PORUMB ZAHARAT: După mămăliga „gata în 3 minute” s-a inventat și știuletele fiert în 5 minute. Tot un fel de păpușoi, dar mai dulce!

INSIDER: „Am datoria să vă informez că, la piață, a apărut porumbul zaharat. 2,5 lei/ știuletele. Se fierbe doar câteva clocote, astfel încât să nu anulăm gustul și principiile nutritive valoroase.” SURSA
N.R.: „Porumbul zaharat este o adevărată sursă de hrana vie. În stare proaspătă sau conservată, asigură un real aport, vitamino-mineral și energetic. Datorită conținutului în sintosterol, sigmasterol, acizi grași și esterici, saponine și alcaloizi, mătasea de porumb zaharat se folosește în medicină ca remediu colagen, ca diuretic și hemostatic. Porumbul zaharat s-a remarcat printr-un conținut caloric mai ridicat și prin valoarea nutritiva superioară comparativ cu porumbul obișnuit. Acest aliment constituie, de asemenea o importanta sursă de microelemente, un aliment bogat în magneziu (48 mg/100g produs comestibil), microelement care de obicei lipsește din alte produse vegetale.
Porumbul zaharat, specia Zea Mays, este monocotiledonata din familia Gramineae, var. rugosa (Bonaf), convar. Saccharata (Sturt.), se diferențiază de porumbul normal prin prezența uneia sau mai multor gene mutante, care afectează metabolismul glucidelor din endosperm.
Partea pentru consum din porumbul zaharat este bobul imatur format din endosperm si peretele ovarului (pericarpul imatur). Dulceața este principalul component al gustului in porumbul zaharat. Savoarea este de asemenea determinata prin arome, mai ales de buchetul pe care îl are porumbul zaharat in timpul fierberii. Durata mare a fierberii distruge în parte substanțe nutritive.
ARHIVĂ: MĂMĂLIGA ART: „Brâncuși al făinii de porumb, Michelangelo al Panzani”
CETATEA DEVA: Dintotdeauna în renovare, câteodată vizitabilă și telefericul mereu în reparații. Peisajul de vis necesită gambe antrenate!

INSIDER: „De când mă știu, Cetatea Deva e în renovare. Ba aflu că nu se poate vizita, ba e vizitabilă, ba are teleferic, ba telefericul este în reparații… Pe scurt, nu știam nimic actual despre această cetate, decât faptele istorice din manualele de istorice ori de pe Google.
Așa că, dacă mai e cineva în situația mea, e bine să știe următoarele lucruri, culese recent de la fața locului:

– Dacă n-ai condiție fizică, nu prea ai ce căuta pe acolo. Se urcă pe două căi: fie pe scările de lemn (muuuuuulte la număr), aflate pe partea dreaptă imediat ce treci de prima poartă (cetatea avea două porți de apărare situate la distanță considerabilă una de alta); fie pe un drum pavat cu piatră fasonată și cu pantă de urcare destul de mare.
– Telefericul este în renovare. Nu se știe până când.- Se poate ajunge cu mașina până aproape de locul în care urcarea se impune a fi făcută pe jos. Pentru asta, trebuie să plecați la drum de dimineață pentru că puținele locuri unde poate fi lăsată mașina se ocupă urgent. Să nu vă sperie străduțele înguste și abrupte pe unde trebuie să se cațere mașina, cum pot localnicii care stau la casele de acolo, poate toată lumea. Totuși, aproape vă recomand o mașină de teren, iar iarna prudență, căci îmi imaginez cum o fi pe zăpadă în pantă.




– Cetatea, la fel ca alte cetăți de genul ei (Rupea, Feldioara) are binecunoscuta formă de melc. Nu se percepe taxă de intrare pentru că, simplu, nu se intră. Este în renovare. Sunt indicatoare cu accesul interzis. Se putea trece după ele, am văzut turiști făcând-o, dar eu am respectat interdicția, mai ales că obosisem după urcare (o parte din drum și cu copilul în brațe), încât mi-a dispărut gândul de a fenta indicatoarele, căci mai era ceva de urcat.
– De pe terasele alăturate cetății se ivește Deva în toată splendoarea ei și asta face să merite tot efortul. Am văzut de acolo de sus centrul orașului cu hotelul în care am stat, am văzut conturul cartierelor, al bulevardelor largi și străzilor mai mici, cimitirul cel mare cum se întindea pe un teren în valuri și verdeață cât poți să cuprinzi cu privirea. Doamne, ce peisaj!” SURSA

N.R.: „Monument istoric şi de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei (județul Hunedoara) a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea (1264) pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m.

Prin poziţia sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălţimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieşirea şi intrarea în Transilvania pe valea Mureşului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic şi din epoca bronzului 2 iar prezenţa unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămăşiţele unei fortificații dacice.

Există trei incinte cu forme diferite, ocupând vârful și o parte din latura de nord a înălţimii: prima incintă – formă ovoidală; incinta a doua traseu ovoidal neregulat; incinta a treia – traseu aproximativ semicircular.
ARHIVĂ: ALBA-IULIA: Cetatea Alba Carolina, steaua cu șapte colțuri din inima României *** CETATEA TEUTONILOR: Restaurare da, termopane ba! *** CETATEA FĂGĂRAȘ: Îți poți face un selfie pe tronul domnesc fără să fii „urecheat” de supraveghetori
CONSTANȚA, ROMÂNIA: Crucea noastră cea de toate zilele

INSIDER: „Romania, Constanta…. Îl văd în fiecare dimineață când mă duc la serviciu” SURSA
N.R.: „Există o cruce a omului drept, a doua este crucea omului păcătos pocăit de păcatele sale, iar cea de-a treia este crucea omului păcătos lipsit de pocăință. Care dintre aceste trei cruci este mai uşoară?”
ROMA: Ce se întâmplă cu dorințele din Fontana Di Trevi?
INSIDER: „Când se adună monedele din Fontana di Trevi, are loc o operațiune industrială fascinantă, desfășurată de obicei lunea dimineața sub supravegherea poliției. Muncitorii folosesc mături lungi și pompe de aspirare puternice pentru a strânge tonele de metal de pe fundul bazinului baroc. Ceea ce puțini știu este că acești bani, care însumează aproximativ 1,5 milioane de euro anual, nu intră în bugetul Romei, ci finanțează integral supermarketurile sociale ale organizației Caritas, transformând speranțele turiștilor în hrană reală pentru familiile sărace. Procesul de colectare este gestionat de angajații companiei de utilități ACEA, care intră în bazin echipați corespunzător. Înainte de a începe aspirarea, apa este oprită temporar, iar monedele sunt împinse în grămezi mari folosind perii speciale pentru a nu zgâria piatra prețioasă a monumentului. Sacii albi, grei și plini de metal ud, sunt apoi sigilați sub ochii carabinierilor și transportați cu vehicule securizate către un depozit specializat pentru procesare.
Odată ajunși la centrul de sortare, banii trec printr-o etapă laborioasă de curățare și uscare. Monedele sunt separate de alte obiecte care ajung accidental sau intenționat în fântână, cum ar fi ochelari de soare, bijuterii, jetoane de cazinou sau chiar proteze dentare. După înlăturarea impurităților, mașini automate de numărat sortează monedele în funcție de valoare și tip, pregătindu-le pentru depozitarea bancară. Varietatea valutară descoperită în saci este o dovadă a turismului global, deoarece în fântână nu se aruncă doar euro. Dolari americani, yeni japonezi, lire sterline și monede din toate colțurile lumii sunt amestecate pe fundul apei. Organizația Caritas are acorduri speciale cu băncile pentru a schimba aceste valute străine, asigurându-se că nicio donație involuntară nu se pierde, indiferent de țara de origine a turistului.
Tradiția care generează această avere se bazează pe o legendă urbană simplă, dar puternică. Se spune că, dacă arunci o monedă cu mâna dreaptă peste umărul stâng, te vei întoarce într-o zi la Roma. Dacă arunci două, te vei îndrăgosti de un localnic, iar trei monede garantează căsătoria. Acest ritual face ca mii de oameni să contribuie zilnic la un fond comun, fără să știe exact unde ajung banii lor.
Emporiile Solidarității, finanțate din aceste fonduri, funcționează ca niște supermarketuri obișnuite, dar fără case de marcat fiscale pentru clienți. Familiile aflate în dificultate primesc carduri încărcate cu puncte, pe care le pot folosi pentru a „cumpăra” alimente de bază, scutece sau produse de igienă. Acest sistem oferă demnitate beneficiarilor, permițându-le să aleagă singuri produsele de care au nevoie, spre deosebire de primirea unui pachet standard.
Pe lângă alimente, banii din fântână susțin și o rețea de cantine sociale unde se servește mâncare caldă zilnic. De asemenea, fondurile contribuie la întreținerea adăposturilor pentru persoanele fără locuință și la programe de reintegrare profesională. Astfel, dorințele turiștilor devin un motor economic vital pentru asistența socială a capitalei italiene, acoperind o parte semnificativă din bugetul organizației caritabile. De-a lungul anilor, au existat discuții administrative tensionate privind proprietatea acestor fonduri. Primăria Romei a luat în considerare, la un moment dat, redirecționarea banilor către bugetul local pentru repararea infrastructurii orașului. Totuși, presiunea publică și argumentele morale au prevalat, decizându-se că banii aruncați cu speranță trebuie să servească unor scopuri umanitare, nu administrative. Securitatea monumentului a fost sporită considerabil pentru a preveni furtul monedelor, o practică frecventă în trecut. Înainte de instituirea patrulelor permanente, existau indivizi care intrau noaptea în fântână pentru a sustrage banii cu magneți sau cu plase. Astăzi, orice tentativă de a lua monede din apă este considerată infracțiune și se pedepsește cu amenzi usturătoare, zona fiind monitorizată video non-stop.
Fontana di Trevi, capodopera lui Nicola Salvi, este alimentată de apeductul Aqua Virgo, aducând apă proaspătă în Roma încă din antichitate. Faptul că monedele aruncate în această apă pură ajung să hrănească oamenii nevoiași adaugă o nouă dimensiune simbolică monumentului. Apa dătătoare de viață și generozitatea anonimă a vizitatorilor se întâlnesc într-un ciclu continuu de binefacere, transformând un simplu gest turistic într-un act de solidaritate umană.” SURSA
ARHIVĂ: IERUSALIM: Ce se întâmplă cu dorințele din Zidul Plângerii?
BUCHAREST TECH WEEK: Festivalul cel Mare, tehnologie & inovație, din Europa Centrală și de Est „s-a reîncarnat” după doi ani de online


INSIDER: ‘Dacă aveți copilul adolescent, cu înclinație spre IT și pofta de un mic contact cu realitatea meseriilor de mâine, vă recomand un loc in weekend: Festivalul Tehnologiei, Piața Constituției.
Eu am fost la câțiva cunoscuți de la Bosch, care expun o motocicletă cu senzori si soft creat in centrul de cercetare din Romania. Dar și un sistem de autopilot pentru mașini, complet funcțional, si care poate fi văzut la treabă.
Toate sunt în producție, dar firește că trebuie făcute și următoarele modele. Si de-aia zic de copiii noștri: ei vor scrie următoarele generații de programe pentru mașinile de pe planeta asta. Și n-o să fie nevoie să plece de acasă pentru asta…” SURSA






N.R.: „Până pe 19 iunie, are loc cea de-a 6-a ediție a Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din Europa Centrală și de Est, ce revine după doi ani cu evenimente live, în format fizic. Tech Expo, a doua componentă a Bucharest Tech Week, este dedicată publicului larg şi are loc în Piaţa Constituţiei.


Expoziţia oferă vizitatorilor accesul la cele mai noi gadget-uri și tehnologii, dar și la ultimele aplicaţii şi soluţii pentru business şi viaţa personală. Accesul la eveniment este gratuit și se face cu înregistrare pe techexpo.ro. Bucharest Tech Week este organizat de Universum Expo. Partenerul principal al evenimentului este Cognizant Softvision, unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea de produse software și inginerie digitală integrată. Dacă veniți cu bicicleta/ trotineta să nu căutați loc de parcare amenajat pentru că nu există; se leagă „bividiul” de gardul expoziției, la mica înțelegere, „unde nu e banner„. (?!)

Tehnologia, digitalizarea şi inovația vor să schimbe paradigma. Să fie totul electric! Mașini de curse, mașini retro, broasca de la ușă, etc. De remarcat „adevărata” primă super-mașină electrică dezvoltată integral în România de către compania CryptoDATA Tech – Momentum Huvra, masina complet electric cu modul Blockchain dezvoltat integral în România şi care dezvăluie posibilitatea integrării de tehnologii inovatoare în industria automobilelor electrice. Se pare că Momentum Huvra a fost lansată înaintea celei de la Cluj, „care i-a luat fața” doar pentru că aceea a beneficiat mediatic de o tură cu primul ministru.






ARHIVĂ: FUMATE: „BTW vrea să pună România pe harta tehnologiei”. Nimic nou pe hârtoapele mioritice!
GUSTURI ROMÂNEȘTI: Coliva „marca festiv” zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici în familie?!
INSIDER: „Desert cu grâu și nucă, ghici colivă ce-i! Oare coliva o fi marcă înregistrată? Sau poate că cei de la marketing se feresc de colivă ca de… tâmâie?
Că tot veni vorba de marketing: nu putem să nu remarcăm textul care asociază acest desert cu amintirile dragi ale atâtor generații!
Zilele de naștere sărbătorite cu colegii, coronițele pentru reuşitele de la școală şi duminici in familie, toate erau marcate festiv cu prăjituri care sunt parte din amintirile dragi ale multor generații. Gusturi Româneşti îţi aduce prajiturile preferate ale copilăriei.” SURSA
ARHIVĂ: BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? *** MARKETING: Românul s-a născut poet. Capitalismul l-a făcut vânzător! *** IDENTIC NATURAL: Pate porc cu ficat de gâscă. Sau de rață! *** TABELUL LUI MENDELEEV: Ingrediente folosite pentru produsele de brutărie/ cofetărie din supermarket
REZOLVARE: Dacă ajungi la geamandura cu cruce, nu mai ai nevoie de salvamar!


INSIDER: „Dacă te nimerești lângă geamandura lui Raed și din cauza valurilor îți iei o cruce în cap nu mai ai nevoie de salvamar e cazul de pompe funebre. Geamandura portocalie de înălțimea unui om are și un logo – „Fără aventură, după geamandură”, dedesubt „Pericol de înec după acest punct”. La sfârșit: „36 de de oameni au murit anul trecut după ce au depășit geamandurile. Întoarce-te din drum!” Poate că domnul Raed Arafat a vrut să facă un gest prietenos de Rusaliile creștine… Un musulman plantează cruci!”
RAED ARAFAT: „Am comis-o din nou! Am incercat să facem ceva care sa sporească acțiunile de prevenire a înecurilor pe durata sezonului de vara. Un proiect gândit acum doi ani de specialiști, și finanțat din fonduri non-guvernamentale, care are ca scop semnalarea, într-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe înecuri in ultimii ani.
Ca să fie vizibil si sa atraga atentia, nu putea fi o mica minge plutitoare , fiind necesara o vizibilitate mai mare când te apropii de zona de pericol. Ideea unei cruci de culoare roșie poate fi interpretata in mai multe feluri, insa ea semnalează pericolul de la distanta, iar când te apropii de ea si mai mult, poți citi si textul de avertizare, atragandu-ti atenția că deja ești foarte aproape de pericol. Poate din lipsa de subiecte in spațiul public, si prin grija unor personaje care indiferent ce am face, tot prost e, s-a umplut facebook si media de comentarii, inclusiv a unor “așa ziși responsabili” in domeniul salvării din mare, pentru care interesul principal este de a “nu deranja si a se înscrie in trendul criticilor” in loc de a fi interesați de salvarea de vieti si de implementarea unor metode inovative cu probabilitatea ca prin noile metode câteva vieți sa fie salvate. Un ”specialist” din cadrul Asociației de Salvamari spunea că “nu putem crucifica litoralul Marii Negre”!

Situația stă altfel totuși: In total, numărul geamandurilor este de 5 distribuite astfel: 2 la Mamaia, una la Eforie Nord/Eforie Sud, una la Vama Veche si una la Saturn. Cu siguranță a vedea o geamandură roșie cu o cruce de la distanta are un impact mult mai mic decât a vedea sub nasul tau, si a copiiilor tai, cum se scoate un inecat de ctre Salvamar si pompieri si ulterior incercarea de a-l readuce in viața in public de către echipajele SMURD și ale Ambulanței. Este mult mai traumatizant pentru un adult, și mai ales pentru un copil, să vadă o resuscitare si o persoană declarată decedată decât să vadă o geamandură la distanță care îi avertizează pe aventurieri, pentru ultima dată, înainte de a se transforma într-un înecat salvat, înecat resuscitat, cu sau fără sechele, sau într-un decedat. Atacurile nefondate la astfel de inițiative si modul in care sunt prezentate ele ca titluri in diferite entități mediatice nu va duce decât la descurajarea inițiativelor menite să vină în serviciul populației.
Ca sa ating si un alt subiect despre care am vrut sa scriu, acum câteva zile am primit un mesaj pe telefon cu o poza dintr-un mesaj de avertizare asemănător mesajelor Ro-Alert, insa acesta era scris in limba Greaca si Engleza. Persoana respectivă îmi scrisese ca “o urmărim cu mesajele Ro-Alert și în Grecia” când de fapt ea primise un mesaj de avertizare al autorităților Elene pentru un fenomen meteo extrem folosind un sistem de avertizare asemănător celui din Romania care a fost implementat recent. Și in cazul Ro-Alert, am uitat ca evenimentul declanșator pentru a instala un astfel de sistem a fost decesul a 6 persoane in urma unei furtuni, care a durat câteva minute, in anul 2017. La începutul anului 2018 sistemul a fost deja instalat si operațional. Niciodată după un mesaj dat nu scăpăm de comentarii si critici venite din partea celor deranjați, fara a se gândi că unii aveau nevoie de acest mesaj ca să se protejeze pentru că nu toți sunt in casele lor si nu toți sunt in locuri ferite de impactul periculos al unei furtuni, de exemplu. Din când în când, mai apare o persoană care din iresponsabilitate încearcă să învețe oamenii cum sa dezactiveze Ro-Alert, iar unii cad in astfel de capcane și îl dezactivează, fiind în imposibilitatea de a mai primi mesajele de avertizare din partea autorităților. Tot ei vor fi primi care ne vor critica că nu am făcut tot ce ne sta in putință când vor păți ceva ce putea fi prevenit. Incercam sa facem tot ce se poate pentru a preveni, chiar daca prevenirea nu are succes 100% niciodată, insa pentru a reuși mai mult avem nevoie de responsabilitate in modul in care mesajele noastre si acțiunile noastre sunt prezentate populației.” SURSA
VIA VALAHIA: Primii 10 km marcați între comuna Corbi și Nucșoara, județul Argeș. Atenție la intersecții, te poți rătăci!


INSIDER: „Despre proiectul Via Valahia nu se știu multe, poate pentru că nici nu a fost prea mult mediatizat, dar, ce putem să vă spunem este că își propune să scoată în evidență frumusețea sudului României, luând contact cu istoria, cultura, peisajele încântătoare și legendele locurilor. În imagini, primii 10 km marcați, între comuna Corbi și Nucșoara, județul Arges. Ce vedem pe traseu:



* La punctul de start, avem un muzeu de familie – Căsuța albastră, unde se expune o gospodărie tipică acestei zone a țării. Ce este mai interesant descoperim în spatele ogrăzii, chiar încrustat in jgheabul de piatră: ceea ce par a fi urmele unui uriaș. De asemenea, conform legendelor locale, prima cristelniță săpată în piatră, utilizată la primele ceremonii de botez de pe aceste meleaguri;






*Apoi, chiar lângă acest loc minunat, avem Mănăstirea Corbii de Piatră, unică în România, unul dintre cele trei puncte energetice ale județului Argeș, alături de Nămăiești și Cetatuia Negru Vodă.
*Pornim la drum și vedem satul Jgheaburi de sus, ajungem la lacul Învârtita din Nucșoara și trecem pe langa casa Elisabetei Rizea, ce urmează a fi transformată într-un muzeu.




Mai multe despre toate acestea, în video, unde am avut și norocul de a ne fi prezentate mai multe aspecte interesante de către nepoata celei care a locuit zeci de ani in căsuța albastră.” SURSA



N.R.: Biserica Mănăstirii Corbii de Piatră este săpată în stâncă și are 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică în România. Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detaşabil. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Voievod Neagoe Basarab.
Deschis din 23 ianuarie, Via Valahia, cel mai nou trase. de drumeţie din România, va avea aproximativ 150 de kilometri marcaţi până în 2024 şi trece prin zeci de locuri cu poveşti fascinante şi peisaje de vis. Proiectul traseului de drumeţie Via Valahia, ce se întinde pe 150 de kilometri, a fost demarat anul trecut de către Asociaţia Montana Vidraru, reprezentând un traseu tematic de drumeţie, ce are ca obiectiv redescoperirea a zeci de repere istorice,

culturale, geografice şi gastronomice din sudul României. În prima etapă, traseul porneşte din comuna argeşeană Corbi, mergând apoi spre Nucşoara, coborând spre Brådet, pentru ca apoi să treacă dealurile şi să ajungă la Corbeni. Din comuna argeşeană Corbeni, traseul de drumeţie va merge spre Arefu, îndreptându-se apoi spre Sălătrucu şi, după ce urcă pe Muntele Poiana Spinului, va coborî în Ţara Loviştei, ajungând până la Olt, la Racoviţa-Perişani. Din această rută se va desprinde un traseu spre Curtea de Argeş. În a doua etapă, traseul Via Valahia va porni din comuna Corbi spre Slănic, Bughea, Albeştii de Muscel pentru a ajunge la Câmpulung Muscel. De acolo, în a treia etapă, Via Valahia se îndreaptă spre Nămăieşti şi Mateiaş, pentru ca mai apoi să coboare pe Valea Dâmboviţei la Cetăţeni pentru a ajunge în final la Târgovişte.În prezent, este marcată portiunea de 10 kilometri dintre comunele Corbi şi Nucşoara, urmând în martie porţiunea Nucşoara-Brădet. În total, până în toamna acestui an vor fi marcaţi şi trasaţi cu hărţi GPS 80 de kilometri din traseu, până în comuna argeşeană Sălătrucu. În 2023 vor fi marcate părţile traseului ce merg spre Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, iar în 2024 se va finaliza tot acest proces, până la Târgovişte. În total, traseul de drumeţie”
MOSTAR, BOSNIA & HERȚEGOVINA: Primul monument public al lui Bruce Lee, simbol al solidarităţii într-un oraș divizat etnic

INSIDER: „Statuia este un simbol al solidarităţii faţă de un Mostar divizat etnic. Se credea că toată lumea îl iubea pe Bruce Lee, indiferent dacă era sau nu croat, sârb sau bosniac. Statuia a fost primul monument public al lui Bruce Lee dezvăluit în lume, o statuie din Hong Kong fiind dezvăluită o zi mai târziu marcând ceea ce ar fi fost cea de-a 65-a aniversare a vedetei americane din Hong Kong.” SURSA
N.R.: Statuia lui Bruce Lee a fost dezvelită în Parcul Zrinjevac pe 26 noiembrie 2005 de către sculptorul Ivan Fijolić. Statuia în mărime naturală are 1,68 m înălţime, mai mică decât înălţimea reală a lui Bruce Lee, de 1,72 m.

Statuia memorială din bronz a artistului marțial Bruce Lee, din Hong Kong a fost creată de sculptorul Cao Chong-en şi situată pe Avenue of Stars. lângă malul apei la Tsim Sha Tsui.
Bruce Lee (n. 27 noiembrie 1940, San Francisco, California – d. 20 iulie 1973, Hong Kong) a fost un actor chinez american, instructor de arte marțiale, filosof, regizor, producător, scenarist şi întemeietorul categoriei de artă marţială cunoscută sub numele de Jeet Kune Do. Este considerat unul dintre cei mai influenţi artişti de arte marțiale din secolul 20. Jean de la Craiova a compus o manea în stil estic european acesta cântând la mormântul lui din Seattle.
TURNUL PRIMĂRIEI, ORADEA: Se vizitează pe propria răspundere. Pentru a deschide ușa din vârf este nevoie de „mult spanac și ceai de tei”, dar panorama e un spectacol!


INSIDER: „Am vizitat Oradea de mai multe ori din diferite motive, de data aceasta am fost turist. si ca atare am adunat impresii despre locurile vizitate. La intrare din turnul primăriei, o domnișoarā

mă întreabă dacă intenționez să urc. Sigur, i-am răspuns! Bun, atunci vā costā10 lei și vă informez că urcați pe propria răspundere. Dacā doriți sā ajungeți pānā sus pe turn, ușa, care este din plastic, e închisā din cauza ploii. Am avut senzația că-mi vorbește un robot, toate mi-au fost spuse cu viteza luminii. Am înțeles doar, ușa… plastic…ploaie..închis… Da’ o pot deschide sau nu? Da…vā recomand sā o închideți numaidecât, riscul este sā se inunde turnul. Ok, zic, nici o problemă. Dupā 256 de scāri urcate ajung la ultimul nivel unde am dat peste poarta de plastic, care de fapt era de termopan dublu și cântarea de doua ori mai mult ca mine. Nu-i acesta baiul, ușa este poziționatā deasupra capului iar pentru a o deschide ai nevoie de forțā și curaj. Da, curaj, fiindcā riști sā-ți vinā peste creștetul capului. Mā uit stânga/dreapta, nu cumva sā fie cineva și sā hohoteascā de râs văzându-mā câtā chinuialā pe mine sā deschid o ușă…



Reușesc într-un final, stau câteva minute sus pe turn apoi înapoi la ușa de „plastic”, de data asta sā o închid. Cobor lāsând usor usa pe umeri, apoi o țin pe creștetul capului pânā mā poziționez bine (spațiul fiind extrem de îngust). Întind mâinile pentru a ușura din greutate. Ușa rāmâne intredeschisā, mā invârt, mā sucesc, trag din toate pārtile, nimic, ușa rāmâne întredeschisă.

Dupā cinci minute bune de chinuialā, îmi „bugs bunny” în ea ușā și cobor. Rușinatā și dezamāgitā într-un fel de neputința mea, adresez scuze domnișoarei, regretând cā nu am putut închide perfect ușa. Ooo, știu, stați liniștitā, au fācut restructurāri de curând, ușa însā are o crāpāturā și nu se închide bine! AȘA darā… bine! Mulțumesc frumos și ies pe ușā ca sāgeata înjurând în șoaptā în toate limbile posibile!!!
P.S. Turnul meritā vizitat, panorama este un spectacol. Recomand mult spanac și ceai de tei, înainte de a vizita turnul! SURSA
LUȚCA, JUDEȚUL NEAMȚ: Podul de piatră a capitulat la 7 luni după reparația capitală. Nu în iureșul războiului se prăvălesc toate, ci al hoției nepedepsite, al lăcomiei iresponsabile!


INSIDER: „Nu este Ucraina sub bombele rușilor, nu la Irpin sau la Mariupol se surpă drumurile și podurile, ci la noi acasă, în România… Un pod care fusese reabilitat în urmă cu doar câteva luni s-a prăbușit sub baroniada locală, sub asaltul corupției și al incompetenței. Nu în iureșul războiului se prăvălesc toate, ci al hoției nepedepsite, al lăcomiei iresponsabile.
L-au mai și „inaugurat“:
„Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!“ Și-atunci să nu-l pui la plată? Să nu-l pui să repare din simbria lui de președinte al consiliului județean? SURSA

N.R: Vorbe, nu fapte! Podul peste Siret (DJ 207 A), vechi de peste 50 de ani care nu a fost niciodată modernizat, intră în reparații capitale și se dărâmă la 7 luni de la inaugurare. A căzut în timp ce era traversat de un camion și o autoutilitară – un șofer se află în spital, 20 de oi victime colaterale se aflau sub pod. Valoarea lucrărilor 1.5 milioane de euro.

IONEL ARSENE (13.11.2021): FAPTE, NU VORBE! Podul de la Luțca se deschide traficului rutier astă seară! Podul de la Luțca, unul dintre cele mai mari poduri hobanate din țară, lung de 216 metri, se redeschide pentru participanții la trafic începând din seara aceasta. Este un moment extrem de așteptat atât de către cei care circulă pe această rută, DJ 207A – conducători auto și locuitori ai comunelor din zonă – Sagna, Doljești, Stănița, Bâra și Boghicea, cât și de noi, cei de la Consiliul Județean Neamț, care am realizat investiția și am urmărit îndeaproape implementarea proiectului. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acțiunea sarcinilor statice și dinamice, au dus la concluzia că podul și structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon și a materialelor speciale, au avut un comportament normal și acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Județean Neamț poate fi folosit în condiții de siguranță.

Primăvara trecută podul a intrat în reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare.
Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!” DETALII
MUZEUL OMULUI, PLOIEȘTI: Înființat în 1956 prezintă apariția Univesului, evoluția vieții pe Terra și obiectele muzeale din colecții prin intermediul tehnologiilor moderne.


INSIDER: „O călătorie uimitoare. Cine suntem noi, oamenii? Cum s-a format Universul, cum a apărut și evoluat viața pe Terra? Sunt doar câteva întrebări la care am aflat răspunsuri pe parcursul vizitei noastre în orașul lui Caragiale. Mai precis, în Palatul Culturii din Ploiești, acolo unde se află Muzeul Omului. Un obiectiv de neratat care, în ciuda vârstei (a fost înființat în 1956), pune în valoare obiectele muzeale din colecții prin intermediul tehnologiilor moderne.




Ne-am început călătoria fascinantă din Sala de Antropogeneză, locul unde am ,,asistat“ la formarea Universului, a Galaxiei Calea Lactee şi a planetelor, dar şi apariţia şi evoluţia vieţii pe Terra – Big-Bang-ul, printr-o proiecție supradimensionată și prin intermediul pieselor din vitrine (fosilele de plante, nevertebrate şi vertebrate, etc). Mai apoi, în Sala de Anatomie, ne-a reținut atenția o prezentatoare virtuală, sub formă de hologramă, care își prezintă organele interne, structura și funcțiile. Dar, mai incitant ni s-a părut jocul prin care este proiectat un schelet care se mișcă în același mod cu cel care îl privește, precum și jocul de realizare a scheletului din părțile componente.















În Sala de Genetică am putut afla cum realizăm o transfuzie de sânge în funcție de grupa sanguină, dacă suntem daltoniști și ce grupă de sânge poți avea în funcție de grupele de sânge ale părinților. Tot aici, efectiv ne-au înfricoșat bebelușii morți din cauza unor malformații congenitale sau a unor boli ale mamelor. Foarte interesantă este și Sala de Biodiversitate. Nouă ne-a plăcut aici, în mod deosebit, un joc interactiv, bazat pe tehnologia de recunoaștere a gesturilor (Kinect), cu ajutorul căreia ne-am văzut pe un ecran în mijlocul unor peisaje exotice (savană, recif coralier si zonă polară). Poți chiar să îți faci o fotografie cu peisajul pe care îl dorești, iar taxa (dacă am reținut bine!) este de doar 3 lei/foto. Tot în Sala de Biodiversitate, care ni s-a părut cea mai spectaculoasă din muzeu, se pot admira peste 200 de exponate: plante și animale, specii exotice și indigene, acvatice și terestre, atât de nevertebrate, cât și




de vertebrate. Fiecare dintre acestea are un număr, iar dacă dorești, poți accesa informații științifice despre ele prin intermediul unor sisteme info-touch. În următoarea sală pe care am vizitat-o, de Arii Protejate, ne-a plăcut podeaua interactivă, iar în Sala SOS Natura, prezentarea comparativă a unei exploatări durabile și a unei exploatări excesive, cele două zone fiind separate de proiecția unei cascade, ce se continua cu un râu.
Vizita a luat sfârșit în Sala de Populație, în care se prezintă diversitatea speciei umane. Ne-am despărțit de muzeu încântați și cu zâmbetul pe buze, mai ales că ni s-a spus ,,la revedere” în limbile română, engleză, germană, hindi, franceză și chineză de către oameni ce reprezintă diferite subtipuri umane, prin intermediul a cinci monitoare.
*Program de vizitare: marţi-dumincă, orele 9.00-17.00;
*Taxa vizitare: 12 lei/pers. individual (adult), 6 lei/pers. pentru elevi si studenți, 6 lei/pers. grup organizat (minim 10 persoane).” SURSA
TRAVESARE FĂRĂ REGULI: Primarul Capitalei Nicușor Dan cară fetița în brațe, vorbește la telefon și nu poate călări și zebra pentru că nu e Napoleon!

INSIDER: „Primarul General al Capitalei Nicuşor Dan a fost filmat în timp ce traversează un bulevard, cu copilul în brațe, prin loc nepermis. De mai multe ori. Și vorbea și la mobil!
Traversarea neregulamentara de către pietoni reprezintă o a doua cauza generatoare de decese la nivel national.”
NICUȘOR DAN: „Zilele trecute am făcut o greșeală, traversând strada printr-un loc nepermis, cu fetița în brațe. Chiar dacă m-am asigurat, gestul nu e scuzabil.
Totuși, faptul că există oameni care mă filmează în viață privată și că un sindicat al polițiștilor n-are altă treabă decât să promoveze filmarea cu mine înseamnă că am deranjat anumite grupuri de interese.” SURSA
COPACUL ÎNCÂLCIT, SATU MARE: „O ultimă relicvă a unei lumi din care nu a rămas decât un simplu salcâm japonez”


INSIDER: „Cultivat în România ca specie dendrologică, salcâmul japonez nu este o raritate, însă, cel din Satu Mare este unic datorită aspectului ieşit din comun care atrage imediat atenţia. Turiştilor care ajung în Satu Mare le este recomandat ca obiectiv ce nu trebuie ratat pentru fotografii spectaculoase. Chiar și sătmărenii, deşi sunt familiarizaţi, se minunează în fața copacului „încâlcit” – aproape de Primarie pe Bd. Transilvania (fost Mareșal Antonescu), declarat monument de interes national prin decizia Consiliului Judeţean în 1995.
„Este o specie de salcâm japonez obţinut de un împătimit al botanicii. Atunci când a sădit acest salcâm, în urmă cu foarte mulţi ani, el a încolăcit mlădițele foarte tinere în aşa fel încât la maturitate să aibă o formă spectaculoasă. Ca printr-un miracol, din întreaga lume veche a Centrului Nou a rămas în picioare doar acest salcâm japonez. Sătmărenii îi spun ‘pomul răsucit’ pentru că are o specificitate a trunchiului fiind încolăcit. Acest salcâm se afla în capătul grădinii unui negustor evreu, foarte îndrăgostit de botanică și plante rare și exotice și cu toate că nu este specific zonei noastre, a supraviețuit.

Cred că are undeva la 100 de ani. În cartierul evreiesc din Satu Mare, partea lui aristocrată, locuiau negustori care aveau prăvălii pe Corso-ul Evreiesc. În ’44 evreii au fost duşi la Auschwitz şi casele lor au fost ocupate de alții, în anii ’70, acest cartier a fost ‘ras’ de pe faţa pământului pentru a face loc Centrului Nou. Printr-un miracol, acest salcâm a rămas în picioare tocmai pentru că în planurile celor care au construit Centrul Nou, exact acolo nu venea nicio clădire, astfel că el a putut fi salvat. Este o ultimă relicvă a unei lumi din care nu a rămas decât un simplu salcâm japonez”, a spus Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.
ARHIVĂ: FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie! *** ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc *** TĂIEREA ÎN SCAUN: Se practică la sălcii sau plopi în zone inundabile. Nu este „defrișare ilegală”! *** PINUL SFINȚEȘTE LOCUL: „În chestiuni de conștiință, legea majorității nu-și are locul.” (Mahatma Ghandi) *** FRANȚA: Capela din copac sau copacul din Capelă?
GRADINA BOTANICĂ BUCOV, PRAHOVA: 50 de copii veniți în excursie cu autocarul sunt poftiți de paznic să viziteze gradina online


INSIDER: „Lunea nici iarba nu crește, darămite să se deschidă porțile la Gradina Botanică Bucov pentru un autocar plin cu 50 de copii…ne-au întors spatele spunând că trebuia să verificăm site-ul lor …ei azi nu lucrează …oare cine le-a scris programul acesta pe google???Nici măcar nu și-au permis să ne cheme un superior cu care să putem sta de vorbă, ne-au împins afară și ne-au întors spatele: haaaa noi nu discutăm …superiorul are treburi mai importante (cred că uda florile )…cred că aveau treabă foarte multă …așa e când lucrezi la stat și salariul vine sigur la sfârșitul lunii …te doare la bascheți de 50 de copii bucuroși care-ți bat la poartă să te viziteze…e clar nu ne mai facem bine, valorile sunt altele decât cele cu care am fost crescută: omenia, ospitalitatea, respectul față de semeni și modelul pe care-l dăm copiiilor noștri…
PS: Am verificat si site-ul unde nu scrie nimic ca lunea ar fi inchis …” SURSA
DACIA CAYENNE: Când vrei să fii patriot, dar ești prea bogat

INSIDER 1: „Când vrei să fii patriot, dar ești prea bogat”
INSIDER 2: „Când vrei să-ți păcălești vecinii că nu ai o mașină scumpă pentru care să te invidieze”
INSIDER 3: „Când trebuie să mergi la o programare la fisc” SURSA
ARHIVĂ: BMW-EMU: Cum se plimbă dracii prin Craiova? *** BUCHAREST RELOADED: Moș Crăciun aduce bradul cu Lamborghini. Nici sania cea nouă nu prea are portbagaj! *** INIMA DE BMW: „Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.” *** MANNEKEN PIS: “Băiețelul pișăcios” va salva Bucureștiul de trafic, poluare, locuri de parcare și taxa de oxigen?
ADEVARAT SAU FALS: Tunsoarea de vară a blănoșilor, protecție împotriva căldurii?

INSIDER: „Pentru cei care cred că a tunde blana câinilor vara este ok… (Fotografie în infraroşu) Diferenţa termică: cu păr 24°C & tuns 31°C instruiți ignoranța umană!” SURSA
ARHIVĂ: OTRAVĂ ÎN PARCURI: „Pliculeţele roz”, pericol de moarte pentru copii şi animale de companie! *** OCLUZIE: Așa arată 1,3 kg de oase scoase din stomacul unui cățel care “Nu primește niciodată oase!”
BOOKFEST: „Șarpele cetății”, cel mai incitant şi revelator roman despre realitatea din România, lansat de Editura RAO la ROMEXPO


INSIDER: „Titlul cărții, Șarpele cetății, include atât simbolul pozitiv al șarpelui, prin Albert Baran, cât și pe cel negativ, prin adversarii săi, cei care pun în pericol stabilitatea „cetății”. Fiecare om, casă, oraș, țară – „cetate” – are „un păzitor”, vizibil sau nu, mic sau mare, sub diferite forme, dar care ajută la păstrarea echilibrului, speranței și credinței. Albert Baran este un jurnalist de investigație care dorește să atragă atenția asupra fenomenului de manipulare din societatea românească prin anchetele sale. Baran întruchipează mitul eroului modern, al individului care crede că „poate face diferența” și poate schimba lumea prin atitudinea și comportamentul său. Atât Albert Baran, cât şi restul personajelor, întruchipează tipologii ale societății actuale. De altfel, faptele reale sunt reinterpretate în roman pentru a evidenția evenimente şi manifestări prezente. Pe lângă aventurile fiecărui personaj, cartea prezintă şi situaţia anumitor profesii care, din motive diferite, traversează momente de criză în societatea actuală – exemplul jurnalistului de investigație care, concurat de puterea şi impactul rețelelor



de socializare, se luptă să-și păstreze menirea. Şarpele cetății este un roman despre societatea românească de azi. Cititorului îi este uşor să identifice anumite personaje în oamenii din jurul său, dar surpriza vine la descoperirea modului în care eroii privesc lucrurile, se raportează la ele și acționează. Concluzia este că ,,se poate și altfel!”, oricât de greu ar fi de crezut.” DETALII

N.R.: „Cea de-a XV-a ediție a Salonului International de Carte Bookfest are loc în perioada 1 – 5 iunie 2022, la Complexul Expozițional Romexpo (Bd. Mărăști 65-67, Bucureşti) în pavilionul B2, iar Invitatul de Onoare este Japonia. Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ambasadei Japoniei din Bucureşti. Program de vizitare: 10.00-20.00. Intrarea liberă.
CĂDERE & DECĂDERE: Acoperișul românesc dintre artă și meserie ajuns între marketing și mântuială în mai puțin de o sută de ani!



INSIDER 1: „Pe strada Episcop Radu (N.R.: nr.29) din București se găsește o casă construită în stil neoromânesc, pe al cărei acoperiș se află o statuie din fier de peste trei metri. Statuia înfățișează un cavaler în armură cu brațul stâng ridicat, ținând în mână un ciocan.
Casa i-a aparținut tinichigiului ornamentist Alexandru Dimitriu. În semn de respect față de breasla din care făcea parte, acesta a așezat statuia pe acoperișul casei sale.” SURSA

INSIDER 2: Nu este prima oară când o furtună ridică acoperișurile de pe blocuri și le pune în parcarea din față. Până mai ieri, eram obișnuiți cu astfel de întâmplări în cazul unor blocuri vechi peste care s-au adăugat acoperișuri făcute de mântuială, cu proiectanți care, fie că nu știu să țină cont de toate încercările la care poate fi supusă o construcție, fie – chiar dacă știu – le ignoră. Dar iată că aceeași problemă se regăsește și în cazul unor blocuri noi, ceea ce înseamnă că nenorocirea proiectanților de proastă calitate este mai răspândită decât pare.



Oricum, în ambele tipuri de situații trebuie să observăm lipsa de implicare a instituției publice care ar trebui să vegheze la calitatea construcțiilor, respectiv Inspectoratul de Stat în Construcții.
Iar dacă astfel de efecte avem după o banală ploaie însoțită de furtună de vară, gândiți-vă la cum vor reacționa blocurile nou construite la preconizatul cutremur…
Sursa foto: capturi de ecran după reportaj Euronews Romania.” SURSA

N.R.: Casa Alexandru Dimitriu, 1933. Stil neoromânesc. Proprietarul, tinichigiu ornamentist, a realizat decorațiunile din metal pentru numeroase clădiri publice, religioase şi particulare din țară, printre care: Ateneul Român, Palatul Patriarhiei, Palatul Fundației Regale Carol I, Gara de Nord, Palatul Culturii din laşi, Palatul Sturdza din Miclăuşeni. Ca semn distinctiv pentru breasla meşterilor fierari, a aşezat pe acoperişul casei lui statuia de 3,5 m a unui cavaler în armură, ţinând în mână un ciocan.
CANIONUL VALEA LUI STAN, FĂGĂRAȘ: Accesibil din 1965. Poate fi parcurs fără echipament special de căţărare!


INSIDER: „Canionul Valea lui Stan este singura atracție de acest tip din Munţii Făgăraş, cei mai înalţi munţi din România. Canionul Valea lui Stan, împreună cu canionul 7 Scări (Munții Piatra Mare) sunt de fapt singurele 2 canioane amenajate din România. Accesul în canionul Valea lui Stan s-a realizat încă de la construcţia barajului Vidraru, în 1965. Atunci Valea lui Stan a fost captată şi deviată pentru a furniza apă lacului de acumulare. Odată cu devierea s-au montat podeţe şi trepte metalice pentru a facilita accesul la stăvilarele de pe vale. În 2012 a început modernizarea amenajărilor prin înlocuiri ale podeţelor, balustradelor, scărilor metalice şi cablurilor de către Salvamont Argeş. În prezent, canionul Valea lui Stan este unul din cele mai bine echipate canioane, ce poate fi parcurs fără echipament special de căţărare.
Date generale: canionul se desfăşoară la o altitudine relativ scăzută, între 800 şi 950 m. Acesta impresionează prin îngustimea văii, cu pereţi de stâncă ce se înalţă ameţitor, într-un peisaj sălbatic. Traseul este foarte spectaculos, un traseu de aventură unde înaintarea de-a lungul canionului se face aproape în întregime cu ajutorul amenajărilor. Întreg traseul este o succesiune de porţiuni verticale între care se intercalează scurte porţiuni orizontale. Toate pasajele sunt foarte bine asigurate cu scări metalice, scoabe, pasarele şi cabluri metalice. Traseu: Transfăgărășan – Canionul Valea lui Stan – Poiana Călugărița – Barajul Vidraru – Transfăgărășan. Traseul este marcat cu punct roşu. Durata întregului circuit este de 4-5 ore. Lungime circuit: circa 9 km. Nu se percepe taxă pentru străbaterea canionului.
















Parcursul pe firul văii, prin canion, se desfăşoară pe o distanţă de circa 2 km şi 150 m diferenţă de nivel.
Acesta durează circa 2 ore. Cei care nu doresc să parcurgă întreg circuitul se pot întoarce tot prin canion. Echipament recomandat : bocanci şi haină de ploaie, apă , dulciuri. Pentru siguranţă, dacă sunteţi începători şi nu aţi mai străbătut trasee cu căţărări pe scări suspendate deasupra hăurilor, echipaţi-vă cu kit de via-ferrata (cască, ham şi lonjă). Nu e nevoie de încălţări de apă , nu sunt zone unde să vă udaţi, decât dacă alunecați în apă. La intrarea în traseu se află un panou turistic informativ, care ne atenţionează că iarna traseul se face doar echipat cu colţari, cască şi echipament de asigurare. Informații diverse: Nerecomandat să fie străbătut după o ploaie puternică, sau când se anunţă ploi , deoarece se poate forma o viitură pe firul văii. Atenţie la urşi, aceştia sunt frecvenţi în zonă. Izvor găsiţi după coborârea din Poiana Călugărița. Accesul în canionul Valea lui Stan: traseul începe chiar din Transfăgărăşan, la circa 3 km în amonte de Cetatea Poienari şi 2 km în aval de barajul Vidraru. În locul din care începe traseul, Transfăgărăşanul face o curbă de aproape 180°. Pentru cei care vin cu maşina, aceasta se poate parca de-o parte şi de alta a drumului, larg în această porțiune. Nu există loc special de parcare. În sezon se poate întâmpla să fie plin de maşini parcate. O variantă de luat în considerare este să lăsaţi maşina la barajul Vidraru, dacă intenţionaţi să faceţi întreg circuitul. În weekend-uri traseul este aglomerat.






La nici 5 minute de la intrarea pe firul văii se ajunge la o amenajare hidrologică, un mic baraj ce-l veţi depăşi cu ajutorul unei scări metalice, montate în stânga acestuia. Continuaţi pe firul văii, valea fiind seacă la început, apoi un firav fir de apă îşi face apariţia. În timp scurt, circa 30 minute de la plecare, apar primele amenajări. Sunt scări metalice cu balustradă, verticale sau prinse în coasta muntelui, suspendate deasupra celor şase cascade de diverse dimensiuni. Traseul ocoleşte prin stânga o scurtă îngustare de circa 150 m, un fel de canion în canion. Această porţiune poate fi străbătută şi prin apă la debit scăzut. În continuare traseul însoţeşte o înşiruire de cascade, unele şi de 30 m, despărţite de marmite de mari dimensiuni. Cea mai spectaculoasă porţiune o constituie traversarea pe pasarela metalică suspendată peste firul îngust al văii, pe deasupra pragului dintre două cascade. Odată traversat acest podeţ, aveţi şi de urcat o scară verticală, lungă de circa 10 m. Pentru cine nu a mai străbătut trasee cu poteci suspendate deasupra hăurilor, aceasta va fi o porţiune plină de adrenalină. Traseul nu te lasă să te relaxezi nici o clipă, căci urmează alte cascade de escaladat, mici lacuri sau bolovani uriaşi de ocolit. Nici nu-ţi dai seama cum trece timpul între pereţii înalţi ce te împresoară. Căţăratul te ţine concentrat să nu aluneci. Canionul Valea lui Stan Făgăraș Cascada, Canionul Valea lui Stan Făgăraș Scoabe. Veţi şti că aţi ajuns la finalul traseului atunci când veţi trece peste stăvilarul ce barează mare parte din apa văii. Apa este deviată spre barajul Vidraru, tot acolo ducând şi marcajul turistic.






De la stăvilar se mai continuă circa un sfert de oră pe firul văii, pe partea stângă a văii. În continuare poteca urcă abrupt în versantul stâng, prin pădure, circa 15-20 minute până în vârful dealului. Sus se află o poiană, Poiana Călugărița. Urmează coborârea la lacul Vidraru şi cei 2 km pe drumul de contur, până la baraj. De aici, asfaltul de pe Transfagărăsan, vă conduce înapoi la intrarea în canion .


ânăstirea Antonești din Corbeni Argeș, un minunat lăcaș monahal care nu trebuie ratat, in drum spre Vidraru. Găsim aici o colecție bogată de costume populare, vechi de cca100 ani, picturi executate de elevii din zonă, icoane si mobilier artizanal de o deosebită valoare. Și nu in ultimul rând, căldura măicuțelor, care primesc cu drag, turiștii. Mănăstirea Antonești, Corbeni, Argeș. După inundațiile din 1941 , mareșalul Ion Antonescu a construit un cătun, Antonești, pentru adăpostirea sinistraților. Biserica a fost lăsată în paragină până în anul 1995, când IPS Calinic a reluat lucrările de restaurare.
Este o biserică impresionantă, având în interior arcade, manechine purtând straie autentice argeșene, acuarele. Nu pot descrie în cuvinte frumusețea locului. Nici în fotografii făcute cu telefonul.” SURSA
PEȘTERA POLOVRAGI, GORJ: Peștera lui Zamolxis, adăpost pentru lilieci. Turiștii fără sonar, atenție la intrare, mai cad pietre!


INSIDER: Cu ani în urmă aflasem de la tv faptul că mama Monicăi Columbeanu a murit în fața Peșterii Polovragi din cauza unui bolovan de 7 kg rostogolit de pe versanți, unde se oprise să facă o fotografie împreună cu grupul de turiști și ghidul care îi însoțea. Cheile Oltețului sunt renumite mai ales pentru frumusețea drumului care trece direct pe sub stânci. În zona peșterii nu există nici acum un loc amenajat în care turiștii să fie feriți de căderile de pietre și nici plase de protecție nu a fost pusă pe versant, pentru a fi evitate, pe viitor, astfel de accidente tragice. Nu există o cruce în locul unde a murit Veronica Bulai, doar o icoană lăsată de vreun creștin.” DETALII
N.R.: „Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Căpăţânii, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localităţile Horezu şi Baia de Fier, județul Gorj, Oltenia, România. Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuieşte ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, se urcă în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil şi vegetaţia de tip mediteranean. leşind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpăţânii şi străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Oltet, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri.



După 200-300 metri de urcuș prin Cheile Oltețului, în dreapta, se deschide o poartă de dimensiuni impresionante, Peșteră Polovragi, în care spun legendele că ar fi trăit liderul spiritual al geto dacilor, Zalmoxe. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltraţii, apă bogată fie în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxid de fier, etc., funcție de straturile pe care le străbate, le spală” şi le readuce în propria-i excavație. În funcție de impurităţile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta îşi schimbä culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare şi, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porţiunea inaccesibilă publicului larg.












Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetăţuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriaşă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peşterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor (1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, poziționat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpatând chiar denumiri grație spectaculozității lor. Peştera găzduieşte o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Dacă în perioada de maternitate liliecii îşi pot apăra, cu o discreţie demnă de invidiat, dreptul la viață, furişându-se în culoare inaccesibile privirii omului, pentru a-şi alăpta în tihnă puii, în perioada de hibernare sunt mult mai vulnerabili deoarece, pentru gruparea coloniei într-un ciorchine uriaş, au nevoie de tavanul larg al galeriei vizitabile.
Peştera Polovragi se poate vizita zilnic în intervalul orar 09:30-19:30. Intrare: 20 lei adulți, 10 lei copiii sub 18 ani, gratuit persoane cu handicap.” SURSA
MERCEDES VISION AVTR: „O interacțiune complet nouă între om, maşină şi natură.” Pare proiectată de Gaudi și abia coborâtă de pe Sagrada Familia!

INSIDER: „În luna ianuarie 2020, înainte ca Pandemia să anuleze saloanele auto, Mercedes-Benz a prezentat un concept al unei mașini futuriste bizare în cadrul unui showroom din Las Vegas. Acum, compania a făcut publică o filmare cu maşina testată pe şosea. Conceptul este denumit Vision AVTR și Mercedes a prezentat maşina ce pare desprinsă din filmele SF în parteneriat cu franciza, „Avatar”. Mercedes afirmă că ideea din spatele vehiculului a fost de a crea ,,o interacțiune complet nouă între om, maşină şi natură”.
În locul unui volan autovehiculul are un ,,element de control multifuncțional mai
” care poate fi operat cu o singură mână de către şoferi.
„Prin plasarea mâinii pe unitatea de control, interiorul prinde viață şi vehiculul recunoaşte șoferul prin bătăile inimii şi respirația acestuia”, afirmă Mercedes.
Producătorul german a afirmat că ținteşte să obțină un design mai organic pentru Vision AVTR decât cel al maşinilor aflate pe şosele în prezent, incluzând 33 de ,,flapsuri bionice” în spatele maşinii care să arate ca solzii unei reptile.
Deşi va mai dura ceva timp până când vom avea un vehicul care să permită ,,contopirea omului și a maşinii”, după cum susține Mercedes, Vision AVTR afişează unele elemente interesante care ar putea să ajungă la producția în masă.
De exemplu, conceptul se laudă cu o caracteristică numită Crab Walk, care utilizează roțile de pe puntea din spate pentru a le aranja într-o singură direcţie cu cele din față și a le bloca în această poziție, ceea ce constituie o diferență față de bine cunoscutul sistem de roți spate directoare. Sistemul respectiv a fost anunțat și de către Hummer pentru viitoarea sa furgonetă electrică.” SURSA
PARK & RIDE PANTELIMON, BUCUREȘTI: Non-stop, 500 de locuri și deocamdată gratuită. Cam departe de metrou și de gara din zonă!


INSIDER 1: „Azi dimineață s-a deschis parcarea de la Cora Pantelimon! Șoferii care intră în București prin partea de est a orașului pot parca aici autoturismele personale și își pot continua călătoria cu mijloacele de transport în comun. Intrarea și ieșirea se fac prin Șoseaua Pantelimon.
Parcarea are 500 de locuri și funcționează non-stop, accesul fiind gratuit până când Consiliul General va stabili tarifele și administratorul parcării.



Parcarea face parte din Nodul Intermodal Park&Ride Cora Pantelimon, iar terminalul permite accesul rapid la liniile urbane și metropolitane de transport în comun.”
INSIDER 2: „Există o parcare de genul ăsta la lac Străulești Este goală. Prețuri modice.”
INSIDER 3: „Felicitări … pariu că va rămâne goală. Eventual voi fi parcate epave cu lunile. Transportul in comun e o mizerie. Cine își lasă mașina ca să se urce intr-un tomberon care il asigură că întârzie la destinație?


INSIDER 3: „Acest tip de parcări, de periferie, ar putea fi o soluție numai dacă rămân gratuite. Doar printr-un cost mai mic vei încuraja omul să-şi lase maşina în parcare în favoarea transportului în comun. Altfel, dacă plăteşte la periferie, plăteşte şi în oraș, va prefera să meargă cu ea până în centru fiind mai comod.”
INSIDER 4: „Această parcare este minunată dar e absolut inutilă! Poziţia ei este greşită, utilitatea ei este zero. Parcarea trebuia făcută lângă metrou, care nici el nu e prea folosit in zonă! Bani cheltuiti degeaba de administraţie!” SURSA
MUZEUL CEASULUI, PLOIEȘTI: A măsurat jumătate de secol cu sute de ceasuri. Inclusiv cu cel al lui Constantin Brâncoveanu!


INSIDER: „Muzeul Ceasului, unic în România. Într-o bijuterie de clădire, monument istoric, din Ploiești, trecerea timpului se măsoară cu sute de ceasuri. Mari sau mici. De mână, de buzunar sau de perete. Adevărate bijuterii, făcute din aur sau argint, împodobite cu gravură aleasă și pietre prețioase. Unele dintre ele au o însemnătate

aparte, fiindcă au aparținut unor mari personalități din țara noastră, oameni politici sau reprezentanți de seamă ai culturii românești. Altele, minunății realizate de ceasornicari renumiți din mai toate colțurile lumii. Așadar, vorbim de o comoară neprețuită, ce aparține Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, situat pe strada Nicolae Simache, la nr. 1. Aici, chiar în curtea muzeului, printre trandafiri









și verdeață, ne-au introdus în atmosfera locului un ceas realizat din flori și bustul lui Nicolae Simache, fondatorul muzeului. Apoi, odată ce am intrat în lumea ceasornicelor, ne-au surprins amenajarea deosebită a spațiului expozițional și modul de punere în valoare a exponatelor. În puține cuvinte, putem spune că am putut urmări evoluția instrumentelor de măsurat timpul din secolele XVI-XIX. Multe sunt exponatele care ți se lipesc de inimă și de retină aici, însă, în mod deosebit, am fost impresionați de:









1. Cadranele solare din secolele XVII și XVIII, precum și clepsidra (ceasul cu apă).
2. Așa-zisele ,,tablouri cu ceas”, cu figurine mobile.
3. Ceasurile marilor personalități, precum cele ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, regilor Carol I și Mihai I, țarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, istoricului Nicolae Iorga, generalului Alexandru Averescu, ale lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Titulescu sau pictorului Theodor Aman.

4. Pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu furnir exotic și bogate decoraţiuni.
5. Cutiile muzicale, care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Acestea pot fi ascultate și văzute cum funcționează prin intermediul unui display, care merge prin faţa acestor cutii muzicale.
6. Prezentatorul virtual, reprezentat de o hologramă făcută după un ceas din patrimoniul muzeului.
Desigur, superbe sunt și ceasurile de șemineu sau orologiile, așa cum nu te mai saturi să privești ornamentele, sculpturile, măiestria și iscusința cu care au fost realizate aceste adevărate opere de artă.












Care merită văzute ,,pe viu”, la Muzeul Ceasului din Ploiești, acolo unde veți putea trăi o experiență unică. Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache” Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, poartă numele (din 1997) profesorului Nicolae Simache, care în 1963 a organizat unicul muzeu de profil din România. Muzeul funcţionează din 1971 în clădirea monument de arhitectură (1890)


care a aparţinut magistratului şi prefectului Luca Elefterescu.” SURSA
N.R.: Deschis marți – duminică: 09-12, 13-17. Bilete: adulți – 12 lel, pensionari – 6 lei, copil, elevi, studenti – 4 lei, ghidaj-25 lei/ oră – la solicitarea vizitatorilor, Individuali, gratuit- pentru minim 10 vizitatori DETALII
















