LECȚIA DE TAXIDERMIE: Muzeul Olteniei ne învață cum se împăiază un arici

INSIDER: „🦔 Știați că un arici poate ˮprinde viațăˮ la muzeu?
🏦La Șecția de Științele Naturii, Muzeul Olteniei, 𝐭𝐚𝐱𝐢𝐝𝐞𝐫𝐦𝐢𝐚 transformă exemplarele reale în piese de studiu și de expoziție, păstrându-le aspectul cât mai aproape de cel din natură. Taxidermia este arta și tehnica de conservare a animalelor, folosită în muzee pentru a documenta și prezenta speciile.
🦔Ariciul european – Erinaceus europaeus, G.Fisch.Waldh. 1814, Ordin: Eulipotyphla, Familie: Erinaceidae, un mamifer insectivor ușor de recunoscut datorită țepilor săi care îl protejează de prădători.
Însă cum devine un arici exponat? După ce este adus în laborator, specimenul trece prin mai multe etape: ● primul pas este verificarea acestuia – animalul trebuie să fie în stare bună, fără urme de degradare;
● măsurătorile biometrice – se notează dimensiunile și datele biometrice;
● îndepărtarea pielii- se realizează cu atenție, separând pielea de corp, rămânând atașate la piele doar oasele;
● curățarea – pielea de pe oase se desprinde ca un manșon, aceasta se trage până la degete, apoi se curăță complet de mușchi și ligamente, la fel și pielea se curăță de orice urmă de carne și țesut adipos.
● spălarea și conservarea pielii
● reconstituirea corpului, a musculaturii și a craniului – pentru corp se folosește sârmă și talaj, iar pentru musculatură vată hidrofilă. Substituirea craniului se face cu lut.
● după introducerea sârmelor și refacerea musculaturii, se introduce corpul artificial, iar toate sârmele se prind de corp. Se montează ochii de sticlă și se coase pielea.
● montajul – piesa este montată pe suport în poziție cât mai naturală
Rezultatul finalul este o piesă naturalizată etalată într-un biotop cât mai natural, specific vieții acestuia. ✍️ 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐑ă𝐝𝐮𝐜𝐚𝐧𝐮 𝐋𝐨𝐫𝐞𝐝𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐨𝐧𝐞𝐥𝐚, restaurator – Secția de Științele Naturii, Muzeul Olteniei” SURSA

N.R.: Taxidermia (din greacă pentru „aranjament al pielii”), cunoscută în română sub termenul de împăiere, este meşteşugul și arta prelucrării, respectiv a re-producerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de ştiinţe naturale sau sub forma de trofee de vânătoare. Taxidermia poate fi aplicată la toate speciile de animale, inclusiv la oameni.

Metodele aplicate de taxidermişti au fost considerabil îmbunătăţite în secolul trecut amplificând calitatea produselor finale. După curăţarea tuturor organelor interne și a fluidelor corpului, dintre care sângele este esențial, respectiv îndepărtarea ochilor, conservarea restului corpului animal se face cu substanțe și tehnici corespunzătoare.

Taxidermiştii pot practica profesional, pentru muzee sau scopuri științifice, sau pentru vânători și pescari, ori în calitate de amatori, ca hobby. Pentru practicarea taxidermiei o persoană trebuie să fie extrem de familiară cu anatomia, disecţia, sculptura, pictura și prelucrarea pieilor.

Varietăți neștiințifice ale taxidermiei: § Rogue taxidermy, într-o traducere aproximativă în spiritul limbii române, taxidermie poznașă, este o varietate neștiințifică a taxidermiei care se ocupă cu crearea unor animale împăiate care nu există în realitate, aşa cum ar fi „realizarea” unor animale imaginare sau prezente în bestiare din diferite timpuri și epoci. § Taxidermia antropomorfică este o varietate ne-științifică a taxidermiei în care animale împăiate sunt îmbrăcate în haine umane și/ sau sunt prezentate ca și când ar fi angajate în activități specifice oamenilor. Acest „stil taxidermic” a fost foarte adesea folosit în Anglia și alte părții ale vestului european în perioadele victoriene și eduardiene, dar se pot întâlni până astăzi. Varietatea taxidermiei antropomorfice a fost popularizată de Herman Ploucquet, taxidermist din Stuttgart, Germania, când acesta a expus public la Marea Expoziţie din 1851, ținută la Londra, cunoscută și sub numele de Crystal Palace.

Taxidermia există din cele mai vechi timpuri. În preistorie, a fost folosită în arta vânătoarei pentru a realiza imitaţii ale animalelor ce erau folosite pe post de momeli. În Egiptul antic, tehnica a fost folosită în scop funerar. Astfel, în camera mortuală a faraonului se introduceau vieţuitoarele care îl inconjurase: pisici, șoimi, câini etc. În Grecia antică au fost făcute primele încercări de naturalizare a animalelor pe post de trofee de vânătoare, dând acestei activități și denumirea de taxidermie. În perioada marilor colonizări, renaşte ideea de a conserva specimene, atât pentru colecţii cu unicate aduse din toate colțurile lumii, cât și pentru accesul la cunoaștere destinat publicului interesat.

În secolul XIX, atenţia era concentrată asupra păsărilor, unele din ele existând bine preparate chiar și astăzi în cutii de sticlă împreună cu frânturi din habitate. În schimb, mamiferele, ca preparate, nu reușeau să se ridice la nivelul calitativ al păsărilor. La începutul secolului al XX-lea, taxidermia a cunoscut o dezvoltare importantă prin extinderea pluridisciplinară. Astfel, pictura și sculptura au fost incluse în acest meşteşug deosebit. Dezvoltarea tehnicii a permis ca taxidermia să se aplice inclusiv corpurilor umane. În urma cu mai mulţi ani, la Muzeul „Grigore Antipa” și acum doi ani la Biblioteca Națională a României a avut loc o expoziție de corpuri umane.

ARHIVĂ: CIOARĂ ALBĂ: Stăncuță cu albinism total, exponatul lunii februarie la Muzeul Olteniei. Exemplar tirolez, colectat acum 106 ani! ∆∆∆∆∆ ECONOMIA DUDUIE: După ce au terminat valuta de la ciorap, românii vând pe OLX mumiile din podul casei ∆∆∆∆∆ EXPO ZOMBI: Corpul uman, o maşinărie perfectă! ∆∆∆∆∆ EXPOZIȚIA BODY WORLDS: „Miracolele corpului uman, pe care adesea le considerăm de la sine înțelese”