NALBA MARE: Farmacia de sub nas – „brânzicuțe”, flori, frunze, rădăcină/ salbatică sau de grădină – prietena stomacului, inamicul tusei și dermatolog-universal!

INSIDER: „Copilăria la țară avea gust de „brânzicuțe”! Aceste mici capsule verzi, cunoscute în tradiția populară sub numele de „rotițe de nalbă”, nu erau doar o bucurie a jocurilor de altădată, ci și o adevărată farmacie naturală la îndemâna bunicilor. Bogată în mucilagii, fructele și frunzele de nalbă mare oferă un sprijin blând și eficient pentru sănătate.

De ce sunt atât de apreciate în fitoterapia tradițională?
✨ Calmează rapid gâtul iritat și căile respiratorii.
✨ Protejează mucoasele datorită efectului emolient puternic.
✨ Susțin plămânii în caz de tuse, bronșită sau răceli.
✨ Au o acțiune naturală antiinflamatoare și cicatrizantă.

Fie că sunt consumate crude, ca o gustare nostalgică, fie sub formă de infuzii și decocturi calde alături de flori și frunze, rotițele de nalbă rămân un remediu curat, potrivit atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Un dar simplu al naturii care ne amintește de puterea plantelor medicinale autentice. #NalbaMare #RemediiNaturale #PlanteMedicinale #SanatateDinNatura” SURSA

N.R.: Nalba mare (Althaea officinalis) este o plantă erbacee, bianuală sau perenă, din familia Malvaceae, cunoscută sub denumirile populare de: nalbă albă, nalbă bună, nalbă de câmp, nalbă de luncă, rujă

Numele stiințific al nalberman Annaca officinalis) vine din grecescul altho (a vindeca), reflectând faima sa de leac străvechi. Conform legendei, zeița greacă Althea a primit harul iubirii şi misterul vieții. Floarea a devenit un simbol al frumuseții şi compasiunii, protejând oamenii şi alinând suferinţele. În tradiția folclorică românească, nalba mare este considerată o plantă magică şi un remediu dăruit de o inimă bună. Legendele o asociază deseori cu puritatea, ambiția feminină și puterea vindecătoare a naturii.

Plantă erbacee, bianuală sau perenă, cu tulpină dreaptă, înaltă de până la 1 m, ramificată şi acoperită cu peri, cu flori mari de culoare roz-violacee cu vinişoare violete, frunze lung-pețiolate, verzi-albicioase şi catifelate datorită perilor foarte deşi. În flora spontană vegetează numai în zonele de câmpie, prin locuri ruderale, pe lângă drumuri, garduri şi pe lângă zidurile caselor părăsite. Înfloreşte din iulie şi până în septembrie.

În scopuri medicinale se recoltează florile în timpul înfloririi, frunzele se recoltează înainte de înflorire şi rădăcinile, când planta este uscata, înainte de a îngheța pământul, până sfârşitul lui noiembrie, rădăcina nu se spală de pământ, se curata de coaja, apoi se taie în bucăți, se usucă la umbra în locuri uscate şi aerisite, așezate în straturi subțiri, se păstrează în săculeți de pânză, în locații uscate şi aerisite.

Componenţi principali: Mucilagii, zaharuri, amidon, substanțe grase, asparagină, pectine, betaină, substanțe rezinoase, tanin. Acţiune internă secretolitică pulmonară, antiinflamatoare a aparatelor respirator, renal şi gastrointestinal, acţiune expectorantă şi emolientă. Utilizări terapeutice tradiționale: Aparatul respirator: Ceaiul din frunze şi rădăcină este utilizat ca adjuvant pentru calmarea tusei şi uşurarea expectorației. Efect emolient: Datorită conținutului ridicat de mucilagii, planta este un remediu recunoscut pentru protejarea mucoaselor (tract gastrointestinal, cavitate bucală). Indicații – Intern, sub formă de ceai în inflamațiile căilor respiratorii; în tulburări gastrointestinale şi în infecții renale. Extern, cataplasme în: laringite, traheite, furunculoze, psoriazis, eczeme, iritatii, arsuri solare şi sub formă de gargară în: abcese dentare, amigdalite.