PRIMĂVERII 32, BUCUREȘTI: Imobil cu influențe maure- florentine şi aer mediteraneean – spectaculos & exuberant la exterior, riguros & modernist în interior!”
INSIDER: „Imobilul de la numărul 32 de pe Bulevardul Primăverii este unul dintre acele locuri care îți atrag privirea din stradă, dar își dezvăluie adevărata personalitate abia după ce îi treci pragul.
La exterior, influențele mauro-florentine se regăsesc în turnuri, arcade și în bogăția detaliilor, construind o siluetă impunătoare, cu aer mediteraneean. Dar adevărata surpriză apare după ce treci pragul. Casa scării surprinde printr-un limbaj modernist, în alb și negru, unde mozaicul hexagonal de pe palier și balustrada creează, privite de sus, un joc geometric fascinant în jurul puțului scării.
E genul de clădire care îți arată altceva de fiecare dată când o privești: exuberanță și spectaculos la exterior, rigoare și modernism în interior. Un exemplu fascinant al felului în care arhitectura interbelică putea combina stiluri și surprize într-un singur imobil. Voi unde v-ați opri mai mult: la fațada spectaculoasă sau la detaliile ascunse din casa scării?
📍 Bulevardul Primăverii 32, București 📸 Photos by Andrei Neagu” SURSA
BNR – (TELE)LEU: Expoziție mobilă – Istoria monetară a României – drumul leului românesc, de la primele forme de circulație monetară până la cele moderne
INSIDER: „Povestea leului, în inima Bucureștiului – Pe strada Lipscani, chiar în fața Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, un container expozițional transformă pentru o perioadă spațiul urban într-un mic muzeu dedicat istoriei monetare a României. Realizat ca o expoziție mobilă a Muzeului BNR, containerul aduce în mijlocul orașului monede, obiecte și materiale documentare care spun povestea banilor și a evoluției monedei naționale. Expoziția urmărește drumul leului românesc, de la originile istorice ale denumirii și primele forme de circulație monetară până la monedele și bancnotele moderne.
Un loc important îl ocupă povestea talerului-leu olandez, monedă care a circulat în această parte a Europei și de la care provine denumirea de „leu”, devenită ulterior numele monedei naționale a României.
Prezența acestei expoziții chiar pe strada Lipscani are și o puternică valoare simbolică. Ne aflăm în inima vechiului București comercial, în imediata apropiere a instituției care, încă din 1880, are un rol fundamental în istoria monetară și financiară a României. Este, practic, o întâlnire între istoria orașului și istoria banului: într-un loc în care negustorii și schimburile comerciale au animat Bucureștiul de altădată, astăzi putem descoperi cum au evoluat moneda, banii și sistemul monetar românesc.
Expoziția mobilă a Muzeului BNR este concepută pentru a putea călători și în alte orașe, astfel încât istoria monetară să poată fi descoperită de un public cât mai larg.
📍 Strada Lipscani – în fața Băncii Naționale a României, București
🪙 O incursiune în istoria leului și a banului românesc.” SURSA
ARHIVĂ: BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor ∆∆∆∆∆ EURO: Cum recunoşti o bancnotă falsă?
PERDELE DE PAȘCANI: Dantela albă de la ferestrele României de altădată – cu flori, frunze sau desene geometrice – semnul unei case luminoase și îngrijite pentru generații întregi!
INSIDER: „GUSTURI, MEȘTEȘUGURI ȘI POVEȘTI DE ALTĂDATĂ… Perdelele de Pașcani – dantela albă de la ferestrele României de altădată: Există obiecte atât de obișnuite, încât abia după ce încep să dispară înțelegem cât de mult au aparținut unei epoci. Pentru generații întregi de români, unul dintre ele a fost perdeaua albă de la fereastră – cu flori, frunze sau desene geometrice, spălată cu grijă și așezată la loc înaintea sărbătorilor. Nu era doar un decor, ci semnul unei case luminoase și îngrijite…
Povestea ei începe cu mult înaintea fabricilor comuniste. În gospodăria tradițională, femeile torceau, țeseau, brodau, croșetau și realizau dantele, iar în secolul al XIX-lea, odată cu răspândirea modei urbane occidentale, perdelele din materiale fine au început să apară tot mai des la ferestre. La începutul secolului XX, meșteșugul casnic a început să conviețuiască tot mai mult cu producția industrială, iar în perioada interbelică România avea deja sute de întreprinderi din diferitele ramuri ale industriei textile. După naționalizarea din 1948, industria textilă a devenit una dintre marile ramuri ale economiei planificate. Au fost dezvoltate filaturi, țesătorii și fabrici de tricotaje și confecții în numeroase orașe. Nu toate produceau însă perdele – de aceea nici nu poate fi stabilit cu certitudine un număr exact al „fabricilor de perdele” din România comunistă doar din statisticile generale ale industriei textile. Pentru perdele, un nume avea însă să devină celebru: Pașcani. La 10 octombrie 1973 a intrat în funcțiune Întreprinderea de Tricotaje și Perdele „Ariadna”, care a transformat orașul într-un important centru textil și a oferit locuri de muncă pentru mii de oameni. În 1977, capacitatea pentru perdele a fost extinsă, iar producția s-a diversificat cu perdele Jacquard, fețe de masă și mileuri, la care s-au adăugat ulterior și alte articole textile. În spatele unei perdele aparent simple se afla o muncă impresionantă. Modelele florale, arabescurile și desenele geometrice trebuiau concepute și adaptate tehnic, apoi firele, în special cele sintetice, erau transformate de utilaje în metri întregi de material. Urmau verificarea, finisarea și pregătirea pentru vânzare sau export. În hale lucrau în schimburi mii de oameni, mulți dintre ei femei, care supravegheau permanent mașinile și calitatea produselor.
În anii 1970 și 1980, „perdelele de Pașcani” au devenit aproape o marcă în sine. În apartamentele nou construite, alături de mobilier, covor și lustra din sufragerie, perdeaua albă era una dintre piesele care făceau casa să pară cu adevărat terminată. Se cumpăra adesea la metru, în funcție de dimensiunea ferestrei și de bogăția faldurilor dorite, apoi era tivuită și pregătită acasă sau la croitoreasă pentru galerie ori șină. Modelele cu flori, frunze, medalioane și borduri decorative erau printre cele mai căutate, iar perdelele mai frumoase ajungeau deseori în sufragerie sau în „camera bună”. Și exista un adevărat ritual al lor. La curățenia generală, mai ales înaintea sărbătorilor, perdelele erau date jos, spălate cu grijă și puse din nou la ferestre. Pentru multe gospodine, albul lor impecabil însemna că „s-a pus casa la punct”. În anii 1980, modelele frumoase nu erau însă întotdeauna ușor de găsit. O parte importantă a producției românești era îndreptată către export pentru obținerea de valută, iar vestea că „s-au băgat perdele” putea trimite oamenii direct la magazin. În același timp, perdelele produse la Pașcani ajungeau pe piețe externe din Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu. În 1989, fabrica pregătea încă zeci de modele noi. În jurul aceleiași perioade, vechea Ariadna a devenit Siretul, numele care avea să rămână definitiv legat de perdelele de Pașcani. După 1989, însă, lumea în care fusese construită această industrie s-a schimbat radical. Importurile, noile gusturi, privatizarea și dificultățile economice au lovit puternic marile întreprinderi textile. Siretul a rezistat o vreme – în 2003 mai avea peste 1.600 de angajați – apoi a trecut prin insolvență și reorganizare. Dar aici povestea are o continuare pe care mulți români nu o cunosc: la Pașcani se fabrică perdele și astăzi.
În timpul reorganizării vechii societăți, producția de perdele a fost separată de celelalte activități, iar din 2014 tradiția este continuată de Siretul Distriprod, care a preluat clădiri, utilaje și echipamente destinate acestei producții. Fabrica nu mai are dimensiunile uriașei întreprinderi socialiste, dar societatea este activă și în 2026. Potrivit ultimelor date financiare disponibile, în 2025 avea 21 de angajați, o imagine greu de comparat cu miile de oameni care intrau cândva zilnic pe porțile vechii fabrici. Și nu este singura. La Pașcani funcționează și NGM Leonard, întreprindere înființată în 1993, care produce perdele și alte textile. Într-o documentare realizată în 2022, cele două societăți erau prezentate drept continuatoarele producției locale: Siretul Distriprod realiza atunci aproximativ 100.000 de metri liniari de perdea pe lună, iar NGM Leonard declara o capacitate anuală de aproximativ 3 milioane de metri pătrați și peste 400 de modele.
Așadar, celebra perdea de Pașcani nu este doar o amintire. Ea se produce și se vinde și astăzi, inclusiv la metru, numai că în spatele ei nu mai stă gigantul industrial cu mii de salariați, ci întreprinderi mult mai mici și tehnologii capabile să realizeze cu câteva zeci de oameni producții pentru care altădată era nevoie de sute.
Câte fabrici de perdele a avut România? Un număr exact nu poate fi stabilit responsabil din documentele publice cunoscute, deoarece statisticile perioadei comuniste inventariau în principal ramurile și întreprinderile textile, iar perdelele puteau reprezenta doar una dintre numeroasele lor producții. Cert este că Pașcaniul a devenit principalul nume românesc legat de producția industrială de perdele, iar documentele oficiale de la începutul anilor 1990 consemnau explicit pentru Siretul producerea de perdele la metru, perdele confecționate și dantele. S-au schimbat între timp și ferestrele noastre. Perdelele bogat ornamentate au făcut loc voalurilor simple, rulourilor și jaluzelelor, iar alegerea unui model nu mai presupune cozile și căutările de altădată. Și totuși, prin casele bunicilor sau prin dulapuri se mai găsesc perdele vechi de zeci de ani, spălate de nenumărate ori și încă păstrate. Odată cu ele au rămas și amintirile: lumina dimineții strecurată prin florile albe, mirosul perdelelor proaspăt spălate și clinchetul inelelor pe galerie.
Atunci era doar o perdea frumoasă la fereastră. Astăzi, în firele ei putem vedea mult mai mult: un vechi meșteșug devenit industrie, munca unor generații și o poveste românească ce, surprinzător și frumos, încă nu s-a încheiat.” SURSA
ARHIVĂ: COPY/PASTE: „Bibelourile au fost cândva lucrări artistice respectate, executate cu măiestrie şi migală” ∆∆∆∆∆ MUZEUL KITSCH-ULUI: „Agoniseala și comorile din sufrageria omului de rând sunt acum și la muzeu!”
„PRAF DE STELE” – CRAIOVA: Festivalul „Păpuşile ocupă strada”, a 13-a oară!
INSIDER: „A început nebunia la Craiova! Festivalul Păpușile Ocupă Strada a debutat cu parada păpușilor gigant. Dacă ați ratat-o, vă mai puteți întâlni cu ele marți, 1 septembrie, la ora 21, pe traseul Mc Donald’s – Piața Mihai Viteazul. Până marți, artiștii din 15 țări vă așteaptă în toate parcurile cu spectacole de vis! Așa e la Craiova!” SURSA
N.R.: „În perioada 25 august-1 septembrie 2026, Craiova găzduieşte „STARDUST”- cea de-a 13-a ediție a festivalului internațional „Puppets Occupy Street”, eveniment organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri. Timp de o săptămână, străzile şi spațiile publice din oraş vor deveni scene pentru spectacole de păpuşărie, circ, reprezentații aeriene, ateliere, expoziții şi concerte. Anul acesta, festivalul aduce la Craiova artişti din 16 țări, iar startul oficial a fost dat pe 25 august, cu tradiționala paradă de pe Calea Unirii.
Locații: Străzi, piețe şi spații neconvenționale din Craiova (inclusiv Piața Frații Buzeşti și Piaţa Mihai Viteazul). Activităţi în cadrul festivalului: Spectacole de teatru stradal şi de păpuși; Reprezentații de circ şi numere aeriene; Concerte live, ateliere și expoziții pentru toate vârstele; Proiecții video mapping şi evenimente interactive.” PROGRAM FESTIVAL
ARHIVĂ: CRAIOVA ANIMATĂ: „Puppets Occupy Street Festival” – păpuși, oameni & drone se intersectează în imponderabilitate ∆∆∆∆∆ CRAIOVA STEAMPUNK: Festivalul Puppets Occupy Street, 150 de artiști din 15 țări ∆∆∆∆∆ CARNIVALE, CRAIOVA: Start Puppets Occupy Street, ediția a IX-a, 200 de teatre și artiști din 20 țări, în peste 400 de evenimente! ∆∆∆∆∆ CRAIOVA: „Puppets Occupy Streets”, deschidere de groază. „Totuși, Chucky este doar o invenție, da?”
CURTEA MUZEULUI NAȚIONAL DE ARTĂ: Galerie discretă, unde arta respiră în aer liber – viziune asupra corpului uman, a mișcării și a expresiei
INSIDER: „🏛️ Curtea Muzeului Național de Artă al României ascunde o mică galerie în aer liber, pe lângă care mulți trec fără să o observe. Printre copaci și alei liniștite se află 13 sculpturi care spun, împreună, povestea artei europene și românești: de la academismul secolului XIX, la modernism și forme abstracte. De la Mercur, zeul antic al vitezei, până la lucrările lui Henry Moore sau sculptorii români ai secolului XX, fiecare statuie aduce o altă viziune asupra corpului uman, a mișcării și a expresiei. Nu este doar o curte — este un muzeu în aer liber, discret, dar surprinzător de bogat.
Ce este cu adevărat special aici nu este doar fiecare statuie în parte, ci dialogul dintre ele:
de la echilibrul clasic, la dramatism, până la forme abstracte și moderne. 👉 Curtea Muzeul Național de Artă al României nu este doar un loc de trecere, ci o galerie discretă, unde arta respiră în aer liber. Data viitoare când ajungi pe Calea Victoriei, merită să intri câteva minute… și să privești cu atenție. SURSA
N.R.: Muzeul Naţional de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Muzeul a fost înființat în 1948 şi este găzduit în Palatul Regal din Capitală. Muzeul Național de Artă din Bucureşti are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecţii de picturi din România. El a fost înființat în anul 1948, având o colecție importantă a regelui Carol I, aflată inițial la Castelul Peles de la Sinaia precum şi în alte saloane ale reşedințelor regale române. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucureştene cum a fost Anastase Simu (înfiinţat în anul 1910), Muzeul Dr. loan şi Nicolae Kalinderu inaugurat în anul 1909) precum şi din colecții particulare. Pe lângă aceste exponate, s-a atras şi fondul muzeal din colecția primului muzeu de artă din Bucureşti, înființat în anul 1836 în clădirea unei şcoli a Mănăstirii Sfântul Sava la iniţiativa pictorului Carol Valenstein. Începând din anul 1948, Muzeul Naţional de Artă ocupă clădirea Palatului Regal din Bucureşti, construit în anul 1937.
Muzeul a fost avariat în timpul Revoluţiei Române din 1989, care a dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu. În anul 2000, o parte a muzeului a fost redeschisă publicului, adăpostind colecţia românească modernă şi colecția internațională; vasta colecție de artă medievală, care cuprinde acum lucrări recuperate din mănăstirile distruse în timpul erei Ceauşescu, a fost redeschisă în primăvara anului 2002. Există, de asemenea, două săli care găzduiesc expoziții temporare. Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componenţă lucrările celor mai buni pictori români (Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, etc.) şi Galeria de Artă Europeană.
Adresa: Calea Victoriei 49-53, Bucureşti – sector 1.
REGINA NOPŢII: Unică, spectaculoasă, parfumată – „tutun înaripat” numai bun pentru narghilea!
INSIDER: „„Regina Nopții” este una dintre cele mai fascinante și misterioase plante din lume datorită modului spectaculos în care înflorește. Cunoscută științific sub numele de Epiphyllum oxypetalum, această plantă exotică aparține familiei cactușilor tropicali și este apreciată pentru florile sale uriașe, albe și extrem de parfumate. Ceea ce o face cu adevărat specială este faptul că florile sale se deschid doar pe timpul nopții și rezistă doar câteva ore înainte de a începe să se ofilească odată cu apariția zorilor.
Originară din regiunile tropicale ale Americii Centrale și de Sud, planta s-a adaptat unui climat umed și cald, diferit de imaginea clasică a cactușilor din deșert. În habitatul natural, „Regina Nopții” crește adesea pe trunchiurile copacilor, unde își dezvoltă tulpinile lungi și plate asemănătoare unor frunze. Deși poate părea o plantă obișnuită în cea mai mare parte a anului, transformarea sa în momentul înfloririi este impresionantă.
Floarea începe să se deschidă lent după apusul soarelui, iar procesul complet poate dura câteva ore. În timpul nopții, petalele mari și catifelate se desfac complet, dezvăluind o floare spectaculoasă care poate depăși chiar și 20 de centimetri în diametru. În același timp, planta eliberează un parfum dulce și intens care atrage vizitatori nocturni precum moliile mari, fluturii de noapte și uneori chiar liliecii nectarivori, care ajută la polenizarea florii. Acești „oaspeți ai nopții” sunt esențiali pentru reproducerea plantei, fiind ghidați de parfumul puternic și de culoarea albă strălucitoare a florii, perfect vizibilă în întuneric. În unele regiuni tropicale, florile sunt vizitate și de anumite insecte nocturne rare, transformând fiecare înflorire într-un adevărat spectacol ascuns al naturii.
Până dimineața, floarea începe deja să se închidă și să se ofilească, ceea ce face ca momentul înfloririi să fie extrem de scurt și rar. Tocmai această frumusețe efemeră a transformat „Regina Nopții” într-un simbol al misterului și al momentelor trecătoare. În multe culturi asiatice, în special în China și India, planta este asociată cu norocul, transformarea și evenimentele speciale. Unele persoane consideră chiar că înflorirea ei aduce prosperitate sau semnifică un moment important în viață.
Din cauza rarității fenomenului, mulți pasionați de plante organizează adevărate întâlniri nocturne pentru a urmări deschiderea florii, iar în anumite locuri acest moment este privit aproape ca un spectacol al naturii. Un alt aspect fascinant este faptul că planta nu înflorește după un program perfect fix. Deși multe exemplare înfloresc o singură dată pe an, uneori pot exista mai multe înfloriri în funcție de temperatură, lumină și umiditate. Tocmai imprevizibilitatea ei contribuie la aura de mister care o înconjoară. În unele nopți, zeci de boboci se pot deschide simultan, transformând planta într-o explozie spectaculoasă de flori albe strălucitoare.
De-a lungul timpului, „Regina Nopții” a devenit una dintre cele mai iubite plante exotice din lume nu doar datorită aspectului său spectaculos, ci și datorită ideii că frumusețea cea mai rară durează uneori foarte puțin. Tocmai această combinație dintre eleganță, parfum intens și înflorire de scurtă durată face ca planta să fie considerată una dintre cele mai impresionante minuni florale ale naturii.” SURSĂ
N.R.: Nicotiana alata sau regina noptii este o plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay şi în Iran). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament, tutun de iasomie, 2 tutun dulce, 3 tutun înaripat, tanbaku şi tutun persan.
Regina nopții este o plantă erbacee 70-140 cm. Ea are fire de păr lipicioase numite tricomi glandulari. Frunzele au 10-25 cm lungime, sunt oval-eliptice. Inflorescența poartă flori albe (tip sălbatic). Corola este format dintr-un tub lung, 50-100 mm, terminat cu 5 lobi, acoperit cu peri glandulari pe spate. Acesta este unul dintre cele mai parfumate tutunuri. Acesta emite mirosuri bogat terpenoide sau izoprenoide (sabinene, beta-myrcene, limonen, trans-beta-ocimene) şi benzenoide (metil benzoat, salicilat de metil). Înflorește la sfârşitul verii. Fructul este o capsulă care conține numeroase seminţe mici.
Planta este cultivată în Iran pentru a oferi tutun de fumat într-o narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, sunt pur şi simplu sfărâmate în mână. Regina nopții este larg răspândită ca plantă ornamentală în regiunile temperate. Deşi este o plantă perenă, de obicei este cultivată anual din cauza robusteții scăzute. Îngheaţă sub -5 °C. Îi place să fie plasată în plin soare şi are nevoie de udare regulată. Se înmulțeşte prin semințe. Semințele germinează în 10 – 20 zile la 20°C. Există în numeroase soiuri. În afara soiului sălbatic alb, există soiuri roşii, roz sau galben verzui.
Cultivare – Răsadurile se dezvoltă cel mai bine atunci când sunt introduse treptat în mediul exterior pe parcursul unei săptămâni. Plantele tind să se însămânțeze singure. (Culoarea poate fi cea originală sau ocazional mai multe culori pe o plantă). Pentru cele mai bune rezultate de înflorire folosiți tulpini florale uscate. Regina nopții se înmulțește prin seminţe semănate în răsadnițe sau direct în pământ, în loc adăpostit, la început de primăvară. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 18 grade. Plantele răsar după o săptămână de la semănat. Are nevoie rărire după aproximativ 3 săptămâni de la răsărire, în caz contrar plantele se sufoca. Plantarea răsadurilor în grădini se face în cursul lunii mai. Aceste flori sunt otrăvitoare dacă sunt ingerate, aşadar este bine să fie ținute la distanță de copiii mici şi de animale. Nu amplasați aceste plante în grădina de legume împreună cu alte plante din familia solanelor (de exemplu, vinete, roşii, cartofi sau ardei) pentru că pot transmite anumiți viruşi legumelor. Întreaga plantă conține nicotină, care se folosește ca insecticid.
INSIDER 2: „Legenda florii Regina nopții – A fost o dată ca niciodată un tânăr foarte bogat. Atât de bogat încât zice-se ar fi putut construi din bijuteriile pe care le avea un pod de la palatul său și până la Lună, iar din banii săi ar fi putut îmbrăca în aur tot globul pământesc. Și trăia acest tânăr într-un lux fără de margini, din petreceri în petreceri, în compania femeilor frumoase, bogate ca și el. Nici nu simțea omul nostru cum i-au trecut anii. Dar a simțit într-o zi că a venit vremea să se așeze la casa lui. Și nu și-a dorit o fată din cele cu care petrecuse ani în șir în petreceri pline de strălucire. Voia o fată simplă, dar care să-l iubească. Și într-o zi, călătorind pe moșia sa a zărit o fată culegând flori de leac. A plăcut-o, a luat-o cu sine, s-au casatorit și au trait fericiți. O vreme. Căci de la un timp încoace, tânărul nostru începu a tânji după petrecerile strălucitoare, după conversațiile de salon, după viața pe care o dusese înainte. Soața lui i se părea cam fără gust, fără strălucire și parcă nici nu mai era atât de frumoasă ca atunci când o văzuse culegând flori de leac. Era înțeleaptă și dulce, îl iubea, dar el voia altceva. Și se întoarse la viața de dinainte.
Soața lui îi ducea dorul și într-o noapte, uitându+se la regele Lunii ce părea a-și mâna turma ca mai înainte, cum făcuse dintotdeauna pe câmpiile fără iarbă ale Lunii îi zise: „Ce ți-aș da să-mi aduci bărbatul înapoi și să-l faci să nu mai plece în veci de lângă mine?”
Și pasă-mi-te regele Lunii era îngerul morții căci îi răspunse: „Iubește-mă pe mine și eu ți-oi da ce-mi ceri”
„Te-oi iubi și pe tine, că e singurul dar de mi l-a dat Dumnezeu”.
Și îi crescură aripi, rochia i se transformă în mătase țesută cu fire de aur și nestemate, pletele negre i se făcură precum catifeaua în care străluceau stele de foc.
În ăst timp barbatul cel bogat se întoarse acasă și își striga nevasta să vină să-i aducă veșmintele de noapte. Străbătu întreg palatul chemând-o, dar nu fu chip să o găsească. Se întoarse în dormitor mirat și uluit. Pe fereastra ce-o uitase deschisă stringându-și soața intră un parfum suav cum nu mai simțise niciodată, în nici unul dintre saloanele de lux, la nici o femeie, oricât de bogată. Privi pe fereastră. În mijlocul grădinii ca prin minune răsărise un covor de flori mici, albe, strălucitoare, iar în mijlocul lor, sta Regina toata împodobită, parfumată, frumoasă cum n-o mai văzuse niciodată. Și-o dori mai mult ca oricând. Dar nu fu chip să se apropie de ea.
„Am luat eu ce-ai disprețuit tu, ceea ce n-ai fost în stare să vezi. Ai să-i simți parfumul dulce și suav în fiecare noapte în care va dori să se oglindească în lumina lunii, dar n-ai s-o mai poti atinge vreodată”, spuse Regele Lunii, apoi se făcu liniște.
Și de atunci încoace, spun bătrânii, omul nostru cel bogat sta în fiecare noapte la aceeași fereastră sperând să-și revadă femeia, doar pentru a-i simți fie și măcar o dată din parfumul pe care nu avusese înțelepciunea să-l simtă și să-l păstreze pentru sine. Și-o mai fi stând și acum când vă povestesc la aceeași fereastră, de n-o fi murit de bătrânețe și dor între timp.
Iar tu să-ți amintești mereu de povestea bogatului fără minte când ‘oi vedea floarea iubitei Regelui Lunii: Regina noptii .” SURSA
N.R.: Fotografie făcută în aceeaşi zi – Regina Nopții ziua și noaptea
MIHAI EMINESCU, VĂLENII DE MUNTE: Al 283-lea monument de pe Terra – „El Moldovei îi e fiul, Şi Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot”
INSIDER: „Un bust in bronz al poetului national Mihai Eminescu a fost inaugurat azi la Valenii de Munte, jud.Prahova,Romania. Este al 283-lea monument realizat pe planeta Pământ cu participarea, inclusiv financiară a SMV Ploiești.
Bustul inalt de 1,20 m a fost realizat din bronz de artistul George Dumitru, UAP Prahova,a fost asezat pe un soclu din piatră de Cosăuți (R.Moldova) inalt de 1,8 m, având o formă unică.. 🇷🇴” SURSA
N.R.: Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist român, considerat cel mai important creator al literaturii române. Monument a fost realizat de către artistul plastic prahovean George Dumitru și dezvelit pe data de 16 august 2026, în deschiderea ediţiei a LXXIII-a a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae lorga”.
Bustul este amplasat în scuarul din faţa primăriei din Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Proiectul cultural a fost implementat cu sprijinul Societății Cultural-Istorice „,Mihai Viteazul”, condusă de ing. Mircea Cosma. Soclul a fost adus de la Cosăuţi, fostul judet Soroca, bronzul – de la Baia Mare şi Brad, iar artistul – din Muntenia.
„El Moldovei îi e fiul, Şi Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot”
ARHIVĂ: VEVEY, ELVEŢIA: Bustul lui Eminescu de pe faleza lacului Leman – locul de întâlnire a comunității de români pentru omagierea/ comemorarea Poetului Național, pe 15 ianuarie/15 iunie, într-o țară în care poetul nu a călătorit/ nu a studiat niciodată! ∆∆∆∆∆ EMINESCU & MAREA: Deși a văzut Marea Neagră o singură dată – în 1882, visa la pacea de după moarte pe acest țărm. Bulgarii i-au îndeplinit dorința! ∆∆∆∆∆ MIHAI EMINESCU: „Ultimul mare romantic european”, tradus în 64 de limbi, are statuie în centrul Parisului, în apropiere de Sorbona ∆∆∆∆∆ CIOC-CIOC, ORADEA: „În fața Primăriei, pe malul Crişului, Mihai Eminescu aşteaptă de 6 ani să fie eliberat din cavou!” ∆∆∆∆∆ 169: “Eminescu aranjat frumos de ziua lui” ∆∆∆∆∆ CIȘMIGIU: Rotonda Scriitorilor, orologiu de 30 metri, cu „orele culturii române” ∆∆∆∆∆ PARCUL LUMEA COPIILOR: În Grădina Valorilor Românești doar patru femei au scris istorie. Restul sunt doar frumoase?! ∆∆∆∆∆ OLIMP, MAREA NEAGRĂ: Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere cu Eminescu, Kogălniceanu, Mihai Viteazul amplasați pe aleea spre plajă & multe steaguri ale României arborate de proprietarul libanez ∆∆∆∆∆ ART SAFARI 2026: „R: Eminescu. Poetul Rațional” – Pavilion Istoric
ELENA FARAGO: Singura casă memorială din Craiova deschisă publicului poate fi vizitată gratuit
INSIDER: „O adevărată bijuterie culturală a Craiovei! Casa Memorială Elena Farago este restaurată cu mult bun gust şi grijă pentru patrimoniu, iar fiecare încăpere spune o poveste. Expoziţia este prezentată într-un mod elegant şi captivant, iar „gazda” sunt deosebit de primitore, profesionistă şi pasionață de ceea ce face. Se simte respectul pentru memoria Elenei Farago şi dorinţa sinceră de a oferi vizitatorilor o experiență deosebită. Un loc pe care îl recomand cu toată încrederea tuturor celor care ajung în Craiova!”
N.R.: „Casa Memorială Elena Farago – Singura casă memorială care se poate vizita în Craiova. Este un muzeu dedicat poetei pentru copii Elena Farago. Intrarea gratuită. Adresa: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 9, Craiova, judeţul Dolj.
Casa Memorială „Elena Farago” este o clădire declarată monument istoric (DJ-II-m-A-08026), parte componentă a Bibliotecii Județene „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, în care a locuit poeta Elena Farago, din 1907, când s-a stabilit în Craiova, până la moartea sa, în 1954. Clădirea este amplasată în centrul oraşului Craiova, în aceeaşi curte cu sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj. Ambele clădiri au fost donate Primăriei Municipiului Craiova de către Alexandru Aman şi soția sa, Aristia Aman, pentru înființarea unui aşezământ de cultură, Fundația „Alexandru şi Aristia Aman”, formată din bibliotecă, muzeu şi o galerie de tablouri. Clădirea a aparținut familiei Grigore şi Elena Lăceanu, părinții Aristiei Aman, şi a fost construită în anul 1898, denumită şi „casa mică”. Grigore Lăceanu, proprietarul casei, a fost un negustor care a deţinut funcțiile de pitar în 1841, serdar în 1855 şi deputat în Divanul ad-hoc al Țării Româneşti în 1857.
Elena Farago (1878-1954) s–a stabilit în Craiova în 1907 şi s-a implicat în viața culturală, de menționat în acest sens fiind colaborarea cu revista Ramuri, în cadrul căreia a făcut parte din comitetul de redacție. Întâlnirile şi adunările revistei se organizau în casa Elenei Farago.
În 1921 a fost numită directoare a Fundației „Alexandru şi Aristia Aman” şi, în această calitate, a locuit în casa lăsată prin testamentul soţilor Aman pentru a fi folosită de către personalul bibliotecii. Această casă a devenit principalul loc de întâlnire al personalităților culturale din Craiova, un salon literar frecventat, printre alții, de Lucian Blaga, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, Felix Aderca, Mihail Cruceanu, Nicolae Milcu, Alexandru lacobescu, Eugen Constant, C. Şaban-Făgeţel, C. D. Papastate. [6l Tot aici, Elena Farago a întreținut o bogată corespondenţă cu Nicolae lorga, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mihail Dragomirescu, George Topîrceanu.
Casa memorială „Elena Farago” găzduieşte o expoziţie permanentă ce cuprinde 396 de exponate: documente originale, fotocopii, fotografii de familie, corespondență, piese de mobilier, obiecte personale, cărţi şi reviste.
VALONIA VENTRICORSA: Unul dintre cele mai mari organisme unicelulare de pe Pământ, o sferă verde, strălucitoare, cu un diametru de 5 centimetri!
INSIDER: „Valonia ventricosa, una dintre cele mai mari organisme unicelulare de pe Pământ, cunoscută popular şi sub denumirea de „alga bulă” sau „mărgele de mare”.
N.R.: Valonia ventricosa, cunoscută popular şi sub denumirea de „struguri de mare” sau „ochi de marinar”, este o speciede alge din încrengătura Chlorophyta care se găseşte în regiunile tropicale și subtropicale din oceanele lumii – fixată de obicei pe substraturi calcare sau recife de corali.
Are o singură celulă: Această sferă verde strălucitoare este o singură celulă gigantică, care poate ajunge până la un diametru de 5 centimetri. În ciuda dimensiunii sale vizibile cu ochiul liber, conține mai mulți nuclei şi cloroplaste dispuse la periferia peretelui celular.
Cele mai mari organisme unicelulare de pe Pământ sunt protiste şi alge marine care pot depăşi zeci de centimetri sau chiar metri în lungime, deşi majoritatea sunt microscopice. Majoritatea acestor „giganți” îşi depășesc limitele celulare obişnuite fiind cenocitice (conţin mulți nuclei într-o singură masă de citoplasmă fără pereți despărţitori).
Cele mai mari organisme unicelulare: 1. Caulerpa (ex. Caulerpa taxifolia): O algă verde marină recunoscută drept cel mai mare organism unicelular, ale cărei fronsuri pot ajunge frecvent la 20-60 cm şi pot crește în cazuri extreme până la aproape 3 metri.
2. Xenofioforele (ex. Syringammina fragilissima): Protiste marine gigantice care trăiesc la adâncimi mari pe fundul oceanului şi construiesc cochilii nisipoase cu dimensiuni liniare de 5 până la 20 cm.
3. Acetabularia (Pahărel de Mare, Paharul Sirenelor): algă unicelulară în formă de umbrelă sau pahar care crește până la 10 cm în înălţime, remarcabilă prin faptul că are un singur nucleu uriaş localizat la bază.
4. Mixomicetele (Amebele melc / mucegaiurile de mucilagiu): Organisme unicelulare gigantice în stadiul de plasmodiu, care formează o singură masă celulară cu mulți nuclei şi pot acoperi suprafețe de la câțiva centimetri până la metri pătrați pe solurile pădurilor.
SMOC DE FLORI PE SUBSUORI: Florăria unde au înflorit blugii, la propriu!
INSIDER: „Fiecare floare cu povestea ei!💐” SURSA
N.R.: Florăria se numește Povestea Florilor și este decorată cu aranjamente florale în blugi în loc de ghivece. Adresă: Şoseaua Pantelimon, nr. 248-250, Sector 2, Bucureşti.
BAZARUL CRAIOVEI: O oază din „1001 de nopţi” cu o fântână a dorințelor sub acoperișul premiat prin care lumina naturală filtrează culorile aprinse ale „covorului oltenesc” suspendat
INSIDER: „În Bazarul Craiovei a mai fost revitalizat un spațiu despre care locuitorii din zonă spuneau că se transformase în loc de depozitat gunoaie. Au fost folosite elementele de decor de pe acoperiș, care sunt preluate din decorațiunile de interior din Palatul Minerva, așa cum a fost pictat în urmă cu peste 100 de ani. În spațiul reamenajat de Eco Urbis, compania municipalității, există și o fântână care a fost pusă în funcțiune pentru toți drumeții obosiți care vor căuta un loc răcoros și deosebit. Ultima fotografie este cu această încăpere înainte de reabilitare.” SURSA
N.R.: Pasajul Lipscani (cunoscut istoric şi sub numele de Bazarul Craiovei), o bijuterie ascunsă din Centrul Vechi al oraşului. La fel ca faimoasa stradă din Bucureşti, denumirea provine de la comercianţii aduceau mărfuri fine de la târgurile din Leipzig (lipscan) în secolele XVIII-XIX.
Bazarul din perioada comunistă: În anii ’75-’76, acest pasaj îngust a fost amenajat ca un mic bazar acoperit. Aici funcționau diverse magazine şi o celebră „Consignație” extrem de căutată de craioveni pentru raritățile şi minunățiile pe care le puteai găsi doar acolo. Pasajul leagă două străzi importante din zona centrală.
Acoperişul premiat: Elementul cel mai spectaculos, este structura modernă din policarbonat compact. Stratul interior este imprimat digital şi redă fidel modelul unui covor tradițional oltenesc. Acest design ingenios a câştigat Locul 1 la competiția internațională Brett Martin’s iAwards în anul 2020, la secţiunea Arhitectură şi Construcţii.
Pe pereții pasajului sunt integrate reproduceri şi afişe mari cu fotografii istorice ale Craiovei de odinioară, transformând o simplă plimbare într-o scurtă călătorie în timp prin atmosfera negustorească de la sfârşitul secolului XIX.
ARHIVA: CRAIOVA: Eminescu face reclamă la Adidas Superstar Suit sau invers?
HACIKAR, CONSTANȚA: Crucea armenilor, primul popor creştin, în semn de recunoştinţă pentru România
INSIDER: „Hacikarul- monumentul crucii de piatră armeneşti, înconjurat de un bazin cu fântâni arteziene se află pe Bulevardul Regina Elisabeta (Faleza Cazinoului), în apropierea Bisericii Armene „Sfânta Maria” din Constanţa.” SURSA
N.R.: „Hacikarul (sau khacikar) este o operă tradițională de artă religioasă armeană (sculptată manual în piatră de tuf vulcanic adus din Armenia), care simbolizează credinţa, istoria şi recunoștința armenilor faţă de țara adoptivă.
Este un hacikar sculptat manual din piatră, dezvelit în 25 aprilie 2017 ca dar din partea comunității armene pentru a simboliza recunoştința faţă de România. Lucrarea a fost realizată de artistul armean Artak Hambartsumian, sculptată în Armenia şi adusă la Constanţa cu vaporul. Acest monument demonstrează prietenia celor două popoare, armean şi român, şi are următoarea inscripție bilingvă: „Acest monument reprezintă o dovadă a prezenţei multiseculare a armenilor în Dobrogea, precum şi a gratitudinii lor pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi. Cinstim memoria înaintaşilor şi martirilor neamului armenesc care şi-au păstrat identitatea şi credinţa.”
Un hacikar (în armeană juwzpup, însemnând cruce de piatră) este o piatră comemorativă pe care este cioplită o cruce înconjurată de rozete şi motive botanice. Ea este specifică artei armene, fiind prezentă mai ales pe întreg teritoriul Armeniei istorice şi păstrată astăzi în Armenia. Din 17 noiembrie 2010, „arta crucilor de piatră armeneşti. Simbolismul şi măiestria artistică a hacikarurilor» figurează pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității al UNESCO.
Cu o vechime de peste 12.0000 de ani, locuind între Caucaz și Muntele Ararat (locul în care Arca lui Noe a atins pământul, marcând sfârșitul Potopului biblic), poporul armean a fost încreştinat de către doi dintre Sfintii Apostoli ai Mântuitorului, Sfintii Apostoli luda Tadeu si Bartolomeu. Sămânța creștină a căzut în „pământ” bun şi a rodit, după doar două secole armenii devenind primul popor al lumii care a recunoscut crestinismul ca religie de stat (în anul 301).
P.S.: Există mai multe monumente de tip hacikar (khachkar) în Bucureşti. Cel mai important şi cunoscut monument de acest gen din Capitală se află în curtea Catedralei Armene „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril”, situată pe Bulevardul Carol I, nr. 43. Acest hacikar memorial este dedicat victimelor Genocidului Armean şi reprezintă o operă de artă sacră tradițională, sculptată în piatră cu motive ornamentale complexe şi detalii religioase specifice culturii armene.
De asemenea, alte elemente și cruci sculptate în stilul tradițional armenesc pot fi observate în Cimitirul Armenesc din Bucureşti (aflat pe Strada Elev Ştefan Ştefănescu), un spațiu bogat în artă funerară ce reflectă identitatea culturală a acestei comunități istorice.
ÎNGERUL CĂZUT – STRAJA, CONSTANŢA: Monument înalt de 50 de metri, abandonat lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră – varianta de câmpie a Crucii de pe Caraiman, vizibil de pe Autostrada Soarelui!
INSIDER: „Îngerul Căzut de la Straja – monumentul care spune o poveste uitată. Pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră, într-un loc aparent pustiu, se ridică un monument uriaș care pare desprins dintr-o altă lume. Este cunoscut sub numele de Îngerul Căzut sau Monumentul Tineretului de la Straja – o construcție impresionantă, dar și plină de simboluri și controverse.
Istorie – un simbol al unei epoci. Monumentul a fost realizat în anii ’80 și inaugurat în 1988, în perioada comunistă, fiind asociat cu proiectul grandios al Canalului Dunăre–Marea Neagră, supranumit și „Magistrala Albastră”. Ideea ridicării sale ar fi aparținut UTC (Uniunea Tineretului Comunist), care ar fi dorit să lase în urmă un simbol al muncii depuse la construcția canalului. În acea perioadă, canalul era prezentat ca o mare realizare națională, însă în realitate, a fost construit cu sacrificii uriașe. Monumentul ar trebui să amintească nu doar de muncă, ci și de oamenii care au suferit sau chiar au murit în timpul lucrărilor.
Dimensiuni impresionante – Îngerul Căzut este unul dintre cele mai mari monumente din România, aproximativ 50 de metri înălțime (cu tot cu soclu); statuia propriu-zisă are în jur de 38 de metri este susținută de 12 coloane de circa 20 de metri; construită parțial din oțel inoxidabil. Chiar dacă nu se află printre cele mai înalte statui din lume, dimensiunea sa impresionează, mai ales prin contrastul cu câmpurile goale din jur.
Semnificație și simbol – Autorul monumentului, artistul Pavel Bucur, l-a imaginat ca pe un simbol al libertății și al legăturii dintre om și cer. Forma amintește de: arta greacă, ideea de zbor, victoria și aspirația. Inițial, se spune că statuia ar fi trebuit să aibă aripi, însă acestea au fost eliminate din motive tehnice, pentru a nu compromite structura. De aici vine și numele de „Îngerul Căzut”.
Degradare și mister – După 1990, monumentul a fost lăsat în paragină. La baza lui existau cândva: basoreliefuri din bronz, scene de muncă de pe șantier, texte comemorative. Toate acestea au fost furate în timp, iar astăzi monumentul este golit de o parte din identitatea sa. Mai mult, deși este considerat monument de for public, nu are statut complet de monument istoric, ceea ce a dus la lipsa de întreținere și la neclarități privind responsabilitatea asupra lui.
📍 Unde se află și cum ajungi – Monumentul este situat în zona Straja, pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră, în apropiere de Constanța. Se poate ajunge: dinspre Autostrada Soarelui (A2) prin satul Bărăganu sau dinspre Murfatlar. Ultimii kilometri pot fi mai dificili, mai ales pe vreme rea, deoarece drumul este neasfaltat. Din depărtare, monumentul se vede ca o siluetă uriașă în mijlocul câmpului.
De ce merită văzut – Îngerul Căzut nu este doar un monument… este o experiență. 👉 Te impresionează prin dimensiune 👉 Te pune pe gânduri prin poveste 👉 Îți arată o parte mai puțin cunoscută a istoriei. Este unul dintre acele locuri unde liniștea spune mai mult decât orice ghid turistic.
Îngerul Căzut de la Straja rămâne un simbol puternic al unei epoci contradictorii: o combinație între măreție, propagandă și sacrificiu. Astăzi, stă tăcut pe marginea canalului… dar continuă să spună o poveste pe care puțini o cunosc cu adevărat.” SURSA
N.R.: Imaginea înfățişează Monumentul Tineretului de la Straja (cunoscut şi ca „Îngerul Căzut” sau „Înaripata”), un colos din oțel inoxidabil şi beton amplasat pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în judeţul Constanta. Statuia are o înălţime de 38 de metri (aproape 50 de metri incluzând soclul) şi a fost realizată în 1988 după un design avangardist al sculptorului Pavel Bucur. Ridicat în perioada comunistă, monumentul a fost dedicat iniţial tinerilor care au lucrat la construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Localizare: Se află în zona fostului sat Straja (lângă Valu lui Traian / Murfatlar), fiind vizibil chiar de la distanță de pe arterele rutiere din apropiere.
Cele mai inalte monumente/ statui din România: 1. Chipul lui Decebal, un basorelief colosal de 55 de metri înălțime săpat în stâncă pe malul Dunării, la Cazanele Dunării (județul Mehedinţi). Este totodată cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.
2.Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman (judeţul Prahova): Un monument comemorativ metalic de aproape 40 de metri înălțime, recunoscut de Guinness World Records drept cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
3. Statuia ,,Inima lui lisus” (judeţul Harghita): O structură metalică de 22 de metri înălţime amplasată pe Dealul Gordon, fiind cea mai mare statuie a lui lisus din Europa de Est.
4. Coloana fără Sfârşit: O tije verticală din oțel şi fontă, înaltă de aproape 30 de metri, care urcă spre cer fără oprire – Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu (județul Gorj)
ARHIVĂ: DECEBALUS REX: Regele dac de 3 ori mai înalt decât președinții americani de pe Muntele Rushmore! ∆∆∆∆∆ 1928-2019: După 91 de ani, Crucea Eroilor de pe Caraiman poate fi admirată și de nevăzători! ∆∆∆∆∆ LUPENI, HARGHITA: „Inima lui Isus” – cea mai mare statuie a lui Isus din Europa de Est are 22 de metri ∆∆∆∆∆ BRÂNCUŞI: “Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”
ARBORELE DE MĂTASE: Arbore decorativ cu flori roz, pufoase precum mătasea și frunze care se închid noaptea sau la atingere – din lemn poți face mobilă, iar din flori, un ceai cu efect antidepresiv!
INSIDER: „Arbore de Mătase (Albizia julibrissin) – Un arbore spectaculos pentru orice grădină! Arborele de Mătase (Albizia julibrissin), cunoscut și ca Salcâm japonez, este unul dintre cei mai frumoși arbori ornamentali. Se remarcă prin florile sale roz, pufoase și parfumate, cu aspect de mătase, și prin frunzișul fin, elegant, care oferă o umbră plăcută pe timpul verii.
Caracteristici: ✔ Înălțime la maturitate: 5–10 metri; ✔ Creștere rapidă: aproximativ 30–60 cm pe an; ✔ Înflorire bogată din iunie până în august (uneori până în septembrie); ✔ Iubește locurile însorite; ✔ Rezistent la secetă după înrădăcinare; ✔ Atrage albinele și fluturii; ✔ Se adaptează foarte bine dacă este plantat într-un loc însorit și ferit de vânturile puternice. Perioada ideală de plantare în ghiveci este primăvara (martie–mai) și toamna (septembrie–noiembrie), însa de poate planta cu succes și în lunile iulie–august, dar plantarea se va face seara sau dimineața devreme, evitând orele de caniculă; udarea abundentă imediat după plantare; udări regulate în primele 3–4 săptămâni, mai ales în perioadele fără ploi; aplicarea unui strat de mulci pentru păstrarea umidității.
Cum se plantează? • Se sapă o groapă de aproximativ 50–60 cm. • Se plantează la nivelul solului. • Se completează cu pământ afânat și fertil. • Se udă bine după plantare. • În primul an necesită udări regulate, apoi devine foarte rezistent la secetă. Prețurile diferă în funcție de mărimea plantei de la 60 Ron la 120 Ron.” SURSA
N.R.: „Albizia julibrissin, cunoscut şi sub numele de arborele de mătase este o specie de arbore din familia Fabaceae, originară din sud-vestul Asiei şi Asia de Est. Genul este numit după nobilul italian Filippo degli Albizzi, care l-a introdus în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Uneori este scris greşit Albizzia. Epitetul specific julibrissin este o derivație a cuvântului persan gul-i abrisham, care înseamnă „,floare de mătase” (din gul ,floare” + abrisham / „mătase”).
Albizia julibrissin a fost descrisă de Antonio Durazzini. John Gilbert Baker a folosit acelaşi nume ştiinţific pentru a se referi la Albizia kalkora a lui Prain, Mimosa kalkora a lui William Roxburgh. Frunzele sale se închid încet în timpul nopții şi în perioadele de ploaie, foliolele aplecându-se în jos; astfel numele său persan modern shabkhos înseamnă „cel care doarme noaptea”. Această tendință explică şi numele comun în limba mandarină hehuan, care înseamnă „fericire împreună” şi simbolizează un cuplu fericit în pat. În Japonia, denumirile sale comune sunt nemunoki, nemurinoki şi nenenoki, care înseamnă toate ,„arborele care doarme”. Arborele Nemu este o traducere parţială a nemunoki.
Albizia julibrissin este un copac mic foios, cu o coroană largă de ramuri plane sau arcuite, care crește în înalţime până la 5-16 metri. Scoarța sa este de culoare gri-verzui închis, devenind dungată vertical odată cu înaintarea în vârstă. Frunzele sale sunt mari şi asemănătoare frondelor: sunt bipenate, împărţite în 6- 12 perechi de penați, fiecare cu 20-30 de perechi de foliole. Pliantele individuale sunt alungite, 1-1,5 centimetri lungime şi 2-4 centimetri lațime. Frunzele au 20-45 centimetri lungime şi 12-25 centimetri laţime.
Florile înfloresc pe tot parcursul verii în inflorescențe dense, care seamănă cu o explozie stelară de fire mătăsoase roz. Florile adevărate au sepala şi petala mici (cu excepţia celor centrale), cu un grup strâns de stamine proeminente, având 2-3 cm lungime, fiind albe sau roz cu o bază albă. S-a observat că atrag albinele, fluturii și păsările colibri. Fructul său este o păstaie maro, plată, de 10-20 centimetri lungime şi 2- 2,5 centimetri lățime, conținând mai multe seminţe în interior.
Există două soiuri: Albizia julibrissin var. julibrissin – soiul tipic, descris mai sus și Albizia julibrissin var. mollis – diferă prin faptul că lăstarii sunt păroşi dens. Habitatele originale ale arborelui includ regiuni din Iran (Persia) şi Republica Azerbaidjan până în China şi Coreea.
A. julibrissin este plantată pe scară largă ca plantă ornamentală în parcuri şi grădini, cultivată pentru textura fină a frunzelor, flori şi coronamentul orizontal atractiv. Alte atribute pozitive sunt o rată de creștere rapidă, cerințele scăzute de apă şi capacitatea de a prospera plantat în plin soare în climatele fierbinți de vară. Este plantat frecvent în zone semi-aride precum Valea Centrală a Californiei, Texasul central şi Oklahoma. Deşi este capabil să supraviețuiască secetei, creșterea va fi oprită, iar copacul tinde să arate bolnăvicios. Ca atare, ar trebui făcute udari rare, profunde în timpul verii, de care vor beneficia creşterea şi înflorirea.
Coroana largă a unui copac matur îl face util pentru a oferi umbră difuză. Culoarea florilor variază de la alb în A. julibrissin f. alba, la flori cu vârfuri roşii bogate. Se raportează şi varietăți cu flori crem sau galben pal. Exista şi alte soiuri, precum: „Summer Chocolate” cu un frunziş roşu care îmbătrânește până la bronz închis, cu flori roz pal; „Ishii Weeping” (sau „Pendula”) are un obicei de creştere pendulant.
Există şi o formă, A. julibrissin f. rosea (arbore de mătase roz) care, în trecut, a fost clasificat fie ca varietate, fie ca soi. Acesta este un copac mai mic, care creşte doar până la 5-7 metri înalţime, cu florile mereu roz. Originară din nord-estul zonei speciilor din Coreea şi China de Nord, este mai tolerantă la frig decât forma tipică, supraviețuind temperaturilor până la cel puțin -25 °C. Soiul selectat A. julibrissin „Ernest Wilson” (cunoscut şi ca „E.H. Wilson” sau „Rosea”) este un copac tolerant la frig, cu culoarea florii roz intens. În Japonia, A. julibrissin f. rosea este adesea folosită pentru bonsai netradiţionali. Numele nemunoki Kanji şi variantele sale sunt un kigo reprezentând vara în haiku, în special o seară somnolentă de vară. A. julibrissin f. rosea a câştigat Premiul pentru meritul grădinii al Societății Regale de Horticultura; la fel şi soiul ,Summer Chocolate”.
Lemnul de arbore de mătase poate fi folosit pentru construcţia de mobilă. Se pare că este, de asemenea, psihoactiv, florile fiind folosite pentru a face ceaiuri. În medicina chineză este considerat un antidepresiv. Se adaptează bine și în orașe sau în zonele din România. Este foarte apreciat ca arbore decorativ în parcuri şi grădini.
ARHIVA: PASIUNI: Uimitoarea „Mimosa pudica”, o companie veselă pentru pesimişti. Definiţi sensibilitatea!
HARRY POTTER, TIRASPOL: Studenții aruncă monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene!
INSIDER: „Statuia a lui Harry Potter este amplasată în Tiraspol, Transnistria.” SURSA
N.R.: „Această statuie a lui Harry Potter este amplasată în Tiraspol, capitala auto-proclamată a regiunii Transnistria din Republica Moldova, fiind situată în parcul studențesc din campusului Universității de Stat „Taras Şevcenko” de pe strada 25 Octombrie din Tiraspol. Lucrarea a fost dezvelită pe 1 septembrie 2021, cu ocazia Zilei Cunoștințelor. Este o atracție bizară şi neașteptată în această regiune cu puternice influenţe sovietice.
Deşi seamănă izbitor cu personajul creat de J.K. Rowling, oficial sculptura reprezintă simbolul comunității studențești. Mantia academică arată apartenența la mediul ştiinţific, cartea din mână simbolizează acumularea cunoştințelor, iar bufnița (care aminteşte de Hedwig) reprezintă înțelepciunea. Pe pieptul statuii se află chiar emblema universității.
Tradiție: Studenții au creat superstiția/ obiceiul de a arunca monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene.
SALZBURG, AUSTRIA: Fântâna Fecioarei Maria cu figura dublă a Madonei cu semiluna şi coroana de stele – una privind spre cer, iar cealaltă, spre pământ – împrăştie apa din sâni
INSIDER: „Marienbrunnen (Fântâna Fecioarei Maria) din localitatea Großgmain, landul Salzburg, Austria. Sculptura cu două feţe: Statuia centrală este remarcabilă prin reprezentarea sa doppelgestaltig (cu două figuri/fețe alipite), una privind în sus spre cer, iar cealaltă în jos spre pământ. Origine şi autor: A fost creată în anul 1693 de către sculptorul Johann Schwaiger.”SURSA
N.R.: Reprezentarea Fecioarei Maria o înfăţişează înveșmântată în manieră clasică, având adesea paralele iconografice cu zeița Diana, integrată într-un ansamblu de fântână cu jeturi de apă orientate în mai multe direcții.
Fântâna hexagonală cu două trepte este realizată din marmură cu decorațiuni în relief şi are un vârf din fier forjat. Figura dublă a Madonei cu Semiluna şi coroana de stele împrăştie apă din ambii sâni.
CETATEA POENARI, ARGEȘ: Acces restricționat din cauza urşilor – primăria a montat panouri de avertizare: „Nu hrăniți urşii!”, „Amendă!”, „Sunteți filmați!”, dar organizează noaptea bufet suedez pentru urşi, cu tomberoane pline de gunoi!
INSIDER: „De câteva zile accesul spre Cetatea Poenari se realizează în grupuri organizate de minimum 15 persoane, măsură luată din cauza prezenței urșilor în zonă. O masura de siguranta ce o putem intelege.
Mai greu de înțeles este însă ceea ce se întâmplă la doar câțiva metri de intrarea spre Cetatea Poenari, pe marginea Transfagarasanului, unde containerele de gunoi sunt pline, deșeurile se revarsă în jurul lor și, evident, reprezinta o atractie pentru urși. Aceasta imagine reprezinta „cartea de vizită” oferită miilor de turiști care trec zilnic prin zonă. Nu este normal ca in plin sezon turistic aceste containere sa fie golite și igienizate zilnic?
Nu este normal, firesc și civilizat să eliminăm una dintre cauzele care atrag urșii în această zonă în loc să limităm accesul turiștilor la Cetatea Poenari până când se formează grupuri de 15–20 de persoane? Siguranța turiștilor nu înseamnă doar restricții. Înseamnă și curățenie și responsabilitate.
Este normal să oferim urșilor un adevărat bufet în containerele de gunoi, dar în același timp să se monteze panouri Nu hrăniți urșii! Amendă! Sunteți filmați!? Cetatea Poenari și Transfăgărășanul sunt printre cele mai cunoscute obiective turistice ale României iar imaginea pe care o ofera contează iar in aceasta imagine containere cu gunoi care se revarsă sunt în prim plan.” SURSA
ARHIVĂ: CETATEA POENARI, ARGEȘ: Închisă până pe 31.12.2023 pentru „impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural”. Pentru audiență la Țepeș, după Revelion, teoretic! ∆∆∆∆∆ AREFU, JUDEȚUL ARGEȘ: Pensiunea Castelul lui Dracula reproduce arhitectura unui castel medieval. Confort lux cu îmbunătățiri – salină, spa, jacuzzi! ∆∆∆∆∆ CETATEA POENARI: Punctele cardinale afișate în engleză sunt pentru a deruta non-ghiaurii dintre cei 100.000 vizitatori/ an!
ODESSA: Primul monument din lume dedicat lui Darth Vader – realizat prin adăugarea mantiei și căștii specifice unei statui vechi a lui Lenin – a rămas fără plăcuța explicativă în limba rusă!
INSIDER: „17 AUGUST 2026 – Placa în limba rusă a fost îndepărtată de pe un monument dedicat lui Darth Vader din Odessa.”
N.R.: Statuia a lui Darth Vader din Odesa, Ucraina, a fost creată prin transformarea unui fost monument al lui Vladimir Lenin. Locație: Strada Stolbovaya din Odesa, în curtea uzinei „Pressmash”.
Modificarea a fost realizată în octombrie 2015 de artistul odesit Alexandr Milov, ca răspuns la legile de decomunizare din Ucraina. Statuia lui Lenin a fost acoperită cu fibră de sticlă pentru a lua forma personajului Darth Vader din Războiul Stelelor, fiindu-i integrat şi un sistem Wi-Fi în mască.
Secretul din interior: Statuia originală din bronz/ghips a lui Lenin se află încă în interiorul structurii lui Darth Vader. Artistul a declarat glumeț la acea vreme că a lăsat-o acolo pentru ca „descendenții recunoscători sau mai puțin recunoscători să o poată exhuma dacă va fi vreodată nevoie”.
Plăcuța originală ataşată de monument (pe care scria în rusă: „Darth Vader: Tatăl Națiunii, de la copiii și copii vitregi recunoscători”) a fost vizată de campaniile recente de derusificare şi de-imperializare din Ucraina, ducând la demontarea elementelor scrise în limba rusă din spațiile publice.
Legea de decomunizare: În anul 2015, odată cu intrarea în vigoare a legilor de decomunizare în Ucraina (care interziceau simbolurile sovietice), statuia lui Lenin urma să fie demolată. La cererea angajaților fabricii şi a locuitorilor din zonă, s-a decis transformarea ei în loc de distrugere.
Modificarea structurală: Sculptorul Alexander Milov a adăugat elemente specifice Lordului Sith din Star Wars (casca iconică şi mantia) realizate dintr- un aliaj de titan. Statuia veche a lui Lenin a fost conservată intactă în interior. Funcționalitate tech: În interiorul căștii lui Darth Vader a fost montat un router care oferă Wi-Fi gratuit trecătorilor din zonă.
Acesta a modificat haina lui Lenin într- o pelerină şi a adăugat o cască peste capul lui Lenin, transformând statuia în Darth Vader. Pumnul statuii ține acum mânerul unei săbii laser. Modificările au fost făcute cu aliaj de titan și ataşate cu un lipici specializat, care a fortificat structura originală realizată cu gips, care slăbeşte în timp. Zvonurile locale susțineau că lipiciul era acelaşi tip folosit în construcția navelor spațiale şi că a fost furnizat de NASA.
Capul original al lui Vladimir Lenin a fost lăsat intact sub cască, astfel încât să poată fi „exhumat” în viitor, dacă se doreşte. ,,Forța” emite un semnal Wi-Fi din cască, care conține un hotspot Wi-Fi în interior.
Milov a declarat că a ales să transforme statuia în Darth Vader deoarece „în acest moment Darth Vader este o figură politică în Ucraina”; din 2012, diverşi politicieni ucraineni au folosit numele şi imaginea lui Darth Vader pentru a candida la alegeri. Milov a descris statuia ca fiind primul monument din lume dedicat lui Darth Vader.
SECTOR 4: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie după 1990 – realizat de sculptorul Valentin Tănase şi executat de Gabriela şi Paul Muscalu, cu sprijinul lui Gabriel Oprea şi al lui Cristian Popescu Piedone – mai are plăci libere pentru inscripționat!
INSIDER: „În fața Palatului Național al Copiilor se afla un monument realizat pentru cinstirea eroilor militari căzuți în teatrele de operațiuni între 1990 și 2012. Monumentul a fost inaugurat in 2012, autor Valentin Tănase, executanți Gabriela și Paul Muscalu. Observ și paginile goale ce așteaptă să fie inscripționate, poate cândva.” SURSA
N.R: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie (cunoscut şi ca Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României – Ansamblul este format dintr-o bază circulară din granit cu basoreliefuri şi doi stâlpi/piloni înalţi care simbolizează sacrificiul suprem şi vigilența militară. Plăcile memoriale poartă numele eroilor căzuţi la datorie în diferite teatre de operații internaționale (precum Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan), rămânând un loc central pentru ceremonii militare şi comemorări naţionale.
„MONUMENT REALIZAT PRIN CONTRIBUTIA MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE GABRIEL OPREA ȘI A PRIMARULUI SECTORULUI 4, BUCUREȘTI CRISTIAN POPESCU PIEDONE – AUTOR: VALENTIN TĂNASE EXECUTIE: GABRIELA MUSCALU, PAUL MUSCALU”
Locația: Bulevardul Tineretului nr. 43, Sector 4, Bucureşti
ARHIVĂ: SECTOR 5: Monumentul Transmisioniștilor Militari din era analogică – „Hackerilor” Militari, în era digitală ∆∆∆∆∆ VALENTIN TĂNASE, PICTOR: „Mâna este cel de-al doilea portret al omului, de multe ori mai profund și mai adevărat decât chipul însuși”
NLP: Păpuși extraterestru pentru nepoții conspiraționiștilor – cititori de SF și căutători de OZN-uri
INSIDER: „Ați remarcat ultimul trend in materie de păpuși?” SURSA
Păpușă de colecție tip reborn realizată din silicon moale, reprezentând un bebeluş extraterestru (alien) de culoare albastru-turcoaz. Caracteristici: Păpuşa are dimensiuni miniaturale (în jur de 9 inch /22 cm), corp flexibil și texturat din silicon, ochioşi mari specifici creaturilor fantastice şi detalii pictate manual. Accesorii: Vine însoțită de un ghid de îngrijire (,Silicone Baby Doll Care & Guide”) şi o suzetă.
Aceasta este o păpuşă de colecție din silicon de tip fantasy/reborn (cunoscută la nivel internațional ca Ophelia Blue Teal Alien Baby Doll sau Glittery Teal Newborn Alien), disponibilă pe platforme externe de profil la prețuri cuprinse între 95 USD şi 120 £ (~420 – 600 RON)
Acest model specific de păpușă extraterestru turcoaz/bleu cu sclipici nu este disponibil în mod direct în stocul curent pe eMAG. Totuşi, pe platformă se comercializează frecvent modele alternative din aceeași categorie de jucării (,,Alien Reborn” din silicon sau vinil).
ARHIVĂ: INVAZIE: Germania expulzează în România păpuşile „fără pantaloni”! ∆∆∆∆∆ HUGGY WAGGY: Jucărie horror, urmașa lui Chucky, preferata preșcolarilor, cumpărată de părinți indulgenți, dar oripilați! ∆∆∆∆∆∆ JUCĂRII NON-COVIDIOATE: Păpușarii pun măști de protecție ∆∆∆∆∆ DISNEY PE DOS: Desenele animate pentru copii care învață minorii despre romantismul gay ∆∆∆∆∆ BARBIE & KEN: Familia modernă, două sirene care așteaptă un copil. Urmează siren(a)ul Ken, însărcinat?
PEISAJ MARŢIAN, BRĂILA: Lacul de la Movila Miresii devine roşu-portocaliu din cauza secetei – are proprietăţi terapeutice superioare celor de la Techirghiol!
INSIDER: „Știai că în județul Brăila există un lac care, în anumite perioade ale anului, devine ROȘU? Nu este un filtru și nici o fotografie modificată.
Este Lacul Sărat de la Movila Miresii, un loc spectaculos care, în verile foarte călduroase și secetoase, poate căpăta nuanțe intense de roșu, portocaliu și roz. Explicația este una naturală: când nivelul apei scade și concentrația de sare crește, anumite alge adaptate acestui mediu se dezvoltă puternic, iar pigmenții lor schimbă spectaculos culoarea apei.
Privit de sus, mai ales din dronă, peisajul pare uneori desprins de pe o altă planetă. Și partea frumoasă este că acest loc se află chiar lângă noi, în județul Brăila. Știați de existența lui? L-ați văzut vreodată atunci când apa devine roșie?” SURSA
N.R.: „Explicația ştiinţifică: Acest mediu hipersalin favorizează dezvoltarea unor microorganisme specifice (halofile), în special microalga Dunaliella salina şi anumite halobacterii. Acestea secretă pigmenți carotenizi (beta-caroten) pentru a se proteja de radiațiile solare puternice, colorând apa în nuanţe spectaculoase de roz, portocaliu şi roșu. Fenomenul a fost intens documentat în rapoartele media, fiind supranumit un „peisaj marțian
La 30 de kilometri de oraşul Brăila, pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat, în localitatea Movila Miresii, locul în care s-ar fi pierdut o tânără, în urmă cu 240 de ani, există lacul cu cea mai sărată apă din România.
Sărurile din acest lac provin din izvoarele subterane, iar nămolul lacului din Movila este benefic pentru vindecarea bolilor de piele, ginecologice, de oase şi nu numai.
Potrivit specialiştilor, este un lac de crov, în termeni geologici, format într-o adâncitură în sol, o scobitură în care se adună apă de la ploaie, dar şi din pânza freatică. Nămolul din lacul Movila Miresii este unul sapropelic sulfuros cu calităţi terapeutice deosebite şi cu gradul de mineralizare cel mai mare din țară. Din punct de vedere chimic, apa lacului este clorurată, sodică, magneziană, iodurată. Dacă pe timpul comunismului, lacul era exploatat fiind vizitat de turişti, după Revoluţie locul a fost dat uitării. Apa puternic mineralizată şi nămolul sunt utilizate în mod tradițional de localnici şi vizitatori pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice, dermatologice sau ale sistemului nervos periferic. Se pare că beneficiile terapeutice ale apei sărate şi nămolului depășesc în concentrații pe cele ale Lacului-Sărat sau Lacului Techirghiol.
Impact climatic: Deşi este o oază de sănătate, lacul are o adâncime redusă (sub 1 metru în mod normal) şi este extrem de vulnerabil în fața secetei prelungite, existând veri în care acesta seacă parţial sau complet, transformându-se într-un întins deşert alb de cristale de sare.
Legenda miresei pierdute – La intrarea în satul Movila Miresii, din județul Brăila, este o colină mică care a dat şi denumirea satului, dar care are şi o legendă care s-a perpetuat sute de ani. O mireasă s-a pierdut chiar lângă movila care poartă numele localității.
Legenda spune că o mireasă s-a pierdut într-o iarnă cumplită, când sătenii din Scorţaru Vechi o duceau acasă la mire, într-un alt sat. La un moment, mireasa a căzut din căruță, iar nuntaşii nu au observat.
Era iarnă şi o zăpadă foarte mare, iar tânăra fată a căzut lângă o movilă. Ea a fost găsită de un cioban de la stâna din apropiere, de care s-a îndrăgostit.
Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea. Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească. Tânărul ciobănaş avea ochii atât de plini de dragoste, încât i-a furat inima. Ei s- au căsătorit şi au construit prima casă de pe aceste locuri. Au numit-o Movila Miresii, în amintirea întâmplării care i-a unit”.
Movila Miresii este o comună care are în jur de 4.000 de locuitori şi se află la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Brăila.
FEMEIA DE PIATRĂ, BUCUREȘTI: Statuia din curtea Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu nu este Emilia Irza, militantă comunistă, ci mama lui Ion Jalea!
INSIDER: „N-am idee pe cine reprezintă statuia asta din curtea spitalului „Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu”. Nu scrie nicăieri și, într-un fel, cred că tocmai omisiunea asta e o cheie.
Am dat cu ochii de ea după trei zile în care stătusem internată cu fiica mea și în care văzusem cerul doar pe geam. Am ieșit în cele din urmă să cumpăr o apă și m-am așezat să-mi aduc aminte cum arată lumea din afara salonului, când am dat cu ochii de ea. Am recunoscut atunci în piatra aia acoperită de licheni aceeași expresie de oboseală pe care o tot văzusem în ultimele zile pe fețele tuturor femeilor din secția devenită temporar lumea noastră: mame, infirmiere, asistente, medici. Acolo, mâinile tuturor acestor femei nu se opresc niciodată din verificat, curățat, mângâiat, preparat, palpat, înțepat, sterilizat, gâdilat, spălat ș.cl. Simt dacă pielea frige și răscolesc prin toate amestecurile din care sunt făcute corpourile noastre, potrivesc aparate și strâng cu forță corpurile agitate ale copiilor, pentru ca imediat să-i liniștească.
Într-una din aceste nopți, când nu puteam adormi, stăteam și ascultam sunetele spitalului. Plânsetele copiilor, șușotelile mamelor, alarmele perfuzoarelor, foșnetul saltelelor și alunecușul mopurilor, încurajările asistentelor și iarăși plânsetele, șușotelile etc. M-am simțit dintr-o dată pe o mică planetă a grijii, locuită doar de copii și femei. M-a copleșit gândul că toată munca-răbdarea-atenția-dedicarea-disponibilitatea- femeilor care-i îngrijesc pe ceilalți, nu doar că nu are un cuvânt al ei, dar e atât de des trecută cu vederea. Că ne lipsesc forme de a le ajuta cu sens în tot acest vârtej și forme de-a le mulțumi din când în când că țin în viață toată șandramaua noastră umană. Că, deși trăim în cele mai luminate vremuri pentru drepturile femeilor, suntem martori la noi forme și valuri de misoginie și violență față de femei. M-am gândit că poate o noapte într-un spital de pediatrie ar putea fi un mic antidot pentru lucrurile astea.
La ceva timp, m-am întâlnit cu femeia de piatră și am văzut în ea cam tot ce-mi trecuse prin cap în noaptea aia de insomnie. Privirea împăienjenită, care se uită parcă prin lucruri, atunci când prinde un strop de răgaz, expresia umbrită, îngrijorarea. Bine, ea are broboadă – nu știu dacă din cauză că e inspirată după un personaj care purta pe bune sau doar fiindcă n-avem prea multe femei pe socluri, și dintre cele puține, majoritatea ori au broboadă, ori au umerii dezgoliți. În schimb, n-are mâini, or toate femeile pe care le-am întâlnit în cele trei zile erau toate numai mâini în acțiune continuă. Dacă nu m-aș fi temut să par o ciudată, m-aș fi dus să mângâi un pic piatra caldă a statuii.
Din fericire, fiica mea nu a avut nimic grav și, cu tot ajutorul tuturor femeilor extraordinare de la secția patru, s-a refăcut repede. Cu toate astea, de când ne-am întors acasă, nu pot scăpa de imaginea acelei statui și de gândul la toate femeile care cuprind și repară cu mâinile lor suferințele atâtor și-atâtor copii. La faptul că nu ne mai oprim din vorbit despre politică și AI și hype-urile și atrocitățile zilei, dar aproape deloc despre lucrurile astea elementare, cum e munca nesfârșită a femeilor care ne îngrijesc pe toți, de atât de multe ori în singurătate și fără sprijin.
Sigur, revelația mea e naivă, fiindcă am fost extrem de norocoasă să fiu internată cu fiica mea abia acum, și pentru scurt timp. Dar oricum de la o vreme încoace nu mă mai pot simți decât naivă în fața lumii.
Dacă aveți idee care-i povestea statuii din curtea spitalului, dați de veste. Iar dacă aveți drum prin cartierul Tei, salutați-o din partea mea.” SURSA
INSIDER 2: Mama lui Ion Jalea. Între lucrările mai puţin ştiute şi totuşi prezente în viaţa de zi cu zi dăruite de sculptorul Ion Jalea oraşului, se numără şi portretul mamei artistului, un bust amplasat în curtea Spitalului pentru copii de pe Bulevardul Ghica Tei. Stă modest, lângă fosta intrare principală, din bulevard, în stânga aleii, lângă un mic havuz, şi poate fi privit din stradă, printre barele gardului de fier forjat. Cum intrarea se face acum printr-o stradă laterală, curtea din faţa spitalului e mai mult pustie şi marmura albă luceşte stins sub copacii bătrâni. Nu e un bust monumental, dar, în singurătatea lui, are prestanţă. Pe un soclu modest, scund, lucrarea de marmură albă reprezintă chipul unei ţărănci vârstnice, de simplitatea şi bunătatea unei sfinte. Bătrâna e învăluită într-o maramă amplă, aură ocrotitoare. Pe latura stângă, între urmele colţoase de daltă, pe o suprafaţă de dimensiunile unei etichete şcolăreşti, citim semnătura fiului sculptor, Ion Jalea. Cum spitalul s-a numit, până în 1958, Emilia Irza, pe lista monumentelor de patrimoniu din 2004 şi în unele ghiduri ale Bucureştilor, lucrarea apare, din neglijență și ignoranță, ca portretul Emiliei Irza. E o inexactitate. Așa se numea o fată împușcată la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, unde fusese chemată să participe la contramanifestaţia organizată de comunişti împotriva tinerilor din PNL şi PNŢ, veniţi să apere valorile vechii şi adevăratei Românii, la vestita manifestaţie din Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, ziua de nume a tânărului nostru rege. E ciudat că numele acelei biete fete a fost atribuit ţărăncii bătrâne, cu maramă, cu trăsături obosite, de o blajină demnitate, mamei care veghează la poarta unui spital, ca pentru a-i binecuvânta pe toţi cei aduşi de suferinţă, cu speranţa vindecării. O replică în ghips a portretului mamei artistului se află în colecția Muzeului Ion Jalea de la Constanța.”
N.R.: Omisiunea e din alt motiv – bustul e al Emiliei Irza, militantă comunistă moartă după reprimarea unei manifestații. Numele ei a fost îndepărtat de peste tot după 1990. Emilia Irza, așa se numea spitalul (pe atunci era considerat spital) pînă la Revoluție. Statuia este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice și o reprezintă pe Emilia Izra, o eroină comunistă. Am aflat de la chatGPT.
Cazul Emiliei Irza, eterna „eroină”. Bustul Emiliei Irza a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice în 2010. Se găseşte pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, la numărul 120. E amplasat, strategic, în fața unui spital de copii ridicat în 1950 de regim comunist. Atunci, în perioada stalinizării, când totul se comunică, spitalul se numea „Emilia Irza” – revoluționară căzută după o mare manifestație comunistă, îngropată ca eroină a clasei muncitoare în 1945. Din 1990, se numeşte, sofisticat, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”. S-a schimbat ambalajul, dar bustul a rămas – i s-a dat jos placuta aplicativă fără a se monta una nouă cu adevărata identitate” DETALII
MAMA de ION JALEA. Stil şi compoziție: Sculptura se remarcă prin realismul său profund și sobrietatea specifică stilului clasic al lui lon Jalea. Chipul mamei este încadrat de o maramă (batic tradițional), ilustrând figura arhetipală a mamei din mediul rural românesc – gravă, demnă şi marcată de trecerea timpului.
Despre artist: lon Jalea (1887-1983) este unul dintre cei mai importanți sculptori monumentalişti români. Un detaliu biografic impresionant este faptul că şi-a pierdut mâna stângă în Primul Război Mondial, realizând marea majoritate a capodoperelor sale sculptând cu o singură mână.
Locație: Lucrări originale din seria portretelor de familie (mama, tatăl, fiicele artistului) pot fi admirate în colecţia permanentă a Muzeului Memorial „Ion Jalea” din Constanţa.
MARGARET KEANE: Misterul din spatele ,,Ochilor Mari” – când arta devine o chestiune de perspectivă legală!
INSIDER: „Una dintre cele mai mari escrocherii din arta secolului al XX-lea. Apărut la sfârșitul anilor ’50 și creditat cu inventarea noului curent al pop-artului, pictorul Walter Keane a devenit, pentru un întreg deceniu, „regele artei contemporane”, cel mai celebru artist plastic la scară mondială. Nimic nu părea să poată zdruncina imperiul clădit de acesta. Însă, deodată, au ieșit la iveală fapte tulburătoare, iar lumea întreagă a rămas suspendată în așteptarea răspunsului la întrebarea: cine era, de fapt, autorul tablourilor cu chipuri de copii și femei sentimentale, cu ochii lor exagerat de mari și melancolici?
Margaret și Walter Keane s-au cunoscut la o expoziție, în 1955, și s-au căsătorit aproape imediat. La acea vreme, Margaret era divorțată, avea o fiică mică și încerca să își croiască drum ca artistă. Walter, un întreprinzător cu fler extraordinar, și-a dat seama repede de avantajele acestui mariaj. O lăuda cu entuziasm pentru lucrările sale și o încuraja să creeze necontenit. Curând, cu acordul ei, a început să vândă tablouri lângă intrarea unuia dintre cluburile din San Francisco. Afacerea aducea venituri considerabile. Încă neștiutoare, Margaret nu bănuia planul perfid pe care soțul său îl țesea. Când adevărul a ieșit la lumină, artista a rămas consternată: Walter își atribuia public autoratul lucrărilor sale. Margaret a încercat să își revendice dreptul la paternitatea artistică, dar soțul a susținut că era prea târziu, că întreaga minciună devenise o construcție prea fragilă pentru a fi expusă, iar dezvăluirea ar atrage după sine procese interminabile. A convins-o să tacă, argumentând că lumea artei nu va accepta niciodată o femeie drept creatoare autentică. Forțată de împrejurări, Margaret a cedat presiunilor și a consimțit la tăcere.
În prima jumătate a anilor ’60, lucrările semnate de soțul impostor, dar create de mâna ei, au atins apogeul popularității. Reproducerile se vindeau în milioane de exemplare, iar chipurile copiilor cu ochi mari apăreau pretutindeni: pe calendare, felicitări și chiar pe șorțuri de bucătărie. Originalele se epuizau în timp record, la prețuri uriașe. Walter a pariat pe arta promovării agresive și nu a greșit. În tot acest timp, artista muncea până la 16 ore pe zi, în timp ce soțul ei, îmbătat de glorie și adulație, întreținea aventuri amoroase și ducea o viață de huzur.
În 1964, Walter i-a cerut Margaretei să creeze o operă cu adevărat excepțională, care să îi consacre pentru totdeauna numele în istoria artei. Artista nu a avut încotro și a realizat o pânză monumentală: „Mâine pentru totdeauna”. Lucrarea cutremura prin dramatismul ei: o coloană de copii de rase diferite, cu chipuri triste și ochi uriași, înaintând parcă spre un destin implacabil. Opera a fost primită cu ostilitate de către criticii de artă. Walter a fost cuprins de furie.
După un deceniu de viață conjugală, epuizată de rolul de prizonieră, Margaret a divorțat de Walter, promițându-i solemn că va continua să picteze pentru el. Curând după aceea, s-a mutat în Hawaii, unde a devenit una dintre Martorele lui Iehova. Noua viață i-a oferit prilejul de a se regăsi și de a-și reevalua opera.
În 1970, s-a căsătorit pentru a treia oară, cu scriitorul Dan McGuire. Tot atunci a făcut un pas neașteptat: a mărturisit presei întreaga poveste a „ochilor mari”. Walter Keane, cuprins de furie și disperare, a răspuns cu insulte și amenințări la adresa fostei soții.
Procesul care a urmat a ținut lumea întreagă cu sufletul la gură. Judecătorul a ales cea mai simplă cale de a face dreptate: le-a cerut ambilor foști soți să deseneze chipul unui copil cu ochii caracteristici. Margaret a reușit cu măiestrie, realizând în doar 53 de minute portretul unui micuț cu privirea sa inconfundabilă. Walter, în schimb, a refuzat, invocând o durere de umăr.
Sentința a fost limpede: Walter trebuia să îi plătească despăgubiri în valoare de patru milioane de dolari. Cu toate acestea, timp de încă două decenii, a continuat să depună plângeri împotriva fostei soții, acuzând-o de calomnie. În 1990, Curtea Federală de Apel a anulat decizia privind compensația financiară.
Margaret nu a contestat hotărârea. „Nu am nevoie de bani, — a spus ea. — Mi-am dorit doar ca lumea să știe că picturile îmi aparțineau.” Și a adăugat: „Am fost părtașă la această înșelătorie vreme de 12 ani, lucru pe care îl voi regreta mereu. Dar am învățat ce înseamnă prețul adevărului.”
De atunci, chipurile din tablourile ei nu mai purtau doar tristețe. În privirea copiilor și a femeilor apărea, pentru prima dată, o umbră de zâmbet. Cu trecerea anilor, interesul publicului pentru picturile Margaretei a început să scadă. Lumea, sătulă de „ochii mari”, își căuta alți idoli artistici. Totuși, cele mai bune lucrări ale ei și-au găsit locul în muzee de artă contemporană din Statele Unite și din marile capitale ale lumii. Margaret Keane s-a stins din viață în vara anului 2022, la vârsta de 94 de ani.” SURSA
N.R.: Astăzi, numele Margaret Keane este recunoscut în întreaga lume ca autor al celebrelor picturi cu „ochii mari”, iar povestea ei a inspirat filmul „Big Eyes” regizat de Tim Burton. Ne aminteşte că adevărul poate fi ascuns o vreme, dar nu pentru totdeauna. lar talentul autentic nu are nevoie de minciuni pentru a rămâne în istorie.
Margaret DH Keane (născută Margaret Doris Hawkins; 15 septembrie 1927 – 26 iunie 2022) a fost o artistă americană cunoscută pentru picturile sale cu subiecte cu ochi mari. A pictat în principal femei, copii sau animale în ulei sau în tehnică mixtă. Lucrarea a obținut succes comercial prin reproduceri ieftine pe printuri, farfurii şi ceşti. Opera de artă a fost atribuită inițial soțului de atunci al lui Keane, Walter Keane. La scurt timp după divorţul lor din anii 1960, Margaret a revendicat meritul, care a fost stabilit după o „încercare de pictură” în instanţă din Hawaii, la care Walter a refuzat să participe.
O renaştere a interesului pentru opera lui Margaret Keane a urmat lansării filmului biografic Big Eyes, regizat de Tim Burton în 2014. Ea a deţinut o galerie în San Francisco care se mândreşte cu „cea mai mare colecţie de artă a lui Margaret Keane din întreaga lume”. Având în vedere marea prăpastie dintre popularitatea operei sale şi satirizarea ei de către critici, ea a fost uneori numită, Wayne Newton al lumii artei”.
Margaret Doris Hawkins s-a născut ca cea mai mare dintre cei doi copii ai lui David Hawkins și Jessie (McBurnett) Hawkins, pe 15 septembrie 1927, în Nashville, Tennessee. Când avea doi ani, un timpan a fost deteriorat permanent în timpul unei operații de mastoidă. Nemaiputând auzi corect, a învățat să se uite la ochii persoanei care îi vorbea pentru a-i înțelege. Ea şi fratele ei, David, au studiat în şcoli publice. Keane a început să deseneze în copilărie şi, la vârsta de 10 ani, a urmat cursuri la Institutul Watkins din Nashville. Când avea 10 ani, Keane a pictat primul ei portret în ulei cu două fetițe, una plângând şi cealaltă râzând, şi i-a dat tabloul bunicii sale.
La vârsta de 18 ani, a urmat timp de un an Şcoala de Design Traphagen din New York. A început să picteze haine şi pătuțuri pentru bebeluşi în anii 1950, până când a început în sfârșit o carieră pictând portrete. La o vârstă fragedă, Margaret a început să experimenteze în kitsch. A lucrat atât cu vopsele A lucrat atât cu vopsele acrilice, cât şi cu vopsele pe bază de ulei, subiectele operelor sale artistice limitându-se la femei, copii şi animale familiare (pisici, câini, cai).
Picturile lui Keane sunt uşor de recunoscut datorită ochilor supradimensionaţi, asemănători celor de căprioară, ai subiecților săi. Keane a spus că a fost întotdeauna interesată de ochi şi obişnuia să-i deseneze în manualele școlare. A început să-şi picteze semnătura „ochi Keane” când a început să picteze portrete de copii. ,Copiii au ochi mari. Când fac un portret, ochii sunt cea mai expresivă parte a feței. Şi au devenit din ce în ce mai mari şi mai mari”, a spus Keane. Keane s-a concentrat pe ochi, deoarece aceştia arată mai mult persoana interioară. Keane a atribuit opera lui Amedeo Modigliani ca o influență majoră asupra modului în care a pictat femeile din 1959 încoace. Alţi artişti care au influenţat-o în ceea ce priveşte culoarea, dimensiunea şi compoziția includ Vincent van Gogh, Gustav Klimt şi Pablo Picasso. În ciuda pretențiilor sale de artă plastică, nu a avut niciodată un succes critic; În schimb, ea a rămas „cunoscută pentru picturile sale dulci- lipicioase cu vagabonzi cu ochi de căprioară, care au devenit la modă în rândul tinerilor de vârstă medie la sfârşitul anilor 1950 şi 1960, apoi, decenii mai târziu, obiecte de colecție kitsch în stil ironic.”
Portretizări în mass-media: Seria de desene animate din 1998, Fetițele Powerpuff, creată de animatorul Craig McCracken, prezintă personaje principale cu ochi anormal de mari, inspirați de arta lui Keane. Serialul prezintă și o învățătoare de şcoală primară pe nume „Ms. Keane”. În 1999, albumul lui Matthew Sweet, In Reverse, a prezentat pe copertă una dintre picturile în ulei ale lui Keane. Pictura ei cu un copil ținând pudeli poate fi văzută în episodul din 2004 al emisiunii Regele Reginelor, intitulat , Foe: Pa”.
Filmul biografic din 2014, Big Eyes, se concentrează pe Margaret Keane şi fostul ei soț, Walter. Margaret a fost interpretată de Amy Adams, în timp ce Walter a fost interpretat de Christoph Waltz. Filmul a fost regizat de Tim Burton. Margaret Keane apare în film, în rolul unei doamne în vârstă care stă pe o bancă în parc, în scena în care personajele lui Adams şi Waltz se află în faţa Palatului de Arte Frumoase. Margaret Keane a refuzat diverse oferte pentru drepturile filmului. După întâlniri cu scenariştii Scott Alexander şi Larry Karaszewski, ea a fost de acord cu drepturile filmului şi a aprobat scenariile scrise de Alexander şi Karaszewski. Filmul a durat 11 ani de la dezvoltare până la finalizare.
SECTOR 4: Reabilitarea gardului de pe Calea Văcăreşti a costat 500.000 de euro. Jos cu aforismele şi vorbele de duh! Slavă consumerismului!
INSIDER: „500.000 de euro mai târziu, avem același gard pe Văcărești, dar acoperit cu mesh-uri. Pentru cei care nu mai țin minte, în iulie 2025, Băluță a propus un proiect de „reabilitare” a gardului de pe Calea Văcărești. Costul se ridica la 300.000 de euro. Am arătat atunci că acel gard este în continuare în stare bună și că mici lucrări de reparații sau întreținere nu au cum să coste atât de mult. În aprilie 2026, Băluță vine cu modificarea proiectului, care ridică costurile la 500.000 de euro. Rezultatul este cel pe care îl vedeți în imagini. Gardul vechi a fost acoperit cu o folie albă, peste care au fost montate aceste mesh-uri pe care le vedem pe toate gardurile din Sectorul 4. Genul acesta de combinații, făcute pe banii noștri, cresc concentrația de fațete dentare, bronz excesiv, ceasuri de zeci de mii de euro și Lamborghini Urus în culori stridente.” SURSA
