AJUTĂM ÎMPREUNĂ: Donează şi tu haine sau încălţăminte pentru familiile nevoiaşe!
„Organizaţiile Caritas din România alături de SecondTex România au demarat în acest an o campanie de colecta a hainelor şi a articolelor de încălţăminte uzate, în zone comerciale şi spaţii publice din 7 judeţe ale ţării , în cadrul proiectului
„Să ajutăm împreună”. (…) SecondTex alături de organizaţiile Caritas din Romania a amplasat deja 240 de containere de colectă a hainelor şi a obiectelor de încălţăminteîn oraşe precum Satu Mare, Baia Mare, Blaj, Sibiu, Cluj Napoca, Mediaş. Dacă doriţi şi dumneavoastră să contribuiţi la ajutorarea unei familii sărace cu haine care nu vă mai sunt de folos vă aşteptăm cu drag în zonele comerciale şi în spaţiile publice ce au containere sub sigla Caritas. Orice donaţie în haine sau încălţăminte contează! Vă mulţumim!” DETALII
SORCOVA-VESELA: „Copacii aplecaţi sunt gata să-i sorcovească până la sânge pe trecători!”
INSIDER: „Drept ca bradul e doar un fel de-a spune, dar fără legătură cu realitatea de pe aleea pietonală dintre Piaţa Unirii si Casa Poporului. Din loc în loc, copacii aplecaţi sunt gata să-i sorcovească până la sânge pe trecători! Chiar dacă domnul Primar aşteaptă ca următorul viscol să rezolve problema, ar putea măcar să pună un afiş cu avertismentul „Atenţie, cad copaci!” în câteva limbi de circulaţie internaţională, astfel încât să fie absolvit de vină în caz de vreo nenorocire. Turiştii să se plimbe pe
riscul lor, dacă i-a mâncat să viziteze România – Simply surprising!”
FREE WILLY: Cum să ne deprimăm copiii?
INSIDER: „Pentru copiii părinţilor cu mall-ul „în sânge”, circul Bellucci organizează o expoziţie de animale la Afi Cotroceni până pe 8 martie. Pelicani, pitoni, un pinguin, o focă şi câţiva aligatori. Intrare 20 lei adulţi şi 10 lei copii.


Dacă intri încălzit şi parfumat după o plimbare prin mall, înăuntru este cam rece şi ceva miros de menajerie, expoziţia fiind organizată pe o porţiune din parcarea de la etajul 2.
Numai pitonul primeşte un tratament mai special cu un calorifer electric în acvariul-vitrina.




Mâine, la Casa de Cultură din oraşul Otopeni, la ora 17, va avea loc un spectacol-antrenament, intrarea fiind gratuită.”
CÂNTARUL FACE PROFITUL: „Că aşa-i „promoţia” la Mega Image: cumperi 100 de grame şi plăteşti 500!”
INSIDER: „Duminică am ajuns la Mega Image (cel din Vitan, pentru identificare). În coşul de cumpărături se găseau şi câteva produse (în speţa noastră nişte măsline, un castravete şi o bucată ardei verde) care necesitau cântărire. Pentru cei nefamiliarizaţi cu Mega Image, la respectivul market produsele se cântăresc la casă. Spre ruşinea mea, recunosc, sunt unul dintre clienţii neatenţi la bon: nu-l studiez după, nu-mi pun problema că cineva înşeală pe altcineva, plec de la buna credinţă a celuilalt. Ajung în faţa vânzatorului, începe scanarea şi cântărirea produselor, toate bune până când, întamplător, în timp ce vânzătorul bătea de zor, îmi atrage atenţia că ardeiul meu (unul singur) cântărea 550 de grame. Cer să mai fie cântărit o data: 282 de grame. Solicit o recântărire şi a celorlalte două produse (măsline şi castravete) de fiecare dată apărea altceva, în concluzie cer stornarea tuturor produselor cântărite. Le cântaresc la o a doua casă. Rezultatele: măslinele – care iniţial aveau 778 de grame – cântăreau, de fapt, 262 de grame, castravetele care avea 546 de grame, la cealaltă casă cântărea doar 342 de grame, iar ardeiul buclucaş de la 550 de grame, coborâse la 112 grame. Că aşa-i „promoţia” la Mega Image: cumperi 100 de grame şi plăteşti 500.
N-aş fi povestit toată tărăşenia dacă, după ce am recântărit şi achitat cele trei produse, nu ne-am fi întors la prima casă (cea cu cântarul defect) unde lăsasem coşul cu produsele cumpărate anterior. Ce credeţi că făcea vânzătorul nostru? Se întorsese la lucru şi se pregătea să cântărească o pungă de banane sub privirea stupefiată a prietenului, căruia nu-i venea să creadă. Abia în momentul în care ne-am arătat noi indignarea, s-a ridicat şi a închis casa. Cel puţin până am plecat noi din magazin…
Stimaţi domni de la Mega Image, dacă luna aceasta, vă iese un profit nejustificat la raionul legume-fructe, nu, nu a dat o minune peste dumneavoastră, ci doar ghinionul peste clienţii dumneavoastră!” (SURSA)
CANICULĂ: De ce nu mai are Ursus nici blană?
INSIDER: „De obicei, ursul coboară în oraş când iarna este grea şi este disperat de foame. În cazul de faţă, se pare că au scăzut vânzările odată cu scăderea temperaturilor! Aşa că cei de la Ursus s-au gândit să mai plimbe puţin ursu’ prin Piaţa Unirii, doar-doar s-o îndura cineva să bea o bere când afară sunt minus 10 grade. Bine măcar că nu au adus un urs polar în carne şi oase ca să ne convingă!” DETALII
AJUTOR: Răţuştele din Parcul Titan mor de foame!

INSIDER: „Un prieten a fost în parcul IOR şi a găsit multe răţuşte moarte. Am reușit să vorbesc cu domnul Kuki Bărbulescu şi dumnealui a şi trimis astăzi pe cineva acolo să vadă care este situaţia. Răţuştele nu sunt bolnave, sunt flămânde! Răţuştele din IOR mor de foame! Vă rog frumos, dacă puteți, mergeți şi lăsați-le ceva de mâncare! Or să moară toate fără mâncare. Eu am sesizat şi Administrația Parcurilor din Sectorul 3. Nu s-a făcut încă nimic. Nu cred că trebuie să avem aşteptări de la ei, trebuie să facem noi ceva. Vă rog, hai să nu le lăsam să moară! Multumesc încă o data D-lui Kuki Bărbulescu de la Vier Pfoten pentru promtitudine! Dacă nu puteți face nimic, măcar spuneţi şi altora despre această situație, poate cineva poate!” DETALII
PROIECT 1990: „Capul plecat sabia nu-l taie / Dar cu umilinţă lanţul îl încovoaie”


INSIDER: „Nu ştiu care a fost intenţia artistei privind proiectul de la Roşia Montană – aurul ne fură minţile, vor cădea capete sau e o treabă făcută fără cap? De fapt, toate sunt perfect valabile, chiar dacă proiectul va fi un triumf sau o înfrângere! „Capul plecat sabia nu-l taie / Dar cu umilinţă lanţul îl încovoaie”.” DETALII
IARNA PE ULIŢE: Ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine, poate se rezolvă de la sine!

ARHIVĂ: DESZĂPEZIRE: Drumuri libere, cu parcări blocate. Cine “combate” munca celor de la Salubritate? / “Atenţie, cad ţurţuri. Nu trebuie curăţaţi, cad singuri. Mergi pe stradă pe riscul tău!”
AUSTRIA: Universul cristalelor Swarovski. Lumi paralele, Zona crepusculară sau Jocul de smarald?

INSIDER: „Fondată de Daniel Swarovski în satul austriac Wattens în 1895, compania Swarovski a devenit producător mondial de cristale tăiate cu precizie. Și astăzi, dupa mai mult de 110 de ani, Swarovski rămâne o companie de familie sub conducerea descendenților din a patra și a cincea generaţie a lui Daniel Swarovski. În cadrul Swarovski Crystal Worlds, artistul multimedia André Heller a proiectat 14 camere dedicate cristalului.
Swarovski Crystal Worlds este situat la doar câteva minute de Innsbruck de mers cu mașina. Pe autostrada A12 Inntal, intraţi pe ieșirea de Wattens și urmați semnele de Swarovski Crystal Worlds. Serviciul de transfer Kristallwelten ia vizitatori de la Innsbruck la Swarovski Crystal Worlds și înapoi la fiecare două ore 9:00 – 15:00. Intrare: 11 euro, 9.5 euro (grup mai mare 10 persoane), gratuit copii sub 15 ani.” DETALII
DEZGHEŢ: În Bucureşti, câinii lăsaţi afară primesc bobiţe. La Berlin, nemţii se plimbă cu ei prin mall!
INSIDER: „Posesorii de animale de companie şi plimbătorii de căţei sunt cei mai înjuraţi clienţi atunci când intră într-un magazin. Chiar dacă la Berlin nemţii se plimbă cu câinii prin mall (ex. Alexa Mall), iată că şi patronii români încep să înţeleagă că banii nu au miros. Acum puteţi merge liniştiţi să vă cumpăraţi o pâine şi de-ale gurii pe bd. Elisabeta „fostă Kogălniceanu”, la nr.23. Căţelul are un spaţiu la intrare unde primeşte bobiţe gratis!”
SIGURANŢĂ ŞI ÎNCREDERE: Descindere cu mascaţi acasă la maidanezi. “Mi-e ruşine că-s om!”
21.01.2014. Bucureşti, Str. Negru Vodă. INSIDER: “Ziua în care au venit hingherii… Mi-e ruşine că-s om!” (SURSA: HotNews – HotReporter)
ARHIVĂ: BEŢE-N ROATE: Program de lăuze pentru adopţia câinilor. Câţi fug de la serviciu să salveze un maidanez? / FURADAN: Vecinul ucigaş din strada Topliceanu doarme fericit. UPDATE: 12 câini otrăviţi în patru zile!
CONFORT: Cum arată locul ghinionistului din „autobuzul” Tarom către Amsterdam?

INSIDERI: „Aşa arată un scaun într-un avion Tarom! Pentru cursa RO 364 AMS-OTP (Amsterdam – Otopeni) trebuie să vii cu buretele de acasă şi să-ţi meştereşti cotiera ca să nu-ţi beleşti cotul 3 ore cât durează zborul. …S-a furat! La noi se mai întâmplă, pentru că în limba română verbul „a fura” are şi diateză reflexivă. Nu-i bai, zboară şi fără cotieră, pentru că tot la noi există expresia „merge şi aşa”. Bine că avea toate palele la elice!” DETALII
ARHIVĂ: OTOPENI: Cum arată Salonul Business al Tarom? La Smoking Lounge, scrumierele sunt pline ochi!
KNOCK-OUT: Acolo unde strică Chuck Norris, şpagatul lui Van Damme rezolvă situaţia!
INSIDER: „Pe Bulevardul Libertăţii, colţ cu Splaiul Independenţei, o cabină telefonică a fost facută knock-out. O fi fost cutremur, s-o fi supărat Chuck Norris că aparatul nu primea monede americane, nu ştiu. Cert este că dacă vreau să dau un telefon trebuie să fac şpagatul ca Van Damme!”
SURPRIZĂ: „Atenţie, noi muncim, nu gândim! V-am blocat maşina. Definitiv!”
INSIDER: „Dacă aţi parcat maşina pe bd. I.C. Brătianu din Bucureşti, în faţa magazinului de obiecte religioase, la întoarcere vă aşteaptă o surpriză în spate şi un bilet în parbriz. S-au montat stâlpi tocmai pentru a evita parcarea acolo, împreună cu sfatul de a evita perimetrul. Rămâne să vedem cine e mai tare – maşina sau stâlpul!?”
FRACTURI: Tranşee pentru pietoni la Academia Militară. „Du-te la plimbare, pentru ţară mori!”
„(…) Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună; Oastea lui zdrobită de prin văi adună. Lupta iar începe… Duşmanii zdrobiţi, Cad ca nişte spice, de securi loviţi.”









































