CLASOR AUTO: „Bijuteriile de familie” ale lui Ţiriac. Restul copiilor colecţionează timbre şi abţibilduri!
INSIDER: „Aşa cum unii colecţionează timbre, şerveţele sau cutii de chibrituri, fostul tenismen şi actualul miliardar Ion Ţiriac colecţionează maşini. Fiecare după buget!
La ieşire din Otopeni, după aeroport, la sensul giratoriu înapoi spre Bucureşti, Ţiriac îşi etalează „bijuteriile de familie” într-un hangar special amenajat – „Ţiriac Collection” care cuprinde 65 automobile şi 4 motociclete. Bilet de intrare 15 lei, redus 10 lei pentru elevi, pensionari, studenţi, Gratuit pentru copiii sub 6 ani. Program: miercuri-vineri 14.00-19.00, sâmbătă şi duminică 10.00-19.00, luni şi marţi închis.
Expoziţia este copleşitoare când ajungi în mijlocul acestui tezaur-muzeu auto – toată garnizoana Mercedes, herghelia Ferrari şi Mustang, alături de îngerii Rolls Royce, felinele Jaguar, Ford T şi altele. …Multe dintre acestea le-am condus şi eu în copilărie, când îmi admiram colecţia de abţibilduri de la guma Turbo!
Din când în când, boss-ul le mai scoate la plimbare pe rând, lăsând pentru vizitatori un cartonaş cu poza alesei. Mi-a sărit în ochi Rolls Royce-ul Phantom, roz bombon, şi tare aş fi curios să ştiu povestea acestei maşini. Am întrebat la intrare, dar nu există pliante despre colecţie sau vreun catalog cu istoria exponatelor, însă un custode m-a asigurat că în viitor cu siguranţă vor avea unul. …Nu cred că am văzut BMW-uri în colecţia domnului Ţiriac, dar acum nu poţi să le ai chiar pe toate!”
Pingback: PORNCARS: Cum arată un SLR McLaren 722S în valoare de 1,45 milioane de dolari | infoINSiDER.ro
Pingback: NOAPTEA COMORILOR: Topazul de Ural, mândria lui Emil Constantinescu, expus la Muzeul de Geologie | infoINSiDER.ro