ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris

INSIDER: „Arman (1928-2005) s-a născut de fapt Armand Pierre Fernandez la Nisa, Franța. A studiat la Ecole des Arts Décoratifs din Nisa şi la Ecole du Louvre din Paris. S-a mutat în Statele Unite în 1961 şi a devenit cetățean american în 1973. Munca sa a vizat critica consumerismului, deşeurilor şi producției de masă. Pe parcursul unei cariere care a durat cinci decenii, a avut peste 600 de expoziții personale. Conceptul lui Arman despre acumularea unor cantități mari de aceleași obiecte a rămas o componentă semnificativă a artei sale.

Arman a creat câteva sculpturi publice monumentale. „Parcarea sa pe termen lung” (1982, „Long Term Parking”) într-o suburbie pariziană, o coloană de beton înaltă de 18 de metri alcătuită din 60 de maşini încastrate în 18 tone de beton.. De asemenea, ,,Speranța pentru pace” („Hope for Peace”) comandată în 1995 de prim-ministrul libanez de atunci. Se află alături de Cartierul General al Armatei Libaneze din Beirut și se ridică chiar mai sus decât ,,Parcarea pe termen lung”. „,Speranța pentru pace” cuprinde vehicule blindate și tancuri, ale căror tunuri ies prin beton, îndreptate în sus.” DETALII

În Gara Saint Lazare din Paris, de același autor se află sculpturile „Timpul tuturor” („L’heures de Tous„) precum și „Bagaje pentru o viață” („Lugage for a life time”).

Această lucrare monumentală de 6 metri înălțime, constând dintr-o acumulare de valize din bronz este amplasată într- un loc de tranzit, în gară. Valiza este instrumentul necesar pentru călătorii, astfel încât alegerea obiectului nu este inofensivă pentru loc. Pe un postament, aceste valize sunt ridicate la statutul de operă de artă și capătă o nouă dimensiune. Obiectul finit devine sacru. Sacralizarea întărită prin utilizarea bronzului care anulează caracterul perisabil al produsului. Rezervat anterior sculpturilor antice, bronzul este de data aceasta aplicat unei singure valize.

ARMAN arată rangul la care ridicăm subiectul în societatea contemporană, iar utilizarea acumulării reflectă consumul de masă real. El spune: „Nu am descoperit principiul acumulării, el a fost cel care m-a descoperit. Ființa umană are nevoia ei de securitate prin acumulări instinctive, care includ vizionarea pe care o percepe, vitrinele magazinelor, coșurile de gunoi și gropile de gunoi…, m-am simţit îngrijorat de ciclul pseudo-biologic producție-consum-distrugere. Pentru mai mult timp, anxietatea mea a fost să observ inundarea progresivă a obiectelor lumii aruncate.” SURSA