PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

NEREGULI ÎN COMPANIILE PRIVATE

TOPLIŢA SHOES: „Locul unde veţi fi sclavi, pe un salariu de nimic cuprins între 500-800 lei/lună”


anunt-la-fabrica-de-incaltaminte-toplitaINSIDER: „Cine este interesat de un loc de munca? Veniti la Topliţa şa fabrica de încălțăminte, locul unde veţi fi sclavi, locul unde muncești pe un salariu de nimic cuprins între 500-800 lei/lună, unde bonurile de masă sunt tăiate chiar dacă ai lucrat, unde lucrezi de la 6-16 cu 20 minute pauză de masă, unde eşti terorizată si intimidată „te dau afară”, „du-te şi semnează-ți demisia că sunt cu zecile care vor să vină la lucru”, „să vă bucurați că aveți unde lucra”. E locul unde lucrezi fără căldură, apă din sticlă pe care o bei printre fulgi de gheață, e fabrica unde sâmbetele sunt obligatorii lucrătoare, dar fără să se plătească, în cazul în care nu mergi îţi taie bonuri de masă pe 5 zile, e locul unde controalele celor în drept (ITM, ISU, Medicina muncii etc.) se fac în birou (unde e căldură) şi la magazie (pentru atenții)… Şi multe alte batjocuri, aşa că aveți unde veni dacă doriţi să fiţi exterminați.” (SURSA)


GLUGĂ DE COCENI: Investitorul olandez de 200 lei „UNIS Group” rescrie Codul Muncii din România!


Somatie Unis 01 iulie 2015 extrasINSIDER: „SCRISOARE DESCHISĂ în atenţia UNIS GROUP România, Domnului PETER ERIC de VRIES – General Manager, Doamnei MIHAELA PITSTRA – Account Manager, Avocatului DANIEL VOCHESCU – Reprezentant convenţional negocieri şi ACCACE OUTSOURCING ROMANIA – Angajată pentru consultanţă contabilitate, salarizare şi administrare HR.

Peter Eric de Vries Unis Group Romania Mihaela Pitstra - Unis Group RomaniaRegret că, în locul unui dialog raţional, managementul societăţii Unis Group România, prin PETER ERIC de VRIES şi MIHAELA PITSTRA (foto), alege să poarte o corespondenţă absurdă, să facă presiuni verbale şi să intimideze prin acţiunile avocatului DANIEL VOCHESCU, angajat pentru negocieri, cu scopul de a mă determina să demisionez forţat în schimbul a două salarii compensatorii. Mai mult, constat că Unis Group emite adrese oficiale contradictorii şi recunoaşte sub semnătura administratorului că refuză să respecte legile din România privind protecţia angajaţilor. CONTINUARE


DECIZIA 52/2012: „Este interzisă amplasarea camerelor video în birourile angajaţilor!”


office_spyAngajaţii pot fi supravegheaţi video, însă nu şi în birourile în care îşi desfăşoară activitatea la locul de muncă. De asemenea, conform documentului, camerele video se montează doar în locuri vizibile, fiind interzisă amplasarea acestora în locuri ascunse.

Decizia ANSPDCP nr. 52/2012 – Art.8 (3): „Nu este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere video în interiorul birourilor unde aceştia îşi desfăşoară activitatea la locul de muncă, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.”

Potrivit Deciziei nr. 52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video, angajatorii pot dispune supravegherea video a angajaților, însă doar pentru îndeplinirea unor obligații legale exprese sau în temeiul unui interes legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate. În situația în care aceste prevederi nu se pot aplica, atunci supravegherea se va efectua doar pe baza consimțământului expres și liber exprimat al angajaților, dupa ce aceștia au fost informați în prealabil. În schimb, este interzisă amplasarea camerelor video în birourile angajaților de la locul de munca, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. DETALII

ARHIVĂ: VOYERISM: De la bici la Big Brother. Angajatul ideal „Unis Group” face orice. Kama Sutra, frate!


ASIROM: Mariana Diaconescu inventează „Poliţa Obligatorie pentru Angajaţi” şi rudele acestora!


AnonymousManmariana_diaconescu4INSIDER: „Aviz Consiliului Concurenţei: Asiromul aflat într-o gravă dificultate financiară îşi obligă, începând de azi, angajaţii să îşi incheie, ei şi rudele, poliţe de asigurare numai la Asirom, deşi tarifele sunt printre cele mai dezavantajoase. Mesajul preşedintei, soţia lui Cristian Diaconescu, se încheie astfel: “Păstraţi-vă locul de muncă!”.”

ADEVĂRUL: Mariana Diaconescu, preşedintele ASIROM: „Produsele inovatoare pot relansa piaţa de asigurări“

ARHIVĂ: De ce a fost restructurată divizia IT a companiei ASIROM?


TUPEU: Maşină furată, vândută prin MEVAS AUTO. Cum s-a evaporat de pe site-ul Poliţiei Române?


Verificare masini furateINSIDER: „Care este diferenţa dintre MEVAS AUTO – BUCURESTI şi un târg normal de maşini dintr-o zi de Duminică? La târg ai mai multe şanse să afli de eventualele probleme ale maşinii şi să negociezi un preţ care să te mulţumească. Băieţaşii de la MEVAS AUTO – BUCUREŞTI din Bd.Theodor Pallady Nr.315, Sector 3, de fiecare dată când un client le trece pragul, parcă au un aparat automat de lipit stickere pe fruntea clientului cu eticheta *Prost*” DETALII

Serie masina furata TouaregVerificare masina furata Dovada Politie Touareg furat


COMPLICITATE: Ce MARCĂ de lapte bea ministrul Daniel Constantin? Noi am aflat ultimii de aflatoxină!


AFLATOXINA LA GUVERN

CE PREŞEDINTE DE “COMPANIE DE LACTATE” POATE SĂ JURE PUBLIC CĂ NU APARE ÎN SCANDALUL AFLATOXINEI? CINE DIN S.R.I. MAI ŞTIE CE ESTE „SIGURANŢA NAŢIONALĂ”?


APEL SOS: „Ce fac cei de la ITM? Mai există?”


AnonymousManINSIDER: „Ceva similar se întâmplă la firmele de pază. Aici lucrezi 24 de ore, salariul întârzie, nu se plătesc dările la stat, dacă te prinde că te odihneşti puţin te dă afară şi te amendează. Cine rezistă 24 de ore? Ce fac cei de la ITM? Mai există? Se cunosc abuzurile, salariul minim pe economie. Şi alte probleme, se pot verifica. Fără concediu, fără zile libere.”

REZOLVARE: „ITM-ul îţi aruncă “pisica moartă” în braţe să te duci s-o plimbi gratis şi pe la judecătorie!”

INSIDER 2: “Teoretic e simplu: faceţi o cerere către ITM (înregistrată la registratură) fără taxă sau timbre fiscale, iar ei în termen de 30 de zile se obligă să vă dea un răspuns. Apoi ca Superman, Batman şi Zorro la un loc, ITM ar trebui să viziteze firma pârâtă şi să-i facă „un control la sange”. Practic e şi mai simplu: dacă miserupeala funcţionarului responsabil cu răspunsul e cronicizată, atunci îţi va răspunde direct din birou fără a consuma prea mult lucru mecanic (copy/paste dintr-un răspuns standardizat):

ITM Bucuresti„Vă facem cunoscut că potrivit art.1 lit.n din Legea nr. 62/2011 – legea dialogului Social – republicată, conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social, ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu este conflict de muncă, urmând a fi soluţionat de către instanţele de judecată conform art. 208 din acelaşi act normativ. (…) Facem precizarea că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă sunt scutite de taxă judiciară de timbru şi de timbru judiciar conform art. 270 din Legea nr. 53/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare şi se judecă în regim de urgenţă, termenele de judecată neputând fi mai mari de 15 zile, conform art. 271(2) din Legea nr. 53/2003 – republicată cu modificările şi completările ulterioare”.

Adică Inspectorul Şef şi Şef Serviciu Control RM îţi aruncă „pisica moartă” în braţe să te duci s-o plimbi gratis şi pe la judecătorie! Concluzie: ITM există, dar nu înţelegem – DE CE? O stufoşenie bugetară cu rol de bibliotecă sau debara în care se păstrează toate contractele de muncă caz în care ar fi suficient un singur angajat paznic secondat de 2-3 maidanezi din str. Radu Voda nr. 26-26A, Bucureşti sector 4.”

ARHIVĂ: Compania FMCG Management îşi avansează angajaţii – de la iobagi la Persoane Fizice Autorizate!


RECLAMAŢIE: Compania „FMCG Marketing & Distribuţie” face profit din păcălirea angajaţilor!


AnonymousManINSIDER: „Am lucrat şi eu la FMCG Marketing şi Distribuţie şi mi-am luat o ţeapă mare în 3 ani aştia de muncă. Producătorii sunt cei care încurajează munca asta de sclavi, ei sunt cei care dau oamenii afară şi lucrează cu astfel de firme pe un număr mic de ore. FMCG-ul ne dă 6 sau 7 sau 8 parteneri într-o zi de lucru, ei îşi iau undeva pe la 3.500 ron şi nouă ne dau 1.300-1.400 ron după o lună, nu e corect ca profitul să fie 100%, într-o perioadă de criză.

Am avut surpriza să aflu că am fost minţit de nemernicii aştia de la FMCG şi când am vrut să-mi închid PFA-ul, să aflu că mai trebuie să plătesc câteva zeci de milioane. Greşeala mea că nu m-am informat, mi s-a spus. Ok, atunci voi duce o campanie împotriva lor chiar dacă în contract se spune că voi plăti daune. Voi reclama zilnic faptul că lucrează la negru în toate magazinele atât cu promoteri cât şi cu merchandiseri, voi vorbi şi voi explica tuturor merchandiserilor ceea ce înseamnă să pleci cu datorii de la locul de muncă, voi încerca să informez cât pot de mult. Nu recomand această firmă nici unei persoane care îmi este duşman!”

ARHIVĂ: DEZVĂLUIRI: Cum ajung produsele pe rafturile hypermarket-urilor? Codul Muncii, la gunoi!


VOYERISM: De la bici la Big Brother. Angajatul ideal „Unis Group” face orice. Kama Sutra, frate!


AnonymousManINSIDER: „La început, camerele de supraveghere video au fost introduse cu un singur scop, acela de a proteja. Chiar dacă nu le vedem, ele ne văd aproape peste tot – în faţa băncilor, în magazine, exchange-uri, prin intersecţii sau în case particulare, toţi fiind terorizaţi de frica hoţilor.

Atât de terorizaţi încât unele magazine au montate camere video chiar şi în cabinele de probă, în spatele oglinzilor. Dar când intră în sfera privată a individului, aceste camere nu mai monitorizează, ci spionează!

office_spyPe fondul scăderii veniturilor, firmele corporatiste au început să introducă sisteme de supraveghere şi în birouri pentru impulsionarea angajaţilor. În realitate însă, şeful de birou, ocupat cu lipsa de activitate, profită de binefacerile tehnologiei pentru a-şi umple timpul preţios, asta după ce s-a săturat de butonat Facebook pe telefon. În termeni sexuali, acestă deviaţie se numeşte voyerism, adică privitorul se excită doar atunci când priveşte un spectacol pe ascuns. Iar dacă mai are şi intervenţii audio prin difuzoare, asta înseamnă că “îi place să comande şi să vorbească murdar”. Totul, bineînţeles, pentru bunul mers al companiei!

UNIS GROUPAstfel, pentru “creşterea productivităţii la locul de muncă”, ţi se montează pe birou una bucată web-cam prin care şeful te urmăreşte în fiecare secundă, din orice colţ al lumii. În plus, urlă la tine prin boxe ori de câte ori îi scade respectul de sine – “De ce nu mi-ai dat mail de prezenţă când ai ajuns azi la serviciu?”, “Mergi de prea multe ori la WC!”, “Bei prea multă apă!”, “Ieşi de prea multe ori la ţigară!” etc. …Este român, dar lucrează în compania-mamă din altă ţară şi vrea să arate că îşi merită salariul de „account manager” la nivel de UE – doar un bun român ştie să pună biciul pe alţi români, chiar şi de la mii de kilometri distanţă!

it-kama-sutraFirma în cauză se numeşte UNIS GROUP ROMÂNIA, o multinaţională cu doi angajaţi în România, buni la toate, care trebuie să ştie toate poziţiile din Kama Sutra! Chiar dacă este firmă olandeză, angajaţii din România sunt trataţi după standarde chinezeşti – mănânci puţin şi munceşti mult. …Dintr-o organigramă inţială de patru persoane, au rămas trei, „Luca şi Matei” care sunt presaţi continuu să împletească rahatul, să-l facă bici şi să pocnească! În aceste condiţii, filiala nu atinge rezultatele aşteptate, aşa că românul nostru îşi suflecă mânecile, decretă supravegherea continuă prin web-cam şi începu să dea cu gura pe româneşte ca la uşa cortului, ca să-şi motiveze angajaţii… Şi astfel, din “fata mea e manager” ajunse “paznic de oaie” pe internet, de undeva dintr-un cătun din Olanda…”


CHILIPIR: Orange, profit de 2,5 miliarde euro în 7 ani. Câte relee NEAUTORIZATE sunt exploatate GRATUIT?


INSIDER: „La Rucăr, în nordul judeţului Argeş, pe DN73 Piteşti – Braşov, Orange România SA a construit nu una, ci două staţii terestre de telefonie mobilă fără autorizaţie de construire. Prima a fost construită pe terenul nostru în anul 2009, dar fără ştirea şi acordul nostru, pe un teren cu vegetaţie forestieră – au tăiat şi nişte copaci pentru construcţia în discuţie.

În anul 2011 s-a iscat un “mic scandal” – le-am făcut o plângere penală şi i-am acţionat în instanţă pentru readucerea terenului la starea iniţiala şi plată de daune. Suntem la al treilea termen în instanţă, iar cercetarea penală este în desfăşurare. În această situaţie, Orange România SA a găsit de cuviinţă să ridice o staţie provizorie, tot fără autorizaţie, pe un alt teren privat, dar de data asta, cu ştirea proprietarului.

Am făcut mai multe sesizări către diferite instituţii şi autorităţi, prin care aduceam la cunostinţă faptul că Orange Romania SA a făcut o regulă în a-şi amplasa construcţiile oriunde şi oricând doreşte, fără autorizaţie de construire. Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii , Agenţia de Mediu şi Inspectoratul de Stat în Construcţii i-a “acoperit” prin răspunsuri evazive, chiar tendenţioase. Primăria Rucăr şi Consiliul Judetţean Argeş au încercat să stea de-o parte. Dar n-au putut! Am insistat şi până la urmă au recunoscut că Orange România SA nu deţine autorizaţie legală de construire pentru cele două amplasamente şi s-a dispus desfiinţarea construcţiilor şi plata unei amenzi. Şi Primăria Rucăr i-a amendat – cu 1.000 de lei!… Orange a venit şi a plătit-o cash. Pentru cea de-a doua contrucţie (cea de pe terenul nostru) nu au mai fost amendaţi!…

Ideea este că pentru construirea unui pilon de telecomunicaţii, ori a unei camere tehnice este nevoie de autorizaţie, normal, în baza Legii 50/1991, iar la baza acesteia trebuie să stea un sac de avize şi autorizaţii: de la ANCOM, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Mediu, MAPN, SRI, IGSU, Autoritatea Aeronautică (pentru pilonii de o anumită înălţime), scoaterea din circuitul agricol dacă este cazul, ridicare topo, aviz drumuri comunale etc. Toate astea costă timp şi bani pentru companiile multinaţionale. Pe de altă parte, statul pierde o grămada de bani, iar riscurile pe populaţie sunt incalculabile: nu poţi să monitorizezi o staţie, daca ea nu există!!! In mod concret, aceste staţii pot emite cu orice puteri, în orice spectru de frecvenţe, pentru că nimeni nu le monitorizează!”

CONTEXT: Ziarul Financiar: „Orange şi Vodafone au făcut profit de 3 mld. euro în cinci ani