VIPERA CU CORN, MEHEDINȚI: Cea mai mare dintre viperele europene – timidă, fuge de oameni & agresivă dacă o calci pe coadă!

INSIDER: „Weekendul ăsta am fost la Eșelnița și am avut parte de o întâlnire neașteptată. Eșelnița e o comună din județul Mehedinți, chiar pe malul Dunării, între Orșova și Dubova. Practic e la mijlocul Clisurii Dunării, zona aia spectaculoasă cu Cazanele Mari și Cazanele Mici, unde fluviul trece printre stânci înalte de calcar. E locul cu golful Mraconia, cu chipul lui Decebal săpat în stâncă și mănăstirea ascunsă în golf. Vara e plin de pensiuni și bărci, dar primăvara e liniște și e doar piatră, apă și soare.

Sâmbătă dimineața, pe un versant pietros deasupra Dunării, la Eșelnița, am dat peste două vipere cu corn. Stăteau ridicate, piept în piept, și se împingeau – dansul lor de împerechere. E aprilie-mai, fix perioada lor. Am stat la vreo 3 metri și le-am filmat puțin. În timpul împerecherii nu mușcă, masculii doar își măsoară forțele. După ce au terminat, au plecat fiecare prin iarbă. Toată Clisura, de la Eșelnița până la Dubova, e plină de vipera cu corn. Le place piatra calcaroasă încălzită de soare și arbuștii rari de pe versanți. Ajung la 60-70 cm și trăiesc 10-15 ani dacă scapă de prădători. Se recunosc după cornița moale de pe bot și zig-zagul închis de pe spate.

Nu atacă omul. Mușcă doar dacă sunt călcate sau prinse. În Mehedinți se înregistrează 30-40 de mușcături pe an, dar cazurile grave sunt extrem de rare. La Drobeta Turnu Severin există ser antiviperin, iar cu 112 și imobilizarea membrului mușcat se rezolvă rapid. Cât am stat prin Eșelnița am înțeles regula: când mergi prin iarbă înaltă sau pe stâncile din jurul golfului Mraconia, bați cu un băț în pietre și porți bocanci. Ele simt vibrațiile și se feresc. În rest, stau la soare și vânează șopârle și rozătoare mici.

Sunt specii protejate și e normal să fie lăsate în pace. Pentru noi a fost simplu: Eșelnița nu e doar Dunăre și chipul lui Decebal. E și piatră sălbatică unde viperele își văd de viața lor cum fac de mii de ani, și dacă le respecți spațiul, n-ai treabă cu ele.” SURSA

N.R.: „Vipera cu corn este un șarpe de talie medie. La noi în țară se găsește în partea de sud-vest și în Dobrogea, este prezentă cu două subspecii: Vipera cu corn bănăţeană (Vipera ammodytes ammodytes) Vipera cu corn dobrogeană (Vipera ammodytes montandoni). Este un șarpe cu mişcări lente, care nu trebuie subestimat pentru că atacul este fulgerator. Muşcătura este periculoasă pentru om, necesită intervenţie medicală rapidā.

Vipera cu corn bănăţeană (Vipera ammodytes ammodytes), numită și năpârcă cu cioc, năpârcă cu corn sau năpârcă cu nas întors, este o subspecie de viperă cu corn din familia viperide (Viperidae) răspândită în sud-estul Europei, inclusiv în România. Este o viperă mare (cea mai mare din viperele europene); masculii ajung până la 90 cm lungime, femelele sunt mai mici. Se caracterizează printr-un bot ascuţit, prevăzut cu un corn nazal moale, acoperit cu trei (rar 2-4) rânduri de solzi. Au un cap lat, triunghiular, bine separat de gât. Capul este acoperit cu solzi mici. Masculii au coloritul de fond cenuşiu sau gălbui până la galben-albicios, iar femelele au nuanţe spre brun sau arāmiu. Pe spate au o dunga în zigzag, adesea ondulată, formată dintr-o succesiune de romburi. La mascul această dungă în zigzag este de culoare brună sau neagră și puternic contrastantă, iar la femelă, cafenie sau brună şi mai puțin distinctă. Pe laturile corpului se află pete mari închise de culoarea dungii în zigzag. Abdomenul este galben-brun sau brun-murdar deschis cu puncte închise, brune-cenuşii sau negricioase. Vârful cozii este de culoare portocalie până la roşu-cărămiziu, rar galben. Pe cap au o pată în formă de liră, nedistinctă la indivizii bătrâni. Masculii au pe cap și o pată îngustă brună-neagră ce se întinde între ochi și colțurile gurii. Pe mandibulă are două pete mari, negre, pe un fond alburiu.

Este răspândită în Tirolul de sud, Veneția, Carintia, Istria, fosta lugoslavie, România, nord-vestul Bulgariei. În România, este întâlnită în sud-vestul ţării, pe un areal discontinuu, de la Munţii Banatului până la Cozia, în Carpaţii Olteniei și sud-vestul Transilvaniei, până la nord de Mureş, Săcărâmb, Zlatna. În România este un element montan, în regiunea de deal se întâlnește în mod excepţional (Deva). Trăiește pe coastele stâncoase cu vegetaţie de acoperire din clisura Cazanelor și pe văile afluenţilor Dunării şi Cernei, pe Valea Nerei. A fost semnalată şi pe dealul cetății Deva, în Munţii Retezat până la altitudinea de 2184 m , precum şi pe dealurile din jurul municipiului Reşiţa si valea Domanului. Trăieste pe pantele stâncoase cu arbusti. adesea aproape de malul apelor (de ex. Valea Cernei) și în pădurile de foioase (de la poalele munţilor Domogled).

Îi place să stea la soare pe stânci. Se cațără cu ușurință pe ramuri arbuştilor pentru a se încălzi la soare. Pe teren deschis se mişcă greoi. Se adăpostește mai ales sub pietre sau în crăpăturile stâncilor. Este relativ sensibilă la frig şi intră toamna devreme în adăpost pentru hibernare, iar primăvara iese ultima din hibernare.

Hrana constă din vertebrate mici: şoareci, cârtițe, ocazional păsări şi şopârle (şopârla de ziduri etc). Puii se hrănesc la început cu broaşte şi şopârle. Homeotermele (mamiferele și păsările) sunt mai întâi omorâte prin muşcare și înveninare și apoi înghițite cu capul înainte; poichilotermele (şopârlele și broaştele) sunt adesea înghiţite de vii.

Împerecherea are loc în aprilie-mai. În perioada de reproducere, masculii pot avea flancurile colorate în roz-roșietic intens. Puii în număr de 4-18 sunt născuți în august-octombrie și au la eclozare circa 20 cm.”