INSIDER: „Aceste rânduri sunt doar despre el: TICO! Un automobil mic, aventuri MARI – Tico pe 3 continente.
Expediția *Coast 25 Coast – „Tată & Fiu & Tico”* a fost o provocare atât pentru noi, cât și pentru „micul” nostru partener de drum – o mașină compactă, veche, dar extrem de fiabilă, care a dovedit că limitele sunt făcute pentru a fi depășite.
Cu doar 48 de cai putere și o vechime de peste 29 de ani, această mașină ne-a purtat pe o distanță de aproximativ 29.000 de kilometri, traversând 25 de țări și 3 continente – Europa, Asia și Africa.
De la Nordkapp, în zona arctică, până la dunele fierbinți ale Saharei și înălțimile spectaculoase ale Munților Caucaz, mașina noastră a demonstrat o rezistență și fiabilitate remarcabile. Înfruntând condiții extreme frigul polar, nisipurile sahariene și drumurile de munte abrupte – a făcut față cu succes tuturor provocărilor. În ciuda dimensiunilor sale reduse și a vârstei, acest automobil a dovedit că, de multe ori, „voința și curajul” , fac mai mult decât tehnologia de ultimă generație.
Una dintre cele mai mari provocări a fost traversarea Saharei, o regiune cunoscută pentru temperaturile extreme și terenul dificil. Cu toate acestea, micul nostru automobil s-a descurcat excelent pe nisipurile mișcătoare, oferindu-ne o aventură de neuitat. Drumul rău de piatră, pământ și beton prin munții Caucaz, cu serpentinele sale abrupte și altitudinile ridicate, a fost o altă probă de rezistență, pe care mașina noastră a trecut-o cu brio.
Această expediție a demonstrat că performanța unei mașini nu este doar o chestiune de putere sau dotări moderne, ci și de durabilitate, întreținere și abilitatea de a înfrunta necunoscutul. Mașina noastră a fost un partener de încredere în această călătorie epică și a transformat fiecare kilometru într-o 🏆 victorie.
Aventura *Tată & Fiu & Tico* nu ar fi fost posibilă fără această mică bijuterie 💎 auto care ne-a însoțit cu curaj și determinare.
Aceasta este dovada vie că un automobil vechi poate trăi încă multe povești incredibile, dacă este îngrijit și utilizat cu pasiune. Să ne vedem cât mai sus!
TICO POWER!” SURSA
N.R.: „Daewoo Tico este un miniautomobil din seria de autoturisme realizate de Grupul Daewoo. A fost bazată pe Suzuki Alto din 1992. Daewoo a început producţia mașinilor Tico în 1991. Mașina era echipată cu un motor S-TEC (F8C) cu 3 cilindri, de 796 cc, și avea o cutie de viteze cu 5 trepte, dezvoltând 42 CP la 5800 rpm și un cuplu maxim (Nm/rpm) 60/2800-3600.
Tico a fost exportat în Europa de Est într-un număr relativ mare, el fiind prezent în Bulgaria, România, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, Uzbekistan și alte țări. De asemenea foarte multe mașini au fost exportate și în America de Sud.
În 2000, Tico a fost înlocuit cu Daewoo Matiz, datorită unor norme de siguranță pe care nu le putea întruni. cum ar fi montarea de airbag-uri sau ABS. Maşina a fost foarte populară datorită consumului mic, confortului relativ ridicat (aer condiționat, servo frână, etc.) și datorită dimensiunilor care o făceau ideală pentru traficul urban și nu numai. Între 1998 și 2001 Tico a fost asamblat și la fabrica de la Craiova a constructorului Daewoo, dar cu piese produse în Coreea. De asemenea Tico a fost produs și în Polonia și Uzbekistan.
Dimensiuni: Lungime 3340 mm; Lăţime 1400 mm; Înălţime 1395 mm. Greutate: 640-680 kg.” DETALII
















