SINAGOGA MARE, CONSTANȚA: Ultimul lăcaş de cult evreiesc abandonat de regimul democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului, Războiului Mondial şi ateistmului sistemului comunist

INSIDER: „Sinagoga Mare din Constanța este un lăcaș de cult evreiesc, localizat in zona peninsulară, pe Str. C.A.Rosetti nr.2, la intersecția cu Str. Petru Rareș. După unele surse, construcția a fost ridicată în anul 1911, după alte surse anul construcției ar fi 1914. În perioada interbelică, în Constanța au existat două sinagogi: Sinagoga Sefardo-romaniotă, construită în anul 1908, în stil gotic-catalan, situată pe Str. Mircea Cel Bătrân nr.18 și Sinagoga Așchenazită, ridicată în anul 1911 (după alte surse in anul 1914), în stil maur, localizată pe Str. C.A.Rosetti nr.2. În timpul cutremurului din 4 martie 1977, sinagoga de pe Str. Mircea Cel Bătrân a suferit avarii majore, fiind ulterior demolată în timpul regimului comunist. In prezent, comunitatea evreiască se întrunește în lăcașul de cult din Str. Sarmisegetuza, vis-a-vis de Centrul Cultural Al Germanilor Dobrogeni. Sinagoga de pe Str. C.A.Rosetti este astăzi o clădire rămasă în paragină, fără acoperiș, cu ziduri și scări măcinate de trecerea timpului, fără plafoane, plină de bălării, așa cum se poate observa în foto. Excepție prima foto din prezentare(preluată), restul fotografiilor au fost realizate împreună cu Georgeta Oprea ieri, 01.04.2022. SURSA

N.R.: Astăzi când comunitatea evreiască din oraș este dispărută (sub 50 de suflete), Constanţa nu-și dorește niciun fel de mărturie a trecerii evreilor prin istoria sa.

Ca să ajungi la ruinele Sinagogii din Constanţa, de pe strada C.A Rosetti nr. 2, trebuie să parcurgi cu atenţie, din orice direcţie ai veni, trotuare sparte, clădiri prăbușite, din care au mai rămas doar faţade hâde şi extrem de fragile, bande de câini gălăgioși și, adesea, grupuri de oameni netulburaţi de problemele zilnice, în aşteptarea locului norocos din campusul social Henri Coandă”. Dacă nu știi ce te așteaptă, locul este unul sinistru, curticica dinainte este plină de gunoaie și, ca să intri, trebuie să depășești un baraj de fiare ruginite întortocheate, cândva un gard cu o feronerie deosebită. Nu e îndeajuns. Dincolo de mormanul metalic, scăpat ca prin minune de vigilenţa vecinilor de pripas de prin împrejurimi, sunt resturi menajere rămase din verile trecute sau, poate, de pe urma incursiunilor vinovate în clădirea părăsită. La urmă, dar nu cel mai puţin important, sunt câinii. Mulţi şi gălăgioşi, îşi fac datoria și apără cu strășnicie ruina din faţă.

Din Sinagoga de rit aşkenaz din Constanţa nu au mai rămas decât zidurile de incintă. Construită în anul 1911, după planurile lui Linz (care a mai proiectat, la începutul secolului al XX-lea, aproape alte 50 de case constănţene, între care şi o bună parte a ceea ce, cândva, a fost piaţa Ovidiu), în stil maur, clădirea reflecta și o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană. A fost inițiativa lui Pincus Șapira, furnizor al Casei Regale a României şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii şi, într-un secol, Sinagoga aşkenază a trecut prin mai multe vicisitudini. Spre exemplu, între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, fiind întrebuințată pentru păstrarea efectelor militare, alimentelor neperisabile a ce ajungeau la soldaţii de pe frontul de Răsărit şi a hranei pentru cai. După 1944, a fost refăcută parţial și redată circuitului religios. Totul până când, după 1989, i-au venit de hac indiferenta criminală a autorităţilor locale, nesimţirea scandaloasă a forurilor culturale și civice ale orașului și nepăsarea locuitorilor, neobişnuiţi cu diversitatea etnică şi religioasă.

Evreii din Constanţa nu au fost vreodată nici foarte numeroși, nici influenţi: deşi cel mai important port al României, Constanţa, a avut, încă dinainte de 1877, importante comunităţi de greci şi armeni care au stabilit liniile directoare în comerţul, meşteşugurile şi ele pontice. La mijlocul secolului al XIX lea. În 1850. lon Ionescu de la Brad număra 119 familii evreiești în toată provincia, cu localuri improvizate de rugăciune. Peste patru decenii, în 1890, în oraşul Constanţa se găseau în jur de 600 de locuitori evrei iar recensământul din 1912 a consemnat aproape 1300. La finele anilor de pace dintre cele două Războaie Mondiale, în 1939, oraşul de la malul mării depășea 2000 de locuitori evrei (majoritatea aşkenazi, de rit occidental și un sfert sefarzi, de rit spaniol care în 1908 și-au construit propriul templu).

De peste trei decenii, a rămas o singură sinagogă în Constanţa. Și aceasta este, astăzi, o ruină. La intrare, ușile monumentale de lemn, cu splendide (cândva) vitralii mozaice, sunt aproape distruse de vicisitudinile meteorologice și de mâinile dibace ale oamenilor. Acoperământul de lemn masiv, de la intrare, care învelea pereţii, a fost demult utilizat drept combustibil. Odată trecut pragul, te copleșește frumuseţea arabescurilor rămase, de un albastru și roșu ireale, cu coloane masive, bine proportionate şi ingenios repartizate. Îți poți lesne imagina efectul de culoare din interiorul clădirii dacă ai în vedere coloritul bucăţilor de sticlă de la geamuri şi al luminii care pătrunde dinspre mare. Tavanul nu mai există decât pe alocuri şi, prin urmare, tot ce poţi vedea acum, se va distruge curând. Au fost furate toată lemnăria şi feroneria. Obiectele de cult au dispărut iar podeaua este plină de resturile tavanului, zidurilor şi de murdării aruncate de locatarii provizorii. Vitraliile de interior sunt descompletate, în unele părţi s-au distrus complet iar crăpăturile masive din pereţii de la intrare ameninţă o iminentă prăbuşire. Îţi este imposibil să reconstitui, cu ochii minţii, o sărbătoare cu lumânările de Hanuka sau să înţelegi că acest loc a fost, cândva, menit să cheme oamenii de Yom Kippur. Nu te poţi gândi altfel decât cu oroare la faptul că este destul de posibil ca Tora, Cartea Sfântă, să fi fost utilizată în scopuri domestice. Unde ar putea fi biblioteca Sinagogii din Constanţa? Dar tot ceea ce constituia patrimoniul ei, adunat vreme de un secol? Mai greu este să îţi explici cum un lăcaș de cult a fost distrus într-un regim democratic, după ce a supravieţuit antisemitismului isteric interbelic, reacţiilor totalitare antievreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial şi intenţiilor ateiste ale sistemului comunist. Și mai grav: de un sfert de secol, nicio publicaţie constănţeană, niciun ministru constănţean, niciun primar al Constanţei, niciun reprezentant al culturii constănţene, nicio voce a societăţii civile constănţene nu au vorbit despre devastarea Sinagogii. O tăcere vinovată și, în definitiv, criminală din punct de vedere al patrimoniului, un larg consens care convine tuturor factorilor implicaţi.

Va fi o uşurare când totul va deveni un morman de moloz și cărămizi. Atunci, prompt, autorităţile locale și forurile culturale vor da aviz pentru câteva buldozere să igienizeze terenul și să se construiască o cochetă clădire din BCA şi termopane, menită funcţionării birourilor pentru firmele care intermediază câte ceva. DETALII