PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

PROFILAXIE: „Ar trebui înfiinţată o altă fundaţie care să se ocupe cu ajutarea fundaţiilor ajutătoare!”


WP_20150312_007 copy WP_20150312_006 WP_20150314_002INSIDER: „Pe str. Georges Clemenceau nr.1, lângă Ateneul Român, sunt două fundaţii – Fundaţia Familiei M.H. Elias şi Union Medicale Balkanique. Prima, aflată sub egida Academiei Romane,spune că se ocupă cu „intemeierea, întreţinerea, dezvoltarea sau ajutarea instituţiilor de cultura naţionale, precum şi efectuarea unor opere de asistenţă publică şi de binefacere”. Celălalt ONG se ocupă cu „studiul de boli şi de atitudine profilactica şi curativă legate de condiţiile specifice din regiunea balcanică.”

Avertismentul din faţa porţii cu „Atenţie cade tencuiala!” arată că cele două fundaţii care ajută pe toată lumea au nevoie de ajutor la rândul lor. Probabil, ar trebui înfiinţată o altă fundaţie care să se ocupe cu ajutarea fundaţiilor ajutătoare. Pot începe cu afişarea unui indicator de pericole sau măcar un text cel puţin bilingv – Attention tombe plâtre!”

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s