INSIDER: „În piațeta din fața teatrului Odeon, din București pe Calea Victoriei, pe artera al cărei nume vine de la victoria contra turcilor, e plasat un bust al lui Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881, Salonic, Imperiul Otoman – d. 10 noiembrie 1938, Beşiktaş (d), Turcia) a fost un militar şi politician turc, născut în Macedonia, fondatorul şi primul președinte al Republicii Turcia ales de Marea Adunare Națională a Turciei pe 29 octombrie 1923. În 1934 Parlamentul i-a atribuit supranumele de Atatürk (Părintele Turcilor) pentru rolul său esenţial în construcţia noului stat turc, aplicând un set revoluţionar de reforme al căror scop a fost modernizarea vieții sociale, economice, politice şi culturale.

Statuia, care il reprezintă pe Ataturk, a fost dezvelită în anul 1998 de președintele Turciei, Suleyman Demirel, care a efectuat o vizită oficială în România, la invitația președintelui Emil Constantinescu.

În partea de jos a soclului este înscris în turcă și română sloganul unui „Tată” de acum 100 de ani: „Yurtta Baris Dunyada Baris Pace în țară pace în lume”

INSIDER: „Nor negru 2007. 35.000 de fluturi de hârtie lipiți pe pereţi şi tavan. Dimensiuni variabile (instalație site-specific)

În 1515, Albrecht Dürer şi-a creat renumitul Rinocer ca răspuns la o stranie întâlnire: primul rinocer din Antichitate care a călătorit pe continentul european. Însă Dürer nu văzuse niciodată animalul înfăţişat. Ganda, după numele său gujarati, s-a înecat înainte de a ajunge la destinație.

Călătoria sa în jurul lumii a cartografiat o traiectorie geopolitică şi ne-a reamintit că poveştile mai puțin cunoscute despre exploatare şi violenţă au eclipsat istoriile explorării şi descoperirii. Interacționând cu alte opere de ficțiune, cum ar fi piesa de teatru absurd a lui Eugène Ionesco intitulată Rinocerii, bienala urmăreşte poveştile inspirate de Ganda, recuperând jocul creativ al ştiinţei şi artei într-o lume confuză marcată de transformări ale mediului şi societăţii.

Norul negru al lui Carlos Amorales bântuie planeta noastra din 2007, nu doar în spațiile de artă, ci și dincolo de ele.

În urma instalărilor sale, a fost văzut într-o versiune adaptată în case private, magazine de modă şi branduri, ba chiar pe pielea umană. Norul negru îşi are originea în imagini de vis ale spațiilor boltite pline de roiuri de fluturi şi şi-a motivat materializarea în hârtie şi instalație, ocupând mai întâi întregul atelier al artistului. Începând cu acest moment inițial, lucrarea a fost ambalată şi trimisă pentru a fi expusă într-o galerie de artă, apoi în contextul unui târg de artă, un muzeu, casa unui colecționar, iar în final, într-o fostă biserică. Lucrarea a fost instalată utilizând integral încăperile, atât în spațiul public, cât şi în cel privat, fără a face distincții, ajustându-se la condiţiile arhitecturale, precum aici, în Sala de Marmură situată în fosta Casă a Poporului, sediu al unui regim opresiv.

Norul Negru nu este doar materializarea unei fantasme visate şi a unui mit care se răspândeşte pe tot globul, cum ar fi povestea Gandei şi reprezentarea sa de către Dürer. Ca satelit al Bienalei Art Encounters de la Timişoara, unde Norul Negru a ocupat un tramvai care circulă acum prin oraş, el este şi o manifestare sublimă a monstruozităților. Dincolo de ceea ce putem intelege nol, oamenii, prin oricare dintre simțurile şi ştiinţele noastre, este tocmai această dimensiune bântuitoare în interiorul căreia arta se transformă într-o ficțiune înfricoşător de reală.”

Norul va rămâne în Camera de Marmură la Muzeul Național de Artă Contemporană până pe 1 noiembrie 2023. Adresa: MNAC – PALATUL PARLAMENTULUI Str. Izvor 2-4, Aripa E4. Program: miercuri – duminică 11-19. Bilete: 24 lei/ adulți, 12 lei/ pensionari, 6 lei/ elevi și studenți.” DETALII

ARHIVĂ: MNAC: Colecția de artă Renault este prezentată pentru prima dată în România! OXXO MNAC: „Până să ajungi la muzeu, trebuie să treci un lac adânc și câteva sute de gropi, dar le poți declara opere protejate de artă stradală contemporană!” OXXO VIITORUL NOSTALGIEI: „Oare ce-i lipseşte MNAC pentru ca vizitatorii să-i treacă pragul mai des?”

INSIDER: „Oficial, există 5.000 de firme de videochat, care produc conținut în principal pentru 4 site-uri mari ale unor afaceriști de afară, de unde le vin 99% din încasări. 400.000 de persoane din România sunt angrenate în fenomen.

Deja putem spune că prostituția online a luat proporții sociologice și ca are un impact demografic, pe care nimeni nu îl ia în discuție, mărginindu-se doar la discuția despre bani și cum poate încasa statul ceva. Pentru punere în perspectivă, într-un an în România se nasc doar 171.000 de copii.

Deci nici jumătate din câte așa zise „lucrătoare sexuale” există, fără a mai număra pe cele care au „trecut la următorul nivel”, pentru a lucra în „saloane de masaj erotic”, ca „escorte”, țiitoare ale unor pensionari generoși din Italia și alte țări, sau direct prostituate în bordelurile din țară și străinătate.

Poate aceste femei care, iată, ar putea rezolva criza existențială a României, sunt scoase de pe făgașul normal al unei relații de iubire și respect cu băieți de vârsta lor, cu care să întemeieze familii. Pragmatic vorbind, materialul genetic cel mai aspectuos e vândut la export și irosit în singurii ani de fertilitate ai tinereții, probabil vânate de proxeneții digitali încă de pe băncile liceului. Ei vor spune că e o „meserie ca oricare alta” și că pot avea și „cariera” și familie. Dar e puțin probabil. Sumele cu care sunt ademenite sunt mari comparativ cu salariile românești. Instantaneu, fără nicio pregătire, intră într-o zonă care le pune peste cei mai mulți parteneri potențiali de vârsta lor.

Teoretic, ar fi eligibile pentru unii de mare succes, dar de ce ar alege aceia o prostituată să le fie soție și mama copiilor, când au prin statutul lor multe alte opțiuni? Deci amăgirea banilor și falsul statut de vedetă aduce aceste sute de mii într-un impas neașteptat: pentru cine le-ar vrea, sunt inaccesibile, cine și le-ar permite, nu le vrea. Rezultă o întreagă generație condamnată să trăiască într-o vitrină de unde o văd mulți dar n-o cumpăra nimeni, o colivie de cristal cu leduri unde viața se consumă steril și degradant în compania unor jucarii de plastic, repetând ore în șir din nou și din nou aceleași gesturi în preajma unor orificii în fața lentilei unei camere web. Vânzarea la export a femeii românce e un fenomen mult mai grav decât tăierea pădurilor. Totuși, nu știu să existe măcar un ONG feminist pe această temă, nu mai zic de luarea lui in discuție de către vreun partid naționalist sau de alt fel.

Sau de către așa zisul Minister al Familiei, condus de Gabriela Firea, care își pune problema separării copiilor din familiile existente, nu și de ce nu apar cele inexistente.” SURSA

N.R.: ANAF a realizat un ghid prin care persoanele care activează în industria de videochat pot afla cum să își declare veniturile și să plătească impozitele la stat. ZIARUL FINANCIAR

Dintr-o activitate de nişă în anii 2000, industria românească de videochat a ajuns să reprezinte „până la 40% din piaţa mondială”, într-o țară cunoscută pentru viteza conexiunii la Internet.

Venitul femeilor care practică videochat poate ajunge la 8.000 de euro net pe lună sau mai mult, în timp ce salariul mediu este de doar 800 de euro în România.” DETALII

ARHIVĂ: CLUJ: În fața bibliotecii Universității de Medicină și Farmacie un banner te învață cum să-ți plătești chiria! OXXO RELAXARE: Şi bătut şi cu banii luaţi. Doar bătut! OXXO TERAPII: Saloanele de masaj erotic fură din clienţii centrelor medicale. Colaborare sau concurenţă?

INSIDER: „Știați că în Muzeul Țăranului Român există o montată o casă țărănească din zona Gorjului, Casa Mogoș?

În timpul deplasărilor sale prin ţară, Alexandru Tzigara-Samurcaş descoperă casa unui țăran gorjean, pe nume Antonie Mogoş, tocmai când acesta era pe punctul de a o demola și a construi o alta nouă, din cărămidă, în locul ei.

Intuindu-i exact valoarea şi importanța artistică şi patrimonială pentru demersul muzeografic de care era atât de preocupat, Samurcaș nu va ezita nici o clipă până nu-şi va vedea visul împlinit. Va lua parte la toate formalitățile de cumpărare a acestei case, apoi de demontare, transport şi repunere în valoare în sala special proiectată pentru ea în cadrul Muzeului Național de la Bucureşti. Lucrările au fost finalizate în ianuarie 1908. Să amplasezi o casă într-o altă casă era o acţiune temerară şi plină de originalitate. În 1906, în ţară, gestul său era catalogat, ca o apucătură”, dar în bibliografia europeană de specialitate a epocii, „casa aceasta lucrată toată în lemn” era considerată ,,altarul pergamic al artei româneşti”. FOTO 4 – M.S. Regina Maria vizitând Muzeul, la 10 noiembrie 1931, impreună cu Alexandru Tzigara-Samurcas. Fotografie realizata in pridvorul casei lui Antonie Mogoș.

În 1953, „Muzeul de la Șosea” se va desființa pentru a face loc Muzeului P.C.R.. Casa lui Antonie Mogoş va fi demontată şi amplasată în aer liber la Muzeul Satului.

În 2003, după 50 de ani, Casa Mogoş a revenit la Muzeul Ţăranului Român, în expunerea permanentă intitulată „Casa-n casă”.

N.R.: Alexandru Tzigara-Samurcas (n. 23 martie 1872-1 aprilie 1952) a fost istoric de artă, etnograf, muzeolog şi jurnalist cultural român. Tzigara a fost membru al societății literare Junimea, deținând funcții la Școala Naţională de Arte Plastice, la Universitatea din București și, în cele din urmă, la Universitatea din Cernăuţi. În timpul tinereţii, a fost secretar al regelui Carol I. Apropiat de familia regală, a lucrat şi ca director al Fundației Universitare Carol I, unde a înfiintat o mare colecție de diapozitive pe sticlă. Tzigara a atins faima în 1906 ca fondator al „Muzeului Național”, nucleul actualului Muzeu al Țăranului Român, însă a fost implicat şi în amenajarea şi păstrarea fondului de artă Theodor Aman.

„Neapărat că nu toate casele sunt la fel cu a lui Mogoş; eu cel puțin nu mai cunosc o alta atât de mândră. (…) Întreg pridvorul are fruntarele sculptate şi între ele stâlpi admirabili ca proporție și ornamentație. Şi uşile toate sunt sculptate. Caracteristică mai este şi mica intrare dinaintea scării. E o miniatură a porților mari cu frumoasele lor arcuri. Ca proporție e de asemeni foarte fericită, deși e concepută şi executată de Antonie Mogoş fără alt model, ci din propria sa concepție. Ea e în adevăr operă de artist. Și poate că este conştient de însemnătatea lucrării sale meşterul Antonie, căci a semnat și datat opera sa. Pe fruntar se vede săpată următoarea inscripție, atât de asemănătoare cu signaturile clasice ale marilor artişti:,,187 şi cinci făcut Antonie Mogoş”. Data mai e repetată și în alte părți ale fruntarului, chiar pe uşi. Pe ştepanul porții care se află la curte se vedea monograma A.M. şi anul 1879. A lucrat deci la casa sa de la 1875 şi până la 1879. Căci Mogoş singur a tăiat stejarii cei mari din pădure, el a cioplit din ei bârnele cele groase și lungi de 10 metri, şi tot el pe urmă i-a încrestat cu motive aşa de alese. Azi atât scumpetea materialului cât şi lipsa de timp nu mai permit ridicarea unor asemenea case. Ele se înlocuiesc cu altele de cărămizi, după cum a făcut și Mogos.”

Antonie Mogoş s-a născut în 1835, ca fiu al lui Neculai și al Păunei din Bălăceşti-Ceauru, Gorj. Nu a făcut armata, fiind copil de văduvă, scutit ca susținător al familiei, şi nu a participat la Războiul de Independență. A avut 8 copii de la două neveste, dintre care 4 au murit. A fost deopotrivă gospodar, artist lemnar, meşter de case, paracliser şi cântăreţ în biserică. Şi-a construit casa cu mâinile sale în trei ani şi a dorit să fie cea mai frumoasă din sat. Viața sa până la vârsta de 70 de ani s-a circumscris satului natal, singura sa ieşire fiind la Bucureşti. El a demontat casa şi apoi a reconstruit-o în sala de la Muzeul Național (Muzeul de la Şosea”).

Adresa: Şoseaua Kiseleff Nr. 3, Sector 1, Bucureşti. Program Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00. Bilete intrare: 12 lei/ adulți, 6 lei/ pensionari, 3 lei/ elevi, studenți.” DETALII