INSIDER: „În Marea Azov și Marea Neagră predomină două specii de meduze: Aurelia aurita (,,Aurelia cu urechi”) și Rhizostoma pulmo („cu capac de gunoi”).

Aurelia aurita sau Meduza de apă rece (luna jeleu sau luna meduză, meduza comună sau meduza farfurie) este cea mai numeroasă specie de meduze, măsurând nu mai mult de 40 de centimetri în diametru. Meduza are culoare roz-violet. La marginile domului are tentacule subțiri cu celule înţepătoare. Lobii gurii seamănă cu urechile de măgar. De aici şi numele aurelia. Acest tip de meduze este, de obicei, concentrat la adâncimi mari și doar rar reprezentanții speciei se apropie de coastă.

Meduzele de apă caldă (cunoscute și ca meduze de butoi sau meduza cu capac de gunoi sau, în latină, Rhizostoma pulmo) reprezintă o specie otrăvitoare, periculoasă, de meduze. Sunt mult mai mari decât aurelia şi au cupole cu un diametru de 50 până la 80 de centimetri. Se găsesc de dimensiuni care cântăresc de la trei până la zece kilograme. Corpurile sunt aproape albe-transparente. Marginile cupolelor sunt de culoare albastră închisă. Lobii gurii arată ca rădăcinile copacilor de aceea au un nume atât de uimitor. Tentaculele au multe celule usturătoare.

Meduzele de apă caldă trăiesc în coloana de apă și sunt inactive, deşi datorită domului mare se pot deplasa singure, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Când marea este foarte agitată, meduzele sunt adesea spălate pe țărm, unde mor rapid. Pentru meduzele de apă caldă, temperatura este cea mai importantă. Optimă pentru dezvoltarea şi reproducerea lor este temperatura de la +24 la +28. Aceasta este cea mai confortabilă temperatură a apei. Al doilea factor este aprovizionarea cu alimente. Toate meduzele se hrănesc cu zooplancton, crustacee foarte mici (dimensiuni milimetrice) care se dezvoltă în resturi organice.

Anul acesta în apele Mării Negre, în ultima lună de iarnă și prima lună de primăvară, s-a putut observa un număr mare de meduze, ceea ce nu este tipic pentru această perioadă a anului. Cel mai mare număr dintre aceşti reprezentanți ai animalelor marine, care înoată liber, este înregistrat de obicei de la jumătatea lunii iulie până la sfârşitul lunii august. La sfârşitul lunii septembrie și octombrie, din cauza scăderii temperaturii apei, meduzele mor și pur și simplu se dizolvă în apă sărată.

Meduzele sunt animale acvatice nevertebrate cu un corp asemănător unei jeleu care este format 98% din apă. Au fost clasificate ca animale doar datorită prezenței sistemului digestiv și a fibrelor musculare. Sistemul digestiv al meduzei constă dintr-un intestin gros, stomac și cavitatea bucală, prin care, în mod ciudat, meduza absoarbe alimentele și elimină deşeurile. Meduzele „sug” mâncarea folosind un curent cu jet care apare atunci când umbrela se contractă și o înghit prin deschiderile bucale secundare. Meduzele mari se pot hrăni cu pești mici, deoarece sunt capabile de digestie externă.

Meduzele respiră prin tot corpul lor. Nu au organe de vedere. Sunt înlocuite cu rhopalia – tentacule modificate care percep semnale din lumea înconjurătoare și reacționează la lumină. Reproducerea meduzelor are loc destul de repede; sunt capabile să se reproducă sexual și asexual.

În trecutul recent, s-au observat la intervale regulate creşteri ale numărului de meduze, numite înfloriri. De exemplu, la fiecare 12 ani în Marea Mediterană. Astăzi, acest ciclu nu se mai respectă şi vedem o înflorire anuală activă în Marea Azov şi Marea Neagră. Oamenii de știință explică fenomenul prin problemele globale asociate cu schimbările climatice și pescuitul excesiv.

Creşterea excesivă a algelor este începutul lanțului, cu cât mai multe alge, cu atât mai multe meduze. Meduzele consumă fiecare lucru mic care se reproduce pe baza microflorei dezvoltate. Apele uzate, menajere, sunt evacuate în mare, în urma cărora bacteriile se înmulțesc, urmate de zooplancton, iar zooplanctonul este consumat de meduze.

În consecință, prezența meduzelor indică poluarea mediului. În plus, meduzele nu au practic inamici în natură. Nimeni nu le mănâncă, nimeni nu le explorează. De regulă, meduzele nu sunt implicate în lanțurile trofice ale ecosistemelor naturale ale mării, prin urmare, cu excepția rară a mâncatului sporadic de către şacali sau corbi, nimeni nu le consumă în calitate de hrană.

Meduzele fac tot ce au făcut cu sute de milioane de ani în urmă: mănâncă și se reproduc activ, se deplasează oriunde le duce curentul, fac acest lucru în tăcere, fără creier, dar cu grație.” SURSA

ARHIVĂ: MAREA NEAGRĂ: Cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Acoperă Lacul Pontic unde a început agricultura in Europa? OXXO BARA SULINA, DULCE/ SĂRAT: Locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră OXXO MAMAIA: Când sunt valuri toți turiștii de pe plaja de jumătate de kilometru se îngrămădesc în primii 4 metri de la mal! OXXO MAMAIA ÎNGROPATĂ: Pasarela regelui Carol, în nisip și ce a lui Mazăre în mare! OXXO MAMAIA: Soarele răsare în poza de nuntă OXXO RĂSĂRIT: “Valul este dorul mării de a săruta ţărmul” (Lucian Blaga)

INSIDER: „Capela Aeroportului Henri Coandă a fost sfinţită în anul 2003, având hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviaţiei române şi al celor ce călătoresc prin aer. Aceasta este singura capelă într-un aeroport din sud-estul Europei. Poate fi socotită şi cartea de vizită a Ortodoxiei pentru străini, întrucât mulți dintre cei care tranzitează aeroportul şi ajung aici iau contact pentru prima dată cu Ortodoxia. (N.R.: Terminal Plecări, etaj.1)

Construită în stil bizantin, ea este o binecuvântare pentru angajaţii aeroportului, dar şi pentru călători. Pe 18 decembrie 2003, PS Vincentiu Ploieşteanul, pe atunci Episcop-vicar patriarhal, sfinţea în incinta Aeroportului Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) din Bucureşti o capelă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviatiei române şi al celor ce călătoresc prin aer.

Capela a fost înfiinţată la solicitarea Patriarhiei Române, cu sprijinul Ministerului Transporturilor Construcţiilor și Locuinţei. Primul slujitor al capelei a fost parintele Vasile Bălțăteanu, după care capela a mai avut încă patru slujitori: Pr. Adrian Niță, Pr. Marius Dumitrescu, Pr. Viorel Barbu şi Pr. Vladimir Alexa, iar pe 13 decembrie 2010 a avut loc instalarea noului preot Bogdan Nastasiu hirotonit pe seama Capelei Sfântul Prooroc Ilie a Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Deşi mulţi dintre noi nu ne facem cruce de fiecare dată când trecem pe lângă o biserică, atunci când ne urcăm într-un avion ne aducem aminte, brusc, de Dumnezeu şi ne rugăm la El să ne ferească de vreo nenorocire, să ne păzească în timpul zborului. Dacă plecăm de pe „Henri Coandă”, din Bucureşti, avem însă posibilitatea de a comunica cu Divinitatea chiar dintr-o casă” a Ei.

Micuţa, dar impresionanta capelă, are o minunată pictură în stil bizantin, iar aici se pot săvârşi mai multe Sfinte Taine creştine, precum Botezul, Căsătoria, Împărtăşania sau Spovedania. Capela este deschisă permanent. În fiecare, zi de luni până vineri se face Acatistul Sfântului pe care îl pomenim în ziua respectivă.

Anul acesta, cu ocazia praznicului Botezul Domnului, angajaţii aeroportului cât şi pasagerii care se aflau în tranzit au putut participa la prima Liturghie din aceasta capelă, săvârşită de preotul rânduit recent să se îngrijească de sufletele celor ce călătoresc pe calea aerului, părintele Bogdan Nastasiu. Prima liturghie din acest sfânt lăcaş de închinăciune a fost făcută chiar în ziua marelui praznic al Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie fiind săvârşită și slujba sfinţirii celei mari a apei, astfel încât toți cei care au participat la slujbă au putut lua acasă Agheasma Mare.

Şi tot ca o binecuvantare pentru angajații aeroportului şi pasagerii care se aflau în tranzit în noaptea de 23/24 aprilie 2011, părintele Bogdan Nastasiu, a oficiat pentru prima dată Slujba Învierii Domnului în Capela Sfântul Prooroc Ilie din cadrul Aeroportului Henri Coandă- Otopeni. La acest eveniment au participat numeroşii angajaţi ai aeroportului care ani de-a rândul mai aproape de Dumnezeu, şi atât cât timpul le permite, vin, se roagă, aprind o lumânare, se spovedesc și se împărtăşesc.” SURSA

N.R.: Sfântul Proroc Ilie este sărbătorit în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă pe 20 iulie. Această zi este mare sărbătoare pentru Ordinul carmelit. În România peste 150.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

ARHIVĂ: AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop!

INSIDER: „Ieri Bucegii au devenit o „catedrală” a muzicii. Sus, pe platou, acolo unde pare că dacă te ridici puțin pe vârfuri atingi norii cu mâna, au răsunat, mai sublim ca oriunde, acordurile muzicii lui Bach. Bach interpretat de violonistul Alexandru Tomescu pe o regină a viorilor, o vioară Stradivarius.

Mă așteptam când am ajuns la cabana Caraiman, unde se ținea recitalul, să văd camere peste camere de televiziuni. Nu în fiecare zi are loc un concert în vârful munților. Nu auzi în fiecare zi acordurile unei viori Stradivarius la peste 2000 de metri. E ceva nu doar foarte frumos, ci și inedit. Iar concertul a strâns multă lume, era practic defilare pe platou, spațiul din fața cabanei Caraiman, unde a avut loc recitalul de vioară, a fost neîncăpător. Cu alte cuvinte, ceva care avea toate ingredientele unui eveniment de presă.

Dar nada, nicio cameră de televiziune. Doar montaniarzi melomani filmând cu telefoanele, niște aparate foto și, bineînțeles, organizatorii care luau cadre.

Da, cultura „nu vinde”, iar televiziunile trebuie să vândă, să facă bani. Conceptul de responsabilitate socială a devenit ceva desuet, ridicol chiar.

Ne mirăm că România se manelizează, dar pe ecranele TV se promovează maneliști, cocalari, fițe în tendințe, nore pentru soacrele nu știu cui și insule unde vedem cine înșeală cu cine etc. Gustul oamenilor se mai și educă, interesul oamenilor pentru frumos poate fi stârnit, cultivat. Iar un eveniment precum cel de sâmbătă e ocazia ideală să promovezi cultura, muzica de calitate, frumosul.

Neh. Trebuia probabil să se drogheze careva pe acolo, să dea cuiva cu ceva în cap, un scandal ceva ca să auzim despre concert în mass-media mainstream. Păcat. Sursă video, Epoch Times.” SURSA

N.R.: TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS, denumit „METAMORFOZE”.
Din 25 iunie – 16 iulie, J.S.Bach în Catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Luterane-Evanghelice și alte spații inovative. A 17 – a ediție a Turneului Stradivarius.

ARHIVĂ: STRADIVARIUS PE EVEREST: Balada lui Ciprian Porumbescu la 5364 m altitudine. Alexandru Tomescu la start cu „Metamorfoze”

INSIDER: „Povestea unui drugtest fals-pozitiv. Acum vreo 3 ani, Ioan, un tânăr din Timișoara, era proaspătul proprietar al unei mașini. Chiar în săptămâna în care își cumpărase autoturismul, fericirea i s-a transformat în scârbă. A fost tras pe dreapta de un polițist. Era un filtru prin care poliția îi căuta pe șoferii din Timișoara care consumaseră așa-numitele substanțe psihotrope. O acțiune prin care poliția română încearcă să descurajeze șoferii să consume droguri. A făcut testul și mare i-a fost mirarea când… a ieșit pozitiv.

La început a tratat totul cu mult umor. Le-a zis polițiștilor că nu luase nimic, nici măcar nu știa ce este metamfetamina. Polițiștii i-au spus că îl cred, dar că trebuie să urmeze o procedură. Au mers la spital, i s-au luat alte probe. Apoi tânărul a crezut că poate primi o dovadă până se poate lămuri această încurcătură. De unde?

Trebuie să vă reținem permisul până când vine rezultatul de la medicina legală, i-au spus polițiștii. Dar eu livrez pizza, am nevoie de permis, le-a spus tânărul Ioan. Îmi pare rău, asta este legea, trebuie să așteptăm. Până atunci, sunteți pieton, i-au spus polițiștii.

Și a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. Bine, între timp a fost la IML în Timișoara pentru a fi testat acolo, dar nu a putut rezolva nimic pentru că și acolo dura foarte și foarte mult.

Povestește că așteptarea a durat nici mai mult, nici mai puțin 2 ani. Timp în care a fost înțeles la locul de muncă, nu a livrat pizza ci a muncit la producție. Și-a luat o bicicletă ca să se poată deplasa.

Acum, probabil, vă întrebați – după atâta amar de vreme cum a fost rezultatul testul de la spital? Răspunsul l-a năucit. Nu consumase nimic. Fusese un test fals-pozitiv. Spune că a stat 2 ani fără permis doar pentru că un test a arătat că ar fi consumat substanțe interzise, deși nu o făcuse.

L-am întrebat dacă s-a gândit să dea statul în judecată, dar mi-a zis că nu are nici timp și nici bani pentru asta. Pur și simplu s-a lăsat păgubaș. Între timp are alte priorități, pentru că are un copil.

Cu siguranță nu este singurul caz. Potrivit Poliției Române, până la 20% din testele făcute pe stradă de polițiști sunt fals-pozitive. ” SURSA

ARHIVĂ: ALCOOLTEST: După două pufuri de Tantum Verde sau 6 picături de propolis rămâneți fără permis de conducere, în plus amendă cu sau fără dosar penal!

INSIDER: „Rar se întâmplă să îmi dau cu părerea pe un subiect in public, în special pe social media, unde discuțiile devin rapid circ.
Subiectul este, urși.
Părerea mea este una umilă, al unui om căruia îi place să meargă pe munte.
De foarte mulți ani merg împreună cu partenerul meu, Daniël, în drumeții pe munte. Și când spun drumeții, mă refer la trasee lungi până la 2 săptămâni în șir câteodată, când ne cărăm singuri echipamentul, mâncarea etc. Am fost cam în toate zonele din România, dar și în străinătate: Patagonia, Kyrgyzstan, Georgia, Islanda, Norvegia etc. Dar cea mai interesantă experiență pentru acest subiect am avut-o în Canada.
Acum doi ani am petrecut două luni pe poteci în Canadian Rockies și BC. Bineînțeles, o prima îngrijorare când am planificat drumețiile, au fost urșii. Prima acțiune: am cumpărat bear spray cum este recomandat (sau chiar obligatoriu în unele locuri). Pe parcursul a două luni ne-am întâlnit de câteva ori cu ursul. Chiar în prima zi, când am ajuns la locul de campare pentru acea noapte (locurile de campare în backcountry sunt limitate în general la 5-10 și trebuie rezervate din timp), am zărit un urs grizzly cam la 20 de m depărtare. Eram singuri acolo, ne-am speriat, nu ne-am mișcat, însă ursul era complet dezinteresat de noi. Pe parcursul timpului petrecut în backcountry în Canada, am învățat câte ceva despre urși, comportamentul lor și cum să te comporți în cazului unei întâlniri. La intrările în parcuri, pe traseu, de fapt peste tot, sunt plasate panouri informative legate de urși. Acestea explică cum să reacționezi în cazul unui întâlniri, fie ea accidentală, fie în cazul unui rar atac. Atașez poze cu astfel de panouri. Sunt amplasate inclusiv avertismente de genul urs cu comportament agresiv prin zona. Ca să fii informat, când tu o iei înainte, este pe propria răspundere.
Menționez că în România deși mergem des prin munți, nu am dat nici măcar o dată peste urs. În comparație, în Canada, bear encounters sunt mult mai dese și oarecum normale. Adică, când eu aleg să merg pe munte conștientizez ca este probabil să mă întâlnesc cu ursul, ca doar acolo locuiește el. La a doua întâlnire cu ursul pe traseu în Canada, am fost mai pregătiți mental. Noi veneam dintr-o direcție pe poteca, ursul din partea opusă și pentru ca nu aveam vizibilitate, într-o curbă am dat aproape cap în cap cu el. De data aceasta a fost un black bear. Ursul a sărit un pic speriat, surprins, noi la fel. Însă ne-am păstrat calmul și după cum citisem, am luat spray-ul la îndemână (acesta se folosește numai in cazul unui eventual atac, nu doar la o simpla întâlnire pentru ca dacă ursul nu arată semne de agresivitate folosirea spray-ului s-ar putea să-l enerveze), ne-am mișcat ușor un pic în spate și am coborât mai jos de pe poteca, printre copaci. Ni s-a explicat ca urșilor le place să folosească și lor potecile, și când dai peste el trebuie să îl lași să treacă (nu să alergi că atunci te vede ca pe vânat și oricum el aleargă mai repede decât tine). I-am vorbit calm să audă ca suntem oameni. Nu țipat, pentru că țipatul îl derutează și ar putea stârni comportament defensiv. Ursul a trecut și și-a văzut de treaba lui. Atașez un video. În cazul în care ursul venea de exemplu din aceeași direcție în spatele nostru asta nu însemna direct ca ne urmărește și este un atac. La fel, ursul folosește poteca și este nedumerit cum să se comporte în prezența ta. Tu te dai la o parte el o ia înainte, și își continuă fiecare drumul. Bineînțeles, nu exclud posibilitatea unui atac. Atacurile sunt de două feluri: cel mai comun, defensiv, și extrem de rar, prădător. Dacă alergi sau mergi pe bicicletă și ai o viteză mai mare decât când mergi la pas s-ar putea să îl iei pe urs prin surprindere și să atace defensiv. Când ești la plimbare, mergi mai încet și ursul are timp să să ferească de tine și cel mai probabil va evita să se apropie.
Atacul prădător este extrem, extrem de rar, neobișnuit si aparte. De exemplu un urs în Canada s-ar putea să atace agresiv dacă înainte de hibernare nu s-a îngrășat îndeajuns de mult și este disperat.
Statistic vorbind, șansele sunt mult mai mari să mori de la înțepătura unei albine decât mușcat de urs.
Legat de cazul în care ursul a omorât o femeie pe traseul Jepii Mici. Este înfiorător. Tocmai ce coborâsem de pe munte și chiar de dimineață văzusem și noi pe poteca o oaie furată noaptea de la stâna si mâncată de urs.
Unde am vrut să ajung cu introducerea asta lungă este ca, reacția autorităților mi se pare una greșită. Nu sunt de partea ursului, sunt de partea…cum sa facem să ne simțim mai în siguranță în drumeții și să nu avem frici iraționale de urs care să ne oprească să ieșim din casă.
Reacția, din ce am prins eu la știri este hai să dăm legi să mai omoram câțiva din ei, ca sunt prea mulți și nu mai poți fi controlați.
Nu îmi dau cu părerea aici pentru că nu sunt expert. Nu am sufieciente informații sa mă declar în legătură cu câți urși sunt / câți ar trebuie sa fie etc. Dar să zicem că împușcă până la jumătate din populație, problema tot rămâne, tu tot te poți întâlni cu ursul pe traseu și această întâlnire poate fi neplăcută, chiar fatală. Numărul lor este irelevant, după cum s-a văzut în Italia anul trecut.
O acțiune rezonabilă, logica, simplă si care lipsește total în parcurile din România sunt campaniile de informare. Eu nu am văzut la noi niciun simplu panou informativ să explice cum să te comporți sau să te pregătești în cazul întâlnirii cu ursul. Nu vreau să spun că nu s-ar mai întâmpla atacuri, însă dacă ești informat te simți în control pe situație și este mai probabil să reacționezi corect. Campaniile de awareness sunt abordate chiar simpatic câteodată, am văzut mesaje de genul ‘Hike in groups. Bears like to have choices.’
Încă o lecție din Canada este ca acolo au toleranta 0 pentru un urs care a învățat să fure sau să cerșească mâncare de la oameni. De exemplu un urs a furat câteva rucsacuri care erau agățate sus în copac dintr-un camping unde am stat și noi, doar la două zile distanță. Acesta a fost găsit protejându-și rucsacii respectivi și a fost împușcat, pentru ca o dată ce a fost învățat așa un comportament, nu mai poate fi dezvățat și ar putea încerca lucruri și mai periculoase pentru om.
Atașez și poze cu diversele sisteme folosite pentru a ține mâncarea departe de urs. Zona de campare (unde dormi), zona de masa și zona de depozitare a mâncării sunt amplasate intr-un triunghi la 100 de m distanta de fiecare. Adică, nu dormi cu salamul sub pernă în cort.
În concluzie, educația (montană) mi se pare cea mai potrivită și necesară măsură cu care ar trebuie să fie ocupate autoritățile.
De când am avut experiențele acestea în Canada, noi ne simțim mult mai încrezători în sine și capabili să depășim cu bine momentul unei întâlniri cu ursul. Când urci în mașină, îți pui centura de siguranță, nu bei etc. La fel și când mergi în pădure, pe munte, anumite precauții trebuie luate. Mi se pare ca în loc de soluții de lungă durată, raționale și calculate se sare la acțiuni stârnite din panică și ură față de urs. Chiar dacă se omoară toți ursii, tot vor fi căpușe, vipere etc. Cu ele ce facem?!
(Imi cer scuze pentru posibilele greșeli gramaticale sau de exprimare am scris pe telefon și în plus româna mea este un mic ruginită).

Late edit: Nu îmi dau cu părerea despre câți urși trebuie sau nu să fie pentru ca nu sunt nici biolog, nici politician, doar un drumeț. Mă leg strict de sfaturile practice care ar putea poate evita situații ca cea de ieri; sfaturi care consider eu nu sunt îndeajuns de mult răspândite.” SURSA

ARHIVĂ: URS PE TRANSFĂGĂRĂȘAN: Din vârful piramidei trofice, biet gunoier, schilod și incapabil să supraviețuiască iernii! OXXO PRINTRE GUNOAIE: „Dacă îi ataca ursul, ce-ar fi trebuit să facem, să-l împușcăm pe bietul animal?” OXXO TARGU MUREȘ: Ursul de la Zoo își suplimentează rația zilnică cu ce găsește dincolo de gardul electrificat din jurul cuștii OXXO PIAŢA UNIVERSITĂŢII: „Marșul ursului care NU a spus MOR”. Iartă-ne prostia, ursuleţule! OXXO SPERANŢE LA FINANŢE: Colindătorii cu Ursul căutau stupul cu miere, dar au nimerit în cuibul de viespi! OXXO TEDDY BEAR: „Copilul e copil, chiar dacă e pui de urs!”

INSIDER: „De vreo trei luni Amsterdam Duck Store și-a deschis filială și în România: Duck Store Bucharest, magazin de suveniruri, str. Frumoasă nr.56, București sector 1.

Rățuștele de cauciuc sunt costumate felurit, inclusiv în alte animale reale sau imaginare. Preț: 60 lei. „Vă rugăm nu atingeți rățuștele!”

Program miercuri – duminică 12-20, sâmbătă 13-21.” SURSA

N.R: Aceleași rațe pe Temu au un preț sub 2.5 lei/ bucată (50 bucăți 124 lei). DETALII

INSIDER: „Ieftin ca braga” era mai demult o expresie pe la noi, acum pe cale de dispariție pentru că nimic nu mai e ieftin, iar braga aproape că nu mai există. Cu bucurie am descoperit gustul copilăriei și al vacanțelor la mare la Colțea Kebab, Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 12, București. 5 lei/ 300ml. Program non-stop.

Beneficiile consumului de braga: energizant natural, revitalizează organismul ajută digestia, ajută organismul să lupte împotriva viruşilor, ajută persoanele astenice și pe cele care suferă de oboseală intelectuală.

Braga este o băutură răcoritoare tradițională turcească, cu gust dulce-acrişor al cărei ingredient principal este meiul. Băutura răcoritoare este bogată în vitaminele A, B (B1, B2, B3, B6, B12), C, E, acid lactic, enzime si alte elemente nutritive, cum ar fi proteine, calciu, fosfor, fier și zinc. Pentru a va convinge de beneficiile ei, trebuie să o gustați.

N.R.: „Braga, cea mai ieftină băutură răcoritoare, braga, este pe cale de dispariţie în România, tradiţia fabricării ei păstrându-se numai în câteva oraşe din sudul ţării, unde mai trăiesc mici comunităţi de etnie turcă.

Braga este o băutură răcoritoare 100% naturală, cu gust acrişor, produsă din mălai, făină intermediară, miere de albine şi zahăr, cunoscută în ţara noastră din perioada Imperiului Otoman. La Drobeta Turnu Severin, băutura este pe cale de dispariţie, fiind produsă doar de trei familii de turci și albanezi rămase în oraş după evacuarea întregii populaţii din insula Ada-Kaleh.
Cel mai renumit „fabricant“ de bragă, din neamul Baiaram, din Drobeta Turnu Severin, spune nostalgic oricui doreşte să afle câte ceva despre trecutul neamului că, dacă insula Ada-Kaleh nu ar fi fost înghiţită de apele lacului de acumulare Porţile de Fier I, în 1969, „mulţi negustori din acest spaţiu exotic, îmbietor şi plin de seducţii ar fi continuat să producă baclavale, rahat, şerbeturi şi, nu în ultimul rând, bragă“.
Reţeta de fabricaţie a brăgii „made Baiaram“ este secretă. „Mulţi specialişti în gastronomie greşesc când consideră că braga este preparată numai din făină de mei, porumb sau secară. Mai trebuie câteva ingrediente, care să o facă bună la gust, dar astea se tăinuiesc, altfel noi nu am mai putea supravieţui. Nu este vorba de egoism, dar, dacă nu ne vom apăra reţeta, s-ar înmulţi comercianţii de bragă precum ciupercile după ploaie, iar faima noastră ar scădea“, a spus nepotul Domnicăi Baiaram, atrăgând atenţia că braga „falsificată“ pune în pericol stomacul celui care o bea.
Braga produsă după reţeta tradiţională este foarte sănătoasă, nu conţine coloranţi şi E-uri. Este o băutură folositoare pentru copii şi tineri, pentru sportivi şi pentru cei care depun efort fizic şi intelectual.
Pentru valoarea nutritivă a bragăi un rol aparte îl joacă şi acizii organici (în medie 0,5 – 0,6%), printre care şi acidul lactic, care imprimă băuturii în fermentare un gust plăcut şi proaspăt. În plus, aceasta are și o acţiune bactericidă.
Prezenţa microflorei variate în bragă, în special drojdiile de panificaţie şi bacteriile lactice, au o influenţă binefăcătoare asupra aparatului digestiv. Bioxidul de carbon aflat în bragă este obţinut ca rezultat al fermentării hidraţilor de carbon, ajutând digestia.
Istorie. Braga, băutura răcoritoare cu gust dulce-acrişor, are originile în Mesopotamia de acum 8.000-9.000 de ani. Istoricul grec Xenophon aminteşte că braga se fabrica în Anatolia de est în anul 401 I.Hr. şi era păstrată în borcane de pământ ars, îngropate în pământ, conform bragabuna.ro.
Braga a fost preluată şi răspândită apoi de turcii din Asia Centrală, începând cu secolul X. Mai târziu, s-a răspândit în Munţii Caucaz şi în Balcani. A avut perioada de glorie în timpul Imperiului Otoman, când fabricarea bragăi a devenit una din principalele îndeletniciri, mai ales la începuturile imperiului.
Până în secolul XVI, braga se putea bea gratuit peste tot, însă apariţia unei variaţiuni, numite Braga Tartar, ce conţinea şi urme de opium, a atras mânia autorităţilor şi a fost interzisă de sultanul Selim II (1566-1574).
În secolul XVII, sultanul Mehmed IV (1648-1687) a interzis băuturile alcoolice, categorie în care era inclusă şi braga, şi a închis toate bragăriile. Evliya Çelebi, un călător prin spaţiul turc, ne spune că în secolul XVII braga era o băutură de larg consum şi că în Instabul erau 300 de bragării, având 1.005 angajaţi. În această perioadă, braga era foarte des consumată de ienicerii armatei. Braga conţinea doar foarte mici urme de alcool şi, atâta timp cât nu era consumată în cantităţi mari, nu putea fi acuzată că ar produce beţie. Braga a fost astfel tolerată ca fiind o băutură care răcorea şi întărea soldaţii. Evliya Çelebi explică: „Producătorii de bragă sunt numeroşi în armată. E păcat să bei prea multă bragă şi să-ţi pierzi controlul, dar, spre deosebire de vin, în cantităţi mici nu e de condamnat“.
În secolul XIX, braga albaneză, dulce şi nealcoolică, preferată la Palatul Otoman, a crescut în popularitate, în timp ce braga mai acră şi cu urme de alcool produsă în general de armeni a intrat în umbră.
În 1876, fraţii Haci Ibrahim şi Haci Sadik au înfiinţat o brăgărie în Instanbul, în districtul Vefa, foarte aproape de centrul de distracţii Direklerarasi. Braga produsă de ei, densă şi cu gust dulce, a devenit faimoasă în oraş, şi este singura brăgărie ce datează din acea perioadă care încă există. Compania este condusă acum de stră-stră-strănepoţii celor doi. ” SURSA

INSIDER: „Oradea, automat pentru cățeii străzii care funcționează pe bază de PET-uri. Fiecare sticlă reciclată oferă puțină hrană pentru cățeii străzii! Să sperăm la cât mai multe asemenea inițiative!

UPDATE: Povestea cu Mâncarea pentru câini: Primăria Oradea nu a susținut proiectul pană la capăt iar aparatul a fost demontat. Raționamentul lor era ca mulți oameni sunt mușcați de câini vagabonzi și ar fi ilegal să fie susținute atacurile.”SURSA