BERLIN: Nemţii protestează la Reichstag împotriva eutanasierii maidanezilor din România!

INSIDER: „Pe 11 ianuarie, la ora 17.00 s-au strâns 300-400 de persoane. Organizatorii se aşteptau la 1.000”. DETALII
VIITORUL LUMINOS: „Nici în 20 de ani nu veţi reuşi să zugrăviţi ce a construit tata!”

INSIDER: „Zidul care înconjoară Parcul Izvor s-a ciobit din loc în loc de-a lungul timpului. Un copil a găsit soluţia pentru a-l remedia, contrazicând pe cei pesimişti care spun că nu se mai construieşte nimic în ţara asta. Asta îmi readuce în minte două versuri dintr-o poezie pe care o recităm foarte mândri la grădiniţă: „Tatăl meu zideşte case, cocoţat pe schele / El cu fruntea lui ajunge până sus, la stele”. Acum o pasăm generaţiei următoare şi înlocuim “Tatăl meu…” cu „Fiul meu…” pentru că noi nu am construit nimic. Viitor luminos ţara noastră are!”
DILEMĂ: Polemică pe zidul Clinicii „Regina Maria”: „Avortul e un drept sau o crimă?”
Aproximativ 43% dintre românce au făcut cel puţin un avort. Jumătate dintre ele sunt la cel de-al patrulea. Cele mai tinere ajung într-un cabinet medical la vârsta de 12 ani. Una din două românce nu ştie nici lucrurile elementare cu privire la metodele de evitare a unei sarcini, potrivit unui studiu realizat de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). Foarte multe consideră avortul o formă de contracepţie. DETALII
TREZEŞTE-TE ROMÂNE: „Mă simt vinovat că n-am terminat ce am început în ’89”
În timp ce majoritatea bucureştenilor s-au plâns de multe mese bogate în carne, ori de prea multe petreceri, Alexandru Popescu şi-a petrecut sărbătorile departe de ai lui, într-o formă extremă de protest, pe bordurile din faţa Teatrului Naţional din Capitală: făcând greva foamei. Deşi spune că se hrăneşte numai cu ceai şi cafea de două săptămâni, surprinzător, protestatarul crede că a trăit cel mai frumos Crăciun şi Revelion din viaţa sa. (Sursa: ADEVĂRUL)
FALSE FLAG: În SUA, poţi să faci orice nu este interzis de lege. În România, poţi face tot ce interzice legea?

Operaţiunile cu steaguri false sunt operaţiuni sub acoperire, care sunt concepute pentru a induce în eroare publicul, în aşa fel încât operaţiunile par ca şi cum acestea sunt efectuate de către alte entităţi. Numele este derivat din conceptul militar de zbor cu culori false, şi anume, nava arborează pavilionul unei alte ţări, altul decât propria ţară. Operaţiunile cu steag fals nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă şi au fost utilizate şi pe timp de pace. DETALII
ZARA: În 2014 se poartă genele false. Pe obraz!


FALS = contrafăcut, falsificat, imitat, neautentic, plăsmuit, mincinos, artificial, strâmb, greşit, eronat, inexact, nefondat, neîntemeiat, rătăcit, denaturat, pretins, ipocrit, afectat, bombastic, emfatic, prefăcut, nefiresc, nenatural, pompos, pretenţios, preţios, umflat, nearmonios. DETALII
ARHIVĂ: GERMAG: Produse pentru clienţi cu mintea-n colţuri? / JUNGLA URBANĂ: Cum arată “răzătoarea de carduri”? Haine de firmă şi accesorii de bucătărie!
ERROR: Panou cu mesaj emoţionant de sărbători!
BANC: „Era odată un tânăr care când era mic vroia să se facă un „mare” scriitor. Când i s-a cerut să definească „mare” a spus: „Vreau să scriu chestii pe care să le citească toată lumea, chestii la care lumea să reacţioneze emoţional, lucruri care să-i facă să strige, să plângă, să urle, să se zbată de durere, disperare şi mânie!” Acum lucrează pentru Microsoft şi scrie mesaje de eroare…” DETALII
TRADIŢII: Ce caută Zalmoxis pe Bulevardul Unirii? Trimite demonii în vacanţă parlamentară!
„Romulus Vulcănescu, în conexiune de păreri cu Adrian Bucurescu şi cu marele iniţiat al românilor, Vasile Lovinescu – face legătura între Urs şi Zalmoxis (“nebrida din piele de urs pe care o purta Zalmoxis pe umăr (…) în tracă, ZALMO = BLANĂ, PIELE”) – Reys Carpentier confirmă că Ursul este “animal totemic al dacilor – ZALMO = PIELE şi OLXIS = URS. Zalmoxis este zeu chtonian identic cu Gebeleizis. Partea a 2-a a numelui Gebeleizis – Beleizis, este egală cu Meleizis, care, în tracă, însemna <<mâncător de miere>> – adică URS”.
Ursul are rol cosmogonic, la traci: pe spinarea unui Urs au fost sprijiniţi stâlpii pământului. Pentru că e un animal PUR şi SINCER – a fost inclus pe cer, în constelaţia Ursul Mare şi Ursul Mic – care devin Carul Mare – Carul Mic. URŞII de Anul Nou alungă demonii din case şi ogrăzi şi urează (ei şi ursarii lor…) un an fericit – colindul – urătura având caracter augural şi propiţiatoriu).” (Prof. dr. Adrian Botez) DETALII
LACRIMI LA CEAUN: Poezia trece prin stomac!
INSIDER: „Dacă v-aţi săturat de fast-food şi mititei şi aveţi poftă de o mâncare gătită ca la bunica, puteţi încerca „Reţetele lu’ Dinescu” de la Restaurantul „Lacrimi şi Sfinţi” de pe str. Şepcari nr. 16 din Centrul Vechi.
Mâncarea e bunicică şi vă veţi distra copios când veţi lectura meniul
bilingv: „Brigada Moravuri – Momiţe, fudulii şi pizdulice stinse cu citrice şi parfumate cu capere”, „Păstrăv zglobiu”, „Sarmale Nu-mă-uita”, „Cârnaţi acordaţi”, „Pârjoale de Doamne Ajută” şi „Porc de pe frontieră” sunt numai câteva dintre atracţiile gastro-poetice pe care le puteţi servi fără să vi se aplece mintea de la stomac. Însă nu garantăm că nu veţi plânge pe muzica lăutarilor care vor face tot posibilul să vă stoarcă măcar o lacrimă!”
ARHIVĂ: FOTOREPORTAJ: Poet la ceaun sau mâncarea ca o poezie?
ÎMBULZEALĂ: Primul patinoar suspendat la etajul 8. Atenţie, să nu ieşiţi în decor că v-aţi dus pe copcă!


INSIDER: „Primul patinoar din ţară aflat pe acoperişul unei cladiri s-a inaugurat ieri, deasupra magazinului Unirea din Bucureşti. Accesul la patinoar se va face cu liftul din parcare, până la etajul 7, apoi pe
scara interioară încă un etaj. Program10-22. Intrare patinoar 10 lei + Închiriere patine 15 lei / 1,5 ore.
Parcare liberă pentru patinatori. Am fost şi eu astăzi pe la ora 13.30, dar bătea vântul… şi soarele. Am încercat să închiriez patine, dar mi-au spus că abia udase patinoarul şi astepta să se întărească. Nimeni nu ştia cât durează operaţiunea… Ce să zic, cred că au început afacerea cu stângul!”
ALTFEL: „Cine se teme de pădure nu mănâncă mure”. „Pe prost, bate-l cu toată pădurea, că tot prost rămâne”
INSIDER: „Azi în Pasajul Universităţii din Bucureşti, voluntarii ALTFEL au
plantat o pădure altfel. Avem copacul vieţii, copilăriei, prieteniei, profetului şi înţelepciunii încărcaţi cu vorbe de duh, proverbe şi zicători – un fel de mixt între bilete de papagal, răvaşe din plăcintă şi citate celebre. Copacul iubirii şi al sufletului erau deja goi. …Şi ca orice lucru bun, mâine pădurea va fi defrişată!”
ASIROM: Mariana Diaconescu inventează „Poliţa Obligatorie pentru Angajaţi” şi rudele acestora!

INSIDER: „Aviz Consiliului Concurenţei: Asiromul aflat într-o gravă dificultate financiară îşi obligă, începând de azi, angajaţii să îşi incheie, ei şi rudele, poliţe de asigurare numai la Asirom, deşi tarifele sunt printre cele mai dezavantajoase. Mesajul preşedintei, soţia lui Cristian Diaconescu, se încheie astfel: “Păstraţi-vă locul de muncă!”.”
ADEVĂRUL: Mariana Diaconescu, preşedintele ASIROM: „Produsele inovatoare pot relansa piaţa de asigurări“
ARHIVĂ: De ce a fost restructurată divizia IT a companiei ASIROM?
CIUCIULETE: Vreţi zăpadă? Sunaţi la Serviciul Clienţi!
INSIDER: „Dacă vreţi zăpadă în Bucureşti, mergeţi în Pasajul Universităţii până pe 23 decembrie, zilnic între orele 16-20, şi vizitaţi globul de zăpadă oferit de Orange. După ce intraţi în glob, solicitaţi Serviciului Clienţi o porţie de ninsoare, iar la ieşire primiţi o poză de pus în brad. Happy Ciuciulete!”
TRANSELECTRICA: Balada Porcului: „Şoriciul se ţine, doar pe feţe fine”. …N-am găsit altă rimă!
INSIDER: „ Cică a fost odată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti, o firmă de stat, mare şi făloasă, de toţi cunoscută, în trecut odată. Acum, doar uitată, pârjolită toată, slabă, prăfuită, cu ograda-i mare, dar nimic nu are, dualistă, tată, de 12 apostoli e acum mânată, cu un bucătar, peste ei primar.
Şi tot cam pe-atunci, în simple opinci, un moş ”Sindicat”, vechi şi cam uzat, ce singur vorbea şi se mai fălea, că treabă făcea, însă nimenea nu îl asculta. Şi în mare grabă, mari se vorbiră şi se sfătuiră, porcul să-l împartă, la pul…mulţimea toată, de pe bătătură, cică-n mod egal, fie el portar, fie gheneral, fie manager, ori un colonel.
Dar cum lumea ştie, totu-i poezie, porcul nu-i la fel, pentru manager e un pic mai gras, cu un măr mai mare, trufandale-n poale, în gură-i umflată, de minciuni spurcată. Slăninuţa-i fină şi e mult mai albă, în linguri de-argint, zău, că nu te mint, şi vinu-i mai bun şi mai parfumat, căci cu rânduială, aşa se cuvine, şoriciul se ţine, doar pe feţe fine.
Aşa mintenaş, porcul cel grăsan a ajuns poveste, uite-l nu mai este, porcul a zburat, a ajuns bucate, doar pe mese alese. Şi cum bănuiţi, totu-i de doi bani, ei nişte pungaşi, ce mereu ne fură, carnea de la gură. Noi de sărbători spunem azi urări, suntem mai curaţi şi mai împăcaţi, fără porci pe masă, care zac pe jos, fără de folos, graşi, urâţi, burtoşi. La anul şi La mulţi ani!”
ARHIVĂ: TRANSELECTRICA: Cum să prăjeşti şi apoi să mănânci o companie strategică?
CLASOR AUTO: „Bijuteriile de familie” ale lui Ţiriac. Restul copiilor colecţionează timbre şi abţibilduri!
INSIDER: „Aşa cum unii colecţionează timbre, şerveţele sau cutii de chibrituri, fostul tenismen şi actualul miliardar Ion Ţiriac colecţionează maşini. Fiecare după buget!


La ieşire din Otopeni, după aeroport, la sensul giratoriu înapoi spre Bucureşti, Ţiriac îşi etalează „bijuteriile de familie” într-un hangar special amenajat – „Ţiriac Collection” care cuprinde 65 automobile şi 4 motociclete. Bilet de intrare 15 lei, redus 10 lei pentru elevi, pensionari, studenţi, Gratuit pentru copiii sub 6 ani. Program: miercuri-vineri 14.00-19.00, sâmbătă şi duminică 10.00-19.00, luni şi marţi închis.




Expoziţia este copleşitoare când ajungi în mijlocul acestui tezaur-muzeu auto – toată garnizoana Mercedes, herghelia Ferrari şi Mustang, alături de îngerii Rolls Royce, felinele Jaguar, Ford T şi altele. …Multe dintre acestea le-am condus şi eu în copilărie, când îmi admiram colecţia de abţibilduri de la guma Turbo!




Din când în când, boss-ul le mai scoate la plimbare pe rând, lăsând pentru vizitatori un cartonaş cu poza alesei. Mi-a sărit în ochi Rolls Royce-ul Phantom, roz bombon, şi tare aş fi curios să ştiu povestea acestei maşini. Am întrebat la intrare, dar nu există pliante despre colecţie sau vreun catalog cu istoria exponatelor, însă un custode m-a asigurat că în viitor cu siguranţă vor avea unul. …Nu cred că am văzut BMW-uri în colecţia domnului Ţiriac, dar acum nu poţi să le ai chiar pe toate!”
ICE STORE: „Dacă vă doriţi să faceţi shopping la Polul Nord, aici este locul ideal să vă antrenaţi!”



INSIDER: „Abia astăzi am apucat să vizitez „primul magazin din gheaţă din lume” după două tentative nereuşite, întrucât am tot nimerit în afara programului, acesta nefiind specificat pe nicăieri. De cum am intrat, o Crăciuniţă albastră mi-a atârnat de gât un ecuson cu permis de vizitator (al cărui rol nu l-am înţeles!), dându-mi grijă mare să nu uit să-l predau la ieşire.


După caţiva paşi scot telefonul să fac nişte poze, moment în care un bodyguard imens vine chitit spre mine, dar mi-au sărit în ajutor vreo trei angajaţi care i-au strigat ca la dresaj că poate lăsa lumea să facă poze… Unde-s mulţi muşchi şi minte puţină, vai de vânzări!
Pe scurt, dacă vă doriţi să faceţi shopping într-un supermarket de la Polul Nord, aici este locul ideal să vă antrenaţi.



Ieşirea se face printr-un chioşc 2×2 m, unde este amenajată şi casa pentru a plăti produsele, astfel încât ieşi puţin şifonat. La plecare, nu uitaţi să predaţi „permisul de vizitator” unei alte Crăciuniţe care tuşeşte gros de la atâta frig!”
Primul magazin alimentar din gheață din lume a fost inaugurat, vineri, în piața George Enescu din București – Profi Ice Store cu o suprafaţă de 150 mp, care va funcţiona între orele 15.00-22.00, până pe 24 decembrie. Aici sunt disponibile la vânzare 500 de produse de toate felurile (carne, dulciuri, fructe, cosmetice). Produsele vor fi plasate prin rotație, pentru a nu-și pierde din calitate, temperatura fiind maxim -5 grade Celsius.
Rafturile și pereții magazinului sunt făcuți integral din gheață, iar pentru realizarea lor au fost prelucrate aproximativ 80 de tone de gheață transparentă. „Pentru că resursele locale sunt insuficiente, o cantitate considerabilă de material a trebuit importată din Polonia pentru ca lucrarea să poate fi definitivată”, a declarat Gabriel Pâslaru, PR la Profi. DETALII
ANTI-MALL: Magazinul Bucureşti, laborator pentru experimentalişti. Cum să faci bani din pasiunea ta?
INSIDER: „Amplasamentul mi-a dat impresia de bar-club-muzeu Grolsch, cu câţiva vizitatori ameţiţi. Oricum, nu mă aşteptam să fie luat cu asalt de dependenţii de shopping şi mai ales de Moş Nicolae. Părerea mea este că cele mai mari vânzări vor fi tot la bar.”

În perioada 06-08.12, Grolsch a inaugurat primul Anti-Mall din România, în locul fostului magazin Bucureşti de pe Calea Lipscani. Grolsch i-a provocat pe cei mai creativi dintre experimen- talişti să încerce timp de 3 zile cum este să trăiască doar din pasiunea lor, fie că e vorba de DYI, fotografie, modă sau orice pasiune creativă. Grolsch a lansat aceasta invitaţie prin intermediul unei provocări pe platforma experimentalist.ro, prin care 15 persoane au fost special recrutate pentru a face bani din pasiunea lor. DETALII
STARURI: Acolo unde Nemuritorii au îngenuncheat, Dorel joacă ţonţoroiu cu cizma cauciucată!

INSIDER: „În Piaţa Timpului din Bucureşti, lângă magazinul Cocor, pare că se lucrează la un ceas ori la un monument solar care să reflecte perenitatea, ceea ce e un lucru bun. Până acum, piaţeta găzduia doar Walk of Fame de România (sau de Bucureşti, pentru că s-a mai

inaugurat Aleea Celebrităţilor şi în Sibiu!), adică steluţe mici pentru actori mari. Aceştia au îngenunchiat aici, au atins cu palmele, iar unii chiar au sărutat steluţa cu ochii în lacrimi pentru că li s-a recunoscut valoarea pentru totdeauna. Acum, echipa lui Dorel joacă ţonţoroiu cu cizma cauciucată! Era de bun simţ să lipească nişte folii protectoare peste aceste stele simbolice. …Facem abstracţie de steluţa centrală care probabil a fost stramutată într-un depozit de moloz!”
ARHIVĂ: WALK OF FAME: Tamara Buciuceanu-Botez, o nouă stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului
CÂRPELI: Instituţiile statului nu aruncă banii pe fereastră… Scotch-ul, singura achiziţie utilă!
ARHIVĂ: CONSOLARE: Moş Crăciun oltenesc, fragil şi lipit cu scotch! / PETICE: Cum umplem găurile crizei financiare? …Tragem un scotch!
VIAŢA FĂRĂ PETROL: Celebrul service auto Ciclop a devenit atelier de biciclete. Ferchezuim aripi!
Atelierele Pegas – Locul unde îţi regăseşti copilăria. Bulevard Magheru Gheorghe nr. 6-8, Garaj Ciclop.
N.R.: „✨ Garajul Ciclop — începuturile modernității urbane. Ridicat în 1923, Garajul Ciclop este una dintre construcțiile emblematice ale Bucureștiului interbelic, proiectată de inginerul Elie Radu, un nume important al ingineriei românești. Conceput într-o perioadă în care automobilul începea să redefinească orașul, garajul reflectă perfect tranziția către un București modern și dinamic. Fațada sa se remarcă printr-un ritm riguros și repetitiv al deschiderilor ferestrelor, încadrate de pilaștri, ceea ce conferă clădirii un aspect ordonat, aproape industrial. Această regularitate este însă echilibrată de registrele ultimelor două etaje, tratate în retragere, un detaliu arhitectural care adaugă suplețe volumului și creează un joc subtil de proporții. Mai mult decât un simplu spațiu utilitar, Garajul Ciclop este o expresie a ingeniozității tehnice și a esteticii funcționale specifice anilor ’20. Astăzi, rămâne un reper discret, dar valoros, al epocii în care Bucureștiul își contura identitatea modernă.” SURSA
ARHIVĂ: BUCURIE: Căluţul Pegas se relansează pe Facebook!
ARTĂ URBANĂ: „Am crezut că totul a fost făcut noaptea, pe furiş, fără acordul autorităţilor”
BUCUREŞTI. Intersecţia străzilor Ştirbei Vodă cu Berzei. „Iniţial, în naivitatea mea, am crezut că totul a fost făcut noaptea, pe furiş, fără acordul autorităţilor. Ulterior am aflat că este vorba despre rezultatul unui concurs IRONLAK BBQ BURNER BUCHAREST. Iar artiştii care şi-au proiectat imaginaţia pe aceşti pereţi sunt: Allan Dalla, Mr. Kero, Pisica Patrata, Irlo, Nego, Lux, Sweet Damage, Dubios 21. Decorarea pereţilor cu aceste desene suprarealiste a durat două zile (24 – 25 august 2013), iar rezultatul este unul care ar trebui să trasforme această zonă într-un loc de pelerinaj pentru toţi iubitorii de graffiti şi artă urbană.” DETALII
ARHIVĂ: ALLAN DALLA: Foamea, în coduri geometrice. Viziunea optimistă: “Tot ce zboară se manâncă!”

























































