INSULA SACALIN: Cel mai nou pământ românesc. Accesul turiștilor este interzis!

INSIDER: „Insula Sacalin este o insulă nou formată, în Marea Neagră, la mică distanță de coasta românească, în dreptul brațului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării.
Inițial Insula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare și Sacalinu Mic, însă cu timpul cele două s-au unit prin înnisipare și au format o singură insulă. Complexul Scalin-Zătoane (21.410 ha) este arie de protecție specială în cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării și este important ca loc de cuibărit pentru 14 specii de păsări: lebede, păsări limicole (adăpostește cea mai mare colonie de chire de mare din cadrul rezervației) și este loc de premigrație și migrație pentru circa 100 specii.

Prima menționare a insulei Sacalin, cu un singur nucleu, a fost într-o hartă rusească întocmită în anul 1771 în timpul confruntărilor cu Imperiul Otoman pentru impunerea supremației la gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Sub egida Comisiunii Europene a Dunării, în anul 1856 căpitanul Thomas Spratt a realizat o nouă hartă, în care insula Sacalin apărea cu două nuclee submerse. În anul 1924, cercetătorii români au efectuat noi măsurători și au constatat că lungimea insulei a ajuns la 10 km, pentru ca în 2015, lungimea să fie de 19 km. Guvernul României a declarat zona rezervație a biosferei și a interzis popularea insulei, încă din anul 1938. În prezent este interzis și accesul turiștilor.

Pe insulă trăiesc o mare varietate de păsări, mamifere și reptile. Aici se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare și pelicani creți, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire și iernare a acestor specii. Pe insulă au fost recenzate 229 de specii de păsări. În apele insulei se găsesc pești rari, sturioni, dar și plante rare, cum ar fi varza de mare și canarul bălții.
Există două zone unde se produce avansarea Deltei în mare. Una pornește de la Sfântu Gheorghe spre Insula Sacalin și probabil că în zece ani se va închide, formând un nou lac, iar alta este la nord de Sulina…..” SURSA
N.R.: „Epava Remorcherului Tuzla din laguna Sacalinului, Sfantu Gheorghe, Delta Dunarii. Naufragiul din zona insulei Sacalin a avut loc in 27.04.1983 din cauza furtunii. Vasul a fost abandonat.
Remorcherul Tuzla, date tehnice: construit 1949 la Baltiskaia Sudoverfi Leningrad URSS sub numele R4; lungime 32.6 m latime 7.66 m pescaj 3.7 m TRB 238 tone; mașina cu aburi 3 cilindri tripla expansiune 500 CP; generator diesel 10 kW 110V curent continuu.
Naufragiul de la Sacalin a fost ce-I de-al doilea, primul producându-se la 10.11.1954 in zona Portului Constanța, când a lovit o alta epavă, scufundandu-se parțial. În anul 1954 remorcherul a fost salvat si reparat.”
LACUL HERĂSTRĂU: Singurul loc din București unde se fac plimbări cu vaporașul


INSIDER: „Cu vaporașul pe lacul Herăstrău. Fie că locuiești în București sau ești doar în trecere pe aici, o plimbare cu vaporașul pe lacul Herăstrău poate fi o soluție optimă pentru a te relaxa, pentru a te deconecta de la agitația cotidiană și a-ți regăsi buna dispoziție. Am fost în Parcul ,,Regele Mihai I al României” (fost Herăstrău) în zi de weekend și, pentru aproximativ 25 de minute (cât durează un tur al lacului), ne-am bucurat de priveliștea înconjurătorea de la bordul vaporașului. Plecarea a fost de la Debarcaderul Central (în apropiere de Hard Rock Cafe), iar biletele le-am primit după ce vaporașul s-a îndepărtat de mal.






Prețurile pentru o plimbare cu vaporașul pe lacul Herăstrău sunt: adulți – 15 lei/cursă; copii (7-14 ani)/pensionari – 10 lei/cursă; copii sub 7 ani – GRATUIT.
În ciuda aspectului său care lasă mult de dorit, parcul atrage zilnic mii de oameni dornici de natură, de practicarea unor activități în aer liber. Desigur, aici există și numeroase restaurante, cafenele, cluburi, precum și terenuri pentru practicarea sporturilor, locuri de joacă și de distracție pentru cei mici. Program zilnic: 10-20.” SURSA
INTENCITY, CRAIOVA: Ultimul festival de muzică al verii pe stadionul Ion Oblemenco, rezumat al ultimilor 40 de ani de muzică

Programul IntenCity Festival pentru weekend-ul 26-28 august 2022. FOTO
Vineri, 26 august: 18:00 – Layzee aka Mr. President; 18:25 East 17; 18:50 La Bouche; 19:15 – Nana 19:40 C-Block; 20:05 Sandra; 20:35 Ricchi e Poveri; 21:10 DJ Conte; 21:35 Thomas Anders and The Modern Talking Band; 22:45 Luis Fonsi; 00:00 – No Mercy; 00:45 Ice MC; 01:15 – Boney M XP

Sâmbătă, 27 august: 18:00 Orchestră şi Corul Operei Române Craiova; 18:45 DJ Adrian Eftimie & Optick 20:15 – Zion y Lennox; 21:55 Clean Bandit; 23:10 Paul Van Dyk; 00:25 Chico Rose; 01:45 – Afrojack
Duminică, 28 august: 18:30 – Faydee; 20:15 – Martin Solveig; 21:50 Jason Derulo; 23:20 DJ Snake; 00:50 – Lost Frequencies; 02:00 Simon Patterson
CARNIVALE, CRAIOVA: Start Puppets Occupy Street, ediția a IX-a, 200 de teatre și artiști din 20 țări, în peste 400 de evenimente!

INSIDER: „Start Puppets Occupy Street, ediția a IX-a! Craiova este singurul oraș din România care organizează acest festival în spații publice, cu păpuși gigant și care alegorice, cu spectacole și expoziții, cu ateliere de creație și concerte sau momente de artă stradală. Timp de opt zile, Craiova devine scena internațională a teatrului de animație, în care se reunesc aproape 200 de companii de teatru private și artiști independenți din 20 țări, în peste 400 de evenimente, ce se vor desfășura în aproximativ 20 de spații. PROGRAM









Tema acestei ediții este Carnivale, o temă generoasă și provocatoare, ce se va regăsi în mult așteptatele parade cu păpuși spectaculoase, de mari dimensiuni.” SURSA
ARHIVĂ: CRAIOVA: „Puppets Occupy Streets”, deschidere de groază. „Totuși, Chucky este doar o invenție, da?”
MARELE PREMIU, BUCUREȘTI: Campionatul național de karting electric stradal

INSIDER: „Timp de 2 zile, zona care împrejmuiește Sala Palatului s-a transformat în pista de karting pentru micuții piloți. În Piața George Enescu a fost organizat evenimentul sportiv „Marele Premiu al Orașului București 2022 – Viteză pe circuit stradal karting electric”. Participanții cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani s-au întrecut pentru premiul cel mare.

În cadrul evenimentului au existat zone cu activități sportive oferite de Decathlon România și Proedus, dar și o zona de prezentare a mașinilor electrice. Acest eveniment încurajează mediul înconjurător prin utilizarea de autovehicule electrice, proiect organizat de Asociația Clubul de Karting București. DETALII
N.R.: Clubul de Karting Electric Bucureşti se află la Academia Titi Aur, DN1A, Şoseaua București-Târgovişte 205, Cocani, comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE: Expoziția temporară 160 de ani de Poșta Română – Charta telegrafo-poștală din 1873, primele timbre, pietre litografice, costume de surugiu

INSIDER: ‘Până pe 31 august 2022 Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Compania Naţională Poşta Română şi marchează împlinirea a 160 de ani de la înființarea Poştei Române printr-o expoziție temporară. Sunt prezentate primele timbre poştale, povestea surugiilor și a lucrătorilor poștali. Prin intermediul acesteia sunt prezentate obiecte foarte valoroase din Colecția Filatelică a României, cum ar fi pietrele litografice folosite pentru emisiunile Carol cu barbă și Carol cu favoriți, plăcile de tipar și colile de timbre din emisiunea Principatele Unite (1862-1864), matrițele pentru emisiunile Paris (1872) și București (1879), colile de timbre din emisiunile Carol I gravate și Carol I tipografiate și modelarele de culoare.






De asemenea, pot fi admirate numeroase machete pentru emisiuni de timbre, cum ar fi Centenarul mărcii poştale (alături de modelare) Asistenţa PTT, Uzuale Efigie Regele Mihai (alături de modelare), un costum de surugiu original din secolul al XIX-lea și o replică realizată cu ocazia Centenarului mărcii poștale, alături de care putem vedea o machetă de stație poștală, precum și una de diligență. Vizitatorii pot admira, de asemenea, biroul folosit de personalul poștal în cadrul activităților complexe desfăşurate în oficiile poștale, de la documentația specifică domeniului poştal, la corespondență (scrisori, cărți poștale). Dincolo de ştampilele, dispozitivele pentru imprimarea timbrelor seci, a registrelor vechi, a tocului cu cerneală, putem recompune oficiile din secolul XX și putem vedea cum au evoluat comunicațiile, privind Charta telegrafo-poștală compusă de Direcțiunea Generală a Telegrafelor și Poștelor la 1873, care ilustra atât rețeaua poștală, pe cea telegrafică, precum şi reţeaua de cale ferată.








Sunt prezentate numeroase trofee de la competiția sportivă Marșul Factorilor Poștali, care a împlinit cinci decenii și continuă să se desfăşoare şi astăzi. Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00. Intrare 22 lei adulți, 11 lei pensionari, 5.5 lei elevi și studenți.” DETALII
DEXONLINE: SURUGÍU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligentele, poștalioanele sau trăsurile boiereşti.
ARHIVĂ: ANIVERSARE: Columna lui Traian are MCM ani. Copia din România merge pe LXXXIII… OXO RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!”
CINEMA SUB STELE: Ecran gonflabil de 12 metri lungime și 7 metri înălțime în Parcul Drumul Taberei. Gratuit, direct din barcă!


INSIDER: ‘Timpul liber este prețios și e bine să-l petrecem într-un mod cât mai plăcut. Noi v-am pregătit „Cinema sub Stele”, un eveniment inedit, care anul acesta va debuta pe apă. Începând de pe 19 august, ora 21.00, timp de trei zile, lacul din #ParculDrumulTaberei se va transforma în cinematograf. Un ecran gonflabil de 12 metri lungime și aproape 7 metri înălțime a fost montat pe scena din parc, cu fața spre lac, iar voi veți putea urmări filmele din cele 20 de bărci și 14 hidrobiciclete. Acestea vor fi oferite gratuit primilor doritori, care vor veni la debarcader. Accesul pe lac se va face cu o oră înainte de începerea evenimentului.


Dacă nu veți prinde o ambarcațiune, vă puteți relaxa la film pe pufi colorați, ce vor fi amplasați pe iarbă, alături de un ceai rece. ”Cinema sub Stele”, organizat de Primăria Sectorului 6, în parteneriat cu Lipton, va avea loc în perioada 19-28 august, între orele 21.00 și 23.30, însă doar de vineri până duminică cinematograful va fi pe apă. Apoi, se va muta la amfiteatrul din parc pentru următoarele șapte zile.






FILMELE DIFUZATE ÎN PARCUL DRUMUL TABEREI: Pentru toată perioada avem pregătite filme noi: de la documentare, animație și până la comedii, aventură, acțiune. ”Pentru mine, tu ești Ceaușescu”, ”Mărită-te cu mine”, „Yesterday”, „Jaful secolului”, „Competiție oficială”, „Hai să cântăm din nou”, ”România Sălbatică”, ”Câinele, adevăratul meu prieten 2”, Mereu împreună”, ”Proful de spionaj”. În total, vor fi difuzate zece pelicule, câte una în fiecare seară. Întregul program se regăsește în afișul de prezentare al evenimentului.” SURSA
ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris


INSIDER: „Arman (1928-2005) s-a născut de fapt Armand Pierre Fernandez la Nisa, Franța. A studiat la Ecole des Arts Décoratifs din Nisa şi la Ecole du Louvre din Paris. S-a mutat în Statele Unite în 1961 şi a devenit cetățean american în 1973. Munca sa a vizat critica consumerismului, deşeurilor şi producției de masă. Pe parcursul unei cariere care a durat cinci decenii, a avut peste 600 de expoziții personale. Conceptul lui Arman despre acumularea unor cantități mari de aceleași obiecte a rămas o componentă semnificativă a artei sale.


Arman a creat câteva sculpturi publice monumentale. „Parcarea sa pe termen lung” (1982, „Long Term Parking”) într-o suburbie pariziană, o coloană de beton înaltă de 18 de metri alcătuită din 60 de maşini încastrate în 18 tone de beton.. De asemenea, ,,Speranța pentru pace” („Hope for Peace”) comandată în 1995 de prim-ministrul libanez de atunci. Se află alături de Cartierul General al Armatei Libaneze din Beirut și se ridică chiar mai sus decât ,,Parcarea pe termen lung”. „,Speranța pentru pace” cuprinde vehicule blindate și tancuri, ale căror tunuri ies prin beton, îndreptate în sus.” DETALII

În Gara Saint Lazare din Paris, de același autor se află sculpturile „Timpul tuturor” („L’heures de Tous„) precum și „Bagaje pentru o viață” („Lugage for a life time”).
Această lucrare monumentală de 6 metri înălțime, constând dintr-o acumulare de valize din bronz este amplasată într- un loc de tranzit, în gară. Valiza este instrumentul necesar pentru călătorii, astfel încât alegerea obiectului nu este inofensivă pentru loc. Pe un postament, aceste valize sunt ridicate la statutul de operă de artă și capătă o nouă dimensiune. Obiectul finit devine sacru. Sacralizarea întărită prin utilizarea bronzului care anulează caracterul perisabil al produsului. Rezervat anterior sculpturilor antice, bronzul este de data aceasta aplicat unei singure valize.


ARMAN arată rangul la care ridicăm subiectul în societatea contemporană, iar utilizarea acumulării reflectă consumul de masă real. El spune: „Nu am descoperit principiul acumulării, el a fost cel care m-a descoperit. Ființa umană are nevoia ei de securitate prin acumulări instinctive, care includ vizionarea pe care o percepe, vitrinele magazinelor, coșurile de gunoi și gropile de gunoi…, m-am simţit îngrijorat de ciclul pseudo-biologic producție-consum-distrugere. Pentru mai mult timp, anxietatea mea a fost să observ inundarea progresivă a obiectelor lumii aruncate.” SURSA
PALATUL PATRIARHIEI: Fost sediu al Marii Adunări Naționale, organ suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România și fostă Camera Deputaților se poate vizita gratuit!


INSIDER: „Comorile din Palatul Patriarhiei pot fi văzute gratis! O clădire monumentală din București, căreia i-au trecut pragul Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Prinţul Charles al Marii Britanii, dar și multe alte personalități ale Europei, este accesibilă astăzi tuturor doritorilor. Gratuit! Deși am fost singur, m-am bucurat de un tur ghidat prin impresionanta clădire a Palatului Patriarhiei și am descoperit lucruri fascinante. La doar cinci minute de mers de Piața Unirii, din București, pe Dealul Mitropoliei (Dealul Patriarhiei sau Colina București). A fost îndeajuns să ajung la punctul de informare turistică (aflat în incinta acestei clădiri de patrimoniu) și să-mi exprim dorința de a vizita Palatul Patriarhiei, că, imediat, o domnișoară drăguță mi-a fost ghid pentru circa 30 de minute, cât a durat turul.






Rând pe rând, am descoperit mai multe comori aflate la vedere. Mai întâi, Sala ,,Europa Christiana” sau Sala ,,Pașilor Pierduți”, lucrată în marmură albă, apoi coridorul circular de unde se deschid uși spre amfiteatru. Un amfiteatru de 900 de locuri, 400 la parter și 500 în lojele aflate la etaj și mansardă. Accesul mi-a fost permis doar la parter, de unde am admirat cupola sălii, asemănătoare celei de la Ateneu, dar și arhitectura impresionantă.








Obiectele vechi de cult, expuse pe holuri, icoanele, tapiseriile și picturile m-au încântat pretutindeni. Mai mult, există numeroase saloane și săli, în care mobilierul, candelabrele cu cristale de Bohemia, obiectele liturgice lucrate în atelierele Patriarhiei m-au frapat.


Desigur, dacă ajungeți pe Dealul Patriarhiei, reper al ortodoxiei românești, nu trebuie să ratați Catedrala Patriarhală, biserică construită între anii 1654-1658 de Constantin Șerban Basarab și soția acestuia Bălașa, o copie a bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, turlele fiind asemănătoare cu biserica lui Neagoe Basarab. De reținut că biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria la 13 iulie 1774.

De asemenea, paraclisul bisericii și clopotnița. Sub această clopotniță a fost împușcat, la 8 iunie 1862, ora 17, Barbu Catargiu, venit în Dealul Mitropoliei pentru a ține un discurs în ședința Adunării Deputaților, desfășurată în incinta Camerei Deputaților, din complexul de pe Dealul Mitropoliei. De o frumusețe aparte este și Palatul Patriarhal (cunoscut și ca reședința Patriarhului).
PALATUL PATRIARHIEI, SCURT ISTORIC. Începând cu anul 1907, în locul fostului palat al Adunării Deputaților, a fost construit, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, noul palat al Camerei Deputaților, prima lucrare realizată cu beton armat în România.

În acest loc, la 24 ianuarie 1859, s-a votat actul unirii Munteniei cu Moldova şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.
Edificiul a funcționat, în perioada comunistă, ca sediu al Marii Adunări Naționale, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste România. După evenimentele din 1989, a redevenit sediul Camerei Deputaților.



În anul 1996, palatul a intrat în posesia Patriarhiei Române. ” SURSA
BUCUREȘTI: Statui Vivante pe Străzi Deschise


INSIDER: „BEST OF LIVING STATUES în cadrul proiectului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană 2022”, Calea Victoriei (zona Muzeului Naţional de Istorie).
Statuia vivantă reprezintă formula emblematică de teatru prin care Masca a cucerit publicul din țară şi de peste hotare. Prin diversitatea personajelor, costumele şi machiajele extrem de spectaculoase, prin povestea scurtă şi uşor de înțeles pe care fiecare statuie o aduce, spectacolele noastre de statui vivante reprezintă una dintre cele mai atractive forme de teatru de stradă la ora actuală.









Cele mai bune statui produse de Masca în ultimii 20 de ani, statui care au participat la spectacole şi festivaluri în țară şi în Europa, au venit la întâlnirea cu publicul: Îngerul căzut– Valentin Mihalache, Paraschiva – Sorin Dinculescu, Soldatul de teracotă – Petru Marginean, Amintirea – Anamaria Pîslaru, Colombina – Cristina Panait, Ofelia – Daciana Voinescu, Sticla – Mădălin Mladinovici, Dactilografa Alina Crăiţă, Dantelăreasa – Dora Iftode, Franțuzoaica – Laura Dumitrascu-Duica.
Spectacolul va fi reluat în aceeași locație în weekendul 20-21 august , pe 17 august ora 19.00 în Parcul Titanii și pe 26 august ora 19.00 în Parcul Titan. Intrarea liberă. DETALII
ARHIVĂ: SPECTACOL: Actorii Teatrului „Masca” au jucat Hora Unirii, în staţia de metrou Piaţa Unirii OXO FESTIVAL: În Bucureştii lui Caragiale, parodia cotidiană compromite parada artiştilor comici!
CUSCO, PERU: Hotel SkyLodge Adventure Suites – căutătorii de senzații tari sunt cazați într-o capsulă suspendată în aer, atașată de fața abruptă a unui munte!

INSIDER: „Lângă Cusco, în Peru, Skylodge Adventure Suites, hotelul de pe stâncă este ideal pentru căutătorii de senzații tari și fără teamă de înălțime, în drum spre Machu Pichu. Deschis în 2013, o dată cu prima cabană suspendată din lume, asemănătoare cu o păstăie transparentă atașată de o suprafață de stâncă.
Oaspeții sunt invitați să petreacă noaptea într-unul din dormitoarele suspendate și să se trezească cu vederi de 300 de grade asupra unui peisaj peruvian dramatic. Podurile sunt dotate cu tot ce aveţi nevoie pentru o şedere confortabilă, dar deoarece sunt suspendate 396 de metri în aer, aceasta este o retragere pe munte, cu o latură care sfidează moartea.
Pentru a ajunge la pod, trebuie mai întâi să vă înhamați și să finalizați o urcare verticală folosind un set de trepte de fier, în stil via ferrata, sau, alternativ, să faceți o excursie solicitantă. Ambele ascensiuni sunt grele, dar odată ce au ajuns în vârf, oaspeții sunt răsplătiți cu priveliști uluitoare şi un pahar de vin. Fiecare pod privat este dotat cu un pat dublu, baie (inclusiv o toaletă ecologică şi o chiuvetă cu apă curentă) și o zonă de lounge pentru luat masa și relaxare.

Este un loc special pentru a privi apusul, deoarece priveliștile asupra Văii Sacre din Peru sunt imbatabile. O cină delicioasă este servită de ghidul tău într-o capsulă transparentă de lux, iar odată ce se lasă noaptea, oaspeții se întorc la păstăile lor pentru a privi stelele din confortul patului lor. Dimineața, puteți vedea răsăritul în timp ce sunt înfășați într-o plapumă asemănătoare unui nor și puteți observa păsări andine native, cum ar fi condorul care pluteşte în jur. După micul dejun, oaspeți sunt conduși înapoi în siguranță la pământ solid.
Pentru unii, o noapte petrecută suspendat pe o stâncă abruptă este ideea lor de coşmar. Pentru alții, este pură fericire. Cu siguranță nu este o aventură pentru toată lumea, dar pentru cei care se bucură de adrenalină și iubesc să rămână departe de drumurile bătute. Este necesar un grad rezonabil de rezistență la efort și tonus muscular, dar mai ales trebuie să ai nervi de oțel când vine vorba de înălțimi. Această experiență este concepută pentru a te scoate din zona ta de confort fără a sacrifica luxul. Se pretinde că păstăile sunt indestructibile, ceea ce este liniștitor când te gândești că sunt nituite pe o stâncă. Fiecare capsulă octogonală este fabricată din materiale aerospațiale, făcându-le sigure şi rezistente la intemperii.

Un sejur la SkyLodge te va face să te trezești într-o capsulă suspendată în aer, atașată de fața abruptă a unui munte. Frumusețea naturală copleșitoare a Văii Sacre a Peru atrage călători din întreaga lume. Înconjurată de Munții Anzi, valea luxuriantă este „un loc de joacă” pentru aventurieri, cu nenumărate trasee de drumeţii şi ruine antice incași de descoperit.
Aceste spații de cazare glamping din Valea Sacră sunt construite pentru aventurierul confortabil care nu vrea să-și facă griji cu privire la necazul de a monta un cort, de a sări peste un duş sau de a se încălzi pe tot parcursul nopții.” SURSA
ARHIVĂ: MUNTELE CURCUBEU, PERU: Precum în Cer așa și pe Pământ
BARA SULINA, DULCE/ SĂRAT: Locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră

INSIDER: „Sulina este al 18- lea oraș și ultimul prin care trece Dunărea, iar Bara Sulina este locul unde se varsă în Marea Neagră. Foto @Mihai Calin / Asociația Descoperă Sulina. Este vorba despre două categorii de apă, cea marină, care are o salinitate mare și cea fluvială, care este dulce și are încărcătură planctonică şi de sedimente, de aceea este mai verzuie.

Cele două tipuri de apă au și temperaturi diferite, astfel încât fizic, nu se pot amesteca. Apa Dunării, fiind mai caldă, mai proaspătă și mai încărcată organic, generează și o încărcătură de fitoplancton în mare, de aceea este verde. Apa mării, în schimb, se oglindeşte cu cerul, este mult mai densă și nu se amestecă. Practic, apa dulce a Dunării rămâne la suprafaţă, iar cea sărată stă la adâncime. Acest fenomen este numit și „pană de sedimente”. La noi, este paralel cu ţărmul, pentru că avem un curent marin, general, permanent, care merge pe direcția N-S. Apa Dunării, în schimb, vine cu o forță proporțională cu debitul, iar în momentul în care întâlneşte curenții marini, practic există două categorii de ape, care, până să se amestece, durează zeci ori sute de kilometri„.

Ieșirea 1 din Delta Dunării pe Marea Neagra constă în gura de vărsare a Brațului Sulina în mare. Mergând aval pe Brațul Sulina vom lăsa în urmă orașul și vom observa pe malul stâng Farul Vechi, semn al fostului senal navigabil care permitea vapoarelor accesul pe Dunărea Maritimă.

În prezent senalul navigabil a fost mult prelungit in Mare prin construirea unui ansamblu de diguri paralele (alcătuite din bolovani de mari dimensiuni) care prelungesc vechea intrare pe Dunăre (Braț Sulina) până în largul mării, până la o distanță de cca. 5 km de țărm. Aceasta este Bara Sulina. Principalul scop pentru care a fost construit acest sistem de diguri enorme este evitarea colmatării intrării pe Dunare – Braț Sulina.

Prin acest sistem de diguri curentul de nord al Mării Negre este larg deflectat spre nord – nord-est iar aluviunile Dunării nu se pot depune la intrarea pe senal, fiind dirijate către largul Marii, acolo unde adâncimea apei depășește 15.0 – 20.0 m, de unde curentul le „arunca” în „punga” formată la sud de diguri, între acestea și țărm. În această zonă adâncimea apei este mică. La extremitatea spre mare a digului drept se găsește Farul Nou de la Sulina.

Intrarea dinspre mare pe senalul format de cele doua diguri paralele este străjuit de epava unei nave turcești care a eșuat la intrarea în senal, pe mâna dreaptă în sensul de curgere al fluviului. Această navă a ratat intrarea pe senal, abordând intrarea dinspre sud, dinspre „punga” formata între sistemul de diguri și mal. Probabil această navă a lovit partea terminală submersată a digului, motiv pentru care a eșuat. Pentru a preveni acest gen de întâmplări, autoritățile au montat un lung șir de geamanduri luminoase care te „aruncă” cca. încă 2 km în larg. Daca Bara este agitată, nu trebuie iesit pe mare întrucât și aceasta va fi agitată. Adâncimea apei în senal este de cca 12.0 – 14.0 m.” DETALII
ARHIVĂ: MUNȚII PĂDUREA NEAGRĂ, GERMANIA: Izvorul Dunării, locul de unde începe valsul! OXXO
MAREA NEAGRĂ: Cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Acoperă Lacul Pontic unde a început agricultura in Europa?
FREDDIE MERCURY, ZANZIBAR: Primul muzeu, casa copilăriei lui Farrokh Bulsara înainte de a deveni legendă mondială


INSIDER: „Primul muzeu dedicat legendei mondiale Freddie Mercury, situat în aceeași casă în care Freddie și familia lui au stat până s-au mutat în Anglia în 1963. Muzeul prezintă oraşul natal al lui Farrokh Bulsara, copilăria, începutul şi apoi restul călătoriei sale pentru a deveni una dintre cele mai mari vedete ale tuturor timpurilor!

Câteva încăperi cu pereți tapetați cu citate, poze și texte despre Freddie, plus un pian la care a cântat şi un costum de scenă. Spre deosebire de satele de la mare, unde briza este destul de prezentă, clădirile din Stone Town fac ca temperatura ridicată să fie şi mai tare resimţită. Astfel încă răcoarea dinăuntru (aerul conditionat) și melodiile în loop ale formației Queen te scot total din peisaj pentru vreo oră.




Aici afli despre staţia de comunicaţii construită de NASA în Zanzibar (Tanzania), pentru a păstra legătura cu echipajul american al primelor misiuni spaţiale, printre care și cele din cadrul proiectului Mercury, când americanii aveau speranțe mari să câştige în fața sovieticilor în întrecerea ,,cine reușește să facă cele mai multe lucruri prin spațiu”. Rămăşiţele stației încă există, undeva la 15 km de Zanzibar Town. Se zice că şi asta ar fi influențat noul nume al lui Farrokh Bulsara.
Intrarea costă 8$ şi au şi un shop de unde îți poți lua tricouri, căni, brelocuri şi alte suveniruri cu Freddie.” DETALII
INSIDER 2: „𝐅𝐑𝐄𝐃𝐃𝐈𝐄 𝐌𝐄𝐑𝐂𝐔𝐑𝐘 𝐒̦𝐈 … 𝐀𝐒𝐓𝐑𝐎𝐋𝐎𝐆𝐈𝐀 – Pe numele său real, Farrokh Bulsara, născut în Zanzibar și crescut prin India și Africa până la 17 ani, când cu părinții și sora sa mai mică, a venit în Marea Britanie devenind cetățean britanic până la sfârșitul vieții. El a fost băiatul timid, cu cei mai urâți dinți, dar cu cea mai fenomenală voce din istoria muzicii rock. Se pare că faptul că avea patru incisivi în plus l-ar fi ajutat să cuprindă cu vocea patru octave, putând cânta atât ca bariton, cât și ca tenor.
Farroukh și-a ales ca nume de scenă și de glorie nemuritoare, numele planetei care guverna zodia sa natală Fecioara, și anume Mercury (Mercur în limba engleză). Mercur, zeul comunicării și hermafrodit, fără un sex bine precizat, se pare că și-a pus amprenta și asupra ambivalenței sale sexuale, el având de-a lungul vieții relații sexuale atât cu femei, cât și cu bărbați. Tot el a fost cel care a creat logo-ul formației Queen, care conține simbolurile tuturor zodiilor celor patru membri ai ei. Se poate vedea în acest logo care a însoțit fiecare album, o pasăre Phoenix care domină doi lei (zodia Leului a chitaristului John Deacon și bateristului Roger Taylor) și un crab care ține în cleștii lui litera Q (zodia lui Brian May, chitarist Queen și doctor în astrofizică). Cele două nimfe sau zâne înaripate de jos, care parcă se ascund sub leii impunători, semnifică zodia Fecioarei a lui Freddie Mercury.
El are în această zodie Soarele și Mercur, care i-au dat acel perfecționism și atenție la detalii cu care își exaspera colegii de trupă. Și mai are el ceva particular, o configurație planetară rară și aducătoare de daruri, dar și de provocări: are o aglomerare de planete într-o singură zodie și anume Neptun, Marte, Jupiter și Venus în Balanță. Această configurație aduce concentrare pe relații și pe comunicare, în detrimentul sentimentelor profunde (elementul Apă lipsește cu desăvârșire din astrogramă), iar Neptun ca planetă conducătoare a steliumului arată mult idealism, confuzie și trădări. Conjuncția Marte/Chiron în Balanță este și ea foarte interesantă arătând cheia vindecării sale spirituale și anume focusarea energiei sale creatoare și/sau sexuale către crearea de relații echilibrate, pe aducerea frumuseții și iubirii în inimile oamenilor.” SURSA
TOPLIȚA, HARGHITA: Alpin Coaster, cea mai lungă pârtie de bob alpin din România, 2 km lungime, 40km/h viteza maxima, 25 lei tura!


INSIDER: „Aici s-au construit 3 piste de bob, iar eu am avut ocazia să o încerc pe cea mai lungă la Pensiunea Baciu, Toplita, Harghita, Alpine Coaster Toplita. Are o lungime de 1.8 km pe care i-am parcurs de 3 ori, iar în ultima tură nu am acţionat deloc frâna. Se pot observa încordarea şi mutrele de la începutul turelor, însă vă garantez…Dacă te dai de 3 ori (25 RON/ turǎ) nu are cum să nu-ți intre în sânge. Copiii peste 8 ani se pot da singuri…șina are un sistem de frânare automat, și oricât ai crede că zbori din scaun…not gonna happen!










Pentru cei care vor să-și satisfacă setea de adrenalină, aceasta este o SUPER ACTIVITATE! Go for it cu toată inima. Avem o țară minunată și antreprenori care ştiu să o valorifice.”
N.R.: Cea mai lungă pârtie de bob alpin din România, 2 km lungime 40km/h viteza maxima 25 lei tura, Toplita – Harghita. Program: zilnic 10-18.” DETALII
RÂȘNOV ROMACRIL, BRAȘOV: Casa Chitară, bungalou cu apă caldă, căldură, WiFi şi electricitate a fost inaugurată


INSIDER: „Symphony Tiny House Resort și-a deschis portile pentru turiști la 1 august 2022, Guitar Tiny House cu o capacitate de maxim 4 persoane, 2 paturi duble, bucătărie și baie, curte proprie, terasa si grill.
Casa Chitară a fost concepută pentru a oferi sentimentul unei căsuţe, priveliştea unei cabane montane, confortul şi spaţiul unui bungalou cu apă caldă, căldură, WiFi şi electricitate.










Râşnov Romacril, județul Brașov, România. Cartierul nostru este despre natură. Suntem ultima casă dintr-un cartier frumos, la 6 Km de orașul Râşnov, cu 1 km de drum neasfaltat, cu nu atât de multe case, dar priveliști uimitoare. Plimbări pe jos sau cu bicicleta, trasee montane frumoase care duc la munții Bucegi și la diferite cabane montane. Atracții turistice pe o rază de 6 km – Cetatea Râşnov, Dino Park, Complexul Sky Jump sau Peşterile Râşnov, iar pe o rază de 15 km – Castel Bran (sau Castelul Dracula), un Sanctuar al Urșilor, stațiunea de schi Poiana Brașov şi orașul Braşov. Preț 550 lei / noapte / 4 persoane.” DETALII
ARHIVĂ: BRAȘOV: Dragonfly Gardens, sejur în căruțe glam cu coviltir, cea mai inedită cazare din Romania! OXO DALNIC, COVASNA: Cum poți bea o bere sub apă în singurul bar subacvatic din România OXO CARAȘ-SEVERIN: Complexul Egreta, prima stațiune lacustrâ din România
TRANSFĂGĂRĂȘAN, BARĂ LA BARĂ: „Coadă de aproximativ 4 km până la Bâlea’

INSIDER:”TRANSFĂGĂRĂȘAN BAR 6 AUGUST 2022 Coadă de aproximativ 4 km până la Bâlea…” VIDEO
N.R.: „Transfăgărăşanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Piteşti, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu şi Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munţii Făgăraş. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970-1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.” DETALII
ANATOLIAN FOOD FEST: Adana Kebap, Kataif, baclavale și cafea la nisip pentru stomacul de ghiaur bucureștean, iar meditația dervișilor rotitori pentru al lui spirit și suflet!


INSIDER: „Până mâine, 7 august 2022, ora 22, în Parcul Lumea Copiilor, București- sector 4, are loc Anatolian Food Fest, al șaselea anul acesta numai în Capitală. Găsim multe preparate tradiționale turcești precum: Lahmacun, Adana Kebab, Lule Kebab, Kataif, Katmer, Gozleme şi bineînțeles, baclavale cu arome orientale. dar și muzică, dans, produse de băcănie turcești , tatuaje henna şi pictură pe apă, Ebru.






Nu puteau lipsi celebrele fesuri turcești care se asortează cel mai bine la o cafea la nisip ori șuberek! Şi, cei mai așteptați, dervișii rotitori!
Festivalul Turcesc este unul dintre evenimentele de avengură ale Fundației Tuna care își propune să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitatea turcească, arta veche,folclorul și, foarte important, arta gastronomică.” DETALII





ARHIVĂ: EXTAZ: Cum meditează dervişii rotitori în jurul Soarelui? Secta a fost interzisă de Atatürk!
3 POINTS SHOT: Mingea „înfiptă” în clădirea Federației Române de Baschet


INSIDER: „În București, pe Bulevardul Basarabia la Nr.39, înghesuită între două curți și așezată perpendicular pe stradă, clădirea Federației Române de Baschet, pare un coș uriaș în care mingea,

tocmai, a rămas blocată. Foarte haioasă ideea, precum și realizarea!Din păcate, nu este foarte vizibilă din stradă și cred că am trecut de zeci de ori prin zonă în ultimii 11 ani de când a fost inaugurată, fără măcar să o observ. E adevărat că prin parcarea din față, destul de agitată și mai mereu plină, te strecori ori către o intrare în Parcul Național, ori la stadionul Lia Manoliu, ori la vreuna din terasele din zona, sau pur și simplu oprești între două semafoare pentru o sesiune de shopping legume-fructe de la „piața volantă” care se încropește pe aici din când în când.’
N.R.: Baschetul este un sport de echipă, în care de regulă joacă 5 jucători. Scopul fiecărui jucător este să nimerească mingea în coș, echipa care acumulează mai multe puncte la sfârşitul jocului câştigă.
Deși mențiuni despre un sport asemănător cu baschetul apar în legendele despre populația Olmec, care locuia in Mexic acum mai bine de 500 de ani, iar aztecii și mayași aveau un joc similar în care foloseau drept minge căpățânile dușmanilor înfrânți în luptă, istoria spune că jocul de baschet a fost inventat în Statele Unite în 1891 de către un canadian.

În anul 1891, tânărul asistent de la colegiul Springfield, James A. Naismith, a invetat jocul de baschet încercând să facă mai variate lecțiile de educaţie fizică ale studenților, cu un conţinut mai atractiv şi mai dinamic, combinând unele reguli jocul de fotbal cu 13 reguli noi și a înlocuit poarta cu un coș suspendat pe un perete. Astfel a luat naștere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket ball = minge). La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a ajunge la echipe formate din 5 jucători. U R M A R E A
PARCUL CIRCULUI: Binecuvântat de soartă cu Tonola, neamțul bogat care excava argilă și de Dumnezeu cu izvoare și lotuși, vegheat de Prințul Rainer al III lea de Monaco, așteaptă extratereștrii să-i ude peluza!


INSIDER: Parcul Circului este un parc din Sectorul 2, în interiorul acestuia fiind amplasat Circul Metropolitan București. Parcul a fost amenajat în anul 1961,

pe o suprafață 26 ha, de arhitectul Valentin Donose. La intrarea dinspre Circul Globus, din anul 2017, veghează Statuia Prințului Rainer al III lea de Monaco împreună cu un grup statuar inaugurat de Prințesa Stéphanie de Monaco, omagiu adus tatălui său, pasionat de arta circului şi creatorul Festivalului International de Circ de la Monte-Carlo.
În mijlocul parcului se află „Lacul cu izvoare naturale”, cu o formă aproape rotundă în plan și cu suprafața de 0,75 ha, lângă malul căruia cresc lotuşi egipteni (Nelumbo nucifera) / (Nymphea lotus), floare declarată monument al naturii în anul 1931.







Această plantă rară are un stagiu de vegetație care începe în zilele primăverii, se dezvoltă vertiginos acoperind în timpul verii apele lacului cu frunze mari și flori frumos colorate. Planta mai este denumită și Lotus indian sau Lotus sacru, fiind venerată în culturile orientale. În Romania lotusul indian mai poate fi găsit doar la Băile Felix.
O altă atracție a lacului o reprezintă broasca țestoasă de apă europeană (Emys orbicularis), despre care nu se ştie cum a ajuns aici, dar care s-a înmulțit considerabil. Herpetofauna este reprezentată de trei specii de amfibieni şi trei specii de reptile.




De la clădirea Circului spre lac pornesc peluze largi și alei care permit circulația în jurul lacului. Vegetaţia variată și bogată a parcului, include şi specii rare de copaci, precum Ginkgo biloba, platani, chiparoşi de baltă.
Parcul mai este cunoscut și ca „Parcul Tonola”, pentru că a fost amenajat pe fosta „groapă Tonola”, formată pentru că de acolo s-a excavat argilă pentru fabrica de cărămidă înființată (în 1865) de Max Tonola (care s-a născut la 26 aprilie 1830 la Ingolstadt Bayern şi a murit 31 iulie 1885, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic din București), fabrică ce a funcționat în acest loc până înainte de al Doilea Război Mondial.” SURSA
ARHIVĂ: ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR: “Cel mai mare miracol e să fii tu însuți!”
MUZEUL POEZIE(I), IAȘI: Muzeu postmodern, ludico-ironic, cu un limbaj „foarte” contemporan, original şi unic în România!


INSIDER: „În Iaşii poetului dintâi, Dosoftei Mitropolitul (1624-1693), erudit creator de stihuri, care a rânduit „primele pietre durabile la temeliile limbajului poetic românesc“1, în luna iulie a anului trecut a fost inaugurat primul muzeu din ţară dedicat ideii de poezie: Muzeul Poezie(i). Unii afirmă că muzeul în cauză este precum girafa lui Marin Preda: „Aşa ceva nu există!“. Muzeul Poezie(i) de la Iași există, este original şi unic în peisajul muzeal din România, fiind conceput ca un muzeu postmodern, ludico-ironic, cu un limbaj foarte contemporan.




Muzeul Poezie(i) cuprinde o expoziţie conceptuală dedicată ideii de poezie, realizată de artistul vizual Ion Barbu (n. 1953), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, „pentru a mă răzbuna că n-am reuşit a scrie, și eu, o poezie la viaţa-mi“.

Muzeul Poezie(i) de la Iași cuprinde mai multe instalaţii artistice dedicate poeziei: „Pașii poeților” este instalația realizată din încălţămintea a peste 50 de poeți români contemporani, aşezată sub formă de pași, ca un traseu muzeal de vizitare. Prin această instalaţie, vizitatorul este condus către următoarele instalaţii. Pașii celor 50 de poeți sunt însoțiți și de încălţămintea imaginată a lui Mihai Eminescu, Veronica Micle, Iulia Hasdeu, Urmuz şi Lapona Enigel…

„Sticle pentru minte, inimă şi literatură” – 100 şi ceva de sticle în forme și culori diferite, „umplute cu poezie”, fiecare dintre acestea „îmbuteliate” cu câte un poem olograf din sertarele unor versuitori din generaţii diferite (de la Şerban Foarţă, Nora Iuga, Ana Blandiana, Ion Mureşan, Aurel Dumitrașcu, Adi Cusin, Liviu Antonesei, Mariana Codruţ, Magda Cârneci, până la Claudiu Komartin, Andra Rotaru, Rita Chirian, Răzvan Ţupa, Domnica Drumea, Teodor Dună and so on).,,Suita de sticle” se finalizează cu o cadă în care,,se varsă” poezia.

,,Scrisori către bunul Dumnezeu” reprezintă o instalaţie compusă din 10 maşini de scris din care ies foi de hârtie pe care se află câte un poem de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Mihai Ursachi, Radu Stanca, Mihai Beniuc, Dimitrie Stelaru, Cristian Popescu, Dan Deşliu, Dorin Tudoran și Viorel Ilișoi.
„Haute couture/Haute culture” este o veritabilă ,,prezentare de modă poetică” sub forma celor 18 manechine „costumate“ în rime:,,Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/ Ori ca Hercul înveninat de haina-i”. [Mihai Eminescu – „Odă (în metru antic)”].

,,Pietre pentru templul meu” este instalaţia ce combină pietre de forme și culori diferite pe versuri din creațiile poeților Paul Celan, Mihai Ursachi, Ion Caraion, Alexandru Musina, Aglaja Veteranyi, Radu Cosașu, Robert Şerban, Ştefan Manasia și Dmitri Miticov.
În încheiere, dintr-un „Tabel periodic al elementelor poetice” ne surâd poeți români din promoţii lirice multiple, iar „picto poemele”, puse sub motto-ul,,Pictura este poezie tăcută“ (Plutarh), completează atmosfera de muzeu care celebrează plăcerea poeziei, cu lucrări artistice realizate pe marginea unor versuri vechi şi (mai) noi.

Muzeul Poezie(i) de la Iași a fost inaugurat la 22 iulie 2021 în incinta Casei Muzeelor din strada Vasile Alecsandri nr. 6, clădire construită în jurul anului 1896 de întreprinzătorul evreu Joseph Leff, cumpărată, în 1914, de Societatea „Viaţa românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, devenită noul sediu al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iași. SURSA
Program: marți-duminică 10-17. Bilet intrare: 9 lei. DETALII
PARCUL TINERETULUI, BUCUREȘTI: Primul Campionat European de Navomodelism organizat în România, 70 sportivi din 10 țări



INSIDER: „Până pe 3 august în Parcul Tineretului din București are loc Campionatul European de Navomodele, prima competiție europeană de navomodelism organizată în România.
IOANA DUMITRU, secretarul general al Federației Române de Modelism: „Campionatul European de Navomodelism se desfășoară pentru prima dată în România și sperăm din tot sufletul să fie un eveniment reușit. La campionatul acesta vor participa peste 70 de sportivi din 10 țări, în echipe formate din 3-5 sportivi.








Campionatul se va desfășura pe mai multe clase de concurs, modelele vor fi de diferite facturi, în funcție de caracteristicile navomodelului respectiv se derulează clasa de concurs pe diferite poligoane, de asemenea. Este permis orice fel de motor, doar bateriile sunt verificate.
Avem navomodeliști în România, iar la această competiție vor participa 8 români. Se califică în primul rând fiecare campion național, care a participat la competiția organizată de Federația Română de Modelism,, e calificat automat. În cadrul campionatelor naționale se face selecție pentru campionatele internaționale din anul imediat următor.
Federaţia Română de Modelism are 4 ramuri: aeromodelism, automodelism, navomodelism şi rachetomodelism. Anul trecut, de exemplu, am avut Campionatul Mondial de Rachetomodele pe care l-am organizat la Buzău” SURSA
CETATEA POENARI, ARGEȘ: Închisă până pe 31.12.2023 pentru „impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural”. Pentru audiență la Țepeș, după Revelion, teoretic!

INSIDER: „Facem noi treaba autorităților! Adică informăm turiștii! CETATEA POENARI ESTE ÎNCHISĂ! Și nu, nu 3 zile! Peste 1 an! Când afli? Când ajungi acolo și vrei să vizitezi!” SURSA
N.R.: Cetatea este situată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeşului, lângă localitatea Arefu, la 4 kilometri de barajul și lacul de la Vidraru, pe vale mai jos, lângă centrala hidroelectrică Vidraru.
Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn; apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observaţie de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor.
Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii.
Cetatea Poenari se află pe un vârf de munte, la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii. Cetatea are o forma alungită și posedă 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic. Zidurile au 2-3 metri grosime. De la nivelul cetății se pot admira priveliștile frumoase ale văii Argeşului. Pentru a se urca la cetate s-a construit, în zilele noastre, o scară de beton, dotată cu balustrade, cu 1480 trepte.” DETALII
ARHIVĂ: RACOȘ: Netflix a închiriat cariera Hegheș pentru filmări. Turiștii nu mai pot vizita vulcanul stins până în octombrie. OXO MONUMENTUL ELECTRICITĂȚII, VIDRARU: De la cine așteaptă dreptul la vizită Prometeu, titanul care a furat focul lui Zeus pentru a-l dărui oamenilor?! OXO GRADINA BOTANICĂ BUCOV, PRAHOVA: 50 de copii veniți în excursie cu autocarul sunt poftiți de paznic să viziteze gradina online
LECȚIA DE ISTORIE VIE: Dacă tot avem „Străzi Deschise”, dacii și romanii s-au luptat în fața Muzeului Național de Istorie al României


INSIDER: „Astăzi în București, pe Calea Victoriei, în fața Muzeului Național de Istorie al României, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise”, trecătorii de toate vârstele s-au bucurat de o întâlnire cu dacii și romanii în „Lecția de Istorie Vie”. Pe lângă costume, cei prezenți au putut vedea și atinge temutele falxuri dacice, precum și faimosul stindard de luptă al dacilor, Draco –


balaurul cu cap de lup și trup de șarpe. Replicile de arme, armuri, scuturi, coifuri ale strămoșilor noștri precum și prezentarea acestora au fost puse la dispoziție de către Asociația Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti. DETALII
ARHIVĂ: ANIVERSARE: Columna lui Traian are MCM ani. Copia din România merge pe LXXXIII… OXO RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!” OXO ISTORIE: Traian, blocat în nămeţi la Muzeul Naţional OXO SUVENIR: Natură moartă cu suporteri spanioli OXO EXHIBIŢIONISM: Traian, răpus în Dacia altui Traian. De la criogenie, mumificare şi zoofilie, la planking! OXO FALX DACIC: Arma care i-a determinat pe romani să-și modifice coifurile și scuturile are monument pe DN7. Vârful e îndreptat spre Roma! OXO SCHIMB DE EXPERIENȚĂ: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, așteptată la ParkLake să preia de la romani rețeta drumului fără gropi, garantat 2000 de ani!
IOR FĂRĂ HIDROBICICLETE: Cris Garden și-a reînnoit contractul cu o vechime de peste un deceniu, dar fără componenta de închiriere de ambarcațiuni și de gestionare a lacului


INSIDER: „De ce anul acesta nu avem în IOR hidrobiciclete de închiriat?! (…) Până în primăvară Parcul IOR era îngrijit în baza contractului de întreținere cu Cris Garden, contract cu o vechime de peste un deceniu. În cadrul acestui contract pe lângă curățenia și întreținerea spațiilor verzi, era prevăzută și delegarea serviciului de gestiune a ambarcațiunilor de pe luciu apei. Prin urmare, hidrobicicletele, bărcile și lebedele erau în gestiunea și administrarea lui Cris Garden.

Anul acesta a fost refăcut contractul și a fost atribuit tot aceluiași operator economic, dar fără componenta de închiriere de ambarcațiuni și de gestionare a suprafeței lacului. Înțeleg că de abia din toamnă urmează să se facă studiul de fezabilitate necesar procedurii de atribuire a acestui serviciu delegat și prin urmare doar de la anul putem avea ambarcațiunile pe lac. Asta e realitatea din păcate și nu cred că o să se schimbe prea repede ceva în materie.” SURSA
ARHIVĂ: CAIAC-POLO: Lacul IOR bază de antrenament pentru un sport nou















