INSIDER: „România – locul I pe națiuni la Campionatele Mondiale de Kempo! La finalul celei de-a XIX-a ediții a Campionatelor Mondiale de Kempo, organizate în perioada 24-30 Aprilie 2023 în Caldas da Rainha, Portugalia, ediție la care au participat peste 2400 de sportivi din 62 de țări, naționala de kempo a României a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului mondial pe națiuni.
🏆 Cu 307 puncte, tricolorii au devansat țări precum Spania, cu 268 puncte, Portugalia, cu 116 puncte, Indonezia, cu 66 puncte și Algeria, cu 65 puncte. Trebuie menționat și faptul că, și de această dată, căpitanul naționalei de Seniori U21, Yani Zaharia, legitimat la CSU Știința București, a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului la toate cele trei probe la care a concurat (semi, full și submision), în timp ce fratele acestuia, Timon Zaharia, de la Amatto Budokan, a obținut titlul suprem la juniori. În urma prestațiilor sportive avute, rapidiștii Alina Pascu-Boroș și Mirel Drăgan au primit din partea forului internațional două premii speciale, în timp ce junioarele Catia și Rebecca Georgescu au fost declarate cele mai bune sportive ale ediției la categoria lor de vârstă.
La victoria naționalei de Kempo a României au contribuit și campionii de la CSM Baia Mare, Tiger Kempo, Kempo School, BCB București, Moșnița Nouă, Dinamoviști Fight, CST Alexandria, Atac Roșiori și Amatto Budokan. Felicitări tuturor! Hai, România🇷🇴” DETALII
N.R.: Kempo Karate (sau numai Kempo sau Kento -Kanji), este numele câtorva arte marţiale Japoneze, care s-a dezvoltat pe la mijlocul secolului XX printre altele din arta de luptă a călugărilor chinezi Shaolin („Quan-Fa” sau Kung- Fu) şi descendentul acestei arte marţiale pe insula Okinawa, Karate-Do. În Kempo, la fel ca și în alte arte marțiale sunt folosite centuri de diferite culori pentru a se diferenția vechimea dar şi priceperea celor ce practică stilul. lerarhia centurilor:
• Neagră: 1. cu un dan, gradul numindu-se: Sempai; 2. cu 2 dani până la neagră cu 4 dani inclusiv, gradul numindu-se: Sensei; 3. cu 5 dani, gradul numindu-se: Renji; 4. cu 6 și 7 dani, gradul numindu-se: Shihan; 5. cu 8 și 9 dani; 6. cu 10 dani, gradul numindu-se: Mejin” SURSA
INSIDER: „30 octombrie 2015 – un incendiu de 153 de secunde care a curmat 65 de vieți. În amintirea zecilor de victime din cazul Colectiv, artistulplasticElena Surdu Stănescu (n.15 septembrie 1942, București) a ridicat un monument în fața clubului groazei din str. Tăbăcarilor nr.7, București. Inaugurat pe 30 octombrie 2016, la un an de la tragedia care a îndoliat Romania, monumentul reprezintă un înger, la baza acestuia fiind inscripționate numele tuturor celor care și-au pierdutviața.
Au trecut 7 ani. Pe clădirea fostei fabrici de încălțăminte a rămas logoul „Pionierul”, sigla Colectiv își pierde literele…”
N.R.: „Fabrica a fost fondată de Nicola Prodanof în 1913 ca Tăbăcăria Naţională, apoi Bourul situată într-o zonă mlăștinoasă la marginea Dâmboviței. În 1889 Prodanof mai deschisese câteva fabricuțe de tăbăcărieînTulcea natală.
În perioada comunistă a fost naționalizată, și s-a schimbat denumirea în Talpa și apoi în Pionierul. Deși din anul 1980 a avut contract cu producătorul german Adidas pe cutia pantofilor sport scria „Made in France”. Înainte de 1989, lucrau 8000 de oameni la Pionierul, atelierele și halele având o suprafață de 135.000 mp. Numărul angajaţilor a scăzut treptat la 5000. În 2015 erau 12 angajați la Pionierul: conducerea și paza iar activitatea economică reprezenta doar o afacere imobiliară controlată printr-un offshore cipriot. În clădirea fabricii Pionierul activa clubul Colectiv, care a luat foc în seara de 30 octombrie 2015, în timpul unui concert rock al formaţiei „Goodbye to Gravity”.DETALII
„O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal – şi în pământ.” (Constantin Brâncuși)
INSIDER: „PARCUL DE SCULPTURĂ – deschis pentru vizite gratuit de marți, 25 aprilie până pe 28 mai în grădinile de la CARO, în fiecare zi între orele 10 și 21.
Primul parc de sculptură contemporană realizat în România. Lucrările, provenite atât de la artişti naționali, cât şi internaționali, se vor desfăşura pe o suprafață de 5.000 de metri pătraţi. Unul dintre punctele de atracţie fiind o lucrare expusă chiar pe lac şi îi aparţine cunoscutului artist Christian Jankowski.
RAD Art Fair, primul târg de artă contemporană organizat în România, premieră nu numai pentru public, ci și pentru lumea artei este un demers comun a peste 200 de artişti români sunt reprezentaţi de cele 20 de galerii din București, Cluj, Timişoara, și o prezenţă specială din Chişinău, în Spațiul Fabrica al Hotelului Caro din București.
RAD Art Fair nu este un simplu târg, ci un eveniment (4-7 mai 2023), un concept unitar în care se vor împleti dezbateri, tururi private în galerii, un parc de sculptură, petreceri și terase pe lac unde vizitatori se pot întâlni şi petrece un weekend cultural şi fun.
Pentru cei interesați prețurile lucrărilor sunt accesibile tuturor categoriilor de consumatori de artă: de la ediţii de 100 euro, la tablouri de 30.000 de euro.
Adresa: Hotel Caro, 4* – Str. Barbu Văcărescu 164A, Bucureşti. Bilete: 1 zi preț întreg – 70 lei, redus – 35 lei. DETALII
INSIDER: „Zilele trecute, în timp ce mă aflam la depozitul editurii Curtea Veche Publishing, unde semnam cărțile care au plecat spre voi, am fost vizitat de proprietara editurii, așa că am luat o pauză de la semnat și am avut o scurtă discuție cu dumneaei care mi-a spus niște lucruri care mi s-au părut incredibile și care m-a pus în legătură cu un om care să îmi poată da mai multe date.
Printre altele, mi-a spus că succesul meu e cu atât mai fabulos cu cât piața de carte în România este aproape în moarte clinică, iar ceea ce am reușit eu, adică să fac oamenii să cumpere o carte, să citească, sunt lucruri cu adevărat mărețe.
De altfel, mă pot mândri cu faptul că primesc foarte multe mesaje în privat de la oameni care îmi spun jenați că nu au mai citit o carte din liceu sau chiar că nu au citit niciodată o carte, dar au luat-o pe a mea din curiozitate și au fost captivați. Acum unii vor spune „uite, Godină, cine îți sunt cititorii, oameni care n-au citit în viața lor”. Știu foarte bine că sunt citit și de oameni educați, culți, oameni citiți care au devorat cărți incomparabile cu cele scrise de mine, dar care simt nevoia să citeaacă și cărți mai ușurele. Iar faptul că pe lângă acești oameni sunt și foarte mulți care nu au mai citit niciodată o carte, dar care au început cu a mea, este pentru mine o realizare care mă face să fiu tare mândru.
Dacă unui om care citește o carte dintre ale mele i se aprinde dorința de a citi și altele? Între noi fie vorba, dacă un om care nu a citit niciodată o carte și vrea să facă asta începând cu Solenoidul lui Cărtărescu, o va arunca după primele trei pagini și i se va întări convingerea că sunt mai faine filmele decât cititul. Dar dacă pornește treptat e posibil ca apetitul să i se deschidă tot mai tare, iar în timp să evolueze de la Godină până la Cărtărescu sau alți scriitori consacrați, nu doar simpli autori ca mine. Cartea mea „Drum fără prioritate” este deja best seller și sunt convins că va fi una dintre cele mai bine vândute cărți în 2023.
Și pentru că sunt sigur că nu știți unde am reușit asta, în ce fel de piață de carte, am să vă dau mai jos niște statistici pe care le-am aflat dintr-o discuție telefonică purtată cu dl Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România. Piața de carte din România este de 60 de milioane de euro pe an. Ne aflăm la egalitate cu Bulgaria, și acolo tot 60 de milioane de euro se duc pe cărți anual, cu diferența că bulgarii sunt 1/3 din populația României. Asta înseamnă că suntem sub ei. Și dacă 60 de milioane de euro vi se pare mult, abia acum urmează comparațiile cu țările evoluate. Cât credeți că e piața din carte în Germania? În Germania se vând într-un an cărți în valoare de 9 miliarde de euro. Este drept că nemții sunt vreo 82 de milioane, dar diferența este oricum enormă dacă facem raportul. De curiozitate, Polonia are o piață de carte de 700 milioane de euro pe an, Ungaria de 130 de milioane de euro (mai mult decât dublul României, cu o populație jumătate din cea a României). Slovenia, cu doar 2 milioane de locuitori, are o piață de carte anuală de 75 milioane de euro!
Cam aici ne aflăm noi, românii, cei mai deștepți din univers, dacii liberi din centrul cărora s-a revărsat civilizația în lume. Iar când apare Godină care face un record de vânzări de carte, apar miștocarii, șmecherii, golănașii de tastatură, agramații care umflă rândurile de analfabeți funcțional pe care școala românească îi scoate pe bandă rulantă. Dacă îi întrebi care e ultima carte citită vor da din umeri. Iar asta nu e ceva de râs sau de făcut mișto, nu trebuie să fim ipocriți, e de ajuns să ne întrebăm când ne-am văzut ultima oară părinții citind. Sau mai mult, când i-am văzut cumpărând o carte. Vor spune unii că e nivelul de trai de vină. Să fim serioși, mulți fumează de 1000 de lei pe lună, în timp ce există cărți și cu 20 de lei. Cauzele sunt altele, una dintre ele e analfabetismul funcțional, unii nu înțeleg ce citesc, ar ține cartea invers. Din fericire, piața de cărți pentru copii se ține bine în România, semn că părinții din generațiile noi își doresc mult ca ai lor copii să citească. Le dau totuși un pont: copiii ar trebui să vă vadă citind seara, vor dori și ei. Dacă vă văd mereu pe telefon, vor dori și ei tableta. E foarte trist ce se întâmplă și ne ducem tot mai jos. Sunt 250 de librării în România, din care aproape jumătate sunt în București. Din cele 250, multe sunt papetării unde se vând și cărți printre tricouri, cești, găleți etc. Să ne amintim că în Teleorman nu era nici măcar o librărie până în urmă cu vreo 5 ani, când s-a deschis una în Alexandria. Am vizitat-o, era faină, cochetă și primitoare, dar cât am stat acolo, vreo 20 de minute, nu a intrat nimeni. Angajatul de acolo mi-a spus că în ritmul ăsta nu crede că va rezista. Nu știu dacă mai e deschisă, dacă e cineva din Alexandria mi-ar plăcea să ne dea o veste bună.
În România sunt 8600 de biblioteci, dintre care 6000 sunt biblioteci școlare (adică mai mult pe hârtie). În 1990 erau peste 16000.
Statul nu-și respectă propriile legi din domeniu: Legea 334/2002, Legea bibliotecilor, prevede reînnoirea anuală a stocului de „documente specifice” ale unei biblioteci cu 50 de exemplare la 1000 de locuitori. În 2019, acest minimum legal a fost respectat în cuantum de 18%.
Legea 186/2003, de promovare a culturii scrise, prevede că livrările de colete de carte prin Poșta Română sunt cu 50% mai ieftine. Nu s-a aplicat niciodată această lege.
Legea 8/1996 prevede că drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate. Măsuri împotriva pirateriei online de carte aproape zero. Circa 80% din titlurile din piață pot fi găsite prin Google pe bloguri, pe grupuri de Facebook, pe site-uri, în format .pdf, deci piratate. „Avem o lipsă crasă de educație, deci de respect, față de munca intelectuală.” Mi-a spus dl Mitrică vorbindu-mi despre piraterie.
Și am să închei articolul cu vorbele unui editor cu experiență, Silviu Lupescu, de la Polirom: un partid al cititorilor din România nu ar face pragul electoral. Așadar, ăsta e mediul în care eu am răzbit, am reușit să fac ceva, cât de mic, iar pentru asta sunt luat la mișto de unii „oameni de cultură”.
P.S.: Cărțile mele mai pot fi comandate cu autograf doar azi și mâine – Drum fără prioritate , Pachet „Flash-uri din sens opus” și „Drum fără prioritate” (reducere 10%); Pachet „Flash-uri din sens opus”, „Pablo the Alpaca”, „Pădurea” și „Drum fără prioritate” (reducere 10%)”SURSA
INSIDER 1: „Raportul privind nivelul de literație la copii conține, el însuși, o eroare de scriere. Dulce, dulce ironie!”SURSA
INSIDER 2: (…) când te gândești că testele făcute de Brio sunt acum oficializate si standardizate de Ministerul Educației….”
INSIDER 3: ‘Gabi Bartic, nu vă supărați…dar din 3 rânduri sa scoateți două greşeli…cred că s-a chinuit cineva? Nu că ar fi greu să recitiți ce prezentați altora. Corect….toți suntem oameni și toți greşim…dar nu toţi ne prezentăm în fața altora să vorbim despre asta.”
INSIDER 4: „Gabi Bartic Nu e doar o literă lipsă, și nu doar literaţie” absentează din DEX. Și „pervaziv”. Și nu doar acestea. O simplă greşeală de tehnoredactare într-un slide putea fi doar atât, dar trei greşeli într-un slide de 20 cuvinte e un indicator pentru mai mult. Aşa că am citit raportul; e plin de typos (semn că n-a fost corectat deşi e scris în Word, unde soluția e la un clic distanţă; computer literacy anyone?) și de cuvinte scrise cu semne diacritice diferite (semn de copy&paste). Da, intenția dvs. e lăudabilă, problema e reală şi trebuie găsite soluții, dar rezolvarea nu poate veni DIN INTERIORUL CATEGORIEI ÎN CAUZĂ.”
INSIDER 5: „Cine zice ăla este!”
DREPT LA REPLICĂ:
GABI BARTIC: „(…) ai perfectă dreptate. O greșeală absolut prostească pentru o problemă atât de mare. Merit și să fiu scoasă la tablă și să fiu ironizată pe acest subiect. Dacă am trece de formă (o literă lipsă) și am intra în fond, poate am reuși ceva mai bun. Altfel, oricum ar fi modul în care a ajuns la tine așa greșeală, poate dai un ochi pe studiu și ne ajuți să strângem rândurile în jurul soluției. Mulțumesc. Uite, eu greșeala am reparat-o. De acum poate ne uităm la problemă.”
INSIDER: „Cea mai ciudată carte de pe Pământ! „Codex Seraphinianus” – Un arhitect italian, Luigi Serafini reface planurile facerii, desenează și scrie despre o lume paralelă sau e doar imaginația lui debordantă (până la patologic)?
Nota personală: Suntem în fața unor noi planuri de „arhitectură” a tot ceea ce cunoșteam, sau doar a unei imaginații mult peste limite? Cartea parcă prezintă planurile de reproiectare a plantelor, animalelor și a oamenilor. Îmbinarea creațiilor artificiale ale oamenilor cu corpul uman. Plante și animale ciudate, combinații de animale cu plante, piese anatomice (părți din corpuri) de animale îmbinate și chiar părți de corp uman îmbinate cu părți de animale și lucruri artificiale.
Șocant de la primul detaliu, care prezintă „contopirea” corpurilor unui barbat și a unei femei, printr-un act aparent sexual, rezultând un crocodil, o ființă reptiliană.
Detalii: La sfârşitul anilor ’70 un arhitect italian, ilustrator şi designer industrial Luigi Serafini a scris o carte, o enciclopedie necunoscută parcă a unei lumi paralele, este de aproximativ 360-380 de pagini, este scrisă într-o limbă necunoscută, folosind un alfabet necunoscut. I-a luat 30 luni pentru a finalizaacestă capodoperă pe care mulți ar putea-o numi „cea mai ciudată carte de pe pământ”. Codex Seraphinianus este împărțită în 11 capitole și două părți – prima este despre natură și a doua este despre oameni. În urmă cu 500 ani a existat o carte oarecum asemănător – Manuscrisul lui Voynich.
N.R.: Luigi Serafini (născut la 4 august 1949 la Roma) este un artist și designer italian cu sediul în Milano. Codexul este o enciclopedie în manuscris cu ilustrații bogate, desenate manual, cu creion colorat, ale florei, faunei, anatomiilor, modurilor şi alimentelor bizare şi fantastice. A fost comparat cu manuscrisul încă nedescifrat Voynich, povestea, Tlön, Uqbar, Orbis Tertius” de Jorge Luis Borges, și opera de artă a lui MC Escher şi Hieronymus Bosch.
Ilustrațiile sunt adeseasuprareale parodii ale lucrurilor din lumea reală, cum ar fi un fruct care sângerează, o plantă care crește în aproximativ forma unui scaun și care este ulterior transformată într-un singur cuplu. Altele înfăţişează mașini ciudate, aparent lipsite de sens, adesea cu înfăţişări delicate şi legate de filamente minuscule. Unele ilustrații sunt recunoscute ca hărți sau chipuri umane, în timp ce altele (în special la „capitolul fizică”) sunt în mare parte sau total abstracte. Aproape toate ilustrațiile sunt viu colorate și foarte detaliate.
Sistemul de scriere falsă apare modelat după sistemele de scriere occidentale, cu scriere de la stânga la dreapta pe rânduri și un alfabet cu litere mari și mici, dintre care unele se dublează ca cifre. Unele litere apar doar la începutul sau la sfârşitul cuvintelor, similar sistemelor de scriere semitică. Literele curbilinii sunt în formă de frânghie sau fir, cu bucle şi chiar noduri, și amintesc oarecum de scrierea sinhala.
Într-o discuție la Societatea Bibliofililor de la Universitatea Oxford din 11 mai 2009, Serafini a declarat că nu există niciunsens în spatele scenariului Codexului, care este asemic; că experienţa lui în scris era similară cu scrierea automată; și că ceea ce voia să transmită alfabetul său a fost senzația pe care copiii o simt cu cărțile pe care încă nu le pot înțelege, deşi văd că scrisul are sens pentru adulți. Cu toate acestea, sistemul de numerotare a paginilor cărții a fost decodat de Allan C. Wechsler bulgar Ivan Derzhanski și este o variație a bazei 21.
Cartea este scrisă în unsprezece capitole, în două secțiuni. Prima secțiune pare să descrie lumea naturală a florei, faunei și fizicii. Al doilea tratează diverse aspecte ale vieţii umane, inclusiv îmbrăcăminte, istorie, bucătărie și arhitectură. Fiecare capitol pare să abordeze un subiect enciclopedic general, după cum urmează:
1. Tipuri de flora: flori ciudate, copaci care se smulgesinguri si migreaza etc.
2. Fauna (animale), inclusiv variații suprareale ale calului, hipopotamului, rinocerului şi păsărilor
3. Un regat aparent separat de creaturi bipede ciudate
4. Fizică şi chimie (în general considerat cel mai abstract şi enigmatic capitol)
5. Maşini şi vehicule bizare
6. Științe umaniste: biologie, sexualitate, popoare aborigene, inclusiv câteva exemple cu vegetaţie şi unelte (de exemplupixuri, chei) altoite pe corpul uman
7. Istorie: oameni (unii doar vag umani) de semnificație necunoscută, cu vremurile lor de naştere şi moarte; scene cu semnificaţie istorică şi posibil religioasă; obiceiuri de înmormântare şi înmormantarea.
8. Sistemul de scriere al Codexului (adică sistemul sau probabil, un sistem de scriere al lumii (dacă este o lume) din care provine codexul sau pe care îl documentează), inclusiv semnele de punctuație, textul fiind scris, și experimente efectuate asupra textului
9. Mâncare, practici de luat masa, îmbrăcăminte
10. Jocuri bizare, inclusiv cărți, jocuri de societate și sporturi atletice
11. Arhitectură
După ultimul capitol este un cuprins sau un index, urmat de o postfață aparentă a cărei scriere este redată mai casual. Două plăci din capitolul al şaselea conţin rânduri de text în limba franceză, un citat din ,,À la recherche du temps perdu: Albertine disparue” de Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut: Albertine Gone ). Cuvintele împrăştiate pe podeaua ilustrației sunt din aceeaşi carte.
Ediția originală a fost publicată în 1981, în două volume: Luigi Serafini, Codex Seraphinianus, Milano: Franco Maria Ricci [l segni dell’uomo, 27-28], 1981, 127+127 p., 108+128 planşe, ISBN 88-216- 0026-2+ ISBN 88-216-0027-0. Ediție limitată de 5000 de exeplare. A fost retipărit de șase ori mai întâi într-o ediție în limba engleză din 1983; apoi în spaniolă și franceză în anii 1990, din nou într-un număr limitat de 5000 de exemplare fiecare; apoi în 2006. În 2013, Serafini a lansat și o ediție limitată de lux, semnată și numerotată, de 600 de exemplare. (300 în engleză şi 300 în italiană). Ultima ediție datează din anul 2021, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de Codex Seraphinianus.
Douglas Hofstadter, în Metamagical Themas, găseşte multe dintre ilustrații „grotesc și tulburătoare”, iar altele „extrem de frumoase și vizionare”. El spune că „pare să glorifice entropia, haosul şi incomprehensibilitatea”.
Jurnalistul american Jim Dwyer constată că lucrarea este o critică timpurie a erei informației.” DETALII
Se poate cumpăra și în România, de pe mai multe site-uri de cărți, inclusiv de pe eMag. Prețul este 838 lei pe elefant.ro, cu transport gratuit :).
infoINSiDER.ro 