CASTELUL IULIA HAȘDEU, CÂMPINA: Singurul templu spiritist din lume, portal către dincolo!


INSIDER: „Fenomene misterioase la Castelul ,,Iulia Hașdeu”. La 100 de kilometri de București, chiar lângă Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr”, din cochetul oraș prahovean Câmpina, se află un edificiu unic în lume, închinat Iuliei, fata savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu, moartă la nici 19 ani. Un castel, astăzi muzeu, în care pianina Iuliei a început de mai multe ori să cânte singură, atât în prezența angajaților muzeului, cât și sub ochii vizitatorilor. Un loc misterios în care și-a făcut apariția fantoma Iuliei, care ținea în mână un buchet de margarete, pentru ca mai apoi, în curtea castelului să fie găsite câteva dintre aceste flori, deși era toamnă și nu era sezonul lor. De altfel, chiar la intrarea în castel, într-o vitrină, muzeografele ne-au arătat doi fulgișori, pe care i-au găsit într-o dimineață, ,,unul în camera cu cale, dedicată Iuliei, iar celălalt în camera de lucru a lui Hașdeu”, după cum ne-au spus doamnele, ,,deși, după plecarea noastră și până a doua zi, la deschidere, nu avea cine să mai intre”.

Inexplicabilă și, totodată, înfricoșătoare este întâmplarea legată de statuia lui Iisus Hristos (care n-a putut fi clintită de soldați în 1957, când clădirea a fost transformată în cazarmă militară), aflată chiar în templul din centrul castelului. Se spune că, în perioada interbelică, câţiva tineri s-au fotografiat lângă statuia Mântuitorului din castel, iar unul dintre ei a pus o șapcă pe capul statuii. Peste câteva zile, cel care a pus șapca a căzut în baia de acid sulfuric de la Rafinăria ,,Steaua Română”, din Câmpina. Acestor întâmplări, unele dintre ele din sfera paranormalului, li se adaugă și altele, la fel de stranii, ce nu și-au găsit încă explicație. Două fotografii, expuse în camera Iuliei, făcute cu două aparate foto diferite, din timpul unei reprezentații a piesei ,,Răzvan și Vidra”, surprind urme ciudate, asociate de angajații muzeului spiritului Iuliei. De asemenea, personalul de aici a surprins, prin intermediul camerelor de supraveghere, trei globuri luminoase care se plimbau dintr-o parte în alta în pivnițele castelului, locul neavând nicio sursă de lumină care să justifice fenomenul.









Am ajuns la castel joi, la orele prânzului, iar o neliniște neînțeleasă parcă mi-a acaparat întreaga ființă, încă de la intrare. Poate povestea cutremurătoare a Iuliei, fata supradotată a familiei Hașdeu, poate fenomenele ciudate care s-au întâmplat aici au contribuit la starea mea sufletească. Citisem ce a scris Tudor Nedelcea despre Iulia, născută la 14 noiembrie 1879: ,,La doi ani și jumătate cunoștea literele și silabisea poezii, la patru ani scria primele cuvinte pe o carte în limba germană, un an mai târziu compunea primele poezii, la șase ani parcurgea programele școlare ale cursului primar (abecedar, aritmetică, istorie, geografie), la opt ani trecea elogios examenele cumulate pentru patru clase, însușindu-și, totodată, limbile franceză, engleză și germană, la 11 ani absolvea clasele gimnaziale de la Sf. Sava, cu premiul I, apoi intra la Conservator (avea o superbă voce mezzo-soprană dramatică)”. Iulia, singurul copil al familiei Hașdeu, devine prima româncă acceptată la facultatea de prestigiu Sorbona, din Paris, însă destinul ei avea să fie unul tragic, stingându-se din viață mult prea devreme, la 18 și 10 luni, răpusă de tuberculoză în septembrie 1888.
Doborât de durere, B.P. Hașdeu nu a putut accepta gândul că fiica sa nu mai era. La șase luni de la moartea ei, pe când stătea la masa lui de scris, a simţit cum pierde controlul asupra mâinii sale, care prin câteva mişcări rapide a lăsat pe hârtia din faţa sa un mesaj în limba franceză. Întâmplarea este relatată în cartea sa, Sic Cogito (“Aşa cuget eu”), care sună aşa: „Trecuseră șase luni după moartea fiicei mele. Într-o seară umedă și posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. (…) Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.

Deodată, mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deşteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Haşdeu” – („Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Haşdeu”).
Castelul Iuliei Hașdeu, din Câmpina, încărcat cu simboluri și semnificații, este construit chiar după indicațiile fiicei decedate. Scriitorul recurge la spiritism pentru a putea comunica cu fiica sa, trecută în lumea de dincolo. Planul castelului, cu toate simbolurile sale, i-ar fi fost comunicat lui Hașdeu chiar de către fiica sa, în cadrul ședințelor de spiritism. Am admirat, înainte de intrarea în castel, formele sale deosebite: cele trei turnuri crenelate, domul din mijloc, care adăpostește un templu, cei doi sfincși feminini, care stau pe tron și păzesc ușa de la intrarea principală. Chiar pe această ușă centrală, care se rotește în jurul propriului ax, se observă deviza familiei Hasdeu (,,Pro fide et patria”- ,,Pentru credinţă şi ţară”) și cuvintele celebre ale lui Galileo Galilei (,,E pur si muove”-,,Și totuși se învîrte”). Deasupra veghează Ochiul Lumii (înconjurat de anii construcției castelului,1893-1896), simbol al Iluminaților, preluat ulterior de masoni. Pe creneluri se poate citi ,,2 iulie”, data la care Hașdeu obișnuia să le serbeze simbolic pe cele două Iulii ale sale, soția și fiica.












Am intrat pe ușa din partea dreaptă, unde se afla odinioară salonul de primire al doamnei Hasdeu. De aici se pot achiziționa biletele de intrare (Joia, intrarea este gratuită!). Alături de bilete, primești un ghid audio care poate fi sursa unor informații prețioase cu privire la obiectele aflate în fiecare încăpere. Se vizitează cinci încăperi din castel, fără a pune la socoteală micul salon de la intrare. Este vorba despre sufragerie, templul din mijlocul castelului, biroul scriitorului, încăperea în care se țineau ședințele de spiritism și camera cu cale, dedicată Iuliei Hașdeu. Dintre acestea, impresionează mai întâi templul, apoi camera Iuliei și camera de spiritism. O atmosferă apăsătoare am simțit în tot castelul, iar frica, recunosc, mi-a dat un fior pe șira spinării când am pătruns în camera de spiritism. O gaură perfect rotundă, prin care se spune că intra spiritul Iuliei, face legătura între camera aceasta și camera de lucru a savantului, având, probabil, cea mai mare importanță simbolistică din castel. De remarcat că, pe biroul Iuliei, găsim Imnul Sursum (care înseamnă „Mai sus” în latină), dictat chiar de spiritul Iuliei Hasdeu, tatălui său îndurerat. Această melodie, după spusele angajaților muzeului, au auzit-o de mai multe ori răsunând în castel din camera Iuliei! Totul, absolut totul m-a fascinat atât în interior, cât și la exterior. Chiar și parcul castelului, deși luna ianuarie nu este una care să evidențieze frumusețea acestuia. Din păcate, castelul nu se poate vizita decât la parter, ceea ce, personal, m-a dezamăgit puțin. Chiar și așa, edificiul este principala atracție din Câmpina și o destinație de călătorie ce nu trebuie ratată. Cel puțin o dată în viață! Cu toate că, recunosc, eu m-aș întoarce și mâine acolo!
*Castelul de la Câmpina și mormântul fetei de la Cimitirul Bellu, din București, sunt considerate a fi unicele temple spiritiste din lume.” SURSA
N.R.: După mai mulți ani de renovare, anul trecut pe 25 octombrie 2022, Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina, Bd.Carol I nr.199 a fost redeschis publicului. Program de vizitare: Marti-Duminică 8.00-16.00. Bilete: 15,75 les/adulți, 8.40 lei/ redus. Joi- intrarea liberă. DETALII
ARHIVĂ: QUIZ: Cine a fost prima româncă acceptată ca studentă la Sorbona la vârsta de 16 ani?
BANCNOTA ZERO EURO: Suvenir din Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023

INSIDER: „A apărut bancnota suvenir Timișoara 2023 European Capital of Culture. Asociația pentru Promovarea Timișoarei a realizat, în parteneriat cu Euro Suvenir Romania, o bancnotă suvenir dedicată Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Timișoara se alătură, astfel, marilor orașe europene care promovează obiective reprezentative și ocazii speciale prin emiterea unor bancnote de acest tip. Pe bancnota concepută pentru Timișoara, sunt reprezentate Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Palatul Culturii (Opera Română) și Domul Romano-Catolic, împreună cu titlul Timișoara 2023 European Capital of Culture. Produsele sunt comercializate în plicuri personalizate și sunt însoțite de cartoteci care conțin fotografiile celor trei clădiri, precum și scurte descrieri ale Timișoarei, în limbile română și engleză.
Tipărită de o imprimerie acreditată de Banca Centrală Europeană, bancnota are caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, asemănător, dar nu confundabil cu al acestora. Toate produsele sunt înseriate, iar tirajul de 15.000 unități nu va fi suplimentat.
Prin alegerea cifrei 0 ca valoare nominală s-a urmărit eliminarea oricărui risc de asociere cu eventuale tentative de înșelăciune. Bancnotele suvenir se adresează colecționarilor, turiștilor.
Prețul bancnotelor este intre 13 lei și 15 lei/bucată+TVA, în funcție de numărul produselor comandate.” SURSA






N.R.: Mai există tipărite bancnote suvenir 0 € și pentru Iași (10.000 unități), Alba (10.000), Carei (5.000), Bucegi (10.000 unități), Suceava (10.000), Delta Dunării (15.000), Transfăgărășan (10.000).” DETALII
ARHIVĂ: BERLIN: Amatorii de suveniruri și-au făcut stocuri de „lecție de viață” pentru generațiile viitoare! OXO SUVENIR: Cât valorează o bancnotă de „one dollar” care a călătorit în Cosmos? De 750 de ori mai mult! OXO „URME DE URS”, COVASNA: „Conţine 100% excremente autentic-secuiești de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanți, vegan.” OXO CONSERVE DE BUȘTENI: „Aer proaspăt din Bucegi. Creează stări de inspirație, bună dispoziție și limpezimea profundă a vederii”. Toate la 10 lei!
BIG BROTHER: Când vrei să afli ce ai făcut sau dacă vrei să afli cine ești – întrebi mașina!

INSIDER: „Mașinile care știu totul despre noi. Există acest Google Maps Timeline care te monitorizează mai ceva ca serviciile secrete. Și anual îți face rapoarte. Mă anunță că în 2022 am parcurs cam 20.000 km – dintre care pe jos 550 km, cu mașina cam 15.500 iar cu transport public vreo 3500 km. Am fost în cam 66 de localități – orașe, sate. Și în 345 de locuri noi. Îți mai dă detalii de locuri, poze și lucruri de care nu-ți mai amintești: îți oferă chiar harta deplasărilor cu lux de amănunte. Îți dă atâtea detalii că te sperie. Mașinile astea știu totul despre noi – știu despre noi mai mult decât prietenii și familia.

Mașina știe despre tine mai mult decât știi tu despre tine. Când vrei să afli ce ai făcut – întrebi mașina. Dacă vrei să afli cine ești – întrebi mașina. Am ajuns unde trebuie… Aceasta ascunde o putere imensă care e tehnică nu umană: o putere totală. Asta chiar sperie.” SURSA
ARHIVĂ: KYOTO, JAPONIA: Mindar, călugărul robotic, predă „adevărata esență a budismului”. Maestru nemuritor și infinit upgradabil! OXO DEASUPRA UNIVERSULUI: Inteligența artificială devine conștientă și dezvoltă sentimente OXO NICHITA+ASIMOV: „Și androizii visează. Plouă defect. E o eroare în ceruri” OXO CAII DE LA BICICLETĂ: Cum să amendezi în trafic o mașină fără șofer
TULCEA: „Columna lui Ivan”, înaltă de 20 m și 52 de pagăi marchează momentele când Ivan Patzaichin a adus faimă României dincolo de granițe

INSIDER: „Columna lui Ivan” …Monument dedicat marelui Ivan Patzaichin pe Faleza Tulcea ….” SURSA
N.R.: Columna onorează memoria lui Ivan Patzaichin din perspectiva profilului său de multiplu campion olimpic și mondial la canoe, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint.
Sculptura din inox „Columna lui Ivan”, realizată de Virgil Scripcariu. înaltă de 20 de metri, marchează simbolic, prin cele 52 de pagăi, momentele în care Ivan a dus faima României dincolo de granițe prin victoriile sale sportive. Vizibil din orice punct al falezei ce îi poartă numele, acest ansamblu devine un simbol al județului Tulcea. Columna este elementul principal din ceea ce urmează a fi curând Ansamblul Memorial va cuprinde încă 4 lucrări de artă.
ARHIVĂ: OLIMPICI ŞI REPETENŢI: Potzaichin, Pitzaichin sau Putzaichin? Scrieţi PATZAICHIN de 100 de ori pe zi! OXO DUNĂREA PLÂNGE: Ivan cel bun. Cel mai bun. Și nu numai dintre canotori.
MEMORIALUL MAHATMA GANDHI, INDIA: Doi copaci veghează locul incinerării „părintelui națiunii”, plantați de Ho Chi Minh și de Nicolae Ceaușescu!



INSIDER: Memorialul lui Mahatma Gandhi (2 octombrie 1869 – 30 ianuarie 1948), unul dintre cele mai căutate locuri din India, loc de pelerinaj unde vin oamenii și se roagă, fac fotografii. În fața Memorialului părintelui națiunii” sunt doi copaci: unul plantat de Ho Chi Minh, fondatorul Partidului Comunist Indochinez și președintele Vietnamului și unul plantat de Nicolae Ceaușescu pe 13.10.1969.” SURSA



N.R.: „Raj Ghat este un memorial dedicat lui Mahatma Gandhi din Delhi, India. Inițial a fost numele unui ghat istoric din Old Delhi (Shahjahanabad). Aproape de ea și la est de Daryaganj se afla Poarta Raj Ghat a oraşului cu ziduri, care se deschidea la Raj Ghat pe malul de vest al râului Yamuna. Mai târziu, zona memorială a fost numită şi Raj Ghat. Este o platformă de marmură neagră care marchează locul incinerării lui Mahatma Gandhi, Antyeshti (ultimele rituri) la 31 ianuarie 1948, la o zi după aceea.asasinat. Este lăsat deschis spre cer în timp ce o flacără eternă arde la un capăt. Situat pe şoseaua de centură a Delhi, cunoscută oficial drept Mahatma Gandhi Road, o potecă de piatră flancată de peluze duce la incinta cu ziduri care adăposteşte memorialul. Materialele folosite în memorial, în special în adâncituri, ridică câteva întrebări despre natura arhitecturii gandhiene din India.


Există o diferență între arhitectura Rajghat și o arhitectură de locuințe low-cost gandhiană. Spre deosebire de fețele din material dur ale unor părţi din Rajghat, o arhitectură de locuințe low-cost gandhiană are un caracter categoric perisabil. În acest sens, evenimentul construirii Memorialului Rajghat face parte dintr-o istorie arhitecturală gandhiană mai dur-modernistă din India, distinctă dintr-o istorie arhitecturală gandhiană low-cost a materialelor perisabile.” DETALII
GUINNESS WORLD RECORDS: Pianistul Thurzo Zoltan cântă pe Everest „Deșteaptă-te, române!” la 5325 m altitudine susținând înființarea la Oradea a Muzeului de Istorie Muzicală Sándor Thurz!


INSIDER: „În luna septembrie 2022 pianistul orădean Thurzo Zoltan a doborât recordul mondial pentru cel mai lung concert din lume, reuşind să cânte la pian 130 de ore, cu o pauză de 5 minute pe oră, reușita lui – în cea mai grea categorie Guinness din lume, legată de pian – a fost înscrisă în Cartea Recordurilor. Recordul mondial anterior fiind deținut de către indianul Mrityunjay Sharma a fost de 127 de ore 8 minute şi 38 de secunde.

Pianistul orădean a devenit astfel pentru a doua oară recordman Guiness, anul acesta, după ce a cântat pe 13 iunie, în Nepal, timp de 132 de minute, la cea mai mare altitudine de până atunci, la 5.324,77 metri, în tabăra de bază de pe muntele Everest. Orădeanul a doborât atunci recordul reuşit în anul 2018 de o artistă din Marea Britanie care a cântat la 4.964 de metri. Recitalul de muzică clasică susţinut la o temperatură sub 3 grade Celsius pe un pian adus elicopterul a fost compus din 34 de piese muzicale cu compozitori diferiți, precum şi 28 de imnuri naţionale.
Artistul orădean doreşte să intre astfel în atenţia publică mondială pentru a reuşi să strângă fondurile necesare pentru a înfiinţa un Muzeul de Istorie Muzicală Sándor Thurz la Oradea (Nagyvárad). SURSA
CASA MIŢEI BICICLISTA: Cea mai instagramabilă clădire din București nu are inhibiții față de factura la Enel


INSIDER: „Acasă la Mița Biciclista! Parcă niciodată, de sărbători, marile bulevarde din Capitală n-au fost mai sărace în decorațiuni ca acum! În contrast cu acestea, cu griul urban, pe strada Biserica Amzei, la numărul 9, un imobil are un farmec aparte. Este casa faimoasei Mița Biciclista, restaurată recent, îmbrăcată cu mii de ghirlande luminoase. Chiar și târziu în noapte, zeci de oameni vin să se fotografieze lângă una dintre cele mai instagramabile clădiri din București. Pentru câteva zeci de minute, am admirat și noi celebra casă, a cărei intrare este ,,păzită” de doi soldaţi, inspiraţi din „Spărgătorul de nuci”, flancată de un trenuleț, care ne-a purtat gândurile peste ani, când celebritatea coanei Mița Biciclista era recunoscută nu doar în țară, ci și peste hotare. Pentru a completa această postare, am realizat și un VLOG .


Așadar, una dintre atracțiile Bucureștiului, la sfârșit de an 2022, este casa Miţa Biciclista, redeschisă de curând publicului, după mai mulți ani în care a cunoscut ample lucrări de reabilitare. Pe numele ei Maria Mihăescu, renumita curtezană a fost poreclită Mița Biciclista de un ziarist amorezat de aceasta, George Ranetti, care a observat-o într-una din plimbările sale cu bicicleta pe Calea Victoriei. Construită în perioada 1908-1910, clădirea Miţa Biciclista de lângă Piaţa Amzei a fost declarată monument de arhitectură în stil baroc. Imobilul, care are 16 camere şi o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 900 de metri pătraţi, a fost primit în dar de Mița Biciclista, la doar 23 de ani, de la regele Ferdinand. Splendoarea casei, în care aveau loc numeroase întâlniri mondene și baluri, vine să evidențieze una dintre cele mai fascinante femei mondene interbelice, Maria Mihăescu, despre care se spune că a fost prima din România care a mers cu bicicleta, iar asta îi şoca pe bărbaţii vremii. Era curtezană de lux, şcolită în străinătate în arta amorului. Avea casa aceasta somptuoasă, trăsură, maşină coupé şi servitori din Polonia. Mânca doar la Athénée Palace.





Presa vremii scria că printre amanţii ei s-au numărat atât regele Ferdinand, cât și Nicolae Grigorescu şi Octavian Goga. Se spune că Miţa Biciclista devenise celebră încă din 1905, datorită unei bătăi cu flori câştigate pe Coasta de Azur şi despre care presa franceză mondenă scrisese cu mult entuziasm. Însuși regele Manuel al Portugaliei se pare că i-a fost iubit, acesta cerând-o și în căsătorie, însă Maria l-a refuzat din cauza sentimentelor sale pentru doctorul Nicolae Minovici, fondatorul societății „Salvarea”. FOTO 5-9


În anii ’40, ea s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dumitrescu. Clădirea istorică din str. Biserica Amzei nr.9 a fost naţionalizată în anul 1950 şi ocupată de comunişti, Miţa Biciclista murind la 83 ani în sărăcie. Imobilul a fost locuit de 16 familii, pierzând în timp o serie de elemente valoroase. Au rămas însă, până azi, oglinzile şi scara istorică, decoraţiile de la primul etaj şi întreaga şi bogata decoraţie a faţadei. Casa s-a bucurat de o restaurare în anul 1985, însă apoi, după 1989, a fost lăsat în paragină. Abia în 2013 a început să fie consolidată şi restaurată de o firmă spaniolă care a cumpărat imobilul de la moştenitorii Miţei.” SURSA
Adresa: Strada Biserica Amzei 9, Strada General Christian Tell 11 – București sector 1
CRAIOVA POLIGLOTĂ: Panouri stradale cu urări în țigănește. Bahtalo!


INSIDER: „La Craiova anul acesta au apărut în peisaj mai multe panouri stradale în care apar, în premieră absolută, și urări de Crăciun și de Anul Nou în țigănește. Cel din fotografie este în centru, în fața Universității. ‘Kreciuno Bahtalo hai ac Bersh Nevo Lashio!”
N.R.: Romii din România (romi, uneori scris şi rromi, cunoscuți popular şi ca țigani, roma – în limba romani) constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România. Conform recensământului din 2011, ei numărau 621.573 de persoane (adică 3% din totalul populației), fiind al doilea grup etnic minoritar din România ca mărime, după cel maghiar. Din acești 621.573 de oameni, 62% locuiesc în mediul rural (390.903). Există opinii că cifra estimată nu corespunde realității, fiindcă mulți din ei ar refuza să-și declare etnia. În Maramureş, Bucovina, Banat, Dobrogea şi Moldova concentrația romilor este sub media ţării. Județul Mureș: 46 637 (8.78%), județul Bihor: 33 697 (6.13%), județul Dâmbovița: 26 281 (5,06%) judeţul Dolj: 28 911 (4,37%), județul Călăraşi: 22 974 (8,05%), judeţul Cluj: 26 281 (3.46%)” DETALII
ARHIVĂ: CRAIOVA: Ziua Internaţională a Romilor. 20 de milioane de romi, răspândiţi în peste 30 de ţări! OXO INIMĂ NEAGRĂ: “Casa din Cărţi de Joc”, simbol al fragilităţii în faţa evacuărilor forţate! OXO BUTIQ: Talmeş-balmeş la Târgul Meşterilor Romi OXO TURISM: Comuna Buzescu, a opta minune a lumii. Întrebarea „Cu ce bani?” este indecentă! OXO TRADIŢII: Cimitirul-orăşel, mândria rromilor din Bărbuleşti. Bulibaşa se odihneşte sub cinci turnuri!
SARMIZEGETUSA REGIA: ,,Strălucitoare,/ Curată,/ Măreață Doamnă,/ Sunt credincioasă,/ Sunt cu trei de șase,/ Dar atât te rog,/ Cândva să mă ajuți/ Să renasc”

INSIDER 1: Fotografia zilei – FOTO Radu Florea – „Paranormal la Sarmizegetusa Regia” digital, 2020. 3dStudioMax+Corona Render, post in Photoshop fotogrametria sitului: MNIR via #Sketchfab
„Dragilor, e pur și simplu incredibil ce se întâmplă aici … un miracol cred. În sfârșit am ajuns la Sarmizegetusa Regia și am reușit să mă strecor în zona sacră, prin zăpada moale. E o atmosferă de basm, nu îmi vine să cred ce văd ochilor … parcă pietrele au prins viață, sunt toate luminescente cumva, nu știu cât a surprins telefonul meu. De necrezut, aproape ireal sau poate e o vrajă a ielelor? Îmi tremură telefonul în mână de emoție. io’s pentru artă experimentală și conceptuală, dar asta le întrece pe toate! n-am văzut-o niciodată așa.zici că dialoghează între ele pietrele în tăcerea lor, schimbă idei, discută concepte sunt mai treze și „vii” ca niciodată. parcă ar fi un portal spre O altă dimensiune..să fi vorbit despre acest fenomen preoții daci? o să mai încerc să mă apropii, dar parcă se aud niște lupi în depărtare.

Imaginea e efectiv uluitoare și parcă îmi aduce aminte de o carte pe care am citit-o recent: Dacia Secretă de Adrian Bucurescu care pe copertă are o de rugăciune a unei gete zalmoxiene: „AYRELIA BENERIA SYM FORO SYN BIO SYN ZE SASE TRI KAI TETHY GATRI AYRIS NON AM NIASCHARIAN” – traduce autorul ca „Strălucitoare, Curată, Măreaţă Doamnă! Sunt credincioasă: sunt cu trei de șase. Doar atât te rog: cândva să mă ajuţi să renasc!”
Iar 666 sau SSS / CCC ar fi număr sfânt pentru strămoșii noștri al unei reforme spirituale … recomand cartea, e foarte interesantă!” SURSA

N.R.: „Sarmizegetusa Regia (reședință regalǎ a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea de Munte din județul Hunedoara.
Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei, și cuprindea șase citadele.






Fortăreaţa, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conţinea de asemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află şi Calendarul Circular. Zidul cetății avea 3 m grosime şi o înălţime de aproximativ 4 – 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădeşte o suprafaţă de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configuraţie mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafaţă de 3 km, o întinsă aşezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, din același punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta amintită anterior printr-un drum pavat. Nu se ştie

Nu se ştie dacă erau şapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilităților și nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă şi pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme şi dimensiuni diferite. les în evidenţă un vas cu o inscripţie cu litere ale alfabetului latin,,,DECEBALVS PER SCORILO”, nişte blocuri de calcar cu litere greceşti şi monedele din aur cu înscrisul „KOSON”. Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin ţevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedeşte că societatea Dacică avea un standard înalt de viaţă.” Taxă intrare: 15 lei adulți, 5 lei copii. DETALII

INSIDER 2: „Începând cu 1 decembrie, programul de vizitare a sitului arheologic se modifică, astfel încât cei care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia, o vor putea face între orele 09.00 și 15.00. Acest program va rămâne în vigoare până în 28 februarie 2023.” SURSA

INSIDER 3: Azi, 21 decembrie, la ora 12 și 2 minute a avut loc Solstițiul de iarnă. Ziua începe să crească. Soarele renaşte. Este timpul magic al datinilor străvechi. „După dealul cela mare, / O, Leru-mi şi Domn din ceriu! / Răsărit-a sfântul soare / Toată lumea luminând / Şi mană-n ea revărsând.” (colindă) SURSA
INSIDER 4: „Crăciun fericit şi-un An Nou plin de împliniri!” SURSA
KISS & RIDE, SECTOR 2: Debarcarea/ îmbarcarea la școală a elevului din dotare în 20 de secunde


INSIDER: „Astăzi s-a montat primul sistem ”Kiss and Ride” din București. Știți cea mai mare problemă în zilele de școală? Atunci când părinții își aduc copiii, toți la aceeași oră, și dau cercuri prin cartier să găsească un loc de parcare? Și, în disperare de cauză, parchează pe trotuar, pe trecerea de pietoni, pe colțul străzii, în intersecție, sau pe unde apucă.

Ei bine, de un an de zile muncesc la un sistem pe care l-am văzut în străinătate: sistemul ”Kiss and Ride”, sau, în română, ”sistemul debarcare/îmbarcare”. Ce e acest sistem? Un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, unde paznicul deschide portiera din spate și preia copilul. Cel mic își ia la revedere de la părinte, apoi este dus (de către paznic) în siguranță în curtea școlii. Părintele pleacă apoi către muncă. Timp total pentru a lăsa copilul la școală: 20 de secunde. Fără parcat pe trotuar, fără pus în pericol copilul, fără strecurat printre mașini parcate alandala.



Simplu, organizat, cu grijă pentru copii. O idee simplă, dar pentru care am avut nevoie de aproape un an de la idee la implementare. Mulțumesc celor din ADP care au preluat ”nebunia” mea și au propus diverse modele până am ajuns la cea avizată. Mulțumesc și celor de la Brigadă și de la CTC care au înțeles avantajele pe care le aduce această implementare atât pentru trafic, dar și pentru siguranța copiilor. De la anul, vom replica acest sistem la toate școlile unde trama stradală ne permite. ” SURSA
DISNEY PE DOS: Desenele animate pentru copii care învață minorii despre romantismul gay


INSIDER: „Cea mai eficientă propagandă a marxismului cultural se face prin industria de divertisment, nu prin manifestații politice. Rețeta e verificată în SUA de decenii, universitățile ticsite de marxism cultural clocesc teoriile, companiile de film creează produsul cinematografic în care personajele adoptă comportamentul ideologic, trusturile de presă lansează ”dezbaterea” prin normalizarea temei ideologice, iar companiile producătoare de jucării, dacă e cazul, îi împrietenesc pe copii cu povestea. Schema e acum globală. La Cinema One Laserplex Brașov (probabil și în alte locuri din țară) rulează filmul de animație ”O lume ciudată”, un produs Disney. Filmul are ca scenariu aventura unei familii interrasiale de exploratori și a fiului lor homosexual, Ethan Clade, care, pe parcursul poveștii primește sfaturi responsabile din partea tatălui și a bunicului care îl ajută să depășească timiditatea în a-și arăta afecțiunea pentru Diazio, iubitul său. Oare așa se rezolvă problemele homosexulității (un comprtament învățat și marginal), prin expunerea minorilor (ființe fără discernămant care învață prin imitare) la așa-zisa normalitate a romantismului LGBT?

La animația asta, în proporție covârșitoare, publicul e format din copii. Este o crimă să expui mintea unui minor la o astfel de propagandă! Într-un fel sau altul, cinematografele trebuie penalizate pentru ticăloșia asta. Aveți grijă ce ”desene” văd copiii voștri și la ce infern le deschideți ușa, că nu așa se rezolvă problemele unei minorități, ci se strică la cap generații!” SURSA
GLOVO: În pandemie curierii erau obligați să aibă un recipient cu dezinfectant. Acum se face economie de apă & benzină și la aruncarea gunoiului!


INSIDER: „Pentru că suntem răciți cu toții și nu putem ieși din casă, am zis să comandăm ceva de mâncare prin Glovo. Am ales un restaurant apropiat pentru un timp de livrare cât mai mic și pentru a evita aglomerația din zona centrală.
Am putut observa cum se apropie curierul pe hartă, dar apoi a virat în direcția opusă, exact spere aglomerația din centru, așa că am sunat la numărul din aplicație. Mi-a răspuns curierul, o tânără care mi-a zis că mai are de dus o comandă și de aceea s-a dus în acea direcție.
Am contactat asistența și le-am spus că nu mi se pare normal să plătesc niște bani, deloc puțini, la care am pus și bacșișul de 7.5 lei pt curier, ca să îmi plimbe cineva mâncarea prin oraș pentru ca mai apoi să o primesc rece bocnă. Mi s-a spus că în cazul anulării voi pierde toți banii.
Am așteptat. Cu niște timpi care creșteau în loc să scadă, într-un final am ieșit la poartă și am observat mașina curierului așteptând. Deși eram pornit să-i spun domnișoarei că nu e normal să ridice mai multe comenzi decât poate duce, când am văzut mașina mi s-a făcut milă de ea. În plus, m-am gândit că e duminică și lucrează, în loc să fie acasă. Da, uneori sunt f prost cu mila asta, de parcă eu nu am lucrat atâtea amar de duminici și de sărbători.
Pentru că domnișoara nu cobora, m-am dus eu la mașină și abia atunci a coborât, a dat roată mașinii, mi-a zis pe un ton roțăit că nu e vina ei și a deschis portiera din dreapta față pentru a-mi oferi surpriza zilei. Mașina era un adevărat tomberon, niciodată nu am văzut așa ceva. Mucuri de țigări pe jos, ambalaje, bidoane, ghete, hârtii, scrum, praf.
Am ridicat coletul, dar nu am de gând să mănânc, nu am avut inspirația să mă uit și în cutia de transport, dar nu m-ar fi mirat ca acolo să-și fi făcut cuib o pereche de șobolani.” SURSA
ROMÂNIA EDUCATĂ: „Sunteţi femei, folosiți vasul de toaletă pentru pipi, nu pe jos sau pe ușă! Înaintea clipelor de ușurare, asigură-te că apa curge!”


INSIDER: „Facultatea de Drept București.
2022 Anno Domini.” SURSA

N.R.: „Pe stradă, în școli, facultăți, spitale, instituții de stat ori corporații și prin alte locuri publice, altele decât cele dotate cu wc in „fundul curții” se face o intensă campanie de învățare a folosirii toaletei- ăia învățați/ educați îi învață pe ăilalți.










În urmă cu trei ani, în 2019, cam unul din patru români încă mai avea toaleta în fundul curții, un procentaj de 24,3%. De atunci avem Pandemie, Război… de unde bani de bude?!
ARHIVĂ: AVERTISMENT: Blestemul din toaletele Spitalului Militar. „În caz de nevoie, folosiţi biletul de autobuz!” OXO BOTOȘANI: WC-ul de la școala din Gorbănesti a costat 125 000 de euro. OXO DOLARI: Monedele sunt pentru confecții antijeg, antiacvatice și antiglonț. Bancnotele, doar pentru aprins trabucuri și șters la fund! OXO ROMANIA: ParkLake Shopping Center reinvetează conceptul de WC public românesc! OXO BOMBĂ ÎN VAMA GIURGIU: „Mulţumim autorităţilor pentru grija ce o poartă turiştilor!” OXO EUROWC: Ce a adus nou Iron Maiden în România? Pisoarele „Oblio” pentru rockeri dezinhibaţi! OXO PREŢUL ZILEI: Nici la WC nu scapi de TVA! Ce scrie pe factura fiscală – recoltare nevoi fiziologice?! OXO PISS CHANCE: Boutique Toilete în Punctul Z OXO HERĂSTRĂU: Shimon Peres şi Regele Juan Carlos s-au semnat în toaletele de la Pescăruş!
ARTEFACT DE LUMINĂ ȘI FUM: „Frumuseţea care arde. Melodia infinită, şerpuitoare, înălţându-se, abstract şi invizibil către neant.”
INSIDER: „Stau în maşină şi ascult Leonard Cohen. „Dance me to the end of love”. Nu a fost niciodată una dintre preferatele mele. Până când, într-o clipă mută şi incadescentă, înfiorătoare în categoricul ei, ca orice revelaţie, ceva în mine se schimbă, o intensitate sufletească colorată altfel, o nuanţă dintre miliarde de nuanţe care înainte nu era acolo. Ascult pentru prima dată atent.
Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic till I’m gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love
Frumuseţea care arde. Melodia infinită, şerpuitoare, înălţându-se, abstract şi invizibil către neant.
Frica de moarte. Neantul transformat în frică. Dragostea ca scut. Frica de lume, anxietatea cronică¸infinită, indefinită, ireparabilă, căuşul care e trupul iubitei, răgazul de o clipă, nesfârşirea urâciunii, zidul fără fisură, cercul panicii rotit în el însuşi, certitudinea monstruoasă că nu există nici o cale de ieşire, peste tot numai apele potopului şi niciun duh preumblându-se deasupra lor. De unde ştiu toate acestea? Le-am trăit? Nu-mi amintesc. Iar dacă nu le-am trăit de unde le ştiu?
Oh, let me see your beauty when the witnesses are gone
Let me feel you moving like they do in Babylon
Show me slowly what I only know the limits of
Dance me to the end of love
Privirea dispensată în cele din urmă de povara socialităţii. Privirea care iubeşte, care afirmă, încuviinţarea pentru vecie, singura hărăzită unor hârci îmbrăcate o clipă în carne, slavă şi anonimat.
Privirea pulverizată în neutrini mişunând, în câmpul electromagnetic a două vieţi, particule fantomatice din care e construită realitatea.
Momentul visat de toate religiile androginice ale dragostei, jinduirea ascunsă în fiecare poem, în fiecare strângere de mână, în fiecare privire îndrăgostită iar şi iar, visul de foc şi umbră niciodată atins.
Când toţi se retrag, privirea nomadă care celebrează, chircirea spaţului relativist în care, pentru o clipă cât toată eternitatea, nu există decât ei.
Privirea care trece prin toată cultura, prin memoria triburilor, prin miriadele de decepţii şi extaze pe care nu le-ai cunoscut vreodată, de care nu ai avut şi nu ai ştiinţă, miriadele de iubiri stinse şi uitate pe care doar urechea invizibilă din spatele urechii de carne le poate auzi.
Dance me to the wedding now, dance me on and on
Dance me very tenderly and dance me very long
We’re both of us beneath our love, we’re both of us above
Dance me to the end of love
Cât de bătrân trebuie să fii ca să te ştii dedesubtul şi deasupra dragostei tale? Cât de încărcat de neputinţele trecutului, cât de îmbătat de narcotica putere a culturii tale şi a iubirii tale deopotrivă? Nu se iubeşte decât în afara metafizicii. Acolo, în tandreţea a două trupuri căzute pe câmpul de luptă, acolo, în tensiunea duioasă a două priviri dezabuzate şi încă recunoscătoare, în toată suferinţa provocată de celălalt şi disitilată opioid, într-o spirală nesfârşită. Ca o dragoste de carne ce desenează o dragoste de hârtie ce se desenează o dragoste de neant ce desenează o hieroglifă de fum.
Dance me to the children who are asking to be born
Dance me through the curtains that our kisses have outworn
Raise a tent of shelter now, though every thread is torn
Dance me to the end of love
Momentul acela, imprevizibil, deşi anunţat mereu, pregătit de miriade de liturghii interioare, când lumea ta din inima inimii, vibrând cu obrăznicia cuarcilor, construieşte artefactul ce ţi se arată pentru o clipă, precum nimicul sacru care e totul, precum neputinţa cristalizată a sfinţilor care luminează altarele. Obiectul acela format dedesubtul şi deasupra metafizicii, artefactul care aduce în criză distincţiile metafizicii, eşafodajele prin care ne dăruim nouă realitatea, hârtie şi piele, cerneală tipografică şi nervi, trecut întâmplat şi trecut visat, regretul pentru ceea ce n-a fost şi entuziasmul pentru ce s-a întâmplat şi nu-ţi mai aminteşti, anticiparea a ceea ce va fi, a ceea ce nu va fi, a ceea ce va fi deşi nu putea să fie şi a ceea ce nu putea să fie deşi a fost.
Artefactul acesta de lumină şi fum e chivotul religiei în care slujeşti. (Din „Scrisori către un tânăr profesor”)” SURSA
PROTECȚIA ANIMALELOR GIURGIU: Căsuțe pentru pisici maidaneze. Gestionarea populației de pisici nu este reglementată de niciun fel de lege!



INSIDER: „În curând vom avea 5 astfel de căsuțe pe care le vom amplasa în oraș, acolo unde sunt multe pisici la blocuri. Aveți idei de locații în Giurgiu și oameni serioși cărora să le dăm în grijă aceste căsuțe? Gestionarea populației de pisici nu este reglementată în niciun fel de lege. Este important să le îngrijim, să ne împrietenim cu ele și sa le sterilizăm. În acest fel vom reduce suferința animalelor care se nasc pe stradă și disconfortul cetățenilor. Așteptăm sugestii cu locații pentru amplasarea căsuțelor” SURSA
ARHIVĂ: FĂRĂ DUMNEZEU: „Cățel mort, înghețat de frig sub Icoana Maicii Domnului care plânge!” OXO ISTANBUL: Automat pentru a hrăni pisici fără stăpân. Anima et Animus!
DROBETA TURNU SEVERIN: Pe strada Anghel Saligny nimeni nu poate să circule regulamentar. Dacă Poliția aplică legea toți participanții la trafic trebuie amendați sau să li se ridice autoturismul!



INSIDER: „Pe strada Anghel Saligny (cu dublu sens!) din Drobeta Turnu Severin nimeni nu poate circula regulamentar pentru că pe o jumătate din stradă a fost făcută o pistă de biciclete cu 2 sensuri, iar pentru autoturisme a rămas un sens liber, între pistă și trotuar, care este ocupat de mașinile care trebuie să parcheze în fața proprietăților. Astfel încât dacă Poliția Locală aplică legea toți participanții la trafic pot rămâne fără permis pentru că trebuie să circule pe pista de biciclete și toate autoturismele parcate pe unicul sens de mers trebuie să fie ridicate. SURSA
ARHIVĂ: MATRIX ERROR: Repetiția e mama învățăturii OXO ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!
CRAIOVA NOSTALGICA: Minerva poate străluci din nou și redeveni atracţia oraşului din viața căruia lipseşte de prea multă vreme


INSIDER: „𝑻𝒐𝒂𝒕ă 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝒃𝒖𝒏ă 𝒍𝒂 𝑴𝒊𝒏𝒆𝒓𝒗𝒂 𝒔𝒆 𝒂𝒅𝒖𝒏ă!” Mai e valabilă astăzi această deviză? Ați fost la cofetărie (azi Bottega pane dolci) sau la Sala Maură de când s-a redeschis? foto – octombrie 2022. Încă de la începuturi, Minerva a reunit pe estrada de concerte cei mai apreciați rapsozi lăutari ai vremurilor, cum ar fi Cristache Ciolacu sau taraful Buică, Dinicii, Tandinii, instrumentiștii din familia Piculeata și Julea. Trebuie amintit că pe scena Minerva au debutat cântăreți care și-au creat un renume în viața artistică a țării. Aici au inceput Madelaine și Manu Nedeianu, Iodănescu-Bruno, Ion Vasilescu, Mia Braia, Ioana Radu, Dorina Drăghici, Petre Alexandru și mulți, mulți alții. Când cânta Giani Spinelli, mesele ocupau și holul de la intrare, mulți așteptând afară, pentru că în sala nu mai era niciun loc. Mai trebuie amintit, că Minerva a fost o adevărată “citadela” de cultură, aici oamenii de artă petrecându-și timpul liber, la un pahar, discutând probleme de artă și făurind planuri, născându-se idei. FOTO 2
Aici au putut fi văzuți Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauțchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Ioana Bulca, Andreea Năstăsescu, Rodica Tapalagă, Ioana Măgură, Vasile Constantinescu, Vasile Nițulescu, Remus Comăneanu, Geo Barton, George Marutza sau Costel Rădulescu, Mircea Bohoreanu, Benedict Gănescu, George Apostu, Victor Roman, Ilie Purcaru, Paul Anghel, Ion Caraion, Haralambie Grămescu, Mihai Ungheanu, Adrian Petringereanu, Horia Pătrașcu sau Petre Dragu. Ion Voicu sau Constantin Piliuță ori de câte ori veneau la Craiova” SURSA







N.R.: Actul de naştere al localului monumental care avea să intre definitiv în viața Craiovei şi a țării prin numele, utilitatea şi strălucirea de „Casinoul Minerva”, a fost semnat cu mai bine de un veac în urmă (1890), când arhitectul Toma Dobrescu a predat planurile noii construcții unei societăți în care antreprenorii şi lucrătorii erau predominant italieni. Construcția în stil maur, terminată în 1902, a avut la inaugurare un restaurant și hotelul, adaugându-li-se ulterior, prin amenajări iscusite, crama şi grădina de vară. Mai târziu, sub îngrijirea unor restauratori neîntrecuți (Vasilescu, Bazavan, Andronescu, Mândreanu, Istrățoiu, Barbu), renumita sala maură braseria au devenit centrul de atracție al orasului, Minerva concurând şi întrecând toate celelalte localuri de petrecere.

Minerva a găzduit oameni importanți ai lumii: G- ral Charles De Gaule, Ciu-En-Lai, Împăratul Pahlavi al Iranului, preşedintele Gomulka al Poloniei şi atâţia alții. Grădina Minerva a găzduit primele gale de box la care au evoluat multi campioni ai țării: Anton Osca, Marin Gaspar sau Gheorghe Lungu.
Minerva rămâne o realizare de excepție în urbanistica craioveană, impresionând ca marime şi exuberanţă arhitecturală. O construcție monumental realizată în stil maur, cu o bogată decorație la exterior, cu o intrare care se remarcă prin monumentalitatea ei. Salonul Maur are un luminator uriaş, având pe lateral oglinzi vieneze care scot în relief fastul şi măreția concepută de architect. Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu nr 1, Craiova, jud. Dolj” DETALII
ARHIVĂ: TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova OXO TEMPLUL LUI BRÂNCUȘI CRAIOVA: Ovoidul și Pasărea Măiastră interpretate la scară colosală!
CALAFAT: La Concertul din Târgul de Crăciun, spectatorii au fugit din cauza ploii, dar artiștii au rămas să presteze. Toate mâinile sus, sus, sus!?


Ora 20,30, Târgul de Crăciun din Calafat. Cel pe repede înainte, când ne trezim în noiembrie, că vrem Târg de Crăciun în decembrie. A început de 30 de minute să plouă. Ceva mai înainte se auzea melodia ,”Dacă pleci, ia-mă și pe mine/ Dacă pleci, n-ai să poți trăi…” Acum cântă o fătucă, care sper să nu rămână cu traume după seara asta. Am reținut ceva de genul „Toate mâinile sus ,sus, sus! /Calafat sunteți pregătiți?! /Toate mâinile sus ,sus ,sus!” restul era în engleză. M-am uitat, nimic, nici o reacție, nimeni…De remarcat și cele 4 căsuțe de lemn, acoperite cu folie și cu crengi deasupra, aducătoare de venit și de bogăție doar în mintea unora. Asta e , ăștia suntem … tot melodia lui Cătălin Crișan îmi urlă în cap „Dacă pleci…” SURSA
LIGHTS ON, SECTOR 2: În Parcul Ioanid a răsărit Luna plină. După 50 de ani de la aselenizare se poate studia și partea ei nevăzută!

INSIDER: „Până pe 18 decembrie 2022, în Parcul Ioanid din Capitală a răsărit Luna plină. Museum of the Moon ne invită într-o lume a necunoscutului, dar și a curiozității, o lume pe care acum, avem ocazia să o descoperim împreună. Ea ne oferă posibilitatea de admira atât partea luminată a Lunii cea vizibilă, cât și cea întunecată, văzută numai din spațiu.
Museum of the Moon, creația artistulul britanic Luke Jerram, este o Reprezentare a Lunii după imagini NASA, creată la scara de 1:500.000, ceea ce înseamnă că fiecărui centimetru din instalație, îi corespund 6 km din suprafața Lunii.




De-a lungul timpului, Luna a fost o sursa de inspirație pentru omenire, dând glas atât artiștilor, cât și oamenilor de știință, creând astfel o legătură interumană indestructibilă. Astfel că, în cele peste 200 de expoziții ale sale, Museum of the Moon a reușit să îi inspire pe artiștii locali, îmbinând perfect experiența pe care ea o oferă, cu spectacole de dans, simfonii, concerte si diferite reprezentații artistice. În Romania, Museum of the Moon face parte din seria instalațiilor prezentate în cadrul evenimentelor propuse de festivalul Lights On Romania, creat de Asociația Daisler.

N.R.: „Nouă instalații de lumină dintre care opt în premieră sunt pregătite în zone noi din Sectorul 2. locuri pe care le descoperim și noi împreună cu publicul Lights On. Parcul loanid – Museum of the Moon Parcul Grădina Icoanei – Balloomi şi Aqua Olimpia Parcul Morarilor – MI-E DOR DE TINE și Stringed UTCB (Lacul Tei 122) – Diva și in[visible] Parcul Păsărari – Fireflies Field CCME (JL Calderon 39) – Omul în lume și lumea în om.
Consumul total de energie electrică pentru cele 9 instalații funcționale e de 4kwh, echivalentul consumului unei locuințe cu 4 membri care își desfășoară activitățile de zi cu zi. Instalațiile sunt disponibile toată noaptea pentru vizitare, cu excepția celor la UTCB, care sunt accesibile până la miezul nopții.” SURSĂ
ARHIVĂ: CLUJ: Luna își așteptă vizitatorii la Biserica Piaristă OXO LIGHT ON: Cum se vede Terra pe cerul Lunii? Privește dincolo de lumea ta ca să descoperi lumea celorlalți! OXO PRIVEȘTE PĂMÂNTUL: “O sferă albastră a vieții, prețioasă și fragilă. Singura noastră casă.” THE FINAL COUNTDOWN!
BRAȘOV FĂRĂ PISTĂ: Campionii României văd tartanul (311 lei/ mp) doar la competițiile oficiale!

INSIDER 1: „Despre sportul românesc şi condiţiile de antrenamemt din România, în buricul țării. Campioni care văd tartanul doar la competițiile oficiale şi românii aşteaptă sa se întoarcă toți cu medalii de la olimpiadă.
P.S. Ca să nu creadă cineva că mă îmbogăţesc cu banii din indemnizatia de hrană, aia se decontează la sfârşitul lunii, direct la restauranrul unde mănâncă sportivul, nu sunt bani pe care pun mâna părinții. Oricum, a fost ca o mană cerească masa asta asigurată zilnic, că mi-a scutit 3 ore din viață, zilnic. Noroc cu COSR-ul, că statul român ne scuipă zilnic.” VIDEO
INSIDER 2: „Fostul Liceu Sportiv al Brașovului. Acea baza în anii 80 era o bijuterie. Cu toate condițiile pentru pregătirea sportivilor în special atletism. Sărituri în inalțime, Sărituri în lungine, Aruncarea discului, greutații și ciocanului. Atunci se putea. În ultimii ani baza era mai mult cunoscută ca fiind locul de organizare al October Fest din pacate. Trebuie să dați tag primarului și autorităților școlare locale. Poate macar de rușine să se sesizeze/ acționeze cineva. Sportul este susținut din păcate la nivel local doar dacă există posibilitatea de sifonare a banului public.”
ARHIVĂ: MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
„MAMMA MIA!” SE ÎNTOARCE: 10 costume originale din celebrul musical expuse la ParkLake și un nou spectacol la Sala Palatului după o pauză de doi ani


INSIDER: „Până pe 9 decembrie în ParkLake (Main Square), București sunt expuse în premieră, 10 costume din celebrul musical ,,Mamma Mia!” – muzica si versurile de Benny Andersson & Björn Ulvaeus și legendarei trupe ABBA.
Costumele sunt cele originale, purtate de artiştii români în timpul spectacolului, pentru a aduce la viață îndrăgitele personaje Donna Sheridan (Loredana), Harry Bright (Horia Brenciu), Sam (Cornel Ilie), Bill (Adrian Nour), Tanya (Anca Turcaşiu), Rosie (Ecaterina Ladin), Sky (Silviu Mircescu) şi Sophie (Bianca Purcărea).








Desemnat Spectacolul anului 2018″ în România, musicalul revine, după o pauză de doi ani, la Sala Palatului din Bucureşti pe 28 şi 29 decembrie. Artiştii vor dansa şi vor cânta alături de spectatori pe muzica inspirată de celebra formație ABBA, într-o poveste despre dragoste şi familie, plină de energie, amuzament şi culoare. O coregrafie impresionantă, decoruri de vis şi vreo 200 de costume!
ELI DAMANAKIS, Costume Designer: „Implicarea în acest proiect a fost o provocare încă de la început, fiind primul musical de o asemenea anvergură pus în scenă în România. (…) Protagoniştii au între 7 şi 10 costume, iar dansatorii între 5 şi 7 costume fiecare, pe care le schimbă pe durata a aproape 3 ore de spectacol live. La un musical actorii au mişcări ample, de dans, iar ritmul de schimbare a costumelor de-a lungul piesei este mult mai rapid. Proiectul a fost complex și presiunea de timp mare. Dar am lucrat în echipă cu Laura Antonov, cu care am mai colaborat în trecut şi asta a fost de mare ajutor”.

Mamma Mia!” prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunții, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Tânăra se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe mica insulă grecească pe toți cei trei bărbați din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante şi vor încânta publicul prezent.
Biletele la spectacol: VIP- 299 lei, Categoria A – 249 lei, Categoria B – 209 lei, Categoria C – 169 lei, Categoria D – 109 lei, Categoria E – 139 lei. O reducere de 10% pentru doritori se poate obține scanând codul QR lipit în fața expoziției din mall.
Foloseşte codul PARKLAKE10 pentru un discount de 10% la cumpărarea biletelor” DETALII
ARHIVĂ: STOCKHOLM: La Muzeul ABBA vizitatorii sunt integrați în povestea grupului. Se caută al V-lea membru!
BUCUREȘTI MULTISTRAT: Săpăturile arheologice din curtea interioară a Universității au scos la lumină bucăți de istorie, Academia înființată de A.I.Cuza (1864) și Academia Domnească „Sf. Sava” fondată de C.Brâncoveanu (1694). Ce o mai fi dedesubt?


INSIDER: „Înainte de mult-așteptatul proces de consolidare și restaurare a sediului central al Universității din București, au loc săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice (în fapt, un ansamblu din mai multe corpuri din epoci diferite). În poză se văd ziduri de fundație ale primei școli de învățământ superior din Țara Românească,

Academia Domnească „Sf. Sava”, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe locul ei, a fost construit corpul central al Universității din București (Academia), după ce a fost înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864. Clădirea asta de secol 19, proiectată de arhitectul Alexandru Orăscu, a fost bombardată de aviația aliată în primăvara lui 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Două treimi din ea au fost avariate grav, demolate la finalul anilor ’40 și copiate ulterior de o structură similară la finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70 pentru reîntregirea clădirii. La săpăturile curente s-au descoperit și porțiuni din fundațiile părții afectate în război. Interesant, nu știam că mai existau.

Două straturi de istorie bucureșteană – unul de final de secol 17 și unul din a doua parte a secolului 19 – sunt vizibile acum. În mod normal, fundațiile astea ar trebui puse în valoare și expuse sub sticlă, iar curtea Universității amenajată ca sit istoric turistic vizitabil tot timpul, dar astea sunt SF-uri. N-ar trebui să rămână aceeași parcare tristă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar.

Măcar știm că vestigiile astea nu vor fi distruse ca cele de peste drum. La finalul anilor 2000, fundațiile fascinante ale Mănăstirii Sf. Sava (biserică, chilii, dependințe, cimitir) au fost distruse total de administrația Sorin Oprescu (PSD-PNL) de la PMB pentru realizarea unei parcări subterane care n-a rezolvat aproape deloc problema supraaglomerării trotuarelor și străzilor din zonă cu mașini parcate claie peste grămadă. O crimă de patrimoniu imensă, după distrugerile ceaușiste masive ale anilor ’80. Bucureștiul nu merita asta.” SURSA
ARHIVĂ: UITARE: Parcarea „Peste morminte”. Situl arheologic de la Universitate, îngropat pe veci de buldozere! OXO MONUMENT: Cea mai veche aşezare din Bucureşti îngropată din nou în uitare! OXO Centrul Capitalei, ridicat peste un cimitir! OXO PESTE MORMINTE: Oprescu promitea Grădinile Semiramidei. PriMărie, nu FIREA cu porumbeii!
DECEBALUS PER SCORILO: Ultimului rege dac veghează în Piața Uniri din București


INSIDER: „Faimosul sculptor basarabean, Ion Bolocan (n. 9 octombrie 1961) a instalat ieri, 3 decembrie, în Piața Unirii, centrul Bucureștiului, bustul monumental al lui Decebal. Felicitări, Ion!!” SURSA
N.R.: Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”,
ARHIVĂ: DECEBALUS REX: Regele dac de 3 ori mai înalt decât președinții americani de pe Muntele Rushmore! OXO FALX DACIC: Arma care i-a determinat pe romani să-și modifice coifurile și scuturile are monument pe DN7. Vârful e îndreptat spre Roma!
NECROPOLA REGALĂ: Regele Mihai I, ultimul rege al României, urcat pe tron la 6 ani și exilat la 26, întors pentru totdeauna în țara natală


INSIDER: „Regele Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, Muntenia, România- d. 5 decembrie 2017, Aubonne, cantonul Vaud, Elveția) a fost rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 şi, între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947 când monarhia a fost abolită de regimul comunist. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de „Principe al României” şi „Principe de


Hohenzollern-Sigmaringen”. Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş a fost ridicată în perioada anilor 2009-2018. Ea este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeş şi poartă hramul Sfântei Mucenite Filofteia şi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul, devenit Noua Catedrală a Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului, şi este totodată necropolă regală. Iniţiativa ridicării Catedralei a aparţinut Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului în parteneriat cu Casa Regală a României. Proiectul edificiului a fost realizat de arhitectul dobrogean Augustin loan, profesor doctor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism lon Mincu, specialist în arhitectură sacră.






Piatra de temelie a fost pusă la 10 mai 2009 în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu, altarul noii catedrale arhiepiscopale şi regale fiind târnosit în 7 decembrie 2018. Odată cu sfinţirea definitivă a întregului lăcaş, de la finalul lucrărilor de pictură şi finisajelor, aici se va muta oficial şi tronul ierarhului. Prin aceasta funcția de catedrală s-a transferat acestei biserici, de la cea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeşului, aflată în apropiere (fostul scaun arhiepiscopal). FOTO

Edificiul, uşor retras față de monumentul central al aşezământului, a fost conceput în stilul arhitecturii bizantine, ca o prelungire a vechiului lăcaş de cult. Construcția, care are 36 metri lățime în zona faţadei, are forma de cruce greacă înscrisă, cu brațele egale, naosul principal de aceeaşi înălțime cu cel transversal, peste a căror boltă se înalţă o cupolă cu o turlă cu înălțimea de 21 metri. Capetele extreme ale necropolei, în formă de semicerc, sunt formate de două capele, acoperite cu câte o cupolă. În capela din stânga sunt expuse moaștele Sfintei Mucenite Filofteia.

În exterior Catedrala are un vestmânt de cărămidă aparentă și chenare în relief cu detalii de piatră iar în interior este decorată cu mozaic.

Necropola regală conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului. În necropolă au fost înmormântaţi regele Mihai (16 decembrie 2017) şi regina Ana (13 august 2016). Tot aici au fost reînhumate rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea şi cele ale Reginei Elena, rămăşiţe aduse în ţară în 2003 de la Lisabona, respectiv în 19 octombrie 2019 de la Lausanne.” DETALII
N.R.: Mănăstirea de la Curtea de Argeş, monument istoric, capodoperă a arhitecturii bizantine, a fost construită la începutul secolului al XVI-lea în timpul domnitorului Neagoe Basarab. „Carol a ales acest loc de odihnă veşnică pentru că i s-a părut foarte aproape de cer.” Sunt înmormântați aici regele Carol I (10 octombrie 1914) și Regina Elisabeta (2 martie 1916) precum și Regele Ferdinand (20 iulie 1927) și Regina Maria (18 iulie 1938).
ARHIVĂ: EVADARE: Unde se odihnesc regii României? OXO 1923-2016: Regina Ana, ultima regină a României! OXO PORŢI DESCHISE: Peste 1.000 de români au venit să-i cânte Regelui „Mulţi ani trăiască!” OXO CASTELUL PELEȘ: Cea mai frumoasă clădire din România, vizitată de jumătate de milion de turiști pe an











