ROMÂNIA KARATEKA: Locul I la Campionatul Mondial de Kempo!
INSIDER: „România – locul I pe națiuni la Campionatele Mondiale de Kempo! La finalul celei de-a XIX-a ediții a Campionatelor Mondiale de Kempo, organizate în perioada 24-30 Aprilie 2023 în Caldas da Rainha, Portugalia, ediție la care au participat peste 2400 de sportivi din 62 de țări, naționala de kempo a României a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului mondial pe națiuni.
🏆 Cu 307 puncte, tricolorii au devansat țări precum Spania, cu 268 puncte, Portugalia, cu 116 puncte, Indonezia, cu 66 puncte și Algeria, cu 65 puncte. Trebuie menționat și faptul că, și de această dată, căpitanul naționalei de Seniori U21, Yani Zaharia, legitimat la CSU Știința București, a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului la toate cele trei probe la care a concurat (semi, full și submision), în timp ce fratele acestuia, Timon Zaharia, de la Amatto Budokan, a obținut titlul suprem la juniori. În urma prestațiilor sportive avute, rapidiștii Alina Pascu-Boroș și Mirel Drăgan au primit din partea forului internațional două premii speciale, în timp ce junioarele Catia și Rebecca Georgescu au fost declarate cele mai bune sportive ale ediției la categoria lor de vârstă.
La victoria naționalei de Kempo a României au contribuit și campionii de la CSM Baia Mare, Tiger Kempo, Kempo School, BCB București, Moșnița Nouă, Dinamoviști Fight, CST Alexandria, Atac Roșiori și Amatto Budokan. Felicitări tuturor! Hai, România🇷🇴” DETALII
N.R.: Kempo Karate (sau numai Kempo sau Kento -Kanji), este numele câtorva arte marţiale Japoneze, care s-a dezvoltat pe la mijlocul secolului XX printre altele din arta de luptă a călugărilor chinezi Shaolin („Quan-Fa” sau Kung- Fu) şi descendentul acestei arte marţiale pe insula Okinawa, Karate-Do. În Kempo, la fel ca și în alte arte marțiale sunt folosite centuri de diferite culori pentru a se diferenția vechimea dar şi priceperea celor ce practică stilul. lerarhia centurilor:
• Albă cu tresă galbenă (albă 5 kiu); • Galbenă (galbenă 7 kiu); • Portocalie; • Verde; • Albastră; • Maro;
• Neagră: 1. cu un dan, gradul numindu-se: Sempai; 2. cu 2 dani până la neagră cu 4 dani inclusiv, gradul numindu-se: Sensei; 3. cu 5 dani, gradul numindu-se: Renji; 4. cu 6 și 7 dani, gradul numindu-se: Shihan; 5. cu 8 și 9 dani; 6. cu 10 dani, gradul numindu-se: Mejin” SURSA
ARHIVĂ: CRAIOVA: O primăriţă cu centura neagră 2 dan. Radu Mazăre „sprijină” noi talente în politică! OXXO MUZEUL SPORTULUI: Locul amintirilor noastre cu tricolorul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
COMENTEZI?