LIBELULA: Cel mai eficient vânător din regnul animal, depășește leul, rechinul & performanțele de viteză, precizie și acuratețe vizuală a tot ce a inventat omul
INSIDER 1: „Cu o libelulă pe care o salvasem de la înec, în bazin. A venit apoi, să-mi mulțumească. A fost ceva absolut incredibil ! Am văzut-o cum se zbătea în apă, neputând să-și ia zborul. Am luat-o în palmă și am venit la șezlong. Nu-mi venea să cred, când, după ce s-a uscat la soare și am încălzit-o și cu propria mea răsuflare, și-a luat zborul, apoi, după vreo jumătate de oră s-a întors. Mi s-a pus pe picior, apoi pe mână, a stat ca Ela să-i facă poză, s-a învârtit în jurul meu, a plecat și iar s-a întors la mine! (…)” SURSA
INSIDER 2: „Libelulele simbolizează transformarea, adaptabilitatea și lumina. Petrec cea mai mare parte a vieții sub apă, iar ca adulți trăiesc doar câteva săptămâni – un memento delicat al vieții trăite intens și conștient. Femelă de Sympetrum striolatum – libelula roșie comună, pe care am surprins-o în grădină” SURSA
INSIDER 3: „Mică, dar spectaculoasă: Libelula, prădătorul zburător al naturii! Cu aripile decorate de rouă și mișcări delicate, libelula este un spectacol al naturii care ne amintește cât de fascinantă e lumea insectelor. Dar știai că această creatură aparent fragilă ascunde abilități incredibile?
🔍 Lucruri mai puțin cunoscute despre libelule: 🌍 Sunt printre cele mai vechi insecte, existând de peste 300 de milioane de ani! 👀 Ochii lor au peste 30.000 de lentile, oferindu-le o vedere panoramică și capacitatea de a detecta mișcări rapide. 🦋 Cu aripile care se mișcă independent, libelulele pot zbura înainte, înapoi și chiar pot plana în aer ca niște mici elicoptere naturale. 🦟 Sunt prădători excepționali, cu o rată de succes de 95% în prinderea prăzii, cum ar fi țânțarii și musculițele. 📌 Libelulele nu sunt doar frumoase, ci și esențiale pentru ecosistem – ne ajută să ținem sub control populațiile de insecte și aduc echilibru în natură.” SURSA
INSIDER 4: „Acesta nu este un vitraliu, este doar o aripă de libelulă…” SURSA
INSIDER 5: „Libelula poate vedea în 14 tipuri de culori diferite și detectează mișcarea cu precizia unui computer. Megaloprepus caerulatus are ochii compuși din 29.000 de ommatidii care procesează 300 de imagini pe secundă. Poate calcula exact punctul de intersecție cu un țânțar în zbor și să-l intercepteze cu o rată de succes de 95% – cea mai eficientă vânătoare din regnul animal, mult peste cea a altor prădători, precum leii (aproximativ 25%) sau rechinii (circa 50%).
În pădurile tropicale luxuriante ale Americii de Sud zboară o creatură care, deși pare fragilă și grațioasă, ascunde unele dintre cele mai impresionante performanțe senzoriale și motorii din regnul animal: libelula Megaloprepus caerulatus. Cu aripi translucide care bat ca o iluzie în lumina filtrată de frunziș și cu un zbor lin și precis, acest prădător aerian este o combinație uimitoare de viteză, tehnologie naturală și eficiență letală. Ceea ce o face cu adevărat specială nu este doar zborul spectaculos, ci capacitatea vizuală absolut ieșită din comun. Libelula sud-americană vede lumea într-un mod imposibil de imaginat pentru ochiul uman. În timp ce noi, oamenii, percepem culorile prin trei tipuri de receptori (roșu, verde, albastru), Megaloprepus caerulatus dispune de până la 14 tipuri diferite de receptori pentru culoare, acoperind nu doar spectrul vizibil, ci și razele ultraviolete și infraroșii. Pentru această libelulă, lumea este o explozie de nuanțe invizibile pentru noi – un tablou în mișcare pe care îl interpretează în timp real, cu o acuratețe de invidiat. Ochii săi, imenși în raport cu corpul, sunt alcătuiți din aproximativ 29.000 de ommatidii – unități individuale de recepție a luminii, fiecare contribuind la o părticică din imaginea globală. Această structură complexă îi permite nu doar să perceapă o imagine panoramică de aproape 360°, ci și să proceseze până la 300 de cadre pe secundă. Este ca și cum ar avea un film de înaltă viteză rulând constant în minte – o fereastră spre lume de o claritate și fluiditate imposibil de atins de orice cameră creată de om. Această viziune excepțională este completată de o capacitate de procesare motrică extraordinară.
Libelula nu doar că vede, ci și calculează cu precizie matematică traiectoria prăzii sale. Dacă un țânțar zboară la câțiva metri distanță, libelula analizează mișcarea, viteza și unghiul de deplasare al țânțarului și anticipează punctul în care se va intersecta cu propria sa traiectorie. Rezultatul? Un zbor curbat, milimetric, care se finalizează cu o interceptare perfectă în aer, fără ezitare. Studiile arată că această libelulă are o rată de succes de până la 95% în capturarea prăzii, una dintre cele mai mari din regnul animal. Nu are nevoie de a doua șansă. Un singur zbor, o singură ajustare, și prada este prinsă. Nici un vultur, nici un ghepard sau rechin nu atinge acest nivel de eficiență. În plus, libelulele au un zbor unic: pot plana, pluti, se pot deplasa lateral, pot zbura înapoi și pot face viraje bruște, toate acestea grație aripilor lor independente, care se mișcă în perechi separate. Acest control aproape absolut asupra direcției le transformă în vânători acrobatice, imposibil de prins și aproape imposibil de evitat, una dintre cele mai sofisticate mașini de vânătoare create de evoluție.
Este o lecție vie despre cum performanța extremă nu vine întotdeauna în forme mari sau amenințătoare. Uneori, vine sub forma unei libelule fragile, care planează tăcut și care, fără să știe, depășește performanțele oricărui aparat uman în viteză, precizie și acuratețe vizuală. Un miracol miniatural, zburând între frunze.” SURSA
DACIA DREZINĂ, AMFIBIE & ȘENILATĂ: Proiecte de diplomă ale unor foști viitori ingineri au ruginit precum entuziasmul stagiarilor de a „schimba lumea”
INSIDER 1: „Au fost cândva niște proiecte ale unor studenți la Constanța…” SURSA
INSIDER 2: „Dacia Drezină, Dacia Amfibie, Dacia Șenilată ruginesc în curtea Facultății Ovidius din Constanța (Bulevardul Mamaia, fost Lenin) – proiectele de diplomă ale unor studenți sub îndrumarea Domnului Profesor Manea.”
ARHIVĂ: SECTOR 5: Drezină „home made” pentru cea mai sigură „pistă” de biciclete din lume. Linia de tramvai! OXXO DACIA 1300 ELECTRICĂ: Viteză maximă de 110 km/h și o autonomie de 155 km! OXXO DACIA 1310, MEHEDINȚI: Ridicată în slăvi sau trasă în țeapă?! OXXO DEATH RACE: Dacia Apocalipsei gata de start OXXO PRIMA IUBIRE: Comoda Dacia 1300, roșie. Nimic nu se pierde, totul se transformă!
SCORPIONUL CARPATIC: Singurul scorpion din România – lungimea 45 mm & înțepătura similară cu a unei viespi
INSIDER 1: „Poate că mulți dintre voi nu știu dar și noi avem o specie de scorpion la noi în țară. Se numește scorpionul carpatin (Euscorpius carpathicus) și este singurul reprezentant de pe la noi. Scorpionul carpatin este foarte mic comparativ cu frații lui, atingând aproximativ 4 cm lungime. Am vrut neapărat să fotografiez unul, așa că, după multe căutări l-am găsit weekendul trecut undeva prin pădurile de pe Valea Cernei. ” SURSA
INSIDER 2: „În Herculane în Avenul lui Adam sunt colonii întregi! Și e singurul loc unde vezi și stalactite ce „dansează ” în curentul de aer cald!”
INSIDER 3: „Acum vreo patru ani am prins un fioros mic la Sulina, apărut amenințător din brâncă, înainte de plajă. Stătea pregătit să prindă o talpă. Prezent până și în Delta Dunării.”
INSIDER 4: „Scorpionul de Cozia: Azi, făcând o scurtă plimbare prin Parcul Național Cozia am văzut mai multe exemplare de Scorpion Carpatin (denumire în latină: Euscorpius Carpathicus) – printre cele mai vechi vietăți ale Munților Carpați. Este mic, însă foarte rapid. De asemenea, se *pitește” – se strânge și rămâne nemișcat. Nu este agresiv, ci defensiv. Deși e o insectă care la prima vedere inspiră teamă, nu e periculos… Bine, în Parcul Național Cozia, cu mici excepții, cu voia Lui DUMNEZEU, aproape toate vietățile sunt „cuminți”… SURSA
INSIDER 5: „L-am pus să fredoneze „Wind Of Change”, ca să mă conving că face parte din trupa Scorpions, dar nu prea s-a descurcat. Nu știu ce să zic. FOTO 1 – Scorpion carpatic/Euscorpius carpathicus, Ținutul Buzăului.” SURSA
N.R.: „Scorpionii se întâlnesc, în special, în zonele tropicale și subtropicale. În lume, sunt 1.400 de specii de scorpioni, însă doar 25% dintre aceștia au venin capabil să ucidă un om. Singura specie care trăiește la noi în țară este scorpionul carpatin/ Euscorpius Carpathicus – specie de scorpioni din familia Euscorpiidae. Acest nevertebrat, aproape inofensiv, se găsește în zona de Curbură, munții Cozia, munții Banatului, dar și pe Valea Cernei, Oltului, Jiului, Subcarpații Buzăului, la nord și sud de oraşul Râmnicu Vâlcea, în Valea Mureșului în apropiere de Deva, în Parcul Porţile de Fier, Delta Dunării. Există 24 subspecii descrise, majoritatea cu statutul taxonomic neclar. Multe dintre subspecii au o distribuție geografică izolată. De exemplu, multe subspecii de pe insulele mediteraneene (Mallorca, Sardinia, Sicilia, Creta.) sunt endemice. Colorația acestei specii este foarte variată. Unii indivizi sunt negri, cu picioare galben-cafeniu și telsonul mai închis. Alții au corpul colorat în brun-maro. De aceea culoarea nu este folosită la identificarea speciei. Lungimea medie a adulților este de 10 mm, dar unele specimene ajung până la 35-45 mm. Este un scorpion tipic săpător cu pedipalpii dezvoltați, puternici, corpul e robust, picioare scurte și metasoma (coada) este scurtă și subțire.
Larvele eclozate au o cuticulă albicioasă şi moale. Imediat ele urcă pe spinarea mamei. Grija maternă (tolerarea larvelor pe spate) dispare aproximativ la o săptămână după prima năpârlire a larvelor, dar în unele cazuri poate fi prelungită. Rata de supraviețuire a larvelor ce locuiesc pe spinarea mamei este mai mare decât la juvenilii independenți. Trăiește, în general, între 3 şi 5 ani, dar poate ajunge până la 7 ani în condiții optime. Durata de viață depinde de factori precum hrana disponibilă, temperatură și umiditate.
Acest scorpion preferă diverse habitate, poate fi găsit atât pe litoral cât și în munţi. Locuiește în păduri şi printre stânci, în regiunile cu climă cald și temperată. Poate fi întâlnit și în localități și în locuințele umane. El sapă galerii unde se ascunde în timpul zilei, este activ noaptea. Se hrănește cu diferite insecte și viermi. După ce își prinde prada în clești, o înțeapă cu acul din coadă, introducându-i un venin mortal. Veninul acționează ca un lichefiant, prădătorul absorbindu-i după aia organele interne. Este un scorpion inofensiv pentru om, înțepătura lui este asemănătoare cu aceea a unei viespi.
Euscorpius carpathicus se întâlnește în regiunea mediteraneeană: Africa de Nord, Asia Mică, Europa de Sud, Europa Centrală, Crimeea, insulele Baleare. “Deși descris oficial încă din anul 1767 și menționat de către romanii stabiliți în zona Banatului ca fiind prezent în zonă încă de acum 2000 de ani, scorpionul carpatin este o specie foarte puțin cunoscută”. În iunie 2016, o echipă de cercetători români care includea absolvenți și doctoranzi ai Universității Alexandru loan Cuza a realizat o primă hartă a distribuției scorpionului românesc pe teritoriul României.” DETALII
ARHIVĂ: GÂNDACUL RINOCER: Cea mai puternică ființă pe Terra ridică de 850 ori greutatea sa! OXXO NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii
RAGE ROOM BUCUREȘTI: Locul unde îți poți vărsa frustrarea, neputința & furia – spargi pahare, farfurii, electrocasnice
INSIDER: „Dacă nu puteți fugi în pădure să vă strigați/ urlați durerea și nu aveți nici bani/ timp pentru un psiholog, guru sau retreat Zen, dar v-a trecut prin cap cel puțin o dată vorba aia românească „Dă-mi, Doamne, răbdare! Că dacă îmi dai putere îi omor.”, s-a inventat o terapie/ distracție pentru viețile noastre „fast-forward” – o reinterpretare modernă a practicilor de pe vremea cavernelor. Rage Room, un fel de „hard & fast & furious” (20 minute, 75 lei) – trosc, pleosc, bum, poc, fleoșc, zdronc, zbang și ieși ca nou! Bonus: nu faci tu curățenie la sfârșit!
N.R.: „Ce e Rage Room? Locul unde stresul moare… spectaculos, primul pas spre eliberare totală – legal și satisfăcător! Un spațiu sigur și controlat unde poți sparge obiecte reale – de la pahare și farfurii până la electrocasnice – ca să te eliberezi de stres, nervi sau doar să te distrezi cu prietenii. Ideal pentru: Zile proaste la birou; Team building; Petreceri de neuitat; Eliberare nervoasă cu stil. Pentru persoane peste 18 ani sau pentru minori însoțiți de un părinte.
Cum funcţionează un Rage Room? 1. Rezervare online sau la faţa locului: Alege pachetul care ți se potrivește în funcție de numărul de persoane și de tipul de obiecte pe care vrei să le distrugi. 2. Echipare completă: La sosire, vei primi combinezon, mănuşi, bocanci, mască și cască de protecție. Siguranţa este prioritatea noastră! 3. Briefing scurt: Un membru al echipei îți explică regulile și modul în care poți sparge obiectele în siguranță. 4. Distruge tot! Intri în cameră și începi experiența. Poți alege muzica, poți striga, lovi și sparge tot ce vrei, cât timp este permis de pachetul ales. 5. Relaxare după acțiune: După sesiune, mulți clienți spun că se simt „uşuraţi”, relaxați și chiar energizați.
Pachete pentru 1-4 persoane cu echipament complet de protecție inclus pentru sesiuni de 20–40 minute și prețuri între 75-200 lei. Noi curățăm după tine, tu doar te descarci!” DETALII
ADRESA: Str. Mitropolit Dosoftei 28, București sector 5.
OLIMP, MAREA NEAGRĂ: Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere cu Eminescu, Kogălniceanu, Mihai Viteazul amplasați pe aleea spre plajă & multe steaguri ale României arborate de proprietarul libanez
INSIDER: „În imagini sunt un hotel ce are steagul României pus la vedere din mai toate unghiurile și busturi ale lui Eminescu, Kogălniceanu și Mihai Viteazul amplasate pe aleea ce duce spre plajă.
Proprietarul lor este libanez. Nu avea nicio obligație să facă nimic din toate astea. Și totuși, a făcut-o. De ce? Pentru că este un om de onoare și știe să mulțumească țării care l-a adoptat și i-a pus în valoare calitățile. Pentru mine, român, este reconfortant să văd că, între atâția care o vorbesc de rău, există oameni care iubesc România. Cu-atât mai mult cu cât ei sunt străini.” SURSA
INSIDER 2: „Aici este în Olimp. Este bine că a renovat. În 2013 a fost paragină,nici geamuri nu au mai existat Am fotografii,a arătat deplorabil. Doar marea a mai arătat în splendoarea ei. După câțiva ani, am văzut că încep renovările. Anul acesta,am văzut Olimpul altfel, foarte multe hoteluri renovate și chiar se renovează și acum. Plaja este frumos amenajată. Față de alte stațiuni Olimpul este curat și frumos.Olimpul a fost și este Perla Litoralului. Asta este părerea mea. Olimpul este mai curat și mai elegant decât Neptunul .”
N.R.: „Renumitul complex din Olimp a fost dat în folosinţă în anul 1971, iar la vremea respectivă constituia un adevărat trend-setter al vieții de noapte din staţiune. Recenta investiție a păstrat direcţia stilului şi valorile iar noul nume atestă apartenența la un grup hotelier nu mai puțin celebru în ţara noastră. Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, România, cunoscut și sub numele de Phoenicia Blue View Resort, a fost redeschis de Mohammad Murad în 2020. Este un complex de 4 stele, care se întinde pe o suprafață de 47.000 de metri pătrați. Oferă peste 1.500 de unități de cazare, plaje private, piscine, restaurante și baruri. Hotelurile Belvedere și Panoramic, parte a complexului, dispun de propriile facilități. Hotelul Amfiteatru a fost deschis în 2021, adăugând 313 camere și o sală de conferințe complexului.”
PLACENTA/ COPACUL VIEȚII: Singurul organ temporar cu care femeile nu se nasc. Crește noua viață & se auto-expulzează!
INSIDER: „Placenta. Este extraordinară. Este singurul organ crescut cu care femeile nu se nasc. Pomul vieții, cum i se mai spune! Este, de asemenea, singurul organ care este temporar și se expulzează singur! Da, ai auzit bine, corpul știe ce să facă și când. Placenta va ieși când treaba sa este finalizată. Niciun alt organ nu face asta. Celelalte organe ale femeilor rămân cu ele… Nu și acesta. Oricât de temporar este, este și complet necesar pentru viață. Nu a femeii, ci pentru noua viață care se formează în interiorul ei.
Știați că un bebeluș poate trimite celule prin placentă pentru a-și ajuta mama? Da, o vindecă! O legătură frumoasă între mamă și copil, fără echivoc. Placenta este, de asemenea, multitasker… la fel ca mama!Placenta jonglează cu hrănirea, curățarea, oxigenarea și nu împarte și nu amestecă sângele dintre mamă și copil. Placenta se formează după concepție, adică este 50% din tată. Deci unirea părinților pentru îngrijirea copilului se întâmplă chiar de la început. (…)
Placenta nu e doar un organ. Este prima hrană. Prima protecție. Prima punte. După naștere, ea este adesea aruncată. Însă în multe culturi – străvechi și contemporane – ea este cinstită, păstrată… și chiar consumată de mamă! De ce? Pentru că placenta este viață concentrată.
Compoziția biochimică a placentei: • Oxitocină naturală – hormonul iubirii, al contracțiilor uterine și al legăturii mamă-copil. • Prostaglandine – ajută la revenirea uterului la forma inițială. • Fier – esențial pentru regenerarea după pierderea de sânge. • Vitamina B6 și B12 – sprijină sistemul nervos și echilibrul emoțional. • Hormoni precum progesteron și estrogen – echilibrează tranziția hormonală postpartum. • Proteine, enzime, factori imunologici – regenerează, repară, susțin.
Placenta este, așa cum spun unii, un „superaliment personalizat”, făcut exact pentru corpul mamei. (Consumul de placentă – Placentofagia)
Mamele aleg: • Encapsularea (placenta uscată, măcinată, transformată în capsule. Nu este cunoscuta ca cea mai eficienta metoda, din punct de vedere al pastrarii elementelor vitale si al absorbtiei) • Smoothie crud (prima oră după naștere) • Preparate gătite (în tradiții asiatice și africane)
Studiile clinice sunt încă limitate, dar mii de femei mărturisesc beneficii reale: • Scăderea depresiei postnatale • Creșterea energiei • Îmbunătățirea lactației • Vindecare mai rapidă
A consuma placenta nu e o modă, ci o amintire ancestrală. Un pact cu viața. Un gest prin care mama își spune sieși:
„Îmi dau voie să mă hrănesc cu darul pe care l-am creat.” Nu toată lumea va înțelege… Dar corpul știe… Și femeia simte.
Din toate aceste motive spitalele de stat prezintă mamelor placentele ca fiind deșeuri biologice care trebuie eliminate și prin spate, aceste organe minune ajung să fie vândute cu minimum 50 000 €, bucata.” SURSĂ
N.R.: „PLACENTA. Un organ miraculos, mai puțin reflectat pe perioada sarcinii, dar cu o importanță extrem de mare. O sarcină normală este posibilă doar în prezența unei placente normale și funcționale, iar anomaliile de dezvoltare sau de funcționare a placentei se asociază cu probleme mai mult sau mai puțin severe în dezvoltarea bebelușului. Placenta asigură aportul de oxigen, anticorpi și substanțe nutritive către copil, elimină bioxidului de carbon și substanțele nocive din organismul fetal, joacă și rol de filtru, sau de barieră, căci împiedică o serie de patogeni care ar putea exista în organismul mamei, să treacă spre bebeluș. Placenta produce hormoni, dintre care probabil cel mai important este progesteronul, care contribuie activ la menținerea sarcinii.
Sarcini în care apar probleme legate de dezvoltarea, funcționarea sau locul de implantare a placentei sunt rare. În cazul în care apar, multe dintre ele nu vor avea neapărat semnificație legată de dezvoltarea bebelușului, ci mai degrabă vor impune o conduită ceva mai specială al nașterii.
Metoda cea mai simplă și accesibilă pentru descrierea placentei este ecografia. Care sunt acele caracteristici a placentei pe care le poate descrie specialistul în ecografie fetală la un examen ultrasonografic?
1. Forma. Pe lângă forma obișnuită a placentei, se mai întâlnește și varianta unei placente formate din mai mulți lobi (placenta bi- sau multilobată), sau lobi situați la distanță unul de altul (lob succenturiat). Prezența acestei anomalii impune medicul ecografist să excludă vasa praevia și o inserție velamentoasă (în membranele amniotice) a cordonului ombilical și ajuta la evitarea smulgerii cordonului ombilical la naștere.
2. Dimensiunile. De obicei dimensiunile placentei corespund cu termenul de gestație. O placenta îngroșată (placentomegalie) este diagnosticată în cazul în care grosimea ei este mai mare de 40 mm în trimestrul II de sarcină și de 60 mm în trimestrul III. Cauzele mai frecvente a placentomegaliei sunt diabetul zaharat, anemia, restricția de creștere intrauterină a fătului, infecțiile intrauterine, patologii autoimune a mamei.
3. Localizarea inserției placentare poate fi evaluata de la 16 săptămâni de sarcină. Variantele patologice reprezintă:
– Placenta praevia, indică faptul că placenta este situata în calea ieșirii fătului, adică acoperă orificiul cervical intern. Identificarea acestei localizări este obligatorie, deoarece prezintă risc de restricție de creștere intrauterină a fătului și sângerări care reprezintă o urgență obstetricală. Prezența acestei variante de localizare a placentei impune necesitatea operației cezariene.
– Placenta jos înserată, la mai puțin de 20 mm de la orificiul cervical intern. O dată identificată în trimestrul II de sarcină, există o probabilitate foarte mare ca ea să „migreze”, iar în trimestrul III să nu mai fie jos înserată. Pentru monitorizarea procesului de migrație se recomadă de efectuat ecografii repetate la interval de timp nu mai mic de 4 săptămâni. Spre deosebire de placenta praevia, placenta jos înserată nu reprezintă o contraindicație pentru naștere vaginală, dar riscul de sângerare este crescut.
4. Inserția cordonului ombilical în cele mai dese cazuri are loc în centrul placentei. Uneori întâlnim varianta de inserție marginală (la mai puțin de 2 cm de la marginea placentei) sau velamentoasă (inserție pe membrane). Consecințele unor astfel de inserții patologice pot fi: dezlipire de placentă, restricția de creștere intrauterină a fătului, smulgerea cordonului ombilical la naștere.
5. Depistarea placentei aderente. Reprezintă tulburări legate de invazia anormală a placentei și implică trei variante – acreta, increta și percreta. Evaluarea unor astfel de inserții a placentei este extrem de dificilă și deseori, în special varianta acreta, este omisă în cadrul examenului ecografic. Mai des se întâlnește la doamnele cu operație cezariană în antecedente, după miomectomie, în urma ablației endometriale și atunci când există placenta praevia. Reprezintă un risc sporit pentru hemoragii uterine și mortalitate maternă.
6. Structura placentei. Un examen minuțios ecografic este în stare să descrie: prezența lacunelor placentare, care reprezintă niște colecții de sânge pe suprafața placentei, infarctele placentare, calcificările placentare, toate având un impact nesemnificativ clinic, cât și hematomul placentar și dezlipirea de placentă, care poate avea urmări grave atât pentru mamă cât și pentru făt.
7. Tumorile placentare. Corioangiomul – cea mai frecventă tumoare benignă a placentei. Cele cu dimensiuni mici sunt inofensive, la dimensiuni mai mari de 40 mm ne putem confrunta cu restricție de creștere intrauterină a fătului, insufuciență cardiacă la făt cu dezvoltarea ulterioară a hidropsului fetal, polihidramnios, sângerări și naștere prematură.
8. Gradul de maturizare. O placentă cu semne de „îmbătrânire” precoce poate favoriza restricția de creștere intrauterină, decolarea prematură a placentei și prematuritate. Gradul II de maturizare este acceptat de la 32 săptămâni de gestație, gradul III – de la 36 săptămâni.
Din câte vedeți, un examen ecografic calitativ poate furniza multiple informații utile referitor la starea și structura placentei iar depistarea la timp a anumitor stări patologice permite medicului obstetrician să aplice o conduită corectă la momentul potrivit pentru a preveni efectele nedorite cauzate de anomaliile placentare. Vă doresc multă sănătate!” SURSA
„LÉLIA” DE GEORGE SANDE: „Dacă vei iubi, iubește cu tot ce ești. Dacă nu poți, nu minți. Dar nici nu tăcea.”
INSIDER: „Am citit „Lélia” de George Sand prima dată când aveam 15 ani. Încă nu știam prea multe despre moarte, despre dragoste, despre feminitate, dar aveam o bănuială vagă că toate acestea nu se vor potrivi niciodată în șabloanele cuminți pe care lumea le impune. Lélia nu era o carte, ci un seism. O confesiune. O durere în formă de femeie. O spovedanie dintr-o noapte albă, în care Dumnezeu tace și iubirea face cu mâna dintr-un abis rece.
Era prima dată când întâlneam în paginile unei cărți o femeie care nu cerea să fie iubită. Care refuza până și mângâierea, pentru că știa că în mângâiere se ascunde adesea dorința de a modela, de a înmuia, de a frânge. Lélia era imposibilă, dar atât de familiară mie, fetiței care începuse deja să bănuiască faptul că lumea nu iubește fetele tăcute și inteligente, ci pe cele blânde, ușor de salvat. Iar Lélia nu voia să fie salvată. Voia să fie înțeleasă sau lăsată în pace.
„Sufletul meu n-a cerut niciodată mângâiere. Ci adevăr.”
Această replică m-a izbit în piept ca o lovitură nevăzută. Pentru prima dată, citeam o femeie care nu căuta să seducă, ci să sfărâme iluziile. Care nu-și rostea durerile în șoaptă, ci le striga ca o profetă rătăcită într-o lume de surzi. Și poate că m-a fascinat tocmai pentru că era prea mult. Prea lucidă. Prea lipsită de compromis. Iar la 15 ani, încă nu învățasem că luciditatea doare.
Portretul psihologic al Léliei nu se lasă prins ușor. Nu e o simplă intelectuală nefericită. Nu e nici victima, nici călăul. E o sumă de întrebări la care nimeni nu îndrăznește să răspundă. O femeie scindată între carnea care cere și mintea care refuză. Între nevoia de dragoste și disprețul față de micimea iubirii așa cum o oferă bărbații. Lélia e o rană filosofică. Nu trăiește în lumea asta, ci în intersecția dintre plăcere și abis, dintre poezie și rușine, dintre exaltare și epuizare.
„Cine sunt eu? O femeie. Dar ce este o femeie? O enigmă pe care bărbatul o vrea simplă.”
Această întrebare conține întreaga durere a Léliei. A fi femeie în lumea lui George Sand înseamnă a fi prizoniera unei definiții străine. Lélia refuză să fie redusă. De aceea, iubirea ei devine imposibilă. Pentru că ea nu poate oferi o inimă simplificată, ci doar o conștiință sfâșiată.
Relația cu Stenio, poetul îndrăgostit, e o tragică lecție despre iubirea falsă, despre pasiunea care, sub masca adorației, cere supunere. Stenio o iubește pe Lélia ca pe o icoană, o proiectează, o înalță pe un piedestal unde nu mai e loc de respirație.
„Te iubesc pentru ceea ce pari. Dar nu pot suporta ceea ce ești.”
El nu vrea cu adevărat profunzimea ei, ci doar reflexul luminii care vine din ea. Și când descoperă întunericul din Lélia, fuge. Sau o pedepsește cu indiferență. Iubirea lui e o așteptare infantilă. Iar ea, cu toată luciditatea ei, refuză să joace rolul idealizat al femeii salvatoare.
Lélia îl disprețuiește și îl compătimește pe Stenio în același timp. Îl iubește, poate, cu o iubire neconvențională ca pe o parte din trecutul ei, ca pe o amintire despre cum ar fi putut fi viața dacă n-ar fi înțeles prea mult.
Apoi e Magnus, călugărul, vocea credinței, a acceptării, a sacrificiului. Dacă Stenio o vrea cu trupul și n-o poate înțelege cu sufletul, Magnus o vrea mântuită. O vrea în genunchi, vindecată. Dar și Lélia refuză genunchii.
„Tu îmi dai Dumnezeu. Eu îți dau întrebări. Tu vrei să mă îngenunchez. Eu vreau să înțeleg de ce trebuie să cad.”
Între Lélia și Magnus nu e dragoste, ci o bătălie teologică. El predică liniștea. Ea arde în haos. El oferă certitudini. Ea cere să nu-i fie furată îndoiala. E o relație profundă, dar nu salvatoare. Și poate că tocmai aici se rupe sufletul Léliei: în imposibilitatea de a găsi un partener care să iubească și întrebarea, nu doar femeia care tace.
Stilul lui George Sand este pură incantație. Propozițiile au o greutate aproape mistică. Lélia nu se citește linear, ci spirală. Te trage în jos și te aruncă înapoi cu o forță imprevizibilă. Uneori, nici nu mai știi cine vorbește: Lélia, autorul, vocea divinității sau un demon interior. Totul devine o interogație înflăcărată despre identitate, iubire, credință, carne și poezie.
„Sunt femeie, deci trebuie să iubesc. Dar iubirea e o slăbiciune. Și eu nu-mi mai pot permite slăbiciuni.”
Cine a spus că Lélia e o carte despre o femeie? E o carte despre noi toți, despre acel moment în care ne dăm seama că nu ne mai putem minți. Că iubirea nu vindecă mereu. Că uneori, gândul arde mai tare decât dorința. Că nu toți oamenii vor mântuire, unii vor doar să fie auziți.
Și poate că de aceea, Lélia e una dintre acele cărți care se citesc o dată și se revin în ele de zeci de ori. Nu pentru că ai înțeles-o. Ci pentru că, la fiecare recitire, te regăsești altfel în ea. Mai rănit. Mai lucid. Mai aproape de femeia aceea imposibilă care refuza tot ce nu era adevăr.
Când închizi cartea, nu ai consolare. Nu ai răspunsuri. Ai, în schimb, o femeie care ți se așază în piept și îți spune: „Dacă vei iubi, iubește cu tot ce ești. Dacă nu poți, nu minți. Dar nici nu tăcea.”
Asta face Lélia. Nu tace. Și poate că, de-asta, la 15 ani, am iubit-o. Pentru că mi-a dat permisiunea să nu mai tac nici eu.
Pentru mult timp după ce am închis ultima pagină a cărții, Lélia a continuat să-mi vorbească în gând. Avea o voce joasă, ca un fum care se prelinge prin crăpăturile realității. Nu era o voce caldă. Era o voce sinceră. O voce care nu se teme să spună: „Am fost iubită prost. Am fost înțeleasă greșit. Am fost pusă pe un piedestal ca să fiu mai ușor lovită când am început să cobor.”
La 15 ani, nu aveam încă rănile Léliei, dar aveam intuiția lor. Știam că într-o zi voi trăi exact acel tip de dragoste care pare adorație, dar e doar o formă elegantă de anihilare. Iar Lélia a fost vaccinul. Prevenția. Avem, fiecare dintre noi, o Lélia înăuntru, femeia care refuză să fie redusă la carne, la zâmbet, la răspunsuri. Femeia care întreabă chiar și atunci când i se spune că întrebarea e rușine.
Stenio, în toată puritatea lui teatrală, vrea o iubire frumoasă, rotundă, liniștitoare. Dar Lélia e tot ce nu e liniștitor. Ea nu e balsam. E tăietură. Și poate tocmai de aceea el o trădează cu visul unei femei mai ușor de înțeles. Când Lélia nu i se oferă, Stenio se sinucide simbolic: moare în idealul lui, incapabil să o iubească pe femeia reală din spatele mitului.
„Vrei să te iubesc ca o femeie pământească? Eu nu știu ce înseamnă asta. Eu nu am învățat să fiu pământ. Eu sunt cerul care se revoltă.”
Nu poți iubi o femeie ca Lélia dacă nu ești pregătit să-ți dezrădăcinezi toate ideile despre iubire. Să nu mai ceri. Să nu mai aștepți. Să nu mai proiectezi. Iubirea, în viziunea Léliei, nu e nici consolare, nici împlinire. E un foc care trebuie ars, nu colecționat.
Iar cu călugărul Magnus, tensiunea devine aproape sacrală. El vrea să o mântuiască, dar ea nu vrea iertare. Ea vrea sens. Nu vrea să fie spălată de păcate, vrea să înțeleagă de ce păcatele există. Magnus o vede ca pe o femeie pierdută. Dar Lélia nu s-a pierdut. Ea a ales labirintul.
„Nu vreau drumul drept. Vreau întrebarea care doare. Nu-mi da răspunsul tău. Dă-mi dreptul să nu cred.”
Într-o altă viață, poate că Magnus și Lélia ar fi fost iubiți. Dar nu în această viață. În această viață, el e un Dumnezeu blând, iar ea o Eva care a mușcat deja din toate fructele interzise și nu se mai teme de alungare. Ea trăiește în exilul conștient. Nu vrea paradis. Vrea realitate. Oricât de crudă.
Romanul lui George Sand nu oferă nicio promisiune. Nu e o poveste de iubire. Este o elegie a imposibilului. Un text profetic despre femeia care gândește mai repede decât lumea o poate cuprinde. Un avertisment: nu încerca să iubești o Lélia dacă nu ești pregătit să te pierzi în profunzimea ei.
Finalul cărții e aproape cosmic. Nu există încheiere reală, ci doar o plutire lentă spre nimic, ca o rugăciune refuzată. Lélia nu moare. Dar dispare. Devine ideea însăși. O idee care a ars atât de tare, încât nu mai putea fi ținută într-un corp.
După ce am terminat cartea, m-am plimbat ore întregi. Nu puteam vorbi cu nimeni. Aveam impresia că am întâlnit o profeție. Că am ținut în mâini o inimă vie. Nici azi nu pot vorbi despre Lélia fără să simt o umbră în stomac. Nu pentru că m-a întristat. Ci pentru că m-a revelat.
Lélia e cartea femeii care nu a fost niciodată ascultată până la capăt. Dar care a continuat să vorbească. Și dacă ai citit-o o dată, o să o porți mereu în tine. Ca pe o întrebare pe care n-ai fost niciodată în stare să o formulezi cu voce tare. Dar pe care, în adâncul tău, ai știut mereu că e acolo.
„Nu vreau fericire. Vreau adevăr.”
Aceasta este Lélia. Și dacă o iubești, trebuie să fii pregătit să rămâi gol. Dar viu.” SURSA
N.R.: „Amantine Lucile Aurore Dupin de Francueil (n. 1 iulie 1804, Paris – d. 8 iunie 1876, Nohant-Vic, Berry, Franța), cunoscută mai ales sub pseudonimul George Sand a fost o romancieră, memorialistă și jurnalistă franceză. Fiind mai renumită decât Victor Hugo sau Honoré de Balzac în Anglia anilor 1830 şi 1840, Sand este recunoscută ca una dintre cele mai notabile scriitoare ale erei romantice europene. Are la activ peste 50 de volume cu diverse opere, inclusiv povestiri, piese de teatru și texte politice, alături de cele 70 de romane ale sale.
La fel ca străbunica sa, Louise Dupin pe care o admira, George Sand a pledat pentru drepturile și pasiunile femeilor, a criticat instituția căsătoriei și a luptat împotriva prejudecăţilor unei societăți conservatoare. A fost considerată scandaloasă din cauza vieții sale amoroase turbulente, a adoptării unor haine masculine și a pseudonimului său masculin. Căsătorită cu Casimir Dudevant (1822-1835), are 2 copii (Maurice Sand, Solange Dudevant), iar apoi câteva relații „foarte bârfite” la acea vreme, printre care aceea cu celebrul compozitor și pianist polonez, Frederic Chopin.” DETALII
DRUMUL LUI MIHAI VITEAZUL: Drum forestier vechi de 2000 de ani, între Oltenia și Transilvania. Altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan!
INSIDER: „Drumul lui Mihai Viteazul, unul dintre cele mai spectaculoase din România. Transvâlcan (DJ 664), cunoscut și sub denumirea de „Drumul lui Mihai Viteazul”, este un drum forestier ce face legătura între Oltenia și Transilvania.
Drumul traversează Munții Vâlcan pe direcția S-N între localitățile: Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 28 de km și este de-a dreptul spectaculos. Drumul lui Mihai Viteazul urcă până la altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan. Conform istoricilor drumul, mai puțin celebru decât Transalpina, are o vechime de 2.000 de ani, de pe vremea războaielor daco-romane. Drumul forestier nu poate fi parcurs decât cu mașini 4X4 cu garda înaltă la sol, întrucât a fost asfaltat de autoritățile hunedorene doar pe porțiunea din județul Hunedoara. Acesta este cunoscut ca fiind Drumul lui Mihai Viteazul pentru că pe aici ar fi trecut domnitorul în fruntea oştirii sale, în toamna anului 1600. Domnitorul a trecut pe aici pentru a ajunge la Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Conform legendei, înainte să ajungă în Pasul Vâlcan, calul său ar fi murit din cauza efortului, în locul numit acum Poiana lui Mihai. Se pare că domnitorul ar fi înnoptat acolo, după care ar fi plecat mai departe pe jos. Peisajul este fantastic și le taie răsuflarea celor care îl parcurg. Drumul șerpuiește paralel cu Valea Jiului și cei care l-au parcurs se declară încântați de priveliște.” SURSĂ
N.R.: Statuia ecvestră din imagine îl reprezintă pe Mihai Viteazul și este amplasată în Pasul Vâlcan, în Munții Vâlcan, la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri. Pasul Vâlcan este accesibil pe drumul național DN66A, care leagă Valea Jiului de Oltenia. DETALII
MARKETING: Cartea „Cumpăna României”, publicată fără acordul lui Călin Georgescu?
INSIDER: „Aceasta NU este o greșeală editorială. Este o infracțiune care se sancționează penal.
❌„Cumpăna României” a fost publicată fără acordul autorului, cu modificări neautorizate.
❌ Este o ediție falsificată, vândută ilegal. Nu o cumpăra. Nu susține frauda și faptele ilegale.
Drepturile de autor nu sunt opționale. Sunt lege.
Distribuie. Vorbește. Fii vocea celor care refuză minciuna” SURSA
CALIN GEORGESCU: ‘Dragii mei,
🚫 Cartea „Cumpăna României” a fost publicată 𝒊𝒍𝒆𝒈𝒂𝒍, fără acordul meu, de către ROLCRIS IMPEX SRL.
Este tipărită și vândută fără contract, fără semnătură, cu modificări neautorizate ale conținutului și cu date false privind copyright-ul.
Este o fraudă editorială și o încălcare gravă a drepturilor de autor. Potrivit Legii 8/1996, astfel de fapte constituie infracțiuni penale și vor fi sancționate în consecință.
Cumpărarea acestei ediții falsificate înseamnă susținerea unei infracțiuni. Fac un apel public:
– Nu cumpărați această carte în ediția scoasă de ROLCRIS.
– Nu promovați și nu distribuiți această versiune falsificată.
– Cumpărarea acestei ediții falsificate înseamnă susținerea unei infracțiuni.
🛑 Către librării, distribuitori și platforme online:
– Retrageți imediat de la vânzare această ediție neautorizată.
– Încetarea comercializării este o măsură de respect față de lege și față de creația originală.
– Orice distribuție continuă poate atrage răspundere civilă și penală.
Am demarat acțiuni legale pentru retragerea acestei ediții falsificate de pe piață, repararea prejudiciului și tragerea la răspundere penală a celor implicați.
Munca intelectuală merită respect. Frauda nu trebuie tolerată sau răsplătită.
Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin.” SURSA
DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ: „„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
INSIDER: „„De veghe în lanul de secară” – romanul adolescenței crude, al lucidității care doare și al sufletului care refuză să fie domesticit
Există cărți care te mângâie, care te ajută să evadezi, care îți oferă răspunsuri. Și există cărți ca „De veghe în lanul de secară”, care te zgârie. Care îți pun degetul exact pe rana pe care ai ascuns-o sub glume, tăceri sau sarcasm. Cărți care nu încearcă să te facă mai bun, ci mai sincer. Cu tine.
Romanul lui J.D. Salinger nu e o poveste. E un monolog tulburător, un strigăt camuflat în ironie, o elegie a dezrădăcinării sufletești. Holden Caulfield, personajul principal și naratorul cărții, nu e un adolescent obișnuit. Sau poate e, dar spus fără dulcegărie, fără machiaj, fără filtre. E imaginea brută a acelui moment dintre copilărie și maturitate în care lumea începe să doară, iar tu n-ai nicio armură pregătită. „Toți cei pe care-i iubesc fie sunt morți, fie sunt departe, fie nu mă mai recunosc.”
Holden este dat afară dintr-o școală – din nou. Și în loc să se întoarcă acasă, se plimbă prin New York într-o derivă existențială care nu e decât o încercare disperată de a se regăsi. În hoteluri mizere, baruri sinistre și conversații frânte cu oameni goi, caută ceva ce nici nu știe cum arată: autenticitate. Sens. Răspuns. Sau măcar un loc unde să nu se mai simtă ca un impostor. „Mă simțeam singur. Toți cei care păreau că mă plac, de fapt, nu mă plăceau deloc. Se prefăceau. Erau toți niște prefăcuți.”
Limbajul e direct, tăios, plin de sarcasm, dar vulnerabilitatea din subtext e sfâșietoare. Holden nu e erou. E doar un băiat care nu mai știe unde să se ducă atunci când acasă nu mai e acasă, iar lumea întreagă pare o scenă de teatru absurd.
Și în mijlocul haosului, apare ea: Phoebe, sora lui mai mică, singura ființă care îl mai ține legat de viață. Când vorbește despre ea, Holden își pierde cinismul. Devine un frate. Un copil. Un om. „Să-ți vezi sora că încalță niște patine și își strânge pălăria cu elasticul sub bărbie… Dumnezeule, e ceva ce nu meriți niciodată să pierzi.”
Dar poate cel mai frumos, mai simbolic și mai profund moment e acela în care Holden explică titlul romanului. El își imaginează că stă într-un lan de secară și prinde copiii care aleargă spre marginea unei prăpastii. El e acolo ca să-i salveze. Atât.
„Aș vrea să stau undeva într-un lan de secară și să-i prind pe copiii care aleargă fără să vadă prăpastia. Asta aș vrea să fac toată viața. Să fiu de veghe în lanul de secară.” Nu vrea să devină doctor, avocat sau astronaut. Vrea doar să salveze inocența. Pentru că știe cât de ușor o poți pierde. Și cât de greu e s-o recuperezi.
Lectura acestui roman e o experiență, nu o simplă trecere prin pagini. La 12 ani, râzi. La 20, oftezi. La 30, s-ar putea să plângi. Pentru că Holden e în fiecare dintre noi. În fiecare noapte în care n-ai mai știut cine ești. În fiecare zi în care te-ai prefăcut că ești bine. În fiecare moment în care ai vrut doar să dispari, dar ai rămas pentru cineva care te iubea.
Cine să citească acest roman? Toți. Și mai ales cei care se simt „stricați” într-o lume care vrea doar oameni reparați. E un roman pentru cei care au fost vreodată obosiți de prefăcătorie, de superficial, de oameni care vorbesc prea mult și spun prea puțin.
„Caracteristica definitorie a omului imatur e că vrea să moară în mod nobil pentru o cauză, în timp ce caracteristica definitorie a omului matur e că vrea să trăiască umil pentru una.” – citat din Wilhem Stekel, introdus în carte ca o esență a drumului interior al lui Holden.
„De veghe în lanul de secară” nu este o carte moralizatoare. Nu te învață nimic în sensul clasic. Dar te face să simți. Să gândești. Să te întorci în tine cu o întrebare pe care poate n-ai avut curaj s-o pui: cât din mine e doar mască? Este un roman scris cu sânge și râs amar. Este o confesiune care nu cerșește iertare. Este o palmă caldă dată sufletului tău obosit. Și dacă nu te mișcă, nu e vina cărții. Ci, poate, doar un semn că ai uitat cum e să mai simți.
Holden Caulfield, copilul care refuză să devină adult într-o lume care premiază adaptarea și pedepsește luciditatea
Dacă îl citești pe Holden Caulfield fără să te scarpini un pic în propria piele, înseamnă că ai învățat deja să mimezi normalitatea prea bine. Cartea lui Salinger nu e un roman. E o lamă subtilă ascunsă între replici aparent amuzante. Și dacă nu te taie, înseamnă că ai uitat cum e să fii viu.
Holden e acel tip care disprețuiește tot ce e fals și totuși, nu poate scăpa de senzația că și el devine exact ceea ce urăște. El critică lumea adulților pe bună dreptate, dar e prins între două stări: prea mare pentru a mai crede în povești, prea frânt ca să poată construi una nouă. „Cei mai mulți oameni nu observă niciodată nimic.”
„Nu vă puteți imagina cât de dor mi-e uneori de toți oamenii. Chiar și de nenorociții ăia care mă enervează.” Asta e marea dramă a lui Holden. Nu ura. Nu furia. Ci dorul. Dorul de autentic, de firesc, de mama care nu mai știe cine ești, de tata care te-ar vrea contabil, de colegii care îți spun „frate” dar te vând pe primul zâmbet.
De fapt, De veghe în lanul de secară nu e despre adolescență. Nu e nici despre școală, nici despre New York. Este despre golul care apare când te trezești într-o lume fără repere și realizezi că nimeni nu vine să te salveze.
„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
Când Holden spune că vrea să stea „de veghe în lanul de secară”, nu e o metaforă dulceagă. E o alegorie despre cei care aleg să trăiască la marginea lumii, ca să nu devină ca ea. Holden nu vrea să câștige. Vrea doar să nu trădeze ce mai e viu în el. Să nu devină „un adult”.
De fapt, întreaga carte e un refuz. Refuzul de a te adapta unei societăți care confundă succesul cu robotizarea. Refuzul de a trăi din convenții, din zâmbete de plastic, din „ce mai faci-uri” spuse fără să te intereseze răspunsul.
Așa că nu, De veghe în lanul de secară nu e o lectură pentru „copii”. E o lectură pentru oamenii care au avut cândva curajul să spună că sunt triști și au fost taxați pentru sinceritate. Pentru cei care au spus că nu pot, și li s-a răspuns: „nu vrei destul”. Pentru cei care au iubit prea mult, au înțeles prea devreme și au fost părăsiți prea ușor. „Oamenii nu se schimbă. Doar își pun alte haine.”
Citește cartea asta când ai chef să râzi. Și te vei trezi plângând. Sau citește-o când nu mai ai chef de nimic. Și poate, în mod paradoxal, îți va reaprinde ceva. Nu speranța. Nu e carte de self-help. Dar poate o amintire: a cine erai, înainte să devii… corect.” SURSĂ
N.R.: „În urmă cu aproximativ 40 de ani, în SUA au fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii ’80-’90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost şi va rămâne pentru ceva vreme „De veghe în lanul de secară”, romanul de debut al lui JD Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii ’60 a fost cea mai cenzurată/ interzisă carte din SUA (În 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Romanul a fost considerat dintre cele mai periculoase datorită faptului că mai mulți criminali au invocat cartea lui Salinger ca punct de inspirație. Lee Harvey Oswald (asasinul presupus al preşedintelui american John F. Kennedy), John Hinckley Ir. (cel care l-a împuşcat pe Ronald Reagan, în incercarea de a o impresiona pe actrița Jodie Foster), Mark David Chapman (cel care l-a împuşcat mortal pe John Lennon în decembrie 1980) – sunt doar câteva nume care de-a lungul timpului au fost asociate cu „De veghe in lanul de secară”.
Cel mai notoriu din cei sus-numiți este Mark Chapman. Cazul lui a zguduit întreaga lume. Obsedat de John Lennon, Chapman a cedat demonilor proprii şi s-a convins că fostul Beatles trebuie împușcat. După ce a apăsat pe trăgaci, Chapman s-a aşezat cuminte pe bordură, a scos „De veghe în lanul de secară” din buzunar şi a început să citească în așteptarea poliției. Povestea pe larg a fost însă dezbătută în anii ’80 şi continuă să fie un domeniu de interes şi în ziua de azi. Fascinația lui Chapman pentru Holden Caulfield, cu care la un moment dat s-a identificat în totalitate (scria mesaje pe care le semna cu numele personajului), reprezintă probabil influența cărții lui Salinger. dusă la cel mai lugubru extrem. Mark Chapman poate constitui cumva acel profil de cititor dement de care autorităților le este frică – un pericol pentu societate, cu siguranţă de o inteligență peste medie, cu o mână de convingeri greu de explicat pe cale raţională. În cele câteva zile cât i-a ţinut să se convingă de necesitatea crimei pe care urma să o comită, acesta a cumpărat un exemplar din cartea lui Salinger, special pentru momentul împuşcării.
„I went to the bookstore and bought The Catcher in the Rye. I’m sure the large part of me is Holden Caulfield, who is the main person in the book. The small part of me must be the Devil.” – fragment din declarația dată de Chapman poliției, la câteva ore după arest, în data de 9 decembrie 1980.
Cum s-a speculat că De veghe in lanul de secara a stat la baza a numeroase crime, în 1997 a fost lansat filmul Conspiracy Theory (cu Mel Gibson şi Julia Roberts), unde personajul principal este un paranoic, încrezător în teoriile conspiraționiste, care simte chemarea necontrolată de a cumpăra zeci de exemplare din această carte.” DETALII
Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
În România, „De veghe în lanul de secară” a fost tradusă prima oară în anul 1980 și a devenit un fel de carte de căpătâi a adolescenței, recomandată fiind inclusiv la școală.
ÎMPĂRATUL TRAIAN TRĂIEȘTE: Așteaptă în curte la Artmark o licitație de sculptură şi mobilier de grădină
INSIDER: „Mă bucur că l-am reîntâlnit pe Traian. #bucurestiulmeudrag SURSĂ
N.R.: Curtea Artmark, strada C.Z. Rosetti nr.5, București sector 1 – operator cultural privat ce se ocupa cu licitații. Statuia împăratului Traian este opera sculptorului Vasile Gorduz (1931-2008). Statuia de la București este de fapt ultima copie dintr-un proiect care cuprinde trei piese. Celelalte două se află la Sevilla, locul de naștere al lui Traian și la Roma.
Monumentul, „Ofranda lui Traian”, dezvelit la 29 aprilie 2012, cu o înălțime de 2,15 metri, este turnat din aproximativ 500 de kilograme de bronz şi îl reprezintă pe împăratul Traian, stând în picioare gol (nud), ținând în brațe o vietate fantastică, rezultată din contopirea între Lupa Capitolina, cu trei țâțe, simbolizând latinitatea poporului român, din al cărei cap sucit spre stânga iese parcă fluturând un trup de şarpe, încercând să sugereze stindardul de luptă al dacilor, un dragon format prin îngemănarea a două animale: capul de lup și trupul de șarpe, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român. Pe soclul statuii, înalt exact cât o treaptă a scărilor monumentale ale muzeului, este prinsă o placă de alamă în care sunt săpate cuvintele: „IMPERATOR TRAIANVS/SCVLPTOR: VASILE GORDVZ” Cinci ani mai târziu, vizibil împuținată/ pierdută/ furată a dispărut subit.” DETALII
ARHIVĂ: TRAIAN ÎN DACIA 2017: „Ori s-a pierdut, ori s-a furat, ori s-a fărâmat. Sau doar a emigrat!” OXXO TERMINATORI: Ce a văzut Traian în Dacia? Exact ce văd acum americanii şi ruşii – aur, petrol şi sclavi! OXXO EXHIBIŢIONISM: Traian, răpus în Dacia altui Traian. De la criogenie, mumificare şi zoofilie, la planking! OXXO ANDURANŢĂ: Traian, de la criogenie la mumificare! OXXO ISTORIE: Traian, blocat în nămeţi la Muzeul Naţional OXXO TRADIŢII URBANE: De la mireasa-biciclistă adusă la muzeu, la hora miresei din bulevardul Unirii! OXXO SUVENIR: Natură moartă cu suporteri spanioli
CĂSĂTORIE ÎN LAS VEGAS: Cu jurămintele din filmele de dragoste americane și Elvis care a oficializat ceremonia. 350 dolari!
INSIDER: „O zi perfectă! O zi care ne-a umplut sufletele de fericire! Damian a avut mereu ideea aceasta de a ne căsători la Las Vegas, de a avea acea nuntă ca în filme. Și fix așa a fost! Cu tata care m-a condus la ‘altar’, cu jurămintele pe care le auzim în toate poveștile de dragoste din filmele americane, cu Elvis, the one and only (haterii or să spună că nu e ăl originalul, că alea, alea, care a oficializat ceremonia și ne-a încântat cu cântecele lui. A fost mai mult decât am visat!
Pentru că noi suntem deja căsătoriți ‘pe bune’, am ales opțiunea de ‘reînnoire a jurămintelor’, iar la final am primit un certificat care are rol doar de reamintire a promisiunii de a ne iubi și respecta în continuare. 350 de dolari! #fabricadeamintiri #lasvegaswedding” SURSA
SUVENIR HI-TECH: Magnet de frigider muzical, combinație de artă, tehnologie şi sentimente
INSIDER: „Magnet Muzical Personalizat, mai mult decât un obiect decorativ este o combinație de artă, tehnologie şi sentimente, perfect pentru a crea suvenir original si practic. Redä melodia ta preferată: Codul audio integrat permite redarea întregului cântec care are o semnificație specială pentru tine şi cei dragi. Activează melodía printr-o simpla apăsare de buton. Personalizare foto: Poți adăuga o fotografie preferată pentru a crea un design unic, care păstrează vie orice amintire prețioasă. Detalii tehnice: Material: Acrilic de înaltă calitate, durabil şi elegant. Dimensiune: 10 x 10 cm. Greutate: 151,4 g. Accesorii incluse: Cutie de protecţie împotriva prafului şi cablu de încărcare. Magnetul este echipat cu un acumulator reîncărcabil, care poate fi alimentat prin cablul USB inclus. Pentru o durată de viaţă îndelungată: Recomandare: încarcă magnetul preferabil la un laptop sau PC. Atenție: Evită încărcarea directă la priză, deoarece acest lucru poate deteriora produsul. Preț 149 lei” SURSA
N.R.: „Magneții de frigider muzicali sunt o modalitate creativă de a combina funcționalitatea unui magnet cu plăcerea muzicii. Aceștia pot fi magneți simpli cu design de note muzicale sau magneți care includ funcționalități mai complexe, cum ar fi un player MP3 personalizat. lată câteva tipuri de magneți de frigider muzicali: Magneți cu design – magneți de frigider obişnuiţi, dar cu imagini sau simboluri muzicale, cum ar fi note muzicale, instrumente sau texte legate de muzică. Magneți cu player MP3 – magneții au un mic player MP3 încorporat care permite stocarea și redarea melodiilor preferate. Magneți personalizați – pot fi personalizați cu o fotografie și melodia preferată, creând un obiect unic și memorabil. Magneți cu înregistrare – Există magneți care permit înregistrarea și redarea mesajelor vocale, ceea ce poate fi util pentru a lăsa mesaje pentru familie sau colegi.
ARHIVĂ: STARE DE SPIRIT: Inelul inventat acum 50 de ani revine pe piata gablonțurilor OXXO PISOAR PENALTI: Cum să învațăm să facem pipi corect?
NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii
INSIDER: „În Pădurea Verde, arie naturală a Timișoarei, prietenii de la Bio-Team au fotografiat șopârle albastre, fără picioare. Nu e o glumă și vă asigurăm că imaginea nu este generată cu AI. Specia se numește năpârcă (Anguis colchica). Masculii au pe spate pete albăstrui, de intensitate mai ridicată în perioada de reproducere. Deși nu sunt șerpi, ci șopârle fără picioare, năpârcilor li se mai spune și „șerpi de sticlă”. „De sticlă”, cel mai probabil, pentru că dacă un prădător le prinde de coadă, aceasta se rupe / „se sparge”, oferindu-le năpârcilor șansa să scape. De altfel, mai multe șopârle fac acest lucru. Specia nu este periculoasă. Năpârcile se hrănesc cu tot felul de nevertebrate, mușcătura lor nefiind veninoasă. Exemplarele mari ajung la aproape 50 de centimetri, năpârcile fiind printre cele mai mari șopârle ce pot fi întâlnite în România. Coloratele și fascinantele năpârci sunt motive suplimentare ca Pădurea Verde să rămână arie naturală a Timișoarei. Credit FOTO 1: Alex Rădac.” SURSĂ
INSIDER 2: „Confirm că acel albastru este natural! În poză, un exemplar de năpârcă pe o potecă pe dealurile de la Ghioroc (Arad)” FOTO 2
INSIDER 3: „În Pădureanu Băneasa, lângă București” FOTO 3
INSIDER 3: E plină pădurea din Filiași de năpârci am înțeles că umblă și noaptea prin pădure, eu ziua am văzut și nu sunt agresive.
N.R: Năpârca sau șopârla apodă (Anguis colchica) este o şopârlă lipsită de membre, cu corpul lung de 25-45 cm din familia Anguidae. Are culoarea brun-cafenie cu aspect lustruit care dă o senzație de fragilitate, de aici numele latin fragilis (între timp, populațiile din România au fost incluse în Anguis colchica, in vreme ce fragilis rămâne în vestul continentului european). Adesea masculii sunt stropiți pe spate cu puncte fine albastre. Partea ventrală la ambele sexe este cenușie. Specia este ovovivipară, adică femela poartă ouăle până la eclozare dar fără ca puii să aibă legături placentare cu mama. Aceştia apar de obicei în august și se hrănesc la început cu larve mici, iar apoi cu tot felul de artropode, melci, râme. Adeseori este confundată și fiind destul de lentă, cade victimă în faţa unora care cred că este un pui de şarpe. La pericol, ca oricare altă șopârlă, își lasă coada în gura prădătorului.” DETALII
ARHIVĂ: VIPERA URSINI MOLDAVICA: Specie unică de reptile prezentă numai în România, identificată de legende ca fiind şarpele biblic OXXO ASPRETELE: Fosilă vie, contemporană cu dinozaurii, a supraviețuit în România, singurul loc de pe planetă! OXXO GÂNDACUL RINOCER: Cea mai puternică ființă pe Terra ridică de 850 ori greutatea sa!
MUZA ALBASTRĂ: Romanița Iovan by Sabin Bălașa
ROMANIȚA IOVAN: „24 Years ago! (N.R.: 32) Sabin Bălașa , 1993” SURSA
„Am aceeași coafură ca în tabloul lui Bălașa, de acum 30 de ani. 1993 versus 2023. Daaaaa! Am stat nemişcată timp de 6 şedinţe, a câte 4 ore! Sunt îmbrăcată în una dintre rochiile de mireasă din prima mea colecţie de modă din octombrie 1992. Am avut un final cu 15 rochii de mireasă. Și, la începutul anului 1993, Sabin Balaşa mi-a făcut acest portret.”
N.R.: Romanița Iovan este unul dintre fostele modele ale României care s-au bucurat de mare succes pe podiumurile de modă. În prezent, creatoare de modă. Cu frumusețea ei l-a impresionat, în urmă cu peste trei decenii şi pe Sabin Bălașa, unul dintre cel mai cunoscuți pictori din ţara noastră, care i-a făcut un portret.
„Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni, lancu Jianu, Olt, România – d. 1 aprilie 2008, Bucureşti, România) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să iniţieze o mare renaştere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renaşterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură.” DETALII
ARHIVĂ: SABIN BĂLAȘA: Art Safari 2020 a devenit Albastru OXXO ACADEMIA DE ȘTIINȚE ECONOMICE: Înființată de regele Carol I acum 110 ani, veritabil muzeu de artă!
LEGE, NU TOCMEALĂ: Angajat tăiat la deget, salvat de Ambulanță, poliția criminalistică, SSM & ITM. Unde e NASA?
INSIDER: Voi știți ce înseamnă și ce implică un accident de muncă?
Nici eu habar nu aveam până să se întâmple în laborator. Colega noastră scumpă și dragă s-a tăiat la deget (eu nu eram prezent), iar pentru a se asigura ca este totul ok, fetele au chemat și ambulanța prin sistemul unic de urgență 🚨 112. Și de aici a început chinul și calvarul de fapt, atât pentru colega cu tăietura cât și pentru noi ca firmă. Fiind în timpul programului, și chemând ambulanța automat s-a încadrat la accident de muncă! Și vă spun eu ce și cum a urmat, ca să știți și voi (dacă nu știți) dacă se întâmplă un accident în timpul programului. Haos și Panică. În spatele ambulanței a venit și poliția (prima tură), pentru a vedea condițiile în care s-a petrecut accidentul, a lua probe, declarații, și a deschide dosare penale pentru administratorii societății comerciale (Elian și Marius în cauză), până la terminarea anchetei. Ambulanța a curățat tăietura, a bandajat și cam atât. Au plecat mai departe în treaba lor, cu mențiunea ca dacă în continuare degetul rămâne amorțit să meargă la spital pentru investigații. După ce a plecat și ambulanța și poliția, a venit alta poliție, criminalistica, habar nu am, cu aparate foto, rulete, măsurători, era ca într-un film aici. N-au avut la ce să facă poze (căutau sânge, veniseră focusați pe poze la sânge), colega se strânsese de deget și nu se făcuse baltă de sânge pe care și-o imaginau ei. Au plecat supărați că nu au ce să pozeze… Pentru siguranță colega a mers la urgențe, unde a trebuit să îi mai facă o incizie, ca să îi vadă nervul, să nu îi fie afectat și automat făcând ditai tăieturile, a trebuit să îi pună și copci + 2 săptămâni de medical. Joac-o pe asta. De la o tăietură minoră s-a ajuns la incapacitate de muncă pentru colega cu minor în întreținere …
Ca să vedeți ce greutate poate să capete o astfel de situație.
Automat a intervenit SSM și ITM, pentru formarea dosarului de anchetă cu toate documentele necesare (vedeți în poză cam câte documente au fost necesare, câte declarații, câți martori, câte procese verbale și analize) + costurile care au fost de ordinul miilor de lei. S-a terminat medicalul iar procesul este încă în derulare pentru a se clarifica faptul că a fost un simplu accident de munca minor.
Habar nu aveam ce presupune, dar acum știu!
Am învățat pe propria piele ce înseamnă ” SURSA
INSIDER 2: „Este o respectare a legislației SSM: L319/2006, si normele de aplicare, HG 1425. Firma pe care o aveți contractată ca și serviciu extern de prevenire și protecție, ar trebui să fie mult mai atentă, să vină regulat să facă instruiri, conform grafic de instruire. Desi v-ați delegat atribuțiile pe care le aveți din punct de vedere SSM, tot ar trebui să cunoașteți obligațiile angajatorului. Organele competente au venit pentru că în astfel de cazuri este OBLIGATORIU, conform legii. Nu înțeleg de ce toată lumea comentează împotrivă! Nu, nu a fost înjunghiată, dar atât timp cât medicul a considerat că este un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă, se pare că nu a fost nici așa superficială tăietura. În urma analizei dosarului se va stabili dacă au fost luate toate măsurile de prevenție: instrucțiuni de lucru, evaluări de risc, mijloace de protecției adecvate, etc. Baftă!”
VIENA: Prima și singura camionetă Porsche 944 cu 6 roți din lume
INSIDER: „Este primul Porsche pe care-l văd cu 6 roți, am avut noroc că am dat peste el la Viena. M-am dus pentru meciul de fotbal și într-o plimbare am văzut mai multe într-o parcare. Cred că a fost o întrunire ceva că erau cam multe.” SURSA
N.R.: „Un Porsche 944 din 1987, care nu numai că a fost transformat într-o camionetă, dar are si șase roți, este de vânzare în Germania, prețul este de 110.000 dolari (redus considerabil în comparație cu cei 190.000 dolari pe care vânzătorul încerca să îi obțină în 2023.).
Pickup-ul Porsche a fost construit de 914-Boxergarage in Karlsbad pe o perioadă de 26 de ani, cu un număr declarat de 2500 de ore de muncă în construcția sa. Sub capota unui 944 S2 se află un motor recondiționat de trei litri, provenit de la un 968, farurile provin de la un 924 Carrera GT, iar jantele BBS de 17 inch ar fi fost purtate cândva de un 993 Turbo (de fapt, un Turbo şi jumătate). Cele trei axe, însă, provin de la câteva Audi 200 Turbo. Vopseaua portocalie aprinsă, abțibilduri Porsche şi numărul 69 pe uși. Cabina este tapițată cu piele neagră, accesorizată cu portocaliu pentru a se potrivi cu exteriorul. Există scaune încălzite, servodirecție, geamuri electrice si un sistem stereo. Aerul proaspăt suplimentar este disponibil prin îndepărtarea panoului personalizat de pe acoperişul Targa. Bena camionetei este placată cu stejar si are un hayon detaşabil, plus că există un cârlig de remorcare.” SURSA
ARHIVĂ: MAGNOLIU: Porsche Taycan Champagne Rose. Nu este de mâncare! OXXO 311: „Iubita mea cu ochii ca cafeaua / Şi părul mătăsos ca catifeaua / Că când te văd mă simt ca carameaua” OXXO GIGA TUNING: Trenule, maşină mică, nici cu tirul nu mi-e frică. Prototip Audi, omologat la Techirghiol?
BIONANTISM: Tehnologia, extensie firească a evoluției naturii – curent artistic născut în România
INSIDER: „Bionantism – O temă artistică născută în România.
Un nou mod de a privi arta: tehnologie integrată în forme naturale, fără distopii, fără fantezie, fără artificii. Doar compoziție și sens.
Arta nu mai trebuie să fie cum a fost.” SURSA
FOTO 1: „Gândacul, Mihai Ionescu – Bionantism. Semnat 2024. Ulei pe pânză – 30×30 cm
Această pictură surprinde esența Bionantismului: fuziunea organică dintre tehnologie și natură într-o armonie subtilă, neașteptată. O buburuză galbenă, transformată într-o ființă mecanică — un mic robot galben cu frunze răsărind din cap — stă ca un simbol al renașterii bio-tehnologice, alături de o vază cu flori galbene strălucind pe un fundal negru adânc.
Aici, galbenul devine un far de speranță, reflectând echilibrul delicat dintre viață și sistem.
Un univers fantastic, dar plauzibil, în care natura nu rezistă tehnologiei, ci o îmbrățișează.”
FOTO 2: „Codul iernii în bionantism. George Barbu – semnat 2025. Ulei pe pânză – 70×70 cm. O scena de iarna pictata in stil clasic, realist, cu o atmosfera calma si naturala. Singurul indiciu al temei Bionantism apare în trunchiul copacului din prim plan, unde o secțiune transversală dezvăluie mecanisme și circuite ascunse. Pictura îmbină subtil realismul tradițional cu universul tehnologic organic specific Bionantismului.”
FOTO 3: „Nud în bionantism. Doru Deliu – Bionantism. Semnat 2024. Ulei pe pânză – 70×40 cm. Un studiu în contrast: o femeie, dezvelită pe jumătate în tonuri umbroase, cu mintea şi sufletul împletite cu mecanisme delicate. Fuziunea formei organice și a mașinilor captează esența Bionantismului – acolo unde emoția întâlnește structura.
N.R.: „Bionantismul aduce o nouă perspectivă în pictura contemporană, propunând o abordare originală a relației dintre natură și tehnologie. În pictura contemporană, de exemplu, există, în pofida diversității sale, o serie de lacune conceptuale și estetice atunci când vine vorba de integrarea tehnologiei în natură. Curente precum fantasy-ul, steampunk-ul sau alte subgenuri ale acestora, mai mult sau mai puțin teoretizate, au încercat în felul lor să abordeze relația dintre natural și artificial, dar s-au concentrat, de regulă, fie pe teme fanteziste, fie extrem de futuriste sau distopice. Aceste abordări au rămas fie prea tehniciste, fie prea simbolice, fără a reuși să ofere o viziune estetică nouă care să trateze tehnologia ca o parte integrantă a naturii, nu doar adjuvant sau forță distructivă. În acest context se evidențiază un gol conceptual semnificativ în pictura contemporană. Acest gol începe să fie explorat prin tema Bionantismului, care propune o fuziune între natural și tehnologic. În această viziune, tehnologia nu doar coexistă cu natura, ci devine o extensie firească a evoluției acesteia. Într-o epocă în care predomină crizele ecologice și avansurile tehnologice accelerate, Bionantismul vine și răspunde nevoii de a înțelege și a integra aceste forțe fundamentale ale existenței noastre într-o viziune artistică profundă și coerentă.
În arta contemporană, există o lacună conceptuală în explorarea conexiunii naturale-tehnologice. Deși există teme similare în literatură, știință sau filosofie, acestea sunt foarte puțin regăsite în pictură sau în alte arte vizuale. Bionantismul îşi propune umplerea acestui gol, printr-un limbaj vizual unic ce explorează simbioza dintre mecanismele tehnologice şi natura organică, fără a recurge însă la exagerări utopice sau la esteticile retro-industriale ale Steampunk-ului. Nu doar ființele vii, ci și peisajele se transformă odată cu tehnologia în Bionantism. Ecosistemele naturale și tehnologia evoluează împreună, redefinind felul în care privim natura în contextul contemporan. Această simbioză inovatoare propune o reflecție asupra viitorului, invitând publicul să contemple impactul biotehnologiei asupra lumii naturale.
Valorile Fundamentale Ale Bionantismului: 1.Simbioza Dintre Natură Şi Tehnologie. 2.Echilibrul Şi Verosimilitatea. 3.Explorarea Esteticii Contemporane prin culori, forme și compoziții inovatoare, 4.Universalitatea Temei.
În pictură, sculptură, artă digitală şi alte forme de exprimare vizuală, Bionantismul se poate manifesta prin lucrări care combină: Naturi statice biomecanice (fructe, plante, viețuitoare sau obiecte integrate cu mecanisme subtile, fără a pierde realismul); Peisaje în care tehnologia și natura se completează armonios, ilustrând copaci cu inserții mecanice discrete sau flori cu detalii tehnice integrate subtil în structura lor; Portrete ale ființelor umane sau non-umane, în care structuri tehnologice susțin sau amplifică elementele organice. Într-o lume în care barierele dintre natural și artificial devin din ce în ce mai neclare, Bionantismul oferă o perspectivă unică, menită să inspire și să provoace.
Diferenţele Dintre Bionantism Şi Alte Curente. Fantasy-ul este despre evadarea în lumi supranaturale, pe când Bionantismul este despre integrarea tehnologiei în natură într-un mod armonios și plauzibil. Steampunk este industrial și nostalgic, în timp ce Bionantismul este organic, futurist și echilibrat, fără legături cu estetica retro-industrială. Suprarealismul se bazează pe ilogic și absurd, în timp се Bionantismul explorează posibilități tangibile și funcționale.
Viitorul Bionantismului. Caracteristicile estetice și conceptuale ale fantasy-ului și steampunk-ului sunt clare şi bine definite, putând induce confuzie cu Bionantismul. Pentru a evita această confuzie, trebuie să clarificăm faptul că Bionantismul se poziționează între aceste curente, dar viziunea sa este unică: lipsește complet magia și supranaturalul din fantasy și nostalgia industrială din steampunk. În schimb, aduce o idee ce își asumă o fuziune armonioasă și realistă între natură şi tehnologie, reliefând un viitor simbiotic și echilibrat. În esență, Bionantismul nu doar redefinește această fuziune armonioasă dintre natural și artificial, ci și oferă artiștilor şi publicului un limbaj nou, adaptat provocărilor contemporane, pentru a înțelege mai bine complexitatea lumii în care trăim.” DETALII
ARHIVĂ: NICHITA+ASIMOV: „Și androizii visează. Plouă defect. E o eroare în ceruri” OXXO DEASUPRA UNIVERSULUI: Inteligența artificială devine conștientă și dezvoltă sentimente
„VOLGA NEAGRĂ FURĂ COPII”: Colecție retro de Bau-Bau comunist într-un popas părăsit pe autostrada Liov- Kiev
INSIDER: „Undeva între Liov și Kiev, la un popas turistic abandonat (probabil proprietarii erau ruși), am găsit aceste șase „bijuterii” pentru nostalgici.
În partea dreaptă erau trei limuzine negre pentru tovarășii de la partid, iar în stânga cele pentru celovecii de rând…” SURSA
N.R.1: „Ucraina, regiunea Lviv, districtul Busk, satul Novyi Milyatin, autostrada Lviv- Rivne. Cafeneaua Leleka este situată în apropiere de autostradă, aşa că invită toţi călătorii cu maşina lor să vină şi să bea o ceașcă de cafea sau un prânz copios. Punctul culminant este colecția de mașini retro situate în incintă.”
N.R.2: „Volga neagră (în poloneză czarna wołga) se referă la o legendă urbană vehiculată pe scară largă în Polonia, Rusia, Belarus, Ucraina şi Mongolia, mai ales în anii 1960 şi 1970. Era vorba de o limuzină Volga neagră (sau în unele versiuni roșie) care se presupune că a fost folosită pentru a răpi oameni, mai ales copii. Potrivit unor versiuni diferite, ea era condusă de preoți, călugăriţe, evrei, vampiri, satanişti sau Satana însuşi. Maşina este descrisă ca având jante albe, perdele albe sau alte elemente albe.
Copiii erau răpiți pentru a se folosi sângele lor ca un remediu pentru oamenii bogaţi occidentali sau arabi care sufereau de leucemie; în alte variante motivul era furtul de organe, combinat cu o altă faimoasă legendă despre furtul de rinichi de către KGB. Legenda a apărut din nou la sfârşitul secolului al XX-lea, cu mașini BMW sau Mercedes în locul Volgăi, având uneori coarne în loc de oglinzi retrovizoare. În această versiune, şoferul oprește și îi întreabă câte ceva pe trecători, apoi îi ucide atunci când ei se apropie de mașină pentru a răspunde. Într-o altă versiune a legendei, victima va muri la aceeași oră, o zi mai târziu.
În România, această legendă a apărut în anii 1970, unde a devenit cunoscută ca „Dacia neagră”, dar după 1989, Dacia neagră a fost înlocuită cu ambulanţa neagră.’ DETALII
CRAIOVA: Burta de mâncare 50 lei, copii sub 6 ani gratuit. Invitație către grădinițe?
INSIDER: „S-a deschis în Craiova restaurantul Le Grand Buffet pe strada Făgăraș nr. 6C. Mănânci cât vrei cu 50 de lei. Copii sub 6 ani, gratuit!” SURSA
REGINA NORDULUI, USV IAȘI: „Ziua e o statuie, noaptea e o inițiere. Conexiune între cer și pământ, între spirit și materie.”
INSIDER: „„Regina Nordului”, o sculptură de 2,6 metri înălțime, din fibră de sticlă, cu nervuri translucide ce luminează în întuneric va putea fi admirată, la Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, timp de un an. Claudiu Ivașcu, peisagistul care modelează peisaje și suflete prin lumină, artă și viziune a revenit cu un proiect de o amploare și încărcătură simbolică și mai mare: „Regina Nordului”, realizată împreună cu artista plastică și sculptorița Georgea Dura. De la student la mentor, de la proiectant la creator de experiențe senzoriale, Claudiu Ivașcu este un nume care capătă contur din ce în ce mai vizibil în peisajul cultural și peisagistic al României. Fondator al BelleJardin, peisagist cu o carieră de peste 24 de ani și un portofoliu impresionant, Ivașcu nu este doar un profesionist al peisagisticii, ci și un vizionar care îmbină natura cu arta, știința cu emoția, practica cu simbolul. Pentru Claudiu, USV Iași nu este doar locul unde a studiat horticultura și peisagistica. Este spațiul care i-a trezit pasiunea pentru armonie, unde a învățat nu doar să deseneze planuri, ci să viseze peisaje. De aceea, în 2024, a decis să ofere acestui loc un dar inedit: o instalație luminoasă numită „Luna”, înaltă de 150 cm, cu o lumină LED care, seara, părea să coboare din cer, iluminând discret o pergolă și o alee de poveste. Timp de un an, „Luna” a devenit loc de fotografie, de inspirație și de reflecție pentru studenți și vizitatori.
CLAUDIU IVAȘCU: „Din fibră de sticlă, cu nervuri translucide ce luminează în întuneric, Regina devine o prezență mistică în peisajul Universității – o conexiune între cer și pământ, între spirit și materie. Ziua e o statuie, noaptea e o inițiere. Venele luminoase ale Reginei pulsează ca o rețea ancestrală. Este o formă de viață sacră. E felul meu de a spune: avem nevoie de frumusețe care ne înalță, nu doar de funcționalitate.”
Prin BelleJardin, se duce mai departe viziunea grădinilor vii, unde fiecare colț de verdeață este și un colț de poveste, de lumină și de identitate. „Dacă într-o zi ai două pâini, vinde una și cumpără-ți o floare, căci și sufletul are nevoie de hrană”, motto care îi definește întreaga muncă: un amestec de estetică, suflet și intenție bună.” SURSA
ADEVĂRATA PUTERE: „Și dacă încă nu știi cum să trăiești cu adevărat — învață de la furnici”
INSIDER: „Lăsasem peste noapte o sticlă de cinci litri cu apă, deschisă. În ea căzuseră zeci de furnici 🐜. Se zbăteau haotic în apa limpede, fiecare părând să lupte pentru viața ei.
La început, mi s-a părut că se îneacă una pe alta, că încearcă să se salveze cu orice preț — chiar și cu prețul altora.
Gândul ăsta m-a dezgustat. M-am întors și am plecat, hotărât să nu intervin.
Dar, după două ore, curiozitatea m-a biruit. M-am întors să mai arunc o privire în sticlă.
Și ce am văzut m-a lăsat fără cuvinte:
furnicile erau în viață!
Mai mult decât atât — formaseră o adevărată insulă vie, o piramidă de trupuri, în care se sprijineau unele pe altele, rămânând la suprafață ca o colonie unită.
Am rămas nemișcat, privind cu sufletul la gură.
Cele de jos chiar se înecau… dar nu pentru totdeauna.
După un timp, erau înlocuite de cele de sus, care coborau de bunăvoie.
Cele epuizate urcau, încet, fără grabă, fără să îmbrâncească pe nimeni.
Nimeni nu se salva pe sine mai întâi.
Dimpotrivă — fiecare căuta să ajungă acolo unde era cel mai greu.
Un sistem de ajutor reciproc, perfect coordonat, m-a zguduit profund.
N-am mai rezistat.
Am găsit o lingură care încăpea prin gura sticlei și am introdus-o cu grijă.
La vederea salvării, furnicile au început să urce, una câte una, fără pic de panică.
Totul mergea bine, până când una dintre ele, slăbită, a alunecat din nou în apă, fără să reușească să ajungă la margine.
Și atunci s-a întâmplat ceva ce n-o să uit niciodată.
Ultima furnică, deja aproape afară, s-a întors brusc.
A coborât, parcă spunând:
„Rezistă, frate, nu te las!”
S-a aruncat din nou în apă, s-a agățat strâns de cea care se îneca, dar nu putea s-o scoată singură.
N-am mai stat pe gânduri.
Am apropiat lingura, și așa, împreună, au ieșit afară — vii, amândouă.
Episodul acesta m-a emoționat mai mult decât orice film sau carte despre prietenie și sacrificiu.
Am simțit o furtună de emoții:
Mai întâi, rușine — pentru că am judecat furnicile ca fiind ființe insensibile.
Apoi, uimire — pentru rezistența lor.
Admiratie — pentru disciplina și curajul lor de a se sacrifica.
Și, la final, o apăsătoare rușine… pentru oameni.
Rușine pentru noi, oamenii.
Pentru indiferență.
Pentru cât de ușor ne pierdem unii pe alții în goana după avantaje.
Pentru cât de rar mai vine cineva înapoi să-l salveze pe cel slab.
Noi construim ziduri, când am putea fi poduri vii.
Dacă niște ființe atât de mici sunt capabile de o astfel de solidaritate și dăruire…
de ce noi, oamenii, suntem atât de des surzi la suferința celorlalți?
În ziua aceea am înțeles un lucru simplu:
Adevărata putere e în unitate.
Și dacă încă nu știi cum să trăiești cu adevărat —
învață de la furnici.” SURSA
DESCOPERIM APA CALDĂ: Acum 100 de ani în SUA & Europa se utiliza Trichogramma pentru controlul dăunătorilor în vii și livezi. BIO – ECO!
INSIDER: „Știți ce țin în mână? Nu sunt bomboane – sunt capsule cu mii de viespi utile în ele. Fiecare dintre aceste capsule conține mii de viespi minuscule Trichogramma, care, în funcție de specia aleasă, luptă natural împotriva unora dintre cei mai periculoși dăunători din agricultură 🐛, precum sfredelitorul porumbului, omida fructelor, cunoscutul vierme al merelor sau molia verzei.
Cum funcționează?
Viespile ies treptat din capsule și caută ouăle dăunătorilor în care să-și depună propriile ouă. Astfel, distrug dăunătorii înainte ca aceștia să devină larve și să atace cultura.
Cum se folosesc? Capsulele se aplică direct pe câmp sau în sere, manual sau cu drona (foarte drăguță drona, apropo, am văzut-o încă acum un an).
Unde pot fi utilizate? • 🌽 • Legume în câmp și solar (🍅, 🫑, varză) • Pomi (măr, prun, cais, nuc) • 🍇 și 🍓 • Alte culturi unde dăunătorii (🦋) depun ouă pe frunze, tulpini sau fructe.
Ce e interesant? Primele încercări de a utiliza Trichogramma pentru controlul dăunătorilor în vii și livezi s-au făcut acum 100 de ani în SUA și Europa. Apoi, se producea în masă și era o metodă foarte utilă pentru controlul dăunătorilor la porumb, bumbac și legume (în special varză) ” SURSA
N.R.: „Trichogramma (Trichogramma spp.) sunt insecte benefice – viespi parazitoide extrem de mici, cu dimensiuni cuprinse între 0,3 si 0,7 mm. Acestea sunt utilizate pe scară largă în protecția biologică a plantelor în întreaga lume. Rolul lor, atât în natură, cât și prin intervenţie umană, se datorează capacităţii lor de a parazita ouăle insectelor dăunătoare, distrugându-le astfel. Controlul mai multor däunätori importanți din punct de vedere economic, cum ar fi: Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis), Omida fructificațiilor (Helicoverpa armigera), Molla verzel (Mamestra brassicae) şi Molla strugurilor (Lobesia botrana), s-a dovedit a fi eficient și durabil prin metoda colonizării sezoniere cu Trichogramma,
În Bulgaria, au fost identificate peste 17 specii de Trichogramma, care pot dezvolta pănă la 14 generații pe an în condițiile locale. Aceste viespi iernează ca prepupe în ouäle gazdelor lor, inclusiv molii, frunzulite, molii geometride (Geometridae), fluturi albi (Pieridae) şi altele, care parazitează buruienile și resturile vegetale.
Ciclul de viață al Trichogramma, similar cu cel al multor entomofagi polifagi, nu este sincronizat cu cel al gazdelor sale. Acesta este unul dintre motivele cultivării lor în masă în laboratoarele biologice și aplicării lor prin metoda colonizării sezoniere. Dezvoltarea continuă pe tot parcursul sezonului de vegetație, facilitată de tranziția între diferite gazde, permite Trichogramma să mențină un număr ridicat de exemplare și să reglementeze eficient dăunatorii.
Metode de acțiune. Viespile femele găsesc ouăle gazdelor folosind „kairomone” specifice (substanțe chimice emise de gazde), după care inspectează ouăle cu antenele înainte de a depune ouăle în ele. De obicei, în oul gazdei este depus un singur ou al prădătorului, însă ouăle mai mari pot găzdui mai multe ouă ale prădătorului. Atunci când femela Trichogramma își depune oul, ea injectează o secreție care întrerupe dezvoltarea embrionului gazdei, distrugându-i organele şi sistemele. La exterior, ouăle parazitate se întunecă la o culoare gri-negru sau neagră. De asemenea, viespile femele ucid o parte din ouăle gazdei, străpungându-le cu ovipozitorul și hrănindu-se cu conținutul lor.
Identificarea speciilor de dăunători este esenţială pentru a determina specia de Trichogramma adecvată sau un amestec de specii, împreună cu proporţiile corecte. Odată ce ați primit cutia cu Trichogramma pentru colonizare manuală, se recomandă aplicarea imediată, deoarece acesta conține ouă ale unui organism viu. Dacă utilizarea imediată nu este posibilă, acesta poate fi depozitată timp de până la 48 de ore într-un frigider obișnuit de uz casnic la o temperatură de 4-8°C. Trichogramma este sigură pentru toate celelalte produse din frigider şi nu prezintă niciun risc pentru sănătatea umană. Se poate păstra mai mult în aceste condiții, dar eficacitatea sa poate scădea. Cutia nu trebuie să fie deschisă! Acesta conține ouă de trichogramma, care trebuie protejate de atingere, ca şi de intruziunea altor insecte sau organisme. După ce trichogramma eclozează, iese prin deschiderile din cutia de carton şi începe să caute ouă ale dăunătorilor. De obicei, tratamentele se fac de mai multe ori, la fiecare 10 până la 20 de zile. Fiecare pachet de colonizare manuală conține instrucţiuni detaliate în funcție de dăunătorul specific vizat.
Se hrăneşte exclusiv cu oua ale insectelor dăunătoare molii, fluturi, molii de noapte și peste 400 de specii de dăunători cu importanță economică. Dacă nu dispune de condiţiile necesare pentru hrănire, reproducere şi dezvoltare, ciclul său de viaţă durează doar 3-4 zile. Prin urmare, după ce îşi îndeplineşte funcţiile naturale, moare. Trichogramma nu poate mușca, înțepa, răni sau provoca daune, deoarece este microscopică și nu este interesată de oameni, albine sau animale.
Pentru grădinarii amatori:– În cazul utilizării cutii de colonizare manuală în aer liber, pe câmp sau în grădină, se plasează între 1 pachet (1 pachet conține 10 cutii x 8000 indivizi) pe 1000 metri pătrați (1 cutie pentru 100 plante), în funcţie de densitatea și înălţimea plantelor. – Pentru colonizarea manuală cu capsule, norma este de 20 de capsule pe 0.1 hectar. Datorită dimensiunii sale microscopice (0,3-0,7 mm), trichogramma nu poate zbura. mai mult de 10 metri. Pentru colonizarea cu dronă cu capsule, norma este de 10 capsule pe 0.1 hectar.
Cât de mobili sunt dăunătorii din culturile agricole şi ce distanță pot parcurge? Este dovedit ştiinţific că reprezentanţii ordinului Lepidoptera pot parcurge 50-100 km într-o singură zi, în condiţii atmosferice favorabile, folosind curenții de aer. Iată un fapt interesant: recordul este de 1 500 km în 36 de ore din Mississippi până în Canada de către Spodoptera frugiperda.” DETALII
SECTOR 5: Drezină „home made” pentru cea mai sigură „pistă” de biciclete din lume. Linia de tramvai!
INSIDER: „Neața! 6, vine tramvaiul…(N.R.: Rail biking spre Casa Poporului, pe Calea 13 Septembrie, după intersecția cu str. Sebastian).” SURSA
N.R.: „Marius, biciclistul-inovator este un vlogger cunoscut, care a „inventat’ cea mai sigura pistă de biciclete din lume, linia de tramvai. Acest proiect a durat 11 zile și a necesitat multe ore de muncă. Peste 4500 de lei cheltuiți din banii personali, o camera Osmo Action 5 Pro pierdută și mult timp pierdut. Acum înțeleg de ce costă atât de mult o drezină cu care să plimbi 4 oameni care pedalează. Nu am avut sponsori, dar hei, pentru asta sunt prietenii. Alte mulțumiri pentru Florin de la F64 pentru ajutorul cu camerele dji, Osmo Pocket 3 pentru test timp de o săptămână și Osmo Action 5 Pro pe care m-au ajutat să îl cumpăr în timp util să pot filma. @bucharestbiketraffic”
infoINSiDER.ro 