INSIDER: „Oraşul de Floci, locul unde s-a născut Mihai Viteazul. Marea ne-a fost mirarea când, în drum spre mare, după Țăndărei, dar înainte de a trece Dunărea pe la Giurgeni-Vadu Oii, am văzut bustul lui Mihai Viteazul (pe partea stângă) și o așezare neobișnuită – Orașul de Floci – (pe partea dreaptă). Firesc, curiozitatea ne-a făcut să oprim aici și nu ne-a părut rău. Fiindcă am descoperit urme ale unui vechi centru urban, între care trei biserici, trei necropole, locuințe, obiecte de ceramică și podoabe. În 1991, locul vechiului oraș a fost declarat sit arheologic.

Aici s-a născut, în anul 1558, Mihai Viteazul, fiul natural al lui Pătraşcu cel Bun, mama fiind Tudora, negustoreasa. Conform legendelor locului, odată ajuns voievod, a poruncit ca o armată de peste 1.000 de oşteni să păzească Cetatea de Floci. Tot aici se pare că voievodul s-a gândit pentru prima oară la unirea celor trei țări românești.
Terenul, un câmp întins, cu unele zone mai înalte, de forme neregulate, este împărțit în două de o vale adâncă – vechea albie a râului Ialomiţa. Călătorii care vor ajunge aici pot afla despre istoria locului din panourile – în română şi engleză – instalate în zonă.

ISTORIC. Oraşul de Floci este atestat documentar în anul 1431 și a fost prima capitală a județului Ialomița. În cursul secolelor XIV-XVIII, era unica aşezare urbană din estul Câmpiei României cu rol de polarizare a activităţii economice din zonă şi cu rol strategic în controlul graniţei de est a ţării. Din punct de vedere administrativ, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Oraşul de Floci a fost centrul de reşedinţă al ispravnicului judeţului istoric Ialomiţa şi sediul căpităniei de margine, care avea îndatorirea de a asigura paza hotarelor. Căpitanul a îndeplinit şi funcţia de ispravnic al oraşului.
De unde vine denumirea? De la faptul că cele mai importante lucruri care se vindeau în singurul oraş medieval din Bărăgan erau blănurile de animale. Lână de oaie sau piei de capre, bovine sau porcine toate erau la mare căutare în acea perioadă, se arată în mai multe documente de arhivă, păstrate de muzeografii Muzeului Judeţean Ialomiţa.
De-a lungul timpului, oraşul lui Mihai Viteazul a fost distrus din temelii şi reconstruit. În secolul XX, din celebrul centru comercial nu mai rămăsese la suprafaţă decât zidul unei biserici, restul ruinelor fiind îngropate sub mormane de pământ.” SURSA

ARHIVĂ: 1600-1995: Mihai Viteazul, Domn al României, pentru 395 de ani. Apoi au venit americanii! OXO CETATEA FĂGĂRAȘ: Îți poți face un selfie pe tronul domnesc fără să fii „urecheat” de supraveghetori

INSIDER: „Conacul Bellu, comoara de la Urlați. Ni s-a lipit de retină. Apoi de suflet. Ne-a făcut să visăm frumos la vremurile de odinioară. Când la acest conac poposeau Regina Maria și Principesa Ileana. Sau când George Enescu, Theodor Aman sau Nicolae Grigorescu petreceau serile de vară. Pentru câteva ore, ne-am lăsat vrăjiți de ,,cel mai frumos conac de secol XIX din Țara Românească”, cum a fost denumit. Și bine am făcut!
La aproximativ 25 de kilometri de Ploiești și 80 de kilometri de București, în orașul prahovean Urlați, am descoperit un loc feeric: Conacul Bellu. Aflat pe strada Orzoaia de Sus, la numărul 12, fosta proprietate a familiei baronului Alexandru Bellu își așteaptă vizitatorii cu aerul său boem, cu poveștile sale nenumărate și cu-n inedit pe care este greu să-l mai găsești în altă parte. Atenție însă! Foișorul și conacul se vizitează separat! Cu alte cuvinte, dacă vreți să vă bucurați de acest complex arhitectural, trebuie să vă cumpărați bilete atât pentru Muzeul ,,Foișorul Bellu”, cât și pentru Muzeul ,,Conacul Bellu”! Asta de miercuri până duminică, între orele 9-17, fiindcă muzeele sunt închise în zilele de luni și marți. Noi le-am vizitat într-o zi de joi, când am întâlnit puțini turiști, ceea ce ne-a permis să le savurăm pe îndelete.

Am început cu foișorul, amplasat la intrarea pe domeniul Bellu, ce datează din secolul al XIX-lea, fiind construit după modelul clopotniței de la Mănăstirea Vărbila (obiectiv deosebit, despre care vom povesti ulterior). Spațiul curat, îngrijit, este compus dintr-un turn pe trei nivele și două căsuțe alipite. La parter, am admirat o interesantă colecție de arheologie, apoi, la etaj, universul fotografic al lui Alexandru Bellu (aparate de fotografiat, fotografii în care principala temă este țăranca româncă). În turn este expus mobilier de artă, costume naționale românești și o colecție de icoane pe sticlă. De la ultimul nivel, ne-am bucurat și de priveliștea spectaculoasă asupra întregii zone.
Apoi, am urcat prin pădure spre Conacul Bellu, atrăgător încă de la exterior, prin arhitectura sa în stil vechi românesc. Până ce să începem turul ghidat, ne-au ,,confiscat” podeaua originală din pridvorul conacului, spectaculos lucrată cu pietre mici in stil mozaic, aranjamentele florale și rafinamentul arhitectural al clădirii. Bogăția muzeului avea să ni se etaleze privirilor dincolo de ușile sale, o comoară care ne-a făcut să rămânem muți de uimire. Sufrageria, cu mobilier original și porțelanuri scumpe, dormitorul de o eleganță impunătoare, ce are în prim plan patul și masa de rugăciune, au darul să te facă, fără să vrei, să hălăduiești cu ochii minți în trecut. Să stai la masă cu boieri și personalități ale vremii, să asculți muzica pianului ce altădată era sufletul concertelor și al seratelor. E atâta istorie, mister, frumusețe în acest conac care încă are nevoie de lucrări de reabilitare, încât ai vrea ca ghidul să-ți permită să rămâi măcar pentru o oră aici, singur. Să te plimbi prin încăperile generoase care te îmbie cu opere de artă strânse, cu dragoste și ochi de cunoscător fin, de baronul Alexandru Bellu. Să stai, imaginar, alături de baronul Bellu la un ceai în salonul japonez sau la o narghilea în salonul turcesc decorat oriental. Să privești la nesfârșit tablourile semnate de nume celebre, manuscrisele vechi, chiar și telefonul Ericsson de la 1905, una dintre piesele impozante ale locului. Nu poți, așa că, la finalul turului, trebuie să te mulțumești ca și noi cu un scurt popas în crama conacului. În care am găsit utilaje, vase şi butoaie folosite în producerea vinului, dar și o cameră secretă, numai bună de-o paranghelie ferită de ochii curioșilor.

La plecare, am văzut ruinele clădirilor care, pe vremuri, făceau parte din complexul conacului, ne-am plimbat pe potecile pădurii și ne-am felicitat că am gustat din această poveste. Numai bună de pus în tolba cu amintiri frumoase.

SCURT ISTORIC. Conacul Bellu a fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, în stil vechi românesc. A fost casa familiei baronului Alexandru Bellu (bun prieten cu pictorul Nicolae Grigorescu), descendent al unei bogate familii macedonene care s-a stabilit la Urlați și a deținut proprietăți însemnate atât pe teritoriul țării noastre, cât și în Europa, inclusiv terenul pe care se află astăzi Cimitirul Bellu, donat de familie în secolul al XIX-lea administrației locale.
Conacul din prezent este fosta casa de oaspeți a boierilor. Conacul mare există doar in imagini, pentru că acesta s-a prăbușit în urma cutremurului din 1940.
În 1926, familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlaţi. În 1953, complexul a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcţionat ca muzeu regional, până când a intrat în componenţa Complexului Muzeal Prahova. Din 1990 este în componenţa Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova” SURSA

ARHIVĂ: CIMITIRUL BELLU: Harta mormintelor celebrităților, cadou de rămas bun de la Ambasada Germaniei „Oamenii mor de tot doar când sunt uitaţi” *** MUZEU: Invitaţie în Cimitirul Bellu. Noaptea! *** FOTOREPORTAJ: O noapte în grădina geniilor