MOISEI, MARAMUREȘ: Casalini Sulky, prima mașină condusă fără permis, trei roți, caroserie monococă din oțel, motor 49.6 cmc
INSIDER: „Undeva în Moisei, județul Maramureș.” SURSA
N.R.: Casalini este o companie italiană, fondată de Giovanni Casalini în 1939, care produce mopede şi micromaşini. Casalini Srl este cel mai vechi producător de micromașini din lume. Fabrica este situată în Piacenza..
Gama actuală de micromașini Casalini are o caroserie din plastic cu fibră de sticlă armată. Motorul este un diesel de 635 cmc produs de Mitsubishi, cu 3,9 kW (5,3 CP).
Fabrica a produs maşini cu trei roți și motociclete până la sfârşitul anilor şaizeci. Prima micromaşină a părăsit fabrica în 1969. Sulky, care la acea vreme era un vehicul cu trei roți, era neobişnuit în clasa sa pentru că avea o caroserie monococă din oțel. (monococă= ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc) A fost făcut în mare parte pentru persoanele fără permis de conducere şi avea un motor cu mai puțin de 50 cmc (un motor Vespa TL3 de 49,6 cmc). A existat şi o versiune de 125 cmc. Această mașină a fost exportată și în Franţa, unde a fost vândută de distribuitorul local Lambretta sub numele de Willam Sulky. A fost dezvoltat şi un model cu patru roţi cu caroseria ceva mai lungă, doar pentru export. Acesta se numea Willam Lambretta şi avea şi opțiuni de motorizare de 49 sau 125 cmc; versiunea cu motor mai mare are faruri dreptunghiulare mai degrabă decât rotunde. Sulky/Bretta au tracţiune spate și arcuri elicoidale, Bretta cu suspensie faţă cu braţ. Primul Sulky a fost produs în cantități mari, depășind 10.000 de unităţi.
Din 1994, când Italia a acceptat directiva europeană 92/61, Casalini Srl. a început să producă cvadricicluri uşoare de vânzare şi în Italia. Primul dintre acestea a fost Kore 500. Evoluţia tehnică şi estetică a acestui vehicul s-a numit Sulkydea (1996), Ydea (2000), Sulkydea LV (2004) şi Sulky (2008). În ultimii ani, s-a adăugat producția a două vehicule pentru transport şi timp liber: Kerry şi Pickup. În 2010 a fost prezentat M10, un vehicul cu patru roţi disponibil și în versiunea sportivă „Daytona”.
Alte două companii conectate furnizează Casalini Srl în producția de Sulky, Kerry şi Sulky Pickup: Mech Plant Srl care se ocupă de compoziţii metalice și Target Srl care se ocupă de material plastic/ABS (acrilonitril butadienă stiren). Sulky (acum M10), Kerry şi Pickup au o structură puternică, constituită dintr-un cadru din oțel tratat împotriva coroziunii şi dintr-un corp din material compozit care asigură atât o siguranţă activă, cât şi una pasivă. Vizibilitatea este asigurată de suprafețele mari ale uşilor din sticlă, în timp ce frânele cu disc din față și din spate măresc siguranţa. Limitarea vitezei de 45 km/h sporește și mai mult elementele importante de siguranţă. Casalini Srl este prezentă pe toate piețele Uniunii Europene. DETALII
ARHIVĂ: ZEST: Prima mașină lansată în România care poate fi condusă de la 16 ani
TRECEȚI BATALIOANE: Vocile Corului Tronos al Patriarhiei au cântat să audă și Dumnezeu, nu doar oamenii
INSIDER: „Nu, nu e totul pierdut.
Biserica și Armata, sau poate pur și simplu patriotismul, i-au ridicat în picioare pe românii care au fost astă seară în sala Operei Naționale.
I-am omagiat pe militarii români, căzuți în bătălii sau încă în viață, am evocat martiriul domnitorului Brâncoveanu, demnitatea de român și ne-am rugat pentru Lumina care vine prin Înviere să lumineze întunericul eroilor noștri care au făcut posibilă independența acestei țări.
Vocile Corului Tronos al Patriarhiei s-au ridicat chiar mai puternic decât instrumentele Fanfarei Ministerului Apărării Naționale, pentru că Mihail Buca, și ceilalți soliști din jurul său, cântă să audă nu doar oamenii, ci și Dumnezeu.
A fost impresionant să-l văd pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu și pe consilierul patriarhal, Părintele Costin Spiridon, în picioare, aplaudând împreună cu ofițeri ai armatei române și cu familiile acestora, și vibrând în nădejdea că acest neam va supraviețui din eroismul trecutului și din credința fără timp.
Nouă, celor care iubim această țară într-un fel anume, ne rămâne doar nădejdea în Dumnezeu că o va salva mereu…” SURSA
DIGI 24 N-ARE DEX: Ana are mere și „Rușii are batalioane”
ARHIVĂ: ANDROGIN: Andre Rieu, omul “însăși” a împlinit 70 de ani. Femeia-bărbat bine! *** SALA PALATULUI: „Din ignoranţă, se poate pronunţa „MODER-TALKIMG”, dar scrieţi MODERN TALKING” *** NICKNAME: KogălnicEANU şi RăduLESCU, înghesuiţi în cupola Ateneului. Mai intră BĂSEscu şi UDrea? *** NU SCOT AUR: Clădirea se numeşte Nusco Tower, dar UniCredit îl felicită pe poștaș! *** SUPRA-ARTICULATE: 50 de „metrii” până la Thomas Antiques care vinde „antichităţii” pe strada „Covacii”! *** POȘTA ROMÂNĂ: “reancarcare” vine de la “a încărca încă o dată” *** EVALUARE NAȚIONALA: Absolvenții trebuie să mai facă multă școală până “să face” acordul cu “actele”
SAKURA, PARCUL HERĂSTRĂU: Nicușor Dan în postură de ikebana la Festivalul Cireșilor – Hanami 2022
INSIDER 1: „În #Grădina Japoneză din #Parcul Herastrău la Festivalul Cireșilor – #Hanami 2022 organizat de Ambasada Japoniei în România. Credit foto: Camelia Pantazi Tudor & Editura Astralis” SURSA
INSIDER 2: „Au înflorit cireșii din Grădină Japoneză din parcul Herăstrău.🌸 Mai mult decât atât, astăzi, 16 aprilie, va avea loc Sărbătoarea Florilor de Cireș – Hanami 2022. Vă vor aștepta ateliere de ceremonia ceaiului, origami și caligrafie, momente muzicale la taiko (tobe japoneze) și shakuhachi (flaut japonez), demonstrație și ateliere de îmbrăcat kimono și yukata, și multe altele.
#sărbătoareaprimăverii #Sakura #floridecireș #GrădinaJaponeză #hanami #culturajaponeză” SURSA
INSIDER 3: „Te-ai oprit vreodată să privești bine florile unui copac? În Japonia această practică există și se numește „hanami”. Acest termen înseamnă „observarea florilor” și se folosește în mod special la privirea florilor de cireș care au un semnificat important pentru ei (floarea de cireș se numește sakura în limba lor și se folosește și ca nume de fată), astfel încât la meteo se anunță și înflorirea cireșilor, iar hanami este o adevărată sărbătoare unde prietenii se adună sub cireșii înfloriți și petrec cu mâncare bună și veselie. Florile delicate ale cireșilor care înfloresc intens însă cad repede cu bătaia vântului reprezintă fragilitatea vieții, faptul că viața este într-o continuă schimbare și transformare, este frumoasă și în același timp efemeră. Data viitoare când vei vedea un copac înflorit oprește-te și simte momentul prezent, simte importanța lucrurilor mici pe care deseori le desconsideri și simte importanța fiecărei clipe trăite. 🌸” SURSA
INSIDER 4: „🌸Sakura sau sărbătoarea înfloririi cireşilor, evenimentul spectaculos al naturii, o tradiţie japoneză care este aşteptată de întreaga lume. 🌸Principala sărbătoare a primăverii în #Japonia este înflorirea copacilor de #sakura (denumirea locală a cireşului japonez), iar admirarea florilor de cireş este numită de japonezi – #Hanami. În zilele înfloririi cireşilor japonezi, parcurile, aleile şi teritoriile templelor sunt vizitate de un număr mare de oameni. Perioada de înflorire este relativ scurtă, de aceea florile de cireș sunt admirate atât în timpul zilei, cât și seara.
Floarea de cireș japoneză, cunoscută, de asemenea, sub numele de Sakura, ocupă un loc special în inima niponilor. Dacă nu știai deja, Sakura înflorește în Japonia la începutul primăverii, pornind din Okinawa și continuând spre nord, până în Hokkaido. Florile pomului sunt mici, în nuanțe de roz deschis sau de alb și iubesc locurile însorite. Nu sunt similare cu florile cireșilor obișnuiți, deoarece foarte rar dau roade, însă sunt deosebit de frumoase, fiind prezente în multe dintre grădinile din Țara Soarelui Răsare.
🌸Sakura este considerată simbol al vieții scurte a oamenilor, în special a samurailor din vremurile de odinioară. Pe timp de primăvară, acest arbore uimitor este acoperit de o coroană impresionantă de petale de flori. Cireșii înfloriți au fost venerați dintotdeauna prin artă. Poeții le-au închinat poeme, pictorii i-au pus pe pânze, muzicienii le-au dedicat cântece.” SURSA
CAII DE LA BICICLETĂ: Cum să amendezi în trafic o mașină fără șofer
INSIDER: „Poliția oprește o mașină în trafic, dar nu e nimeni la volan. Mașina pornește apoi și pleacă singură. Bun venit în viitor!”
SUB LUPĂ: Drepturile mele în Uniunea Europeană
INSIDER: „Ca să fie clar pentru toată lumea!” SURSA
N.R.: Carte în miniatură / format liliput: Drepturile mele fundamentale în Uniunea Europeană – Preț 299 lei DETALII
Valorile esențiale pe care se întemeiază Uniunea sunt consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acestea sunt: respectarea demnității umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităţilor.
Respectarea drepturilor persoanelor este una dintre obligaţiile fundamentale ale UE. Uniunea trebuie să respecte aceste drepturi în realizarea politicilor şi programelor sale, la fel și instituțiile UE și fiecare dintre statele membre.
GASTRONOMIE: Roșii „nedepilate” în sos de tomate pentru masculi epilați și feministe păroase
ARHIVĂ: CARTOFI SPĂLAȚI: Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Deloc! *** FUTILE LA LIDL: „Îngrijirea cu precizie a unghilor – scurtarea uşoară a degetelor de la mâini şi picioare”
ANTI-RECUNOȘTINȚĂ: Bătrânii noștrii plătesc facturi dublate, dar mănâncă din coșuri de gunoi
INSIDER: „Priviti, centrul Bucureștiului: bătrâna este în doliu, caută prin coșurile de gunoi! Credeți ca o bagă cineva în seamă? Nu! Ca de fiecare dată am să-i las niște bani și să-i cumpăr ceva de mâncare. Societatea “civilizată” în care trăim, anul 2022: observați că este îmbrăcată curat, biata femeie nu doarme prin boscheți și nici nu cerșește! Bătrânii noștrii își plătesc facturile majorate samavolnic la energie și gaze și în timp ce beizadelele se ghiftuiesc prin Dubai și Mall-uri cu ce e mai bun, sărmanii oameni caută de mâncare prin gunoi FĂRĂ ca să cerșească!
Imaginile au fost preluate lângă Centrul Vechi din București vizavi de Biserica Catolică.” SURSA
ARHIVĂ: VĂ ZIC EU: “Blestemul de părinte, nici în gaură de șarpe nu o să scăpați de el!”
PINUL SFINȚEȘTE LOCUL: „În chestiuni de conștiință, legea majorității nu-și are locul.” (Mahatma Ghandi)
INSIDER: „PINUL SFINȚEȘTE LOCUL… POATE ȘI OAMENII… Pinul cu pricina a venit pe lume cu câțiva ani înainte de a veni eu: nu pe lume, ci în urbe (N.R.: Gură Humorului, județul Suceava)
A crescut ”într-o zi cât alții-ntr-o…lună” și se înalță sănătos în buricul târgului. Ferestrele unor apartamente se bucură de culoarea cetinii, iar umbra ei ține reci berile tăifăsuitorilor din terasa de la poale. Dar!…
Aici e buba!… Viguroase, rădăcinile au zdruncinat oleacă minunatele dale de beton și largul trotuar a intrat în ”plan de renovare”.
Plin de bunăvoință – cunoscându-mi sensibilitățile ”pro natura” – unul dintre edilii primăriei m-a consultat. Spunea domnia sa că, poate, ar fi bine să-l taie, să repare trotuarul și în locul său să planteze o pașnică magnolie… Cu flori de mama focului…
Am pledat pentru viața pinului. Și am argumentat cu soluțiile tehnice posibile în ziua de azi! Venind și cu pilda altor orașe unde, cu orice preț, arborii sunt păstrați. Ba mai mult: cimitirele – unde cu adevărat rădăcinile arborilor seculari se răzvrătesc ridicând pietrele și monumentele – sunt lăsați în pace.
Așadar – vorba Conului Iancu: ”Ce-mi dădu în gând ideea?”…Ce ar fi, mi-am zis, să postez povestea pinului… Poveste neterminată… Și să văd ce spun oamenii… Zicea el, Gandhi, că ”În probleme de conștiință legea majorității nu are ce căuta”. Adesea însă bunul simț se află la omul de rând.” SURSA
SINAGOGA MARE, CONSTANȚA: Ultimul lăcaş de cult evreiesc abandonat de regimul democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului, Războiului Mondial şi ateistmului sistemului comunist
INSIDER: „Sinagoga Mare din Constanța este un lăcaș de cult evreiesc, localizat in zona peninsulară, pe Str. C.A.Rosetti nr.2, la intersecția cu Str. Petru Rareș. După unele surse, construcția a fost ridicată în anul 1911, după alte surse anul construcției ar fi 1914. În perioada interbelică, în Constanța au existat două sinagogi: Sinagoga Sefardo-romaniotă, construită în anul 1908, în stil gotic-catalan, situată pe Str. Mircea Cel Bătrân nr.18 și Sinagoga Așchenazită, ridicată în anul 1911 (după alte surse in anul 1914), în stil maur, localizată pe Str. C.A.Rosetti nr.2. În timpul cutremurului din 4 martie 1977, sinagoga de pe Str. Mircea Cel Bătrân a suferit avarii majore, fiind ulterior demolată în timpul regimului comunist. In prezent, comunitatea evreiască se întrunește în lăcașul de cult din Str. Sarmisegetuza, vis-a-vis de Centrul Cultural Al Germanilor Dobrogeni. Sinagoga de pe Str. C.A.Rosetti este astăzi o clădire rămasă în paragină, fără acoperiș, cu ziduri și scări măcinate de trecerea timpului, fără plafoane, plină de bălării, așa cum se poate observa în foto. Excepție prima foto din prezentare(preluată), restul fotografiilor au fost realizate împreună cu Georgeta Oprea ieri, 01.04.2022. SURSA
N.R.: Astăzi când comunitatea evreiască din oraș este dispărută (sub 50 de suflete), Constanţa nu-și dorește niciun fel de mărturie a trecerii evreilor prin istoria sa.
Ca să ajungi la ruinele Sinagogii din Constanţa, de pe strada C.A Rosetti nr. 2, trebuie să parcurgi cu atenţie, din orice direcţie ai veni, trotuare sparte, clădiri prăbușite, din care au mai rămas doar faţade hâde şi extrem de fragile, bande de câini gălăgioși și, adesea, grupuri de oameni netulburaţi de problemele zilnice, în aşteptarea locului norocos din campusul social Henri Coandă”. Dacă nu știi ce te așteaptă, locul este unul sinistru, curticica dinainte este plină de gunoaie și, ca să intri, trebuie să depășești un baraj de fiare ruginite întortocheate, cândva un gard cu o feronerie deosebită. Nu e îndeajuns. Dincolo de mormanul metalic, scăpat ca prin minune de vigilenţa vecinilor de pripas de prin împrejurimi, sunt resturi menajere rămase din verile trecute sau, poate, de pe urma incursiunilor vinovate în clădirea părăsită. La urmă, dar nu cel mai puţin important, sunt câinii. Mulţi şi gălăgioşi, îşi fac datoria și apără cu strășnicie ruina din faţă.
Din Sinagoga de rit aşkenaz din Constanţa nu au mai rămas decât zidurile de incintă. Construită în anul 1911, după planurile lui Linz (care a mai proiectat, la începutul secolului al XX-lea, aproape alte 50 de case constănţene, între care şi o bună parte a ceea ce, cândva, a fost piaţa Ovidiu), în stil maur, clădirea reflecta și o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană. A fost inițiativa lui Pincus Șapira, furnizor al Casei Regale a României şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii şi, într-un secol, Sinagoga aşkenază a trecut prin mai multe vicisitudini. Spre exemplu, între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, fiind întrebuințată pentru păstrarea efectelor militare, alimentelor neperisabile a ce ajungeau la soldaţii de pe frontul de Răsărit şi a hranei pentru cai. După 1944, a fost refăcută parţial și redată circuitului religios. Totul până când, după 1989, i-au venit de hac indiferenta criminală a autorităţilor locale, nesimţirea scandaloasă a forurilor culturale și civice ale orașului și nepăsarea locuitorilor, neobişnuiţi cu diversitatea etnică şi religioasă.
Evreii din Constanţa nu au fost vreodată nici foarte numeroși, nici influenţi: deşi cel mai important port al României, Constanţa, a avut, încă dinainte de 1877, importante comunităţi de greci şi armeni care au stabilit liniile directoare în comerţul, meşteşugurile şi ele pontice. La mijlocul secolului al XIX lea. În 1850. lon Ionescu de la Brad număra 119 familii evreiești în toată provincia, cu localuri improvizate de rugăciune. Peste patru decenii, în 1890, în oraşul Constanţa se găseau în jur de 600 de locuitori evrei iar recensământul din 1912 a consemnat aproape 1300. La finele anilor de pace dintre cele două Războaie Mondiale, în 1939, oraşul de la malul mării depășea 2000 de locuitori evrei (majoritatea aşkenazi, de rit occidental și un sfert sefarzi, de rit spaniol care în 1908 și-au construit propriul templu).
De peste trei decenii, a rămas o singură sinagogă în Constanţa. Și aceasta este, astăzi, o ruină. La intrare, ușile monumentale de lemn, cu splendide (cândva) vitralii mozaice, sunt aproape distruse de vicisitudinile meteorologice și de mâinile dibace ale oamenilor. Acoperământul de lemn masiv, de la intrare, care învelea pereţii, a fost demult utilizat drept combustibil. Odată trecut pragul, te copleșește frumuseţea arabescurilor rămase, de un albastru și roșu ireale, cu coloane masive, bine proportionate şi ingenios repartizate. Îți poți lesne imagina efectul de culoare din interiorul clădirii dacă ai în vedere coloritul bucăţilor de sticlă de la geamuri şi al luminii care pătrunde dinspre mare. Tavanul nu mai există decât pe alocuri şi, prin urmare, tot ce poţi vedea acum, se va distruge curând. Au fost furate toată lemnăria şi feroneria. Obiectele de cult au dispărut iar podeaua este plină de resturile tavanului, zidurilor şi de murdării aruncate de locatarii provizorii. Vitraliile de interior sunt descompletate, în unele părţi s-au distrus complet iar crăpăturile masive din pereţii de la intrare ameninţă o iminentă prăbuşire. Îţi este imposibil să reconstitui, cu ochii minţii, o sărbătoare cu lumânările de Hanuka sau să înţelegi că acest loc a fost, cândva, menit să cheme oamenii de Yom Kippur. Nu te poţi gândi altfel decât cu oroare la faptul că este destul de posibil ca Tora, Cartea Sfântă, să fi fost utilizată în scopuri domestice. Unde ar putea fi biblioteca Sinagogii din Constanţa? Dar tot ceea ce constituia patrimoniul ei, adunat vreme de un secol? Mai greu este să îţi explici cum un lăcaș de cult a fost distrus într-un regim democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului isteric interbelic, reacţiilor totalitare antievreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial şi intenţiilor ateiste ale sistemului comunist. Și mai grav: de un sfert de secol, nicio publicaţie constănţeană, niciun ministru constănţean, niciun primar al Constanţei, niciun reprezentant al culturii constănţene, nicio voce a societăţii civile constănţene nu au vorbit despre devastarea Sinagogii. O tăcere vinovată și, în definitiv, criminală din punct de vedere al patrimoniului, un larg consens care convine tuturor factorilor implicaţi.
Va fi o uşurare când totul va deveni un morman de moloz și cărămizi. Atunci, prompt, autorităţile locale și forurile culturale vor da aviz pentru câteva buldozere să igienizeze terenul și să se construiască o cochetă clădire din BCA şi termopane, menită funcţionării birourilor pentru firmele care intermediază câte ceva. DETALII
APEL CĂTRE FORD ROMÂNIA: „Am ipotecat apartamentul pentru un Tico, iar acum am nevoie de un fax de la Ford”
INSIDER: „Am cumpărat în 2000 un Tico de la Daewoo din Galaţi pentru care am ipotecat apartamentul. După achitare am plecat într-un voiaj de 6 luni și nu am ştiut că trebuia să retrag ipoteca. Acum am actele casei la notariat pentru succesiunea apartamentului. Notara a oprit întocmirea actelor la apariţia ipotecii. Mașina Tico a fost achitată, radiată şi vândută. (…) De la Ford, care a preluat după faliment arhiva de la Galați, trebuie să obțin o adeverinţă în care să se arate nu datorez nimic fırmei Ford în vederea anulării ipotecii apartamentului.
Acum vreau să fac succesiunea apartamentului şi-mi trebuie la notariat un fax de la firma Ford care să adeverească că eu Tânjală Haralambie din Galaţi cu domiciliul în (….) am achitat maşina Tico. La trei ani după cumpărare am vândut maşina şi am radiat-o.
Am sunat (la numărul de telefon al site-ului firmei Ford) și mi-au spus că rezolvă imediat problema, de atunci au trecut două săptămâni. Notara a sunat și ea de zece zile şi nu a primit nimic. Ajutați-mă, vă rog!”
UNGARIA: Road 67, omologul maghiar pentru Route 66, cântă 33 km împreună cu șoferii care aleg secțiunea acustică
INSIDER: „În unele regiuni, un drum decent practicabil este considerat un miracol – la fel cum a cântat Republic în hitul lor din ’94 – noul drum asfaltat 67, care leagă Kaposvár de autostrada M7, are o secțiune acustică. Și anume, roţile mașinilor care merg la viteza potrivită și suprafaţa drumului împreună vor ,,retona” iconicul imn central european, melodia devenită opțiunea preferată pentru DJ de-a lungul anilor – ,,A 67-es út” (Road 67) de Republic.
Omologul maghiar al Route 66 nu numai că a inspirat trupa, ci și inginerii plictisiți de construcția drumurilor. Pentru a face o comparație: brazdele din drum sunt partitura muzicală, roțile mașinii sunt corzile unei chitare, iar mașina în sine este instrumentul. Notele depind de adâncimea brazdelor şi de distanţa comparativă între ele. Drumul are o lungime de 33 km și a fost inaugurat în anul 2019.” DETALII
ARHIVĂ: CROAȚIA: Orgă de 80 metri la care cântă Marea Adriatică și vântul!
LA OGLINDĂ: Echipa Poli Iași transmite mesaje codificate!
INSIDER: „În loc de ,,STOP WAR”, jucătorii lui Poli lași au afişat mesajul ,,RAW POTS” SURSA
ARHIVĂ: POLITAXI: Dacă bei alcool cheamă un „IXAT”, că te prinde „AIŢILOP”. Sau te bazezi pe „DRUMS”?
RAȚIA DE ULEI: 18 l românul, 5 l spaniolul, 2 l italianul. Neamțul, 2 l, dar de unde? Fără număr, la eMAG. Prețul triplu!
INSIDER 1: „Acum în Auchan (Bucuresti) se dă ulei cu rația, doar 3 bax-uri.” SURSA
INSIDER 2: „Eu aș vrea măcar o sticlă.. În Germania ai voie 2 sticle… dar nici alea nu le găsești”
LUCIAN BLAGA: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc”
INSIDER: „Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al poetului Lucian Blaga „Poemele luminii” (1919). Metafora centrală a acestui volum este lumina semnificând cunoaşterea şi iubirea sau, mai degrabă, cunoaşterea prin iubire.”
Lucian Blaga (n. 9/21 mai 1895, Lancrăm, Alba, România – d. 6 mai 1961, Cluj, România) a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în pe care le-a finalizat cu licență în 1917. Lucian Blaga a mărturisit că s-a înscris la Teologie spre a fi scutit de înrolare în armata austriacă. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie, cu teza Kultur und Erkenntins (Cultură și cunoaștere). „Câteodată datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”. (Lucian Blaga)
VIDEO: Directed by Adriana Banari/ Recited by Adriana Banari/ Filmed by Dan Morris/ D.O.P Adriana Banari/ Music by Hans Zimmer (Inception)
Adriana Banari artist în arta colajelor din satul Brânzenii Vechi, raionul Telenești, Republica Moldova. „Colajul este limbajul emoțiilor, a gândurilor ascunse și a subconștientului. Artă e acolo unde se vede emoția și se aude culoarea…” DETALII
OLTCIT LA WASHINGTON: „Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă”
INSIDER: „Relax în Washington.” SURSA.
N.R.: „În 1984 am plecat din Craiova în Europa de Vest, 34000 de km mai târziu, am ajuns victorios cu bordul meu crăpat în Washington DC.” Darie Manea e plecat din România de peste 20 de ani, locuiește în Maryland și conduce mașini din România pe străzile americane, exact aşa cum visa în copilărie. În noiembrie 2021 a defilat cu Oltcitul lui, produs la Craiova la Parada Trabanturilor (Muzeul Spionajului din Washington DC), expoziţie a automobilelor vechi din blocul estic. Are „numere de BZ” pentru că în SUA nu există număr de înmatriculare în față.
Dacia lui Darie a fost de fapt prototipul pentru jocul video PUBG, distribuit în toată lumea. Ulterior a recondiționat-o, iar acum bate America în lung și în lat pentru a participa la evenimentele dedicate nostalgicilor şi pasionaţilor de maşini vechi.
„În România, din păcate, cu vârsta și puterea financiară nu am putut să-mi permit să am un autoturism românesc. Aici simţeam nevoia de ceva autohton, ceva românesc, ceva cu care am copilărit.” DETALII
„La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum./ Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă.” (La Steaua, Mihai Eminescu)
ARHIVĂ: OLTCIT 1981-1995: Oltence abandonate, gata de tuning şi aproape gata de înmatriculare? *** INIMA DE BMW: „Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.”
MAREA NEAGRĂ: Cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Acoperă Lacul Pontic unde a început agricultura in Europa?
INSIDER: „Marea Neagră este cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Termenul de anoxie semnifică un “conținut scăzut de oxigen” sau chiar o “lipsă de oxigen” și peste 90% din apa din Marea Neagra este lipsită de oxigen. Această situație se datorează faptului că apa de la suprafață, care primeste oxigen din atmosfera, nu îl poate transfera straturilor acvatice de adâncime din cauza mai multor factori (cantitatea mare de sedimente din apa, densitatea crescuta etc). (…) Marea Neagra a fost plină de mistere din cele mai vechi timpuri. Aici furtunile izbucnesc din senin, lupii de mare vorbesc despre un triunghi al Bermudelor, iar în adâncurile ei trăiesc pești ciudați. În Marea Neagră se petrec anomalii similare cu cele care se petrec doar in Triunghiul Bermudelor. Comandantul de navă Valentin Stan, care a colindat aproape tot globul, își amintește că, atunci când trecea cu vaporul prin zona Tuzla-Caliacra, acul busolei se mișca necontrolat. „Aici așa se întâmplă de când e lumea și pământul. Timonierul folosea girocompasul, care nu era influențat de perturbațiile magnetice“, spune el. Datorita noilor dispozitive de navigație, comandanții știu să treacă de această zonă fără să se producă tragedii navale, însă la începutul anilor 1900, atunci când tehnica nu era avansată, în zonă s-au produs multe accidente navale. Vapoarele nu se mai puteau orienta din cauza faptului că busola nu mai funcționa și, nu de puține ori, vasele eșuau sau se loveau de stânci.
Glicherie Caraivan, cercetător principal la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Marină, spune că este vorba de un camp magnetic produs de o falie (o ruptura apărută in scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi) în zona Sabla. „La Sabla avem o falie în structura adâncă a globului, ce trece prin partea mediană a Câmpiei Române.” SURSA
N.R.: Marea Neagră este, din punct de vedere hidrologic, un rest al Mării Sarmatice și prezintă o serie de aspecte unice în lume: ape salmastre (în medie 16-18 grame de sare pe litru față de 34-37 în alte mări şi oceane), stratificare între apele de suprafață oxigenate și cele adânci anoxice (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră și faună cu multe specii-relicve. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 și 12 la mie. Marea Neagră se întinde pe o suprafață de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la circa 2212 m sub nivelul mării în apropiere de Ialta. Mareele sunt în general de mică amplitudine (circa 12 cm).
Dispunerea circulară a surselor de apă și existenţa unei singure legături externe – prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele – cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenților marini verticali şi existenţa doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic. Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29°C și iarna până la 0°C. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2, H2S]. Curenții au intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m.
În 1997, hidrologul William Ryan şi geologul Walter Pitman, americani, descoperă lucrările hidrologilor şi sedimentologilor români, bulgari și ruși, publicate în analele institutelor de cercetări marine de la Constanța, Varna şi Sevastopol, şi relatând cercetările întreprinse prin anii 1970, îndeosebi analiza cu metoda carbon-14 a cochiliilor subfosile de moluşte de apă dulce, prezente în straturile de sub sedimentele marine actuale de pe platforma continentală. Analizele concordă: cochillile respective au circa 7000 de ani. Cercetătorii români, bulgari și ruși conclud că acum 7000 de ani, Marea Neagră a cunoscut, cel puțin în straturile de ape superficiale, un episod ligohalin (adică de mare scădere a salinității), datorat, poate, scurgerii spre bazinul pontic a unei mase de apă de topire post glaciară prin fluviile rusești. Dar Ryan și Pitman emit altă ipoteză, bazându-se pe legenda Potopului din Biblie, ea însăși moștenită din mitologia Sumeriană, anume din legenda lui Ghilgameș.
Ei presupun că bazinul pontic adăpostea de zeci de mii de ani un lac de apă dulce, pe care îl numesc Lacul Pontic, al cărui nivel era cu 180 m mai jos decât nivelul actual al mării, astfel că platforma continentală era la aer liber și adăpostea primii agricultori europeni (arheologia ne spune că Sud Estul Europei a fost prima zonă în care s-a răspândit agricultura).
Triunghiul morții din Marea Neagră ar avea o suprafață de cca. 8-10 km și s-ar deplasa constant dinspre Crimeea spre apele teritoriale românești. În Marea Neagră, de-a lungul timpului, au avut loc dispariţii misterioase de nave, avioane și oameni. Întâmplări în această zonă sunt descrise şi în unele povestiri rusești din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, dar și în mărturii mai recente ale unor martori sau supraviețuitori. Povestirile rusești relatate de martori descriu un fel „vârtej alb” care ducea la fundul mării păsări, nave şi mici insule.
Fenomenele sunt puse pe seama anomaliilor magnetice din Marea Neagră. Potrivit lui Emil Străinu, o altă explicație ar fi că în adâncul Mării Negre este un rezervor uriaş de hidrogen sulfurat care formează bule foarte periculoase, inflamabile și toxice. Potrivit ABC News, acumulări de gaze ies la suprafață în Triunghiul Morții ca și în cel al Bermudelor şi ard la suprafața apei cu un foc ciudat (ca o gheață care arde). O poziţie a triunghiului morții ar fi în imediata vecinătate a Insulei Șerpilor, la 45 kilometri nord-vest de Sulina.” DETALII
ROCAR: Vedere din satelit 2000 vs 2002 vs 2012. Din cea fost și nu mai este!
INSIDER: „ROCAR București, vedere din satelit. 2000 vs 2002 vs 2012” SURSA
N.R.: Rocar București, denumire adoptată din 1993, ca succesoare a întreprinderii Uzina Autobuzul București (UAB), a fost o companie producătoare de autobuze, troleibuze și autovehicule comerciale uşoare deținută de Statul Român
Între anii 50 si 1990, ROCAR (pe atunci Uzinele Tudor Vladimirescu, apoi AUTOBUZUL) a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transport persoane și vehicule ușoare de marfă. În anul 1957 incepe fabricarea troleibuzelor TV iar in anii 70 își diversifică destul de mult gama de produse, multe dintre acestea, în special utilitarele TV12, TV14C, TV15C, TV14, TV35, TV41, fiind exportate atât în țări din Blocul Socialist (Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, Ungaria, Polonia) cât și în America de sud și unele chiar in Vest. În anii 70 este preluată o licență RABA MAN pentru fabricarea de autobuze și autocare, iar la sfârșitul anilor 70 și continuând în anii 80 produce vehicule articulate (autobuze și troleibuze), diverse autocare, microbuze, midibuze, dar și foarte multe prototipuri care însă nu au intrat vreodată în fabricația de serie, fabricându-se cel mult in numar foarte redus. Economiile socialiste din anii 80 precum și penuria de materiale și piese și-au pus într-un mod negativ amprenta asupra produselor ROCAR (Autobuzul), calitatea mai bună a produselor fiind a celor pentru export. S-au efectuat în continuare exporturi, de acum și în URSS (Ucraina) și Bulgaria ale troleibuzelor DAC 117 si 217 (multe fiind modificate local) și în Columbia. Republica Democrată Germana și Cehoslovacia achiziționează ultimele utilitare ROCAR in anii 1988-1989. În anii 80, ROCAR a avut un litigiu cu fabrica IKARUS BUS Ungaria, pentru faptul ca ROCAR (pe atunci AUTOBUZUL), a copiat integral mecanismul si ansamblul articulatiei autobuzului IKARUS 280, lucru ulterior dovedit. Conflictul a fost aplanat in anii 80, însă procesul a fost redeschis de catre IKARUS în anii 90, și a și fost câștigat de catre IKARUS BUS, lucru care se zice că a dus la încetarea în anul 1996 a vehiculelor seria 117 si 217 și care proces a adus si alte prejudicii lui ROCAR, de ordin moral, dar probabil și financiar.
În anii 80, ROCAR (Autobuzul pe atunci) era singurul furnizor de autobuze, troleibuze si vehicule ușoare de Marfă din România, iar, cum importurile erau interzise sau restricționate, vehiculele ROCAR erau predominante in Romania în domeniul transportului de marfă ușoară și de persoane. Acest lucru însă avea să se schimbe în anul 1990 odată cu căderea regimului si liberalizarea pieței, și prin urmare tot mai multe vehicule din import au început să pătrundă pe piața românească, atat second hand cât și noi. DETALII
DRAGOBETE: Zeu pețitor care oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor
INSIDER: Românii sărbătoresc în data de 24 februarie, Dragobetele în unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune:
Cap de primăvară, Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Drăgostițele, Năvalnicul, Logodna
În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.
Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut și sub numele de Dragomir, este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ‘zânul dragostei’, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Credințele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.
În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.
În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e “născută din surâsul zânelor” (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă și fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.
În Mehedinți, exista obiceiul numit “zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puțin un an de zile. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.
În Ardealul de sud-vest (de pildă, în zona Orăștiei), Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă planta omonimă, cu ale cărei frunze își spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate și nemâncate, încă de la sfârșitul nopții. Ele lasă ca ofrandă pâine și ouă sau pâine cu sare și culeg planta. Tinerii fac hore în câmp și, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.
Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.
De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi, nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.
Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăznețe care chiar își doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special.” SURSA
NEPUTINȚĂ: Acte, amintiri, pătură, merinde, jucării într-un sac. Începutul & Sfârșitul.
INSIDER: „Vai și amar!
Încercați o clipă să vă puneți în locul acestor oameni: căutați un cărucior pentru părintele vostru ori pentru bunic, strângeți actele, câteva amintiri la care țineți, haine de iarnă, o pătură și merinde, două-trei jucării pentru copil… Și porniți la drum…
…fără a ști dacă vă veți putea vreodată reîntoarce acasă. Îi sunt recunoscător domnului Vadim Ghirda pentru cutremurătoarele mărturii.” SURSA
Oamenii care traversează și ies din teritoriul controlat de guvernul ucrainean după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste din estul țării și bărbați într-un adăpost subteran în timpul bombardării unei centrale electrice, februarie 2022 @apnews
ETERNITATE: Familia de lebede este inseparabilă. Fidelitatea, simbol al iubirii pure!
INSIDER: „Lebedele albe sunt un simbol al iubirii eterne și al devotamentului. Se crede că lebedele, la fel ca porumbeii, formează perechi pe viață (…)
Lebedele o adevărata întruchipare a perfecțiunii: frumoase, elegante, tandre, iubitoare 🦢♥️🦢Lebedele, la fel ca oamenii, se recunosc prin vedere. Iubita lui nu va fi confundată niciodată cu alta! Dar, spre deosebire de oameni, nu vor înșela nici nu vor trăda. Aceste păsări sunt fidele până la sfârșitul zilelor lor… Fidelitatea lebedelor este un simbol al iubirii frumoase, adevărate și pure. Nu există o uniune mai puternică decât cea dintre lebede. Afecțiunea lor emoționantă nu cunoaște granițe și este puțin probabil ca o relație atât de pură și strălucitoare să poată fi văzută oriunde în natură. Familia de lebede este inseparabilă. Construirea cuiburilor, adunarea hranei, zborul peste iarnă și creșterea copiilor se fac împreună!” SURSA
ARHIVĂ: FĂRĂ FRICĂ: Pescărușii ne învață ce este iubirea și loialitatea
infoINSiDER.ro 