PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

R 5703: Trenul care oprește-n „gară” doar pentru căței. Nașul coboară cu mâncare & apă și promite că se întoarce!


INSIDER: „Trenul care oprește-n „gară” doar pentru căței. O poveste despre eroii care au rămas anonimi!

În tren, pe traseul Suceava – Gura Humorului, se face popas într-o haltă. De după tufișuri, apar la fix ca după o alarmă câțiva câini. Oprește trenul, coboară „nașul” cu o sacoșă în care ține mâncare și o sticlă cu apa ca să le umple caserolele.

Animalele sar în sus de bucurie, îi ling mâinile, apoi se retrag cuminți la masă. Trenul se pune din nou în mișcare, dar celor mici le promite că mâine se va întoarce din nou la ei.

Da, se întâmplă la noi, pe meleaguri bucovinene, cu oameni simpli, cu sufletul de aur.

Navetiștii care frecventează ruta pregătesc și ei câte un pachețel pentru câinii nimănui. Îl înmânează controlorului și se angajează să nu îi uite până data viitoare. Fiecare ticsește-n bagaj un colț de pâine, o bucată de salam sau se desparte de câte un sandwich, iar într-o pustietate deplină, unde nu calcă nici țipenie de om, trenul încărcat cu pasageri împrăștie hrană și iubire!

R5703 ❤️ Omul sfințește locul!” SURSA

CENTRALA DE LA CERNAVODĂ: Inaugurată acum 43 de ani, asigură 20% din energia țării cu 2 dintre cele 5 reactoare


INSIDER: „Se împlinesc 43 de ani – La 17 iulie 1980 au fost inaugurate lucrările de construcţie a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă
*** SCURT ISTORIC – eforturile românești în domeniul energiei nucleare au început din anii 1955 iar pe 31 iulie 1957, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti a intrat în funcţiune primul reactor atomic românesc de cercetare (cel de la București-Măgurele).
Pentru producerea unor reactoare cu mai mari capacități de a produce energie, din 1970 a fost creat

Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara. A fost refuzată oferta rusească pentru reactor, pe motiv de siguranță (chiar și dupa ce inginerii ruși au acceptat perfectionarea sistemului de protectie). Dupa 4 ani de proiecte in 1978, se semneaza contractele cu Canada AECL . Dorind o deschidere către vest, șeful statului de atunci (N.Ceausescu) a ales un partener nord-american.

*** La 17 aprilie 1979, prima cupa de excavator da startul noului santier, iar in 17 iulie1980 se începe și lucrul la centrala nucleară propriu-zisă.
*** Erau proiectate 5 reactoare cu apă grea, ce ar fi asigurat 50% din energia țării. Apa grea a fost produsă la ROMAG-PROD Drobeta Turnu-Severin.
*** După Revoluție, prin 1990, lucrul pe santierele de la Cernavoda aproape se stopeaza. Oficial s-a spus că n-ar mai fi bani, dar mulți bani erau cheltuiți fie pentru partidele nou apărute(finanțate de la buget) fie in alte scopuri. Centrala fiind foarte necesară, guvernul decide reînceperea lucrărilor, dar la un singur reactor (nr.1) pus in funcțiune, în aprilie 1996, si la data de 2 decembrie1996 e pus in exploatare comerciala.

Ulterior, reactorul nr. 2 e finalizat la data de 28 septembrie 2007. Reactoarele 3 si 4 au fost amânate pentru anii 2030, deși erau începute si aprox 15% deja realizate, dar puse in conservare din 1992.
*** În prezent, reactoarele 1 si 2 existente asigură 20% din energia țării.” SURSA

ARHIVĂ: MONUMENTUL ELECTRICITĂȚII, VIDRARU: De la cine așteaptă dreptul la vizită Prometeu, titanul care a furat focul lui Zeus pentru a-l dărui oamenilor?! OXXO ŢEPELE VERZI: „Românii, „arşi” în fiecare lună de 14 „şmecheri”. O lege le permite să rămână anonimi” OXXO
PARTICULA LUI DUMEZEU: Primul tur virtual organizat de CERN în acceleratorul de particule, aflat în reparații până în 2029

FINLANDA: Concurs de echitaţie dedicat căluţilor din lemn. Fără ovăz, fără balegă!


INSIDER: „Dacă nu ai un cal, dar îți dorești să participi probele obișnuite de la un concurs de echitaţie (dresaj, trap, galop, sărituri peste obstacole) finlandezii au inventat acum șapte. ani un campionat naţional dedicat căluţilor… din lemn.

Anul acesta, o fată de 16 ani a stabilit un nou record naţional la săritura în înălţime. Concurentele, în mare parte fete între 10 şi 18 ani, încearcă să simuleze cât mai bine un concurs de echitaţie. În Finlanda sunt peste 25.000 de copii şi adolescenţi care practică acest sport. În acest an, printre cei peste 400 de participanţi s-au numărat câţiva şi din Elveția și Germania.” SURSA

ARHIVĂ: CATCHBALL: Sportul inventat în 2006 de mămicile din Israel a ajuns de vreo trei ani și în România. Săptămâna Europeană a Sportului face upgrade și mămicilor din IOR! OXXO CAIAC-POLO: Lacul IOR bază de antrenament pentru un sport nou OXXO TROIAN: Caii produc încălzirea globală!

JALBĂ: Calul de dar nu se caută la dinți


INSIDER: „Sărutul demisiei pe obrazul Gabrielei Firea™ SURSA

MARCEL CIOLACU: „Am văzut dezvăluiri ale presei care denotă că nu mai există niciun gram de empatie, de compasiune. Aşa ceva se va sfârși, oricât de multe şi de dure schimbări va trebui să facem. Am avut azi dimineață. o discuţie cu domnul Ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anuntat despre decizia de a-şi da demisia la finalul acestei ședinte. Este un gest de onoare pentru care îi mulțumesc şi sunt convins că aceasta este reactia firească a unui decident politic.”

N.R. 13 iulie, ziua Gabrielei Firea

BRUGES, BELGIA: Diversitatea rasei umane modelată în ciocolata artizanală


INSIDER: „Fotografia săptămânii
Belgia – Bruges, unul din puzderia de ateliere serioase cu prezentare a produselor lor artizanale

Nici ciocolata nu mai e ce-a fost…”

Pentru belgieni, ciocolata este brand de țară, cu fabricare artizanală perfecționată in zeci de ani. Însăși diversitatea de specialități, gusturi și forme ne arată perfecțiunea lor în a o produce. Dar nimic și nimeni nu ne poate îngrădi dorința de a zâmbi pe potecile lor.” SURSA

ARHIVĂ: MARTIE 2023: „Meriți tot ce e mai bun/ Și ți-aș dărui și Luna/ Dar e criză, nu am cum/ Așa că iți dau fix….” XOOX CIOCOLATĂ ARTIZANALĂ: Schokomell te face să-ți mănânci sculele. De bucurie, de ciudă, de poftă sau de plictiseală!

MATRIARHAT TRANS: Miss Olanda 2023, Miss Spania 2018, cele mai frumoase femei s-au născut bărbați!


INSIDER: „Modelul și actrița transgender Rikkie Valerie Kollé, biologic bărbat, în vârstă de 22 de ani, a fost încoronată Miss Univers Olanda 2023 sâmbătă, 8 iulie, urmând să reprezinte țara la cea de-a 72-a ediție Miss Universe 2023 în El

Salvador. Peste 1000 de ani niște arheologi o să descopere mormântul lui Valerie, o să examineze scheletul, o să măsoare arcul pubian și o să zică foarte siguri pe ei: „E bărbat!!” SURSA

N.R.: Locul 2 – Nathalie Yasmin (foto 3)

Deschizătoare de drumuri, a fost Angela Ponce, un model transexual în vârstă de 25 de ani din Sevilla, a câştigat titlul Miss Universe Spania 2018 și-a reprezentat țara la Miss Universe 2018.

ARHIVĂ: BARBIE & KEN: Familia modernă, două sirene care așteaptă un copil. Urmează siren(a)ul Ken, însărcinat?

DEȘERT GOBI, CHINA: „Fiul Pământului”, sculptura uriașă din gresie roșie de 15 metri


INSIDER: „Toti suntem copiii Pamantului …

„Fiul Pământului” din deșertul Gobi (China) este o sculptură uriașă de 15 metri lungime, 4,3 metri înălțime și 9 metri lățime.

“Son of the Earth” (N.R.: 2016) este opera artistului chinez Dong Shubin. Acesta a ales gresia roșie ca material principal și a folosit scanarea 3D pentru a obține datele modelului.

A sculptat fiecare bucată în parte iar la final le-a instalat piesă cu piesă obținând frumoasa sculptură!

Dong Shubing este profesor la Universitatea Tsinghua din deșertul Gobi din Hongshanpo, județul Guazhou, provincia Gansu. Titlul lucrării înseamnă că toți suntem copiii pământului.” SURSA

NEVERSEA 2023: „Cuvinte grele încă din prima seară. Și era plin de minori!”


INSIDER: ‘Îmi trimite un prieten acest filmuleț de la festivalul de mare succes de zilele acestea de pe litoral.

O piesă a unei formații care a cântat în prima seară de festival, pe scena secundară ARK.

Piesa zice „băga-mi-aș p*** în morții moshpit” adică o auto-cenzuzare, dar pe jumătate. Cam cum incercam unii prin pandemie să evitam algoritmii în texte. Sper să nu fie filmulețul blocat, ar fi culmea. Automat ar însemna că ceva e în neregulă, logic, nu?

De pe site-ul festivalului Neversea aflăm că minorii sub 14 ani trebuie însoțiți de un adult. Deci în concluzie cei dintre 14 și 18 ani pot întra chiar neînsoțiți.

Am căutat și eu prin lege și observ asta. Nu vreau să par eu moșul ala de la curte care sparge mingea când întra la el, dar pare că ar putea întra sub incidența acestei legi.

Prietenul aflat în zonă îmi spune „s-au folosit cuvinte grele încă din prima seară. Si era plin de minori. Iar astăzi am înțeles că vor fi formații și mai dure”.

Nu știu, să facem o întrebare vreunei instituții? Să încercăm. Vorba aia, să nu rămânem proști în urma actului artistic.” SURSĂ

Iată cum intră minorii la festivalul Neversea ca să fie înjurați de pe scenă și să asiste la spectacole grotești. O bucată din regulamentul de ordine interioară al festivalului, pus pe site-ul oficial.

De asemenea, o captură cu Consimnțământul Parental pe care un adult trebuie să-l completeze și de care organizatorii se pot folosi
în cazul în care minorii fac pagube sau dacă respectivul ar păți ceva.

<9. MINORI ȘI PERSOANE CU DIZABILITĂȚI

9.1 Minorilor le este interzis consumul de băuturi alcoolice, țigări și droguri.
9.2 Minorii vor primi brățări de altă culoare, care le va permite identificarea lor mai ușoară.
9.3 Minorii sub 7 ani au accesul gratuit în cadrul Festivalului, în compania unui părinte. La cererea persoanelor responsabile cu securitatea și monitorizarea, precum și a reprezentanților Organizatorului, însoțitorul are obligația să prezinte documente (carnet de elev, pașaport sau orice alt document care conține poza minorului) care atestă vârsta minorului.
9.4. Atenție! Accesul minorilor sub vârsta de 7 ani este permis numai în compania unui părinte și este recomandat a fi realizat până la ora 19:00.
9.4.1 Accesul minorilor între 7-14 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid și nu mai în compania unui părinte.
9.4.2 Un părinte poate însoți un singur minor cu vârsta mai mică de 14 ani.
9.5 Accesul minorilor între 14-18 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid și a actului de identitate.
9.6.1 Este necesar ca un adult să își asume răspunderea pentru un minor și are obligația să completeze și să semneze „Declarația de angajament” disponibilă pe neversea.com/parentalagreement, fără de care nu va fi permisă intrarea minorului în Zona Festivalului, indiferent dacă are sau nu însoțitor.>

Practic pot exista situații când la un spectacol cu morți și pu*i pe scenă să asiste și copiii de 4-5 ani. Și apoi tot noi ne mirăm că pe la 15 ani unii umblă cu cuțite și cagulă pe stradă.

Și eu nu observ decât știri cu ce mișto e atmosfera acolo, cât de bine s-au distrat tinerii și ce tare-i muzica.

INSTITUȚIA CĂSĂTORIEI: „Dacă o imoralitate e legiferată sau tolerată de lege, se transformă în reper de comportament în noul sistem”


INSIDER: „Dacă ar aplica regulile capitaliste între ei, indivizii ar desființa ideea de familie, cum și sunt îndemnați să o facă azi prin mesajele cele mai insistente ale culturii de consum.

Capitalismul are ca principiu suprem maximizarea profitului, indiferent de metode, iar corespondentul inter-uman al acestui țel e maximizarea plăcerii. Limitele în afaceri sunt dictate de ce permite legea (mereu ajustată), nu de vreun cod moral ancestral, iar acest criteriu e preluat în viața privată. Dacă o imoralitate e legiferată sau tolerată de lege, se transformă în reper de comportament în noul sistem.

Amânarea căsătoriei cât mai mult posibil intră în logica societăților capitaliste. Infrastructura modernității e pusă la punct să te îndemne să consumi relații pasagere după modelul fast food. În plus, particularitățile celor două sexe fac tot mai improbabilă întâlnirea dintre „cerere și ofertă”, pe măsură ce mentalitatea capitalistă e asumată pe scară mai mare. Să examinăm acest unghi „pragmatic”, în pas cu vremurile.

Alegerea partenerului poate fi văzută ca o întâlnire dintre cerere și oferta pieței. Afinitatea e ceva ce nu se poate cuantifica, uneori nici explica; dar oricât de puternice ar fi sentimentele și atracția, există și aspecte „măsurabile” obiectiv sau subiectiv.

Fiecare se prezintă în ochii celuilalt cu propriul potențial nativ, cu perspectivele și realizările sale de până atunci, care includ de-a valma: educație, statut social (familie și conexiuni), carieră, trăsături de caracter, stare materială și de sănătate, vicii, talente, aspect fizic, inteligență și multe alte trăsături. Mai puțin contează aici câte sunt moștenite sau dezvoltate pe cont propriu, sau că evaluatorul se înșală în privința lor. Important e că există o serie de date în baza cărora se face o evaluare și rezultă în mintea fiecăruia o ierarhie intuitivă între potențialii pretendenți. Ceea ce s-ar numi valoare de piață, căreia trebuie să îi corespundă o putere de cumpărare, măsurată în caracteristici echivalente.

Putem lua ca termen de comparație vremurile de demult, când căsătoriile erau aranjate de părinți, extrema opusă individualismului modern. Nu pentru a susține în vreun fel un astfel de model. Ci doar pentru a constata un paradox: latura materială cântărea atunci chiar mai mult decât în lumea modernă. Lumea materialistă a capitalului, care pune atât de mult preț pe bani ne apare mai romantică decât cea veche (cel puțin în straturile care aveau averi și ranguri de împărțit).

Natura diferită a capitalului intervine în alt mod, nu prin aceea că în alt sistem economic iubirea ar fi oarbă, pur sentimentală, ruptă de orice fel de date materiale sau de ideea de competiție. Ci prin furnizarea stimulentelor pentru descurajarea natalității și chiar a căsătoriei, prin amânare și divorț.

E mult mai probabil ca femeia să fie evaluată în baza trăsăturilor moștenite genetic sau dobândite de timpuriu: respectiv, aspect fizic, caracter, inter-relaționare. În timp ce în evaluarea bărbatului cântăresc mai greu realizările personale. În lumea căsătoriilor aranjate, respectivele realizări aparțineau socrilor, iar înțelegerile erau încheiate prematur, invers decât într-o competiție a indivizilor.

Putem spune că o tânără la vârsta majoratului are deja tot ce-i trebuie pentru a fi curtată de pretendenți pe măsură. Mai poate să câștige în rafinament, sofisticare, maturitate emoțională, să avanseze în carieră, dar deja în jurul vârstei de 20-25 de ani e destul de aproape de vârful ei de potențial. Ar putea să devină o femeie mai interesantă la 35 sau la 45, dar deja pe la sfârșitul studenției e destul de clar cam la ce nivel se va situa în ierarhia neoficială a „pieței” căsătoriei.

Deloc întâmplător, e un calendar care urmează traiectoria fertilității. O etapă cheie, în care cultura consumului o îndeamnă „să își trăiască viața”, să se caute într-un lung șir de experiențe pasagere, mai mult sau mai puțin relevante. Deceniul de maximă fertilitate și atractivitate e dedicat studiilor universitare și masteratelor, unei cariere de birou și explorării ofertei pieței sexuale. Șansele să mai apuce să se mărite și să dea naștere la cel puțin doi copii, cât reprezintă minimul pentru menținerea constantă a unei populații, scad direct proporțional cu cât urmează modelul recomandat de filme, vedete și revistele pentru femei.

În schimb, dacă nu provine dintr-o familie foarte înstărită, potențialul unui băiat la vârsta majoratului e încă un mister, pe care nu l-ar putea desluși decât intuiția feminină. Probabil că la 25, sunt mai multe date pentru a face un pariu despre viitorul lui. Dar și la 30 sau 35 e încă foarte departe de a fi acumulat pe cont propriu lucrurile materiale considerate neapărat necesare pentru a fi eligibil – gen casă, mașină, venit stabil, capacitatea de a susține cheltuielile unei familii cu copii, concedii, distracții și cumpărături specifice unei societăți a abundenței. Pe măsură ce decizia căsătoriei e amânată de cei doi, din varii motive, șansele să mai producă familii stabile și numeroase scad, ca și motivația de a mai crea astfel de uniuni. Cererea nu se mai întâlnește cu oferta compatibilă la timpul potrivit.” SURSA

N.R.: Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane sau mai mult de doi parteneri (în ţările care recunosc poligamia) s-au decis să întemeieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun. Prin actul căsătoriei se creează o relație de rudenie între familiile persoanelor implicate. Căsătoria este o instituţie în care relaţiile interpersonale, de obicei, intime şi sexuale, sunt recunoscute într-o varietate de moduri, în funcţie de cultura sau subcultura în care se petrece. O astfel de uniune, de multe ori formalizată printr-o ceremonie de nuntă, poate fi, de asemenea, numită căsătorie. În anumite ţări și persoanele de același sex se pot căsători din punct de vedere legal.

Din punct de vedere juridic, căsătoria formează o categorie familială în sine. Soții nu sunt nici rude şi nici afini şi formează împreună o familie nouă. DETALII

Rică Venturiano: „Familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare” – „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale

ARHIVĂ: BARBIE & KEN: Familia modernă, două sirene care așteaptă un copil. Urmează siren(a)ul Ken, însărcinat? OXXO B(RIDE)-FIT IN THE STREET: „Ia-ți mireasă ziua bună”, cântată la pian cu picioarele! OXXO TRADIŢII URBANE: De la mireasa-biciclistă adusă la muzeu, la hora miresei din bulevardul Unirii! OXXO 4 ACE: Ce mai Soare luminos, ce mai ginere frumos! OXXO MIRESE: Ceva nou, ceva vechi, ceva cu barbă! OXXO ALTER EGO: Munceşti o lună ca să zbori 3 ore? Mâine mergi la serviciu înghesuit în metrou ca un şobolan! OXXO LONDON BUS PARTY: La petrecere intră lejer 80 de persoane. Merge chiar o nuntă între două semafoare! OXXO FANTOMAS: „Fur mirese ca să-mi plătesc taxa de înmatriculare. Pentru încă 100 € le aduc şi înapoi!” OXXO JUST MARRIED: “Iubirea te ridică, iubirea te coboară iubirea îți dă aripi, iubirea te omoară!” OXXO CHIȘINĂU, MOLDOVA: Tineretul Bemol și nunta în benzinărie.”Și din partea nănașilor – 250 litri de A95! Roată wăi…..”