PERICEI, SĂLAJ: Monumentul Cepei de 6.5 m, intrat în Cartea Recordurilor – Cea mai faimoasă ceapă din România!
INSIDER: „Ceapa e „alături de omenire” de milenii întregi. Crește ușor, rezistă la depozitare , are numeroase întrebuințări. Oamenii au început să cultive ceapa (cu regularitate) în Egiptul Antic. Credeau că , straturile sale fine și concentrice și forma sferică, simbolizau viața eternă. Atleții din Grecia Antică, mâncau cantități enorme. În Roma Antică, gladiatorii își frecau pielea cu ceapă, deoarece credeau că acest lucru le întărește mușchii. în Evul Mediu, oamenii își plăteau chiria în cantități de ceapă și ofereau în dar, această plantă.
Doctorii prescriau ceapă pentru mai multe afecțiuni ( mușcături de șarpe , probleme intestinale, disfuncție erectile, pierderea părului). Conține vitamina C, vitamina B6, acid folic și nutrienți având un conținut scăzut de grăsimi și sodiu, compuși chimici: fenoli și flavonoizi (proprietăți antiinflamatoare, anticolesterol, anticancer și antioxidante). Dacă torni apă fiartă pe o ceapă și pulverizezi lichidul răcit pe plante, poți alunga dăunătorii. Poate fi folosită, pentru a obține o vopsea brun-gălbuie
E toxică pentru multe animale, inclusiv pentru câiini /pisici (din cauza sulfoxizilor, pe care stomacul lor, nu îl suportă)
Când tai o ceapă, deschizi niște celule care eliberează enzime numite alinaze. Acestea se descompun în sulfoxizi aminoacizi și generează acizi sulfenici. Acidul propenesulfenic, intră în reacție cu o a doua enizmă: factorul lacrimator sintază (FLS). Această reacție finală eliberează un gaz volatil, cunoscut ca „factor lacrimator”.După ce gazul ajunge la ochi, activează neuronii senzoriali și creează o senzație înțepătoare… iar lacrimile, încep să curgă
Leguma, e astăzi nu doar un brand turistic recunoscut la nivel naţional şi chiar internaţional, ci şi alimentul ce a ajutat generaţii întregi, de localnici. Se cultivă la Pericei ( jud. Sălaj) de 700 – 800 de ani, fiind foarte apreciată.
Situată în partea vestică a județului Sălaj (24 km distanță, de Zalău). Alcătuită din patru sate componente: Pericei, Bădăcin, Sici și Periceiu Mic. Așezare veche a cărui nume , e de origine slavă. Cunoscută sub numele de Pereznek (între anii 1205-1235). Denumiri ulterioare: Perechum (1351), Perechen (1356), Peretsen (1361) Perecsen (1417), Petreczen ( 1460, 1461), Perezen (1533), Perecheyen (între 1553-1601), Precsin (1733), Perecseny (1940). Primește denumirea actuală, din 1944.
Cu prilejul primei ediţii a Festivalului Cepei, agricultorii sălăjeni , au împletit o cunună din 45.000 de cepe (4518 metri lungime). în comună, a fost dezvelit, Monumentul cepei (unic la nivel mondial). SURSA
N.R.: „Comuna Pericei, din judeţul Sălaj, a intrat în Cartea Recordurilor datorită celui mai mare monument dedicat cepei din lume. Construcţia a fost dezvelită la 8 septembrie 2007 şi a intrat în Cartea Recordurilor la 22 noiembrie 2009. Realizarea artistică măsoară 6,5 metri în înălţime, fiind ridicată la inițiativa şi prin sponsorizarea parţială a afaceristului local Alexandru Tătar, cunoscut şi sub pseudonimul \’\’Sandu din Petricei\’\’. Mai exact, bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălţime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă şi răşini sintetice, fiind acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul, pe care este aşezat, măsoară 2 metri înălţime, şi este realizat din beton placat cu travertin. Este amplasat în incinta Școlii Gimnaziale din localitate, aflată pe şoseaua naţională care străbate comuna, la vedere, pentru ca toţi cei care vor trece pe acolo să admire leguma care este mândria localnicilor.
Simbolul comunei Pericei a costat 6700 de dolari şi a fost realizat de Cornel Durgheu, decan al Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, împreună cu trei studenţi ai săi.
Potrivit prof. univ. Cornel Durgheu, ceapa a fost unul dintre produsele agricole din zona Şimleului foarte căutate pe piaţa europeană. Curtea Imperială de la Viena era unul dintre cumpărătorii fideli ai acestei legume. Astfel, comercializarea recoltelor de ceapă a enit, în timp, pentru localnici o sursă economică de câştig, fiind de altfel cea mai profitabilă şi originală modalitate de comerţ. Au fost găsite, de asemenea, documente care atestă cererea chiar şi pe teritoriul canadian.” DETALII
ARHIVĂ: SIGHETU MARMAȚIEI: “Locul unde se agăță harta în cui și cuiul cu pricina!” *** AUSTRALIA: Monumentul Cizmei de cauciuc. Primul Ultra Maraton din anul 1983, între Sydney și Melbourne, câștigat de un fermier de 61 ani care a alergat 875 km în gumari! *** KULTURAMA: Monumentul Cojii de Sămânţă. „Bomboane agricole” de la daci până în prezent!
CĂLIMĂNEȘTI – CĂCIULATA, VÂLCEA: Parcul „Poiana lui Căliman” , poveste devenită realitate pe marginea drumului DN 7/ E 81
INSIDER: Parcul „Poiana lui Căliman” (la hotarul dintre Călimănești și Căciulata, judetul Vâlcea), este o poveste devenită realitate cu ajutorul unor tineri peisagiști și artiști locali, Aurel, Ștefan și Florin. Cei şapte cai arămii aleargă, apoi zăbovesc în jurul cascadei, ridicându-se pe copitele din spate și fornăind zgomotos pe nări. Un minunat armăsar veghează iazul și cascada, care în lumina soarelui capătă culorile curcubeului. Un parc creat în jurul unei legende locale. Se află amplasat chiar pe marginea drumului principal (Calea lui Traian sau DN 7 / E 81), la hotarul dintre Călimănești și Căciulata. SURSA
LEGENDA: „Un cioban s-a spovedit cälugărilor Mânăstirii Cozia, afirmând că s-a vindecat de „metehnele trupului” scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman și crede că are „puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate și oile rănite s-au vindecat”. Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatra pucioasă”. Însuşi ctitorul Mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu a venit spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab”.
Parcul tematic are o suprafață de 4 hectare și a fost inaugurat în primăvara acestui an. Pe lângă cei şapte cai în mărime naturală mai găsim aici un mic lac cu cascadă, spații întinse cu gazon și vegetație decorativă, chioşc cu mese de şah, loc de joacă pentru copii, bănci-leagăne, clădire admimnistrativă şi toalete.
GEORGE ENESCU: Cel mai mare compozitor român s-a stins singur, ȋntr-un hotel parizian mângâiat doar de câinele său
INSIDER 1: La data de 4 mai 1955 s-a stins din viață la Paris, marele pianist, violonist, compozitor și dirijor român George Enescu. A fost muzicianul român căruia i se poate aplica fără nici o exagerare eticheta de geniu, fiind pentru lumea întreagă o personalitate uriașă, iar numele lui rostit cu venerație în Occident, ne-a redat mândria de a fi români. George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni în județul Botoșani, primele îndrumări muzicale primindu-le de la părinții la 4 ani primind o vioară cu care începe să cânte sub îndrumările tatălui său. Își urmează apoi studiile muzicale la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1893, unde se încadrează rapid în viața muzicală, susținând concerte în care entuziasmează presa și publicul, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continua studiile la Conservatorul din Paris între anii 1893 și 1899, perioadă ce marchează și debutul său dirijoral, urmând ca la începutul secolului al XX-lea să continue seria marilor sale succese, susținând concerte în numeroase orașe din Europa și America. Devine rapid preferatul publicului, fiind un violonist, pianist, dirijor și compozitor de geniu, un artist cum rar era întâlnit în acea epocă. Activitatea sa muzicală de la începutul secolului alternează între București și Paris întreprinzând în același timp numeroase turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși precum Alfredo Casella sau Richard Strauss. În timpul Primului Război Mondial rămâne în București, unde concertează sau dirijează, săvârșind și numeroase acte de caritate pentru oamenii nevoiași sau pentru soldații răniți pe front. După război își reia activitatea concertistică internațională dând o serie de concerte pe marile scene ale lumii, făcând și multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde va dirija orchestrele din Philadelphia, Chicago și New York. Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importantă notorietate, iar printre elevii săi se numără violoniștii precum Christian Ferras, Ivry Gitlis ori Yehudi Menuhin. Cel din urmă, devenind mai târziu un celebru violonist și dirijor virtuoz, va păstra un adevărat cult și o profundă recunoștință pentru George Enescu, considerându-l părintele său spiritual.
Printre distincţiile ce i s-au acordat în semn de preţuire şi recunoaştere pentru intensa sa activitate se regăsesc: titlurile de ofiţer şi cavaler al „Legiunii de Onoare” a Franţei în anii 1913 și 1936, membru de onoare şi membru activ al Academiei Române din Bucureşti, membru la Académiei des Beaux Arts din Paris, al Academiei Nazionale di Santa Cecilia din Roma, membru al Institutului de France din Paris, membru al Academiei de Arte și Ştiinţe din Praga și multe altele. În septembrie 1946, George Enescu decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate totalitarismul comunist, nefiind de acord cu acest regim și astfel ia calea exilului. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte la Paris, iar în ultimul deceniu al vieţii, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist, pianist și dirijor, cunoscând o uriașă popularitate. În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu va suferi o congestie cerebrală, urmată de paralizie parţială, iar peste aproape un an, în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 se va stinge din viață în apartamentul său din Rué de Clichy din Paris. Va fi înmormântat peste câteva zile de autoritățile franceze, într-un cavou de marmură albă, în Cimitirul „Pere Lachaise” din capitala Franţei.” SURSA
INSIDER 1: „MARELE ENESCU A FOST JELIT DOAR DE CAINE – Articol scris de Cătălin Oprișan
Cel mai mare compozitor al nostru s-a stins, singur, pe 4 mai 1955, ȋntr-un hotel parizian, mângâiat doar de un patruped. România, patrie nerecunoscãtoare, nu-i are, nici azi, rãmãșiţele pãmântești.
L-au aflat dis de dimineaţã. Fila calendarului arãta 5 mai 1955. O rupsese, cu o searã ȋnainte, infirmiera care avea grijã de muribund. Plecase, trãgând dupã ea uşa cea grea. În urmã, o ultimã rãsuflare, o adiere de aripã şi un lãtrat lung, trist, ce spãrsese liniştea. George Enescu, cel mai mare compozitor al nostru, se stinsese, singur, fãrã lumânare, fãrã ca nimeni sã-i fie alãturi, la al patrulea cat al unui hotel parizian. Doar un suflet ȋi rãmãsese, finalmente, alãturi: cãţeluşul Mutzerli.
Tipul acela genial, violonistul, pianistul, dirijorul, creatorul, ”Poema Românã”, ”Rapsodia Românã”, ”Oedip”, imensul, fusese ucis, prima datã, de cãtre comuniştii apãruţi dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. L-au ştampilat ”chiabur”. L-au chemat la Comisariatul Poporului. L-au numit ”tovarãşe”. Nu i-au dat mãcar un scaun, l-au anchetat, aşa, ȋn picioare, ca pe ultimul borfaş sperietor de portofele ȋn tramvaiele ce urcau pe Bulevardul Elisabeta. Au fost scurţi: avea moşii, se trãsese de şireturi cu toate personalitãţile de ”dinainte”. Ca sã n-o mai lungeascã, poseda una bucatã paşaport cu stema regalã pe el. Pac, ȋl ardea, ȋi dãdea foc, efectiv, se dezicea de tot ”rãul”, pur şi simplu ȋntâmplãtor ȋn zonã respirau un jurnalist şi un fotograf, poze, o declaraţiune cã se leapãdã şi, gata, tot trecutul era şters. Primea iertãciunea, binecuvântarea bolşevicã, mai tare ca orice rugãciune, mai puternicã decât orice Crez.
I-a scuipat, direct! Zice-se cã atunci l-a vizitat şi un infarct. A apucat doar sã urle: ”Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?” Greşit, nu venea, nimic, TOTUL i se lua! În noiembrie 1939, donase Preşedintelui Consiliului de Miniştri din acel moment, 100.000 de lei pentru apãrarea patriei, dupã ce a doua mare conflagraţie a Omenirii pornise, deja, la drum.
A emigrat ȋn Statele Unite. A ȋnceput sã trãiascã din concerte. Pe 23 octombrie 1949, Societatea Compozitorilor din România, unde, logic, era preşedinte, a dispãrut. Locul sãu a fost luat de Uniunea Compozitorilor. Aici, Enescu nu mai figura nici mãcar ca simplu membru!!!
S-au stabilit la Paris. Anii ȋl apãsau. Maruka Cantacuzuino – Enescu, a lui soaţã (mama unui as al aviaţiei, marele ”Bâzu” Cantacuzino), pe care o iubea mai mult decât orice pe lume era, tot timpul, plecatã din peisaj. O dragoste unisens, dar el, cu mintea aceea ce zãmislise arii faimoase pe portativ, nu putea pricepe. Pe la 1942 ȋi fãcuse cadou ”Vila Luminiş” din Sinaia, loc ce se poate vizita şi astãzi. Degeba, ea tot fugise la Dinu Lipatti.
Pe 1 mai 1955, o doamnã de 80 de primãveri, rafinatã, ȋnvãluitã ȋn miresme de santal, urca, una câte una, scãrile ce formau melcul pânã la etajul al patrulea. Suie, mai mereu, acolo, la Apartamentul 40. Holul, la intrare, douã camere mari, luminoase, cu vedere la stradã, camera de baie. Pe un pat, un muribund. Chip livid, mâini lipsite de vlagã, trup din care viaţa pãrea cã se scurge. Un suflet aşa, pe la 74 de ani. Un câine ȋi linge palma cãzutã pe lângã pat. Pacientul e marele George Enescu. Doamna e Elisabeta de Bavaria, reginã a Belgiei, soaţa lui Albert I şi mama lui Leopold al III-lea. Ultimul credincios se prezintã, lãtrând, ”Mutzerli”.
A refuzat castelul lui Chateaubriand. Marcel Mihailovici şi uriaşul Yehudi Menuhin observaserã cã starea maestrului se degrada pe zi ce trece. Ultimul trãsese sforile ca Enescu sã se mute ȋn Vallee-aux-Loups, ȋn fostul castel al lui Chateaubriand, bãiatul care pusese prima cãrãmidã la temelia romantismului franţuzesc, membru al Academiei. Dar lui George e mintea tot la Maruka. Cum sã se despartã de ea? Femeia iubeşte Parisul…Nu, nici nu vrea sã audã. Dar nu-i aşa cã destinul e un ”ceva” tare ciudat? N-ajunge ȋn casteluul lui Chateaubriand, ci pe strada ”Chateaubriand”, la numãrul 14, ”Oraşul Luminii”. Aici se aflã hotelul ”Atala”, al românului Florescu. Menuhin pune o vorbã, Enescu se mutã la stabilimentul de patru stele. Se dueleazã cu spondiloza, al doilea atac cerebral l-a nimicit, l-a ţintuit la pat. Are puţini prieteni, dar sunt oameni care, la a lor viaţã, au devorat un munte de biblioteci. Fiecare. Florescu plânge de fiecare datã când ȋşi vede Maestrul. Pe vremuri, cu ani ȋn urmã, avea locuri ȋn primele rânduri la Operã, la Ateneu…Acum…Într-o zi, ȋn amintirea acelor timpuri frumoase, ce nu aveau sã se mai ȋntoarcã, ȋi urcase Maestrului, acolo sus, un pian cu coadã. Geniul nu apuca sã-i mai mângãie, niciodatã, clapele.
Pe 1 mai e vizitat de cãtre Elisabeta. Îl simte, vede cã nu mai are mult de trãit. Lasã vorbã violonistului Serge Blanc, sã dea pe la Enescu, cã nu se ştie…Omul acesta culca, la doar şase ani, perfect arcuşul pe coarde, la 10 urca scãrile Conservatorului din Paris. Se gãsise cu cel alintat, ȋn tinereţe, ”Jurjac”, ȋn 1949, ”furase” de la acesta tot ce se putea fura. Enescu ȋl ȋndrãgise. Sub o aripã ţinea vioara, sub cealaltã ȋl adãpostea pe franţuz. Pe 3 mai, Blanc, un tip cu origini româneşti, stã pe marginea patului. Timid, ȋntreabã infirmiera dacã Maestrul ȋl aude, dacã pricepe ce i se spune, dacã gândeşte. ”Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu-l simte cu o vitezã cosmicã. Rãspunde, pe loc: ”Luci…de Lammermour”. Aripa morţii ȋi dã târcoale, dar mintea continuã sã facã aluzii la celebra piesã a lui Donizzetti!
Florescu plãteşte simbrie, fãrã ca Enescu sã ştie, unui cardiolog, care vine, din când ȋn când, sã-l gâdile cu stetoscopul. Omul e sincer. Îi povesteşte patronului cã zilele-s numãrate.
George Enescu se stinge pe 4 mai 1955. Clienţii hotelului spun cã ȋn miez de noapte, un lãtrat prelung, ciudat, sinistru, le tulburase somnul.” SURSA
ARHIVĂ: TEZAUR LA PARIS: Brâncuşi sau Brancusi? Moştenire refuzată de România în urmă cu 55 de ani. De ce? *** ION LUCA CARAGIALE: S-a exilat din „țara unde lingușirea și hoția sunt virtuți”. După un secol, 6 milioane de români gândesc la fel!
150-100-50: Muzeul de Locomotive cu Abur Reşiţa, cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa
INSIDER: „29 aprilie 1872 – 29 aprilie 2022. 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa din sud-estul Europei
Prima locomotivă cu abur construită în atelierele din orașul de pe Bârzava a fost RESICZA, cu numărul de circulaţie 2. Ea a fost realizată după proiectul şi modelul locomotivei SZEKUL. Szekul a fost prima locomotivă cu abur care a circulat pe linia Reşiţa – Secul, construită la Fabrica de Locomotive a St.E.G. – Viena după proiectul lui John Hasswell. Locomotiva Resicza alături de Szekul au asigurat transportul industrial pe liniile Reșița – Secul și Reșița – Bocșa – Ocna de Fier. Istoria fabricării locomotivelor cu abur pe malul Bârzavei însumează aproape un secol, mai precis 92 de ani – timp în care au ieșit pe poarta fabricii reșițene nu mai puțin de 1461 de locomotive.
Tot în 29 aprilie, dar în anul 1972, la împlinirea a 100 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa a fost înființată expoziția de locomotive cu abur din Zona Triaj – ceea ce astăzi este Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița – CEL MAI MARE MUZEU TEHNIC ÎN AER LIBER DIN EUROPA. Anul acesta, la împlinirea a 5 decenii de la amenajarea acestui sit ingineresc la Reşiţa, pe parcursul mai multor săptămâni, vor avea loc mai multe evenimente dedicate acestui jubileu care va debuta vineri, 29 aprilie în foaierul Centrului Universitar UBB din oraş, unde de la ora 17.00 va avea loc vernisajul expozițiilor: filatelice, documentară, de fotografii și de artă plastică.
2022 reprezintă un punct de referință important în contextul împlinirii a unui secol și jumătate de la construcția locomotivei RESICZA și a 50 de ani de la deschiderea muzeului în aer liber, care vă așteaptă cu 16 exponate unice, cu o încărcătură istorică deosebită.
Sursa foto: Locomotiva „RESICZA” expusă în cadrul muzeului în aer liber, CFR- Istorie și cotidian, 2020″ SURSA
N.R.: 150 de ani de la fabricarea locomotivei RESICZA. 100 de ani de la finalizarea construcției Fabricii de Locomotive a U.D. Reşiţa. – 50 de ani de la inaugurarea Muzeului de Locomotive cu Abur Reşiţa. Adresa: Calea Timișoarei nr.4, Reșița. Intrarea liberă. Deschis: non-stop” DETALII
ARHIVĂ: CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?”
CRAIOVA: Cea mai mică și mai eco mașină de poliție din lume patrulează prin parcurile urbei
INSIDER: „Polițiștii locali din Craiova se deplasează în parcurile urbei și prin anumite zone pietonale cu ajutorul a cinci maşini electrice. Acestea au autonomie de aproximativ 120 de kilometri, prind o viteză de 50-60 de kilometri şi au două locuri. Ele sunt dotate cu aer condiţionat şi sirenă. Chiar dacă este puţin rigidă la interior, maşina se deplasează destul de repede. Dimensiunea mică îi ajută pe poliţiştii locali să o manevreze cu uşurinţă. Autovehiculul se conduce extrem de uşor şi are cutie de viteze automată. Prețul unui autovehicul 9500 euro.” DETALII
ARHIVĂ: EINS, ZWEI, POLIZEI: Cum îţi zâmbeşte şarmant un poliţist călare? …Şi ce lasă în urmă! *** POLIŢIA SEGWAY: După achiziţia unor „jucării” de 6.000 de euro bucata, hoţii sunt fugăriţi cu 20 km/h! *** 1 IUNIE: În vizită la MAI: Ce vrei să te faci când vei fi mare? Miliţian pe Lotus!
MEGALO METEORA, GRECIA: Mănăstirea suspendată la 623 m „în mijlocul cerului”
INSIDER: „Grecia, Meteora și mănăstirile sale. Meteora (greacă, ad literam ,,mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri” – etimologic referitor la ,,meteorit”) este unul dintre cele mai mari şi cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele şase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos şi Munţilor Pindului, în centrul Greciei. Cel mai apropiat oraş este Kalambaka. Meteora este înregistrată în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988. Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formaţiune de stânci a luat naştere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu şi nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului şi ai Ossei, apele lacului au găsit ieşire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre şi stânci uriașe compacte cu înălţimi de până la 400 metri. În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova şi altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlaam, Sfânta Treime, Sf. Ştefan, Rusanou, Sf. Nicolae).
Stâncile pe vârful cărora sunt construite mănăstirile, sunt, în conformitate cu scrierile antice, roci trimise pe pământ din cer, de unde şi numele de meteori, pentru a permite asceților să se retragă şi să se roage.
Aceste masive stâncoase sunt compuse din roci detritice formate dintr-un conglomerat de pietriş cimentat. În locul lor a existat în terţiar albia unui fluviu care se värsa în Marea Tesaliei şi care a depus treptat sedimente. Aceasta este explicația aspectului stratificat al rocilor. Atunci când fluviul s-a mutat sau a dispărut, aluviunile au fost comprimate, cimentându-se prin presiune şi căldură. În momentul încrețirii care a dat naştere Peninsulei Balcanice, ansamblul a fost ridicat şi expus eroziunii, rezultând stâncile rotunjite de gresie, tipice acestor roci. DETALII
Megalo Meteora – Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului. Cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora este Megalo Meteora, situată la 623 m înălțime. Aceasta a fost fondată în 1336 de un călugăr pe nume Athanasie Meteoritul. Biserica din interiorul mănăstirii,”Katholikon”, dedicată Schimbării la față a Mântuitorului, a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea. Vechea mănăstire a fost transformată în muzeu unde, printre altele, se pot vedea gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. Biserica a fost construită în stilul arhitectural al mănăstirilor de pe Muntele Athos. Inițial, aceasta a fost construită în stilul bisericilor catolice. În timpul celui de-al doilea ctitor, Sfântul Iosif, biserica a fost decorată cu frescele unei biserici obișnuite. Hristos Pantocrator, Cei trei Ierarhi, Fecioara Maria înscăunată, ctitorii mănăstirii și scene din Patimile lui Hristos sunt pictate după. În 1544-1545, au fost ridicate maiestuoasele biserici principale și pronaosul. De-a lungul timpului s-au construit capelele mai mici, turnul și scările care duc la el, bucătăria și un adăpost pentru bătrâni. Înainte de a intra în Mănăstire, veți vedea schitul din peștera în care a trăit călugărul Athanasie.
Ca să ajungeți acolo va trebui să faceți un pic de efort fizic, de la intrare până la sfântul lăcaș nu sunt decât vreo 300 și ceva de trepte, Și cum toate eforturile merită răsplătite, priveliștile panoramice pe care le veți vedea în timp ce urcați vor fi mai mult decât recompensatorii. În interior, un muzeu complet prezintă gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. În Megalo Meteora putem vedea, de asemenea, o reproducere a diferitelor dependențe ale mănăstirilor. Aici se află una dintre cele mai bogate și mai remarcabile biblioteci monahale, osuarul cu osemintele călugărilor și scripeții cu care călugării aduceau proviziile în mănăstire.” SURSA
N.R.: Megalo Meteora este deschisă de la ora 9.00 la 15.00, marți închis. De la Megalo Meteora puteți face o drumeție până la mica mănăstire Ypapanti, un lăcaș săpat în stâncă. Drumul durează cam 45 minute dar, din păcate, nu are un orar fix și s-ar putea să închis.
CRAIOVA: Lucrările făcute de mântuială, amendate de furtună!
INSIDER: „Cartierul Craiovița Nouă din Craiova, după furtună de azi-noapte” SURSA
ARHIVĂ: FURTUNĂ: Ce se întâmplă când se supără Dumnezeu? *** CRAIOVA: Crucea Bisericii Sf. Gheorghe stătea să cadă câțiva de ani. În final, tot Dumnezeu are grijă de ele!
POȘETA PREUMPLUTĂ: Tablouri 3D cu mâner, soluția ideală pentru doamnele care vor, dar nu pot renunța la gențile supradimensionate
INSIDER: „A fi femeie vine la pachet cu o mulțime de îndatoriri şi responsabilități. Pe lângă grijile zilnice pe care le are despre propria persoană, aceasta ştie că trebuie să fie întotdeauna pregătită cu de toate, bazându-se întotdeauna pe ea. De aceea geanta unei doamne este mereu grea, pentru că în ea găseşti tot ce ai putea avea nevoie în zile în care nici nu te aștepți.
A apărut acum vreo 400 de ani ca o modă, dar s-a transformat rapid într-o necesitate pentru orice femeie. Geanta enormă este o necesitate nu din punct de vedere practic, ci din punct de vedere emoţional.
Europenii moderni purtau poşete pentru un singur scop: pentru a depozita monedele. Poşetele erau făcute din ţesături moi sau din piele și erau purtate de bărbați la fel de des ca doamnele; sporanul scoţian este o supraviețuire a acestui obicei. În secolul al XVII-lea, tinerele fete au învățat broderia ca o abilitate necesară pentru căsătorie; acest lucru le-a ajutat, de asemenea, să facă genți foarte frumoase. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, moda în Europa se îndrepta spre o formă delicată pentru aceste accesorii, inspirată de siluetele Greciei antice şi Romei.
Femeile doreau genți care nu aveau aspectul prea voluminos sau neobişnuit, aşa că au fost create reticule. Reticulele erau realizate din țesături fine precum mătase şi catifea, purtate cu curele de mână. Începând să devină populare în Franţa, au trecut în Marea Britanie, unde au devenit cunoscute ca „indispensabile”. Cu toate acestea, bărbaţii nu au adoptat această tendință. Au folosit poşete şi buzunare, care au devenit populare pentru pantaloni.” DETALII
Anul acesta, în bula mea de Facebook îmi tot apare un filmuleț cu reclama la aceste genți handmade (134.55 lei) de la nu știu ce firmă care livrează gratuit în toată lumea și recunosc că sunt creative, dar cel mai tare mă amuză faptul că în zilele noastre majoritatea „poșetelor”- rucsac întoarse pe dos s+ar încadra oarecum într-un proiect de artă contemporană. DETALII
ARHIVĂ: PERECHE, NEPERECHE: „Excentricitatea desperecheată a șireturilor, cerceilor, șosetelor a devenit trend” *** TULAI DOAMNE: Ochelari de soare pentru femei. Fashion Trends COVID-2021. Protecție totală!
ALBA-IULIA: Cetatea Alba Carolina, steaua cu șapte colțuri din inima României
INSIDER: „Cetatea Alba Carolina este o fortăreaţă cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în oraşul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Are statut legal de monument istoric. Ansamblul – compus din trei sisteme de apărare – prezintă caracteristici specifice primului și celui de al doilea sistem Vauban. Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen.Trinitatea este cel mai mare bastion și are un blazon încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălţime de 12 metri și o lungime variind între 106 şi 142 metri) cu fețe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° – 120°) și flancuri scurte și concave (42 – 48 metri), cât şi curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost uşor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie aşezate pe platforme superioare.
Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află şanțul interior cu lățimea de 27 metri. Línia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: feţele 60-90 m şi flancurile 45 m. Ultimele sunt prevăzute cu șanțuri late de 9 m. Redute de pe care artileria protejată executa trageri îndepărtate sunt construite pe ravelinele nordice şi vestice.
Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau feţele bastioanelor și ravelinelor, ele fiind dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele şi ravelinele pe care le apărau. Grosimea lor este de 22 m, iar lungimea fețelor 120-144 m.
Toate contragărzile şi unele raveline vestice au fost prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, precum şi cu tunele înzestrate cu metereze pentru trageri sau, cu încăperi pentru adăpostul trupei ori cu rol de depozite, grajduri, etc.
Pe latura estică dinspre oraș unde se afla o terasă abruptă, contragarda – denumită anvelopă, se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ susţinute la baza de un zid scund din cărămidă. Aici au fost amenajate în unghiurile ieşinde terase pentru artilerie.
Planul cetăţii a fost trasat în jurul axelor reprezentate de cele 6 porţi (3 spre est și restul spre vest), din care cea principală se află în partea de est. Porțile vestice făceau – la origine – legătura cu terenul de instrucție al armatei. Artera principală de circulație în interiorul cetății este între porțile III-IV-V VI.
Statuile şi reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franţa pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincií cucerite. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a oraşului şi cetății medievale.
Planul originar al cetății a fost trimis la Viena şi aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primeşte în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.
Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713 1715 prin dărâmarea vechiului oraş medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetă (actualul oraș de jos).
Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) şi ulterior de inginerii militari losif de Quadri (1717 1727) şi Konrad won Weiss (1727-1738).
Deşi sistemul de apărare proiectat inițial cuprindea 4 linii de fortificații și o fortificație mai îndepărtată plasată pe Dealul Furcilor – aflat în vecinătate, construcția finală a avut numai 3 linii.Construcția propriu-zisă – care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei – a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ştefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) şi loan Haller (1734-1755).
Ca zidari şi pietrari au lucrat muncitori şi meșteri italieni, iar pentru sculptură la porţile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.
În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteş.
Zidurile – uşor oblice – s-au ridicat din cărămidă şi piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri – platforme de tragere.Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificaţii situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit initial, renunţându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraş.
În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect – nerealizat – de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum şi în timpul asediuluii din 1849. DETALII
N.R.: Fortificaţiile de tip Vauban, sub formă de stea”, aşa cum sunt şi cele ale Cetăţii Alba Iulia, s-au vădit, de-a lungul timpului, uşor de apărat şi foarte greu de cucerit. De asemenea, s-au dovedit şi foarte rezistente, nu doar la asaltul timpului, dar şi în faţa atacurilor de artilerie. În România, fortificaţii de tip „stea” mai există şi la Făgăraş, Arad (stea 6 colțuri) și Oradea (stea 5 colțuri).
FORTUL CHITILA, ILFOV: Construit de Carol I pentru apărare. După 120 ani, doar mizerie și paragină la 13 km de centrul Bucureștiului!
INSIDER: „Cui i-e frică de fantome? Sau, cu alte cuvinte, cine are fasmofobie? De ce vă întreb? Fiindcă eu am trăit o astfel de temere recent, în timpul vizitei la Fortul nr. 1 Chitila, și greu mi-a fost să mă plimb prin măruntaiele fortificației vechi de peste 120 de ani. Mă așteptam ca din întunericul fortului, pe care-l mai dispersam cu lumina lanternei, să-mi apară oricând vreo nălucă. Paragina, mizeria, scările înguste și umede uneori mi-au amplificat sentimentul de nesiguranță. Așadar, aviz amatorilor care au de gând să ajungă aici singuri! Nu vă aventurați, mai ales dacă sunteți ,,slabi de înger”, ca mine!
Cu fasmofobie sau nu, un lucru este cert: veți descoperi în acest loc, aflat la doar 13 kilometri de centrul Bucureștiului, o pagină importantă de istorie. O istorie pe care, din păcate, nu reușim să o prețuim, să o valorificăm și s-o arătăm și altora, ci o îngropăm în uitare, în neputință, în nepăsare. Pentru cei care nu știu, trebuie spus că Fortul nr. 1 Chitila a fost primul din rețeaua de 18 forturi (la care s-a adăugat, între fiecare fort, câte o baterie intermediară) construite de-a lungul centurii Capitalei cu scopul de a apăra Bucureștiul de potențiali inamici.
Tot acest sistem de fortificații ce înconjoară Capitala, construit la comanda Regelui Carol I, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, a costat statul român mai bine de 110 milioane lei aur, echivalentul a peste 600 de milioane de euro, astăzi. Din nefericire, de toată această investiție s-a cam ales praful, deoarece, în timpul Primului Război Mondial, cele 36 de forturi și baterii (din care azi mai ,,supraviețuiesc” vreo 30) au devenit demodate și ineficiente împotriva bombardamentelor aeriene și noilor tehnologii de război.
Ce am găsit în fortul de la Chitila? Ziduri groase din cărămidă, de câțiva metri, un labirint impresionant de zeci, poate sute de camere, legate între ele prin culoare înalte, multe dintre acestea rezistând foarte bine împotriva trecerii timpului, a intemperiilor și a prezenței oamenilor aici. Ici, colo, câte-o haină ponosită așezată pe jos, pereți pictați sau scrijeliți cu declarații de dragoste, cu cuvinte obscene sau câte vreo înjurătură, după chipul și asemănarea autorilor-exploratori ce au trecut pragul fortului.
Între zidurile fortificației, mlaștină, vegetație ce te duce cu gândul la Delta Văcărești, câteva cărămizi pe care poți păși fără să te uzi, gunoaie, multe gunoaie care te fac să te-ntorci din drum. Am ajuns și la două încăperi (una fără cupolă), destinate, se pare, amplasamentului pieselor de artilerie de diferite calibre. Am mers chiar pe un drum pietruit ce înconjoară fortul, însă ne-am oprit când o haită de câini a început să latre și să ne dea târcoale. Ne apropiam de teritoriul lor, o zonă, din câte am putut observa, în care sunt amenajate câteva ateliere. Am urcat chiar și pe ziduri, printre copaci și vegetație, ca să vedem panorama locului. Una obturată, murdară, tristă. Și cât de frumos ar putea fi!
IMPORTANT! Dacă doriți să vizitați fortul, aveți nevoie neapărat de o lanternă. De asemenea, vă recomandăm să purtați bocanci. Gara Chitila este foarte aproape de fort, așa că trenul poate fi o variantă bună de călătorie.” SURSA
ARHIVĂ: CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?” *** JILAVA FORT 13: Tunelul fără luminiţe la capăt. “Dacă vrei să trăieşti, Bagă paie sub haine!”
CERNOBÎL: După 36 de ani, Europa retrăiește coșmarul de a fi ștearsă de pe suprafața Pământului
INSIDER 1: „LECȚIA DE ISTORIE – 26 Aprilie: Accidentul nuclear de la Cernobîl.
Dezastrul nuclear de la Cernobîl a avut loc la data de 26 aprilie 1986, atunci când tehnicienii de la reactorul 4 au încercat un nou experiment de oprire a reactorului, dar o procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic ce a făcut ca învelișul de grafit al reactorului să ia foc, iar produsele fisiunii radioactive să fie aruncate în atmosfera printr-o explozie violentă. În incendiul care a urmat a fost eliberate în atmosferă noi cantități de material radioactiv, material ce a fost împrăștiat de curenții de aer pe distante foarte mari în întreaga Europă. A doua zi după accident , la data de 27 aprilie, cei 30.000 de locuitori ai orașului Prîpeat, oraș aflat în apropierea centralei, au început să fie evacuați, și chiar s-a încercat o mușamalizare a accidentului pentru a se evita un scandal internațional în privința pericolelor reprezentate de emisiile radioactive. Însă în ziua de 28 aprilie stațiile de monitorizare din Suedia au detectat niveluri ridicate de radioactivitate și au cerut explicații Uniunii Sovietice. Într-un final, după câteva zile de tăcere, guvernul sovietic a fost nevoit să recunoască că la Cernobîl a avut loc un accident nuclear. Pe 30 aprilie, norul radioactiv de la Cernobîl, care până atunci fusese purtat de vânt spre Nordul și Vestul Europei, a pornit a se deplasa spre Sud și Sud-Vest, iar România condusă atunci de Nicolae Ceaușescu urma să fie și ea afectată de dezastrul desfășurat cu patru zile în urmă. După miezul nopții de 30 aprilie spre 1 Mai, stațiile de măsurare a radiațiilor din Iași, Suceava și Târgu Mureș au înregistrat valori peste limitele admise la sol. În Galați și Tulcea, valorile erau îngrijorătoare în aer. La fel și la București, unde pe lângă radiațiile din aer s-au înregistrat valori mărite și la sol. Numai că situația accidentului de la Cernobîl a fost discutată doar în treacăt pe data de 1 Mai, într-o ședință a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, deoarece Sărbătoarea Oamenilor Muncii era, până la urmă, mult mai importantă în România condusă de Nicolae Ceaușescu. Desigur că și în Uniunea Sovietică sărbătoarea de 1 Mai era un eveniment mai important ca Cernobîlul, astfel că la Kiev, capitala Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, aflată la doar 100 de kilometri de Cernobîl, manifestațiile de 1 Mai aveau să se desfășoare ca de obicei, cu defilări ample ce cuprindeau un număr foarte mare de oameni, complet neinformați despre pericolul care plutea în aer. În ceea ce privește victimele dezastrului de la Cernobîl, sursele oficiale sovietice susțineau că numai doi oameni au fost uciși în exploziile inițiale, în timp ce sursele occidentale au relatat că cifra reală ar fi de câteva sute de victime. Ce se știe cu siguranță este faptul că nu peste mult timp mii de oameni au contractat boli grave din cauza radiației, iar majoritatea au murit mai târziu. De asemenea, în urma dezastrului a fost creată o radioactivitate de câteva sute de ori mai mare decât cea produse de ambele bombe de la Hiroshima și Nagasaki din Japonia. Această radioactivitate a fost răspândită de vânt deasupra mai multor țări, trecând de Belarus, Rusia și Ucraina, și ajungând până în Franța , Italia și mai multe țări din vestul Europei. Trebuie amintit și că milioane de hectare de pădure și teren agricol au fost contaminate și vor rămâne așa mult timp și deși mii de oameni au fost evacuați din zona accidentului, alți sute de mii au ales să rămână în zonele contaminate și ă trăiască acolo . Mai mult, în anii următori, multe animale s-au născut cu malformații, iar în rândul oamenilor numeroase boli , în special tipuri de cancer induse de radiație, au fost descoperite constant și se preconizează că ele vor fi prezente și pe termen lung. În ceea ce privește Centrala Nucleară Cernobîl , amintesc că Unitatea 2 a fost închisă după un incendiu din 1991, iar Unitatea 1 a rămas funcțională până în 1996, pe când Unitatea 3 a continuat să funcționeze până în anul 2000, atunci când întreaga centrală nucleară a fost scoasă oficial din funcțiune.” SURSA
INSIDER 2: „Datorită lor suntem vii:
Cei trei viteji de la Cernobîl care s-au jertfit pentru Europa și lume!!!
Trei oameni care au salvat lumea de la un accident care avea să schimbe cursul istoriei
Numele lor sunt ing. Alexey Ananenko, ing. Boris Baranov și ing. Valerie Bezpalov
Fără exagerare – acești oameni au salvat întreaga lume!
La 10 zile de la accidentul de la Cernobîl, inginerii înțeleg că ne confruntăm cu toții cu o nouă amenințare, mult mai mare și fatală – explozia fumurilor nucleare.
Sistemul de răcire al reactorului a fost avariat și se dovedește că sub miezul de ardere s-a format un bazin imens de apă. Fără posibilitatea de răcire, era o chestiune de timp (și puțin timp) până când acest miez radioactiv s-a transformat într-o lavă care topește toate barierele de sub sine și ajunge la un bazin de apă.
Dacă acest lucru se întâmplă, există o explozie care trage o cantitate uriașă de radiații direct spre cer, răspândind-o peste Europa, Asia și Africa.
Explozia are puterea de a distruge alte reactoare de la sediu, provocând o tragedie de o scară oribilă – distrugând aproape toată Europa.
„Experţii noştri au studiat situaţia şi au calculat că dacă se întâmplă o astfel de explozie, puterea ei va fi egală cu 3 până la 5 megatone. „Minsk, adică 320 km. de la Cernobîl, s-ar nivela cu pământul, iar tot continentul Europei ar deveni nepotrivit pentru viață. „, dezvăluie unul dintre specialiștii care au fost la fața locului.
Singura modalitate de a preveni acest iad și moartea aproape întregii populații europene este să trimiți o echipă sub miez pentru a deschide manual porțile piscinei și a drena apa.
În acest scop, specialiștii decid că este nevoie de trei voluntari care cunosc bine subteranul centrului. Există o problemă – cei trei oameni care vor cădea sunt condamnați la moarte. Există atât de multă radiație sub miezul ars, încât toți trei vor fi morți într-o săptămână (în cel mai bun caz).
Dar trei voluntari extrem de curajoși sunt de acord să se scufunde într-o piscină sub miez pentru a scurge apa și astfel să se sacrifice pentru a salva milioane de vieți, probabil ale noastre.
Numele lor sunt Valery Bezpalov, Boris Baranov și Alexey Ananenko. Poate că nu i-ați auzit niciodată, dar ne datorează viețile astăzi.
În timpul întâlnirii, în care muncitorii se adună pentru a cere trei dintre ei să meargă în această misiune curajoasă și sinucigașă, Ananenko, Bezpalov și Baranov au început să se ridice unul câte unul pentru a-și cere disponibilitatea de a ajuta.
Ei spun că pot renunța oricând și nu sunt datori, dar Ananenko răspunde: „Cum să refuz, doar eu știu exact unde sunt porțile de eșapament? „”
Așa că cei trei s-au angajat într-o misiune de salvare și letală simultan. Erau echipați cu felinare, ale căror lumini s-au stins. Ei au rămas lucrând în întuneric complet, și fiecare minut sub acea apă, i-a adus mai aproape de moarte.
Bărbații nu s-au predat și au continuat să atingă țevile în întuneric. Au stat sub apă mai mult decât ar fi trebuit, dar până la urmă au reușit să deschidă porțile care ar putea salva milioane de oameni. Piscina începe să se scurgă.
Boris Baranov a murit de infarct în 2005, în timp ce Alexey Ananenko și Valery Bezspalov sunt încă în viață.” SURSA
A MURI / MURIRE: „Limba română, ca bogăție de vocabular și semantică, este între primele opt limbi ale lumii”
INSIDER: „Preşedintele Academiei Române, istoricul loan Aurel Pop, a anunţat că instituţia a finalizat o nouă ediție a ,,Marelui Dicţionar al Limbii Române”, în 19 volume, cu peste 170.000 de cuvinte. În dicționar nu au fost incluse aproximativ 30.000 de cuvinte – diminutive, în special. „Limba română, ca bogăție de vocabular și semantică, este între primele opt limbi ale lumii şi 80% dintre cuvintele pe care le folosim în viaţa cotidiană sunt de origine latină. O parte au fost moştenite din latină prin tradiţia locală și o parte au intrat din franceză şi engleză”
N.R.: Cea mai bogată limbă din lume este limba greacă – are 5 milioane de cuvinte, urmată de engleză cu 500 000 de cuvinte. La polul opus, cea mai „săracă” este limba taki vorbită în anumite părţi ale Guineei Franceze are doar 340 de cuvinte.
La noi, „a murit” poate fi exprimat:
• Filosofic – „a trecut în nefiinţă” .
• Intergalactic – „s-a dus la stele”
• Astronautic – „s-a ridicat la cer”
• Piscicol – „s-a dus pe copcă”
• Avicol – „a mierlit-o”
• Legumicol – „a sfeclit-o”
• Oftalmologic – „a închis ochii”
• Direcțional – „a ieșit cu picioarele înainte”
• Stradal – „a dat colțul”
• Cardiologic – „i-a stat inima”
• Distructiv – „a crăpat”
• Ortodox – „l-a luat Dumnezeu”
• Neortodox – „I-a luat dracu”
• Eclesiastic „a dat ortul popii”
• Spiritualist – „şi-a dat duhul”
• Reciclabil/ ecologic – „s-a făcut oale şi ulcele”
• Imobiliar – „și-a luat garsonieră cu uşă-n tavan”
• Eroic – „a sucombat”
• Turistic – „s-a dus într-un loc cu verdeață”
• Patriotic – „a închinat steagul”
• Migraţionist – „a plecat dintre noi”
• Conjugal – „ne-a părăsit”
• Topografic – „a pornit pe ultimul drum”
• Poetic – „i-a apus steaua”
• Epidemiologic – „s-a curățat”
• Ortopedic – „a predat bocancii”
• Zoologic – „a-ntins copita”
• Administrativ – a dat în primire
• Copilăros – se joacă cu îngerașii
• Farmaceutic – a luat Gropatin și Gropanol
• Mioritic – s-a ‘însurat cu-o fată de crai, pe-o gură de rai.” SURSA
OCTAVIAN PALER – „A muri înseamnă a te muta într-o stea.”
ARHIVĂ: DEX: „În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia!”
MOISEI, MARAMUREȘ: Casalini Sulky, prima mașină condusă fără permis, trei roți, caroserie monococă din oțel, motor 49.6 cmc
INSIDER: „Undeva în Moisei, județul Maramureș.” SURSA
N.R.: Casalini este o companie italiană, fondată de Giovanni Casalini în 1939, care produce mopede şi micromaşini. Casalini Srl este cel mai vechi producător de micromașini din lume. Fabrica este situată în Piacenza..
Gama actuală de micromașini Casalini are o caroserie din plastic cu fibră de sticlă armată. Motorul este un diesel de 635 cmc produs de Mitsubishi, cu 3,9 kW (5,3 CP).
Fabrica a produs maşini cu trei roți și motociclete până la sfârşitul anilor şaizeci. Prima micromaşină a părăsit fabrica în 1969. Sulky, care la acea vreme era un vehicul cu trei roți, era neobişnuit în clasa sa pentru că avea o caroserie monococă din oțel. (monococă= ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc) A fost făcut în mare parte pentru persoanele fără permis de conducere şi avea un motor cu mai puțin de 50 cmc (un motor Vespa TL3 de 49,6 cmc). A existat şi o versiune de 125 cmc. Această mașină a fost exportată și în Franţa, unde a fost vândută de distribuitorul local Lambretta sub numele de Willam Sulky. A fost dezvoltat şi un model cu patru roţi cu caroseria ceva mai lungă, doar pentru export. Acesta se numea Willam Lambretta şi avea şi opțiuni de motorizare de 49 sau 125 cmc; versiunea cu motor mai mare are faruri dreptunghiulare mai degrabă decât rotunde. Sulky/Bretta au tracţiune spate și arcuri elicoidale, Bretta cu suspensie faţă cu braţ. Primul Sulky a fost produs în cantități mari, depășind 10.000 de unităţi.
Din 1994, când Italia a acceptat directiva europeană 92/61, Casalini Srl. a început să producă cvadricicluri uşoare de vânzare şi în Italia. Primul dintre acestea a fost Kore 500. Evoluţia tehnică şi estetică a acestui vehicul s-a numit Sulkydea (1996), Ydea (2000), Sulkydea LV (2004) şi Sulky (2008). În ultimii ani, s-a adăugat producția a două vehicule pentru transport şi timp liber: Kerry şi Pickup. În 2010 a fost prezentat M10, un vehicul cu patru roţi disponibil și în versiunea sportivă „Daytona”.
Alte două companii conectate furnizează Casalini Srl în producția de Sulky, Kerry şi Sulky Pickup: Mech Plant Srl care se ocupă de compoziţii metalice și Target Srl care se ocupă de material plastic/ABS (acrilonitril butadienă stiren). Sulky (acum M10), Kerry şi Pickup au o structură puternică, constituită dintr-un cadru din oțel tratat împotriva coroziunii şi dintr-un corp din material compozit care asigură atât o siguranţă activă, cât şi una pasivă. Vizibilitatea este asigurată de suprafețele mari ale uşilor din sticlă, în timp ce frânele cu disc din față și din spate măresc siguranţa. Limitarea vitezei de 45 km/h sporește și mai mult elementele importante de siguranţă. Casalini Srl este prezentă pe toate piețele Uniunii Europene. DETALII
ARHIVĂ: ZEST: Prima mașină lansată în România care poate fi condusă de la 16 ani
PEȘTERA COLIBOAIA, BIHOR: Cele mai vechi desene de peșteră de pe Terra. Rinoceri păroși și un suflet de artist de acum 35.000 de ani
INSIDER: „Peștera Coliboaia, din județul Bihor, România a devenit recent cunoscută în întreaga lume pentru că aici au fost descoperite cele mai vechi picturi în peşteră de pe Pământ, create acum aproximativ 35.000 de ani.
Coliboaia, dintr-o peşteră comună din România a devenit, acum câțiva ani, unul dintre cele mai interesante locuri de pe Pământ. Asta vine după ce mai mulți speologi români au făcut o descoperire fabuloasă în această peșteră, aflată în judeţul Bihor. Ce s-a găsit în peștera Coliboaia? Mai multe picturi peşteră, care, potrivit experților, au legătură cu prima manifestare a bărbatului.
Picturile, numite şi picturile negre, au fost descoperite în 2009. În peştera Coliboaia au fost găsite în total 14 tablouri reprezentând animale precum bizoni, cal, felină, capete de urs sau rinoceri păroși, și câteva gravuri, totul realizat în cărbune.
Picturile din peşteră sunt dovada clară că pe aceste meleaguri a trăit un popor preistoric. „Este o descoperire unică în Europa Centrală şi de Est, dar și în lume. Picturile descoperite aici sunt foarte vechi, datând de acum 35.000 de ani. Peștera Coliboaia este plasată, datorită acestor descoperiri, în rândul culturilor paleolitice de Vest ale Europei”, potrivit lui Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, de la revista Historia.
Peștera Coliboaia este situată în Parcul National Apuseni, pe valea Sighiștelului, şi este considerată una dintre cele mai importante peșteri din România, dar şi din întreaga lume. Peștera are o lungime de aproximativ 750 de metri și este străbătută de un râu subteran, motiv pentru care această peşteră nu este ușor accesibilă. Pentru a ajunge în camera care găzduieşte picturile peşteră turistul trebuie să facă o călătorie subacvatică.” SURSA
TRECEȚI BATALIOANE: Vocile Corului Tronos al Patriarhiei au cântat să audă și Dumnezeu, nu doar oamenii
INSIDER: „Nu, nu e totul pierdut.
Biserica și Armata, sau poate pur și simplu patriotismul, i-au ridicat în picioare pe românii care au fost astă seară în sala Operei Naționale.
I-am omagiat pe militarii români, căzuți în bătălii sau încă în viață, am evocat martiriul domnitorului Brâncoveanu, demnitatea de român și ne-am rugat pentru Lumina care vine prin Înviere să lumineze întunericul eroilor noștri care au făcut posibilă independența acestei țări.
Vocile Corului Tronos al Patriarhiei s-au ridicat chiar mai puternic decât instrumentele Fanfarei Ministerului Apărării Naționale, pentru că Mihail Buca, și ceilalți soliști din jurul său, cântă să audă nu doar oamenii, ci și Dumnezeu.
A fost impresionant să-l văd pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu și pe consilierul patriarhal, Părintele Costin Spiridon, în picioare, aplaudând împreună cu ofițeri ai armatei române și cu familiile acestora, și vibrând în nădejdea că acest neam va supraviețui din eroismul trecutului și din credința fără timp.
Nouă, celor care iubim această țară într-un fel anume, ne rămâne doar nădejdea în Dumnezeu că o va salva mereu…” SURSA
BANPOTOC, HUNEDOARA: Grădina aristocrată „I Giardini Di Zoe e Achile”, dăruită de un italian nepoților lui și tuturor nepoților și strănepoților în veacul vecilor
INSIDER: „I Giardini Di Zoe” este o grădină botanică în miniatură în satul Banpotoc, județul Hunedoara, amenajată pe o suprafaţă de aproape trei hectare de un italian, stabilit în România, Giovanni Salvatelli care a vrut să aducă ceva din farmecul țării sale natale aici, dar să lase şi ceva generaţiilor viitoare. Astfel, fără a avea studii în domeniul peisagisticii, a reuşit să construiască un colţ de rai ce poartă numele nepoatei sale, Zoe. De peste 15 ani Giovanni Salvatelli plantează, îngrijeşte, adaptează, proiectează grădinile sale minunate. Plantă cu plantă, sezon după sezon, I Giardini Di Zoe devine mai frumoasă, mai elegantă, mai aproape de spațiile aristocrate ale Europei. Copaci şi garduri vii atent îngrijite mărginesc drumuri curate de piatră, gazonul moale întinde covoare, iar fântâni elegante de piatră umplu aerul de prospeţime şi stropi argintii. Iscate dintre miile de bulgări de trandafiri, coloanele verzi ale coniferelor sprijină bolta azurie a cerului de iunie. Pe deal, piatra caldă a travertinului urcă treptele către raiul de flori.
Coroanele purpurii ale corcoduşilor ornamentali pun accente dramatice grădinii şi se potrivesc minunat între voioşia florilor şi seriozitatea pietrei vulcanice. Undeva în spatele grădinii italianul a construit și o casă, Villa Vinci, în care locuiește uneori, o căsuţă cochetă, pe un singur nivel, construită în perfectă armonie cu întreg peisajul.
Și proiectul omului de afaceri italian nu se oprește aici. Potrivit administratorului grădinii, partea principală, care se vizitează, urmează să fie completată. Astfel, în dreapta templului şi în spatele casei se va contura grădina lui Achile, pentru că Giovanni mai are un nepot de aproape trei ani, şi a decis să îi amenajeze şi acestuia o grădină. La finalul proiectului, după ce întreg proiectul va fi finalizat, grădina se va numi, probabil, „I Giadini Di Zoe e Achile”.
La poalele dealului ne dorim să facem un mini-amfiteatru pentru spectacole, iar în partea din stânga, la intrare unde am avut pepiniera, vrem să realizăm un labirint. Sperăm să reușim să facem acest labirint din taxus baccata, o specie care trăieşte 2000 de ani. Taxus baccata şi buxus-ul sunt specii care trăiesc mult și creează conturul grădinilor de inspirație renascentistă şi barocă. Actualmente, grădina se întinde pe o suprafață de 3,5 hectare, urmând să fie amenajate până la 7 hectare, suprafaţa totală a grădinii” (Ramona Morar, administrator) SURSA
Bilet intrare: 15 lei, gratuit pentru copiii sub 3 ani. Program de vizitare: zilnic 9-19 (ultima intrare la ora 18). Nu este permis accesul cu animale de companie, role, trotinete, biciclete, etc. DETALII
DIGI 24 N-ARE DEX: Ana are mere și „Rușii are batalioane”
ARHIVĂ: ANDROGIN: Andre Rieu, omul “însăși” a împlinit 70 de ani. Femeia-bărbat bine! *** SALA PALATULUI: „Din ignoranţă, se poate pronunţa „MODER-TALKIMG”, dar scrieţi MODERN TALKING” *** NICKNAME: KogălnicEANU şi RăduLESCU, înghesuiţi în cupola Ateneului. Mai intră BĂSEscu şi UDrea? *** NU SCOT AUR: Clădirea se numeşte Nusco Tower, dar UniCredit îl felicită pe poștaș! *** SUPRA-ARTICULATE: 50 de „metrii” până la Thomas Antiques care vinde „antichităţii” pe strada „Covacii”! *** POȘTA ROMÂNĂ: “reancarcare” vine de la “a încărca încă o dată” *** EVALUARE NAȚIONALA: Absolvenții trebuie să mai facă multă școală până “să face” acordul cu “actele”
MĂNĂSTIREA VORONEȚ, BUCOVINA: Tainele Cerului și Pământului se întâlnesc în cel mai frumos albastru
INSIDER: „Mănăstirea Voroneț – unică în lume și renumită pentru culoarea ei (”Albastru de Voroneț”) este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România și a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Complexul monahal medieval este construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului.
🔹Confesiune: ortodoxă
🔹Ctitor: Ștefan cel Mare și Sfânt
🔹Tip: maici
🔹Hram: Sf. Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință
🔹Anul sfințiri : 1488
Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie).
Se știe faptul că voievodul moldovean a construit şi renovat multe biserici şi mănăstiri, dar legenda Mănăstirii Voroneț aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său. Cuviosul Daniil Sihastrul, cel dintâi sfetnic duhovnic al voievodului Ştefan cel Mare a murit în anul 1496 și este înmormântat în pronaosul bisericii Mănăstirii Voroneţ. A fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.
Biserica Mănăstirii Voroneț este supranumită „Capela Sixtină a Estului” datorită frescei de pe
fațada de vest (1547) care ilustrează „Judecata de Apoi”, ambele fiind pictate aproximativ în aceeași perioadă. Caracteristic Voroneţului nu este doar natura pigmentului albastru ci mai ales rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt care se datorează originalităţii tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni; Cu excepţia pigmentului negru, obţinut din cărbune de lemn, toţi ceilalţi pigmenţi folosiţi în pictură (interioară şi exterioară) sunt substanţe minerale, naturale sau de sinteză: argile colorate cu oxid de fier hidratat (ocru), sau oxid de fier anhidru (ocru roşu), hidrosilicat de Fe, Al, Mg şi K (verde de pământ), oxid roşu de plumb (miniu), minerale de cupru (azurit şi malachit), sulfură de mercur (roşu cinabru), silicaţi (albastru smalţ), carbonat de calciu (alb de var); Biserica Mănăstirii Voroneţ a fost declarată monument istoric în urmă cu 97 de ani, în 1918; UNESCO a inclus in anul 1993, Biserica „Sf. Gheorghe” a Mânăstirii Voronet, împreună cu alte șapte biserici din Bucovina (Arbore, Patrauti, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, fiecare dintre ele fiind reprezentate de câte o culoare: albastru la Voroneț, roșu la Humor, galben la Moldovița şi verde la Sucevița.
În anul 2015 Mănăstirea Voroneț a fost inclusa pe Lista monumentelor istorice din judetul Suceava, fiind formata din 4 obiective:
🔹Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din 1488, cu pridvor din 1547,
🔹ruine chilii – datând din secolele XV-XVIII,
🔹 clopotnița – datând din 1488
🔹zid de incintă – datând din secolele XV-XVIII.
Dacă pictura interioară a bisericii datează, în general de pe vremea lui Ștefan cel Mare, fiind realizată în 1496, pictura exterioară datează din perioada lui Petru Rareș. Un alt lucru inedit referitor la pictura bisericii: aceasta include și cele 12 semne zodiacale, aflate în imediata apropiere a Mântuitorului.” SURSA
N.R.: „Compoziţia Judecății de Apoi de la Voroneţ e organizată pe cinci planuri orizontale, dar trecerea dintre acestea rămâne aproape neobservată la o primă privire în comparație cu ruptura izbitoare între emisferele simbolice de-a stânga și de-a dreapta, marcate cromatic prin râul de foc ce izvorăște de la picioarele Tronului Judecătorului.
În planul cel mai de sus, chiar sub cornișa de sub acoperișului de şindrilă, sub un brâu cu motive populare ce delimitează tabloul, se află reprezentarea Tatălui. Îngerii deschid Porțile Împărăției, dezvăluind Chipul Creatorului în slavă, înconjurat de un curcubeu circular. Turistul neavizat e șocat să descopere în imediata apropiere a Domnului figurarea celor douăsprezece zodii, dar mesajul ezoteric e limpede. Din cele două laturi ale picturii, doi îngeri strâng constelațiile de pe bolta cerească asemeni sulurilor unui pergament. Teologii medievali nu neagă așadar ocultul, tot așa cum nu neagă existenţa Diavolului, figurat și el în frescă, dar țin să sublinieze diferența dramatică dintre veacul acesta și veacul ce va să vie, cel al instaurării Împărăției lui Dumnezeu.” DETALII
CIOCOLATĂ ARTIZANALĂ: Schokomell te face să-ți mănânci sculele. De bucurie, de ciudă, de poftă sau de plictiseală!
INSIDER: „La Târgul de Paște de la Craiova, anul acesta pe lângă tradiționala alviță, turtă dulce, kurtos kalacs, vată de zahar sau popcorn am găsit și trusa de scule comestibilă făcută din ciocolată artizanală. A savura un baton ori tableta de ciocolată poate părea desuet în fața provocării de a-ți mânca ciocanul, patentul, șublerul, seringa, aparatul
de fotografiat, foarfeca, tirbușonul, pensula, bricheta, potcoava sau cătușele. Prețuri: 25-50 lei. Schokomell – Str. George Enescu, Nr.3,, Râmnicu Sărat, Jud. Buzău. Deschis: luni-vineri 09-17. DETALII
TRABANT FUN CLUB: Bucșă din Cars e originar din Romania, de pe lângă Pitești
INSIDER: „Bucșă varianta de Pitești, localitatea Bradu.” SURSA
CĂTĂLIN RĂPIȚEANU: „De profesie sunt inginer auto, am avut boala maşinilor de mic, până am avut o Dacia 1100, acum vreo 10 ani, a apărut filmul Cars, l-am văzut de foarte multe ori, mi-a atras atenția partea din față a unui trabant şi acel personaj, cum a fost tradusă în
românește bucşă. Am găsit la cineva în urmă cu un an, un trabant abandonat, l-am reparat și în aproape două săptămâni am creat acest personaj. Munca mea de aproape 90% fiind ajutat de fratele meu, la părțile de vopsit. Este o minune pentru copii, plăcerea cea mai mare a mea este să văd zâmbetul unui copil mai ales atunci când recunosc personajul”.
ARHIVĂ: JUCĂRII CU VIAŢĂ: Fulger McQueen, pe străzile Capitalei. Toţi rămân blocaţi când o văd la semafor! *** YIN & YANG: „De alb să mă vindec sau de negru să mă lepăd ?!”
PARCUL KEUKENHOF – OLANDA: Gradina Europei, paradisul parfumat al culorilor pe 32 de hectare
INSIDER: „Parcul Keukenhof, locul unde Raiul a coborât pe Pământ!
O vizită în Olanda, primăvara, mai ales în zona orășelului Lisse, unde câmpurile de lalele multicolore par rupte din vis, te uimește, te bucură și-ți face sufletul să-ți tresalte de fericire. Iar când ajungi în Parcul Keukenhof, cunoscut și ca „Grădina Europei” (cea mai mare din Europa și a doua ca mărime după „Dubai Miracle Garden”), mai că-ți vine să crezi că Raiul a coborât pe Pământ. Privești în stânga și-n dreapta și nu te mai saturi de atâta splendoare, de coloritul florilor de primăvară, de parfumul lor îmbătător. O grădină de flori deschisă pentru public doar două luni, până pe 15 mai, al cărei apogeu îl reprezintă Festivalul Keukenhof (22 aprilie), o sărbătoare a florilor de primăvară, cu spectacole, expoziții și parade florale impresionante.
Ce poți vedea în „Grădina Europei”? Circa 7 milioane de lalele de diferite culori – roșii, albe, galbene, mov, portocalii, violete. Pe lângă lalele, în grădina Keukenhof pot fi admirate zeci de mii de narcise, zambile, brândușe, crini, orhidee, frezii și multe alte flori de primăvară. Spectacolul cromatic este impresionant și se desfășoară pretutindeni. Alei decorate cu șiruri de flori multicolore șerpuiesc printre copaci, garduri vii, arbuști, fântâni arteziene, spre păduri, mici lacuri și izvoare, ori spre cafenele și locuri de picnic special amenajate. Ai sentimentul că ești pe un tărâm fermecat, unde orice minune florală este posibilă. Mai ales că aici sunt prezenți și peste 500 de cultivatori de flori, care prezintă o varietate enormă de flori tăiate și plante în ghiveci.
Dacă ajungeți în parc, nu ratați o plimbare cu barca! Durează 45 de minute și costă 9 euro/adult, dar vă oferă posibilitatea să admirați de pe apă peisajul de poveste de aici. De asemenea, trebuie să știți că există diverse restaurante în jurul parcului, de unde puteți să savurați preparatele delicioase din gastronomia locală. Mai mult, există o varietate de tonete mobile în tot parcul, de unde vă puteți procura cafea și gustări.
IMPORTANT! Keukenhof este deschis zilnic, între orele 08:00 – 19:30, până pe 15 mai. Biletele pot fi achiziționate online. Un bilet de intrare pentru adulți costă 18,5 euro, în timp ce copiii cu vârsta între 4-17 ani plătesc doar 9 euro. Parcarea costă 6 euro. Copiii de până la 16 ani nu pot vizita parcul fără supraveghere!
LOCALIZARE: Grădina Keukenhof se află în orașul Lisse, la aproximativ 35 de kilometri de Amsterdam. Există autobuze Keukenhof Express, care fac legătura din centrul orașului Amsterdam, din Haarlem, Aeroportul Schiphol sau Leiden. Se pot cumpăra tichete combinate (acces grădina+bilet autobuz) la prețul de 33,50 euro/adult și 15,50 euro/copii (între 4-17 ani), în cazul în care călătoriți din centrul Amsterdamului. Dacă plecați din celelablte trei locuri menționate, costul tichetului scade la 29,50 euro/adult, în timp ce copiii plătesc același preț:15,50 euro. Copiii mai mici de 4 ani au gratuitate. Foto: Ciprian Murariu ” SURSA
TÂRGUL DE TURISM, NEW YORK: România s-a „promovat” cu o perdea neagră și câteva poze A4 cu atracții turistice mioritice
INSIDER: „Consulatul General al României la New York României a publicat o fotografie cu standul României de la un târg de turism de la New York, lăudându-se cu „diseminarea informaţiilor exclusive” şi ofertele de turism. Imaginea arată însă cum era standul. Pe o pânză neagră erau prinse din loc în loc câteva fotografii în format A4 cu atracţiile turistice din România. „Reprezentanţii țării noastre au beneficiat, pe toată perioada desfăşurării evenimentului, de suportul şi sprijinul logistic al conducerii Consulatului General al României la New York şi al Biroului de Promovare Comercială şi economică”, se arată în postare. Reacţiile critice nu au întârziat să apară, iar postarea a fost ştearsă. Imaginea s-a viralizat însă. DETALII
N.R.: ‘Brandul nostru turistic rămâne, din păcate, „Merge și așa” și ar fi mai cinstit să ne acceptăm lenea, fușereala, prostia, furtul ca elemente de identitate națională.’
SECTOR 4: Locuri de parcare supraterană gratuite. Căcălău!
ARHIVĂ: GENETICA MODERNĂ: În capitalism, bicicletele cresc în copaci. După ploaia cu maşini străine! *** PARCĂRI: Nu mai găsim locuri libere nici pe ziduri!
SAKURA, PARCUL HERĂSTRĂU: Nicușor Dan în postură de ikebana la Festivalul Cireșilor – Hanami 2022
INSIDER 1: „În #Grădina Japoneză din #Parcul Herastrău la Festivalul Cireșilor – #Hanami 2022 organizat de Ambasada Japoniei în România. Credit foto: Camelia Pantazi Tudor & Editura Astralis” SURSA
INSIDER 2: „Au înflorit cireșii din Grădină Japoneză din parcul Herăstrău.🌸 Mai mult decât atât, astăzi, 16 aprilie, va avea loc Sărbătoarea Florilor de Cireș – Hanami 2022. Vă vor aștepta ateliere de ceremonia ceaiului, origami și caligrafie, momente muzicale la taiko (tobe japoneze) și shakuhachi (flaut japonez), demonstrație și ateliere de îmbrăcat kimono și yukata, și multe altele.
#sărbătoareaprimăverii #Sakura #floridecireș #GrădinaJaponeză #hanami #culturajaponeză” SURSA
INSIDER 3: „Te-ai oprit vreodată să privești bine florile unui copac? În Japonia această practică există și se numește „hanami”. Acest termen înseamnă „observarea florilor” și se folosește în mod special la privirea florilor de cireș care au un semnificat important pentru ei (floarea de cireș se numește sakura în limba lor și se folosește și ca nume de fată), astfel încât la meteo se anunță și înflorirea cireșilor, iar hanami este o adevărată sărbătoare unde prietenii se adună sub cireșii înfloriți și petrec cu mâncare bună și veselie. Florile delicate ale cireșilor care înfloresc intens însă cad repede cu bătaia vântului reprezintă fragilitatea vieții, faptul că viața este într-o continuă schimbare și transformare, este frumoasă și în același timp efemeră. Data viitoare când vei vedea un copac înflorit oprește-te și simte momentul prezent, simte importanța lucrurilor mici pe care deseori le desconsideri și simte importanța fiecărei clipe trăite. 🌸” SURSA
INSIDER 4: „🌸Sakura sau sărbătoarea înfloririi cireşilor, evenimentul spectaculos al naturii, o tradiţie japoneză care este aşteptată de întreaga lume. 🌸Principala sărbătoare a primăverii în #Japonia este înflorirea copacilor de #sakura (denumirea locală a cireşului japonez), iar admirarea florilor de cireş este numită de japonezi – #Hanami. În zilele înfloririi cireşilor japonezi, parcurile, aleile şi teritoriile templelor sunt vizitate de un număr mare de oameni. Perioada de înflorire este relativ scurtă, de aceea florile de cireș sunt admirate atât în timpul zilei, cât și seara.
Floarea de cireș japoneză, cunoscută, de asemenea, sub numele de Sakura, ocupă un loc special în inima niponilor. Dacă nu știai deja, Sakura înflorește în Japonia la începutul primăverii, pornind din Okinawa și continuând spre nord, până în Hokkaido. Florile pomului sunt mici, în nuanțe de roz deschis sau de alb și iubesc locurile însorite. Nu sunt similare cu florile cireșilor obișnuiți, deoarece foarte rar dau roade, însă sunt deosebit de frumoase, fiind prezente în multe dintre grădinile din Țara Soarelui Răsare.
🌸Sakura este considerată simbol al vieții scurte a oamenilor, în special a samurailor din vremurile de odinioară. Pe timp de primăvară, acest arbore uimitor este acoperit de o coroană impresionantă de petale de flori. Cireșii înfloriți au fost venerați dintotdeauna prin artă. Poeții le-au închinat poeme, pictorii i-au pus pe pânze, muzicienii le-au dedicat cântece.” SURSA
infoINSiDER.ro 