PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

STOP CORUPȚIEI: Șpăgari în euro la Stomatologie în UMF Timișoara


INSIDER: „Medici de la UMF Timișoara care primesc mici gesturi de recunoștință din partea studenților.
Afișele au fost lipite prin zona centrală a orașului și pe străzile din preajma universității.

LE: pare că este vorba de o schismă în interiorul Colegiului Medicilor Stomatologi și că grupările care își dispută conducerea filalei locale se sabotează în diverse moduri. Mai exact, la Timișoara există „Colegiul” dr Delia Barbu, care pare că a fost ales în mod democratic, și „Colegiul” dr Cosmin Sinescu, profesor de propedeutică la UMF Victor Babeș Timișoara, validat de la centru (de la București, cu concursul dr. Ecaterina Ionescu, profesoară la UMF) și nr 2 pe lista de mai jos. Deci dacă DNA și alte instituții vor să-și facă treaba, e destul de simplu cui trebuie să se adreseze.

Colegiului Medicilor Stomatologi din România este instituția de care depinde obținerea avizului de liberă practică. Iar doctorița Ionescu este considerată mână forte care ar “controla întregul sistem medical dentar.” SURSA

GUSTAV KLIMT: Deificarea femeii care plămădește viață, vârful de gamă al speciei umane


INSIDER: „Intru apăsat de rucsac și de vinovăție. Că asta e vinovăția, un rucsac încărcat, plin cu remușcări, care-ți apasă umerii în jos și-ți coboară privirea. Patru ochi mă urmăresc fugitiv, cei dublați de ochelari, ai doamnei în etate, se scufundă în ochii puștoaicei și-i transmit liniște, aproape că aud cuvintele șoptite între cele două, lasă-l, e benign, își învârte un timp pe-aici habitusul și pe urmă pleacă, nu face rău nimănui.
Dar nici nu cumpăr.
Sunt hoțul de cărți.
Mă rotesc nițel pe la parterul librăriei, pe lângă mine ciripesc două cucoane căutând un cadou pentru o aniversare, un prof universitar cu pălărie neagră și cravată de mătase își plimbă printre romane clasice servieta de piele (doldora, desigur, de disperări studențești), dacă l-aș urmări puțin aș putea deduce catedra la care predă, dar sunt nerăbdător, urc repede la mezaninul librăriei pe o scară elicoidală și amețitoare, e acolo un colț dumnezeiesc, un limb cu efect sedativ, niște bănci de lemn drept în fața rafturilor cu cărți de artă, îmi arunc rucsacul pe băncuță, ce să fur azi, azi ce fur? Din stânga mă fixează ochiul ciclopic al unei camere de supraveghere, sunt hoțul de cărți, sunt exploratorul cu flintă în jungla cu ochi fosforescenți și mârâituri terifiante, sunt dervișul cu tălpi goale pășind printre dunele aprinse de soarele sudului, în căutarea izvorului cu apă bună de îmbrățișat, sunt hoțul de cărți.

Și cărțile încep să se foiască emoționate pe rafturi, aplaudându-mă din coperți, ca niște sclave lingușitoare într-un forum antic, ia-mă acasă pe mine, eu sunt mai frumoasă, eu sunt mai înțeleaptă, eu sunt exact ce-ți dorești, cunosc zbaterea asta din biblioteca mea, aflată în expansiune imperialistă decenii, trece acum printr-un proces de decimare crudă, în fiecare vară cărțile mele dau examen de supraviețuire, fiecare e pipăită, mirosită, purtată pe la nas cu ochii închiși, mă inundă uneori amintiri copleșitoare, emoții scoase din sertarele cele mai intime ale memoriei mele, le pun deoparte, altele și-au pierdut pielea frumoasă, cuvintele lor s-au veștejit și când le deschid coperțile îmi cad pe pulpe maldăre de vocabule fosilizate, petrificate, de tine, regret, ne despărțim, tu o să pleci la o bibliotecă publică să mai bucuri și pe alți păcătoși ca mine, și când îți va fi dor bate din coperți și voi veni să ne mângâiem cu amintirile, am trăit frumoase clipe împreună, dar să fim realiști, da?

Ești o carte și rolul tău e să curgi prin lume, să fii apă și mâncare săracilor lumii ăsteia, să fii dor și vis, și uite-așa biblioteca mea de suflet, contractată la sub o mie, continuă să se micșoreze și să se limpezească, cum se face diamantul din cărbune, cu căldură și presiune, în subsolul de sub coasta mea, acolo unde se zbat vulcanii a dor și rost.

Îmi scot flaconașul cu spirt, rămas din vremurile apocalipsei pandemice în buzunarul rucsacului și-mi curăț atent palmele și mai ales buricele degetelor, sunt un tâlhar de artă, consimt, dar unul care se descalță în simeză să nu păteze covorul, că nimic nu mi se pare mai blasfemator ca o planșă cu amprente umane, albumul e greu ca plumbul, foile miros înnebunitor a proaspăt și-a cerneală, Gustav Klimt să fie azi.

L-am iubit din adolescență, când am ajuns prima dată în Oradea și-am descoperit Art Nouveau și profesoara de literatură cu care eram, profitând de solul proaspăt arat al minții mele nubile, ne-a aruncat acolo semințele alea strălucitoare, Klimt, zice, și fenomenul secesiunii vieneze, niște rebeli ca voi care au schimbat lumea și au umplut-o de îndrăzneală, atât a fost destul, că un profesor bun nu e coafor de minți tinere, e semănător de visuri.

Profund erotic, în ciuda miticismului de camuflaj, zeități păgâne își plimbă coapsele sub degetele mele degresate corect, dar cel mai mult la el îmi place motivul femeii gravide. Cred că e primul care a descoperit deificarea femeii care plămădește viață, care i-a sculptat un piedestal decent, că în fiecare oraș și târg ar trebui să așezăm o statuie a unei femei gravide, când mă întâlnesc pe stradă cu câte una mă dau cutremurat la o parte și-mi vine să mă închin, că femeia e la capătul creației, vârful de gamă al speciei umane, după ce-a făcut-o Domnul meu s-a așezat pe-un scăunel, obosit și desculț ca Brâncuși în atelierul său, și-a zis da, asta da, e capo d’opera
a Genezei biblice, și pe urmă și-a luat ziua liberă săptămânală și nu s-a mai întors niciodată la bancul de lucru, delegându-i ei, femeii, miracolul genezei. Asta e femeia, coacționar al creației, delegatul lui Dumnezeu Atoatefăcătorul pe pământ și în cer.
Și momentul ăla când Klimt, zăpăcitul, s-a întâlnit cu Bizanțul, în biserica din Ravenna, când l-au izbit drept în ochi mozaicurile răsăritului și i s-a strecurat sub pielea inimii Înviatul meu, și i s-a umplut arta de cântarea lui Dumnezeu, și cum l-a purtat el, până la sfârșitul vieții, inconștient și beat de dor, pe făcătorul cerului și al pământului, c-așa-i spun și criticii de artă, Periodo d’Oro, ce miracol anonim și bun de pus în Evanghelii…

Și-mi plimb degetele flămânde pe planșe și picturi ca orbul care-și pipăie poteca, mai oftez o dată și-nchid albumul încet, ca pe ușa unei camere unde doarme un copil, să nu faci zgomot, să nu trezești duhurile întunericului și ale urâtului, și când ridic ochii îmi sare drept în suflet un Michelangelo, Doamne, ce dor mi-e de Florența pe care n-am văzut-o vreodată, că de-asta știu, ca David, că nu voi muri, ci voi trăi și voi spune poveștile Domnului, că n-am văzut Florența, și că dacă voi muri înainte de asta drumul meu spre cer va face escală pe-acolo, există Florențe prin care se strecoară sufletul spre Dumnezeul lui, Florențe și iubiri, amintiri onirice, că de-asta e Dumnezeul nostru al milelor, de-asta.
Când dau să ies, după o oră, cele două doamne tocmai s-au decis să cumpere pentru aniversare un stilou de pe capacul căruia îmi sare aurul lui Klimt în ochi.
Că nu voi muri. Voi trăi și voi povesti poveștile Domnului, nu voi muri.” SURSA

N.R.: Gustav Klimt (14 iulie 1862 – 6 februarie 1918) a fost un pictor simbolist austriac şi unul dintre cei mai importanți membri ai mişcării Secesiunii Vienei. Klimt este remarcat pentru picturile sale, picturile murale, schițele și alte obiecte de artă. Subiectul principal al lui Klimt a fost corpul feminin, iar lucrările sale sunt marcate de un erotism franc. Printre operele sale figurative, care includ alegorii și portrete, a pictat peisaje. Vocabularul vizual erotic al lui Gustav Klimt a atins apogeul în nudurile însărcinate, reprezentări ale feminității împlinite în picturile și schițele sale, denumite „imnuri către viață”. Limbajul său este plin de ornamentații biologice care se amestecă în mozaicuri bogate, în aluzii și în potopuri de forme și de culori.

În anul 1883 frații Klimt au fondat la Viena, împreună cu Franz Matsch, propria lor şcoală de artă decorativă şi au primit comenzi din mai multe părţi ale Europei. Curând cei trei au plecat în Regatul României unde au executat lucrări pentru decorarea castelului Peleș din Sinaia.” DETALII

ARHIVĂ: SIRIA: „Sărutul” lui Klimt într-un oraș devastat de război alină și resuscitează speranța pentru o lume mai bună

MARTIE 2023: „Meriți tot ce e mai bun/ Și ți-aș dărui și Luna/ Dar e criză, nu am cum/ Așa că iți dau fix….”


INSIDER: „Meriți tot ce e mai bun/ Și ți-aș dărui și Luna/ Dar e criză, nu am cum/ Așa că iți dau fix....”

🌸Ești o persoana cu simtul umorului si iti doresti ca personalitatea ta amuzanta sa se reflecte in cadourile oferite❓

🌸Mărțișoarele clasice ți se par banale și anoste ❓

🌸Anul acesta poți oferi un mărțisor haios și neconvențional ce va stârni reacții și va aduce zâmbetul pe buze.
🌸Cu siguranță va rămâne întipărit în minte si va crea o amintire ce va dăinui pentru mult timp.

✅Pret: 6.99 lei/ buc

➡️ Modalități de livrare:
✅Ridicare personală din sectorul 6 București
✅Livrare la domiciliu în Bucuresti -10 lei
✅Livrare la domiciliu in tara – 20 lei

✅Magnet de frigider -Martișor haios în formă neconvențională
✅Dimensiune – 6 cm X 9 cm
✅Material- ceramică

‼️ Martișoarele se fac la comandă așa că asigurate că le vei comanda din timp ‼️” SURSA

ARHIVĂ: 1 MARTIE: Heidi inventează mărțișoarul comestibil. Urmează șnurul! OXO 1 MARTIE: Mărțișoare plantabile – cu semințe de Nu mă uita, Lavandă, Garofițe, Gura Leului, Albăstrele și Maci OXO TEATRUL GRIVIȚA 53: Se construiește cărămidă cu cărămidă, zid cu zid și acum mărțișor cu mărțișor OXO DONORIUM: Mărțișoare pentru SuperEroi care salvează vieți. Donează sânge! OXO MĂRŢIŞOR: „Plumbul ignoranţei se transformă în aurul cunoaşterii şi al depăşirii

RELOCARE: Batman și-a luat buletin de Constanța


INSIDER: „Văzută prin Constanța, în fața unei spălătorii auto pe Bd. I.C.Brătianu.” SURSA

N.R.: „Batman este un personaj ficțional, un super-erou creat de către artistul plastic Bob Kane şi scenaristul de benzi desenate, Bill Finger. Personajul a debutat în Detective Comics #27 (mai 1939) și de atunci a apărut mai ales în publicații deținute de DC Comics. Inițial i se spunea „Bat-Man”, mulți numindu-l şi în prezent „The Batman”, mai fiind cunoscut ca şi „Cruciatul cu mantie”, Cavalerul negru” și „Cel mai bun detectiv al lumii”, printre alte titluri.

În versiunea originală a poveştii şi majoritatea celor repovestite, identitatea secretă a lui Batman este Bruce Wayne, un milionar în USD (mai târziu miliardar), afemeiat, american, industrialist şi filantrop. Fiind martor la uciderea părinţilor săi atunci când era copil, el jură că se va răzbuna pe răufăcători, un jurământ solemn care este egalat numai de măreția idealului său de justiție. Wayne se antrenează atât fizic cât şi psihic, realizându-şi un costum care are ca temă liliacul, el dorind să fie considerat drept un simbol al dreptății.

Batman este legiuitorul oraşului american ficțional, Gotham, asistat de variate personaje adjuvante, incluzându-l pe partenerul său în combaterea nedreptății, Robin, majordomul său Alfred Pennyworth, comisarul poliției Jim Gordon, şi ocazional eroina Batgirl. El se luptă cu foarte mulți răufăcători cum ar fi: The Joker, The Penguin, Riddler, Two-Face, Poison Ivy şi Catwoman.

Spre deosebire de alți supereroi, el nu posedă nici o putere fantastică; îşi folosește numai intelectul, abilităţile de detectiv, ştiinţa şi tehnologia, averea, puterea fizică, abilitățile în artele marţiale, voinţa de fier, frica și intimidarea în continua sa luptă cu lumea răului.” DETALII

ARHIVĂ: EROI SUB ACOPERIRE: Batman a parcat la Casa Poporului. OXO JUCĂRII CU VIAŢĂ: Fulger McQueen, pe străzile Capitalei. Toţi rămân blocaţi când o văd la semafor! OXO DEATH RACE: Dacia Apocalipsei gata de start OXO TRABANT FUN CLUB: Bucșă din Cars e originar din Romania, de pe lângă Pitești

PERMIS DE BICICLIST: Dacă nu pedalezi în casă, curte ori pe câmp, trebuie să cunoști legislația rutieră, să ai stop, far și alcoolemia sub 0.4g/l.


INSIDER 1 : „Pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, în România era obligatoriu inclusiv să îți înmatriculezi bicicleta.” SURSA

INȘIDER 2: „În Germania (N.R.: Olanda, Austria, etc), copiii în clasa a 4 a fac curs, învață regulile de circulație, apoi fac practică cu un polițist și test.”

Testul constă în probă scrisă și testare practică şi dacă îl trec, primesc permisul pentru bicicletă.” SURSA

N.R.: Articolul 161, cu amendă de la 6 la 8 puncte amendă, de la 870 de lei până la 1160 de lei. Biciclistul nu are voie să circule dacă a băut alcool. Aşa cum nu are voie nici șoferul. Diferenţa este că la o concentraţie mai mare de 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), la şofer vorbim de infracţiune. La biciclist este doar contravenţie. Biciliştii sunt testaţi obligatoriu şi când sunt implicaţi în evenimente rutiere, accidente soldate cu victime”.

„SĂ BEM PENTRU LESLIE”: Andrea Riseborough cea mai frumoasă și dramatică ființă alcoolică de pe ecran. Fuga în alcool ca spre o ultimă speranță – ultimul rai al celor deznădăjduiți și singuri!


INSIDER: „Să bem pentru Leslie – geniala Andrea Riseborough. Am mai văzut filme cu alcoolici. Chiar anul trecut am avut „Încă un rând” (Another Round) cu inegalabilul Mads Mikkelsen. Dar nu. Ce face Andrea Riseborough în To Leslie este genial. Alcoolici din toate țările, uniți-vă! în jurul ei. Și nu ratați filmul.

Eu mereu spun că bețivanii cartierelor, orașelor și satelor sunt ultimii oameni – îi numesc îngeri, îngerii decăzuți ai cartierelor – pentru că sunt singurii care mai dau direcție de sens și speranță, prin starea lor de deznădejde, în această lume total golită de sens. Ei ne reamintesc despre lucrurile care contează cu adevărat în viață. Andrea Riseborough în To Leslie devine etalonul în acest sens.

Știam despre aptitudinile ei complexe, o admiram – dar după acest rol nu voi scăpa nimic în care va juca ea. E ceva ce rar vezi. Face un rol care o duce sus de tot în breasla ei. O clasicizează. Andrea Riseborough cea mai frumoasă și dramatică ființă alcoolică de pe ecran – plină de speranță. Ochii ei triști și când zâmbesc te bagă în depresie. Fragilă precum un copil dar cu o energie inepuizabilă. Și te trece printr-o gamă de emoții teribile: de la disperare, deznădejde, rușine, vină până la speranță și bucurie.

Puterea ei de a scoate toată rușinea și vinovăția umană în puținele clipe mahmure de trezie: devastator. Sfâșietor – dramatic toată tragedia care vine peste ea și pe care o aduce acest tip de dependență. Fragilitatea imensă a celui dependent. Și fuga în alcool ca spre o ultimă speranță – ultimul rai al celor deznădăjduiți și singuri. Alcoolul ca o dependență dar și ca o formă de a vindeca, de a părăsi corpul, rușinea, neputința. Alcoolul – ultima speranță a celor deznădăjduiți. Nădejdea bolnavă, vindecarea care omoară și aduce suferință. Dependența care aduce o violență totală și o tragedie fără margini.

Nu recomand filmul celor prea sensibili. E acolo o tristețe sfâșietoare – o dramă mai mult decât doar una personală. E drama unei societăți – alcoolicul ca indiciu al acestei drame sociale unde se vede atât de bine nevoia de plase sociale, de siguranță a familiei, prietenilor și a societății. Singur ești strivit.

ȘI revine în scenă – bunătatea celuilalt, generozitatea de a fi bun și a face ceva pentru celălalt. Orice stare de deznădejde poate fi depășită prin această bunătate, generozitate și ajutor oferit celuilalt căzut.

Alcoolicii sunt ca niște îngeri trimiși pe pământ să ne reamintească despre aceste gesturi aparent banale de care uităm: nevoia de celălalt și grija față de celălalt. Îngerii căzuți care ne arată fragilitatea umană. Filmul scoate în evidență imensitatea tragediei, felul în care afectează totul în jur o astfel de dependență și face apologia grijii față de cel în necaz. Nu banii rezolvă tot, ci oamenii. Apropos de bani: noua religie modernă. Filmul începe cum ea câștigă la loto o sumă mare. Nu o ajută ci o înfundă și mai tare în această dependență – nu acolo se află secretul. Banii nu fac decât să accelereze crizele – ca un drog care scoate tot ce e mai rău din oameni.

Mereu spun: gradul de dezvoltare a unei societăți este dat nu de bunăstare, de venit, de lucruri sofisticate și scumpe ci de felul în care avem grijă de cei fragili, căzuți, neputincioși. Iar Andrea Riseborough în To Leslie o face genial în a ne reaminti aceste lucruri.

Mă bucur că e nominalizată la Oscar chiar dacă a fost cu mult scandal – a jucat într-un film care nu aduce profit. Dar o laudă cele mai grele nume ale breslei. Un film pe care trebuie să-l vedeți neapărat. Pentru mine poate cel mai semnificativ film al anului 2022 (mersi Mihai Tiță pentru recomandare). M-a impresionat mai mult decât The Banshees of Inisherin care cumva are sensibilități comune. Dar acesta e mai tragic, mai realist, mai actual cred. A propos – nu știu nimic de regizor. Andrea Riseborough face însă un rol imens. Oare de ce aceste filme ajung așa greu la noi? Și nici nu am citit nimic…..

PS: E banal de simplu să vedem că alcoolicii sunt oameni ”bolnavi și defecți”: da, demonii sunt de fapt îngerii decăzuți. Suntem la film aici – nu la clinica de dezintoxicare unde: suntem pe câmpul semnificațiilor nu al procedurilor medicale. Dar e mult mai greu să înțelegem cauzele – sensul și tragedia bolii – și mai ales disperarea lor care se reduce la ajutor. Dar ce este ajutorul în societatea noastră redusă doar la individ și nevoile personale?” SURSA

ENERGII: „Nu se poate smerenie fără curaj și curaj fără smerenie!” (Arsenie Boca)


INSIDER:”Mai ţineţi minte cu ce ne ocupam timpul în urmă cu un an? Acest preot din comuna Helegiu, județul Bacău, era pe toate site-urile după ce a fost filmat sfinţind o „curbă a morţii”, cunoscută în zonă după multele accidente mortale petrecute acolo. Şi evident au fost multe hăhăieli pe atunci din partea oamenilor frumoşi şi deschişi la minte. Inclusiv din partea unor formatori de opinie, cel mai vocal fiind Mândrul Biciclist. Eu am făcut o postare atunci şi spuneam să ne păstrăm hăhăielile pentru viitor. Adică, poate cumva ne trezim că sfinţirea funcţionează.

Astăzi, la fix un an, am întrebat o persoană de acolo dacă au mai fost accidente. „Mortal nu a mai fost niciunul. Asta este important, ca fiarele se refac” a fost răspunsul. Acum ce să zic, nu era mai bine să fim rezervaţi în hăhăială? Doamne ajută!” SURSA

N.R.: „Cine arată cu 1 deget spre alţii, arată cu 3 degete spre el. (…) Observă cum degetul tău mic, inelarul şi degetul mijlociu au tendinţa să se îndrepte spre tine cu cât arăţi cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deții adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle aşa că încearcă să înţelegi fiecare piesă a fiecărui om dacă vrei să ai şansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.” (Pera Novacovici)

MATERNITATEA CARITAS: Aici au venit pe lume, timp de 70 de ani, o treime din copiii Bucureștiului. Acum zace șubrezită de ploi, furată și înconjurată doar de gunoaie și maidanezi!


INSIDER: „[CARITAS] Nu, nu e un azil bântuit pe undeva prin Anglia, e chiar corpul vechi în degradare al uneia dintre cele mai celebre maternități din București. Pe strada dr. Maximilian Popper (fostă Trinității) din fostul cartierul evreiesc, la intersecția cu strada Traian, e încă-n picioare fostul Spital Caritas. Asta-i latura lungă, văzută în lungul curții, peste gardul de la strada Traian.

▶ BACKGROUND. Spitalul Caritas e construit în formă inițială în 1880, nu departe de mahalalele Vitan și Dudești, aproape periferice, populate de români, evrei și armeni. Funcționează inițial preponderent ca un cămin pentru femeile și copiii din familii nevoiașe. Mihai Eminescu e tratat aici în 1883, iar Titu Maiorescu participă la demonstrații de hipnoză făcute de medici evrei. În 1891, imobilul e transformat din așezământ de binefacere în ambulatoriu, cu toate specialitățile medicale ale vremii. Între 1916-1918, funcţionează ca spital de campanie sub patronajul reginei Maria, în timpul Primului Război Mondial.

▶ ETAPE ULTERIOARE. Pentru a ține pasul cu tehnica și a crește standardul actului medical, clădirea inițială a spitalului e înlocuită de una mai mare, Maternitatea Nouă, construită între 1923-1927, dar inaugurată oficial abia în 1933 de către Comunitatea Evreilor din Bucureşti, în prezența regelui Carol al II-lea. Fațada are ca elemente remarcabile coloane cu capiteluri în stil art déco și frontoane elegante cu anii construirii și frontispiciul, „Maternitatea”. În anii ’30 se ridică încă un corp de clădire, chiar pe colțul Traian-Trinității. Între 1936-1940, se deschid secții de chirurgie și medicină internă. În 1941, stabilimentul devine a doua oară spital de campanie, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial. E naționalizat în 1948. În postbelic, se adaugă un nou corp de clădire, între cele din interbelic, de care se conectează printr-o pasarelă. Între 1977-1979, se înființează secții de cardiologie, medicină internă, terapie intensivă și neonatologie. Spitalul continuă să funcționeze, la un nou nivel.

▶ PREZENT. După procesul de rigoare, Spitalul Caritas e retrocedat Fundației „Caritatea” în 2005. Personalul de la acea dată estima că o treime din copiii Bucureștiului se născuse la Caritas, de la înființare și până atunci. Fundația „Caritatea” declară că nu va face nicio investiție și că doar vrea să închirieze clădirile și terenul. Spitalul e închis definitiv în 2011, în timpul Guvernului Emil Boc 2, iar corpul cel mai nou, din perioada comunistă, e transformat în Căminul pentru Persoane Vârstnice „Academician Nicolae Cajal”. Clădirile interbelice sunt abandonate fără explicație. Hoții de materiale sustrag tot ce se poate, iar structura de rezistență a clădirilor e șubrezită de ploile care intră prin acoperișurile găurite. Curtea spitalului devine parțial o junglă populată de haite de câini fără stăpân și gunoaie, totul se transformă într-un decor de filme horror.

Fostul spital Caritas, altcândva o glorie medicală a capitalei, cu medici școliți la Paris, e lăsat deliberat să ajungă în starea actuală, aproape de ruină. Clădirea din 1923-1927, cea mai valoroasă, trebuie consolidată, restaurată și refuncționalizată de urgență, apoi redată comunității locale. Astea sunt însă SF-uri.

Se tot aud zvonuri că terenul imens pe care sunt corpul vechi al spitalului + curtea ar fi vizat de dezvoltatorii imobiliari pentru a face proiecte noi, mari și nepotrivite acolo, cum deja se întâmplă prin vecini. Administrația locală și centrală sunt incapabile și/sau nedispuse să salveze acest punct esențial pe harta Bucureștiului, după ce proprietarul actual nu a mișcat nicium deget, nu a făcut nimic măcar să conserve clădirile. Din fericire pentru acești distrugători ai Bucureștiului vechi, populația actuală nu dă doi bani pe clădirile istorice care au relevanță comunitară evidentă, ca atare nu va pune presiune pașnică pentru a se mișca ceva la Caritas în sensul reinserției fostului spital în circuitul public.

Fostul cartier evreiesc bucureștean e în picaj, totul e degradat și insalubru, cu concursul Primăriei Sectorului 3 și al Primăriei Noului București, capitala Românei Nor-ma-le, unde „salvatorii” țipă ipocrit „Vrem spitale, nu catedrale!” Mergi să vezi clădirea asta până nu dispare, chiar e un edificiu-unicat.” SURSA

N.R.: Wikipedia prezintă faptul că „Spitalul săracilor”, care oferea tratamente gratuite nevoiaşilor a fost demolat în anul 2021, datorită stării de degradare avansată. Job done! DETALII

ACADEMIA DE ȘTIINȚE ECONOMICE: Înființată de regele Carol I acum 110 ani, veritabil muzeu de artă!


INSIDER: „Mă aflu la pas în zona Piața Romană și admir clădirea ASE-ului care a dat de a lungul anilor generații întregi de economiști. Foarte puțini știm istoricul si valorile culturale ale acesteia.

Așadar, în data de 6 aprilie 1913 a fost semnat de către regele Carol I Decretul de înființare a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI), cum s-a numit până în 1947.

Lucrările efectiv se desfăşoară între 1924-1926. Edificiu în stil neoclasic a fost proiectat de arhitecţii: Grigore Cerkez, Edmond van Saanen-Algi (olandez după tată) şi Arghir Culina. Cel care a făcut întreaga muncă este de fapt Van Saanen–Algi.

În Aula academiei se află o capodoperă,o pictura murală intitulată Istoria comerțului românesc (ori Istoria negoţului românesc) executată de Cecilia Cuţescu-Storck. Pictura în ulei, ce are 100 m2, a fost inaugurată în 1933, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înființarea AISCI. Pictura murală prezintă, în spirală, de sus în jos, istoria comerţului românesc începând din cele mai vechi timpuri, până în anii interbelici.

Holul central și scara monumentală sunt impresionante. Începând de la parter și până la etajul 2 pe pereți se desfăşoară Galeria Rectorilor, o salbă de portrete ale tuturor rectorilor ce i-a avut ASE-ul de-a lungul existenţei sale, realizate de Nicolae Aurel Alexi. De altfel, ASE-ul deţine mai multe opere de artă (pictură, sculptură, mozaic), puţin ştiute.

În Pinacoteca ASE se găsesc tablouri de Henri Catargi, Margareta Sterian, Costin Petrescu, Ion Musceleanu, Eugen Crăciun, şi mai actualii Ion Sălişteanu, Dan-Cristian Popescu, Gheo-Vlad Boţan, Valentin Tănase. Întâlnim şi mozaicuri de Zoe Băicoianu (clădirea Cibernetică) şi Constantin Berdilă (clădirea Eminescu), precum şi sculpturi în lemn de Radu Aftenie (la intrarea din str. Căderea Bastiliei).

În Sala de Lectură Victor Slăvescu se află controversatele fresce ale lui Sabin Bălaşa, realizate în 2006 și intitulate Feerie și Geneză (N.R.: Conducerea ASE a plătit 320.000 euro pentru un perete pictat în sala de lectură a bibliotecii, 57,5 mp de pictură murală. Sabin Bălașa ceruse inițial un milion de euro!). Facultatea e deschisă și o puteți vizita…merită!” SURSA

N.R.: „Clădirea ASE din Piața Romană se numește clădirea Ion N. Angelescu.

Ion N. Angelescu a militat, încă dinaintea desemnării ca rector, pentru dezvoltarea bazei materiale a instituției. El avea să își lege numele de construirea, în timpul record, de aproximativ 1 an si 5 luni din mandatul sau de rector, a Palatului AISCI din Piața Romană nr. 6, rămas peste ani o veritabilă citadelă a învățământului economic superior românesc. Construcția avea să fie inaugurată, în 1926. În 1928 a fost finalizata o nouă construcție în incinta Academiei, cu destinația de cămin și cantina.

Conferențiar si, apoi, profesor universitar la Catedra de istorie a comerțului de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, în perioada 1924-1929 a fost rector. În 2008, în Aula Magna, a fost dezvelit un bust în marmura al marelui înaintaș, opera a sculptorului Adrian Pirvu.

Cele mai frecvent evocate lucrări ale lui Ion N. Angelescu sunt: Cunoașterea si conducerea pietii economice (1914), Evoluția economica a țărilor românești (1918) si, respectiv, Politica economica a României Mari (1919). A murit la vârsta de 45 de ani.” DETALII

IAȘI: Cei mici, cei mari, cei săraci și cei bogați au jucat Hora Unirii dincolo de garduri. Delegații de la București au venit doar să țină discursuri!


INSIDER: „Am rămas încremenit, astăzi, în Piața Unirii. Când a pornit banda (toți, evident, cu emoție o așteptau, pentru asta erau acolo) și a răsunat „Hora Unirii”, toată suita venită din București, majoritatea celor de pe scenă, invitați, etc au luat-o la fugă spre Bd Ștefan Cel Mare. Erau foarte mulți. Nici unul nu a jucat Hora „la prima strigare” împreună cu populația! Ori, noi toți eram acolo, și cei mici, și cei mari, și cei saraci si cei bogați, de la opincă la vlădică, copii, batrâni, toți am fost acolo să auzim și Simbolul Unirii, nu neapărat pe invitați. Ei au preferat să țină discursuri dar să părăsească Simbolul însuși. Exact când era momentul maxim maximorum de bucurie.

Așa ceva nu am mai văzut niciodată la Iași, în toți anii când am reușit să fiu în Piața Unirii, pe 24 ianuarie! Așa ceva, să lași Piața Unirii golită între 2-3 rânduri de garduri iar mii de oameni să joace orice și cum au putut, departe de Statuia lui Cuza, izolată bine de atâtea garduri, așa imagine n-o să mi-o scot mult timp din cap.” SURSA