PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

GLOVO: „Semnezi un contract de livrare cu Glovo, ce prevede o perioadă de șase luni fără comision, iar din a doua lună îți vine pe factură comision de 25%”


INSIDER: „Ce mai înseamnă un stat eșuat, cum este astăzi România? Păi, un stat în care semnezi un contract de livrare cu Glovo, ce prevede o perioadă de șase luni fără comision, iar din a doua lună îți vine pe factură comision de 25%. Apoi, când semnalezi de s-a întâmplat, ți se dă o adresă de mail, la care trimiți plângerea ta, la care nu doar că nu ți se răspunde, dar următoarea factură vine tot cu comision, tot de 25%.

De ce se întâmplă asta? Pentru că pe marile companii, vezi și cazul recent Black Friday, le doare la spate de cetățeni, de firmele mai mici, de clienți, de drepturile lor, de lege, de țara asta care trebuie doar stoarsă pentru profit cu orice preț. Pentru că au avocați șmecheri și pentru că știu că suntem prea săraci și prea preocupați să supraviețuim ca să ne apărăm drepturile. Pentru că amenzile, atunci când le primesc, sunt niște glume proaste.

Îl auzeam pe băeatu‘ de la Altex care, foarte deranjat că firma lui a fost prinsă înșelând clienții, spunea că vai, e cea mai neagră zi din viața lui, că asta e o treabă între firmă și clienți. Nu, cocoș, înșelăciunea se pedepsește prin lege.

Într-un stat ok, te duci la pârnaie. Ce avioane aveți voi prin mințile voastre de idolatri ai pieței libere și ai statului minimal, care trebuie doar să se uite cum exploatați oameni pe salarii de mizerie pentru profituri imense (dacă nu știați, băncile din România raportează în anul ăsta pandemic cel mai mare profit din 90 încoace), asta e treaba voastră de bișnițari care vă credeți antreprenori.

Deci, cum era faza aia? Sunt român pentru că… păi, pentru că iau plăcuțe suedeze în fiecare zi de la statul ăsta imbecil și de la corporații. Hai, lamulțean!” SURSA

OM, OMENIE, UMANITATE: „Nu, nu suntem pierduți, chiar dacă unii încearcă să ne descurajeze, să ne dezbine!”


INSIDER: „Mă aflam într-o cofetărie (așa cum este foarte obișnuit pentru mine) și așteptam la rând, apreciind din priviri prăjiturile din vitrină. În fața mea era un bărbat tânăr, nu știu dacă avea mai mult de 25 de ani. A făcut poză vitrinei, probabil se consulta cu cineva… În fața lui era un bătrân care punea diverse întrebări despre prăjituri, iar vânzătoarea îi explica totul cu multă răbdare. Bătrânul părea interesat de o prăjitură care să nu aibă nucă sau ceva crocant și m-am gândit că probabil își dorea să evite alimentele tari din cauza danturii. Apoi a întrebat cât costă două prăjituri dintr-un fel și cât costă două din alt fel. A ales prăjiturile cu mousse de ciocolată, despre care vânzătoarea i-a spus, mai devreme, că sunt mult mai bune și mai fine.
– Înainte să le împachetați, vă rog să îmi dați voie să le plătesc, am doar card și am pierdut socoteala lunară, nu știu dacă mai sunt destui bani acolo înăuntru., i-a spus bătrânul vânzătoarei cu o voce timidă.
Aceasta a introdus suma pe pos și, în timp ce bătrânul era atent la portofel ca să își scoată cardul, tânărul din fața mea a atins repede pos-ul cu cardul lui și i-a făcut un semn discret vânzătoarei să nu îl dea de gol. Bonul fiscal a ieșit imediat, fiind o sumă mică nu a fost necesară introducerea codului pin. Bătrânul i-a întins cardul vânzătoarei, iar aceasta, puțin încurcată, a mimat că îi folosește cardul pentru plată.
– A mers?, a întrebat bătrânul.
– Sigur. Uitați și bonul. Împachetez acum și prăjiturile. Le doriți pe cartonaș sau într-o caserolă?
– Ar fi bine în caserolă, am de umblat mult cu ele. Le duc unui prieten bolnav, este în spital, săracu.
Vânzătoarea a împachetat prăjiturile, iar bătrânul i-a mulțumit și a plecat, cu pași greoi, salutând-ne pe toți cei care așteptam la rând.
Iar undeva, pe un pat de spital, un suflet a primit o mică bucurie dulce, care a ajuns la el printr-o magie făcută de doi îngeri… ❤️” SURSA

KABUL, AFGANISTAN: Țara în care fetelor le este interzis accesul la școală, iar „învățarea înmulțirii” într-o adunare clandestină le poate aduce pedeapsa cu moartea


INSIDER: „„Dragi copii, astăzi vom învăța tabla înmulțirii.“
– le spune Maryam, profesoara în vârstă de 34 de ani, adolescentelor care, nu fără curaj, s-au strâns într-o casă, s-au așezat pe scoarța din încăpere și așteaptă acum să înceapă lecția de matematică.
Țara în care fetelor le este interzis accesul la școală, iar o asemenea adunare clandestină le poate aduce pedeapsa cu moartea.

Bucurați-vă că puteți învăța, dragii mei, că aveți acces la cărți, la muzică, la internet… Că sunteți liberi. Puține imagini m-au emoționat la fel de mult, în ultima vreme, ca aceasta.

fotografie © Adrien Vautier |Kabul, 29 noiembrie 2021|” SURSA

ION JALEA: Sculptorul cu o singură mână a câștigat Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris


George Enescu, instalată pe peluza din fața Operei Naționale București (1971)

INSIDER: „Ion Jalea ~ celebrul artist român care a sculptat numai cu o mână.

Întreb și eu, în ignoranța mea, cum se poate sculpta cu o singură mână, de vreme ce e nevoie de dalta și ciocan?

Ion Jalea s-a născut la 19 mai 1887 în comuna Casimcea, judeţul Tulcea. El și-a făcut școala la Constanța, la liceul de băieți „Mircea cel Bătrân”, unde a avut norocul să-l întâlnească pe dascălul și pictorul Dimitrie Hârlescu, cel care avea să-i schimbe complet viața.

În 1912 a debutat cu o expoziţie personală la Bucureşti, unde a expus lucrări inspirate din vechile basme româneşti: Sfarmă-Piatră, Briar, Remuşcarea etc. Ion Jalea și-a desăvârşit educaţia artistică la Academia Julian din Paris sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle. Tot în capitala Franței a lucrat sporadic în atelierul marelui sculptor impresionist, Auguste Rodin.

A efectuat numeroase călătorii de studii în Franţa, Anglia, Italia, URSS, Austria, SUA și Japonia unde și-a edificat cunoștințele în domeniul artistic.

Când și unde și-a pierdut brațul stâng? Ca urmare a cererii sale exprese, el a participat la Războiul de Reîntregire Naţională (1916-1918), luptând pe frontul din Moldova în bătăliile de la Corbul, Măxineni și Nămoloasa. În ziua de 17 august 1917, a fost grav rănit. Medicii au reușit să-i salveze piciorul, nu însă și brațul stâng.

În ciuda acestui handicap, pasiunea pentru sculptură şi talentul lui l-au ajutat să-şi înfrângă limitările cauzate de infirmitatea sa. El a continuat să creeze opere de artă pe care le „modela” doar cu mâna dreaptă.

Activitatea sa s-a întins pe durata a 60 de ani, ciclurile sale tematice cuprinzând scene alegorice, religioase sau mitologice, scene de război sau de muncă, nuduri, portrete, figuri de ţărani, reliefuri şi basoreliefuri, statui, busturi, statuete. Muzeul de sculptură din Constanța îi poartă numele.

Lupta lui Hercule cu Centaurul (1925)

În anul 1937 a câștigat Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris, iar în 1966 a fost decorat cu Meritul Cultural clasa I pentru lucrarea „Hercule doborând Centaurul“.

În 1977, când a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, Ion Jalea a fost sărbătorit într-o adunare festivă care a avut loc la Sala Dalles, unde au fost expuse 51 de lucrări, 10 desene şi 12 fotografii de lucrări de artă monumentală.

Sculptorul Ion Jalea s-a stins din viață în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1983, la București.

Pe faleza oraşului Constanţa se află Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1968 când artistul a donat oraşului Constanţa o parte importantă din colecţia sa de lucrări, și anume 108 sculpturi, desene şi schiţe, reliefuri, statui, busturi.

Clădirea muzeului este monument istoric, construită în stil neoromânesc, între 1919 – 1920, avându-l ca arhitect pe Victor Stephănscu. De asemenea, Şcoala nr. 24 din oraş îi poartă numele.” SURSA

DESCÂNTEC DE DEOCHI: Ruperea legăturilor energetice negative „aruncate” asupra unei persoane de o uitătură invidioasă


INSIDER 1: Descântecul de deochi în folclor

Fugi deochi dintre ochi
din gene, din sprâncene,
din vârful nasului,
din măduva oaselor,
din creştetul capului,
şi du-te unde cocoşul nu cântă,
unde popa nu toacă,
acolo te-aşteaptă cu mesele întinse,
cu făclii aprinse şi las-o pe (numele persoanei) curată, luminată,
cum Dumnezeu a lăsat-o, Amin!

Acesta este cel mai cunoscut descântec de deochi de la noi. De altfel, folclorul conţine multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Deochiul este o vrajă care poate fi provocată şi involuntar de către persoane care deţin această “putere”. Persoanele deochiate încep să se simtă rău, să aibe dureri de cap şi senzaţii de somnolenţă, stări de vomă, de febră şi de vlăguire. Pe scurt, o stare generală foarte proastă. Se mai spune că unele deochiuri nu trec de la sine şi, fără rugăciuni şi descântece, pot duce chiar la moarte.

Bătrânii spun că te poţi feri de deochi dacă porţi o rămuşoară de busuioc, lenjeria îmbrăcată pe dos sau un căţel de usturoi pe care-l porţi la tine.
Pentru că nu toţi ştiu că au puterea de a deochia, este bine ca atunci când te uiţi mai mult la cineva sau lauzi pe cineva să-l scuipi de trei ori şi spui: “să nu-i fie de deochi” sau “scuipă-l să nu-l deochi”.
Trebuie spuse aceste vorbe mai ales când este vorba despre copii, ei fiind cei mai vulnerabili la deochi.
Însă nu doar oamenii pot fi deochiati. Şi animalele se îmbolnăvesc, iar plantele se veştejesc. Pentru vindecare, atât la oameni cât şi la plante sau animale, trebuiesc spuse rugăciuni şi descântece. Pe lângă descântece, există şi o serie de ritualuri care diferă de la o regiune la alta. Cel mai răspândit este stinsul cărbunilor când, într-un vas cu apă neîncepută se aruncă mai mulţi cărbuni încinşi (numărul depinde de puterea deochiului) şi se recită incantaţii ca “ieşi deochi din ochi” sau “de deochi, de mirare, de căscare, de strigare”. Peste vasul de apă se face semnul crucii şi apoi i se dă deochiatului să bea trei înghiţituri, este spălat pe ochi, pe nas, pe frunte şi la încheieturi, iar restul de apei se aruncă pe stâlpii uşii şi se spune: “câtă apă rămăne pe uşa, atât rău să rămână pe (numele deochiatului)”.
Deşi deochiul este foarte răspândit şi puţine persoane au scăpat de el în viaţă, nu există o explicaţie ştiinţifică. Tu ai fost vreodată deochiat? C O N T I N U A R E

FILM HORROR: Vaci moarte și teleportate în fața observatorului unde urșii sunt nădiți spre a fi uciși contra cost


INSIDER: „FILM HORROR CU VACI MOARTE ȘI FANTOME NECROZOOFILE

În data de …, o văcuță din măruntul șeptel al lui B. Vasile din satul fără nume a fost rănită de urs. Plaga s-a infectat și văcuța s-a stins cu septicemie. Deși înregistrată în recensământul animalelor locale, medicul veterinar a închis ochii, semnând hârtii acoperitoare. Mai apoi o fantomă a furat cadavrul și – n-o să credeți! – l-a teleportat pe pârâul X, în fondul de vânătoare Y, dinaintea unui vechi bordei-observator, unde urșii sunt nădiți spre a fi uciși la momentul potrivit contra cost. Gurile rele spun că hoitul vacii ar fi fost transportat cu o căruță chiar de gospodarul păgubit C. Gheorghe, dar eu cred că numai fantomele se pot ocupa cu astfel de trebi cadaverice.

Mai apoi, în data de…,o vacă din grajdul lui C. Dumitru, tot din satul fără nume a pierit. De ce a suferit poate ști numai medicul veterinar al comunei… Care a semnat hârtiile.
Cert este că aceeași fantomă necrozoofilă s-a înfățișat de îndată și a teleportat cadavrul cornutei pe același pârâu, dinaintea unui observator nou-nouț de data asta, construit între molizi, la câteva sute de metri în amonte de primul. Aceleași guri realiste spun că transportul ar fi fost făcut de gospodarul A. Ilie, dar și acum eu cred că fantoma a făcut trebușoara murdară. Murdară, întrucât conform legii cadavrele vitelor de prin gospodării, după necropsie, trebuie incinerate, iar hrănirea urșilor cu carne este, tot prin lege, strict interzisă. Ca să nu mai vorbesc de infectarea apelor ce scaldă hoiturile, în aval de morgile cu pricina.

Toate acestea ar trebui să îi pună serioase probleme de detectiv gestionarului fondului de vânătoare, domnul Z… Fiindcă e inadmisibil ca în parohia sa cinegetică, pomenitele arătări nocturne să își facă de cap.
Mai poți știi?… Respectivele făpturi fantomatice ar fi în stare chiar să invite vreun fantomatic îmbogățit, spre a împușca contra bani negri urșii astfel nădiți. Caz în care și cadavrele urșilor vor avea soarta vacilor, dispărând și ele fără urmă, în ciuda urmelor lăsate de ei în tina dinaintea observatoarelor.
P.S. Asta spre a se înțelege că ”viața bate filmul”.” SURSA

AEROPORTUL OTOPENI: Conflict între cele două companii care oferă servicii de testare COVID-19


INSIDER: „Conflict pe aeroportul Otopeni între cele două companii care oferă servicii de testare COVID.

Ceea ce vedeți în imagini se întâmplă, din ce înțeleg, destul de frecvent. Este un conflict între două companii care oferă servicii de testare Covid pasagerilor.

O să vă descriu problema, situația conflictuală, o să vă prezint punctele de vedere ale părților implicate, iar voi vă faceți părerile.

Așadar, pe aeroportul din Otopeni sunt acum două companii ce testează pasagerii de Covid.

Una, Milena Medical Center, are sediul în aeroport, căruia îi plătește o chirie de aproape 80 de mii de euro pe un spațiu de 44 metri pătrați și o redevență de 5 la sută din fiecare test efectuat.

Prin urmare prețurile sunt pe măsură, spune compania:
🩺Test PCR 350-390 lei.
🩺Test antigen 150-170 lei.

Compania spune că a câștigat o licitație cu strigare în luna august și a amenajat acest centru de testare dintr-o investiție proprie.

Altă companie, Complet Medical, are sediul lângă aeroport, în apropierea sensului giratoriu. Își racolează clienții pe aeroport prin intermediul angajaților care promovează acest serviciu. Îi urcă pe pasageri într-o mașină, îi duce și îi aduce apoi testați la terminal.

Compania spune că are cheltuieli mai mici, deci prețul este mai mic:
🩺Test PCR 245-275 lei.
🩺Test antigen 99 lei.

Compania Milena este nemulțumită de situație. Consideră că ar trebui să aibă exclusivitate pentru că a câștigat licitația.

Și compania Medical este nemulțumită. Susține că a fost prima pe aeroport, deci are voie să își găsească proprii clienți, mai ales că are contracte cu unele companii aeriene.

Cele două companii, se acuză reciproc de agresiuni, de faptul că își fură clienții unii de la alții, se acuză că negociază pasagerii ca la piață.

Am vorbit cu reprezentanții aeroportului, care susțin că știu de probleme, că le-au făcut o notificare, iar aceste firme vor intra în limita unor reglementări, care vor scăpa pasagerii de stresul acestor negocieri “ca la piață”. Altfel zis, compan iile respective vor coexista fără să deranjeze călătorii.

Apropo, aeroportul anunță că va mai deschide un centru de testare în aeroport. Va face din nou o licitație cu strigare și speră să mai aducă o companie de testare, respectiv, niște bani.” SURSA

ARHIVĂ: AEROPORTUL OTOPENI: „Testul PCR valabil trebuie dublat de un test antigen (150 lei) făcut cu japca, pe care nu îl mai cere nimeni

STRANIU & RECONFORTANT: „Niciodată hidoșenia, impuritatea, siluirea nu au – nu pot avea – ultimul cuvânt.”


INSIDER: „Când crezi că vandalismul, urâțenia, monștrii delăsării și ai nevolniciei s-au oploșit pretutindeni și au capturat spațiul public, apare un om care înnobilează o ruină, un perete crăpat și mâzgălit.

Julio Anaya Cabanding este un artist spaniol care pictează acolo unde alții distrug ori își lasă însemnele neroziei: pe zidurile instituțiilor, în hale abandonate și insalubre, pe garduri, betoane triste și dărâmături.

Cel mai adesea, tânărul reproduce în 𝑡𝑟𝑜𝑚𝑝𝑒-𝑙’œ𝑖𝑙 tablouri celebre – și trebuie să fie straniu să dai, într-o bună zi, în drumul tău, când treci cum ai trecut de atâtea ori, indiferent la insanitățile de pe ziduri, peste surâsul Fetei cu cercel de perlă, al Giocondei sau, ca aici, peste Marat, cel asasinat în cadă…

Straniu și reconfortant în același timp: este semnul limpede că niciodată hidoșenia, impuritatea, siluirea nu au – nu pot avea – ultimul cuvânt.

P.S. Preferata mea (Nu vă ascund că mi-au dat lacrimile.)

imagine © Julio Anaya Cabanding
|𝑎𝑝𝑢𝑑 Jacques-Louis David – 𝐿𝑎 𝑚𝑜𝑟𝑡 𝑑𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑡, 1793″ SURSA

ARHIVĂ: SIRIA: „Sărutul” lui Klimt într-un oraș devastat de război alină și resuscitează speranța pentru o lume mai bună

EVOLUȚIE ÎNDĂRĂT: Florești, Baciu, Jucu, Someșeni, noile ”lagăre de muncă și consum”, ghetourile de lux din Cluj-Napoca


INSIDER: „Noile ”lagăre de muncă și consum”: ghetourile de lux

Citesc în ceva știre romantică a la Cluj: ” Clujul printre județele cu creștere a populației in mediul rural” – situri din alea cred plătite de primărie: PR de Boc.

Mă uit: Florești, Baciu, Jucu, Someșeni. Asta numesc ei la țară? Florești a devenit ”dormitorul nou al orașului”: Dacă în anul 2000 trăiau aici 6.400 de persoane, acum sunt peste 45.000. Casă lângă casă nu ai unde arunca un ac.

Partea nasoală e că aceste noi ”ghetouri de lux”, cum le numesc eu, pentru clasa de mijloc și corporatiști au două mari probleme. Imense.

Unu: sunt un ”iad urban” lipsite de minimul acces la spațiul public: fără trotuar, fără parc, fără grădinițe, magazine, dispensare, școli, spitale, terenuri sport etc. Lipsite de transport public. Un haos total urbanistic. Pentru o localitate lipsa spațiului public și a serviciilor publice elementare este un adevărat ”iad urbanistic”.

Oricum toți lucrează în Cluj și acolo învață și sunt educați copiii lor. Cât faci ca să mergi la job, la școală, la grădiniță sau la parc la Cloouuuj? 3 ore dus întors 8 km? Dacă ai o urgență ai pus-o.

Asta mai întâi. Doi: aceste locuri sunt al naibii de scumpe – se vând ca ceva exclusivist, de lux: ghetoul de lux ca statut ca să te simți ”clasă privilegiată” – cumperi statutul.

Am mers o perioadă pe jos în astfel de ghetou de lux: toți îmi dădeau să duc gunoiul. De ce? pe jos aici merg numai oamenii care fac curățenie: restul cu mașini – nu ai nici trotuar. În aceste ghetouri stratificarea e la sânge: pe jos înseamnă iobag chiar dacă ai haine de la Zara & Benetton 😉

Dacă în comunism ”dormitoarele” aveau avantajul unei infrastructuri publice decente (spital, dispensar, școală, grădiniță, parc, transport, magazin, cinema etc) acum nu le mai ai. Bașca: atunci le primeai aproape gratuit, plăteai simbolic.

Acum nu.
Acum, cum bine observă amicului Adrian Schiop (autor Ciprian Șiulea aflu), ai „lagăr de muncă și consum”: dar faci parte din ”lumea bună” pentru care plătești scump toată viața.

Și ele sunt peste tot în apropierea orașelor mari: și la Iași, și la București, și la Chișinău, și la Timișoara. Dar Cluj bate de departe tot. Să te și mai mândrești cu ele e deja culmea provincialismului de ghetou.

Bine ați venit în noua clasă socială victorioasă care trăiește în ”lagărele de muncă și consum” – ”ghetourile de lux”. Visul s-a împlinit: coșmarul abia începe – și costă enorm de mult.

Poftim imagini: Dezmir, Florești și comparația Cartier dormitor din 60 cu cel de acum. Evoluăm al naibii îndărăt.” SURSA