INSIDER: „Intru apăsat de rucsac și de vinovăție. Că asta e vinovăția, un rucsac încărcat, plin cu remușcări, care-ți apasă umerii în jos și-ți coboară privirea. Patru ochi mă urmăresc fugitiv, cei dublați de ochelari, ai doamnei în etate, se scufundă în ochii puștoaicei și-i transmit liniște, aproape că aud cuvintele șoptite între cele două, lasă-l, e benign, își învârte un timp pe-aici habitusul și pe urmă pleacă, nu face rău nimănui.
Dar nici nu cumpăr.
Sunt hoțul de cărți.
Mă rotesc nițel pe la parterul librăriei, pe lângă mine ciripesc două cucoane căutând un cadou pentru o aniversare, un prof universitar cu pălărie neagră și cravată de mătase își plimbă printre romane clasice servieta de piele (doldora, desigur, de disperări studențești), dacă l-aș urmări puțin aș putea deduce catedra la care predă, dar sunt nerăbdător, urc repede la mezaninul librăriei pe o scară elicoidală și amețitoare, e acolo un colț dumnezeiesc, un limb cu efect sedativ, niște bănci de lemn drept în fața rafturilor cu cărți de artă, îmi arunc rucsacul pe băncuță, ce să fur azi, azi ce fur? Din stânga mă fixează ochiul ciclopic al unei camere de supraveghere, sunt hoțul de cărți, sunt exploratorul cu flintă în jungla cu ochi fosforescenți și mârâituri terifiante, sunt dervișul cu tălpi goale pășind printre dunele aprinse de soarele sudului, în căutarea izvorului cu apă bună de îmbrățișat, sunt hoțul de cărți.

Și cărțile încep să se foiască emoționate pe rafturi, aplaudându-mă din coperți, ca niște sclave lingușitoare într-un forum antic, ia-mă acasă pe mine, eu sunt mai frumoasă, eu sunt mai înțeleaptă, eu sunt exact ce-ți dorești, cunosc zbaterea asta din biblioteca mea, aflată în expansiune imperialistă decenii, trece acum printr-un proces de decimare crudă, în fiecare vară cărțile mele dau examen de supraviețuire, fiecare e pipăită, mirosită, purtată pe la nas cu ochii închiși, mă inundă uneori amintiri copleșitoare, emoții scoase din sertarele cele mai intime ale memoriei mele, le pun deoparte, altele și-au pierdut pielea frumoasă, cuvintele lor s-au veștejit și când le deschid coperțile îmi cad pe pulpe maldăre de vocabule fosilizate, petrificate, de tine, regret, ne despărțim, tu o să pleci la o bibliotecă publică să mai bucuri și pe alți păcătoși ca mine, și când îți va fi dor bate din coperți și voi veni să ne mângâiem cu amintirile, am trăit frumoase clipe împreună, dar să fim realiști, da?

Ești o carte și rolul tău e să curgi prin lume, să fii apă și mâncare săracilor lumii ăsteia, să fii dor și vis, și uite-așa biblioteca mea de suflet, contractată la sub o mie, continuă să se micșoreze și să se limpezească, cum se face diamantul din cărbune, cu căldură și presiune, în subsolul de sub coasta mea, acolo unde se zbat vulcanii a dor și rost.

Îmi scot flaconașul cu spirt, rămas din vremurile apocalipsei pandemice în buzunarul rucsacului și-mi curăț atent palmele și mai ales buricele degetelor, sunt un tâlhar de artă, consimt, dar unul care se descalță în simeză să nu păteze covorul, că nimic nu mi se pare mai blasfemator ca o planșă cu amprente umane, albumul e greu ca plumbul, foile miros înnebunitor a proaspăt și-a cerneală, Gustav Klimt să fie azi.

L-am iubit din adolescență, când am ajuns prima dată în Oradea și-am descoperit Art Nouveau și profesoara de literatură cu care eram, profitând de solul proaspăt arat al minții mele nubile, ne-a aruncat acolo semințele alea strălucitoare, Klimt, zice, și fenomenul secesiunii vieneze, niște rebeli ca voi care au schimbat lumea și au umplut-o de îndrăzneală, atât a fost destul, că un profesor bun nu e coafor de minți tinere, e semănător de visuri.

Profund erotic, în ciuda miticismului de camuflaj, zeități păgâne își plimbă coapsele sub degetele mele degresate corect, dar cel mai mult la el îmi place motivul femeii gravide. Cred că e primul care a descoperit deificarea femeii care plămădește viață, care i-a sculptat un piedestal decent, că în fiecare oraș și târg ar trebui să așezăm o statuie a unei femei gravide, când mă întâlnesc pe stradă cu câte una mă dau cutremurat la o parte și-mi vine să mă închin, că femeia e la capătul creației, vârful de gamă al speciei umane, după ce-a făcut-o Domnul meu s-a așezat pe-un scăunel, obosit și desculț ca Brâncuși în atelierul său, și-a zis da, asta da, e capo d’opera
a Genezei biblice, și pe urmă și-a luat ziua liberă săptămânală și nu s-a mai întors niciodată la bancul de lucru, delegându-i ei, femeii, miracolul genezei. Asta e femeia, coacționar al creației, delegatul lui Dumnezeu Atoatefăcătorul pe pământ și în cer.
Și momentul ăla când Klimt, zăpăcitul, s-a întâlnit cu Bizanțul, în biserica din Ravenna, când l-au izbit drept în ochi mozaicurile răsăritului și i s-a strecurat sub pielea inimii Înviatul meu, și i s-a umplut arta de cântarea lui Dumnezeu, și cum l-a purtat el, până la sfârșitul vieții, inconștient și beat de dor, pe făcătorul cerului și al pământului, c-așa-i spun și criticii de artă, Periodo d’Oro, ce miracol anonim și bun de pus în Evanghelii…

Și-mi plimb degetele flămânde pe planșe și picturi ca orbul care-și pipăie poteca, mai oftez o dată și-nchid albumul încet, ca pe ușa unei camere unde doarme un copil, să nu faci zgomot, să nu trezești duhurile întunericului și ale urâtului, și când ridic ochii îmi sare drept în suflet un Michelangelo, Doamne, ce dor mi-e de Florența pe care n-am văzut-o vreodată, că de-asta știu, ca David, că nu voi muri, ci voi trăi și voi spune poveștile Domnului, că n-am văzut Florența, și că dacă voi muri înainte de asta drumul meu spre cer va face escală pe-acolo, există Florențe prin care se strecoară sufletul spre Dumnezeul lui, Florențe și iubiri, amintiri onirice, că de-asta e Dumnezeul nostru al milelor, de-asta.
Când dau să ies, după o oră, cele două doamne tocmai s-au decis să cumpere pentru aniversare un stilou de pe capacul căruia îmi sare aurul lui Klimt în ochi.
Că nu voi muri. Voi trăi și voi povesti poveștile Domnului, nu voi muri.” SURSA

N.R.: Gustav Klimt (14 iulie 1862 – 6 februarie 1918) a fost un pictor simbolist austriac şi unul dintre cei mai importanți membri ai mişcării Secesiunii Vienei. Klimt este remarcat pentru picturile sale, picturile murale, schițele și alte obiecte de artă. Subiectul principal al lui Klimt a fost corpul feminin, iar lucrările sale sunt marcate de un erotism franc. Printre operele sale figurative, care includ alegorii și portrete, a pictat peisaje. Vocabularul vizual erotic al lui Gustav Klimt a atins apogeul în nudurile însărcinate, reprezentări ale feminității împlinite în picturile și schițele sale, denumite „imnuri către viață”. Limbajul său este plin de ornamentații biologice care se amestecă în mozaicuri bogate, în aluzii și în potopuri de forme și de culori.

În anul 1883 frații Klimt au fondat la Viena, împreună cu Franz Matsch, propria lor şcoală de artă decorativă şi au primit comenzi din mai multe părţi ale Europei. Curând cei trei au plecat în Regatul României unde au executat lucrări pentru decorarea castelului Peleș din Sinaia.” DETALII

ARHIVĂ: SIRIA: „Sărutul” lui Klimt într-un oraș devastat de război alină și resuscitează speranța pentru o lume mai bună

INSIDER: „Văzută prin Constanța, în fața unei spălătorii auto pe Bd. I.C.Brătianu.” SURSA

N.R.: „Batman este un personaj ficțional, un super-erou creat de către artistul plastic Bob Kane şi scenaristul de benzi desenate, Bill Finger. Personajul a debutat în Detective Comics #27 (mai 1939) și de atunci a apărut mai ales în publicații deținute de DC Comics. Inițial i se spunea „Bat-Man”, mulți numindu-l şi în prezent „The Batman”, mai fiind cunoscut ca şi „Cruciatul cu mantie”, Cavalerul negru” și „Cel mai bun detectiv al lumii”, printre alte titluri.

În versiunea originală a poveştii şi majoritatea celor repovestite, identitatea secretă a lui Batman este Bruce Wayne, un milionar în USD (mai târziu miliardar), afemeiat, american, industrialist şi filantrop. Fiind martor la uciderea părinţilor săi atunci când era copil, el jură că se va răzbuna pe răufăcători, un jurământ solemn care este egalat numai de măreția idealului său de justiție. Wayne se antrenează atât fizic cât şi psihic, realizându-şi un costum care are ca temă liliacul, el dorind să fie considerat drept un simbol al dreptății.

Batman este legiuitorul oraşului american ficțional, Gotham, asistat de variate personaje adjuvante, incluzându-l pe partenerul său în combaterea nedreptății, Robin, majordomul său Alfred Pennyworth, comisarul poliției Jim Gordon, şi ocazional eroina Batgirl. El se luptă cu foarte mulți răufăcători cum ar fi: The Joker, The Penguin, Riddler, Two-Face, Poison Ivy şi Catwoman.

Spre deosebire de alți supereroi, el nu posedă nici o putere fantastică; îşi folosește numai intelectul, abilităţile de detectiv, ştiinţa şi tehnologia, averea, puterea fizică, abilitățile în artele marţiale, voinţa de fier, frica și intimidarea în continua sa luptă cu lumea răului.” DETALII

ARHIVĂ: EROI SUB ACOPERIRE: Batman a parcat la Casa Poporului. OXO JUCĂRII CU VIAŢĂ: Fulger McQueen, pe străzile Capitalei. Toţi rămân blocaţi când o văd la semafor! OXO DEATH RACE: Dacia Apocalipsei gata de start OXO TRABANT FUN CLUB: Bucșă din Cars e originar din Romania, de pe lângă Pitești

INSIDER:”Mai ţineţi minte cu ce ne ocupam timpul în urmă cu un an? Acest preot din comuna Helegiu, județul Bacău, era pe toate site-urile după ce a fost filmat sfinţind o „curbă a morţii”, cunoscută în zonă după multele accidente mortale petrecute acolo. Şi evident au fost multe hăhăieli pe atunci din partea oamenilor frumoşi şi deschişi la minte. Inclusiv din partea unor formatori de opinie, cel mai vocal fiind Mândrul Biciclist. Eu am făcut o postare atunci şi spuneam să ne păstrăm hăhăielile pentru viitor. Adică, poate cumva ne trezim că sfinţirea funcţionează.

Astăzi, la fix un an, am întrebat o persoană de acolo dacă au mai fost accidente. „Mortal nu a mai fost niciunul. Asta este important, ca fiarele se refac” a fost răspunsul. Acum ce să zic, nu era mai bine să fim rezervaţi în hăhăială? Doamne ajută!” SURSA

N.R.: „Cine arată cu 1 deget spre alţii, arată cu 3 degete spre el. (…) Observă cum degetul tău mic, inelarul şi degetul mijlociu au tendinţa să se îndrepte spre tine cu cât arăţi cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deții adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle aşa că încearcă să înţelegi fiecare piesă a fiecărui om dacă vrei să ai şansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.” (Pera Novacovici)

INSIDER: „Am rămas încremenit, astăzi, în Piața Unirii. Când a pornit banda (toți, evident, cu emoție o așteptau, pentru asta erau acolo) și a răsunat „Hora Unirii”, toată suita venită din București, majoritatea celor de pe scenă, invitați, etc au luat-o la fugă spre Bd Ștefan Cel Mare. Erau foarte mulți. Nici unul nu a jucat Hora „la prima strigare” împreună cu populația! Ori, noi toți eram acolo, și cei mici, și cei mari, și cei saraci si cei bogați, de la opincă la vlădică, copii, batrâni, toți am fost acolo să auzim și Simbolul Unirii, nu neapărat pe invitați. Ei au preferat să țină discursuri dar să părăsească Simbolul însuși. Exact când era momentul maxim maximorum de bucurie.

Așa ceva nu am mai văzut niciodată la Iași, în toți anii când am reușit să fiu în Piața Unirii, pe 24 ianuarie! Așa ceva, să lași Piața Unirii golită între 2-3 rânduri de garduri iar mii de oameni să joace orice și cum au putut, departe de Statuia lui Cuza, izolată bine de atâtea garduri, așa imagine n-o să mi-o scot mult timp din cap.” SURSA