INSIDER: „Astăzi s-a montat primul sistem ”Kiss and Ride” din București. Știți cea mai mare problemă în zilele de școală? Atunci când părinții își aduc copiii, toți la aceeași oră, și dau cercuri prin cartier să găsească un loc de parcare? Și, în disperare de cauză, parchează pe trotuar, pe trecerea de pietoni, pe colțul străzii, în intersecție, sau pe unde apucă.
Ei bine, de un an de zile muncesc la un sistem pe care l-am văzut în străinătate: sistemul ”Kiss and Ride”, sau, în română, ”sistemul debarcare/îmbarcare”. Ce e acest sistem? Un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, unde paznicul deschide portiera din spate și preia copilul. Cel mic își ia la revedere de la părinte, apoi este dus (de către paznic) în siguranță în curtea școlii. Părintele pleacă apoi către muncă. Timp total pentru a lăsa copilul la școală: 20 de secunde. Fără parcat pe trotuar, fără pus în pericol copilul, fără strecurat printre mașini parcate alandala.
Simplu, organizat, cu grijă pentru copii. O idee simplă, dar pentru care am avut nevoie de aproape un an de la idee la implementare. Mulțumesc celor din ADP care au preluat ”nebunia” mea și au propus diverse modele până am ajuns la cea avizată. Mulțumesc și celor de la Brigadă și de la CTC care au înțeles avantajele pe care le aduce această implementare atât pentru trafic, dar și pentru siguranța copiilor. De la anul, vom replica acest sistem la toate școlile unde trama stradală ne permite. ” SURSA
INSIDER: „Cea mai eficientă propagandă a marxismului cultural se face prin industria de divertisment, nu prin manifestații politice. Rețeta e verificată în SUA de decenii, universitățile ticsite de marxism cultural clocesc teoriile, companiile de film creează produsul cinematografic în care personajele adoptă comportamentul ideologic, trusturile de presă lansează ”dezbaterea” prin normalizarea temei ideologice, iar companiile producătoare de jucării, dacă e cazul, îi împrietenesc pe copii cu povestea. Schema e acum globală. La Cinema One Laserplex Brașov (probabil și în alte locuri din țară) rulează filmul de animație ”O lume ciudată”, un produs Disney. Filmul are ca scenariu aventura unei familii interrasiale de exploratori și a fiului lor homosexual, Ethan Clade, care, pe parcursul poveștii primește sfaturi responsabile din partea tatălui și a bunicului care îl ajută să depășească timiditatea în a-și arăta afecțiunea pentru Diazio, iubitul său. Oare așa se rezolvă problemele homosexulității (un comprtament învățat și marginal), prin expunerea minorilor (ființe fără discernămant care învață prin imitare) la așa-zisa normalitate a romantismului LGBT?
La animația asta, în proporție covârșitoare, publicul e format din copii. Este o crimă să expui mintea unui minor la o astfel de propagandă! Într-un fel sau altul, cinematografele trebuie penalizate pentru ticăloșia asta. Aveți grijă ce ”desene” văd copiii voștri și la ce infern le deschideți ușa, că nu așa se rezolvă problemele unei minorități, ci se strică la cap generații!” SURSA
INSIDER: „Pentru că suntem răciți cu toții și nu putem ieși din casă, am zis să comandăm ceva de mâncare prin Glovo. Am ales un restaurant apropiat pentru un timp de livrare cât mai mic și pentru a evita aglomerația din zona centrală. Am putut observa cum se apropie curierul pe hartă, dar apoi a virat în direcția opusă, exact spere aglomerația din centru, așa că am sunat la numărul din aplicație. Mi-a răspuns curierul, o tânără care mi-a zis că mai are de dus o comandă și de aceea s-a dus în acea direcție. Am contactat asistența și le-am spus că nu mi se pare normal să plătesc niște bani, deloc puțini, la care am pus și bacșișul de 7.5 lei pt curier, ca să îmi plimbe cineva mâncarea prin oraș pentru ca mai apoi să o primesc rece bocnă. Mi s-a spus că în cazul anulării voi pierde toți banii. Am așteptat. Cu niște timpi care creșteau în loc să scadă, într-un final am ieșit la poartă și am observat mașina curierului așteptând. Deși eram pornit să-i spun domnișoarei că nu e normal să ridice mai multe comenzi decât poate duce, când am văzut mașina mi s-a făcut milă de ea. În plus, m-am gândit că e duminică și lucrează, în loc să fie acasă. Da, uneori sunt f prost cu mila asta, de parcă eu nu am lucrat atâtea amar de duminici și de sărbători. Pentru că domnișoara nu cobora, m-am dus eu la mașină și abia atunci a coborât, a dat roată mașinii, mi-a zis pe un ton roțăit că nu e vina ei și a deschis portiera din dreapta față pentru a-mi oferi surpriza zilei. Mașina era un adevărat tomberon, niciodată nu am văzut așa ceva. Mucuri de țigări pe jos, ambalaje, bidoane, ghete, hârtii, scrum, praf. Am ridicat coletul, dar nu am de gând să mănânc, nu am avut inspirația să mă uit și în cutia de transport, dar nu m-ar fi mirat ca acolo să-și fi făcut cuib o pereche de șobolani.” SURSA
INSIDER: „Facultatea de Drept București. 2022 Anno Domini.” SURSA
N.R.: „Pe stradă, în școli, facultăți, spitale, instituții de stat ori corporații și prin alte locuri publice, altele decât cele dotate cu wc in „fundul curții” se face o intensă campanie de învățare a folosiriitoaletei- ăia învățați/ educați îi învață pe ăilalți.
În urmă cu trei ani, în 2019, cam unul din patru români încă mai avea toaleta în fundul curții, un procentaj de 24,3%. De atunci avem Pandemie, Război… de unde bani de bude?!
INSIDER: „Stau în maşină şi ascult Leonard Cohen. „Dance me to the end of love”. Nu a fost niciodată una dintre preferatele mele. Până când, într-o clipă mută şi incadescentă, înfiorătoare în categoricul ei, ca orice revelaţie, ceva în mine se schimbă, o intensitate sufletească colorată altfel, o nuanţă dintre miliarde de nuanţe care înainte nu era acolo. Ascult pentru prima dată atent. Dance me to your beauty with a burning violin Dance me through the panic till I’m gathered safely in Lift me like an olive branch and be my homeward dove Dance me to the end of love
Frumuseţea care arde. Melodia infinită, şerpuitoare, înălţându-se, abstract şi invizibil către neant. Frica de moarte. Neantul transformat în frică. Dragostea ca scut. Frica de lume, anxietatea cronică¸infinită, indefinită, ireparabilă, căuşul care e trupul iubitei, răgazul de o clipă, nesfârşirea urâciunii, zidul fără fisură, cercul panicii rotit în el însuşi, certitudinea monstruoasă că nu există nici o cale de ieşire,peste tot numai apele potopului şi niciun duh preumblându-se deasupra lor. De unde ştiu toate acestea? Le-am trăit? Nu-mi amintesc. Iar dacă nu le-am trăit de unde le ştiu? Oh, let me see your beauty when the witnesses are gone Let me feel you moving like they do in Babylon Show me slowly what I only know the limits of Dance me to the end of love Privirea dispensată în cele din urmă de povara socialităţii. Privirea care iubeşte, care afirmă, încuviinţarea pentru vecie, singura hărăzită unor hârci îmbrăcate o clipă în carne, slavă şi anonimat. Privirea pulverizată în neutrini mişunând, în câmpul electromagnetic a două vieţi, particule fantomatice din care e construită realitatea. Momentul visat de toate religiileandroginice ale dragostei, jinduirea ascunsă în fiecare poem, în fiecare strângere de mână, în fiecare privire îndrăgostită iar şi iar, visul de foc şi umbră niciodată atins. Când toţi se retrag, privirea nomadă care celebrează, chircirea spaţului relativist în care, pentru o clipă cât toată eternitatea, nu există decât ei. Privirea care trece prin toată cultura, prin memoria triburilor, prin miriadele de decepţii şi extaze pe care nu le-ai cunoscut vreodată, de care nu ai avut şi nu ai ştiinţă, miriadele de iubiri stinse şi uitate pe care doar urechea invizibilă din spatele urechii de carne le poate auzi. Dance me to the wedding now, dance me on and on Dance me very tenderly and dance me very long We’re both of us beneath our love, we’re both of us above Dance me to the end of love Cât de bătrân trebuie să fii ca să te ştii dedesubtul şi deasupra dragostei tale? Cât de încărcat de neputinţele trecutului, cât de îmbătat de narcotica putere a culturii tale şi a iubirii tale deopotrivă? Nu se iubeşte decât în afara metafizicii. Acolo, în tandreţea a două trupuri căzute pe câmpul de luptă, acolo, în tensiunea duioasă a două priviri dezabuzate şi încă recunoscătoare, în toatăsuferinţa provocată de celălalt şi disitilată opioid, într-o spirală nesfârşită. Ca o dragoste de carne ce desenează o dragoste de hârtie ce se desenează o dragoste de neant ce desenează o hieroglifă de fum. Dance me to the children who are asking to be born Dance me through the curtains that our kisses have outworn Raise a tent of shelter now, though every thread is torn Dance me to the end of love Momentul acela, imprevizibil, deşi anunţat mereu, pregătit de miriade de liturghii interioare, când lumea ta din inima inimii, vibrând cu obrăznicia cuarcilor, construieşte artefactul ce ţi se arată pentru o clipă, precum nimicul sacru care e totul, precum neputinţa cristalizată a sfinţilor care luminează altarele. Obiectul acela format dedesubtul şi deasupra metafizicii, artefactul care aduce în criză distincţiile metafizicii, eşafodajele prin care ne dăruim nouă realitatea, hârtie şi piele, cerneală tipografică şi nervi, trecut întâmplat şi trecut visat, regretul pentru ceea ce n-a fost şi entuziasmul pentru ce s-a întâmplat şi nu-ţi mai aminteşti, anticiparea a ceea ce va fi, a ceea ce nu va fi, a ceea ce va fi deşi nu putea să fie şi a ceea ce nu putea să fie deşi a fost. Artefactul acesta de lumină şi fum e chivotul religiei în care slujeşti. (Din „Scrisori către un tânăr profesor”)” SURSA
INSIDER: „În curând vom avea 5 astfel de căsuțe pe care le vom amplasa în oraș, acolo unde sunt multe pisici la blocuri. Aveți idei de locații în Giurgiu și oameni serioși cărora să le dăm în grijă aceste căsuțe? Gestionarea populației de pisici nu este reglementată în niciun fel de lege. Este important să le îngrijim, să ne împrietenim cu ele și sa le sterilizăm. În acest fel vom reduce suferința animalelor care se nasc pe stradă și disconfortul cetățenilor. Așteptăm sugestii cu locații pentru amplasarea căsuțelor” SURSA
INSIDER: „Pe strada Anghel Saligny (cu dublu sens!) din Drobeta Turnu Severin nimeni nu poate circula regulamentar pentru că pe o jumătate din stradă a fost făcută o pistă de biciclete cu 2 sensuri, iar pentru autoturisme a rămas un sens liber, între pistă și trotuar, care este ocupat de mașinile care trebuie să parcheze în fața proprietăților. Astfel încât dacă Poliția Locală aplică legea toți participanții la trafic pot rămâne fără permis pentru că trebuie să circule pe pista de biciclete și toate autoturismele parcate pe unicul sens de mers trebuie să fie ridicate. SURSA
infoINSiDER.ro 