timp util „o sărim” cu eleganță.

Program de vizitare: joi- duminică 12-21. Bilet 1 zi: adult /80 lei; pensionari și copiii peste 12 ani/ 40 lei, copiii sub 12 ani/ gratuit; Abonament 3 luni 300 lei.

ARHIVĂ: ART SAFARI 2021: Einstein scoate limba din tabloul lui Obie Platon. La propriu! *** SATELIT ART SAFARI 2020: Acces gratuit la artă între două reprize de cumpărături la mall Afi Cotroceni *** ART SAFARI: Suflete de vânzare, bonus aripi de înger! *** ART SAFARI: Expoziție de sentimente în „beciul” unde erau închiși și torturați disidenții politici! *** ART SAFARI: „Mai mult un safari scump decât o expoziţie de artă pentru marele public!” *** ART SAFARI: „Odată cu „dilatarea” spaţiului, parcă a scăzut şi numărul de „respiraţii tăiate” de bucurie…” *** ART SAFARI: Muzeul din cort. Urmează un pavilion outlet cu reduceri pentru creaţiile „cu defect”?


CETATEA DEVA: Dintotdeauna în renovare, câteodată vizitabilă și telefericul mereu în reparații. Peisajul de vis necesită gambe antrenate!


INSIDER: „De când mă știu, Cetatea Deva e în renovare. Ba aflu că nu se poate vizita, ba e vizitabilă, ba are teleferic, ba telefericul este în reparații… Pe scurt, nu știam nimic actual despre această cetate, decât faptele istorice din manualele de istorice ori de pe Google.

Așa că, dacă mai e cineva în situația mea, e bine să știe următoarele lucruri, culese recent de la fața locului:

– Dacă n-ai condiție fizică, nu prea ai ce căuta pe acolo. Se urcă pe două căi: fie pe scările de lemn (muuuuuulte la număr), aflate pe partea dreaptă imediat ce treci de prima poartă (cetatea avea două porți de apărare situate la distanță considerabilă una de alta); fie pe un drum pavat cu piatră fasonată și cu pantă de urcare destul de mare.
– Telefericul este în renovare. Nu se știe până când.- Se poate ajunge cu mașina până aproape de locul în care urcarea se impune a fi făcută pe jos. Pentru asta, trebuie să plecați la drum de dimineață pentru că puținele locuri unde poate fi lăsată mașina se ocupă urgent. Să nu vă sperie străduțele înguste și abrupte pe unde trebuie să se cațere mașina, cum pot localnicii care stau la casele de acolo, poate toată lumea. Totuși, aproape vă recomand o mașină de teren, iar iarna prudență, căci îmi imaginez cum o fi pe zăpadă în pantă.

– Cetatea, la fel ca alte cetăți de genul ei (Rupea, Feldioara) are binecunoscuta formă de melc. Nu se percepe taxă de intrare pentru că, simplu, nu se intră. Este în renovare. Sunt indicatoare cu accesul interzis. Se putea trece după ele, am văzut turiști făcând-o, dar eu am respectat interdicția, mai ales că obosisem după urcare (o parte din drum și cu copilul în brațe), încât mi-a dispărut gândul de a fenta indicatoarele, căci mai era ceva de urcat.
– De pe terasele alăturate cetății se ivește Deva în toată splendoarea ei și asta face să merite tot efortul. Am văzut de acolo de sus centrul orașului cu hotelul în care am stat, am văzut conturul cartierelor, al bulevardelor largi și străzilor mai mici, cimitirul cel mare cum se întindea pe un teren în valuri și verdeață cât poți să cuprinzi cu privirea. Doamne, ce peisaj!” SURSA

N.R.: „Monument istoric şi de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei (județul Hunedoara) a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea (1264) pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m.

Prin poziţia sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălţimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieşirea şi intrarea în Transilvania pe valea Mureşului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic şi din epoca bronzului 2 iar prezenţa unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămăşiţele unei fortificații dacice.

Există trei incinte cu forme diferite, ocupând vârful și o parte din latura de nord a înălţimii: prima incintă – formă ovoidală; incinta a doua traseu ovoidal neregulat; incinta a treia – traseu aproximativ semicircular.

ARHIVĂ: ALBA-IULIA: Cetatea Alba Carolina, steaua cu șapte colțuri din inima României *** CETATEA TEUTONILOR: Restaurare da, termopane ba! *** CETATEA FĂGĂRAȘ: Îți poți face un selfie pe tronul domnesc fără să fii „urecheat” de supraveghetori


MOSTAR, BOSNIA & HERȚEGOVINA: Primul monument public al lui Bruce Lee, simbol al solidarităţii într-un oraș divizat etnic


INSIDER: „Statuia este un simbol al solidarităţii faţă de un Mostar divizat etnic. Se credea că toată lumea îl iubea pe Bruce Lee, indiferent dacă era sau nu croat, sârb sau bosniac. Statuia a fost primul monument public al lui Bruce Lee dezvăluit în lume, o statuie din Hong Kong fiind dezvăluită o zi mai târziu marcând ceea ce ar fi fost cea de-a 65-a aniversare a vedetei americane din Hong Kong.” SURSA

N.R.: Statuia lui Bruce Lee a fost dezvelită în Parcul Zrinjevac pe 26 noiembrie 2005 de către sculptorul Ivan Fijolić. Statuia în mărime naturală are 1,68 m înălţime, mai mică decât înălţimea reală a lui Bruce Lee, de 1,72 m.

Statuia memorială din bronz a artistului marțial Bruce Lee, din Hong Kong a fost creată de sculptorul Cao Chong-en şi situată pe Avenue of Stars. lângă malul apei la Tsim Sha Tsui.

Bruce Lee (n. 27 noiembrie 1940, San Francisco, California – d. 20 iulie 1973, Hong Kong) a fost un actor chinez american, instructor de arte marțiale, filosof, regizor, producător, scenarist şi întemeietorul categoriei de artă marţială cunoscută sub numele de Jeet Kune Do. Este considerat unul dintre cei mai influenţi artişti de arte marțiale din secolul 20. Jean de la Craiova a compus o manea în stil estic european acesta cântând la mormântul lui din Seattle.


TURNUL PRIMĂRIEI, ORADEA: Se vizitează pe propria răspundere. Pentru a deschide ușa din vârf este nevoie de „mult spanac și ceai de tei”, dar panorama e un spectacol!


INSIDER: „Am vizitat Oradea de mai multe ori din diferite motive, de data aceasta am fost turist. si ca atare am adunat impresii despre locurile vizitate. La intrare din turnul primăriei, o domnișoarā

mă întreabă dacă intenționez să urc. Sigur, i-am răspuns! Bun, atunci vā costā10 lei și vă informez că urcați pe propria răspundere. Dacā doriți sā ajungeți pānā sus pe turn, ușa, care este din plastic, e închisā din cauza ploii. Am avut senzația că-mi vorbește un robot, toate mi-au fost spuse cu viteza luminii. Am înțeles doar, ușa… plastic…ploaie..închis… Da’ o pot deschide sau nu? Da…vā recomand sā o închideți numaidecât, riscul este sā se inunde turnul. Ok, zic, nici o problemă. Dupā 256 de scāri urcate ajung la ultimul nivel unde am dat peste poarta de plastic, care de fapt era de termopan dublu și cântarea de doua ori mai mult ca mine. Nu-i acesta baiul, ușa este poziționatā deasupra capului iar pentru a o deschide ai nevoie de forțā și curaj. Da, curaj, fiindcā riști sā-ți vinā peste creștetul capului. Mā uit stânga/dreapta, nu cumva sā fie cineva și sā hohoteascā de râs văzându-mā câtā chinuialā pe mine sā deschid o ușă

Reușesc într-un final, stau câteva minute sus pe turn apoi înapoi la ușa de „plastic”, de data asta sā o închid. Cobor lāsând usor usa pe umeri, apoi o țin pe creștetul capului pânā mā poziționez bine (spațiul fiind extrem de îngust). Întind mâinile pentru a ușura din greutate. Ușa rāmâne intredeschisā, mā invârt, mā sucesc, trag din toate pārtile, nimic, ușa rāmâne întredeschisă.

Dupā cinci minute bune de chinuialā, îmi „bugs bunny” în ea ușā și cobor. Rușinatā și dezamāgitā într-un fel de neputința mea, adresez scuze domnișoarei, regretând cā nu am putut închide perfect ușa. Ooo, știu, stați liniștitā, au fācut restructurāri de curând, ușa însā are o crāpāturā și nu se închide bine! AȘA darā… bine! Mulțumesc frumos și ies pe ușā ca sāgeata înjurând în șoaptā în toate limbile posibile!!!
P.S. Turnul meritā vizitat, panorama este un spectacol. Recomand mult spanac și ceai de tei, înainte de a vizita turnul! SURSA


MUZEUL OMULUI, PLOIEȘTI: Înființat în 1956 prezintă apariția Univesului, evoluția vieții pe Terra și obiectele muzeale din colecții prin intermediul tehnologiilor moderne.


INSIDER: „O călătorie uimitoare. Cine suntem noi, oamenii? Cum s-a format Universul, cum a apărut și evoluat viața pe Terra? Sunt doar câteva întrebări la care am aflat răspunsuri pe parcursul vizitei noastre în orașul lui Caragiale. Mai precis, în Palatul Culturii din Ploiești, acolo unde se află Muzeul Omului. Un obiectiv de neratat care, în ciuda vârstei (a fost înființat în 1956), pune în valoare obiectele muzeale din colecții prin intermediul tehnologiilor moderne.

Ne-am început călătoria fascinantă din Sala de Antropogeneză, locul unde am ,,asistat“ la formarea Universului, a Galaxiei Calea Lactee şi a planetelor, dar şi apariţia şi evoluţia vieţii pe Terra – Big-Bang-ul, printr-o proiecție supradimensionată și prin intermediul pieselor din vitrine (fosilele de plante, nevertebrate şi vertebrate, etc). Mai apoi, în Sala de Anatomie, ne-a reținut atenția o prezentatoare virtuală, sub formă de hologramă, care își prezintă organele interne, structura și funcțiile. Dar, mai incitant ni s-a părut jocul prin care este proiectat un schelet care se mișcă în același mod cu cel care îl privește, precum și jocul de realizare a scheletului din părțile componente.

În Sala de Genetică am putut afla cum realizăm o transfuzie de sânge în funcție de grupa sanguină, dacă suntem daltoniști și ce grupă de sânge poți avea în funcție de grupele de sânge ale părinților. Tot aici, efectiv ne-au înfricoșat bebelușii morți din cauza unor malformații congenitale sau a unor boli ale mamelor. Foarte interesantă este și Sala de Biodiversitate. Nouă ne-a plăcut aici, în mod deosebit, un joc interactiv, bazat pe tehnologia de recunoaștere a gesturilor (Kinect), cu ajutorul căreia ne-am văzut pe un ecran în mijlocul unor peisaje exotice (savană, recif coralier si zonă polară). Poți chiar să îți faci o fotografie cu peisajul pe care îl dorești, iar taxa (dacă am reținut bine!) este de doar 3 lei/foto. Tot în Sala de Biodiversitate, care ni s-a părut cea mai spectaculoasă din muzeu, se pot admira peste 200 de exponate: plante și animale, specii exotice și indigene, acvatice și terestre, atât de nevertebrate, cât și

de vertebrate. Fiecare dintre acestea are un număr, iar dacă dorești, poți accesa informații științifice despre ele prin intermediul unor sisteme info-touch. În următoarea sală pe care am vizitat-o, de Arii Protejate, ne-a plăcut podeaua interactivă, iar în Sala SOS Natura, prezentarea comparativă a unei exploatări durabile și a unei exploatări excesive, cele două zone fiind separate de proiecția unei cascade, ce se continua cu un râu.
Vizita a luat sfârșit în Sala de Populație, în care se prezintă diversitatea speciei umane. Ne-am despărțit de muzeu încântați și cu zâmbetul pe buze, mai ales că ni s-a spus ,,la revedere” în limbile română, engleză, germană, hindi, franceză și chineză de către oameni ce reprezintă diferite subtipuri umane, prin intermediul a cinci monitoare.

*Program de vizitare: marţi-dumincă, orele 9.00-17.00;
*Taxa vizitare: 12 lei/pers. individual (adult), 6 lei/pers. pentru elevi si studenți, 6 lei/pers. grup organizat (minim 10 persoane).” SURSA


COPACUL ÎNCÂLCIT, SATU MARE: „O ultimă relicvă a unei lumi din care nu a rămas decât un simplu salcâm japonez”


INSIDER: „Cultivat în România ca specie dendrologică, salcâmul japonez nu este o raritate, însă, cel din Satu Mare este unic datorită aspectului ieşit din comun care atrage imediat atenţia. Turiştilor care ajung în Satu Mare le este recomandat ca obiectiv ce nu trebuie ratat pentru fotografii spectaculoase. Chiar și sătmărenii, deşi sunt familiarizaţi, se minunează în fața copacului „încâlcit” – aproape de Primarie pe Bd. Transilvania (fost Mareșal Antonescu), declarat monument de interes national prin decizia Consiliului Judeţean în 1995.

„Este o specie de salcâm japonez obţinut de un împătimit al botanicii. Atunci când a sădit acest salcâm, în urmă cu foarte mulţi ani, el a încolăcit mlădițele foarte tinere în aşa fel încât la maturitate să aibă o formă spectaculoasă. Ca printr-un miracol, din întreaga lume veche a Centrului Nou a rămas în picioare doar acest salcâm japonez. Sătmărenii îi spun ‘pomul răsucit’ pentru că are o specificitate a trunchiului fiind încolăcit. Acest salcâm se afla în capătul grădinii unui negustor evreu, foarte îndrăgostit de botanică și plante rare și exotice și cu toate că nu este specific zonei noastre, a supraviețuit.

Cred că are undeva la 100 de ani. În cartierul evreiesc din Satu Mare, partea lui aristocrată, locuiau negustori care aveau prăvălii pe Corso-ul Evreiesc. În ’44 evreii au fost duşi la Auschwitz şi casele lor au fost ocupate de alții, în anii ’70, acest cartier a fost ‘ras’ de pe faţa pământului pentru a face loc Centrului Nou. Printr-un miracol, acest salcâm a rămas în picioare tocmai pentru că în planurile celor care au construit Centrul Nou, exact acolo nu venea nicio clădire, astfel că el a putut fi salvat. Este o ultimă relicvă a unei lumi din care nu a rămas decât un simplu salcâm japonez”, a spus Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.

ARHIVĂ: FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie! *** ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc *** TĂIEREA ÎN SCAUN: Se practică la sălcii sau plopi în zone inundabile. Nu este „defrișare ilegală”! *** PINUL SFINȚEȘTE LOCUL: „În chestiuni de conștiință, legea majorității nu-și are locul.” (Mahatma Ghandi) *** FRANȚA: Capela din copac sau copacul din Capelă?


CANIONUL VALEA LUI STAN, FĂGĂRAȘ: Accesibil din 1965. Poate fi parcurs fără echipament special de căţărare!


INSIDER: „Canionul Valea lui Stan este singura atracție de acest tip din Munţii Făgăraş, cei mai înalţi munţi din România. Canionul Valea lui Stan, împreună cu canionul 7 Scări (Munții Piatra Mare) sunt de fapt singurele 2 canioane amenajate din România. Accesul în canionul Valea lui Stan s-a realizat încă de la construcţia barajului Vidraru, în 1965. Atunci Valea lui Stan a fost captată şi deviată pentru a furniza apă lacului de acumulare. Odată cu devierea s-au montat podeţe şi trepte metalice pentru a facilita accesul la stăvilarele de pe vale. În 2012 a început modernizarea amenajărilor prin înlocuiri ale podeţelor, balustradelor, scărilor metalice şi cablurilor de către Salvamont Argeş. În prezent, canionul Valea lui Stan este unul din cele mai bine echipate canioane, ce poate fi parcurs fără echipament special de căţărare.

Date generale: canionul se desfăşoară la o altitudine relativ scăzută, între 800 şi 950 m. Acesta impresionează prin îngustimea văii, cu pereţi de stâncă ce se înalţă ameţitor, într-un peisaj sălbatic. Traseul este foarte spectaculos, un traseu de aventură unde înaintarea de-a lungul canionului se face aproape în întregime cu ajutorul amenajărilor. Întreg traseul este o succesiune de porţiuni verticale între care se intercalează scurte porţiuni orizontale. Toate pasajele sunt foarte bine asigurate cu scări metalice, scoabe, pasarele şi cabluri metalice. Traseu: Transfăgărășan – Canionul Valea lui Stan – Poiana Călugărița – Barajul Vidraru – Transfăgărășan. Traseul este marcat cu punct roşu. Durata întregului circuit este de 4-5 ore. Lungime circuit: circa 9 km. Nu se percepe taxă pentru străbaterea canionului.

Parcursul pe firul văii, prin canion, se desfăşoară pe o distanţă de circa 2 km şi 150 m diferenţă de nivel.
Acesta durează circa 2 ore. Cei care nu doresc să parcurgă întreg circuitul se pot întoarce tot prin canion. Echipament recomandat : bocanci şi haină de ploaie, apă , dulciuri. Pentru siguranţă, dacă sunteţi începători şi nu aţi mai străbătut trasee cu căţărări pe scări suspendate deasupra hăurilor, echipaţi-vă cu kit de via-ferrata (cască, ham şi lonjă). Nu e nevoie de încălţări de apă , nu sunt zone unde să vă udaţi, decât dacă alunecați în apă. La intrarea în traseu se află un panou turistic informativ, care ne atenţionează că iarna traseul se face doar echipat cu colţari, cască şi echipament de asigurare. Informații diverse: Nerecomandat să fie străbătut după o ploaie puternică, sau când se anunţă ploi , deoarece se poate forma o viitură pe firul văii. Atenţie la urşi, aceştia sunt frecvenţi în zonă. Izvor găsiţi după coborârea din Poiana Călugărița. Accesul în canionul Valea lui Stan: traseul începe chiar din Transfăgărăşan, la circa 3 km în amonte de Cetatea Poienari şi 2 km în aval de barajul Vidraru. În locul din care începe traseul, Transfăgărăşanul face o curbă de aproape 180°. Pentru cei care vin cu maşina, aceasta se poate parca de-o parte şi de alta a drumului, larg în această porțiune. Nu există loc special de parcare. În sezon se poate întâmpla să fie plin de maşini parcate. O variantă de luat în considerare este să lăsaţi maşina la barajul Vidraru, dacă intenţionaţi să faceţi întreg circuitul. În weekend-uri traseul este aglomerat.

La nici 5 minute de la intrarea pe firul văii se ajunge la o amenajare hidrologică, un mic baraj ce-l veţi depăşi cu ajutorul unei scări metalice, montate în stânga acestuia. Continuaţi pe firul văii, valea fiind seacă la început, apoi un firav fir de apă îşi face apariţia. În timp scurt, circa 30 minute de la plecare, apar primele amenajări. Sunt scări metalice cu balustradă, verticale sau prinse în coasta muntelui, suspendate deasupra celor şase cascade de diverse dimensiuni. Traseul ocoleşte prin stânga o scurtă îngustare de circa 150 m, un fel de canion în canion. Această porţiune poate fi străbătută şi prin apă la debit scăzut. În continuare traseul însoţeşte o înşiruire de cascade, unele şi de 30 m, despărţite de marmite de mari dimensiuni. Cea mai spectaculoasă porţiune o constituie traversarea pe pasarela metalică suspendată peste firul îngust al văii, pe deasupra pragului dintre două cascade. Odată traversat acest podeţ, aveţi şi de urcat o scară verticală, lungă de circa 10 m. Pentru cine nu a mai străbătut trasee cu poteci suspendate deasupra hăurilor, aceasta va fi o porţiune plină de adrenalină. Traseul nu te lasă să te relaxezi nici o clipă, căci urmează alte cascade de escaladat, mici lacuri sau bolovani uriaşi de ocolit. Nici nu-ţi dai seama cum trece timpul între pereţii înalţi ce te împresoară. Căţăratul te ţine concentrat să nu aluneci. Canionul Valea lui Stan Făgăraș Cascada, Canionul Valea lui Stan Făgăraș Scoabe. Veţi şti că aţi ajuns la finalul traseului atunci când veţi trece peste stăvilarul ce barează mare parte din apa văii. Apa este deviată spre barajul Vidraru, tot acolo ducând şi marcajul turistic.

De la stăvilar se mai continuă circa un sfert de oră pe firul văii, pe partea stângă a văii. În continuare poteca urcă abrupt în versantul stâng, prin pădure, circa 15-20 minute până în vârful dealului. Sus se află o poiană, Poiana Călugărița. Urmează coborârea la lacul Vidraru şi cei 2 km pe drumul de contur, până la baraj. De aici, asfaltul de pe Transfagărăsan, vă conduce înapoi la intrarea în canion .

ânăstirea Antonești din Corbeni Argeș, un minunat lăcaș monahal care nu trebuie ratat, in drum spre Vidraru. Găsim aici o colecție bogată de costume populare, vechi de cca100 ani, picturi executate de elevii din zonă, icoane si mobilier artizanal de o deosebită valoare. Și nu in ultimul rând, căldura măicuțelor, care primesc cu drag, turiștii. Mănăstirea Antonești, Corbeni, Argeș. După inundațiile din 1941 , mareșalul Ion Antonescu a construit un cătun, Antonești, pentru adăpostirea sinistraților. Biserica a fost lăsată în paragină până în anul 1995, când IPS Calinic a reluat lucrările de restaurare.
Este o biserică impresionantă, având în interior arcade, manechine purtând straie autentice argeșene, acuarele. Nu pot descrie în cuvinte frumusețea locului. Nici în fotografii făcute cu telefonul.” SURSA


PEȘTERA POLOVRAGI, GORJ: Peștera lui Zamolxis, adăpost pentru lilieci. Turiștii fără sonar, atenție la intrare, mai cad pietre!


INSIDER: Cu ani în urmă aflasem de la tv faptul că mama Monicăi Columbeanu a murit în fața Peșterii Polovragi din cauza unui bolovan de 7 kg rostogolit de pe versanți, unde se oprise să facă o fotografie împreună cu grupul de turiști și ghidul care îi însoțea. Cheile Oltețului sunt renumite mai ales pentru frumusețea drumului care trece direct pe sub stânci. În zona peșterii nu există nici acum un loc amenajat în care turiștii să fie feriți de căderile de pietre și nici plase de protecție nu a fost pusă pe versant, pentru a fi evitate, pe viitor, astfel de accidente tragice. Nu există o cruce în locul unde a murit Veronica Bulai, doar o icoană lăsată de vreun creștin.” DETALII

N.R.: „Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Căpăţânii, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localităţile Horezu şi Baia de Fier, județul Gorj, Oltenia, România. Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuieşte ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, se urcă în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil şi vegetaţia de tip mediteranean. leşind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpăţânii şi străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Oltet, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri.

După 200-300 metri de urcuș prin Cheile Oltețului, în dreapta, se deschide o poartă de dimensiuni impresionante, Peșteră Polovragi, în care spun legendele că ar fi trăit liderul spiritual al geto dacilor, Zalmoxe. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltraţii, apă bogată fie în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxid de fier, etc., funcție de straturile pe care le străbate, le spală” şi le readuce în propria-i excavație. În funcție de impurităţile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta îşi schimbä culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare şi, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porţiunea inaccesibilă publicului larg.

Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetăţuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriaşă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peşterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor (1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, poziționat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpatând chiar denumiri grație spectaculozității lor. Peştera găzduieşte o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Dacă în perioada de maternitate liliecii îşi pot apăra, cu o discreţie demnă de invidiat, dreptul la viață, furişându-se în culoare inaccesibile privirii omului, pentru a-şi alăpta în tihnă puii, în perioada de hibernare sunt mult mai vulnerabili deoarece, pentru gruparea coloniei într-un ciorchine uriaş, au nevoie de tavanul larg al galeriei vizitabile.

Peştera Polovragi se poate vizita zilnic în intervalul orar 09:30-19:30. Intrare: 20 lei adulți, 10 lei copiii sub 18 ani, gratuit persoane cu handicap.” SURSA


MUZEUL CEASULUI, PLOIEȘTI: A măsurat jumătate de secol cu sute de ceasuri. Inclusiv cu cel al lui Constantin Brâncoveanu!


INSIDER: „Muzeul Ceasului, unic în România. Într-o bijuterie de clădire, monument istoric, din Ploiești, trecerea timpului se măsoară cu sute de ceasuri. Mari sau mici. De mână, de buzunar sau de perete. Adevărate bijuterii, făcute din aur sau argint, împodobite cu gravură aleasă și pietre prețioase. Unele dintre ele au o însemnătate

aparte, fiindcă au aparținut unor mari personalități din țara noastră, oameni politici sau reprezentanți de seamă ai culturii românești. Altele, minunății realizate de ceasornicari renumiți din mai toate colțurile lumii. Așadar, vorbim de o comoară neprețuită, ce aparține Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, situat pe strada Nicolae Simache, la nr. 1. Aici, chiar în curtea muzeului, printre trandafiri

și verdeață, ne-au introdus în atmosfera locului un ceas realizat din flori și bustul lui Nicolae Simache, fondatorul muzeului. Apoi, odată ce am intrat în lumea ceasornicelor, ne-au surprins amenajarea deosebită a spațiului expozițional și modul de punere în valoare a exponatelor. În puține cuvinte, putem spune că am putut urmări evoluția instrumentelor de măsurat timpul din secolele XVI-XIX. Multe sunt exponatele care ți se lipesc de inimă și de retină aici, însă, în mod deosebit, am fost impresionați de:

1. Cadranele solare din secolele XVII și XVIII, precum și clepsidra (ceasul cu apă).
2. Așa-zisele ,,tablouri cu ceas”, cu figurine mobile.
3. Ceasurile marilor personalități, precum cele ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, regilor Carol I și Mihai I, țarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, istoricului Nicolae Iorga, generalului Alexandru Averescu, ale lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Titulescu sau pictorului Theodor Aman.

4. Pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu furnir exotic și bogate decoraţiuni.
5. Cutiile muzicale, care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Acestea pot fi ascultate și văzute cum funcționează prin intermediul unui display, care merge prin faţa acestor cutii muzicale.
6. Prezentatorul virtual, reprezentat de o hologramă făcută după un ceas din patrimoniul muzeului.

Desigur, superbe sunt și ceasurile de șemineu sau orologiile, așa cum nu te mai saturi să privești ornamentele, sculpturile, măiestria și iscusința cu care au fost realizate aceste adevărate opere de artă.

Care merită văzute ,,pe viu”, la Muzeul Ceasului din Ploiești, acolo unde veți putea trăi o experiență unică. Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache” Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, poartă numele (din 1997) profesorului Nicolae Simache, care în 1963 a organizat unicul muzeu de profil din România. Muzeul funcţionează din 1971 în clădirea monument de arhitectură (1890)

care a aparţinut magistratului şi prefectului Luca Elefterescu.” SURSA

N.R.: Deschis marți – duminică: 09-12, 13-17. Bilete: adulți – 12 lel, pensionari – 6 lei, copil, elevi, studenti – 4 lei, ghidaj-25 lei/ oră – la solicitarea vizitatorilor, Individuali, gratuit- pentru minim 10 vizitatori DETALII


CONACUL GOLEȘTI, ARGEȘ: Locul unde au pășit personalități din Cartea de Istorie


INSIDER: „Nu departe de Piteşti, la vreo 10 km distanţă, se ascunde unul dintre cele mai frumoase muzee ale judeţului Argeş. Este vorba de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, cunoscut şi sub denumirea de Muzeul Goleşti. Piesa centrală a muzeului este vechiul

Conac al Goleştilor, clădit în anul 1640 de către marele vornic Stroe Leurdeanu (căsătorit cu Vişa Golescu), cu ajutorul unui meşter pe nume Stoica. Încă de la început, conacul a fost înzestrat cu un zid în formă de patrulater, cu contraforturi şi susţinut în colţuri de turnuri rotunde de apărare din cărămidă. În anul 1646, boierul Stroe zideşte şi biserica aflată vis-a-vis de intrarea în complexul muzeal. În

interiorul bisericii întâlnim o catapeteasma originală, icoane de patrimoniu şi morminte ale membrilor familiei Goleşti. În vremea unui asediu de la 1716, clădirea este grav afectată de un incendiu. Reconstrucţia este începută banul Radu Golescu, tatăl lui Dinicu Golescu.

Actuala formă se datorează restaurării din 1942 efectuată de Institutul Naţional al Cooperaţiilor, întrucât la începutul secolului XX conacul ajunsese aproape o ruină.

Intrarea în muzeu se face prin foişorul lui Tudor Vladimirescu. Se zice că revoluţionarul şi-ar fi petrecut aici ultimele zile, având tabăra de panduri instalată chiar la Goleşti. Printre personalităţile care au mai poposit la domeniul de la Goleşti, se numără: Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab, Nicolae Bălcescu şi Carol I.

Cea mai frumoasă şi elegantă piesă a conacului este scara interioară în formă de spirală, în mijlocul holului principal. Nu se poate urca pe ea la etaj, scara având acum un rol mai mult decorativ. La parter se pot vizita în total 6 încăperi: Salonul de Oaspeţi, Camera de lucru a fraţilor Goleşti, Camera Zinca Golescu, Camera Anica şi Carol Davila, Camera Orientală şi Salonul de Iarnă.

Mobila de Salonul de Oaspeţi este în stil baroc, iar pe pereţi întâlnim tablouri cu membrii familiei Goleşti. În mijlocul camerei există o masă cu scaune îmbrăcate în catifea, destinată invitaţilor. Într-un colţ este aşezat şi un pian cu coadă înaltă.

În Camera de lucru a fraţilor Golescu pardoseala este cea originală, din cărămidă dublu arsă, zidită pe lat. Pentru încălzire se folosea un şemineu perfect încadrat într-un colţ al camerei şi bogat în ornamente. Camera are un aer medieval, dat de bolţile mănăstireşti şi candelabrul din fier forjat. Camera Zincăi Golescu este mobilată în stil Biedermeier. Într-o vitrină sunt expuse obiecte personale ale Zincăi, soţia lui Dinicu Golescu.

Legătura lui Carol Davila, întemeietor al învăţământului medical din România, cu familia Goleştilor, se face prin căsătoria cu Ana, nepoata lui Dinicu Golescu. Adunate într-o vitrină regăsim fotografii cu membrii ai familiei Davila, cărţi şi diferite documente, o trusă medicală şi un ceas de buzunar.

Camera Orientală a fost destinată exclusiv primirii oaspeţilor turci şi reuneşte obiecte specifice acestei culturi, aduse toate de la Istanbul: scaune cu intarsii de sidef, ţesături decorative, lampadar cu semilună, tăvi ornamentale, narghilele, ciubuce, carpete aurii, paftale din argint, mătănii. Salonul de Iarnă este cea mai mare încăpere din conac. În mod obişnuit, aici sunt prezentate expoziţii temporare, iar uneori sunt găzduite diverse conferinţe, simpozioane, seminarii. În mijlocul camerei avem o sobă verde din cahle, decorate cu diverse motive universale.

La ieşirea din conac, pe partea dreaptă se află Rotonda Golestilor: o colecţie de busturi aşezate în cerc, ale membrilor familiei Golescu.
Fostele anexe ale servitorilor au fost transformate în Expoziţia de Etnografie şi Artă Populară, unde sunt prezentate obiecte ce ţin de principalele ocupaţii şi meşteşuguri ale locuitorilor din Argeş” SURSA


BIBLIOTECA ANTIM IVIREANU, VÂLCEA: Cea mai mare cupolă de vitralii din lume


INSIDER: „Cea mai mare cupolă de vitralii din lume la Râmnicu Vâlcea. Recordul „Largest stained glass dome: The Ramnicu Valcea County Library” a fost publicat încă din primavara anului 2020 pe site-ul Academiei Recordului Mondial, cea mai mare organizaţie care verifică şi omologhează recordurile mondiale. Cupola cu vitralii de la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea din Râmnicu Vâlcea, realizată de artistul vâlcean Gheorghe Dican, cea mai mare cupolă de vitralii din lume.

Vitraliul are 12 ovale, cu 12 compoziţii care ilustrează principalele tipuri de scriere cunoscute (tărtaria, cuneiform, fenician, hieroglific, persan, chirilic, demotic, etc.). Text/foto: Centrul de Informare și Promovare Turistică Vâlcea” SURSA


CIOCĂNEȘTI, JUDEȚUL SUCEAVA: Un muzeu viu în inima Bucovinei, unic în ţară, cu 600 de gospodării decorate cu motive tradiționale


INSIDER: „Ciocănești, satul de basm din Bucovina, în care tradiția este obligatorie prin lege. Este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România, și de bună dreptate, căci cei care ajung acolo au parte de o priveliște de-a dreptul deosebită.
Aflat în inima Bucovinei, satul Ciocănești este un loc unde, dacă ești în pelerinaj pe la mănăstirile bucovinene, nu trebuie să îl ratezi. Situat într-o zonă pitorească pe Valea Bistriței, în județul Suceava, satul se află pe DN18, între Vatra Dornei și Botoș, la 26 de kilometri de Vatra Dornei și la 35 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc. Poți parcurge acest traseu fie cu mașina, fie cu un autobuz, în cazul în care este vorba despre un grup organizat.

Localitatea datează din anii 1499, când domnitorii Moldovei veneau pentru a le cere meșterilor populari să realizeze cele mai bune arme pe care să le folosească în războaie.

Frumusețea locului este întrecută numai de către frumusețea caselor, care atrag de la prima privire. Frumos decorate, la fel ca celebrele ouă încondeiate, casele sunt din moși strămoși adevărate bijuterii de artă. Sculptate cu motive tradiționale specifice Bucovinei, fiecare locuință este mai frumoasă ca cealaltă. Tradiția decorării caselor a început cu o femeie din sat care a decis să își decoreze casa cu motivele pe care le avea și pe portul popular și nu a durat mult până când vecinii, care au văzut cât de frumoasă este casa, au decis să îi urmeze exemplul. Astfel, satul s-a transformat într-un muzeu viu, unic în ţară, cu peste 600 de gospodării una mai frumoasă ca alta. Locuitorii sunt obligați prin lege să păstreze tradiția decorării casei. Nu doar casele sunt decorate, ci și porțile, și Secția de Poliție, dar și Școala. Comuna are și un muzeu etnografic, unde turiștii pot vedea o mulțime straie populare, războaie de țesut și țesături vechi de sute de ani. De asemenea, în comună mai există și un muzeu al ouălor încondeiate, care reunește peste 1800 de exponate extrem de valoroase și de frumoase.” SURSA

N.R.: La Ciocănești în fiecare an pe 15 august are loc Festivalul Național al Păstrăvului.