CERNOBÎL: După 36 de ani, Europa retrăiește coșmarul de a fi ștearsă de pe suprafața Pământului

INSIDER 1: „LECȚIA DE ISTORIE – 26 Aprilie: Accidentul nuclear de la Cernobîl.
Dezastrul nuclear de la Cernobîl a avut loc la data de 26 aprilie 1986, atunci când tehnicienii de la reactorul 4 au încercat un nou experiment de oprire a reactorului, dar o procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic ce a făcut ca învelișul de grafit al reactorului să ia foc, iar produsele fisiunii radioactive să fie aruncate în atmosfera printr-o explozie violentă. În incendiul care a urmat a fost eliberate în atmosferă noi cantități de material radioactiv, material ce a fost împrăștiat de curenții de aer pe distante foarte mari în întreaga Europă. A doua zi după accident , la data de 27 aprilie, cei 30.000 de locuitori ai orașului Prîpeat, oraș aflat în apropierea centralei, au început să fie evacuați, și chiar s-a încercat o mușamalizare a accidentului pentru a se evita un scandal internațional în privința pericolelor reprezentate de emisiile radioactive. Însă în ziua de 28 aprilie stațiile de monitorizare din Suedia au detectat niveluri ridicate de radioactivitate și au cerut explicații Uniunii Sovietice. Într-un final, după câteva zile de tăcere, guvernul sovietic a fost nevoit să recunoască că la Cernobîl a avut loc un accident nuclear. Pe 30 aprilie, norul radioactiv de la Cernobîl, care până atunci fusese purtat de vânt spre Nordul și Vestul Europei, a pornit a se deplasa spre Sud și Sud-Vest, iar România condusă atunci de Nicolae Ceaușescu urma să fie și ea afectată de dezastrul desfășurat cu patru zile în urmă. După miezul nopții de 30 aprilie spre 1 Mai, stațiile de măsurare a radiațiilor din Iași, Suceava și Târgu Mureș au înregistrat valori peste limitele admise la sol. În Galați și Tulcea, valorile erau îngrijorătoare în aer. La fel și la București, unde pe lângă radiațiile din aer s-au înregistrat valori mărite și la sol. Numai că situația accidentului de la Cernobîl a fost discutată doar în treacăt pe data de 1 Mai, într-o ședință a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, deoarece Sărbătoarea Oamenilor Muncii era, până la urmă, mult mai importantă în România condusă de Nicolae Ceaușescu. Desigur că și în Uniunea Sovietică sărbătoarea de 1 Mai era un eveniment mai important ca Cernobîlul, astfel că la Kiev, capitala Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, aflată la doar 100 de kilometri de Cernobîl, manifestațiile de 1 Mai aveau să se desfășoare ca de obicei, cu defilări ample ce cuprindeau un număr foarte mare de oameni, complet neinformați despre pericolul care plutea în aer. În ceea ce privește victimele dezastrului de la Cernobîl, sursele oficiale sovietice susțineau că numai doi oameni au fost uciși în exploziile inițiale, în timp ce sursele occidentale au relatat că cifra reală ar fi de câteva sute de victime. Ce se știe cu siguranță este faptul că nu peste mult timp mii de oameni au contractat boli grave din cauza radiației, iar majoritatea au murit mai târziu. De asemenea, în urma dezastrului a fost creată o radioactivitate de câteva sute de ori mai mare decât cea produse de ambele bombe de la Hiroshima și Nagasaki din Japonia. Această radioactivitate a fost răspândită de vânt deasupra mai multor țări, trecând de Belarus, Rusia și Ucraina, și ajungând până în Franța , Italia și mai multe țări din vestul Europei. Trebuie amintit și că milioane de hectare de pădure și teren agricol au fost contaminate și vor rămâne așa mult timp și deși mii de oameni au fost evacuați din zona accidentului, alți sute de mii au ales să rămână în zonele contaminate și ă trăiască acolo . Mai mult, în anii următori, multe animale s-au născut cu malformații, iar în rândul oamenilor numeroase boli , în special tipuri de cancer induse de radiație, au fost descoperite constant și se preconizează că ele vor fi prezente și pe termen lung. În ceea ce privește Centrala Nucleară Cernobîl , amintesc că Unitatea 2 a fost închisă după un incendiu din 1991, iar Unitatea 1 a rămas funcțională până în 1996, pe când Unitatea 3 a continuat să funcționeze până în anul 2000, atunci când întreaga centrală nucleară a fost scoasă oficial din funcțiune.” SURSA

INSIDER 2: „Datorită lor suntem vii:
Cei trei viteji de la Cernobîl care s-au jertfit pentru Europa și lume!!!
Trei oameni care au salvat lumea de la un accident care avea să schimbe cursul istoriei
Numele lor sunt ing. Alexey Ananenko, ing. Boris Baranov și ing. Valerie Bezpalov
Fără exagerare – acești oameni au salvat întreaga lume!
La 10 zile de la accidentul de la Cernobîl, inginerii înțeleg că ne confruntăm cu toții cu o nouă amenințare, mult mai mare și fatală – explozia fumurilor nucleare.
Sistemul de răcire al reactorului a fost avariat și se dovedește că sub miezul de ardere s-a format un bazin imens de apă. Fără posibilitatea de răcire, era o chestiune de timp (și puțin timp) până când acest miez radioactiv s-a transformat într-o lavă care topește toate barierele de sub sine și ajunge la un bazin de apă.
Dacă acest lucru se întâmplă, există o explozie care trage o cantitate uriașă de radiații direct spre cer, răspândind-o peste Europa, Asia și Africa.
Explozia are puterea de a distruge alte reactoare de la sediu, provocând o tragedie de o scară oribilă – distrugând aproape toată Europa.
„Experţii noştri au studiat situaţia şi au calculat că dacă se întâmplă o astfel de explozie, puterea ei va fi egală cu 3 până la 5 megatone. „Minsk, adică 320 km. de la Cernobîl, s-ar nivela cu pământul, iar tot continentul Europei ar deveni nepotrivit pentru viață. „, dezvăluie unul dintre specialiștii care au fost la fața locului.
Singura modalitate de a preveni acest iad și moartea aproape întregii populații europene este să trimiți o echipă sub miez pentru a deschide manual porțile piscinei și a drena apa.
În acest scop, specialiștii decid că este nevoie de trei voluntari care cunosc bine subteranul centrului. Există o problemă – cei trei oameni care vor cădea sunt condamnați la moarte. Există atât de multă radiație sub miezul ars, încât toți trei vor fi morți într-o săptămână (în cel mai bun caz).
Dar trei voluntari extrem de curajoși sunt de acord să se scufunde într-o piscină sub miez pentru a scurge apa și astfel să se sacrifice pentru a salva milioane de vieți, probabil ale noastre.
Numele lor sunt Valery Bezpalov, Boris Baranov și Alexey Ananenko. Poate că nu i-ați auzit niciodată, dar ne datorează viețile astăzi.
În timpul întâlnirii, în care muncitorii se adună pentru a cere trei dintre ei să meargă în această misiune curajoasă și sinucigașă, Ananenko, Bezpalov și Baranov au început să se ridice unul câte unul pentru a-și cere disponibilitatea de a ajuta.
Ei spun că pot renunța oricând și nu sunt datori, dar Ananenko răspunde: „Cum să refuz, doar eu știu exact unde sunt porțile de eșapament? „”
Așa că cei trei s-au angajat într-o misiune de salvare și letală simultan. Erau echipați cu felinare, ale căror lumini s-au stins. Ei au rămas lucrând în întuneric complet, și fiecare minut sub acea apă, i-a adus mai aproape de moarte.
Bărbații nu s-au predat și au continuat să atingă țevile în întuneric. Au stat sub apă mai mult decât ar fi trebuit, dar până la urmă au reușit să deschidă porțile care ar putea salva milioane de oameni. Piscina începe să se scurgă.
Boris Baranov a murit de infarct în 2005, în timp ce Alexey Ananenko și Valery Bezspalov sunt încă în viață.” SURSA