PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

GLOVO: În pandemie curierii erau obligați să aibă un recipient cu dezinfectant. Acum se face economie de apă & benzină și la aruncarea gunoiului!


INSIDER: „Pentru că suntem răciți cu toții și nu putem ieși din casă, am zis să comandăm ceva de mâncare prin Glovo. Am ales un restaurant apropiat pentru un timp de livrare cât mai mic și pentru a evita aglomerația din zona centrală.
Am putut observa cum se apropie curierul pe hartă, dar apoi a virat în direcția opusă, exact spere aglomerația din centru, așa că am sunat la numărul din aplicație. Mi-a răspuns curierul, o tânără care mi-a zis că mai are de dus o comandă și de aceea s-a dus în acea direcție.
Am contactat asistența și le-am spus că nu mi se pare normal să plătesc niște bani, deloc puțini, la care am pus și bacșișul de 7.5 lei pt curier, ca să îmi plimbe cineva mâncarea prin oraș pentru ca mai apoi să o primesc rece bocnă. Mi s-a spus că în cazul anulării voi pierde toți banii.
Am așteptat. Cu niște timpi care creșteau în loc să scadă, într-un final am ieșit la poartă și am observat mașina curierului așteptând. Deși eram pornit să-i spun domnișoarei că nu e normal să ridice mai multe comenzi decât poate duce, când am văzut mașina mi s-a făcut milă de ea. În plus, m-am gândit că e duminică și lucrează, în loc să fie acasă. Da, uneori sunt f prost cu mila asta, de parcă eu nu am lucrat atâtea amar de duminici și de sărbători.
Pentru că domnișoara nu cobora, m-am dus eu la mașină și abia atunci a coborât, a dat roată mașinii, mi-a zis pe un ton roțăit că nu e vina ei și a deschis portiera din dreapta față pentru a-mi oferi surpriza zilei. Mașina era un adevărat tomberon, niciodată nu am văzut așa ceva. Mucuri de țigări pe jos, ambalaje, bidoane, ghete, hârtii, scrum, praf.
Am ridicat coletul, dar nu am de gând să mănânc, nu am avut inspirația să mă uit și în cutia de transport, dar nu m-ar fi mirat ca acolo să-și fi făcut cuib o pereche de șobolani.” SURSA

ARHIVĂ: GLOVO: „Semnezi un contract de livrare cu Glovo, ce prevede o perioadă de șase luni fără comision, iar din a doua lună îți vine pe factură comision de 25%”

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s