VISUL ROMÂNESC: „Pega-sus-pe-Dacie” din 1970!
Dacia 1100 a fost primul model de autoturism produs de producătorul român de automobile Dacia S.A.. Modelul a fost comercializat între anii 1968 și 1971 și a fost un model intermediar până la intrarea în producție a modelului 1300. În realitate, Dacia 1100 era un Renault 8.
Acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou Președintelui R.S.R., Nicolae Ceauşescu. Conform contractului, Renault furniza toate părţile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.Viteză Maximă: 138 km/h. Motor de 46 CP. DETALII
ARHIVĂ: DACIA: Mama Loganului: “Ce-am fost şi ce-am ajuns!” *** IA D’ACIA: Senzaţie majoră cu 40 la oră. Distanţa: 7.370 km! “Dramatică, singuratică, animalică” *** BUCURIE: Căluţul Pegas se relansează pe Facebook! *** VIAŢA FĂRĂ PETROL: Celebrul service auto Ciclop a devenit atelier de biciclete. Ferchezuim aripi!
GRĂDINA CU SPERANŢE: 72.000 de români suferă în tăcere. Cornel Constantiniu este unul dintre ei!
Stiaţi că: Laleaua Roşie este, din 2005, simbolul internaţional al luptei împotriva bolii Parkinson? Boala Parkinson este o afecţiune

neurologică degenerativă care afectează în acest moment peste 72.000 de persoane doar în România? Personalităţi precum Muhammad Ali, Michael J. Fox, Linda Ronstadt, Johnny Cash, Papa Ioan Paul al II-lea, Robin Williams sau Salvador Dali se numară printre cei diagnosticaţi cu boala Parkinson? DETALII
OBRAZUL GROS: „A fost mai ieftin să blocheze şi trotuarele din ambele sensuri!”
INSIDER: „Ruşine organizatorilor SAM 2015 care au blocat inclusiv trotuarele! Fără sens, fără respect faţă de copii, bătrâni şi turişti. RUŞINE! Probabil costau prea mult gardurile de protecţie de-a lungul întregii străzi ocupate pentru eveniment – normal de altfel – şi atunci a fost mai ieftin să blocheze şi trotuarele din ambele sensuri!”
SLOWRIDE: Olteanu’ Zburător nu se joacă cu viaţa. Motociclişti, şoferi şi pietoni, fiţi mai responsabili!
Între 4-5 aprilie, în Piaţa Constituţiei, va avea loc „SLOWRIDE the CITY”, prima şi cea mai mare întrunire a motoci- cliştilor români pe acest an. Grandiosul eveniment, organizat de Grupul moto ”SlowRiders”, va scoate în strada, printr-o paradă organizată în cel mai mic detaliu, sute de motociclişti. Manifestarea face parte din cadrul consacratului Salon Auto Moto (SAM, 1-5 aprilie a.c.). Întrunirea are şi un scop educaţional care îşi propune responsabilizarea motocicliştilor şi abia după aceea a şoferilor. Prin urmare, sloganul paradei se transformă din “Şoferi, atenţie la motociclişti” în „Motociclişti, fiţi responsabili!”. DETALII
ARHIVĂ: FREE RIDERS: Mergem pe două roţi, deci existăm! *** BIROCRAŢIE: Amendă RATB plătită cu viaţa *** AUTO-MOTO-FETE: Expoziţie cu vânzare. Vizitator: “Nu mănânc, nu beau, nu conduc!” *** SAM 2014: Titi Aur nu se grăbeşte niciodată!
PERNA, RUPTĂ DIN RAI: Cum să eliberăm frustrările din societate? Umblăm tot timpul cu o pernă după noi!
Prima ediţie internaţională a „Bătăii cu perne” a avut loc în 2008, iar de atunci a cuprins peste 100 de oraşe din întreaga lume. Anul trecut, studenţii de la University of California-Irvine din Statele unite au stabilit un nou record Guinness pentru cea mai mare bătaie cu perne – peste 4.200 oameni. În 2016, evenimentul va avea loc pe 2 aprilie. DETALII
INSIDER: „Ieri, 4 aprilie, ora 4 pm, în Piaţa Universităţii din Bucureşti s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne. Jysk a iniţiat un concurs săptămâna trecută pe Facebook şi participanţii au primit câte o pernă, ceilalţi dornici de bătaie au venit cu perna de acasă. Până la urmă au sărit fulgii şi toată lumea a fost fericită. Printre spectatorii adhoc un domn privind aproape invidios către câmpul de bataie a şoptit ca pentru sine – „Câtă frustrare se eliberează acum!”. Deci, cum să eliberăm frustrările din societate? Umblăm tot timpul cu o pernă după noi!”
TRECEREA PRIN NOROI: Când Ponta face pasul ştrengarului, funcţionarii scapă de mersul piticului!
INSIDER: „După mulţi ani în care funcţionarii de la Finanţe şi Justiţie au schimbat mai multe botine distruse de noroi şi cel puţin doi miniştri dubioşi (Darius Vâlcov şi Daniel Chiţoiu), iată că Cineva s-a gândit şi la sufletele muritorilor şi a dat dispoziţie să se asfalteze urgent groapa cu noroi dintre trotuar şi singura trecerea de pietoni către parcarea din Piaţa Constituţiei.
Cel mai probabil, cadoul de Paşte vine de la Iepuraşul interimar la Finanţe, adică Victor Ponta, care o fi venit în inspecţie inopinată şi a trebuit să facă pasul ştrengarului ca să nu se murdărească… În nici două ore, o echipă de intervenţie rapidă STRABAG a reuşit imposibilul – să amenajeze o alee de cinci metri, după cinci ani de la trasarea trecerii de pietoni şi montarea semaforului. În ritmul ăsta, România nu va scăpa niciodată de mersul piticului!”
ARHIVĂ: IRONIE: Trecerea prin noroi, obligatorie pentru angajaţii din ministerele Justiţiei şi Finanţelor!
GHICITOARE: Ce e mare, roşu şi strâmb, dar nu este nici Dragonul Roşu, nici piaţă agroalimentară?

INSIDER: „După mai mulţi ani în care Teatrul de Operetă „Ion Dacian” s-a perindat prin diferite locaţii cu împrumut, iar actorii au făcut repetiţii în spaţii improvizate, anul acesta s-au mutat pentru prima dată în casă nouă, lângă Biblioteca Nţtională pe cheiul Dâmboviţei (bd. Octavian Goga, nr.1), sediul nou fiind inaugurat în ianuarie cu „Fantoma de la Operă”.
Din exterior, Clădirea Roşie, prea cubistă şi cam strâmbă, seamănă mai mult cu un spaţiu de depozitare sau cu o piaţă agroalimentară. Totuşi, în interior găsiţi un spaţiu foarte modern, cu o sală de spectacole mare şi superutilată tehnic, o librărie-magazin, o cafenea, un studio dedicat copiilor, săli de repetiţii şi cabine. Partea bună este că nu aveţi cum s-o rataţi în peisaj dacă doriţi să mergeţi la un spectacol!” DETALII
GUNOAIE PORNO: „Perversiunile stradale sunt aproape imposibil de vindecat!”
INSIDER: „Dacă cineva împarte fluturaşi pe stradă, poţi să fii sigur că 50 de metri mai încolo îi găseşti aruncaţi pe jos. În cazul de faţă, putem deduce că primitorii ori nu sunt dependenţi de pornografie, ori se consideră cazuri irecuperabile. Rezultă că ambele categorii sunt la fel de grav bolnave, căci perversiunile stradale sunt aproape imposibil de vindecat!”
GARDĂ ŞI PROTOCOL: „Pe acest pământ, oricine vine ca prieten e binevenit. Cine va ţine seama de asta, bine! Cine nu, îl vom primi cu sabia. JUR!”
ZIARUL LUMINA: „Lăcaşul de cult aparţine singurei unităţi specializate în ceremonii şi onoruri militare din ţară – Regimentului 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul“. În biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Mina“ – Bulevardul Vasile Milea, (vizavi de Mall Afi Palace Cotroceni) – prima slujba s-a oficiat pe 1 aprilie 2007.
Deasupra intrării principale, bătută în mozaic, se află icoana hramului (33 de metri pătraţi) a Sfântului Mare Mucenic Mina. Înăutru se remarcă catapeteasma sculptată în lemn de tei (aceeaşi esenţă se regăseşte şi la cele 68 de strane), pictura murală de inspiraţie bizantină, minunatele candelabre din naos şi pronaos, împodobite cu 480 de becuri. În pardoseala acoperită cu plăci de granit se reflectă, ca în oglinda unui luciu de apă, plafonul pictat pe fond albastru.” DETALII
FANTOMAS: „Fur mirese ca să-mi plătesc taxa de înmatriculare. Pentru încă 100 € le aduc şi înapoi!”
ARHIVĂ: TRADIŢII URBANE: De la mireasa-biciclistă adusă la muzeu, la hora miresei din bulevardul Unirii! *** 4 ACE: Ce mai Soare luminos, ce mai ginere frumos! *** MIRESE: Ceva nou, ceva vechi, ceva cu barbă! *** ALTER EGO: Munceşti o lună ca să zbori 3 ore? Mâine mergi la serviciu înghesuit în metrou ca un şobolan! *** LONDON BUS PARTY: La petrecere intră lejer 80 de persoane. Merge chiar o nuntă între două semafoare!
T-IMAX: „Ultima achiziţie a noului sponsor este filmul erotic „Doamna T” din 1970, remasterat digital în 3D?”
INSIDER: „Mai întâi Samsung IMAX, apoi Romtelecom IMAX, cel mai mare ecran de cinema din lume aflat la Afi Cotroceni Mall se numeşte mai nou T-IMAX. Dar pare că şi-a schimbat nu doar numele, ci şi genul filmelor pe care le difuzează. Privind de vizavi, ai impresia că ultima achiziţie a noului sponsor este filmul erotic „Doamna T” din 1970, remasterat digital în 3D. Te apucă groaza doar când îţi imaginezi scenele fierbinţi cu Marcello Mastroianni pe un ecran care măsoară „cât şapte elefanţi puşi unul peste altul”.
În realitate, panoul cu pricina face reclamă doar la chiloţi tetra italieneşti, tipa aia nu este CEO la Telekom România, iar pentru clienţii IMAX nu există schimbări majore, poate doar un abţibild nou pe ici, pe colo, şi eventual culoarea biletului care acum este ciclamen, asortat cumva cu sutienul doamnei care, din păcate, nu e nici măcar tipa de la cablu!”
ARHIVĂ: CONFUZIE: Cinematograful IMAX îşi licitează virginitatea de câte ori vrea. Care dă mai mult?
IAURT FIERBINTE: „Ţara-n care Poliţia Locală doarme beată de miros, cu zefirul somnoros…”
INSIDER: „Umbla pe Facebook acum câteva zile un filmuleţ făcut într-o ţară arabă în care un tânar care mergând pe stradă vorbea la telefon şi îşi punea „neglijent” portfelul în (pe lângă) buzunarul de la spate, dar de fiecare dată minim o persoană îl atenţiona insistent pâna se întorcea şi-l ridica. Cică în Elveţia dacă îţi pierzi portofelul pe stradă îl găseşti fix în acelaşi loc şi după o săptămână. Oare oamenii sunt altfel pe acolo sau poliţia lor are măsuri mai drastice decât poliţia noastră?!
În România, în faţa sediului poliţiei, segway-urile din dotare au fost legate cu lanţuri, probabil ca metodă antifurt. Adevărul este că atâta alergătură şi hârţogăraie ce trebuie completată în cazul unui furt, încât mai bine „sufli şi-n iaurt”. Furturile de pe raza Centrului Vechi se declară la Secţia 10, undeva prin spatele Magazinului Cocor, şi nu cred că are vreo importanţă dacă păgubitul e poliţist sau dacă furtul se face din faţa unei alte secţii de poliţie!”
ARHIVĂ: POLIŢIA SEGWAY: După achiziţia unor “jucării” de 6.000 de euro bucata, hoţii sunt fugăriţi cu 20 km/h! *** DISPERARE: Aduceţi capacele! Maşină urmărită prin satelitul natural al Pământului? *** ANTIFURT: Cetăţenii şi poliţia, la mila infractorilor! *** GĂINĂRII: La “City Grill”, hoţii de buzunare sunt din partea casei! Cum servim “metoda scaunului”? *** FURGĂSITE: Cetăţean străin pierdut cameră. Românii nu dau vrabia din mână pe promisiunea de pe gard! *** BUMERANG: “Dacă nu putem să-i prindem, măcar să-i distrăm!”. Publicitate da, patrulă ba!
JOACA CU FOCUL: „Atât de mult i-a iubit pe oameni, încât nu a ezitat să atragă asupra sa mânia lui Zeus”
Mihai Dicu, 23 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia sculptură. Arta reprezintă pentru tânărul sculptor Mihai Dicu, starea sufletească a artistului exprimată în forme, culori sau sunete. În artă, el găseşte şi un mijloc de comunicare şi încearcă să transmită prin arta pe care o face un echilibru între viziunile personale, măiestrie şi mister. DETALII
PROMETEU este unul dintre titani, frate cu Atlas şi mare iubitor de oameni. Atât de mult i-a iubit, încât nu a ezitat să atragă asupra sa mânia lui Zeus, care l-a condamnat la chinuri veşnice pentru îndrazneala de a fura focul din Olimp. Prometeu îi ajută pe oameni să pună la cale un şiretlic cu ajutorul căruia să nu mai jertfească drept ofrandă pe altarul lui Zeus carnea animalelor, ci doar oase cu grăsime. Zeus cade în capcana, însă realizează repede că a fost înşelat. Cum deja suntem familiarizaţi cu temperamentul conducătorului din Olimp, ştim că acesta s-a înfuriat teribil şi a căutat răzbunare. Prin urmare, a hotărât să le ia oamenilor focul. Lasaţi în întuneric şi privaţi de hrana gătită, oamenii s-au speriat. Prometeu le sare în ajutor din nou, promiţându-le că va fura focul din Olimp pentru a-l aduce pe Pământ şi chiar se ţine de cuvânt. SURSA
BURŢILE VESELE: Dacă ai pierdut din greutate prin Labirintul McDonald’s, te poţi recupera gratuit!
INSIDER: “Pe 24 martie 2015, McDonald’s a amenajat în Piaţa George Enescu un labirint în aer liber, iniţiativă prin care doreşte să aducă zâmbete pe feţele/burţile oamenilor.
Campania „imlovinit 24” s-a desfăşurat în 24 de oraşe de pe întreg globul, pe parcursul a 24 de ore. La intrare trebuia să semnezi un formular prin care îţi dădeai acordul ca imaginea ta să poată fi folosită de McDonald’s, iar la ieşire primeai un voucher pentru un Big Mac gratuit. Probabil, pentru recuperarea caloriilor pierdute!”
ARHIVĂ: MITITEI: McDonald’s şi U.E. deturnează tradiţia. …Nici măcar muştarul nu e din partea casei? *** GENEROZITATE: Ce donează clienţii McDonald’s pentru copiii defavorizaţi?
RUGĂCIUNE CĂTRE OAMENI: „În fiecare zi ne batem joc / De păsări, de iubire şi de mare…”

„Ne amăgeşte lenea unui vis / Pe care-l anulăm cu-o şovăire; / Ne reculegem într-un cerc închis / Ce nu permite ochilor s-admire; / Ne răsucim pe-un aşternut posac, / Însinguraţi în doi, din laşitate, / Minţindu-ne cu guri care prefac / În zgură sărutările uzate; / Ne pomenim prea goi într-un tîrziu, / Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă: / Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu, / Ca să mai ştim că dragostea există.” (În fiecare zi, Romulus Vulpescu)
RECICLARE: De Ziua Mondială a Apei, „sanitarii de PET-uri” nu au mai avut nici din ce să bea apă!
Ziua Mondială a Apei se marchează anual la 22 martie, când sărbătorim apa şi atragem ateaţia, la nivel mondial, asupra populaţiei care suferă de lipsa apei. DETALII
INSIDER: „Tupperware s-a mutat în casă nouă în spatele blocurilor din bd. Unirii nr. 9 şi, ieri, „au făcut cinste” cu o sticlă eco de 500 ml celor care au adus 10 sticle de plastic orice model. Mai trebuia să completezi un formular cu numele, numărul de telefon şi adresa de email precum şi sa ţi se bifeze pe verso că ai parcurs showroom-ul de prezentare al produselor Tupperware, având posibilitatea de a le achiziţiona la „preţuri promoţionale”. Chiar şi aşa preţurile mi se par astronomice – „Farfurioară cu ventuză (500ml)” – 98 lei sau „Set linguriţe cu suport” (2buc) – 45 lei.
A fost o zi agitată pentru gospodarii prezenţi la acţiunea de reciclare, dar în acelaşi timp una tristă pentru „sanitarii de PET-uri” care trăiesc doar din colectarea acestor sticle.”
ARHIVĂ: MEDIU: “Sanitarii de PET-uri”, cea mai nouă şi mai utilă meserie! Cum am putea să le mulţumim? *** PRUNE PE GUNOI: Muzeul Deşeurilor arată că Suedia este în urma României! …Cu o oră! *** ECOROM: “Cum colectăm selectiv deşeurile?” *** SUPERSTIŢII: Cine aruncă un PET în Dâmboviţa o să-i meargă rău tot anul. Sau fiecare sticlă conţine un SOS?
LUCRĂRI COMUNALE: „Pe Magheru, mergem prin moloz şi ne ferim de tractoare!”
INSIDER: „Pe Magheru s-au apucat de pavarea trotuarului de pe partea cu Scala / Nottara. Lucrează ca într-o comuna cu 500 de locuitori. NU delimitează zona de lucru, pietonii nu au culoar de trecere şi merg pe carosabil, iar muncitorii de la Tehnologica scoteau molozul dintr-un magazin care se amenajează lângă CICLOP în loc să lucreze la trotuar. Sunt 5 muncitori cu totul. Vă rog sa trimiteţi un reporter să fotografieze. Şi cereţi Primăriei să trimită inspectorii. E bătaie de joc. Mergem prin moloz şi ne ferim de tractoare…” SURSA
TIC-TIC-TAC: „Să sperăm că Dumnezeu are un plan bun şi pentru România. Cu tot cu locuitorii ei!”
INSIDER: „În mai multe oraşe din ţară, mai mulţi români au ieşit, ieri, în stradă pentru a sărbători viaţa, dar şi pentru a protesta împotriva avorturilor. În Bucureşti, marşul a început în Parcul Izvor la ora 14 şi s-a încheiat în Parcul Tineretului.
Din păcate, subiectul este unul delicat la noi, având în vedere miile de femei care au murit provocându-şi avort prin metode băbeşti şi alte milioane de femei care au dorit să rămână stăpâne pe corpul şi pe viaţa lor, într-o societate care nu oferă condiţii decente de trai pentru azi şi pentru mâine. Dar să sperăm că Dumnezeu are un plan bun şi pentru România. Cu tot cu locuitorii ei!” DETALII
De ce participă românii la un marş pentru viaţă? Pentru că fiecare copil merită o zi de naştere, pentru că fiecare femeie însărcinată merită să fie sprijinită, pentru că, începând cu 1958, 22.000.000 de copiii din România şi, începând cu 1991, 750.000 de copii din Republica Moldova nu au avut şansa să aibă o zi de naştere, pentru că ne pasă de femeile şi copiii României şi Republicii Moldova, pentru că fiecare viaţă este unică şi este un dar nepreţuit. DETALII
ARHIVĂ: OFERTĂ: Viaţa, un cadou care nu poate fi refuzat! *** PERICOL: CNAS încurajează naşterea copiilor cu sindromul Down. Pentru testul de amniocenteză, jucaţi din timp la tombolă! *** DILEMĂ: Polemică pe zidul Clinicii “Regina Maria”: “Avortul e un drept sau o crimă?”
SALONUL BICICLETEI: Cum daţi kilu’ de velocipede? Păi, 5.700 lei împărţit la 15 kg… În jur de 380 lei/kg!
Până pe 22 martie, puteţi vizita Salonul Bicicletei 2015 la Crystal Palace Ballrooms – Calea Rahovei 198A, lângă Piaţa de flori „George Coşbuc” din Bucureşti. Găsiţi biciclete pentru toate gusturile şi buzunarele, dar şi echipamente şi accesorii specifice. Intrare – 5 lei, copii sub 7 ani gratuit. DETALII
INSIDER: „Lăsaţi entuziasmul şi nu încercaţi să faceţi poze încă de la intrare pentru că doamnele „taxatoare” de la intrare vă vor apostrofa neaoş – „Nu aveţi voie să faceţi poze aici! Înăuntru e altă treabă!” – deşi nu era nicăieri vreun afiş de avertizare sau măcar semnul internaţional cu „aparat foto taiat”, specific obiectivelor de siguranţă naţională. Dintre toate cele, am remarcat bicicleta Corratec Fat Bike Roarrr (14.8 kg), la numai 5.699 lei, specială pentru mersul pe nisip sau prin zăpada. Nici nu ştiam că există aşa ceva, mai ales că acum toţi bikerii îşi caută biciclete cât mai uşoare şi cu roţi cât mai subţiri.”
COPACI VORBITORI: „Am vrut ca arborii de pe strada mea să smulgă câte un zâmbet de la fiecare trecător!”
CRAIOVA. Strada Cicoarei. INSIDER: „Vreau în câteva cuvinte să vă dau detalii despre sculptura în arbori încă verzi. Doar câteva specii suportă această mică transformare şi anume speciile de foioase, iar dintre acestea doar cele cu o creştere viguroasă şi adaptate la mediul în care se dezvoltă (specii autohtone) gen frasin sau plop. O altă condiţie esenţiala este ca sculptura să nu depasească 35% din circumferinţa arborelui în dreptul acesteia.
De asemenea, este de preferat ca sculptura să se execute în zona de concrescenţe (lăţire datorată fasonarii şi tunderilor repetate, nu pe trunchi). Adâncimea executării sculpturii nu trebuie să fie mai mare de 20% din diametrul aferent zonei sculptate. Foarte important, după executarea sculpturii se protejează lemnul rămas liber prin lăcuire/vopsire riguroasă, cu lacuri pe bază de apă, nontoxice. Doar în aceste condiţii se pot executa sculpturi fără a pune în pericol arborele.
Sunt de profesie inginer silvic, iubesc şi respect lemnul în toate formele lui. Abia după ce m-am informat şi am avut discuţii cu colegi de breaslă, inclusiv cu cercetători în domeniul silviculturii am decis să sculptez în arborii din faţa porţii mele. Bineînţeles că e mai simplu şi fără constrângeri să sculptezi în lemn tăiat gata. De preferat este să sculptezi separat ceva şi să-l prinzi prin diferite metode de un arbore verde. Am vrut ca arborii de pe strada mea, destul de bătrâni dealtfel, să smulgă câte un zâmbet de la fiecare trecător. Sper că am răspuns concret celor câţiva prieteni care m-au întrebat dacă se usucă atunci când sculptezi în ei. Dacă se respectă ceea ce am scris, NU.” SURSA
ARHIVĂ: ARTISTUL ANONIM: “Pe noi, românii, ne-a învăţat natura să lucrăm în orice condiţii”
TRANSELECTRICA: “Cum să-ţi ascunzi propriul rahat, arătând cu degetul murdar spre fundul altuia?!”
INSIDER: „În aceste vremuri de răscruce pentru peisajul politico-economic, se pare că nici Transelectrica nu scapă de noul trend. După ce SMART, filiala de mentenanţă a Transelectrica, a fost trecută pe lista parchetelor, iată că şi compania-mamă intră la “puricat”. Mai întâi, a intrat în colimatorul Curţii de Conturi şi, aşa cum era firesc, urmează nota de plată – cercetarea penală a foştilor şi actualilor conducători, toţi “oameni de bine” până la proba contrarie. Era de aşteptat un astfel de scenariu după ultimele contre violente dintre conducerea SMART şi cea a Transelectrica. Divergenţele au devenit evidente la o acţiune de prezentare a activităţii companiei unde, dinspre filială, s-au aruncat acuze grave prinvind managementul defectuos al Transelectrica. Bineînţeles că actuala conducere a Transelectrica, în formula 7 din CS cu 3 din Directorat, se bazează pe unii conducători din structurile companiei care, din motive întemeiate, au înclinat balanţa spre puterea ROMELECTRO, ce asigură managementul din umbră al Transelectrica. Iar în aceste condiţii filiala SMART a devenit incomodă din mai multe considerente…” CONTINUARE
PROFILAXIE: „Ar trebui înfiinţată o altă fundaţie care să se ocupe cu ajutarea fundaţiilor ajutătoare!”
INSIDER: „Pe str. Georges Clemenceau nr.1, lângă Ateneul Român, sunt două fundaţii – Fundaţia Familiei M.H. Elias şi Union Medicale Balkanique. Prima, aflată sub egida Academiei Romane,spune că se ocupă cu „intemeierea, întreţinerea, dezvoltarea sau ajutarea instituţiilor de cultura naţionale, precum şi efectuarea unor opere de asistenţă publică şi de binefacere”. Celălalt ONG se ocupă cu „studiul de boli şi de atitudine profilactica şi curativă legate de condiţiile specifice din regiunea balcanică.”
Avertismentul din faţa porţii cu „Atenţie cade tencuiala!” arată că cele două fundaţii care ajută pe toată lumea au nevoie de ajutor la rândul lor. Probabil, ar trebui înfiinţată o altă fundaţie care să se ocupe cu ajutarea fundaţiilor ajutătoare. Pot începe cu afişarea unui indicator de pericole sau măcar un text cel puţin bilingv – Attention tombe plâtre!”


















































