COLOANA INFINITULUI, REȘIȚA: Încă o mlădiță ce leagă cerul de pământ în Piața Tricolorului
INSIDER: „Replică de mici dimensiuni a Coloanei Infinitului, amplasată în Parcul Tricolorului din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Această mini-sculptură aduce un omagiu operei monumentale a lui Constantin Brâncuşi, fiind poziționată pe o zonă verde din vecinătatea lacului şi a teraselor din parc. Spre deosebire de monumentul original din Târgu Jiu, care atinge o înălţime de aproape 30 de metri și este realizat din fontă metalizată cu alamă, structura din Reşița este o reproducere decorativă urbană, realizată din beton, adaptată la spaţiul de promenadă al parcului. Structura are o înălţime estimată la aproximativ 5 – 6 metri şi este formată din doar 8 module întregi (plus elementele de capăt), fiind mult mai mică decât originalul.
Legătura istorică importantă dintre Reşiţa şi Coloana Infinitului – Elementele (modulele) din fontă ale monumentului original de la Târgu Jiu au fost turnate în perioada 1937-1938 chiar la Uzinele de Fier și Domeniile Reşiţa (UDR). Şeful atelierului de turnătorie care a coordonat procesul a fost inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, un colaborator apropiat al lui Brâncuşi.
Dimensiunile operei originale: Coloana de la Târgu Jiu are o înălţime totală de 29,35 metri. Este compusă din 15 module octaedrice complete (fiecare având o înălţime de exact 1,80 metri) şi două jumătăți de modul la capete. Greutatea totală a structurii metalice depăseşte 29 de tone.
Transportul acestor module de la Reşița la Târgu Jiu a fost o aventură în sine pe calea ferată din eopcă, tinând cont de dimensiunile şi greutatea lor.
Odată ajunse la destinație, a urmat asamblarea. Brâncuşi a avut o idee inovatoare pentru a asigura stabilitatea coloanei: a decis să îngroape o parte a structurii în pământ. Astfel, aproape doi metri din coloană sunt ascunşi sub pământ, creând nu doar o bază solidă, dar şi un efect vizual de emergenţă din pământ, simbolizând legătura între lumea materială şi cea spirituală.
Construirea fundației a fost un proiect în sine, necesitând beton armat pentru a suporta greutatea coloanei. Brâncuşi a supravegheat personal fiecare pas, de la turnarea fundației până la alinierea perfectă a modulelor. Fiecare modul a fost aşezat cu grijă, asigurându-se că întreaga structură ar sta dreaptă, fără a utiliza elemente de fixare vizibile, menținând astfel puritatea designului.
La 27 octombrie 1938, „Coloana” a fost inaugurată, devenind parte a unui ansamblu monumental care include şi „Masa Tăcerii” şi „Poarta Sărutului”. De atunci, aceasta a devenit un simbol al artei româneşti moderne, un punct de atracție pentru cei care caută să înțeleagă nu doar arta lui Brâncuşi, ci şi sufletul României.
Forma Coloanei Infinitului (ca şi a modelelor populare de la care s-a inspirat Brâncuşi – stâlpii de la mormintele din cimitire, dar şi de la prispele caselor) sugerează motivul Scării Sfântului loan (Scărarul), pe care sufletele celor plecați din această lume urcă spre Rai.”
ARHIVĂ: COLOANA INFINITULUI, CONSTANŢA: În curtea casei în care a locuit dr. Coralia Cornăţeanu, primul medic obstetrician din oraş şi fondatoarea Maternității din Constanţa în 1938 ∆∆∆∆∆ SECTOR 3: Infinitul, după blocurile gri ∆∆∆∆∆ BRÂNCUŞI: “Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”
LUMINA PARK, BUCUREȘTI: ‘Ocolul Pământului” – o călătorie în jurul lumii prin lumină, în Grădina Botanică!
INSIDER: „✨ Lumina Park – Ocolul Pământului, o călătorie în jurul lumii prin lumină. Odată cu lăsarea serii, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București se transformă într-un univers spectaculos, în care lumina, muzica și imaginația dau viață unei călătorii fascinante în jurul Pământului. Proiectul Lumina Park – „Ocolul Pământului” îi invită pe vizitatori să descopere lumea prin intermediul instalațiilor luminoase, al decorurilor tematice și al personajelor care transformă aleile grădinii într-un adevărat spectacol vizual.
De la ținuturile înghețate ale Arcticii până la peisajele și simbolurile unor culturi îndepărtate, fiecare colț al traseului dezvăluie o nouă poveste. Peste 200 de instalații luminoase și un parcurs de aproximativ 1,5 kilometri creează o experiență aparte, în care natura și tehnologia se împletesc într-un decor de poveste.
Este o invitație la descoperire, la plimbări în serile de toamnă și iarnă și la redescoperirea bucuriei de a privi lumea prin ochii imaginației. Un loc în care copiii se pot bucura de magie, iar adulții își pot permite, pentru câteva momente, să redevină copii.
📍 Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, București 📅 16 octombrie 2026 – 17 ianuarie 2027. Uneori, nu trebuie să străbați lumea pentru a o descoperi. Este suficient să pășești într-un loc în care lumina transformă totul în poveste. ✨” SURSA
N.R.: „Lumina Park poate fi vizitat de marți până duminică, programul începând de la ora 18 până la ora 22, ultima intrare fiind la ora 21. Acces – Bilete intrare pornesc de la 59 de lei. DETALII
📍Adresa: Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București – Şoseaua Cotroceni nr. 32, București (Sector 6).
COLOANA INFINITULUI, CONSTANŢA: În curtea casei în care a locuit dr. Coralia Cornăţeanu, primul medic obstetrician din oraş şi fondatoarea Maternității din Constanţa în 1938
INSIDER: „Știai că în Constanța există o Coloană a Infinitului? Nu se află într-un spațiu public, ci în curtea unei case în care a locuit dr. Coralia Cornățeanu, pe strada Ion Bănescu din Constanța. Dânsa este cunoscută ca fiind primul medic obstetrician al orașului și cea care a fondat Maternitatea din Constanța în 1938.
Dacă nu remarcam Coloana Infinitului, nu aș fi știut nici de existența acestei pioniere a medicinei dobrogene. Doctorul Cora Cornățeanu nu și-a dedicat viața doar medicinei, ci și artei, fiind o pasionată colecționară de tablouri, sculpturi și obiecte decorative.
Sunt foarte puține detalii, în mediul online, legate de viața acesteia. Odată ce descoperi o astfel de casă, vrei să pătrunzi în viața personală din ce în ce mai mult. A existat o carte sub tipar în cinstea doamnei, scrisă de doctorul Unc. Nu cunosc veridicitatea informațiilor, dar am citit că 37 de lucrări din colecția medicilor Coralia și Dumitru Cornățeanu au intrat în patrimoniul muzeal după confiscarea acesteia în 1959. În urma rejudecării procesului în anul 1972, o comisie specială a reevaluat aceste opere aflate la Muzeul de Artă Constanța chiar în prezența doctoriței, o parte dintre ele fiind ulterior recuperate.
Poate că doctorița a fost doar o fină colecționară, însă de ce a ales să aibă în curtea casei sale tocmai Coloana Infinitului? Poate mă înșel sau poate nu, dar viața doctoriței a fost strâns legată de miracolul nașterii, iar fiecare modul al coloanei care se repetă spre cer poate fi privit simbolic ca o nouă viață adusă pe lume.
Și uite așa, Constanța noastră ne surprinde în fiecare zi! Trebuie doar să-ți ridici privirea.” SURSA
GARA PREDEAL: Construită în 1968 la o altitudine de 1000 de metri, este cea mai înaltă stație feroviară din România!
INSIDER: „Gara Predeal, bijuteria arhitecturală a României construită în 1968. Clădirea cu un acoperiș spectaculos, unic prin forma sa. La poalele munților, în cea mai înaltă stațiune urbană din România, se află una dintre cele mai neobișnuite și frumoase gări ale țării. Gara Predeal nu seamănă cu gările clasice, cu fațade monumentale și acoperișuri obișnuite. Clădirea impresionează printr-o formă futuristă, cu un acoperiș uriaș, curbat, și pereți de sticlă care deschid priveliști spectaculoase spre munți. Deși pare o construcție contemporană, această realizare arhitecturală are aproape 60 de ani.
Construită în 1968, într-o perioadă de modernizare a României – Actuala Gară Predeal a fost inaugurată la sfârșitul anului 1968, înlocuind o construcție provizorie din lemn, ridicată în 1939. Aceasta ocupase locul primei gări a orașului, datând din secolul al XIX-lea. Istoria feroviară a Predealului este însă mult mai veche. Prima stație a fost dată în exploatare în anul 1879, când localitatea avea un rol important la granița dintre România și Imperiul Austro-Ungar.
Noua clădire inaugurată în 1968 a fost concepută pentru a răspunde cerințelor unei stațiuni turistice montane aflate în dezvoltare. În locul unei construcții tradiționale, arhitecții au imaginat o clădire modernistă, cu o siluetă spectaculoasă și cu spații interioare deschise către peisaj. Proiectul a fost realizat de arhitecții Irina Rosetti și Ilie Dumitrescu, în colaborare cu inginerii Mircea Mihailescu și Ildikó Bucur Horváth. Rezultatul a fost una dintre cele mai expresive realizări ale arhitecturii feroviare românești din a doua jumătate a secolului XX. Elementul care transformă Gara Predeal într-o construcție inconfundabilă este acoperișul său, realizat dintr-o structură subțire de beton armat. Forma poartă denumirea tehnică de paraboloid hiperbolic, dar poate fi descrisă mult mai simplu: o suprafață curbată în două direcții, asemănătoare unei șei.
Privit din exterior, acoperișul pare să se ridice spre cer asemenea unei aripi uriașe. Liniile sale sunt dinamice, iar marginile înălțate dau impresia că întreaga construcție se află în mișcare. Forma nu a fost aleasă întâmplător. Arhitecții au dorit ca gara să se integreze în peisajul montan, cu vârfurile, pantele și șeile sale naturale. Spre partea estică, acoperișul ajunge la o înălțime de aproximativ 17,5 metri, permițând deschiderea unei perspective largi spre muntele Clăbucet. La vremea respectivă, o asemenea structură reprezenta o realizare inginerească remarcabilă, deoarece combina rezistența betonului cu o formă arhitecturală neobișnuită și elegantă. În spatele aspectului spectaculos se află o soluție tehnică impresionantă. Acoperișul a fost realizat folosind 169 de elemente prefabricate de formă romboidală, fiecare cântărind aproximativ 600 de kilograme.
Elementele au fost montate pe o structură provizorie și solidarizate printr-un sistem de postcomprimare, care permitea obținerea unei suprafețe rezistente, dar relativ subțiri. Această tehnologie era deosebit de avansată pentru construcțiile românești ale anilor 1960. Inginerii au reușit să creeze un acoperiș cu o formă complexă, fără a recurge la structurile masive întâlnite frecvent la clădirile publice din acea perioadă. Construcția reprezintă astfel o combinație remarcabilă între arhitectură, matematică și inginerie.
O gară din care poți admira munții prin pereții de sticlă – Frumusețea Gării Predeal nu se rezumă la exterior. Una dintre ideile centrale ale proiectului a fost apropierea călătorilor de natură. Din acest motiv, clădirea dispune de suprafețe vitrate generoase, care permit luminii naturale să pătrundă în interior și oferă priveliști spre peisajul montan. Arhitecții au conceput inclusiv un nivel interior parțial, de unde se poate admira panorama stațiunii. În loc ca sala de așteptare să fie doar un spațiu închis, destinat pasagerilor, gara a fost gândită și ca un punct de belvedere.
Priveliștea spre Clăbucet și spre pădurile care înconjoară Predealul a devenit, practic, parte din arhitectura clădirii. Sticla, betonul aparent și piatra naturală au fost combinate pentru a crea o construcție modernă, dar potrivită decorului montan. O bijuterie a modernismului românesc. Gara Predeal aparține arhitecturii moderniste, un curent care pune accent pe funcționalitate, forme geometrice expresive și utilizarea materialelor moderne.
În România anilor 1960, asemenea proiecte demonstrau că arhitectura publică putea depăși tiparele convenționale. Spre deosebire de multe gări construite după modele standardizate, cea din Predeal a fost proiectată în strânsă legătură cu locul în care se află. Acoperișul său asimetric, fațadele vitrate și relația directă cu munții îi conferă o identitate aparte în arhitectura feroviară românească.
De altfel, construcția a atras atenția specialiștilor și a fost prezentată în publicații de arhitectură încă din primii ani de existență. Într-un album dedicat arhitecturii românești contemporane, apărut în 1972, era apreciată tocmai capacitatea clădirii de a se deschide către natura înconjurătoare.
Pe lângă valoarea sa arhitecturală, Gara Predeal are și o particularitate geografică importantă. Situată la aproximativ 1.030 de metri altitudine, este considerată stația feroviară aflată la cea mai mare altitudine din România, dintre stațiile rețelei feroviare principale.
De-a lungul timpului, gara a reprezentat pentru generații întregi de români poarta de intrare către vacanțele la munte. Prin această stație au trecut turiști care veneau la schi, la drumeții sau pur și simplu pentru a se bucura de aerul curat și de frumusețea Văii Prahovei. Pentru mulți călători, sosirea în Gara Predeal însemna începutul vacanței. La aproape șase decenii de la inaugurare, Gara Predeal continuă să impresioneze prin originalitatea concepției sale. Acoperișul spectaculos, pereții de sticlă și integrarea în peisajul montan demonstrează că frumusețea unei clădiri nu depinde neapărat de decorațiuni elaborate sau de dimensiuni monumentale. Uneori, o idee arhitecturală îndrăzneață este suficientă pentru a crea un reper memorabil. Gara Predeal reprezintă o parte valoroasă a patrimoniului arhitectural modern al României și o mărturie a talentului arhitecților și inginerilor care au contribuit la realizarea sa. Construită în 1968, cu un acoperiș futurist și o arhitectură inspirată de munți, Gara Predeal rămâne una dintre cele mai originale clădiri feroviare din România, o construcție care a reușit să transforme un simplu loc de plecare și sosire într-o adevărată operă de arhitectură.” SURSA
INSIDER 2: „Acoperisul – prima pânză subțire din beton armat precomprimat, executată in România! Structura din pânză subțire din beton, o tehnică numită “ferrocemento” folosită inițial de inginerul Pier Luigi Nervi 1960 la Palatul Sporturilor pentru Jocurile Olimpice. S-a încercat și la Cluj la Sala Sporturilor, la o dimensiune mult mai mare decât Gara Predeal, care însă s-a prăbușit (în timpul eclipsei totale de soare din 1961). Ca model matematic, acoperișul este un hiperboloid cu două pânze.”
N.R.: „Gara Predeal este cea mai înaltă gară din România, fiind situată la o altitudine de aproximativ 1.000 metri (cel mai înalt punct din reţeaua CFR).
📍Localizare: Oraşul Predeal, judeţul Brașov, pe magistrală feroviară Ploiești- Braşov.”
ARHIVĂ: GARA CALAFAT: Cea mai fericită baltă din România ∆∆∆∆∆ GARA BURDUJENI, SUCEAVA: Construită între anii 1892–1902, în stil eclectic, cu influențe baroce și elemente central-europene – primă imgine ori ultimă amintire din Regatul României de la frontiera cu Austro-Ungaria! ∆∆∆∆∆ VIP, GARA DE NORD: Aniversare 150 ani, Salonul Regal deschis 3 zile și publicului mâncător de semințe de la clasa a 2-a! ∆∆∆∆∆ BĂILE HERCULANE: Gara în care nu mai coboară nimeni. În 2014 a fost aleasă în top 10, “Cele mai romantice gări din Europa” ∆∆∆∆∆ TREN CHIȘINĂU-BUCUREȘTI: La intrare şi la ieşire trebuie schimbate „roțile” vagoanelor din cauză că Imperiul avea altă mărime a ecartamentului. Imperiul îşi marca teritoriul.
ENOTUL / CÂINELE DELTEI: Singurul canid care hibernează şi se caţără în copaci – prima apariție în țara noastră, în 1951, lângă Bucureşti
INSIDER: „În integramele de odinioară era o întrebare aproape clasică: „Câinele Deltei – 4 litere.” Răspunsul: ENOT.
Astăzi am avut norocul să îl fotografiez. O vietate discretă, cu o privire curioasă, care pare să împrumute câte ceva de la raton, bursuc și câine, dar care rămâne una dintre prezențele mai greu de surprins ale Deltei. Enotul este activ mai ales spre seară și noaptea, așa că o întâlnire ca aceasta, în care ai timp să îl observi și să îl fotografiezi, este cu adevărat specială chiar și în Delta Dunării. Genul de moment care îți amintește că Delta ascunde povești dincolo de păsările spectaculoase, apusuri și stuf: viețuitoare tăcute și frumoase, pe care puțini au șansa să le vadă de aproape.
Mulțumesc WildTravel și domnului Mihaitza Baciu pentru organizarea acestei ieșiri și pentru ocazia de a trăi o experiență atât de frumoasă. Iar pentru cei care își amintesc integramele: astăzi am găsit răspunsul nu într-o căsuță, ci în fața obiectivului. Privind fotografiile, dacă nu i-ai fi știut numele, l-ai fi confundat cu un raton?” SURSA
N.R.: „Câinele enot (Nyctereutes procyonoides) – Este un mamifer originar din Asia de Est (China, Japonia, Coreea, Siberia), dar a fost introdus în Europa în secolul al XX-lea pentru blană. În prezent, este clasificat ca specie invazivă în Uniunea Europeană. Aceasta implică faptul că această specie nu poate fi importată, crescută, transportată, comercializată sau eliberată intenționat în mediu în întreaga Uniune Europeană. În România: A fost semnalat pentru prima dată în 1951 (în zona Bucureşti) şi face parte din fauna locală, fiind întâlnit frecvent în zone umede precum Delta Dunării. Este singurul canid care hibernează pe timpul iernii şi are capacitatea de a se căţăra în copaci.
Are un corp îndesat (lungime de 60-90 cm, coada de 15-25 cm, greutate de până la 10 kg) şi o mască facială ce aminteşte de un raton, deşi este înrudit apropiaț cu vulpile. Este un animal omnivor, putându-se hrăni cu fructe şi plante de apă, deşi preferă o alimentație carnivoră, cuprinzând broaşte, insecte acvatice, şoareci, bizami, păsări şi ouăle acestora etc. Este un animal de amurg şi noapte, aparițiile diurne fiind întâmplătoare. Blana are o culoare între gălbui-roşcat şi cafeniu-închis, cu spicul perilor de culoare neagră. Pe spate, pe obraji și picioare domină nuanțe mai închise, iar ventral cele deschise (brun- gălbui).Enotul are un fel de „favoriţi”, aflați la baza gâtului, care îl fac uşor de recunoscut. Trăieşte în special în apropierea apelor, rar în zone cu umiditate mai scăzută. Nu este foarte legat de un anumit loc, deşi îşi petrece mult timp în vizuină. În unele cazuri luptă cu vulpea pentru a prelua vizuina acesteia.
Împerecherea are loc în februarie-martie. Masculul şi femela formează o familie pe perioada împerecherii şi creşterii puilor. Gestația durează cca. 62 zile după care cei 6-8 pui lipsiţi de vedere sunt îngrijiți în vizuină timp de 4-5 săptămâni. După 3-4 luni cățelandrii devin independenţi şi părăsesc vizuina pentru ca, toamna, să se mute în zone potrivite pentru hrănire, străbătând la nevoie mari distanțe.
Prin silueta sa, aspectul său facial şi perii săi lungi, câinele enot se aseamănă cu ratonul, numai că are o coadă mai scurtă şi de o singură culoare spre deosebire de raton a cărui coadă este mai lungă şi având o colorație în formă de inele. În traducerile sau dicționarele întocmite în pripă confuzia dintre cele două specii este foarte frecventă.
Câinele enot, de asemenea este unicul reprezentant al familiei canidelor care hibernează. În timpul toamnei, greutatea enotului creşte considerabil pentru ca acesta să-şi constituie rezervele de hibernare. Cu toate acestea, hibernarea nu este sistematică, deoarece depinde de temperatura ambiantă. În cazul în care aceasta nu coboară sub -5 °C, enotul poate să rămână activ sau în stare de repaus doar pentru câteva zile. Cu obiceiuri mai degrabă nocturne, enoții sunt animale destul de solitare la care nu se observă o structură socială prea dezvoltată, comună celorlalte canide, cu toate că anumite exemplare se bucură totuşi de prezenţa altor enoți pe lângă ei.
Originar din Extremul Orient, până la începutul secolului XX aria sa de răspândire se limita la Asia de Est şi acoperea regiunea Amur-Ussuri, Rusia, Coreea, estul Chinei, Japonia şi nordul Indochinei. Între 1928 şi 1955, peste 9000 de specimene au fost eliberate în natură în partea europeană a fostei Uniuni Sovietice cu scopul de a spori producția de blănuri. Blana acestui animal era foarte apreciată şi folosită în special pentru producția hainelor milităreşti pentru Armata Sovietică. Prima introducere a avut loc în 1928 în Ucraina, urmată de alte introduceri experimentale în mediul natural din regiunile Europei şi unele regiuni din Asia ale fostei URSS, din Karelia în Moldova trecând prin țările baltice, Belarus şi Ucraina, precum şi în sectoarele din Federaţia Rusă, Caucaz, Kazahstan şi insula Sahalin din Orientul Îndepărtat. În anii 1940 – 1950, creşterea enoţilor este mai intensă în URSS, în special din cauza necesităţilor importante ale Armatei Roşii în această perioadă. Unele animale au reușit să scape de la aceste crescătorii, sporind astfel populația sălbatică. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, blana nemaifiind atât de importantă, mai multe ferme au fost închise şi animalele au fost eliberate în natură.
Specia a cunoscut mai apoi o expansiune rapidă în nordul, centrul şi vestul Europei. Primele exemplare observate în tările învecinate au fost în Finlanda, în mijlocul anilor 1930. Enotul a colonizat mai apoi Europa de Vest. Între 1935 şi 1984, enoții colonizează 1.4 milioane de kilometri părație teritoriu. Specia este considerată frecventă în regiunile din sudul Finlandei, Estonia, Letonia, Lituania, Belorusia, Ucraina, Moldova, Rusia, în nordul şi estul Poloniei şi în estul României. Expansiunea sa a încetinit în anii ’70, datorită lipsei habitatelor adecvate şi datorită, de asemenea, unei rate ridicate de mortalitate (vânătoare, captură și accidente de automobil). Cu toate acestea, în anii ’90, s-a înregistrat o expansiune reînnoită în Germania, evidențiată printr-o creştere semnificativă a numărului de exemplare omorâte de vânători.”
MUZEUL RELAȚIILOR EȘUATE, ZAGREB: Mărturie a complexităţii iubirii umane – dragostea, suferința şi vindecarea unite prin artă
INSIDER: „Cea mai ciudată atracție turistică! – Muzeul Relațiilor Eșuate din Croația – un loc unic unde oamenii din întreaga lume donează obiecte care reprezintă fostele lor relații, fiecare cu o poveste personală atașată. În inima orașului Zagreb, capitala Croației, se află un muzeu absolut inedit, diferit de orice altceva în lume – Muzeul Relațiilor Eșuate (Museum of Broken Relationships). Acesta nu este un muzeu obișnuit cu opere de artă sau artefacte istorice, ci un spațiu emoțional, profund și cathartic, unde sunt expuse obiecte ce simbolizează iubiri destrămate, pasiuni pierdute și amintiri sfâșietoare ale relațiilor încheiate
Povestea muzeului începe în 2006, când doi artiști croați, Olinka Vištica și Dražen Grubišić, s-au despărțit după o relație de mai mulți ani. În loc să își arunce obiectele care le aminteau de relația lor, au avut o idee inovatoare: să creeze un muzeu unde oamenii din întreaga lume să poată dona astfel de obiecte, fiecare având o poveste personală atașată. Ce a început ca un proiect experimental a devenit rapid un fenomen internațional, atrăgând mii de donații din toate colțurile lumii. În 2010, muzeul a primit Premiul Kenneth Hudson pentru inovație muzeală, fiind recunoscut drept unul dintre cele mai originale și emoționante muzee din Europa.
Ce face acest muzeu atât de special este faptul că fiecare exponat vine cu o poveste reală, încărcată de emoție. Vizitatorii nu doar privesc obiectele, ci se confruntă cu sentimente crude și autentice – dragoste, trădare, durere, speranță și acceptare.
Obiectele expuse variază de la banale la bizare, dar fiecare ascunde o poveste profundă: ✔️ O rochie de mireasă care nu a fost niciodată purtată – donată de o femeie care a fost părăsită chiar înainte de nuntă. ✔️ Un topor – folosit simbolic de o persoană pentru a distruge mobila fostului partener, după o despărțire dramatică. ✔️ O sticlă de parfum aproape goală – păstrată de un bărbat care spunea că mirosul i-a adus aminte de iubita lui chiar și după mulți ani. ✔️ Un ursuleț de pluș ars pe jumătate – aparținând unei femei care a vrut să „purifice” simbolic relația toxică din care a scăpat. ✔️ Un bilețel scris de mână – ultimul mesaj al unui iubit care a dispărut din viața donatorului fără explicații.
Unele povești sunt dramatice, altele amuzante, iar altele sfâșietoare: 📜 Unele donații vin din relații tinere, de câteva luni, în timp ce altele sunt amintiri ale unor căsnicii destrămate după zeci de ani de viață împreună. 📜 Există și povești care implică trădări, infidelități, iluzii spulberate sau chiar despărțiri din cauza distanței sau a circumstanțelor tragice. 📜 În unele cazuri, foștii parteneri au donat obiecte împreună, ca un mod de a încheia un capitol din viața lor într-un mod simbolic și matur.
Muzeul Relațiilor Eșuate nu este doar un loc unde vizitatorii pot vedea obiecte legate de despărțiri, ci și un spațiu terapeutic, unde mulți oameni se regăsesc în poveștile expuse. Cei care trec printr-o despărțire găsesc consolare aici, realizând că nu sunt singuri în suferința lor. Unii vizitatori râd, alții plâng, iar alții pur și simplu reflectează asupra propriilor relații. Muzeul este frecvent vizitat de psihologi și terapeuți, care îl consideră un exemplu puternic de procesare a durerii emoționale prin artă. De-a lungul anilor, muzeul a devenit atât de popular încât a organizat expoziții itinerante în întreaga lume, din Los Angeles și Tokyo până la Berlin și Singapore.
📦 Cum poți dona un obiect în muzeu? Dacă ai un obiect care îți amintește de o relație trecută și vrei să-l transformi într-o parte din această colecție globală, muzeul acceptă donații. Pe site-ul oficial, oricine poate trimite un pachet cu un obiect simbolic și o descriere emoționantă a poveștii sale.
📦 Unele obiecte sunt acceptate și incluse în colecția permanentă, în timp ce altele sunt expuse în expozițiile temporare din întreaga lume.
Concluzie: Un muzeu care celebrează iubirea pierdută și puterea de a merge mai departe. Muzeul Relațiilor Eșuate din Zagreb este mai mult decât o colecție de obiecte ale iubirii pierdute – este o oglindă a emoțiilor umane, un loc unde dragostea, suferința și vindecarea se împletesc într-un mod artistic și profund. Pentru unii, este un loc al durerii. Pentru alții, este un loc al eliberării. Dar pentru toți, Muzeul Relațiilor Eșuate este o mărturie impresionantă a complexității iubirii umane.” SURSA
N.R.: „Muzeul Relațiilor Destrămate, care are două sedii permanente, în Zagreb (Croația) și Los Angeles (SUA), și o serie de expoziții itinerante în peste 40 țări (Norvegia, Japonia, Germania, Danemarca, Turcia, Finlanda, Elveţia, Belgia, Olanda, Mexic, Franţa, Argentina, Anglia, Singapore, Serbia, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Bosnia şi Hertegovina şi mai multe state americane), în cadrul cărora oamenii sunt invitaţi să doneze lucruri care le amintesc de foștii iubiți – s-au adunat, astfel, de la inele de logodnă până la cărţi şi jucării.
📍Adresa: Ćirilometodska ul. 2, 10000, Zagreb, Croaţia. Program: zilnic 9-21.
.
MOAȘTELE SFINTEI PARASCHEVA: Au călătorit aproape o mie de ani prin patru țări – Turcia (Epivata, Constantinopol), Bulgaria (Târnovo, Vidin), Serbia (Belgrad) şi România – din 1641 este la Iaşi!
INSIDER: „Prin câte țări au trecut moaștele Sfintei Parascheva înainte să ajungă la Iași. Înainte să ajungă la Iași, moaștele Sfintei Parascheva au străbătut Balcanii timp de mai bine de șase secole. Au trecut prin orașe care astăzi se află în Turcia, Bulgaria și Serbia, au fost mutate în vreme de război și după cucerirea unor mari capitale, iar în 1641 au ajuns, în cele din urmă, în Moldova.
Povestea începe în Epivata, localitatea în care s-a născut și a murit Sfânta Parascheva, aflată în Tracia și cunoscută astăzi sub numele de Selimpașa, pe teritoriul Turciei. Moaștele sale au rămas acolo aproape două secole.
Prima mare mutare a avut loc în anul 1235, când au fost duse la Târnovo, capitala de atunci a celui de-al Doilea Țarat Bulgar. Acolo au rămas mai bine de 150 de ani. În 1393, Târnovo a fost cucerit de otomani, iar moaștele au fost mutate din nou. Au ajuns mai întâi la Vidin, tot în Bulgaria de astăzi, iar după numai trei ani au fost duse la Belgrad. În actuala capitală a Serbiei au rămas până în 1521. Atunci, Belgradul a fost cucerit de armata sultanului Suleiman Magnificul, iar racla a pornit din nou la drum. Destinația a fost Constantinopolul. Moaștele au rămas acolo aproximativ 120 de ani, fiind păstrate în mai multe biserici ale orașului.
Legătura cu Iașul apare în timpul domniei lui Vasile Lupu. Domnitorul Moldovei oferise un sprijin financiar important Patriarhiei Ecumenice, aflată atunci într-o situație dificilă. Potrivit relatărilor bisericești, moaștele Sfintei Parascheva au fost oferite Moldovei în semn de recunoștință pentru ajutor.
În 1641 a început ultima mare călătorie. Racla a plecat de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, însoțită de trei mitropoliți greci. A ajuns mai întâi la Galați, iar de acolo a continuat drumul spre Iași. Pe 13 iunie 1641, moaștele Sfintei Parascheva au intrat în oraș. Vasile Lupu le-a așezat la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, una dintre marile sale ctitorii. Acolo aveau să rămână mai bine de două secole. În 1888, moaștele au fost mutate la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află și astăzi.
Privită pe harta actuală, călătoria lor a trecut prin patru țări: Turcia, Bulgaria, Serbia și România. Epivata. Târnovo. Vidin. Belgrad. Constantinopol. Iași. Un drum început în urmă cu aproape o mie de ani și care, din 1641, nu și-a mai schimbat destinația finală: Iașul.” SURSA
INSIDER 2: „(…) Câteva fotografii de la procesiunea cu moaștele Sfintei Parascheva din anul 1944.
Sfânta Parascheva a fost mutată de teama apropierii frontului bolşevic, în primăvară lui 1944. Iniţial s-a dorit să fie instalată la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, la poalele Muntelui Cozia, unde se aflau spre adăpostire şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Din motive de strategie probabil, până la urmă racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei a fost pusă la adăpost la Mănăstirea Samurcăşeşti – Ciorogârla, unde a stat de la 10 aprilie la 27 octombrie 1944.
Probabil după ce ierarhii vremii au tatonat situaţia politico-militară a momentului, s-a decis ca Sfânta să fie aşezată la Catedrala Patriarhală, lângă Sfântul Dimitrie. Adusă cu un autobuz special până la intrarea în Bucureşti, a fost pusă pe un afet de tun îmbrăcat în tricolor.
Sfânta a fost însoţită pe drumul spre Catedrală de o escortă militară şi un alai impresionant de preoţi, călugări şi credincioşi, în ciuda vremii ploioase.
La 13 noiembrie 1944, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au plecat spre Iaşi, unde au ajuns la 26 noiembrie, după ce racla a poposit spre închinare şi pe la mănăstirile Văratec, Agapia şi Neamţ. În localităţile pe unde a trecut convoiul, ţaranii au ieşit cu flori pentru a o întâmpina pe Sfânta ocrotitoare a Moldovei.
„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Fie ca Sfânta să se milostivească de noi nevolnicii şi să ne asculte şi nouă rugăciunile la ceasul sărbătoarei celei mari de la Iaşi, mai ales în aceste momente de grea încercare pentru poporul român, spre slava lui Dumnezeu! Amin”.” SURSA
N.R.: „În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvânta- re și însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu- noscută în popor cu numele,,Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova,„Vinerea Mare”.
ARHIVĂ: SFÂNTA PARASCHEVA: “Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului” ∆∆∆∆∆ IAȘI ORTODOX: Tatăl Nostru pe 35.000 de voci în pelerinajul de Sfânta Parascheva ∆∆∆∆∆ LECȚIA DE SMERENIE: „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmi 23:4)
ARHIVELE NAȚIONALE, NADIA COMĂNECI: „Drumul către perfecţiune” – 50 de ani de la obținerea primei note istorice de 10 la Olimpiada de la Montreal
INSIDER: „Expoziţie aniversară temporaremă organizată de Arhivele Naționale până pe 12 noiembrie 2026. Expoziția reunește documente inedite, fotografii rare şi obiecte de patrimoniu (inclusiv medalii şi „Cupa Europei” primită în 1979) care reflectă cariera legendarei gimnaste.
Proiectul expozițional intitulat „Nadia Comăneci – Drumul către perfecţiune” este deschis publicului în a doua jumătate a anului 2026 pentru a marca jubileul a 50 de ani de la obținerea primei note istorice de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal. Program: De luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00 (ultima intrare la 15:30). Accesul publicului este gratuit.”
📍Locație: Holul central al Arhivelor Naționale ale României (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, Bucureşti).”
N.R.: „Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, la vârsta de 14 ani. Prima notă de 10: Obținută la paralele asimetrice, tabela de afişaj arătând „1.00” deoarece nu era programată pentru patru cifre (nota maximă luată în calcul fiind, în mod normal, 10.00).
Bilanţ la Montreal 1976: A primit în total 7 note de 10. Medalii cucerite: 3 medalii de aur: individual compus, bârnă, paralele asimetrice, 1 medalie de argint: pe echipe, 1 medalie de bronz: la sol.”
ARHIVĂ: ARHIVELE NAȚIONALE: Clădirea restaurată prin fonduri europene poate fi vizitată gratuit, acum şi în weekend! ∆∆∆∆∆ NADIA COMĂNECI – MURAL ONEȘTI: Aniversare Mondială – 50 de ani de la primul 10 din Istoria Gimnasticii! ∆∆∆∆∆ TAROM: Nadia Comăneci, din nou la bordul aeronavei „Nadia Comăneci”, fostă Sarmizegetusa, fostă Boeing 737
.
CALEA VICTORIEI PIETONALĂ/ SPĂLĂTORIE DE PĂCATE: Ultimul weekend al Străzilor Deschise în București!
INSIDER 1: „Calea Victoriei, rezervată pietonilor, la ultima ediție din 2026 a evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti”. Pietonii sunt invitați să își spele păcatele, într-o cabină de duș fără apă… pentru că așa sunt antrenați bucureștenii – volens nolens, cei mai cei ecologiști. Apoi îți este oferit cadou un săpun tricolor, extra-mega natural & vitaminizant cu unturi și uleiuri exotice și parcă ești putin invidios când îi compari ingredientele cu E-urile gustării din dotare...
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” este un proiect organizat de Primăria Municipiului Bucureşti (prin ARCUB şi Proedus) care transformă temporar artere importante din Capitală în zone pietonale. Ediția 2026: S-a desfăşurat pe parcursul a 25 de weekenduri, în perioada 25 aprilie – 11 octombrie 2026 (ajungând la cea de-a 6-a ediţie), încheindu-se simultan cu festivalul de lumini Spotlight.
INSIDER 2: „Spotlight 2026 – Bucureștiul, un spectacol de lumină și culoare✨️✨️✨️ În acest weekend, Bucureștiul se transformă într-o galerie de artă în aer liber, unde lumina, tehnologia și arhitectura se întâlnesc într-un spectacol vizual aparte. Ajuns la cea de-a zecea ediție, Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii se desfășoară în perioada 9–11 octombrie 2026, sub tema „PLAYGROUND”, invitând publicul să descopere orașul dintr-o perspectivă diferită. Calea Victoriei devine punctul central al unui traseu artistic în care fațadele clădirilor prind viață prin proiecții spectaculoase de video mapping, instalații interactive și jocuri de lumini.
Ediția din acest an reunește 19 proiecte artistice, realizate de 16 artiști din șapte țări, transformând spațiile urbane în adevărate scene ale creativității. De la arhitectura istorică, pusă în valoare prin lumină, până la instalațiile contemporane care îmbină arta cu tehnologia, Spotlight ne oferă ocazia să privim Bucureștiul altfel și să redescoperim frumusețea locurilor pe lângă care trecem zi de zi.
Organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, festivalul a devenit un eveniment reprezentativ al Capitalei, aducând arta mai aproape de oameni și transformând orașul într-un spectacol care merită descoperit după lăsarea serii.
Spotlight 2026 – trei seri în care Bucureștiul se lasă descoperit prin lumină, culoare și imaginație. 📍 Calea Victoriei și alte spații din București.” SURSA
OPHELIA LUI SHAKESPEARE: Îşi dă ultima suflare într-un bazin de apă la ARCUB – instalaţie luminoasă de tip hologramă la Festivalul Spotlight, ediția a X-a
INSIDER: „Ophelia este o instalație luminoasă plină de emoţie, în care soții McGuire au recreat celebrul personaj al lui Shakespeare sub forma unei holograme, într-o ipostază elegantă, în timp ce își dă ultimele suflări într- un bazin de apă liniştită.
Instalaţia face referire la celebrul tablou al lui Millais ce o înfățişează pe Ofelia înecându-se, recreând scena aflată la confluența dintre literatura clasică, arta prerafaelită și tehnologia modernă. Dincolo de suprafață, instalația aprofundează teme provocatoare precum suicidul feminin, inocența și frumusețea, invitând vizitatorii să contemple noțiunile de feminitate, sănătate mintală și presiunile societății, atât din epoca lui Shakespeare, cât și de astăzi.
Davy & Kristin McGuire, directori ai Studio McGuire și asociați ai Ridley Scott Creative Group, sunt artiști de renume internațional, ale căror lucrări acoperă instalațiile imersive, proiecțiile, sculptura și storytelling- ul. Creațiile lor dau naștere unor lumi onirice și mitologice în care frumusețea și uimirea sunt întrerupte discret de teme ale mortalității, melancoliei şi abandonului.
N.R.: „Ophelia este o instalație luminoasă de tip hologramă prezentată în cadrul ediției a X-a a festivalului Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii (ediţia ,Playground”, 9-11 octombrie 2026). Artişti: Davy & Kristin McGuire (Studio McGuire, Marea Britanie)
Concept: Lucrarea recrează personajul Ofelia din piesa lui Shakespeare sub forma unei holograme elegante care pare că plutește sau îşi dă ultimele suflări într-un bazin de apă liniştită.
Inspiraţie: Face trimitere directă la celebra pictură prerafaelită „Ophelia” (1851-1852) realizată de pictorul britanic John Everett Millais.
📍Locaţie: ARCUB – Hanul Gabroveni, Strada Lipscani nr. 84-90, București sector 3. Program de vizitare: 9 octombrie: 21:00 – 23:00; 10-11 octombrie: 19:00 – 23:00. Accesul este gratuit.
ARHIVĂ: SPOTLIGHT 2025: Balenă zburătoare prin Piața Revoluției, tarantule luminoase pe soclul statuii Regelui Carol I, foc de tabără în fața Ateneului Român ∆∆∆∆∆ MÂNCA-LE-AȘ, SPOTLIGHT 2024: Ouăle prăjite uriașe de la Novotel le-a lăsat gura-apă privitorilor ∆∆∆∆∆ PIAȚA REVOLUȚIEI, SPOTLIGHT 2024: „Silent Prayer” în Memorialul Renașterii, raze luminoase unesc Cerul și Pământul! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT 2023: De Ziua Pământului o lume întreagă stinge lumina, Bucureștiul (i)luminat aprinde mai multe! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT 2022: Statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prinde viaţă printr-un spectacol de lumină şi culoare ∆∆∆∆∆ FESTIVALUL LUMINII: „S-a cam dus magia Spotlight de la primele ediții…”. Cui să fim recunoscători? ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT: Artiști din 9 țări, 21 de instalaţii de artă, pe o scenă de 7.000 de metri pătraţi! ∆∆∆∆∆ SPOTLIGHT: Calea Victoriei, inundată de lumină. Centrul Capitalei devine o expoziţie în aer liber! ∆∆∆∆∆ FESTIVALUL LUMINII: „La ora 23.00, trei maşini de poliţie anunţau prin megafoane că se stinge lumina!”
AEROPORTUL OTOPENI MODERNIZAT: „Gresia zici că e donată din ce le-a mai rămas oamenilor pe acasă – plăci mai mari sau mai mici, negre, bleumarin, roşii şi verzi.”
INSIDER: „S-a modernizat aeroportul Otopeni și s-a reușit ca pardoselile să arate fix ca-n școlile modernizate de domnul Vanghelie în anii 2000. Nu știu cine s-o fi ocupat de “concept”, dar mă gândeam că e bine să ne mai ia AI joburile câteodată. De fapt în unele situații ar fi chiar recomandat.” SURSA
INSIDER 2: „Mie imi „place” gresia de zici că e donată din ce le-a mai rămas oamenilor pe acasă: plăci mai mari sau mai mici, negre, bleumarin, roșii și verzi. Cu toată renovarea, dar toaletele tot rău arată. 🤐’
ARHIVĂ: AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop! ∆∆∆∆∆ AEROPORTUL OTOPENI: Capela Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul aviaţiei, singura capelă într-un aeroport din S-E Europei ∆∆∆∆∆ PARCARE AEROPORT OTOPENI: „26 milioane pentru 6 zile. Și cu banii luați și cu bariera trasă!” ∆∆∆∆∆ CULMEA INGINERIEI APLICATE: Calea ferată cu un singur sens București – Otopeni ∆∆∆∆∆ TAROM: Nadia Comăneci, din nou la bordul aeronavei „Nadia Comăneci”, fostă Sarmizegetusa, fostă Boeing 737
LILITH ÎN PRAGA: Sculptura cu o înălţime de 24 de metri şi 35 de tone ține în braţe o clădire și la miezul nopții își roteşte capul cu 180 de grade – simbol al egalităţii și independenţei feminine!
INSIDER: „În Praga, există o „femeie” înaltă de 24 de metri care „susține” o clădire. Este vorba despre *Lilith*, o sculptură monumentală realizată de David Černý, amplasată în 2022 lângă complexul rezidențial Fragment, în cartierul Karlín.” SURSA
N.R.: Sculptura „Lilith” a fost realizată de artistul ceh David Černý și este amplasată pe clădirea rezidențială Fragment din cartierul Karlin, Praga. Are o înălțime de 24 de metri și cântăreşte 35 de tone. Este confecţionată din oțel inoxidabil crom-nichel, cu un finisaj tip oglindă.
Mecanism: Capul statuii se roteşte la 180 de grade în fiecare noapte, la miezul nopții. Elemente conexe: Alături de figură, ansamblul include o mână uriașă ieşită dintr-un puț şi un picior/braț care par că susțin structura clădirii.
Simbolism: Numele provine din mitologie (Lilith, simbol al independenţei şi rebeliunii feminine), iar structurile gigantice care sprijină imobilul sugerează ideea de comunitate şi sprijin reciproc. Potrivit autorului, lucrarea reprezintă un simbol al egalității şi independenţei feminine. A fost dezvăluită publicului în octombrie 2022.”
ARHIVĂ: FREUD STATUIE, PRAGA: „Omul suspendat” între frica de moarte, lupte interioare & crize de identitate. Turiștii „salvatori” sună la 112! ∆∆∆∆∆ PRAGA: Artişti cu sânge rece la Muzeul AMoYA ∆∆∆∆∆ PRAGA: Cu Segway, după Arabela şi Pane Rumburak ∆∆∆∆∆ DOLNI MORAVA, CEHIA: Sky Bridge, cel mai lung pod pietonal suspendat din lume are o lungime de 721 m și 1.2 m lățime ∆∆∆∆∆∆ MUZEUL MOLDAVITULUI CEHIA: Cum îi stă bine unui moldovean? Cu un moldavit în casă!
MONUMENTUL PROSTIEI, BRĂILA: Prevăzut cu roți, fără început sau sfârşit – mobil, adaptabil, pregătit să țină pasul cu realitatea – unic în lume!
INSIDER: „Monumentul prostiei …..infinite! Ieri la Brăila, caricaturistul Costel Pătrășcan a dezvelit „Monumentul Prostiei”, oferindu-ne, încă de la prima privire, semnul infinitului. De aici pornesc toate conotațiile acestui simbol: unii au spus că prostia este infinită, în timp ce alții au remarcat că ea se desfășoară într-un circuit închis, revenind mereu la punctul de plecare — exact așa cum sugerează forma monumentului.
Un detaliu esențial este faptul că monumentul are roți. Asta înseamnă că nu este condamnat să rămână într-un singur loc și că poate pleca oricând la drum, pentru a fi admirat și în alte orașe, instituții sau împrejurări în care prostia își face simțită prezența. Practic, monumentul este mobil, adaptabil și pregătit să țină pasul cu realitatea.
Pătrășcan a mai subliniat că a făcut câteva cercetări și că, până în acest moment, nicăieri în lume nu mai există un asemenea monument. Prin urmare, avem de-a face cu o premieră: o operă de artă cu valoare simbolică, umoristică și, de ce nu, profund documentară. Pentru că, dacă prostia este într-adevăr infinită, atunci și monumentul ei trebuie să fie pe măsură: fără început, fără sfârșit și mereu gata să pornească la drum.” SURSA
N.R.: „Simbolul central: Monumentul redă în partea superioară semnul infinitului (∞), vopsit în negru şi aşezat pe un fundal galben. Autorul a explicat că această alegere surprinde însăşi esența conceptului: „Prostia este un fenomen social important (…) iar acest semn reprezintă esenţa ei, adică infinitatea”. Lucrarea a fost dezvelită în cadrul unui festival de satiră şi umor, fiind concepută ca o formă de manifest artistic şi critică socială. Pe soclu este aplicată o plăcuţă neagră cu litere aurii pe care scrie textul bilingv: „MONUMENTUL PROSTIEI / The Monument of Stupidity”.
📍Adresa: Muzeul Umorului Brãila Palatul Culturii Bråilene – LYRA Cojocari 21, Brăila
„RUMANÍA INSPIRA”, SEVILLA: Tramvai colantat cu imagini din România – Sarmizegetusa, Delta Dunării, Maramureșul, Bucovina, Transilvania, Peleșul și Transfăgărășanul – teasing pentru Târgul Internațional de Turism Barcelona
INSIDER: „Începând cu 5 octombrie și până la 1 noiembrie 2026, un tramvai colantat integral cu imagini din România circulă pe traseul Metrocentro, una dintre cele mai importante rute din centrul orașului spaniol. Campania se numește „Rumanía inspira” și este destinată promovării României ca destinație turistică pe piața din Spania. Pe tramvai au fost alese opt locuri și obiective reprezentative pentru România: Sarmizegetusa Regia, Masa Tăcerii a lui Constantin Brâncuși, porțile tradiționale din Bucovina, satul Biertan, Delta Dunării, Creasta Cocoșului din Maramureș, Castelul Peleș și Transfăgărășanul. Imaginile sunt însoțite de logo-ul național de turism și de un cod QR prin care cei interesați pot accesa o broșură despre România, disponibilă în limba spaniolă. Traseul tramvaiului trece prin unele dintre cele mai circulate zone ale Sevillei, printre care Plaza Nueva, Avenida de la Constitución, Puerta de Jerez și bulevardul San Fernando. Pe parcurs, tramvaiul ajunge în apropierea unor obiective turistice importante precum Catedrala din Sevilla, Arhivele Indiilor și Palatul Alcázar.
Potrivit Ministerului Economiei, campania este estimată să genereze aproximativ 71,7 milioane de expuneri publicitare în rândul persoanelor de peste 16 ani, pe durata celor patru săptămâni. Spania este în prezent pe locul al optulea între țările din care provin turiștii străini care vizitează România și este considerată o piață prioritară pentru promovarea turismului românesc.
Nu este prima dată când România folosește spațiul public din Sevilla pentru a se promova. În 2022, o campanie desfășurată în oraș a inclus 12 panouri stradale și cinci panouri digitale cu imagini și materiale video despre destinații turistice din România. Campania din această toamnă continuă ulterior cu participarea României la târgul internațional de turism IBTM Barcelona. Ministerul Economiei anunță că va participa cu un stand național, alături de 20 de operatori economici și alte opt organizații și structuri din domeniul turismului. Pentru câteva săptămâni, România este astfel prezentată zilnic în mijlocul unuia dintre cele mai vizitate orașe din Spania, iar imaginile de pe tramvai duc Sarmizegetusa, Delta Dunării, Maramureșul, Bucovina, Transilvania, Peleșul și Transfăgărășanul direct în centrul Sevillei.” SURSA
ARHIVĂ: LONDRA: Reclamă la Târgul de Crăciun de la Craiova pe autobuzele londoneze ∆∆∆∆∆ TÂRGUL DE TURISM, NEW YORK: România s-a „promovat” cu o perdea neagră și câteva poze A4 cu atracții turistice mioritice
CASTELUL MORITZBURG, GERMANIA: Știați că puteți proba adevăratul pantof al Cenușăresei?
INSIDER: „Știai că poți să probezi chiar adevăratul pantof al Cenușăresei?” SURSA
N.R.: „Acest monument reprezintă pantoful auriu al Cenuşăresei (Aschenbrödels Schuh / Popelčin střeviček) şi este amplasat pe treptele Castelului Moritzburg din Germania. Celebra replică din bronz a pantofului Cenuşăresei, amplasată pe scările Castelului Moritzburg (Schloss Moritzburg) din Saxonia, Germania. Acesta reamintește filmul coproducție ceho-german din 1973, „Trei alune pentru Cenușăreasa” (Drei Haselnüsse für Aschenbrödell Tři oříšky pro Popelku), ale cărui scene exterioare emblematice au fost filmate chiar în această locație. Pe plăcuța pantofului se poate citi numele personajului în germană şi cehă: Aschenbrödels Schuh / Popelčin střevíček. O mică „,capcană”: Pantoful a fost turnat exact după dimensiunile actriței principale din film (Libuše Šafránková), fiind extrem de lung şi îngust, ceea ce face ca majoritatea adulţilor să nu îşi poată introduce piciorul în el.
Castelul Moritzburg – Castelul se află în landul Saxonia, la aproximativ 13 kilometri nord- vest de oraşul Dresda. Este un castel pe apă de o frumusețe rară, fiind complet înconjurat de un lac artificial și aşezat pe o insulă simetrică. A fost construit inițial între 1542 şi 1546 ca un pavilion de vânătoare în stil renascentist pentru ducele Moritz de Saxonia. În secolul al XVIII-lea, principele elector August cel Puternic l-a transformat radical într-un spectaculos palat baroc, formă pe care o păstrează şi astăzi. Castelul are patru turnuri rotunde masive orientate spre lac. În interior, este faimos pentru colecțiile sale impresionante de trofee de vânătoare (inclusiv coarne gigantice de cerb dispărut) şi pentru „Camera Feather” (o încăpere decorată în întregime cu tapiserii din milioane de pene de păsări exotice).
Tradiția de iarnă: În fiecare an, în perioada sezonului rece (noiembrie – februarie), castelul găzduiește o expoziție specială dedicată filmului Cenuşăreasa. Vizitatorii pot vedea costumele originale din film, decoruri recreate și pot experimenta atmosfera magică a basmului chiar la locul filmărilor.”
FLACKING: O formă de artă stradală care constă în repararea gropilor, a crăpăturilor şi a zonelor deteriorate de pe trotuare sau drumuri, folosind mozaicuri colorate din ceramică sau faianță
INSIDER: „Artistul francez Ememem, cunoscut și sub numele de „chirurgul de pavaj”, umple găurile de pe trotuar cu mozaicuri frumoase în timp ce oamenii dorm. Numele „Ememem” se referă la sunetul mopedului lor, pe care îl călăresc atunci când merg să creeze un mozaic. Ei lucrează noaptea pentru a rămâne anonimi, iar identitatea lor este necunoscută; munca lor se găsește în general în zorii zilei. Ei au refuzat cererile de interviuri în persoană sau radio și au refuzat să își precizeze vârsta sau sexul.” SURSA
N.R.: „Flacking-ul este o formă de artă urbană stradală (street art) care constă în repararea gropilor, crăpăturilor şi porţiunilor deteriorate din trotuare sau drumuri folosind mozaicuri colorate din ceramică sau faianță. Termenul provine din limba franceză, de la cuvântul flaque (baltă), sugerând că aceste mozaicuri arată ca niște „,bălţi de culoare” în asfaltul gri. Conceptul a fost creat de artistul stradal anonim francez Ememem în anul 2016 în Lyon, fiind supranumit şi „chirurgul asfaltului”. Această tehnică funcționează ca un fel de Kintsugi urban (arta japoneză de a repara obiecte sparte evidențiind crăpăturile cu aur), transformând defectele infrastructurii în poezie vizuală.
Internațional: Conceptul s-a extins rapid din Lyon în mari oraşe europene precum Paris, Barcelona, dar și în restul lumii (Germania Spania, Chile Africa de Sud).
Există acest fenomen și în Bucureşti: Intervenții de acest tip au fost realizate în zone precum Parcul Titan (Insula Artelor), Calea Victoriei – una dintre cele mai cunoscute inserții de mozaic stradal din oraş repară un defect în trotuarul de pe această arteră celebră, Zona Calea Griviței şi intersecțiile adiacente: Spațiu frecventat de artiştii urbani unde se găsesc mai multe intervenţii subtile în asfalt. Cartierul Creativ (zona Amzei / Piaţa Lahovari / str. Arthur Verona): Zone recunoscute pentru concentrația mare de street art, unde artistul a lăsat amprente geometrice colorate în trotuare. Deoarece aceste elemente de artă stradală sunt adesea de mici dimensiuni și integrate direct la nivelul solului, ele necesită atenţie sporită din partea trecătorilor pentru a fi observate.
Artişti locali: Deşi Ememem nu a activat direct în România, comunitatea locală de street art a preluat inițiativa. Printre artiştii bucureșteni pasionați de mozaic stradal şi tehnici similare se numără E.L K.H.A.O, lucrările lor fiind documentate frecvent pe platformele comunităților urbane (precum UNU la UNU sau pagini dedicate culturii graffiti).
Fie vorba între noi, oltenii inventaseră deja această tehnică încă din 2015, în Craiova existând astfel de intervenții stradale.
Alternative inedite: O altă formă de înfrumusețare stradală complementară se găseşte în Piaţa Miniş, unde un artist local cunoscut drept „Nea Beni” a transformat trotuarele din faţa complexului comercial într-un imens şi vibrant ,covor” pictat manual.
ARHIVĂ: DEMNITATE, SECTOR 3: Homeless artist, fără un picior, nu cerșește, nu se plânge, stă la +40°C și la -10°C sub un pervaz și desenează mandale! ∆∆∆∆∆ VOX POPULI: Graffiti cu şablon, vocea celor nevăzuţi! ∆∆∆∆∆ STREET ART: „Un Banksy de București, apărut zilele astea” ∆∆∆∆∆ STOP (STAR) WARS: „Să facem din tun tractoare/ Din atom – lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare!” ∆∆∆∆∆ CRAIOVA: Perucă mozaicată pe chelia din Bănie!
NAASIT, GROENLANDA: Lenjeria tanga purtată de femeile inuite în urmă cu 130 de ani, expusă la Muzeul Naţional din Danemarca
INSIDER: Această tanga din blană de focă din secolul al XIX-lea dezvăluie geniul îmbrăcămintei inuite. Ascunsă în arhivele istoriei arctice se află o piesa vestimentară mică, dar extraordinară, care spune o poveste uriașă despre supravieţuire, îndemânare şi frumusețe. Purtată de inuiții din Groenlanda de Est în secolul al XIX-lea, această tanga din blană de focă este mult mai mult decât o simplă lenjerie intimă – este o capodoperă a designului funcțional născută într-unul dintre cele mai aspre medii de pe Pământ.
Imaginează-ți că ai coase împreună fâșii moi şi flexibile de blană de focă folosind aţă făcută nu din bumbac sau lână, ci din tendon de ren sau de balenă – fibre naturale puternice, care puteau rezista la temperaturi de îngheț și la mişcări constante. Aceste piese erau purtate sub pantaloni mai grei din piele de focă, creând un sistem cu două straturi care capta aerul izolator şi, în acelaşi timp, elimina activ umezeala de pe piele. În frigul brutal al Arcticii, unde transpirația putea însemna moartea, acest design ingenios îşi menținea purtătorul cald, uscat și în viață. El dezvăluie o înţelegere profundă, aproape ştiințifică, a materialelor şi a fiziologiei umane – cu mult înainte ca materialele sintetice moderne de performanţă să existe vreodată.
Un exemplar deosebit de frapant a fost colectat de căpitanul C. Ryder în 1892 din Ammassalik (cunoscut astăzi sub numele de Tasiilaq). Ceea ce face ca această piesă să iasă în evidenţă nu este doar caracterul ei practic, ci şi eleganţa neaşteptată. De-a lungul marginii inferioare, o franjură din piele de focă este împodobită cu mărgele de sticlă mici şi strălucitoare – obținute probabil prin comerţ cu exploratorii şi vânătorii europeni de balene. Aceste mårgele au transformat un obiect pur utilitar în ceva profund personal şi frumos. Ele vorbesc despre schimbul cultural, despre lumi îndepărtate care s-au intersectat pe țărmurile înghețate ale Groenlandei de Est şi despre simțul estetic fin al poporului inuit.
Dar există și mai mult sub suprafaţă. Această piesă mică ne oferă o fereastră rară către viața inuiților – o lume în care simțul artistic şi utilitatea nu au fost niciodată separate. Fiecare cusătură a fost o decizie. Fiecare mărgea a purtat o semnificație. Împreună, ele spun o poveste de supravieţuire, creativitate și conexiune, păstrând o legătură tangibilă cu un trecut în care îmbrăcămintea nu era doar esențială pentru viaţă, ci un mediu de exprimare culturală.
Ciudat, dar adevărat: Printre unele grupuri inuite, mărgelele şi penele nu erau doar o decorațiune. Ele serveau drept semnale subtile ale statutului social şi ale identității personale, comunicând în tăcere cine era cineva în cadrul comunității sale – fără a rosti un singur cuvânt.
Această tanga simplă din blană de focă ne reamintește că până şi cele mai mici și mai ignorate artefacte pot conţine cea mai profundă înțelepciune. Nu este doar o haină. Este o dovadă a rezilienței umane, a ingeniozității şi a nevoii atemporale de a crea lucruri frumoase.” SURSA
N.R.: „Obiectul din imagine este un naatsit, o piesă de lenjerie intimă tradițională de tip tanga confecționată din blană de focă, purtată de femeile inuite din Groenlandă în secolul al XIX-lea.
- Origine și Material: Confecționat manual din fâșii de blană de focă și adesea decorat cu mărgele, acest articol era realizat de femei pentru femei. Un exemplar cunoscut din 1892 a fost achiziționat în timpul unei expediții în estul Groenlandei și este păstrat la Muzeul Național al Danemarcei din Copenhaga. Pe lângă „naatsit”, în colecția muzeului poate fi găsit un scutec şi o pereche de ciorapi ambele făcute din piele de ren și blană.
- Utilizare în interior: În casele călduroase ale inuților, femeile purtau adesea doar această piesă de lenjerie, chiar și atunci când primeau oaspeți sau vizitau alte familii.
- Utilizare la exterior: Atunci când ieșeau afară în frigul extrem, ele purtau acest tanga din blană chiar pe sub pantalonii din piele de focă. Dacă temperatura de afară permitea acest lucru, „,naatsit” putea fi chiar singurul articol de îmbrăcăminte purtat de femei.
Abia după ce europenii au ajuns în estul Groenlandei, la finele secolului 19, localnicii au început să folosească și alte materiale în realizarea veșmintelor, în afară de pielea și blana animalelor.
LONDRA – „MASA SĂLBATICĂ A IUBIRII”: Sculptura-banchet a animalelor sălbatice are două scaune libere – o invitație pentru trecători să iubească, să respecte şi să apere natura şi fauna
INSIDER: „Londra” SURSA
N.R.: „„The Wild Table of Love” (Masa Sălbatică a lubirii) a fost creată de celebra echipă de artişti Gillie and Marc. Artiştii contemporani Gillie and Marc Schattner, cunoscuți pentru sculpturile lor publice care aduc în prim-plan conservarea animalelor şi iubirea. Lucrarea înfăţişează un banchet la care participă diverse animale sălbatice din întreaga lume (inclusiv specii pe cale de dispariție), alături de personajele iconice ale artiştilor, Rabbitwoman şi Dogman. Două scaune sunt lăsate libere la masă pentru ca trecătorii să se poată aşeza şi să interacționeze cu opera de artă, transmițând un mesaj despre dragoste, respect pentru natură şi conservarea faunei.
O astfel de expoziție temporară sau permanentă a sculpturilor lor a fost găzduită în zone publice circulate, cum ar fi în Londra (în apropiere de Paddington Station sau Paternoster Square), dar și în alte oraşe mari ale lumii, precum New York sau Sydney.
N.R. 2: „4 octombrie – Ziua Mondială a Animalelor este o zi internaţională de acţiune pentru drepturile animalelor şi bunăstarea lor, zi de sărbătoare a Sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al animalelor. Ziua Mondială a Animalelor a fost inițiată de către Heinrich Zimmermann care a organizat prima Zi Mondială a Animalelor pe 24 martie 1925 la Palatul Sporturilor din Berlin, Germania. Iniţial, el a avut loc numai în Germania, Austria, Elveția şi Cehoslovacia. În fiecare an, Zimmermann a lucrat neobosit pentru promovarea Zilei Mondiale a Animalelor. În cele din urmă, în mai 1931, la Congresul Internațional de Protecție a Animalelor de la Florența, Italia, propunerea lui de a face din 4 octombrie, Ziua Mondială a Animalelor, o sărbătoare universală, a fost unanim acceptată şi adoptată ca rezoluție. Uneori este citat, în mod incorect, că Ziua Mondială a Animalelor a început în 1931, la o convenţie a ecologiştilor din Florența, Italia, care a dorit să evidențieze situația speciilor pe cale de dispariție.”
ZIUA VINULUI, CHIȘINĂU: Invazie de europeni cu pahare la gât pentru degustări gratuite – „Disneylandul celor care iubesc ghiurghiuliul”!
INSIDER: „Nu știu cum a reușit Chișinăul să facă asta, dar e uimitor. A adus la un eveniment din centrul capitalei Republicii Moldova puhoi de turiști din toată Europa. Nu aș fi știut niciodată de amploarea evenimentului dacă nu-l vedeam chiar eu.
Să vă povestesc! Sunt la Chișinău pentru că am ținut aici un curs de jurnalism și de comunicare. Proiectul se numește emoționant „Formarea noii generații de jurnaliști de expresie românească în Republica Moldova”.
E organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și de Fundația “Myosotis”. Mulțumesc mult pentru invitație Irina Cebotari și VeaCeslav Cebotari.
De fiecare dată când ajung la Chișinău, îmi place să mă plimb prin orașul studenției mele. Nu a fost o excepție nici acum. În timpul plimbării nu mi-a venit să cred ochilor. Era pur și simplu o invazie de turiști europeni.
Ce fac acești oameni în Republica Moldova? Ce i-a adus în Chișinău? Am ajuns în celebra Piață a Marii Adunări Naționale(PMAN) și m-am lămurit. S-a dat sfoară pe tot continentul că în micuțul stat din Europa de Est, două zile pe an( pe 3 și pe 4 octombrie) se oferă vin de băut… gratuit. Și au un vin bun moldovenii ăștia, că de intri în beci, nu mai vrei să ieși. Aud asta frecvent. 🙂
Habar nu am cum s-a dus buhu în Europa, cum de au aflat turiștii despre așa ceva. Dar i-am văzut în PMAN. Am văzut mii de turiști europeni cu paharele la gât! Da, ați citit bine – cu paharele la gât. Când ajung aici, li se dă câte un pahar cu un șnur. Cu paharul atârnat de gât bântuie de la un stand la altul, adică de la o vinărie la alta. E o priveliște pe care nu știu cu ce să o compar. E cu un fel de Disneyland al celor care iubesc ghiurghiuliul. E un mic parc de distracții cu vin pentru turiștii europeni.
Se vorbește în Chișinău în aceste zile în toate limbile Europei. În italiană, germană, spaniolă, engleză… Numai că dacă trec pe la toate standurile, nici turiștii nu vor mai ști ce limbă vorbesc. Nu de alta, dar sunt peste 100 de producători participanți la eveniment. Cu toții sunt adunați sub brandul de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.
Ca să înțelegeți cât de mulți turiști sunt, nu găsești nicio cameră disponibilă în tot Chișinăul. Totul este plin pentru o săptămână înainte și o săptămână după. Mi s-a spus că și camerele de o mie de euro s-au dat. Nici nu știam că există cazare atât de scumpă în Chișinău. Nu se găsește cazare nici pe platformele de închiriere. Totul e pur și simplu plin și ocupat. Pe aceste platforme unii s-au trezit că li s-au și anulat cazările. Erau disperați. Prin urmare, dacă ai treabă la Chișinău săptămâna asta, mai bine să anulezi totul, nu vei găsi cazare ori vei găsi greu. Unii, prevăzători, au făcut rezervări încă din august.
Svetlana Matvievici, somelier și o bună cunoscătoare a vinurilor din Republica Moldova, călătorea printre standuri cu un pahar în mână. Mi-a spus o chestie interesantă. Anul trecut, după ce au turnat tulburelul gratuit, standurile din Piața Marii Adunări Naționale au și vândut excelent. În total, de vreo 2 milioane de euro. Un milion de euro pe zi. Ce vânzări or să fie anul acesta, nu știu… Dar știu că banii câștigați din vinul vândut se adaugă la banii pentru cazare, pentru restaurante, transport și așa mai departe. Turiștii care m-au călcat de vreo câteva ori pe picioare în PMAN și apoi s-au scuzat veseli, păreau genul care vin să cheltuie într-un oraș. E impresionant cum peste Prut această sărbătoare națională, Ziua Vinului, s-a transformat într-o atracție turistică europeană.
Update! Oamenii îmi spun că paharele erau la vreo 15 euro, iar 10 degustări sunt gratuite.
Deocamdată acestea sunt informațiile despre invazia de turiști europeni de la Chișinău, de Ziua Vinului. Părerile, ca de obicei, vă aparțin.” SURSA
ARHIVĂ MILEȘTII MICI, MOLDOVA: Cea mai mare colecție de vinuri din Europa – 1,5 milioane de sticle depozitate în 250 km de galerii ∆∆∆∆∆ MIHAI EMINESCU, MERLOT: Vin muzical din Republica Moldova. Fiecare strop, o strofă, la fundul sticlei „Luceafărul”! ∆∆∆∆∆ MAREA DEGUSTARE, BUCUREȘTI: Primului Champagne Salon din istoria României. Producătorii români aduc doar caviarul tradițional!
VÂRFUL TOACA, CEAHLĂU: 519 trepte pe scara care duce spre cer – cu drapelul, cățelul ori bicla
INSIDER: „Pe scară urcă toată lumea care vrea să ajungă la cea mai mare înălțime din masivul Ceahlău, și anume vârful Toaca. Unii cu cățelul, alții cu drapelul, fiecare cu ce are mai drag. De-a lungul timpului, mulți au urcat cu bicicleta pe masivul Ceahlău, dar nu și pe Toaca, sau mai bine zis pe scări. Iată doi voinici care și-au dus „iubita” la înălțime…
Știai că scara din oțel cu trepte din duraluminiu care urcă spre vârful Toaca din masivul Ceahlău a fost construită în 2018? Istoricul ei include două etape principale: prima scară, din lemn, a fost ridicată în anii ’70, însă, din cauza degradării, a fost înlocuită. Noua construcție metalică a fost dată în folosință în toamna anului 2018, având 500 de trepte și o lungime de aproximativ 300 de metri, fiind realizată dintr-o structură de oțel și trepte din duraluminiu. #Ceahlău #Toaca #Munte #România #Traseu #Drumeție ” SURSA
INSIDER 2: „Scările care urcă spre nori. Cele 519 de trepte de pe Vârful Toaca din masivul Ceahlău.” SURSA
N.R.: „Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din masivul Ceahlău este cel care urcă de la Cabana Fântânele spre Vârful Toaca (1904 m, al doilea că mărime din Ceahlău, dar mai căutat de turişti datorită formei sale piramidale). „Scara către Rai”, 523 de trepte, de la altitudinea de 1771 m la 1893 m, lucrare menită a înlesni accesul către acest loc magic.”
VORONEȚ DE LA VIENA: Noua biserică ridicată de comunitatea română de aici, ce poartă hramurile Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfântul Ştefan cel Mare
INSIDER: „Într-o Europă care își demolează sau transformă bisericile în baruri, românii ridică altare noi: „Voronețul de la Viena” este noua biserică ridicată de comunitatea românilor de aici ❤” SURSA
N.R.: „La 14 iunie 2017 comunitatea românească a achiziţionat terenul din apropierea parcului Prater. La 17 septembrie 2017 a avut loc punerea pietrei de temelie. Lucrările de construcție au început în noiembrie 2018. În această lună a fost finalizată pictura exterioară. Biserica cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Ștefan cel Mare.
Aspectul fațadei aminteşte de tradiția marilor biserici pictate din Moldova, de unde şi imaginea unui „nou Voroneț de la Viena”. Biserica precizează însă că este vorba despre un program iconografic propriu, conceput pentru acest lăcaș de către Alexandru Nicolau care a coordonat echipa care a realizat pictura. Apare structura temelor tradiționale specifice bisericilor moldoveneşti, la care au fost adăugate teme legate de Tainele Bisericii.
În partea superioară a peretelui sunt reprezentate scene din Vechiul Testament. Ciclul dedicat lui Moise cuprinde Rugul Aprins, trecerea poporului evreu prin Marea Roșie, călăuzirea prin pustie, hrănirea cu mană, îndulcirea apei de la Mara şi momentul în care Moise primeşte Tablele Legii. În continuare este prezentată istoria lui Noe, prin scene precum construirea arcei, chemarea şi intrarea animalelor, Potopul şi ieşirea din corabie. Curcubeul din reprezentare este explicat în mesajul bisericii ca semn al împăcării lui Dumnezeu cu lumea.
O parte importantă a peretelui este dedicată Imnului Acatist al Bunei Vestiri. Sunt reprezentate Buna Vestire, întâlnirea Maicii Domnului cu Elisabeta, Îndoiala lui losif, Închinarea Magilor, Fuga în Egipt şi Întâmpinarea Domnului, urmate de scene inspirate din partea dogmatică a imnului.
În prezentarea transmisă de pictorul Alexandru Nicolau, una dintre scene capătă o semnificație aparte tocmai prin locul în care se află biserica. Este vorba despre Fuga în Egipt, în care Hristos Prunc ajunge pe un pământ străin. Potrivit explicației prezentate de biserică, această scenă are o semnificație deosebită pentru o comunitate românească aflată în afara țării, prin raportarea la experienţa celor care trăiesc în străinătate. În acelaşi registru sunt prezentate scenele cu cei trei tineri în cuptorul de foc şi cu Daniel în groapa cu lei. Biserica explică alegerea lor prin faptul că personajele au rămas credincioase într- un popor străin şi într-un mediu cu o altă credință.
Unul dintre cele mai ample elemente ale picturii este inspirat din tema tradițională a Arborelui lui lesei, care prezintă genealogia lui Hristos. Potrivit proiectului iconografic prezentat de profesorul Alexandru Nicolau, în cazul bisericii din Viena această temă a fost transformată într-un „Arbore al Tainei Cununiei”.
În partea dedicată Vechiului Testament apar Adam şi Eva, Noe, Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, lacob și Rahila, precum şi alte familii biblice. Compoziția continuă cu loachim şi Ana şi cu Maica Domnului, iar în centrul arborelui este reprezentat lisus Hristos.
În partea dedicată Noului Testament şi istoriei Bisericii apar exemple de familii şi personaje creștine, între care Sfinții Brâncoveni, Sfânta Parascheva şi Sfântul Stelian, prezentat în proiect drept protector al familiei.
O altă zonă a peretelui este dedicată Tainei Pocăinței. Potrivit prezentării iconografice, aici sunt reprezentate Pocăinţa lui Manase, Pocăinţa lui David, Pilda vameşului şi a fariseului, Pilda fiului risipitor, Ungerea din Betania şi Pocăinţa Sfântului Petru.
Ultimul segment este dedicat Botezului şi cuprinde Botezul Sfântului loan, Botezul Domnului şi momentul în care Sfântul Petru îl botează pe Corneliu şi întreaga sa casă. Ansamblul se încheie cu Martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, reprezentare care face legătura şi cu numele bisericii.” DETALII
ARHIVĂ: MĂNĂSTIREA VORONEȚ, BUCOVINA: Tainele Cerului și Pământului se întâlnesc în cel mai frumos albastru
METROPOLIS CENTER: Clădirea inaugurată în 2008, a fost construită păstrând fațada primei tipografii din Bucureşti, „Cartea Românească”, monument istoric
INSIDER: „Am trecut de nenumărate ori pe lângă această clădire care cumva te poartă în altă țară, poate Belgia, Olanda, unde predomină cărămida roșie. Metropolis Center, amplasată pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, a fost inaugurată în 2008. Complexul cuprinde birouri de clasă A (șapte etaje, 11.000 mp), o galerie comercială la parter (2.000 mp), un aparthotel de 4 stele și o parcare subterană cu 186 de locuri. Noua clădire a fost construită menținând fațada primei tipografii din București, Tipografia „Cartea Românească”, monument istoric. A fost dezvoltată de Grupul Soravia din Austria și este localizată în zona centrală Dorobanți a Bucureștiului.” SURSA
N.R. 1: „Ansamblul tipografic de pe actualul Bd. Iancu de Hunedoara / str. Grigore Alexandrescu a fost construit ca sediu al Tipografiei „Cartea Românească”, legată de editura cu același nume, înființată în 1919 prin fuziunea mai multor tipografii și edituri (Rasidescu, Ioanițiu și fiii, Librăria Școalelor, Minerva etc.).
Clădirea a funcționat inițial ca Tipografia „Cartea Românească”, considerată una dintre cele mai importante tipografii bucureștene ale perioadei interbelice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ansamblul este grav avariat; o fotografie din arhiva Agerpres arată „clădirea tipografiei Cartea Românească avariată după bombardamentul german din 23 august 1944”. După 1948, odată cu naționalizarea întreprinderilor, tipografia devine „Întreprinderea Tipografică 13 Decembrie 1918” / „13 Decembrie”, denumire legată de comemorarea grevei tipografilor din 13 decembrie 1918.
„Clădirea „Cartea Românească” situată pe Șos. Bonaparte a devenit în perioada de ‘democrație populară’ Întreprinderea Tipografică ‘13 decembrie 1918’ de pe B-dul Ilie Pintilie”.
În a doua jumătate a secolului XX, ansamblul funcționează ca tipografie de stat și depozit de carte până în 2003, când activitatea a fost întreruptă și imobilul vândut. În 2005, un ordin al Ministerului Culturii dispune declasarea parțială a imobilului „Tipografia Cartea Românească” de pe bd. Iancu de Hunedoara 56–60, în contextul pregătirii reconversiei sale imobiliare. Între 2007 și 2009, cea mai veche tipografie din București e transformată în hotel de 4 stele, birouri și centru comercial fiind integrată în proiectul Metropolis Center. Din ansamblul original au rămas fațada de cărămidă spre Bd. Iancu de Hunedoara și corpul administrativ restaurat, restul volumelor fiind înlocuite de noua construcție.” DETALII
N.R. 2: „Din anul 2022 și Ambasada Belgiei a închiriat un spațiu de birouri de 600 mp, pe o perioadă de 10 ani, în Metropolis Center. Ambasada se alătură chiriaşilor existenți, precum Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD), Parexel, DLA Piper, Mega Image, într-o clădire modernă de clasă A din Central Business District (CBD), una dintre cele mai căutate zone din București.
Adresă: Metropolis Center, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București – Sector 1.”
.
CANALUL DUNĂRE-BUCUREȘTI: Primul proiect datează din 1864, din timpul lui Cuza, reluat în 1929 de Parlamentul României, dar construcția a fost începută de Ceauşescu și abandonată după Revoluție!
INSIDER: „Pentru că încă odată am auzit la știri de celebrul proiect Canal Dunare-Bucuresti că s-ar dori a fi actualizat, am plecat să văd unde urma să fie amplasat portul București și în ce stadiu se află acum. Primele mențiuni despre intenția de a se construi un canal între Dunăre și București datează din 1864, când un trimis al lui Alexandru Ioan Cuza la Paris comunica propunerea unui grup de capitaliști francezi de a canaliza Dâmbovița “de la București și chiar mai sus spre Oltenița” și de a înființa o companie de navigație. Primul proiect a fost inițiat în 1880 de inginerul Nicolae Cucu, care a realizat o schiță-proiect pentru o cale navigabilă București–Oltenița.
Apoi, în 1929, Parlamentul României a adoptat o lege care prevedea construirea unui canal care să transforme Bucureștiul în port la Dunăre.
Lucrările efective de executare au început însă, abia în 1986. Deși era cea mai costisitoare soluție și din punct de vedere tehnic, Nicolae Ceaușescu a preferat varianta pe Argeș și a luat personal decizia de adoptare a acestei variante a construcției. După inaugurarea în 1984 a canalului Dunăre–Marea Neagră, s-au început lucrările la acest nou canal. După 1989, proiectul a fost din nou abandonat și totul a fost sistat. În 1994, canalul a intrat în mod oficial în conservare. Lucrările existente s-au deteriorat. O mare parte a plăcilor de beton și a bordurilor au fost furate. De acest proiect s a mai vorbit în 2008, 2012, 2018, 2024 și recent. Cine știe ce va fi până la urmă, cert este că s-au cheltuit câteva sute de milioane de euro aruncați pe apa sâmbetei.
Canalul a fost proiectat să aibă o lungime de 73 km și o lățime de 80 m, adâncimea minimă a apei de 4,5 m, diferența de nivel de 53 m (10 m deasupra nivelului mării la Oltenița și 63 m la București). Planul includea patru ecluze și trei porturi, două la București (lângă comuna 1 Decembrie – pe Argeș și la Glina – pe râul Dâmbovița) și altul la Oltenița.
Câteva instantanee de pe malul Argeșului și portul București. Se poate ajunge cu mașina 427 din Ghencea până la stația Argesul, Dărăști” SURSA
ZIUA PARCULUI NICOLAE ROMANESCU: Medalia de Aur câștigată la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900, expusă la Primăria Municipiului Craiova!
INSIDER: „Astăzi, 29 septembrie, sărbătorim Ziua Parcului „Nicolae Romanescu”!
📜 Expoziția dedicată Parcului „Nicolae Romanescu” poate fi vizitată până pe 4 octombrie, la parterul Primăriei Municipiului Craiova, din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 7 – Palatul Băncii Comerțului. Expoziția este realizată cu sprijinul Muzeului Olteniei Craiova și este o invitație de a privi unul dintre cele mai iubite simboluri ale Craiovei cu alți ochi. #Craiova #ParculNicolaeRomanescu #visitcraiova” SURSA
N.R.: „La iniţiativa lui Nicolae P. Romanescu, primarul Craiovei de la acea vreme, parcul a fost proiectat de arhitectul francez Édouard Redont. În 1900, planurile parcului au fost medaliate cu aur la Expoziția Universală de la Paris (1900). Construcţia a început în 1901, finalizată în 1903 și parcul inaugurat pe 29 septembrie 1903, în prezenţa Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.
De-a lungul anilor a purtat mai multe nume: Parcul Bibescu-după numele grădinii pe locul căreia a fost construit, Parcul Independenţei (în fața intrării principale existând până la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial un superb monument dedicat independenței, din păcate azi dispărut), Parcul Poporului- până în 1989 şi Parcul Nicolae Romanescu.
Suprafața totală a parcului este de peste 96 de hectare şi cuprinde, pe lângă plantațiile ornamentale de arbori şi arbuşti, o întindere de apă de peste 4 ha, formată dintr-o înşiruire de bălţi cu nuferi legate între ele prin mici cascade sau traversate de podețe, adăpost pentru multe specii de păsări de apă, pești, broaşte țestoase, un lac cu bărci pentru agrement și o insulă pe care se poate ajunge pe 2 poduri. De asemenea parcul are un hipodrom de 20 ha, un velodrom, drumuri, alei şi poteci care însumează peste 35 km lungime, piste de biciclete. Este considerat în cultura populară cel mai mare parc natural din estul Europei. Ca întindere se află pe primul loc în România, cu aproximativ 96 de ha, urmat de Parcul Herăstrău din Bucureşti, cu 4 ha. 1 Este un parc natural, dar şi un parc urban. 2 Este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole în aer liber, una dintre cele mai vechi grădini zoologice din țară, inaugurată în anul 1906 şi câteva restaurante.
Una din curiozitățile descoperite despre Parcul Romanescu (Parc Bibesco, denumirea din 1900) este aceea că inspirația directă a arhitectului Édouard Redont, este Parcul Buttes-Chaumont din Paris, o capodoperă a peisagisticii romantice, se reflectă în numeroase elemente arhitecturale şi peisagistice, multe dintre ele fiind reproduse aproape fidel. Parcul Buttes-Chaumont, inaugurat în 1867 sub îndrumarea lui Jean- Charles Alphand, este cunoscut pentru lacul său central, podurile suspendate şi relieful său variat. Édouard Redont a integrat aceste caracteristici în proiectul Parcului Nicolae Romanescu (Parc Bibesco, denumirea din 1900), adaptându-le contextului local. Enumerăm aici elementele aproape identice care au fost reproduse fidel în proiectul medaliat cu aur la Expozitia Universală de la Paris realizat cu sprijinul primarului Urbei Craiova, Nicolae P. Romanescu.
Elemente similare între cele două parcuri: 1. Rotonda (Glorieta) Inspirată de Templul Sibilei din Parcul Buttes-Chaumont, Rotonda din Parcul Nicolae Romanescu este amplasată pe marginea ridicată a unei văi, oferind o privelişte panoramică. Acest element al monumentului istoric (DJ-II-a-A- 07924) este un punct de referinţă arhitectural şi simbolic în parc.
2. Podul suspendat cu cabluri Similar podului suspendat cu cabluri din Parcul Buttes-Chaumont, podul suspendat din Craiova este construit din metal şi decorat cu elemente de fier forjat. Este o atracție iconică a parcului și impresionează prin designul său tehnic şi estetic.
3. Structurile din ciment care imită stâncile naturale Acestea sunt folosite pe scară largă în ambele parcuri pentru a crea o iluzie de peisaj sălbatic. În Parcul Nicolae Romanescu, ele sunt prezente:
4. Podurile cu balustrade din ciment care imită ramurile arborilor Aceste structuri, care reproduc aspectul natural al lemnului, sunt elemente decorative şi funcționale specifice stilului romantic. Ele pot fi întâlnite în ambele parcuri, amplificând senzația de integrare cu natura.
5. Lacul artificial şi insulele sale Similar lacului central din Parcul Buttes-Chaumont, lacul din Parcul Nicolae Romanescu este un punct focal al designului peisagistic. Insulele şi malurile sale sunt modelate pentru a sugera un peisaj natural, iar stâncile din ciment completează această iluzie.
6. Elementele din fier forjat – Băncile decorative: Ornamentele din fier forjat ale băncilor sunt similare cu cele din Parcul Buttes-Chaumont, reflectând atenţia la detalii şi eleganţa specifică stilului francez.. – Stâlpii de iluminat: Stâlpii din fier forjat, cu design artistic, contribuie la atmosfera romantică a parcului, fiind aproape identici cu cei din parcul parizian.
7. Relieful variat şi cascadele artificiale Arhivat în 17 iunie 2025, la Wayback Machine. Relieful dramatic, cu văi şi dealuri, este specific ambelor parcuri. Cascadele artificiale completează peisajul, oferind un spectacol vizual şi auditiv care atrage vizitatorii.
În Parcul Nicolae Romanescu sunt câteva obiective turistice care merită să fie vizitate: 1. Podul Suspendat – un pod foarte vechi construit în 1901-1902[3]
2. Castelul Fermecat – este un castel (fost restaurant) aflat pe unul dintre dealuri, în apropierea podului, acum fiind obiectiv turistic.
3. Hipodromul Craiova – Inaugurat in 1903, era folosit pentru curse de trap şi galop. După cel de Al Doilea Război Mondial partea din fața tribunei a fost transformată în teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole. Din anul 2000 nu s-au mai desfăşurat concursuri importante, aici funcţionând doar o şcoală de echitație iar pista de trap a fost utilizată pentru organizarea4 concursurilor de atletism. Există intenția modernizării şi revalorificării hipodromului ca şi a velodromului din apropiere.
4. Grădina Zoologică – este printre cele mai vechi din România. Aceasta găzduieşte o mulțime de animale exotice precum: jaguarul, tigrul, ursul, leul, lupul, lama, capra, cerbul, muflonul, maimuţa capucin brun, iepurele de casă, porcuşorul de Guineea, porcul mistret, porcul pitic vietnamez, nutria strutul african si emu etc
În 1944, în momentul retragerii din Basarabia, primarul Chişinăului Hanibal Oraţiu Dobjanski a demontat statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraş şi-a adăpostit-o în parcul Romanescu din Craiova.
La expoziția organizată la parterul Primăriei Municipiului Craiova, pe lângă medalia de aur dedicată Parcului „Nicolae Romanescu”, obținută la Expoziția Universală de la aris din 1900 și expusă cu sprijinul Muzeului Olteniei, veți descoperi și:
*cărți poștale rare din colecțiile Muzeului Olteniei; *schițe originale ale parcului din fondul Primăriei Municipiului Craiova;
📍 Palatul Băncii Comerțului – str. Alexandru Ioan Cuza nr. 7
📅 25 septembrie – 4 octombrie, interval orar 10:00-18:00.
🎟️ Acces liber”
ARHIVĂ: TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova ∆∆∆∆∆ VALEA CIUTELOR: Țarc de 3 hectare unde căprioare, căprițe și alpaca îți mănâncă din palmă – Cea mai nouă atracție din Parcul Romanescu din Craiova! ∆∆∆∆∆ PARCUL POPORULUI, CRAIOVA: „Limpede cristal/ Sunetul de chitară/ Reverberează” ∆∆∆∆∆ PARCUL ROMANESCU: Naiadele, spiritele apelor au buletin de Craiova ∆∆∆∆∆ CRAIOVA: Alice din Țara Minunilor a deschis porțile celei mai frumoase destinații de Paște din Europa! ∆∆∆∆∆ CRAIOVA IUBITĂ: Primul loc în clasamentul destinațiilor europene de Paște. Al doilea an consecutiv! ∆∆∆∆∆ PAȘTE 2024: Oglindă, Oglinjoară, la Craiova este cel mai frumos târg din țară! ∆∆∆∆∆ SHAKESPEARE VILLAGE: Sat din epoca elisabetană, în Parcul Romanescu din Craiova. Are și o zonă camping! ∆∆∆∆∆ GLUME DE AUTOBAZĂ: Grădina Zoologică din Craiova îşi electrocutează vizitatorii? ∆∆∆∆∆ RARA AVIS, CRAIOVA: Pentru 1.500 de ani, lebăda neagră a existat în imaginația europeană ca o metaforă pentru ceea ce nu putea exista ∆∆∆∆∆ ARTISTUL ANONIM: „Pe noi, românii, ne-a învăţat natura să lucrăm în orice condiţii” ∆∆∆∆∆ CRAIOVA: Cea mai mică și mai eco mașină de poliție din lume patrulează prin parcurile urbei
