PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

ŞPAGAR CU GIROFAR

STOP CORUPȚIEI: Șpăgari în euro la Stomatologie în UMF Timișoara


INSIDER: „Medici de la UMF Timișoara care primesc mici gesturi de recunoștință din partea studenților.
Afișele au fost lipite prin zona centrală a orașului și pe străzile din preajma universității.

LE: pare că este vorba de o schismă în interiorul Colegiului Medicilor Stomatologi și că grupările care își dispută conducerea filalei locale se sabotează în diverse moduri. Mai exact, la Timișoara există „Colegiul” dr Delia Barbu, care pare că a fost ales în mod democratic, și „Colegiul” dr Cosmin Sinescu, profesor de propedeutică la UMF Victor Babeș Timișoara, validat de la centru (de la București, cu concursul dr. Ecaterina Ionescu, profesoară la UMF) și nr 2 pe lista de mai jos. Deci dacă DNA și alte instituții vor să-și facă treaba, e destul de simplu cui trebuie să se adreseze.

Colegiului Medicilor Stomatologi din România este instituția de care depinde obținerea avizului de liberă practică. Iar doctorița Ionescu este considerată mână forte care ar “controla întregul sistem medical dentar.” SURSA


PANOURI FOTOVOLTAICE CU ȚEAPĂ: „Enel cumpară cu 0.165 lei/ kWh ce bag eu în rețea, dar consumul mi-l facturează cu 0.608 lei/ kWh fără TVA.”


INSIDER: „ȚEAPA PANOURILOR FOTOVOLTAICE SAU CUM SE ÎMBOGĂȚEȘTE ENEL ÎN MANDATUL MINISTRULUI ENERGIEI VIRGIL POPESCU. Mi-am montat panouri fotovoltaice, parte plătite de mine, parte subvenționate de Administrația Fondului de Mediu (adică plătite de voi). Toate bune până la momentul primei facturi emise de ENEL. Surprizăăăăă! Deși am produs 1200 kWh și am consumat 900 kWh, deci ENEL s-a ales cu 300 KWH băgați de mine in rețea, tot eu sunt bun de plată. De ce? ENEL cumpără cu 0.165 ce bag eu în rețea, dar consumul mi-l facturează cu 0.608 lei fără TVA.

Deci pentru ce produc si consum, tot eu plătesc la ENEL 0.443 lei/kWh, fără ca acesta să presteze vreun serviciu. De ce nu facturează consumul net? Poate știe aceasta rușine de ministru! Cine câștigă? ENEL! Măcar să îi ridice o statuie trădătorului care girează acest furt!” SURSA
ARHIVĂ: ŢEPELE VERZI: „Românii, „arşi” în fiecare lună de 14 „şmecheri”. O lege le permite să rămână anonimi”


SANEPID: Inspecţii cu dragoste prin restaurantele din Ilfov


INSIDER: „Sunt agent comercial in jud. Ilfov. Oare nimeni nu sesizeaza abuzurile facute de d-na directoare a Sanepid-ului din acest judet? Ea vine in control cu d-nul asistent sau doctor nu stiu ce o fi, dar ea se prezinta ca fiind directoare dna dr. Costache, pretinde bani si alte foloase necuvenite, apoi se aseaza la mese in separeuri si se giugiuleste cu nerusinare cu acest domn. Ma intreb – asa se poarta organele de control in ziua de azi?”


AUTODENUNŢ! Comisarii ANAF primesc şpagă!


Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a recunoscut public, de curând, că unii dintre comisarii săi iau şpagă, dar că aceştia urmează să fie disponibilizaţi. Întrebări retorice: 1. Întâi disponibilizaţi şi apoi arestaţi, sau invers? 2. Aceşti comisari vor primi girofar şi puteri depline pentru a combate evaziunea fiscală?

În completare, fostul consilier al ministrului de Finanţe, Andrei Gheorghe, a declarat, într-un interviu pentru Realitatea.net, că în minister sunt cunoscute cazuri de evaziune, dar nu se face nimic: „declaraţia lui Blejnar este doar o recunoaştere a impotenţei acestui sistem. Odată ce intri în sistem şi-l amuşinezi îţi dai seama de impotenţa lui”.

Andrei Gheorghe mai explică faptul că, în sistemul pe care l-a cunoscut pentru scurt timp din interior, fiecare lucrează pentru a-şi păzi interesele proprii, aşa constituindu-se „cercul puterii”: „Toţi oamenii, de la toate nivelurile, trăiesc pentru a beneficia de pe urma sistemului. Că-şi iau case, că-şi fac concedii, că-şi iau maşini, că-şi fac relaţii. Finanţele au creat acest sistem. E un sistem al profitorilor, de la ăla micu’ de la administraţia Financiară şi terminând cu miniştrii din guvern. Există interese şi la nivel de minister, şi la nivel de guvern. E greu, însă, să identifici găştile, e o treabă pe care ar trebui să o facă DNA-ul, dar DNA e complet incompetent. DNA preferă să facă arestări spectaculoase, iar SRI preferă să asculte telefoane.”

AŞTEPTĂM COMENTARII CU EXEMPLE CONCRETE!