PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Arhivă autor

ARTEFACT DE LUMINĂ ȘI FUM: „Frumuseţea care arde. Melodia infinită, şerpuitoare, înălţându-se, abstract şi invizibil către neant.”


INSIDER: „Stau în maşină şi ascult Leonard Cohen. „Dance me to the end of love”. Nu a fost niciodată una dintre preferatele mele. Până când, într-o clipă mută şi incadescentă, înfiorătoare în categoricul ei, ca orice revelaţie, ceva în mine se schimbă, o intensitate sufletească colorată altfel, o nuanţă dintre miliarde de nuanţe care înainte nu era acolo. Ascult pentru prima dată atent.
Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic till I’m gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love

Frumuseţea care arde. Melodia infinită, şerpuitoare, înălţându-se, abstract şi invizibil către neant.
Frica de moarte. Neantul transformat în frică. Dragostea ca scut. Frica de lume, anxietatea cronică¸infinită, indefinită, ireparabilă, căuşul care e trupul iubitei, răgazul de o clipă, nesfârşirea urâciunii, zidul fără fisură, cercul panicii rotit în el însuşi, certitudinea monstruoasă că nu există nici o cale de ieşire, peste tot numai apele potopului şi niciun duh preumblându-se deasupra lor. De unde ştiu toate acestea? Le-am trăit? Nu-mi amintesc. Iar dacă nu le-am trăit de unde le ştiu?
Oh, let me see your beauty when the witnesses are gone
Let me feel you moving like they do in Babylon
Show me slowly what I only know the limits of
Dance me to the end of love
Privirea dispensată în cele din urmă de povara socialităţii. Privirea care iubeşte, care afirmă, încuviinţarea pentru vecie, singura hărăzită unor hârci îmbrăcate o clipă în carne, slavă şi anonimat.
Privirea pulverizată în neutrini mişunând, în câmpul electromagnetic a două vieţi, particule fantomatice din care e construită realitatea.
Momentul visat de toate religiile androginice ale dragostei, jinduirea ascunsă în fiecare poem, în fiecare strângere de mână, în fiecare privire îndrăgostită iar şi iar, visul de foc şi umbră niciodată atins.
Când toţi se retrag, privirea nomadă care celebrează, chircirea spaţului relativist în care, pentru o clipă cât toată eternitatea, nu există decât ei.
Privirea care trece prin toată cultura, prin memoria triburilor, prin miriadele de decepţii şi extaze pe care nu le-ai cunoscut vreodată, de care nu ai avut şi nu ai ştiinţă, miriadele de iubiri stinse şi uitate pe care doar urechea invizibilă din spatele urechii de carne le poate auzi.
Dance me to the wedding now, dance me on and on
Dance me very tenderly and dance me very long
We’re both of us beneath our love, we’re both of us above
Dance me to the end of love
Cât de bătrân trebuie să fii ca să te ştii dedesubtul şi deasupra dragostei tale? Cât de încărcat de neputinţele trecutului, cât de îmbătat de narcotica putere a culturii tale şi a iubirii tale deopotrivă? Nu se iubeşte decât în afara metafizicii. Acolo, în tandreţea a două trupuri căzute pe câmpul de luptă, acolo, în tensiunea duioasă a două priviri dezabuzate şi încă recunoscătoare, în toată suferinţa provocată de celălalt şi disitilată opioid, într-o spirală nesfârşită. Ca o dragoste de carne ce desenează o dragoste de hârtie ce se desenează o dragoste de neant ce desenează o hieroglifă de fum.
Dance me to the children who are asking to be born
Dance me through the curtains that our kisses have outworn
Raise a tent of shelter now, though every thread is torn
Dance me to the end of love
Momentul acela, imprevizibil, deşi anunţat mereu, pregătit de miriade de liturghii interioare, când lumea ta din inima inimii, vibrând cu obrăznicia cuarcilor, construieşte artefactul ce ţi se arată pentru o clipă, precum nimicul sacru care e totul, precum neputinţa cristalizată a sfinţilor care luminează altarele. Obiectul acela format dedesubtul şi deasupra metafizicii, artefactul care aduce în criză distincţiile metafizicii, eşafodajele prin care ne dăruim nouă realitatea, hârtie şi piele, cerneală tipografică şi nervi, trecut întâmplat şi trecut visat, regretul pentru ceea ce n-a fost şi entuziasmul pentru ce s-a întâmplat şi nu-ţi mai aminteşti, anticiparea a ceea ce va fi, a ceea ce nu va fi, a ceea ce va fi deşi nu putea să fie şi a ceea ce nu putea să fie deşi a fost.
Artefactul acesta de lumină şi fum e chivotul religiei în care slujeşti. (Din „Scrisori către un tânăr profesor”)” SURSA


PROTECȚIA ANIMALELOR GIURGIU: Căsuțe pentru pisici maidaneze. Gestionarea populației de pisici nu este reglementată de niciun fel de lege!


INSIDER: „În curând vom avea 5 astfel de căsuțe pe care le vom amplasa în oraș, acolo unde sunt multe pisici la blocuri. Aveți idei de locații în Giurgiu și oameni serioși cărora să le dăm în grijă aceste căsuțe? Gestionarea populației de pisici nu este reglementată în niciun fel de lege. Este important să le îngrijim, să ne împrietenim cu ele și sa le sterilizăm. În acest fel vom reduce suferința animalelor care se nasc pe stradă și disconfortul cetățenilor. Așteptăm sugestii cu locații pentru amplasarea căsuțelor” SURSA

ARHIVĂ: FĂRĂ DUMNEZEU: „Cățel mort, înghețat de frig sub Icoana Maicii Domnului care plânge!” OXO ISTANBUL: Automat pentru a hrăni pisici fără stăpân. Anima et Animus!


DROBETA TURNU SEVERIN: Pe strada Anghel Saligny nimeni nu poate să circule regulamentar. Dacă Poliția aplică legea toți participanții la trafic trebuie amendați sau să li se ridice autoturismul!


INSIDER: „Pe strada Anghel Saligny (cu dublu sens!) din Drobeta Turnu Severin nimeni nu poate circula regulamentar pentru că pe o jumătate din stradă a fost făcută o pistă de biciclete cu 2 sensuri, iar pentru autoturisme a rămas un sens liber, între pistă și trotuar, care este ocupat de mașinile care trebuie să parcheze în fața proprietăților. Astfel încât dacă Poliția Locală aplică legea toți participanții la trafic pot rămâne fără permis pentru că trebuie să circule pe pista de biciclete și toate autoturismele parcate pe unicul sens de mers trebuie să fie ridicate. SURSA

ARHIVĂ: MATRIX ERROR: Repetiția e mama învățăturii OXO ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!


CRAIOVA NOSTALGICA: Minerva poate străluci din nou și redeveni atracţia oraşului din viața căruia lipseşte de prea multă vreme


INSIDER: „𝑻𝒐𝒂𝒕ă 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝒃𝒖𝒏ă 𝒍𝒂 𝑴𝒊𝒏𝒆𝒓𝒗𝒂 𝒔𝒆 𝒂𝒅𝒖𝒏ă!” Mai e valabilă astăzi această deviză? Ați fost la cofetărie (azi Bottega pane dolci) sau la Sala Maură de când s-a redeschis? foto – octombrie 2022. Încă de la începuturi, Minerva a reunit pe estrada de concerte cei mai apreciați rapsozi lăutari ai vremurilor, cum ar fi Cristache Ciolacu sau taraful Buică, Dinicii, Tandinii, instrumentiștii din familia Piculeata și Julea. Trebuie amintit că pe scena Minerva au debutat cântăreți care și-au creat un renume în viața artistică a țării. Aici au inceput Madelaine și Manu Nedeianu, Iodănescu-Bruno, Ion Vasilescu, Mia Braia, Ioana Radu, Dorina Drăghici, Petre Alexandru și mulți, mulți alții. Când cânta Giani Spinelli, mesele ocupau și holul de la intrare, mulți așteptând afară, pentru că în sala nu mai era niciun loc. Mai trebuie amintit, că Minerva a fost o adevărată “citadela” de cultură, aici oamenii de artă petrecându-și timpul liber, la un pahar, discutând probleme de artă și făurind planuri, născându-se idei. FOTO 2

Aici au putut fi văzuți Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauțchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Ioana Bulca, Andreea Năstăsescu, Rodica Tapalagă, Ioana Măgură, Vasile Constantinescu, Vasile Nițulescu, Remus Comăneanu, Geo Barton, George Marutza sau Costel Rădulescu, Mircea Bohoreanu, Benedict Gănescu, George Apostu, Victor Roman, Ilie Purcaru, Paul Anghel, Ion Caraion, Haralambie Grămescu, Mihai Ungheanu, Adrian Petringereanu, Horia Pătrașcu sau Petre Dragu. Ion Voicu sau Constantin Piliuță ori de câte ori veneau la Craiova” SURSA

N.R.: Actul de naştere al localului monumental care avea să intre definitiv în viața Craiovei şi a țării prin numele, utilitatea şi strălucirea de „Casinoul Minerva”, a fost semnat cu mai bine de un veac în urmă (1890), când arhitectul Toma Dobrescu a predat planurile noii construcții unei societăți în care antreprenorii şi lucrătorii erau predominant italieni. Construcția în stil maur, terminată în 1902, a avut la inaugurare un restaurant și hotelul, adaugându-li-se ulterior, prin amenajări iscusite, crama şi grădina de vară. Mai târziu, sub îngrijirea unor restauratori neîntrecuți (Vasilescu, Bazavan, Andronescu, Mândreanu, Istrățoiu, Barbu), renumita sala maură braseria au devenit centrul de atracție al orasului, Minerva concurând şi întrecând toate celelalte localuri de petrecere.

Minerva a găzduit oameni importanți ai lumii: G- ral Charles De Gaule, Ciu-En-Lai, Împăratul Pahlavi al Iranului, preşedintele Gomulka al Poloniei şi atâţia alții. Grădina Minerva a găzduit primele gale de box la care au evoluat multi campioni ai țării: Anton Osca, Marin Gaspar sau Gheorghe Lungu.

Minerva rămâne o realizare de excepție în urbanistica craioveană, impresionând ca marime şi exuberanţă arhitecturală. O construcție monumental realizată în stil maur, cu o bogată decorație la exterior, cu o intrare care se remarcă prin monumentalitatea ei. Salonul Maur are un luminator uriaş, având pe lateral oglinzi vieneze care scot în relief fastul şi măreția concepută de architect. Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu nr 1, Craiova, jud. Dolj” DETALII

ARHIVĂ: TEMPLUL IUBIRII: Mărturia dragostei primarului Nicolae Romanescu pentru Craiova OXO TEMPLUL LUI BRÂNCUȘI CRAIOVA: Ovoidul și Pasărea Măiastră interpretate la scară colosală!


CALAFAT: La Concertul din Târgul de Crăciun, spectatorii au fugit din cauza ploii, dar artiștii au rămas să presteze. Toate mâinile sus, sus, sus!?


Ora 20,30, Târgul de Crăciun din Calafat. Cel pe repede înainte, când ne trezim în noiembrie, că vrem Târg de Crăciun în decembrie. A început de 30 de minute să plouă. Ceva mai înainte se auzea melodia ,”Dacă pleci, ia-mă și pe mine/ Dacă pleci, n-ai să poți trăi…” Acum cântă o fătucă, care sper să nu rămână cu traume după seara asta. Am reținut ceva de genul „Toate mâinile sus ,sus, sus! /Calafat sunteți pregătiți?! /Toate mâinile sus ,sus ,sus!” restul era în engleză. M-am uitat, nimic, nici o reacție, nimeni…De remarcat și cele 4 căsuțe de lemn, acoperite cu folie și cu crengi deasupra, aducătoare de venit și de bogăție doar în mintea unora. Asta e , ăștia suntem … tot melodia lui Cătălin Crișan îmi urlă în cap „Dacă pleci…” SURSA


CUPA MONDIALĂ, QATAR: Maroc, „Leii Credincioși din Atlas”, modestie, spirit de luptă, respect pentru competiție și adversari. Tot ce primesc vine de Sus!


INSIDER: „LEII CREDINCIOȘI DIN ATLAS. Maroc e singura țară musulmană rămasă în cursă la Mondial. “Leii din Atlas” au ajuns în semifinale după ce au învins forțe ale fotbalului, precum Belgia, Portugalia și Spania. Singurul gol primit a fost, de fapt, un autogol, în meciul cu Canada. Inutil să spun că toată lumea arabă îi susține. Având în vedere nu numai parcursul la Mondial, dar și preliminariile, e clar că nu vorbim de o întâmplare, ci de valoare. Maroc joacă, într-adevăr, ca o echipă.

Un rol în succesul lor cred că are și religia, aceasta imprimându-le niște valori. Modestia, spiritul de luptă, respectul pentru competiție și adversari, convingerea că tot ce primesc vine de sus, așa că trebuie să fie vrednici și demni pentru ce e mai bun. Și binele pentru ei a venit.

Unii dintre jucători sunt născuți și crescuți în Vest, însă nici unul nu și-a părăsit religia. Realizezi asta după meciuri, când celebrează mulțumindu-i lui Dumnezeu, cu capul în pământ.

Înainte de loviturile de departajare, cu Spania, după indicațiile antrenorului, marocanii au recitat sura Al-Fatiha, prin care i-au cerut lui Allah să îi ghideze pe calea cea dreaptă.

În Islam, să îți respecți și prețuiești părinții este chiar o “poruncă”. În fotografii, Boufal și Hakimi arată lumii întregi cât de mult înseamnă pentru musulmani mamele, în condițiile în care, în religia lor, tatăl este figura “primordială”.

În fața taților, musulmanii nu ridică nici privirea, când tatăl vorbește, fiul doar ascultă și tace. Puțin probabil să vedem la marocani nervozitate excesivă sau lacrimi în caz de eșec, pentru că înfrângerile vin la fel ca victoriile, de la Dumnezeu. Așa că ei acceptă cu inimile deschise tot ce primesc.

PARTEA LUMINOASĂ A RELIGIEI. Efectul religiei (oricare) la nivel psihologic este imens. Credința te face mai puternic în lupte și te ajută să treci mai ușor peste greutați, tragedii și înfrângeri. Și asta nu doar în sport, de aceea este mai dificil să întâlnești un credincios depresiv. Asta cred că trebuie să înțeleagă Vestul și să accepte.

Lumea arabă are o cultură și niște reguli aparte. Islamul le cere musulmanilor să respecte regulile pământului pe care ajung, iar Qatar-ul nu a cerut mai mult.” SURSĂ


LIGHTS ON, SECTOR 2: În Parcul Ioanid a răsărit Luna plină. După 50 de ani de la aselenizare se poate studia și partea ei nevăzută!


INSIDER: „Până pe 18 decembrie 2022, în Parcul Ioanid din Capitală a răsărit Luna plină. Museum of the Moon ne invită într-o lume a necunoscutului, dar și a curiozității, o lume pe care acum, avem ocazia să o descoperim împreună. Ea ne oferă posibilitatea de admira atât partea luminată a Lunii cea vizibilă, cât și cea întunecată, văzută numai din spațiu.

Museum of the Moon, creația artistulul britanic Luke Jerram, este o Reprezentare a Lunii după imagini NASA, creată la scara de 1:500.000, ceea ce înseamnă că fiecărui centimetru din instalație, îi corespund 6 km din suprafața Lunii.

De-a lungul timpului, Luna a fost o sursa de inspirație pentru omenire, dând glas atât artiștilor, cât și oamenilor de știință, creând astfel o legătură interumană indestructibilă. Astfel că, în cele peste 200 de expoziții ale sale, Museum of the Moon a reușit să îi inspire pe artiștii locali, îmbinând perfect experiența pe care ea o oferă, cu spectacole de dans, simfonii, concerte si diferite reprezentații artistice. În Romania, Museum of the Moon face parte din seria instalațiilor prezentate în cadrul evenimentelor propuse de festivalul Lights On Romania, creat de Asociația Daisler.

N.R.: „Nouă instalații de lumină dintre care opt în premieră sunt pregătite în zone noi din Sectorul 2. locuri pe care le descoperim și noi împreună cu publicul Lights On. Parcul loanid – Museum of the Moon Parcul Grădina Icoanei – Balloomi şi Aqua Olimpia Parcul Morarilor – MI-E DOR DE TINE și Stringed UTCB (Lacul Tei 122) – Diva și in[visible] Parcul Păsărari – Fireflies Field CCME (JL Calderon 39) – Omul în lume și lumea în om.

Consumul total de energie electrică pentru cele 9 instalații funcționale e de 4kwh, echivalentul consumului unei locuințe cu 4 membri care își desfășoară activitățile de zi cu zi. Instalațiile sunt disponibile toată noaptea pentru vizitare, cu excepția celor la UTCB, care sunt accesibile până la miezul nopții.” SURSĂ

ARHIVĂ: CLUJ: Luna își așteptă vizitatorii la Biserica Piaristă OXO LIGHT ON: Cum se vede Terra pe cerul Lunii? Privește dincolo de lumea ta ca să descoperi lumea celorlalți! OXO PRIVEȘTE PĂMÂNTUL: “O sferă albastră a vieții, prețioasă și fragilă. Singura noastră casă.” THE FINAL COUNTDOWN!


BRAȘOV FĂRĂ PISTĂ: Campionii României văd tartanul (311 lei/ mp) doar la competițiile oficiale!


INSIDER 1: Despre sportul românesc şi condiţiile de antrenamemt din România, în buricul țării. Campioni care văd tartanul doar la competițiile oficiale şi românii aşteaptă sa se întoarcă toți cu medalii de la olimpiadă.

P.S. Ca să nu creadă cineva că mă îmbogăţesc cu banii din indemnizatia de hrană, aia se decontează la sfârşitul lunii, direct la restauranrul unde mănâncă sportivul, nu sunt bani pe care pun mâna părinții. Oricum, a fost ca o mană cerească masa asta asigurată zilnic, că mi-a scutit 3 ore din viață, zilnic. Noroc cu COSR-ul, că statul român ne scuipă zilnic.” VIDEO

INSIDER 2: „Fostul Liceu Sportiv al Brașovului. Acea baza în anii 80 era o bijuterie. Cu toate condițiile pentru pregătirea sportivilor în special atletism. Sărituri în inalțime, Sărituri în lungine, Aruncarea discului, greutații și ciocanului. Atunci se putea. În ultimii ani baza era mai mult cunoscută ca fiind locul de organizare al October Fest din pacate. Trebuie să dați tag primarului și autorităților școlare locale. Poate macar de rușine să se sesizeze/ acționeze cineva. Sportul este susținut din păcate la nivel local doar dacă există posibilitatea de sifonare a banului public.”

ARHIVĂ: MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului


MATRIX ERROR: Repetiția e mama învățăturii


INSIDER: „Câte indicatoare de circulație vedeți? Șase. Am să vă rog să suflați în etilotest… Pastila de râs de sâmbătă.” SURSĂ

ARHIVĂ: ROMÂNIA: Treceri de pietoni pentru Omul Păianjen, practicanți parkour și călugări Shaolin care pot trece prin zid! OXO SEMAFOARE CU AI, BUCUREȘTI: Omulețul roșu obligat să stea nemișcat își cere dreptul la libertate, fără discriminare „rasială” și respectarea Drepturilor Omuleților! Red Lives Matter! OXO OTOPENI, ILFOV: Dorel vopsește balustrada. Și asfaltul și copacii și mașinile de sub pod! OXO ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!” OXO SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!


„MAMMA MIA!” SE ÎNTOARCE: 10 costume originale din celebrul musical expuse la ParkLake și un nou spectacol la Sala Palatului după o pauză de doi ani


INSIDER: „Până pe 9 decembrie în ParkLake (Main Square), București sunt expuse în premieră, 10 costume din celebrul musical ,,Mamma Mia!” – muzica si versurile de Benny Andersson & Björn Ulvaeus și legendarei trupe ABBA.

Costumele sunt cele originale, purtate de artiştii români în timpul spectacolului, pentru a aduce la viață îndrăgitele personaje Donna Sheridan (Loredana), Harry Bright (Horia Brenciu), Sam (Cornel Ilie), Bill (Adrian Nour), Tanya (Anca Turcaşiu), Rosie (Ecaterina Ladin), Sky (Silviu Mircescu) şi Sophie (Bianca Purcărea).

Desemnat Spectacolul anului 2018″ în România, musicalul revine, după o pauză de doi ani, la Sala Palatului din Bucureşti pe 28 şi 29 decembrie. Artiştii vor dansa şi vor cânta alături de spectatori pe muzica inspirată de celebra formație ABBA, într-o poveste despre dragoste şi familie, plină de energie, amuzament şi culoare. O coregrafie impresionantă, decoruri de vis şi vreo 200 de costume!

ELI DAMANAKIS, Costume Designer: „Implicarea în acest proiect a fost o provocare încă de la început, fiind primul musical de o asemenea anvergură pus în scenă în România. (…) Protagoniştii au între 7 şi 10 costume, iar dansatorii între 5 şi 7 costume fiecare, pe care le schimbă pe durata a aproape 3 ore de spectacol live. La un musical actorii au mişcări ample, de dans, iar ritmul de schimbare a costumelor de-a lungul piesei este mult mai rapid. Proiectul a fost complex și presiunea de timp mare. Dar am lucrat în echipă cu Laura Antonov, cu care am mai colaborat în trecut şi asta a fost de mare ajutor”.

Mamma Mia!” prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunții, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Tânăra se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe mica insulă grecească pe toți cei trei bărbați din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante şi vor încânta publicul prezent.

Biletele la spectacol: VIP- 299 lei, Categoria A – 249 lei, Categoria B – 209 lei, Categoria C – 169 lei, Categoria D – 109 lei, Categoria E – 139 lei. O reducere de 10% pentru doritori se poate obține scanând codul QR lipit în fața expoziției din mall.

Foloseşte codul PARKLAKE10 pentru un discount de 10% la cumpărarea biletelor” DETALII

ARHIVĂ: STOCKHOLM: La Muzeul ABBA vizitatorii sunt integrați în povestea grupului. Se caută al V-lea membru!


BUCUREȘTI MULTISTRAT: Săpăturile arheologice din curtea interioară a Universității au scos la lumină bucăți de istorie, Academia înființată de A.I.Cuza (1864) și Academia Domnească „Sf. Sava” fondată de C.Brâncoveanu (1694). Ce o mai fi dedesubt?


INSIDER: „Înainte de mult-așteptatul proces de consolidare și restaurare a sediului central al Universității din București, au loc săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice (în fapt, un ansamblu din mai multe corpuri din epoci diferite). În poză se văd ziduri de fundație ale primei școli de învățământ superior din Țara Românească,

Academia Domnească „Sf. Sava”, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe locul ei, a fost construit corpul central al Universității din București (Academia), după ce a fost înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864. Clădirea asta de secol 19, proiectată de arhitectul Alexandru Orăscu, a fost bombardată de aviația aliată în primăvara lui 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Două treimi din ea au fost avariate grav, demolate la finalul anilor ’40 și copiate ulterior de o structură similară la finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70 pentru reîntregirea clădirii. La săpăturile curente s-au descoperit și porțiuni din fundațiile părții afectate în război. Interesant, nu știam că mai existau.

Două straturi de istorie bucureșteană – unul de final de secol 17 și unul din a doua parte a secolului 19 – sunt vizibile acum. În mod normal, fundațiile astea ar trebui puse în valoare și expuse sub sticlă, iar curtea Universității amenajată ca sit istoric turistic vizitabil tot timpul, dar astea sunt SF-uri. N-ar trebui să rămână aceeași parcare tristă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar.

Măcar știm că vestigiile astea nu vor fi distruse ca cele de peste drum. La finalul anilor 2000, fundațiile fascinante ale Mănăstirii Sf. Sava (biserică, chilii, dependințe, cimitir) au fost distruse total de administrația Sorin Oprescu (PSD-PNL) de la PMB pentru realizarea unei parcări subterane care n-a rezolvat aproape deloc problema supraaglomerării trotuarelor și străzilor din zonă cu mașini parcate claie peste grămadă. O crimă de patrimoniu imensă, după distrugerile ceaușiste masive ale anilor ’80. Bucureștiul nu merita asta.” SURSA

ARHIVĂ: UITARE: Parcarea „Peste morminte”. Situl arheologic de la Universitate, îngropat pe veci de buldozere! OXO MONUMENT: Cea mai veche aşezare din Bucureşti îngropată din nou în uitare! OXO Centrul Capitalei, ridicat peste un cimitir! OXO PESTE MORMINTE: Oprescu promitea Grădinile Semiramidei. PriMărie, nu FIREA cu porumbeii!


FAKE: Ecovado, geamănul nenatural al lui Avocado


INSIDER: „Sunt curioasă, dacă nu ai avocado prin preajmă, de ce vrei să mănânci avocado? De ce să apelezi la imitarea formei/culorii unui lucru pe care îl mănânci de obicei zdrobit sau tăiat și decojit (și probabil bunicii tăi nici măcar nu știau că există, deoarece nu este în mod natural din zona ta)? De ce cheltuiți mai multă energie și timp mimând o formă fără rost decât justificând-o că fiind sustenabilă? Nu poți să iei exact același ingredient (dacă este sănătos, consumabil, din surse locale și ecologice în zona ta), să le combinați într-un mod mai simplu și să le serviți folosind jumătate din energia folosită pentru a simula un aspect de fructe non-nativ? O poți numi artă dacă vrei, dar nu o poți denumi sustenabilitate. Dacă avocado nu este sustenabil în zona dvs., nu mâncați avocado decât dacă călătoriți într-un loc în care sunt aclimatizați. Îmi amintesc când eram copil, aveam pepene doar în iulie/august dar acum văd pepene chiar și primăvara sau toamna. A fi sustenabil înseamnă a evita prostiile, nu „a face prostii cu cea mai mică cantitate de energie”!Oamenii mănâncă avocado pentru nutrienți și conținutul incredibil de „grăsimi bune”. A prezenta o alternativă cu ingrediente nesănătoase este absurd.”Evilcado”, geamănul nenatural al lui Avocado.

N.R.: „Absolventa a școlii londoneze Central Saint Martins, Arina Shokouhi a inventat o alternativă de avocado numită Ecovado, produs în Marea Britanie care oferă o alternativă cu impact redus la avocado ,,nesustenabil” și ajută oamenii să reducă cantitatea de avocado pe care o mănâncă. Ecovado conține o pastă cremoasă de culoare verde pal, făcută dintr-o combinație de ingrediente locale din țara sa și ambalată într-o piele de avocado falsă, făcută din ceară.

SHOKOUHI: „Avocado a devenit o „icoană” culturală modernă, sinonimă cu cafenelele hipster și postările la modă pe Instagram. (…) ,Cu toate acestea, producția de avocado este consumatoare de energie și de resurse: fiecare avocado necesită 320 de litri de apă pentru a creşte şi a recolta la nivel international. Avocado este una dintre culturile cele mai nesustenabile de exportat din cauza naturii lor delicate, perisabile, iar fermele de monocultură în stil plantație necesare pentru a satisface cererea globală de avocado conduc la defrişarea unora dintre cele mai diverse peisaje din lumea.”

Versiunea britanică este făcută în principal cu fasole și alune de pădure cremă care ar aduce o cantitate bună de grăsime. Deși uleiul de măsline este asemănător grăsimii de avocado – nu putea fi folosit deoarece și acesta vine din import. În schimb, uleiul de rapiță presat la rece a fost selectat datorită disponibilității largi a produselor cultivate în Marea Britanie și a asemănării profilului său de acizi grași cu avocado. În centru în locul samburelui este o nucă întreagă sau castană. Reţeta rafinată a lui Shokouhi este învelită într-o piele de avocado artificială realistă, făcută din ceară şi colorată cu colorant alimentar. Ambalajul este biodegradabil şi compostabil şi poate fi, de asemenea, reciclat într-o lumânare în cazul în care consumatorul dorește.” DETALII

ARHIVĂ: MEGA IMAGE: “Vindem hering în piele de somon” OXO MIERE „DIN FLORI”: Amestec „provenit din România, Ucraina, China, Republica Moldova” OXO MICI VEGANI: Grătar la iarbă verde de 1 Mai în Postul Paștelui. Clasic! OXO TABELUL LUI MENDELEEV: Ingrediente folosite pentru produsele de brutărie/ cofetărie din supermarket OXO CIOARA VOPSITĂ: După băiță puiul fericit “galben ca cel de curte” devine cu pete ca dalmațianul. OXO IDENTIC NATURAL: Pate porc cu ficat de gâscă. Sau de rață! OXO CULMEA SĂNĂTĂȚII PUBLICE: Sare formată acum 250 milioane de ani expiră anul viitor!


DECEBALUS PER SCORILO: Ultimului rege dac veghează în Piața Uniri din București


INSIDER: „Faimosul sculptor basarabean, Ion Bolocan (n. 9 octombrie 1961) a instalat ieri, 3 decembrie, în Piața Unirii, centrul Bucureștiului, bustul monumental al lui Decebal. Felicitări, Ion!!” SURSA

N.R.: Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”,

ARHIVĂ: DECEBALUS REX: Regele dac de 3 ori mai înalt decât președinții americani de pe Muntele Rushmore! OXO FALX DACIC: Arma care i-a determinat pe romani să-și modifice coifurile și scuturile are monument pe DN7. Vârful e îndreptat spre Roma!


NECROPOLA REGALĂ: Regele Mihai I, ultimul rege al României, urcat pe tron la 6 ani și exilat la 26, întors pentru totdeauna în țara natală


INSIDER: „Regele Mihai I (n. 25 octombrie 1921, Sinaia, Muntenia, România- d. 5 decembrie 2017, Aubonne, cantonul Vaud, Elveția) a fost rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 şi, între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947 când monarhia a fost abolită de regimul comunist. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de „Principe al României” şi „Principe de

Hohenzollern-Sigmaringen”. Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş a fost ridicată în perioada anilor 2009-2018. Ea este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeş şi poartă hramul Sfântei Mucenite Filofteia şi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul, devenit Noua Catedrală a Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului, şi este totodată necropolă regală. Iniţiativa ridicării Catedralei a aparţinut Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului în parteneriat cu Casa Regală a României. Proiectul edificiului a fost realizat de arhitectul dobrogean Augustin loan, profesor doctor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism lon Mincu, specialist în arhitectură sacră.

Piatra de temelie a fost pusă la 10 mai 2009 în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu, altarul noii catedrale arhiepiscopale şi regale fiind târnosit în 7 decembrie 2018. Odată cu sfinţirea definitivă a întregului lăcaş, de la finalul lucrărilor de pictură şi finisajelor, aici se va muta oficial şi tronul ierarhului. Prin aceasta funcția de catedrală s-a transferat acestei biserici, de la cea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeşului, aflată în apropiere (fostul scaun arhiepiscopal). FOTO

Edificiul, uşor retras față de monumentul central al aşezământului, a fost conceput în stilul arhitecturii bizantine, ca o prelungire a vechiului lăcaş de cult. Construcția, care are 36 metri lățime în zona faţadei, are forma de cruce greacă înscrisă, cu brațele egale, naosul principal de aceeaşi înălțime cu cel transversal, peste a căror boltă se înalţă o cupolă cu o turlă cu înălțimea de 21 metri. Capetele extreme ale necropolei, în formă de semicerc, sunt formate de două capele, acoperite cu câte o cupolă. În capela din stânga sunt expuse moaștele Sfintei Mucenite Filofteia.

În exterior Catedrala are un vestmânt de cărămidă aparentă și chenare în relief cu detalii de piatră iar în interior este decorată cu mozaic.

Necropola regală conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului. În necropolă au fost înmormântaţi regele Mihai (16 decembrie 2017) şi regina Ana (13 august 2016). Tot aici au fost reînhumate rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea şi cele ale Reginei Elena, rămăşiţe aduse în ţară în 2003 de la Lisabona, respectiv în 19 octombrie 2019 de la Lausanne.” DETALII

N.R.: Mănăstirea de la Curtea de Argeş, monument istoric, capodoperă a arhitecturii bizantine, a fost construită la începutul secolului al XVI-lea în timpul domnitorului Neagoe Basarab. „Carol a ales acest loc de odihnă veşnică pentru că i s-a părut foarte aproape de cer.” Sunt înmormântați aici regele Carol I (10 octombrie 1914) și Regina Elisabeta (2 martie 1916) precum și Regele Ferdinand (20 iulie 1927) și Regina Maria (18 iulie 1938).

ARHIVĂ: EVADARE: Unde se odihnesc regii României? OXO 1923-2016: Regina Ana, ultima regină a României! OXO PORŢI DESCHISE: Peste 1.000 de români au venit să-i cânte Regelui „Mulţi ani trăiască!” OXO CASTELUL PELEȘ: Cea mai frumoasă clădire din România, vizitată de jumătate de milion de turiști pe an


MALTA: În Catedrala Sf. Ioan Botezătorul pentru a ajunge la altar trebuie să calci pe mormintele cavalerilor căzuți la datorie. 400 de pietre funerare, fiecare decorată cu blazonul și epitaful cavalerului!


INSIDER 1: „Catedrala Sf.Ioan Botezătorul din Malta. Această pardoseală este formată din aproximativ 400 de morminte ale Cavalerilor de Malta, decorate în marmură policromă cu stema cavalerilor.

În interior este expusă capodopera lui Caravaggio Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul, 1608 (N.R.: Una dintre cele mai mari opere ale pictorului, fiind dealtfel cea mai mare ca dimensiuni si singura semnată.)” SURSA INSIDER 2: „Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Valletta, Malta, este unul dintre cele mai frumoase

lăcaşuri de cult pe care le-am văzut vreodată. Exteriorul, simplu și auster, nu te pregăteşte pentru interiorul bogat ornamentat și baroc. După ce Cavalerii loaniţi s-au refugiat în Malta in 1530 şi au devenit Cavaleri de Malta, Marele Maestru Jean de la Cassière a dat, în 1572, ordinul construirii catedralei, care iniţial era la la fel de austeră la interior ca la exterior. În 1660, Marele Maestru Raphael Cotoner a dat ordin ca interiorul să fie redecorat în stil baroc, pentru a rivaliza cu marile biserici din Roma.

Aşa au apărut şi picturile lui Caravaggio, proaspăt fugit din Roma în Malta și devenit el însuşi Cavaler de Malta. Catedrala are câte o capelă interioară pentru fiecare naţionalitate a cavalerilor de Malta, respectiv capela germană, capela franceză, capela Provence, capela Auvergne, capela Castilia, capela Aragon, capela italiană, dar şi o capelă dedicată Sfintei Maria din Filerimos (fiind biserica la care cavalerii se închinau în locul lor de origine, Rhodos-ul). Pe scurt, este un loc copleșitor de frumos, dar mai ales cu o energie care nu se poate explica, trebuie simțită.”

N.R.: Catedrala este deschisă pentru vizitare de luni până vineri de la ora 09:30-16:30 și sâmbăta între orele 09:30-12:30, duminica și în zilele de sărbătoare având loc slujbe aici, acestea fiind si ocazii în care puteți de asemenea vizita catedrala. Preț 15 euro adulți și 12 euro studenți. Pentru a nu distruge mormintele, este interzisa intrarea in catedrala in pantofi cu toc.


SUS PĂLĂRIA: Ceremonia înmânării pălăriei la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf


FOTO: Inquam Media/Octav Ganea

ARHIVĂ: ZIUA NAȚIONALĂ: La mulți ani frumoși și sănătoși, România! OXO UNIRE: “Încă 400 de km şi 3 săptămâni, la pas până la Alba-Iulia. Voi veniți pe 1 Decembrie să aniversăm Centenarul?” OXO 1 DECEMBRIE – CASCADA NIAGARA: La câte creiere și brațe de muncă a exportat România în Canada ar trebui să fie mereu tricoloră! OXO DUBAI: Cea mai înaltă clădire din lume este luminată în culorile steagului României OXO ZIUA NAȚIONALĂ: Primăria Tel Aviv îmbrăcată în tricolor. Guvernul României l-a scos cu o zi înainte! OXO SĂRBĂTOARE: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

OXO ZIUA NAŢIONALĂ: „Cei mai norocoşi s-au căţărat pe treptele şi ferestrele ministerelor, iar curajoşii în copăceii firavi de pe margine!” OXO PORŢI DESCHISE: Fotografie de familie cu poporul. La Ponta la poartă… bate-o ţară-ntreagă!


IPOTEZA SOARE-SIRIUS: Știința Mitologiei Sirius. Sistemul nostru solar, între două stele gemene?


INSIDER: “Acest documentar este rezultatul a 10 ani (2012-2022) de cercetări încrucișate și nepărtinitoare. Concluziile s-au revelat singure și nu contrazic nimic din ceea ce știm deja, ci doar adâncesc înțelegerea. Așteaptă să fie verificate și completate, din nou și din nou, prin trecerea timpului. Mulțumim Muzelor care ne-au dus pe drumul acesta și Celei care ne-a încurajat să rămânem pe această cale (MAD). De peste tot, am adunat și interpretat cele mai frumoase „cioburi”, deci tot ce vă putem oferi este doar un vitraliu. Tabloul general se cere descoperit de generațiile viitoare! ATENȚIE: Aceste informații nu sunt pentru noi, ci pentru copiii, copiilor noștri care vor putea înțelege mai bine trecutul, prezentul și viitorul, felul în care se întrepătrund și ciclicitatea acestora. Destinul omenirii se va schimba doar atunci când stelele de pe cer se vor schimba! Documentar realizat în scop informativ și educativ (non-profit). Interpretarea & Montajul: Sirius-Star.ro & SWG Studio Production. Text realizat pe baza unui articol HumanOriginProject.com – „The Science of Sirius Mythology & Our Two Sun Solar System” ilustrat și completat cu materiale din surse libere disponibile online.”


TRAFIC PE EVEREST: Iubitori de munte sau doar bifează Bucket List?!


Așteptând să ajungem pe vârful Everestului/ Waiting to reach the top of Everest

INSIDER 1: „Alpinismul este un sport grozav de făcut. Dar asta este o grămadă de aspiranți care își mângâie ego-ul, își riscă viața și pe cea a altora, nerespectând și ruinând natura, transformând o natură sacră într-un teren de târg. Ei bine, o întreagă industrie beneficiază, dar, din păcate, nativii și natura nu.

INSIDER 2: „Nu sunt alpinist, dar sunt fascinat de Everest. Sunt îngrozit de aceste poze. Știam de coadă, dar acest lucru este destul de revoltător. Îmi pare rău de munte și îngrijorarea pentru trupurile care au mai rămas acolo. Se pare că nu există respect pentru natură și mediu.”

INSIDER 3: „Wow șocant. Aceasta este problema cu bifarea listelor „de făcut”, mai degrabă decât să apreciezi un munte pentru ceea ce este în sine.” VIDEO

N.R.: „Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, pe granița dintre Nepal și Tibet (China). In nepalezā numele muntelui este Sagarmatha (Mama oceanului), iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.” DETALII


„URME DE URS”, COVASNA: „Conţine 100% excremente autentic-secuiești de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanți, vegan.”


INSIDER: „RAHAT DE URS LA CONSERVĂ, ÎN COVASNA. Da, oameni buni! Nu este o glumă! Protecţia Consumatorului din Covasna confirmă că un renumit producător de chipsuri şi bere oferă ca suvenir conserve cu excremente de urs, pe care le certifică drept „autentice din Secuime”. OPC zice că nu poate face nimic fiindcă pe cutie scrie clar că ele nu sunt destinate consumului uman, dar se teme că după deschiderea conservei, conţinutul poate ajunge și la îndemâna copiilor. Să mai aud pe cineva că se plânge de rahatul din politică! Pentru 40 de lei, acum îl poate modela după gust!” SURSA

N. R.: Produsul se vinde în județele Covasna și Harghita, iar producătorii sunt cunoscuți pentru berea şi chipsurile „Csíki Sör” şi „Csíki Csipsz”. O conservă costă 40 de lei. O cutie cu „Urme de urs” are 30 de grame de conţinut, iar firma producătoare garantează că excrementele sunt autentic-secuiești,

Eticheta are un avertisment, prin care se explică faptul că produsul nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.

Eticheta de pe conservă mai arată faptul că produsul conţine 100% excremente de urs brun transilvănean, „fără gluten, fără conservanți, vegan”, iar nedeschis, îşi păstrează calitatea pe termen nelimitat în interiorul ambalajului. În schimb, după deschidere, trebuie ,,folosit” în termen de 22 de ore.” DETALII

„URME DE URS/MEDVENYOMOK/ BEAR TRACKS. Produs surpriză-escrement de urs ambalat/Meglepetés termék- csomagolt medvetrágya / Surprise product-packed bear dropping

Distribuitor SC LID PROJECT SRL Sinsimin Nr575/ Forgalmazd: SC LIXD PROJECT SRL. Csikszentsimon 575/ Székelyföldön készült/Produs in UE/Made in EU

Distributer: SC LOXID PROJECT SRL

100% natural, escrement de urs/ 100% természetes, medvetrágya/ 100% natural, bear dropping NU ESTE PENTRU CONSUM UMAN/ EMBERI FOGYASZTÁSRA NEM ALKALMAS/ NOT FOR HUMAN CONSUMPTION

A se pastra la rece până la 10°C/Hives helyen 10Calum tirolando/Store cold to 10°C Data de durabilitate 2 luni/Szavatosság id 2 hónap/Durability date 2 months Data fabricatie/ Gyártási dátum/ Date of manufacture

NETTO TOMEG GREUTATE NETA NET WEIGHT e 30 g”

ARHIVĂ: CONSERVE DE BUȘTENI: „Aer proaspăt din Bucegi. Creează stări de inspirație, bună dispoziție și limpezimea profundă a vederii”. Toate la 10 lei! OXO BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? OXO GUSTURI ROMÂNEȘTI: Coliva „marca festiv” zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici în familie?!


ARTA CONVERSAȚIEI: „În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică!”


INSIDER: „Vorbit, în școala românească??? În școala românească nu se face conversație, se face critică literară. Din aia cum am făcut și noi, grea, urâtă. Noi facem pe sistem sovietic, nu cum fac capitaliștii ăia, de și-au umplut programele cu scriere creativă, joc de rol sau mai știu eu ce aiureli. Alea sunt cioace! Nu, noi cu textul meta-narativo-literaro-liric, care, pe plan intriseco-literar creează metatextul lirico-epic în opera literară. Așa, meta-epic, nu meta-narativ, prin caracterizare psiho-lirică. Adică limbaj academic la 12 ani. Cum să ai exercițiul conversației – limbaj colocvial îi zice – când trebuie să deprinzi păsăreasca lui pește prăjit în școala generală? Și ne mirăm că tinerii vorbesc monosilabic. Cine să-i învețe arta conversației? Internetul?” SURSA

ARHIVĂ: EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT: Cum se distruge un popor, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas! OXO COLEGIUL NAȚIONAL GHEORGHE LAZĂR: Școală Pilot pentru o educație în concordanță cu societatea viitorului și a spiritului lăzărist OXO HALLOWEEN 2020: „Problemele simple de acces la Educație cu care se confruntă elevii și profesorii sunt horror!” OXO EDUCAȚIE: „De ce am dorit să devin profesor?”


PIAȚA CONSTITUȚIEI: Ieslea lui Iisus, Căsuța lui Moș Crăciun și bradul lipsesc de la Târgul de Crăciun! „Pentru a folosi Roata Panoramică este obligatoriu să folosiți masca de protecție pe toată durata distracției.”


INSIDER: „Roată Panoramică, înaltă de 40 m, montată în Piața Constituției cu ocazia Târgului de Crăciun are 26 gondole cu 150 de locuri (24 normale – 6 locuri, 1 pentru persoane cu handicap – 2 locuri și 1 VIP – 4 locuri).

„O călătorie durează 1 tură” și are preț unic 25 lei, doar copiii sub 3 ani au acces gratuit. Copiii mai mici de 8 ani sau sub 1.40 m trebuie însoțiți de o persoană adultă. Greutatea maximă admisibila într-o gondolă 300 kg. Greutate proprie echipament fără consumatori: aprox. 80 tone, iar greutate maximă uportată în utilizare: aprox. 7650 kg. La Casa de bilete mai apare un afiș venit din trecut ori viitor: „Pentru a folosi „Roata Panoramică” este obligatoriu să folosiți masca de protecție pe toată durata distracției. Vă mulțumim!” Să sperăm că este doar exces de zel pentru a fi în regulă în cazul în care vreun corp de control le va cere „bască”.

DEŢINĂTOR: PANORAMICA TRANSILVANIA SR. SACELE Str. Canalului nr.25, jud. Braşov.

Până pe 26 decembrie, târgul poate să fie vizitat zilnic, accesul fiind gratuit, spre deosebire de anul trecut. De luni până vineri, târgul este deschis între orele 12.00 şi 23.00, în timp ce sâmbăta şi duminica este deschis între orele 10.00 şi 23.00.

Târgul are peste 70 de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, patinoarul de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, şi un carusel. Un fel de Târg de Crăciun din care lipsește Ieslea lui Iisus, Bradul de Crăciun și Căsuța lui Moș Crăciun…


FABRICA LUI MOȘ CRĂCIUN, ARGCOMS : Cum se face un glob de Crăciun prin suflarea cu gura în baghete de sticlă „la cald” și apoi pictarea manuală


INSIDER: „În orașul Curtea de Argeș, prima capitală medievală a Țării Românești-Valahia, întreaga tradiție artizanală a zonei s-a concentrat și păstrat la ARGCOMS SCM în domeniul ceramicii populare și utilitare, în sectorul artizanatului textil și prelucrării sticlei pentru podoabe, ornamente și globuri destinate pomului de Crăciun. Vizitarea ARGCOMS SCM, strada Victoriei nr.7, se face doar în grupuri organizate, pe bază de programare. Familiile care merg separat de un grup pot face o programare telefonică acceptând una dintre propunerile disponibile de alipire la vreun grup deja programat. DETALII

Fabrica De Globuri a lui Moș Crăciun de la Curtea De Argeș s-a înființat în anul 1988 iar prima livrare de globuri a fost în SUA, extinsă apoi peste tot în lume (Australia, Noua Zeelandă, Japonia etc), până în prezent fiind vândute peste 70 de milioane de globuri. De-a lungul vizitei se descoperă întreg procesul complex de fabricare a globului de sticlă, de la formarea lui prin suflarea cu gura în tuburi sau baghete de sticlă, „la cald”, până la pictarea lui manuală cu pensula sau pipeta.

Din magazinul fabricii pot achiziţiona globuri personalizate, globuri și ceramică pictate manual sau se mai pot face fotografii în scaunul lui Moș Crăciun. Taxă vizitare Fabrica de Globuri din Curtea de Argeş: 25 lei/persoană, glob personalizat cu nume sau mesaje scurte-15 lei/bucată, 15 lei/fotografie în scaunul lui Moș Crăciun.


PIAȚA AMZEI, SECTOR 1: Primăria a alungat singurul brânzar autentic, venit din Maramureș. Au rămas doar flori și 2 tarabe cu fructe. Muncim, nu gândim!


SURSA

N.R.: „Piaţa Amzei, cunoscută initial sub numele de „Piața Mică” a fost deschisă în anul 1841, pe locul proprietăţii familii Neculeşti, boieri înstăriţi ai vremii ce deţineau mare parte dintre locuinţele situate între Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru. Numele pieţei provine de la măreaţa biserică din apropiere, ctitorită în anul 1810, de Amza Naescu, al doilea vistier al țării la acea vreme. Încă de la începutul existenței sale, Piaţa Amzei a fost un important punct comercial. Aici se găseau, spre încântarea bucureştenilor, de la mărfuri de diferite feluri, până la pește, fructe și legume, sau mirodenii. Cumpărătorii, îmbiați de prospețimea mărfurilor, cu greu puteau refuza ofertele precupeților şi muşteriilor, al căror strigăt se îngâna, ca într-un cântec pierdut şi uitat astăzi, cu tropotul cailor și scârțâitul carelor pline. (…)

În perioada interbelică hala comercială a pieței a fost demolată, pe locul care este construit sediul primăriei sectorului Galben, după cum erau marcate atunci sectoarele, apoi a funcţionat o vreme și Teatrul „,lon Creangă”.

Astăzi toate acestea au dispărut odată cu modernizarea pieței, în schimb sunt o mulțime de magazine, fast-food -uri, cafenele sau cofetării, care poate, vor fi evocate și ele cândva cu nostalgie, asemenea celor din trecut…” DETALII


CREATORUL DE TEATRU, TNB: Actorul își joacă propriul rol și evocă liber istoria și realitatea cu „munții de nimeni” slăviți în timp ce valorile sunt ignorate. Degradarea omului copleșit de „zgomot”!


INSIDER: „Ce bucurie am trăit săptămâna trecută, la TNB, văzând „Creatorul de teatru”, piesa dramaturgului austriac Thomas Bernhard, cel care a urât toată viața lui premiile și care, paradoxal, a primit atâtea!

Ce dor mi-era de o piesă clasică, de un text cu sens, de un joc fără urlete, fără accese licențioase la care publicul să râdă tâmp și absurd, de actori care să ocolească pierzania asta bulevardieră în care teatrul, care ar trebui să cultive, să educe, să genereze gândire și uimire, alunecă frivol în ultimii ani!

Am găsit-o! „Creatorul de teatru” este una dintre acele piese în care actorul își joacă propriul rol și tocmai prin el are libertatea de a evoca istoria și realitatea imediată, cu tragicul ei, cu „munții de nimeni” care sunt slăviți, în timp ce valorile sunt ignorate, cu degradarea omului copleșit de „zgomot”…

Marcel Iureș, într-un monolog de două ore, întrerupt rareori de Alexandru Bindea, Lucian Iftime (excepțional) sau Alexandra Sălceanu, face un rol care te cucerește, te ține captiv, atent, prins. Este expresiv în cele mai mici gesturi, în tăceri, în repetiții, aparent redundante, și este memorabil rostind convins că „femeile fac teatru”, în timp ce „bărbații sunt teatru”, în disperarea aproape stinsă cu care cere în univers „Atât vreau: să mi se lase credința!” și face o lungă pauză înainte de a adăuga „Credința în meseria mea de actor…”, pentru ca tocmai în această pauză, în această secundă de tăcere, fiecare spectator să-și poată urca gândul…la Dumnezeu, unde ne „spusese” Iureș prin nespus!

(Scena mi-a amintit un moment de pe vremea lui Ceaușescu, eram copil încă, și Ion Lucian – cred că la Comedie, nu mai rețin exact – rostește subversiv, într-o piesă:” Ce fericiți suntem! Ce fericiți!”, și începe să plângă, cu ochii lui „ca două parfurioare de ceai”- vorba lui Alecu Popovici-în timp ce publicul amuțit, înțelegând afrontul subtil adus dictaturii care ne guverna, se ridică și îl aplaudă, deși piesa nu se terminase și știam cu toții că Securitatea era printre noi…)

Și pleci din sală tot cu Iureș în creier care îndemna atrabilar: „Imaginați-vă un oraș în care s-ar opri tot acest zgomot! Imaginați-vă un minut de liniște! Ar fi sinucideri în masă!”

Minunat domnule Dabija, cât de simplă, dar cât de profundă și cu sens ați făcut regia acestei piese!

Ana Ciontea, deși nu scoate un cuvânt, redă pitoresc și semnificativ, printr-o tuse repetată, ratarea, lipsa talentului care îi definește pe unii actori, pe scenă sau în viață! Rolurile fără cuvinte sunt cele mai grele. Și ea este splendidă în această piesă.

Am împărtășit bucuria acelei seri cu Simona Miculescu, ambasadoarea noastră la UNESCO, rafinată consumatoare de cultură cu care am bântuit deseori prin sălile de concerte și de operă ale lumii, dar au fost cu noi, sau lângă noi, atâția oameni frumoși, de la Oana Zamfir, la doctorița Dana Safta, de la premiata noastră Anamaria Marinca, până la Teodora și Ducu Bertzi, doctorița Dana Jianu și formidabila Irina Margareta Nistor, vocea pe care orice român ar recunoaște-o dintr-o mie! N-au încăput toți în poze.

Mergeți să vedeți această piesă la Teatrul Național! Este o pledoarie pentru dramaturgia adevărată, care spune adevărurile interzise subliminal, și este mărturia faptului că, la 71 de ani, Marcel Iureș este cea mai bună versiune a sa ca actor. L-am aplaudat cu toții în picioare…” SURSA

N.R.: „Creatorul de teatru” (Data premierei: 25.10.2022/ Durata: 2 h 10 min – Pauză: 15 min) piesa unuia dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani, austriacul Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija și cu Marcel lureș în rolul titular, este un imn paradoxal închinat artei teatrale, dar și o privire caustică asupra vieților noastre meschine și tragicomice.

În rolul lui Bruscon, Marcel lureș dă viață, într-un cvasi-monolog caustic și absurd, unui splendid bufon în căutarea absolutului în artă. Actor, autor şi regizor megaloman, mizantrop, ipohondru, nihilist intempestiv, Bruscon izbucnește în tirade îndreptat împotriva mediocrității țării sale, vociferează despre orice, de la politică, societate, teatru pe care Bruscon susține că-l detestă răbufnește faţă de condițiile care îi sunt oferite, pentru că nimic și nimeni nu se ridică la înălțimea ambițiilor sale artistice, şi mai ales familia sa, cu care se poartă tiranic.

Personajele care îl secondează (interpretate de Alexandru Bindea, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu Lucian Iftime, Afrodita Androne și Victoria Dicu) sunt grotești, aproape caricaturale, adesea ridicole înzestrate cu capacitatea de a stârni în spectator sentimente de respingere şi ilaritate, dar în spatele caricaturii se ascunde pesimismul scriitorului Thomas Bernhard, convins că această umanitate nu are nici şansă de salvare.

Creatorul de teatru un text extraordinar, plin de furie, disperare, agresivitate, deziluzie, dar și de umo negru, pe care același Alexandru Dabija îl punea în scenă la Teatrul Act, în 2001, tot cu Marcel lureş în rolul principal, este readus acum pe scenă la Teatru National Bucureşti, cu un Marcel lureş aflat de data aceasta la vârsta acestui personaj ridicol și tragic în egală măsură.

Regie: Alexandru Dabija/ Scenografie: Gabi Albu/ Asistent regie: Mădălina Ciupitu/ Regia tehnică: Laurențiu Andronescu, Tudor Dobrescu

Program: 03 Dec, 17 Dec, 18 Dec 2022/ ora 19 (Sala Studio). Biletele: 80 lei, 30 lei (cu reducere, ultimul rând) DETALII

ARHIVĂ: TEATRUL NAȚIONAL CRAIOVA: „câine cu om. câine fără om” de Radu Afrim și incapacitatea umană de a iubi necondiționat