SIR ANTHONY HOPKINS: Între albumul „,Viaţa este vis” şi cartea autobiografică „Hai că am reușit, puștiule” – cum poți deveni, dintr-un puști marginalizat, unul dintre cei mai iubiți artiști ai planetei, fără a-ți pierde sufletul pe drum

INSIDER: „Mi-am cumpărat de curând autobiografia lui Anthony Hopkins și, sincer, era imposibil să NU o iau. Eu îl ador pe omul ăsta. ÎL ADOR. E unul dintre actorii mei preferați și are genul ăla de prezență care mă face să mă uit la el și când efectiv nu face nimic. Poate să stea pe un scaun, să clipească de două ori și eu deja sunt: „BĂI, CE A VRUT SĂ SPUNĂ PRIN ASTA?”

Anthony Hopkins are ceva ce foarte puțini actori au: nu pare că JOACĂ. În „The Silence of the Lambs”, ca Hannibal Lecter, omul nici nu trebuie să alerge după nimeni, să urle, să sară pe pereți, să facă tumbe. Stă. Se uită la tine. Vorbește încet. ȘI TU DEJA AI CHEMAT POLIȚIA. Asta mi se pare genial. Alți actori, ca să te sperie, au nevoie de muzică dramatică, sânge, lumini, uși trântite, efecte speciale. Hopkins are nevoie de O PRIVIRE. Atât. Și gata, ai încuiat și ușa de la baie. Dar tocmai asta îmi place la el: că nu e doar „Hannibal Lecter”. Ar fi fost foarte ușor să rămână toată viața „ăla din Tăcerea mieilor”. Dar omul a făcut roluri complet diferite și le-a făcut cu aceeași precizie nebunească.
În „The Remains of the Day” e reținut, rigid, aproape imposibil de citit emoțional, dar simți TOT ce nu spune. Și asta este foarte greu. Să nu faci mare lucru la suprafață și totuși să se simtă că înăuntru e cutremur de 8 grade.
În „Legends of the Fall” e cu totul altă energie. În „Nixon” intră într-o personalitate istorică enormă fără să pară că face imitație de revelion. În „The Two Popes” are iar alt registru. Iar în „The Father” mi se pare absolut devastator. Acolo efectiv vezi un actor care poate să treacă de la siguranță la confuzie, de la autoritate la vulnerabilitate.
Și asta mă fascinează la actorii mari. Nu mă interesează doar că „joacă bine”. Vreau să înțeleg CUM. Ce naiba se întâmplă în mintea unui om care poate face asta? Cum ajungi să ai atâta control asupra vocii, privirii, pauzei, corpului, ritmului? Cum ajungi să spui o propoziție banală și s-o faci să pară că are șapte etaje dedesubt?
Aici apare cartea. Pentru că exact asta vreau să aflu. Nu m-a interesat autobiografia lui doar ca să aflu: s-a născut, a copilărit, a devenit actor, succes, Oscar, mulțumim, la revedere. Nu. Eu vreau să înțeleg omul din spatele actorului. Ce l-a format? Ce fel de copil a fost? Ce l-a speriat? Ce l-a ambiționat?
Ce eșecuri a avut? Cum vede actoria? Cum vede oamenii? Cum își construiește personajele? Ce fel de minte trebuie să ai ca să poți intra în atâtea tipuri de oameni fără să pari niciodată că porți costum de carnaval?
Pentru că Anthony Hopkins nu-mi dă senzația de actor care vine și spune: „UITE CUM JOC EU ACUM!”
Doamne ferește. Nu-ți arată mecanismul. Și asta e șmecheria. La actorii mari nu vezi efortul. E ca la balet. Tu vezi femeia plutind superb pe scenă și uiți că în pantoful ăla probabil piciorul ei depune cerere de azil.
La Hopkins vezi rezultatul. Liniște. Precizie. Control. Și tocmai de asta mă interesează ce a fost în spate. Pentru că omul ăsta are o carieră construită pe nuanță. Poate să fie terifiant fără să ridice vocea. Poate să fie fragil fără să devină melodramatic. Poate să fie autoritar fără să facă spectacol. Poate să transmită enorm dintr-o pauză. Eu uneori spun 400 de cuvinte ca să explic ceva. Hopkins se uită trei secunde. ȘI A TERMINAT.
Asta este nedrept. Și da, cred că de-asta mă atrag actorii de genul lui. Pentru că nu sunt doar frumoși pe ecran, spectaculoși sau carismatici. Au PROFUNZIME. Simți că în spatele rolului există minte, observație, disciplină, viață trăită. Iar pe mine fix asta mă interesează. Nu „cum a ajuns celebru”. Ci cum a ajuns SĂ FIE EL. Ce s-a întâmplat între băiatul care a fost cândva și omul care poate să intre într-un cadru și să capteze toată atenția fără să facă circ. Pentru că sunt actori care intră într-o scenă și tu îi vezi. Hopkins intră într-o scenă și parcă SE SCHIMBĂ AERUL . Și atunci normal că trebuia să cumpăr cartea. Nu aveam cum să văd autobiografia lui și să spun: „Aaa, interesant. Poate altădată.”
ALTĂDATĂ CE?! Omul care a făcut Hannibal Lecter, Stevens din „The Remains of the Day”, Anthony din „The Father” își povestește viața și eu să trec mai departe spre raftul cu „cum să fii productiv în 7 pași”?
NU. Lasă productivitatea. VREAU SĂ ȘTIU CE E ÎN CAPUL LUI HOPKINS. Așa că da, am luat-o. Pentru că îl admir enorm ca actor și pentru că vreau să înțeleg mai bine omul din spatele tuturor rolurilor ăstora. Și poate asta este, până la urmă, fascinația mea cea mai mare pentru Anthony Hopkins: nu faptul că a jucat personaje extraordinare. Ci faptul că, după atâtea decenii, încă mă uit la el și mă întreb:
„Băi… CUM FACE?” Iar dacă autobiografia asta îmi răspunde măcar pe jumătate la întrebare, eu sunt mulțumită.” SURSA

N.R. 1: Cartea „Hai că am reuşit, puştiule” (We Did Ok, Kid), volumul autobiografic de memorii al legendarului actor Sir Anthony Hopkins, publicat în limba română de editura Nemira în colecția Orion și lansată anul trecut.

Titlul cărții face referire la o promisiune implicită pe care adultul de succes o îndeplineşte faţă de copilul nesigur şi rebel de odinioară din Port Talbot, Tara Galilor. Volumul derulează o peliculă a celor aproape nouă decenii de viaţă, oferind o perspectivă cronologică, dar extrem de dinamică: ∆ Sinceritate brutală şi lipsă de cosmetizare: Criticii de pe platforme precum Răsfoiala remarcă faptul că Hopkins refuză să îşi menajeze imaginea. El vorheste deschis episoadele severe de alcoolism din tinereţe care i-au ruinat relațiile şi despre momentele critice de auto-sabotaj. ∆ Dualitatea succes-eşec: Narațiunea îmbină triumfurile profesionale uriaşe (obținerea burselor, rolul memorabil al lui Hannibal Lecter, cele două premii Oscar) cu eşecurile, fricile şi singurătatea din planul personal. ∆ Relaţia cu marii titani: Cartea abundă în amintiri de pe platourile de filmare şi scenele de teatru, inclusiv dinamica lui cu uriaşul actor Laurence Olivier.

Ce spun recenziile şi cititorii? ∆ Puncte forte: Umorul îmbinat cu dramatismul: Textul nu devine o predică moralizatoare sau un „,manual de sobrietate”, ci păstrează un ton bonom, cald şi adesea comic. ∆ Mesaj inspirațional puternic: Cititorii apreciază concluzia optimistă a cărții – faptul că la peste 87 de ani, Hopkins demonstrează că nu este niciodată prea târziu să te schimbi, să ierți greşelile trecutului şi să te bucuri autentic de viaţă. Spre deosebire de alte biografii de tip PR de la Hollywood, aceasta se simte ca o confesiune reală, intimă, scrisă direct de la om la om. Structura nu este una academică sau rigidă; narațiunea „sare” uneori brusc de la un platou de filmare la un moment de profundă singurătate dintr-o cameră de hotel, ceea ce necesită atenţie din partea cititorului.

Verdict general: Este considerată o lectură deosebită și cadoul perfect pentru orice cinefil. Cartea oferă o poveste profund umană despre cum poți deveni, dintr-un puşti marginalizat, unul dintre cei mai iubiți artişti ai planetei, fără a-ţi pierde sufletul pe drum.

Preț între 38,99 lei și 64,99 în funcție de librărie.”

N.R. 2: „Anul acesta actorul britanic Anthony Hopkins și-a extins cariera într-o direcție neaşteptată. La 88 de ani, acesta a semnat cu celebra casă de discuri Decca Classics şi a lansat pe 21 august 2026 primul său album, „Life Is A Dream”- Compozitor, Producţie muzicală, Orchestrator: Anthony Hopkins. Odată cu anunțul albumului, Hopkins a lansat şi primul single, „Bracken Road”, o compoziție orchestrală inspirată din amintirile copilăriei sale petrecute în satul Margam, din Țara Galilor, în anii ’40. Piesa a fost scrisă încă din 1963, în perioada în care actorul lucra la Liverpool Playhouse, dar vede lumina zilei abia acum, într-o versiune interpretată de Philharmonia Orchestra sub bagheta dirijorului Gustavo Dudamel. Pe album apar şi violoncelistul Gregorio Nieto, respectiv pianistul Sergio Tiempo.

Hopkins afirmă că muzica a fost prima sa mare pasiune şi că a compus de-a lungul întregii vieți, chiar dacă publicul l-a cunoscut în primul rând ca actor. Multe dintre lucrările incluse pe album au fost create în ultimele şase decenii şi au fost revizuite de-a lungul timpului înainte de această lansare oficială. Actorul descrie colaborarea cu Decca Classics şi Philharmonia Orchestra drept una dintre cele mai importante realizări personale din cariera sa artistică. „Life Is A Dream” va reuni compoziții orchestrale originale semnate de Anthony Hopkins şi marchează debutul său discografic oficial, într-un moment în care puțini s-ar fi aşteptat ca actorul premiat cu două Oscaruri să înceapă un nou capitol creativ. Lansarea demonstrează că pasiunea pentru muzică l-a însoțit încă din tinerețe, chiar dacă aceasta a rămas în umbra carierei sale cinematografice timp de zeci de ani.

În ultimii doi ani, Anthony Hopkins a rămas foarte activ atât în cinema, cât şi în televiziune. Cel mai recent film lansat este Locked (2025), un thriller psihologic în care joacă alături de Bill Skarsgård. Hopkins interpretează un personaj misterios pe nume William, proprietarul unui SUV ultratehnologizat care transformă tentativa unui hoț de a fura maşina într-o capcană mortală. Filmul este inspirat din thrillerul argentinian „4×4”.

În 2024, actorul a apărut în producția Mary, realizată de Netflix, unde îl interpretează pe regele Irod într-o reinterpretare cinematografică a poveştii biblice a Fecioarei Maria. În acelaşi an, Hopkins a avut unul dintre rolurile principale în serialul istoric Those About to Die, inspirat de viața din Imperiul Roman, interpretându-l pe împăratul Vespasian.”