ȘELIMBĂR – SIBIU: „Poliția a creat un scut uman pentru a prinde o persoană care a furat o mașină?!”

INSIDER: „Pe scurt: Da. Aceasta este mașina mea și da, suntem vii, și eu și soția mea. Am fost folosiți drept SCUTURI UMANE de către Poliția Română! Pare scenariu de film, dar citește povestea mai jos ca să afli cum poți muri oricând, pe șoselele din România, ca urmare a unei decizii greșite a unui agent de poliție.
Povestea pe lung. Ieri, duminică, 20.10.2024, în drum spre Sibiu, în localitatea Șelimbăr, un echipaj de poliție ne-a făcut semn să oprim pe loc, noi și ceilalți participanți la trafic, astfel blocând ambele benzi de circulație pe sensul spre Sibiu. În felul acesta șoseaua era blocată și nu se mai putea înainta. Cu toții am rămas în mașini, nedumeriți, fără nicio explicație din partea agenților de poliție prezenți la fața locului. Unul dintre agenți a trecut pe lângă mașinile noastre deplasându-se în spate, cu un fel de servietă în mână despre care mai apoi am aflat că s-ar numi spike – un dispozitiv cu țepi menit să oprească forțat un autovehicul în deplasare. N-a mai durat decât câteva secunde până când am fost loviți din spate, din plin, de mașina despre care am aflat mai apoi ca era furată și condusă de o persoană de cetățenie elvețiană, fără permis, aflată sub influența drogurilor și care era urmărită de către o mașină de poliție. În urma impactului am fost aruncați, cu tot cu mașina noastră, aproximativ 15 metri în față.
Ce ne-a ținut în viață:
– În primul rând Dumnezeu!
– Faptul că persoana din autoturismul oprit și el în fața noastră de către polițiști a avut inspirația să-și mute mașina mai în față, astfel îndepărtându-se cu vreo 20 de metri de noi și de coloana de mașini în care ne aflam cu toții. Altfel, impactul ne-ar fi strivit între cele două mașini (cea furată și cea din fața noastră).
– Faptul că ieri, 20.10.2024, ca în nicio altă duminică, am decis să nu luăm copilul cu noi. Locul Evei, fiica noastră, a fost cel mai puternic avariat și NU VREAU și NU POT să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aflat în mașină cu noi în momentul impactului.
– Dumnezeu!
Am văzut stirea cu evenimentul în care am fost implicați, pe toate canalele și site-urile de știri. Nicăieri nu a fost prezentată realitatea, așa cum ați citit-o mai sus. Titlul corect al știrii ar fi fost: Poliția a creat un SCUT UMAN pentru a prinde o persoană care a furat o mașină.
Întrebările mele, folosind o minimă logica, sunt:
1. De ce a fost nevoie de scut uman atâta timp cât poliția avea acel instrument de oprire forțată a mașinilor (banda cu țepi), care oricum era de ajuns pentru a duce la prinderea făptașului?
2. Dacă tot ne-au oprit, de ce nu ne-au evacuat rapid înainte de producerea impactului? Ar fi fost doar niște mașini avariate și poate nici acelea dacă echipajul de la fața locului ne-ar fi spus să degajăm benzile de circulație și să ne retragem cu mașinile pe marginea șoselei.
3. De ce nu apare povestea reală (cea pe care tocmai ai citit-o), atâta timp cât presa a venit la fața locului și s-au luat interviuri?
4. Ce șanse avem să trăim liniștiți și să nu murim pe străzi atâta timp cat Poliția, care ar trebui să ne protejeze, ne pune în pericol?
5. Ce trebuie făcut pentru ca situații de acest gen să nu se mai repete in România? Pentru că altfel mâine sau poimâine poate să ajungă oricine într-o situație de genul acesta si sa nu fie la fel de norocos că noi care am rămas în viață.
6. Cine ar fi avut grijă de copilul nostru de nici 9 ani, dacă ar fi rămas orfan ieri, în urma deciziei unui agent de poliție de a fi sacrificați pentru prinderea unei persoane care a furat o mașină?
Povestea asta nu trebuie să rămână o simpla poveste pe Facebook. Va rog sa-mi spuneți ce demersuri trebuie sa fac pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere?” SURSA
MICHIO KAKU, VIITORUL OMENIRII: „Trebuie să învățăm să copiem magia cuantică a Mamei Naturi”
INSIDER: „Concluzia lui Michio Kaku despre Viitorul Omenirii: „Trebuie să învățăm să copiem magia cuantică a Mamei Naturi”.
N.R.: Unul dintre cei mai respectați fizicieni și oameni de știință ai timpului nostru, Prof. Michio Kaku a venit pentru prima data în România, la un eveniment de mare anvergură, care a avut loc în București, la Sala Palatului, pe data de 21 Octombrie. Prof. Michio Kaku a abordat într-o prezentare excepțională un subiect de interes global: Cum poate arăta viitorul omenirii și ce ne așteaptă? Cum va modela știința lumea în care trăim până în anul 2100? Cum putem activa întregul potențial al minţii? Ce trebuie să știm despre viitorul cosmosului?Cum vor revoluţiona computerele quantice lumea care ne înconjoară?
Cu o carieră impresionantă de peste 40 de ani, Prof. Michio Kaku este recunoscut pentru contribuţiile sale revoluţionare din știință, dar și pentru cărțile publicate, vândute în milioane de exemplare, în toată lumea: „Viitorul Omenirii”, „Fizica imposibilului”, „Viitorul minţii umane” sau „Lumi paralele”.
EXPOZIȚIA BODY WORLDS: „Miracolele corpului uman, pe care adesea le considerăm de la sine înțelese”


INSIDER: „7.000 litri pe zi. În fiecare zi inima bate de 70 de ori pe minut şi pompează 75 mililitri de sânge pe bătaie. Aceste butoaie reprezintă cantitatea de sänge pe care inima dumneavoastră o pompează în fiecare zi.
Până pe 26 ianuarie 2025 la Biblioteca Națională din București se poate vizita Expoziția BODY WORLDS Vital – expoziție originală de anatomie umană.
Toate exemplarele anatomice expuse în expoziție sunt reale și provin din programul de donare de corpuri al Institutului de Plastinație. Acestea sunt conservate permanent prin plastinație, proces științific inventat de Dr. von Hagens.
Expoziție dedicată interiorului corpului uman – anatomiei și funcțiilor organelor sale – cu informații accesibile unui public cât mai larg. De la prima sa prezentare în Japonia, în 1995, expoziția a fost vizitată de peste 55 de milioane de vizitatori din 165 de oraşe din Europa, America, Asia, Africa de Sud şi Oceania. Aceasta este prima sa prezentare în România.
Serviciul audio-ghid în limba română sau engleză, poate fi descărcat în telefon prin scanarea unui QR Code aflat în zona de vizitare a expoziției.
Sunt expuse numeroase exemplare de corpuri umane reale, de la corpuri întregi până la organe individuale și secțiuni transparente ale corpului, exemplarele expuse demonstrează complexitatea, reziliența și vulnerabilitatea corpului uman în condiții de stres, boală și sănătate optimă. De la scheletul uman până la interacțiunea musculaturii şi dezvoltarea în uter, vizitatorii primesc o perspectivă detaliată asupra structurii interioare a corpului lor.
Sunt prezentate și organe afectate de boli, precum un plămân de fumător cu emfizem și cancer, un ficat gras, fracturi osoase şi articulații cu osteoporoză.
Expozitia oferă oportunitatea de a vedea funcționarea complexă a corpului şi ilustrează modul în care deciziile de viață afectează corpul nostru (exercițiile fizice, dieta, fumatul).
Plastinația a fost inventată de Dr. Gunther von Hagens în 1977 la Universitatea din Heidelberg, Germania, iar tehnica a fost continuu dezvoltată şi perfecționată de el și echipa sa.
Exemplarele din expoziții au fost conservate prin plastinație, o tehnică ce opreşte descompunerea corpului decedat și produce exemplare anatomice solide, inodore și durabile pentru instruirea științifică, medicală și publică, fără utilizarea barierelor de sticlă sau a formaldehidei. Procesul de plastinație înlocuiește fluidele naturale din corp cu materiale plastice reactive care initial sunt maleabile, dar se întăresc după ce sunt tratate cu lumină, căldură sau gaz. Prin întărirea plasticului în exemplare, acestea pot fi conservate permanent în poziții realiste. Un plastinat de corp întreg necesită aproximativ 1.500 de ore de muncă pentru a fi finalizat. Exemplarele provin din programul de donare de corpuri al Institutului de Plastinație din Heidelberg, înființat în 1982. Acestea au aparținut unor persoane care, în timpul vieții, au declarat că trupul lor ar trebui să fie disponibil după moarte pentru formarea medicilor și educarea publicului la expozițiile BODY WORLDS.

Adresa: Bulevardul Unirii Nr. 22 Program: zilnic 10-20. Bilete luni- vineri (sâmbătă & duminică): adulți 67 lei (84 lei); studenți, pensionari 50 lei (56 lei); copii 45 lei (50 lei). Studenții beneficiază în fiecare zi de luni de oferta două bilete la preț de unul.” DETALII
ARHIVĂ: EXPO ZOMBI: Corpul uman, o maşinărie perfectă! OXXO THE HUMAN BODY: „…Ne arde grija că se vede muşchiul şi tendonul la Antipa!” OXXO CONTROVERSĂ: Argumentele celor care militează pentru închiderea expoziţiei “The Human Body”
LANȚ UMAN, IOR: „Vrem ca cele 12 hectare să rămână parc, așa cum au fost dintotdeauna!”

INSIDER: „Pe 19 octombrie, s-a un LANȚ UMAN în jurul zonei retrocedate a parcului IOR, pentru a arăta încă o dată că vrem ca cele 12 ha să rămână parc, așa cum au fost dintotdeauna. Dorim să transmitem un semnal-apel către consilierii şi primarii care preiau în octombrie noul mandat: solicităm măsuri concrete de apărarare şi întregire a Parcului și o reală conlucrare în interesul parcului şi al spațiilor verzi.
30 de incendii au avut loc numai în ultimii 2 ani în zona retrocedată a parcului IOR. Au ars cumulativ aproape 50.000 m2. Ultimul focar s-a aprins la 100 de metri distanţă de polițiștii și pompierii veniți la faţa locului să stingă incendiul și să constate fapta.
Cum este posibil ca această zonă din mijlocul Bucureștiului să fie distrusă sub ochii tuturor, să fie incendiată la nesfârşit, singurii copaci rămași vii să fie imediat tăiaţi, iar niciuna dintre instituţiile responsabile cu asigurarea siguranței cetățenilor, a oraşului și a spațiilor sale verzi – Poliție, ISU, Garda de Mediu – să nu poată face nimic pentru protejarea acestei zone?
Cert e că nicio instituție nu acționează PREVENTIV pentru a opri incendierile repetate ale parcului.
Pe 17 septembrie, am trimis o scrisoare Ministrului Mediului și Primului Ministru prin care 40 de organizații de mediu au solicitat luarea urgentă de măsuri în ceea ce privește oprirea dezastrului ecologic din IOR.
Dacă ei sunt mână-n mână ca să-l distrugă, noi suntem mână-n mână ca să-l apărăm.
Începând de a doua zi după incendiul de pe 9 septembrie 2024, administratorii terenului au început sa taie cu drujba ultimii copacii vii și sănătoşi. La sesizările locuitorilor, Poliția Locală București a venit să surprindă făptașii și să-i amendeze. Bineînţeles, copacii erau deja tăiaţi, iar amenda de 50 de lei / copac (chiar 25 de lei, dacă o plătești imediat) nu le dă niciun motiv celor ce distrug parcul să nu continue să o facă.
Garda de Mediu, care ar trebui să fie prima instituție care acţionează în cazul IOR, răspunde la solicitările noastre invocand alineatul 9, art 18, din Legea 24/2007 ‘Terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curți-construcții, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spații verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu. deși toate celelalte articole din lege și ordonanţele de urgență 114/2007 și 195/2005 protejeaza spatiile verzi indiferent de statutul lor juridic, public sau privat. „Art. 18 din lege și art 71. din ordonanța de urgenţă spun: Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi şi/sau prevăzute ca atare in documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Tragem concluzia că Garda de Mediu nu intervine pentru oprirea dezastrului, interpretând greşit, posibil voit, prevederile legislației de mediu, fugind astfel de responsabilitate.
Reamintim Gărzii de Mediu că toate terenurile din București sunt încadrate cadastral la categoria „curți-construcţii”, inclusiv parcul Herăstrău sau Grădina Botanică.
Pentru ISU, 80% dintre incendii sunt cauzate de o ţigară aruncată neglijent.
Secția de Poliție 12 spune că există o anchetă în curs, dar că se desfășoară greu: cele 6 camere de filmat ce supraveghează intrările și ieşirile de pe cele 12 hectare retrocedate sunt stricate. Primăria Sectorului 3 este responsabilă sa le repare, dar nu o face.
Reamintim că în 2015 PS3 a fost cât pe ce să câștige procesul prin care s-ar fi constatat că retrocedarea din 2005 a fost ilegală, însă, când i s-au cerut dovezile necesare care să demonstreze destinația inițială de parc a terenului, Primăria nu le-a adus, iar instanţa a tras concluzia ca acolo nu existat niciodată un parc.
Refuzăm să rămânem pasivi în faţa unei astfel de închideri flagrante a ochilor de către instituții care se declară neputincioase. Această zonă, construită de bunicii noștri pentru nepoții noştri, contează pentru noi și vrem să o vedem protejată, iar parcul reîntregit, aşa cum a fost întotdeauna.” SURSA
ARHIVĂ: S.O.S., SECTOR 3: „Arde IOR-ul și la 112 nu răspunde nimeni”
DARIAN MEDEROS: Picturi hiperrealiste „ascunse în spatele foliei cu bule”

INSIDER: „Darian Mederos își ascunde în spatele foliei cu bule picturile hiperrealiste. Fiecare dintre noi ascunde ceva ce nu poate fi spus. Fiecare dintre noi trece prin ceva ce alții nu ştiu. Viața poate fi o provocare și încă trebuie să mergem mai departe şi să ne trezim într-o altă zi. Dar nu ne putem arăta vulnerabilitățile, așa ca o modalitate simplă de a evita asta este ascunderea sau diversiune. Artistul cubanez Darian Mederos foloseşte folie cu bule pentru a-și ascunde portretele hiperrealiste, aşa cum civilizația noastră folosește plasticul pentru a proteja materialele organice. Mâncarea poate arăta în continuare proaspătă și gustoasă în ambalaj de plastic, dar în cele din urmă va putrezi în ea. Portretele lui Darian Mederos au emoții puternice, fiecare dintre ele are o altă poveste de spus. Dar alege să le învelească cu plastic, fără nicio emoție, rămânând nemişcată în limb.
Într-o perspectivă mai sustenabilă și mai ecologică, piesele sale ar putea fi interpretate ca un pământ care este învelit în materiale plastice, care nu poate respira sau arătă adevărata formă de a fi. Urlă să fii eliberat, dar nimeni nu o poate auzi.” SURSA
N.R.: Darian Rodriguez Mederos п. 1992, Santa Clara, Cuba. Opera lui Darian Mederos se concentrează pe chipul uman omniprezent. Cu emotii pline de sens, fețele noastre cuprind vasta experiență umană, dezvăluind totul dintr-o dată sau deloc. Chiar si în ascundere, există nuanță. Expresiile noastre depăşesc granițele, rasa şi cultura, ele sunt un fir comun în rândul umanității. Un zâmbet este un zámbet. Cu Seria „Obscura”, Mederos creează ceva nou, o abstractizare fotorealistä. Folia cu bule reflectă lumina şi distorsionează imaginea de bază, doar la distanță lucrările intră în atenție. Când sunt privite de aproape, fețele se dizolvă în linii îndrăzneţe de tonuri de carne şi lumină pictată. Artistul provoacă privitorul cerându-ne să înțelegem miezul identității umane, de la o distanță respectuoasă.

Mederos a urmat primii doi ani de școală de artă la Leopoldo Romañach, în oraşul sau natal Santa Clara, Cuba. Străduindu-se mereu să fie mai bun, a aplicat și a fost acceptat la cea mai veche școală de artă din emisfera vestică, La Academia Nacional de Bellas Artes San Alejandro, din Havana, Cuba.
La 22 de ani, Mederos a părăsit Cuba, singur. A ajuns la Miami și a fost preluat de galeria Conde Contemporary, în mai puțin de şase săptămâni. Lucrările sale se aflä în colecții private din întreaga lume, inclusiv Londra, Miami, NY, LA, Shanghai, Malaezia, Tel Aviv, Italia, Estonia şi Danemarca. Darian Mederos locuieşte şi lucrează în prezent in Miami, Florida. DETALII
HOTEL EDINBURGH CARACAL: S-a răsturnat carul cu artă – candelabre din Iran, mobilier din Franța și Italia, decorațiuni din Cehia și multe alte țări!
INSIDER: „Vă vine sau nu să credeți, cel mai interesant hotel pe care l-am văzut în ultimii ani l-am descoperit în Caracal, județul Olt. Candelabre din Iran, mobilier din Franța și Italia, decorațiuni din Cehia și multe alte țări creează un decor care, cel puțin pe noi, ne-a fascinat. ,,Este, în primul rând, o investiție de suflet, o pasiune”, ne-a spus proprietarul hotelului Edinburgh, Mitică Popescu, care lucrează de ani buni în străinătate, iar banii câștigați îi aduce în țară. Întreaga poveste și multe altele din Caracal, săptămâna viitoare, când vom avea un nou vlog de călătorie chiar de acolo.” SURSA
N.R.: Hotel Edimburg, strada Cuza Vodă Nr.4A, Caracal, județul Olt.
LUPA CONSTANȚA: Mănânci italienește și admiri prin podeaua transparentă vestigii din Tomis, vechi de 1700 de ani

INSIDER: „Vestigii romane sub podeaua restaurantului Lupa din Constanța. O parte din pavaj are încă mortarul folosit acum circa 1.700 de ani. Merită văzut. Se și mănâncă bine.” SURSA
N.R.: Restaurantul Lupa, situat sub acoperişul hotelului Lupa by Bueno, bucătărie italiană deasupra vestigiilor din vechea cetate Tomis, integrate ingenios în designul restaurantului.
Adresa: Bulevardul Tomis nr.38,8 Constanța. Program: non-stop. VIDEO
LUNA ȘI MISTERIOSUL: „Când am zis că nu mai vedem cometa cu ochiul liber, surpriză!”
INSIDER: „În sfârșit o dorință împlinită. Astă seară, 16 oct 2024, luna și misteriosul, când am zis că nu mai vedem cometa cum trebuie cu ochiul liber, surpriză! Jud Timiș, Nikon P1000 handheld
PS: S-ar putea ca mai târziu să nu pot răspunde tuturor, celor care ați apreciat momentul meu de bucurie. Vă sunt mega recunoscătoare. Celor ce ați cerut reeditarea, scriu aici, că va rămâne așa cum am simțit eu aseară să formulez. Cuvintele se pot întortochea uneori. Surprizele derivă tocmai din neînțeles. Vă îmbrățișez pe toți care ați participat la dialoguri de neuitat. ” SURSA
ARHIVĂ: CADOUL ABSOLUT: „Luna de pe cer” – Punctul de sprijin al Pământului! OXXO TELESCOP: Cum se văd din București Munții Carpați de pe Lună? OXXO ÎNTÂLNIRE CU SOARELE: Același loc, aceeași ora, un an. La infinit, la 8 minute lumină! OXXO PARCUL NATIONAL BUCEGI: Efectul Gloria și silueta proiectată în văzduh, în mijlocul unei aure perfecte OXXO BUCUREȘTI: Spectacol cu fulgere, 5 expuneri a câte 10 secunde cu 24mm, f / 9, ISO 100
MIROSLAVA, IAȘI: Formațiuni luminoase pe cer, diametru 30 m, viteza de rotatie 20 km/ h. Proiectoare, drone sau frați cosmici?

INSIDER: „Am primit în această seară aceste secvențe video care arată doua „formațiuni” luminoase pe cer, deasupra Iașului/Miroslava, care au o mișcare circulară, sincronizată, cu viteza de rotație de aproximativ 16 secunde. După un moment dat, cele două „formațiuni” se contopesc cu mare viteza într-o singură formațiune.
La prima vedere, as fi tentat să atribui cele două formațiuni unor proiectoare de la sol care se mișcă sincron. Totuși, pare puțin probabil, viteza lor de rotație e neobișnuit de redusa iar urma retroîmprăstierii luminii de la sol spre cer, prin atmosfera, nu se poate identifica, lipsește. VIDEO
Alta explicație ar putea fi legată de două drone sincronizate să se rotească astfel. Lucru perfect posibil tehnologic. Totuși, aici nu se leagă mișcarea cu viteza foarte mare de deplasare în sens opus pina, aparent, să se contopesc într-o singură „formațiune” luminoasă. Aici nu se leagă așa deplasare, decât cel mult printr-o suprapunere în plan vertical, evident, fără a se lovi, fără a se atinge.
Alte scenarii nu le pot enumera/comenta ca e mai complicat.
Dar voi reveni. Vă rog, dacă din Iași, mai sunt alte filmări, alte poze, din alte unghiuri, va rog sa mi le trimiteți. Mai multe surse, mai multe date, pot lămuri, poate, mai ușor situația. Vă mulțumesc!
PS1: Estimez un diametru de aproximativ 30 metri. La o perioadă de rotație de 16 secunde, rezultă o viteză de rotație medie de 20 km/h.” SURSA
MONUMENTUL GENERAȚIEI DE AUR: Poartă de fotbal supradimensionată, gravată cu numele celor mai buni jucători și antrenori dați de România

INSIDER: „Un monument recent a apărut pe strada Maior Coravu, în fața rondului de la intrarea principala a stadionului Arena Națională. Este vorba despre Monumentul Generației de Aur dedicat jucătorilor, antrenorilor de fotbal care s-au afirmat de a lungul timpului în acest sport. Monumentul a fost dezvelit în luna septembrie în prezența lui Gică Hagi, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu, Gheorghe Popescu, Emil Săndoi, Dorin Mateuţ, Bogdan Stelea.
Monumentul reproduce o poartă de fotbal supradimensionată, înaltă de 4 metri şi lată de 10 metri, realizată din inox și cu o plasă din corten în care sunt reprezentate simbolic golurile importante care au adus victoriile. Pe barele porții sunt scrise numele celor mai buni jucători și antrenori pe care i-a dat România fotbalului românesc.” SURSA
N.R.: La peste 30 de ani de la victoria legendară obținută de naţionala României împotriva selecţionatei Argentinei în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din 1994, fanii fotbalului din România vor avea un simbol permanent care să le amintească de cele mai frumoase victorii – un monument special dedicat Generației de Aur, creația artistului Costin Ioniță (n.1978, București).
Costul acestuia a fost de 160.000 euro, fiind susținut de firma de pariuri Superbet. Din actuala conducere a FRF nu a participat nimeni, pe motiv că sunt sub contract cu alt operator de betting – Casa Pariurilor. În schimb, pe monument apare și numele fostului preşedinte FRF, Mircea Sandu.
ARHIVĂ: BUCUREȘTI: Primul muzeu al fotbalului din Europa de Est. Nu primești cartonaș galben dacă faci poze! OXXO ANIMATRONIC: Cum să bați mingea în fața telvizorului atunci când pariezi? OXXO MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
MUZEUL MOLDAVITULUI CEHIA: Cum îi stă bine unui moldovean? Cu un moldavit în casă!

INSIDER: „Faceți cunoștință: moldavitul – o piatră călătoare!A venit tocmai din cosmos pe Pământ. Și, la fel ca noi, moldovenii, este veșnic călătoare. A aterizat în Germania, dar nu s-a oprit acolo – a călătorit până în Cehia, unde poate fi găsită și astăzi. Este o piatră verde, rară și frumoasă, formată în urma unui impact cosmic de acum 15 milioane de ani.
Atât de specială este, că în Český Krumlov din Cehia i-au făcut și muzeu! Orice moldovean care se respectă este pur și simplu obligat să viziteze acest muzeu cosmic.
Și acum bănuiesc că vă întrebați: Ce are Cehia cu moldovenii și de ce cea mai rară piatră de la ei se numește moldavit? Ei bine, numele vine de la râul Vltava, care în germană se numește Moldau. Dar de fapt, este atât de specială, rară și frumoasă, exact ca noi, moldovenii, că cehii, fără să stea mult pe gânduri, au numit-o moldavit!
Și apropo, pe internet găsești zeci de sfaturi despre cum să deosebești un moldavit adevărat de unul fals. Dar nu e ușor nici să găsești un moldovean adevărat!
Acum stau și mă gândesc cum am trăit până acum fără să am o piatră rară de moldavit în casă. Gata. Știu unde merg vara viitoare – în Cehia, după moldavit, așa cum îi stă bine unui moldovean! SURSA
N.R.: Muzeul Moldavitului, Český Krumlov, Republica Cehă. Deschis zilnic: octombrie-martie 10:00-17:00; aprilie-septembrie 10:00-18:00.
Moldavitul/ Vltavíny este sticlă naturală cu o gamă întreagă de nuanţe de verde până la maro măsliniu. Au fost create sub temperaturi și presiuni extreme pe care doar impactul unui corp spaţial masiv le poate crea pe Pământ.
Muzeul Moldavitului a fost deschis în iunie 2013. La nouă ani de la deschidere, se permite vizitatorilor să-şi găsească propriul moldavit. Şi nu doar la plimbarea pe teren sau la căutarea unor materiale sortate (și deja căutate), cum este cazul „căutărilor” comerciale. Dar să excavați moldavit dintr-un strat cu adevărat original, unde a fost depus prin procese geologice acum 15 milioane de ani! Se organizează excursii pe teren la propriul nostru site minier. În primul sezon din mai până în septembrie 2022, am primit 300 de vizitatori.
În prezent, dimensiunea minei permite participarea a cca 6-8 persoane, aproape tot timpul anului, în funcție de vreme. Dacă vremea este favorabilă, datele pot fi aranjate și în lunile de iarnă.
Condiţii: Taxa de bază de 3.000 CZK (aprox. 591 lei) include: posibilitatea de a intra personal într-un sit minier legal și de a căuta moldavit în stratul original purtător de vltavine folosind unelte de mână; echipamentul necesar (topoare, căști, mănuși de lucru, sandale de apă, impermeabile în caz de vreme rea); 5 g moldavit.
Dacă clientul găsește o bucată peste greutatea specificată, le poate cumpăra înapoi la un preț favorabil. Daca nu găsește nici măcar 5 g poate alege din moldavitele care vin din aceasta locație, pe care le-am extras deja. Durata estimată a excursiei cca 3 ore, din care cel puţin 2 ore „săpat”.
Pentru achiziționarea moldavitelor găsite, prețul este stabilit la 250 CZK/g (49 lei/g) pentru cele cu greutatea de până la 10 g, 300 CZK/g pentru vltavine 10-20 g, bucăți mai mari la acord după mărime și calitate (dobândă).
Expoziţia muzeului este creată ca un joc interactiv care vă va ghida prin întreaga poveste de la ciocniri de planete și asteroizi la extincţii mari de animale până la crearea vitavines şi proprietăţile lor şi utilizarea lor în bijuterii. Vizitați virtual cele mai frumoase cratere de pe Pământ, treceți prin însăşi crearea unui crater de impact sau aruncaţi-vă propriul meteorit pe glob şi fiţi surprins de ce se va întâmpla. Un tur normal al muzeului se poate face în mai puțin de 20 de minute, dar majoritatea vizitatorilor vor petrece cel puțin 3/4 ore aici pentru a vedea exponatele și a încerca toate jucăriile interactive. DETALII
EFECTELE ASUPRA PURTĂTORULUI: Este o piatră a cerurilor, a marilor transformări, a banilor, bunăstării şi norocului, este o piatră a energiilor cosmice trimise pe Pământ. Acţionează ca un accelerator al schimbării. Are: puternic rol protector pe toate planurile. Este: un cristal vindecător, focalizează energia vindecătoare pentru a împlini actul curativ.
Benefic: în cazuri de constipație, febră, astm, epilepsie, căderea părului, regenerare celulară, infertilitate, indicat în probleme mentale, retard, autism. Stimulează: circulaţia sangvină și regenerarea celulară. Ajută în vindecarea bolilor infecţioase grave cum ar fi: holera, poliomielita, rubeola, gripa.
Aduce: dezvoltarea şi purificarea purtătorului, schimbare și generozitate, siguranţa afectivă. Măreşte: claritatea mentală, capacitățile extrasenzoriale și parapsihice, telepatie, clarviziunea, purtat alături de alte cristale, energiile sale cresc, îl face pe purtător să pară excentric.
Eliberează: balastul emoțional (obiceiuri proaste, idei fixe, obsesii, amintiri). Ajută: la activarea chakrelor 4, 5, 6, 7, la deschiderea celui de-Al Treilea Ochi pentru a înţelege altfel lumea, iluminare spirituală și mistică, înţelegerea adevărului, evitarea locurilor sau situațiilor cu încărcătură negativă, adaptarea socială, dobândirea controlului mental, ajută la organizarea comunicării făcând purtătorul mai eficient și mai concis, pune în armonie cu energiile astrale.
Bun: pentru meditaţie, rugăciune, vindecare și protecţie. Favorizează contactul cu fiinţe din alte dimensiuni. Este eficace împotriva materialismului. Persoanele care sunt predispuse la lăcomie, agresivitate sau cele care au înclinaţii către dogmatism şi izolare, ar trebui să poarte întotdeauna asupra lor o bucată de Moldavit pentru a obține armonia și echilibrul.”
BISERICA MÂNTULEASA CRAIOVA: Păunul bisericii nu iese niciodată din curte chiar dacă are porțile deschise!

INSIDER: „Mult mă mai enervează că aproape toate bisericile sunt închise în timpul zilei și că nu le pot cerceta picturile după cum aș avea chef. Când am dat azi peste una cu porțile și ușile larg deschise mi s-a părut de-a dreptul un miracol. Și nu era nici țipenie, nici în curte, nici înăuntru. M-am pus pe fotografiat, desigur, și când aproape pierdusem contactul cu realitatea am simțit că se apropie cineva pâș-pâș din spate. M-am întors și am dat cu ochii de dumnealui, un păun albastru care pășea sfios și grațios pe alee. A trecut pe lângă mine și, fără să-l invit, a urcat pe trepte și a stat la o ședință de pozat. Camera foto a început să-mi dea writing errors, dar tot au ieșit niște fotografii… Apoi domnul păun s-a plictisit și a plecat să se plimbe mai departe prin curte. În cele din urmă a apărut și un suflet de om, un homeless care doarme în foișorul din curte, și m-a informat că e păunul bisericii. Ca un fel de pisică, m-am gândit…
Și nu iese în stradă? mă minunez, că totuși porțile erau larg deschise, după cum am precizat. N-a ieșit niciodată, mă informează el. Apoi mă întreabă politicos: Vă place în Craiova? Daaaa, zic. Dar oamenii sunt răi, mă avertizează. Dau din umeri, hm, cui îi mai pasă cum sunt oamenii, având în vedere asemenea detalii care îți ies în cale…” SURSA
N.R.: „Adresa: Calea Unirii nr.59, Craiova, județul Dolj”
PISANIE. Cu vrerea Tatălui cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sf. Pantelimon şi Sf. Ecaterina în anul 1792 pe temelia uneia mai vechi, de către breasla croitorilor cu sprijinul vistiernicului Barbu Ştirbei şi altor negustori craioveni.
În anul 1896, ajungând într-o stare avansată de degradare, biserica a fost rezidită prin stăruinţa preotului Ilie Dumitrescu și ajutorul unor enoriaşi înstăriți, fiind pictată de către pictorul Costache Petrescu.
În anii 2011-2012 biserica a fost consolidată şi restaurată, împreună cu întregul ansamblu istoric, sub oblăduirea I.P.S. Dr. Irineu Popa Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei și cu osârdia P.C. Pr. Paroh Constantin Reşceanu.
Binecuvintează Doamne pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!
COMETA TSUCHINSHAN-ATLAS:”Când oamenii vor înțelege cât de mici suntem la scară cosmică, vor începe să se preocupe de viață pentru viață”

INSIDER 1: „Cometa Tsuchinshan-ATLAS (descoperită de chinezi în Ianuarie 2023, confirmată de sud-africani în Februarie 2023). Sub ea se observă cometa 13P Olbers.
Când oamenii vor înțelege cât de mici suntem la scară cosmică, vor renunța la comportamentul abuziv, criminal, genocidar, începând să se preocupe de viață pentru viață.” SURSA
INSIDER 2: Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS) se poate vedea slab cu ochiul liber, seara la apus.
Pentru a o vedea priviți începând cu ora 19 înspre partea de cer în care a apus Soarele. Nu departe de orizont veți vedea, pe măsură ce se întunecă, un astru foarte strălucitor punctiform care este planeta Venus. În dreapta și sus față de Venus (în funcție de seara în care priviți) se va vedea un astru mai puțin strălucitor ca o linie difuză cu un capăt mai strălucitor. Aceasta este cometa. Strălucirea cometei scade, așa că priviți cât mai repede cu putință.
Mai jos găsiți diagrame cu poziția cometei fată de orizont.” SURSA
INSIDER 3: „Un comentariu inegalabil al marelui Carl Sagan. „Pe 14 februarie 1990, sonda Voyager 1, în timp ce se află la peste 6 miliarde de kilometri de Pământ și înainte de a-și lua rămas bun de la sistemul solar, a făcut o poză pe cît de memorabilă pe atît de emoționantă. Vedem un punct albastru palid, micuț, care trece aproape neobservat: acesta este Pământul nostru!!
Despre această fotografie, excepţionalul cercetător, filozof, poet, Carl Sagan, a scris nişte rânduri care vor rămâne pentru totdeauna gravate în istoria spațiului:
′′Uită-te la acel punct. Este AICI. Aceasta este casa noastră. Suntem noi. Noi și cei pe care i-am iubit, îi iubim, toți cei pe care îi cunoștem, toți cei pe care i-am auzit vreodată, toate ființele umane care au trăit vreodată. Suma bucuriilor și suferințelor noastre. Mii de religii, ideologii și doctrine economice pline de certitudine, toți vânătorii și culegătorii, toți eroii și lașii, toți creatorii și distrugătorii de civilizații. Toți regii și toţi oamenii de rând, toți tații, toate mamele, toţi copiii plini de speranță, toţi inventatorii și exploratorii, toți moraliștii, toți politicenii corupți, toate ” superstarurile”, toate “ghidurile supreme “, toți sfinții și toți păcătoșii din istoria neamului omenesc au trăit aici… pe acest bob de praf suspendat pe o rază de soare.
Pământul este o scenă mică în imensul spectacol cosmic. Gândește-te la râurile de sânge vărsate de toți acești generali și împărați pentru ca, ahtiaţi după triumf și glorie, să poată deveni stăpânii temporari ai unei fracțiuni… dintr-un punct.
Gândește-te la cruzimile care nu se termină niciodată provocate de localnici într-un colț al acestui pixel, localnici, cu puțin diferiți de cei din alt colț. Cum se chinuie să se înțeleagă, cât de repede sunt gata să se omoare între ei, cât de înflăcărată este ura lor. Așa-numita noastră importanță, iluzia că avem o poziție privilegiată în univers, sunt relevate la adevăratul lor nivel prin acest punct palid de lumină.
Planeta noastră este praf izolat, învăluită în marea noapte cosmică. În întunericul nostru, în toată această imensitate, nu există niciun indiciu că ajutorul va veni din altă parte, pentru a ne salva …de noi înșine. Pământul este până acum singura lume cunoscută care adăpostește viața.
Nu există altundeva, cel puțin în viitorul apropiat, un loc unde specia noastră ar putea migra.
În vizită, da. De stabilit, nu încă. Fie că vă place sau nu, deocamdată, ne găsim doar pe Pământ.
Se spune că astronomia inspiră umilință și construiește caracter. S-ar putea să nu existe o dovadă mai bună a jalnicei vanități umane ca această imagine îndepărtată. Pentru mine, ea semnalează responsabilitatea noastră pentru a coexista doar frățește unii cu alții, pentru a păstra și prețui” punctul albastru pal”, singura casă pe care am cunoscut-o vreodată.”
(Carl Sagan, Punct albastru pal, 1994).

ARHIVĂ: FABRICA DE STELE, BUCUREȘTI: „Ce este jos e la fel cu ce este sus; iar ce este sus e la fel cu ce este jos, pentru a împlini miracolul unui singur lucru.” OXXO CADOU: Cometa ISON (Eu, Fiul) ne vizitează chiar de Crăciun. Să sperăm că nu se opreşte la masă!
CIOCOLIVA: Replică tricoloră pentru ciocolata Dubai, în războiul trendurilor
INSIDER: „Romanian trend Ciocoliva este gataaaaaaa,!
Sper să se umple rețelele cu noul trend. Rețeta: Grâu fiert în unt, alune caramelizate ,nuci pecan, pastă de caramel, bombonele de ciocolată.” SURSA
ARHIVĂ: CIOCOLATA APROAPE DUBAI: Pregătită acasă, mioritic după buget sau vânată la prețul minim și coadă maximă OXXO GUSTURI ROMÂNEȘTI: Coliva „marca festiv” zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici în familie?! OXXO COLIVĂ LA CORNET: „Poate conține coji de nuci”. După Cofetăria Alice fugi după Iepurele Alb?
MÂNCA-LE-AȘ, SPOTLIGHT 2024: Ouăle prăjite uriașe de la Novotel le-a lăsat gura-apă privitorilor

INSIDER: „Nu știu cât a ridicat conștiința privitorilor și teama de încălzire globală, dar știu cu siguranță că le-a scăzut drastic glicemia. Toată lumea a mâncat ouă ochiuri la cină!
N.R.: La Spotlight 2024, Kaustik aduce în prim-plan impactul devastator al încălzirii globale prin Sunny Side Up, ouă prăjite supradimensionate cu care privitorii pot interacționa, în zona Hotelului Novotel.” SURSA

PIAȚA REVOLUȚIEI, SPOTLIGHT 2024: „Silent Prayer” în Memorialul Renașterii, raze luminoase unesc Cerul și Pământul!

INSIDER: „Rugăciune tăcută către cer. Instalaţia Silent Prayer a creativilor 360 Revolution, amplasată în Piaţa Revoluţiei, pune Ansamblul monumental Memorialul Renaşterii în centrul unui spectacol profund, unde raze luminoase dau impresia de unire a Cerului cu Pământul.”
N.R.: „Între 11 și 13 octombrie are loc cea de-a opta ediție a Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii. Evenimentul de pe Calea Victoriei aduce în București „un spectacol unic de lumină și tehnologie: instalații impresionante de light art și sesiuni de videomapping pe clădiri emblematice ale oraşului.”
Tema Spotlight 2024, numită „Bucureşti 565. Conexiuni urbane”, sărbătoreşte peste cinci secole de la atestarea documentară a oraşului. În cadrul Spotlight 2024, mai multe fațade ale clădirilor istorice din Capitală sunt luminate cu instalații între orele 19-23.
Traseul Spotlight 2024 începe la Cercul Militar Naţional, va continua cu proiecții și instalații la Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Hotelul Novotel, Magazinul Muzica, Piaţa Revoluției, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, Piaţa George Enescu și se va încheia la Hotelul InterContinental, Athénée Palace Bucharest.” DETALII
ARHIVĂ: SPOTLIGHT 2023: De Ziua Pământului o lume întreagă stinge lumina, Bucureștiul (i)luminat aprinde mai multe! OXXO SPOTLIGHT 2022: Statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prinde viaţă printr-un spectacol de lumină şi culoare OXXO FESTIVALUL LUMINII: „La ora 23.00, trei maşini de poliţie anunţau prin megafoane că se stinge lumina!” OXXO SPOTLIGHT: Calea Victoriei, inundată de lumină. Centrul Capitalei devine o expoziţie în aer liber! OXXO SPOTLIGHT: Artiști din 9 țări, 21 de instalaţii de artă, pe o scenă de 7.000 de metri pătraţi! OXXO FESTIVALUL LUMINII: „S-a cam dus magia Spotlight de la primele ediții…”. Cui să fim recunoscători?

CASABLANCA, MAROC: Toate taxiurile sunt roșii. Dacii roșii!
INSIDER: „În Casablanca, Maroc, toate taxiurile sunt roșii. Dacii roșii!
N.R.: „Două tipuri principale de taxiuri pot fi găsite în Maroc: taxiuri mici și taxiuri mari.Orașele marocane au taxiuri dedicate pentru transportul în interiorul oraşului. Deși în unele dintre cele mai mari orașe operează linii de autobuz, majoritatea oamenilor preferă să folosească un petit taxi pentru transportul prin oraş.
Pentru călătoriile între orașe există autobuze publice și autobuze private „de lux” (pentru distanțe lungi și chiar traversarea de țari) sau aşa-numitul taxi grand.
Un petit taxi este un model de maşină mai mic vopsit în culoarea desemnată, care diferă de la oraș la oraş. Are o capacitate maximă de trei pasageri plus şoferul. Deși există stații speciale pentru taxiuri, în majoritatea cazurilor, clienții vor face semn sau vor striga după un taxi atunci când trece unul gol.
În mod normal, un client angajează taxiul complet pentru călătoria sa și plătește un tarif pentru acea călătorie: nu contează dacă unul este singur sau cu un grup de până la trei. Când există încă un loc liber, şoferul poate ridica un alt pasager dacă observă un potențial client pentru o călătorie mai mult sau mai puțin în aceeași direcţie. În majoritatea oraşelor șoferii folosesc câteva tarife fixe pentru destinații populare, în funcție de distanță și, de asemenea, de ora din zi (mai scumpe noaptea târziu). Taxiurile în orașele mari sunt în general mai scumpe decât în cele mici.
Taxiurile mici sunt maşini mici: Fiat Uno, Peugeot 205 precum și unele modele mai noi, în principal Dacia Logan (care sunt produse în Maroc). Pentru a permite pasagerilor să transporte bagajele, majoritatea maşinilor sunt echipate cu o cutie simplă de lemn deschisă pe acoperiș, unde sunt plasate mărfuri supradimensionate fără nimic care să le asigure. Laturile acestui portbagaj este, de asemenea, locul unde petit taxi este tipărit împreună cu numărul lor de înregistrare local.
Câteva exemple de culori folosite în oraşele marocane pentru petits taxi-uri: • Albastru: Al Hoceima, Errachidia, Saïdia, Rabat, Chefchaouen; • Albastru deschis: Tanger (cu o linie galbenă orizontală), Meknes; • Roşu: Nador, Azilal, Casablanca, Fez, Oujda; • Alb: Ouarzazate, Taroudannt, El Jadida, Kenitra; • Ocru: Marrakech; • Portocaliu: Berkane, Agadir; • Galben: Midelt; • Galben deschis: Tétouan; • Verde: Azrou, Aklim, Ifrane; • Verde deschis:” SURSA
ARHIVĂ: POLITAXI: Dacă bei alcool cheamă un „IXAT”, că te prinde „AIŢILOP”. Sau te bazezi pe „DRUMS”?
AVENTURA „TATĂ & FIU & TICO”: De la Nordkapp la Polul Nord, până în Sahara și Munții Caucaz. 29.000 km!
INSIDER: „Aceste rânduri sunt doar despre el: TICO! Un automobil mic, aventuri MARI – Tico pe 3 continente.
Expediția *Coast 25 Coast – „Tată & Fiu & Tico”* a fost o provocare atât pentru noi, cât și pentru „micul” nostru partener de drum – o mașină compactă, veche, dar extrem de fiabilă, care a dovedit că limitele sunt făcute pentru a fi depășite.
Cu doar 48 de cai putere și o vechime de peste 29 de ani, această mașină ne-a purtat pe o distanță de aproximativ 29.000 de kilometri, traversând 25 de țări și 3 continente – Europa, Asia și Africa.
De la Nordkapp, în zona arctică, până la dunele fierbinți ale Saharei și înălțimile spectaculoase ale Munților Caucaz, mașina noastră a demonstrat o rezistență și fiabilitate remarcabile. Înfruntând condiții extreme frigul polar, nisipurile sahariene și drumurile de munte abrupte – a făcut față cu succes tuturor provocărilor. În ciuda dimensiunilor sale reduse și a vârstei, acest automobil a dovedit că, de multe ori, „voința și curajul” , fac mai mult decât tehnologia de ultimă generație.
Una dintre cele mai mari provocări a fost traversarea Saharei, o regiune cunoscută pentru temperaturile extreme și terenul dificil. Cu toate acestea, micul nostru automobil s-a descurcat excelent pe nisipurile mișcătoare, oferindu-ne o aventură de neuitat. Drumul rău de piatră, pământ și beton prin munții Caucaz, cu serpentinele sale abrupte și altitudinile ridicate, a fost o altă probă de rezistență, pe care mașina noastră a trecut-o cu brio.
Această expediție a demonstrat că performanța unei mașini nu este doar o chestiune de putere sau dotări moderne, ci și de durabilitate, întreținere și abilitatea de a înfrunta necunoscutul. Mașina noastră a fost un partener de încredere în această călătorie epică și a transformat fiecare kilometru într-o 🏆 victorie.
Aventura *Tată & Fiu & Tico* nu ar fi fost posibilă fără această mică bijuterie 💎 auto care ne-a însoțit cu curaj și determinare.
Aceasta este dovada vie că un automobil vechi poate trăi încă multe povești incredibile, dacă este îngrijit și utilizat cu pasiune. Să ne vedem cât mai sus!
TICO POWER!” SURSA
N.R.: „Daewoo Tico este un miniautomobil din seria de autoturisme realizate de Grupul Daewoo. A fost bazată pe Suzuki Alto din 1992. Daewoo a început producţia mașinilor Tico în 1991. Mașina era echipată cu un motor S-TEC (F8C) cu 3 cilindri, de 796 cc, și avea o cutie de viteze cu 5 trepte, dezvoltând 42 CP la 5800 rpm și un cuplu maxim (Nm/rpm) 60/2800-3600.
Tico a fost exportat în Europa de Est într-un număr relativ mare, el fiind prezent în Bulgaria, România, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, Uzbekistan și alte țări. De asemenea foarte multe mașini au fost exportate și în America de Sud.
În 2000, Tico a fost înlocuit cu Daewoo Matiz, datorită unor norme de siguranță pe care nu le putea întruni. cum ar fi montarea de airbag-uri sau ABS. Maşina a fost foarte populară datorită consumului mic, confortului relativ ridicat (aer condiționat, servo frână, etc.) și datorită dimensiunilor care o făceau ideală pentru traficul urban și nu numai. Între 1998 și 2001 Tico a fost asamblat și la fabrica de la Craiova a constructorului Daewoo, dar cu piese produse în Coreea. De asemenea Tico a fost produs și în Polonia și Uzbekistan.
Dimensiuni: Lungime 3340 mm; Lăţime 1400 mm; Înălţime 1395 mm. Greutate: 640-680 kg.” DETALII
SUS PANTOGRAFU’, CEHIA: Când îți iubești tramvaiul și îl aduci acasă!
INSIDER: „Prin Jihlava, Republica Cehă.” SURSA
ARHIVĂ: REGHIN, JUDEȚUL MUREȘ: Camionul Bucegi a devenit decorațiune multifuncțională pentru case. Oare când e frig pornește motorul?! OXXO PRIMA IUBIRE: Comoda Dacia 1300, roșie. Nimic nu se pierde, totul se transformă! OXXO BUZIAȘ: Restaurant amenajat la umbra unui avion Lisunov eșuat acum 40 de ani OXXO SOROCA, REPUBLICA MOLDOVA: Cum poți recicla o rachetă OXXO MEHEDINȚI: Constelația Dacia 1310
NUMISMATICĂ: Medalii pe emisiuni lenticulare. Imagini care alternează la mișcarea medaliei!
INSIDER: „Medalie lenticulară, două imagini care alternează: efigia regelui Mihai și imaginea monedei de aur Ardealul Nostru. Valori istorice românești, domnitori, regi și monedele lor valoroase, în emisiuni lenticulare. SURSA
N.R.: „Imaginile lenticulare există demult, ele ne-au fascinat copilăria, acele vederi cu asiatice care ne făceau cu ochiul, pe când le mișcam stânga – dreapta. Acum magia este transpusă pe medalii când apare regele sau domnitorul și emisiunea sa din timpul domniei lui. Medaliile sunt ambalate in capsule acrilice transparente și însoțite de certificate cu descrierea medaliei precum și o mapă pentru păstrarea acestora. Emisă: S.C. Muzeu Galerie SRL; Valoare nominală: medalie; Material: aliaj argintiu; Greutate: 12 g; Diametru: 31.8 mm; Preț: 45 lei” DETALII
ARHIVĂ: DOLARI: Monedele sunt pentru confecții antijeg, antiacvatice și antiglonț. Bancnotele, doar pentru aprins trabucuri și șters la fund! OXXO A DA ORTUL POPII: Tradiție cu origini precreștine OXXO CARTEA RECORDURILOR: Cea mai mică bancnotă din lume (27.5 x 38 mm), emisă în România, valorează 30 de euro pe Okazii OXXO PORTOFELU’ CA PURCELU’: Recordul absolut pentru rata inflației a fost 344.509,50% în Venezuela anului 2019 OXXO BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor OXXO BANCNOTA ZERO EURO: Suvenir din Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 OXXO SUVENIR: Cât valorează o bancnotă de „one dollar” care a călătorit în Cosmos? De 750 de ori mai mult! OXXO BANI FALŞI: Zeci de mii de asigurări împotriva răpirii de către extratereștri!
PISOAR PENALTI: Cum să învațăm să facem pipi corect?
INSIDER: „Băieți, aici ne-au lovit la sentiment…” SURSA
N.R.: „Goal Pisoar. Covoraş pentru fotbal, pisoar pentru bărbați. Deodorant de toaletă pentru baie. Tampă parfumată. Instrument pentru pisoar bărbați. Preț 20 lei.” DETALII
ARHIVĂ: EUROWC: Ce a adus nou Iron Maiden în România? Pisoarele „Oblio” pentru rockeri dezinhibaţi! OXXO ROMÂNIA EDUCATĂ: „Sunteţi femei, folosiți vasul de toaletă pentru pipi, nu pe jos sau pe ușă! Înaintea clipelor de ușurare, asigură-te că apa curge!” OXXO MADE IN ROMANIA: ParkLake Shopping Center reinvetează conceptul de WC public românesc! OXXO RARA PUDICA: Open shit space la Școala Gimnazială nr.49 din București
BUCUREȘTI: Artistul înzestrat de zei, cerșetor pe Pământ!
INSIDER: „Văzut zilele trecute la Unirii (N.R.: Centrul Vechi, București). DA, este o sculptură de nisip.” SURSA
ARHIVĂ: ARTISTUL ANONIM: „Pe noi, românii, ne-a învăţat natura să lucrăm în orice condiţii” OXXO MĂMĂLIGA ART: „Brâncuși al făinii de porumb, Michelangelo al Panzani” OXXO DEMNITATE, SECTOR 3: Homeless artist, fără un picior, nu cerșește, nu se plânge, stă la +40°C și la -10°C sub un pervaz și desenează mandale!
BMW E30: Cum arată un „Ursuleț” cu motor de 600 CP ?
INSIDER: „BMW E30. Cum arată un „Ursuleț” cu motor de 600 CP? București, etapa a 3-a din Campionatul Național de Super Rally – Powered by Superbet 🤟🏁
N.R.: „Sergiu Tirla (Gao), este un pilot de curse din Timişoara, unul dintre cei mai cunoscuți din vestul ţării. Pasiunea pentru viteză și adrenalină a avut-o încă din copilărie, la început fiind atras de motociclete.
În 1998, când a luat permisul de conducere, Gao a primit un Opel Vectra A, o mașină destul de puternică la acea vreme. În anii ce au urmat, a participat la curse de stradă pe timp de noapte, alături de alți tineri pasionați, câștigând multe curse. Devenit cunoscut printre cei pasionați, era strigat după numărul de înmatriculare al maşinii, „Gao”, iar aceasta i- a devenit porecla cu care este astăzi cunoscut.
În 2012 s-a apucat de drift, a înfiinţat clubul sportiv ,,Gao Racing Timişoara” şi a început adevărata sa pasiune pentru marca BMW. De atunci, el este o prezenţă constantă în campionatul judeţean şi mereu bucură spectatorii cu mașinile sale puternice și cu derapajele spectaculoase făcute ca la carte.
În Campionatul Național de Viteză în Coastă și în Campionatul Naţional de Super Rally, participă la volanul unui BMW E30 de 600 de cai putere cu care a reușit, nu de puține ori, să ocupe primul loc în cadrul mai multor etape.” SURSA
Drifting-ul este o tehnică de conducere în care şoferul supravirează în mod intenţionat, cu pierderea tracțiunii, menținând în același timp controlul și conducând mașina prin întregul viraj sau viraj.
ARHIVĂ: SAM 2014: Titi Aur nu se grăbeşte niciodată! OXXO DRIFTURI: Avem cu ce, avem cu cine, dar nu avem unde!
DIPLOMA SHOW 2024: Covorul vieții, tradițional românesc, reinterpretat contemporan, cu final necunoscut

INSIDER: „DIPLOMA SHOW 2024, Festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri.
TATIANA MELNIC/ Reluarea ţesutului – Toată compoziţia este un covor tradițional românesc reinterpretat în contemporaneitate şi ilustrează viața artistei. Artista singură îşi ţese necontenit acest covor al vieții al cărui final nu îl cunoaşte nimeni.
Universitatea Naţională de Arte George Enescu din lași/ Facultatea de Arte Vizuale și Design/ Coordonaton Lect. Univ Dr. Maria Bilașevschi
N.R.: „DIPLOMA SHOW 2024 | 4-13 octombrie | Locație: Fostul restaurant CINA, Str. Benjamin Franklin 10, București sector 1.
145 de proiecte inovatoare din Arhitectură, Arte Plastice și Arte Decorative într-un eveniment complex, plin de expoziții, masterclass-uri, târguri de artă și design, petreceri și concerte.

Program: luni – vineri/ 16:00 – 22:00, sâmbătă și duminică/ 12:00 – 22:00. Intrare gratuită cu REZERVARE












