PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

ORADEA: În vizită la Templul Francmasoneriei


INSIDER: „Ai auzit că la Oradea exista un templu masonic ce se poate vizita? Noi l-am vizitat ieri!” SURSA

N.R.: Clădirea situată pe strada Armatei Române nr. 4, fostul sediu al Loji Masonice este una din cele mai interesante și spectaculoase din Oradea, din punct de vedere arhitectural și al decorațiunilor la faţade. Construcția a fost începută după proiectul arhitecților Bálint Zoltán și Jámbor Lajos începând cu anul 1901, și a atras atenția publicului orădean, chiar dacă dimensiunile ei nu sunt impresionante. A fost finalizată în cursul anului 1902, destinația clădirii fiind aceea de sediu de lojă masonică. Nu este întâmplător deci faptul că foarte multe din elementele decorative ale construcției sunt de inspirație masonică, începând cu faţada, dinadins concepută fără ferestre, cu un portic fin marcat. Acesta din urmă se compune din doi pilaștri laterali, iar în mijloc are două coloane canelate cu coronamente dorice. Frontonul este triunghiular, fapt care conferă monumentului un aer neoclasicist.

Organizarea spaţiilor destinate vizitării prezintă structura lojii masonice inițiale cu Sala Templului, Sala pașilor pierduți, Cabinetul de reflexie, Biroul Maestrului Lojii și sală expoziţională cu obiecte specifice. Planul de amenajare a expoziţiei permanente cuprinde atât punerea în valoare a încăperilor conform denumirii acestora cât și prezentarea obiectelor si mobilierului specific într-o manieră inedită. Structura și compartimentarea spatiilor expoziționale, permite adaptarea circuitului de vizitare cu prezentarea în detaliu a sălilor, pe de o parte, dar pe de altă parte să ofere vizitatorului posibilitatea unei documentări pe tema expozițională prin informații oferite în sala expozițională. Program vizitare: marți- duminică 10-18. Bilete acces: adulți 10 lei, elevi 3 lei, copii sub 7 ani gratuit.” DETALII

ARHIVĂ: OCHII LARG ÎNCHIŞI: Salonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică. Atenţie, cade tencuiala! *** MASONI: Ceremonie discretă la Teatrul Odeon *** REPTILIENI: Plăteşti 250 lei să-l vezi pe David Icke şi te primeşte Băsescu. X PO NOI votează PMP?

SALVATORI & CHIBIȚI: Nu există „prea iubire” pentru copii, animale, pădure, balena albastră sau gaura de ozon. Doar lipsa iubirii și a dorinței pentru o lume mai bună!


INSIDER: „„De cele mai multe ori, noi iubitorii de animale, suntem atacați că îi iubim. Că îi prea iubim. Că ei au ce alții n-au. Că ei mănâncă și atâția copii adorm flămânzi. Nu putem fi responsabili de toate păcatele lumii.

Nu sunt aici să mulțumesc pe nimeni și-mi permit să fiu sinceră în același timp în care îmi asum să pierd oameni din cauza asta. Nu mă încântă cu nimic o lume plină de copii sătui și îmbrăcați, dar în care încă se torturează animale.
Pentru copii, luptă statul, luptă asociații, chiar și cei ai nimănui au masă și casă până la 18 ani când pornesc singuri în lume. În animale încă se lovește. Cei ai cuiva, devin ai nimănui. Masa le este otrăvită și casă le este strada și șanțul. Chiar și așa, bătuți deja de soartă, îi mai bateți și voi o dată. Câțiva din noi, oameni ce împărțim aceeași lume, ne oprim sa-i mângâiem, să le punem iubire pe rană, muncim pentru hrana lor curată și într-un final le găsim un acasă. Suntem mândrii și bucuroși, pentru ei, pentru noi și pentru voi. Ne bucurăm pentru orice reușită de-a voastră cu un copil sau un om al străzii, ne bucurăm că ați construit case noi din case arse, că duceți portocale în azile și orfelinate de Crăciun (dar cineva să vă zică că oamenii ăia nu mănâncă doar de Crăciun), că ajutați în orice direcție, dar noi de ce nu primim același lucru înapoi? De ce în lupta salvării animalelor se aleg și se pun cele mai grele pietre în saci și ni se leagă forțat de spate? Credeți că nu ne este greu destul?

Voi, pentru ce luptați? Dacă pentru nimic, n-aveți dreptul să alegeți pentru ce să mă zbat eu. Dacă luptați pentru ceva, nu sunteți printre cei care ne pun pietre în sacii mari de pe umerii mici. De ce? E simplu. Aveți deja pietrele voastre de cărat și niciodată, dar niciodată, un om ce a ales să lupte pentru o altă viață, nu-și va goli sacul pe crucea altuia. Lupt pentru animale, mi-e greu, dar lupt. Nu o să vin niciodată să-i spun unui om care ajută copii că nu ajută unde trebuie. Nici pe cel care salvează păduri nu-l caut. Nu-mi îndrept reproșurile nici spre cei care curăță și salvează oceanul. Avem în comun același lucru: purtăm pietre grele să ne facem un drum mai ușor în lume.

Oare lumea n-ar fi mai bună dacă fiecare ar lupta pentru ceva și nu împotriva cuiva? Salvați copii, salvăm animale și să știți că un om ce dă o coajă de pâine unui câine, a dat și o pâine întreagă unui om, dar invers nu e valabil întotdeauna și aici știți că am dreptate.
Luptați pentru ce vreți, luptăm pentru ce vrem. Purtăm saci grei pentru lupte diferite, dar într-un final, la sfârșitul luptei, ajungem în același loc: o lume mai bună.

Umblați prin maternități unde se abandonează copiii și arați-i acolo pe cei ai nimănui. Intrati în biserici și spuneți-le celor flămânzi de bani că există și foamea de mâncare. Dacă tot v-ați dus, poate vă amintiți cu ce luptam și noi și le spuneți și de foamea de iubire.
Povestiți despre iubirea dintre semeni cu cei care nu iubesc deloc, nu ne spuneți nouă care ne purtăm pașii în lume cu inima plină. De milă, celor nemiloși să le aduceți aminte.
Nu noi, cei care iubim altceva decât vă doriți voi suntem problema, ci fix ăia care nu iubesc nimic, deloc, niciodată. Nici ieri, nici azi, nici om, copac, câine sau curcubeu.

Acceptați povestile și viețile de lângă voi exact asa cum sunt și încetați să mai dați vina pe-o inimă că poate iubi mai mult ca voi. Nu, nu aia e de vină. A voastră este. Învățați-o să bată a fericire și să iubească orice. Copil, animal, copac sau tablouri.“ SURSA

VALENTINE’S DAY: Cel mai vechi mesaj trimis de Ziua Îndrăgostiţilor în limba engleză datează din 1477.


INSIDER: „Unde vedem că frământările îndrăgostirii nu s-au schimbat în ultimele secole; nici chiar imaginarul vizual, dacă ne uităm la 💘 sau la 💔, care apar, cu explicațiile de rigoare, în această gravură pe lemn din… 1485.
Sigur, nu uităm că asemenea reprezentări chiar aveau un corespondent real, meșterit în ateliere de feronerie și folosit cu sârg apoi în vreun beci ori în piața publică. (Și nu mai era vorba de amor acolo.) Pace tuturor. 💕 imagine © BPK | Berlin, Jörg P. Anders gravură pe lemn, cca. 1485,0,257×0,365 m, Regensburg.” SURSA

INSIDER 2: „Ziua Îndrăgostiţilor sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătorită prima dată în anul 496, este acum marcată la nivel global pe 14 februarie. Este ziua în care oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste. Cel mai vechi mesaj trimis de Ziua Îndrăgostiţilor în limba engleză datează din 1477.

Ziua îşi ia numele de la un sfânt celebru, despre care au apărut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti. În credinţa populară, Sfântul Valentin a fost un preot în Roma celui de-al treilea secol. Împăratul Claudiu II a interzis căsătoriile, pentru că, spunea el, bărbaţii căsătoriţi sunt soldaţi slabi, iar Valentin a nesocotit regula, despre care credea că este nedreaptă, şi a continuat să oficieze căsătorii în secret. Când împăratul a aflat, preotul Valentin a fost închis şi condamnat la moarte. În închisoare, el s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, iar când a fost dus să fie executat, pe 14 februarie, i-a trimis o scrisoare semnată ”de la Valentinul tău”.

Poveştile celor trei sfinţi sunt prea asemănătoare pentru ca o conştiinţă realistă să nu considere, pe bună dreptate, că este povestea unei singure persoane, care, transmisă prin viu grai, s-a modificat, conform simţului romantic al fiecărui povestitor.
Prima sărbătorire a Zilei Îndrăgostiţilor/ Zilei Sfântului Valentin a avut loc în anul 496.

Romanii organizau un festival, numit Lupercalia, care avea loc la jumătatea lunii februarie, prin care sărbătoreau începutul primăverii. Se crede că, între manifestările sărbătorii, se număra şi alegerea de către băieţi a numelor de fete dintr-o cutie. Astfel, pe perioada festivalului, perechile formau cupluri şi, uneori, se căsătoreau.

Mai târziu, biserica a vrut să transforme festivalul într-o sărbătoare creştină şi a decis să se folosească de ea pentru a aminti de Sfântul Valentin. Cu timpul, numele sfântului a fost folosit de oameni pentru a îşi exprima sentimentele faţă de cei dragi.

Lupercalia a supravieţuit doar pentru o scurtă vreme creştinării Imperiului Roman. Considerată păgână, s-a dorit ”creştinarea” sărbătorii. Aşadar, la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496, Papa Gelasius a declarat 14 februarie ziua în care este celebrat Sfântul Valentin. Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinţi Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuşi, doar trei Sfinţi Valentin, însă Papa nu a specificat care dintre aceştia urma a fi sărbătorit.” SURSA

EASYOMM: Huse organice pentru telefoane „aduc natura în mâna noastră”. Vine muntele la Mahomed!


INSIDER: „Haida, haida, de trei ori, Mirosi-ți-ar gura a flori/ Și buzele-a micșunele.” Și mobilu’ a lavandă ori cafea ori ficus ori Swarovski… Au apărut pe piața online husele organice pentru telefoanele smart care aduc „cât mai aproape natura de noi” pe principiul „vine muntele la Mahomed”. În perioadele de lockdown ar fi fost mană cerească dacă ar fi existat în fiecare mână… Și dacă tot suntem dependenți de telefoane și ni s-au lipit în palmă măcar „să simțim energia pozitivă și relaxantă a naturii în fiecare minut.” Teoretic aceste carcase organice” aduc natura în mână noastră”, „dacă tot nu avem timp pentru drumeții ori plimbări prin parc”. Preț 130 lei.”

N.R.: „HUSA – ORGANIC LAVENDER – Husele confecționate din lavandă oferă parfumul florilor de lavandă care induc o stare de bine, de relaxare.

HUSA ORGANIC COFFEE – Dacă dorești să simți mirosul proaspăt al cafelei în fiecare minut cea mai bună alternativă este această husă confecționată atent din boabe de cafea.

HUSA – ORGANIC SWAROVSKI CRYSTAL – În general femeile iubesc florile și pietrele prețioase, noi am încercat să îmbinăm aceste două lucruri frumoase într-o husă organică cu flori și cristale Swarovski.

HUSA ORGANIC SKELETON – Lăsați-vă simturile intr-o calatorie cu acesta husa organica Skeleton realizata din materiale naturale din frunze de Ficus.” DETALI

ARHIVĂ: ROCKHA: Hârtia din piatră care salvează pădurile și ne scapă de PET-uri *** 1 MARTIE: Mărțișoare plantabile – cu semințe de Nu mă uita, Lavandă, Garofițe, Gura Leului, Albăstrele și Maci *** JAPONIA: “Mainichi” revista pe care o poți planta după ce o citești! *** AUSTRIA: Universul cristalelor Swarovski. Lumi paralele, Zona crepusculară sau Jocul de smarald?

SPERANȚA: „Nu contează nici cât de diferiți suntem, nici că vorbim limbi care nu au nimic în comun; atâta vreme cât vrem să ne înțelegem, o vom putea face cu orice ființă.”


INSIDER: ‘Bat la ușă 8 ani de când acești doi pescăruși incapabili să mai zboare își duc veacul alături de noi, într-un adăpost cu peste 500 de câini. El cu aripile amputate, ea cu ele teoretic sănătoase, dar practic nedornică să le folosească (sau așa ne place nouă să credem), pentru că vrea să fie cu el.

Pica și Poc, că așa le spunem, au învățat multe de la câinii noștri, în acești mulți ani în care au conviețuit în niște padocuri învecinate. Dar cel mai adorabil lucru pe care l-au învățat a fost să ”urle” și ei, ca lupii sau, dacă vreți, ca șoimii, la unison cu prietenii lor. Așa că am hotărât să vă lăsăm aici acest VIDEO ca să vedeți că nu contează nici cât de diferiți suntem, nici că vorbim limbi care nu au nimic în comun; atâta vreme cât vrem să ne înțelegem, o vom putea face în orice limbă și cu orice ființă.”

ARHIVĂ: FĂRĂ FRICĂ: Pescărușii ne învață ce este iubirea și loialitatea

MUNȚII PĂDUREA NEAGRĂ, GERMANIA: Izvorul Dunării, locul de unde începe valsul!


INSIDER: „Neinderhausen. Izvorul Dunării!! PADUREA NEAGRĂ.” VIDEO

N.R.: Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga). Izvorăște din Munţii Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) la cca 1 km est de castelul Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării.

Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad. DETALII

TIMPURI NOI: Gaterul mecanic circular TN 15 încă taie lemne prin România. Mad Max forever?


INSIDER: „Cine nu-și mai amintește de faimosul TN de 15 cai putere?
Generațiile mai tinere spun că vehiculele respective seamănă cu cele din Mad Max….”

INSIDER 2: „Motoare staționare produse de Timpuri Noi (TN). Pornirea necesita ceva curaj deoarece e cu manivelă și decompresor. Cu ani în urmă asemenea motoare montate pe șasiu de ARO colindau țara și tăiau lemnele oamenilor. Acum devin istorie ca la fiecare gospodărie se găsește cate o drujbă.”

INSIDER 3: „Un pistonel, o direcție vai de ea și niște frâne aproape nule pornire ultra ușoară nu avea echipament electric, se pornea la volantă și avea în dotare o curea lată generoasă care făcea diverse lucruri în general se tăiau lemne la fața locului.

INSIDER 4: „La aproximativ 40 km de București încă mai sunt și sunt folosite în continuare la tăiatul lemnelor!”

INSIDER 5: „Primele motoare au rămas din al 2 lea război, aduși de nemţi pentru diferite utilaje: Pompe de apă compresoare, generatoare,si după război au fost copiate de TN.”

INSIDER 6: „Ieri am văzut unul prin județul Prahova circulând pe strada printr-un sat cu 6 persoane pe el.”

INSIDER 7: „Sunt și acum. Gater mecanic circular. Pe la țară.” SURSA

MUNTELE CURCUBEU, PERU: Precum în Cer așa și pe Pământ


INSIDER: „Munții curcubeu din Peru.” SURSA

N.R.: „Vinicunca, (Winikunka), Montaña de Siete Colores sau Rainbow Mountain este un munte din Anzi,, cu o altitudine de 5.200 m deasupra nivelului mării. Este situat pe drumul către muntele Ausangate (regiunea Cusco), între Districtul Cusipata, provincia Quispicanchi, şi Districtul Pitumarca, provincia Canchis. Accesul turistic necesită o călătorie de două ore cu maşina de la Cusco și o plimbare de aproximativ 5 km sau o călătorie de trei ore şi jumătate prin Pitumarca şi o urcare abruptă de o jumătate de kilometru (1-1,5 ore). Localnicii peruvieni consideră că muntele Curcubeu este sacru, iar în fiecare an, mii de pelerini îl escaladează pentru a participa la Festivalul Stelei de Zăpadă are loc în luna mai. De 10 ani a început turismul de masă atras de culorile curcubeu ale muntelui, în luna august fiind maxim contrastante. Acum 10.000 de ani muntele era acoperit de ghețari care s-au topit datorită schimbărilor climatice.

Potrivit Biroului de Peisaj Cultural al Descentralizării Municipiului Cusco, cele șapte culori ale muntelui se datorează compoziției sale mineralogice: culoarea roz se datorează argilei roşii, fangolites (nămol) şi arilitas (nisip); culoarea albicioasa se datorează cuarzozei, gresie si marne, bogate in carbonat de calciu; roșul se datorează pietrelor argiloase (fier) şi argilelor aparținând perioadei terţiare superioare; verdele se datorează filitelor şi argilelor bogate în magneziu ; brunul pământos este un pro de fanglomerat compus din rocă cumagneziu aparţinând perioadei cuaternare; iar culoarea galben muștar provine din gresiile calcaroase bogate in minerale sulfuroase.” DETALII

PANOURI FOTOVOLTAICE CU ȚEAPĂ: „Enel cumpară cu 0.165 lei/ kWh ce bag eu în rețea, dar consumul mi-l facturează cu 0.608 lei/ kWh fără TVA.”


INSIDER: „ȚEAPA PANOURILOR FOTOVOLTAICE SAU CUM SE ÎMBOGĂȚEȘTE ENEL ÎN MANDATUL MINISTRULUI ENERGIEI VIRGIL POPESCU. Mi-am montat panouri fotovoltaice, parte plătite de mine, parte subvenționate de Administrația Fondului de Mediu (adică plătite de voi). Toate bune până la momentul primei facturi emise de ENEL. Surprizăăăăă! Deși am produs 1200 kWh și am consumat 900 kWh, deci ENEL s-a ales cu 300 KWH băgați de mine in rețea, tot eu sunt bun de plată. De ce? ENEL cumpără cu 0.165 ce bag eu în rețea, dar consumul mi-l facturează cu 0.608 lei fără TVA.

Deci pentru ce produc si consum, tot eu plătesc la ENEL 0.443 lei/kWh, fără ca acesta să presteze vreun serviciu. De ce nu facturează consumul net? Poate știe aceasta rușine de ministru! Cine câștigă? ENEL! Măcar să îi ridice o statuie trădătorului care girează acest furt!” SURSA
ARHIVĂ: ŢEPELE VERZI: „Românii, „arşi” în fiecare lună de 14 „şmecheri”. O lege le permite să rămână anonimi”

ALIEN: Tânțar văzut la microscopul electronic


INSIDER 1: „Țânțarii (Culicidae) sunt o familie de insecte diptere din subordinul Nematocera. La unele specii, la femelă, nu se produce maturizarea ouălor fără consumarea sângelui de mamifere. Se pot împerechea și în spații restrânse, în care trăiesc și în timpul iernii fără să intre în diapauză. Adultul depune ouăle când temperatura apei depășește 10 °C (între sfârșitul lui aprilie și mai); generațiile din primăvară şi vară se succed la fiecare 15-20 zile, în funcție de temperatura apei. Dezvoltarea larvelor se realizează în ape stătătoare. Femelele pot transmite malarie, o boală infecțioasă gravă.

Corpul este alcătuit din cap, torace și abdomen. Prezintă două aripi, iar aparatul bucal este specializat pentru înţepat și supt. Pe de altă parte, țânțarii de sex feminin pot trai o perioada de până la o lună, existența sa fiind semnificativ mai mare decât cea a oricărui țânțar masculin. Cu toate acestea, rețineți că aceste perioade pot varia.

Prezintă schelet extern (exoschelet) din chitină. Capul: doi ochi compuși, două antene articulate, gură cu piese chitinoase. Toracele prezintă trei segmente: pe partea dorsală se prind aripile, pe partea ventrală se prind trei perechi de picioare articulate. Abdomenul prezintă opt segmente: la fiecare segment, pe partea ventrală, se află o pereche de orificii respiratorii numite stigme, orificiu anal. Respirația este prin trahee. Reproducerea se face prin ouă cu metamorfoză completă și incompletă, urmând unul din ciclurile: ou →larvă →nimfă (pupă) → adult (metamorfoză completă); ou →larvă → adult (metamorfoză incompletă). DETALII //FOTO

INSIDER 2: „Țânțarul este considerat cel mai periculos animal din lume. Deși pare fragil și neînsemnat, acesta ucide mai mulți oameni în fiecare an decât orice alt animal. Sub microscop, iese la iveală o adevărată „mașinărie a naturii”, dotată cu detalii uimitoare: • are 100 de ochi concentrați în minusculul lui cap; • o gură invizibilă ochiului liber, echipată cu 48 de dinți microscopici; • 3 inimi, fiecare cu câte două atrii și două ventricule;

Dar abilitățile lui nu se opresc aici: țânțarul dispune de un senzor termic care detectează viața cu o precizie de o mie de grade, un analizator de sânge sofisticat și chiar un sistem de anestezie naturală, care îi permite să înțepe fără ca victima să simtă. În plus, produce un anticoagulant care face procesul de hrănire și mai eficient. Cum reușește? Cu ajutorul a șase micro-lame: patru taie pielea, iar două formează canalul prin care sângele este extras. Iar datorită ghearelor și cârligelor de pe picioare, se fixează perfect pe „pradă”. Fragil în aparență, dar letal în realitate, țânțarul rămâne cel mai subestimat animal al planetei.” SURSA

ARHIVĂ: 20 DE BOLI: Cum arată un „ţânţar-tigru” prins în Bucureşti? Ministerul Sănătății ce face?